Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 7-8-9, septembrie-octombrie-noiembrie 2013

p r o z ă
proză 29
Scrisoarea
(fragment din volum în lucru)
CAPITOLUL 1
Helene Pflitsch
Stătea, cu o mână rezemându-se de
stâlpul de beton al porții larg deschise și cu
cealaltă afundată în buzunarul pantalonului
de doc gri, privind spre capătul uliței ca și
cum aștepta pe cineva. De fapt, cu intenția
asta ieșise la poartă, deși nu avea idee ce
anume sau pe cine trebuia să aștepte. Așa
se trezise, cu sentimentul că această zi va
fii deosebită față de celelalte, că ceva
neobișnuit se va întâmpla. O senzație ce nu
l-a părăsit nici după ce a dat drumul celor
câtorva găini din cotețul din spatele casei și
mâncare celor doi șoldani aduși în ogradă
în urmă cu două săptămâni.
Nu-i spusese nimic Mariei de
presimțirile lui, se trezise din nou cu fața la
cearșaf și îl ocărâse din nu știu ce motiv, își
văzu în tăcere, așa cum făcea întotdeauna,
de treburile gospodărești, cât mai departe
de bucătăria unde ea trebăluia.
Nu era încă ora opt, dar ulița era plină
de copii. Își găsiseră joaca în tuburile de
beton aduse în urmă cu câteva zile. Ăi de la
raion doreau să facă o nouă conductă
pentru apa necesară la fabricile din oraș.
– ‘Neața, Șerbane! îl trezi din gânduri
un vecin ce trecea pe uliță. P-acasă, p-
acasă?
– ‘Neața! Apăi, merg în schimbul doi,
în săptămâna asta!
– Aha, îi bine! No, or adus tuburile
astea, dar de lucru nu știu când s-or apuca.
– S-or apuca ei, că altfel nu le-ar fii
adus. Cică mai fac un furnal la fabrica de
ciment și au nevoie.
– Ne îngropă praful…
– Apoi, pă noi, nu, da, la oraș... Ei, nu
le poți avea pă toate!
Nu mai auzi răspunsul vecinului, deja
era destul de departe, iar atenția lui se
îndreptă spre cei trei băieți care făceau
echilibristică, luându-se la întrecere, pe
unul dintre tuburile de ciment. Îl recunoscu
pe Ionuț, nepotul nevestei, nu era mai mare
de cinci ani dar aspru ca o sfârlează, se
ținea scai de ăia cu şase - șapte ani mai
mari decât el.
– Mă, Ionuț, mă, potolește-te că pici
dracului de acolo și ți rupe ceva.
Ionuț, ori nu-l auzi, ori nu îl băgă în
seamă, își continuă numărul de acrobație
strigând în gura mare.
Ion Grigorescu, dialoguri în vis şi în timp
Îi erau dragi copiii, chiar așa ștrengari
cum erau, și-ar fii dorit și el, dar din păcate,
Dumnezeul nu îl blagoslovise.
Se însurase cu Maria la scurt timp
după ce se întorsese de pe front. Găsise
acasă pe lângă cele cinci surori nemăritate
și un nepot făcut de una din ele cu un rus,
care își dăduse sfârșitul prin Tatra sau
45
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 7-8-9, august-septembrie-octombrie 2013