proiect reactualizare plan urbanistic general ... - Primăria Bacău

REACTUALIZARE PLAN URBANISTIC GENERAL
S.C. ARCADIS TGH S.A. IASI
MUNICIPIUL BACĂU, JUDEŢULBACĂU
Piese
B-dul. Carol I nr. 4 Tel: +40-232-232483
scrise
E-mail:office@arcadistgh.ro Fax:+40-332-401033 Contract nr.:250/2008 Vol.:3 PUG SIT. EXISTENTĂ cod:250/2008PUG/III
Pag.
21/364
economice a făcut ca Bacăul să devină sediul unor curţi domneşti”(sutsa: Arhivele Statului –
judeţul Bacău).
„Până în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, târgul a cunoscut o dezvoltare
ascendentă. Însă, în condiţiile statornicirii monopolului economic turcesc, prosperitatea
economică a Bacăului rămâne de domeniul trecutului. În secolul al XVII-lea, Bacăul a
cunoscut o dezvoltare lentă, specifică aproape tuturor târgurilor moldoveneşti”(sursa:
Arhivele Statului – judeţul Bacău).
La începutul secolului al XVIII-lea, târgul domnesc Bacău era o mică aşezare pe un
ostrov pe apa Bistriţei. În acea vreme, aşezarea se afla în calea oştilor otomane şi ruseşti ce
se înfruntau pe teritoriul moldovean” (Dimitrie Cantemir – „Descrierea Moldovei”).
„Către sfârşitul secolului al XVIII-lea, domnitorii Moldovei şi boierii creau condiţii care
înlesneau statornicirea în locurile stăpânite de ei a neguţătorilor şi meseriaşilor străini. Boierii
erau interesaţi să-şi populeze satele şi târgurile pustiite de vitregia vremurilor şi să-şi vadă
valorificate bogăţiile naturale. Domnitorii stimulau activitatea în târgurile domneşti, care
constituiau o importantă sursă de venituri pentru visteria domnească. Hrisovul dat în 1829 de
către domnitorul Ioan Sandu Sturza, anume pentru târgul Bacău, atrăgea negustorii şi
meşteşugarii de orice neam, să se stabilească la Bacău, să cumpere terenuri şi să ia lemn
pentru construcţii din pădurea învecinată.“ („Oraşe şi târguri din Moldova”).
„În 1820, producţia şi circulaţia mărfurilor capătă însemnătate tot mai mare la Bacău,
dar oraşul era abia înfăptuit şi se reducea la un număr restrâns de case şi locuitori: 22 de
case boiereşti şi o populaţie totală de circa 1000 de locuitori” (Costache Radu – „Bacăul de la
1850-1900”).
„În 1832, Extractul statistic alcătuit pentru Bacău arăta o populaţie de 2903 persoane”
(Arhivele Statului – judeţul Iaşi).
„Bacăul era o aglomerare de case de lemn, mici, acoperite cu muşchi. Existau doar
două străzi principale – Şoseaua Domnească şi Uliţa mare – şi trei mahalale, numite
boiereşti, negustoreşti şi a calicimii, cu uliţe neprunduite. Eforia, isprăvnicia, poliţia funcţionau
în case închiriate. Iluminatul străzilor era primitiv: la mari distanţe câte un par, având în vârf
un mic felinar cu o lumânare de seu. Alimentarea cu apă se făcea din fântâni, gunoaiele se
împrăştiau pe malul Bistriţei. Aglomerarea caselor înlesnea apariţia incendiilor, cum a fost cel
din 1853, care a mistuit sute de case” (Costache Radu – „Bacăul de la 1850-1900”).
„În a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea, Bacăul s-
a dezvoltat mult. Favorizată de situarea geografică a oraşului şi de împrejurimile bogate în
materii prime, viaţa lui economică s-a amplificat. Oraşul s-a extins, au apărut noi străzi şi
cartiere, populaţia a crescut numericeşte. Legea din 1864 a adus la conducerea oraşului
Primăria, primul primar fiind Gheorghe Negel, din iniţiativa căruia au fost amenajate şi pavate
multe străzi şi au început acţiuni de salubrizare a oraşului. S-au construit edificii de utilitate
publică: noi şcoli, poşta, spitalul orăşenesc, grădina publică, palatul administrativ, liceul, gara.
În 1899, Bacăul a ajuns la o populaţie de 16.378 de locuitori” (I. Kara – „Obştea evreiască a
Bacăului”).
„În 1920-1930, aproape toţi negustorii de pe Strada mare erau evrei; unii făceau
comerţ cu mercerie, zarzavaturi, articole ţărăneşti, hamuri, cărămidă, lemn, articole de
fierărie, alimente, alţii aveau bodegi, hanuri, galanterii, librării, magazine de încălţăminte. Au
apărut în Bacău numeroase ateliere, manufacturi şi intreprinderi industriale, dar şi în acest
domeniu evreii au fost pionieri” (I. Kara – „Obştea evreiască a Bacăului”).
Talentatul ziarist şi scriitor Marius Micu a avut ideea puţin obişnuită de a publica o listă
a tuturor caselor care au existat în perioada interbelică în Strada Mare. El a lăsat astfel un
tablou de o deosebită autencititate al ocupaţiilor şi preocupărilor – de ordin material, dar nu
numai – pe care le aveau locuitorii din această zonă. Tabloul este semnificativ pentru
structura socio-profesională a populaţiei, dar şi pentru psihologia socială a epocii. Iată, pentru
pitorescul lor, doar câteva dintre firmele existente pe Strada Mare: „Ceainăria evreiască”;