Untitled - IPA Romania
Untitled - IPA Romania Untitled - IPA Romania
- Page 2 and 3: Director Prof. univ. dr. Costică V
- Page 4 and 5: 15. CONFUZII ÎN PROCESUL DE CONSTA
- Page 6 and 7: I. ANALYSIS, STUDIES, SYNTHESIS 1.
- Page 8: IV. MANAGEMENT OF CRIME INVESTIGATI
- Page 12 and 13: nomia şi finanţele statelor europ
- Page 14 and 15: Focalizarea exclusivă a instituţi
- Page 16 and 17: 16 „Eco-mafia” este noul termen
- Page 18 and 19: - sponsorizarea masivă a companiil
- Page 20 and 21: 20 rului eficient al oricăror acţ
- Page 22 and 23: luptă pentru prevenirea şi combat
- Page 24 and 25: Există tendinţe clare din partea
- Page 26 and 27: ITINERAR CRIMINALISTIC INTERNAŢION
- Page 28 and 29: onală. Un torturator poate intensi
- Page 30 and 31: Dacă Vasquez nu era criminalul, de
- Page 32 and 33: olată, dar celelalte nu, iar tipur
- Page 34 and 35: înainte de a purta pielea şi muş
- Page 36 and 37: 36 40.000. A.I.Bastrykine menţione
- Page 38 and 39: ul broaştei împiedicând-o pe ace
- Page 40 and 41: de pictura renaşcentistă a dolofa
- Page 42 and 43: să obţină victoria. Acest lucru
- Page 44 and 45: nu identice a-cu toate că exact ac
- Page 46 and 47: acuzat este probabil să fie adevă
- Page 48 and 49: care. Pe parcursul atribuţiilor sa
- Page 50 and 51: UNELE CONSIDERAŢII PRIVIND CADRUL
Director<br />
Prof. univ. dr. Costică Voicu<br />
Consiliul Ştiinţific :<br />
Maurice Petit<br />
"Colegiul de Poliţie Bruxeles"<br />
Prof. univ. dr. Luca Iamandi<br />
Acad. prof. univ. dr. Ion Dogaru<br />
Prof. univ. dr. Ioan Dascălu<br />
Dr. ing. Iulian Medrea<br />
Prof. Dr. Ligia Negier Dormont<br />
Université Pantéon, Paris<br />
Chestor de poliţie Petre Toba<br />
Prof. univ. dr. Vlad Barbu<br />
Prof. univ. dr. Alexandru Boroi<br />
Prof. univ. dr. Damian Miclea<br />
Comitetul de redacţie:<br />
Redactori şefi:<br />
Prof. univ. dr. Ştefan Prună<br />
Dr. Ion Gherghiţă<br />
Redactor Şef Adjunct:<br />
Conf. univ. dr. Laurenţiu Giurea<br />
Secretar General de Redacţie:<br />
Lector univ. dr. Marius Pantea<br />
Redactori:<br />
Marcoci Mihai<br />
Ştefan Cristian<br />
Ghinea Nicolae<br />
Marian Claudiu Ţupulan<br />
Machetare şi tehnoredactare: Mihai Zofei<br />
© RIC 2009<br />
Revista apare cu sprijinul Catedrei de Investigare a Criminalităţii<br />
din cadrul Academiei de Poliţie A.I.Cuza<br />
Publicaţie semestrială care apare sub egida <strong>IPA</strong> România<br />
Adresa: Bucureşti, Şos. Olteniţei, 158 – 160, Sector 4, 041323<br />
Tel: 0213321754, 0213321756<br />
ISSN 1844 – 7449<br />
2
I. STUDII, ANALIZE, SINTEZE<br />
ALE FENOMENULUI CRIMINALITĂŢII<br />
1. CONSIDERAŢII ASUPRA CRIMINALITĂŢII AFACERILOR<br />
ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ ...................................................................................... 11<br />
Prof.univ.dr. COSTICĂ VOICU<br />
2. CONSIDERAŢII PRIVIND TERORISMUL ÎN<br />
CONTEXTUL PROCESULUI DE GLOBALIZARE ................................................ 19<br />
Dr. CRISTIAN BACI<br />
3. ITINERAR CRIMINALISTIC INTERNAŢIONAL ................................................. 26<br />
Coordonator Prof. Dr. LAZĂR CÂRJAN<br />
4. UNELE CONSIDERAŢII PRIVIND CADRUL JURIDIC ŞI INSTITUŢIONAL<br />
AL POLIŢIEI JUDICIARE ÎN ROMÂNIA ............................................................... 50<br />
Prof.univ.dr. PRUNĂ ŞTEFAN, Asist.Univ.Drd. ŞTEFAN CRISTIAN-EDUARD<br />
5. SCURT ISTORIC AL APARIŢIEI ŞI REGLEMENTĂRII<br />
DREPTURILOR DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ ....................................... 57<br />
Cms. drd. MIHAI DINCĂ, Lect. Univ. Dr. MARIUS PANTEA<br />
6. PROTECŢIA MARTORILOR INSTRUMENT DE COMBATERE<br />
A MARII CRIMINALITĂŢI ....................................................................................... 68<br />
Comisar şef dr. ADRIAN-AUGUSTIN BĂRĂSCU<br />
7. CEA MAI DEZVOLTATĂ ŢARĂ DIN LUME - VICTIMA ACŢIUNII<br />
CONJUGATE A ORGANIZAŢIILOR CRIMINALE DIN EUROPA<br />
ŞI AMERICA LATINĂ – STATELE UNITE ALE AMERICII ............................... 77<br />
Lect. univ. dr. PINTILIE LIGIA, Lect. univ. dr. TOMA RUS, Insp. POPESCU CIPRIAN<br />
8. JOCURILE DE NOROC. DISTRACŢIE SAU DEPENDENŢĂ,<br />
RELAXARE SAU STRES, EXTAZ SAU AGONIE .................................................. 86<br />
BOER SEBASTIAN, SORIN CONSTANTINESCU<br />
II. EVOLUŢIA ŞI TENDINŢELE CRIMINALITĂŢII<br />
9. TENDINŢE ACTUALE IN JUSTIŢIA PENALA PRIVIND<br />
PROTECŢIA DREPTURILOR COPILULUI ........................................................... 97<br />
Conf univ dr BUJOR FLORESCU<br />
10. CONSIDERAŢII PRIVIND LEGALITATEA OPERAŢIUNILOR OFF-SHORE .. 102<br />
Conf.univ.dr. NICOLAE GHINEA<br />
11. CRIZA GLOBALĂ ŞI DREPTURILE DE PROPRIETATE INDUSTRIALĂ .. 112<br />
Drd. MARIOARA NAE, Lect. Univ. Dr. MARIUS PANTEA<br />
12. CRIMA ORGANIZATĂ ŞI CRIMINALITATEA ECONOMICO-FINANCIARĂ . 120<br />
ORZA CARLA NICOLETA, IONELA GINA GHIŢĂ<br />
13. JOCURILE DE NOROC PE INTERNET .............................................................. 131<br />
ALEXANDRU DANIEL CODESCU<br />
14. TRAFICUL CU MIJLOACE DE PLATĂ CONTRAFĂCUTE ............................ 138<br />
Lect. univ. dr. PINTILIE LIGIA, Lect. univ. dr.TOMA RUS, POPESCU CIPRIAN<br />
3
15. CONFUZII ÎN PROCESUL DE CONSTATARE A INFRACŢIUNILOR<br />
REGLEMENTATE ŞI SANCŢIONATE DE LEGEA NR. 8/1996 PRIVIND<br />
DREPTUL DE AUTOR ŞI DREPTURILE CONEXE ......................................... 145<br />
ADRIAN GHIMPU, VASILE ARMANAŞ<br />
16. PROTEJAREA DREPTURILOR ARTIŞTILOR INTERPREŢI SAU<br />
EXECUTANŢI. CONTROVERSE ASUPRA PRELUNGIRII TERMENULUI<br />
DE PROTECŢIE A DREPTURILOR ACESTORA .............................................. 154<br />
Insp. ADRIAN ILINCA<br />
17. ACTIVITĂŢILE INVESTIGATORULUI ACOPERIT ÎN STATELE UNITE<br />
ALE AMERICII ........................................................................................................ 159<br />
Lect. univ. dr. PINTILIE LIGIA, Lect. univ. dr. TOMA RUS<br />
III. CERCETAREA ŞI PREVENIREA CRIMINALITĂŢII<br />
18. PROCEDURA PREDĂRII PERSOANELOR URMĂRITE<br />
INTERNAŢIONAL PRIN MANDATUL EUROPEAN DE ARESTARE ........... 171<br />
Dr. CLAUDIU ŢUPULAN, Drd. ADRIAN ANGHELUŞ<br />
19. CONSIDERAŢII ÎN LEGĂTURĂ CU PROTECŢIA PROGRAMELOR<br />
PENTRU CALCULATOR ŞI A BAZELOR DE DATE ........................................ 180<br />
Av. LILIANA CONSTANTIN, Lect.univ.dr. MARIUS PANTEA<br />
20. INFRACŢIUNILE INFORMATICE ŞI ATINGERILE<br />
ADUSE PROPRIETĂŢII INTELECTUALE ............................................................. 191<br />
Cms. drd. MIHAI DINCĂ<br />
21. FIABILITATEA REŢELELOR DE CALCULATOARE ..................................... 200<br />
IOAN-COSMIN MIHAI<br />
22. FALSIFCAREA DOCUMENTELOR DE CĂLĂTORIE ÎN SCOPUL<br />
MIGRAŢIEI ILEGALE, MANIFESTARE A CRIMINALITATII<br />
INTERNATIONALE ORGANIZATE ................................................................... 208<br />
Drd. ANGHEL STOICA<br />
23. RECRUDESCENŢA VIOLENŢEI ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ ..... 220<br />
Conf. univ.Dr. BARBU NICU-DAMIAN<br />
24. COOPERAREA POLIŢIENEASCĂ INTERNAŢIONALĂ DIN<br />
PERSPECTIVA BAZELOR DE DATE CRIMINALISTICE............................... 228<br />
Conf univ dr BUJOR FLORESCU<br />
25. ULTRAJUL REGLEMENTAT ÎN LEGEA PENALĂ ÎN VIGOARE<br />
ŞI ÎN NOUL COD PENAL ....................................................................................... 233<br />
Dr. EUGEN NEAŢĂ<br />
26. EVAZIUNEA FISCALĂ DIN PERSPECTIVA EUROPEANĂ ........................... 240<br />
GEORGE CRISTEA<br />
27. CONTABILITATEA ROMÂNEASCĂ, ARMONIZATĂ CU DIRECTIVELE<br />
COMUNITĂŢILOR ECONOMICE EUROPENE ŞI CU STANDARDELE<br />
INTERNAŢIONALE DE CONTABILITATE ............................................................. 248<br />
Maior HERMINA FILIP, Maior SORIN MOSOR<br />
28. IMPOZITELE ŞI TAXELE LOCALE DIMENSIUNE JURIDICĂ<br />
ŞI ECONOMICĂ ....................................................................................................... 259<br />
Expert contabil ALINA-ELENA DĂNĂILĂ, Expert contabil REMUS-LIVIU DĂNĂILĂ,<br />
Lector univ. dr. MARINELA DANIELA MANEA<br />
4
IV. MANAGEMENTUL INVESTIGĂRII CRIMINALITĂŢII<br />
29. UNELE CONSIDERAŢII PRIVIND MANAGEMENTUL INSTRUIRII<br />
ÎN ORGANIZAŢIILE PERFORMANTE ............................................................... 267<br />
Prof. univ. dr. ŞTEFAN PRUNĂ<br />
30. MANAGEMENTUL CRIZELOR ÎN VIZIUNE EUROPEANĂ .......................... 277<br />
Prof. univ. dr. ŢICAL GEORGE<br />
31. MANAGEMENTUL PROTEJĂRII VIEŢII PRIVATE<br />
ŞI ACCESUL LA ARHIVE ...................................................................................... 286<br />
Drd. MONICA SACHELARIU<br />
32. DIFERITE PERSPECTIVE ASUPRA CONCEPTULUI<br />
DE RISC ÎN SOCIETATEA MODERNĂ ............................................................... 295<br />
Conf. dr. NADIA CIOCOIU, Cms. şef CORNEL CIOCOIU, Ec. Drd. STELIAN T<strong>IPA</strong><br />
V. PROBLEMATICA SCHENGEN ÎN DOMENIUL CRIMINALITĂŢII<br />
33. SISTEMUL EUROPEAN DE INFORMAŢII PRIVIND VIZELE ...................... 305<br />
Conf.univ.dr. Adrian IACOB, Asist.univ.drd. Sergiu Adrian VASILE<br />
34. EUROSUR - SISTEMULUI INTEGRAT DE SUPRAVEGHERE<br />
A FRONTIERELOR EXTERNE ALE UNIUNII EUROPENE ........................... 313<br />
Asist.univ.drd. SERGIU ADRIAN VASILE<br />
VI. RECENZII, SEMNALE EDITORIALE ......................................................... 323<br />
5
I. ANALYSIS, STUDIES, SYNTHESIS<br />
1. CONSIDERATIONS ON CRIME IN THE EUROPEAN UNION AFFAIRS ......... 11<br />
Professor Ph.D. COSTICA VOICU<br />
2. CONSIDERATIONS ON TERRORISM IN THE CONTEXT<br />
OF GLOBALIZATION ................................................................................................ 19<br />
Police Quaestor Ph.D. CRISTIAN BACI<br />
3. INTERNATIONAL FORENSIC ITINERARY .......................................................... 26<br />
Professor Ph.D. LAZAR CÂRJAN<br />
4. SOME CONSIDERATIONS ON LEGAL AND INSTITUTIONAL<br />
FRAMEWORK OF JUDICIAL POLICE IN ROMANIA ........................................ 50<br />
Professor Ph.D. PRUNA ŞTEFAN , Assistant Professor Ph.D. STEFAN CRISTIAN-<br />
EDUARD<br />
5. BRIEF HISTORY OF THE OCCURRENCE AND REGULATION<br />
OF INTELLECTUAL PROPERTY RIGHTS ............................................................ 57<br />
Chief Commissioner Ph.D. MIHAI DINCA, Ph.D. Lecturer MARIUS PANTEA<br />
6. WITNESS PROTECTION - A MEAN FOR FIGHT AGAINST HIGH CRIMES ... 68<br />
Chief Commissioner Ph.D. ADRIAN-AUGUSTIN BĂRĂSCU<br />
7. THE MOST DEVELOPED COUNTRY IN THE WORLD - VICTIMS<br />
OF CRIMINAL ORGANIZATIONS IN EUROPE AND LATIN AMERICA -<br />
UNITED STATES OF AMERICA ............................................................................. 77<br />
Ph.D. Lecturer PINTILIE LIGIA Ph.D. Lecturer RUS TOMA<br />
Inspector POPESCU CIPRIAN<br />
8. GAMBLING. FUN OR DEPENDENCE RELAXATION AND STRESS,<br />
ECSTASY AND AGONY ........................................................................................... 86<br />
BOER SEBASTIAN, SORIN CONSTANTINESCU<br />
II. EVOLUTION AND TRENDS OF CRIME<br />
9. CURRENT TRENDS IN THE CRIMINAL JUSTICE CONCERNING<br />
CHILD PROTECTION ................................................................................................ 97<br />
Police Quaestor Ph.D. Associate Professor BUJOR FLORESCU<br />
10. CONSIDERATIONS ON OFF-SHORE LEGALITY ............................................ 102<br />
Ph.D. Associate Professor NICOLAE GHINEA<br />
11. GLOBAL CRISIS AND INDUSTRIAL PROPERTY RIGHTS ........................... 112<br />
PhD. MARIOARA NAE, Ph.D. Lecturer MARIUS PANTEA<br />
12. ORGANIZED CRIME AND ECONOMIC-FINANCIAL CRIME ...................... 120<br />
ORZA CARLA NICOLETA, IONELA GINA GHITA<br />
13. GAMBLING ON INTERNET .................................................................................. 131<br />
ALEXANDRU DANIEL CODESCU<br />
14. TRAFFIC WITH COUNTERFEIT PAYMENT MEANS..................................... 138<br />
Ph.D. Lecturer PINTILIE LIGIA, POPESCU CIPRIAN<br />
6
15. CONFUSIONS IN FINDING AND SANCTION OF OFFENSES COVERED<br />
BY LAW NO. 8 / 1996 ON COPYRIGHT AND RELATED RIGHTS ................ 145<br />
ADRIAN GHIMPU, VASILE ARMANAŞ<br />
16. PROTECTION OF THE PERFORMERS’ RIGHTS. CONTROVERSY<br />
OVER EXTENDING THE TERM OF PROTECTION OF THEIR RIGHTS .... 154<br />
ADRIAN ILINCA<br />
17. ACTIVITIES OF COVERT INVESTIGATOR IN UNITED STATES ............... 159<br />
Ph.D. Lecturer PINTILIE LIGIA, Ph.D. Lecturer TOMA RUS<br />
III. RESEARCH AND CRIME PREVENTION<br />
18. THE PROCEDURE OF DELIVERANCE OF PERSONS WANTED<br />
INTERNATIONALLY BY EUROPEAN ARREST WARRANT ......................... 171<br />
Ph.D. Lecturer CLAUDIU ŢUPULAN, PhD. ADRIAN ANGHELUS<br />
19. CONSIDERATIONS IN CONNECTION WITH PROTECTION<br />
OF COMPUTER SOFTWARE AND DATABASES ............................................. 180<br />
Lawyer CONSTANTIN LILIANA, Ph.D. Lecturer MARIUS PANTEA<br />
20. COMPUTER CRIMES AND OFFENSES TO INTELLECTUAL PROPERTY .... 191<br />
Chief Commissioner MIHAI DINCA<br />
21. COMPUTER NETWORK RELIABILITY ............................................................ 200<br />
Assistant Professor Ph.D. IOAN-COSMIN MIHAI<br />
22. TRAVEL DOCUMENT FORGERY FOR THE PURPOSE OF ILLEGAL<br />
MIGRATION, EXPRESSION OF INTERNATIONAL ORGANIZED CRIME .... 208<br />
ANGHEL STOICA<br />
23. RECRUDESCENCE OF VIOLENCE IN CONTEMPORARY SOCIETY ........ 220<br />
Ph.D. Associate Professor BARBU NICU-DAMIAN<br />
24. INTERNATIONAL POLICE COOPERATION FROM THE PERSPECTIVE<br />
OF FORENSIC DATABASES ................................................................................ 228<br />
Police Quaestor Ph.D. Associate Professor BUJOR FLORESCU<br />
25. OUTRAGE COVERED IN CRIMINAL LAW IN FORCE<br />
IN THE NEW PENAL CODE .................................................................................. 233<br />
Chief Commissioner Ph.D. EUGEN NEAŢĂ<br />
26. TAX EVASION FROM A EUROPEAN PERSPECTIVE .................................... 240<br />
GEORGE CRISTEA<br />
27. ROMANIAN ACCOUNTING HARMONIZED WITH THE EUROPEAN<br />
ECONOMIC COMMUNITY DIRECTIVES AND INTERNATIONAL<br />
ACCOUNTING STANDARDS ............................................................................... 248<br />
Major HERMINE FILIP, Major SORIN MOSOR<br />
28. LOCAL TAXES AND DUTIES. LEGAL AND ECONOMIC DIMENSION ...... 259<br />
ELENA ALINA DĂNĂILĂ, REMUS-LIVIU DĂNĂILĂ, Ph.D. Lecturer MARINELA<br />
DANIELA MANEA<br />
7
IV. MANAGEMENT OF CRIME INVESTIGATION<br />
29. SOME CONSIDERATIONS ON PERFORMANCE<br />
MANAGEMENT ORGANIZATIONS ................................................................... 267<br />
Professor Ph.D. STEFAN PRUNĂ<br />
30. CRISIS MANAGEMENT IN EUROPEAN VISION ............................................. 277<br />
Professor Ph.D. GEORGE ŢICAL<br />
31. MANAGEMENT OF PRIVACY PROTECTION<br />
AND ACCESS TO ARCHIVES ............................................................................... 286<br />
PhD. MONICA SACHELARIU<br />
32. DIFFERENT VIEWS ON THE CONCEPT OF RISK<br />
IN MODERN SOCIETY .......................................................................................... 295<br />
Ph.D. Associate Professor. NADIA CIOCOIU, Chief Commissioner CORNEL CIOCOIU,<br />
PhD. STELIAN T<strong>IPA</strong><br />
V. SCHENGHEN ISSUES<br />
33. VISA INFORMATION SYSTEM ............................................................................ 305<br />
Ph.D. Associate Professor - Adrian Iacob,<br />
Assistant Professor Ph.D. SERGIU ADRIAN VASILE<br />
34. EUROSUR - INTEGRATED SURVEILLANCE SYSTEM<br />
FOR EU EXTERNAL BORDER ............................................................................. 313<br />
Assistant Professor Ph.D. SERGIU ADRIAN VASILE<br />
VI. REVIEWS .............................................................................................................. 323<br />
8
CONSIDERAŢII ASUPRA CRIMINALITĂŢII<br />
AFACERILOR ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ<br />
Prof.univ.dr. COSTICĂ VOICU<br />
c.voicu@iparomania.ro<br />
Shock wave produced by the financial crisis started from the "heart of world finance”<br />
- United States of America, suddenly hit the European Union economy and finance,<br />
especially strong states. Recent studies conducted on the economies of EU highlighted<br />
serious problems in functioning and underlying weaknesses in the policies pursued by<br />
their governments.<br />
Sfârşitul primului deceniu al secolului al unii Europene finanţări sporite pentru depăşirea<br />
XXI-lea (2008-2009) a fost marcat, la scară<br />
dificultăţilor.<br />
planetară, de evenimente şi fenomene care Studiile recente efectuate asupra economiilor<br />
au zguduit economia şi finanţele unui număr<br />
statelor din U.E. evidenţiază grave<br />
reprezentativ de state puternic industrializate<br />
probleme în funcţionarea acestora şi slăbi-<br />
şi dezvoltate.<br />
ciuni profunde în politicile promovate de<br />
Unda de şoc produsă de criza financiară, guvernele lor. Astfel, potrivit „The Wall<br />
pornită din „inima finanţelor mondiale” – Street Journal”, în anul 2007 ponderea economiei<br />
Statele Unite ale Americii, a lovit năprasnic<br />
subterane în PIG unor ţări europene<br />
economia şi finanţele Uniunii Europene, era de 25,1 la sută în Grecia, de 22,3 la sută<br />
respectiv a statelor puternice: Marea Britanie,<br />
în Italia, de 19,3 la sută în Spania, de 19,2<br />
Germania, Franţa, Italia, Spania, dar şi la sută în Portugalia, de 14,6 la sută în<br />
a celorlalte state devenite membre ale Uniunii<br />
Germania, de 11,8 la sută în Franţa şi de<br />
Europene în ultima jumătate a acestui 10,6 la sută în Marea Britanie. Acest lucru<br />
deceniu.<br />
se traduce prin sustragerea de la plata impozitelor<br />
Pentru prima dată, Europa celor 27 de<br />
şi taxelor a sute de miliarde de<br />
state s-a aflat, şi se află încă în anul 2010, euro, situaţii care generează puternice dezechilibre<br />
în situaţia de a identifica soluţiile pentru<br />
în economia şi finanţele acestor<br />
depăşirea actualei crize şi relansarea economicănanciare<br />
state, cu efecte directe asupra fondurilor fi-<br />
şi bugetului Uniunii Europene.<br />
Numeroasele reuniuni organizate de cele Există multă dezordine în finanţele tuturor<br />
mai puternice state (G-7, G-8, G-20), care<br />
statelor U.E., după cum există serioase<br />
aveau drept scop redresarea economiei, nu deficienţe în gestionarea fondurilor financiare<br />
au avut menirea de a descifra cauzalitatea<br />
şi a bugetului U.E. Într-o recentă<br />
acestei profunde crize şi nici de a stabili (25.01.2010) intervenţie, preşedintele Băncii<br />
politici coerente, pe termen mediu şi lung,<br />
Centrale Europene, Jean-Claude Trichet,<br />
apte să oprească cascada prăbuşirilor de declara „autorităţile din zona euro nu vor<br />
bănci, fonduri de investiţii şi a unor întregi mai permite unei ţări să adere la uniunea<br />
economii.<br />
monetară dacă datele statistice ale acesteia<br />
Mai mult, în primul trimestru al anului sunt incorecte, după cum au fost cele ale<br />
2010, cinci ţări din U.E. care fac parte şi Greciei. Comisia Europeană trebuie să îmbunătăţească<br />
din uniunea monetară (Grecia, Spania,<br />
cadrul pentru auditarea datelor<br />
Portugalia, Irlanda şi Italia) se confruntă cu bugetare ale fiecărei ţări”.<br />
probleme majore, solicitând din partea Uni-<br />
Într-un asemenea context, în care eco-<br />
11
nomia şi finanţele statelor europene sunt<br />
zguduite de scandaluri de mare fraudă şi<br />
evaziune fiscală, de creşterea necontrolată a<br />
economiei subterane (peste 25 la sută din<br />
PIG la nivelul întregii U.E.), de amplificarea<br />
cazurilor de utilizare frauduloasă a fondurilor<br />
publice şi a bugetului U.E., se impune<br />
definitivarea în regim de urgenţă a<br />
strategiei consolidate de monitorizare a pieţelor<br />
financiare, a fondurilor financiare ale<br />
U.E. şi a bugetelor tuturor statelor europene.<br />
În opinia noastră, economiile şi finanţele<br />
fiecărui stat au în structura lor o componentă<br />
constantă ale cărei dimensiuni sunt<br />
dificil de măsurat, dar care influenţează,<br />
uneori decisiv starea de echilibru şi de<br />
funcţionare normală a acestora. Această<br />
componentă poartă denumirea de criminalitate<br />
economico-financiară organizată, a<br />
cărei forţă distructivă este, cel mai adesea,<br />
ignorată atât la nivelul U.E. cât, mai ales, la<br />
nivelul guvernelor statelor membre.<br />
În acest sens, sunt edificatoare cele consemnate<br />
în Programul de la Stockholm, intitulat<br />
„O Europă deschisă şi sigură în<br />
serviciul cetăţenilor şi pentru protecţia<br />
acestora” adoptat de Consiliul European în<br />
luna decembrie 2009:<br />
„Uniunea Europeană trebuie să reducă<br />
numărul oportunităţilor pe care economia<br />
globalizată le generează pentru criminalitatea<br />
organizată, în special într-un context<br />
de criză care exacerbează vulnerabilitatea<br />
sistemului financiar, şi să aloce resursele<br />
adecvate pentru a face faţă acestor dificultăţi<br />
într-un mod eficient. Criminalitatea nu<br />
are graniţe.<br />
Consiliul European solicită statelor<br />
membre şi, după caz Comisiei Europene:<br />
- să consolideze capacitatea de desfăşurare<br />
a anchetelor financiare şi să combine<br />
toate instrumentele disponibile în dreptul<br />
fiscal, civil şi penal. Trebuie dezvoltată<br />
analiza financiară criminalistică şi eficientizat<br />
procesul de confiscare a averilor infractorilor;<br />
- să identifice în mod mai eficient activele<br />
infractorilor şi să le confişte;<br />
12<br />
- să dezvolte mai mult schimbul de informaţii<br />
între unităţile de informaţii financiare<br />
în procesul de combatere a spălării<br />
banilor. În cadrul Sistemului european de<br />
gestionare a informaţiilor, analizele acestora<br />
ar putea alimenta o bază de date privind<br />
tranzacţiile suspecte, de exemplu în<br />
cadrul Europol;<br />
- să mobilizeze şi să coordoneze sursele<br />
de informaţii în scopul identificării tranzacţiilor<br />
de numerar suspecte şi al confiscării<br />
produselor infracţiunilor, prin intermediul<br />
legislaţiei privind identificarea naturii legitime<br />
sau nelegitime a acestor produse;<br />
- să îmbunătăţească urmărirea penală a<br />
evaziunii fiscale şi a corupţiei în sectorul<br />
privat şi detectarea timpurie a comportamentelor<br />
frauduloase de abuz de piaţă (precum<br />
delictele de iniţiat şi manipulările pieţei),<br />
precum şi a deturnărilor de fonduri;<br />
- să faciliteze schimbul celor mai bune<br />
practici legate de prevenirea şi aplicarea legii,<br />
mai ales în cadrul reţelei birourilor de<br />
recuperare a activelor şi al Reţelei anticorupţie;<br />
- să stabilească indicatori care să măsoare<br />
eforturile depuse pentru combaterea<br />
corupţiei, în special în domeniul achiziţiilor<br />
publice, controlul financiar-fiscal etc.;<br />
- în vederea prevenirii criminalităţii financiare,<br />
să stabilească măsuri de facilitare<br />
a identificării beneficiarilor efectivi ai activelor<br />
şi de sporire a transparenţei persoanelor<br />
juridice şi a procedurilor juridice;<br />
- să analizeze permanent modalităţile de<br />
îmbunătăţire a prevenirii criminalităţii financiare;<br />
- întrucât contrafacerea mărfurilor constituie<br />
un pericol grav pentru consumatori şi<br />
pentru economiile statelor, Uniunea Europeană<br />
va trebui să studieze acest fenomen şi<br />
să elaboreze cât mai curând o legislaţie privind<br />
măsurile penale pentru respectarea<br />
drepturilor de proprietate intelectuală”.<br />
În redactarea acestor dispoziţii, Consiliul<br />
European de la Stockholm (2009) a<br />
avut în vedere dimensiunea alarmantă a<br />
criminalităţii economico-financiare în statele<br />
membre, precum şi caracterul ofensiv
al grupurilor infracţionale care vizează fraudarea<br />
bugetului U.E. şi a fondurilor financiare<br />
destinate programelor şi politicilor<br />
iniţiate de Comisia Europeană în beneficiul<br />
statelor membre şi a statelor exterioare U.E.<br />
Credem faptul că, pentru prima dată,<br />
Uniunea Europeană abordează fenomenul<br />
criminalităţii economico-financiare într-o<br />
viziune integrată, ca parte componentă a<br />
Strategiei sale de Securitate Internă, care<br />
reclamă:<br />
- îmbunătăţirea cadrului legislativ european<br />
şi a legislaţiilor statelor membre în<br />
privinţa apropierii acestora în materia prevenirii<br />
şi combaterii criminalităţii economico-financiare;<br />
- regândirea cadrului instituţional, la nivel<br />
european şi naţional, care să asigure<br />
performanţă în această materie, prin creşterea<br />
gradului de independenţă al autorităţilor<br />
de aplicare a legii;<br />
- punerea în aplicare efectivă a dispoziţiilor<br />
Tratatului Lisabona în materia cooperării<br />
poliţieneşti şi judiciare pentru combaterea<br />
criminalităţii organizate;<br />
- promovarea formării şi perfecţionării<br />
pregătirii profesionale a personalului, prin<br />
schimb de personal, echipamente şi cercetare<br />
criminalistică, precum şi prin utilizarea<br />
tehnicilor comune de investigare în scopul<br />
depistării şi anchetării formelor grave de<br />
criminalitate organizată;<br />
- coordonarea, organizarea şi realizarea<br />
de acţiuni de cercetare şi operative, desfăşurate<br />
împreună cu autorităţile competente<br />
ale statelor membre sau în cadrul unor<br />
echipe comune de cercetare, în colaborare<br />
cu Eurojust;<br />
- Europol trebuie să desfăşoare acţiuni<br />
cu caracter operativ în cooperare cu autorităţile<br />
statului sau al statelor membre al cărui<br />
teritoriu este implicat;<br />
- pentru combaterea infracţiunilor care<br />
aduc atingere intereselor financiare ale<br />
Uniunii Europene, va acţiona Parchetul European,<br />
competent a cerceta, urmări şi trimite<br />
în judecată, în colaborare cu Europol, autorii<br />
şi coautorii infracţiunilor respective. Parchetul<br />
European exercită, în faţa instanţelor<br />
13<br />
competente ale statelor membre, acţiunea<br />
publică în legătură cu aceste infracţiuni.<br />
Această abordare integrată a politicii de<br />
luptă împotriva criminalităţii economico-financiare<br />
a fost determinată de dimensiunea<br />
acestui fenomen în spaţiul european, precum<br />
şi a caracteristicilor transfrontaliere ale<br />
acestuia, rezultate din anchetele întreprinse<br />
în ultima perioadă de timp.<br />
Astfel, sunt deja publice anchetele desfăşurate<br />
de autorităţile germane în legătură<br />
cu acte de mare evaziune fiscală săvârşite<br />
de un impresionant număr de cetăţeni germani,<br />
care şi-au transferat fonduri în valoare<br />
de miliarde de euro în bănci din Elveţia<br />
şi Lichenstein, pentru a evita impozitarea<br />
acestora de către fiscul german.<br />
Este, de asemenea, notoriu cazul<br />
„Madoff” din S.U.A., care, printr-o schemă<br />
piramidală, a provocat un prejudiciu de<br />
peste 50 de miliarde de dolari, în afacere<br />
fiind implicate nume sonore din lumea bancară<br />
europeană.<br />
În acelaşi context, al marilor afaceri frauduloase,<br />
se înscrie ancheta, aflată în desfăşurare,<br />
a autorităţilor americane (F.B.I.)<br />
care investighează fraudele cifrate la peste<br />
două miliarde de dolari săvârşite într-un<br />
cuplu aproape perfect (U.B.S. – cea mai<br />
mare bancă elveţiană şi peste 10.000 de<br />
milionari şi miliardari americani) prin care<br />
bugetul federal al S.U.A. a fost evazionat<br />
aproape trei ani.<br />
Am putea afirma faptul că băncile (mai<br />
mari sau mai modeste) sunt integrate în<br />
scheme sofisticate de fraudare, ele fiind beneficiare<br />
ale unor fonduri uriaşe, dar, în cazul<br />
demontării schemelor criminale, ale<br />
sunt ţinte ale unor prăbuşiri spectaculoase şi<br />
extrem de dureroase.<br />
În opinia noastră problematica fraudelor<br />
care afectează interesele financiare ale Uniunii<br />
Europene trebuie integrată problematicii<br />
globale a criminalităţii economico-financiare.<br />
Gradul ridicat de interdependenţă,<br />
articularea între sistemele ce acţionează în<br />
economia mondială şi pe pieţele financiare,<br />
determină abordarea fraudelor comunitare<br />
europene în contextul global al fraudelor.
Focalizarea exclusivă a instituţiilor de<br />
aplicare a legii pe modul de gestionare a<br />
fondurilor europene destinate politicilor<br />
promovate de U.E., fără a fi avută în vedere<br />
starea de administrare şi gestionare a bugetului<br />
U.E. şi a bugetelor statelor membre<br />
este contraproductivă şi deficitară sub aspectul<br />
performanţei în lupta contra fraudelor.<br />
Simpla lectură a Raportului anual 2009,<br />
al Oficiului European de Luptă Antifraudă<br />
(OLAF), evidenţiază, în opinia noastră, rezultate<br />
modeste, nesemnificative. Astfel, se<br />
consemnează faptul că OLAF a recuperat,<br />
în anul 2008, 147 milioane de euro, din<br />
totalul investigaţiilor efectuate, aproximativ<br />
55 la sută având legătură doar cu 6 state<br />
membre (Belgia, Bulgaria, Italia, Germania,<br />
România şi Marea Britanie).<br />
Din totalul de 645 de cazuri semnalate,<br />
doar în 204 (31%) s-au deschis investigaţiile,<br />
de către cei 475 de funcţionari ai OLAF<br />
(în medie 2 cazuri pentru fiecare funcţionar),<br />
iar în anul 2008 (cel mai slab an în<br />
privinţa numărului de cazuri) s-au declanşat<br />
investigaţiile în 204 cazuri, faţă de 308 în<br />
anul 2003.<br />
Parcurgerea documentelor şi rapoartelor<br />
anuale de analiză redactate de Oficiul European<br />
de Luptă Antifraudă, de Curtea de<br />
Conturi a Uniunii Europene şi de alte<br />
structuri specializate în controlul bugetului<br />
şi finanţelor Uniunii Europene, crează o<br />
imagine deformată cu privire la dimensiunile<br />
şi intensitatea reală a fraudelor ce se<br />
săvârşesc în acest „univers financiar” cu<br />
statut special.<br />
Astfel, în anul 2007, pentru al treisprezecelea<br />
an consecutiv, Curtea de Conturi a<br />
refuzat să dea bugetului Uniunii „certificatul<br />
de sănătate”, în raportul întocmit<br />
consemnându-se faptul că „erorile de regularitate<br />
şi legalitate încă persistă în cazul<br />
majorităţii cheltuielilor Uniunii din cauza<br />
slăbiciunilor din sistemele de control intern<br />
atât la nivelul Comisiei, cât şi de la cel al<br />
statelor membre”. (D.Craig şi M.Elliot –<br />
Marele Jaf European – Editura Antet –<br />
2009, pag. 208)<br />
14<br />
Studii independente efectuate asupra nivelului<br />
fraudei din Uniunea Europeană au<br />
evidenţiat „un procent estimativ între 10 şi<br />
20 la sută din bugetul U.E. – ceea ce înseamnă<br />
aproximativ 13-16 miliarde anual”.<br />
(D.Craig şi M.Elliot, op.cit., pag. 214)<br />
Legislaţia incoerentă şi vădit lacunară a<br />
Uniunii Europene cu privire la plata subvenţiilor<br />
pentru agricultură şi industria alimentară<br />
crează oportunităţi de fraudare a<br />
fondurilor generos alocate acestor sectoare.<br />
În lucrarea citată mai sus este redat cazul<br />
unui antreprenor care, aflând că subvenţia<br />
de export pentru produsele din lapte solid<br />
era de zece ori mai mare decât subvenţia<br />
pentru produsele din lapte lichid, a congelat<br />
tot iaurtul pe care îl exporta pentru a<br />
intra în posesia subvenţiei mărite. Într-o<br />
situaţie similară, când U.E. a stabilit regula<br />
de a-i plăti numai pe fermierii europeni deţinători<br />
de terenuri, indiferent dacă acestea<br />
erau cultivate sau nu, numărul pretinşilor<br />
fermieri din unele ţări a crescut enorm. Din<br />
verificările efectuate ulterior s-a stabilit că<br />
beneficiarii acestor fonduri erau organizaţii<br />
dintre cele mai diferite companii de cale ferată<br />
în Marea Britanie, cluburi de călărie în<br />
Germania şi Suedia şi cluburi de golf din<br />
Danemarca.<br />
Mai târziu, când Uniunea Europeană a<br />
introdus sistemul de plăţi pentru pământul<br />
considerat de calitate agricolă slabă (less –<br />
favoured areas – LFA), numărul terenurilor<br />
din această categorie a crescut rapid cu<br />
aproape 56 la sută. De exemplu, Luxembourg<br />
a raportat că 98 la sută din terenurile<br />
sale sunt de slabă calitate, Grecia declarând<br />
80%, iar Germania 50% din uriaşa suprafaţă<br />
fertilă pe care o are.<br />
O altă practică frauduloasă utilizată în<br />
toate statele Uniunii Europene se referă la<br />
raportarea de date fictive privind numărul<br />
de animale deţinute de fermieri pentru care<br />
se plătesc importante subvenţii. În câteva<br />
ţări, Italia, Slovenia şi Malta, s-au raportat<br />
cu 20 până la 50 la sută mai multe animale<br />
decât în realitate.<br />
Unul din cazurile şocante de fraudă se<br />
referă la un grup de întreprinzători greci
15<br />
care solicitau subvenţii uriaşe pentru importul<br />
de trestie de zahăr din Croaţia, deşi<br />
este cunoscut că această ţară nu cultivă aşa<br />
ceva.<br />
Sume uriaşe se plătesc drept subvenţii,<br />
pe baza documentelor frauduloase, producătorilor<br />
de ulei de măsline (Grecia, Italia,<br />
Spania), fermierilor producători de lapte şi<br />
de tutun.<br />
Importul de produse în Uniunea Europeană<br />
şi exportul de produse în afară reprezintă<br />
un domeniu în care dimensiunea fraudelor<br />
este deosebit de mare. În cele mai<br />
multe cazuri alimentele declarate ca fiind<br />
exportate nici nu trec graniţele U.E. (este<br />
vorba de cantităţi mari de carne de vită, un t<br />
şi alte alimente).<br />
Numărul extrem de mare al diferitelor<br />
tarife de import stabilite de Uniunea Europeană<br />
pentru a-şi proteja proprii producători,<br />
oferă comercianţilor posibilitatea de a<br />
înscrie în documentele de livrare produse ca<br />
fiind de calitate inferioară decât cea reală,<br />
modalitate prin care aceştia economisesc<br />
sume impresionante.<br />
Unul dintre rarele cazuri descoperite a<br />
fost aşa numita „afacere românească”. Importatorii<br />
au declarat că s-a importat din<br />
România (anterior aderării la U.E.) „produse<br />
secundare de abator, comestibile” în<br />
cantitate de 10.870 de tone, care erau în realitate<br />
„carne de calitate superioară” valoarea<br />
astfel economisită fiind de peste 60 milioane<br />
de euro.<br />
O altă modalitate de fraudare a fondurilor<br />
U.E. se referă la schimbarea ţării de origine<br />
a mărfurilor în scopul plăţii unor tarife<br />
mai mici, cele mai vizate produse fiind: bananele,<br />
articole vestimentare, usturoi, produse<br />
alimentare, încălţăminte etc. Un studiu<br />
al OLAF evidenţiază faptul că anual intră în<br />
U.E. peste 600.000 tone de îmbrăcăminte şi<br />
încălţăminte din China însoţite de certificate<br />
de origine false.<br />
Cazuri frecvente de fraudă au fost constatate<br />
şi în privinţa accesării fondurilor<br />
structurale, cunoscute şi sub denumirea de<br />
„fonduri de coeziune”, care constau în fonduri<br />
plătite ţărilor înainte de aderare şi regiunilor<br />
mai sărace. Aproximativ 308 miliarde<br />
de euro vor fi cheltuiţi, în perioada<br />
2007-2013, pentru reducerea discrepanţei<br />
dintre regiunile mai sărace şi cela mai bogate<br />
ale U.E.<br />
Aceste fonduri structurale sunt recunoscute<br />
drept o ţintă a fraudei şi corupţiei larg<br />
răspândite, ele fiind accesate de grupuri de<br />
întreprinzători, unele din acestea integrate<br />
unor structuri criminale de tip mafiot. Semnificativă<br />
în acest sens este constatarea făcută<br />
de Curtea de Conturi a Uniunii Europene<br />
care afirmă faptul că 69 la sută din<br />
plăţile efectuate pentru un eşantion de proiecte<br />
de fonduri structurale conţineau „erori<br />
majore”. Termenul folosit este elegant,<br />
pentru că, în realitate, în spatele „erorilor<br />
majore” se ascund fraude.<br />
În cazul gestionării acestor categorii de<br />
fonduri fraudele îmbracă forme dintre cele<br />
mai ingenioase, dar şi primitive (în unele<br />
proiecte se foloseşte metoda supraîncărcării<br />
devizelor de lucrări, a costurilor cu forţa de<br />
muncă etc.).<br />
Campioanele Uniunii Europene în materia<br />
delapidării fondurilor structurale în ultimii<br />
ani sunt Grecia şi Italia. Potrivit Raportului<br />
Curţii de Conturi pe anul 2006,<br />
nouă producători de îmbrăcăminte din Grecia<br />
au primit suma de 2,9 milioane de euro<br />
pentru a fi ajutaţi să creeze locuri de<br />
muncă. Metoda a fost simplă: toţi angajaţii<br />
existenţi în firmele respective au fost concediaţi,<br />
după care au fost reangajaţi într-o<br />
nouă firmă, cu alt nume.<br />
Fonduri de valoare semnificativă (zeci de<br />
milioane) de euro au fost plătite unor firme<br />
fantomă din Italia şi Grecia pentru proiecte de<br />
construcţii şosele, poduri, spitale, complexe<br />
de reciclare a deşeurilor şi centre medicale,<br />
astfel de obiective fiind nefinalizate, unele<br />
dintre ele chiar neîncepute, după 10-15 ani de<br />
la acordarea fondurilor.<br />
Fonduri importante sunt alocate de către<br />
Uniunea Europeană pentru realizarea unor<br />
obiective integrate procesului complex de<br />
protecţie a mediului înconjurător, în special<br />
uzinelor de reciclare a deşeurilor industriale<br />
şi menajere.
