Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 7-8-9, septembrie-octombrie-noiembrie 2013

Revistă de cultură editată de reţele sociale Cronopedia, Ecoul românilor şi Clubul Cafeneaua literară, în colaborare cu cenaclul Grai Românesc şi Fundația literar istorică STOIKA Revistă de cultură editată de reţele sociale Cronopedia, Ecoul românilor şi Clubul Cafeneaua literară, în colaborare cu cenaclul Grai Românesc şi Fundația literar istorică STOIKA

08.04.2014 Views

p o r tt r e tt d e a u tt o r pagina membrului portret literar – traduceri 54 Profil Te-am prea mult aşteptat Olga Văduva Olga Văduva Ne-am regăsit după un timp latent, Ai vrut să vii, ai vrut să fii prezent, Prin câte labirinturi te-ai pierdut, Oricum, tu nu mai eşti ca la-nceput. M-am născut în Tulcea, la data de 23 august 1953. Am început să scriu poezii, la revista şcolii, prin anul 1969, şi am continuat să scriu pentru mine şi pentru prieteni. La îndemnul unui prieten, am luat în serios, jocul în rime şi am început să selectez poeziile adunate prin diferite caiete şi aşa am ajuns să lansez în data de 6 iulie 2013 primul volum de versuri intitulat „VIS SPRE ÎNĂLŢIMI”, Editura Sf. Nicolae, Brăila. Publicaţii în antologii: Am publicat: poezii religioase în antologia „Expresia ideii-IV, Spre tine Doamne...” editura Karta ro, Oneşti 2013. Poezii în „A.S.P.R.A. Reverenţa cuvintelor”, Editura InfoRapArt, Revista de literatură şi arta Boemă Galaţi, pe câteva site-uri, Cronopedia, Cervantes, Negru pe alb, Scriviamo, Antologia de poezii a Revistei „Singur" Târgovişte. Am obţinut, Diploma omagială. cu prilejul spectacolului literar-muzical coregrafic, „Dor de primăvara" unde am şi recitat din volumul meu publicat. În curs de apariţie volumul bilingv, „POD PESTE GÂNDURI" poezii Olga Văduva (autor)/Luca Cipolla (traducător). Ai colindat mulţi ani, ai fost plecat, Habar nu ai în suflet ce-am păstrat, Vorbe în vânt... să tac ?... sau să le spun, Acum tu mă implori şi-mi spui c-ai fost nebun. Mă ţii de mână, vrei ca să te iert, Eu te privesc în ochi şi nu te cert, Te juri că mi-ai trimis multe scrisori Şi mai visat din noapte până-n zori ? Te-am aşteptat prea mult, acum mi-e greu Să te mai strâng la piept iubitul meu, Nu te mai cred, s-a stins tot ce a fost, Plângi în zadar, nimic nu are rost. Când mai lipsesc Olga Văduva Când mai lipsesc, mă pierd în anotimpuri, În vară secetoasă şi fierbinte, O fugă dau prin rouă de pe câmpuri, Zăpadă cern pe versuri şi cuvinte. Când mai lipsesc, mă rătăcesc de mine, Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 7-8-9, august-septembrie-octombrie 2013 80

p o r tt r e tt d e a u tt o r Colind pământul... caut fericire, Mă regăsesc în lumea care vine, Adun frânturi de clipe-n nemurire. Când mai lipsesc alin marea când plânge Însingurată-n iarna nemiloasă, Durerea ei în mine se răsfrânge, Cu glas şoptit îi spun: Rămâi frumoasă ! Privirea ta Olga Văduva Privirea ta e rugă-n jurăminte, Banalitate-n clipa de trăire, Un argument în marea de cuvinte, Neregăsită-n ceas de amăgire. Privirea ta mi-a dăruit iubirea Pe care am pierdut-o în trecut, Un fulg de nea îmi pare fericirea, Iertare-ţi dau, şi-o iau de la-nceput. Pe scara iertării Olga Văduva Pe scara iertării urc treaptă cu treaptă. Credinţa e sprijin. Puterea Ta dreaptă Dă-mi Doamne ! Trăire cu clipe divine, O stea de lumină şi vise senine. Victor Brauner - Compoziţie cu portret Privirea ta în valuri s-a ascuns, În ceasuri răstignite pe minute, E obosită de-aşteptări fără răspuns, De freamătul iluziilor pierdute. Privirea ta colindă printre vise, Străbate-adâncul cristalin al mării Prin amintiri cu porţile deschise, Şi spre apusul nesfârşit al zării. Dă-mi Doamne poruncă şi lacrimi amare, Să ies din păcate, să scap din vâltoare. Sădeşte în mine dorinţa de rugă, Mândria şi fala departe să fugă. Aprinde făclia iubirii frăţească, Iar mila Ta, Doamne... în ei să renască. Arată-le drumul pavat cu speranţă, Mânia să piară, s-avem toleranţă. În har să-mă-mbraci, şi-n dulce visare Să mă-ntăreşti, să-mi fii alinare ! Trimite-mi izbânda din slava cerească, Puterea Ta, Doamne, să mă întărească. Privirea ta s-a rătăcit în ceaţă, Potir de gânduri, răsărit din aştri, Neliniştită lacrimă de gheaţă Şi-a revărsat în ochii tăi albaştri. 81 Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 7-8-9, august-septembrie-octombrie 2013

p o r tt r e tt d e a u tt o r

Colind pământul... caut fericire,

Mă regăsesc în lumea care vine,

Adun frânturi de clipe-n nemurire.

Când mai lipsesc alin marea când plânge

Însingurată-n iarna nemiloasă,

Durerea ei în mine se răsfrânge,

Cu glas şoptit îi spun: Rămâi frumoasă !

Privirea ta

Olga Văduva

Privirea ta e rugă-n jurăminte,

Banalitate-n clipa de trăire,

Un argument în marea de cuvinte,

Neregăsită-n ceas de amăgire.

Privirea ta mi-a dăruit iubirea

Pe care am pierdut-o în trecut,

Un fulg de nea îmi pare fericirea,

Iertare-ţi dau, şi-o iau de la-nceput.

Pe scara iertării

Olga Văduva

Pe scara iertării urc treaptă cu treaptă.

Credinţa e sprijin. Puterea Ta dreaptă

Dă-mi Doamne ! Trăire cu clipe divine,

O stea de lumină şi vise senine.

Victor Brauner - Compoziţie cu portret

Privirea ta în valuri s-a ascuns,

În ceasuri răstignite pe minute,

E obosită de-aşteptări fără răspuns,

De freamătul iluziilor pierdute.

Privirea ta colindă printre vise,

Străbate-adâncul cristalin al mării

Prin amintiri cu porţile deschise,

Şi spre apusul nesfârşit al zării.

Dă-mi Doamne poruncă şi lacrimi amare,

Să ies din păcate, să scap din vâltoare.

Sădeşte în mine dorinţa de rugă,

Mândria şi fala departe să fugă.

Aprinde făclia iubirii frăţească,

Iar mila Ta, Doamne... în ei să renască.

Arată-le drumul pavat cu speranţă,

Mânia să piară, s-avem toleranţă.

În har să-mă-mbraci, şi-n dulce visare

Să mă-ntăreşti, să-mi fii alinare !

Trimite-mi izbânda din slava cerească,

Puterea Ta, Doamne, să mă întărească.

Privirea ta s-a rătăcit în ceaţă,

Potir de gânduri, răsărit din aştri,

Neliniştită lacrimă de gheaţă

Şi-a revărsat în ochii tăi albaştri.

81

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 7-8-9, august-septembrie-octombrie 2013

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!