Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 7-8-9, septembrie-octombrie-noiembrie 2013

e s e u
lucrarea „Principiile clasice și noile tendințe
ale dreptului constituțional”.
Pentru că nu a aderat la revoluția
comunistă, a fost luat în evidența securității
în 1956. Chemat să depună mărturie
împotriva grupului „mistico-legionar” din
care făceau parte Constantin Noica, Dinu
Pilat etc, el refuză și este condamnat la 12
ani muncă silnică, alături de Alexandru
Paleologu, Sergiu Al. George, Păstorel
Teodoreanu, Vladimir Străinu, Marietta
Sadova. Va trece prin închisorie Jilava,
Gherla și Aiud. Urmând sfatul tatălui său:
„Dacă vei accepta să depui mărturie vei
avea zile liniștite și nopți chinuite, dacă însă
vei refuza să depui mărturie vei avea zile
grele și nopți foarte liniștite”, a acceptat
închisoarea, decât să-și trădeze prietenii,
avea 47 de ani când închisoarea Jilava a
devenit pentru el „academie și altar”, celula
18 a închisorii avea să se transforme în
altar, cu ajutorul părintelui Mina. Așa începe
povestea dintre preotul Mina și noul ucenic.
După zile de ucenicie, scena botezului este
aproape teatrală. „Mina rostește cuvintele
trebuincioase, mă înseamnă cu semnul
crucii, îmi toarnă pe cap și pe umeri tot
conținutul ibricului și mă botează în numele
Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. De
spovedit m-am spovedit sumar: botezul
șterge toate păcatele. Mă nasc din nou din
apă viermănoasă și din duh rapid”.
După 1964, când a ieșit din
închisoare, își caută loc într-o mânăstire.
Așa ajunge la Rohia, în 1980 îl tunde în
monahism și îmbracă haina monahală.
Profilul intelectual și moral al lui Nicu
Steinhardt se regăsește în una din cele mai
rafinate metafore utilizate în „Jurnalul
Fericirii”, o sănătate spirituală
„adamantină” (Jurnalul Fericirii, 1991,
pag.8) Ieșirii din sistem, Nicu Steinhardt îi
propune soluția infailibilă a credinței
creștine.
El a avut o viață grea, începută din
1940, când problema evreilor fusese pe
primul plan, după instaurarea comunismului
este înlăturat din Baroul avocaților din
București, din viața literară, a pierdut treptat
drepturi, privilegii, proprietăți, poziții, posturi
ocupate, bunuri, șanse, până ajunge un
simplu funcționar, plătit modest. În 1947, în
urma unui denunț al lui George Călinescu
(?!) este dat afară din postul de redactor al
„Revistei Fundațiilor Regale”, trăiește un
deceniu în anonimat, după ieșirea din
închisoare a prestat munci necalificate,
descărcător de marfă la Alimentara,
contabil, muncitor necalificat la o fabrică,
preda pe unde putea lecții de lumbi străine
particular, aflându-se permanent sub
supravegherea securității.
Rămâne de la N. Steihardt o lecție de
viață pe care tineretul ar trebui să și-o
însușească. Și ar trebui să se nască o
mișcare de masă care să lupte să nu se
mai repete asemenea urgii.
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 7-8-9, august-septembrie-octombrie 2013 10