Ucenici la scoala fecioarei

II.
PRIMĂVARĂ CREŞTINĂ LA MEDJUGORJE
O ŞCOALĂ A IUBIRII ÎN INIMA HERŢEGOVINEI
Fiecare om îl receptează pe Dumnezeu în felul său. Nimeni nu poate intra
în intimitatea rugăciunii prietenului său, nici a mamei sale măcar, pentru că nu-i
poate ghici gândurile, nu poate simţi ceea ce altul simte. În aceasta constă
paradigma spirituală a omului. Trăirea diversă a rugăciunii şi a spiritualităţii
creştine constituie un mozaic minunat de experienţe multiple care îmbogăţesc
viaţa creştină. Niciodată nu pot exista două trăiri identice, pentru că nici
persoanele nu sunt identice.
Dumnezeu se revelează după structura sufletească a fiecăruia şi nu cere
nimănui ceva ce nu ar putea simţi, în felul său. Aparatul de măsură şi de
percepţie a credinţei din sufletul omului numai Dumnezeu îl deţine. Tot El
deţine şi mijloacele de percepţie pentru fiecare om, conform structurii sufleteşti
a fiecăruia.
Şi ochii sufleteşti sunt diverşi, aşa cum diferiţi sunt ochii trupului.
Nu-i poţi spune, aşadar, confratelui tău : „Tu de ce nu simţi ce simt eu?
Sau „Eu de ce n-am simţit ceea ce spui tu că simţi?”
Sunt persoane care au declarat : „Nu mai merg la Medjugorje. Am fost
deja o dată. Nu merg niciodată în aceleaşi locuri pe unde am mai fost. Vreau să
văd şi altceva”.
Aceştia au vizitat, s-au umplut de încântare în faţa priveliştilor frumoase,
pe moment, dar, de îndată ce au ajuns acasă, au uitat acele privelişti. Dar,
dincolo de privelişti există acea realitate sfântă, mirabilă, care nu poate fi uitată
niciodată. Care te face să simţi mereu nevoia de a te raporta la acele meleaguri,
la această realitate. E un punct de reper hotărâtor în viaţa omului, viaţă care se
poate împărţi în două : înainte de Medjugorje, şi după Medjugorje. Un salt peste
o barieră nevăzută. Depăşirea unui prag pe care mulţi nu o fac. Dar cei care trec
de partea cealaltă a fericirii, care presupune asumarea mesajelor, trăirea,
acceptarea lor, transpunerea lor în viaţă, se pot considera aleşi.
Chemarea la Medjugorje vizează foarte sus: să fim reflectarea lui Isus, să
fim „sfinţi” – ne îndeamnă Maria.
Dar, cum spune Maica Tereza de Calcutta: „Sfinţenia este datoria fiecărui
creştin”.
Sfânta Fecioară ne dă la Medjugorje cea mai simplă definiţie a sfinţeniei :
ea este iubire.
13