Ucenici la scoala fecioarei

exterminare, la gulag, la cei 50 de milioane de morţi în cel de-al II-lea Război
mondial, la victimele naziste şi staliniste, la recentele războaie din Balcani şi din
Afganistan şi Uniunea Nord-Atlantică, la înmulţirea ideologiilor contra lui
Dumnezeu şi contra omului, la ateismul practic, la ateismul teoretic ce domină
întregi regiuni tradiţional creştine ale globului. Şi tocmai în acest secol s-au
înmulţit în mod uimitor mari semne de har: sunt surprinzătoarele „răzbunări ale
lui Dumnezeu” care îi fac de ruşine pe înţelepţii acestei lumi şi încep să
proclame într-un mod de netăgăduit victoria Iubirii Îndurătoare a lui Dumnezeu
asupra oricărei puteri a răului ce operează în om.
Marea chemare divină la oferirea vieţii pentru salvarea lumii – constituie
centrul chemărilor spirituale ale Sfintei Fecioare la Medjugorje.
„Îndurarea, în sine, ca perfecţiune a lui Dumnezeu Infinit, este şi ea
infinită. Infinită, deci, şi inepuizabilă este promptitudinea cu care Tatăl îşi
primeşte fiii rătăcitori care se întorc acasă.” (Dives in Misericordia,13).
Am învăţat că în natură totul se reînnoieşte ciclic după Legile lui
Dumnezeu. Fiecare plantă are nevoie de un timp de creştere, înflorire, rod şi
sămânţă, după care se întoarce de unde s-a ivit.
Omul are aşişderea nevoie de înnoire permanentă, nu poate rămâne veşnic
acelaşi, îşi schimbă gândurile, vocabularul, sporind în iubire faţă de Creatorul
său. Omul devine mereu altul, se transformă la chip şi la trup, dar şi la suflet. Cu
ajutorul harului ajunge să-L cunoască tot mai bine pe Dumnezeu, Creatorul său
care-l cheamă la această reînnoire necontenită. Astfel intră în bucuria Noului
Veşnic.
Legătura care uneşte Medjugorje cu promisiunile de la Fatima se face tot
mai evidentă şi conferă venirilor Sfintei Fecioare la Medjugorje întreaga
amploare a dimensiunilor acestora.
„Medjugorje este continuarea Fatimei, spune Rene Laurentin într-o carte
despre apariţii. Lumea a pierdut sensul supranaturalului; ea îl regăseşte la
Medjugorje, prin post, rugăciune şi pocăinţa sacramentală.
Iar cea mai frumoasă încurajare şi confirmare a acestor lucruri ne-o dă
Gospa prin acea profeţie extraordinară dată la Fatima: .
A te consacra la Inima Neprihănită a Mariei nu înseamnă să pronunţi o
formulă, chiar cu fervoare, ci să trăieşti concret un schimb de inimă cu Ea; „să-I
dăm sărmana noastră inimă mizerabilă, spune Sora Emmanuel, şi să o lăsăm să
o pună pe a Ei în noi, pentru ca infinita Ei putere de iubire să ardă în noi şi prin
noi, pentru lume. Inimii Ei Neprihănite înseamnă această
extraordinară care face ca Ea să găsească în noi pentru a domni cu Isus în lume.”
Astfel putem trăi pacea. Mai întâi în noi înşine, în inima noastră şi apoi în
lume. Fără pace lăuntrică nu vom putea fi purtători ai păcii la rândul nostru.
Această pace nu vine de la noi înşine ci de la Dumnezeu. Ea se numeşte Cristos,
iar noi, dobândind-o, devenim CRISTOFORI, purtători de Cristos, purtători de
101