Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 7-8-9, septembrie-octombrie-noiembrie 2013

c r o n ii c ă d e c a r tt e
În capitolul „Veşnicia este o iluzie”
Maria Cozma, făcând aluzie la societatea
coruptă şi la pedepsele primite de
răufăcători (în Biblie) şi în paralel vorbind
despre societăţile democratice, ajunge la
ideea de „Increaţie” datorită… „lutului nu
prea bun, de calitate pentru a face om”,
explicând astfel tarele societății.
Dar în cap. „Pretindem veşnicia? Şi
dacă da, o merităm?”se simte tonusul
omului real, plictisit de lumea ireală, onirică,
ideală, omul care îşi exprimă deschis
dorinţa normală, carnală „Eu vreau să
strâng în brațe fata nemorgană; vreau să
strâng trup’şor concret, nevirtual şi
neabstract!” sau „Cu cât urăsc mai mult, cu
atât iubesc mai mult
ce-i pământesc! Mă
contrazic în
dualismul meu… „Şi
concluzia este pe
măsura ideii de
sfidare „Ce crede
lumea despre mine,
creadă ce o vrea!”
După mai multe
schimburi de versuri
sau de enunţuri
rimate prin care cei
doi îşi exprimă
gânduri, sentimente sau atitudini, fiecare îi
schiţează celuilalt un portret. V. Popovici îi
face un autoportret spiritual pigmentat cu
pesimismul unui om superior, saturat de
urâciunea din preajmă, mărturisind „Cred în
puterea gândului aşa cum cred în mine
însumi” sau „Urăsc inepţia, cinismul,
machiavelismul, minciuna, adulaţiunea,
îngenuncherea, umilinţa, fariseismul,
trădarea, laşitatea, sclavia, nimicnicia, întrun
cuvânt, Răul Universal care ne pândeşte
pe la colţuri cu pohta lui insaţiabilă de a ne
sfâia antropofagic”. Răspunsul M. Cozma
este sugerat concesiv în titlul cap. „Oricum
suntem mediocri” unde face interpretări
semantice ale cuvântului „mediocru”, iar în
„Spiralele timpului”mărturiseşte că liantul
solid între ei se regăseşte „dincolo de
cuvinte”, căci „ne leagă o caldă prietenie şi
12h12... time to take control... - Ben Goossens
o neaşteptată plăcere de a ne citi unul pe
altul”.
Nu rare sunt trimiterile la marile
personalități ale culturii noastre, de la
clasicii Eminescu, Caragiale, până la
Cioran, Eliade şi alţii. Vorbind despre I. L.
Caragiale, se face aluzie la viaţa politică
actuală, acceptând ideea despre
„separarea puterilor în stat, dar nu şi
separarea politicienilor de cultură, adică de
Intelectuali sau de cei care sunt Oameni”
ceea ce este un adevăr.
O doză de pesimism se simte şi în
mărturisirea M.Cozma: „Am sentimentul că
Natura însăşi a dat un certificat de deces
pentru plaiul nostru mioritic şi că numai un
miracol îl mai poate
salva”.
În cap.
„Apostazia gândirii”
înţeleptul V. Popovici
coboară din sferele
filosofiei în cotidianul
efemer şi ajunge la
concluzia că
„filosofia nu ţine, nici
de foame, nici de
sete, nici de dor, nici
de
amor”,
completându-şi
portretul „Din lipsă de altceva mai bun,
apostazia gândirii stăruie în mine latent,
nativ, în Datumul ce mi s-a dat cu dărnicie
în trecerea prin timp.”
„Din când în când” cei doi ajung la
concluzia că „Azi nu am chef de filosofie” şi
„Nu înţeleg de ce?”, fiindcă „… adevărul e
cumplit”, probabil. Sunt capitole în care veţi
găsi opinii despre pasivitatea poporului
nostru, despre soarta intelectualului, despre
mândria de a fi român, inserând chiar
„Scrisoarea deschisă poporului român
transmisă de arhimandritul Iustin Pârvu”, iar
pesimismul reiese din comentariul concis al
autoarei: „Oricare ar fi răspunsul ori
răspunsurile acestei scrisori deschise, mă
tem că nu o să fim în stare decât să ne
spunem noi între noi: Tu taci!”
73
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 7-8-9, august-septembrie-octombrie 2013