Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 1, martie 2013

prăşitul porumbului şi al florii soarelui, tata
înhăma cai şi pornea spre noi cu merinde
şi să ne ţină de urât pe timpul nopţii. Eu
ascultam cum se aud de departe
păcăniturile de la roţile căruţei trase de cei
doi cai tineri, Mircea şi Cezar.
Grafică Niculina Vizireanu
Braica căţeluşa, era prima care îl auzea
pe tata şi dădea semnalul prin lătrături
vesele mişcându-şi voioasă coada. Eu
eram prea crud şi bunica prea bătrână să
aibă tata încredere de a ne lăsa singuri
peste noapte.
În capătul lotului de viţă al bunicilor din
partea mamei, era o movilă de pământ. Nu
se ştia cine a ridicat acea movilă. Poate
era un mormânt comun de pe timpul
războiului de independenţă. Îmi povestea
bunica că pe atunci era domnişoară de
vreo douăzeci şi doi de ani. Ea apucase
trei războaie, dintre care două mondiale.
Chiar dacă avea vârsta de 103 ani, avea
o memorie foarte bună şi îmi povestea o
sumedenie de evenimente la care luase
parte dea lungul timpului. Cum fugeau din
calea oştilor şi se refugiau cu tot ce
agoniseau prin zona Brăilei, prin
gospodăriile unor oameni străini care se
îndurau să-i primească în curtea şi în
casele lor. Cum trebuia să se separe
membri aceleaşi familii pe la alte gazde,
după cum aveau oamenii spaţiu să-i
primească. Uneori veneau hoţii şi le furau
tot ce găseau de prin căruţe, mai ales că
acestea erau păzite tot de nişte copii sau
de femei, bărbaţii fiind plecaţi la război.
Doar vederea o cam părăsise pe bunica.
Nu mai vedea în depărtare. Doar zărea ca
prin ceaţă. Când era cineva prin apropiere,
şi nu-i răspundea la apelul de identificare,
începea să-i strige: „Te văd, te văd, ieşi
afară din vie că vin la tine cu bastonul”. Noi
copii ne amuzam şi ne distram de această
situaţie.
Între movilă şi lotul cu viţa de vie al lui
tata mare, (aşa le spuneam noi nepoţii
bunicilor din partea mamei, tata mare şi
mama mare şi bunicul cu bunica celor din
partea tatălui), era mai bine de un ar 2 de
pădurice din salcâm. Iniţial a fost tot viţă de
vie la început, însă bătrânul între timp a
plantat puieţi de salcâm care acum erau
copaci în toată regula. Viţa era din soi
tămâios şi urcătoare aşa că s-a ridicat
singură în copaci unde creştea ca nişte
adevărate liane. Aici strugurii se coceau la
umbră, erau deosebit de aromaţi şi cu o
boabă foarte mare albă cu un puf argintiu
pe ea.
Megieş cu lotul nostru de viţă de vie, un
consătean semănase în acel an porumb şi
printre rânduri a cultivat spaţii rotunde cu
găulean, o plantă ce se asemăna cu meiul
pentru mături, dar avea miezul plin cu un
suc dulce ca trestia de zahăr. Mama mare
fabrica din el un magiun foarte gustos.
Avea o presă specială folosită la storsul
sucului care prin fierbere se îngroşa ca
magiunul.
2 un ar este egal cu 100 mp
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 1, martie 2013
64