Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 7-8-9, septembrie-octombrie-noiembrie 2013

c r o n ii c ă d e c a r tt e
În cap. „Strugurii lui Burebista”,
invocând nume prestigioase ale culturii
româneşti, se simte nu numai sentimentul
patriotic, normal pentru orice român, dar şi
aerul de intelectual răzvrătit împotriva unei
… Europe ignorante: „A auzit de Ionescu!
Enescu, Brâncuşi, Cioran, I. L. Caragiale,
Sadoveanu, Blaga, Alecsandri, Eliade şi
mulți alţii care au forţat Europa să facă
reverenţă culturii româneşti şi să nu-şi
poată explica practica politică, puerilă,
sterilă şi inutilă de-acum a Europei, clasând
România o ţară atipică din acest punct de
vedere?” Cum există „o măsură în toate
lucrurile”, după cum spunea filosoful grec
Democrit, e bine să adoptăm o poziţie mai
calculată în ceea ce privesc unele tendinţe
excesive, oricât de
patrioţi am fi, pentru
că rechizitoriul
nostru rămâne doar
un strigăt într-o
carte…”.
Spiritul critic al
celor doi nu-i „iartă”
nici pe unii
contemporani
precum Andrei
Pleşu, Gabriel
Liiceanu, H. R.
Patapievici sau Mircea Cărtărescu, tonul
incisiv fiind presărat cu multe invective:
„monstru diafan cu solzi de crocodil” sau
„un alpinist rarissimo al Cuvântului
românesc, tipic căţărării pe Vârful Omu din
Carpaţii noştri”. În opinia M. Cozma „Un
scriitor trebuie să se arunce în flăcările
creaţiei pentru a salva deriva unui popor, ci
nu a-l manipula să fie îngropat de viu”.
Capitolul „Unde dai şi unde crapă!”
cuprinde puncte de vedere „îndrăzneţe”,
lipsite de oareşice modestie. Desigur, e un
punct de vedere pe care timpul îl poate
sfida sau dimpotrivă…
În consideraţiile despre poemul
„Lucifer”, autoarea consideră că „la nivel de
gândire creativă şi artă poetică, făcând o
paralelă cu divinitatea din Luceafărul lui
Hand of God, aluminium - Lorenzo Quinn
Eminescu, l-ai depăşit pe marele poet în
creaţia ta…”, iar argumentul forte este că
„... la Eminescu divinitatea e redusă la
geniu, privit prin ochiul muritorului… La tine
divinitatea din plus infinit este superspaţiu,
incluzându-l şi pe Dumnezeu, nemuritorul
devenind muritor.
Interesante şi captivante sunt paginile
din romanul „Escroci sentimentali”. Aici,
autoarea face o radiografie a vieţii unor
români plecaţi în străinătate, angrenaţi întro
caracatiţă mafiotică de neimaginat. Se
subliniază astfel alterarea omeniei şi a
altruismului tradiţional românesc într-un
context european unde chiar slujitori ai
bisericii şi-au dat mâna cu foşti securişti
într-o reţea de escroci atunci când e vorba
de bani şi de „trafic
de fiinţe umane”.
Sunt pagini
emoţionante, pline
de realism frust,
izvorâte, poate, din
cunoaşterea directă
de către autoare a
unor asemenea
situaţii.
Obsesiv, apare
la cei doi coautori,
motivaţia scrierii
acestei cărţi, cu un titlu pe care îl recunosc
drept pretenţios, şi de aceea se face
trimitere la cronicarul Miron Costin „Că nu
iaşte alta mai frumoasă şi mai de folos
zăbavă, decât cetitul cărților”, conştienţi că
„Trecerea ta prin timp ireversibil, să lase o
umbră”. Fiecare mărturiseşte că multe alte
proiecte/cărţi au fost începute, dar „muza”
nu le este îndeajuns de generoasă. După
destule digresiuni, se revine la ideea de
bază a cărţii, sfidarea timpului şi se ajunge
la concluzia că prin creaţie poţi sfida timpul,
devenind eternitate.
Reflectând „olecuţă” dacă moartea
este „o virtute”, M. Cozma afirmă că „Numai
moartea poate sfida timpul, pentru că
desprinde de pe pământ clipa; o rupe şi o
lasă să plutească imponderabil în conştiința
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 7-8-9, august-septembrie-octombrie 2013 74