Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 7-8-9, septembrie-octombrie-noiembrie 2013

p r o z ă
copil în ograda lui. Dar ea, nu voia să audă
de așa ceva, se plângea veșnic de dureri
de cap, care, zicea, nu i-ar permite să îi
grijească așa cum se cuvine.
Șerban nu prea credea în durerile ei, o
dusese la doctor, dar nimeni nu putuse să
spună de unde îi vin, ba c-ar fii de la
tensiune, ba c-ar fii de la ficat, cert e, nu
găsiseră leacul potrivit pentru ele. Cu timpul
se obişnuise, aproape că nici nu o mai
auzea când se plângea.
Maria nu lucrase niciodată. Prin ´57
mersese câteva luni la CAP-ul din sat, pe la
birouri, că doar era fată cu carte, dar nu-i
prea plăcuse. În perioada acea au apărut
primele dureri de cap, așa că a renunțat
repede. Încercase apoi să o angajeze în
fabrică, fiecare nevastă de muncitor găsise
o slujbă, dar când au avut actele în mână,
toate gata, semnate și ștampilate, făcuse o
criză și se internase în spital. Au renunțat
din nou. De altfel, el câștiga destul de bine,
nu aveau nevoie.
Maria rămăsese să se îngrijească de
gospodărie și asta îi plăcea cu adevărat,
casa era întotdeauna lună și bec, poate
chiar prea curată, mica grădină din spate
era bine lucrată, iar orătăniile nu lipseau din
ogradă. Acolo, în curtea ferită de ochii lumii,
căci îl obligase să facă un gard înalt, de doi
metri, era lumea în care ea se simțea bine
și el a consimțit să trăiască așa.
În dimineața asta, când s-a trezit cu
senzația că va fii o zi neobișnuită, se cam
miră și fără să își poată explica, aștepta cu
destulă nerăbdare să vadă ce se va
petrece.
În capătul străzi apăru bicicleta cu
poștașul Vasile, tocmai când Șerban îl
atenționă încă o dată pe Ionuț, care era
gata, gata să se prăvălească de pe tub, și
vroia să se întoarcă în curte. Trebuia să
sfarme niște porumb, să ducă la moară.
Avea nevoie de mâncare bună pentru cei
doi șoldani dacă dorea slănina groasă și
cârnați pe măsură, de Crăciun.
Dând cu ochii de poștaș, se gândi că
poate el îi va aduce vestea ce o aștepta,
cine ştie ce evenimente se întâmplaseră în
țară sau în lume, precis era ceva important
scris în „Scânteia”. Amână întoarcerea în
gospodărie și așteptă ca Vasile, poștașul,
să se apropie.
Vasile descălecă de pe bicicleta lui cu
o casă mai sus, scoase din grămada de
ziare aranjată pe portbagajul bicicletei unul,
îl împături încă o dată și îl vârâ între stâlpul
porții și cadrul gardului.
Era un bărbat mărunțel, de treizeci de
ani, deși părea mai bătrân, puteai foarte
bine să îi dai anii lui Șerban, care deja
intrase în cel de-al patruzeci și cincelea, cu
o uniformă bleumarin și un chipiu dat pe
ceafă. Pantalonii mult prea largi erau
strânși într-o curea neagră, îngustă, a cărui
capăt liber atârna într-o parte. Unul din
cracii pantalonului era fixat la capătul de jos
într-o agrafă ca să nu i se agațe în lanțul
bicicletei, o bicicletă neagră, grea,
rusească, pe care tânărul poștaș o grijea ca
pe lumina ochilor.
Înfățișarea lui era destul de comică și
îi scoase un zâmbet lui Șerban, care îl
întâmpină vesel:
– Ce vești ne aduci, Vasilică, încă de
dimineață? Parcă ajungeai mai târziu pe la
noi.
– Apoi am știut că mă aștepți
dumneata cu nerăbdare și am schimbat
traseul, răspunde el îndreptându-se în
grabă spre Șerban, fără să-și mai încalece
bicicleta.
Ajuns în fața acestuia care îl privea
mirat - iată că simțurile lui nu îl înșelaseră,
47
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 7-8-9, august-septembrie-octombrie 2013