Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 1, martie 2013

Casa cu trei odăi
Corina Militaru
Maşina parcurgea kilometru, după
kilometru, ducându-l pe Marian departe de
casă. De un timp se aşternuse liniştea de
parcă nea Gigi terminase toate poveştile,
sau poate că, emoţia revederii cu fiul său îl
copleşise odată ce sfârşitul drumului se
apropia. Marian nu prea avusese chef de
vorbă. Emoţii, trecut, viitor, se amestecau
în sufletul lui. Ar fi preferat să fie singur.
Dar cum nu avea maşină, iar nea Gigi se
oferise să-l ducă până la aeroport, îi
suportase poveştile despre fiul plecat în
străinătate, devenit director la nu ştiu ce
mare companie americană, după ani şi ani
de muncă, căsătorit cu o americancă şi
care după foarte mult timp venea acasă.
Gândurile lui Marian fugeau de colo, colo,
în timp ce ochii înregistrau toate semnele
care-i spuneau că aeroportul era aproape.
„Oare eu o să reuşesc?” se întrebă el
gândind la poveştile lui nea Gigi despre fiul
său. „O să fie bine, Buni!” o asigură el în
gând pe bunica lui. Imaginea ei îl urmărea.
Faţa brăzdată de timp, o strângere uşoară
pe braţ, zâmbetul luptându-se cu apele ce-i
jucau în ochi, un sărut pe frunte,
„Dumnezeu să te ocrotească!” şi rămăsese
în urmă dreaptă, în poartă, privind lung
după maşină. Ea îl crescuse de la vârsta
de zece ani când părinţii lui muriseră. În
curtea aceea făcuse primii paşi, bătuse
mingea cu băieţii din sat, se îndrăgostise
pentru prima dată de colega lui de bancă.
În camera lui din acea casă cu trei odăi
mici îşi scrisese temele când intrase la
liceul din Bucureşti. Făcuse naveta patru
ani, satul lui fiind foarte aproape de oraş.
După terminarea liceului căutase să se
angajeze gândind că, poate după ce adună
nişte bani face şi o facultate. Nu găsise
ceva convenabil şi atunci hotărâse să-şi
caute norocul în altă ţară. Alesese Italia
pentru că, avea câţiva prieteni plecaţi
înaintea lui acolo. Fusese mai greu s-o
anunţe pe Buni. Îşi amintea momentul când
îi spusese, aşa deodată, după ce zile în şir
îşi făcuse curaj s-o facă. Era printre butucii
de vie, aşezat pe pământul proaspăt săpat.
Iubea mirosul lui şi mai mult, îi plăcea să-i
simtă atigerea uşor aspră. Visa stând
acolo, la Italia, la viitor, când o auzi pe
Buni,
– Au, ce faci tu acolo? Nu îi fugi de
muncă!
Râzând se ridicase dintre rânduri, o
apucase pe după umeri şi-i spusese,
– Hai în casă! Am ceva să-ţi spun.
Discuţia fusese scurtă, el îi spusese
dintr-o suflare ce avea de gând să facă,
apoi privind-o avusese senzaţia că, Buni,
femeie ţanţoşă şi dreaptă chiar şi la vârsta
ei, se apleacase sub o povară grea.
Câteva secunde şi-şi revenise. Privindu-l în
ochi îl întrebase,
– De ce, maică?
– Vreau să câştig bani, poate fac şi o
facultate acolo vreau să fiu fericit!
– Dar poţi şi aici ai tot ce-ţi trebuie, eu o
să...
– Buuni! Nu ştii tu! Vremurile s-au
schimbat!
43
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 1, martie 2013