5.6.1 - Primaria Municipiului Arad

Plan integrat de revitalizare a
zonei protejate din municipiul
Arad 2012
Autoritățile administrației publice centrale sau locale însărcinate de
legiuitorul organic cu rolul de “reprezentare” a statului sau unităților
administrativ-teritoriale cu privire la bunurile pe care acestea din
urmă le au în proprietate gestionează aceste bunuri, îndeplinind rolul
unui administrator general, deoarece acestea sunt chiar autoritățile
care, în numele statului sau al unităților administrativ-teritoriale pot
da aceste bunuri în administrare, regiilor autonome sau instituțiilor
publice, așa cum prevede textul constituțional.
În unele acte normative speciale sunt identificate instituții publice ce
pot beneficia de darea în administrare cum ar fi: institutele şi staţiunile
de cercetare şi producţie agricolă; institutele publice de cercetare
sau instituţiile de învăţământ de stat cu profil silvic; structurile
silvice; universitățile de stat.
Conform art.868 alin.(2) din NCC, “Titularul dreptului de administrare
se poate folosi și dispune de bunul dat în administrare în condițiile
stabilite de lege și dacă este cazul, de actul de constituire.”
Dreptul de administrare are natura juridică a unui drept real principal
și este opozabil erga omnes, mai puțin titularului dreptului de
proprietate publică, prin hotărârea căruia a fost constituit. El conferă
titularului său, prerogativele posesiei, folosinței și dispoziției, corespunzătoare
acestui drept.
Stingerea dreptului de administrare este reglementată în art.869 din
NCC, potrivit căruia: “Dreptul de administrare încetează odată cu încetarea
dreptului de proprietate publică sau prin actul de revocare
emis, în condițiile legii, dacă interesul o impune, de organul care l-a
constituit.”
Formularea din Noul Cod civil acordă o mai mare libertate autorității
administrației publice care a emis actul de dare în administrare în
raport cu vechiile situații reglementate de Legea nr. 213/1998,
schimbând criteriul aflat la baza actului de revocare din culpa beneficiarului
dreptului de administrare în necesitatea satisfacerii interesului
public. În plus, în raport cu situațiile de încetare a dreptului
de administrare prevăzute de legislație, doctrina îl mai adaugă și pe
cel al pierderii calității de regie autonomă sau instituție publică, calitate
indispensabilă pentru dobândirea dreptului de administrare. În
ce privește apărarea în justiție a dreptului de administrare, potrivit
art.870 din NCC, aceasta revine titularului dreptului.
b). Concesiunea: Spre deosebire de dreptul de administrare care se
poate constitui doar în favoarea regiilor autonome și a instituțiilor
publice, concesiunea poate să revină oricărei persoane fizice sau juridice,
române sau străine. Cu titlu de excepție, în cazul anumitor
bunuri proprietate publică, concesionari nu pot fi decât persoane juridice
(de exemplu, conform art. 2 pct. 7 și art. 30 alin. 1 din Legea
petrolului nr. 238/2004).
96