Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 1, martie 2013

Defrişând drumul spre inima
simbolurilor, poeta descoperă multitudinea
înţelesurilor, înclinând balanţa spre
„esenţa” şi estetica poetică.
Filtrate de conştiinţa creatoare –
cuvintele capătă consistenţă şi valoare.
Versul liber este abordat cu timiditate ( aşa
cum afirmă poeta), dar cu acea timiditate
care „cheamă” privirea.
Versurile ce urmează sunt elocvente în
acest sens:
„adu-ţi aminte de zurgălăii/ce senghesuiau/în
ochii noştri de copii
neastâmpăraţi/şi noi îi scoteam din
găoace/împrumutând bucuroşi/omului- dezăpadă/ochelari
peste timp”
(fărâme de cer)
Poetă lirică prin excelenţă, expresivă,
Curelciuc Bombonica caută lumina şi
frumosul în toate câte o înconjoară. Fără
îndoială, ieşirile în “larg” o ajută să-şi
îmbogăţească trăirea lăuntrică şi
sonoritatea cuvântului.
În versurile ce urmează, candoarea,
sinceritatea poetei sunt dezarmante:
„Sunt Evă şi-am fost concepută din
coastă,/Împart viclenie cu falsă pudoare/Şi
chiar dacă am influenţă nefastă/Sunt Evă
şi-n mine păcatul e-n floare”/
Şi totuşi în mine se naşte şi-o
zee/Frumoasă, cuminte, izvor demplinire:/Mister
şi descântec, fior şi
scânteie,/Pocal de iubire, divină menire.”
(Evă)
Visul şi încrederea în “ziua de mâine” se
clatină de multe ori.şi pe cerul întunecat
“adulmecă vulturi”
„Ai vrea să mai scrii un poem despre
soartă,/Un semn să mai laşi în vremelnicul
dangăt/De clopot. Zadarnic, azi lira-ţi e
moartă!”
(Destin)
Cu toate acestea mai speră că: „un
înger coboară pe scări de mătase/şi vise
îmi ţese cu fir de albastru.”
(Mătănii de rouă)
Universul poetei este cel al
spiritualităţii,”Smaraldul câmpiei se spală în
rouă,/cu faldurii moi dimineţii se-nchină” al
frumuseţii artistice.
Aceasta se agaţă de întreaga „reţea de
semne” pentru a transcede dincolo de real,
căutând contururile celor „nevăzute”, ca
mai apoi să le dea formă „poetică”,
expresivitate
Pe cerul abstract al gândurilor apar
necontenit imagini mai mult sau mai puţin
incifrate. Forţele creatoare ale poetei
forţează invizibilul, aducând în faţa
cititorului ( într-un moment revelator) –
fructul misterios al creaţiei.
„Petale de flori au căzut secerate,/în
ochii-mi luceferi izvoare-au secat/şi lacrima
ta s-a-nfrăţit cu abisul”/.
(Petale de flori au căzut peste lume)
Iubirea este un „tărâm” care cheamă,
freamătă ca un stup de albine gata oricând
a-şi lua tributul, lăsând în urmă tristeţea
florilor.
Vaste, inepuizabile sunt posibilităţile
poetei în exploatarea registrului simbolic.
Nu lipsesc din volum teme ca: tristeţea,
iubirea, melancolia, deznădejdea, dorul.
„Mă mistuie gândul şi dorul pribeag,/Sub
tâmple se zbate dorinţa nătângă”/. Natura
ocupă un loc important, fiind mediul unde
poeta se încarcă “energetic”, se purifică
trăirile împrospătate deschizându-se
asemenea mugurilor încărcaţi de sevă.
„În suflet/muguri se dezghioacă/şi se
înalţă spre lumină,/cu raza soarelui/în
joacă,/de ramuri proaspete se-anină./
Îmi şopotesc izoare-n minte,/îmi
lăcrimează/roua-n sânge,/doar primăvara
azi,/cuminte/în mine verdele îşi strânge.”
(Muguri se dezghioacă)
Stăpână pe mijloacele stilistice, poeta va
antrena în scrierea sa întregul arsenal
simbolistic, căutând orice cale, orice
posibilitate de a ajunge la esenţă. În mintea
poetei se întinde o „broderie fină” de
gânduri cusute cu „stropi de azur” şi „fire
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 1, martie 2013
54