Ucenici la scoala fecioarei

mare, într-o limbă universală, limba Iubirii creştine. Şi chiar în sinea mea trăiesc
această Stare de Cântec etern pe harpe de îngeri.
Se prezintă darurile. În spatele meu, un domn polonez cu glas de bariton,
cântă toate cântecele Sfintei Liturghii. Foarte frumos şi înălţător. Emoţionant
chiar. Mă alătur şi eu, chiar dacă nu înţeleg cuvintele acestui limbaj, dar înţeleg
în chip tainic, cu inima, Limbajul Universal al Iubirii lui Cristos.
Doamne, luminează-mi mintea, deschide-mi inima, purifică-mi sufletul,
spală şi curăţă buzele mele ca să Te pot lăuda cu vrednicie.
HVALA KRISTE – Mulţumescu-Ţi Cristoase!
Pe crucifixul imens din spatele altarului, acelaşi giulgiu alb, atârnând de
braţele lui, mărturie certă că Isus a înviat şi şi-a lăsat giulgiul pe lespezile
mormântului.
Viaţa a biruit, moartea a fost călcată în picioare şi acest adevăr are darul
să ne dea speranţă în învierea proprie.
Mănânc Trupul Lui şi beau Sângele Lui care mă sfinţesc, mă
îmbunătăţesc, mă vindecă, mă alină şi-mi dau toate harurile posibile, până la
saţietate. Plinătatea aceasta sufletască mă face să mă simt deja în al şaptelea cer,
printre îngeri.
Padre Jozo a apărut iar, le dă preoţilor o binecuvântare specială cu
impunerea mâinilor.
La rândul său, primeşte o binecuvântare prin împreunarea mâinilor de la
un preot concelebrant.
La sfârşit, vom primi şi noi, prin mâinile unui preot, binecuvântarea dată
acestuia de Părintele Jozo. Iată cum se transmit harurile şi binecuvântările,
gratuite, iată cum ne împărtăşim din bucuria comună, ca dintr-o pâine caldă şi
rumenă, care trece din mână în mână, din gură în gură, şi, oricât ai mânca din ea,
nu se împuţinează niciodată.
În partea dreaptă a bisericii observ un altar închinat celor 30 de preoţi
franciscani martirizaţi în 1945 de către partizanii comunişti, fiind aruncaţi în foc.
În timp ce privesc acest tablou impresionant, Marta intră iarăşi în extază şi
cade în plină biserică, pe ciment, cu rozariul în mână, râzând.
Se trezeşte după mult timp şi mă îmbrăţişează puternic şi mă sărută, căci
mă aflu din nou lângă ea, printr-o coincidenţă, tocmai pentru a-mi întări
convingerea că ceea ce trăieşte ea este cu adevărat un fapt extraordinar. Îi spun:
„Isus te iubeşte”. Dar, de fapt, mă rog în gând: „Doamne, dă-mi măcar o miime
din harul pe care i l-ai dat acum Martei, în această Sfântă Biserică.”
Magda se roagă la Duhul Sfânt.
Această localitate, aşa cum am spus, se numeşte Siroki Brieg – Dealul
Larg. De această mănăstire franciscană aparţine o şcoală imensă, pentru copii de
diferite vârste, în număr de circa 4000 în custodia părintelui Jozo. Aici locuiesc
copiii abandonaţi sau cei orfani de război, supravegheaţi şi îndrumaţi spiritual de
Padre Jozo. Nu numai copii iugoslavi, ci copii din lumea întreagă, de toate
naţionalităţile.
107