16<br />
„Eco-mafia” este noul termen utilizat în<br />
discursul structurilor de aplicare a legii din<br />
Italia prin care este desemnată activitatea<br />
grupurilor criminale implicate în reciclarea<br />
clandestină a deşeurilor, care obţin, prin<br />
utilizarea de documentaţii falsificate şi coruperea<br />
unor oficiali, fonduri pentru construcţia<br />
de incineratoare şi uzine de reciclare<br />
a deşeurilor, fără ca acestea să fie vreodată<br />
construite şi să funcţioneze.<br />
O latură mai delicată a activităţii de<br />
gestionare a bugetului Uniunii Europene o<br />
reprezintă neregulile şi fraudele ce se comit<br />
în legătură cu legalitatea plăţilor ce se fac în<br />
beneficiul membrilor Parlamentului European<br />
şi al colaboratorilor acestora.<br />
În ultima perioadă de timp, Uniunea Europeană<br />
pare a fi mai preocupată de instituirea<br />
unui control riguros asupra finanţelor pe<br />
care le administrează, fiind evident impactul<br />
pe care îl au fraudele săvârşite cu privire<br />
la fondurile utilizate, asupra economiei şi<br />
finanţelor statelor membre.<br />
Rezultatele modeste obţinute de OLAF<br />
şi departamentele similare din statele membre<br />
în prevenirea şi combaterea fraudelor<br />
care afectează interesele financiare ale Uniunii<br />
Europene, evidenţiază, în opinia noastră<br />
existenţa unor serioase carenţe în privinţa<br />
coerenţei şi clarităţii legislaţiei europene<br />
şi legislaţiilor statelor membre în privinţa<br />
combaterii acestui fenomen masiv de<br />
fraudare.<br />
În plan instituţional, apreciem insuficienţa<br />
structurilor investigative şi de cercetare<br />
destinate a desfăşura lupta împotriva<br />
fraudelor privind interesele financiare ale<br />
Uniunii Europene. În opinia noastră excesul<br />
de independenţă operaţională al OLAF şi<br />
departamentelor corespondente din statele<br />
membre, blochează cooperarea acestora cu<br />
Europol şi Eurojust, respectiv cu structurile<br />
specializate ale poliţiei şi parchetului din ţările<br />
membre.<br />
În abordarea fraudei trebuie plecat de la<br />
faptul că aceasta este comisă, în imensa<br />
majoritate a cazurilor, de grupuri organizate<br />
de criminalitate economico-financiară în arsenalul<br />
cărora frauda care afectează interesele<br />
Uniunii Europene reprezintă numai o<br />
componentă, împletită cu alte mari afaceri<br />
ilegale.<br />
Strategia de luptă împotriva acestor fraude<br />
trebuie să fie una integrată conceptului<br />
care obligă la articularea componentelor:<br />
informativă, investigativă, de urmărire, cercetare<br />
şi trimitere în judecată a fraudatorilor.<br />
Abordarea secvenţială, excesul de independenţă<br />
operaţională şi secretizarea promovată<br />
de actualele instituţii generează,<br />
cum practica o demonstrează, o slabă performanţă<br />
a acestora. Această practică explică<br />
durata mare (în medie de 2-4 ani) de<br />
soluţionare a cazurilor penale şi numărul<br />
modest al condamnărilor, precum şi rata<br />
foarte scăzută a recuperării prejudiciilor<br />
produse.<br />
Trebuie înţeles faptul că fondurile europene<br />
accesate şi utilizate fraudulos de beneficiari<br />
sunt amestecate de către aceştia în<br />
bugetele lor criminale, utilizate apoi în afaceri<br />
de mare anvergură. Pentru descoperirea<br />
mecanismelor infracţionale şi pentru localizarea<br />
certă a fraudelor comunitare este necesar<br />
ca acţiunea informativ-investigativă şi<br />
de cercetare să vizeze întreaga activitate a<br />
grupului implicat, astfel ca finalmente<br />
acesta să fie destructurat.<br />
Ignorarea unei asemenea strategii şi<br />
abordarea secvenţială (de către o singură şi<br />
anemică structură guvernamentală)a luptei<br />
anti-fraudă poate fi pusă pe seama faptului<br />
că autorităţile guvernamentale ale statelor<br />
membre nu sunt preocupate pentru investigarea<br />
acestora. De cele mai multe ori fondurile<br />
europene sunt „filtrate” de funcţionari<br />
guvernamentali corupţi, atenţia structurilor<br />
de aplicare a legii fiind dirijată spre<br />
aspecte al criminalităţii mărunte.<br />
În opinia noastră, conceptul de „interese<br />
financiare ale Uniunii Europene” nu trebuie<br />
limitat doar la gestionarea strictă a bugetelor<br />
acesteia ci la întreaga componentă financiară<br />
şi economică care înglobează statele<br />
membre, fie că sunt sau nu în Spaţiul<br />
Monetar European.<br />
Strategia de Securitate Internă a Uniunii
Europene trebuie să cuprindă politici şi răspunderi<br />
coerente privind securitatea financiară<br />
a Uniunii Europene în ansamblu şi a<br />
fiecărui stat membru în parte, astfel încât<br />
finanţele publice ale U.E. şi statelor membre<br />
să fie monitorizate cu mult mai multă<br />
rigurozitate pentru a putea fi prevenite fraudele<br />
de mari proporţii ce afectează întregul<br />
edificiu financiar european.<br />
În ultimul deceniu, toate statele membre<br />
ale Uniunii Europene şi-au gestionat defectuos<br />
finanţele publice, astfel că în prezent<br />
sunt necesare corecţii de fond la bugetul<br />
public care vizează creşteri de impozite<br />
şi diminuarea veniturilor populaţiei<br />
(pensii, salarii, ajutoare sociale etc.).<br />
Întregul sistem financiar european trebuie<br />
supravegheat şi reglementat ţinând<br />
cont de actualele realităţi internaţionale, europene,<br />
regionale şi naţionale, care reclamă<br />
controale riguroase ale fluxurilor de capital.<br />
Acest lucru presupune sporirea rolului instituţiilor<br />
şi organismelor Uniunii Europene<br />
– Banca Centrală Europeană, Curtea de<br />
Conturi, OLAF, Europol, Eurojust -, precum<br />
şi a celor corespondente acestora la nivelul<br />
fiecărui stat membru, capabile să sesizeze<br />
şi cerceteze operaţiuni cu grad ridicat<br />
de risc în gestionarea finanţelor, precum şi<br />
a fraudelor care afectează atât interesele financiare<br />
ale Uniunii Europene cât şi cele<br />
ale statelor membre.<br />
Încă din anul 1997, Comisia Europeană<br />
consemna în Raportul anual în legătură cu<br />
protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor<br />
şi lupta contra fraudei (pag. 17)<br />
următoarele: „De fiecare dată când se declanşează<br />
anchete complexe, cel mai adesea<br />
de dimensiuni transnaţionale, apar reţele<br />
criminale care utilizează metode sofisticate.<br />
Fraudatorii sunt experţi în deturnarea şi<br />
substituirea mărfurilor, în gestionarea fluxurilor<br />
complexe de facturi false, în transferul<br />
capitalului spre societăţile ecran, precum<br />
şi în utilizarea de documente administrative<br />
false”.<br />
Veritabile inginerii financiare sunt puse<br />
în aplicare în detrimentul finanţelor comunitare,<br />
reţele criminale elaborând scheme<br />
17<br />
complexe pentru iniţierea, derularea şi finalizarea<br />
acţiunilor de fraudare. Sunt utilizate<br />
documente false, ştampile false, denumiri<br />
false pentru mărfuri, falşi destinatari,<br />
fiind stabilite trasee de transport a mărfurilor<br />
care nu au nici o justificare comercială.<br />
Aceste structuri criminale înfiinţează societăţi<br />
fantomă pe care le înscriu în registrele<br />
comunitare de accize şi TVA, pentru a le da<br />
aparenţa de legalitate.<br />
Într-o Europă ce afişează opulenţă, desfrâu<br />
şi lăcomie frauda la TVA vizează domeniile<br />
metalelor preţioase, automobilelor,<br />
componentelor informatice, telefoanelor<br />
mobile, electrotehnicelor şi calculatoarelor<br />
care sunt cele mai profitabile pentru astfel<br />
de afaceri.<br />
Mediul economic, financiar şi bancar al<br />
Uniunii Europene îşi asumă o mare parte de<br />
responsabilitate în privinţa lacunelor şi disfuncţiilor<br />
manifestate în controlul şi combaterea<br />
fraudelor şi a criminalităţii afacerilor.<br />
Cultura pieţelor navighează în zonă de<br />
puternică derivă, în plină criză morală şi<br />
etică. Este agresiv promovată, încurajată şi<br />
acceptată dereglementarea pieţelor, violarea<br />
grosolană a legilor şi extensia fraudelor şi<br />
speculaţiilor.<br />
Concluziile degajate din analiza cazurilor<br />
de fraudă instrumentate de autorităţile<br />
europene de aplicare a legii vizează următoarele<br />
aspecte:<br />
- practici ilegale în contabilitatea firmelor,<br />
utilizarea contabilităţii duble;<br />
- umflarea profiturilor şi celorlalte rezultate<br />
financiare;<br />
- supraevaluarea activelor;<br />
- trucuri contabile şi de procedură financiară<br />
pentru înşelarea investitorilor;<br />
- delapidarea unor fonduri băneşti uriaşe,<br />
de către persoane cu funcţii de conducere;<br />
- salarizarea exorbitantă, acompaniată<br />
de acordarea unor bonusuri uriaşe, pentru<br />
elitele firmelor şi specialiştilor din funcţiile<br />
cheie;<br />
- coruperea firmelor de audit intern şi<br />
audit extern, inclusiv a structurilor cu atribuţiuni<br />
de luptă anti-fraudă;
- sponsorizarea masivă a companiilor<br />
electorale de către entităţi economice şi de<br />
afaceri controlate de grupurile de crimă organizată;<br />
- blocarea, de către autorităţile politice<br />
şi guvernamentale (parlamentari, membri ai<br />
guvernelor, politici şi instituţii publice), a<br />
investiţiilor şi anchetelor privitoare la fraude<br />
şi alte infracţiuni de natură economicofinanciară;<br />
- promovarea unor practici ofensive de<br />
atragere în paradisurile fiscale a fondurilor<br />
financiare dobândite prin evaziune fiscală şi<br />
activităţi frauduloase de către persoane angajate<br />
în ample operaţiuni ilicite prin care<br />
sunt afectate grav finanţele Uniunii Europene<br />
şi cele ale statelor membre;<br />
- absenţa, aproape totală, a transparenţei<br />
modului în care sunt utilizate fondurile<br />
Uniunii Europene şi banii publici ai statelor<br />
membre, acompaniată de amplificarea secretizării<br />
operaţiunilor ce vizează finanţele<br />
publice.<br />
Actuala derivă în care se află finanţele<br />
tuturor statelor membre ale Uniunii Europene<br />
reclamă, de urgenţă, punerea în aplicare<br />
a Strategiei de Securitate Interne prin<br />
promovarea de acţiuni directe, apte să asigure<br />
securitatea financiară a acestora.<br />
18
CONSIDERAŢII PRIVIND TERORISMUL ÎN<br />
CONTEXTUL PROCESULUI DE GLOBALIZARE<br />
Chestor principal de poliţie<br />
Dr. CRISTIAN BACI<br />
Secretar general M.A.I.<br />
Terrorism is a real scourge of the modern world, representing today one of the most<br />
serious threats against states, large geographic areas, some degree of damage reaching<br />
continental dimensions. In recent years, terrorism appear most often as a cruel,<br />
grotesque show , often taking place in the overall assistance, given that our images are<br />
transmitted through the media.<br />
Dezbaterea problematicii terorismului<br />
contemporan reprezintă, la ora actuală un<br />
act de curaj, datorită faţetelor multiple ale<br />
acestui fenomen, a mutaţiilor foarte rapide<br />
care intervin şi-l metamorfozează şi, nu în<br />
ultimul rând, a implicaţiilor de ordin social,<br />
politic, economic şi militar, cu consecinţe<br />
directe asupra politicii statelor.<br />
Terorismul constituie un adevărat flagel<br />
al lumii contemporane, reprezentând în zilele<br />
noastre, una dintre ameninţările cele<br />
mai grave la adresa statelor, ariilor geografice<br />
extinse, uneori gradul de afectare atingând<br />
dimensiuni continentale.<br />
În ultimii ani, terorismul înfăţişează de<br />
cele mai multe ori, un spectacol crud, grotesc,<br />
ce se desfăşoară adesea în faţa unei<br />
asistenţe globale, în condiţiile în care imaginile<br />
ne sunt transmise prin mass-media.<br />
Manifestările cu un grad ridicat de pericol<br />
din zona terorismului sunt rodul unor scenarii<br />
sofisticate, menite să realizeze surprinderea,<br />
având rolul de a înspăimânta, dar şi de a<br />
întipări în memoria sau conştiinţa asistenţei,<br />
scene şocante, cu forţă de exemplu.<br />
Gravitatea ameninţării teroriste constă în<br />
abilitatea reţelelor şi organizaţiilor teroriste<br />
de a surprinde adesea nepregătite instituţii<br />
specializate în prevenirea şi combaterea terorismului.<br />
Terorismul nu se justifică şi nu se poate<br />
justifica în nici un fel, întrucât el nu se prezintă<br />
nici ca o modalitate de deblocare a<br />
19<br />
unei situaţii strategice - aşa cum se prezintă<br />
în general războiul – nici că o simplă reacţie<br />
de răzbunare împotriva unui inamic pe<br />
care nu îl poţi lovi altfel, ci ca o agresiune<br />
intempestivă şi criminală, îndreptată împotriva<br />
fiinţei umane, a civilizaţiei şi a sistemului<br />
de valori.<br />
Fenomenul terorist este considerat de<br />
unii specialişti ca un rezultat al adâncirii<br />
faliilor dintre civilizaţia democratică şi civilizaţiile<br />
non-democratice. Cu cât aceste<br />
falii devin mai profunde, cu atât factorii de<br />
risc, vulnerabilităţile şi stările generatoare<br />
de pericole la adresa societăţii umane se<br />
înmulţesc, apar riscuri şi vulnerabilităţi noi.<br />
Aproape zilnic, omenirea se confruntă<br />
cu acţiuni teroriste care generează insecuritate<br />
şi tulbură profund viaţa normală a societăţii,<br />
sfidând ordinea de drept internă şi<br />
internaţională.<br />
Prin amploarea şi dimensiunile formelor<br />
sale, terorismul a dobândit în ultimele decenii,<br />
un caracter global, constituind un<br />
factor de risc major pentru pacea şi securitatea<br />
mondială.<br />
Deşi este dezavuat şi atacat din toate<br />
părţile, terorismul dispune încă de resurse<br />
importante, comunică prin reţele electronice<br />
şi recurge la acţiuni din ce în ce mai<br />
violente. Mai mult, el se extinde în toate<br />
mediile şi cuprinde aproape toate activităţile<br />
umane, întrucât acest fenomen este unul<br />
antivaloare ce vizează distrugerea caracte-
20<br />
rului eficient al oricăror acţiuni progresiste.<br />
Fără a avea structuri şi infrastructuri de<br />
mare anvergură şi baze de susţinere complexe<br />
şi ultramoderne, teroriştii au dovedit<br />
totuşi că sunt capabili să acţioneze în întreaga<br />
lume. Ei au pus în operă acte teroriste,<br />
în Asia Centrală, în Asia de Sud-Est,<br />
în Japonia, în Rusia, în Balcani şi în Europa<br />
Occidentală. Din această perspectivă, state<br />
ca Irak si Afganistan, reprezintă „teatre de<br />
război permanent”.<br />
Riscurile legate de fenomenul terorist<br />
sunt multiple şi în mozaic, apărând din<br />
toate părţile şi angajând toate părţile. Cel<br />
mai mare risc este de a ignora terorismul,<br />
de a diminua măsurile preventive împotriva<br />
lui şi în consecinţă de a-l accepta sau tolera.<br />
Unii analişti ai fenomenului consideră<br />
că terorismul reprezintă chiar o ameninţare<br />
strategică nu doar pentru Statele Unite ale<br />
Americii şi pentru statele Uniunii Europene,<br />
ci şi pentru Rusia, China, India şi<br />
pentru multe alte ţări angajate pe drumul<br />
modernizării economiei, vieţii sociale şi<br />
culturale.<br />
Am subliniat deja că terorismul contemporan<br />
are un caracter mondial. El se axează<br />
îndeosebi pe extremismul religios violent,<br />
pe extremismul politic şi pe efectele dezrădăcinării.<br />
Cauzele acestuia sunt complexe.<br />
Ele se regăsesc în dinamica crizelor economice,<br />
culturale şi sociale, în politica de<br />
alienare a tinerilor (în special musulmani),<br />
care trăiesc în străinătate în reacţiile virulente<br />
la influenţele intrinseci pe care le<br />
exercită civilizaţia occidentală asupra zonelor<br />
încremenite în fantasme şi prejudecăţi,<br />
în recrudescenţa anomiei sociale şi<br />
criminalităţii.<br />
De aici, o dialectică perversă a intereselor<br />
lumii interlope şi ale unor structuri<br />
predominant violente, generate de adâncimea<br />
faliilor strategice între lumea modernă<br />
şi lumea rămasă în mizerie, subdezvoltare<br />
şi neputinţă. Această lume chinuită nu produce<br />
terorism, însă ciocnirea dintre entităţile<br />
ei cu interesele civilizaţiei moderne,<br />
generează şi întreţine fenomenul terorist.<br />
Terorismul este un fenomen extrem de<br />
periculos, în special datorită acţiunilor imprevizibile<br />
îndreptate asupra aglomerărilor<br />
urbane, locurilor publice şi instituţiilor. Insă<br />
rareori el reuşeşte să se transforme în război<br />
de gherilă sau în acţiuni armate de lungă<br />
durată şi de o amploare mai mare. Acest lucru<br />
nu este posibil pe de o parte, pentru că<br />
nu are forţa şi resursele necesare şi, pe de<br />
altă parte, pentru că nu aceasta este fizionomia<br />
lui.<br />
Oricum, pe teritoriul statelor aflate în<br />
vizorul teroriştilor, este extrem de dificil ca<br />
exponenţii terorismului să poată declanşa<br />
un război de gherilă. Acest tip de război<br />
poate fi susţinut doar pe teritoriul unor state<br />
sfâşiate, în care există entităţi puternice<br />
aflate în stare de intoleranţă şi conflict.<br />
Un război de gherilă este altceva decât<br />
terorismul, chiar dacă apelează la acţiuni şi<br />
mijloace de tip terorist. De aceea, reţelele şi<br />
organizaţiile teroriste preferă atacurile<br />
scurte, dar numeroase, cu obiective limitate,<br />
însă cu efecte dezastruoase, de genul celor<br />
de la Madrid, din 2004 sau de la Londra,<br />
din 2005.<br />
Trecerea la războiul de gherilă de sorginte<br />
teroristă ar putea însemna altceva, fie<br />
o etapă superioară a terorismului, fie un nou<br />
scop al acţiunilor teroriste, fie o însumare a<br />
celor două.<br />
Fizionomia terorismului actual presupune<br />
dezvoltarea acestuia pe diverse coordonate:<br />
geografice, sociale, politice, psihosociologice.<br />
Fenomenul terorist actual este rezultatul<br />
unui vechi fenomen sociologic, care a fost<br />
consolidat în ultimul deceniu, existând<br />
premise că se va accentua în viitor şi<br />
anume: migrarea musulmană spre vest.<br />
Acţiunile teroriste manifestate în prezent<br />
marchează o cotitură importantă în modul<br />
de abordare a terorismului de către comunitatea<br />
internaţională. Ele cunosc noi forme<br />
de exprimare, diferenţiate de terorismul<br />
clasic prin: planificarea la nivel strategic a<br />
acţiunilor, abordarea conceptuală, mediatizarea,<br />
manipularea informaţională, alegerea<br />
unor obiective de anvergură, modul din ce<br />
în ce mai sofisticat de acţiune.<br />
Motivaţiile terorismului în mileniul III<br />
sunt diversificate şi complicate nefiind excluse:<br />
motivaţia raţională, motivaţia psiho-
21<br />
logică şi motivaţia culturală.<br />
Organizarea teroristă din zilele noastre<br />
presupune o altă dinamică, raportată la<br />
evoluţia tot mai rapidă a societăţii umane la<br />
începutul mileniului. Se evidenţiază o profesionalizare<br />
a terorismului, ce se reflectă<br />
în modificarea responsabilităţilor şi funcţiilor<br />
diferiţilor membri, în configurarea în<br />
interiorul organizaţiilor a unor niveluri de<br />
participare şi de mobilizare diferite şi a mai<br />
multor roluri sociale.<br />
Faptul că terorismul a devenit o profesie,<br />
este evidenţiat şi de modul de construire<br />
a „carierei”, pe baza unor etape de specializare<br />
diferite: mai întâi ucenicia, apoi<br />
dorinţa de a lupta împotriva a ceea ce teroristul<br />
percepe ca fiind injustiţie şi în final,<br />
însuşirea tehnicii confecţionării de bombe<br />
şi dispozitive artizanale, prin asimilarea<br />
noţiunilor specifice din cărţi de chimie şi<br />
antrenarea în locuri izolate.<br />
Pregătirea autodidactă este caracteristică<br />
în special teroriştilor care acţionează individual<br />
sau în grupuri mici. Regula o reprezintă<br />
mai degrabă profesionalizarea teroriştilor,<br />
care presupune însuşirea unor cunoştinţe<br />
sigure, temeinice, reacţii adecvate la<br />
pericole şi neprevăzut, aceste aspecte excluzând<br />
amatorismul.<br />
Tehnicile teroriste actuale sunt reprezentate<br />
de terorismul suicidar, utilizarea<br />
bombei, narcoterorismul, bioterorismul,<br />
cyberterorismul şi chiar terorismul nuclear.<br />
Unii analişti ai fenomenului terorist actual<br />
enumeră printre tehnicile teroriste moderne<br />
şi terorismul latent. Acest nou concept reprezintă<br />
substituirea folosirii efective a<br />
mijloacelor teroriste cu ameninţări de folosire<br />
a lor, în scopul atingerii obiectivelor<br />
propuse şi vizate.<br />
Sursele logistice ale terorismului sunt<br />
multiple şi metodele de finanţare utilizate<br />
de terorişti nu se deosebesc în general de<br />
cele folosite de alte tipuri de organizaţii<br />
criminale. De obicei, finanţarea teroristă<br />
este camuflată, utilizându-se practica spălării<br />
banilor, obţinerea unor fonduri de caritate,<br />
angrenarea în operaţiuni financiare a<br />
unor firme - fantomă etc.<br />
Referitor la terorismul de stat, specialiştii<br />
în materie nu dau verdicte, ci analizează<br />
minuţios toate posibilităţile în perspectivă.<br />
S-a considerat că acest tip de terorism a<br />
atins perioada de apogeu în anii ’80. Unii<br />
analişti susţin că schimbările succesive din<br />
sistemul internaţional, măresc şansele de<br />
supravieţuire a terorismului de stat. Îndelungata<br />
hegemonie americană ar putea determina<br />
unele state să se constituie într-o<br />
alianţă împotriva Statelor Unite.<br />
Adversarii americanilor ar putea utiliza<br />
arme de distrugere în masă în scopuri teroriste<br />
împotriva Statelor Unite ale Americii,<br />
ceea ce ar reprezenta un nou tip de ameninţare<br />
letală.<br />
Există state de pe mapamond a căror<br />
politică trebuie luată în considerare, fiind<br />
suficient să amintim doar câteva dintre ele:<br />
Rusia, China, India, Iran, Coreea de Nord şi<br />
nu numai acestea.<br />
Formele de manifestare a terorismului<br />
internaţional sunt diversificate şi complexe,<br />
existând o tendinţă evidentă de restricţionare<br />
a metodelor şi procedeelor folosite.<br />
Persistă totuşi o serie de modalităţi clasice<br />
de acţiune cum ar fi: atentatul împotriva<br />
personalităţilor, sechestrarea sau răpirea<br />
de persoane, deturnarea. Aşa după cum<br />
am arătat anterior, cele mai utilizate forme<br />
rămân totuşi: terorismul suicidar, limbajul<br />
bombei, dispozitivele explozive, mijloacele<br />
telecomandate şi atacurile bioteroriste.<br />
Atentatele teroriste de la începutul mileniului<br />
III, dacă ar fi să le amintim pe cele<br />
mai importante, din septembrie 2001 de<br />
World Trade Center din New York, de la<br />
metrourile din Madrid, 2004 şi Londra,<br />
2005, au fost de o gravitate fără precedent,<br />
realizate după o pregătire de excepţie,<br />
având un impact major asupra opiniei publice,<br />
cu efecte complexe asupra strategiilor<br />
de contracarare antiteroristă.<br />
În contextul ameninţărilor teroriste actuale,<br />
politica Statelor Unite, a Uniunii Europene<br />
şi a unor mari puteri (Rusia, China,<br />
India), a cunoscut o readaptare şi o reconfigurare<br />
a măsurilor cu caracter terorist şi<br />
contraterorist.<br />
Semnificativ este faptul că după evenimentele<br />
teroriste din 11 septembrie 2001,<br />
Statele Unite, au iniţiat un program de
luptă pentru prevenirea şi combaterea terorismului,<br />
program la care au aderat mai<br />
multe state, existând în acest sens şi acordul<br />
Rusiei.<br />
Uniunea Europeană a avut o atitudine de<br />
solidaritate fără precedent după distrugerea<br />
complexului din New York. În timp ce<br />
Statele Unite declarau război „axei răului”<br />
şi se pregăteau să lanseze acţiunea militară<br />
împotriva Afganistanului, ziarul „Le<br />
Monde” a proclamat „Nous sommes tous<br />
americains” (suntem cu toţii americani). În<br />
Afganistan, talibanii islamici fundamentalişti<br />
îi adăpostiseră pe teroriştii Al-Qaeda,<br />
responsabili de atentat.<br />
Un rol important atunci l-a avut ex-premierul<br />
britanic Tony Blair, care a pornit un<br />
turneu prin capitalele lumii recrutând sprijin<br />
pentru o alianţă împotriva terorismului,<br />
condusă de americani.<br />
În acelaşi timp, Romano Prodi, a avut<br />
contacte cu preşedinţii Statelor Unite şi Rusiei<br />
făcând apel la solidaritate internaţională.<br />
Acţiunea lui Prodi a fost ulterior umbrită<br />
de „întâlnirea celor trei mari”: Blair<br />
Chirac, Schroder, considerată de specialişti<br />
drept un „mini summit”. Era reprezentanţii<br />
cei mai de seamă ale celor trei naţiuni cărora<br />
America le cerea să contribuie cu mijloace<br />
militare, împotriva terorismului.<br />
În urma demersurilor întreprinse de liderii<br />
europeni sus menţionaţi, Consiliul Europei<br />
s-a angajat unanim să acorde sprijin deplin<br />
acţiunii din Afganistan, cerând eliminarea<br />
reţelei teroriste Al-Qaeda.<br />
Rusia a jucat un rol special în prevenirea<br />
şi combaterea terorismului, Vladimir Putin<br />
determinând mutaţii importante în lupta<br />
aniteroristă. Una dintre primele inovaţii a<br />
fost lansarea ordinului de a se întocmi o<br />
singură bancă de date asupra teroriştilor.<br />
Iniţiind lupta împotriva terorismului cecen,<br />
Rusia a instaurat un monopol asupra<br />
informaţiilor şi a restricţionat pe ziarişti la<br />
câteva zone. Ruşii s-au preocupat intens<br />
apoi, de a limita scurgerea de arme şi fonduri<br />
către ceceni identificând canale importante.<br />
Sursele externe islamice erau numeroase<br />
şi variate, de la Osama bin Laden<br />
până la circa 50 de aşa numite organizaţii<br />
pro-islamice.<br />
22<br />
Forţele de securitate ruse au supravegheat<br />
acţiunile unor bănci ruseşti care plăteau<br />
cecenilor pentru protecţie, comerţul cu<br />
petrol şi alte operaţii ilegale. Ele au instituit<br />
de asemenea, un control asupra afacerilor<br />
cu droguri, veniturile obţinute din luarea de<br />
ostatici şi din valuta falsificată. Măsuri specifice<br />
au fost derulate şi împotriva bandelor<br />
de răpitori ceceni, însă eficienţa acestora a<br />
lăsat de dorit.<br />
China a susţinut doar din vârful buzelor<br />
războiul împotriva terorismului, încercând<br />
în mod evident să-şi întărească influenţa în<br />
Asia Centrală. În acest sens, înainte de începerea<br />
acţiunilor militare americane în<br />
Afganistan, a trimis o delegaţie care să-i<br />
întâlnească pe responsabilii talibani. Într-o<br />
lume unipolară, liderii chinezi văd multipolaritatea,<br />
drept o cale de a constrânge hiperputerea<br />
unilaterală, America.<br />
Există voci în rândul comentatorilor politici,<br />
care susţin faptul că Beijing-ul revine<br />
discret la politica sa de opoziţie , faţă de<br />
Statele Unite, mai ales în condiţiile în care,<br />
preşedintele rus Vladimir Putin a întreprins<br />
demersuri pentru a îmbunătăţi relaţiile cu<br />
chinezii.<br />
Datorită măsurilor de securitate extreme,<br />
pe teritoriul Chinei nu au avut loc<br />
incidente sau atentate teroriste.<br />
India la fel ca si China şi Pakistanul, are<br />
atuul deţinerii armelor nucleare. Este o ţară<br />
a contrastelor, opulenţa unui grup restrâns<br />
de oameni foarte bogaţi alternând în simbioză,<br />
cu sărăcia lucie.<br />
În India există organizaţii teroriste puternice,<br />
iar evenimentele teroriste sunt prezente<br />
cu o frecvenţă destul de mare, perspectivele<br />
diminuării acestora fiind relativ<br />
îndepărtate.<br />
Referitor la perspectivele fenomenului<br />
terorist actual, trebuie să luăm în calcul recrudescenţa<br />
terorismului islamic, creşterea<br />
numărului de atentate sofisticate şi existenţa<br />
terorismului latent.<br />
Simbioza dintre crima organizată şi terorism<br />
, reprezintă o formă gravă de ameninţare,<br />
cele două fenomene conjugate conferind<br />
o nouă dimensiune flagelului terorist.<br />
Crima organizată, reprezintă o sursă<br />
foarte importantă de obţinere de venituri
ilicite, care ar putea finanţa terorismul. Organizaţiile<br />
criminale de tip mafiot s-au răspândit<br />
pe o arie largă, aproape fiecare continent<br />
fiind împânzit de structuri specifice<br />
criminalităţii organizate.<br />
În Europa, mafia italiană cu diversele ei<br />
grupări ( Camorra, Ndragheta, Cosa Nostra,<br />
Sacra Corona Unita), mafia rusă, mafia balcanică,<br />
acţionează în maniere diferite, acoperind<br />
un spectru larg al crimei organizate:<br />
traficul de arme, de stupefiante, de carne<br />
vie, spălarea de bani. Există legături subversive<br />
sau la vedere între capii lumii organizate<br />
şi reprezentanţii de vârf ai reţelelor<br />
teroriste.<br />
În Asia, Yakuza (mafia japoneză) şi triadele<br />
chineze controlează diferitele forme<br />
ilicite de trafic, obţinând fonduri financiare<br />
fabuloase, în unele cazuri existând strânse<br />
raporturi între exponenţii crimei organizate<br />
şi cei ai terorismului.<br />
Structurile mafiote ruse, chineze, japoneze,<br />
dar în special cele italiene, au prins<br />
rădăcini puternice pe teritoriul Statelor<br />
Unite, unde afectează segmente importante<br />
ale economiei americane derulând activităţi<br />
din cele mai variate pe terenul crimei organizate.<br />
Interferenţa crimei organizate cu terorismul,<br />
reprezintă o ameninţare de vârf, cele<br />
două fenomene periclitând serios sistemul<br />
economico-social şi pe cale de consecinţă,<br />
securitatea statelor.<br />
Obiectivele celor două tipuri de organizaţii<br />
sunt adesea comune, vizând impunerea<br />
propriilor politici, controlul economiei statelor,<br />
dezvoltarea paralelă a structurilor<br />
economico-financiare subterane, proliferarea<br />
corupţiei, înlăturarea liderilor politici<br />
consideraţi incomozi, practicarea asasinatelor<br />
împotriva adversarilor ş.a.<br />
Majoritatea statelor şi-au constituit<br />
structuri specializate în prevenirea şi combaterea<br />
criminalităţii organizate, ele acţionând<br />
atât în cadrul serviciilor secrete cât şi<br />
în cadrul compartimentelor poliţieneşti.<br />
Dimensiunile noului terorism sunt evidenţiate<br />
în principal de terorismul suicidar,<br />
radicalizarea terorismului islamic, posibilităţile<br />
dezvoltării terorismului în masă, rolul<br />
statelor-actori care susţin megaterorismul.<br />
23<br />
Terorismul suicidar modern are ca ţintă<br />
producerea unor pagube materiale substanţiale,<br />
inducând un sentiment puternic de<br />
teamă si anxietate asupra segmentului de<br />
populaţie-ţintă şi a victimelor colaterale.<br />
Atacurile sinucigaşe conferă organizaţiei teroriste<br />
care recurge la asemenea acte o serie<br />
de avantaje: producerea unui număr mare<br />
de victime şi a unor daune materiale substanţiale,<br />
realizarea unui impact mediatic,<br />
asigurarea protecţiei informaţiilor prin faptul<br />
că autorul îşi pierde viaţa în timpul atacului,<br />
nemaiputând fi interogat de forţele<br />
antiteroriste.<br />
Angrenarea femeilor în atacuri sinucigaşe<br />
reprezintă o acţiune teroristă perfidă,<br />
deoarece acestea pot deruta forţele de securitate<br />
prin apropierea mai facilă de ţinte.<br />
Referitor la aspectele psiho-sociologice<br />
ale terorismului suicidar, o serie de experţi<br />
apreciază că în spatele acestei forme de terorism<br />
nu sunt implicate persoane cu<br />
devianţă de natură psiho-patologică, susţinând<br />
că acest gen de terorism este o formă<br />
de violenţă deliberată, calculată şi organizată<br />
şi nu o explozie spontană.<br />
O opinie contrară exprimă specialiştii în<br />
psihiatrie ,care consideră că teroristul kamikaze<br />
poate prezenta totuşi, tulburări<br />
psihotice pe fondul unor structuri de personalitate<br />
dizarmonică.<br />
Terorismul islamic a cunoscut o radicalizare,<br />
în special după prăbuşirea regimurilor<br />
comuniste între 1989-1991, statele islamice<br />
reprezentând scena unor mişcări sociale<br />
şi religioase de amploare, care au fost<br />
etichetate adesea drept fundamentalist-islamice<br />
şi mai rar, integrist-islamice. Aceste<br />
etichetări sunt folosite în mass media din<br />
occident şi în general în lumea occidentală.<br />
Ţelurile extremiştilor islamici sunt reprezentate<br />
de: opoziţia faţă de guvernele<br />
servile care au încheiat alianţe cu occidentalii,<br />
ura faţă de Israel cauzată faţa de cucerirea<br />
moscheii Al-Aqsa şi ocuparea Palestinei<br />
şi nemulţumirea faţă de puterile occidentale,<br />
mai ales faţă de Statele Unite, pentru<br />
că au sprijinit Israelul în cucerirea teritoriilor<br />
Palestiniene şi au întinat cele mai<br />
sacre altare ale islamului, Mecca şi Medina,<br />
prin prezenţa trupelor lor în Arabia Saudită.
Există tendinţe clare din partea unor<br />
fundamentalişti islamici de a instaura dominaţia<br />
islamului pe întreg teritoriul lumii,<br />
considerând că musulmanii au fost umiliţi<br />
şi reprimaţi de conducerea colonială a britanicilor,<br />
a olandezilor, a francezilor şi a ruşilor,<br />
dar mai ales de către Statele Unite,<br />
care susţin interesele unor state musulmane<br />
restrictive, cum ar fi de exemplu, Arabia<br />
Saudită.<br />
Terorismul contemporan propune o serie<br />
de perspective îngrijorătoare, tendinţele<br />
acestuia implicând recurgerea la forme noi,<br />
sofisticate, nefiind exclus megaterorismul<br />
(folosirea armelor de nimicire în masă),<br />
utilizarea avioanelor ca dispozitive explozive<br />
imense, utilizare pe scară largă a armelor<br />
chimice biologice şi bacteriologice.<br />
Terorismul modern recurge la metode<br />
sofisticate de genul cyber- terorismului şi<br />
bioterorismului. Cyber-terorismul constă în<br />
utilizarea unor tehnici informatice pentru a<br />
produce perturbări grave sau întreruperi de<br />
funcţionare în diferite sisteme informatice,<br />
cu predilecţie în cadrul Internet, dar şi în<br />
alte reţele informatice importante, cu scopul<br />
atingerii unor obiective de natură diversă.<br />
Utilizarea viruşilor informatici conferă un<br />
efect distructiv major în condiţiile în care se<br />
poate realiza o disfuncţionalitate a<br />
programelor, interzicerea accesului la informaţii,<br />
ştergerea de date, simularea de erori<br />
sau chiar distrugerea totală a sistemului.<br />
Formele acestui nou tip de terorism sunt<br />
multiple şi prezintă numeroase avantaje,<br />
obţinerea de bani prin mijloace moderne,<br />
reprezentând potenţiale surse sofisticate de<br />
finanţare a terorismului.<br />
Bioterorismul presupune folosirea în<br />
scopuri teroriste a bacteriilor, toxinelor modificate<br />
sau agenţilor biologici. Dificultatea<br />
principală a executării acestui tip de atac terorist,<br />
constă în găsirea unei metode de<br />
dispersare eficiente şi care să asigure infectarea<br />
unui număr cât mai mare de persoane.<br />
Mediatizarea terorismului are efecte ante<br />
şi post-factum în general având conotaţii<br />
negative. Din punct de vedere mediatic,<br />
democraţiile sunt mai interesante pentru<br />
terorişti ca zone de acţiune, decât regimurile<br />
24<br />
autoritare. Presa este într-adevăr liberă în<br />
alegerea modului de a trata informaţia şi<br />
uneori, mai mult decât terorişti înşişi, ea este<br />
aceea care construieşte „imaginea terorismului”.<br />
Mass-media produce alteori un<br />
adevărat „spectacol terorist”. Astfel, acoperirea<br />
mediatică a deturnării unui avion pe<br />
aeroportul din Beirut a fost spectaculoasă şi<br />
totodată, suprarealistă. Camerele de televiziune<br />
filmau ostatici destinşi, teroriştii apărând<br />
uneori cu faţa descoperită, venind să<br />
pălăvrăgească cu ziariştii. De asemenea, orice<br />
intervenţie antiteroristă a forţelor speciale, cu<br />
ocazia unei luări de ostatici sau deturnări de<br />
avion, poate fi, dacă este filmată, echivalentul<br />
funcţional a unui film de acţiune...<br />
Tratarea terorismului de către mass-media<br />
le provoacă, fără îndoială consumatorilor<br />
de informaţie momente de compasiune,<br />
de fraternitate sau de solidaritate. În general<br />
însă, consumatorii de informaţie nu pot fi<br />
pasivi dimpotrivă, se protejează putând să<br />
prefere indiferenţa sau chiar dezinteresul, în<br />
virtutea inhibiţiei protectoare.<br />
În mod cert mass-media nu este niciodată<br />
la dispoziţia terorismului. Efectele informaţiilor<br />
sunt de multe ori, variabile şi insesizabile,<br />
dar tentaţia de a se folosi de<br />
mass-media este imensă, atât din partea teroriştilor<br />
cât şi din partea statului.<br />
Atentatele teroriste de la începutul mileniului<br />
III, de o gravitate nemaiîntâlnită, au<br />
determinat mutaţii importante asupra strategiilor<br />
de prevenire şi combatere a terorismului.<br />
În contextul ameninţărilor teroriste<br />
actuale, politica Statelor Unite, a Uniunii<br />
Europene şi a marilor puteri a cunoscut<br />
metamorfozări de esenţă.<br />
Majoritatea statelor, urmând exemplul<br />
american, au elaborat programe guvernamentale<br />
pentru prevenirea şi combaterea terorismului.<br />
Structurilor special antrenate şi<br />
înzestrate pentru misiunile antiteroriste, leau<br />
fost conferite atribuţii noi, rolul acestora<br />
fiind serios amplificat în multe ţări.<br />
În noua dimensiune de luptă împotriva<br />
terorismului, s-a implicat şi NATO, prin<br />
activităţi realizate în scopul evitării şi dezorganizării<br />
eventualelor atacuri teroriste<br />
conduse de ţările din afara alianţei contra<br />
populaţiei, teritoriului şi infrastructurii.
Strategia combaterii terorismului presupune<br />
utilizarea unor metode specifice<br />
destinate cunoaşterii, prevenirii şi contracarării<br />
acţiunilor teroriste, cum ar fi: realizarea<br />
măsurilor de cunoaştere şi prevenire,<br />
combaterea finanţării organizaţiilor teroriste,<br />
îmbunătăţirea activităţii forţelor specializate<br />
pentru înfăptuirea acţiunilor de<br />
contracarare şi ripostă.<br />
O primă măsură eficientă cu caracter<br />
preventiv, s-a dovedit a fi adaptarea legislaţiei<br />
ţărilor la necesitatea prevenirii şi<br />
combaterii terorismului, statele angajate luând<br />
măsuri legislative concrete care să le<br />
confere posibilitatea de a acţiona în domeniul<br />
prevenirii şi combaterii terorismului.<br />
O altă măsură preventivă eficientă presupune<br />
studierea tuturor cazurilor actuale<br />
de terorism şi întocmirea unor analize de<br />
caz. Evenimentele teroriste din ultima perioadă:<br />
atacurile cecene la diferite obiective<br />
de pe teritoriul Rusiei, atacurile teroriste de<br />
pe teritoriile Spaniei şi Marii Britanii, actele<br />
teroriste efectuate pe teritoriul Israelului<br />
şi în special evenimentele teroriste de pe<br />
teritoriul Statelor Unite au fost analizate<br />
temeinic pentru desprinderea învăţămintelor<br />
necesare şi, în funcţie de relevanţa elementelor<br />
de interes operativ, de iniţiere a<br />
unor activităţi de prevenire şi contracarare.<br />
Lupta împotriva terorismului nu poate fi<br />
concepută fără derularea unor măsuri operative<br />
specifice şi cooperarea între serviciile<br />
specializate în domeniul antiterorist.<br />
Obţinerea de informaţii în legătură cu<br />
actele teroriste preconizate de reţelele şi organizaţiile<br />
teroriste este o activitate deosebit<br />
de importantă, care favorizează desfăşurarea<br />
ulterioară a activităţilor cu caracter<br />
aniterorist.<br />
Culegerea de informaţii referitoare la<br />
vectorii ameninţărilor teroriste se poate realiza<br />
şi prin supravegherea activităţilor ilicite<br />
a actorilor implicaţi în acte sau fapte cu<br />
caracter terorist. De asemenea, pentru documentarea<br />
activităţii teroriste a grupărilor<br />
şi organizaţiilor teroriste se utilizează şi<br />
mijloace tehnice de monitorizare a celor<br />
implicaţi.<br />
Combaterea finanţării organizaţiilor teroriste<br />
este o formă foarte importantă de<br />
închidere a unor canale destinate aprovizionării<br />
cu fonduri a reţelelor şi organizaţiilor<br />
teroriste prin instituirea unui sistem de obstrucţionare<br />
a traficului cu cantităţi mari de<br />
bani, prin contracararea acţiunilor ilicite de<br />
orice fel, prin combaterea infracţiunilor din<br />
spaţiul cibernetic şi prin cunoaşterea sistemelor<br />
alternative de plată şi împiedicarea<br />
folosirii de către terorişti a acestor sisteme.<br />
În faţa creşterii pericolului terorist mai<br />
ales în ultimii ani, majoritatea statelor au<br />
adoptat măsuri speciale de protejare a obiectivelor<br />
vizate cu precădere de terorişti, de<br />
apărare a demnitarilor care beneficiază de<br />
protecţie conform legii, utilizând în acest<br />
sens forţe speciale, destinate combaterii terorismului.<br />
Luptătorii formaţiunilor speciale de ripostă<br />
antiteroristă sunt selecţionaţi riguros<br />
din rândul cadrelor cu calităţi şi aptitudini<br />
psiho-fizice, deosebite, supuşi la teste şi<br />
programe adecvate de pregătire, în lupta<br />
împotriva terorismului fiind angrenaţi doar<br />
aceia pentru care nu există bariere.<br />
Atunci când mijloacele preventive sunt<br />
epuizate şi nu există altă cale de luptă împotriva<br />
teroriştilor se recurge la intervenţia<br />
antiteroristă ca o măsură de contracarare şi<br />
ripostă.<br />
Intervenţia antiteroristă se realizează de<br />
regulă prin: influenţarea pe cale convingerii,<br />
influenţarea pe calea intimidării, folosirea<br />
de mijloace speciale, scoaterea teroriştilor<br />
din obiectiv, eliberarea ostaticilor,<br />
capturarea şi anihilarea teroriştilor, alte tipuri<br />
de acţiuni.<br />
Strategia combaterii terorismului, presupune<br />
şi utilizarea unor instrumente juridice<br />
internaţionale de prevenire şi combatere<br />
a terorismului, rezultate din coroborarea<br />
unor legislaţii adecvate luptei specifice<br />
împotriva acestui flagel.<br />
25
ITINERAR CRIMINALISTIC INTERNAŢIONAL<br />
Coordonator Prof. Dr. LAZĂR CÂRJAN<br />
Prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Criminaliştilor din România<br />
Decan al Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică<br />
Universitatea ,,Spiru Haret”<br />
Vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor- Secţia Română<br />
„There are certain clues at a crime scene which by their very<br />
nature do not lend themselves to being collected or examined.<br />
How’s one collect love, rage, hatred, fear…? These are things<br />
that we’re trained to look for.”<br />
James Reese<br />
La locul faptei cu siguranţă există indicii care apar într-un mod<br />
atât de natural încât acestea sunt greu de adunat şi de analizat.<br />
Cum poate cineva să adune dragostea, furia, ura, frica... ?<br />
Acestea sunt lucruri pe care suntem antrenaţi să le căutăm.<br />
Forensic is a science on how controversial on so complex because a specialist has to<br />
have a lot of psychologist, tehnical and medical knowledge, trying to find the reasons of<br />
the crimes and searching solutions to solve them. For exemple we have a crime. The<br />
specialists will try to find not only the causes but also the reasons, M.O. or the number<br />
and sex of those that are implicated.<br />
The scene of crime is the most representative for the forensic, and it may be<br />
considered like a map wich offers him a lot of evidences and indices of the crime like<br />
M.O. and the signature, elements analyzed and transposed in fact in a very realist way by<br />
the author Dawid Owen in his book Criminal Minds.<br />
ANALIZA SEMNĂTURII CRIMELOR<br />
Oricât de atent poate un criminal plănui<br />
şi duce la îndeplinire o crimă, locul faptei<br />
va oferi poliţiei şi analiştilor criminalişti o<br />
abundenţă de informaţii asupra fiecărei<br />
crime în parte cum ar fi - cum, de ce şi de<br />
către cine a fost comisă crima. Multe dintre<br />
aceste informaţii pot dezvălui ce fel de persoană<br />
a comis crima, făcând posibil să se<br />
restrângă căutările la un anume tip de suspect.<br />
Unele vor fi dovezi juridice clasice<br />
care pot ajuta să se confirme – odată ce un<br />
anumit suspect a fost identificat şi arestat –<br />
dacă acest individ a comis sau nu această<br />
crimă.<br />
Unele probe ca mostrele de sânge şi<br />
amprentele vor face legătura cu identitatea<br />
individului. Altele vor face legătura cu modul<br />
în care crima a fost realizată în realitate,<br />
cu semnătura sau cu MO (modus operandi)<br />
al criminalului. Oricum, în unele cazuri, informaţiile<br />
vor scoate la iveală mult mai<br />
multe secrete şi o descriere mult mai apropiată<br />
de persoana complicatului atacator.<br />
Unele detalii ale scenei crimei vor dezvălui<br />
elemente cum ar fi: ce l-a condus pe criminal<br />
să comită crima în primul rând. Acestea<br />
se referă adesea la semnătura criminalului.<br />
Distincţia dintre probele modului de<br />
operare şi probele semnăturii este adesea<br />
confuză. De exemplu, un criminal poate<br />
folosi o armă pentru a-şi ameninţa victimele<br />
26
şi pentru a le forţa să facă ceea ce vrea.<br />
Acest lucru este, de obicei, parte a modului<br />
de operare. El foloseşte arma pentru a-şi<br />
obţine cererile. Folosirea armei este o parte<br />
esenţială a ceea ce face pentru el posibilă<br />
comiterea crimei. În cei mai simpli termeni,<br />
se referă la modul în care crima a fost comisă.<br />
Claritatea semnăturii, pe de altă parte,<br />
ne răspunde la întrebarea DE CE a fost comisă<br />
crima? În cazurile în care subiecţii<br />
criminalului, victimele sale au fost torturate<br />
în timp ce se aflau în puterea sa, aceasta reprezintă<br />
aproape sigur un aspect al semnăturii<br />
crimei. Acolo nu este nicio necesitate<br />
pentru el în a-şi tortura victimele, ci, pur şi<br />
simplu, de a face posibilă comiterea crimei.<br />
Tortura este aplicată numai pentru a satisface<br />
nevoile sadice ale criminalului şi este<br />
unul dintre motivele pentru care el alege să<br />
comită crima încă de la bun început.<br />
MO sau semnătură?<br />
Distincţia dintre modus operandi şi o<br />
semnătură devine foarte importantă atunci<br />
când examinăm o serie de crime posibil<br />
comise de acelaşi criminal. Frecvent, modul<br />
de operare se poate schimba cu cât criminalul<br />
devine mai sigur pe sine şi mai experimentat.<br />
Cu cât un spărgător devine mai<br />
eficient, intrând în case, el îşi poate<br />
schimba metodele pentru a evita erorile şi<br />
greşelile viitoare. Dacă sparge o oglindă,<br />
riscul zgomotului fiind mare, înseamnă că<br />
el are un timp limitat pentru a căuta prin<br />
casă în cazul în care proprietarii vin să vadă<br />
ce s-a întâmplat. Odată ce învaţă cum să<br />
spargă încuietorile în linişte, nu numai că se<br />
expune la un pericol mai mic de a fi prins,<br />
dar are şi mai mult timp pentru a căuta după<br />
obiecte de valoare şi a-şi face vizita profitabilă.<br />
În toate aspectele pe care le implică,<br />
ucigaşul, în mod normal, nu arată niciun fel<br />
de repulsie în a face aceste improvizaţii. În<br />
cazul unui criminal recidivist, faptul că<br />
acesta este prins şi trimis la închisoare, îl va<br />
face, aproape în mod sigur să-şi îmbunătăţească<br />
modul de operare, continuând să<br />
27<br />
omoare după eliberare. Timpul petrecut în<br />
închisoare îi oferă multe posibilităţi de a<br />
revedea fiecare detaliu al crimelor sale şi de<br />
a elimina greşelile făcute care au dus la<br />
arestarea sa. În plus are posibilitatea de a le<br />
discuta cu alţi arestaţi, mult mai experimentaţi,<br />
ceea ce duce, aproape în mod obligatoriu,<br />
la schimbări care fac obişnuitul său<br />
mod de operare eficient.<br />
În cazul fiecărei crime în parte, răspunsul<br />
victimei faţă de criminal produce, de<br />
asemenea, modificări în modul de operare<br />
al acestuia. Când victima unui viol ripostează<br />
împotriva atacului, până la punctul în<br />
care atacatorul are probleme în a-şi controla<br />
victima, de obicei, acesta răspunde prin<br />
modificarea modului de operare. În loc să<br />
aibă încredere în arme pe care le-ar putea<br />
găsi la locul crimei, preferă, să aducă el<br />
aceste lucruri necesare cum ar fi banda<br />
izolatoare folosită pentru a-şi lega victima<br />
şi pentru a-i subjuga rezistenţa.<br />
El poate de asemenea, creşte violenţa<br />
atacului său iniţial, astfel că victima devine<br />
incapabilă încă de la început. În cazuri extreme,<br />
criminalul poate, într-un final, să<br />
omoare victima, dacă toate încercările sale<br />
de a-i învinge rezistenţa se dovedesc ineficiente.<br />
Dar toate aceste acte sunt făcute cu<br />
intenţia de a face posibil pentru el realizarea<br />
violului, în adevăratul sens al cuvântului.<br />
Pe măsură ce se face legătura cu modul<br />
în care crima a fost realizată decât cu DE<br />
CE, rămân, mai degrabă, părticele ale dezvoltării<br />
modului de operare decât o semnătură.<br />
Claritatea semnăturii se supune unui set<br />
complet diferit de reguli. Întrucât aceste aspecte<br />
sunt personale la fiecare criminal în<br />
parte, ele tind să fie mult mai puţin flexibile.<br />
El nu mai poate schimba, aceste părţi<br />
ale rutinei sale. Dacă lui îi place să tortureze<br />
şi să provoace frică şi durere victimelor<br />
sale, va continua să tortureze următoarele<br />
victime, deoarece, altfel, nu ar avea<br />
niciun motiv să comită aceste crime.<br />
Singurele schimbări ce pot apărea în<br />
semnătura sa sunt cele evolutive, din cauza<br />
unei nevoi -în creştere- de eliberare emoţi-
onală. Un torturator poate intensifica durerea<br />
şi suferinţa provocată victimelor ca şi o<br />
cale de a obţine satisfacţia pe care o obţine<br />
de la crimele sale pe măsura ce experienţa<br />
sa creşte. Cu toate acestea, motivul de bază,<br />
va rămâne acelaşi, în general, deoarece<br />
acesta este legat de principalele sale motive<br />
de a comite crimele.<br />
La fel, un criminal care-şi mutilează<br />
victimele, după ce le omoară, ca Jack<br />
Spintecătorul, poate provoca mai multe<br />
mutilări sălbatice odată cu succesiunea atacurilor.<br />
Acestea două vor prezenta, mai degrabă,<br />
o diferenţă a intensităţii decât o<br />
schimbare a bazei semnăturii în sine. Datorită<br />
acestei rezistenţe la schimbare, elementele<br />
semnăturii prezintă o importanţă<br />
deosebită în analiza crimelor individuale,<br />
deoarece acestea pot sugera o legătură între<br />
aceste cazuri şi alte cazuri în care a fost găsită<br />
o semnătură asemănătoare. Totuşi,<br />
există cazuri în care pot lipsi diferite elemente<br />
ale semnăturii, în împrejurări particulare,<br />
datorate unor întâmplări neaşteptate.<br />
Acestea pot include întâlnirea unui răspuns<br />
diferit de la o victimă sau faptul că este întrerupt<br />
în timp ce realiza ritualul crimei.<br />
28<br />
DESCIFRAREA SEMNĂTURII<br />
Identificarea elementelor semnăturii înseamnă<br />
separarea acestora de cele ce au legătură<br />
cu modul de operare. Profilerul FBI,<br />
John Douglas, într-o lucrare despre modul<br />
de operare, semnătură şi scena crimei, foloseşte<br />
un exemplu fictiv pentru a explica diferenţele<br />
de bază dintre MO şi semnătură.<br />
Un violator intră într-o casă pentru a găsi<br />
presupusa victimă şi pe partenerul său.<br />
Pentru a comite crima el trebuie să-l prevină<br />
pe partener despre atacul său sau să-i<br />
alarmeze pe aceştia. Dacă reţine unul dintre<br />
parteneri legându-l sau încuindu-l în altă<br />
cameră, şi-a realizat obiectivul. Dacă, în<br />
schimb, acesta îl leagă pe om şi apoi îl<br />
obligă pe acesta să fie martor, în timp ce<br />
partenerul său este violat, aceasta devine<br />
parte din tiparul inducerii durerii, umilirii şi<br />
dominării faţă de ambele sale victime şi<br />
este, probabil, o parte importantă a semnăturii<br />
sale. Astfel, poate fi repetat cu uşurinţă,<br />
oricând atacă femei cu parteneri în locuinţe.<br />
Un alt exemplu gândit de către John<br />
Douglas a fost acela al unui spărgător de<br />
bănci care avea o ingenioasă metodă de a<br />
întârzia personalul băncii să anunţe poliţia<br />
după fuga sa. El îi forţa pe aceştia să se<br />
dezbrace, prevăzând astfel faptul că doar<br />
atunci când aceştia îşi vor fi găsit hainele şi<br />
se vor fi îmbrăcat vor suna după ajutor.<br />
Acesta ar fi un bun exemplu de mod de<br />
operare ingenios, destinat exclusiv pentru a<br />
face infracţiunea eficientă şi arestarea mai<br />
puţin probabilă. Doar dacă tâlharul şi-ar fi<br />
folosit mai apoi puterea temporară pe care o<br />
avea asupra personalului băncii pentru a-i<br />
forţa pe aceştia să se dezbrace şi apoi să-i<br />
constrângă pe aceştia să îi permită să-i fotografieze<br />
în poziţii sugestive şi degradante,<br />
face ca scopul său să treacă de la comiterea<br />
infracţiunii de bază la satisfacerea propriilor<br />
sale nevoi emoţionale, trecând graniţa<br />
dintre modul de operare şi semnătură.<br />
Chiar şi cei care pun bombe şi incendiatorii<br />
pot etala semnături. Modul în care începe<br />
un incendiu este parte din modul de<br />
operare al unui incendiator, din moment ce<br />
acest lucru face posibilă pentru el arderea<br />
până în temelii a unei clădiri. În unele cazuri<br />
flacăra poate să nu fie principalul obiectiv.<br />
Poate fi utilizată pentru acoperirea<br />
probelor unei alte crime – pentru a sugera –<br />
de exemplu, o victimă decedată într-un incendiu<br />
accidental. Acestea vor fi părţi ale<br />
modului de operare din moment ce se referă<br />
la un motiv raţional - respectiv comiterea<br />
crimei.<br />
Pe de altă parte, semnătura face legătura<br />
cu cauza pentru care un incendiator dă foc<br />
unei clădiri unde pare să nu existe niciun<br />
motiv logic. Tipul de clădire ţintă poate fi<br />
parte din semnătura criminalului. Alte probe<br />
din oricare alt ritual lăsat de criminal în<br />
clădire înainte ca focul să fie aprins vor fi, de<br />
asemenea, parte a semnăturii. Unii lasă să se<br />
vadă diverse acte de vandalism, alţii pot<br />
urina sau defeca la locul infracţiunii. Nici<br />
unul dintre aceste acte nu au niciun rol în
arderea clădirii, dar sunt esenţiale pentru<br />
nevoile psihologice ale criminalului şi, prin<br />
urmare, formează parte a semnăturii sale.<br />
Cei care pun bombe acţionează din cauza<br />
unor varii motive. Pot avea un obiectiv<br />
politic,o ţintă de atins, sau vor să distrugă<br />
proprietatea. În mod egal, ei pot obţine satisfacţie<br />
propagând teroare, moartea sau rănirea<br />
a cât mai multor victime posibil. Caracteristicile<br />
tehnice ale armei cum ar fi tipul<br />
de exploziv, teaca, trăgaciul şi detonatorul<br />
formează, în mod normal, părţi ale modului<br />
de operare, ca şi partea esenţială a<br />
metodei de comitere a crimei. Factorii semnăturii<br />
ies la iveală atunci când cel ce pune<br />
bomba aduce schimbări acesteia pentru a<br />
intensifica gradul de distrugere sau de rănire.<br />
El poate adăuga cuie unei bombe cu<br />
ţeavă pentru a crea un shrapnel – o bombă<br />
cu exploziv şi cuie – sau să-i confere rezistenţă<br />
structurii bombei pentru a le ţine împreună<br />
pentru o perioadă de timp mai lungă<br />
după detonare, intensificând astfel explozia.<br />
Toate aceste lucruri sugerează intensitatea<br />
furiei sau a sentimentului de ură resimţită<br />
de criminal faţă de cei asupra cărora se<br />
adresează atacul, fie că sunt oameni care au<br />
trecut pe acolo, în mod întâmplător, fie că<br />
sunt ţinte precise ale răzbunării sale.<br />
29<br />
DE CE CONTEAZĂ SEMNATURA?<br />
Deoarece aspectele semnăturii crimelor<br />
succesive comise de către acelaşi criminal<br />
tind să fie consistent comparate cu modul<br />
său de operare, oferind criminaliştilor un<br />
important înţeles faţă de cel al unui criminal<br />
obişnuit. Acolo unde este posibil ca,<br />
pentru crime diferite, dintr-o anume zonă,<br />
la o anumită perioadă de timp să arate moduri<br />
de operare similare, faptul că acestea<br />
pot fi comise de persoane diferite. În cazurile<br />
în care semnătura rămâne totuşi neschimbată,<br />
există o mare probabilitate ca<br />
aceste crime să fi fost comise de către acelaşi<br />
criminal.<br />
Există două motive pentru care acest tip<br />
de analize este vital. Criminalii individuali<br />
fac crime îngrozitoare, dar, de obicei, au legătură<br />
cu un set particular de motive – faptul<br />
că are pică pe cineva, faptul că e în<br />
duşmănie cu cineva, o despărţire sau nevoia<br />
de a reduce la tăcere un martor sau un oponent<br />
– care sunt relativ improbabil să reapară.<br />
În cazul unui criminal în serie sau al<br />
unui violator, ceea ce îl împinge să comită<br />
crima este dată de natura sa psihologică şi<br />
cauzează adesea atacuri violente la intervale<br />
din ce în ce mai scurte de timp, în<br />
afară de cazul în care este identificat şi<br />
capturat. Asta înseamnă că, identificând o<br />
serie de violuri şi crime ca şi opera unui<br />
criminal în serie, individual impune o mare<br />
prioritate nevoii de identificare şi prindere a<br />
persoanei responsabile.<br />
Celălalt motiv se referă la informaţiile<br />
negative date de analiza semnăturii. Uneori<br />
acestea pot arăta că, un individ, aproape sigur,<br />
nu a comis o crimă dată. Cazul clasic<br />
al lui David Vasquez, citat de John Douglas,<br />
este un exemplu de cum, recunoscând<br />
aspectele semnăturii a doi criminali diferiţi,<br />
a ajutat la eliberarea unui om nevinovat<br />
care fusese închis pentru primul omor.<br />
Vasquez a recunoscut o serie de acuzaţii<br />
în 1984, chiar şi omorârea unei femei de 34<br />
de ani în Arlington, Virginia. Victima fusese<br />
strangulată cu o funie şi lăsată întinsă<br />
cu faţa în jos, cu mâinile legate la spate şi<br />
fusese agresată sexual. Aspectele semnăturii<br />
includeau legături elaborate cu nişte noduri<br />
extrem de neobişnuite, şi un cablu legat<br />
între încheieturile victimei până la gât<br />
prin spatele umărului ei stâng. În plus, corpul<br />
fusese lăsat la vedere pentru a transmite<br />
un şoc oricui ar fi descoperit victima.<br />
Analiza scenei crimei a arătat că ucigaşul,<br />
a petrecut un timp relativ îndelungat<br />
alături de victima sa. Legăturile elaborate<br />
au avut nevoie de timp pentru a fi realizate,<br />
dar acestea i-au permis un înalt grad de<br />
control asupra victimei. A mutat-o dintr-o<br />
cameră în alta prin toată casa, iar la un<br />
moment dat a dus-o în baie şi a pus-o să se<br />
spele pe dinţi. Acest comportament nu era<br />
necesar pentru a face posibil atacul şi<br />
crima, prin urmare se referă la propriile<br />
nevoi şi semnătura criminalului decât la<br />
propriul său mod de operare.
