Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 7-8-9, septembrie-octombrie-noiembrie 2013

n o tt e d e c ă ll ă tt o r ii e
Tot forţând să ţină monstrul cât mai
aproape de mal, la un moment dat, s-a rupt,
atât lanseta la vârf, cât şi nailonul. Peştele
a rămas pentru câteva secunde nemişcat,
la fel de nemişcat cum am rămas şi noi toţi,
care eram convinşi că l-am scăpat!
Un flăcau cu mult alcool în cap,
consecinţă a petrecerii din ajun, s-a repezit
în apă peste somn şi l-a prins în braţe, iar
cetăţeanul cu bahorul, s-a apropiat rapid şi i
l-a înfipt în spinare, ridicându-l pe mal. Era
de înălţimea unui om!
Eu m-am dus la maşină şi am luat
ruleta din torpedou, ca să-l măsor, căci
pentru aflarea greutăţii nu aveam cântar
aşa de mare. Avea 176 centimetri lungime,
apoi am aflat că greutatea a fost de 30 de
kilograme.
Toţi pescarii de pe baltă au venit în
pelerinaj să-l vadă. Se mai prinsese somn
aici, de 40 kilograme, dar la plase, de către
pescarii care administrau balta. Acum am
văzut eu primul peşte, cât un om de mare.
Somnul nu trage la porumb, însă noi
credeam că s-a repezit după vreun cărăşel,
sau babuşcă prinsă în cârlig şi aşa l-a
înţepat pescarul norocos.
După acest eveniment, m-am retras la
uneltele mele şi am schimbat nada în
cârlige.
Era deja ora nouă, începuse să fie mai
cald pe mal, iar broaştele şi-au început
concertul. Un broscoi, cât un pumn de om
voinic, stătea pe o piatră la marginea apei
şi îşi umfla două baloane în zona capului,
scoţând un orăcăit gutural. În păduricea de
pe malul celălalt, se auzea cucul cântând,
strigându-şi numele. Ca un ecou, şi alte
păsări îi răspundeau din pădure. În pâlcul
de stuf, o păsăruică gri, cu ciocul ascuţit şi
cu o lăcustă în el, se tot zburătăcea din loc
în loc, strigându-şi puii.
Pe deasupra apei, lângă mal, un
şarpe de apă se ondula încercând să
păcălească nişte broscuţe prostuţe şi
neatente la pericol. Luciul apei nu era
tulburat decât de câteva lebede care se
plimbau elegante pe lac. Erau în formaţie
ca soldaţii, cu bobocii care înotau
nepăsători, sub supravegherea părinţilor.
Câte un cormoran flămând făcea
scufundări repetate, căutându-şi hrana pe
fundul eleşteului, printre puietul de peşte.
Acesta este duşmanul declarat al
pescarului de apă dulce şi aliatul celui ce
pescuieşte chefal la mare. Când cormoranii
se adună în cârd şi încep pescuitul în
bazinele portuare, bancul de chefal se
repede spre mal, sau se ascunde sub
navele acostate, intrând în zona de
activitate a pescarilor de chefal.
Timpul se scurgea monoton şi, din
când în când, mai ridicam cu fixa câte un
caras din apă. Ca de obicei, când momeşti
la mal pentru a pescui cu fixa, apare câte o
broască ţestoasă. Aşa s-a întâmplat şi
acum: broasca şi-a făcut apariţia la
suprafaţă şi stătea nepăsătoare lângă pluta
mea. Parcă mă sfida. Mă făcea atent că pot
să scot fixa afară, de prins nu voi mai
prinde peşte, atât timp cât se ospătează ea
în zonă din momeala aruncată de mine.
Aşa am şi făcut. Am strâns fixa şi lansetele
şi m-am pregătit să plec spre casă.
Fiind duminică, am preferat să mă
mulţumesc cu peştele care s-a lăsat păcălit
de iscusinţa mea. Nu era prea mult, însă
suficient pentru un borş de capete şi cozi
de caras, cu mult leuştean verde, care îi dă
o aromă plăcută, o saramură şi un caras
prăjit, cu mujdei de usturoi şi mămăliguţă -
preferata mea.
Aşa am îmbinat utilul cu plăcutul. Am
ratat o zi de pescuit pe mare, producătoare
de un mic profit din vânzare, cu una de
plăcere şi o masă pescărească delicioasă.
65
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 7-8-9, august-septembrie-octombrie 2013