Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 7-8-9, septembrie-octombrie-noiembrie 2013

n o tt e d e c ă ll ă tt o r ii e
Monstrul
Virgil Stan
„Să nu râzi niciodată de
visele cuiva.
Mi-am luat sticluţa cu cafea, pregătită
de cu seară, vâslele din boxă şi am dat
fuga la maşină. Când am parcat pe mal, am
constatat că sunt singurul venit la acea oră,
lucru care se întâmpla destul de rar. Erau
colegi care veneau cu sculele pe biciclete,
tocmai din cartierul Colonişti şi, de obicei,
soseau înaintea tuturor, iar din această
cauză îi ironizam spunându-le huhurezi.
Oamenii care nu au vise
nu au prea multe.”
Aşteptam cu nerăbdare ziua de
duminică, zi liberă, în care să mă pot
delecta cu pescuitul pe mare. Aşa că, într-o
sâmbătă seara, m-am întâlnit la bufetul de
la capătul blocului cu partenerii de pescuit,
să aflu care mai este situaţia guvidului,
mănâncă sau nu şi prin ce zone ar fi mai
bine de pescuit. După cum se arăta
vremea, nu prea era încurajator să
pescuieşti.. Bătea vântul binişor, suficient
pentru a încreţi fruntea capricioasei mări.
M-am pregătit, totuşi, ca a doua zi să
plec la pescuit pe mare. Îmi era dor, căci
îmi intrase în obişnuinţă. Dimineaţa, nu am
mai aşteptat să sune alarma ceasului, că
am şi deschis ochii. M-am ridicat obosit din
pat, după un somn agitat şi cu întreruperi,
având parte de multe răsuciri în pat, din
cauza unui film văzut la televizor.
Nu-mi plac filmele cu violenţă, crime
odioase, sau cu mult sânge, dar urmăresc
cu plăcere pe cele de acţiune, în care joacă
actori consacraţi, sau filmele de capă şi
spadă, cu tematică romanţioasă, pline de
suspans şi farmec, cu actriţe frumoase, în
ţinută de epocă.
În dimineaţa aceea, cum făceam în
toate zilele înaintea plecării pe mare, am
deschis fereastra la balcon să văd dacă
bate vântul. Se auzeau surd valurile cum
vuiau şi se spărgeau de diguri. Crengile de
tuia din faţa ferestrei se legănau în bătaia
vântului, dar eu nu m-am impacientat.
Acum eram singur şi marea era foarte
agitată. Valuri mari se spărgeau de
stabilopozi, iar concluzia nu era decât una
singură: nu se putea ieşi pe mare. Eram
convins că ceilalţi colegi, mai prevăzători,
când au auzit vuietul mării, s-au culcat pe
partea cealaltă, cum s-ar zice.
Am aşteptat zece minute şi văzând că
marea se izbea de stâncile de pe dig cu tot
mai multă furie, am întors maşina şi luat
drumul înapoi spre casă. Încă era noapte,
iar întunericul era spart, pe ici, pe colo, de
lămpile de neon ale iluminatului public de
pe faleză, sau din zona obiectivelor
turistice. Până să se lumineze bine de ziuă,
mai erau aproape două ceasuri bune.
Muzica se auzea prin fereastra
deschisă a portierei, din radiocasetofonul
maşinii. M-am gândit că, dacă tot m-am
sculat la o oră aşa matinală, măcar să nu
ratez ziua, aşa că m-am hotărât să merg la
pescuit pe balta Limanu. Nu mai fusesem
acolo de la plecarea Mirunei de pe litoral.
Ajuns acasă, am scos ramele din
maşină şi le-am dus la loc în boxă, am pus
apă în vase să-mi fac o mămăliguţă
specială, una pentru pătrăţică şi alta pentru
momitor, necesară la nădit. În acest timp,
mi-am sortat sculele de pescuit la baltă.
63
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 7-8-9, august-septembrie-octombrie 2013