Dacă Vasquez nu era criminalul, de ce a<br />
mărturisit? Avea un IQ mai mic decât normal,<br />
iar avocaţii săi au crezut că le va fi<br />
greu să demonstreze nevinovăţia sa. L-au<br />
convins pe acesta de faptul că, în cazul în<br />
care pledează nevinovat, iar apoi este găsit<br />
vinovat, riscă să fie condamnat la moarte.<br />
Dacă va pleda vinovat aproape sigur, va fi<br />
condamnat la închisoare pe viaţă.<br />
Vasquez executase trei ani din condamnarea<br />
sa la închisoare pe viaţă când, în<br />
1987, poliţia a găsit o altă victimă. Corpul<br />
unei femei de 44 de ani a fost găsit întins cu<br />
faţa în jos cu mâinile legate la spate. Încă o<br />
dată, funia se strângea cu nişte noduri extrem<br />
de elaborate şi de neobişnuite, cu o<br />
parte ce ducea de la gâtul acesteia până la<br />
încheieturi. Şi de aceasta dată, victima fusese<br />
strangulată cu o funie şi agresată sexual.<br />
Încă o dată, criminalul petrecuse un<br />
timp relativ lung la locul crimei şi lăsase<br />
corpul acesteia la vedere. Era la doar patru<br />
blocuri distanţă de prima crimă din 1984.<br />
Poliţia locală a cerut Centrului Naţional<br />
de Analiză a Crimelor Violente (NCAVC)<br />
o analiză a acestor două omoruri, împreună<br />
cu o serie de atacuri sexuale şi câteva alte<br />
omoruri care au avut loc în acea zonă în decursul<br />
acestei perioade de trei ani. Eventual,<br />
raportul NCAVC ar fi putut face legătura<br />
dintre aceste cazuri prin intermediul semnăturilor<br />
asemănătoare ale unui suspect local.<br />
Această concluzie a fost mai târziu<br />
susţinută de probe psihologice şi au eliminat<br />
posibilitatea ca David Vasquez să fi făcut<br />
primul omor. A fost eliberat din închisoare<br />
şi a fost reabilitat în mod oficial.<br />
TIPURI DE PROBE ALE SEMNĂ-<br />
TURII<br />
Probele semnăturii pot fi atât de variate,<br />
pe cât sunt motivele şi fanteziile criminalilor.<br />
În cazurile care implică viol şi crimă,<br />
maniera în care victima este omorâtă poate<br />
implica atât modul de operare, cât şi semnătura<br />
criminalului. Detaliile lăsate la locul<br />
crimei sau trofeele luate de la victimă , cum<br />
ar fi şuviţele de păr sau articolele de îmbrăcăminte<br />
pot, de asemenea, să facă parte din<br />
30<br />
semnătură, cum o poate face şi poziţia în<br />
care corpul victimei a fost găsit. Acolo<br />
unde victima supravieţuieşte, atitudinea,<br />
comportamentul criminalului şi cuvintele<br />
pe care acesta le-a folosit în timpul atacului<br />
sunt de asemenea probe ale semnăturii. Şi<br />
acolo unde corpul victimei este găsit la locul<br />
crimei, rănile şi semnele vizibile în aspectul<br />
postmortem al unei mutilări, în mod<br />
normal, fac legătura mai mult cu semnătura<br />
decât cu modul de operare.<br />
În crimele în care atacatorul foloseşte<br />
arme de foc, victima ar fi împuşcată, în<br />
mod normal, cu excepţia cazului când pericolul<br />
ca cineva să audă zgomotul împuşcăturii<br />
ar fi un factor major. Dar, în cazuri<br />
cum ar fi crimele lui Code, criminalul a fost<br />
cu mult peste gradul de violenţă necesar<br />
pentru a-i subjuga şi a-i omorî pe cei pe<br />
care i-a atacat, tăindu-le gâturile, într-un<br />
caz aproape decapitând victima, arătând<br />
semne clare ale semnăturii sale. Profilerul<br />
FBI Roz Hazelwood, care lucrează cu psihiatrul<br />
dr. Park Dietz, studiază un grup de<br />
30 de sadici criminali sexuali care au fost<br />
relativ binevoitori în a vorbi despre detaliile<br />
actelor violente pe care le-au comis, deşi<br />
acestea au legătură mai mult cu modul de<br />
operare al crimelor lor. Însă, aceştia au fost<br />
mai puţin dispuşi să vorbească despre actele<br />
sau fanteziile lor sexuale, deoarece acestea<br />
erau probleme personale şi s-au referit mai<br />
mult la aspectele semnăturii crimelor lor.<br />
STUDIU DE CAZ 1.<br />
GEORGE RUSELL - CRIMINALUL<br />
YUPPIE.<br />
Ca şi mulţi alţi criminali în serie conduşi<br />
de furie, George Russell, îşi dorea ca victimele<br />
sale să moară cât mai repede posibil,<br />
pentru a-i permite exercitarea completă a<br />
controlului asupra cadavrelor într-un ritual<br />
pe care şi l-a dezvoltat cu fiecare crimă în<br />
plus. Începutul crimelor sale a fost dat de<br />
clasa de sus a comunităţii din Bellevue,<br />
statul Washington în nord-vestul Pacificului<br />
din S.U.A. Russell însuşi a fost negru şi<br />
ceva între un pierde-vară şi un criminal mărunt,<br />
el a fost crescut într-o familie de clasă
mijlocie şi dădea impresia că făcea parte<br />
din viaţa sociala locală din această zonă<br />
predominant albă şi frecventa, în special,<br />
barurile şi restaurantele selecte.<br />
Prima lui victimă a fost Mary Ann<br />
Pohreich în vârstă de 27 de ani, al cărei cadavru<br />
a fost găsit pe aleea care făcea<br />
legatura între un McDonald’s şi un restaurant<br />
numit The Black Angus, în zorii zilei<br />
de 23 iunie 1990. Era clar că trupul ei dezbrăcat<br />
fusese pus acolo în mod intenţionat<br />
de criminal. Zăcea pe spate, la vedere într-o<br />
zonă în care putea fi văzută cu ușurinţă.<br />
Piciorul ei stâng fusese încrucişat peste<br />
glezna dreaptă, braţele ei fuseseră îndoite<br />
de-a lungul stomacului ei, iar palmele ei<br />
formau un con. Capul ei a fost întors spre<br />
stânga, cu un container de mâncare din<br />
plastic, pus cu atenţie, peste ochiul ei drept.<br />
Niciun articol din hainele ei nu a fost găsit<br />
la locul crimei şi, cu toate acestea, ea încă<br />
purta un lănţişor la gât şi un ceas la mână.<br />
Declaraţiile martorilor şi autopsia au dezvăluit<br />
faptul că fusese probabil omorâtă în<br />
altă parte şi adusă pe alee după aceea. Fusese<br />
strangulată şi supusă mai multor lovituri<br />
puternice, semnele de pe corpul ei<br />
arătând faptul că ea fusese adusă în locul<br />
unde a fost găsit cadavrul, posibil, din locul<br />
de origine, care era situat în apropierea<br />
unui maldăr de moloz. Ea fusese violată,<br />
iar zona sa anală fusese puternic afectată de<br />
un obiect străin care nu a fost găsit la locul<br />
faptei. Ultima dată, femeia fusese văzută în<br />
jurul orei 10, în seara precedentă, plecând<br />
dintr-un bar exclusivist numit Papagayo’s<br />
Cantina, situat la aproximativ o milă depărtare<br />
de locul unde cadavrul ei fusese găsit,<br />
iar maşina ei era încă în parcare. Părea<br />
că ea plecase la o întâlnire şi nu avea sa mai<br />
fie văzută în viaţă din nou.<br />
Următoarea victimă a fost găsită pe 9<br />
august într-o locaţie total diferită. Carol<br />
Beethe, o mamă singură a două tinere fiice, a<br />
fost descoperită în patul casei sale din<br />
Bellevue, cam la 2 mile depărtare de locaţia<br />
unde a fost găsit cadavrul primei victime. Ea<br />
lucra la barul unui alt restaurant exclusivist<br />
numit Cucina Cucina şi ultima dată fusese<br />
31<br />
văzută la ora 2.30 în acea dimineaţă, intrând<br />
singură în casa ei. Cadavrul ei a fost găsit în<br />
pat, dezbrăcat, cu excepţia unei perechi de<br />
pantofi cu toc de culoare roşie cu care era<br />
încălţată ,cu picioarele depărtate şi cu propriul<br />
pistol introdus în vagin. Corpul a fost aranjat<br />
cu faţa spre uşă, astfel încât nicio persoană<br />
care intra să nu poată evita oribila scenă, dar<br />
capul a fost acoperit cu o pernă, plasată,<br />
astfel încât să sugereze sufocarea. Autopsia a<br />
scos la iveală faptul că victima fusese bătută<br />
cu sălbăticie, cu mult mai multe lovituri decât<br />
ar fi fost necesare pentru a o omorî, cu o armă<br />
care în mod ciudat a lăsat urme în formă de y<br />
pe pielea sa.<br />
În final, pe data de 3 august 1990,<br />
Randi Levine, în vârstă de 24 de ani, a fost<br />
găsită în apartamentul ei din suburbia<br />
Kirkland-ului, cam la 7 mile spre nord faţă<br />
de locaţia cadavrului primei victime. Victima<br />
fusese văzută părăsind un restaurant,<br />
local numit Maple Gardens, singură, în jurul<br />
miezului nopţii, cu 4 zile înainte, unde<br />
luase masa cu prietenii, iar cadavrul ei a<br />
fost descoperit de proprietarul apartamentului<br />
din blocul său. Cadavrul ei gol zăcea<br />
pe spate pe pat, iar ea suferise grave lovituri<br />
la cap într-un atac care, aproape sigur, începuse<br />
în timp ce ea încă dormea. Capul îi<br />
era acoperit cu o pernă şi un cearşaf ce acoperea<br />
parţial jumătatea superioară a corpului<br />
ei. Picioarele erau depărtate şi un vibrator<br />
era aşezat în gura victimei, în timp ce<br />
o copie a unei cărţi cu titlul „Bucuria Sexului”<br />
era pusă cu grijă în strânsoarea braţului.<br />
Mai mult de 200 de tăieturi au fost<br />
făcute pe tot corpul său după moarte, inclusiv<br />
pe talpa piciorului.<br />
În obişnuitul stil al crimelor bazate pe<br />
modul de operare al ucigaşilor, existau<br />
toate şansele ca aceste crime să fi fost clasificate<br />
ca fiind munca a cel puţin doi criminali,<br />
având în vedere discrepanţele în ceea<br />
ce priveşte crimele comise. De exemplu,<br />
prima victima a fost atacată în timp ce se<br />
îndrepta spre casă şi a fost lăsată într-un loc<br />
foarte populat, cu toate ca amândouă (a<br />
doua şi a treia) victimele au fost ucise în<br />
propriile lor case. Prima victimă a fost vi-
olată, dar celelalte nu, iar tipurile şi patternurile<br />
atacurilor au fost diferite de la caz la<br />
caz.<br />
Oricum, privind din punct de vedere al<br />
semnăturii ucigaşului, aceste crime au fost<br />
urmărite de o consistenţă mult mai mare de<br />
pattern. Şeful de investigaţii criminale, Bob<br />
Keppel, a decis, de la bun început, că ucigaşul<br />
construia în mod progresiv o mult<br />
mai distrugătoare şi complexă fantezie, care<br />
arăta un progres al pattern-ului de la crimă<br />
la crimă. Mary Anne Pohlreich prezenta o<br />
varietate de răni de apărare care indicau<br />
faptul că ucigaşul prezenta o relativă dificultate<br />
în a o supune şi în a o omorî. Cu<br />
toate acestea a avut suficientă îndrăzneală<br />
să o ia dintr-un loc atât de populat şi să<br />
lase cadavrul ei, dezbrăcat şi aşezat cu<br />
grijă, pentru a fi sigur că se încadrează în<br />
propriul său mod de operare.<br />
În cazul lui Carol Beethe, a fost capabil<br />
să o omoare într-o locaţie care părea mult<br />
mai sigură, chiar dacă tinerele ei fiice dormeau<br />
în casă în acel timp. Acest lucru sugerează<br />
faptul că a atacat-o în timp ce aceasta<br />
dormea, astfel ea fiind incapabilă să dea<br />
alarma. Autopsia a descoperit câteva urme<br />
de apărare, arătând că a fost omorâtă mult<br />
mai repede decât prima victimă, lăsându-i<br />
criminalului mai mult timp pentru a-şi duce<br />
la capăt fantezia, dar nivelul violenţei întâlnite<br />
pe cadavru, crescuse în mod apreciabil<br />
faţă de cel găsit pe cadavrul primei<br />
victime.<br />
În final, Randi Levine reprezintă punctul<br />
culminant al progresiei de până acum. Încă<br />
o dată ea a fost atacată în timp ce dormea,<br />
iar criminalul şi-a petrecut chiar şi mai<br />
mult timp cu corpul victimei, cauzând astfel,<br />
în mod evident, numeroase răni pe corpul<br />
neînsufleţit. Detaliile în ceea ce priveşte<br />
poziţia corpului, după moarte, a urmat pattern-ul<br />
stabilit la primele două crime, iar<br />
criminalul a devenit, în mod clar, mai îndrăzneţ<br />
şi mai pretenţios în ritualul pe care<br />
îl urma la fiecare crimă.<br />
Crimele vesele din Bellevue, după cum<br />
au devenit cunoscute, au implicat munca<br />
profilerilor, cu toate că, în acest caz, nu<br />
32<br />
pentru a identifica criminalul. Cererea, în<br />
acest caz, a fost ca aceştia să se asigure că<br />
suspectul a fost condamnat pentru toate cele<br />
trei crime, deoarece dovezile, ce legau suspectul<br />
de victimă, erau mai puternice întrun<br />
caz decât în celelalte două. Pe de altă<br />
parte, în cazul în care instanţa accepta faptul<br />
că probele semnăturii prezintă o mare<br />
probabilitate ca toate cele trei femei să fi<br />
fost omorâte de către acelaşi bărbat, atunci<br />
întregul caz ar fi fost, în mod serios, întărit<br />
ca şi rezultat.<br />
În ciuda apartenenţei sale la clasa mijlocie,<br />
George Russell era deja un criminal înregistrat.<br />
El avea cazier, ca şi infractor şi<br />
deţinător de proprietăţi furate. Când era<br />
doar un băieţel, părinţii lui s-au despărţit<br />
când mama lui a plecat de acasă, lăsându-l<br />
pe George în grija tatălui său. Mai târziu, ea<br />
s-a întors după el, împreună cu un alt bărbat<br />
şi, în cele din urmă, renunţând şi la această<br />
relaţie, l-a lăsat pe George, un adolescent,<br />
să se descurce de unul singur, acesta<br />
hrănindu-şi în acest mod sentimentele şi resentimentele<br />
faţă de o mamă care l-a făcut<br />
să se simtă în mod repetat abandonat.<br />
Între el şi crime s-a făcut pentru prima<br />
dată legătură atunci când, un detectiv local,<br />
l-a arestat după un scandal, pentru că s-a<br />
dat drept poliţist şi pentru purtare ilegală de<br />
armă de foc. Seria înscrisă pe armă a arătat<br />
că aceasta fusese furată de pe o proprietate<br />
din aceeaşi zonă în care se afla casa victimei<br />
numărul trei. Spargerea a avut loc pe<br />
12 septembrie, la nouă zile după ce cadavrul<br />
lui Randi Level a fost descoperit. O<br />
femeie sunase pentru a se plânge de un vagabond<br />
care dă târcoale în Bellevue, iar poliţia<br />
l-a văzut pe George Russell tocmai<br />
când acesta pleca din zonă. Russell a fost<br />
arestat şi i-au fost luate probe (A.D.N.) care<br />
au fost comparate cu cele găsite la prima<br />
victimă. Probele au arătat că el era ucigaşul<br />
lui Mary Anne Pohlreich. Poliţia a dat de<br />
urma camionetei prietenilor pe care a folosit-o<br />
pentru a transporta cadavrul şi au găsit<br />
urme din sângele victimei în maşină.<br />
Dar a fost el autorul şi al celorlalte două<br />
crime? Profilăr-ului FBI John Douglas i s-a
cerut să analizeze crimele, acesta găsind o<br />
serie de legături între cele trei crime. Înainte<br />
de toate, el a considerat tipul de atac<br />
fulger care era parte din modul de operare<br />
al criminalului ca fiind foarte consecvent,<br />
ceea ce era asemănător cu cazul omorurilor<br />
petrecute cu doar câteva săptămâni în urmă.<br />
Dar el a fost convins de faptul că aspectul<br />
semnăturii crimelor era mult mai important.<br />
Deşi era neobişnuit să găseşti un criminal în<br />
serie de culoare atacând femei albe, trebuie<br />
ţinut cont de faptul că Russell a crescut<br />
într-o comunitate predominant albă şi era<br />
încrezător în acest mediu. Una dintre cele<br />
mai importante legături din semnătură a<br />
fost locul în care au fost găsite victimele, în<br />
ciuda diferenţelor dintre locaţii acestea erau<br />
găsite repede. Corpurile au fost lăsate expuse<br />
şi au fost, în mod deliberat, aranjate<br />
într-o poziţie cât se poate de degradantă,<br />
întinse într-o poziţie ginecologică cu recuzita<br />
suplimentară cum ar fi sfoara, arma şi<br />
vibratorul, aranjate pentru a întări mesajul.<br />
Ca un rezultat al clarităţii semnăturii, autorităţile<br />
au fost de acord să judece cele trei<br />
crime împreună, iar George Russell a fost<br />
găsit vinovat de toate trei şi condamnat la<br />
închisoare pe viaţă.<br />
STUDIU DE CAZ 2.<br />
JEFFREZ DAHMER- CRIMINAL ŞI<br />
CANIBAL.<br />
Poate cel mai cunoscut criminal în serie<br />
al tuturor timpurilor, Jeffrey Dahmer a<br />
avut, de asemenea, cea mai clară şi cea mai<br />
bizară semnătură dintre toate, în comparaţie<br />
cu varietatea diferitelor moduri de operare<br />
folosit pentru a prinde, omorî şi a păstra<br />
victimele. Cariera lui Dahmer, ca şi criminal,<br />
a început în anul 1978, în Richfield,<br />
Ohio, când el avea 18 ani şi absolvise recent<br />
liceul. El a racolat un băiat autostopist<br />
în vârstă de 19 ani, Steven Mark Hicks, şi l-<br />
a dus la el acasă, acolo de unde el plecase<br />
în timp ce părinţii lui erau plecaţi. Cei doi<br />
au băut bere şi au întreţinut raporturi sexuale.<br />
Când Hicks s-a ridicat să plece,<br />
Dahmer a devenit nervos l-a gândul de a fi<br />
lăsat singur şi a încercat să-l forţeze pe<br />
33<br />
Hicks să rămână. Când el a insistat să plece,<br />
Dahmer a ridicat o bâtă şi l-a lovit pe Hicks<br />
puternic în cap rezultând moartea acestuia.<br />
Atunci Dahmer i-a îngropat cadavrul afară,<br />
dar după câteva săptămâni l-a dezgropat, l-a<br />
dezmembrat, a curăţat carnea de pe oase,<br />
le-a dizolvat în acid şi a aruncat-o într-o canalizare.<br />
Oasele le-a sfărâmat în fragmente<br />
mici pe care le-a împrăştiat în pădurea din<br />
jurul casei.<br />
Acesta a fost începutul carierei de criminal<br />
care a durat 13 ani. El căuta băieţi,<br />
întreţinea relaţii sexuale cu ei şi îi omora în<br />
diferite moduri înainte de a le folosi rămăşiţele<br />
în tot felul de ritualuri din ce în ce<br />
mai bizare. Deşi el reuşea să găsească şi să<br />
omoare victime în timp ce locuia în casa<br />
bunicii sau în camere de hotel, fanteziile lui<br />
au devenit mult mai intense atunci când s-a<br />
instalat în propriul său apartament din<br />
Milwaukee, în anul 1988. Aceasta era<br />
protejată cu lacăte şi zăvoare şi dotată cu<br />
congelatoare pentru depozitarea cadavrelor<br />
şi a bucăţilor de cadavre şi un butoi pentru<br />
dizolvarea rămăşiţelor umane în acid.<br />
Cu această locaţie sigură el a pornit întro<br />
carieră lungă şi de succes, prada constând<br />
în tineri homosexuali. El îşi racola victimele<br />
de pe străzi, mall-uri şi din barurile de<br />
homosexuali din Milwaukee sau îi întâlnea<br />
la evenimente, cum ar fi parada homosexualilor<br />
din Chicago. În toate cazurile, el<br />
avea grijă sa fie văzut cât mai puţin posibil<br />
cu fiecare nouă victimă şi să aleagă oameni<br />
care, pe cât posibil, urmau un mod de viaţă<br />
pasager, astfel încât să nu fie daţi dispăruţi<br />
prea repede. El îi momea în apartamentul<br />
său, oferindu-le acestora bani pentru a poza.<br />
Rutina sa urma acelaşi set de pattern-uri.<br />
El aducea băieţii pe care îi agăţa înapoi în<br />
apartamentul său, îi droga, apoi îi omora, de<br />
obicei, prin strangulare. Uneori îşi dorea să<br />
facă sex cu ei înainte să-i omoare, dar plăcerea<br />
lui obişnuită era să facă sex cu cadavrele<br />
lor. Faţă de un partener care nu l-ar fi<br />
putut refuza plecând, Dahmer avea o dorinţă<br />
din ce în ce mai mare de a-şi extinde<br />
controlul asupra cadavrelor, dezmembrându-le<br />
şi adesea mâncând părţi din ele,
înainte de a purta pielea şi muşchii pe post<br />
de ciudate obiecte vestimentare şi luând<br />
capetele victimelor ca şi trofee pentru<br />
decorarea apartamentului său. Pentru a-şi<br />
oferi timpul maxim necesar acestor activităţi,<br />
el încerca, pe cât posibil, să găsească şi<br />
să omoare victimele vinerea lăsându-şi<br />
weekend-ul liber pentru a încerca cele mai<br />
noi şi mai bizare experimente.<br />
Dahmer îşi acoperea urmele atât de<br />
bine, încât nu a fost niciodată făcut subiectul<br />
vreunui profil odată ce majoritatea victimelor<br />
sale erau simple dosare ale dispăruţilor<br />
fără urmă şi nimeni nu a suspectat că<br />
Milwaukee era distrus de un periculos criminal<br />
în serie. A lăsat câteva urme, care, în<br />
mod uimitor, i-au scăpat de-a lungul carierei<br />
sale. Când conducea către groapa de gunoi<br />
din localitate pentru a scăpa de cadavrul<br />
primei sale victime, Steven Hicks băuse berea<br />
care îl făcuse să încalce regulile de circulaţie,<br />
iar poliţia l-a oprit. A reuşit să ducă<br />
discuţia departe de un posibil arest şi o percheziţie<br />
a maşinii sale, dar a fost atât de<br />
speriat, încât s-a întors cu cadavrul lui<br />
Hicks acasă şi l-a îngropat acolo.<br />
Norocul lui a continuat. Mai târziu, a<br />
decis să experimenteze modalităţi de prelungire<br />
a vieţilor victimelor, transformându-i<br />
pe aceştia în maşinării docile care<br />
ar fi rămas cu el şi care ar fi fost complet<br />
controlat de el. Voia să-şi drogheze<br />
victimele şi, în timp ce ele erau inconştiente,<br />
acesta le găurea craniile pentru a putea<br />
injecta acid înăuntrul lobului frontal. Unul a<br />
murit în timpul experimentului, iar doi s-au<br />
plâns de dureri de cap când s-au trezit, şi,<br />
deoarece, el oricum avea de gând să îi<br />
omoare, plângerile lor nu l-au făcut decât să<br />
fie sigur că se aflau sub controlul lui.<br />
Konerak Sinthasonphone, în vârstă de 14<br />
ani a reușit să fugă din apartament şi să<br />
atragă atenţia vecinilor. Ei au chemat poliţia,<br />
care nu a putut înţelege ceea ce băiatul<br />
foarte confuz încerca să le spună, aşa că<br />
atunci când Dahmer l-a revendicat drept<br />
prieten, poliţia a lăsat victima să se întoarcă<br />
în cuşca ucigaşului, după care i-a mai făcut<br />
o injecţie în creier care l-a omorât.<br />
34<br />
Sfârşitul celor 13 ani de crime ai lui<br />
Dahmer a venit în seara de 23 iunie 1991,<br />
când, o maşină a poliţiei din Milwaukee, a<br />
fost oprită de un tânăr de culoare, îmbrăcat<br />
doar pe jumătate, care avea cătuşe la mâini.<br />
Numele lui era Tracy Edwards şi le-a spus<br />
celor doi ofiţeri că fusese atacat şi le-a dat<br />
adresa din nord 924 strada 25, apartament<br />
Oxford. Când au ciocănit la uşa apartamentului<br />
213, le-a răspuns un bărbat care<br />
le-a spus că se numeşte Jeffrey Dahmer. Ei<br />
i-au verificat cazierul, care a arătat că fusese<br />
eliberat condiţionat pentru un atac sexual<br />
şi, cum era băut, îşi încălcase condiţiile<br />
eliberării condiţionate. Aceasta le-a<br />
permis ofiţerilor să-l aresteze şi să-i percheziţioneze<br />
apartamentul. Ceea ce au văzut<br />
acolo i-a îngrozit. Apartamentul mirosea a<br />
carne putrezită, iar fotografiile băieţilor<br />
erau împrăştiate peste tot, arătând victimele<br />
încătuşate atât în viaţă cât şi morţi şi părţi<br />
din corp aranjate într-o expunere ritualică.<br />
Într-una dintre fotografii apărea craniul<br />
unei victime pictat în galben, pus cu grijă în<br />
propriile sale mâini. Alt craniu era descompus<br />
în frigider, în timp ce mai multe părţi<br />
din corp erau puse într-un butoi de 55 de<br />
litri care se afla în dormitorul apartamentului.<br />
Pentru specialiştii care l-au analizat pe<br />
Dahmer şi înfricoşătoarele lui ritualuri,<br />
semnătura era lesne de observat. Aici a fost<br />
un criminal cu întreaga viaţă plină de furie<br />
şi ură pentru victimele sale, asta părând să<br />
fie principala cauză în refuzurile sale de a le<br />
permite să-l părăsească după ce îi momea în<br />
apartamentul său. Singura lui posibilitate de<br />
a obţine ce voia de la victimele sale era să<br />
păstreze controlul şi să le posede cât mai<br />
mult posibil. Prin urmare, rutina sa a pornit<br />
de la a omorî, pur şi simplu, la a dezmembra<br />
şi a dispune de rămăşiţele lor ca trofee<br />
şi expunerea craniilor, mâinilor şi organelor<br />
sexuale în apartemantul său ca o cale de a<br />
continua posesia asupra victimelor. În final,<br />
el a încercat şi a dat greş în extinderea posesiei<br />
asupra acelora care se aflau sub controlul<br />
său pentru a-i transforma în nişte roboţi<br />
care urmau toate comenzile în timp ce
erau încă în viaţă. Oricum, ironia finală a<br />
fost faptul că el însuşi a devenit o victimă.<br />
După ce a început executarea sentinţei pe<br />
viaţă într-o închisoare de maximă siguranţă<br />
din vecinătatea statului Wisconsin pentru<br />
uciderea a 17 tineri, el însuşi a fost omorât<br />
de un coleg de celulă pe 29 noiembrie 1994<br />
la vârsta de 34 de ani.<br />
35<br />
Pionierii dactiloscopiei ruseşti<br />
Autorul cărţii "Semnele mâinii", A.I.<br />
Bastrykine, profesor, doctor în drept, consilier<br />
de stat în justiţie, membru al Academiei<br />
de Ştiinţe şi Arte Petrovski, şi al Academiei<br />
de Securitate Naţionala a Rusiei,<br />
aduce in prim plan câteva chestiuni cu privire<br />
la naşterea şi dezvoltarea dactiloscopiei<br />
in Rusia, una dintre cele mai importante<br />
tehnici ştiinţifice, despre pionierii criminalisticii,<br />
şi tot ceea ce stă la baza acestei ştiinţe,<br />
ce permite elucidarea crimelor, aflarea<br />
adevărului, descoperirea vinovaţilor.<br />
Din cartea domnului A.I.Bastrykine<br />
aflam despre dactiloscopie că a apărut ca<br />
urmarea a publicaţiilor din presa engleză,<br />
iar că în 1892, ziarul"Gazeta Juridică" editată<br />
în Rusia înainte de revoluţie, prezenta<br />
un articol cu titlul: .Un an<br />
mai târziu se propunea introducerea dactiloscopiei<br />
la nivel naţional. De asemenea la<br />
29 decembrie 1906, apărea Circulara nr.1<br />
"Despre aplicarea antropometriei şi fotografiei<br />
în înregistrarea infractorilor ", mai apoi<br />
anexându-se un " Regulament util pentru<br />
detectarea, conservarea şi captarea în fotografie<br />
a urmelor amprentelor, lăsate de liniile<br />
papilare ale degetelor mâinilor, găsite la<br />
locul faptei".<br />
Criminaliștii ruşi au plecat la Paris, Lausanne<br />
şi în alte oraşe europene pentru a<br />
studia tehnica şi organizarea expertizei<br />
dactiloscopice în străinătate, şi mai apoi să<br />
contribuie la îmbunătăţirea acesteia.<br />
Activitatea de dezvoltare a expertizei a<br />
început înainte de revoluţie dar operele lui<br />
P.S.Semenovski, T.D. Gladkova, G.A.<br />
Tsimakouridze, G.L.Granovski şi alţii, au<br />
reprezentat fundamentul unui aport considerabil<br />
la teoria şi practica în doctrina<br />
criminalistică despre amprentele digitale.<br />
Unul dintre cei care s-au remarcat a fost<br />
P.S.Semenovski, deoarece datorită lui dactiloscopia<br />
rusească are propriul sistem de<br />
înregistrare a infractorilor. Predecesorul său<br />
fiind A.A.Salkov, care a continuat procesul<br />
de dezvoltare al acestei ramuri de investigare<br />
criminalistică.<br />
Piotr Sergueevitch Semenovski s-a născut<br />
pe 22 decembrie 1883 în Moscova. A<br />
urmat şcoala de catehism Donskoïe, apoi<br />
seminarul din Moscova. Teologia nu l-a<br />
atras aşa că s-a orientat spre ştiinţele naturale.<br />
În 1904 a intrat la Universitatea din<br />
Tartu, unde a început studiile la facultatea<br />
de medicină. La un moment dat a renunţat<br />
la universitate din lipsă de mijloace financiare,<br />
dar apoi a reuşit să termine în 1910 devenind<br />
medic.<br />
A primit medalia de aur pentru memoriul<br />
pe tema "Studii medico-legale ale petelor<br />
de spermă". În primii ani ai activităţii<br />
sale profesionale a fost asistent apoi ajutor<br />
la disecare la catedra de medicină judiciară.<br />
În 1912 au mai apărut două lucrări despre<br />
studiul petelor de spermă în contextul medico-legal.<br />
În 1914 a apărut o nouă lucrare<br />
"Studiul microscopic al sistemului osos<br />
uman şi al animalelor în domeniul medicinii<br />
judiciare ". În 1918 s-a înrolat în armata<br />
Roşie, în calitate de voluntar. La scurt timp<br />
a devenit consultantul departamentului de<br />
cercetare penală din Moscova. A dirijat cabinetul<br />
de expertiza judiciară, apoi a devenit<br />
şeful biroului de înmatriculare. În 1922<br />
a fost desemnat responsabilul subsecţiei<br />
dactiloscopice a departamentului ştiinţific şi<br />
tehnic al direcţiei centrale de cercetare penală.<br />
Un an mai târziu editura acestei direcţii<br />
îi publica lucrarea "Dactiloscopia ca<br />
metodă de înmatriculare " aceasta fiind de<br />
altfel şi prima sa operă în domeniul criminalisticii.<br />
P.S.Semenovski preciza în prefaţa<br />
cărţii sale ca această lucrare era rezultatul<br />
cercetărilor ştiinţifice independente învecinate<br />
cu domeniul dactiloscopiei, fiind bazată<br />
pe fişele de înmatriculare, numărul fişelor<br />
studiate de acesta fiind aproximat la
36<br />
40.000. A.I.Bastrykine menţionează că<br />
acesta nu numai că nu s-a limitat la expunerea<br />
tehnicii dactiloscopice dar şi că a continuat<br />
cu expunerea istorică a înmatriculării<br />
penale, a fundamentului ştiinţific şi prezentarea<br />
stării dactiloscopiei la momentul<br />
respectiv în celelalte ţari. În aceasta lucrare<br />
Semenovski enunţa o clasificare a liniilor<br />
papilare. Iată o scurtă schemă a acestei clasificări<br />
: existau 3 grupe divizate la rândul<br />
lor în subgrupe şi specii; în funcţie de<br />
forma desenului central se disting : curbe,<br />
bucle, cercuri,ovale, elipse şi spirale; în<br />
afară de acestea mai sunt importante şi configuraţiile<br />
tranzitorii, compuse si nedeterminate<br />
ale desenelor. Autorul cărţii "Semnele<br />
mâinii" mai menţionează faptul că<br />
pentru a facilita diferenţa, autorul a împărţit<br />
toate desenele în 2 mari grupe: cele în<br />
forma de bucla şi cele în forma de cerc. În<br />
afară de desenele în forma de bucla, a aşezat<br />
în prima grupă curbele, subdivizate la<br />
rândul lor în curbe tipice, piramidale şi conice(sub<br />
formă de cort) şi buclele propriuzise<br />
au fost de asemenea împărţite în: bucle<br />
simple (ulnară şi radiare) şi compuse.<br />
Desenele celei de-a doua grupe<br />
(cercurile) se subdivizau în desene circulare<br />
propriu-zise şi desene circulare compuse<br />
(omogene şi eterogene). Metoda de<br />
identificare a individului, bazată pe desenele<br />
papilare ale degetelor, a fost descrisă<br />
de Semenovski menţiona faptul că trebuia<br />
determinat, în primul rând, cărei grupe<br />
principale (bucle sau cercuri)îi sunt atribuite<br />
desenele studiate. Apoi, înainte să se<br />
stabilească apartenenţa desenelor prin confruntarea<br />
cu desenele din aceeaşi grupă,<br />
trebuie să se identifice, care sunt subgrupele<br />
şi speciile care corespund amprentelor<br />
date. Dacă desenele studiate aparţin aceleiaşi<br />
specii se trece la studierea in detaliu a<br />
desenelor. Aceasta din urmă trebuie să se<br />
refere la analiza liniilor papilare situate în<br />
zone de joncţiune şi în partea centrala a desenului,<br />
în care studiul se prezintă ca fiind<br />
cel mai simplu şi rapid. În timpul analizei,<br />
se va păstra o atenţie deosebită asupra poziţiei,<br />
direcţiei şi particularităţilor caracteristice,<br />
naturale, ale structurii liniilor papilare:<br />
fragmente de linii sub formă de<br />
puncte, liniuţe mici, legături de fuziune a<br />
două linii şi un punct care, în acelaşi timp<br />
este punctul bifurcării unei linii, şi două<br />
puncte de fuziune a două linii, formând astfel<br />
ceea ce ei numeau . Clasificare<br />
era necesară, după cum spunea Semenovski<br />
" pentru a identifica individul, fiind suficient<br />
ca amprentele sale digitale, comparate,<br />
să prezinte 12 puncte identice, situate in<br />
aceleași locuri pe baza acestor caractere<br />
generale şi particulare ale desenelor papilare.<br />
În 1923 el a realizat o expertiză specială<br />
pentru prevenirea unei grave erori judiciare.<br />
În 1927 era ales membru onorific al<br />
Institutul Internaţional de Antropologie din<br />
Paris, de fapt acesta era membrul multor<br />
societăţi ştiinţifice. Înainte de al doilea război<br />
mondial, Semenovski preda în multe instituţii<br />
şi era responsabil cu cercetarea la<br />
Institutul de Medicină Legală. A fost de<br />
asemenea şi responsabil cu anchetarea crimelor<br />
naziste, în perioada războiului. A fost<br />
decorat cu Ordinul Războiului Patriotic, I<br />
grad, şi cu multe alte medalii. A murit însa<br />
la 1959 la vârsta de 75 de ani, dar va rămâne<br />
în istoria criminalisticii ruseşti ca fiind<br />
creatorul sistemului de înmatriculare<br />
penală.<br />
Unul dintre contemporanii săi a fost<br />
A.A. Salkov, acesta îndreptându-se de asemenea<br />
spre această latură a criminalisticii.<br />
Alexeï Andreevitch Salkov s-a născut pe<br />
29 decembrie 1869 la Poltava. A studiat<br />
într-o şcoala din Orenbourg, a intrat la Facultatea<br />
de Drept a Universităţii din Kazan.<br />
S-a îmbolnăvit, fapt pentru care a ajuns în<br />
Sankt Petersburg în 1880 în căutare de îngrijiri<br />
medicale şi mijloace de existenţă. S-a<br />
angajat în domeniul feroviar apoi starea sa<br />
s-a ameliorat şi s-a hotărât sa îşi continue<br />
studiile. În 1894 se înscrie la cursurile de<br />
asistent ale doctorului S.Tregoubov, dar ca<br />
urmare a apariţiei lucrărilor de fotografie<br />
judiciară acesta se orientează spre această<br />
nouă pasiune, şi reuşeşte să ocupe postul de<br />
fotograf la biroul de înmatriculare penală,<br />
desigur datorită recomandărilor profesoru-
lui său. Odată cu crearea noului serviciu de<br />
cercetare penală la Petrograd, Salkov a<br />
ocupat postul de responsabil al biroului de<br />
înmatriculare.<br />
În 1919 Salkov s-a decis să ilustreze o<br />
expertiză a 3 amprente fotografice din cauza<br />
dificultăţii cu care se confrunta, şi<br />
anume lipsa materialelor şi a accesoriilor<br />
fotografice.<br />
Din 1923 până în 1928 a activat în calitate<br />
de instructor expert al departamentului<br />
ştiinţific al direcţiei de cercetare penală din<br />
Leningrad. Activitatea ulterioară a fost dedicată<br />
în întregime expertizelor, anchetelor<br />
penale, predării criminalisticii în diverse instituţii<br />
din Leningrad. Mai târziu i-a atras<br />
atenţia problema eredităţii desenelor papilare.<br />
Autorul Bastrykine relatează cazul de la<br />
care a pornit această preocupare a lui<br />
Salkov, si anume, în Mongolia exista o tradiţie<br />
, părinţii îşi trimiteau băieţii la palatul<br />
preotului budist Bogdoguen.Se pare ca nu<br />
exista însă vreo dovada cu privire la originea<br />
copiilor. Atunci a apărut confuzia. Un<br />
băiat de 5 ani trebuia să fie luat de o femeie,<br />
care crezuse ca este fiul său. După<br />
puţin timp, o alta femeie a venit la palat şi a<br />
declarat că este mama sa legitimă acelaşi<br />
copil, afirmând că este mama sa. Litigiul<br />
dintre cele două femei a ajuns până la Curtea<br />
Supremă din Mongolia, unde judecătorii<br />
au fost foarte încurcaţi, pentru că nu aveau<br />
la dispoziţie nici o dată obiectivă pentru a<br />
putea dovedi legitimitatea pretenţiilor uneia<br />
dintre părţile aflate în conflict. Curtea Supremă<br />
a recurs la antropologismul sovietic<br />
S.A. Teplooukhov care după ce a studiat<br />
desenele papilare ale degetelor mâinilor, şi<br />
forma pavilioanelor urechilor copilului şi<br />
pe ale celor două femei, expertul a ajuns la<br />
concluzia, că băiatul era copilul celei de-a<br />
doua femei şi că prima a greşit. Salkov expunea<br />
acest caz în 1926 în intervenţia sa la<br />
Al II-lea Congres al experţilor medico-legişti<br />
din Rusia, si a declarat că episodul<br />
menţionat le-a oferit ideea de a încerca<br />
aplicarea metodei dactiloscopice în Rusia în<br />
expertizele ce vizează stabilirea paternităţii.<br />
37<br />
Salkov la rândul său s-a folosit de acest<br />
procedeu într-un caz de recuperare a pensiei<br />
alimentare în favoarea unui copil.<br />
În 1926 Salkov publica un articol despre<br />
falangometrie în calitate de procedeu auxiliar<br />
de identificare a individului după urmele<br />
mâinilor lăsate la locul delictului. În<br />
afară de dactiloscopie Salkov a mai studiat<br />
şi urmele picioarelor. De asemenea el a elaborat<br />
un sistem de procedee tehnice care<br />
vizau „reanimarea/reconstrucţia” aspectului<br />
fizic al cadavrelor cu scopul de a-i identifica.<br />
În paralel a lucrat cu probleme ce ţineau<br />
de balistica judiciară, aplicarea razelor<br />
ultraviolete în criminalistică şi expertizele<br />
grafologice. Aportul său în materie de dactiloscopie<br />
dar şi alte domenii din criminalistică<br />
a reprezentat un pas spre dezvoltare<br />
pentru aceste ramuri şi ştiinţe.<br />
Urmele uneltelor<br />
Autorul cărţii "Manual de poliţie judiciară",<br />
Jean Gayet, profesor la Facultatea<br />
de Medicină din Lion şi director al laboratorului<br />
de cercetare ştiinţifica tot din Lion,<br />
ne introduce în domeniul cercetării uneltelor,<br />
instrumentelor şi dispozitivelor cu care<br />
operează infractorii, de obicei.<br />
Autorul face o scurtă clasificare a situaţiei<br />
urmelor lăsate de acestea, lăsându-ne să<br />
descoperim progresiv arta de a găsi vinovatul,<br />
sub altă formă , mai delicată,ce necesită<br />
multă meticulozitate din partea investigatorului,<br />
prin intermediul instrumentelor<br />
pe care acesta le foloseşte în scopul săvârşirii<br />
unei infracţiuni.<br />
Infractorii se folosesc de tot felul de<br />
unelte, instrumente, dispozitive, care îi<br />
ajută să-şi îndeplinească cu eficacitate activitatea<br />
lor nefastă. Atunci când se folosesc<br />
de instrumente, sau unelte, acestea lasă<br />
urme sau păstrează urme de la locul faptei.<br />
Scriitorul Gayet relatează faptul că diverse<br />
categorii de spărgători folosesc un întreg<br />
arsenal de instrumente: cleşti şperaclu, pârghii,<br />
ici cu care pot îndepărta progresiv<br />
pervazul de la uşă şi în final pot smulge<br />
broasca – sfredelul din lemn şi fierăstrăul<br />
pot servi la decuparea unui panou împreju-
ul broaştei împiedicând-o pe aceasta din<br />
urmă să se opună deschiderii uşii – de asemenea<br />
pot utiliza o şurubelniţă alunecoasă,<br />
între seif şi capacul său, făcându-l pe acesta<br />
să sară.<br />
Pot fi utilizate chiar şi foarfece reci, şi<br />
anumite unelte fabricate special pentru necesităţile<br />
cauzei, care să decupeze pereţii<br />
casei de marcat, sau care să îndepărteze şi<br />
să smulgă cadrul uşii .<br />
De exemplu,Gayet mentionează<br />
că,ucigaşul se serveşte, printre altele, de<br />
cutiţe, de topor sau ciocan pentru a înjunghia<br />
victima sau pentru a-i desfunda craniul.<br />
Existând chiar cazuri în care ascunde<br />
cadavrul într-un desiş şi îl acoperă cu ramuri<br />
tăiate cu toporul, sau cu cuţitul, dintrun<br />
desiş vecin. Sau un alt exemplu sesizat<br />
de acesta este referitor la cei care sabotează<br />
plantaţiile folosesc drujba, fierăstrăul sau<br />
toporul pentru a secţiona butaşii viilor sau<br />
copacii.<br />
Urmele lăsate în urma unor asemenea<br />
delicte sunt importante pentru stabilirea<br />
unor informaţii , în primul rând asupra instrumentului<br />
folosit, şi apoi a făptașului. În<br />
timpul anchetei se va descoperi tipul uneltei,<br />
modul de operare al infractorului, şi cea<br />
mai interesantă parte este raportul ce trebuie<br />
stabilit între cauza şi efectul interacţiunii<br />
urmei cu instrumentul care l-a produs.<br />
Rolul urmelor este acela de a oferi cât mai<br />
multe informaţii corecte.<br />
Uneltele sunt clasificate în 3 mari grupe,<br />
cele care furnizează urme multiple, prin<br />
aplicarea de mai multe ori asupra unei regiuni;<br />
cele care sunt acţionate prin compresare,<br />
şi ating o singură dată regiunea pe<br />
care sunt aplicate, şi cele care reprezintă<br />
mecanismele de secţionare a unei zone.<br />
De fapt totul se reduce la cele două tipuri<br />
de urmă: cele din care se poate face un<br />
mulaj, şi cele alunecoase. Acestea se diferenţiază<br />
prin felul în care păstrează informaţiile.<br />
Primele arată forma generală a<br />
uneltei folosite şi arată modul în care a fost<br />
aplicată pe obiect; şi cea de-a doua este mai<br />
des întâlnită deoarece prezintă numeroase<br />
particularităţi care arată cât de nou sau cât<br />
38<br />
de uzat era instrumentul. În timpul examinării<br />
preliminare şi prelevării urmelor, anchetatorul,<br />
va trebui sa le verifice la lupă şi<br />
lumină puternică, pentru a descoperi tipul<br />
instrumentului. Identificarea uneltelor prin<br />
amprentele lăsate se face prin compararea<br />
urmelor între ele , aici fiind vorba despre<br />
cele mulate, pentru că cele alunecoase pot fi<br />
diferite deşi provin de la aceeași unealtă.<br />
Identificarea urmelor se face prin sechestrul<br />
uneltei, examenul preliminar al uneltei şi<br />
stabilirea urmelor de referinţă şi apoi compararea<br />
sub microscop sau prin fotografie.<br />
Profesorul Gayet dă un exemplu despre<br />
compararea cu ajutorul microscopului, şi<br />
anume ,dacă se va pune o urmă pe fiecare<br />
dintre cele două câmpuri vizuale ale microscopului,<br />
ele vor părea a fi în contact sau<br />
prelungirea uneia în cealaltă, ca secţionate<br />
şi sudate împreuna. Se pot ajusta în mod<br />
convenabil, astfel încât sa arate că toate<br />
particularităţile incriminate se găsesc în<br />
comparaţie, ca şi când ambele ar constitui<br />
două replici ale unui singur obiect şi se va<br />
demonstra de asemenea identitatea originii.<br />
Şi de asemenea exemplifică şi varianta<br />
comparării prin fotografiere, astfel :<br />
această metodă, făcută în absenţa microscopului,<br />
se bazează pe principiul că două<br />
obiecte identice sunt fotografiate în aceleaşi<br />
condiţii, şi mărite la acelaşi coeficient, probele<br />
astfel obţinute sunt ele însele identice<br />
şi în toate punctele comparabile între ele. În<br />
defavoarea tuturor aparatelor speciale, confruntarea<br />
fotografiilor se substituie, deci reprezintă<br />
un avantaj faţă de reproducerile<br />
obiectivelor.<br />
Identificarea instrumentelor se poate face<br />
şi prin parcelele aderente, de exemplu<br />
cleştele şperaclu aderă mici bucăţi de lemn<br />
provenind de la pervaz sau de la uşa forţată.<br />
De asemenea se mai poate face şi prin<br />
fragmentele găsite în împrejurimile locului<br />
faptei, atunci fragmentele trebuiesc ridicate<br />
cu meticulozitate de anchetator. Ca de<br />
exemplu : pe un cleşte de tăiat care a secţionat<br />
fire electrice pentru un sabotaj, se va<br />
găsi depusă pe fălci, o peliculă fină de<br />
alamă; sau de exemplu asupra toporului care
a desfundat craniul victimei, se vor afla lipite<br />
fragmente de bulbi ai firelor de păr, cheaguri<br />
de sânge, şi lista poate continua.<br />
Un alt subiect abordat de Gayet este cel<br />
legat de urmele accidentelor de trafic rutier<br />
soldate cu părăsirea locului faptei, un subiect<br />
destul de complex. Gayet susţine că<br />
părăsirea locului faptei constituie un delict al<br />
vremii. Este un caz ce necesită multă<br />
meticulozitate pentru că de obicei trebuie<br />
găsit cel care a tamponat un autovehicul.<br />
Înaintea descoperirii vehiculului suspect<br />
anchetatorul caută şi studiază urme şi alte<br />
elemente materiale abandonate de autovehicul<br />
necunoscut, pe sol, la victimă, sau pe<br />
vehiculul tamponat. Urmele de frână nu<br />
permit identificarea vehiculelor căutate dar<br />
furnizează şi ele un anumit număr de informaţii,<br />
şi anume, faptul că şoferul şi-a dat<br />
seama de ceea ce avea să se întâmple şi a<br />
vrut să evite accidentul. Urmele de frânare şi<br />
grămada de noroi, ce provine de la partea<br />
internă a aripilor vehiculului, indică punctul<br />
unde s-a produs accidentul. Examinarea<br />
victimei sau a celui cu autovehiculul tamponat<br />
furnizează de asemenea noi indicii<br />
care completează pe cele deja ridicate. De<br />
asemenea se pot găsi în locul tamponat urmele<br />
culorii vopselii autovehiculului străin.<br />
Toate fragmentele şi toate indiciile vor<br />
conduce încet la marca autovehiculului care<br />
a provocat accidentul. După descoperirea<br />
autovehiculului suspect anchetatorul examinează<br />
şi exploatează toate indiciile ,<br />
completând astfel informaţiile luate de la<br />
locul faptei. Finalitatea în aceste cazuri este<br />
de obicei faptul că autovehiculul este găsit<br />
abandonat, sau a fost deja reparat şi se poate<br />
găsi mai greu. În majoritatea cazurilor acest<br />
gen de delicte sunt descoperite după câteva<br />
zile, de la producerea accidentelor.<br />
Zakaria Erzinclioglu - Forensic true<br />
crime investigations.<br />
Adevărata cercetare criminalistică a locului<br />
faptei.<br />
Practica ştiinţei medico-legale nu este<br />
doar o simplă aplicaţie dintr-un set de tehnici<br />
de laborator, ea este atitudinea tendin-<br />
39<br />
ţei de a gândi într-un mod cât mai particular.<br />
Este achiziţionarea unui început de îndoială<br />
în această lume a medicinei legale,<br />
dorinţa de a pune pe primul loc anumite<br />
discuţii în contradictoriu. Este cultivarea<br />
unei minţi suspicioase. Suspiciunea devine<br />
în acest mod un mic ajutor al tău. Hosea<br />
Ballou, fondatorul American al Universităţii<br />
Church, spunea odată că suspiciunile<br />
sunt de cele mai multe ori predispuse pentru<br />
a fi greşite şi nu corecte, mai mult incorecte.<br />
Deseori suspiciunea este mai mult<br />
decât infructuoasă. Pentru ca suspiciunile să<br />
ne fie de ajutor ele trebuie să aibă o bază şi<br />
să fie urmărite cu un scop,cu raţiune. S-a<br />
remarcat că de cele mai multe ori sensurile<br />
obişnuite, în mod paradoxal ne pot conduce<br />
către un raţionament. Ceea ce este “normal”<br />
sau ceea ce se “îndreaptă spre un raţionament”<br />
este de cele mai multe ori o lipsa de<br />
motivaţie. Acest amestec între suspiciuni şi<br />
motive este ştiinţa medicinei legale. Nu este<br />
o opţiune extra, interesantă şi făcută pur şi<br />
simplu, ci este esenţială. Fără această ştiinţă,<br />
medicina legală este redusă la a fi o<br />
aplicaţie obişnuită a aşa-ziselor reţete ştiinţifice.<br />
Următorul exemplu va scoate la suprafaţă<br />
adevărul despre aceste afirmaţii,<br />
aparent complicate. Deşi nu este, juridic<br />
vorbind, un exemplu medico-legal în sensul<br />
că nu se referă la o problemă juridică,<br />
este însă în mod particular un exemplu<br />
foarte bun pentru ceea ce urmează. Amintiţi-vă<br />
de asemenea de faptul că tehnicile de<br />
ştiinţă medico-legale, sunt tehnici de reconstrucţie<br />
a trecutului indiferent dacă acest<br />
trecut este de interes legal sau nu.<br />
El Greco, mult cunoscutul pictor spaniol-grec,<br />
a adoptat un stil artistic aparte<br />
spre sfârşitul vieţii sale. Nu trebuie să fii un<br />
pasionat de artă pentru a recunoaşte o pictură<br />
în stilul lui El Greco deoarece în tablourile<br />
sale figurile umane sunt înalte,<br />
subţiri şi sunt deosebit de bine ilustrate în<br />
lucrări cum ar fi: Sf. Martin şi Cerşetorul.<br />
În SF. BERNARDINO de Sienna, figura<br />
sfântului este în mod similar alungită. Îngerii<br />
din Adorarea păstorilor, spre deosebire
de pictura renaşcentistă a dolofanilor heruvimi<br />
sunt lungi si deformaţi.<br />
“De ce?”: s-au întrebat mulţi, de ce şi-a<br />
schimbat El Greco stilul său în acest mod<br />
ciudat? Ar putea fi vorba despre faptul că<br />
şi-a pierdut – literar vorbind- simţul creator<br />
datorită înaintării în vârstă.<br />
Cu câţiva ani în urmă un distins oftalmolog<br />
aducea în discuţie faptul că El Greco<br />
îşi picta figurile lungi şi subţiri deoarece<br />
datorită înaintatei sale vârste avea probabil<br />
un defect la ochi, ceea ce îl făcea să vadă<br />
oamenii şi lucrurile din jurul său subţiri şi<br />
lungi. Le picta în acest mod deoarece aşa le<br />
vedea el. Acest lucru părea să aibă totuşi un<br />
sens şi mulţi admiratori ai artei erau mulţumiţi<br />
că misterul fusese explicat: vârsta<br />
înaintată şi defectul la ochi au contribuit la<br />
schimbarea bizară a stilului pictorului. În<br />
sfârşit această explicaţie sună totuşi a raţiune!<br />
Însă este aceasta într-adevăr explicaţia<br />
adevărată?<br />
Gândiţi-vă la ceea ce se întâmplă atunci<br />
când cineva are un defect la ochi. Nu, El<br />
Greco nu avea însă acest defect la ochi.<br />
Faptul că figurile desenate de el erau lungi<br />
şi subţiri era doar simpla evidenţă a stilului<br />
şi a vizibilităţii sale extraordinare, şi nu<br />
vice-versa, după cum a afirmat oftalmologul.<br />
El Greco desena figurile lungi şi subţiri<br />
deoarece acesta era modul în care el dorea<br />
să deseneze. Cauza era voluntară, nu<br />
involuntară.<br />
Acest exemplu arată cum o explicaţie<br />
dată la întâmplare poate părea perfect rezonabilă,<br />
iniţial nu poate fi greşită, ci imposibilă.<br />
Cauze care de cele mai multe ori nu<br />
sunt uşor de determinat. Uneori, anumite<br />
lucruri par să meargă bine împreună ,cum<br />
ar fi de exemplu: căldura şi lumina. Atunci<br />
când întâlnim o sursă de lumină şi una de<br />
căldură care să funcţioneze bine împreună,<br />
suntem mai fericiţi cu ideea de căldură fără<br />
lumină, decât invers. Regula noastră generală<br />
a devenit în cele din urmă “nici o lumină<br />
fără căldură”, dar uneori “căldură fără<br />
lumină”. Este un mic pas de la această declaraţie<br />
la concluzia finală în care căldura<br />
40<br />
(energia termică) pentru a produce lumină<br />
este cauza, iar lumina efectul.<br />
În acest caz argumentul este acela că<br />
deşi lucrurile pot merge împreună aşa cum<br />
oamenilor de ştiinţă le place să spună, acest<br />
lucru nu înseamnă neapărat că una cauzează<br />
celeilalte. O singură bucată de certitudine,<br />
ce merge mână în mână cu o alta, poate<br />
provoca o mare confuzie, nu numai în ştiinţă<br />
dar şi în instanţele de judecată şi mai<br />
ales în încercarea de a înţelege istoria pentru<br />
corelaţiile ce pot fi extrem de periculoase<br />
şi înşelătoare. O evidenţă, o dovadă<br />
mai bine spus, merge împreună cu alte<br />
probe şi poate afecta opinia în repetate rânduri.<br />
Este posibil să se prezinte o parte din<br />
probe izolate sau într-o conjunctură cu o<br />
altă de probă.<br />
Consideraţi cum ar fi reacţia dumneavoastră<br />
dacă aţi vedea un om mergând pe<br />
jos pe stradă, ţinând în mână un cuţit. Cei<br />
mai mulţi dintre dvs. ar gândi că omul reprezintă<br />
o ameninţare-apariţia acestuia ar fi<br />
putut fi ameninţătoare, chiar criminală.<br />
Pusă într-o altă situaţie mai simplă, existenţa<br />
cuţitului sugerează ideea că acesta ar<br />
fi un individ periculos.<br />
Dar care ar fi fost reacţia dumneavoastră<br />
în cazul în care omul ar fi ţinut în aceeaşi<br />
mână un cuţit şi o furculiţă? Evident că<br />
acesta nu ar mai fi apărut într-o astfel de<br />
lumină proastă aşa cum a fost atunci când<br />
avea numai cuţitul. De fapt, departe de a<br />
părea ameninţător sau periculos, el părea<br />
mai degrabă amuzant sau chiar absurd.<br />
Existenţa furculiţei masca puţin realitatea.<br />
Furculiţa ne-a determinat să privim acel<br />
cuţit într-un mod diferit, schimbându-se astfel<br />
opinia noastră despre acel om. Să privim<br />
comportamentul acestui om şi din altă postură.<br />
Am ajuns la concluzia ca acesta părea<br />
ameninţător pentru el însuşi în momentul în<br />
care mergea pe stradă ţinând cuţitul în<br />
mână, dar acest lucru nu însemna neapărat<br />
că era un criminal. Aceasta este reacţia pe<br />
care o avem faţă de el, la vederea acelor<br />
obiecte mai mult sau mai puţin periculoase,<br />
ceea ce pare destul de interesant. Furculiţa<br />
putea foarte bine să sugereze faptul că acel
41<br />
cuţit era un obiect inofensiv, însă este posibil<br />
ca însăşi situaţia să fi făcut ca totul să<br />
pară de la sine adevărată , aceeaşi situaţie<br />
care l-a determinat pe acesta să aibă şi furculiţa<br />
şi cuţitul la el. Cu alte cuvinte este<br />
posibil ca acesta să fi avut cu el furculiţa ca<br />
să ne inducă în eroare crezând că poate părea<br />
inofensiv. În altă ordine de idei dacă<br />
ne-am fi repezit spre secţia de poliţie pentru<br />
a raporta faptul că un om se plimbă prin<br />
oraş cu un cuţit în mână omiţând existenţa<br />
furculiţei, ofiţerul de poliţie ar fi simţit din<br />
partea noastră slăbiciune faptul că ne-am<br />
lăsat induşi în eroare de către propriile raţionamente.<br />
Este uşor să ne gândim la diferite<br />
situaţii în care elementele de probă<br />
atunci când sunt luate împreună cu altele<br />
pot oferi o imagine diferită faţă de cea care<br />
ar putea fi în realitate adevărată…dacă<br />
omul din exemplul dat ar fi ţinut în braţe un<br />
copil vesel, ar fi părut destul de inofensiv,<br />
chiar dacă ar fi avut cuţitul fără furculiţă.<br />
Contrar celor de mai sus prezentate este de<br />
asemenea adevărat că probele prezentate ne<br />
pot conduce spre nişte concluzii diferite<br />
faţă de cele pe care le avem şi pe care le-am<br />
prezentat.<br />
În cazul în care la uşa dumneavoastră ar<br />
apărea un om rănit, bătut şi v-ar spune destul<br />
de sincer că cineva l-a agresat într-o manieră<br />
violentă, v-aţi gândi probabil în acel moment<br />
că această persoană bătută şi speriată care se<br />
află în faţa dumneavoastră nu ar avea motive<br />
să mintă ţinând cont de starea în care se află.<br />
Cu toate acestea putem privii situaţia şi<br />
dintr-o altă perspectivă, puţin diferită faţă de<br />
a victimei dacă descoperim că acesta a<br />
început lupta şi că bătaia pe care a primit-o a<br />
fost rezultatul acţiunii celorlalţi oameni cu<br />
scopul de a se apăra.<br />
Cineva odată afirma într-un articol de<br />
revistă că prezenţa unei străzi luminate este<br />
cauza criminalităţii. El a susţinut că hoţii şi<br />
criminalii violenţi erau atraşi de zonele puternic<br />
luminate din moment ce aceste zone<br />
erau de obicei locuite de persoane bogate.<br />
Potrivit hibridului, el era ocupat în a afirma<br />
că aleile întunecate faţă de cele luminate,<br />
noaptea erau mai sigure. A susţinut de asemenea<br />
aceste afirmaţii referindu-se în acelaşi<br />
timp la faptul că existau mai multe jafuri<br />
şi spargeri în suburbiile puternic luminate<br />
decât exista în suburbiile unde străzile<br />
nu erau luminate. Există două greşeli în<br />
acest raţionament. Prima: avem de a face cu<br />
cauza şi efectul. Observăm faptele –lumina<br />
strălucitoare şi jafurile au fost într-adevăr<br />
cauza şi efectul, dar scriitorul le-a interpretat<br />
într-un mod greşit deoarece acestea se<br />
potriveau cu scopul său (scop ce a fost prezentat<br />
şi clarificat mai târziu în articolul<br />
său). De fapt luminile puternice –strălucitoare-<br />
nu provoacă crime. Fapte cunoscute<br />
arată că atunci când spargerile cresc în<br />
anumite zone rezidenţiale, rezidenţii recurg<br />
la o luminare şi mai bună în scopul de a<br />
descuraja hoţii. Spărgătorii renunţă ca urmare<br />
a luminilor nou-instalate dar rămân<br />
încă frecvent în astfel de zone decât în celelalte.<br />
Prin urmare spargerile provoacă instalarea<br />
unor noi surse de lumină şi nu invers.<br />
În cea de a doua explicaţia dată este<br />
greşită. Convingându-ne în cele din urmă<br />
de faptul că zonele luminate puternic sunt<br />
mai predispuse la crime decât alte zone,<br />
scriitorul articolului a susţinut atunci că<br />
acest lucru se întâmpla deoarece infractorii<br />
sunt atraşi de luminile strălucitoare. Cu<br />
toate acestea faptul că a făcut această remarcare<br />
cu privire la oamenii care au fost<br />
fi induşi în eroare de către articol , cu consecinţe<br />
dezastruoase, el s-a simţit obligat să<br />
publice un articol prin care să ceară respingerea<br />
celor afirmate în articol. O selecţie a<br />
probelor, ne poate conduce de multe ori pe<br />
un drum greşit.<br />
Stând în sală la o şedinţă , în instanţă,<br />
poţi vedea cum evoluează un proces penal,<br />
unde se pot auzi de nenumărate ori argumente<br />
false prezentate de avocaţi, şi acceptate<br />
cu bună credinţă de către juriu. Din<br />
nefericire, subliniind astfel de erori , nu întotdeauna<br />
acest lucru duce la anularea argumentelor<br />
false. Unii avocaţi, uneori sunt<br />
foarte greu de mulţumit şi nu renunţă până<br />
nu obţin ce vor, alţii în schimb sunt determinaţi<br />
doar la ideea de a câştiga procesul<br />
nemaiinteresându-i de modul cum reuşesc
să obţină victoria. Acest lucru mă pune în<br />
faţa unei probleme mai sensibile, din<br />
punctul meu de vedere. În instanţă este<br />
foarte greu să-ţi dai seama dacă un argument<br />
fals fie el cât de mic este simplu şi<br />
greşit din sinceritate sau este o manipulare<br />
intenţionată a adevărului.<br />
Din păcate există o problemă în toate<br />
acestea. Contează deoarece retorica unui<br />
avocat lipsit de imaginaţie, îl împinge la<br />
gândul de a câştiga procesul cu orice preţ a-<br />
indiferent că poate balansa juriul cu privire<br />
la decizie-a pentru acest tip de avocat acest<br />
lucru este mai mult decât logic. Sala de judecată<br />
nu este un câmp de luptă este locul<br />
ce deţine o putere a logicii, sala poate respinge<br />
toate argumentele false sau mai puţin<br />
logice.<br />
Cel mai bun rezultat ar putea fi obţinut<br />
în cazul în care se pretinde că mintea medico-legală<br />
este întotdeauna perfectă.<br />
O eroare comună are de a face în mod<br />
particular cu evaluarea pieselor ce compun<br />
dovezile împotriva acuzatului. Un bun<br />
exemplu al acestui tip de eroare a avut loc<br />
în timpul procesului penal al lui<br />
O.J.Simpson, jucătorul american de fotbal,<br />
