Ucenici la scoala fecioarei

Domnul ne invită să renunţăm cu totul la omul vechi şi nu ne cruţă trupul, de
care suntem atât de legaţi, poate pentru că este casa noastră, celula noastră. Ne
cere, deci, nu să trecem în mod pasiv la noua viaţă, ci să-i încredinţăm Lui ceea
ce am primit pentru a-L avea pe deplin.
Toate acestea le putem deja trăi intens şi în spirit, care este atins de
separarea de trup şi, într-un anumit fel suferă pânî când nu va fi reunit cu
acesta în forma „glorioasă”. Dar a trăi moartea lui Cristos înlăuntrul nostru
înseamnă, mai ales, să devenim simpli şi să ne orientăm spre esenţial.
Viaţa noastră este, într-adevăr, o „suflare”. Dumnezeu ne poate chema
atunci când suntem în plină activitate, aşa cum l-a chemat pe părintele Slavko,
printr-o dăruire totală de sine. Să nu permitem, deci, spiritului nostru să se
încarce cu preocupări superficiale; să ne gândim numai la caritate, căci este
unicul lucru care, la sfârşit, va rămâne. Această viaţă ne este dată pentru a
cuceri Cerul, viaţa veşnică este premiul care ne aşteaptă. Trebuie, aşadar, să
fim atenţi să nu ne lăsăm încătuşaţi de slăbiciunile oamenilor, de judecata lor şi
de dominaţia lor.
Moartea este semnul că fiecare dintre noi îi aparţine numai lui Cristos şi
că judecata finală îi revine numai Lui. Pentru a anticipa acest moment şi pentru
a ne pregăti pentru acest examen ne poate ajuta examinarea conştiinţei în
fiecare seară înainte de culcare, ca o mică judecată universală. În fine, moartea
o găsim atârnată în casele noastre pe crucifix. Acel trup este Trupul mort al lui
Cristos, sub care Sfânta Fecioară ne-a cerut să medităm Misterele de Slavă,
pentru că Evanghelia – ne spune Părintele – L-a glorificat pe Fiu pe Cruce,
acolo moartea a fost învinsă. Uniţi în acest mister, care este şi al nostru, pentru
că la sfârşit se va revela şi gloria noastră, până acum ascunsă în Cristos, să
adorăm Crucea aşa cum ne cere Preacurata şi să ne rugăm pentru virtutea
răbdării care, ne spune apostolul, naşte speranţa şi, din aceasta, obiectivul
vieţii fericite. Să-i cerem, în sfârşit, Sfintei Fecioare, să se roage pentru noi
acum şi în ceasul morţii noastre.” (În: Ecoul Mariei, Regina Păcii, op.cit., p.7).
Dar cel mai frumos a sintetizat evenimentiul morţii părintelui Slavko –
Roberto M. Din Madrid:
„Ne unim cu parohia franciscană, cu Ecoul şi cu toţi pelerinii de la
Medjugorje. Cu mare durere în inimă pentru pierderea inestimabilă a părintelui
Slavko, mare pescar de suflete al acelor ani din urmă. Ca şi Isus, şi-a dat viaţa
la picioarele Crucii pentru noi toţi, pelerinii. Îţi mulţumim, părinte Slavko.”
(Ecoul Mariei, Regina Păcii, op.cit., p.8).
*****
129