Ucenici la scoala fecioarei

Kovacica, situat în spatele bisericii. În numele tuturor vizionarilor, Jakov i-a
mulţumit că a fost alpturi de ei, atât în momentele cele mai bune cât şi în cele
mai rele.” (În: Ecoul Mariei, op.cit., p.6).
Profund legată în inimă şi suflet de părintele Slavko, Jelena a dorit să-i
dedice o reflecţie în Ecoul Mariei, Regina Păcii, intitulată: „O moarte
fecundă”.
„Nimeni dintre noi nu poate spune că n-a fost luat prin surprindere de
moartea părintelui Slavko, într-atât încât am făcut eforturi pentru a accepta că
dispariţia sa ar corespunde unui plan precis al Mariei. Cuvintele pe care
Preacurata le-a spus Mariei Pavlovic (Pavlovici – n.n.) ne-au consolat şi ne-au
cufundat în misterul morţii, faţă de care fiecare dintre noi se simte puţin străin
şi confuz.” (Este vorba despre cuvintele: „Slavku u nebu! Slavku u nebu! –
Slavko este în Cer! – pentru prima oară când într-un mesaj se menţionează
numele unei persoane. Gospa a dat mărturie în favoarea lui, aşa cum el dăduse
mărturie pentru Ea – n.n.).
„Este o enigmă pe care nici o filozofie umană n-a reuşit s-o pătrundă şi
este cea pe care înşişi discipolii lui Isus au refuzat-o prin cuvintele lui Petru,
care a mers până la a-L renega pe Isus de trei ori de frica morţii. Dar nu numai
inima omului doreşte să trăiască; şi Isus Însuşi – ne spune apostolul Ioan – a
avut sufletul tulburat în faţa mormântului lui Lazăr şi a plâns, astfel încât i-a
convins pe iudei de iubirea pe care i-o purta Cristos acelui om. (Cf. Ioan
11,35).
Moartea dragului nostru părinte Slavko dacă, pe de o parte, ne privează
de afecţiunea unei persoane de care tiţi ne simţeam iubiţi, pe de altă parte
aduce cu sine multe roade; căci el însuşi este sămânţa care moare, şi, ca
urmare, dă o recoltă abundentă (Cf. Ioan cap. 12). Vorbind cu diferiţi prieteni
care au trăit intens „plecarea” sa, am convenit că trăim o nouă convertire; o
prietenă mi-a spus: , vedem toţi ca
într-o reflectare, dar puţin mai clar.
În acest sens am înţeles că ne-am întâlnit cu „misterium mortis”, trăim
moartea „luminoasă” a altuia care a fost nu doar ascultător până la moartea
ca un ţel, dar şi parte integrantă din planul pe care Dumnezeu l-a avut cu el.
Moartea sa ne-o aminteşte în unele aspecte pe cea a lui Cristos. Ca şi Domnul
său, Slavko abia terminase o via crucis şi a murit ca şi El, pe la trei, în ora
Îndurării Sale.
Deci, această moarte creştină se încorporează în viaţa noastră
interuoară. Am trăit-o ca necesară şi nu cauzală. Niciunul dintre noi, chiar
dacă ne-am gândit, nu va constitui vreo excepţie, dar fiind că aceasta este parte
integrantă din sequela Cristi (Urmarea lui Cristos). Trebuie subliniat că nu
este doar o trecere la noua viaţă, pe care, într-un anumit sens, am trăit-o deja la
Botezul nostrz şi în Sacramente, ci face parte din dovada iubirii în dublu sens.
Fiecare dintre noi trăieşte deja această moarte, aş spune, şi în trup;
ajunge să vezi bolile noastre, care sunt un fel de moarte, chiar dacă nu deplină.
128