Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 7-8-9, septembrie-octombrie-noiembrie 2013

p r o z ă
chiar primea o veste, doamne, doar de-ar fii
una bună, dar ce veste, că el nu are de
unde să primească vești nici bune, nici rele
prin poștă - îi întinse „Scânteia”, rezemă
bicicleta de șold ca să poată umbla în tolba
mare, îndesată cu tot felul de hârtii, și
scoase un plic alb, lunguieț.
– Iată vestea, nea Șerbane... Vrei să
îți aduci un copil în ogradă, bag samă și ești
foarte nerăbdător, că doară, de-aia mă
aștepți în poartă.Am știut eu de ce schim
traseul. Apoi, dacă așa e, să fie într-un
ceas bun, că un copil trăbă la casa omului.
am?
– Ce zici tu, mă Vasilică, ce scrisoare
Luă scrisoarea cu mâna tremurând de
emoția pricinuită
de vorbele
neînțelese ale
poștașului și
văzu scrisul
mare, citeț, pe
versul plicului:
Casa de copiii,
Prundul Bârgăului.
Se uită la destinatar, nu-i venea să
creadă că scrisoarea îi era adresată,
aproape că își silabisi numele, era a lui,
adresa a lui, cu toate astea nu pricepea de
ce primește o scrisoare de la o casă de
copii. Inima însă bănuia ceva, că începu să
îi bată cu putere. Nu neapărat expeditorul
scrisorii o făcuse să pornească la galop, ci
numele localității, Prundul Bârgăului,
declanșase ceva în minte și amintirile
năvăliră ca și cum o apă rupsese stăvilarul
ce o ținea într-o matcă ce nu îi era deajuns.
Poștașului nu îi scăpă tremuratul
mâinii, care curios din fire, nu își încălecase
bicicleta, aștepta ca cel din fața lui să-i
confirme bănuiala, ca să o spună mai
departe. Că neconfirmată, nu prea putea să
o facă, era doar secret profesional, iar el
știa să-l păstreze, altfel risca să își atragă
asupra lui ocările celor pe care îi trăda. Și
nu de puține ori, faptul că putea își țină gura
îi aducea niște bănuți în plus în buzunar.
Câte fete nu cumpărau de la el plicuri și
timbre, neuitând niciodată să lase un leu în
plus!
– Măi Vasile, nu e chiar ce crezi tu - își
reveni Șerban - așa că e bine ca lucrurile
astea să se uite, arătă el spre scrisoare
încă nedesfăcută.
– Buzele-mi sunt lipite nea Șerbane,
n-ai grijă.
Puțin dezamăgit, poștașul își încălecă
bicicleta și se îndepărtă urmat de ceata de
copiii care părăsiseră în grabă tuburile și se
luară la întrecere cu el.
Șerban mai zăbovi o clipă în poartă,
cu privirea pe plicul alb ca zăpada,
neîndrăznind să îl deschidă. O neliniște îi
cuprinse sufletul și în cele din urmă, îl vârâ
adânc în buzunarul pantalonului, tocmai la
timp, căci Maria apăru în capul târnațului
strigându-l la masă.
Își mâncă ouăle prăjite în tăcere, cu
ochii în farfurie, încercând să își închipuie
ce cuprinde scrisoarea. Cu fiecare clipă
care trecea, nerăbdarea de a o citi îi
creștea. Ceva din interiorul lui îl oprea să îi
vorbească Mariei despre ea.
Termină de mâncat și se ridică cu
greutate ca și cum povara secretului din
fundul buzunarului îl trăgea în jos.
– Apoi, m-oi apuca de sfărnit că
imediat se face unu și trăbă să merg la
servici.
– Da, da, grăbește-te! Să duci sacul la
moară. Mi-o zâs cumnatu, că sunt mulți la
rând… Io mă duc la prăvălie să cumpăr
niște zahăr și orez. Și poate are Bolaj - baci
și vreun litru de lapte în plus, că mâine e
ziua lui Ionuț, vreau să frământ ceva…
Șerban ieși din încăpere dând din cap
aprobator, uite cum le orânduiește
Dumnezeu pe toate, cu Maria plecată prin
sat va putea să-și citească în liniște
scrisoarea.
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 7-8-9, august-septembrie-octombrie 2013 48