care a fost acuzat de uciderea soţiei sale şi a<br />
amantului acesteia. Probele arătate de către<br />
procuror au arătat că picăturile de sânge<br />
găsite la locul crimei , aveau în conţinutul<br />
lor grupa sanguină caracteristică lui Simpson.<br />
S-a spus în faţa Completului de Judecată<br />
, că numai o singură persoană din 400<br />
are în sânge aceste caracteristici şi de altfel<br />
dovezile aduc şi mai mult în prim plan<br />
faptul că sângele găsit la faţa locului aparţinea<br />
lui Simpson.<br />
Avocatul apărării a obiectat, aducând şi<br />
argumentând că este posibil ca un număr<br />
foarte vast de persoane (echivalentul unui<br />
set complet de spectatori aflaţi pe un stadion<br />
de fotbal din Los Angeles ) să împartă<br />
aceeaşi grupă de sânge cu aceleaşi caracteristici.<br />
Prin urmare, au relatat că rezultatele<br />
puteau fi greu de considerat ca fiind o dovadă<br />
reală, fiind totul împotriva lui Simpson.<br />
De fapt, s-a susţinut că dovezile au<br />
fost în mod eficient utile.<br />
42<br />
Dacă Simpson a fost acuzat de crimă<br />
numai în baza acestor constatări , atunci nu<br />
vor putea fii considerate ca probe împotriva<br />
lui. Pentru ce l-aţi ales tocmai pe el din<br />
multe alte persoane ce ar fi putut fii alese la<br />
fel de bine ca şi Simpson? Pe baza constatărilor,<br />
sângele ar fi putut aparţine oricăruia<br />
dintre ei, cu o egală probabilitate în fiecare<br />
caz. Sub astfel de circumstanţe evident<br />
această constatare putea să fie lipsită de<br />
valoare. Dar dovezile nu au ieşit la lumină<br />
în astfel de condiţii.<br />
Există deja un caz în “prima facie” contra<br />
Simpson, cu alte cuvinte existau deja o<br />
mulţime de probe împotriva lui. Pentru a<br />
pune totul într-o altă postură, în cazul în<br />
care totul era împotriva lui, situaţia putea fi<br />
prezentată în cote. Să zicem, de dragul de a<br />
argumenta, că din ceea ce ştim deja despre<br />
Simpson (ex. din dovezile existente şi înainte<br />
de a evalua probele de sânge) cotele<br />
împotriva lui erau de 3 la 2 în defavoarea<br />
sa. Cu alte cuvinte dovezile sugerau faptul<br />
că era mai mult decât probabil ca acesta să<br />
nu fie vinovat. În cazul probelor de sânge,<br />
aceste noi informaţii, cu siguranţă întăresc<br />
credinţa în a considera că Simpson este vinovat!<br />
Oamenii de ştiinţă ar spune ca aceste<br />
cote anterioare celor noi, după cele mai recente<br />
evaluări au fost luate în considerare-a<br />
sunt mai mari în ceea ce priveşte vinovăţia.<br />
Aşa că spre deosebire de creanţele de apărare<br />
, probele de sânge erau pe departe de a<br />
nu fii utile. Acest lucru poate fi cunoscut<br />
mult mai bine amplasându-l într-o poveste<br />
imaginară. Mergi pe jos, de-a lungul străzii<br />
iar în îndepărtare vezi un om ce intră întrun<br />
magazin. Acesta este înalt şi cu părul<br />
blond, îţi aminteşte de un prieten de al tău<br />
mai vechi. Ulterior, altcineva îţi spune că a<br />
văzut aceeaşi persoană intrând în acelaşi<br />
magazin la aceeaşi oră, în acelaşi timp.:<br />
”eram aproape de el şi am observat că purta<br />
ochelari cu ramă de aur, la fel ca cei ai prietenului<br />
tău”. Încă o altă persoană spunea<br />
că omul purta o cravată particulară, vorbea<br />
cu un accent scoţian, avea o voce de o calitate<br />
timbrală deosebită şi un mers galant,<br />
distinct” -toate acestea sunt atribuite omu-
lui. Ca o evidentă acumulare a faptelor vei<br />
deveni şi mai convins de faptul că omul<br />
care a intrat în magazin a fost într-adevăr<br />
prietenul tău. Ajungi la această concluzie<br />
datorită numărului mare de probe, cu toate<br />
că fiecare dintre atributele omului luate separate<br />
nu ar fi constituit dovada identităţii<br />
acestuia, deoarece milioane de oameni sunt<br />
înalţi, au părul blond şi aşa mai departe.<br />
Dar nu mulţi oameni au combinaţia de atribute<br />
care se găsesc la prietenul nostru<br />
Simpson-motiv pentru care aţi fost în cele<br />
din urmă convinşi că omul şi prietenul<br />
dumneavoastră sunt unul şi acelaşi lucru.<br />
Deşi toate acestea, sună perfect, evident<br />
sunt de neînţeles atunci când dovezile sunt<br />
aduse la curte. Surprinzător aceste greşeli<br />
–care pot să apară pur şi simplu atât de evidente<br />
în viaţa de zi cu zi -sunt făcute adesea<br />
în sala de şedinţe, fără a fi notate. Cum se<br />
poate întâmpla acest lucru? Avem de a face<br />
cu gânduri nedivulgate şi reacţii în mintea<br />
oamenilor şi nu putem şti ce sunt acestea.<br />
În cazul juraţilor este ilegal să întrebăm<br />
câţi membrii au ajuns la aceeaşi concluzie.<br />
Aşadar răspunsul lor trebuie să fie într-o<br />
oarecare măsură speculativ. Atmosfera<br />
dintr-o sală de judecată este întotdeauna<br />
una tensionată. Toate problemele grave sunt<br />
discutate. Viaţa cuiva este pusă în joc.<br />
Avocaţii aproape ca întotdeauna emană o<br />
aură de mare autoritate. Se consideră a fi<br />
nişte oratori de invidiat şi au convingerea<br />
că foarte puţini oameni fac greşeli atunci<br />
când declară ceva în scris. Mai mult decât<br />
atât o astfel de situaţie juridică, nu este la<br />
fel de simplă şi clar manifestată în situaţiile<br />
de zi cu zi , cum ar fi cazul omului care intră<br />
în magazin. De altfel punctul principal<br />
în această ipotetică poveste este că a făcut<br />
exact la fel ca bărbatul din exemplu, luat de<br />
la cazul lui Simpson -cei mai mulţi oameni<br />
ar fi de acord ca într-un fel sau altul elementele<br />
de probă de sânge să fie evidente şi<br />
să reprezinte punctul de plecare.<br />
Există mai multe moduri în care probele<br />
pot fi interpretate greşit. Să luăm următorul<br />
exemplu: să presupunem că un motociclist<br />
este prins de poliţie din cauza excesului de<br />
43<br />
viteză. El este oprit şi supus unor teste însă<br />
în final s-a constatat ca acesta conducea cu<br />
o viteză sub limita legală. Este posibil ca<br />
motociclistul să fie înregistrat datorită faptului<br />
că avea viteza peste limita legală, când<br />
de fapt acesta nu era. Şansa de a se întâmpla<br />
acest lucru este foarte mică: înregistrările<br />
pot arăta faptul că 1 la 100 din rezultatele<br />
testelor cu fiola sunt incorecte. Cu<br />
scopul de a lua în considerare comportamentul<br />
conducătorului auto în instanţa de<br />
judecată, aceasta va trebui să precizeze că<br />
există o şansă de 1 la 100 pentru un rezultat<br />
pozitiv (ex. conducătorul auto a fost peste<br />
limită) atunci când, de fapt, el nu a fost .<br />
Acest lucru poate fi prezentat în instanţa de<br />
judecată într-un mod uşor diferit: există o<br />
şansă de 1 la 100 că omul nu a fost peste<br />
limită dacă ar fi primit un rezultat pozitiv.<br />
Au aceste declaraţii de probabilitate<br />
acelaşi sens? Deşi ele arată similar, ele sunt<br />
de fapt diferite ca înţeles. Să privim puţin<br />
situaţia:<br />
Există o şansă de 1 la 100 dintr-un rezultat<br />
pozitiv, în cazul în care conducătorul<br />
auto nu a fost peste viteza legală.<br />
Există o şansă de 1 la 100 a conducătorului<br />
auto să nu fie exact la limită, în cazul<br />
în care a obţinut un rezultat pozitiv.<br />
Situaţiile nu sunt toate la fel, deoarece<br />
accentul a fost mutat de la probabilitatea ca<br />
un rezultat să fie pozitiv iar cea a conducătorului<br />
auto era peste limită. Diferenţa nu<br />
poate fi observată imediat şi deseori ajunge<br />
în instanţă ca nefondată, în special atunci<br />
când vorbim de o schimbare în măsura de a<br />
fi făcută de avocaţi. De obicei, se pune accentul<br />
pe aceste schimbări care produc mici<br />
turbulenţe. Cele două afirmaţii, sunt luate<br />
împreună într-urât acestea sunt foarte diferite<br />
–într-adevăr cu rezultate potenţiale dezastruoase.<br />
Un exemplu din viaţa de zi cu<br />
zi, ar trebui să facă din acest punct unul<br />
foarte clar. Consider aceste două situaţii:<br />
Toţi câinii sunt animale cu patru picioare<br />
• Toate animalele patrupede sunt câini.<br />
Cred că cei mai mulţi oameni ar vedea<br />
imediat dacă cele două declaraţii sunt sau
nu identice a-cu toate că exact aceleaşi cuvinte<br />
sunt utilizate în fiecare dintre ele;<br />
numai ordinea lor în propoziţie este diferită.<br />
Este de asemenea foarte clar că nu se poate<br />
deduce a doua din prima. Este de asemenea<br />
foarte clar, că nu se poate deduce prima din<br />
a doua. Deşi eroarea în exemplul nostru<br />
este mai mult decât clară, într-urât acesta nu<br />
poate să fi fost acelaşi lucru ca în primul<br />
exemplu, ambele sunt exact acelaşi tip de<br />
greşeală, logic vorbind.<br />
Luaţi în considerare următoarele exemple<br />
ipotetice. Dacă unui pârât din boxa acuzaţiilor<br />
îi este găsit un anumit tip de scris de<br />
mână iar probele arată că, de exemplu 85%<br />
dintre criminali au scris de mână declaraţiile,<br />
cu astfel de caracteristici, ar putea fii cu<br />
uşurinţă prezentate în instanţă astfel:<br />
- 85%dintre criminali au tip A scrierii de<br />
mână, ar putea deveni<br />
- 85%dintre cei care au tip A scrierii de<br />
mână sunt criminali.<br />
Ceea ce a fost o declaraţie a unor interese,<br />
a devenit o declaraţie de probabilitate<br />
puternică de vinovăţie. Este uşor să vezi un<br />
om nevinovat cum ar putea fii condamnat<br />
datorită acestor dovezi.<br />
Să luăm în considerare cazul unei persoane<br />
care a fost acuzată de spargerea unei<br />
case şi comiterea unui jaf cu violenţă.<br />
Fragmente de sticlă sunt găsite impregnate<br />
în pantofii săi. Teste ştiinţifice făcute pe<br />
sticlă arată că au proprietăţi similare cu ferestrele<br />
casei ce au fost sparte de către hoţ<br />
pentru a putea intra. Oricât de departe am<br />
merge, situaţia este mai mult decât evidentă,<br />
atâta timp cât puterea acestuia nu<br />
este exagerată. În instanţă, un avocat,<br />
poate să repete concluzia raportului medico-legal,<br />
poate confirma că această evidenţă<br />
întăreşte faptul că acesta a spart geamul.<br />
Cu toate că această declaraţie este<br />
adevărată ea ne poate induce în eroare deoarece<br />
ne oferă prea puţine argumente.<br />
Foarte des, acest tip de dovezi nu sunt puse<br />
foarte mult în discuţie. Problema este că<br />
până aici nu sunt dovezi destul de convingătoare.<br />
În exemplul nostru, bucăţile de sticlă<br />
găsite pot avea aceleaşi proprietăţi cu<br />
44<br />
geamurile altor case, însă nu am vrea să ne<br />
complicăm şi mai mult decât atât.<br />
Sunt exemple şi mai grele. Cunosc câteva<br />
cazuri în care injuriile aduse unui copil<br />
erau considerate ca având conotaţii sexuale<br />
, altfel puteau fi înţelese în alte moduri .<br />
Problema este că celelalte cazuri nu sunt<br />
menţionate; doar unul este menţionat-acela<br />
că un avocat sau un martor au vrut să influenţeze<br />
decizia juriului. Nu există nici un alt<br />
motiv pentru care am putea menţiona doar<br />
o cauză care este în concordanţă cu dovezile,<br />
de ce nu se alege la întâmplare orice<br />
altă cauză? Este soluţia aleasă într-o anumită<br />
cauză şi reţinută la sursă de către alte<br />
cauze posibile care fac ca pronunţarea să fie<br />
de consecvenţă eronată. Ceea ce trebuie făcut<br />
în astfel de situaţii este de a prezenta<br />
toate cauzele posibile sau scenariile care ar<br />
fi putut duce la dovezile în cauză, fie că<br />
este vorba despre leziuni sau despre prezenţa<br />
unui ciob de sticlă într-un pantof.<br />
Probabilitatea că fiecare cauză este adevărată<br />
ar putea fi susţinută şi evaluată în instanţa<br />
de judecată. Un alt tip de raţionament<br />
fals poate provoca o mulţime de încurcături<br />
în instanţa de judecată. Deseori un psiholog<br />
va raporta cazul unui copil ce a fost intervievat<br />
expunând anumite atribute sau maniere;<br />
spun, el sau ea au avut tendinţa de a<br />
evita privirea psihologului în ochi în timp<br />
ce stăteau şi ascultau. Este de asemenea<br />
posibil ca acest copil să-i fi spus intervievatorului<br />
că a avut vise de un anumit tip.<br />
Referitor la rezultatele studiilor sale şi a<br />
altora, psihologul poate constata că optzeci<br />
la sută din copiii maltrataţi sunt expuşi la<br />
manierism în primul rând, şaptezeci şi cinci<br />
la sută expuşi la de-a doua iar nouăzeci la<br />
sută au avut vise de genul celor descrise.<br />
Urma atunci ca psihologul să concluzioneze<br />
faptul că acel copil intervievat, era foarte<br />
probabil să fi fost abuzat. Este aceasta o<br />
concluzie valabilă? Puse toate cap la cap,<br />
par destul de rezonabile, dar o examinare<br />
mai atentă va arată că este profund greşită.<br />
Fără să fi examinat vreodată un copil abuzat,<br />
pot să spun, fără teama de contradicţie,<br />
că ei împărtăşesc un alt atribut în comun:
sută la sută din copiii maltrataţi respiră.<br />
Acest atribut-respiraţie -este chiar mai puternic<br />
corelat cu copii abuzaţi mult mai<br />
mult decât atributele ce au condus psihologul<br />
la concluzia că acel copilul a fost abuzat.<br />
Acesta nu este un atribut special, se manifestă<br />
în comportamentul copiilor abuzaţi,<br />
care contează, numai dacă o astfel de caracteristică<br />
este împărtăşită şi de alţi copii,<br />
de asemenea. Întrebarea care ar trebui să fie<br />
pusă este dacă, şi cât de des, copiii care nu<br />
au fost abuzaţi, manifestă de asemenea<br />
aceste caracteristici. În caz de respiraţie<br />
răspunsul este perfect limpede, din moment<br />
ce ştim cu toţii că toţi copiii care trăiesc respiră.<br />
Atunci când vine vorba de maniere<br />
sau vise răspunsul nu este atât de evident,<br />
cei mai mulţi oameni, inclusiv membrii juriului,<br />
nu ştiu cât sunt de comune aceste<br />
atribuţii în rândul copiilor în general. Concluziile<br />
psihologului, prezentate cu un suport<br />
statistic, par a fi riguros ştiinţifice,<br />
atunci când, de fapt, ele nu sunt. Rezultatele<br />
şi concluziile prezintă doar jumătate din<br />
imagine; fără cealaltă jumătate nu putem<br />
ajunge, eventual, la o concluzie validă.<br />
Metoda ştiinţifică<br />
Spre deosebire de unele credinţe populare,<br />
ştiinţa este un efort incert. Ea nu se<br />
ocupă de certitudini şi nici de probabilităţi.<br />
Oamenii de ştiinţă sunt obișnuiţi să se gândească<br />
la ştiinţă ca fiind un produs al înaltei<br />
tehnologii ce poate fi produs prin afirmaţii.<br />
În mintea multor non-oameni de ştiinţă, :<br />
ştiinţa "înseamnă calculatoare, lasere şi rachete<br />
pe Lună, dar acest lucru este pentru a<br />
confunda ştiinţa cu tehnologia. În timp ce<br />
tehnologia avansează, într-adevăr, asta se<br />
datorează cercetărilor ştiinţifice, cele două<br />
activităţi nu au acelaşi înţeles. Știinţa este<br />
activitatea ce vizează înţelegerea raţională<br />
a lumii naturale, tehnologia este producţia<br />
de maşini sau alte procedee, destinată să<br />
suscite un anumit rezultat. Tehnologia foloseşte<br />
ştiinţa, iar ştiinţa tehnologia. Spun<br />
aceasta deoarece multe persoane se gândesc<br />
cu neîncredere la afirmaţia că ştiinţa<br />
se ocupă cu probabilităţi, nu certitudini;<br />
45<br />
poate ei simt că este falsă modestie sau<br />
chiar o simulare din partea oamenilor de<br />
ştiinţă. Ei vor spune despre televiziune că<br />
funcţionează întotdeauna atunci când este<br />
pornit (cu excepţia cazului în care este stricat);<br />
că lumina vine atunci când comutatorul<br />
este stins. Cu siguranţă, pe urmă, ştiinţa<br />
funcţionează întotdeauna. Acest lucru este<br />
înţeles greşit faţă de ceea ce oamenii de<br />
ştiinţă (spre deosebire de dezvoltătorii de<br />
tehnologie), încearcă să facă. Oamenii de<br />
ştiinţă încearcă să explice de ce lucrurile<br />
sunt aşa cum sunt. Explicaţia astfel dată<br />
(sau ipotezele) sunt prezentate, testate la fel<br />
de riguros posibil şi în cazul în care rezistă<br />
la aceste teste, acestea sunt acceptate ca teorii<br />
până în momentul în care nu sunt afişate<br />
la locul de muncă. Cu alte cuvinte oamenii<br />
de ştiinţă nu caută să " dovedească"<br />
teoriile cei nu cred că pot face un asemenea<br />
lucru, mai degrabă, aceştia nu reuşesc să<br />
nege acest lucru. Astfel, ştiinţa este preocupată<br />
cu probabilităţi la toate nivelurile de<br />
organizaţie. Fizicienii nu pot spune unde se<br />
va afla un electron la un moment dat, ei se<br />
pot pronunţa doar în cazul în care acesta<br />
este cel mai probabil decât însuşi comportamentul<br />
animalelor, nu pot spune în ce<br />
parte vor fugii antilopele atunci când văd<br />
un leu-le pot sugera numai direcţia cel mai<br />
sigur . Probabilitatea este un cuvânt foarte<br />
frecvent întâlnit în vocabularul oamenilor<br />
de ştiinţă. Medicina legală nu face excepţie,<br />
ci, de asemenea, trebuie să evalueze dovezi<br />
în baza de probabilitate. Astfel încât, atunci<br />
când interpretează scena crimei sau probele<br />
prelevate de la locul faptei pentru examenul<br />
de laborator, o caută, nu pentru ceea ce<br />
s-a întâmplat, dar pentru ceea ce, probabil,<br />
s-a găsit .O raportare este produsă în cele<br />
din urmă, aceasta prezintă rezultatele în<br />
termeni de probabilitate. Dar, tu poţi întreba,<br />
probabilitatea cui? Scenariul, cu alte<br />
cuvinte, ideal reconstruit a ceea ce poate să<br />
se fi întâmplat este ciudat, de multe ori<br />
destul de multe lucruri trec prin mintea<br />
ofiţerului de poliţie şi cea medico-legală a<br />
oamenilor de ştiinţă. Ofiţerii de poliţie sunt<br />
apţi să ne întrebe dacă povestea omului
acuzat este probabil să fie adevărată, având<br />
în vedere probele medico-legale găsite de<br />
oamenii de ştiinţă la faţa locului. Medicina<br />
legală pune întrebarea invers; ele întreabă<br />
dacă probele sunt probabile, având în vedere<br />
acuzaţia. Elementele de probă, de la<br />
faţa locului sunt un fapt real; ori, fie au găsit<br />
sau nu au găsit o dovadă indiscutabilă<br />
a unei arme de foc pe podea. Ceea ce ar fi<br />
putut să se întâmple este o ipoteză, o opinie,<br />
o idee dar nu este un fapt. Deci, dacă investigaţiile<br />
ofiţerului mă pun în situaţia de<br />
a mă întreba dacă este posibil ca Bloggs să<br />
fi fost la faţa locului, având în vedere faptul<br />
că arma sa a fost găsită acolo, răspunsul<br />
meu v-a trebui să fie da, este probabil. Cât<br />
de util este acest lucru? într-adevăr nu prea<br />
mult. Nimeni nu are nevoie de un om de<br />
ştiinţă medico-legal pentru a spune o ceva<br />
evident. Dar în cazul în care ofiţerul cere<br />
dovezi dacă este posibil, având în vedere<br />
povestea lui Bloggs, se pot spune mult mai<br />
multe lucruri utile. De ce? Pentru că nu mai<br />
suntem limitaţi la un scenariu posibil, şi<br />
anume, că Bloggs s-a dus la faţa locului şi<br />
şi-a lăsat arma acolo. Multe altele ar fi fost<br />
în măsură să evalueze, nu numai posibilitatea<br />
fiecăruia, ci de a oferi o opinie că este<br />
unul la care cel mai probabil are cea mai<br />
mare probabilitate. Prezentând întrebarea,modul<br />
în care ofiţerul de poliţie a făcuto,<br />
nu lasă loc de manevră-răspunsul la întrebarea<br />
lui ar trebuit să fie da este probabil,<br />
dar, mult mai periculos, el a închis uşa, care<br />
ar putea fi condus la luarea în considerare a<br />
altor posibilităţi . Ea ne-a spus în schimb<br />
că Bloggs frecventa des locul faptei.<br />
Neregularitatea materialului<br />
În extremă, dar nu mai puţin frecvente,<br />
situaţiile ar putea fi la fel de doveditoare în<br />
concordanţă cu vinovăţia sau un curs de<br />
inocenţă. De asemenea, sistemul permite<br />
contradictoriul cu "avocatul" , posibilitatea<br />
de a exprima punctul de vedere ,faptul că o<br />
bucată de probe poate fi în concordanţă cu<br />
altceva , precum şi că nu pot fi evidente în<br />
multe cazuri. Acesta este cazul în<br />
care,atunci când dovezile ştiinţifice complicate<br />
sunt prezentate şi pentru care nu există<br />
46<br />
altă explicaţie este imediat evident pentru<br />
cele mai multe explicaţii. Altele pot foarte<br />
bine să fie aparente la un om de ştiinţă medico-legală,<br />
care poate alege să nu dezvăluie<br />
faptele. Sunt de acord să spun că<br />
aceasta nu s-a întâmplat, aşa cum s-a întâmplat<br />
în cazul Maguire. Şapte Maguire<br />
au fost arestaţi după ce au fost suspectaţi de<br />
posesie ilegală de nitroglicerină.<br />
Tampoanele de la mâini şi pilitura de<br />
sub unghiile celor şapte, precum şi din mănuşile<br />
aparţinând unuia dintre cei şapte, au<br />
fost luate şi testate în Armament Regal de<br />
Cercetare şi Dezvoltare Creare (RARDE),<br />
folosind o tehnică cunoscută sub numele de<br />
cromatografie în strat subţire . Rezultatele<br />
au indicat prezenţa nitroglicerinei, în<br />
probe. Alte rezultate au fost în concordanţă<br />
cu ideea că cei şapte au manipulat nitroglicerina.<br />
Avocatul apărării ar fi pus la îndoială<br />
faptul că rezultatele ar fi putut fi cauzate<br />
de alte substanţe, dar el nu a putut sugera<br />
ceea ce o astfel de substanţă ar putea<br />
fi. El a invocat, de asemenea, posibilitatea<br />
ca această contaminare cu nitroglicerină s-<br />
ar fi putut întâmpla într-un mod inocent,<br />
dar nu a reuşit să convingă instanţa de judecată.<br />
Maguire şapte au fost condamnaţi în<br />
martie, 1976. Există un punct de vedere<br />
minuscul în detaliu a ceea ce s-a întâmplat.<br />
În esenţă cazul a fost investigat şi -a constatat<br />
că şi alte substanţe ar fi putut produce<br />
aceleaşi rezultate ca şi nitroglicerina şi acea<br />
contaminare nevinovată, de exemplu de<br />
manipulare a nitroglicerinei -prosoape<br />
contaminate, ar fi putut fi o explicaţie alternativă.<br />
De asemenea, s-a constatat că oamenii<br />
de ştiinţă implicaţi ştiau şi că alte<br />
substanţe ar fi putut produce rezultatele observate,<br />
dar că aceştia au reţinut aceste informaţii<br />
pentru dânsii. Oamenii de ştiinţă<br />
au spus că aceste teste suplimentare ar putea<br />
fi realizate după testele iniţiale, dar ancheta<br />
a demonstrat , nu numai că ar fi putut<br />
face aceasta, dar că acestea de fapt, au fost<br />
făcute. Curtea de Apel a anulat condamnările<br />
penale şi cei şase membrii supravieţuitori<br />
al grupului (unul a murit în închisoare)<br />
au fost eliberaţi. Curtea a considerat că "
47<br />
neregularitatea materialului" ar fi avut loc<br />
din cauza eşecului de oameni de ştiinţă ce<br />
au dezvăluit toate informaţiile relevante şi<br />
au concluzionat:<br />
"Suntem de părere că un om de ştiinţă<br />
medico-legală care este şi consilier al autorităţii<br />
de urmărire penală are obligaţia de a<br />
dezvălui materia din care ştie că poate avea<br />
unele rezultate asupra infracţiunii practicate<br />
şi circumstanţele cauzei. Divulgarea va<br />
fi a autorităţilor care îşi păstrează materialul<br />
şi pe care trebuie să-l întoarcă ... dezvăluind<br />
informaţiile de apărare ... Putem<br />
vedea că nu există nicio cale să se facă<br />
distincţia între membrii autorităţii de urmărire<br />
şi cei care oferă consultanţă în calitate<br />
de om de ştiinţă medico-legală. O astfel de<br />
distincţie ar putea implica anchete dificile<br />
în litigiu,cu privire la cunoştinţele în cazul<br />
în care s-a oprit, dar, cel mai important, ar<br />
fi în întregime în contradictoriu cu interesul<br />
de a ameliora disparitatea resurselor ştiinţifice<br />
între Coroană şi subiect. "<br />
Cu toate acestea, instanţa de judecată i-a<br />
achitat pe oamenii de ştiinţă de orice tentativă<br />
deliberată de a induce în eroare instanţa<br />
de la proces original. Interesant, o paralelă<br />
aproape exactă a acestui caz a avut loc la<br />
aproximativ aceeaşi perioadă. In 1974,<br />
Judith Ward a fost condamnat pentru bombardament<br />
în incinta Colegiului Naţional<br />
de Apărare din Buckinghamshire, un antrenor<br />
pe M62 şi Euston Station . Probe prelevate<br />
de pe mâinile doamnei Ward's şi de la<br />
diverse obiecte au fost testate de oamenii de<br />
ştiinţă de la Home Office Forensic Science<br />
Service, folosind o metodă cunoscută sub<br />
denumirea de testare Griess, precum şi de<br />
oamenii de ştiinţă de la RARDE, utilizând<br />
cromatografia în strat subţire. Ambele laboratoare<br />
au ajuns la concluzia că urme de nitroglicerină<br />
erau prezente.<br />
După achitarea celor Şapte Maguire şi<br />
Birmingham Sase, Home Secretary a trimis<br />
cazul Ward la Curtea de Apel, care a anulat<br />
condamnările. Ca şi în cazul Maguire<br />
Seven, s-a constatat că " neregularitatea<br />
materialului " a avut loc şi că rapoartele făcute<br />
de oamenii de ştiinţă "au fost", calculate<br />
pentru a descuraja ancheta ". S-a dovedit<br />
că substanţele din vopseaua de pantofi<br />
ar putea da aceleaşi rezultate ca şi nitroglicerina<br />
şi că oamenii de ştiinţă ştiau acest<br />
lucru, dar au reţinut aceste informaţii ; ca<br />
testele efectuate la RARDE să ia în considerare<br />
posibilitatea de contaminare nevinovată<br />
au fost declarate în mod greşit sau reţinute;<br />
că rezultatele înregistrate ca "slabe"<br />
au fost raportate ca "pozitive"; faptul că<br />
unele concluzii din rezultate au fost greşit<br />
demonstrate şi că dovezile medicale au fost<br />
înăbuşite.<br />
Exces de zel<br />
În decembrie 1972, o femeie a fost violată<br />
şi ucisă în Scoţia iar trupul ei a fost<br />
descoperit în Anglia, puţin mai târziu. Din<br />
motive diverse, individ pe nume Preece<br />
John a fost suspectat de crimă, arestat şi<br />
trimis pentru a fi judecat în Scoţia. În mod<br />
normal, Home Office Forensic Science<br />
Service (HOFSS) nu ar fi trebuit să se implice<br />
în caz, lucrările sale fiind, de obicei<br />
limitate la investigaţiile din Anglia şi Ţara<br />
Galilor, dar din moment ce organismul a<br />
fost găsit în Cumberland, Anglia, precum şi<br />
ipoteza iniţială a fost cum că ar fi avut loc<br />
acolo crima , oamenii de ştiinţă de la laboratorul<br />
medico-legal Chorley al Home Office<br />
Forensic Science Service s-au implicat.<br />
În special,dr. Clift Alan, unul dintre oamenii<br />
de ştiinţă cu experienţă în domeniu din<br />
laborator, a dat probe la proces, spunând că<br />
sângele ce a fost găsit pe haina cadavrului<br />
aparţine aceleaşi grupe sanguine ca a lui<br />
Preece.A dat, de asemenea, dovezi cu privire<br />
la firele de păr, care au fost recuperate<br />
de pe gulerul femeii şi fibre de la camioanele<br />
lui Preece . Preece a fost condamnat<br />
în 1973 de către Înalta Curte de Justiţie din<br />
Edinburgh. Şeful detectivilor din Cumbria,<br />
a scris o scrisoare directorului de laborator<br />
Chorley, în care i-a mulţumit pentru munca<br />
dr.Clift şi spunea că dovezile lui au format<br />
"bastionul de caz”. Dr.Clift s-a mutat în<br />
laboratorul din Birmingham la HOFSS<br />
pentru a se ocupa de Departamentul de Biologie<br />
iar în anul următor noile proceduri<br />
de control ale calităţii au fost puse în apli-
care. Pe parcursul atribuţiilor sale noi, directorul<br />
adjunct a venit cu o dovadă care<br />
arăta că Dr.Clift a fost selectiv în raportul<br />
său cu privire la fapte, în instanţa de judecată<br />
şi a semnalat existenţa unor fapte incorecte.<br />
În septembrie, 1976, el a ajuns la<br />
concluzia că dr.Clift se făcea vinovat de<br />
incompetenţă gravă de tehnică, în cazul lui<br />
John Preece şi în alte cazuri şi a informat<br />
directorul de laborator de părerea lui.<br />
Aceste descoperiri au fost făcute atunci<br />
când Dr.Clift era departe. La întoarcerea sa,<br />
directorul şi directorul adjunct al laboratorului<br />
Birmingham l-au intervievat în legătură<br />
cu un număr de cazuri ale sale, în care<br />
rapoartele au fost scrise în contradictoriu cu<br />
rezultatele de testare înregistrate. Ca urmare<br />
a acestui interviu, s-a concluzionat că<br />
Dr.Clift a fost selectiv în ceea ce priveşte<br />
raportul sau comunicând acele "rezultate”<br />
în mod evident greşite. La scurt timp după<br />
aceasta, o reuniune de funcţionari de birou<br />
a luat loc. Ședinţa a fost condusă de controlorul<br />
de la HOFSS şi directorul laboratorului<br />
Birmingham Publice .În cadrul reuniunii<br />
s-a ajuns la concluzia că Directorul<br />
Procuraturii ar trebui să fie informat în scopul<br />
de a verifica dacă acţiunile dr.Clift au<br />
fost efectuate cu intenţie penală. De asemenea,<br />
s-a decis să-l suspende pe Dr.Clift de<br />
la plata taxei pe deplin. Urmărind cazul<br />
Dr.Clift de suspendare, directorul laboratorului<br />
din Aldermaston HOFSS, care a fost<br />
rugat să se uite la unele dintre dosarele<br />
Dr.Clift , a trimis un raport de control, comentând<br />
cu privire la calitatea proastă a locului<br />
de muncă al Dr.Clift şi declarând că<br />
el a făcut concluzii bazate pe dovezi de papirus,<br />
că nu a reuşit să dezvăluie faptele pe<br />
deplin; că a luat decizii "riscante"; concluziile<br />
sale fiind deseori "nesănătoase şi invalide"<br />
şi că rapoartele sale au fost, uneori<br />
ambigue. O anchetă a organelor de poliţie<br />
în cazul efectuării dosarului Dr.Clift a avut<br />
loc, dar Directorul Procuraturii Publice a<br />
decis să nu-l judece.Cu toate acestea urmărirea<br />
penală începuse, în 1979, documentele<br />
referitoare la activitatea medico-legală, în<br />
cazul Preece au fost recuperate de la<br />
48<br />
Dr.Clift (când a plecat le-au făcut să dispară<br />
din laboratorul lui Chorley), şi la începutul<br />
anului următor Directorul laboratorului<br />
Aldermaston de la HOFSS a raportat elemente<br />
de probă în cazul Preece. Concluzia<br />
a fost că interpretarea probelor de fibre a<br />
fost lipsită de sens şi, în cele mai multe<br />
rânduri grupul de sânge al femeii moarte a<br />
fost acelaşi cu cel al lui Preece, cu alte cuvinte,sângele<br />
de pe hainele ei ar fi putut la<br />
fel de bine să fi aparţinut femeii şi nu lui<br />
Preece.În 1981, Înalta Curte de Justiţie din<br />
Scoţia a casat convingerea. S-a concluzionat<br />
că: "Nici un juriu rezonabil nu l-ar fi<br />
condamnat după ce aceasta a devenit clar<br />
că Dr.Clift a fost discreditat nu numai ca un<br />
om de ştiinţă, ci si în calitate de martor la<br />
exactitatea, corectitudinea şi obiectivitatea<br />
de încredere,dovezi care ar putea fi plasate".<br />
Ombudsmanul parlamentar a prezentat<br />
un raport asupra cazului, subliniind<br />
că dovezile Forensic Science ar putea duce<br />
nu numai la condamnarea de oameni nevinovaţi,<br />
dar, de asemenea, oamenii pot crede<br />
că acest caz este fără speranţă. S-ar putea<br />
adăuga că ştiinţa rău intenţionată medicolegale<br />
poate duce, de asemenea, la achitarea<br />
persoanelor vinovate. De ce dr.Clift se<br />
comportă într-un mod ruşinos? Ce avea să<br />
câştige? El a avut un loc de muncă sigur<br />
într-un laborator prestigios şi nu avea nimic<br />
de pierdut prin a spune adevărul, tot adevărul<br />
şi numai adevărul. Mulţi oameni de ştiinţă<br />
medico-legală cred că toate cazurile de<br />
acest gen apar din dorinţa de a ruga să se<br />
facă o anchetă de poliţie. Aici este mai<br />
mult faptul să sprijine această idee. Consider<br />
ceea ce se întâmplă atunci când un ofiţer<br />
de poliţie ia un caz în care o infracţiune<br />
este gravă la un om de ştiinţă medico-legală.<br />
Ofiţerul de politie ar putea spune<br />
ceva de genul: "Omul este periculos, avem<br />
dovezi puternice împotriva lui, dar nu putem<br />
spune că el ar putea merge cu uşurinţă<br />
pe străzi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.<br />
Este un violator şi un criminal de copil-fată.<br />
Sărmana fată ar fi fost în continuare<br />
în viaţă, dacă nu ar fi fost acest om.<br />
Doctore, am aprecia dacă aţi putea arăta că
... "Şi aşa mai departe. Acest tip de presiune<br />
subtilă face apel la emoţiile care exercită<br />
o influenţă puternică asupra unor oameni<br />
de ştiinţă. Un om de ştiinţă medicolegală<br />
poate simţi că este de datoria lui să<br />
se asigure că monstrul care a ucis un copil<br />
nevinovat este adus în faţa justiţiei. Poliţia<br />
cu competenţele lor convingătoare, au adus<br />
câteva lucruri suspecte : "Nu există nici o<br />
îndoială despre asta, doctore, el este un<br />
criminal brutal şi dovezile dvs. vor fi foarte<br />
importante..." oamenii de ştiinţă pot să se<br />
teamă că, dacă el nu produce rezultate necesare,<br />
el va avea un rol esenţial în lansarea<br />
unui criminal. Frica pentru care poate fi<br />
acuzat, de a-i permite omului să fie liber<br />
în mod subtil pentru a merge bine anchetatoate<br />
acestea pot influenţa comportamentul<br />
său. Aceasta ar putea duce la un exces "de<br />
zel" de a utiliza fraza interesantă a Controlorului.<br />
Dar acum să ne uităm la tehnicile<br />
de la dispoziţia omului de ştiinţă medicolegală.<br />
Tot arsenalul a continuat această<br />
analogie militară, aleasă de armă va depinde<br />
de natura problemei. Dar de asemenea,<br />
este adevărat că fiecare problemă<br />
aduce cu sine provocări speciale pentru o<br />
minte medico-legală: şi noi vom avea ocazia<br />
să aflăm mai multe din mintea medicolegală<br />
.<br />
BIBLIOGRAFIE<br />
1. David Owen: Criminal Minds - The Science and Psychology of Profiling Barnes&Noble<br />
2004. Amprenta psihologică.<br />
2. A.I. Bastrykine: Les signes de la main Sankt-Petersburg,2006. Pionierii dactiloscopiei<br />
ruseşti..<br />
3. Jean Gayet : Manual de poliţie judiciară (“Manuel de police scientifique”),<br />
ed:Payot, Paris, 1961. Urmele uneltelor..<br />
4. Zakaria Erzinclioglu - Forensic true crime investigations. Adevărata cercetare<br />
criminalistică a locului faptei.<br />
Au contribuit prin traduceri şi comentarii:<br />
Cosma Luminiţa; Mirea Carmen; Serghiescu Adela;<br />
studenţi la Universitatea Spiru Haret,<br />
Facultatea de Drept şi Administraţie Publică Bucureşti<br />
49
UNELE CONSIDERAŢII PRIVIND CADRUL JURIDIC ŞI INSTITU-<br />
ŢIONAL AL POLIŢIEI JUDICIARE ÎN ROMÂNIA<br />
Prof.univ.dr. PRUNĂ ŞTEFAN<br />
Asist.univ.drd. ŞTEFAN CRISTIAN-EDUARD<br />
Academia de Poliţie A.I. Cuza<br />
Catedra de Investigare a Criminalităţii<br />
In the wording of the article, the autors describe the legal and procedural framework<br />
of judicial police, specialized body within the Ministry of Administration and Interior,<br />
with powers in criminal investigation and the administration of evidence in criminal<br />
cases.<br />
Cadrul juridic general ce reglementează vigoare a Legii nr.281/2003. Aceste modificări<br />
activitatea Poliţiei Române este Legea<br />
legislative definitorii, completate prin<br />
nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea<br />
Legea nr.364/2004 privind organizarea şi<br />
Poliţiei Române. Noul Statut al poli-<br />
funcţionarea Poliţiei Judiciare, au necesitat<br />
ţistului, adoptat prin Legea nr.360/2002, o nouă abordare a activităţii de prevenire şi<br />
completează şi detaliază dispoziţiile privind combatere a criminalităţii, Poliţia Română<br />
desfăşurarea, în limitele şi conform legii, a adaptându-se şi respectând cu stricteţe noile<br />
acestei activităţi pusă în slujba comunităţii 1 . prevederi, care au avut ecou şi în evoluţia<br />
Astfel, articolul 1 al acestei legi, statuează indicatorilor de performanţă 3 .<br />
că poliţistul este funcţionar public civil, cu Potrivit competenţelor funcţionale,<br />
statut special, înarmat, ce poartă de regulă structurile Poliţiei Judiciare împreună cu<br />
uniformă şi exercită atribuţiile stabilite unităţile de parchet desfăşoară la nivel naţional<br />
pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie<br />
o activitate intensă pe linia soluţionării<br />
specializată a statului 2 .<br />
sesizărilor cu caracter penal, echipele poliţist<br />
Dispoziţiile referitoare la activitatea poliţiei,<br />
– procuror demonstrându-şi pe deplin<br />
cuprinse secvenţial în alte legi de organizare<br />
eficienţa, în condiţiile sporirii complexităţii<br />
şi funcţionare a instituţiilor statu-<br />
şi diversificării fenomenului infracţional.<br />
lui, au fost completate cu legi speciale ce Aplicarea noii concepţii în domeniu ce<br />
vizează combaterea unui anumit tip de infracţionalitatefesionalism<br />
vizează instrumentarea cu celeritate şi pro-<br />
a dosarelor penale, îndeosebi a<br />
Activitatea Poliţiei Române, începând cauzelor complexe, calitatea actelor procesuale,<br />
cu anul 2004, a purtat amprenta noilor condiţii<br />
precum şi obţinerea unei finalităţi co-<br />
aduse, prin modificările de fond, Codului<br />
respunzătoare, a fost susţinută prin aplicafice<br />
de Procedură Penală, prin intrarea în rea consecventă a prevederilor legale specirespunzătoare,<br />
în domeniu.<br />
1 http://www.politiaromana.ro/cadrul_legal.htm De asemenea, implementarea sistemului<br />
2<br />
Adoptarea Statutului poliţistului şi a Legii de de înregistrare cu număr unic a dosarelor<br />
organizare şi funcţionare a Poliţiei Române, constituie penale a condus la o mai bună coordonare<br />
revirimentul cadrului legal propriu muncii de poliţie,<br />
de către procurori a activităţilor specifice de<br />
fiind un pas decisiv în racordarea instituţiei Poliţiei<br />
Române, la standardele europene în materie. cercetare penală desfăşurate de poliţia judi-<br />
Desăvârşirea acestui vast efort legislativ a făcut ca<br />
România să devină prima ţară din Europa Centrală şi<br />
de Est, care a realizat efectiv demilitarizarea poliţiei.<br />
3 http://www.politiaromana.ro/bilant_2004.htm<br />
50
ciară, oferind posibilitatea acestora de analiză<br />
şi urmărire permanentă a stadiului de<br />
executare a dispoziţiilor date în temeiul<br />
prevederilor Codului de procedură penală.<br />
Complexitatea activităţilor realizate de<br />
Poliţia Română a determinat regândirea<br />
sistemului de management poliţienesc pe<br />
principiile managementului afacerilor publice,<br />
în care se urmăreşte eficienţa, eficacitatea<br />
şi calitatea serviciilor poliţieneşti<br />
oferite cetăţeanului şi comunităţii. Pentru<br />
aceasta a fost necesară delimitarea clară a<br />
componentelor care răspund de principalele<br />
politici poliţieneşti instituţionale.<br />
În opinia noastră, Poliţia Judiciară<br />
constituie cel mai important şi dinamic<br />
pilon al Inspectoratului General al Poliţiei<br />
Române, răspunzând de politica de combatere<br />
a criminalităţii grave şi organizate.<br />
De aceea, adoptarea Legii nr.364/2004 privind<br />
organizarea şi funcţionarea Poliţiei Judiciare<br />
a constituit primul pas către recrutarea<br />
şi formarea unor poliţişti specializaţi în<br />
investigarea infracţiunilor de natură judiciară,<br />
din sfera criminalităţii organizate sau a<br />
criminalităţii economico-financiare.<br />
Perioada de pre-aderare la Uniunea<br />
Europeană a reprezentat pentru Poliţia Română<br />
o etapă de tranziţie şi de căutare a<br />
unor soluţii la nivel managerial pentru redefinirea<br />
rolului poliţiei într-o societate aflată<br />
în plin proces de integrare europeană, în<br />
vederea creării unei instituţii statornice şi<br />
cu valori noi în dezvoltare pentru revigorarea<br />
culturii organizaţionale.<br />
Potrivit art.6, pct.1, lit.i din Recomandarea<br />
Adunării Parlamentare a Consiliului Europei<br />
nr. 1604/2003, responsabilitatea urmăririi<br />
judiciare nu trebuie să aparţină poliţiei.<br />
Aceste prevederi trebuie coroborate cu<br />
prevederile art.7 din Codul european de<br />
etică poliţienească, în care se precizează că,<br />
în mod excepţional, poliţia poate fi investită<br />
cu puteri judiciare, cu condiţia ca responsabilitatea<br />
activităţii de cercetare penală să<br />
aparţină procurorului.<br />
În vederea euroconformizării legislative<br />
şi alinierii instituţionale a Poliţiei Române<br />
în cadrul poliţiilor europene, a fost adoptată<br />
51<br />
Legea nr.364/2004 privind organizarea şi<br />
funcţionarea poliţiei judiciare, prin care a<br />
fost înfiinţată poliţia judiciară în cadrul<br />
structurilor Ministerului Administraţiei şi<br />
Internelor. La acea dată, structuri de poliţie<br />
judiciară aflate sub controlul magistraţilor<br />
mai existau în cinci state membre ale Uniunii<br />
Europene (Franţa, Belgia, Italia, Spania<br />
şi Portugalia).<br />
Crearea cadrului legal pentru organizarea<br />
şi funcţionarea poliţiei judiciare constituie<br />
o condiţie indispensabilă pentru asigurarea<br />
eficienţei în activitatea de combatere a<br />
criminalităţii. În temeiul Legii nr.364/2004<br />
privind organizarea şi funcţionarea poliţiei<br />
judiciare, 20.150 poliţişti din cadrul formaţiunilor<br />
operative ale Inspectoratului General<br />
al Poliţiei Române au fost desemnaţi să<br />
facă parte din poliţia judiciară, având aceleaşi<br />
drepturi şi obligaţii procesuale cu cele<br />
stabilite pentru formaţiunile de cercetare<br />
penală prin Codul de procedură penală şi<br />
alte legi speciale.<br />
Poliţia judiciară este organizată şi funcţionează<br />
în cadrul structurilor specializate<br />
ale Ministerului Administraţiei şi Internelor,<br />
fiind constituită din ofiţeri şi agenţi de<br />
poliţie specializaţi (au calitatea de organe<br />
de cercetare ale poliţiei judiciare) în efectuarea<br />
activităţilor de constatare a infracţiunilor,<br />
de strângere a datelor în vederea începerii<br />
urmăririi penale şi de cercetare penală<br />
4 .<br />
În privinţa competenţei acestora, legea<br />
procesual-penală 5 prevede faptul că cercetarea<br />
penală se efectuează de organele de cercetare<br />
ale poliţiei judiciare, pentru orice infracţiune<br />
care nu este dată, în mod obligatoriu,<br />
în competenţa altor organe de cercetare<br />
penală. Subliniem faptul că în privinţa cercetării<br />
penale nu funcţionează criteriile de<br />
repartizare a cauzelor penale unor organe<br />
de un anumit grad ierarhic, aşa cum prevede<br />
legea în cazul instanţelor de judecată.<br />
4 Art.2 din Legea nr.364/2004 privind organizarea şi<br />
funcţionarea poliţiei judiciare, publicată în Monitorul<br />
Oficial nr. 869 din 23 septembrie 2004<br />
5 Art.207 Cod de Procedură Penală.
De aceea, în doctrină 6 se arată, pe bună<br />
dreptate, că organele de cercetare ale poliţiei<br />
judiciare au competenţă materială generală.<br />
Ca organe de cercetare ale poliţiei judiciare<br />
funcţionează lucrători specializaţi din<br />
Ministerului Administraţiei şi Internelor,<br />
anume desemnaţi de Ministrul Administraţiei<br />
şi Internelor, cu avizul favorabil al procurorului<br />
general al Parchetului de pe lângă<br />
Curtea de Casaţie şi Justiţie şi îşi desfăşoară<br />
activitatea sub autoritatea procurorului general<br />
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte<br />
de Casaţie şi Justiţie.<br />
Parchetele de pe lângă instituţiile judecătoreşti<br />
conduc şi supraveghează activitatea<br />
de cercetare penală a poliţiei judiciare.<br />
Organele de cercetare ale poliţiei judiciare<br />
sunt organizate şi funcţionează în<br />
structura aparatului central al Ministerului<br />
Administraţiei şi Internelor 7 , în structura Inspectoratului<br />
General al Poliţiei Române,<br />
Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră<br />
Române şi a unităţilor teritoriale ale<br />
acestora 8 .<br />
6<br />
Ion Neagu – Drept procesual penal (partea<br />
specială): tratat, Editura Global Lex, Bucureşti, 2004,<br />
pag.39<br />
7<br />
Potrivit Ordinului Ministrului Administraţiei şi<br />
Internelor nr.216/2009 privind cercetarea penală a<br />
personalului din structurile Ministerului<br />
Administraţiei şi Internelor, urmărirea penală a<br />
faptelor comise de personalul Ministerului<br />
Administraţiei şi Internelor se efectuează de către<br />
procurori, potrivit legii, şi de către organele de<br />
cercetare ale poliţiei judiciare, anume desemnate prin<br />
dispoziţie de zi pe unitate. Acestea sunt desemnate, de<br />
regulă, din rândul ofiţerilor de poliţie judiciară din<br />
cadrul Corpului de control al Direcţiei generale<br />
control şi audit intern sau din celelalte structuri de<br />
control aparţinând unităţilor Ministerului<br />
Administraţiei şi Internelor. Pentru a fi desemnaţi,<br />
ofiţerii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele<br />
condiţii: a) să aibă studii juridice superioare cu<br />
diplomă de licenţă; b) să aibă funcţia sau gradul cel<br />
puţin egal cu cel al persoanei cercetate; c) să nu fi fost<br />
sancţionat disciplinar în ultimii 5 ani; d) să nu se afle<br />
în curs de cercetare prealabilă, cercetare ori în<br />
judecata unui consiliu de onoare sau consiliu de<br />
judecată; e) să nu fie învinuit sau inculpat într-o cauză<br />
penală; f) să nu se afle în unul dintre cazurile de<br />
incompatibilitate prevăzute de lege.<br />
8 Art.4 din Legea nr.364/2004 privind organizarea şi<br />
Numirea, promovarea şi eliberarea poliţiştilor<br />
în/din funcţiile structurilor poliţiei<br />
judiciare se fac potrivit normelor de competenţă<br />
aprobate prin Ordin al Ministrului<br />
Administraţiei şi Internelor, cu avizul procurorului<br />
general al Parchetului de pe lângă<br />
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.<br />
Pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea<br />
necorespunzătoare a obligaţiilor ce le revin<br />
în activitatea desfăşurată în calitate de organ<br />
de cercetare penală al poliţiei judiciare,<br />
procurorul general al Parchetului de pe<br />
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie<br />
poate propune Ministrului Administraţiei şi<br />
Internelor eliberarea din funcţia de lucrător<br />
de poliţie judiciară.<br />
Organele de cercetare ale poliţiei judiciare<br />
îşi desfăşoară activitatea sub conducerea,<br />
supravegherea şi controlul procurorului,<br />
fiind obligate să ducă la îndeplinire dispoziţiile<br />
acestuia.<br />
Poliţia judiciară a Direcţiei Naţionale<br />
Anticorupţie<br />
Confruntată cu realitatea faptului că nici<br />
o ţară nu este imună la actele de corupţie şi<br />
luând în considerare efectele devastatoare şi<br />
subversive pe care le poate avea corupţia<br />
asupra membrilor societăţii şi instituţiilor<br />
statului, comunitatea internaţională a dezvoltat<br />
instrumente utile pentru combaterea<br />
şi prevenirea eficientă a actelor de corupţie,<br />
solicitând a se acorda atenţie atât sectorului<br />
public, cât şi celui privat 9 .<br />
În acest context, prin Ordonanţa de urgenţă<br />
a Guvernului nr.43/2002 a fost înfiinţat<br />
organismul specializat în lupta împotriva<br />
corupţiei, sub denumirea de Parchetul<br />
Naţional Anticorupţie. Iniţiativa înfiinţării<br />
Parchetului Naţional Anticorupţie a fost<br />
salutată de Comisia europeană în Raportul<br />
de ţară din 2002. Din punct de vedere al<br />
cadrului instituţional, anul 2006 a marcat<br />
finalizarea procesului de reformă a statutului<br />
şi funcţiilor acestei instituţii care, sub<br />
denumirea de Direcţia Naţională Anticofuncţionarea<br />
poliţiei judiciare, publicată în Monitorul<br />
Oficial nr. 869 din 23 septembrie 2004<br />
9 http://www.pna.ro/<br />
52
upţie, a devenit o structură cu personalitate<br />
juridică în cadrul Parchetului de pe lângă<br />
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiindu-i<br />
asigurată independenţa specifică. În acest<br />
moment s-a apreciat că structura, competenţele<br />
şi puterile de care dispune îi asigură<br />
cadrul necesar exercitării eficiente a misiunii<br />
sale de luptă împotriva corupţiei la nivel<br />
înalt 10 .<br />
În scopul efectuării cu celeritate şi în<br />
mod temeinic a activităţilor de descoperire<br />
şi de urmărire a infracţiunilor de corupţie,<br />
în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie<br />
funcţionează ofiţeri de poliţie 11 , constituind<br />
poliţia judiciară a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.<br />
Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară<br />
susmenţionaţi îşi desfăşoară activitatea numai<br />
în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie,<br />
sub autoritatea exclusivă a procurorului<br />
şef al acestei instituţii.<br />
Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară pot<br />
efectua numai acele acte de cercetare penală<br />
dispuse de procurorii Direcţiei Naţionale<br />
Anticorupţie.<br />
Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară îşi<br />
desfăşoară activitatea sub directa conducere,<br />
supraveghere şi control al procurorului.<br />
Dispoziţiile procurilor din Direcţia Naţională<br />
Anticorupţie sunt obligatorii pentru<br />
ofiţerii de poliţie judiciară. Actele întocmite<br />
de ofiţerii de poliţie judiciară, din dispoziţia<br />
scrisă a procurorului, sunt efectuate<br />
în numele acestuia.<br />
Detaşarea ofiţerilor şi a agenţilor de poliţie<br />
judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale<br />
Anticorupţie se face, la propunerea nominală<br />
a procurorului şef al Direcţiei Naţionale<br />
Anticorupţie, prin ordin al Ministrului<br />
Administraţiei şi Internelor, iar numirea<br />
acestora în funcţii se face prin ordin al pro-<br />
10 Direcţia Naţională Anticorupţie – Raport privind<br />
activitatea desfăşurată în anul 2007.<br />
11<br />
Iniţial, lucrătorii poliţiei judiciare a Direcţiei<br />
Naţionale Anticorupţie au fost selectaţi din rândul<br />
ofiţerilor de poliţie specializaţi în constatarea,<br />
investigarea şi cercetarea infracţiunilor de corupţie.<br />
53<br />
curorului şef al acestei direcţii 12 .<br />
Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară<br />
sunt detaşaţi în interesul serviciului pe o perioadă<br />
de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii<br />
detaşării în funcţie, cu acordul acestora.<br />
Detaşarea ofiţerilor şi a agenţilor de poliţie<br />
judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie<br />
încetează înaintea îndeplinirii perioadei<br />
de 6 ani, prin revocarea din funcţie<br />
dispusă prin ordin motivat al procurorului<br />
şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie 13 .<br />
Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul<br />
serviciilor şi birourilor teritoriale ale Direcţiei<br />
Naţionale Anticorupţie îndeplinesc<br />
următoarele atribuţii 14 :<br />
a) efectuează activităţile şi actele de cercetare<br />
penală dispuse de procuror, sub directa<br />
conducere, supraveghere şi control<br />
nemijlocit ale acestuia;<br />
b) în efectuarea cercetării penale, aplică<br />
metodele tactico-penale specifice, utilizând<br />
mijloacele tehnice criminalistice din dotarea<br />
serviciului sau a biroului;<br />
c) duc la îndeplinire dispoziţiile procurorului<br />
date în cauzele în care efectuează<br />
cercetarea penală, respectând termenele<br />
stabilite de acesta;<br />
d) îndeplinesc sarcinile ce le revin în legătură<br />
cu evidenţa şi circulaţia lucrărilor,<br />
precum şi cu evidenţa, păstrarea şi conservarea<br />
corpurilor delicte, potrivit dispoziţiilor<br />
legale;<br />
e) organizează şi desfăşoară activităţi de<br />
constatare a faptelor de corupţie sau conexe<br />
12 Unii ofiţeri de poliţie judiciară nu s-au ridicat la<br />
nivelul cerinţelor impuse, manifestând superficialitate<br />
în exercitarea misiunilor încredinţate, iar rezultatele<br />
obţinute nu au fost la nivelul exigenţelor conducerii<br />
Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fapt ce a determinat<br />
revocarea unora din funcţie, precum şi aplicarea altor<br />
măsuri disciplinare.<br />
13 Art.6 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului<br />
nr.43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie,<br />
modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă a<br />
Guvernului nr.134/2005, aprobată prin Legea<br />
nr.54/2006, publicată în Monitorul Oficial nr.226 din<br />
13 martie 2006.<br />
14 Art.109 din Regulamentul de ordine interioară al<br />
Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aprobat prin Ordinul<br />
Ministrului de Justiţie nr.2184/C/2006, publicat în<br />
Monitorul Oficial nr.852 din 17 octombrie 2006.
acestora, conform legii;<br />
f) efectuează, din dispoziţia procurorului,<br />
interceptările şi înregistrările audio sau<br />
video, potrivit prevederilor legale;<br />
g) efectuează, din dispoziţia procurorului<br />
şi după obţinerea autorizaţiei emise de<br />
instanţa de judecată, percheziţii domiciliare,<br />
în cauzele aflate pe rolul serviciului sau al<br />
biroului;<br />
h) rezolvă, potrivit legii, sesizările, reclamaţiile<br />
şi plângerile repartizate de conducerea<br />
serviciului sau a biroului;<br />
i) îndeplinesc orice alte activităţi dispuse<br />
de procurorul şef ori de procurorii din<br />
cadrul serviciului sau al biroului.<br />
Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară nu<br />
pot primi de la organele ierarhic superioare<br />
nici o însărcinare.<br />
Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, pe<br />
perioada numirii în cadrul Direcţiei Naţionale<br />
Anticorupţie, au drepturile şi obligaţiile<br />
prevăzute de lege pentru ofiţerii de poliţie<br />
şi agenţii de poliţie, cu excepţiile prevăzute<br />
în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului<br />
nr.43/2002. Atribuţiile prevăzute de lege<br />
pentru Ministrul Administraţiei şi Internelor<br />
privind drepturile şi răspunderile ce revin<br />
ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară se<br />
execută de procurorul şef al Direcţiei Naţionale<br />
Anticorupţie 15 . Atribuţiile privind<br />
acordarea gradelor profesionale pentru ofiţerii<br />
şi agenţii de poliţie judiciară se exercită<br />
de Ministrul Administraţiei şi Internelor,<br />
la propunerea procurorului şef al Direcţiei<br />
Naţionale Anticorupţie.<br />
La sfârşitul anului 2008, personalul poliţiei<br />
judiciare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie<br />
era format din 156 ofiţeri şi agenţi de<br />
poliţie judiciară (78 la nivel central şi 78 în<br />
teritoriu), comparativ cu 161 (din care 85 la<br />
nivel central şi 76 la nivel teritorial) în anul<br />
2007. Selecţionarea acestora s-a realizat din<br />
rândul ofiţerilor şi agenţilor de poliţie din<br />
15 Art.8 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului<br />
nr.43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie,<br />
modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă a<br />
Guvernului nr.134/2005, aprobată prin Legea<br />
nr.54/2006, publicată în Monitorul Oficial nr.226 din<br />
13 martie 2006.<br />
54<br />
structurile Ministerului Administraţiei şi<br />
Internelor, cu respectarea prevederilor în<br />
vigoare.<br />
În anul 2008, din dispoziţia procurorilor<br />
Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ofiţerii şi<br />
agenţii de poliţie judiciară au efectuat un<br />
număr de 122 percheziţii domiciliare (comparativ<br />
cu 85 în anul 2007), au aplicat 420<br />
sechestre asigurătorii (comparativ cu 295 în<br />
anul 2007), au identificat şi audiat circa<br />
17.600 de persoane (comparativ cu 14.540<br />
în anul 2007), au desfăşurat un număr de<br />
329 activităţi tehnice (similar anului anterior),<br />
precum şi 2.553 de alte activităţi poliţieneşti<br />
(comparativ cu 3.788 în anul<br />
2007). De asemenea, au pus în executare<br />
125 mandate de aducere (comparativ cu 31<br />
în anul 2007) şi au participat la 47 de acţiuni<br />
de prindere în flagrant (comparativ cu<br />
49 în anul precedent) 16 .<br />
De asemenea, în exercitarea activităţilor<br />
de serviciu, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară<br />
acţionează în mod direct şi pentru<br />
obţinerea de date ori informaţii referitoare<br />
la locurile, mediile, anturajele frecventate şi<br />
mijloacele de comunicaţii folosite de către<br />
făptuitori, efectuând investigaţii complexe<br />
şi folosind diferite combinaţii informativoperative,<br />
care au fost exploatate în timpul<br />
urmăririi penale 17 . În cadrul activităţilor<br />
tehnice, în anul 2008, ofiţerii de poliţie judiciară<br />
au realizat un număr de 57 de înregistrări<br />
ambientale (comparativ cu 40 în<br />
anul 2007), 190 de activităţi tehnice şi criminalistice<br />
(comparativ cu 128 în anul anterior),<br />
115 înregistrări ale unor convorbiri<br />
telefonice, pe baza autorizaţiilor emise<br />
(comparativ cu 176 în anul 2007) 18 .<br />
Poliţia judiciară a Direcţiei Generale<br />
Anticorupţie<br />
Direcţia Generală Anticorupţie<br />
(DGA), subordonată direct ministrului administraţiei<br />
şi internelor, înfiinţată prin Le-<br />
16 Direcţia Naţională Anticorupţie – Raport privind<br />
activitatea desfăşurată în anul 2008.<br />
17 http://www.pna.ro/<br />
18 Direcţia Naţională Anticorupţie – Raport privind<br />
activitatea desfăşurată în anul 2008.
