Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 7-8-9, septembrie-octombrie-noiembrie 2013

tt r a d ii ţţ ii ii , d a tt ii n ii , o b ii c e ii u r ii
Istoria noastră e plină de „Lupi”, în
cronice îi întâlnim mereu pe Lupu
paharnicul, Lupu vistiernicul, Lupu
hatmanul, Lupu parcălabul, ba avem şi un
domn în Moldova pe Vasile-Vodă Lupu.
Aşa că numele Lupu e tot aşa de frecuent
ca Ion ori ca Alexandru. De unde vine
numele Lupu la noi românii care a fost şi
este şi astăzi, aşa de des? E adevărat că în
calendarul ortodox se află un sfânt numit
Lupu, martir, al cărui nume se prăznuieşte
la 23 august, dar ce năzuiesc românii aşa
de mult tocmai la numele acesta, câtă
vreme peste două sute de nume de sfinţi
din calendar nu le întrebuinţează niciodată?
Pe lângă forma Lupu, românii
întrebuinţează şi alte forme născute din
aceasta, ca Lupaşcu, Lupan, Lupeiu,
Lupuşor, ori înjumătăţite ca Paşcu, Paşcan.
Apoi de aici nume de familii. Nume de sfânt
Ursu nu avem în calendar şi cu toate astea
în popor numele acesta e în multe locuri.
Prin unele părţi li se dau copiilor nume de
Grozavu, Rău, Crâncenu, care ţin locul altui
nume mai obișnuit. E obicei al bisericii, ca
omului care se călugăreşte să i se schimbe
numele de botez cu altul călugăresc care
se începe cu aceeaşi literă. Un Ion se face
Ioil, un Petru se face Paisie. Explicarea,
după cât ştiu eu, este că acel om a încetat
de a mai fi pentru lume cutare Ion şi cutare
Petru, deci a murit şi s-a renăscut pentru
altă viaţă cu numele Ioil ori Paisie.
În fond tot acelaşi lucru este şi cu
schimbarea numelui în popor, numai că
forma este alta; la călugări predomneşte o
idee simbolică, în popor una superstiţioasă.
Poporul schimbă numele copilului, crezând
că amăgeşte duhurile necurate cu asta.
Duhul rău ştie că a luat în primire să
chinuiască ori să ucidă pe un copil numit
Niculae, bunăoară. Părinţii, ca să-l scape, îi
schimbă numele în Lupu şi duhurile rele
rămân cu gura căscată şi trase pe sfoară.
Pe copilul ştiut de ele, pe Niculae, nu-l mai
află, când îl caută; în locul lui, găsesc pe
unul Lupu, străin şi cu Lupu n-au nimic. E
de admirat naivitatea aceasta a poporului,
când crede că îl poate înşela aşa de uşor
pe şiretul-şireţilor, pe duhul cel necurat. Dar
e frumoasă credinţa şi e bine s-o păstrăm,
căci e nevinovată.
Nu ştiu dacă toţi cititorii mei cunosc
obiceiurile schimbării numelui, de aceea
voiesc să le descriu pe scurt. Când unei
mame îi mor copiii pe rând, ori când unul i
se îmbolnăveşte de boală lungă, mama
poate să-l înşele pe duhul necurat care îi
omoară copiii ori care aduce boală, prin
schimbarea numelui copilului. Îndată ce i-a
schimbat numele, duhul necurat a pierdut
urma copilului, s-a încurcat cu catastihul cel
poartă şi astfel îl pierde din vedere pe acel
copil, nu-l mai poate recunoaşte şi nu-l mai
poate regăsi să-l ucidă ori să-l chinuiască
cu boala. Schimbarea numelui se face cu
anumite ceremonialuri, toate astfel
chibzuite ca să-l „deruteze” pe duhul
necurat. Mama, de exemplu, îşi duce
copilul în stradă şi-l lasă acolo, ca şi când l-
ar lepăda.
În casă mama plânge, c-a murit
copilul. Duhul necurat, care e în casă, aude
plânsetul, vede şi crede, că într-adevăr
copilul a murit. Ce să mai stea el în casă?
Dar iată, când vrea să plece, o femeie cu
97
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 7-8-9, august-septembrie-octombrie 2013