Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 1, martie 2013

Eu mă uit, strig după dânsul
S-a dus, nu-mi adude plânsul,
Întristarea ochii-mi stoarce,
Dar în zadar: nu se întoarce”.
Și Anica, ca și Zamfira, prima soție, l-
a părăsit în anul 1837. Femeia, dornică de
lux, n-a putut să suporte sărăcia soțului. În
anul 1834, în timp ce Anton Pann prin țară
spre a vinde cărțile tipărite de el, femeia
sfătuită de o mătușă, a încărcat lucrurile
casei, și-a luat fetița și l-a părăsit, ducânduse
la acea mătușă, stareță la Surpatele.
După multe intervenții, Anica a fost adusă
înapoi, unde de silă, de milă a stat până în
1837, când l-a părăsit definitiv. Anica s-a
recăsătorit imediat cu Nae Milcoveanu din
Râmnicu Vâlcea.
„Cu a doua făcui casă și, la al zecelea
an,
Vrând să se facă mai gradă, mă urî și-mi
fu dușman”.
..
„Căci eu singur am fost
Cu dragoste la toate
Bărbat, slugă și rob prost,
Slujindu-ți cât se poate.”
Rămas singur, Pann și-a găsit
mânâierea în scris. După moartea mamei
sale în 1839, nemaiputând suporta
singurătatea, se gândi să se căsătorească.
Acum o cunoaște pe Ecaterina, o copilă din
cartier, care nu împlinise 18 ani. Bărbatul
cu aproape 30 de ani mai mare ca fata a
întâmpinat greutăți la căsătorie. Îi promise
însă averea, daruri de nuntă, și fata
consimți căsătoria. Și-au mutat gospodăria
într-o locuință modestă din curtea Bisericii
Albe, pe Podul Mogoșoaiei, unde Anton
Pann era prim-cântăreț.
Cu Tinca a trăit 14 ani, până la
sfârșitul vieții lui.
„Întru toate cu dreptate
S-a purtat cât a trăit,
De nelegiuite fapte
În viața sa s-a păzit.”
Anton Pann îi lasă toată averea ei și
dorește să fie înmormântat la Mânăstirea
Viforâta. Astfel se termină viața amoroasă
a lui Anton Pann.
Omul nu poate să facă un lucru la
toți să placă
Hogea s-apucă odată ca să-şi facă un
cuptor,
Pe nevasta sa-mprejuru-i având-o de
ajutor;
După ce-l isprăvi însă, după cum lui i-a
plăcut,
Veni un vecin şi-i zise că nu e bine făcut,
Pentru că l-a-ntors cu gura către vântul de
apus,
Ci era să fie bine spre miazăzi să-l fi pus;
Altul viind zise iară: – Hogea, ce bine
făceai
Cătră răsărit cu gura cuptorul de-l
întorceai;
Altul iar îi zise: – Hogea, eu în locu-ţi de
eram,
Cuptorul spre miazănoapte cu gura lui îl
puneam.
Văzând Hogea că la nimeni lucrul lui nu i-a
plăcut,
Îl strică ş-apucând iarăşi, pe rotile l-a făcut;
Dup-aceea din prieteni în vreun fel de îi
zicea,
El se apuca îndată ş-într-acolo-l întorcea.
Şi aşa Nastratin Hogea cu cuptorul învârtit,
Al fiecăruia gustul şi plăcerea i-a-mplinit
Zicând: – Câtă osteneală pentr-un cuptor
avui eu,
Ca să-l fac pe gustul lumii, iar nu după
placul meu
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 1, martie 2013
14