gea nr.161/2005 19 , este structura specializată<br />
pentru prevenirea şi combaterea corupţiei<br />
în rândul personalului propriu.<br />
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului<br />
nr.120/2005 privind operaţionalizarea Direcţiei<br />
Generale Anticorupţie din cadrul<br />
Ministerului Administraţiei şi Internelor,<br />
aprobata şi modificată prin Legea<br />
nr.383/2005, statuează la art.1 faptul că<br />
„ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei<br />
Generale Anticorupţie a Ministerului<br />
Administraţiei şi Internelor au competenţa<br />
să efectueze, în condiţiile legii, activităţi<br />
de prevenire şi descoperire, precum şi<br />
actele de cercetare dispuse de procurorul<br />
competent privind infracţiunile prevăzute la<br />
Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea<br />
şi sancţionarea faptelor de corupţie,<br />
cu modificările şi completările ulterioare,<br />
săvârşite de către personalul Ministerului<br />
Administraţiei şi Internelor”.<br />
Ofiţerii de poliţie judiciară desemnaţi<br />
potrivit legii îşi desfăşoară activitatea în cadrul<br />
Serviciului Anchete, care are în componenţa<br />
sa şi Biroul de Teste de Integritate<br />
şi Flagrant, specializat în realizarea acţiunilor<br />
de constatare a infracţiunilor flagrante.<br />
Personalul Serviciului Anchete este<br />
condus de şeful serviciului şi se subordonează<br />
nemijlocit Directorului General Adjunct<br />
care conduce Direcţia Anchete şi direct<br />
Directorului General al Direcţiei Generale<br />
Anticorupţie. Printre atribuţiile Serviciului<br />
Anchete se numără 20 :<br />
- conducerea, coordonarea, sprijinirea,<br />
îndrumarea şi controlul, funcţional, pe<br />
linia specifică, a activităţii serviciilor<br />
zonale, birourilor şi compartimentelor<br />
judeţene şi luarea măsurilor pentru<br />
perfecţionarea activităţilor pe care le<br />
desfăşoară potrivit competenţelor;<br />
- transmiterea, de îndată, structurilor<br />
competente, a oricăror date sau<br />
informaţii care nu fac obiectul de<br />
activitate al Direcţiei Anchete;<br />
- valorificarea, în condiţiile legii, a<br />
informaţiilor obţinute de celelalte<br />
servicii ale DGA ori din alte surse;<br />
- sesizarea, de îndată, a unităţilor de parchet<br />
competente pentru continuarea<br />
cercetărilor în cauze penale privind<br />
infracţiuni de corupţie, în care DGA a<br />
fost sesizat sau s-a sesizat din oficiu.<br />
- executarea, conform legii, a<br />
dispoziţiilor scrise ale procurorilor<br />
desemnaţi din cadrul acestor unităţi de<br />
parchet, în vederea finalizării cauzelor<br />
în care au fost sesizaţi.<br />
Totodată, ofiţerii Serviciului Anchete<br />
desfăşoară activităţi de verificare a aspectelor<br />
semnalate de către cetăţeni în petiţiile<br />
adresate Direcţiei Generale Anticorupţie, şi,<br />
după caz, sesizează instituţia abilitată în<br />
vederea competentei soluţionări a acestora 21 .<br />
Poliţia judiciară din cadrul Inspectoratului<br />
General al Poliţiei de Frontieră<br />
Potrivit dispoziţiilor legale, Poliţia de<br />
Frontieră Română face parte din Ministerul<br />
Administraţiei şi Internelor şi este instituţia<br />
specializată a statului care exercită atribuţiile<br />
ce îi revin cu privire la supravegherea şi<br />
controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea<br />
şi combaterea migraţiei ilegale şi a faptelor<br />
specifice criminalităţii transfrontaliere<br />
săvârşite în zona de competenţă, respectarea<br />
regimului juridic al frontierei de stat,<br />
paşapoartelor şi străinilor, asigurarea intereselor<br />
statului român pe Dunărea interioară,<br />
inclusiv braţul Măcin şi canalul Sulina<br />
situate în afara zonei de frontieră, în zona<br />
contiguă şi în zona economică exclusivă,<br />
respectarea ordinii şi liniştii publice în zona<br />
de competenţă, în condiţiile legii 22 .<br />
Inspectoratul General al Poliţiei de<br />
Frontieră (IGPF) este unitatea centrală a<br />
Poliţiei de Frontieră Române, cu personalitate<br />
juridică şi competenţă teritorială pentru<br />
19 Legea nr.161/2005 privind stabilirea unor măsuri<br />
pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul<br />
Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicată în<br />
Monitorul Oficial nr.476 din 6 iunie 2005.<br />
20 http://www.mai-dga.ro/index.php?l=ro&t=72<br />
55<br />
21 http://www.mai-dga.ro/index.php?l=ro&t=72<br />
22 Art.1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului<br />
nr.104/2001 privind organizarea şi funcţionarea<br />
Poliţiei de Frontieră Române, publicată în Monitorul<br />
Oficial nr.351 din 29 iunie 2001
întreaga zonă de responsabilitate a poliţiei<br />
de frontieră, care exercită conducerea şi<br />
răspunde de întreaga activitate a poliţiei de<br />
frontieră, desfăşoară activităţi de investigare<br />
şi cercetare a infracţiunilor deosebit<br />
de grave circumscrise crimei organizate,<br />
migraţiei ilegale şi criminalităţii transfrontaliere<br />
comise în zona de competenţă<br />
teritorială a Poliţiei de Frontieră, precum şi<br />
orice alte atribuţii date în competenţa sa<br />
prin lege.<br />
IGPF, prin intermediul Serviciului de<br />
Combatere a Traficului de Persoane din cadrul<br />
Direcţiei de Combatere a Migraţiei Ilegale<br />
şi a structurilor specializate existente la<br />
nivelul Direcţiilor şi a Inspectoratelor Judeţene<br />
ale Poliţiei de Frontieră 23 , contribuie<br />
la identificarea persoanelor implicate în<br />
desfăşurarea de activităţi infracţionale legate<br />
de traficul de persoane şi are obligaţia<br />
de a asigura, la punctele de trecere a frontierei<br />
române, personal pentru identificarea şi<br />
preluarea victimelor, în vederea îndrumării<br />
acestora către instituţiile specializate 24 .<br />
Poliţiştii de frontieră care efectuează<br />
cercetarea penală sunt desemnaţi, potrivit<br />
legii, prin dispoziţia Inspectorului General<br />
al Poliţiei de Frontieră. În îndeplinirea activităţilor<br />
de cercetare penală, poliţistul de<br />
frontieră are competenţa teritorială corespunzătoare<br />
unităţii poliţiei de frontieră din<br />
care face parte 25 .<br />
În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin,<br />
Poliţia de Frontieră Română cooperează cu<br />
celelalte instituţii ale statului care au atribuţii<br />
privind asigurarea ordinii de drept<br />
(DIICOT, IGPR), precum şi cu autorităţile<br />
de frontieră din statele vecine 26 . Din punct<br />
de vedere al schimbului operativ de date şi<br />
informaţii pe plan extern, la nivelul Direcţiei<br />
de Combatere a Migraţiei Ilegale există<br />
un contact permanent cu Centrul de Cooperare<br />
Poliţienească Internaţională (prin intermediul<br />
Birourilor Naţionale Interpol şi<br />
Europol, Centrului SECI şi Punctului Naţional<br />
Focal).<br />
23 La nivelul Direcţiilor teritoriale ale Poliţiei de<br />
Frontieră funcţioneazã Birouri de Combatere a<br />
Traficului de Persoane, iar la nivelul inspectoratelor<br />
judeţene ale poliţiei de frontieră, activitatea de<br />
combatere a traficului de persoane este desfăşurată de<br />
către ofiţerii Compartimentelor de Combatere a<br />
Traficului de Persoane.<br />
24 În perioada 2007-2008, la nivelul IGPF au fost<br />
soluţionate două cazuri pe relaţia România-Cehia şi<br />
unul pe relaţia România-Spania.<br />
56<br />
25 Art.23 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului<br />
nr.104/2001 privind organizarea şi funcţionarea<br />
Poliţiei de Frontieră Române, publicată în Monitorul<br />
Oficial nr.351 din 29 iunie 2001<br />
26 IGPF a desfăşurat acţiuni de tip „one time action”,<br />
în cooperare cu autorităţile maghiare şi austriece,<br />
având ca principal obiectiv combaterea migraţiei<br />
ilegale şi a traficului de persoane ca forme ale<br />
„turismului”. În cadrul acestor acţiuni, la Punctul de<br />
Contact din punctul de frontieră ungar Artand au fost<br />
centralizate şi analizate zilnic toate evenimentele de<br />
frontieră produse la frontiera comună.
SCURT ISTORIC AL APARIŢIEI ŞI REGLEMENTĂRII<br />
DREPTURILOR DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ<br />
Cms. drd. MIHAI DINCĂ<br />
Lect. Univ. Dr. MARIUS PANTEA<br />
Academia de Poliţie „A.I.Cuza”<br />
In today's business environment where many companies have collapsed, intellectual<br />
property rights have become even more important because it can help support companies<br />
in difficult times. Those who continue to invest in intellectual property rights will be<br />
better positioned when the economic situation will improve, than those who have reduced<br />
spending in this sensitive and important area.<br />
Impactul pe care fenomenul digitalizării<br />
îl are asupra omenirii, dezvoltarea incredibilă<br />
a sistemelor informatice, a Internetului,<br />
obligă statele democratice să promoveze<br />
activităţile spiritului, creativitatea şi<br />
inventivitatea umană, materializată în descoperirile<br />
tehnico-ştiinţifice, operele de literatură,<br />
de artă, şi să protejeze în acelaşi<br />
timp prin norme juridice, drepturile născute<br />
din creaţia intelectuală.<br />
Evoluţia societăţii în plan economic, social<br />
şi cultural se întemeiază pe generarea şi<br />
difuzarea de cunoaştere în senul de informaţie<br />
şi nu numai, pe activitatea spirituală a<br />
omului, cel mai adesea materializată în bunuri<br />
de consum şi în opere culturale.<br />
Între gradul de dezvoltare a oricărui tip<br />
de societate şi activitatea creatoare a membrilor<br />
acesteia, relaţia este direct proporţională,<br />
fiind un truism să afirmi astăzi că ţările<br />
dezvoltate sunt acelea în care activitatea<br />
creatoare, activitatea spiritului este preţuită,<br />
încurajată şi ocrotită în mod eficient 27 .<br />
Proprietatea intelectuală cuprinde drepturile<br />
legale ce rezultă din activitatea de<br />
creaţie intelectuală în domeniile: industrial,<br />
ştiinţific, literar sau artistic. Imposibilitatea<br />
protecţiei prin simpla posesie asupra obiectului<br />
proprietăţii intelectuale, reprezintă<br />
baza întregului concept al reglementărilor<br />
normative privind acest gen de proprietate,<br />
care are drept scop apărarea creatorilor şi a<br />
altor producători de bunuri şi servicii intelectuale<br />
prin cesionarea, pe durată limitată,<br />
a dreptului de utilizare a acestor opere sau<br />
servicii. În mod tradiţional proprietatea intelectuală<br />
se împarte în două ramuri: „dreptul<br />
de autor şi drepturile conexe” şi<br />
„proprietatea industrială”.<br />
Primele reglementări juridice cunoscute,<br />
şi-au făcut apariţia în domeniul proprietăţii<br />
în general şi s-au materializat în privinţa<br />
bunurilor exprimând dreptul de posesiune a<br />
bunurilor, dreptul de dispoziţie asupra<br />
obiectului proprietăţii, dreptul de<br />
gospodărire, administrare şi gestionare a<br />
bunului şi dreptul de a culege roadele utilizării<br />
proprietăţii. Din punct de vedere economic,<br />
proprietatea reprezintă „libertatea<br />
sau acceptul de a se bucura de beneficiile<br />
unei averi … cu asumarea costurilor ce decurg<br />
din obţinerea acestor beneficii” 28 . Cu<br />
toate că reglementările în domeniul proprietăţii<br />
s-au materializat mai întâi în domeniul<br />
bunurilor tangibile, este interesant<br />
faptul că proprietatea intelectuală, care este<br />
legată doar de fiinţa umană, iar rezultatul<br />
acestei activităţi materializat în opere ştiin-<br />
27 V.ROŞ, Dreptul proprietăţii intelectuale,Ed. Global<br />
Lex, Bucureşti, 2001, p.32<br />
57<br />
28 I. FISHER, Elementary principles of economics,<br />
New York, 1923, Macmillan
ţifice sau de artă, a fost legiferată şi recunoscută,<br />
mult mai târziu.<br />
Studierea modului în care au apărut şi<br />
evoluat drepturile de proprietate intelectuală,<br />
are la bază cunoaşterea multiplelor şi<br />
complexelor probleme referitoare la evoluţia<br />
civilizaţiei materiale şi spirituale ale<br />
omenirii. În acest fel, abordarea istorică referitoare<br />
la drepturile de proprietate intelectuală,<br />
fundamentată pe coordonatele<br />
spaţiului şi timpului, deschide o fereastră<br />
spre cunoaşterea vremurilor îndepărtate,<br />
consolidează imaginea prezentului şi ne<br />
ajută să proiectam în viitor această importantă<br />
ramură a dreptului.<br />
Descoperirea focului a reprezentat o<br />
achiziţie culturală şi biologică, în acelaşi<br />
timp, apariţia picturilor rupestre constituie o<br />
formă de manifestare culturală a omului<br />
preistoric, făurirea uneltelor, a instrumentelor<br />
de muncă şi a armelor marchează<br />
epoca preistorică, iar apariţia scrisului a reprezentat<br />
principalul mijloc de acumulare<br />
în domeniul cunoaşterii. Scrisul a servit la<br />
dezvoltarea religiei, culturii, literaturii, filozofiei,<br />
a dreptului, a invenţiilor, a ajutat la<br />
progresul în domeniul matematicii şi a calculelor<br />
de orice fel, a făcut posibilă apariţia<br />
unităţilor de măsură, devenind cel mai important<br />
eveniment în progresul civilizaţiei<br />
umane. Odată cu dezvoltarea acestei abilităţi<br />
caracteristice omului se impunea necesitatea<br />
instituirii protecţiei dreptului de proprietate<br />
intelectuală. Motivaţia acestei necesităţi<br />
este dată de numeroasele descoperiri<br />
tehnico-ştiinţifice, literare, artistice dar<br />
şi de apariţia formelor incipiente de încălcare<br />
a dreptului de autor şi a proprietăţii industriale.<br />
În ceea ce priveşte proprietatea intelectuală,<br />
pentru ca o reglementare juridică în<br />
acest sens să-şi facă loc a fost necesar să fie<br />
îndeplinite trei condiţii: 29<br />
- existenţa unor mijloace tehnice care să<br />
servească la multiplicarea şi<br />
29<br />
A.FRANCON, Cours de propriété litteraire,<br />
artistique et industrielle, Ed.Dalloz, Paris, 1999,<br />
op.cit.,p.146<br />
58<br />
comunicarea operelor, dar şi mijloace<br />
care să permită o largă difuzare a<br />
acestor opere, sursă de venit;<br />
- progresul culturii şi libertatea<br />
conştiinţei să facă utilă şi necesară<br />
difuzarea operelor spiritului<br />
- graţie preeminenţei spiritului în societate,<br />
autorii să dobândească o poziţie<br />
destul de puternică pentru a obţine<br />
protecţia intereselor lor legitime;<br />
Condiţiile enumerate au fost îndeplinite<br />
rând pe rând de-a lungul timpului, legiferarea<br />
drepturilor privind proprietatea intelectuală<br />
devenind o creaţie destul de târzie a<br />
dreptului. De precizat că această întârziere<br />
s-a datorat evoluţiei greoaie a descoperirilor<br />
tehnico-ştiinţifice şi a prejudecăţilor bisericii,<br />
care constituia forma dominantă a ideologiei<br />
şi care şi-a subordonat încă de la începuturi<br />
arta, filozofia, morala şi dreptul.<br />
De remarcat în acest sens este activitatea<br />
bisericii creştine, care a instituit „Index-ul<br />
librorum prohibitorum” 30 document care a<br />
impus controlul religios al cărţilor şi aprobarea<br />
prealabilă a publicării oricărui manuscris,<br />
după o atentă cenzurare.<br />
Pentru o abordare sistematică a problematicii<br />
supuse atenţiei în prezentul articol,<br />
propunem, în baza cercetărilor făcute de<br />
numeroşi autori în domeniu, o structurare a<br />
istoriei proprietăţii intelectuale, în patru perioade<br />
principale 31 :<br />
- perioada privilegiilor sau a monopolurilor<br />
- perioada reglementărilor naţionale<br />
- perioada internaţionalizării<br />
- globalizarea<br />
PERIOADA PRIVILEGIILOR ŞI A<br />
MONOPOLURILOR<br />
Primul dintre obiectele dreptului de proprietate<br />
intelectuală care a fost recunoscut<br />
şi a beneficiat de protecţie încă din antichi-<br />
30 “ Lista cărţilor interzise” de către Biserica catolică,<br />
act promulgat de Papa Pius al V-lea in 1565, în<br />
vigoare până în anul 1948, act suprimat în 1966<br />
31<br />
M. PANTEA, „Protecţia penală a proprietăţii<br />
intelectuale în era globalizării”, Editura Expert,<br />
Bucureşti, 2008
tate, este marca. Chiar dacă sunt păreri<br />
contradictorii în ceea ce priveşte rolul pe<br />
care semnele aplicate de producătorii pe cărămidă,<br />
pe articole de piele, pe vasele de<br />
ceramică sau cele care au fost utilizate la<br />
individualizarea ţesăturilor, a armelor, a<br />
produselor naturale de tipul vinurilor şi<br />
brânzeturilor, au avut sau nu funcţia de<br />
marcă, existenţa şi utilizarea acestora este<br />
de netăgăduit. Există informaţii potrivit cărora,<br />
„încă de acum 3000 de ani, meşteşugarii<br />
indieni obişnuiau sa-şi graveze semnăturile<br />
pe creaţiile lor artistice înainte de a<br />
le expedia în Iran, acum 2000 de ani chinezi<br />
vindeau bunurile purtând marca lor în<br />
zona Mării Mediterane, iar marca ceramică<br />
romană FORTIS, ..., a devenit atât de renumită,<br />
încât a fost copiată şi contrafăcută”<br />
32 . Istoricii şi arheologii au semnalat<br />
existenţa primelor semne de identificare,<br />
aplicate în mod obişnuit pe obiectele de ceramică,<br />
în Grecia şi Roma antică, dar şi pe<br />
obiectele de porţelan, în China şi Japonia.<br />
Aceste semne figurative, se înfăţişau sub<br />
forma unor litere (de obicei iniţiale), a unor<br />
combinaţii de linii, motive din natură, orice<br />
alte semne simbolice, dar şi numele unor<br />
împăraţi celebri.<br />
„Originea mărcilor se confundă cu semnele<br />
de proprietate şi cu semnele folosite de<br />
păstori pentru a-şi marca turmele, trecerea<br />
de la semnele de proprietate la cele figurative<br />
se pare că o constituie semnele de pe<br />
vasele egiptene”. 33 Folosirea mărcii, constituia<br />
la început o necesitate, ajuta pe de o<br />
parte la identificarea unui bun iar mai apoi<br />
la individualizarea unui produs al unui<br />
meşteşugar, în cadrul unei bresle (marca<br />
individuală), având în acelaşi timp funcţia<br />
de certificare a calităţii unui produs (marca<br />
colectivă), ulterior marca devenind obligatorie,<br />
aplicarea acesteia fiind înscrisă în<br />
statutul unor corporaţii. De asemenea, aplicarea<br />
mărcii s-a transformat într-un „privi-<br />
32 R.PÂRVU, L.OPREA, M.DINESCU, Introducere<br />
în proprietatea intelectuală, Ed. Rosetti, Bucureşti,<br />
2001, op.cit., pag.169<br />
33 I.MACOVEI, Protecţia creaţiei industriale, Iaşi,<br />
p.193<br />
59<br />
legiu” acordat de regi, principi sau de împăraţi,<br />
cu ajutorul căruia se urmărea, atât<br />
protejarea meşteşugarilor dar şi protejarea<br />
clienţilor împotriva falsurilor de tot felul<br />
care şi-au făcut apariţia odată cu dezvoltarea<br />
corporaţiilor.<br />
Primele reglementări cunoscute în domeniul<br />
mărcilor sunt Statutul de la Padova<br />
din 1236, Statutul de la Mantova din 1303<br />
şi Statutul negustorilor de la Monza din<br />
1331, în care s-a prevăzut expres obligaţia<br />
de a marca produsele fabricate de meşteşugari.<br />
Statutul de la Bologna din 1256, instituia<br />
regula conform căreia „nimeni sa nu<br />
facă un semn asemănător şi nici să nu pună<br />
să se facă, ceea ce altul face prin meşteşugul<br />
său” 34 . De asemenea Registrele de comerţ<br />
de la Danzing (1420) şi Frankfurt, din<br />
Amsterdam şi Anvers, dar şi din Genova şi<br />
Veneţia, din aceeaşi perioadă, Statutele<br />
comercianţilor din Cremona (1358), cuprind<br />
menţiuni despre mărcile de comerţ şi<br />
întăresc faptul că marca a dobândit trăsăturile<br />
caracteristice care sunt valabile şi în<br />
zilele noastre.<br />
Odată cu dezvoltarea producţiei de<br />
bunuri şi a comerţului se impunea introducerea<br />
unor norme juridice care să<br />
interzică contrafacerea mărcilor utilizate de<br />
meşteşugari renumiţi, şi să pedepsească<br />
totodată aceste încălcări. Exemple în acest<br />
sens sunt:<br />
Ordonanţa regelui Francisc I din 1534<br />
prin care se stabilea faptul că mărcile trebuie<br />
să fie diferite unele de altele,<br />
Edictul lui Carol Quintul din 16 mai<br />
1544, care în primă fază, pedepsea falsificarea<br />
unei mărci, cu tăierea mâinii drepte şi<br />
excluderea din comerţ, iar mai apoi pedeapsa<br />
s-a transformat în amendă, iar în caz<br />
de recidivă, munca la galere,<br />
Edictul regal din Franţa, care a impus<br />
pedeapsa cu moartea pentru falsificarea<br />
mărcilor de pe obiectele din aur, pedeapsă<br />
aplicată la acea vreme persoanelor care falsificau<br />
monezi.<br />
34 Y.EMINESCU, Regimul juridic al mărcilor, Ed.<br />
Lumina Lex, Bucureşti, 1996, op.cit.,p.16
În domeniul dreptului asupra invenţiilor<br />
privilegiile acordate, pentru lucrările legate<br />
de explorările miniere sunt considerate predecesoarele<br />
privilegiilor industriale, iar<br />
printre primele privilegii cunoscute, care au<br />
fost acordate unui inventator pentru exploatarea<br />
obiectului invenţiei lor sunt:<br />
- dreptul unui francez de a construii şi<br />
exploata mori în Veneţia, obţinut în 1443<br />
- legea adoptată de Republica Veneţiană<br />
la 19 martie 1474, intitulată „Parte<br />
Veneziana”, care a consacrat principiile<br />
brevetului, importanţa invenţiilor pentru<br />
stat, drepturile inventatorului, protecţia<br />
pentru o perioadă limitată şi sancţionarea<br />
încălcării acestor drepturi.<br />
În Anglia, Coroana a acordat privilegii<br />
speciale pentru protejarea persoanelor care<br />
înfiinţau ramuri industriale noi, titularii<br />
acestora, aveau un drept unic de exploatare,<br />
de implementare şi de instruire a personalului.<br />
Drepturile în cauză, erau acordate<br />
prin scrisori deschise „Letters Patent”, care<br />
au fost emise pentru mărirea veniturilor regale.<br />
O primă scrisoare de acest gen a fost<br />
emisă de regele Henry al VI-lea, în anul<br />
1449, unui flamand, a cărui invenţie a beneficiat<br />
de protecţie timp de 20 ani. De precizat<br />
faptul că aceste scrisori care acordau<br />
monopoluri unor persoane favorizate erau<br />
adeseori plătite, iar coroana acorda aceste<br />
favoruri pentru tot felul de bunuri de larg<br />
consum cum ar fi sarea şi alte asemenea.<br />
Având în vedere utilizarea abuzivă a acestor<br />
scrisori, şi în urma presiunii publice, regele<br />
James I al Angliei, a fost obligat să revoce<br />
toate aceste monopoluri, şi să adopte<br />
prima reglementare juridică în domeniu,<br />
respectiv „The Statute of Monopolies” din<br />
1624. Legea monopolurilor instituia un<br />
termen de 14 ani pentru protejarea „primilor<br />
şi realilor inventatori, ... , pentru unica<br />
folosire sau producere în Regat a produselor<br />
noi” 35 , iar pentru a beneficia de protecţie<br />
invenţia trebuia să fie nouă, utilă şi ingeni-<br />
oasă, să nu fie contrară legii sau dăunătoare<br />
pentru stat. 36<br />
În timpul domniei Reginei Anne, avocaţi<br />
ai Curţii Engleze au formulat o cerere<br />
prin care se instituia obligaţia de a depune o<br />
descriere scrisă a invenţiei pentru care se<br />
solicita protecţie în baza legii monopolurilor,<br />
document care a fost fundamentul legilor<br />
brevetelor de invenţie în coloniile engleze,<br />
SUA, Noua Zeelandă şi Australia.<br />
În SUA, primii inventatori care au obţinut<br />
monopoluri de a produce şi vinde invenţiile<br />
proprii, au fost în perioada celor 13<br />
colonii. În 1646, Provincia Massachusetts<br />
Bay, a acordat inventatorului Joseph Jenks,<br />
dreptul exclusiv de a construi mori de apă,<br />
folosind un motor inventat de el, pentru o<br />
perioada de 14 ani.<br />
O altă categorie de drepturi de proprietate<br />
intelectuală, care a beneficiat de privilegii<br />
şi monopoluri sunt drepturile de autor.<br />
Din punct de vedere istoric, China este ţara<br />
care încă din antichitate a recunoscut şi<br />
protejat creaţia ştiinţifică şi literară, ca element<br />
al proprietăţii, consfinţind astfel acest<br />
nou tip de proprietate, a cărei încălcare era<br />
sancţionată prin prevederi legale. Odată cu<br />
debutul secolului al II-lea, a fost inventată<br />
hârtia de către Tsai Lun, invenţie a cărui<br />
procedeu de fabricaţie a fost ţinut secret<br />
până în secolul VIII şi de care europenii au<br />
beneficiat abia în secolul al XII-lea, iar mai<br />
apoi a fost descoperit tiparul cu litere mobile,<br />
despre a cărei utilizare nu există foarte<br />
multe date la acest moment.<br />
Cercetările efectuate de istorici asupra<br />
„INSTITUTELOR”, „CODUL” şi „DI-<br />
GESTELE” 37 lui Justinian, au identificat,<br />
printre altele, referiri la furtul de manuscrise,<br />
care erau considerate bunuri materiale<br />
diferite faţă de celelalte bunuri, care făceau<br />
obiectul sustragerilor, ceea ce înseamnă<br />
că manuscrisele prezentau o particularitate:<br />
aceea că nu erau considerate doar<br />
W.R.CORNISH, Intellectual property, Third<br />
Edition, Sweet&Maxwell, Londra, 1996, p.93<br />
35 R.PÂRVU, L.OPREA, M.DINESCU, Introducere<br />
37<br />
CLAUDE COLOMBET, Propriete litteraire et<br />
în proprietatea intelectuală, Ed. Rosetti, Bucureşti, artistique et droits voisins, Ed. Dalloz, Paris, 1997,<br />
2001, op.cit., pag.29<br />
Ed.8, p.1<br />
60<br />
36
unuri cu valoare economică, ci şi legate de<br />
persoana creatorului, a cărui operă este<br />
conţinută în manuscris, aceasta reprezentând<br />
o creaţie a spiritului.<br />
În antichitate drepturile de proprietate<br />
intelectuală, chiar dacă nu au beneficiat de<br />
o recunoaştere şi nu au făcut obiectul unei<br />
protecţii legale, s-au materializat prin activităţi<br />
economice, exemplul elocvent fiind<br />
comerţul cu manuscrisele operelor diverşilor<br />
autori care circulau în Grecia, în ciuda<br />
dificultăţilor de reproducere şi în pofida<br />
faptului că drepturile autorilor erau limitate<br />
la drepturile propriu-zise asupra manuscriselor,<br />
dar şi în manifestările morale, din<br />
Alexandria unde plagiatorii erau sancţionaţi<br />
prin blam public. Copiile manual executate<br />
după manuscrise originale ale diverselor<br />
opere, erau difuzate şi ajungeau la mare<br />
distanţă, în acest sens Marţial menţionează<br />
în Epigrame, faptul că operele sale au ajuns<br />
până în “deşertul Geţilor” şi sunt citite de<br />
bretoni.<br />
Simpla existenţă a comerţului cu manuscrise<br />
şi copii ale acestora nu certifică recunoaşterea<br />
şi apărarea drepturilor de proprietate<br />
intelectuală, în acest sens amintim că,<br />
după moartea lui Eschyl, atenienii au permis<br />
altor poeţii să reia tragediile acestuia şi<br />
chiar să le modifice, iar fiul său Eupharion,<br />
a prezentat public operele pe care tatăl său<br />
nu le-a făcut publice în timpul vieţii. Acest<br />
aspect a fost posibil datorită faptului că<br />
manuscrisele operelor originale s-au aflat în<br />
posesia fiului nicidecum ca urmare a recunoaşterii<br />
vreunui drept asupra reproducerilor<br />
şi reprezentărilor ulterioare ale acestor<br />
tragedii. 38<br />
La romani dreptul de autor asupra operelor<br />
literare nu beneficia de protecţie prin<br />
lege, plagiatul putea fi denunţat ca şi un<br />
furt, iar autorii care identificau uzurpări ale<br />
lucrărilor publicate de ei utilizau „pasaje<br />
foarte muşcătoare şi pline de ironie” împotriva<br />
celor care se „inspirau” din operele<br />
lor. Astfel Marţial l-a învinuit de plagiat pe<br />
un oarecare Fidentius, Horaţiu pe Celsus<br />
Albinovanus, Vergilius pe Bahtil. La rândul<br />
său, Vergilius a fost învinuit că pentru a<br />
scrie „Eneida”, s-a inspirat din poemul<br />
„Argonautii” scris de Apollonius, dar şi că<br />
acesta s-a inspirat în scrierile sale din operele<br />
vechilor autori greci şi mai cu seama<br />
din ale lui Homer. 39<br />
Primele forme de manifestare ale protecţiei<br />
proprietăţii intelectuale au fost materializate<br />
sub forma privilegiilor acordate de<br />
conducătorii statelor, ca urmare a apariţiei<br />
primelor „furturi intelectuale” concretizate<br />
prin copierea unor manuscrise, mai întâi<br />
manuală, iar mai apoi cu ajutorul tiparului.<br />
Apariţia tiparului cu litere mobile, in 1445,<br />
invenţia germanului Johannes Gensfleisch,<br />
rămas în istorie sub numele de Gutenberg, a<br />
fost cauza exclusivă a naşterii dreptului de<br />
autor. 40<br />
O dată cu apariţia tiparului cu litere mobile,<br />
tipărirea şi vânzarea cărţilor constituie<br />
un privilegiu acordat de autoritatea statală<br />
corporaţiilor de tipgrafi şi librari, care de<br />
cele mai multe ori îi obligau pe autorii operelor<br />
literare să cedeze proprietatea şi exploatarea<br />
manuscrisului. De menţionat că<br />
invenţia lui Gutenberg s-a răspândit în lumea<br />
civilizată cu o viteză mare, şi a condus la o<br />
dezvoltare fără precedent a industriei<br />
tipografice şi a librarilor, fapt ce a generat<br />
intervenţia autorităţilor statului prin reglementări<br />
legale în favoarea celor implicaţi în<br />
tipărirea şi comercializarea operelor literare.<br />
În Franţa, în timpul domniei lui Ludovic<br />
al X-lea, tipăriturile erau libere, Francisc I a<br />
interzis librarilor şi tipografilor să publice<br />
sau să vândă ceva fără autorizarea prealabilă<br />
a Universităţii şi a Facultăţii de teologie,<br />
iar Ludovic al XII-lea a acordat privilegii<br />
pentru o ediţie a epistolelor Sfântului<br />
Pavel şi pentru operele Sfântului Bruno.<br />
Oraşul Veneţia a acordat un privilegiu de<br />
38 ADOLPHE BREULIER, Du droit de perpetuité de<br />
la proprieté intellectuelle, Paris, Auguste Durand<br />
Libraire, 1855, op.cit., p.18<br />
61<br />
39 C.HAMANGIU, Proprietatea literara si artistica,<br />
Imprimeria Statului, 1893, op.cit., p.47<br />
40 J.-M.BAUDEL, la legislation des Etats-Unis sur le<br />
droit d’auteur, Ed.Frison, Roche, 1990, op.cit., p.273
5 ani lui Johann von Speyer, care a introdus<br />
tiparul în 1469, privilegiu care îi permitea să<br />
folosească exclusiv în scrierile pe care le<br />
tipărea anumite caractere (forme ale<br />
literelor) dar şi anumite forme tipografice.<br />
Primul privilegiu în domeniul dreptului<br />
de autor a fost acordat de Republica Veneţiană,<br />
în 1486 pentru „Rerum venetarum<br />
ab urbe condita opus” a lui Marcus Antonius<br />
Coccius Sabellicus. 41<br />
De asemenea un alt privilegiu identificat<br />
de istorici în domeniu este cel acordat tot de<br />
Republica Veneţiană, în anul 1494 lui<br />
Herman Lichtenstein, pentru imprimarea<br />
lucrării lui Vincent de Beauvais, intitulată<br />
„Speculum historiae”. 42 Veneţia a început<br />
să acorde în mod regulat privilegii pentru<br />
tipărirea cărţilor. Astfel pe 3 ianuarie 1492<br />
Petrus Franciscus de Ravenna, profesor de<br />
drept canonic la universitatea din Padova, a<br />
creat un sistem de antrenare a memoriei, a<br />
cărei descriere a fost făcută în cartea intitulată<br />
„Foenix”, în anul 1495, a fost acordat<br />
un alt privilegiu pentru multiplicarea şi difuzarea<br />
operelor lui Aristotel, beneficiar al<br />
acestuia a fost Aldo Manuzio, un celebru<br />
tipograf italian, care a utilizat pentru scriere<br />
nişte caractere tipografice mai deosebite,<br />
care s-au păstrat până in ziua de azi sub denumirea<br />
de „aldine”. Pe teritoriul actual al<br />
Italiei în afară de Republica Veneţiană, au<br />
mai acordat, protecţie dreptului de autor şi<br />
ducii Florenţei, dar şi clerici ai bisericii catolice,<br />
Papa Leo al X-lea şi alţii, pentru<br />
termene mai mici de 14 ani, şi pentru anumite<br />
lucrări.<br />
În Germania, primul privilegiu în domeniul<br />
dreptului de autor, a fost acordat, în<br />
1501, de Consiliul Aulic, unei asociaţii intitulate<br />
Sodalitas Rhenana Celtica, pentru<br />
publicarea unei ediţii a dramei Hroswitha of<br />
41<br />
Afirmaţia a fost făcută de ELIZABETH<br />
ARMSTRONG, în eseul « Privilegiile acordate<br />
autorilor şi editorilor în Ţările de Jos şi Franţa în<br />
secolul al XVI-lea », pentru care a primit premiul<br />
« GORDON DUFF PRIZE » în 1965<br />
42 ADOLPHE BREULIER, Du droit de perpétuité de<br />
la propriété intellectuelle, Paris, Auguste Durand<br />
Libraire, 1855, p.25<br />
62<br />
Gandersheim. În 1512, a fost acordat un alt<br />
privilegiu imperial istoricului John Stadius,<br />
pentru tot ceea ce urma să tipărească, acesta<br />
fiind primul monopol de acest gen, care<br />
privea mai mult decât o singură operă individuală.<br />
Primul privilegiu în domeniul dreptului<br />
de autor, pe teritoriul Angliei, a fost acordat<br />
lui Richard Pynson, tipograful regal, în anul<br />
1518, pentru o perioadă de 2 ani. În anul<br />
1556, Regina Maria I a Angliei a desemnat<br />
un grup de librari şi tipografi din Londra<br />
care erau singurii abilitaţi să tipărească şi să<br />
comercializeze cărţi în imperiul britanic,<br />
motivaţia fiind de natură religioasă (se încerca<br />
prevenirea răspândirii Reformei Protestante<br />
în imperiu).<br />
Istoric vorbind, acordarea drepturilor de<br />
proprietate intelectuală a însemnat de fapt,<br />
obţinerea unor privilegii de monopol, termenul<br />
de proprietate intelectuală nefiind<br />
altceva decât o nuanţare a celui de privilegiu.<br />
43<br />
În perioada de început, operele literare<br />
nu erau singurele care erau plagiate, istoria<br />
oferă exemple şi în alte domenii cum sunt<br />
pictura şi sculptura. Astfel în istoria artei se<br />
consemnează faptul că marele Michelangelo,<br />
însuşi în tinereţe a sculptat un „Faun”<br />
şi un „Cupidon adormit” pe care le-a prezentat<br />
contemporanilor săi drept opere helenistice,<br />
susţinând în tratatul său de pictură<br />
faptul că „nu există o copie egală în valoare<br />
cu originalul” 44 . În ceea ce priveşte plagiatul<br />
în domeniul artei plastice foarte multă<br />
vreme a fost acceptat, dar odată cu debutul<br />
secolului al XVI-lea apar primele tentative<br />
de apărare a acestui drept împotriva acestui<br />
gen de încălcare, materializată prin acţiunea<br />
artistului plastic Albrecht Dürer, care cere<br />
plata dreptului de autor pentru reproducerea<br />
neautorizată a gravurii „Apocalipsul” şi<br />
care a obţinut recunoaşterea dreptului de a<br />
interzice pentru un termen de 10 ani, pe în-<br />
43<br />
E. PENROSE, The patent Controversy in the<br />
nineteenth century, Jurnal of Economic History, May,<br />
1950<br />
44<br />
F.ARNAU, Arta falsificatorilor – falsificatorii<br />
artei, Ed.Meridiane, Bucuresti, 1970, p.31
treg teritoriul Imperiului Romano-German,<br />
imprimarea şi vânzarea operelor sale falsificate.<br />
45<br />
Încă din antichitate, un mare număr de<br />
produse au fost desemnate prin numele zonei<br />
geografice din care provin. Aceste produse<br />
şi-au câştigat un loc special pe piaţa<br />
produselor de acelaşi gen, tocmai datorită<br />
indicaţiei geografice, care ajuta la identificarea<br />
produsului şi care impunea un preţ mai<br />
ridicat şi un volum de vânzări important.<br />
PERIOADA REGLEMENTĂRILOR<br />
NAŢIONALE<br />
Urmare a revoluţiei industriale, a dezvoltării<br />
producţiei de serie, a fabricilor şi a<br />
întreprinderilor, sistemul breslelor a dispărut<br />
iar odată cu acestea mărcile individuale<br />
şi colective folosite au făcut loc mărcilor de<br />
fabrică şi de comerţ. Dezvoltarea producţiei<br />
de masă, a unui sistem de distribuţie mai<br />
complex a mărfurilor de la producător la<br />
consumator, intensificarea comerţului internaţional,<br />
au condus la creşterea numărului<br />
de produse contrafăcute şi a imitaţiilor.<br />
În Franţa, pentru a se pune capăt actelor<br />
de concurenţă sălbatică şi pentru a se stopa<br />
consecinţele negative ale contrafacerilor s-a<br />
introdus prin legea din 1803, un regim uniform<br />
pentru toate mărcile, iar în caz de<br />
contrafacere s-a stabilit ca pedeapsa ce urmează<br />
a fi aplicată să fie cea prevăzută<br />
pentru falsul în acte private. Dispoziţiile referitoare<br />
la contrafacere au fost preluate în<br />
Codul Penal Francez din 1810, unde la articolul<br />
142 pedeapsa aplicată pentru contrafacere<br />
era închisoarea, înlocuită mai apoi cu<br />
o pedeapsă corecţională 46 . Legea franceză<br />
din 23 iunie 1857, stabileşte faptul că<br />
dreptul la marcă se naşte de la prima folosinţă,<br />
iar pentru a fii opozabilă terţilor,<br />
aceasta trebuie înregistrată, termenul de<br />
45 G.ISNARD, Un Sherlock Holmes printre tablouri,<br />
Ed.Meridiane, Bucureşti, 1976, p.334-335<br />
46<br />
Legea din aprilie 1824, care privea protecţia<br />
numelui comercial şi sancţiona aplicarea sa<br />
frauduloasă pe produse. Sancţiunea pe care o<br />
prevedea a fost extinsă şi aplicată contrafacerilor în<br />
materie de mărci.<br />
63<br />
protecţie era de 15 ani de la constituirea<br />
unui depozit la tribunalul de comerţ sau la<br />
tribunalul de mare instanţă de la domiciliul<br />
deponentului.<br />
Pentru a instituii o protecţie eficientă a<br />
mărcii statele lumii au introdus reglementări<br />
în domeniu, majoritatea acestora fiind<br />
adoptate în cea de a doua jumătate a secolului<br />
al XIX-lea, excepţie făcând legea<br />
S.U.A. în materie care a fost adoptată în<br />
1845 şi modificată prin legile din 8 iulie<br />
1870 şi 14 august 1874. Astfel alături de<br />
legea franceză sus-menţionată, care a fost<br />
sursă de inspiraţie pentru actele normative<br />
adoptate în Belgia, Olanda, Elveţia, Spania<br />
şi Italia, au mai fost adoptate legea engleză<br />
din 7 august 1862, legea germană din noiembrie<br />
1874 urmată de cea din 1896, şi nu<br />
în ultimul rând prima legea românească din<br />
15 aprilie 1879.<br />
„În linii generale, aceste legi consacrau<br />
principiul dobândirii dreptului la marcă prin<br />
prioritate de folosinţă, caracterul facultativ<br />
al mărcii şi principiul potrivit căruia depozitul<br />
asigură protecţia mărcii, independent<br />
de orice folosire. Jurisprudenţa la care a dat<br />
naştere aplicarea lor a stat la baza elaborării<br />
concepţiei moderne despre marcă.” 47<br />
În domeniul protecţiei prin brevetele de<br />
invenţie , S.U.A. în 1790 şi Franţa în 1791,<br />
au adoptat primele legii în domeniu care<br />
aveau la bază principiul protejării inventatorilor<br />
şi a invenţiilor dacă erau întrunite<br />
anumite condiţii. De remarcat faptul că cele<br />
două acte normative consacrau principiul<br />
tratamentului naţional al titularului de<br />
drepturi, doar pentru cetăţenii statului respectiv.<br />
În Prusia, invenţiile au fost protejate<br />
pentru prima oară prin legea din 1815, care<br />
instituia condiţii riguroase pentru acordarea<br />
brevetului iar în Italia, primul act normativ<br />
a fost legea din 12 martie 1855, care a reglementat<br />
„brevetele de invenţie”.<br />
Statutul Reginei Anne din 1709, reprezintă<br />
o piatră de hotar în domeniul protecţiei<br />
dreptului de autor în Anglia, prima lege<br />
47 Y.EMINESCU, Regimul juridic al mărcilor, Ed.<br />
Lumina Lex, Bucureşti, 1996, op.cit.,p.19
care încuraja învăţătura şi asigura posesiunea<br />
copiilor cărţilor de către deţinătorii de<br />
drept, instituia înregistrarea lucrărilor publicate<br />
la Oficiul Papetăriilor, proteja titularul<br />
împotriva copierii neautorizate şi asigura<br />
o protecţie pentru o perioadă de 28 ani<br />
de la data primei publicări. În anul 1774, s-<br />
a hotărât ca, dreptul exclusiv al autorului de<br />
a-şi publica lucrările, să fie reglementat de<br />
dreptul comun, aspect care a fost în vigoare<br />
până în 1911 când a fost adoptată Legea<br />
dreptului de autor (Copyright Act).<br />
Dreptul de autor în Franţa, a cunoscut o<br />
relansare după Revoluţia Franceză, mai<br />
exact in 1791 şi 1793, când Adunarea Constituantă<br />
a adoptat două decrete care au<br />
format temelia dreptului francez în domeniu.<br />
Cele două acte normative, consacrau<br />
dreptul autorului asupra operei sale pe toată<br />
durata vieţii acestuia, iar moştenitorilor<br />
drepturi de 5 şi respectiv 10 ani după decesul<br />
autorului, necondiţionat de publicarea<br />
operei şi nici de îndeplinirea vreunei formalităţi<br />
de înregistrare.<br />
Prima lege federală americană, care<br />
avea la bază Statutul Reginei Anne, a fost<br />
adoptată în 1790, proteja cărţile, hărţile şi<br />
diagramele condiţionând autorii să înregistreze<br />
operele şi să predea exemplare din<br />
acestea cu titlu gratuit pentru uzul universităţilor<br />
şi al bibliotecilor. Legea a rămas în<br />
vigoare până în 1976, când a fost modificată,<br />
păstrând totuşi şi vechi elemente ale<br />
statutului.<br />
În Germania, conceptele filozofice ale<br />
lui Kant, au văzut în drepturile autorilor<br />
unei opere literare sau artistice „o prelungire<br />
sau o reflectare a personalităţii autorului,<br />
motiv pentru care acesta este îndreptăţit<br />
de dreptul natural ca opera să-i fie protejată<br />
ca parte a personalităţii lui” 48 . În Belgia<br />
prima lege a dreptului de autor datează din<br />
22 martie 1886 şi a fost modificată în 11<br />
martie 1958 şi respectiv 10 octombrie 1967.<br />
48 R.PÂRVU, L.OPREA, M.DINESCU, Introducere<br />
în proprietatea intelectuală, Ed. Rosetti, Bucureşti,<br />
2001, op. cit., pag.34<br />
64<br />
PERIOADA INTERNAŢIONALIZĂRII<br />
Instituirea unei protecţii eficiente la nivel<br />
internaţional a drepturilor de proprietate<br />
intelectuală, a fost destul de dificil de materializat<br />
deoarece legislaţia în materie din<br />
multe state era diferită. Termenele de protecţie,<br />
aspectele procedurale care trebuiau<br />
îndeplinite pentru a beneficia de protecţie,<br />
problemele de natură practică, interesele<br />
economice ale diverselor state, precum şi<br />
aspectele comerciale, au condus la iniţierea<br />
unor tratate şi convenţii internaţionale cu<br />
largă participare care să reglementeze aspectele<br />
controversate legate de protecţia<br />
proprietăţii intelectuale.<br />
Primii paşi făcuţi pentru reuşita internaţionalizării<br />
protecţiei proprietăţii intelectuale,<br />
s-au concretizat în apariţia măsurilor de<br />
protecţie acordate pe bază de reciprocitate<br />
în legislaţia internă a unor state. Astfel în<br />
1852, Franţa a emis un decret pentru protejarea<br />
operelor scriitorilor străini, fără a solicita<br />
în schimb protecţie pentru operele scriitorilor<br />
francezi. Anglia a elaborat în 1838<br />
şi 1844, două acte normative prin care se<br />
încerca protejarea pe teritoriul altor ţări, a<br />
operelor publicate pentru prima oara în Regatul<br />
Britanic, pe bază de reciprocitate.<br />
Cele două reglementări au fost necesare deoarece,<br />
în SUA, operele unor cunoscuţi<br />
scriitori, renumiţi din Regat, erau copiate<br />
fără acordul titularilor de drepturi de către<br />
diverse edituri americane. Ulterior, Anglia<br />
a încheiat o serie de acorduri bilaterale, cu<br />
ţări din Europa, care aveau ca principal<br />
scop, stoparea copierii ilegale a operelor.<br />
Acordurile bilaterale, au reprezentat un<br />
alt pas important în domeniul internaţionalizării<br />
protecţiei proprietăţii intelectuale,<br />
dar pentru a se reuşii o protecţie eficientă<br />
era necesar ca, la nivel internaţional, să se<br />
încheie o serie de acorduri, tratate şi convenţii<br />
cu vocaţie mondială, şi să-şi facă<br />
apariţia primele structuri organizatorice<br />
care să gestioneze problematica vasta a<br />
dreptului de autor şi a proprietăţii industriale.<br />
Pasul decisiv spre internaţionalizare a
fost făcut prin realizarea în 1883 a Convenţiei<br />
de la Paris pentru protecţia proprietăţii<br />
industriale şi în 1886 a Convenţiei de la<br />
Berna pentru protecţia operelor literare şi<br />
artistice. 49<br />
Un fapt care a generat elaborarea primei<br />
convenţii în domeniul proprietăţii intelectuale,<br />
l-a constituit organizarea Expoziţiei<br />
internaţionale de la Viena din anul 1873,<br />
ocazie cu care foarte mulţi participanţi<br />
străini, nu au fost dispuşi să-şi expună invenţiile,<br />
din cauza protecţiei inadecvate,<br />
oferite de legislaţia Imperiului Austro-Ungar.<br />
Ca urmare în acelaşi an, a avut loc<br />
Congresul de la Viena pentru reforma brevetelor<br />
de invenţie, care a stabilit câteva<br />
principii de bază, ale unui sistem protejare a<br />
brevetelor de invenţie. Urmare a acestui<br />
eveniment, a fost convocat un Congres internaţional<br />
pentru proprietate industrială,<br />
care a decis convocarea unei conferinţe internaţionale,<br />
care să determine o uniformizare<br />
a legislaţiei în domeniul proprietăţii<br />
industriale. În 1880, Franţa a pregătit Conferinţa<br />
Internaţională de la Paris, unde a<br />
fost adoptat proiectul de convenţie care reglementa<br />
tratamentul naţional, dreptul de<br />
prioritate, reglementări care stabilesc drepturi<br />
şi obligaţii pentru persoanele fizice şi<br />
juridice, dar si aspecte referitoare la cadrul<br />
administrativ de implementare a convenţiei.<br />
Semnarea primei convenţii internaţionale în<br />
domeniul proprietăţii industriale a avut loc<br />
cu ocazia CONVENŢIEI DE LA PARIS din<br />
1883, la care au participat 11 state, şi care a<br />
intrat în vigoare pe 7 iulie 1884.<br />
De precizat faptul că în cuprinsul Convenţiei<br />
de la Paris, pentru prima oară se<br />
face referire la instituirea protecţiei indicaţiei<br />
geografice.<br />
În ceea ce priveşte protecţia dreptului de<br />
autor şi a drepturilor conexe, perioada internaţionalizării,<br />
s-a cristalizat odată cu desfăşurarea<br />
în anul 1886 a Convenţiei de la<br />
49 F.BEIER, One hundred years of international cooperation<br />
– the role of the Paris Convention in the<br />
past, present and future, International Review of<br />
Industrial Property and Copyright law, 1984<br />
65<br />
Berna pentru protecţia operelor literare şi<br />
artistice.<br />
O etapă importantă în perioada internaţionalizării<br />
protecţiei proprietăţii intelectuale,<br />
o reprezintă crearea primelor structuri<br />
organizatorice, care au ca obiect de activitate<br />
gestionarea problematicii referitoare la<br />
protejarea drepturilor de proprietate industrială,<br />
a dreptului de autor şi a drepturilor<br />
conexe. Astfel, Convenţiile de la Paris şi de<br />
la Berna, au prevăzut înfiinţarea unor secretariate<br />
sau birouri, care în 1893 au fuzionat<br />
ţi au dat naştere Biroului Unit Internaţional<br />
pentru Protecţia Proprietăţii Intelectuale,<br />
care ulterior s-a transformat în Organizaţia<br />
Mondială a Proprietăţii Intelectuale<br />
(O.M.P.I.). Această transformare a avut loc<br />
în 1967, iar în 1974, OMPI a fost recunoscută<br />
ca agenţie specializată în cadrul Naţiunilor<br />
Unite (O.N.U.).<br />
GLOBALIZAREA<br />
Considerăm că, procesul de globalizare,<br />
a început odată cu înregistrarea progreselor<br />
tehnologice majore, în domeniul ştiinţific,<br />
industrial, în domeniul tehnicii de calcul şi<br />
al informaticii, progrese care au generat o<br />
evoluţie mai rapidă a schimburilor comerciale,<br />
şi a fluxurilor financiare, începutul<br />
acestei etape putând fi amplasat din punct<br />
de vedere istoric între cele două războaie<br />
mondiale 50 .<br />
Explozia tehnologică şi informaţională<br />
fără precedent, precum şi tendinţa de globalizare<br />
care s-a manifestat la nivelul economiei<br />
mondiale, concretizată prin expansiunea<br />
companiilor multinaţionale, a marilor<br />
producători de bunuri şi servicii, au<br />
condus la necesitatea unor reglementări juridico-penale,<br />
care să protejeze proprietatea<br />
intelectuală şi care să încerce să stopeze fenomenul<br />
contrafacerilor şi al pirateriei.<br />
Considerăm 51 , că din punct de vedere a<br />
50<br />
M. PANTEA, „Protecţia penală a proprietăţii<br />
intelectuale în era globalizării”, Editura Expert,<br />
Bucureşti, 2008<br />
51 M. PANTEA, articol „Criza globală şi implicaţiile<br />
asupra protecţiei drepturilor de proprietate<br />
intelectuală” – Revista de Investigare a Criminalităţii,
eglementarilor cu vocaţie internaţională, în<br />
domeniul drepturilor de proprietate intelectuală,<br />
primul pas spre globalizare a fost<br />
făcut odată cu adoptarea „Declaraţiei Universale<br />
a Drepturilor Omului”, prin Rezoluţia<br />
O.N.U. nr.217 din 10 decembrie 1948.<br />
În acest sens, art. 19 stipulează faptul că<br />
„orice persoană are dreptul la libertatea de<br />
opinie şi de exprimare, ceea ce implică<br />
dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale<br />
şi acela de a căuta, a primi şi de a răspândi,<br />
fără a ţine seama de graniţe, informaţii şi<br />
idei, prin orice mijloc de exprimare”.<br />
Drepturile de proprietate intelectuală<br />
sunt evidenţiate expres în articolul 27 din<br />
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,<br />
care stipulează faptul că „fiecare om<br />
trebuie sa beneficieze de protecţia drepturilor<br />
morale şi materiale care decurg din<br />
orice lucrare ştiinţifică, literară sau artistică<br />
al cărui autor este”.<br />
De asemenea, reglementările internaţionale<br />
de genul Convenţiei de la Paris şi Uniunii<br />
de la Berna, au făcut obiectul mai<br />
multor revizuiri succesive, urmărindu-se în<br />
principal extinderea protecţiei asupra altor<br />
categorii de drepturi de proprietate intelectuală,<br />
create în diverse domenii, dar şi o<br />
armonizare la nivel mondial a prevederilor<br />
legislative în domeniul de referinţă, prin<br />
aderarea cât mai multor state la sistemul<br />
„unic” de protecţie a creaţiei minţii umane.<br />
Noile cerinţe privind globalizarea drepturilor<br />
de proprietate intelectuală au condus la<br />
nevoia introducerii unui instrument eficient<br />
care să protejeze la nivel economic global,<br />
acesta concretizându-se în „Acordul privind<br />
aspectele legate de comert ale drepturilor de<br />
proprietate intelectuală” (în limba engleză<br />
„Agreement on Trade Related Aspects of<br />
Intellectual Property Rights – TRIPS).<br />
Oficial, scopul Acordului TRIPS, constă în<br />
„reducerea distorsiunilor şi a barierelor din<br />
calea comerţului internaţional”, recunoaşterea<br />
valorii incomensurabile a creaţiilor<br />
intelectuale şi „necesitate promovării unei<br />
protecţii eficiente şi adecvate a drepturilor de<br />
Anul I, Nr.2, Editura Sitech, Craiova, 2008<br />
66<br />
proprietate intelectuală” 52 .<br />
Perioada globalizării protecţiei proprietăţii<br />
intelectuale este caracterizată de conştientizarea<br />
legăturilor dintre comerţ şi proprietatea<br />
industrială, dreptul de autor şi<br />
drepturile conexe, şi de semnarea Acordurilor<br />
referitoare la comerţ şi la protecţia<br />
proprietăţii intelectuale.<br />
Globalizarea poate fi definită ca un proces<br />
tehnologic şi ideologic în care distanţa<br />
geografică devine irelevantă pentru relaţiile<br />
socio-culturale, politice şi economice. Oamenii<br />
devin conştienţi de acest fapt, în consecinţă,<br />
reţelele de relaţii şi dependenţe devin potenţial<br />
transfrontaliere şi chiar mondiale. Acest proces<br />
are, consecinţe pentru funcţionarea statelor<br />
naţionale deoarece autoritatea lor este limitată<br />
la graniţele geografice 53 .<br />
Cauzele care au condus societatea mondială<br />
spre globalizare sunt: inovaţiile de ordin<br />
tehnic, care au luat un avânt incredibil,<br />
mai ales cele din domeniul informatic şi al<br />
comunicaţiilor, amploarea pe care a cunoscut-o<br />
comerţul la nivel mondial odată cu liberalizarea<br />
în cadrul GATT şi respectiv a<br />
OMC, micşorarea cheltuielilor cu transportul<br />
mărfurilor şi a persoanelor, sfârşitul<br />
războiului rece, care diviza lumea în două<br />
blocuri, apariţia problemelor de interes global<br />
de genul modificărilor climaterice, a<br />
migraţiei, a drepturilor omului 54 .<br />
Pentru o mai bună gestionare a problemelor<br />
din domeniul proprietăţii intelectuale,<br />
la nivel mondial au fost înfiinţate şi au<br />
fost cooptate mai multe organisme cu vocaţie<br />
mondială dintre care putem enumera:<br />
Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale<br />
WIPO<br />
Organizaţia Mondială a Consumatorilor<br />
WCO<br />
52 World Trade Organisation, The legal text – The<br />
Results of the Uruguay Round of Multilateral Trade<br />
Negotiations, Cambridge University Press, 1999<br />
53 M. PANTEA, „Protecţia proprietăţii intelectuale.<br />
Abordări teoretice şi practice”, Editura Sitech,<br />
Craiova, 2008<br />
54<br />
curs „GLOBALIZARE”, Ragnar Müller,<br />
http://www.dadalos.org/globalisierung_rom/grundkur<br />
s_3.htm
Alianţa Mondială a Conducătorilor de<br />
Afaceri Împotriva Contrafacerii GBLAAC<br />
Asociaţia Internaţională a Mărcilor Înregistrate<br />
INTA<br />
Organizaţia Mondială a Vămilor WCO<br />
INTERPOL şi EUROPOL<br />
Organizaţia Mondială a Comerţului<br />
OMC<br />
Acordul general asupra tarifelor şi comerţului<br />
GATT<br />
Acordul asupra proprietăţii intelectuale<br />
TRIPS<br />
Camera Internaţională de Comerţ ICC<br />
Asociaţia Internaţională a Managementului<br />
Securităţii ISMA<br />
Organizaţia pentru Cooperare Economică<br />
şi Dezvoltare OECD<br />
Autoritatea Internaţională împotriva<br />
Contrafacerii Produselor Medicale IM-<br />
PACT<br />
Toate aceste organisme internaţionale, au<br />
ca obiectiv, reducerea pirateriei şi a<br />
contrafacerilor, stabilirea unei mai bune cooperări<br />
şi coordonări între ţările care sunt<br />
interesate într-o aplicare efectivă şi eficientă<br />
a drepturilor de proprietate intelectuală în<br />
scopul armonizărilor legilor şi procedurilor,<br />
şi promovarea schimbului de informaţie la<br />
nivel internaţional şi regional pentru a<br />
răspunde reţelelor din ce în ce mai sofisticate<br />
care conduc contrafacerea şi pirateria.<br />
Concluzionând, putem spune că în mediul<br />
de afaceri actual, unde multe companii<br />
s-au prăbuşit, drepturile de proprietate intelectuală<br />
