Ucenici la scoala fecioarei

Nunta Mielului cu hainele murdare. Trebuie să veghem necontenit şi să aşteptăm
cu suflet curat sosirea Mielului la nuntă, cu candelele aprinse şi cu acea trezvie a
inimii demnă de un creştin adevărat.
Pentru că, spune Domnul : „Iată că eu vin ca un hoţ. Fericit de cel ce
veghează şi are grijă de hainele sale, ca să nu umble gol şi să se vadă ruşinea
lui”. (Apoc. 16,15).
Ori, cuvintele psalmistului : „Cine mă va călăuzi spre Cetatea întărită/
Cine îmi va arăta calea spre Edom?” – (Ps. 107, v. 25-26). Iată, Maica
Domnului ne iese în întâmpinare cu o făclie să ne arate drumul în noapte. Ea
vrea să ne conducă la Lumină.
Un oaspete prietenos din cer, o fiinţă negrăit de dulce, pe nume Maria,
Mama Dumnezeului celui Viu şi Maica noastră spirituală, care surde cald şi
afectuos, protejându-ne sub mantia ei maternă, vine cât se poate de des şi ne
vizitează pământul.
Când aştepţi un oaspete, te străduieşti ca totul să fie bine, curat, frumos în
casă, în curte, în jur, pe stradă, pregăteşti cu dragoste bucate alese, aeriseşti, faci
totul ca să fie bine, să strălucească pentru că vrei ca fiinţa aşteptată să se simtă
foarte bine, ca să mai vină şi altădată.
De douăzeci şi mai bine de ani, Maica Cerească părăseşte Cerul şi vine
zilnic în scurte vizite pe pământ, la prietenii ei, copilaşii iubiţi, cărora li se arată
în toată strălucirea sa, uneori în veşminte aurii, îmbrăcată în soare, (Apoc. 12) şi
ne spune că trebuie să luptăm, să fim desăvârşiţi ca şi Fiul ei Unul Născut, să
luăm asupra noastră jugul Mielului care este blând şi să-L urmăm. Cu fidelitate,
cu supunere, cu dragoste, cu renunţare, la alte îndeletniciri lumeşti, cu mici
jertfe, cu rugăciune, post, curaţi pe dinafară şi pe dinăuntru, vrednici de a-i fi lui
Isus, fraţi de cruce.
Ar fi putut foarte bine să stea în strălucirea sa, ca şi până acum, alături de
Tatăl, alături de Fiul şi împodobită, scăldată în Duhul Sfânt, în fericirea veşnică.
Dar, aruncându-şi privirile pe pământul din care a plecat acum două mii de ani,
Inima Ei sângerează, aşa cum a sângerat, străpunsă de sabie, când Fiul Său
Preaiubit, Isus Cristos a fost crucificat şi un soldat i-a străpuns Inima cu lancea,
făcând să curgă din ea şuviţe de sânge şi apă.
Sânge şi apă, aşa cum a asudat Isus în Grădina Măslinilor în ceasul
agoniei, când, părăsit de ucenicii care adormiseră, toropiţi de oboseală, a fost
cuprins de o întristare de moarte văzând peste milenii cum avea să fie primită
jertfa Sa de pe cruce, fiind pentru câteva clipe cuprins de descurajare umană,
implorându-L pe Tatăl Său, dacă e cu putinţă, să-L scape de paharul pe care
trebuie să-l bea până la sfârşit. Dar, dându-şi seama că fără jertfa Sa, creatura
umană nu va putea fi răscumpărată, a adăugat imediat, cu supunere la voinţa
Tatălui : „Dar nu voia mea, ci a Ta să se împlinească” (Mt. 26,39.42).
Maica Fecioară ne vizitează zilnic pământul, şi ne face acest dar în acest
timp de haruri pentru Biserică, pentru a ne întoarce la Tatăl, căci, aşa cum s-a
exprimat Sora Emmanuel din Comunitatea Fericirilor de la Medjugorje,
10