Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 1, martie 2013

C. Negruzzi
Ovidiu Cristian Dinica
În „Istoria literaturii române”, G.
Călinescu îl include pe C. Negruzzi în
capitolul „Primii umorişti”, alături de Anton
Pann şi Cilibi Moise. C. Negruzzi, fin literat
şi cunoscător al mai multor limbii de
circulaţie europeană, provine dintr-o familie
de răzeşi, având rădăcini care coboară
până în secolul al-XVII-lea la marele
logofăt al Moldovei, Gavrilaş Neniu(1667),
cum se poate citi în hrisovul lui Alexandru
Vodă. Se poate ca numele de Negruţ să se
fi format de la o poreclă dată străbunicului
său, Ianache Neniu (1740), ulterior
devenită nume si italienizată, lucru care în
acea perioadă se petrecea des ca urmare
a influenţei culturii renascentiste.
Epoca în care se formează şi evoluează
autorul este caracterizată de profunde
schimbări, de trecere de la regimul fanariot
spre istoria modernă a României
parcurgând şi etapa regulamentelor
organice. Moldova ajunsese la începutul
secolului al XIX-lea obiect de dispută între
imperiul ţarist si imperiul Hasburgic,
datorită poziţiei sale strategice în sud-estul
Europei. În prima jumătate a secolului XIX
se traversează regimuri politice diverse: de
la regimul fanariot (până la revoluţia lui
Tudor Vladimirescu) şi cea regulamentară
aflată sub protectorat ţarist (1828-1848), la
republica ipotetică din anul 1848 şi
constituirea Principatelor Unite Române.
Din punct de vedere al culturii române
aceasta perioadă este de întemeiere a sa
şi de formare a literaturii naţionale, de
recunoaştere a originii latine a limbii şi a
romanităţii poporului, de înlocuire a
alfabetului chirilic cu cel latin, de eliminare
a expresiei slavone din ceremonialul
religios şi generalizarea celui în limba
maternă, de demonstrare a statorniciei, de
evidenţiere a trăsăturilor morale nobile
precum răbdarea, dragostea de viaţă,
respectul faţă de familie şi de neam.
C. Negruzzi s-a născut în 1808 la
Trifeştii–Vechi, lângă Iaşi. Părinţii săi sunt
Sofia şi Dinu Negruţ. Rămâne orfan de
mamă de la vârstă fragedă, fiind crescut de
tatăl său care avea o situaţie materială
bună, dar şi prin sprijinul logofătului
Constantin Balş. Într-o perioadă tulbure, în
care limba română literară se păstra doar
în scrierile cronicarilor, tatăl viitorului autor,
Dinu Negruţ, era un om instruit, inteligent,
având pasiunea lecturii.
Negruzzi învaţă limba greacă cu
dascălul Chiriac, iar franceza cu refugiatul
politic Brancovitz, ambele în casa
părintească. La vârsta de 13 ani, singur,
doar cu ajutorul lucrării „Istoria pentru
începuturile românilor din Dachia” de Petru
Maior, deprinde cititul şi scrisul în limba
română cu caractere chilirice.
Manifestările violente ale eteriştilor din
1821-1822, în urma cărora tatăl său va
înregistra eşecul arendării otcupul
menzilului (întreprinderea poştelor) vor fi
motivul refugierii familiei sale la Chişinău.
Datoria provocată de eşecul arendarii va
atârna greu şi va fi achitată abia în 1831.
La Chisinău, Negruzzi, în vara anului 1822,
îl întâlneşte pe poetul Aleksandr
Sergheevici Puşkin care umbla însoţit de o
jună înaltă, Calipso Polifroni, conform
însemnărilor sale din Scrisoarea VII.
„Puskin - scrie Negruzzi - mă iubea şi
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 1, martie 2013
66