au devenit şi mai importante,<br />
pentru că pot contribui la susţinerea companiilor<br />
în vremuri dificile. Cei care vor<br />
continua să investească în drepturile de<br />
proprietate intelectuală vor fi mai bine poziţionaţi<br />
când situaţia economică se va îmbunătăţi,<br />
decât cei care au redus cheltuielile<br />
din acest domeniu sensibil şi important.<br />
BIBLIOGRAFIE<br />
1. ADOLPHE BREULIER, Du droit de perpétuité de la propriété intellectuelle, Paris,<br />
Auguste Durand Libraire, 1855<br />
2. CLAUDE COLOMBET, Propriete litteraire et artistique et droits voisins, Ed. Dalloz,<br />
Paris, 1997<br />
3. E. PENROSE, The patent Controversy in the nineteenth century, Jurnal of Economic<br />
History, May, 1950<br />
4. F.BEIER, One hundred years of international co-operation – the role of the Paris<br />
Convention in the past, present and future, International Review of Industrial Property<br />
and Copyright law, 1984<br />
5. F.ARNAU, Arta falsificatorilor – falsificatorii artei, Ed.Meridiane, Bucuresti, 1970<br />
6. G.ISNARD, Un Sherlock Holmes printre tablouri, Ed.Meridiane, Bucureşti, 1976<br />
7. M. PANTEA, Protecţia penală a proprietăţii intelectuale în era globalizării, Editura<br />
Expert, Bucureşti, 2008<br />
8. M. PANTEA, articol Criza globală şi implicaţiile asupra protecţiei drepturilor de<br />
proprietate intelectuală – Revista de Investigare a Criminalităţii, Anul I, Nr.2, Editura<br />
Sitech, Craiova, 2008<br />
9. M. PANTEA, Protecţia proprietăţii intelectuale. Abordări teoretice şi practice, Editura<br />
Sitech, Craiova, 2008<br />
10. R.PÂRVU, L.OPREA, M.DINESCU, Introducere în proprietatea intelectuală,<br />
Ed.Rosetti, Bucureşti, 2001<br />
11. Y.EMINESCU, Regimul juridic al mărcilor, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 1996<br />
12. World Trade Organisation, The legal text – The Results of the Uruguay Round of<br />
Multilateral Trade Negotiations, Cambridge University Press, 1999<br />
67
PROTECŢIA MARTORILOR<br />
INSTRUMENT DE COMBATERE A MARII CRIMINALITĂŢI<br />
Comisar şef dr. ADRIAN-AUGUSTIN BĂRĂSCU<br />
Director ONPM<br />
In recent years transnational organized crime has grown. Criminal organizations are<br />
becoming stronger and more diverse. They are engaging more and more frequently in<br />
systematic forms of cooperation designed to further their criminal activities. In the<br />
investigation and prosecution of crime, particularly the more serious and complex forms<br />
of organized crime, it is essential that witnesses, the cornerstones for successful<br />
investigationand prosecution, have trust in criminal justice systems.<br />
Witnesses need to have the confidence to come forward to assist law enforcement and<br />
prosecutorial authorities. They need to be assured that they will receive support and<br />
protection from intimidation and the harm that criminal groups may seek to inflict upon<br />
them in attempts to discourage or punish them from cooperating.<br />
Necesitatea abordării dintr-un alt punct<br />
de vedere al martorilor, care de multe ori<br />
erau supuşi unor ameninţări şi intimidări<br />
atât la adresa lor cât şi a membrilor de familie,<br />
făcând imposibilă aducerea vinovaţilor<br />
în faţa justiţiei, a apărut odată cu dezvoltarea<br />
fenomenului de criminalitate organizată.<br />
Pe măsură ce societatea a evoluat au<br />
apărut probleme noi, iar concepţiile cu privire<br />
la drepturile la protecţie a martorilor şi<br />
colaboratorilor justiţiei au suferit importante<br />
corective. A apărut necesitatea de a<br />
lua măsuri pentru apărarea acestor drepturi<br />
din partea statelor, în baza unor prezumţii<br />
că statul acţionează ca exponent şi reprezentant<br />
al bunei desfăşurări a actului de<br />
justiţie.<br />
S-a ajuns la concluzia că măsurile clasice<br />
procedurale de protecţie a martorilor<br />
nu mai sunt eficiente, fiind necesare noi<br />
forme de protecţie, adaptate la noile condiţii<br />
de agresivitate a infractorilor, care să se<br />
interpună între martor şi infractor şi care să<br />
facă posibilă folosirea declaraţiilor martorului<br />
în acuzarea autorilor de infracţiuni.<br />
Astfel au apărut noi instrumente de lucru<br />
menite să asigure o protecţie sporită a<br />
martorilor, cum ar fi audierea sub o altă<br />
identitate, utilizarea dispozitivelor ce previn<br />
identificarea fizică a martorilor, schimbarea<br />
identităţii, utilizarea video-conferinţei, măsuri<br />
sporite de protecţie şi relocarea la alte<br />
adrese sau chiar relocarea pe teritoriul altui<br />
stat, acordarea anumitor facilităţi economice<br />
şi juridice.<br />
Apariţia criminalităţii organizate în societatea<br />
modernă a condus la reconsiderarea<br />
obligativităţii cetăţeanului de a depune<br />
mărturie, iar în contextul anumitor tipuri de<br />
criminalitate nu se poate ignora faptul că<br />
acesta se expune unor pericole din partea<br />
infractorilor sau complicilor săi. Justiţia<br />
trebuie să vină în întâmpinarea acestor represalii,<br />
răspunzând cerinţelor martorului a<br />
cărui mărturie este crucială pentru aflarea<br />
adevărului.<br />
Iniţial, măsuri de protecţie deosebite faţă<br />
de martori s-au luat în S.U.A, extinzându-se<br />
în Anglia, Canada şi alte state ca urmare a<br />
succesului înregistrat în lupta împotriva<br />
crimei organizate, în special a mafiei. Astăzi,<br />
peste 40 de state europene şi<br />
noneuropene au înfiinţate structuri specializate<br />
de protecţie a martorilor 55 .<br />
55 Adrian-Augustin Bărascu, Cooperarea<br />
68
Plecând de la internaţionalizarea activităţilor<br />
grupurilor de crimă organizată şi a<br />
reţelelor acestora s-a impus adoptarea unor<br />
măsuri regionale şi internaţionale a forţelor<br />
implicate în combaterea acestui flagel. În<br />
această direcţie protecţia martorilor constituie<br />
o preocupare a organismelor europene<br />
şi a statelor Europei, fundamentată pe rolul<br />
pe care martorii îl au în desfăşurarea procedurilor<br />
judiciare, riscul supunerii la intimidări<br />
pe care martorii îl au, mai ales în zone<br />
de criminalitate ridicată, când apar în proceduri<br />
judiciare şi nu în ultimul rând necesitatea<br />
tragerii la răspundere a inculpaţilor.<br />
Datoria de a depune mărturie implică<br />
acum responsabilitatea statelor de a garanta<br />
martorilor posibilitatea de a depune mărturie<br />
fără a fi supuşi vreunui risc din partea<br />
vreunei persoane.<br />
Uniunea Europeană s-a arătat de la început<br />
interesată în stabilirea unor măsuri de<br />
protecţie vis-a-vis de martorii şi colaboratorii<br />
justiţiei, de victimele-martor şi de martorii<br />
minori, apreciind că numai adoptând<br />
măsuri care să încurajeze martorii să participe<br />
la procese pot fi atinse ţintele propuse<br />
în lupta împotriva criminalităţii organizate.<br />
Apreciindu-se că toate eforturile depuse<br />
pentru combaterea marii criminalităţi, terorismului<br />
şi infracţiunilor grave nu ar fi suficient<br />
de eficiente fără aportul martorilor şi<br />
colaboratorilor justiţiei la această luptă, au<br />
fost elaborate o serie de recomandări care<br />
să asigure un cadru de siguranţă sporit<br />
martorilor, fiind stabilite măsuri procedurale<br />
şi extraprocedurale, care, aplicate, sunt<br />
menite să ducă la o mai bună înfăptuire a<br />
justiţiei. 56<br />
Stabilindu-se că nu de puţine ori martorii<br />
sunt supuşi unor forme de ameninţare<br />
sau intimidare pentru a nu participa la activităţile<br />
procedurale care sunt necesare condamnării<br />
inculpaţilor, în mod special în cazuri<br />
privind săvârşirea unor crime majore şi<br />
având la bază obligativitatea statului de a<br />
asigura drepturile martorului inclusiv cele<br />
referitoare la protecţie, a apărut necesitatea<br />
înfiinţării unor structucturi specializate care<br />
să aplice în practică măsurile de protecţie a<br />
martorilor.<br />
Intimidare martorilor, directă sau indirectă,<br />
poate lua diferite forme, dar ea vizează<br />
aproape întotdeauna eliminarea probelor<br />
împotriva pârâţilor în vederea achitării<br />
lor din lipsă de probe şi, în mod excepţional,<br />
furnizarea de probe împotriva pârâţilor<br />
în vederea condamnării lor 57 .<br />
În acest context creşte rolul pe care justiţia<br />
îl are în asigurarea climatului de securitate<br />
europeană, în lupta împotriva marii<br />
criminalităţi şi a infracţiunilor grave, rolul<br />
măsurilor de protecţie faţă de martorii şi<br />
colaboratorii justiţiei capătă noi dimensiuni,<br />
aplicarea unor programe de protecţie a<br />
martorilor în funcţie de pericolul la care<br />
aceştia sunt supuşi devenind tot mai necesare<br />
şi complexe, iar unităţile de protecţie a<br />
martorilor din statele membre trebuie să-şi<br />
sporească capacitatea de implementare a<br />
programelor de protecţie şi disponibilitatea<br />
către o colaborare cât mai largă.<br />
Protecţia martorilor este o măsură generală<br />
şi complexă, cu caracter procedural,<br />
extraprocedural şi de politică penală prin<br />
care se urmăreşte creşterea eficienţei acţiunii<br />
de descoperire a infracţiunilor şi eficientizarea<br />
reacţiei sociale de reprimare a lor,<br />
în condiţii de protecţie şi siguranţă pentru<br />
persoanele implicate în furnizarea de date şi<br />
informaţii organelor judiciare .<br />
Formele agresive ale criminalităţii organizate<br />
- ca traficul de droguri, traficul de<br />
persoane, traficul de arme şi maşini, spălarea<br />
banilor, falsificarea de documente şi<br />
monedă, corupţie, omor la comandă, etc. -<br />
au determinat guvernele statelor să ia măsuri<br />
concrete de luptă împotriva acestor<br />
structuri, printre aceste măsuri numărânduse<br />
şi cele legate de asigurarea protecţiei<br />
internaţională în realizarea protecţiei martorilor, martorilor şi colaboratorilor justiţiei.<br />
curs universitar, Editura Etna, 2008<br />
56<br />
Adrian-Augustin Bărascu, George Ţical,<br />
Managementul protecţiei martorilor, curs<br />
57 Raportul explicativ al Convenţiei civile privind<br />
universitar, Editura Etna, 2007.<br />
corupţia.<br />
69
70<br />
În aceste condiţii, utilizarea eficientă a<br />
metodelor de investigaţie clasice s-a dovedit<br />
a fi extrem de dificilă, astfel încât, adecvarea<br />
strategiilor de combatere a infracţionalităţii<br />
organizate a impus cu necesitate<br />
adoptarea unor măsuri speciale, atât procedurale<br />
cât şi extraprocedurale privind protecţia<br />
martorilor.<br />
Datoria de a depune mărturie implică<br />
acum responsabilitatea statelor de a garanta<br />
martorilor posibilitatea de a depune mărturie<br />
fără a fi supuşi vreunui risc.<br />
Protecţia martorilor poate fi definită ca<br />
fiind obligaţia statului, de a pune la dispoziţie<br />
un cadru legal şi instituţional, persoanelor<br />
care oferă date sau informaţii organelor<br />
judiciare cu privire la infracţiuni<br />
grave, precum şi a membrilor săi de familie<br />
cu scopul de a le proteja viaţa şi integritatea<br />
fizică, atunci când acestea sunt ameninţate<br />
ca urmare a colaborării cu structurile judiciare<br />
sau de informaţii.<br />
Scopul asigurării protecţiei martorilor şi<br />
colaboratorilor justiţiei, constă în apărarea<br />
vieţii, integrităţii corporale sau libertăţii<br />
acestora, valori care sunt ameninţate ca urmare<br />
a deţinerii de către aceştia a unor informaţii<br />
ori date cu privire la săvârşirea<br />
unor infracţiuni grave, pe care le-au furnizat<br />
sau au fost de acord să le furnizeze organelor<br />
judiciare şi care au un rol determinant<br />
în descoperirea infractorilor şi în soluţionarea<br />
unor cauze aflate în lucru la aceste<br />
organe.<br />
Ţinând cont de nevoile practicii judiciare<br />
moderne şi pentru a pune în cel mai<br />
scurt timp la dispoziţia organelor judiciare<br />
un instrument şi în acelaţi timp un mijloc<br />
nou de lucru cu rolul de a asigura buna desfăşurare<br />
a anchetelor în cazurile de mare<br />
criminalitate şi a procesului penal, a fost<br />
adoptată Legea 682 din 2002 privind protecţia<br />
martorilor.<br />
Fundamentarea acestui act normativ a<br />
avut în vedere legislaţiile europene în materie,<br />
necesitatea de adaptare la exigenţele<br />
statului de drept a justiţiei, iar un alt obiectiv<br />
al legii a fost acela de a completa instrumentele<br />
de luptă împotriva marii criminalităţi<br />
cu încă un instrument modern şi eficient.<br />
Legea îşi propune asigurarea protecţiei<br />
şi asistenţei ,,martorilor” a căror viaţă, integritate<br />
corporală sau libertate este ameninţată<br />
ca urmare a deţinerii de către aceştia a<br />
unor informaţii ori date cu privire la săvârşirea<br />
unor infracţiuni grave, pe care le-au<br />
furnizat sau au fost de acord să le furnizeze<br />
organelor judiciare şi care au un rol determinant<br />
în descoperirea infracţiunilor şi în<br />
soluţionarea unor cauze complexe.<br />
Hotărârea nr.760 pentru aprobarea regulamentului<br />
de aplicare a legii 682/2002<br />
privind protecţia martorilor, cuprinde dispoziţii<br />
generale, măsurile urgente, procedura<br />
de includere a unei persoane în program,<br />
măsurile de protecţie şi asistenţă,<br />
protecţia martorilor aflaţi în stare de detenţie,<br />
modalitatea de realizare a legăturii cu<br />
martorul protejat, finanţare, gestiune, control<br />
şi dispoziţii finale.<br />
Importanţa acestui regulament este<br />
aceea că asigură pentru prima dată instrumentele<br />
de funcţionare concretă stabilite de<br />
Legea privind protecţia martorilor din 2002.<br />
„Programul de protecţie” reprezintă<br />
măsurile de protecţie individuale, croite<br />
după nevoia unui individ, care sunt, de<br />
exemplu, cele descrise într-un memorandum<br />
de acord, semnat de autorităţile responsabile<br />
şi de martorii protejaţi sau colaboratorii<br />
justiţiei.<br />
Măsuri de protecţie sunt toate măsurile<br />
individuale procedurale sau neprocedurale<br />
destinate protejării martorilor sau colaboratorilor<br />
justiţiei de orice intimidare şi/sau<br />
consecinţe periculoase asupra deciziei de a<br />
colabora cu justiţia.<br />
Principalele obiective urmărite prin<br />
aplicarea unui Program de protecţie martorilor<br />
şi colaboratorilor justiţiei sunt:<br />
-determinarea martorului să participe la<br />
înfăptuirea justiţiei ştiind că este protejat pe<br />
toată perioada existenţei stării de pericol;<br />
-protejarea martorului faţă de orice fel<br />
de ameninţare sau intimidare;<br />
-asigurarea unor măsuri de protecţie<br />
croite pe necesităţile fiecărui martor;
-degrevarea organelor judiciare de sarcina<br />
protecţiei martorilor şi canalizarea<br />
eforturilor acestora spre alte activităţi judiciare.<br />
Când se doreşte introducerea unei persoane<br />
în Programul de protecţie, este necesar<br />
să se verifice dacă persoana se încadrează<br />
în accepţiunea de ,,martor” al Legii<br />
privind protecţia martorilor, iar datele sau<br />
informaţiile pe care le-a furnizat sau urmează<br />
să le furnizeze se referă la un anumit<br />
gen de infracţiuni stabilite expres de lege.<br />
Cu ocazia celei de-a 924-a întruniri a<br />
reprezentanţilor miniştrilor, Comitetul de<br />
Miniştri al Consiliului Europei a adoptat<br />
Recomandarea (2005)9 privind protecţia<br />
martorilor şi colaboratorilor justiţiei.<br />
Această recomandare are la bază recunoaşterea<br />
priorităţii Consiliului Europei 58 faţă<br />
de protecţia martorilor şi colaboratorilor<br />
justiţiei în lupta cu crima organizată şi terorismul<br />
59 , conştientizarea faptului că protecţia<br />
acestor categorii de persoane implică<br />
confidenţialitate şi că eforturile trebuie canalizate<br />
pentru luarea unor măsuri în a zădărnici<br />
încercările de aflare a martorilor şi<br />
colaboratorilor justiţiei, în special, în cazurile<br />
de crimă organizată, incluzând organizaţiile<br />
teroriste. Prin aceasta statele membre<br />
sunt obligate să se ghideze atunci când îşi<br />
formulează legislaţia internă şi când îşi revizuiesc<br />
practica şi politica în domeniul<br />
criminalităţii în funcţie de perspectiva şi<br />
58 Rezolutia nr.1 privind Combaterea Terorismului<br />
Internaţional, aprobată de cea de-a 24-a Conferinţă a<br />
Comitetului de Miniştri de Justiţie din Europa<br />
(Moscova 4-5 octombrie 2001), Comitetul de Miniştri<br />
a fost invitat să adopte în procedură de urgenţă toate<br />
măsurile normative necesare pentru a ajuta statele să<br />
prevină, să depisteze, să condamne şi să pedepsească<br />
actele de terorism, cum ar fi protejarea martorilor şi<br />
a altor categorii de persoane ce participă la<br />
proceduri în care sunt implicate persoane acuzate de<br />
acte de terorism.<br />
59 Rezoluţia nr.1 privind Combaterea Terorismului,<br />
aprobată de cea de-a 25-a Conferinţă a Comitetului de<br />
Miniştri de Justiţie din Europa (9-10 octombrie 2003),<br />
Comitetul de Miniştri a fost invitat să deruleze fără<br />
nici un fel de amânare procedurile destinate adoptarii<br />
instrumentelor internaţionale relevante protejării<br />
martorilor şi colaboratorilor justiţiei.<br />
71<br />
măsurile stabilite de recomandarea privind<br />
protecţia martorilor şi colaboratorilor justiţiei<br />
şi în acelaşi timp să se asigure că publicitatea<br />
necesară acestor principii şi măsuri<br />
este transmisă tuturor organismelor interesate,<br />
cum ar fi organismele judiciare, autorităţile<br />
de investigaţie şi judecată, asociaţiile<br />
barourilor şi instituţiilor sociale de profil.<br />
De regulă, infracţiunile se săvârşesc fără<br />
a lăsa vreo urmă despre împrejurările în<br />
care s-au comis şi despre persoana făptuitorului.<br />
În cele mai multe situaţii, singurele<br />
date pe care organele judiciare le pot afla se<br />
datorează unor persoane (martori), care întâmplător<br />
au asistat la săvârşirea infracţiunilor<br />
şi au dobândit prin propriile lor simţuri,<br />
în afara procesului penal, fapte sau împrejurări<br />
de natură să servească la aflarea<br />
adevărului60.<br />
În a doua jumătate a secolului XVIII,<br />
sistemele de drept ale statelor Europei şi ale<br />
S.U.A au consacrat declaraţiile de martori<br />
ca un mijloc de probă de drept comun; o<br />
atare consacrare a constituit un salt calitativ<br />
în justiţia penală. 61 Astăzi aproape că nu<br />
există proces penal în care instituţia probei<br />
cu martori să nu fie prezentă.<br />
Cu ocazia săvârşirii unei infracţiuni,<br />
sunt lezate anumite valori sociale apărate de<br />
norme penale care conduc spre un ,,conflict<br />
de drept penal substanţial care generează un<br />
raport juridic de drept penal’’. 62 Declaraţiile<br />
martorilor fac parte din mijloacele de<br />
probă prin care se constată elemente de fapt<br />
ce pot servi ca probă. Martorul în sine nu<br />
este un mijloc de probă, au acest caracter<br />
numai declaraţiile lui în măsura în care<br />
concură la rezolvarea cauzei.<br />
Dată fiind importanţa care se atribuie<br />
probei cu martori, în special în procesul pe-<br />
60<br />
Rodica Mihaela Stănoiu, Vintilă Dongoroz şi<br />
colectiv, Explicaţii teoretice ale Codului de<br />
procedură penală român, Partea generală, vol. I,<br />
Editura Academiei Române, Bucureşti, 1975, p. 200.<br />
61 Ioan Doltu şi colectiv-Martorul în procesul penal,<br />
Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004, pag.56<br />
62 Mihai Apetrei, Drept procesual penal, partea<br />
generală, Ed. Oscar Print, pag.76.
nal unde proba cu martori constituie regula,<br />
dar ţinând cont şi de vechimea acestui mijloc<br />
de probă, nu întâmplător, martorii sunt<br />
consideraţi „ochii şi urechile justiţiei”. 63<br />
Calitatea de martor incumbă anumite<br />
drepturi şi obligaţii. La capitolul drepturi,<br />
martorului i se pot înscrie următoarele :<br />
protecţia legii 64 împotriva violenţelor şi<br />
ameninţărilor ce s-ar putea exercita asupra<br />
sa în vederea obţinerii de declaraţii; dreptul<br />
de a cere consemnarea declaraţiei date aşa<br />
cum o consideră reală şi de a refuza răspunsul<br />
la întrebări care nu au legătură cu cauza;<br />
drepturi de natură patrimonială cu referire<br />
la cheltuielile judiciare 65 .<br />
Obligaţiile martorului privesc următoarele<br />
aspecte: de a se prezenta la organele<br />
judiciare atunci când este chemat;.de a depune<br />
mărturie; relatarea adevărului.<br />
S-a ajuns la concluzia că măsurile clasice<br />
procedurale de protecţie a martorilor<br />
nu mai sunt eficiente, fiind necesare noi<br />
forme de protecţie, adaptate la noile condiţii<br />
de agresivitate a infractorilor, care să se<br />
interpună între martor şi infractor şi care să<br />
facă posibilă folosirea declaraţiilor martorului<br />
în acuzarea autorilor de infracţiuni.<br />
Pe măsură ce societatea a evoluat, au<br />
apărut probleme noi şi concepţiile cu privire<br />
la drepturile la protecţie a martorilor şi<br />
colaboratorilor justiţiei au suferit importante<br />
corective. A apărut necesitatea de a<br />
lua măsuri pentru apărarea acestor drepturi<br />
din partea statelor, în baza unor prezumţii<br />
că statul acţionează ca exponent şi reprezentant<br />
al bunei desfăşurări a actului de<br />
justiţie.<br />
Apariţia de puţin timp a acestei instituţii<br />
a creat pentru martori, colaboratorii justiţiei,<br />
membrii lor de familie sau persoanele<br />
de care aceştia se găsesc legaţi afectiv, un<br />
nou drept şi anume dreptul la protecţie din<br />
partea statului.<br />
Justiţia trebuie să vină în întâmpinarea<br />
acestor represalii, răspunzând cerinţelor<br />
martorului a cărui mărturie este crucială<br />
pentru aflarea adevărului.<br />
România deţine în prezent legislaţia în<br />
domeniul protecţiei martorilor şi a persoanelor<br />
care cooperează cu organele judiciare,<br />
are dezvoltată capacitatea instituţională necesară<br />
punerii în aplicare a prevederilor legale<br />
pentru protejarea martorilor 66 .<br />
Avantajul că de protecţia martorului se<br />
ocupă o instituţie specializată în acest domeniu,<br />
oferă celor implicaţi în activitatea<br />
de cercetare sau urmărire penală posibilitatea<br />
de a se concentra pe priorităţile activităţilor<br />
ce decurg din cauzele în lucru, fiind<br />
degrevaţi de o sarcină importantă şi anume<br />
protecţia persoanei dispuse să colaboreze.<br />
România a adoptat sistemul mixt, legiuitorul<br />
român resimţind nevoia ca alături de<br />
Programul de protecţie a martorilor introdus<br />
prin Legea nr.682/2002, să reglementeze<br />
în Codul de procedură penală modalităţi<br />
specifice de protecţie a martorilor în<br />
faţa organelor judiciare, dând astfel concreteţe<br />
şi substanţă principiilor enunţate în<br />
legea specială.<br />
Oficiul exercită atribuţiile ce îi revin din<br />
actele normative în vigoare, cu privire la<br />
coordonarea activităţii unităţilor Inspectoratului<br />
General al Poliţiei Române care<br />
participă la realizarea Programului Naţional<br />
de Protecţie a Martorilor.<br />
Activitatea desfăşurată de către<br />
O.N.P.M. se poate subdivide în trei categorii,<br />
astfel: activităţi legate de admiterea în<br />
programul de protecţie; activităţi privind<br />
implementarea măsurilor de protecţie şi<br />
asistenţă şi activităţi suplimentare, necesare<br />
bunei desfăşurări a oficiului.<br />
Prin cele două activităţi desfăşurate,<br />
respectiv de protecţie şi de asistenţă, Oficiul<br />
Naţional pentru Protecţia Martorilor<br />
devine, astfel o instituţie necesară, atât justiţiei<br />
cât şi cetăţeanului care, potrivit legilor<br />
63<br />
J.Bentham, Traite des preuves<br />
judiciares,Ed.Bassage freres,Paris,1823,vol.I,p.93<br />
64 Art.68, Cod procedură penală.<br />
65 Art.190, Cod procedură penală<br />
72<br />
66 Adrian-Augustin Bărăscu, Teză de doctorat ,, Legea<br />
privind protecţia martorilor instrument eficient de<br />
luptă împotriva marii criminalităţi, Academia de<br />
poliţie A.I.Cuza
în vigoare este obligat să-şi aducă contribuţia<br />
la probarea unor fapte deosebit de grave<br />
dacă avem în vedere obligaţiile martorului.<br />
Pentru o mai bună şi eficientă strategie<br />
de luptă în combaterea crimei organizate,<br />
instituţia protecţiei martorilor trebuie angrenată<br />
într-un procent mai mare în soluţionarea<br />
cauzelor complexe a căror rezolvare<br />
depind de utilizarea martorilor sau colaboratorilor.<br />
În sprijinul acestei ipoteze se găsesc următoarele<br />
argumente:<br />
-încurajarea martorilor şi a colaboratorilor<br />
la cooperare, cunoscând faptul că pot<br />
beneficia de avantajele unui Program de<br />
protecţie a martorilor consider că este<br />
oportună în atigerea scopurilor propuse în<br />
combaterea acestui fenomen şi menţinerea<br />
lui în cote acceptabile.<br />
-conştientizarea faptului că acest instrument<br />
de luptă împotriva marii criminalităţi<br />
a fost creat tocmai ca o reacţie de răspuns<br />
la provocările grupurilor de infractori<br />
provenind din această sferă periculoasă<br />
pentru societate, că acest mod de înfăptuire<br />
a justiţiei penale în domeniul crimei organizate<br />
a fost impus ca o metodă de succes a<br />
statelor care l-au aplicat în elaborarea strategiilor<br />
de combatere a infracţionalităţii<br />
grave, că strategiile Uniunii Europene în<br />
materie recomandă aplicarea unor programe<br />
de protecţie a martorilor.<br />
-paleta largă de persoane care pot fi<br />
preluate în Programul de protecţie şi care<br />
pot cotribui la soluţionarea unor cauze de<br />
crimă organizată, prin declaraţii sau informaţii<br />
oferite organelor judiciare. Aici regăsim<br />
martori, victime-martori, informatori,<br />
experţi, investigatori acoperiţi, membrii de<br />
familie sau persoane de care aceştia sunt<br />
legaţi afectiv; aceste persoane se pot afla în<br />
libertate sau în detenţie şi pot fi cetăţeni<br />
români sau străini.<br />
-avantajul că de protecţia martorului se<br />
ocupă o instituţie specializată în acest domeniu,<br />
cei implicaţi în activitatea de cercetare<br />
sau urmărire penală putându-se concentra<br />
pe prioritatea activităţilor ce decurg<br />
din cauzele în lucru, fiind degrevaţi de o<br />
73<br />
sarcină importantă şi anume protecţia persoanei<br />
dispuse să colaboreze. La aceasta se<br />
adaugă faptul că nu s-ar putea asigura o<br />
protecţie reală şi calificată pliată pe necesităţile<br />
martorului decât printr-un program de<br />
protecţie.<br />
-pârghiile pe care legea privind protecţia<br />
martorilor le deţine în a deveni atractive<br />
pentru martor în convigerea acestuia de a<br />
accepta colaborarea cu organele judiciare,<br />
respectiv măsuri de protecţie ce se pot dispune<br />
gradual în funcţie de situaţia impusă<br />
în fiecare moment, 24 de ore din 24, aplicarea<br />
măsurilor de asistenţă ceea ce conferă<br />
martorului o stare de siguranţă şi de confort<br />
psihic faţă de colaborarea desfăşurată. Tot<br />
în acest sens se poate încadra şi faptul că<br />
programul de protecţie continuă, atunci<br />
când se impune, şi după ce martorul a terminat<br />
afacerile judiciare.<br />
-Programul de protecţie a martorilor trebuie<br />
să se impună în activitatea curentă a<br />
celor implicati în combaterea marii criminalităţi<br />
ca un instrument facil de rezolvare a<br />
unor cauze complexe şi cu un grad ridicat<br />
de gravitate, care nu se pot rezolva fără utilizarea<br />
unor declaraţii sau informaţii provenind<br />
de la persoane care refuză colaborarea<br />
judiciară datorită ameninţărilor sau intimidărilor<br />
la care sunt supuşi ei sau alte persoane<br />
apropiate, din partea unor persoane<br />
interesate în blocarea înfăptuirii justiţiei.<br />
Atunci când se organizează protecţia<br />
martorilor, pentru a promova obiectivitatea<br />
şi pentru a evita unele acuzaţii conform cărora<br />
politiştii ar exercita oarecare influenţă<br />
asupra acestora, trebuie întotdeauna avut în<br />
vedere că astfel de măsuri sa fie<br />
incredinţate unor poliţisti care nu sunt implicaţi<br />
direct în cazul respectiv.<br />
„Programul de protecţie” reprezintă măsurile<br />
de protecţie individuale, croite după<br />
nevoia unui individ, care sunt, de exemplu,<br />
cele descrise într-un memorandum de<br />
acord, semnat de autorităţile responsabile şi<br />
de martorii protejaţi sau colaboratorii justiţiei.<br />
Măsuri de protecţie sunt toate măsurile<br />
individuale procedurale sau neprocedurale<br />
destinate protejării martorilor sau colabo-
atorilor justiţiei de orice intimidare şi/sau<br />
consecinţe periculoase asupra deciziei de a<br />
colabora cu justiţia.<br />
Cooperarea internaţională în domeniul<br />
protecţiei martorilor se impune pe zi ce<br />
trece ca un deziderat al unitaţilor specializate<br />
în acest domeniu datorat eficientizării<br />
metodelor de lucru pentru asigurarea unei<br />
protecţii depline a martorilor aflaţi în programe<br />
de protecţie.<br />
Statutul acestor persoane este dificil prin<br />
simpla apartenenţă la un Program de protecţie,<br />
iar atunci când este relocat pe teritoriul<br />
altui stat, dificultatea devine mai mare.<br />
Martorii protejaţi pe teritoriul altui stat întâlnesc<br />
bariere de limbă, cultură şi de integrare.<br />
Uneori martorul protejat în acest mod<br />
este însoţit de către familie, care este compusă<br />
şi din minori. Rolul unui program de<br />
protecţie, pe lângă cel de protecţie efectivă,<br />
este şi acela de a-l ajuta pe martor să se integreze<br />
social, de a-l sprijini în găsirea unui<br />
loc de muncă şi a-l consilia pentru a trece<br />
cât mai uşor peste dificultăţile statutului de<br />
martor protejat, care are o componentă restrictivă<br />
şi-i îngrădeşte acestuia o serie de<br />
drepturi şi libertăţi.<br />
Programele de protecţie a martorilor<br />
sunt programe croite după necesităţile particulare<br />
ale martorilor, acestea<br />
diferenţiindu-se în funcţie de timpul aplicării<br />
( înaintea procesului penal sau după procesul<br />
penal) şi complexitatea cazurilor în<br />
care se impune protecţie.<br />
Măsurile extraprocedurale de protecţie<br />
şi asistenţă pot contribui la menţinerea bunăstării<br />
(prin aplicarea măsurii acordării<br />
unui venit până la găsirii unui loc de<br />
muncă) unui martor sau familiei acestuia, a<br />
securităţii prin schimbarea domiciliului<br />
(relocare internă sau internaţională) şi acolo<br />
unde legislaţia permite schimbarea identităţii<br />
martorului.<br />
În combinaţie cu prevederile legale ce<br />
priveşte reducerea pedepselor pentru suspecţii<br />
care cooperează cu autorităţile judiciare<br />
în vederea condamnării coinculpaţilor,<br />
aplicarea programelor de protecţie care includ<br />
şi măsuri extraprocedurale, este de<br />
asemenea considerată ca o măsură foarte<br />
eficientă în lupta împotriva grupărilor teroriste.<br />
Această formă de protecţie cunoscută şi<br />
sub denumirea de ,,protecţie poliţienească’’<br />
sau ,,preventivă’’ şi care presupune, în general,<br />
utilizarea de mijloace mai puţin economicoase,<br />
este întâlnită în toate sistemele<br />
juridice care cunosc programe<br />
extraprocedurale, dar uneori şi în celelalte<br />
sisteme în care în care nu există decât dispoziţii<br />
procedurale, fiind impusă de Ministerul<br />
Public în toate procesele şi în toate cazurile.<br />
67<br />
Măsurile de protecţie extraprocedurale<br />
care au ca scop protejarea securităţii fizice<br />
sunt de importanţă deosebită, ele putând fi<br />
puse în practică de unităţile de poliţie care<br />
instrumentează cauza până la preluarea<br />
martorului de către Oficiul Naţional pentru<br />
Protecţia Martorilor în Programul de protecţie.<br />
Consiliul Europei recomandă statelor<br />
membre să aplice măsuri de protecţie<br />
extraprocedurale asigurate de poliţie, inclusiv<br />
schimbarea identităţii, a locului de domiciliu,<br />
asistenţă şi găsirea unui loc de<br />
muncă şi protecţie fizică. 68<br />
În cadrul Protocolului de protecţie încheiat<br />
între martorul protejat pe de o parte<br />
şi Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor<br />
pe de altă parte, sunt stipulate drepturile<br />
şi obligaţiile celor două părţi. Printre<br />
aceste drepturi şi obligaţii fiind regăsite şi o<br />
serie de măsuri de protecţie de natură<br />
extraprocedurală, menite să asigure o eficienţă<br />
sporită a siguranţei martorului, în<br />
funcţie de gradul de pericol în care se găseşte<br />
martorul sau cei apropiaţi acestuia,<br />
sau a unei faze de aplicare a Programului de<br />
protecţie determinate de analiza riscurilor la<br />
care ar putea fi expusă persoana aflată în<br />
protecţie.<br />
67 Gheorghiţă Mateuţ - Protecţia martorilor-<br />
Utilizarea martorilor anonimi în faţa organelor<br />
procesului penal, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003<br />
pag. 238<br />
68 Recomandarea Consiliul.Europei. R(97)13, art.14<br />
şi art.15<br />
74
Măsurile extraprocedurale de protecţie,<br />
pot fi aplicate atât în perioada<br />
premergatoare includerii unei persoane în<br />
Programul de protecţie, cât şi ulterior aplicării<br />
Programului de protecţie, din faza de<br />
început sau pe parcursul derulării acestui<br />
Program.<br />
Măsurile extraprocedurale (de protecţie<br />
şi de asistenţă) pot fi prevăzute singure sau<br />
cumulat în cadrul schemei de sprijin,<br />
schemă croită în fucţie de necesităţile particulare<br />
ale fiecărei persoane incluse în Program,<br />
pe care Oficiul Naţional pentru Protecţia<br />
Martorilor o pune în aplicare pe parcursul<br />
desfăşurării Programului de protecţie.<br />
Aceste măsuri căpătând o caracteristică<br />
dinamică în funcţie de evoluţia anumitor<br />
parametri dictaţi de starea de pericol sau<br />
anumite cerinţe apărute în viaţa martorului<br />
protejat 69 .<br />
Unele măsuri de protecţie<br />
extraprocedurale necesită o justificare specială,<br />
pentru că sunt foarte costisitoare şi<br />
pot avea un impact puternic asupra vieţii<br />
cotidiene ale martorului sau familiei acestuia<br />
(schimbarea domiciliului, a identităţii,<br />
sau schimbarea înfăţişării).<br />
Pentru justificarea unor asemenea măsuri<br />
de protecţie şi pentru ca un martor să<br />
fie eligibil vis-a-vis de aplicarea acestor<br />
măsuri, trebuie ca viaţa sau securitatea fizică<br />
a acestuia să fie grav ameninţată.<br />
S-a stabilit până acum că structurile de<br />
protecţie a martorilor din ţările în care<br />
această activitate a înregistrat o anumită<br />
experienţă, obţin rezultate deosebite în înfăptuirea<br />
actului de justiţie, ducând la descoperirea<br />
de reţele organizate în special din<br />
sfera corupţiei, traficului de droguri, infracţiunilor<br />
de spălare a banilor, crimei organizate,<br />
precum şi a celor comise cu violenţe<br />
deosebite sau cauzatoare de pagube<br />
mari, de multe ori această activitate fiind<br />
mai eficientă decât alte instituţii precum ar<br />
fi cea de investigator acoperit.<br />
Din analiza criteriilor recomandate de<br />
Consiliul Europei privind obţinerea calităţii<br />
de martor protejat printr-un program de<br />
protecţie, se desprinde concluzia că obţinerea<br />
acestui statut de catre un martor sau<br />
colaborator al justiţiei nu este unul aleatoriu,<br />
determinat doar de încadrarea acestuia<br />
în criteriile generale de admisibilitate, ci<br />
analiza profundă a celor abilitaţi cu acordarea<br />
calităţii de protecţie vis-a-vis de importanta<br />
cauzei judiciare şi de calităţile psihojudiciare<br />
ale persoanei vizate. Libertatea,<br />
securitatea şi justiţia sunt considerate valori<br />
fundamentale şi constituie componente de<br />
bază ale modelului european de societate<br />
modernă. În lupta împotriva crimei organizate,<br />
România a avut şi are drept reper<br />
standardele europene, menite să întărească<br />
capacităţile de luptă împotriva crimei organizate.<br />
Plecând de la necesitatea combaterii fenomenului<br />
de crimă organizată şi ralierii<br />
României la standardele europene în domeniu<br />
au fost adoptate o serie de acte normative,<br />
care s-au transformat în tot atâtea instrumente<br />
de luptă împotriva acestui fenomen.<br />
Pentru protecţia martorilor, Consiliul<br />
Europei solicită statelor membre să acţioneze<br />
în lumina următoarelor linii directoare<br />
70 :<br />
-,,martor”, în sensul deciziei, este acea<br />
persoană care deţine informaţii considerate<br />
ca fiind importante de organele abilitate şi<br />
implicate în derularea unei proceduri penale<br />
şi care, în cazul transmiterii lor, pot duce la<br />
punerea acestei persoane în pericol;<br />
-aceşti martori trebuie protejaţi în faţa<br />
oricărei forme directe sau indirecte de ameninţare,<br />
punerea sub presiune sau hărţuire;<br />
asigurarea unei protecţii corespunzătoare<br />
martorilor înainte, în timpul procesului şi<br />
după încheierea acestuia; dacă este necesar,<br />
protecţia trebuie asigurată şi pentru părinţi,<br />
69 Adrian-Augustin Bărăscu, George Ţical,<br />
Managementul protecţiei martorilor, Editura Etna,<br />
Bucureşti- 2007<br />
70 Decizia cadru a Consiliului Europei cu privire la<br />
protecţia martorilor în cadrul combaterii criminalităţii<br />
internaţionale din 23.11.2005<br />
75
copii sau persoane apropiate martorilor;<br />
În aceste condiţii, utilizarea eficientă a<br />
metodelor de investigaţie clasice s-a dovedit<br />
a fi extrem de dificilă, astfel încât, adecvarea<br />
strategiilor de combatere a infracţionalităţii<br />
organizate a impus cu necesitate<br />
adoptarea unor măsuri speciale de protecţie,<br />
atât procedurale cât şi extraprocedurale privind<br />
protecţia martorilor.<br />
Prin această prismă, abordarea<br />
conceptului de protecţie a martorilor, ca instrument<br />
eficient de combatere a marii infracţionalităţi<br />
îşi găseşte argumentaţia în<br />
implementarea acestuia în practica şi legislaţia<br />
judiciară românească fiind de natură să<br />
impulsioneze rezolvarea unor cauze judiciare<br />
complexe, vizând infracţiuni grave, şi<br />
eficientizarea în perspectivă a luptei împotriva<br />
marii criminalităţi, oferind organelor<br />
judiciare româneşti o pârghie şi un instrument<br />
nou, capabil să ducă la deblocarea<br />
procedurilor clasice de tragere la răspundere<br />
a infractorilor, datorate intimidării<br />
martorilor şi colaboratorilor justiţiei.<br />
BIBLIOGRAFIE<br />
-Codul de procedură penală al României<br />
-Legea 682 din 2002 privind protecţia martorilor<br />
-H.G. 760 din 2004 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii 682 din 2002<br />
privind protecţia martorilor<br />
- Recomandarea Consiliul.Europei. R(97)13, privind protecţia martorilor şi<br />
colaboratorilor justiţiei<br />
- Rezoluţia nr.1 privind Combaterea Terorismului, aprobată de cea de-a 25-a Conferinţă<br />
a Comitetului de Miniştri de Justiţie din Europa (9-10 octombrie 2003)<br />
- Decizia cadru a Consiliului Europei cu privire la protecţia martorilor în cadrul<br />
combaterii criminalităţii internaţionale din 23.11.2005<br />
- J.Bentham, Traite des preuves judiciares, Ed.Bassage freres, Paris,1823<br />
-Rodica Mihaela Stănoiu, Vintilă Dongoroz şi colectiv, Explicaţii teoretice ale Codului<br />
de procedură penală român, Partea generală, vol. I, Editura Academiei Române, Bucureşti,<br />
1975<br />
-Ioan Doltu şi colectiv-Martorul în procesul penal, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004<br />
-Mihai Apetrei, Drept procesual penal, partea generală, Ed. Oscar Print<br />
-Gheorghiţă Mateuţ - Protecţia martorilor-Utilizarea martorilor anonimi în faţa<br />
organelor procesului penal, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003<br />
-Adrian-Augustin Bărascu, George Ţical, Managementul protecţiei martorilor, curs<br />
universitar, Editura Etna, 2007.<br />
-Adrian-Augustin Bărascu, Cooperarea internaţională în realizarea protecţiei martorilor,<br />
curs universitar, Editura Etna, 2008<br />
76
CEA MAI DEZVOLTATĂ ŢARĂ DIN LUME - VICTIMA ACŢIUNII<br />
CONJUGATE A ORGANIZAŢIILOR CRIMINALE DIN EUROPA ŞI<br />
AMERICA LATINĂ – STATELE UNITE ALE AMERICII<br />
Lect. univ. dr. PINTILIE LIGIA<br />
Lect. univ. dr. TOMA RUS<br />
Academia de Poliţie „A. I. Cuza”<br />
Insp. POPESCU CIPRIAN- ofiţer operativ BCCO Bucureşti<br />
The United States of America with a population of 330.365.697 people, an P.I.B. of<br />
12.438.873 dollars and a national wage of 37.352 dollars per citizen, is the most complex<br />
country from the point of view of the presence criminal organization and the spectrum of<br />
their activites.<br />
Statele Unite ale Americii, cu o populaţie<br />
de 300.365.697 locuitori, un P.I.B. de<br />
12.438.873 dolari şi un venit naţional pe<br />
cap de locuitor de 37.352 dolari, este ţara<br />
cea mai eterogenă din punct de vedere al<br />
prezenţei grupărilor criminale şi al spectrului<br />
activităţilor desfăşurate de acestea 71 .<br />
Astfel, pe lângă Cosa Nostra americană,<br />
organizaţie autohtonă tipic mafiotă, în SUA<br />
acţionează în strânsă legătură cu aceasta,<br />
Cosa Nostra siciliana, Camorra napolitană,<br />
'NDRAGHETA calabreză şi Corona Sacra<br />
Unita, la care se adaugă triadele chinezeşti,<br />
Yakuza japoneză, cartelurile columbiene,<br />
bandele criminale ruseşti, vietnameze, coreene,<br />
cambodgiene, laoţiene, jamaicane etc.<br />
Organizaţiile mafiote italiene şi-au constituit<br />
în SUA filiale ale căror reţele operează<br />
în Canada, America de Sud, Australia<br />
şi Europa, contând pe un număr impresionant<br />
de afiliaţi, concentraţi cu deosebire în<br />
zona nord-estică a ţării, în Florida, California<br />
şi Midwest 72 .<br />
Dintre sindicatele organizaţiilor criminale<br />
asiatice, triadele chinezeşti şi Yakuza<br />
Japoneză par a fi cele mai agresive. La rândul<br />
lor, grupările criminale ruse şi<br />
euroasiatice constituie un factor din ce în ce<br />
mai ameninţător pe scena marii criminali-<br />
tăţi din SUA, dată fiind rata impresionantă<br />
de expansiune a acestora şi paleta largă de<br />
activităţi ilegale în care sunt implicate.<br />
Cea mai importantă organizaţie criminală,<br />
cu tradiţie în SUA, rămâne însă Cosa<br />
Nostra Americană.<br />
COSA NOSTRA AMERICANĂ. Organizaţia<br />
mafiotă Cosa Nostra americană<br />
este un produs al mafiei siciliene, care a reuşit<br />
să penetreze în SUA la începutul secolului<br />
trecut. Cele două organizaţii sunt unite<br />
prin legături de familie, interese sociale şi<br />
economice.<br />
Structura organizaţiei nord-americane<br />
urmează linia paternă a celei siciliene şi se<br />
crede că, la rândul ei, Cosa Nostra siciliană<br />
a preluat unele idei de la omoloaga sa de<br />
peste Atlantic, cel puţin în privinţa înfiinţării<br />
„comisiei”, organul superior de conducere.<br />
Prin urmare, structura organizaţiei<br />
este piramidală, strict ierarhică, organul superior<br />
fiind „comisia” care are rolul de a<br />
apăra interesele generale ale Cosei Nostra,<br />
de a realiza contacte şi înţelegeri cu alte<br />
structuri criminale de a media conflictele<br />
interne dintre familii şi de a le coordona<br />
activitatea 73 . „Comisia” a fost creată în<br />
1931 de Salvatore Lucania, cunoscut şi sub<br />
numele de Lucky Luciano, care a reuşit la<br />
71 Cartea Albă a Crimei Organizate şi Corupţiei,<br />
op.cit.,pag.59.<br />
73 Cartea Albă a Crimei Organizate şi Corupţiei, op.cit.<br />
72 Albu Petru – op. cit. ,pag.147 şi urm.<br />
,pag.60.<br />
77
timpul respectiv să reunească şefii a 24-25<br />
de familii mafiote.<br />
Printre rangurile organizaţiei se numără<br />
cel de „capo” sau „don” care desemnează<br />
şeful unei familii, al cărui rol se aseamănă<br />
mai mult cu cel al unui preşedinte de companie<br />
multinaţională, cel puţin în ceea ce<br />
priveşte veniturile şi cheltuielile. Şeful unei<br />
familii importante cheltuieşte anual milioane<br />
de dolari din fondurile organizaţiei,<br />
care include plata contabililor, experţilor<br />
fiscali, oamenilor de afaceri, avocaţilor,<br />
specialiştilor în telecomunicaţii şi electronică<br />
etc.<br />
În cadrul familiilor îşi desfăşoară activitatea<br />
„oamenii de onoare” care răspund<br />
de iniţierea a 10-30 „asociaţi”. Operaţiunile<br />
propriu-zise ale organizaţiei sunt desfăşurate<br />
de circa l .300 muncitori sau „oameni<br />
nasture”, grupaţi în 25 de familii, răspândite<br />
pe întreg teritoriul SUA. Există, sau cel puţin<br />
au existat, ceremonii de iniţiere, în care<br />
numai persoanele de naţionalitate italiană,<br />
de regulă originare din sudul Italiei, erau<br />
admise în familiile mafiote nord-americane.<br />
Dintre familiile organizaţiei Cosa Nostra<br />
americană, cele din zona New York sunt<br />
considerate ca fiind cele mai organizate şi<br />
cele mai influente. Acestea sunt: Gambino,<br />
Colombo, Bonanno, Genovese şi Lucchese.<br />
Potrivit datelor furnizate de F.B.I., familiile<br />
mafiote nord-americane acţionează în New<br />
England, Chicago, Cleveland, Denver, Detroit,<br />
Kansas-City, Los Angeles, Milwakee,<br />
Philadelphia, Pittsburg, Rochestar, St. Louis,<br />
Buffalo, San Francisco, San Jose,<br />
Tampa, Tucson etc.<br />
Ca şi cea siciliană, organizaţia mafiotă<br />
nord-americană este angrenată în întreg<br />
spectrul de activităţi specifice crimei organizate,<br />
de la speculă, controlul prostituţiei şi<br />
al jocurilor de noroc, până la traficul de<br />
droguri ş spălarea banilor.<br />
Pentru protejarea „afacerilor” sale, Cosa<br />
Nostra americană apelează la resortul intimidării<br />
şi al corupţiei, reuşind astfel să domine<br />
mai multe sindicate muncitoreşti şi să<br />
le determine să o sprijine în acţiuni, cum<br />
sunt cele din domeniul cărăuşiei, construcţiilor,<br />
colectării de deşeuri, administrării reziduurilor<br />
toxice, desfacerii benzinei, închirierii<br />
de autoturisme etc.<br />
Marile familii realizează, de asemenea,<br />
profituri de pe urma altor organizaţii criminale<br />
care acţionează pe teritoriul lor, cotizând<br />
pentru aşa-zisa îngăduinţă şi protecţie.<br />
Astfel, Cosa Nostra americană acţionează<br />
în sprijinul operaţiunilor desfăşurate în tară<br />
de organizaţiile criminale italiene şi menţine<br />
legături internaţionale cu alte structuri<br />
mafiote, în special în domeniul spălării banilor<br />
murdari. În afara legăturilor cu mafia<br />
italiană, Cosa Nostra are contacte mai<br />
strânse şi înţelegeri cu mafia rusă cu ale căror<br />
activităţi infracţionale se interferează tot<br />
mai mult în ultimul timp.<br />
Cu ocazia unei şedinţe a Congresului<br />
SUA, în octombrie 1997, criminalitatea organizată<br />
a fost considerată o ameninţare la<br />
adresa securităţii naţionale. Louis FREEH,<br />
director la FBI la acel moment, declara că<br />
organizaţiile criminale sunt deosebit de periculoase,<br />
căci ele îşi folosesc „competenţele”<br />
tot mai specializate, în domeniul informativ,<br />
folosind tehnici de codare şi<br />
structuri de spălare a banilor pentru sute de<br />
milioane de dolari. Convingerea sa este că<br />
grupurile criminale organizate, care operează<br />
în S.U.A., vin din Rusia, Europa<br />
Centrală şi Orientală, Asia, Africa, ş.a.<br />
Dezbaterile au evidenţiat legăturile crescânde<br />
între Mafia Siciliana şi grupările criminale<br />
din alte ţări 74 .<br />
Cu prilejul prezentării, la 28 mai 1998, a<br />
Planului strategic împotriva criminalităţii<br />
organizate internaţionale, preşedintele american<br />
Bill Clinton aprecia că, datorită legislaţiilor<br />
diferenţiate ale statelor, poliţiile<br />
naţionale întâmpină greutăţi în cadrul cooperării<br />
(extrădarea infractorilor, deschiderea<br />
conturilor suspecte), în plus posibilităţile<br />
tehnice şi de personal ale acestora sunt de<br />
25 de ori mai mici decât ale organizaţiilor<br />
criminale cu care se confruntă.<br />
Potrivit unei statistici, americanii cheltuiesc<br />
anual 45-48 miliarde dolari pe stupefiante,<br />
23 de miliarde pe casete video pirat<br />
şi programe pe calculator, un miliard pe<br />
74 Pitulescu Ion- op.cit. ,pag. 94.<br />
78
autoturisme furate şi de contrabandă, iar<br />
Mafia internaţională este implicată anual în<br />
activităţile de spălare a banilor murdari de<br />
peste 100 miliarde dolari şi fraude fiscale<br />
de peste 30 miliarde dolari.<br />
Evident, că activităţile criminale organizate<br />
au preocupat în mare măsură şi organismele<br />
de stat cu atribuţii în combaterea<br />
criminalităţii. În acest sens, F.B.I. a elaborat<br />
un program privind crima organizată, în<br />
care sunt definite direcţiile principale ale<br />
muncii de investigaţii şi scopul acestora. De<br />
asemenea, a fost înfiinţată o unitate specială<br />
pentru combaterea sindicatelor criminale<br />
periculoase, cum ar fi de pildă mafia rusă.<br />
Încă din 1970, Congresul SUA a adoptat<br />
Legea „RICO” privind combaterea influenţei<br />
şi acţiunilor de corupţie desfăşurate de<br />
organizaţiile criminale, în special Cosa<br />
Nostra americană. Printre prevederile sale,<br />
legea permite confiscarea bunurilor obţinute<br />
prin activităţi ilegale şi condamnarea<br />
şefilor familiilor mafiote cu pedepse dintre<br />
cele mai aspre.<br />
În baza acestei legi, începând cu anul<br />
1981, au fost capturaţi, judecaţi şi condamnaţi<br />
numeroşi şefi, subşefi, consilieri, locotenenţi,<br />
soldaţi ai familiilor mafiote, printre care<br />
menţionăm: Vittorio Amuso, şeful familiei<br />
Lucchese; Carmine Persico (Şarpele) şi Victor<br />
Brena (Micul Vie), din familia Colombo; John<br />
Gutti, cu locotenenţii săi James Failla (Jimmy<br />
Brown) şi Joseph Corrao (Butch), precum şi<br />
consilierul Frank Lo Cascio, din familia<br />
Gambino. John Gutti şi Frank Lo Cascio au<br />
fost găsiţi vinovaţi de omucidere şi trafic de<br />
droguri, fiind condamnaţi, la 23 iunie 1992, cu<br />
închisoare pe viaţă.<br />
Mai trebuie adăugat că serviciile secrete<br />
americane însărcinate cu combaterea marii<br />
criminalităţi acţionează intens şi extrem de<br />
abil în domeniu 75 .<br />
BANDELE DE MOTOCICLIŞTI<br />
aflate în afara legii reprezintă o ameninţare<br />
serioasă la adresa societăţii, în care s-au<br />
implantat prin violenţă, intimidare, iar pentru<br />
faptul că servesc aproape toate formele<br />
de criminalitate, aceste organizaţii ocupă un<br />
loc aparte în rândul principalelor grupări<br />
criminale. Atunci când se evocă fenomenul<br />
de crimă organizată, prima imagine care ne<br />
vine în minte este aceea a unui „naş” din<br />
Costa Nostra. Ne apar în faţă, de asemenea,<br />
tatuajele colorate ale unui Jakuza japonez<br />
sau umbra misterioasă a unui chinez din triade.<br />
Însă această primă imagine nu este,<br />
fără îndoială, cea a unui motociclist îmbrăcat<br />
în haine de piele, purtând insigne morbide<br />
pe spate. Chiar dacă se cunoaşte vag<br />
faptul că unii dintre ei fac parte din bande<br />
sălbatice, o astfel de imagine ne duce cu<br />
gândul mai degrabă la o violenţă de stradă<br />
în ţinută folclorică.<br />
Au nume ciudate: Bandidos, Păgânii,<br />
Adepţii lui Satan, Mongolii, Rebelii, Fii<br />
Tăcerii, Duzina Murdară, Îngerii Iadului etc.<br />
şi merg cel puţin câte doi pe motociclete.<br />
Folclorul vestimentar îşi are importanţa sa şi<br />
nu reprezintă decât o parte integrantă a unei<br />
realităţi total diferite şi extrem de<br />
neliniştitoare. De când există aceste bande,<br />
în S.U.A. au fost înregistrate multe bătăi<br />
soldate cu numeroşi morţi, în Europa se<br />
desfăşoară o luptă pentru câştigarea de<br />
teritorii, care durează de mai mulţi ani şi în<br />
care s-au folosit mijloace tehnice uimitoare<br />
(inclusiv un lansator de rachete care a ucis<br />
20 de oameni şi a rănit alţi 100). Această<br />
problemă se află de multă vreme în atenţia<br />
autorităţilor de poliţie din S.U.A. şi Canada,<br />
precum şi a INTERPOL care a lansat proiectul<br />
„Rockers” în anul 1991, prin care se<br />
urmăreşte sprijinirea statelor membre în găsirea<br />
celor mai adecvate mijloace de combatere<br />
a crimei organizate săvârşite de bandele<br />
de motociclişti. Proiectul „Rockers”<br />
este coordonat de grupul „Crima organizată”<br />
al Secretariatului General al OIPC Interpol 76 .<br />
Specialiştii în domeniu au concluzionat<br />
faptul că bandele de motociclişti reprezintă o<br />
ameninţare criminală ce trebuie urmărită cu<br />
mare atenţie. Subiectul este oarecum delicat,<br />
întrucât aceste bande, mai agresive decât cei<br />
care îşi dezvăluie adevărata activitate, se<br />
bucură de îngăduinţă în rândul opiniei publice,<br />
75 Albu Petru –op. cit. ,pag.146 şi urm.<br />
76 Francois Hant- „Crima organizată pe două roţibandele<br />
de motociclişti”, Interpol Revue, 1996.<br />
79
care priveşte cu complicitate revolta lor<br />
împotriva societăţii. Bandele de motociclişti<br />
dispun de reţele şi „relaţii”, iar autorităţile<br />
locale le privesc adesea cu îngăduinţă, din<br />
cauza consecinţelor în plan financiar ale<br />
manifestaţiilor organizate de acestea. Şi asta<br />
cu atât mai mult cu cât bandele sunt deseori<br />
experte în domeniul relaţiilor publice. Trebuie<br />
însă să se înţeleagă bine că există o mare<br />
diferenţă între comportamentul seducător şi<br />
realitatea manifestărilor.<br />
Lucrurile au început în Statele Unite,<br />
chiar după cel de-al II-lea Război Mondial.<br />
Mii de foşti combatanţi s-au întors acasă.<br />
Unii dintre aceştia, în special cei din armata<br />
aerului, care suportau cu greutate plictiseala<br />
de după război şi erau incapabili să se<br />
adapteze vieţii civile, doreau să retrăiască<br />
momentele de maximă tensiune şi aventură.<br />
