Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 7-8-9, septembrie-octombrie-noiembrie 2013

tt r a d ii ţţ ii ii , d a tt ii n ii , o b ii c e ii u r ii
Sara pe deal, sunetele satului, chiar și
unele discuții casnice pe un ton mai răstit,
răzbăteau uimitor de clar până acolo sus.
Caprele, spre deosebire de oi, au
un temperament cutezător, nesupus. Asta
ca indivizi luați separat, căci ca turmă sunt
disciplinate, unite. O turmă de capre se
așează strategic pe pășune, în formație de
apărare, cu coarnele spre în afară. Cu greu
convingi însă o capră să facă ce nu-i place.
Ludovic Bassarab – Cioban cu turma de oi
Mă gândesc uneori că eu mă
asemăn mai degrabă cu caprele decât cu
oile. Am de pildă la marginea patului cartea
cu psalmii. Când am o greutate mai aparte
pe suflet, care nu iese cu rugăciunile
obișnuite ale pravilei, citesc unu-doi psalmi
care urmează la rând. Îmi pun un semn, și
data viitoare reiau de unde am rămas. Un
fapt remarcabil, care m-a frapat de multe
ori, e că găsesc chiar în psalmul citit
răspunsul și ușurarea căutată. Psalmul care
urmează e chiar cel de care aveam nevoie
în ceasul acela. Acum am devenit foarte
încrezător în asta, și deschid Psaltirea cu
nădejde, dar nu a fost totdeauna așa. În
prefața Psaltirii sunt câteva îndrumări
despre cum se citesc psalmii. Si scrie acolo
că se citesc niște rugăciuni începătoare,
apoi o catismă întreagă, și la sfârșit alte
rugăciuni de încheiere. Ei bine, am căutat
să respect întocmai tipicul respectiv, și
altminteri să nu fac. N-am reușit, din cauza
lipsei de răbdare, să duc regula asta la bun
sfârșit, și pe Psaltire s-a așternut praful.
Câțiva ani de zile.
După aceea, am auzit pe cineva,
nu mai știu cine, un duhovnic sau un
predicator bun, care a zis că să se citească
acasă de fiecare psalmii cum poate, după
bunul plac. Pare-mi-se, parintele Teofil
Pȃrȃian. Un sfat pe care l-am urmat, și care
a dat rezultate. De aceea zic, că sunt
înrudit mai degrabă cu caprele, nu pot să
țin regulile multe și grele. O fi bine, o fi rău?
Vorba părintelui Teofil:
- Apăi, măi dragă, așa-s eu, altul
nu-i!
4 - Ierburi de leac
Țărăncuța din tabloul lui Arthur
Verona „Țărăncuță odihnindu-se” nu
pozează într-o atitudine studiată. Nu își
etalează nici costumul, nici zveltețea taliei,
nici buclele cosițelor, nici limpezimea
ochilor. Stă așezată pe un dâmb, cu capul
întors spre umăr și privește, parcă distrată,
undeva în iarbă, urmărind vreun gândac
sau cercetând cine știe ce buruiană. Oare o
fi bună de leac? După costum, pare a fi din
Moldova, din Bucovina sau Herța. După
peisaj, poate fi lunca Dunării sau a Siretului.
Undeva în spate, printre tulpinile subțiri de
plop, se întrevede cursul liniștit al unui râu
adânc. Tonurile de verde-pal și galben, ca
și trunchiurile încă pe jumătate înfrunzite,
ne duc cu gândul la luna mai.
Arthur Verona – Ţărăncuţă odihnindu-se
Când privesc un tablou, primul
lucru care mă întreb este: ce rost are
compoziția? Desigur, unul estetic, adica
unul care sa produca senzatia de frumos,
de armonios, dar numai atât? nu cumva
exista si idei intelectuale, care se
adreseaza mintii? Intotdeauna exista si
acestea, numai natura singura produce
frumusete fara ratiune. Când Cezanne
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 7-8-9, august-septembrie-octombrie 2013 94