Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 1, martie 2013

alţii au pus câte o cărămidă la edificiul
măreţ al cu lturii.”(sursa necunoscută)
Poeta îşi mobilizează energiile cu
pasiune şi dăruire aşteptând ca izvoarele
vechilor înţelesuri să se reverse peste
praguri de gând.
Nuanţele se pliază pe fiecare trăire,
aducând un plus de savoare şi luminozitate
limbajului poetic. Pe drumul de “foc” poeta
îşi înalţă ruguri din propria simţire,
încercând să reconstruiască astfel „edenul
pierdut”.
„Incendii mă-nhaţă-n a lor vâlvătaie/Şi
trupu-mi cutremură-n arse păcate;/Un ţipăt
în două-ntunericul taie,/Că mult a zăcut
încuiat sub lacăte./
Sunt Evă şi-n iadul din mine clipeşte/O
taină ce încă n-a fost dezlegată,/Un vifor
nebun ce-n ascuns răpufneşte,/Pictândumi
bujori pe obrazul de fată.”
(Evă)
Poezia nu este numai un amestec de
cuvinte „defrişate” din pădurea virgină,
întortocheată a gândurilor. Îmbrăcând o
idee. cuvintele pot deveni adevărate
nestemate.
„Cuvintele sunt soare, lună,stele,/sunt
iarbă verde şi pământ şi mare,/sunt
dragoste şi ură, clipe-amare,”/
„Cuvintele mă nasc în fiecare zi/şi mă
hrănesc cu rouă, ca un mir divin,”/
(Diamante)
«Uneori, poezia „se face” şi cu idei, sau
le germinează, sau ne lasă nouă
posibilitatea să le „vedem”, sau „vorbeşte”
despre un sâmbure al ideii. Nu câştigăm de
fiecare dată mare lucru dacă aruncăm cu
totul la coşul de gunoi al istoriei propunerile
mai bătrânei estetici, pentru care există şi
intenţia autorului, şi ideea (i se spunea
“poetică”, “artistică”, tocmai pentru a arăta
că este altceva, dacă nu cumva una şi
aceeaşi poate fiinţa în moduri diferite).»
(Pe pragul criticii – Mircea Braga)
Poeta Curelciuc Bombonica este o
adeptă a ideii poetice, a exprimării limpezi
şi rafinate, folosind procedee stilistice de
profunzime, cu deosebite rezonanţe
estetice.
Guvernată de sensibilitate, poezia curge
lin, fără sincope, spre albia care
concentrează „viaţa” gândului exprimat.
„Alerg precum o ciută prin roua
dimineţii,/sărut cu talpa-mi fină pământu-n
amorţire/e binecuvântare, minune când
scaieţii/mă-nvăluie în flăcări, în rug înalt –
simţire;/”
(Punţi vindecătoare)
Poemele sunt creionate în culori blânde,
scoţând în relief trăsătura caracteristică a
poetei: rafinamentul spiritului.
Primăvara – simbol al bucuriei, al
zborului uman, al expansiunii sufleteşti
creatoare – îşi desface mugurii – poeta,
debarasându-se de “masca tragică”, se
lasă în voia magiei, îmbătându-şi „simţurile
în parfumul adorat”.
„O, primăvară,/tu mi-ai înviat credinţa/şiaripi
de înger datu-mi-ai,/frumoasa mea,/în
apa de izvor/mi-ai oglindit dorinţa/de-a
locui cândva-ntr-o lacrimă/de stea.”
(Lacrima primăverii)
Armonia gândului este tulburată (uneori)
de bătăile ceasornicului „în mine se zbat
întrebări ancestrale,/flămânde, haine,
toride abisuri” care-şi anunţă „implacabila”
trecere. Firesc, sufletul tresare şi-n ochii de
peruzea ai poetei apar lacrimile neputinţei
– zadarnic „cătând un răspuns în mătănii şi
rugă” De ce apusurile trebuie să fie atât de
frumoase, de mistuitoare? Sunt întrebări
ce-şi caută „rezolvare” în confruntarea cu
foaia albă.
„Nu te-am întrebat niciodată/de ce
gândurile noastre stau agăţate/de nori;/leam
văzut – ghirlande lucitoare/strecurând
în inima îngerilor/fiori./Palmele noastre
bătătoresc paradisul/în timp ce frământă
azimă/pentru zei;/picuri de sudoare cad
harnici –/boabe de mei – “
(Apusul îşi pleacă genele vinovat)
Energii nebănuite declanşează un
mecanism compex şi poezia îşi arată
„formele” ispititoare şi incitante.
53
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 1, martie 2013