Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 7-8-9, septembrie-octombrie-noiembrie 2013

e s e u
eseu 7
EMINESCU,
CONTEMPORANUL
Victor Martin
Aşa cum Caragiale este
contemporanul politicii actuale, Eminescu
rămâne contemporanul poeziei române
dintotdeauna şi de oriunde. Nu e
exponentul metafizicii în literatura noastră,
ci metafizica însăşi.
Cei ce nu sunt capabili să-şi
recunoască antemergătorii nu există; chiar
din cauza asta. Cine nu-l înţelege pe
Eminescu nu se poate înţelege pe sine.
Faptul că nu se minte în fiecare zi la fel nu
e o scuză; adevărul trebuie ocrotit să nu
devină minciună.
Mihai Eminescu există în primul rând
pentru că nu a negat pleiada de poeţi,
naratori sau critici, care au mers pe
dinaintea lui, către el. Un epigon există doar
dacă afirmă un pachet de mijloace literare
specifice unui maestru, iar Eminescu a avut
sute de pachete de mijloace specifice
divers colorate.
Trăim o civilizare întoarsă pe dos.
Dacă, de obicei, trecutul e glorios sau
perceput astfel şi prezentul josnic, astăzi
trecutul e şters cu buretele şi ultimul fel de
poet se crede buricul Pământului.
Încercarea de a scrie lucruri inspirate cu
orice preţ, cu orice preţuri, fără să ai talent,
e ca şi cum ai căuta să-ţi aminteşti dacă ţiai
luat pastilele de stimulare a memoriei.
Cei care neagă azi poetul Mihai
Eminescu nici nu ştiu prea bine ce sunt:
nebuni sau proşti? Ei se leagă la cap fără
să aibă. Geniul unora nu deranjează decât
oameni deja deranjaţi; abia atunci când îşi
încordează muşchii se vede cât sunt de
inteligenţi. Atâta timp cât unul dintre noi e
necivilizat, suntem cu toţii necivilizaţi.
Criticii lui Eminescu încep prin a fi
plătiţi să spună anumite lucruri, cu speranţa
că, după un timp, vor fi plătiţi pentru a nu
mai spune exact aceleaşi lucruri. Sunt
simpli meseriaşi; n-au idei, dar sunt atât de
orgolioşi încât nu le acceptă pe ale altora
nici dacă le primesc de-a gata. Spun ce
cred, fără să creadă ce spun.
A fi altceva, a fi altcumva, a fi mai bun,
nu înseamnă să negi scriitorii ce ţi-au
premers, ci să te ridici măcar până la nivelul
lor, dacă nu poţi să-i depăşeşti.
Literatura română e un eşafodaj pe
care eşti sau nu eşti. Nu poţi fi scriitor
român în afara literaturii române. Nu poţi fi
scriitor român decât printre scriitori români,
indiferent dacă aceştia te plac sau te
ignoră.
Dacă, în orgoliul tău morbid, negi
scriitorii români din jurul tău şi cauţi să-ţi
coşi etichetă de scriitor român între scriitorii
Europei sau întregului Pământ, direct, eşti
în aer. Numai pe cei deştepţi îi deşteaptă
străinătatea. Un premiu internaţional sau
altul nu te face mai scriitor dacă nu te face
mai român. Mihail Eminescu a înţeles acest
lucru. Lucrurile simple se înţeleg mai greu.
Eminescu nu e un poet oarecare, uşor
încadrabil în timp. E monedă de schimb;
când apar unii, sunt „emineşti” ai literaturii
române, cum criticii lui nu sunt critici
oarecare, ci „eminescologi”.
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 7-8-9, august-septembrie-octombrie 2013 6