Remediul: să cutreiere drumurile la întâmplare<br />
pe motociclete „Harley Davidson” sau<br />
„Indian”, pentru a trăi aventura într-un spirit<br />
de camaraderie şi dispreţ faţă de lege. La<br />
început, aceşti motociclişti se asociau în<br />
vederea organizării de chefuri, scandaluri,<br />
manifestări zgomotoase şi mai puţin pentru<br />
săvârşirea de activităţi infracţionale propriu-zise.<br />
De altfel, ei înşişi se comparau cu<br />
nişte „desperados”, trăind în tradiţia Vestului<br />
Sălbatic. Aceste prime bande se numeau<br />
„Luptătorii alcoolului” şi POBOB<br />
(„Ticăloşii înfuriaţi din Bloomington”),<br />
strămoşii direcţi ai „Îngerilor Iadului” sau<br />
ai „Comandourilor de pe strada Market” din<br />
San Francisco. După grava perturbare a liniştii<br />
publice provocată de Hallister în California<br />
la data de 4 iulie 1947, ziua sărbătorii<br />
naţionale a S.U.A., totul s-a schimbat în<br />
lumea motocicliştilor. Hallister îşi organiza<br />
competiţia anuală de escaladă cu motocicleta,<br />
iar Asociaţia Motociclistă Americană<br />
(AMA) patrona un „turneu al nomazilor” în<br />
California care urma să se încheie în oraş.<br />
S-au adunat peste 4000 de motociclişti,<br />
străzile erau pline de sticle goale de bere şi<br />
resturi de toate felurile, „Luptătorii alcoolului”<br />
şi „Ticăloşii înfuriaţi din Bloomington”<br />
şi-au pornit cursele de viteză pe străzi<br />
şi au început scandalurile. Doi turbulenţi au<br />
fost reţinuţi şi închişi. „Ticăloşii înfuriaţi<br />
din Bloomington” au devenit ameninţători<br />
cerând eliberarea acestora. Poliţia a refuzat.<br />
Acesta a fost momentul declanşării unei violenţe<br />
greu de imaginat, căreia poliţiştii nu<br />
i-au putut face faţă. În ciuda echipei de întărire<br />
formată din 40 de poliţişti, venite în<br />
ajutor, revolta începută pe 4 iulie s-a încheiat<br />
abia în data de 6 iulie.<br />
Câţiva ani mai târziu, o „concentrare”<br />
de mai multe mii de motociclişti la<br />
Rivcrdale, California, s-a soldat, de asemenea,<br />
cu tulburarea gravă a liniştii publice şi,<br />
în afara unor pagube materiale importante,<br />
cu moartea o două persoane.<br />
În 1948, un alt oraş din California,<br />
Riverside, cunoaşte o altă revoltă provocată<br />
de mii de motociclişti. Cu această ocazie,<br />
şeriful din Riverside pedepseşte „o bandă<br />
de puşti ţicniţi” pe care o diferenţiază de<br />
marea majoritate a motocicliştilor care sunt<br />
„tineri la locul lor”. Pe primii îi califică<br />
drept „outlaws” (în afara legii). De atunci,<br />
în S.U.A. au fost numite „bande de motociclişti<br />
aflate în afară legii”.<br />
Mulţi ani mai târziu, un fost preşedinte al<br />
A.M.A., iritat de faptul că motocicliştii erau<br />
cu toţii percepuţi ca principali factori de<br />
producere a tulburărilor, a declarat că „doar<br />
1% din motocicliştii din Statele Unite<br />
acţionează în afara spiritului şi literei legii”.<br />
Această remarcă a dat naştere denumirii de<br />
1% „procentist” pentru canadieni, sinonimă<br />
celei de motociclişti în afara legii. Perioada<br />
de evoluţie a bandelor durează până la sfârşitul<br />
anilor'60, când au existat multe tendinţe<br />
de imitare. Bandele mai importante le-au<br />
absorbit pe cele mai mici sau le-au distrus.<br />
S-au răspândit de-a lungul S.U.A., creând<br />
secţii locale pe care le-au numit „capitole”.<br />
Membrii itineranţi, numiţi „nomazi”, şi-au<br />
creat noi astfel de „capitole” şi au negociat<br />
alianţe. Au fost înfiinţate structuri formale şi<br />
s-au impus noi şefi. Bandele nu şi-au<br />
focalizat încă atenţia asupra activităţilor<br />
criminale. Ele constituiau mai mult un mod<br />
de agasare pentru poliţiile locale. Aceasta a<br />
fost perioada în care motocicliştii „în afara<br />
legii” devin simbolurile unei tinere generaţii<br />
rebele. De fapt, ei se gândeau mai degrabă la<br />
distracţie, la organizarea unor chefuri care<br />
80
produceau şi scandaluri decât să devină<br />
adevăraţi criminali.<br />
Întrucât originea californiană îi obligă,<br />
bandele de motociclişti sunt mai apropiate<br />
de cinema şi de viaţa anumitor actori. Industria<br />
cinematografică a contribuit în bună<br />
măsură la popularizarea imaginii acestora<br />
prin realizarea a numeroase filme cu teme<br />
specifice, care preiau o deviză clasică a<br />
bandelor de motociclişti „AFFA” („îngeri<br />
pentru totdeauna, întotdeauna îngeri”) sau<br />
„BFFA” („Bandidos pentru totdeauna, întotdeauna<br />
bandidos”). Aceste formulări reprezintă<br />
expresia imprescriptibilităţii legăturii<br />
dintre individ şi grup, ele regăsindu-se,<br />
de asemenea, pe îmbrăcăminte, tatuaje, pereţii<br />
barurilor. La începutul anilor '70 se<br />
produce o schimbare majoră, consumul de<br />
droguri devine un lucru obişnuit apoi devin<br />
rapid furnizori, drogurile sporind violenţa<br />
lor naturală, atât în confruntările teritoriale<br />
iscate de piaţa narcoticelor, cât şi în cadrul<br />
relaţiilor lor de afaceri. În Europa, evoluţia<br />
fenomenului este paralelă. Majoritatea bandelor<br />
apar la mijlocul anilor '60 şi cunosc o<br />
dezvoltare rapidă. Primii ani corespund<br />
unei perioade de rebeliune a unei părţi a societăţi,<br />
manifestată prin activitatea diverselor<br />
secte, culte, mişcarea hippye, concerte<br />
rock în aer liber şi bineînţeles revoluţia sexuală.<br />
Apar însă şi drogurile: la început marijuana,<br />
apoi substanţele psihotrope ca<br />
LSD, PCP şi SPEED sau amfetamine, toate<br />
acestea contribuind la aşa-zisa încercare de<br />
aflare a identităţii. Nu mai este deci o surpriză<br />
pentru nimeni faptul că această<br />
microcultură a bandelor de motociclişti a<br />
avut o putere de seducţie.<br />
Anii '80 constituie perioada de expansiune<br />
şi de sofisticare a bandelor de motociclişti.<br />
Mulţi dintre membrii acestora deţin<br />
un rol semnificativ în operaţiunile criminale.<br />
Pentru a nu se compromite, grupurile<br />
cele mai importante încep să-i folosească pe<br />
membrii bandelor mai mici „asociate” sau<br />
pe independenţi pentru executarea - în locul<br />
lor - a asasinatelor, în transportul de stupefiante<br />
sau pentru alte activităţi criminale.<br />
Paralel, grupurile adoptă o altă conduită:<br />
mai puţine orgii, mai puţine scandaluri cu<br />
încăierări; trebuie să atragă mai puţin atenţia.<br />
Bandele cele mai importante devin din<br />
ce în ce mai grijulii cu imaginea lor, iar<br />
unele dintre ele organizează chiar costisitoare<br />
campanii publicitare şi se implică în<br />
operaţiunile de caritate. În prezent, bandele<br />
ating un nivel fără precedent şi îşi modifică<br />
metodele de acţiune. Ele continuă să controleze<br />
şi să manipuleze organizaţiile mai<br />
mici ce doresc să facă parte din bandă, aşanumitele<br />
„hangarounds”, care se învârtesc<br />
în jur (asociate sau vasale), stabilind legături<br />
cu „burghezii”, fie că este vorba de<br />
oameni politici, vedete sau oameni ai legii,<br />
pentru a crea sau legitima din ce în ce mai<br />
multe întreprinderi necurate. În Statele<br />
Unite există circa 1500 de bande, patru<br />
dintre acestea dominând cu autoritate arena.<br />
Acestea sunt cunoscute sub denumirea<br />
„Cele patru mari” şi sunt: „Îngerii Iadului”,<br />
„Bandidos”, „Outlaws” şi „Păgânii” 77 .<br />
Îngerii iadului<br />
La data de 17 martie 1998, sub conducerea<br />
lui Ralph Hubert Barger, cunoscut sub<br />
numele de Sonny Barger, „Îngerii Iadului”<br />
şi-au sărbătorit cea de-a 50-a aniversare în<br />
oraşul în care banda a luat fiinţă: San<br />
Bernadino, în California. A doua zi au participat<br />
la sărbătoarea Cursei Mondiale, adunarea<br />
mondială a Îngerilor Iadului, circa<br />
1000 de membri aderenţi venind din întreaga<br />
lume la Ventura, California. Cu<br />
această ocazie, George Christie, care ar<br />
putea deveni succesorul lui Sonny Barger la<br />
conducerea organizaţiei, a declarat că „publicului<br />
nu are de ce să-i fie frică de „îngerii<br />
Iadului”, adăugând pur şi simplu că organizaţia<br />
sa nu este „decât o fraternitate de<br />
motociclişti”. Cu toate acestea, membrii din<br />
banda „Îngerii Iadului” sunt implicaţi în<br />
toate tipurile posibile de criminalitate. Iar<br />
dacă numărul lor atinge cifra de 2000, poliţia<br />
estimează faptul că fiecare membru comite<br />
între 10-15 acte criminale; lucru care<br />
este valabil pentru toate bandele mari.<br />
Outlaws<br />
Reprezintă cea de-a doua mare bandă de<br />
motociclişti, cunoscută oficial sub denumi-<br />
77 Albu Petru – op.cit.pag.150.<br />
81
ea de „American Outlaw Association”. Ea<br />
a fost creată la Chicago în 1959 de către<br />
John Davies. Când i-au asimilat în anul<br />
1977, pe cei din banda canadiană „Alegerea<br />
satanei”, „Outlaws” au fost consideraţi<br />
drept o organizaţie internaţională. Au de<br />
asemenea reputaţia celei mai violente bande<br />
de motociclişti. Actualmente, au mai mult<br />
de 40 secţii (capitole) în S.U.A., multe în<br />
Canada, câteva în Europa şi se asociază cu<br />
„Bandidos” în vederea săvârşirii activităţilor<br />
criminale. Sunt pe punctul de a se implanta<br />
în Marea Britanie, iar la Veantes acţionează<br />
un „capitol aspirant”.<br />
Bandidos<br />
Bandidos sau „Bandido Nation” constituie<br />
a treia mare bandă de motociclişti. A<br />
luat fiinţă în 1966 la Houston, în Texas, fiind<br />
creată de Donald Chambers. Secţia directoare<br />
se află în prezent la Corpus Christi.<br />
Şeful, conform tradiţiei, se numeşte „El<br />
presidente”.<br />
Bandidos s-au răspândit practic pe întreg<br />
teritoriul Statelor Unite şi chiar în Mexic.<br />
Sunt, de asemenea, foarte activi în Australia<br />
şi Europa Occidentală. În prezent<br />
numără peste 600 membri, organizaţi în 67<br />
de secţii (capitole). Banda se află în concurenţă<br />
cu „Îngerii Iadului” în Scandinavia şi<br />
în Franţa, unde îi întâlnim mai ales în regiunea<br />
Marsiliei.<br />
Păgânii<br />
Aceştia nu par pentru moment a desfăşura<br />
vreo activitate în Europa. Sunt însă<br />
implicaţi în traficul de stupefiante pe<br />
Coasta estică a S.U.A., datorită strânsei legături<br />
cu cartelurile din Columbia şi Jamaica.<br />
Este vorba despre numeroase<br />
schimburi de meta-amfetamine, contra cocaină.<br />
Astăzi bandele de motociclişti, în special<br />
cele „Patru Mari”, reprezintă organizaţii<br />
criminale internaţionale sofisticate, al căror<br />
prim obiectiv este acela de a câştiga<br />
bani prin toate mijloacele posibile, incluzând:<br />
crima, violul, traficul de stupefiante şi<br />
de arme, producerea de meta-amfctamine,<br />
traficul de persoane, incendiile provocate,<br />
atentatele cu explozivi, şantajul, prostituţia,<br />
spargerile, furtul de motociclete, falsificarea<br />
de documente, deturnarea de camioane<br />
şi multe altele.<br />
Ceea ce a debutat în cadrul unui mediu<br />
de viaţă anarhic şi rebel, printr-o căutare a<br />
aventurii şi a camaraderiei având drept prim<br />
obiectiv acela de a chefui, s-a transformat<br />
în organizaţii internaţionale care au dezvoltat,<br />
în spatele unei faţade grosolane, o<br />
activitate comercială desfăşurată de lumea<br />
criminală a „gulerelor albe”'.<br />
Trebuie să arătăm că este important să<br />
nu-i calificăm la fel pe toţi motocicliştii.<br />
Cei despre care vorbim sunt speciali, iar<br />
pentru a le înţelege mai bine activitatea infracţională<br />
este necesar a le prezenta pe<br />
scurt microcultura şi filozofia.<br />
Astfel, este lesne de imaginat că, pentru<br />
început cel puţin, trăsătura comună tuturor<br />
bandelor de motociclişti a fost dragostea faţă<br />
de motocicletă şi practicarea motociclismului.<br />
De astfel, ele aşa se şi prezintă: organizaţii<br />
animate de un interes comun. De exemplu,<br />
preşedintele Îngerilor Iadului, Sonny Barger,<br />
a declarat în acest sens: „nu suntem decât o<br />
bandă de tipi care încearcă să se descurce în<br />
lumea asta (...). Poliţia ne zice „bandă”, noi<br />
considerăm că suntem un moto-club”.<br />
Odată cu trecerea timpului, afacerile au<br />
prosperat iar membrii bandei au din ce în ce<br />
mai mult tendinţa de a utiliza maşini de lux<br />
în locul motocicletelor. Această tendinţă a<br />
determinat secţia din San Diego, California,<br />
să adopte un regulament prin care îi obligă<br />
pe Îngerii Iadului să-şi folosească motocicletele<br />
cel puţin o dată pe lună, în caz contrar<br />
fiind sancţionaţi cu plata unei amenzi<br />
de 25 dolari. Dacă deţinerea unei motociclete<br />
este o condiţie obligatorie, filozofia<br />
principală a bandelor de motociclişti este<br />
conţinută de două comportamente: fraternitatea<br />
şi FTW.<br />
FTW este numele unui bar din Paris, în<br />
măsura în care TW înseamnă în engleză The<br />
Word (Lumea), ne putem imagina ce<br />
semnifică F, respectiv faptul că ei supun<br />
lumea celor mai josnice ultraje. Această<br />
atitudine arogantă exprimă scopul şi obiectivele<br />
bandelor de motociclişti. Ele clamează<br />
faptul că au întors spatele societăţii şi legilor<br />
şi că nu vor să trăiască conform normelor<br />
82
impuse de ea. De aceea, ei au propriul mod<br />
de viaţă, un fel special de a se îmbrăca,<br />
pentru a arăta celorlalţi că nu fac parte din<br />
aceeaşi lume. Iată această filozofie aşa cum<br />
este ea exprimată de cei din banda Outlaws:<br />
„Un procent îi reprezintă pe cei 1% care au<br />
lăsat baltă societatea şi legile aşa cum sunt<br />
ele văzute doar de politicieni. De aceea avem<br />
un aer respingător. Pentru a vă spune că noi<br />
nu vrem să fim ca voi. Prin urmare, să nu vă<br />
mai vedem în faţa ochilor!”<br />
Pe de altă parte, fraternitatea este o regulă<br />
a vieţii interne. Este modul prin care ei<br />
sunt şi explică ce anume îi leagă pe unii de<br />
ceilalţi şi pe toţi de grupul din care fac<br />
parte. Această loialitate este o legătură care<br />
se află mai presus de orice, romantică, atât<br />
pe timpul vieţii cât şi după moarte.<br />
Bandele de motociclişti sunt organizaţii<br />
compuse din bărbaţi, femeile fiind ţinute de<br />
o parte şi, în general, în situaţii degradante.<br />
Ele au statutul de „posesiuni”. Unele dintre<br />
ele, aşa-numitele „Old Ladies” (Băbuţele)<br />
sunt posesia unui singur membru, soţii legitime<br />
sau nu. Altele, numite „mămici” sau<br />
„oiţe”, aparţin întregului club. Nici una<br />
dintre ele nu poate deveni membru al clubului,<br />
iar în cazul în care au dreptul să poarte<br />
„culorile”, pe acestea este înscrisă<br />
întotdeauna menţiunea „Proprietatea lui ...”,<br />
fie că este vorba despre un individ sau despre<br />
un club. Totuşi, în anumite împrejurări<br />
unele dintre femei sunt folosite şi aduc servicii<br />
bandei respective. Se înţelege aşadar<br />
faptul că microcultura bandelor de motociclişti<br />
este în acelaşi timp antisocială, contrară<br />
ordinii de drept.<br />
Bandele de motociclişti sunt, în general,<br />
foarte bine organizate, atât sub formă<br />
structurală, cât şi a acţiunilor criminale pe<br />
care le comit. Majoritatea grupurilor se<br />
conduc pe baza unor texte pe care le numesc<br />
„regulamente” sau „constituţii”, cel mai<br />
adesea reluate după acelea ale îngerilor<br />
Iadului şi dispun de o conducere ierarhică.<br />
Amenzile şi pedepsele foarte dure fac ca<br />
aceste norme să fie respectate. Bandele de<br />
motociclişti sunt organizate în „capitole”.<br />
Fiecare capitol este organizat ca o mică armată;<br />
este condus de un preşedinte, care<br />
dispune de deplina autoritate, un vicepreşedinte,<br />
un secretar trezorier, un „sergent de<br />
arme” şi un „căpitan” însărcinat cu organizarea<br />
„plimbărilor”. Anumite „capitole” au<br />
un „şef de război”, care pregăteşte operaţiunile<br />
militare, fie împotriva celorlalte bande,<br />
fie a poliţiei, fiind responsabil de asemenea<br />
cu securitatea pe plan local şi, adesea, cu<br />
culegerea de informaţii. Vin apoi în ordine<br />
membrii „plini”. Ei sunt aleşi pe bază de<br />
unanimitate, după ce au trecut, în prealabil<br />
toate testele necesare şi au depus jurământul.<br />
Urmează cei pe care-i putem numi aspiranţi:<br />
ei sunt motocicliştii care doresc să devină<br />
membri ai bandei şi au fost consideraţi ca „<br />
acceptabili” de către membrii plini. Găsim,<br />
de asemenea, indivizi care se învârt în jurul<br />
bandei, care sunt mai mult sau mai puţin<br />
asociaţi şi care sunt invitaţi dacă unul sau<br />
mai mulţi membri îi consideră „posibili”.<br />
Regulile privind adeziunea sunt foarte stricte<br />
sub toate aspectele şi în mare măsură sunt<br />
aceleaşi pentru toţi, respectiv:<br />
- sex masculin, rasa albă, vârstă de cel<br />
puţin 21 ani;<br />
- să deţină un Harley Davidson de mare<br />
putere (capacitate) cilindrică (un drept<br />
selectiv de intrare);<br />
- să fie năşit de un membru al bandei;<br />
- să aibă reputaţia unei persoane de<br />
încredere;<br />
- să aibă o specializare utilă bandei;<br />
- să treacă printr-o perioadă de probă;<br />
- să dea probe în vederea investirii sale.<br />
Acest proces presupune ca solicitantul să<br />
fie, la început, invitat să „se învârtă în jurul<br />
bandei”, a club-hause-ului, să fie din când în<br />
când prezent acolo, să devină cunoscut în<br />
rândul membrilor bandei respective, să<br />
îndeplinească sarcini minore sau degradante<br />
(să care cartoanele cu bere, să spele<br />
motocicletele în cele mai fericite cazuri). În<br />
această postură de asociat, poate fi uneori<br />
invitat să participe la ieşiri cu motocicleta dacă<br />
este considerat corespunzător, este invitat la<br />
reuniuni regulate şi poate deveni „aspirant”<br />
după obţinerea unui vot al majorităţii.<br />
Durata acestei perioade de probă nu este<br />
precizată în texte. Dacă şi-a dovedit, în mare<br />
măsură, loialitatea faţă de bandă, trebuie, de<br />
83
asemenea, să ducă la îndeplinire o acţiune<br />
specială care poate fi chiar un omor, pentru a<br />
dovedi că nu este poliţist infiltrat. Pe timpul<br />
acestei perioade de probă sunt adunate<br />
informaţii extrem de precise, atât referitoare<br />
la persoana sa, cât şi a anturajului sau<br />
familiei sale, într-un cuvânt ceea ce banda<br />
consideră că este necesar pentru a-l verifica.<br />
Această anchetă este deseori realizată de<br />
detectivi particulari plătiţi. De aceea,<br />
penetrarea acestor organizaţii de către poliţie<br />
este extrem de dificilă. După scurgerea<br />
perioadei de probă, aspirantul trebuie să fie<br />
acceptat printr-un vot al comunităţii.<br />
Când devine membru cu drepturi depline,<br />
„full patch” în engleză, cea mai mare mândrie<br />
a sa este de a-şi purta „culorile”, adică<br />
uniforma oficială a clubului său. În mod<br />
obişnuit, este vorba despre o insignă mare, pe<br />
aproape întreaga mărime a spatelui, cusută pe<br />
o vestă fără mâneci din piele sau din material<br />
de jeanşi. Emblema bandei se află în centru,<br />
în general însoţită de literele M.C. (Moto<br />
Club), pentru a se diferenţia de celelalte<br />
bande care nu au uniforme. Pe partea din faţă<br />
a vestei se poartă tot felul de ecusoane care<br />
indică specialităţile ori convingerile. Cu toate<br />
că acele „culori” reprezintă bunul cel mai<br />
important, mai important decât motocicleta,<br />
ele rămân întotdeauna proprietatea bandei. La<br />
fel stau lucrurile şi cu tatuajele pe care fiecare<br />
are dreptul să şi le facă după investirea sa în<br />
bandă şi pe care trebuie să le înlăture în cazul<br />
în care părăseşte, pe timpul vieţii, banda<br />
respectivă.<br />
Celelalte elemente importante în cadrul<br />
organizării bandelor de motociclişti sunt:<br />
„runs”, ieşirile, plimbările în grup, înmormântările<br />
şi club-house-ul. Bandele de<br />
motociclişti reprezintă astăzi entităţi pregătite<br />
pentru derularea unor multiple activităţi.<br />
Iată ce declară un oficial al Jandarmeriei<br />
Regale din Canada: „Nu trebuie să ne<br />
amăgim cu iluzii; motocicliştii sunt astăzi la<br />
fel de rafinaţi ca şi cele mai vechi familii ce<br />
fac parte din crima organizată. Sunt mult<br />
mai înclinaţi spre violenţa atunci când sunt<br />
provocaţi şi cu siguranţă mult mai aroganţi.<br />
Scapă foarte rar o ocazie să facă bani sau să<br />
lichideze pe cineva care vrea să-i împiedice<br />
s-o facă Pentru ei ilegalitatea nu are margini”.<br />
Activităţile infracţionale ale bandelor<br />
de motociclişti au o finalitate direct îndreptată<br />
spre profitul imediat. Chiar dacă<br />
mulţi dintre membri sunt proprietari şi generează<br />
propria activitate criminală, organizaţia<br />
îşi ia întotdeauna partea sa. Astăzi,<br />
numeroşi membri şi „capitole” se consideră<br />
drept simpli comercianţi şi, paralel cu vânzarea<br />
şi repararea motocicletelor, au investit<br />
în numeroase sectoare: imobiliar, restaurante,<br />
întreprinderi de construcţii, închiriere<br />
de limuzine, magazine de aparatură video,<br />
chiar şi de cosmetică pentru animale dar, de<br />
asemenea, în societăţi de producţie, echipe<br />
de cascadori, strâns legate de industria cinematografică,<br />
agenţii de dansatoare goale,<br />
securitate, mine de aur, transport rutier ori<br />
vânzarea de articole pentru motociclişti - tot<br />
atâtea afaceri legale care servesc ca faţadă<br />
pentru spălarea banilor obţinuţi în urma activităţilor<br />
ilegale.<br />
Traficul de stupefiante<br />
Întrucât meta-amfetamina a constituit în<br />
ultimii ani cea mai rapidă sursă de câştiguri,<br />
bandele de motociclişti au fost şi sunt direct<br />
implicate în procesul de fabricaţie, uneori<br />
ele însele furnizând produsele chimice necesare,<br />
materialele sau chimiştii.<br />
Dar ele sunt implicate bineînţeles, în<br />
egală măsură în traficul cu marijuana şi,<br />
mai recent, în cel cu cocaină. Conform unui<br />
raport canadian (1998), traficul de stupefiante<br />
constituie cea mai lucrativă activitate a<br />
bandelor de motociclişti în această ţară.<br />
Este valabil în special pentru „Îngerii Iadului”<br />
care, datorită susţinerii din partea<br />
cluburilor lor asociate, au preluat controlul<br />
distribuirii şi vânzării de stupefiante.<br />
„Îngerii Iadului”, în special „capitolele”<br />
din Columbia Britanică, sunt direct implicate<br />
în cultura hidroponică (făcută fără suportul<br />
solului, ci doar pe baza substanţelor nutritive)<br />
de marijuana, pe care o vând altor „capitole”<br />
sau bande din Canada şi Statele Unite.<br />
Cu ocazia efectuării unei operaţiuni, poliţia<br />
din Vancouver a descoperit marijuana<br />
în valoare de 2 milioane de dolari. Percheziţionând<br />
apoi domiciliile a 50 asociaţi ai<br />
Îngerilor Iadului, ea a capturat aproape 10<br />
84
milioane de dolari obţinuţi din droguri.<br />
Această cifră reprezintă aproape jumătate<br />
din întreaga cantitate de marijuana capturată<br />
la Vancouver în anul 1997 (23 milioane<br />
de dolari) şi acesta nu este decât un<br />
singur exemplu.<br />
Prostituţia<br />
În cursul unei anchete iniţiate în perioada<br />
1985-1987 în regiunea Halifax, poliţia a aflat<br />
că îngerii Iadului din Noua Scoţie, cu<br />
ajutorul unei bande de motociclişti din Terra<br />
Nova, încearcă să preia controlul prostituţiei<br />
în aceste două provincii. Acuzaţiile de<br />
proxenetism au fost formulate împotriva<br />
tuturor membrilor „capitolului” din Noua<br />
Scoţie, însă numai trei dintre aceştia au fost<br />
condamnaţi în urma unei înţelegeri. Ancheta<br />
a dezvăluit următoarele fapte: „Îngerii<br />
Iadului” şi complicii lor recurgeau la intimidare<br />
pentru a alunga din regiune pe ceilalţi<br />
proxeneţi şi pe prostituatele acestora,<br />
foloseau violenţa pentru a controla prostituatele<br />
care lucrau pentru ei. Conform spuselor<br />
unei prostituate care a părăsit regiunea după<br />
ce a primit o sancţiune corporală din partea<br />
unui membru al clubului, „Îngerii Iadului”<br />
încasau 40% din profitul brut al fiecărei fete.<br />
S-au constatat situaţii asemănătoare în<br />
Hamburg, Amsterdam, Adelaide, în<br />
Australia şi cam peste tot în Statele Unite.<br />
În 1989, procurorul general al S.U.A. a<br />
depus un raport în care lega numele „Îngerilor<br />
Iadului” de o vastă gamă de acţiuni<br />
criminale, printre care: prostituţia, furtul<br />
prin efracţie, violul, violenţele, omorul,<br />
asasinatele la comandă, precum şi infracţiuni<br />
mai rafinate cum ar fi tranzacţiile bancare<br />
şi finanţarea traficului de droguri.<br />
Pentru aducerea la îndeplinire a activităţilor<br />
lor criminale, bandele de motociclişti<br />
şi-au creat sisteme de apărare foarte bine<br />
puse la punct: avocaţi buni, relaţii în rândul<br />
persoanelor influente şi chiar în mediile<br />
politice, legături cu vedetele din industria<br />
cinematografică şi muzică etc. Au de asemenea<br />
şi un dezvoltat simţ al protecţiei, în<br />
acest sens, folosesc intimidarea pentru a<br />
împiedica, spre exemplu, apariţia în massmedia<br />
a unor materiale care le-ar strica<br />
imaginea; dezvoltă de asemenea tehnici de<br />
protecţie din ce în ce mai sofisticate (sunt<br />
foarte competenţi în domeniul contra-supravegherii<br />
şi contra-ingerinţei, sistemelor<br />
de contra-măsuri electronice, al aparaturii<br />
de bruiaj, al detectoarelor de înregistrare,<br />
emiţătoarelor corporale, telefoniei celulare<br />
pirat, etc.).<br />
În concluzie, trebuie să arătăm că în<br />
opinia autorităţilor poliţieneşti, tendinţa<br />
acestor grupuri vizibil asociate activităţilor<br />
infracţionale este de a continua să se dezvolte,<br />
prefigurând o anumită faţetă a violenţei<br />
secolului al XXI-lea. Este de aşteptat<br />
ca aceasta să întreţină o tensiune între<br />
bande, să alimenteze vechile răfuieli şi să<br />
iste altele noi.<br />
În cele de mai sus, am făcut o trecere în<br />
revistă a organizaţiilor criminale, încercând<br />
să atragem atenţia autorităţilor asupra unei<br />
probleme care ar trebui să ne preocupe mult<br />
mai mult. Sigur, paleta infracţională a organizaţiilor<br />
criminale este fără limite, iar limita,<br />
oarecum juridică pe care am folosit-o<br />
nu poate cuprinde întreg posibilul infracţional.<br />
Aceasta nu poate fi cuantificată cu<br />
exactitate, iar „produsele” crimei organizate<br />
întrec barierele oricărui cod penal.<br />
BIBLIOGRAFIE:<br />
1. Cartea Albă a Crimei Organizate şi Corupţiei.<br />
2. Albu Petru – Crimă organizată în perioada de tranziţie – o ameninţare la adresa<br />
securităţii internaţionale, Editura MIRA, Bucureşti, 2007.<br />
3. Pitulescu Ion – Al treilea război mondial, crima organizată, Editura Naţional, Bucureşti,<br />
1996.<br />
4. Pintilie Ligia –Metode şi tehnici de investigare şi documentare a infracţiunilor din<br />
domeniul crimei organizate, Ed. Sitech, Craiova, 2008.<br />
5. Francois Hant- „Crima organizată pe două roţi-bandele de motociclişti”, Interpol Revue,<br />
1996.<br />
85
JOCURILE DE NOROC. DISTRACŢIE SAU DEPENDENŢĂ<br />
RELAXARE SAU STRES EXTAZ SAU AGONIE<br />
BOER SEBASTIAN<br />
SORIN CONSTANTINESCU<br />
Preşedinte Asociaţia Organizatorilor de Casinouri din România<br />
Gambling, appeared before 2000 BC as a means of leisure, as a sport, as fun and<br />
were practiced in India and Greece long before Christ. American Indians practiced these<br />
games long before the discovery of the New World. Card games were extremely popular<br />
in Europe the 13th century.<br />
Jocuri de noroc, au apărut înainte de<br />
2000 î.e.n ca mijloc de petrecere a timpului<br />
liber, ca sport, ca distracţie şi erau practicate<br />
în India şi Grecia cu mult timp înainte<br />
de Hristos. Indienii americani practicau<br />
aceste jocuri cu mult timp înainte de descoperirea<br />
Lumii Noi. Jocurile de cărţi erau<br />
extrem de populare în Europa secolului al<br />
XIII - lea.<br />
În anul 1360 francezii au introdus jocul<br />
de cărţi care a devenit standard in toata lumea.<br />
Cuvântul gambling vine din cuvântul<br />
anglo saxon gamnian care înseamnă a face<br />
sport sau a juca. PRIMA INTERZICERE A<br />
JOCURILOR DE CĂRŢI A AVUT LOC<br />
ÎN 1387 CAND JOHN I REGELE CASTI-<br />
LIEI A INTERZIS JOCUL DE CĂRŢI<br />
DIN CAUZA GRELELOR PIEDERI FI-<br />
NANCIARE ALE MEMBRILOR CURŢII<br />
SALE. Datorită nevoilor mari de venituri<br />
bugetare există o toleranţă din partea majorităţii<br />
guvernelor pentru jocuri de noroc.<br />
Puţinele state care interzic jocurile de noroc,<br />
de obicei din motive religioase se confruntă<br />
cu o piaţă neagră bine dezvoltată şi<br />
organizată de reţele mafiote care controlează<br />
această piaţa generatoare de bani<br />
negri şi corupţie. Nu se poate stopa dorinţa<br />
oamenilor de a-şi încerca norocul, de a<br />
juca, de a se simţi învingători. De aceea<br />
într-o piaţă legalizată este mult mai uşor să<br />
controlezi fenomenul atât din punct de vedere<br />
al fraudelor fiscale cât şi din punct de<br />
vedere al dependenţei de jocuri. Cine îşi încearcă<br />
norocul de fapt la jocurile de noroc ?<br />
Nu există un portret-robot al jucătorului, ci<br />
am putea vorbi de 3 tipologii. Amatorul de<br />
distracţie, care-şi doreşte să se simtă bine,<br />
visătorul, de tip Ogică, care aşteaptă marele<br />
pot, şi iubitorul de adrenalină, bogat, dar nu<br />
suficient de curajos încât să facă bungee -<br />
jumping”.<br />
În prima categorie, intră în general<br />
cuplurile între 30 şi 50 de ani, plictisite adesea,<br />
şi dornice să iasă din rutina ieşitului la<br />
restaurant sâmbătă seara. Ei joacă în medie<br />
de 200 de lei. În cazinouri, li se oferă clienţilor<br />
gratuit mâncarea şi băutura. E ca în cazul<br />
dealerilor de droguri, care oferă gratis<br />
ţigări cu substanţe interzise puştilor de liceu”,<br />
20% dintre clienţi devin, în timp, dependenţi<br />
de jocurile de noroc, într-un interval<br />
de maximum 6 luni – 1 an.<br />
O altă tipologie o reprezintă visătorul,<br />
românul „tip Ogică”, care-şi cheltuie ultimii<br />
bani din salariu sau din pensie pentru a juca<br />
la cazinou. „Genul ăsta de client aşteaptă<br />
marele pot”. E acelaşi pe care îl întâlneşti la<br />
agenţiile de pariuri, dar şi la Loto 6/49. De<br />
regulă, e tânăr, între 25 şi 40 de ani, pentru<br />
că, „dacă e mai matur, ştie că nu există om<br />
care să se fi îmbogăţit din jocuri de noroc”,<br />
iar pe termen lung şansa este 100% de partea<br />
casinourilor.<br />
Peste 50 de ani, om de afaceri realizat,<br />
cu foarte mulţi bani, iahturi şi case de va-<br />
86
canţă reprezintă caracteristicile celei de-a<br />
treia categorii de clienţi. De altfel, acesta<br />
este clientul ideal – cel căruia nu-i pasă<br />
dacă pierde sau câştigă. El joacă sume cuprinse<br />
între 5.000 de dolari şi 100.000 de<br />
dolari cu aceeaşi lejeritate, fără sa fie afectaţi<br />
prea tare de pierderea unor sume mari<br />
de bani.<br />
RISCURILE JOCURILOR DE NOROC<br />
Spre deosebire de alte vicii , droguri, ţigări,<br />
alcool, jocurile de noroc nu prezintă<br />
semne uşoare de recunoaştere, simptome ce<br />
pot identifica persoana în cauză ca fiind dependent<br />
de jocuri de noroc. Consumatorii<br />
de jocuri de noroc se diferenţiază de consumatorii<br />
de alte vicii generatoare de dependenţe,<br />
prin faptul că nu inhalează substanţe<br />
şi nu prezintă semne vizibile fizice.<br />
Practicarea de jocuri de noroc începe ca<br />
o joacă, o curiozitate, o simplă distracţie,<br />
ceva nou, asemănător consumului de droguri<br />
care începe cu încercarea de droguri<br />
uşoare , (haşiş, ecstasy), şi sfârşeşte cu supradoza<br />
de heroină. Diferenţa dintre un<br />
consumator de droguri şi un dependent de<br />
jocuri de noroc este că primul are mai multe<br />
şanse de vindecare în urma unei consilieri<br />
de specialitate, pe când la cel din urmă şansele<br />
sunt aproape inexistente, dependenţa<br />
de joc, neprovocând dureri fizice, tulburări<br />
de conştiinţă, sau alte traume fizice vizibile,<br />
jucătorul nu se consideră dependent sau<br />
bolnav, constatându-se astfel, că dependenţa<br />
de jocuri de noroc este viciul cu cele<br />
mai puţine şanse de vindecare. Cel mai<br />
mare risc al jocurilor de noroc este dependenţa.<br />
Un jucător dependent poate fi (şi<br />
este) foarte uşor de manipulat şi şantajat, de<br />
aici pornind o înşiruire de situaţii, ipostaze,<br />
evenimente sau vulnerabilităţi ce subjugă<br />
definitiv persoana în cauză.<br />
Dependenţa de jocuri de noroc comportă<br />
riscuri pe termen foarte lung sau nelimitat,<br />
provoacă traume psihice greu de vindecat,<br />
de cele mai multe ori imposibil. După cum<br />
spuneam mai sus avem cel puţin 3 categorii<br />
diferite de jucători:<br />
Jucătorul care caută distracţie şi priveşte<br />
87<br />
jocul de noroc ca un mod de petrecere a<br />
timpului liber, concepe jocul de casino ca<br />
pe o modalitate de relaxare, cu un buget fix,<br />
destul de redus, nu urmăreşte câştigul şi nu<br />
riscă sume de bani<br />
Jucătorul care caută câştiguri rapide,<br />
uşoare şi speră la o eventuală îmbogăţire,<br />
riscă sume ce nu şi le poate permite, şi este<br />
tipologia jucătorului aflat într-o fază de dependenţă<br />
incipientă, dar mirajul câştigului îl<br />
atrage destul de mult încât să devină dependent<br />
într-un timp destul de scurt<br />
Jucătorul dependent de casino, este jucătorul<br />
ce se află în permanentă căutare de<br />
ceva nou, simte nevoia de adrenalina, de<br />
spectacol, de disperare, bucurie, furie, senzaţii<br />
tari, mândrie, orgoliu, viaţă de noapte,<br />
distracţie etc.<br />
Jucătorul dependent prezintă complexe de<br />
personalitate greu de depistat, frustrări sau<br />
superstiţii, toate aceste lacune de personalitate<br />
fiind bine ascunse în spatele unei situaţii<br />
financiare peste medie sau foarte bună. De<br />
fapt, situaţia financiară excelentă îndemnă<br />
spre riscuri, mai mult sau mai puţin asumate,<br />
cum sunt jocurile de noroc, care sunt destul<br />
de costisitoare chiar şi pentru jucătorii ce nu<br />
prezintă semne de dependenţă. Dependenţa de<br />
jocuri de noroc atrage după sine efecte de<br />
durată asupra individului începând cu<br />
renegarea sau înlăturarea acestuia din mediul<br />
social, renegarea de către familie, prieteni,<br />
cunoscuţi, pierderea locului de muncă,<br />
pierderea poziţiei sociale, pierderea<br />
respectului de sine, pierderea valorilor morale<br />
şi sociale, pierderea controlului (de cele mai<br />
multe ori în totalitate).<br />
Consilierea individului dependent de jocuri<br />
de noroc se află în faza incipientă în<br />
România, existând o tentativă în anul 2005,<br />
când A.N.P.P.C. şi A.O.C.R au iniţiat o<br />
campanie media unde se difuza un spot publicitar<br />
cu mesajul: Jocurile de noroc în<br />
exces creează dependenţă!<br />
În statele europene şi cel mai accentuat<br />
în Marea Britanie, recent şi în America,<br />
casinourile, sunt obligate printr-o lege speciala<br />
să-şi atenţioneze clienţii asupra faptului<br />
că jocurile de noroc în exces creează
dependenţă, în Regat existând şi un număr<br />
de telefon unde, cei care conştientizează<br />
dependenţa în fază incipientă sunt îndrumaţi<br />
gratuit către un consilier de specialitate.<br />
Pe lângă dependenţă, riscul major al<br />
jocurilor de noroc, acest viciu angrenează<br />
odată cu pierderea unor sume de bani din ce<br />
în ce mai mari în speranţa recuperării, sau a<br />
dublării lor, şi alte efecte pe termen lung,<br />
care ajung de cele mai multe ori la certuri,<br />
izbucniri violente, destrămarea familiei,<br />
distrugerea sau pierderea de vieţi umane,<br />
acesta fiind preţul cel mai scump.<br />
Dependenţa de jocuri este degenerativă,<br />
începuturile sale debutând cu jocuri pe mize<br />
mici sau moderate, corelate la bugetul<br />
existent, urmând mici împrumuturi şi de<br />
aici pană la a-ţi însuşi bunuri ce nu ţi se cuvin,<br />
a vinde bunuri personale, a cere sume<br />
de bani importante cu dobânzi astronomice,<br />
pasul este foarte mic, insesizabil de individul<br />
dependent. Scurtele momente de conştientizare<br />
a situaţiei în care se află jucătorul<br />
dependent nu au nici un rezultat, din contră<br />
îl motivează să insiste în încercarea disperată<br />
de a-şi recupera banii pierduţi, sumele<br />
devenind din ce în ce mai mari, sau, şi mai<br />
grav, având acel moment de luciditate şi realizând<br />
consecinţa faptelor va încerca, mult<br />
mai vehement şi convins de sine, că doar<br />
jucând în continuare va reuşii să-şi rezolve<br />
problemele, astfel ajungând destul de repede<br />
într-o situaţie fără ieşire, care va duce<br />
cu siguranţă la o ruinare financiară completă,<br />
în cele mai fericite cazuri, celelalte<br />
aspecte enumerate mai sus, (pierderea locului<br />
de muncă, destrămarea familiei etc.),<br />
devenind pierderi nesemnificative, deoarece<br />
după o perioada apare resemnarea.<br />
Asemănător cu ce se întâmplă în cazul<br />
dependenţei de droguri, jocurile de noroc<br />
dezvoltă fenomenul de toleranţa, în sensul<br />
că apare nevoia de a creşte doza pentru a<br />
obţine aceeaşi stare de bine ,iar încercarea<br />
de a stopa jocul se însoţeşte de efecte fizice<br />
şi psihice asemănătoare servajului la o<br />
substanţă psihoactivă, iritabilitate, nelinişte,<br />
dificultate de concentrare sau dispoziţie<br />
depresivă.<br />
88<br />
În ultimii ani jocurile de noroc au căpătat<br />
o amploare deosebită, câteva state destul<br />
de dezvoltate din punct de vedere economic,<br />
au construit oraşe destinate jocurilor<br />
de noroc, adevărate Mecca în domeniu (<br />
Las Vegas, Macao, Atlantic City), unde<br />
totul este construit şi destinat jocurilor de<br />
noroc, unde se rulează sume exorbitante<br />
într-o singură noapte, unde se poate paria<br />
fără limită de sumă, unde clientul VIP este<br />
stăpân, tratat regeşte, unde se vând iluzii<br />
care costă prea mult de cele mai multe ori.<br />
Până în prezent nici o ţară din lume, care<br />
permite practicarea de jocuri de noroc pe<br />
teritoriul ei nu a găsit o modalitate de a reduce<br />
dependenţa, sau de o stopa, interzicerea<br />
prin lege sau majorarea taxelor, favorizând<br />
apariţia casinourilor ilegale, astfel<br />
pierderile provocate la bugetul de stat fiind<br />
semnificative.<br />
Factorii ce contribuie la apariţia şi<br />
dezvoltarea dependenţei de jocurile de<br />
noroc. E posibil ca dependenţii de jocuri de<br />
noroc să aibă o predispoziţie pentru apariţia<br />
unei probleme legate de jocurile de noroc,<br />
din motive genetice. Impulsivitatea ca trăsătura<br />
a personalităţii joacă un rol major în<br />
apariţia şi evoluţia dependenţei de jocuri de<br />
noroc şi constituie o componentă cheie a<br />
altor tulburări declanşate de impulsivitate,<br />
cum ar fi tulburarea legată de abuzul de substanţe<br />
nocive interzise. Există deosebiri între<br />
sexe în ceea ce priveşte apariţia şi evoluţia,<br />
persistenţa şi tratarea dependenţei de jocurile<br />
de noroc. Bărbaţii sunt expuşi la jocurile de<br />
noroc de la o vârstă mai fragedă şi preferă<br />
mai multe tipuri de activităţi de genul jocurilor<br />
de noroc. Factorii de stres din mediu şi<br />
alţi factori, ca de exemplu statutul socioeconomic,<br />
joacă de asemenea un rol în problemele<br />
legate de practicarea jocurilor de<br />
noroc.<br />
Problemele legate de jocurile de noroc şi<br />
obiceiurile ce stau la baza practicării acestora<br />
pot fi atribuite unor aspecte ale personalităţii<br />
individului şi factorilor externi ca de exemplu<br />
mediul. Mulţi factori diverşi pot contribui la<br />
apariţia şi evoluţia unei probleme legate de<br />
jocurile de noroc ce poate perturba viaţa unei
persoane sau, în cazurile mai grave de natură<br />
patologică, poate ocupa o parte semnificativă<br />
din timpul individului, pentru a sfârşii ca un<br />
handicap al acestuia, în cele mai multe cazuri.<br />
Unii factori ce contribuie la problemele<br />
legate de practicarea jocurilor de noroc cuprind<br />
impulsivitatea, capacitatea de a face<br />
faţă şi predispoziţia la depresie. Predispoziţia<br />
unei persoane pentru abuzul de substanţe interzise<br />
poate duce şi la apariţia unei probleme<br />
cu jocurile de noroc. Tulburările legate de<br />
abuzul de substanţe interzise şi practicarea<br />
patologică a jocurilor de noroc sunt adesea<br />
afecţiuni comorbide, deşi nu este neapărat<br />
necesar ca una să o cauzeze pe cealaltă: ambele<br />
afecţiuni prezintă multe similarităţi, şi<br />
ambele au o cauză de bază comună, lipsa<br />
controlului asupra impulsurilor. Pe lângă influenţele<br />
date de tipul de personalitate, factorii<br />
de mediu cum ar fi agenţii cauzatori de<br />
stres pot afecta evoluţia unei probleme legate<br />
de jocurile de noroc.<br />
89<br />
FACTORI DE RISC AI<br />
PERSONALITĂŢII<br />
Impulsivitatea. este un aspect de bază al<br />
personalităţii unui individ, iar gradul de impulsivitate<br />
poate influenţa apariţia unei tulburări<br />
legate de controlul impulsurilor, cum ar<br />
fi practicarea patologica a jocurilor de noroc<br />
sau o tulburare legată de utilizarea substanţelor<br />
interzise. Presupunând că personalitatea<br />
unei persoane este în general stabilă în timp,<br />
oamenii pot întimpina greutăţi în a-şi controla<br />
problemele legate de practicarea jocurilor<br />
de noroc sau alte tulburări legate de<br />
controlul impulsurilor, întrucât modificările<br />
de personalitate sunt cele mai dificile. Dacă<br />
gradul de control al impulsurilor este adecvat,<br />
este improbabil ca la un individ să apară<br />
o tulburare de genul practicării patologice a<br />
jocurilor de noroc. Persoanele impulsive sunt<br />
mai predispuse în mod natural la probleme<br />
legate de jocurile de noroc, date fiind temperamentul<br />
şi tipul lor de personalitate. Aceasta<br />
nu înseamnă că la toate persoanele impulsive<br />
vor apărea obiceiuri sau probleme legate de<br />
jocurile de noroc, însă acest lucru este posibil,<br />
dacă factorii declanşatori intră în joc la momentul<br />
potrivit. Incapacitatea de a-şi controla<br />
impulsurile şi incapacitatea de a-şi întârzia<br />
satisfacţia sunt doua din simptomele principale<br />
legate de impulsivitate, caracteristice jucătorilor<br />
dependenţi. Petry (2001) a arătat că<br />
persoanele care erau dependente, cu şi fără<br />
abuz de substanţe interzise, dovedeau mari<br />
dificultăţi în a-şi întârzia răsplata în cadrul<br />
unei sarcini comportamentale. Astfel de sarcini<br />
comportamentale indică o mare corelare<br />
între impulsivitate şi jocurile de noroc din<br />
cauza lipsei capacităţii de a întârzia satisfacţia.<br />
Sarcinile temporale pot fi utile şi în sensul<br />
utilizării lor ca predictori ai tulburărilor<br />
legate de controlul impulsurilor, cum ar fi<br />
practicarea patologică a jocurilor de noroc la<br />
adolescenţi (Petry, 2001).<br />
Gradul de impulsivitate la ambele sexe<br />
sunt factori importanţi în apariţia dependenţei<br />
la jocurilor de noroc. Factorii ce contribuie<br />
la apariţia de probleme cu jocurile de<br />
noroc diferă de la femei la bărbaţi. Bărbaţii<br />
au o predispoziţie mai mare decât femeile<br />
spre abuzul de substanţe interzise conjugat cu<br />
o problemă legată de jocuri de noroc. Prin<br />
comparaţie, tot ei sunt mai înclinaţi spre folosirea<br />
abilităţilor şi strategiilor de adaptare.<br />
Utilizarea tehnicilor de evitare şi căutarea<br />
unor debuşeuri emoţionale sunt exemple de<br />
adaptare. Spre deosebire de bărbaţi, femeile<br />
sunt mai puţin predispuse la adaptare, la acestea<br />
căutarea senzaţiilor constituind un factor<br />
mai important. La ambele sexe impulsivitatea<br />
a constituit un predictor puternic al unei posibile<br />
probleme legate de jocurile de noroc<br />
(Nower, Derevensky & Gupta, 2004). La<br />
ambele sexe, gradul ridicat de impulsivitate<br />
şi de căutare a senzaţiilor au sporit riscul<br />
apariţiei unei probleme legate de jocurile de<br />
noroc.<br />
Strategii de adaptare. În plus faţă de<br />
gradul de impulsivitate al jucătorilor-problemă,<br />
există şi diverse strategii de adaptare<br />
ce contribuie la apariţia unei probleme<br />
cu jocurile. Lightsey si Hulsey (2002) au<br />
identificat o corelaţie pozitivă ridicată între<br />
strategiile de adaptare ineficiente în rândul<br />
jucătorilor-problema şi patologici din<br />
eşantion atât în ceea ce priveşte sarcinile
90<br />
date cât şi adaptarea emoţională conjugată<br />
cu o impulsivitate ridicată. Capacitatea de<br />
adaptare la diverse situaţii într-un mod eficient<br />
ar reduce întrucâtva şansele apariţiei<br />
unei probleme şi ar pune mai mult accentul<br />
pe gradul de impulsivitate.<br />
Comportamentul antisocial. Se cunoaşte<br />
că jucătorii dependenţi demonstrează<br />
şi un comportament antisocial care<br />
este legat de tulburarea referitoare la controlul<br />
impulsurilor, ce cauzează comportament<br />
antisocial, cum ar fi cel demonstrat în<br />
tulburările de personalitate antisociale. Cauzele<br />
dependenţei de jocuri de noroc şi tulburările<br />
de personalitate antisociale se corelează<br />
cu factori genetici şi de mediu, inclusiv<br />
caracteristici de personalitate cum ar<br />
fi impulsivitatea.<br />
Sexul practicantului de jocuri de noroc.<br />
Multe studii au demonstrat că este mult<br />
mai probabil ca bărbaţii să ajungă să aibă<br />
probleme cu jocurile de noroc şi să devină<br />
dependenţi . Nivelurile de impulsivitate ale<br />
bărbaţilor, pe lângă agresiune, contribuie<br />
probabil la practicarea efectivă a acestui tip<br />
de jocuri. Voinţa şi nevoia bărbatului de a<br />
câştiga mai mulţi bani sau pur şi simplu dorinţa<br />
de a învinge, în asociere cu un înalt<br />
nivel al impulsivităţii, îl pot face să joace<br />
mai frecvent sau să recidiveze după tratament.<br />
Bărbaţii în general încep să practice<br />
jocurile de noroc la o vârstă mai scăzută,<br />
mai ales în condiţiile în care multe forme de<br />
jocuri de noroc au loc la evenimente cu<br />
participare preponderent masculină, cum ar<br />
fi evenimentele sportive. Deşi bărbaţii se<br />
apucă de acest gen de jocuri mai devreme<br />
decât femeile, spre deosebire de acestea ei<br />
apelează la ajutor mai târziu.<br />
S-a constatat că femeile în general sunt<br />
mai puţin expuse decât bărbaţii la problemele<br />
asociate jocurilor de noroc. De asemenea,<br />
femeile oferă adesea motive diferite<br />
de ale bărbaţilor pentru a-şi explica recidivele.<br />
Femeile invocă emoţiile negative sau<br />
probleme emoţionale, în timp ce bărbaţii de<br />
obicei se referă la nevoia de a câştiga şi la<br />
ea de susţinere financiară În plus, se constată<br />
că femeile au mai puţine probleme legate<br />
de alcool şi mai puţine necazuri cu legea<br />
în comparaţie cu bărbaţii. Dacă sunt<br />
afectate de practicarea patologică a jocurilor<br />
de noroc, este mai probabil ca femeile<br />
să joace la loterie sau în cazinouri. Jucătorii<br />
patologici de sex feminin joacă adesea cu<br />
prietenii, ceea ce probabil le împiedică să se<br />
retragă atunci când doresc.<br />
Tineretul. Unii adolescenţi de sex masculin<br />
sunt mai înclinaţi decât femeile de<br />
aceeaşi vârstă să dezvolte patima jocurilor<br />
de noroc şi abuzul de substanţe interzise.<br />
Anturajul şi susţinerea socială pot stimula<br />
dezvoltarea unei probleme de această natură.<br />
Adolescentul foarte expus unei probleme<br />
cu jocurile de noroc va fi afectat de<br />
mulţi factori social ce se adaugă unor factori<br />
de mediu cum este nevoia de bani. Problemele<br />
familiale şi cele de comportament<br />
sunt indicatori suplimentari şi posibili precursori<br />
ai patologiei practicării jocurilor de<br />
noroc. Problemele comportamentale cum<br />
sunt tulburările de comportament măresc<br />
substanţial riscul apariţiei unor astfel de<br />
evoluţii (Studenţii şi alte persoane de aceeaşi<br />
vârstă sunt expuşi jocurilor de noroc,<br />
fiind posibil să aibă probleme cu acestea<br />
(Winters, Bengston, Dorr & Stinchfield,<br />
1998). Normele sociale percepute pentru<br />
studenţi contribuie la frecvenţa practicării,<br />
la cheltuieli, şi la posibila dezvoltare ulterioară<br />
a unor probleme legate de acestea.<br />
Studenţii par peste măsură de sensibili la<br />
norme ce contribuie la menţinerea comportamentului<br />
de risc înalt cum ar fi jocurile<br />
de noroc, consumarea alcoolului etc.<br />
(Larimer & neighbors, 2003).<br />
Situaţia socioeconomică. Jocurile de<br />
noroc practicate pe Internet au devenit tot<br />
mai populare. Ele permit mai multor persoane<br />
care nu au acces imediat la un cazino<br />
sau la o casă de pariuri să înceapă să joace<br />
mai frecvent şi cu mai puţin efort. Iniţial s-a<br />
crezut că este mai probabil ca cei cu o situaţie<br />
economică mai bună să joace pe Internet,<br />
fiindcă ei îşi permit acest lucru, dar<br />
această ipoteză a avut şi contraargumente.<br />
Ideea contrară se poate susţine cel mai probabil<br />
prin aceea că jucătorii mai înstăriţi pot
să-şi permită să meargă la un cazino mai<br />
des decât cei cu o situaţie mai puţin bună,<br />
care preferă să joace on-line, căci această<br />
formă este mai convenabilă pentru cei mai<br />
mulţi şi probabil mai ieftină.<br />
Antecedentele familiale. Anumite antecedente<br />
familiale ale practicării patologice<br />
a formelor de noroc sau ale problemele mai<br />
puţin grave de această natură contribuie<br />
probabil la apariţia acestei patimi. Ca şi alcoolismul,<br />
ereditatea îşi are rolul ei. Predispoziţia<br />
genetică se poate dovedi mai puternică<br />
şi decât impulsivitatea, fiind un factor<br />
favorabil. Cu cât mai impulsivi sunt membrii<br />
familiei, cu atât impulsiv va fi şi individul.<br />
Dacă membrii familiei au fost ei înşişi<br />
jucători dependenţi, atunci este posibil<br />
să aibă un înalt nivel de impulsivitate, ca şi<br />
predispoziţia individului respectiv de a deveni<br />
un astfel de jucător.<br />
Stresul. Pentru persoane cu o impulsivitate<br />
mai scăzută, este mai probabil ca<br />
factorii exteriori, cum este stresul, să contribuie<br />
la probleme cu jocurile de noroc<br />
(Lightsey & Hulsey, 2002). Factorii de stres<br />
de naturi din cele mai diferite pot influenţa<br />
sau exacerba probleme de acest gen deja<br />
existente, precum şi alte tulburări în controlarea<br />
impulsurilor. În special factorii de<br />
stres financiar influenţează problemele cu<br />
jocurile de noroc, mai ales în cazul jucătorilor<br />
patologici care au fost supuşi tratamentului.<br />
Aceşti factori îi poate face să revină<br />
rapid la practicarea jocurilor de noroc<br />
pentru redresarea financiară.<br />
„CE ÎI ŢINE PE JUCĂTORI<br />
LA MASA DE JOC ?”<br />
Un aspect important este nevoia de a<br />
câştiga, în special nevoia de a câştiga bani.<br />
Nevoia de a câştiga şi senzaţia produsă de<br />
câştig sau de eşec sunt motoarele care îl ţin<br />
pe jucător la masa de joc. Victoria îi înflăcărează<br />
pe jucători; impulsivitatea şi căutarea<br />
senzaţiilor îi ispitesc să continue, chiar<br />
dacă situaţia lor bănească ar sugera mai degrabă<br />
că aceasta nu e cea mai bună idee. În<br />
plus, pierderile îi fac pe jucători să vrea să<br />
câştige data viitoare şi le ţine vie speranţa<br />
91<br />
că data viitoare norocul îşi va întoarce faţa<br />
spre ei, recurgând la sofismul jucătorului.<br />
Mazza a elaborat un comentariu bine<br />
gândit în care a detaliat impactul căutării<br />
senzaţiilor asupra practicării patologice a<br />
jocurilor de noroc. Ea a vorbit despre modul<br />
în care căutarea senzaţiilor şi impulsivitatea<br />
trebuie privite ca fiind constructe<br />
corelate. O idee interesantă adusă în discuţie<br />
a fost modul în care practicarea patologică<br />
este considerată ca fiind o tulburare<br />
“necauzată de drog” în controlarea impulsurilor<br />
şi modul în care jucătorii patologici<br />
şi persoanele ce abuzează de substanţe au<br />
senzaţii asemănătoare. Alt punct câştigat în<br />
discuţie a fost interacţiunea dintre factori ca<br />
impulsivitatea şi urmărirea senzaţiilor,<br />
acestea fiind împreună cauza unei tulburări<br />
ca jocul patologic; numai una din ele nu<br />
poate duce la această tulburare, care poate<br />
fi efectul interacţiunii tuturor factorilor.<br />
Şi în comentariul lui Seijas au existat<br />
observaţii pertinente legate de înclinaţia jucătorilor<br />
către o stare de spirit superioară,<br />
pe care o interpretez ca fiind similară dacă<br />
nu chiar identică cu urmărirea senzaţiilor.<br />
El a spus că numai impulsivitatea nu poate<br />
fi motivul continuării practicării jocurilor<br />
de noroc, ci că adevăratul motiv este starea<br />
emoţională indusă de joc – şi anume senzaţia<br />
experimentată în momentul jocului. Impulsivitatea<br />
şi căutarea senzaţiilor, totuşi,<br />
sunt constructe corelate, aşa cum a menţionat<br />
Mazza, lipsa impulsivităţii putând de<br />
asemenea sugera o nevoie mai mică de căutare<br />
a senzaţiilor. Seijas a discutat modul<br />
în care agitaţia indusă de participare la joc<br />
este motivul pentru care jucătorul continuă<br />
– de exemplu, conceperea unor cacealmale<br />
sau demascarea celei a adversarului la jocul<br />
de pocher. Deşi există o anumită emoţie<br />
chiar în timpul jocului, cred că senzaţia<br />
primară dorită este cea din timpul victoriei<br />
sau după aceasta. Dacă o persoană merge la<br />
cacealma dar este descoperită şi pierde,<br />
atunci toată emoţia de pe durata jocului se<br />
pierde. Făcând o paralelă cu consumul de<br />
droguri, senzaţia se experimentează numai<br />
la sfârşit, după ce drogul îşi face efectul.
