Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 7-8-9, septembrie-octombrie-noiembrie 2013

n o tt e d e c ă ll ă tt o r ii e
Încă era prea devreme de plecat.
Trebuia să fiu în jur de ora şase pe baltă,
să-mi ocup locul unde nădeam şi pescuiam
de obicei. Mi-am cărat sculele la maşină şi
am pornit fără grabă spre baltă. În zece
minute eram pe malul lacului.
Era o zi destul de mohorâtă şi umedă,
dar pe malul lacului erau mulţi pescari. Am
avut noroc că nimeni nu se aşezase pe
locul meu. Pe lac era linişte deplină, nimic
nu tulbura luciul apei.
Aşa cum am mai scris, lacul este
amplasat între două maluri înalte de peste
douăzeci de metri pe verticală. Pe partea
unde m-am aşezat eu şi majoritatea
pescarilor, era mal de carieră de calcar, iar
celălalt mal era împădurit cu pini.
Doar când bătea vântul din S-E sau
N-V se formau valuri pe apă şi se simţea
bătaia vântului. În rest, atmosfera era calmă
şi foarte bună de pescuit. În stânga mea, la
circa cincizeci de metri, spre şosea, la
marginea unui pâlc de stuf, pescuia deja
Toni Bocu, un coleg de serviciu, pescar cu
experienţă la apa dulce. Lângă el, pe
direcţia mea, încă doi bărbaţi, fiecare cu
sculele sale.
Mi-am montat sculele, am aruncat cu
o lansetă multă nadă în larg, am mai nădit
şi lângă stuf, pentru fixă şi m-am pus pe
aşteptat prima captură. Se luminase bine,
însă peştele nu se grăbea să muşte.
Am avut la un moment dat o trăsătură
la lansetă şi când am înţepat prada, am
simţit greutatea peştelui cum se
răzvrăteşte, luptându-se cu apa lacului. Era
un cărăşel cât palma, totuşi destul de
frumos pentru început. Putea să fie şi o
babuşcă minusculă. Aşa am „udat”
minciogul, cum zic pescarii şi am scăpat
„de arap”, ştiu ei pescarii despre ce
vorbesc.
Din când în când, mai vedeam
bambina cum se ridică. Dimineaţa era
răcoroasă şi eu stăteam pe canapeaua din
spate a maşinii, la căldură, cu portiera
deschisă. Din această cauză am ratat şi
multe înţepături. La fixă încă nu se mişca
nimic. Era ora opt şi în minciog aveam
câţiva cărăşei. Nimic de soi, nimic mai
răsărit, să fi fost un kilogram de peşte.
Deodată, în stânga mea văd zarvă
mare: colegul de serviciu, cu lanseta peste
sculele vecinului din dreapta, se lupta cu un
peşte ce trăgea puternic spre stuful de pe
celălalt mal. Ceilalţi doi pescari, din dreapta
lui şi stânga mea, şi-au retras lansetele din
apă să nu se încurce cu cele ale
norocosului.
În jurul colegului meu, în afara
pescarilor, mai erau patru tineri până în
douăzeci de ani, bine dispuşi, care
participaseră la un bal de absolvire a
liceului, după cum am aflat mai târziu.
Toată lumea era concentrată pe captura
pescarului norocos. Încet, încet, peştele a
ajuns la doi metri de mal, între stufuri.
Atunci, a apărut o namilă de somn, de
peste un metru. Un peşte cum n-am mai
văzut decât în filme, sau la televizor. Cu
mare greutate, colegul a reuşit să-l dirijeze
în dreptul spaţiului gol dintre stufuri. Având
lanseta încovoiată şi tot dând drumul la fir,
apoi mulinând uşor, l-a adus lângă mal,
însă monstrul se zbătea cu putere şi trebuia
să dea din nou drumul la nailon, să nu-l
piardă din cârlig, sau să se rupă forfacul.
Un tânăr s-a repezit la maşina
pescarului, la indicaţiile acestuia şi a adus
un bahor. Înarmat cu această unealtă, un
alt pescar aştepta ca somnul să fie adus la
mal şi să-i înfigă cârligul în gură, pentru a-l
ridica pe mal. Până atunci, orice încercare
de agăţare cu bahorul eşuase, din cauză că
somnul se zbătea puternic.
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 7-8-9, august-septembrie-octombrie 2013 64