Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 7-8-9, septembrie-octombrie-noiembrie 2013

p r o z ă
– Păstrăv somonizat, zice răzând,
văzând că mă uit la pește. Mie îmi place
să-i zic păstrăv sodomizat. Îți place
peștele?
– Da, păstrăvul sodo... somonizat e un
pește cu carne roșie și icre negre. Chiar îmi
place.
– Perfect, o să îl gătim. Icre nu cred că
o sa aibă, că e băiat.
– Domnule profesor, lăsați vă rog
peștele în pace, haideți să revenim la chinta
mică. Ah, adică la terța mare.
– Deci, cum era? Scoți sunetele mai
sus sau mai jos decât pianul? Dacă sunt
mai sus, trebuie să-ți dau palme în creștetul
capului.
– Mai jos, domnule Petrache, mai jos
cu trei semitonuri, zic, apreciind gluma.
– În cazul ăsta, remediul sunt palmele
la fund. Nu te speria, am mănuși albe de
dirijor.
Petrache așeză taburetul în fața
pianului, reglându-i meticulos înălțimea,
dându-l mai in față și mai în spate de
câteva ori până ce i se păru că se află la
distanța potrivită, apoi îmi zise:
– Șezi. Nu, nu la pian, ci pe canapea.
Profesorul își trosni degetele de la
mâini, parcurse apoi toată claviatura de la
stânga la dreapta pe gamele acromatice,
ridicând și așezând cu grație mâinile
alternativ una în fața celeilalte.
– Repetă după mine nota asta.
Petrache execută un La major dintr-un
arpegiu de patru clape: la, do, mi, la. Ceea
ce ieși din gura mea nu suportă însă hârtia
ca să descriu.
– Da, e grav. E mai grav decât am
bănuit. Dimineața când te scoli faci zece
minute de gimnastică de înviorare?
– Da, cu regularitate, m-am obișnuit
din copilărie.
– Faci și flotări?
– Nu, flotări nu fac. Dar ridic o halteră.
De ce? Nu e bine?
– Nu e bine. Haltera dezvoltă mușchii
deltoizi și sterno-cleido-mastoidieni, în timp
ce noi, cei care suntem dedicați cântatului
din gură, avem nevoie de pectorali
puternici. Întinde-te pe canapea. Nu, nu
așa, ci cu fața în jos.
M-am conformat. Profesorul se ridică
și se îndreptă spre mine. în trecere se opri
o clipă în dreptul acvariului și tachină
peștele ciocănind în geam. Păstrăvul se
întoarse subit cu spatele la el si purcese a-
și flutura ostentativ coada într-un ritm
frenetic. Chipul profesorului luă instantaneu
o mină crispată și murmură printre dinți:
– Într-o zi tot o să te prăjesc eu! nu te
pune tu cu mine! Cu fundul in sus, aproape
că țipă după aceea la mine. Ia să vedem ce
putem face. Zi după mine: do, mi, sol, do!
– Do, mi, sol, do! Știu că nu e prea
bine, dar nu trebuie să vă supărați.
– Fals! Fals! profesorul îmi dădu două
palme peste fund: jap! jap! Încă odată: do,
mi, sol, do!
– Do, mi, sol, do.
– Fals! Fals! Fals! Petrache aproape
ca urla. Începu să-mi care palme cu
nemiluita la fund. Jap, jap, jap, jap...
– Domnule profesor, lăsați, renunț, vin
altă dată.
– Fals, fals, deja mă ustură palmele, o
să folosesc cu tine bagheta de dirijor, așa
ceva n-am mai întâlnit. Acum ori niciodată.
Descendent: do, sol, mi, do.
– Do, sol, mi, do, îngăimai. E mai greu
așa.
– Dă-ti jos pantalonii, trebuie luate
măsuri radicale cu tine. La fundul gol, ca la
injecție.
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 7-8-9, august-septembrie-octombrie 2013 54