Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 7-8-9, septembrie-octombrie-noiembrie 2013

e s e u
Dacă de contemporani mai poţi face
abstracţie, din interes meschin, orgoliu,
prostie, nebunie sau cine ştie ce altceva, de
înaintaşi nu poţi face abstracţie. Aceştia
sunt de piatră; nu-i poţi clinti. Poţi, cel mult,
să-i aşezi altfel, să imaginezi noi ierarhii ale
trecutului, dar numai o minte bolnavă poate
nega vreuna dintre valorile înaintaşilor.
Nu eşti mai bun negându-l pe Mihai
Eminescu, cum văd că fac foarte mulţi
trăitori ai zilelor noastre. Eşti mai bun dacă
demonstrezi asta semenilor tăi, dacă
reuşeşti să le arăţi că ai mai mult talent şi
mai multe idei. Şi mult mai mult bun simţ.
Oricine poate scrie o carte, dar numai
talentul te poate face ca această carte să
fie de bun simţ. Bunul simţ este ingredientul
necesar cărţii care vrea să fie citită. Altfel,
confundăm scriitorul adevărat de scriitorul
de vagoane sau reţete medicale.
Şi nici aceste lucruri nu sunt de ajuns.
Pentru simplul motiv că, dacă te tot întreci
cu semenii într-ale scrisului, ajungi să fii
convenţional sau lipsit de originalitate.
Eminescu e contemporan cu noi chiar
şi prin faptul că a trait într-o epocă în care
s-au întâmplat foarte multe lucruri, similară
cu cea pe care o parcurgem acum. Cine nu
scrie azi cărţi, ori e tâmpit, ori mai mult
decât atât. Societatea noastră cunoaşte un
suflu nou; acesta vine dinspre Koslodui.
Un scriitor adevărat nu face din scris o
competiţie sportivă. Competiţiile sportive se
fac pentru premii, iar premiile în literatură
nu reflectă decât în mică măsură valoarea
adevărată.
Nici clasificările arbitrare ale criticilor
contemporani nu ne pot aşeza acolo unde
ne e locul.
Mihai Eminescu a trăit o tragedie prin
faptul că şi-a înţeles criticii, iar aceştia nu l-
au putut înţelege pe el. Criticii cataloghează
doar ce pot înţelege; tristeţea lor e veselia
fără rost. Geniul e ceva de neînţeles.
Eminescu nu poate fi vârât în nici un canon.
Dacă nu poate fi măsurat de minţi înguste,
convenţionale, mulţi au impresia că poate fi
lăsat pe dinafară.
Nu poate. Există oameni care îl citesc
încontinuu. Când dai peste un geniu, simţi
nevoia să-l reciteşti tot timpul. Geniul îţi
relevă noi şi noi valenţe.
Paradoxal, cu cât e citit mai mult,
Mihai Eminescu e din ce în ce mai
proaspăt.
Nici criticii timpului său, nici cei ai
zilelor noastre, nu pot ştirbi ce a construit
trecerea timpului. Primăriile şi uniunile de
scriitori înalţă false statui. Doar trecerea
timpului înalţă statui adevărate, mai mari
sau mai mici. Mihai Eminescu este una
dintre marile statui adevărate.
Dacă este cea mai mare statuie sau
nu, prea puţin contează. Principalul e că nu
se poate urca nimeni pe soclul său, din
simplul motiv că soclul lui Eminescu e în
inimile noastre, nu la Ateneu.
Mihai Eminescu n-a avut nevoie să
facă parte din nici o societate sau uniune
de scriitori. Şi-a văzut de drumul său. Dacă
detractorii din veacul XXI vor să se suie pe
soclul lui Eminescu, să meargă pe drumul
acestuia, nu pe urmele poetului, ci înaintea
acestuia, le spun să-şi vadă de drumul lor!
Doar aşa pot ajunge undeva; istoria
literaturii nu se confundă cu literatura
istoriei.
7
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 7-8-9, august-septembrie-octombrie 2013