Ucenici la scoala fecioarei

Ucenici la scoala fecioarei Ucenici la scoala fecioarei

samanatorul.ro
from samanatorul.ro More from this publisher
21.06.2014 Views

nici boală, nici doliu, nici plânset. Nu suntem vindecaţi pentru că o merităm, ci este numai un dar de la Dumnezeu.” (Sora Emmanuel, Medjugorje, Anii 90, op.cit., p. 199). În afara celor cunoscuţi deja pelerini ca fiind beneficiarii apariţiilor, adică vizionarii, există aici nenumărate persoane care tac şi care îl iubesc pe Dumnezeu până la asemănare: aceştia sunt preoţii franciscani, slujitori ai Sanctuarului, sunt călugării şi călugăriţele din numeroase congregaţii şi ordine din lume, dar şi unii pelerini care s-au stabilit deja aici, vrând să-I slujească în acest chip lui Dumnezeu şi Fecioarei şi aducându-şi contribuţia, fiecare după harul său, la împlinirea planului lui Dumnezeu. Cyrille Auboyneau – având studii de filozofie, teologie şi drept, este, fără îndoială, una dintre persoanele cele mai bine informate asupra evenimentelor din Medjugorje. Vorbind curent rusa, franceza, engleza, croata, prieten personal al vizionarilor şi al părintelui Jozo Zovko, el a servit adesea drept translator. Profund pătruns de mesajele Sfintei Fecioare, Cyrille Auboyneau a părăsit Franţa în 1984 pentru a se instala la Medjugorje unde a rămas timp de 7 ani, după care a început o intensă activitate de propagare a mesajelor prin conferinţe ţinute în diferite ţări. În toamna anului 1991 a făcut o scurtă vizită şi în ţara noastră, timp în care a ţinut câteva conferinţe la Bucureşti. În cartea „Trăiţi Iubirea. Mesajele Sfintei Fecioare Maria Regina Păcii la Medjugorje”, apărută la Editura Icar, prezentarea mesajelor este făcută de Cyrille Auboyneau, acest apostol neobosit al Gospei. Alt martor vrednic de crezare este Sora Marie Claire din Comunitatea Oaza Păcii, de la Medjugorje, care mărturiseşte în revista Regina Pacis, nr. 3: „În comunitatea noastră am hotărât regula de a le rămâne credincioşi lui Isus şi Mariei până la a ne vărsa sângele. Suntem o comunitate contemplativă, catolică romană, alcătuită din surori şi fraţi. Eu sunt originară din Balgia, am fost profesoară de franceză în S.U.A., unde în acelaşi timp studiam şi teologia. În viaţa mea au fost prezenţi Sfântul Francisc şi Sfânta Clara. Mulţi ani am fost departe de Dumnezeu, dar am căutat iubirea şi adevărul. Am pierdut multe bogăţii materiale, dar am găsit bogăţii spirituale. În prima fază a apropierii de Dumneezeu am frecventat o biserică ortodoxă în care am găsit frumuseţea cântecelor care răsunau în timpul slujbelor. Era frumos, dar încă nu trăiam. Apoi, alături de protestanţi am descoperit Biblia. Prin vicisitudini, Dumnezeu m-a condus în Biserica Penticostală în nordul Olandei, timp de trei ani şi jumătate, unde am primit efuziunea Duhului Sfânt. Eu eram botezată catolic. Madona spune: treziţi-vă din somn. Mireasa Duhului Sfânt m-a condus la Duhul Sfânt. După acest itinerar din Biserică în Bisertică, m-am întors printr-un grup carismatic în Biserica Catolică. Am descoperit frumuseţea credinţei mele pe care n-o cunoşteam. La 30 de ani am auzit pentru prima oară cine este Isus în Euharistie. 120

(...) Duhul Sfânt m-a condus la Maica Domnului. Dacă îl cunoaştem pe Isus dar n-o cunoaştem pe Preacurata, este ca şi cum am merge într-un singur picior. Isus este plinătatea revelaţiei, dar s-a născut din această minunată Mamă. Nimeni nu poate spune: eu n-am nevoie de această Mamă. Putem să renaştem din nou din sânul Mamei noastre. O singură Mamă avem în Cer. Ez ajung la Isus prin Maria. Medjugorje în 2001 este locul cel mai sublim de pe pământ. Eu trăiesc zilnic acolo de mulţi ani. Acum zece ani era război. Am văzut Medjugorje ca pe un sân imens al unei Biserici Unice a lui Dumnezeu. Toţi fiii sunt primiţi, pentru Dumnezeu nu este diferenţă între musulmani, catolici, protestanţi, ortodocşi. Darul lui Dumnezeu, care este Maica Domnului, este un dar pentru toate popoarele. Pentru noi Medjugorje este Arca Noii Alianţe. Este ca şi cum Sfânta Fecioară şi Dumnezeu îşi cheamă fiii în arcă pentru a-i dsalva. La Medjugorje vin oameni de pe toate continentele. (Musulmanii cred în Maica Domnului. ) La Medjugorje vin mulţi ortodocşi (în special creştinii maroniţi). Medjugorje este Biserica Unită de azi. Este Maica Domnului care vine să refacă Biserica Unită. Într-un mesaj din 1989 Preacurata ne indică: Aşa cum spune Papa Ioan Paul al II-lea:

(...) Duhul Sfânt m-a condus la Maica Domnului. Dacă îl cunoaştem pe

Isus dar n-o cunoaştem pe Preacurata, este ca şi cum am merge într-un singur

picior. Isus este plinătatea revelaţiei, dar s-a născut din această minunată

Mamă. Nimeni nu poate spune: eu n-am nevoie de această Mamă.

Putem să renaştem din nou din sânul Mamei noastre. O singură Mamă

avem în Cer. Ez ajung la Isus prin Maria.

Medjugorje în 2001 este locul cel mai sublim de pe pământ. Eu trăiesc

zilnic acolo de mulţi ani. Acum zece ani era război. Am văzut Medjugorje ca pe

un sân imens al unei Biserici Unice a lui Dumnezeu. Toţi fiii sunt primiţi, pentru

Dumnezeu nu este diferenţă între musulmani, catolici, protestanţi, ortodocşi.

Darul lui Dumnezeu, care este Maica Domnului, este un dar pentru toate

popoarele. Pentru noi Medjugorje este Arca Noii Alianţe. Este ca şi cum Sfânta

Fecioară şi Dumnezeu îşi cheamă fiii în arcă pentru a-i dsalva. La Medjugorje

vin oameni de pe toate continentele.

(Musulmanii cred în Maica Domnului. )

La Medjugorje vin mulţi ortodocşi (în special creştinii maroniţi).

Medjugorje este Biserica Unită de azi. Este Maica Domnului care vine să refacă

Biserica Unită. Într-un mesaj din 1989 Preacurata ne indică:

Aşa cum spune Papa Ioan Paul al II-lea:

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!