Ucenici la scoala fecioarei

născute la Medjugorje cu nouspreece ani şi jumătate în urmă”. (Ecoul Mariei,
op.cit. , p. 6).
„Părintele Slavko ne lipseşte deja” – scria părintele Rene Laurentin întrun
articol pentru Eco din Maria şi Chretiens Magazine.
„Slavko a murit subit, după Calea Crucii de vineri, 24 noiembrie. A murit
sub ochii celor prezenţi. Brusc. În pofida stilului său de viaţă ascetic care părea
să-i permită o viaţă lungă. Dar probabil că el a abuzat de propriile-i puteri,
până la sucrtcircuitare pentru Domnul. Vizionarii, pentru care el era ghid şi
referinţă spirituală, sunt profund afectaţi, pentru că, fiecare cu personalitatea
sa, nu erau întotdeauna influenţaţi de parohie aşa cum era de dorit. Slavko era
cel care constituia adevărata legătură sacerdotală şi spirituală. Medjugorje îşi
pierde ambasadorul internaţional (poliglot pe cele cinci continente) şi
principalul interpret pe lângă pelerini. Erau gata să-i interzică acele călătorii
care prelungeau inflexibila sa rază de acţiune. În timpul războiului şi după,
fondase considerabile opere umanitare: un sat de copii şi văduve în Medjugorje,
cu şcoala alăturată.
Organiza lunat reculegeri profunde, în care se dădea mare importanţă
postului. După ce avusese ideea Festivalului pentru tineri (care se încheia în
zorii zilei de 6 august, ziua Schimbării la Faţă,) părintele Slavko a început
seminariile pentru preoţi, prevăzute pentru luna iunie.
De formaţie psiholog, era un om modest, spiritual şi de o mare
creativitate. Se reproşează mesajului de la Medjugorje că ar fi sărac şi repetitiv,
dar în fiecare lună Slavko ştia să ne transmită raza esenţială: un ecou al
Evangheliei; ca preot, încerca să-şi transmită flacăra sa, îmbogăţită în cursul
vieţii sale. (...)
Fie ca Slavko să-şi continue din Cer acţiunea de pe raza de activitate care
i-a aparţinut pe pământ.”
Câteva frânturi din amintirile Sorei Emmanuel îl evocă astfel:
„Vă scriu printre lacrimi, dar şi cu bucurie, săptămâna în care iubitul
nostru părinte Slavko s-a întors în casa Tatălui. Împrejurările morţii sale sunt
surprinzătoare şi atât de frumoase! Minunat este modul în care Dumnezeu l-a
chemat la El pe slujitorul Său credincios pe care l-a găsit veghind în rugăciune
în ceasul întoarcerii Stăpânului Său. Numele Slavko provine din cuvântul croat
„slava” care înseamnă mărire. Pe muntele Krizevac nu este decât un tablou al
Măririi (Învierea), puţin mai jos de crucea mare din vârf şi acolo Cel Înviat a
venit să-l ia pe slujitorul Său într-o eternă îmbrăţişare.
Imediat după moartea sa, norii, care aduseseră mai înainte ploaia, s-ar
îndepărtat puţin lăsând să se întrevadă soarele, care a luminat o clipă chiar
acel loc de pe munte. Grupul pelerinilor a putut vedea atunci apărând deasupra
văii un curcubeu care părea că porneşte din biserica de la Medjugorje. La
funeralii, un lung cortegiu s-a pornit pe străzile din Medjugorje ca să însoţească
sicriul preotului şi apostolului lor şi să-i aducă un ultim omagiu. Cu o
permisiune specială, părintele Slavko a putut fi ănmormântat în cimitirul
127