Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 7-8-9, septembrie-octombrie-noiembrie 2013

p r o z ă
poate pur și simplu se întorsese în țara lui,
uitând de promisiunile făcute unei românce
cu cozi lungi, în trecerea lui prin Ardeal.
Maică-sa se prăpădise încă înainte de
începerea războiului iar taică-su, om harnic
și în gospodărie nu numai la făcut copii, nu
reușise să se adune după moartea ei destul
de timpurie și începuse să își aline durerea
la crâșma din colțul străzi.
Maria era cu șase ani mai mare decât
el, fusese măritată, dar războiul o făcuse
repede văduvă tânără. Locuia pe aceeași
stradă și o vedea tăcută și tristă de câte ori
trecea prin fața porții. Intrase în vorbă mai
întâi așa cum fac vecinii, sfârșiră să se
placă și se luară, în ciuda avertizărilor
bătrânului, a surorilor și ale prietenilor din
letul lui. De altfel, nu putea spera la o altă
fată din sat, o schijă îi betejise piciorul și îl
trăgea destul de vizibil după el.
Alexandru Ciucurencu (1903 – 1977) – Capitele
Nu prea avea nici avere, cu atâtea
fete în casă abia de-i revenise zece ari de
pământ. Norocul lui că învățase meserie,
era sticlar, iar fabrica depășise cu bine
perioada războiului.
Fiind om harnic și deștept a reușit
repede să își ridice casa și să își
întemeieze o gospodărie frumoasă. Ba, le-a
ajutat și pe surori, doar cu bătrânul nu prea
a putut s-o scoată la cale și moartea l-a
găsit în șanțul străzi, într-o noapte de
decembrie, spre rușinea familiei. Doar că
oamenii uită repede, așa că totul se
pierduse în negura timpului ca și cum nu ar
fii fost.
Acum, la începutul anilor șaizeci, nu
avea de ce să se plângă, ajunsese maistru
la secția de tras tuburi, avea o casă
aranjată, câteva orătănii în curte și doi
șoldani ca să îi taie de Crăciun.
Mulțumit pe de-antregul însă nu era.
Și nu doar lipsa copiilor era cauza. Maria îi
strica de multe ori zilele ce puteau fii liniștite
și calde. Încet, încet se izolase de lume,
deși îi plăcuse și jocul și petrecerile. Veșnic,
găsea un motiv de a nu merge într-un loc
sau altul, veșnic cineva o nemulțumea.
Faptul că și-a ajutat surorile a fost în
permanență un motiv de harță, dar nu
punea niciodată la socoteală ajutorul dat
alor ei, deși nu le întorceau nici măcar un
mulțumesc, darmite altceva.
Ca să aibă liniște în casă, s-a
îndepărtat de surorile lui, care nu prea îi
vizitau. De două ori pe an, de Paști și
Crăciun mergea el pe la ele, întotdeauna
singur, Maria găsind de fiecare dată câte o
scuză și nu-l însoțea.
Nici cu vecinii nevastă-sa nu avea
prea multe vorbe. Ba unul era invidios că șiau
făcut una - alta, ba alta era bârfitoare.
Singurii care le mai deschideau poarta
rămaseră fratele și sora ei, cea din urmă
locuind pe aceeaşi stradă, doar cu două
case mai jos. Avea trei copii, doi băieți și o
fată, zicea de multe ori râzând, că ea este
oaia de prăsilă a familiei, căci nici
Gheorghe, cel mai mare dintre frați, nu a
avut noroc de copii.
Pe Ionuț, Maria îl declarase de pe
acum moștenitorul lor și se comporta cu el
ca atare. Șerban nu avea nimic împotrivă,
avea nevoie de cineva ca să-l aibă stâlp la
bătrânețe, îi erau dragi deopotrivă toți trei,
cum dragi îi erau și nepoții de la surorile lui.
Tare mult și-ar fii dorit să aibă copilul
lui! Cu trecerea anilor, când a fost sigur că
nu îi mai poate avea, a vorbit de multe ori
cu Maria să ia unul de la casa de copii, pe
care să-l crească, să audă râs și plâns de
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 7-8-9, august-septembrie-octombrie 2013 46