Probabil că nu administrarea drogului îl<br />
entuziasmează pe individ, ci numai rezultatul,<br />
în acest caz, să se simtă în al nouălea<br />
cer.<br />
SEMNE ALE DEPENDENŢEI DE<br />
JOCURILE DE NOROC<br />
Spre deosebire de alcool sau alte droguri<br />
unde cei care se afla sub influenta lor apar<br />
ca fiind intoxicaţi sau „drogaţi”, problemele<br />
jucătorilor de noroc nu prezintă semne<br />
uşoare de recunoaştere. Totuşi există semne<br />
ce pot indica o persoană ce are probleme cu<br />
jocurile de noroc. Cele mai întâlnite semne<br />
ale problemei cu jocurile de noroc sunt:<br />
- Persoana joacă mai mult decât<br />
intenţionează.<br />
- Alte persoane îi sugerează că ar avea<br />
probleme cu jocurile de noroc.<br />
- Persoana se simte vinovată de felul în<br />
care joacă.<br />
- Persoana doreşte să se oprească să mai<br />
parieze dar simte că nu poate.<br />
- Persoana ascunde jetoane pentru<br />
pariuri, bilete de loterie, bani pentru<br />
pariuri sau alte semne că pariază.<br />
- Cel ce joacă jocuri de noroc<br />
împrumută bani şi nu îi mai dă înapoi.<br />
- Lipseşte de la serviciu pariind şi<br />
jucând jocuri de noroc.<br />
- Preocuparea faţă de jocurile de noroc<br />
(trecut în care sunt experienţe legate<br />
de jocurile de noroc, planificarea unei<br />
noi aventuri sau se gândeşte la moduri<br />
în care poate juca).<br />
- Dorinţa de a juca pe sume din ce în ce<br />
mai mari pentru a obţine satisfacţii.<br />
- Încercarea de a controla sau de a<br />
renunţa la jocurile de noroc eşuată.<br />
- Nu are stare sau este iritat atunci când<br />
încercă să renunţe sau să se oprească.<br />
- Foloseşte jocurile de noroc pentru a<br />
scăpa de probleme sau de starea<br />
proastă în care se află (neajutorare,<br />
vinovăţie, anxietate, depresie).<br />
- Se întoarce la jocurile de noroc după<br />
ce a pierdut bani la acestea.<br />
- Minte în ceea ce priveşte implicarea sa<br />
în jocurile de noroc.<br />
92<br />
- Comite ilegalităţi, cum ar fi fals,<br />
frauda, hoţie, deturnare de fonduri<br />
pentru a-şi finanţa jocurile.<br />
- Periclitează sau pierde o relaţie, un serviciu,<br />
oportunităţi în carieră sau<br />
educaţie datorită jocurilor.<br />
- Se bazează pe alţii pentru a ieşii din<br />
datorii.<br />
Probleme cu jocurile de noroc şi abuzul<br />
de droguri. Deseori problemele cu jocurile<br />
de noroc sunt asociate cu consumul<br />
de droguri. Cercetările arată că aproape jumătate<br />
dintre cei dependenţi de jocuri de<br />
noroc au probleme cu alcoolul sau alte droguri.<br />
Se estimează că 25 – 35 % dintre cei<br />
care au probleme cu alcoolul sau drogurile<br />
au şi probleme cu jocurile de noroc. Cei<br />
dependenţi de jocuri de noroc au multe caracteristici<br />
comune celor ce consumă droguri:<br />
Preocupare de aceasta activitate.<br />
O utilizează pentru a scăpa de durere<br />
sau sentimente ce le provoacă disconfort.<br />
Dorinţe puternice.<br />
Nevoia de a creşte cantitatea (de bani<br />
daţi la jocuri) pentru a atinge efectul dorit.<br />
Incapacitatea de a se opri în ciuda consecinţelor<br />
negative.<br />
Cei dependenţi de jocuri de noroc diferă<br />
de cei ce se droghează prin aceea că: nu ingerează<br />
substanţe şi nu au semne vizibile.<br />
De aici, dependenţa faţă de jocurile de noroc<br />
a fost numită „dependenţă ascunsă”.<br />
Foarte mulţi profesionişti ce tratează dependenţa<br />
de jocuri de noroc cred că acesta<br />
este foarte greu de tratat deoarece cel ce<br />
joacă crede în posibilitatea – deşi redusă –<br />
că următorul pariu îi va aduce un câştig<br />
mare.<br />
PSIHOLOGIA JOCURILOR<br />
DE NOROC<br />
Câştigurile „sunt banii casinoului”.<br />
Mulţi jucători care sunt în câştig justifică<br />
pariurile mari, nebuneşti spunând că simt că<br />
sunt banii cazinoului. Ei bine nu sunt. Pot<br />
încasa banii dacă doresc şi de fapt banii pe<br />
care îi câştigă sunt ai lor. Deşi aceasta pare
evident, trebuie să-şi amintească acest lucru<br />
când sunt în câştig şi să trateze fiecare pariu<br />
ca şi cum ar paria banii proprii.<br />
Urmărirea pierderilor. Unii oameni<br />
cred că sunt destinaţi să câştige şi că pierd<br />
numai „proştii”. Într-un joc al şansei, fiecare<br />
are posibilitatea de a pierde sau a câştiga.<br />
Astfel, dacă pierd, se pot aştepta să<br />
câştige ceea ce au pierdut jucând mai departe.<br />
La un anumit moment iau ceea ce au<br />
pierdut şi vin mai târziu.<br />
Iluzia controlului. Fiecare este superstiţios<br />
într-un fel sau altul. Dar să nu credeţi<br />
că lenjeria intima de o anumita culoare sau<br />
zarurile „norocoase” au efect atunci când<br />
este vorba de rezultatul jocului. Nu se poate<br />
controla rezultatul într-un joc al şansei.<br />
„Găsirea tiparelor”. Vedem tipare tot<br />
timpul şi este o abilitate folositoare în viaţa<br />
de zi cu zi. Totuşi nu este folositoare la jocurile<br />
de noroc. Nu exista tipare la jocurile<br />
de noroc, doar evenimente aleatorii ale şansei.<br />
Daca aveţi sase „roşu” la ruletă, următoarea<br />
rotire poate fi „negru”. Şansele de a<br />
fi negru sau roşu după cinci „roşii” consecutive<br />
sunt aceleaşi.<br />
Ce are norocul de a face cu asta? În<br />
aceşti ani, haosul şi schimbarea aduc distrugeri<br />
şi noi oportunităţi în fiecare compartiment<br />
al vieţii. Siguranţa serviciului,<br />
rolul sexelor şi oportunităţile viabile sunt<br />
continue. Pentru a ne menţine echilibrul, a<br />
supravieţui şi a prospera trebuie să avem<br />
acţiuni clare şi bine concentrate. Fiecare<br />
alegere pe care o facem, inclusiv aceea de a<br />
nu face nimic, implică un anumit risc. Un<br />
joc de noroc cu un mare risc de a pierde.<br />
Un risc calculat are o mai mare probabilitate<br />
de a avea un rezultat bun. Cunoaşterea<br />
diferenţei este esenţială succesului nostru.<br />
Pentru a lua decizii de succes şi pentru<br />
acţiuni pozitive trebuie să trăim în prezentul<br />
real. Luarea deciziilor bazate pe emoţii<br />
poate fi letală când sunt guvernate de rănile<br />
neexaminate ale copilăriei. Găsirea şi rezolvarea<br />
vechilor tipare de emoţii îmbunătăţesc<br />
capacitatea noastră de a asuma un<br />
risc calculat. Chiar dacă vechile tipare<br />
emoţionale nu sunt rezolvate, cunoaşterea<br />
93<br />
lor şi punerea lor deoparte atunci când luam<br />
o decizie poate creşte şansele de a fi un învingător.<br />
În continuare prezentăm o listă comparativă<br />
de trăsături şi tendinţe pentru jucătorii<br />
de noroc şi cei care îşi asumă un risc calculat.<br />
Jucătorul de noroc:<br />
Caută emoţia şi pericolul.<br />
Sare odată cu momentul mulţimii, nu<br />
aşteptă să fie daţi deoparte sau lăsaţi în<br />
urmă.<br />
Dă vina pe alţii sau pe noroc atunci când<br />
au un rezultat prost.<br />
Nu insistă asupra şanselor de a pierde ci<br />
doar de a câştiga.<br />
Este influenţat de fantezii necunoscute<br />
despre ceea ce este posibil.<br />
Va risca mai mult decât îşi permite să<br />
piardă.<br />
Acţionează şi ia decizii impulsive.<br />
Este inconştient la motivaţii inconştiente.<br />
Acţionează în afara unei gândiri superioare<br />
sau magice.<br />
Devine exuberant şi se simte puternic<br />
când câştigă. Devine posac şi se simte inutil<br />
şi mic când pierde.<br />
Nu este disciplinat şi investeşte in fantezii<br />
decât să recunoască realitatea.<br />
Ascunde pierderile şi este secretos când<br />
îşi încercă norocul.<br />
Urmează o metodă favorită ce nu mai<br />
este folositoare sau relevantă.<br />
Când pierde îşi asumă un risc şi mai<br />
mare pentru a recupera.<br />
Urmăreşte un câştig mare ce îi va aduce<br />
fericirea.<br />
Cel ce îşi asumă un risc calculat:<br />
Îşi reţine emoţiile.<br />
Este conştient de factorii iraţionali care<br />
mişcă mulţimea.<br />
Îşi asumă responsabilitatea pentru rezultat.<br />
Nu pierde timp cu ceea ce ar fi putut fi.<br />
Este conştient de fanteziile personale şi<br />
le rezolvă sau nu le respectă.<br />
Riscă o mică fracţiune din echitate pe
alegerile individuale (echitatea însemnând<br />
timp, bani, relaţii personale, respect de sine,<br />
îndemânare etc.).<br />
Se concentrează pe o strategie realistă<br />
pe termen lung.<br />
Îşi cunoaşte abilităţile şi limitele.<br />
Este muncitor şi deschis ideilor noi.<br />
Este emoţionat chiar dacă pierde sau<br />
câştigă.<br />
Rezistă uşor riscurilor ce nu se încadrează<br />
în limitele riscului definite de el.<br />
Este deschis despre riscul asumat.<br />
Procedează într-o maniera intelectuală<br />
serioasă.<br />
Este atent la tendinţele prezente.<br />
Urmează liniile predeterminate ale siguranţei.<br />
Analizează situaţia, observă reacţiile<br />
proprii şi face planuri realiste.<br />
Ca fiinţe umane, noi ne vom găsi calităţile<br />
pe ambele liste. De asemenea ne vor<br />
lipsi calităţi de pe ambele liste. Răspunsurile<br />
noastre ne vor indica unde ne putem felicita<br />
şi unde trebuie să mai depunem efort.<br />
Cei care îşi asumă un risc calculat folosesc<br />
aceeaşi energie analizându-se precum şi<br />
analizând oportunităţile. În acest fel realistul<br />
este capabil să aprecieze datele unei posibile<br />
alegeri mai degrabă decât să fie „luat<br />
de val” de promisiuni strălucitoare, sentimente<br />
exagerate, dorinţa de a câştiga o<br />
competiţie sau să caute răzbunare.<br />
Două persoane cheltuiesc 1000$ la aceeaşi<br />
bursă. Una cumpără deoarece este genul<br />
căruia îi place să vadă cotaţia crescând.<br />
Cealaltă persoană cumpără deoarece a urmărit<br />
tendinţa şi plasează un procentaj planificat<br />
din echitatea sa în ceea ce pare să fie<br />
o tendinţa crescătoare. Prima cumpără şi<br />
vinde bazându-se pe emoţii. Cea de a doua<br />
are un plan şi ştie în avans când va vinde.<br />
Acţiunea iniţială de cumpărare a ambilor<br />
arată la fel. Ceea ce se află în spatele deciziei<br />
fiecăruia face diferenţa şi va determina<br />
cine este cel norocos.<br />
BIBLIOGRAFIE:<br />
1. Bateson, Gregory, (1972), Steps to An Ecology of the Mind, Chandler Publishing Co.,<br />
Ballantine Books, NY.<br />
2. Elder, Alexander, (1993), Trading for a Living, John Wiley & Sons, Inc, New York.<br />
3. Kohut, Heinz, (1977), The Restoration of the Self, International Universities Press, Inc.<br />
New York.<br />
4. M.Pantea, N.Marioara, articol Criza globală şi impactul asupra industriei jocurilor de<br />
noroc, Revista de Investigare a Criminalităţii, Nr.3, Ed. Sitech, Craiova, 2009<br />
5. Nelson, S. A., (1984), The ABC of Stock Speculation, Fraser Publishing Co. Burlington,<br />
Vermont.<br />
6. Schwager, Jack D., (1992), The New Market Wizards, Harper Business, Harper-Collins<br />
Publisher, New York.<br />
7. Sorin Constantinescu Interviuri din presa acordate de-a lungul timpului.<br />
94
TENDINŢE ACTUALE IN JUSTIŢIA PENALA PRIVIND<br />
PROTECŢIA DREPTURILOR COPILULUI<br />
Chestor de politie<br />
Conf univ dr BUJOR FLORESCU<br />
Director general adj DGIPI<br />
The phenomenon of juvenile delinquency as a form of violation of law, is placed,<br />
most often within inadaptation, the behavioral and personality disorders, involving a<br />
series of complex problems at individual, family and community. To prevent and combat<br />
juvenile delinquency more or less different institutions are involved, each with specific<br />
objectives and methods and acting within the existing legal framework at a time<br />
CONSIDERATII GENERALE<br />
Fenomenul delicventei juvenile ca<br />
formă de încălcare a normelor de drept, este<br />
plasat, de cele mai multe ori, în sfera inadaptării<br />
, a tulburărilor de comportament şi<br />
personalitate, implicând o serie de probleme<br />
complexe la nivel individual, familial<br />
şi comunitar.<br />
În prevenirea si combaterea delincventei<br />
juvenile sunt implicate într-o măsură mai mare<br />
sau mai mică diverse instituţii ale statului de<br />
drept, fiecare dintre ele având obiective<br />
specifice, metode proprii şi acţionând în cadrul<br />
legal existent la un moment dat.<br />
Diversificarea şi accentuarea formelor<br />
de manifestare a delincventei juvenile reprezintă<br />
un domeniu de interes şi de acţiune<br />
al Poliţiei Române, mandatată să gestioneze<br />
activităţile de prevenire şi combatere a<br />
acestui fenomen.<br />
Concepţia Poliţiei Române cu privire<br />
la prevenirea delincventei juvenile stabileşte<br />
măsuri pentru a preveni, a combate şi<br />
a descuraja infracţionalitatea în domeniu.<br />
Ea este parte integrantă a preocupărilor poliţiei<br />
în a reduce numărul infracţiunilor comise<br />
de către minori, indiferent de cadrul în<br />
care acestea se produc.<br />
Din punct de vedere statistic, în<br />
primele 9 luni ale anului 2009, comparativ<br />
cu perioada similară a anului 2008, se<br />
constată o scădere a numărului de minori<br />
cercetaţi pentru comiterea de fapte penale<br />
de la 3234( anul 2008) la 2904(anul 2009).<br />
CADRUL LEGISLATIV INTERN<br />
Sistemul nostru juridic diferenţiază in<br />
cadrul categoriei largi de minori câteva<br />
subcategorii.<br />
Astfel, minorii din prima categorie(sub<br />
14 ani) nu răspund penal, adică nu<br />
pot fi făcuţi responsabili , considerându-se<br />
că nu au capacitatea deplină de a discerne<br />
între bine şi rău sau de a conştientiza gravitatea<br />
faptei comise. Acesta este motivul<br />
pentru care copiii din acea stă categorie<br />
sunt consideraţi copii în dificultate iar masurile<br />
care se iau in cazul lor sunt exclusiv<br />
de natura asistenţei sociale.<br />
Minorii din cea de-a doua categorie<br />
(14-18 ani) răspund penal într-o manieră<br />
dieferenţiată.<br />
Astfel, cei cu vârsta cuprinsă între 14-<br />
16 ani răspund penal numai dacă, in urma<br />
unei expertize medic-o-legale de natura<br />
psihiatrică şi psihologică, se dovedeşte că<br />
au avut discernământ în momentul săvârşirii<br />
faptei. Discernămîntul constă în capacitatea<br />
autorului de a-şi da seama de faptele<br />
sale şi de consecinţele pe care le produce<br />
săvârşirea lor.<br />
Minorii care au împlinit vârsta de 16<br />
97
ani răspund penal fără a mai fi necesară<br />
dovedirea discernământului. în cazul săvârşirii<br />
unei infracţiuni, toţi minorii care răspund<br />
penal cad sub incidenţa legii penale,<br />
adică sunt sancţionaţi dar în mod diferit faţă<br />
de adulţi.<br />
Minorilor care au comis fapte penale li<br />
se pot aplica măsuri educative şi pedepse.<br />
Acestea din urmă se dispun numai în cazul<br />
în care se consideră că măsurile educative<br />
nu sunt suficiente pentru îndreptarea minorului<br />
şi sunt reduse la jumătate din cele prevăzute<br />
pentru adulţi.<br />
Sancţiunile se stabilesc de către instanţa<br />
de judecată, în principal după vârsta şi gravitatea<br />
faptei la care, pentru individualizarea<br />
pedepsei, trebuie să se mai ţină cont de<br />
o serie de factori : gradul de pericol. social<br />
al faptei, starea fizică şi dezvoltarea intelectuală<br />
a minorului, dacă a mai săvârşit<br />
alte fapte, de ţinuta morală, situaţia sa familială<br />
şi orice alte date privind minorul şi<br />
posibilităţile lui de îndreptare.<br />
Conform prevederilor Codului de<br />
Procedură Penală, în cauzele în care sunt<br />
implicaţi infractori minori, cercetarea,<br />
urmărirea penală şi judecata se desfăşoară<br />
după o serie de reguli speciale, diferite<br />
de cele aplicabile în cazul infractorilor<br />
adulţi.<br />
Diferenţele constau, în principal, în :<br />
modalităţile de investigare şi ascultare,<br />
obligativitatea anchetei sociale, compunerea<br />
instanţei, calitatea persoanelor<br />
chemate la judecarea minorilor şi în modul<br />
de desfăşurare a judecăţii.<br />
Conform art 160 CPP, minorul între 14 şi<br />
16 ani nu poate fi arestat preventive decât<br />
dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta<br />
de care este învinuit este detenţiunea pe viaţă<br />
sau închisoarea de 10 ori mai mare şi o altă<br />
măsură preventivă nu este suficientă. Durata<br />
arestării acestui minor este în cursul urmăriri<br />
penale de cel mult 15 zile iar verificarea<br />
legalităţii şi temeiniciei arestării preventive<br />
se efectuează în cursul judecăţii periodic dar<br />
nu mai mult de 30 de zile.<br />
Minorilor reţinuţi sau arestaţi preventiv<br />
li se asigură pe lângă drepturile prevăzute<br />
98<br />
de lege pentru deţinuţii preventiv ce au depăşit<br />
18 ani, drepturi proprii şi un regim<br />
special de detenţie preventivă, în raport cu<br />
particularităţile vârstei lor.<br />
Atunci când se dispune reţinerea sau<br />
arestarea preventivă a unui învinuit sau inculpat<br />
minor se anunţă despre aceasta imediat,<br />
în cazul reţinerii, şi în termen de 24<br />
ore, în cazul arestării, părinţii, tutorele, persoana<br />
în îngrijirea sau supravegherea căreia<br />
se află minorul.<br />
Prin intrarea în vigoare la 1.01.2005 a<br />
Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea<br />
drepturilor copilului, România a<br />
făcut un pas uriaş în dovedirea capacităţii<br />
sale de a se alinia legislaţiei europene comunitate.<br />
Principalele noutăţi aduse de Legea<br />
272/2004 privesc:<br />
- garantarea drepturilor prevăzute de<br />
Convenţia ONU referitoare la drepturile<br />
copilului, fară discriminare în funcţie de<br />
statutul acestora(copii din familie sau separaţi<br />
de părinţi), cu situaţia lor(copii ce urmează<br />
cursurile de învăţământ sau sunt integraţi<br />
pe piaţa muncii), cu locul în care se<br />
găsesc(în ţară sau străinătate) sau dacă au<br />
probleme de sănătate sau comportament;<br />
reglementarea expresă a rolului ambilor părinţi<br />
în creşterea şi dezvoltarea copiilor, ca<br />
fiind primii responsabili pentru creşterea,<br />
îngrijirea şi dezvoltarea lor. Responsabilitatea<br />
colectivităţii locale este subsidiară iar<br />
statul intervine complementar, fără a se<br />
putea substitui părinţilor;<br />
- înfiinţarea şi diversificarea serviciilor<br />
pentru copil şi familie, cu scopul de a menţine<br />
familia unită şi de a o ajuta să-şi asume<br />
responsabilitatea faţă de creşterea şi dezvoltarea<br />
armonioasă a copiilor;<br />
- înfiinţarea şi reorganizarea la nivel<br />
central a unor structuri: Autoritatea pentru<br />
Protecţia Drepturilor Copilului-care va<br />
conduce şi coordona activitatea de protecţie<br />
a drepturilor copilului, Oficiul Român pentru<br />
Adopţii-care va gestiona problema<br />
adopţiilor şi Avocatul Copilului care va<br />
promova condiţia copilului în România<br />
Situaţia copilului care a săvârşit o faptă
penală dar nu răspunde penal, deci are vârsta<br />
sub 14 ani, este şi ea reglementată de<br />
Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea<br />
drepturilor copilului.<br />
Conform acestui act normativ în<br />
art.80/cap.5 se arată că faţă de copilul care<br />
a săvârşit o faptă penală dar nu răspunde<br />
penal, la propunerea direcţiei generale de<br />
asistenţă socială se va lua una din măsurile<br />
prevăzute la art.55 lit.a şi c, respectiv: plasamentul<br />
sau supravegherea specializată.<br />
În cazul în care fapta prevăzută de fapta<br />
penală, săvârşită de copilul care nu răspunde<br />
penal, prezintă un grad ridicat de pericol<br />
social, precum şi în cazul în care copilul<br />
pentru care s-a stabilit măsurile supravegherii<br />
săvârşeşte în continuare fapte penale,<br />
comisia pentru protecţia copilului sau,<br />
după caz, instanţa judecătorească dispune,<br />
pe perioadă determinată, plasamentul copilului<br />
într-un serviciu de tip rezidenţial<br />
specializat.<br />
În ceea ce priveşte situaţia minorului<br />
victimă, Legea a prevăzut situaţiile în care<br />
un copil poate deveni victimă, interzicând<br />
în mod expres acţiunile sau inacţiunile de<br />
natură să aducă atingerea drepturilor acestuia,<br />
arătând modalităţile efective de protecţie,<br />
precum şi măsurile ce trebuie luate în<br />
astfel de situaţii.<br />
De altfel, situaţia minorului victimă este<br />
reglementată şi de o serie de alte legi speciale<br />
dintre care amintim:<br />
1. Legea 211/2004 privind unele măsuri<br />
pentru asigurarea protecţiei victimelor<br />
infracţiunilor<br />
Legea prevede expres menţiuni speciale<br />
pentru victimele minore atât în ceea ce priveşte<br />
modalitatea de sesizarea a infracţiunii<br />
cât şi în ceea ce priveşte modalităţile prin<br />
care poate beneficia de compensaţii financiare<br />
pentru prejudiciul adus.<br />
2. Legea 678/2001 privind prevenirea<br />
şi combaterea traficului de persoane<br />
Legea conţine prevederi speciale în ceea ce<br />
priveşte victimele minore, infracţiunea săvârşită<br />
asupra unei persoane cu vârsta până<br />
în 18 ani fiind incriminată diferit. Astfel, cf<br />
art. 13 alin.l constituie infracţiune de trafic<br />
99<br />
de minori recrutarea, transportarea , transferarea<br />
sau primirea unei persoane cu vârsta<br />
cuprinsă între 15-18 ani în scopul exploatării<br />
acesteia.<br />
În condiţiile în care victima este o persoană<br />
care nu a aîmplinit vârsta de 15 ani<br />
infracţiunea este mai gravă ca şi, de asemenea<br />
dacă fapte sunt săvârşite prin ameninţare,<br />
violenţă sau alte forme de constrângere.<br />
3. Legea nr 161/2003 privind Prevenirea<br />
si combaterea criminalităţii informatice<br />
Textul de lege prevede:<br />
(1) Constituie infracţiune si se pedepseşte<br />
cu închisoare de la 3 la 12 ani si interzicerea<br />
unor drepturi, producerea in vederea<br />
răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziţie,<br />
răspândirea sau transmiterea, procurarea<br />
pentru sine sau pentru altul, de materiale<br />
pornografice cu minori prin sisteme<br />
informatice, ori deţinerea, fara drept, de<br />
materiale pornografice cu minori intr-un<br />
sistem informatic sau un mijloc de stocare a<br />
datelor informatice.<br />
(2) Tentativa se pedepseşte.<br />
ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE DE<br />
POLITIA ROMANA PENTRU<br />
PREVENIREA DELINCVENTEI<br />
JUVENILE SI A VICTIMIZARII<br />
MINORILOR<br />
În cadrul activităţilor desfăşurate pentru<br />
prevenirea acestui fenomen, Poliţia Română<br />
a considerat parteneriatul ca unul<br />
dintre cele mai utile instrumente în dezvoltarea<br />
şi diversificarea relaţiei poliţie - societate<br />
civilă, iniţiind astfel programe parteneriale<br />
ce şi-au propus realizarea unor activităţi<br />
concrete cu alte structuri guvernamentale<br />
şi neguvernamentale precum şi cu<br />
membrii comunităţii.<br />
Astfel, în baza analizării situaţiei existente<br />
la sfârşitul anului 2007, delincventa<br />
juvenilă şi victimizarea minorilor a fost<br />
identificată ca reprezentând una dintre<br />
priorităţile naţionale ale Poliţiei Române<br />
în domeniul prevenirii şi combaterii,<br />
pentru perioada 2008-2009.
În acest context, în fiecare judeţ a fost<br />
elaborat un Program local care cuprinde<br />
atât activităţi cu caracter general, cât şi acţiuni<br />
concrete în cadrul unor proiecte<br />
punctuale implementate în zonele cu risc<br />
criminogen ridicat.<br />
Înainte de elaborarea programelor, precum<br />
şi pe parcursul perioadei de implementare<br />
a acestora au fost realizate analize<br />
care au abordat fenomenul delincventei<br />
juvenile fie în ansamblul său, fie secvenţial,<br />
pe diferite tipuri de infracţiuni sau categorii<br />
de minori - violenţa în unităţile de<br />
învăţământ, infracţiunile de abuz ale minorilor-<br />
care au fundamentat programele de<br />
prevenire şi combatere şi au constituit suport<br />
pentru deciziile grupurilor de lucru<br />
constituite la nivelul fiecărui inspectorat judeţean<br />
de poliţie.<br />
Pentru consolidarea parteneriatului<br />
poliţie - şcoală au fost derulate proiecte<br />
comune cu unităţile de învăţământ în cadrul<br />
cărora s-au desfăşurat întâlniri interactive<br />
cu elevii, lectorate cu părinţii şi profesorii,<br />
dezbateri cu directorii şi consilierii educativi<br />
care au vizat pregătirea antiinfracţională<br />
şi antivictimală a elevilor în vederea<br />
adoptării unui comportament bazat pe respectarea<br />
normelor de convieţuire socială şi<br />
implicării acestora în activităţi de prevenire<br />
a criminalităţii.<br />
Toate aceste activităţi au rolul de a asigura<br />
atingerea obiectivelor propuse prin<br />
orientarea demersurilor structurilor de prevenire<br />
şi a celor operative către grupurile<br />
ţintă rezultate din analizele criminologice<br />
realizate.<br />
La nivel central, Poliţia Română a derulat<br />
şi alte proiecte/campanii în acest domeniu:<br />
> Campania „Alcoolul nu te face<br />
mare !"<br />
Campania a fot destinată prevenirii consumului<br />
de alcool în rândul elevilor de liceu,<br />
din Bucureşti, fiind derulată în colaborare<br />
cu Asociaţia „Berarii României" în perioada<br />
2006-2009.<br />
In cadrul Caravanei „Anti - Alcool", reprezentanţi<br />
ai ICPC, ABR şi MECI, împre-<br />
100<br />
ună cu promotorul campaniei, dr. Cristian<br />
Andrei, s-au deplasat în judeţele Constanţa,<br />
Cluj, Timişoara, Iaşi, Prahova şi Dolj unde<br />
au fost organizate conferinţe de presă unde<br />
au fost organizate conferinţe de presă pentru<br />
prezentarea obiectivelor şi a modului de<br />
desfăşurare a campaniei, precum şi pentru a<br />
participa la întâlniri cu elevi şi profesori din<br />
localităţile respective.<br />
De asemenea, a fost lansat un ghid destinat<br />
părinţilor cu recomandări privind modul<br />
de abordare a acestei problematici în<br />
discuţiile cu adolescenţii.<br />
În cursul anului 2008, beneficiari ai activităţilor<br />
desfăşurate de structurile de analiză<br />
şi prevenire a criminalităţii au fost<br />
aproximativ 145.000 de elevi din toată ţara.<br />
La finalul campaniei a fost realizat un<br />
sondaj de opinie pentru stabilirea gradului<br />
de informare a elevilor de liceu cu privire la<br />
efectele consumului de alcool la vârsta<br />
adolescenţei. Acesta a fost realizat pe un<br />
eşantion de elevi de liceu reprezentativ la<br />
nivel naţional, constituind unul din elementele<br />
de evaluare a Campaniei „Alcoolul<br />
nu te face mare".<br />
> Proiectul „Prevenirea delincventei<br />
juvenile în zona unităţilor de învăţământ",<br />
în cadrul programului MA-<br />
TRA, finanţat de Guvernul olandez.<br />
I.G.P.R. este partener, în acest proiect,<br />
cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului,<br />
Direcţia Generală pentru învăţământ<br />
Preuniversitar. Proiectul, care se derulează<br />
în perioada aprilie 2008-martie<br />
2010, urmăreşte întărirea cooperării între<br />
Poliţia Română şi alte instituţii implicate, în<br />
special Ministerul Educaţiei, Cercetării şi<br />
Tineretului, pentru a preveni delincventa<br />
juvenilă în zona instituţiilor de învăţământ.<br />
Proiectul beneficiază de sprijinul specialiştilor<br />
din Olanda şi urmăreşte pregătirea<br />
de formatori din cadrul MIRA şi MECI<br />
care, ulterior, vor derula activităţi de informare<br />
in şcoli.<br />
Activităţi desfăşurate:<br />
■ întâlniri de lucru la care au participat<br />
şi coordonatorii de proiect olandezi, în<br />
cadrul cărora s-au stabilit responsabilităţile
structurilor iniţiatoare ale proiectului -<br />
DPOP, ICPC, precum si etapele derulării<br />
acestuia.<br />
■ Identificarea a 3 unităţi de învăţământ<br />
către care vor fi orientate activităţi de<br />
prevenire specifice desfăşurate sub coordonarea<br />
specialiştilor olandezi (poliţişti şi<br />
consilieri şcolari).<br />
■ Constituirea unui grup interministerial<br />
format din reprezentanţi ai IGPR,<br />
ANPDC, MECI şi MJ, care va fi responsabil<br />
pentru dezvoltarea, implementarea<br />
si monitorizarea unui Plan Naţional de<br />
Acţiune pentru prevenirea delicventei juvenile<br />
în şcoli.<br />
■ Efectuarea unei vizite de studiu, în<br />
Olanda, în perioada 17-20.06.2009, a grupului<br />
interministerial constituit în cadrul<br />
Proiectului MATRA de prevenire a violenţelor<br />
în mediul şcolar.<br />
■ Organizarea şi participarea, la<br />
mai multe întâlniri ale grupului interministerial,<br />
în scopul discutării draftului<br />
Planului naţional de acţiune pentru prevenirea<br />
şi combaterea violenţei juvenile în mediul<br />
şcolar.<br />
> Proiectul "Siguranţa tinerilor pe<br />
internet"- o resursă educaţională pentru<br />
copii, părinţi şi profesori merită să contribuie<br />
la construirea unui mediu virtual mai<br />
sigur, elaborată în colaborare cu Microsoft-<br />
România şi Centrul Român pentru Copii<br />
Dispăruţi şi Exploataţi Sexual „FOCUS" şi<br />
MECT.<br />
Resursa e-learning "Siguranţa Tinerilor<br />
pe Internet", a fost concepută ca un serviciu<br />
online ce poate fi accesat de educatori, profesori<br />
şi elevi în cadrul orelor de dirigenţie.<br />
Părinţii pot accesa, de asemenea acest curs<br />
online, unde printre altele au acces la un<br />
dicţionar WEB şi la informaţii despre cum<br />
pot monitoriza activitatea propriilor copii<br />
atunci când aceştia navighează pe Internet.<br />
Ofiţerii de prevenire de la structurile teritoriale<br />
în colaboare cu reprezentanţi ai<br />
partenerilor din proiect au desfăşurat ample<br />
campanii de informare şi promovarea a<br />
acestei pagini de internet în toate unităţile<br />
de învăţământ, activitate ce va continua<br />
până la acoperirea întregii populaţii şcolare.<br />
> Campania de prevenire a dispariţiei<br />
de minori si de educare pentru creşterea<br />
siguranţei pe internet sub titlul<br />
"Siguranţa copiilor depinde mai ales de<br />
ţine", desfăşurată în fiecare an, începând cu<br />
2006, pe litoral, în colaborare cu Microsoft-<br />
România şi Centrul Român pentru Copii<br />
Dispăruţi şi Exploataţi Sexual „FOCUS".<br />
In cadrul acesteia au fost realizate materiale<br />
promoţionale care cuprindeau mesaje<br />
educativ preventive adresate turiştilor pentru<br />
prevenirea dispariţiilor de minori şi informarea<br />
populaţiei cu privire la utilizarea<br />
internetului în siguranţă de către copii.<br />
In ceea ce priveşte planurile de viitor,<br />
ICPC a elaborat Proiectul „Dezvoltarea<br />
capacităţii de prevenire si investigare a<br />
cazurilor de pornografie infantila prin<br />
Inţernet in România", finanţat prin EEA<br />
Grants, implementarea urmând a se face cu<br />
sprijinul partenerilor norvegieni. Proiectul,<br />
s-a lansat în luna iulie a.c. şi constă într-o<br />
amplă campanie de informare şi conştientizare<br />
privind utilizarea în siguranţă a Internetului<br />
de către copii.<br />
101
CONSIDERAŢII PRIVIND LEGALITATEA<br />
OPERAŢIUNILOR OFF-SHORE<br />
102<br />
Conf.univ.dr. NICOLAE GHINEA<br />
Academia de Poliţie ,,A.I.Cuza”<br />
Offshore schemes and positioning is setting a legal entity (corporation, holding company,<br />
foundation) through which business is conducted by other entities settled outside the<br />
state. These entities are called generic off-shore companies and provides exemption from<br />
income taxes on capital increases, dividend, interest, etc.<br />
Dirijarea finanţelor mondiale către centrele<br />
,,off-shore’’ poate fi comparată cu circuitul<br />
apei în natură. Apa, ca şi banii, este<br />
folosită şi refolosită, încheindu-şi în final<br />
circuitul în marile rezervoare ale oceanelor.<br />
Masa monetară, aidoma apei, circulă<br />
de la un stat la altul. O parte din ea este vizibilă<br />
autorităţilor, o alta destul de substanţială<br />
,,se scurge’’ în subteran către marile<br />
rezervoare ale paradisurilor fiscale 78 .<br />
De-a lungul timpului, companiile offshore<br />
s-au dovedit a fi una dintre cele mai<br />
eficiente şi mai „legale” arme ale întreprinzătorului<br />
în lupta cu fiscalitatea.<br />
Pentru a discuta despre legalitatea operaţiunilor<br />
off-shore, trebuie mai întâi să<br />
răspundem la întrebarea „ce este un offshore?”<br />
În conformitate cu literatura de specialitate,<br />
un off-shore este o societate comercială<br />
cu următoarele caracteristici:<br />
- proprietarii societăţii nu sunt rezidenţi<br />
în ţara de înregistrare a firmei;<br />
- profiturile sunt realizate prin activităţi<br />
derulate exclusiv în afara ţării în care compania<br />
îşi are sediul;<br />
- beneficiază de facilităţi fiscale de excepţie,<br />
în sensul că fie este scutita de impozit,<br />
fie plăteşte o taxa foarte redusă, fie<br />
plăteşte doar o taxa fixă, stabilită de statul<br />
respectiv, indiferent de cifra de afaceri sau<br />
profit, în cuantum de câteva sute de do-<br />
78 A. S. Ginsberg, Internaţional tax haven, W&D<br />
Diamond, 1997, pag. 9;<br />
lari. 79<br />
Compania off-shore este de obicei o<br />
companie cu răspundere limitată obişnuită,<br />
folosită drept instrument de către corporaţii<br />
sau persoane fizice din întreaga lume, scopul<br />
fiind acela de direcţionare în mod legal<br />
a profiturilor din ţările cu impozite ridicate<br />
în jurisdicţiile off-shore/centre internaţionale<br />
off-shore.<br />
Avantajele companiilor off-shore sunt<br />
date pe de o parte de impozitarea zero sau<br />
foarte scăzută, iar pe de altă parte de posibilitatea<br />
utilizării diferitelor tratate privind<br />
evitarea dublei impunere.<br />
Termenul „off-shore” este preluat din<br />
epoca neguţătorilor care, în dorinţa de a evita<br />
plata unor taxe portuare ridicate pentru<br />
întreaga încărcătură, lăsau navele la o<br />
oarecare distanţa de ţărm (off-shore), intrând<br />
în port cu ambarcaţiuni mici, doar cu partea<br />
de marfa destinată portului de tranzit.<br />
Prin termenul de "off-shore" 80 limbajul<br />
de specialitate britanic desemnează teritoriul<br />
situat dincolo de ţărm. În jargonul economic<br />
american, prin off-shore sunt denumite<br />
activităţile economice şi firmele care<br />
79 A. Mănăilă, Companiile off-shore sau evaziunea<br />
fiscală legală, ediţia a IIa, editura All Beck,<br />
Bucureşti, 2004, pag. 2;<br />
80<br />
Potrivit dicţionarului anual al revistei “The<br />
Economist”, companiile off-shore sunt firme<br />
înregistrate în anumite ţări sau jurisdicţii care au o<br />
legislaţie fiscală fie fără impozite, fie cu impozite<br />
foarte scăzute atât timp cât societatea nu desfăşoară<br />
activităţi pe teritoriul ţării unde sunt înregistrate;
îşi desfăşoară activitatea în afara teritoriului<br />
naţional al statului în care acestea sunt rezidente.<br />
Într-adevăr, toate sensurile acestui cuvânt<br />
sunt purtătoare a esenţei: este vorba<br />
despre o companie, care în funcţie de ţara<br />
unde este înregistrată nu are activitate economică,<br />
iar în funcţie de activitatea sa este<br />
considerată companie străină.<br />
După toate acestea, este important de<br />
menţionat faptul că în general nu este considerată<br />
activitate economică internă funcţionarea<br />
birourilor administrative şi manageriale,<br />
activităţi de investiţii şi holding şi<br />
susţinerea de conturi bancare 81 .<br />
Termenul englezesc „off-shore”, explicat<br />
în noţiuni economice, desemnează „activitatea<br />
desfăşurată în exterior, efectuată în afara<br />
legilor ţării din care provine investitorul”.<br />
Altfel spus, o zonă off-shore reprezintă<br />
spaţiul restrâns pe teritoriul unui stat, de<br />
obicei în cadrul unui port, aeroport, unde<br />
taxele vamale asupra mărfurilor intrate şi<br />
destinate reexporturilor sunt suspendate şi se<br />
autorizează realizarea unor operaţiuni<br />
comerciale, industrial-bancare şi de asigurare.<br />
Teoretic, companiile off-shore se pot înfiinţa<br />
oriunde în lume, dar nu peste tot se<br />
pot obţine şi avantaje fiscale, pentru că o<br />
firmă nu va fi scutită de impozit datorită<br />
faptului că este o firmă off-shore, ci pentru<br />
că este un off-shore înregistrat într-un paradis<br />
fiscal.<br />
Scopul pentru care se decide înfiinţarea<br />
unei companii off-shore este în principal<br />
minimizarea taxării şi reducerea poverii<br />
fiscale, dar prin intermediul unei companii<br />
off-shore se realizează în acelaşi timp şi un<br />
management mai performant al riscului<br />
precum şi o importantă reducere a costurilor.<br />
Companiile off-shore, pe lângă regimul<br />
de impozitare lejer, beneficiază şi de mult<br />
dorita şi apreciata confidenţialitate în faţa<br />
oricărui control, având protecţie împotriva<br />
intervenţiei guvernamentale şi a schimbărilor<br />
politice exterioare.<br />
81<br />
Nicolae Ghinea, Investigarea fraudelor-curs<br />
universitar,Ed.Sitech, Craiova, 2008<br />
103<br />
Schemele off-shore constau în stabilirea<br />
şi domicilierea unei entităţi juridice (corporaţie,<br />
holding, fundaţie) prin intermediul căreia<br />
se derulează afaceri cu alte entităţi domiciliate<br />
în afara statului respectiv. Aceste<br />
entităţi sunt denumite generic „firme offshore”<br />
şi oferă scutire de la plata impozitelor<br />
pe profit, pe creşterile de capital, pe dividende,<br />
pe dobânzi, etc.<br />
În consecinţă, companiile off-shore nu<br />
reprezintă ascunzători ilicite de autorităţile<br />
fiscale, iar înfiinţate şi administrate corect,<br />
ele pot să asigure economii fiscale enorme şi<br />
protecţia averii într-o manieră perfect legală.<br />
Unul dintre principalele domenii de utilizare<br />
a companiilor off-shore este comerţul<br />
internaţional, având în vedere faptul că înfiinţarea<br />
unei companii off-shore de import<br />
– export într-un paradis fiscal, duce la reducerea<br />
impozitării profitului, întrucât compania<br />
off-shore are rol de intermediar între<br />
compania producătoare şi client.<br />
Astfel, o societate off-shore poate acţiona<br />
ca o firmă comercială intermediară,<br />
firmă distribuitoare, firmă de import/export,<br />
firmă de achiziţie sau vânzări, care cumpără<br />
direct de la un producător şi aranjează ca<br />
bunurile să fie livrate clientului final direct<br />
de la locul de producţie. Consecinţa este că<br />
bunurile originare dintr-o ţară sunt vândute<br />
în alta, dar proprietarul principal al tranzacţiei<br />
este situat într-o ţară terţă. Profiturile<br />
comerciale sunt date de diferenţa între preţurile<br />
de cumpărare şi cele de vânzare,<br />
acumulate într-un mediu off-shore fără impozit,<br />
metodă prin care, printr-o creştere rapidă<br />
se obţin mai multe fonduri, disponibile<br />
pentru reinvestire şi dezvoltare.<br />
Spre exemplu, o societate off-shore de<br />
achiziţie poate fi folosită de un importator<br />
intern pentru a exporta bunurile în străinătate,<br />
în timp ce o societate off-shore de vânzări<br />
poate fi folosită de un producător intern<br />
pentru a distribui bunurile în străinătate.<br />
Ca urmare, companiile off-shore au cunoscut<br />
o amploare remarcabilă, mai ales în<br />
ultimele decenii, fiind o alternativă de a<br />
evita povara fiscală din ce în ce mai apăsătoare.
Multe entităţi încearcă să beneficieze de<br />
avantajele oferite de această deplasare a capitalului<br />
către centrele ,,off-shore”. Scutirile<br />
de impozite şi taxe, precum şi confidenţialitatea<br />
cu privire la rezultatele financiare<br />
şi identitatea proprietarilor societăţilor,<br />
sunt factori care au dus în aceste jurisdicţii,<br />
nu numai societăţi ce doreau să-şi<br />
maximizeze profitul prin orice mijloace legale,<br />
în speţă prin diminuarea obligaţiilor<br />
fiscale în favoarea profitului, dar şi evazioniştii<br />
şi „afaceriştii dubioşi” de toate naţionalităţile<br />
. Iată motivul pentru care industria<br />
financiară ,,off-shore’’ are o imagine destul<br />
de şifonată în mass-media, şi în general în<br />
concepţia publicului larg, aceasta fiind asociată<br />
cu evaziunea fiscală şi cu operaţiunile<br />
ilegale.<br />
În acest context, analişti prestigioşi ai<br />
fenomenului de globalizare a criminalităţii<br />
susţin că grupările criminale sunt adevărate<br />
organizaţii economice „care se comportă ca<br />
societăţi multinaţionale, ghidate de o raţiune<br />
impecabilă: profituri maxime cu cheltuieli<br />
minime, controlul pe verticală al sectoarelor,<br />
reducerea concurentei, fidelizarea<br />
angajaţilor permanenţi şi a clienţilor săi.<br />
Ele identifică şi exploatează rapid şi eficient<br />
slăbiciunile sistemelor legale şi juridice,<br />
dar şi facilităţile oferite de paradisurile fiscale’’<br />
82 .<br />
Analogia mai sus relevată, între centrele<br />
off-shore şi organizaţiile criminale, contravine<br />
însă într-o oarecare măsură realităţii,<br />
aşa cum vom arăta pe parcursul lucrării.<br />
Orice întreprinzător îşi poate dirija afacerile<br />
liber, din orice ţară doreşte, cu condiţia<br />
să respecte legile, atât în ţara în care<br />
îşi derulează afacerile cât şi în aceea în<br />
care este rezident, iar ,,artificiul” fiscal pe<br />
care îl statuează legislaţia ,,off-shore” este<br />
un mijloc eminamente legal de evitare a<br />
prelevărilor fiscale excesive.<br />
Această particularitate a legislaţiei ,,offshore”<br />
a fost exhaustiv învederată de autorii<br />
unei lucrări apărută în literatura de specialitate,<br />
conform cărora ,,firmele şi corporaţiile<br />
occidentale folosesc din plin avantajele pe<br />
care le oferă aceste paradisuri financiare sau<br />
metodele de evaziune fiscale. De exemplu, o<br />
firmă multinaţională dintr-o ţară exportă<br />
mărfuri în altă ţară, utilizând în acest scop<br />
serviciul a două filiale ale sale: cea din<br />
Bahamas şi cea din ţara importatoare.<br />
Societatea-mamă din ţara exportatoare exportă<br />
iniţial filialei din Bahamas, stabilind în mod<br />
artificial un preţ de transfer scăzut, astfel încât<br />
profiturile operaţiunii apar nu în ţara<br />
exportatoare, ci la filiala din Bahamas. La<br />
rândul ei, filiala din Bahamas exportă<br />
mărfurile filialei din ţara importatoare la un<br />
preţ de transfer ridicat, astfel încât şi de<br />
această dată profiturile apar în bilanţurile<br />
firmei din Bahamas. Scopul acestor operaţiuni<br />
este transferarea celei mai mari părţi din profit<br />
în Bahamas, unde impozitele pe venit sunt<br />
deosebit de scăzute. Mărfurile nu ajung<br />
niciodată în Bahamas, totul fiind efectuat în<br />
scripte, şi deşi perceptorii de impozite din ţara<br />
exportatoare şi din cea importatoare cunosc<br />
acest lucru, ei nu au ce face. Ei trebuie să<br />
impoziteze profiturile care apar în bilanţuri, iar<br />
dacă acestea sunt întocmite cu documente în<br />
regulă, mecanismul de evaziune fiscală este<br />
perfect’’ 83 .<br />
Din aspectele prezentate anterior, se pot<br />
constata avantajele incredibile pe care tehnicile<br />
actuale de evitare fiscală le pun la<br />
dispoziţia oamenilor de afaceri.<br />
Astfel, un individ oarecare, cetăţean al<br />
unei ţări, poate înregistra o companie în<br />
alta, poate face afaceri într-o a treia fără a<br />
plăti impozite în nici una. Acest mod de<br />
viaţă şi de îmbogăţire are surprinzător de<br />
mulţi adepţi. Până nu de mult, de binefacerile<br />
fiscale off-shore se bucura numai o<br />
mică elită, bine dotată financiar. Odată cu<br />
dezvoltarea mijloacelor de comunicare,<br />
formarea de companii în orice stat a devenit<br />
un lucru simplu şi relativ ieftin. Astfel, un<br />
român înstărit ar putea obţine cetăţenie<br />
82<br />
Herve Bollanger, Criminalitatea Economică în<br />
Europa, P.U.F., 2002, pag.25;<br />
104<br />
83 N. Murgu, P. Ştefănescu, M. Isărescu, Afaceri şi<br />
căderi financiare în lumea capitalului, ed. Dacia,<br />
1979, Cluj – Napoca, pag. 99;
andoreză sau ar putea desfăşura afaceri prin<br />
intermediul companiilor încorporate în Insulele<br />
Canalului Mânecii şi Caraibe, având<br />
baza operaţională şi firma principală în<br />
România. Premeditat, firma principală (românească)<br />
încheie bilanţul cu profit minim,<br />
iar profiturile acumulate la firmele offshore<br />
vor fi transferate în contul personal în<br />
ţara de rezidenţă (Andora sau Monaco în<br />
cazul nostru) a acţionarului unde impozitul<br />
pe venitul persoanelor fizice este zero.<br />
Era de aşteptat ca o ocazie atât de convenabilă<br />
de a evita taxele să fie folosită din<br />
plin de marile instituţii financiare mondiale<br />
cum ar fi bănci, societăţi de asigurări, fonduri<br />
de investiţii, care s-au mutat cu totul<br />
sau au deschis filiale off-shore. Pe lângă<br />
dorinţa de a oferi servicii competitive clienţilor<br />
stabiliţi în paradisuri fiscale, beneficiile<br />
realizate off-shore şi scutite de taxe au<br />
constituit un stimulent serios.<br />
Ca urmare, multe dintre cele mai mari<br />
instituţii bancare americane, pentru a beneficia<br />
de facilităţile fiscale asigurate de legislaţia<br />
off-shore, sunt stabilite în Delaware.<br />
Astfel, Citibank – prima bancă a Statelor<br />
Unite, este deţinută de holdingul<br />
Citicorp (Delaware), iar J.P. Morgan & Co<br />
din Delaware este banca – holding care<br />
controlează imperiul financiar dezvoltat în<br />
jurul Morgan Guaranty Trust Co din New<br />
York.<br />
Băncile off-shore sunt de regulă filiale<br />
ale corespondentelor lor din ţările dezvoltate,<br />
însă există şi excepţii, între care o excepţie<br />
notabilă o constituie Bank of<br />
Bermuda, care este o bancă off-shore prin<br />
excelenţă, cu o reputaţie ireproşabilă, câştigată<br />
prin eforturi proprii şi nu moştenită de<br />
la vreo firmă – mamă.<br />
Deoarece am amintit una dintre cele mai<br />
respectabile instituţii financiare americane,<br />
J.P. Morgan & Co, menţionăm câteva dintre<br />
ramificaţiile sale off-shore:<br />
• Morgan Bank (Delaware)<br />
• Morgan Holdings Corp, care deţine<br />
capitalul următoarelor firme: Morgan Internaţional<br />
Capital N.V. (Antilele Olandeze);<br />
105<br />
Morgan Internaţional Finance N.V. (Antilele<br />
Olandeze); Morgan Fonciere Cayman<br />
Islands Ltd. (Cayman Islands)<br />
• J.P. Morgan Internaţional Holdings<br />
Corp, care cuprinde: Morgan Trust Company<br />
of the Cayman Islands (Cayman<br />
Islands).<br />
Cele menţionate mai sus reprezintă doar<br />
o mică parte a filialelor imperiului Morgan<br />
(nu am inclus societăţile din Elveţia, Hong<br />
Kong, Luxemburg sau Singapore şi filialele<br />
lor off-shore), suficient totuşi pentru a<br />
demonstra influenţa majoră a conceptului<br />
off-shore în dezvoltarea unei instituţii financiare<br />
de prim rang. Un alt exemplu este<br />
Swiss Bank Corporation, care deţine sucursale<br />
în Monaco, Luxemburg, Bahamas,<br />
Bermuda, Cayman Islands, Panama, Hang<br />
Kong, Singapore, etc.<br />
Folosirea avantajelor off-shore este în<br />
cazul Swiss Bank Corporation o necesitate,<br />
deoarece clienţii, în mare majoritate indivizi<br />
şi instituţii cu bani, cer în mod explicit<br />
servicii ,,tax-free’’(neimpozitate) 84 .<br />
Cu toate acestea, ar fi greşit să tragem<br />
concluzia că în paradisurile fiscale există<br />
numai bănci solide. Din contră, datorită reglementărilor<br />
lejere în ceea ce priveşte garantarea<br />
depunerilor şi formalităţile de înfiinţare<br />
a noilor bănci, jurisdicţiile off-shore<br />
sunt zone vizate cu precădere de escrocii<br />
internaţionali.<br />
Astfel, în anul 1987, autorităţile americane<br />
au atras atenţia Foreign Office-ului că<br />
în Montserrat, mai mult de 1/3 din cele 120<br />
de bănci care funcţionau, erau frauduloase.<br />
Urmare sesizării, a fost derulat un control<br />
riguros, care a condus la anularea a 100 de<br />
licenţe. În momentul de faţă situaţia din<br />
Montserrat s-a normalizat, însă nu acelaşi<br />
lucru se poate spune despre Nauru, Tonga<br />
şi Vanuatu, considerate a fi jurisdicţii preferate<br />
de infractorii cu gulere albe.<br />
Ca urmare, pe lângă avantajele certe de<br />
ordin fiscal, decizia de a înfiinţa o filială<br />
84<br />
Nicolae Ghinea, Constantin Bolboşanu, Dan<br />
Călinoiu, Spălarea banilor şi finanţarea terorismului,<br />
Ed.Phobos, Bucureşti,2008
off-shore înseamnă pentru marile instituţii<br />
financiare atragerea de noi clienţi şi diversificarea<br />
ofertei de servicii financiare pentru<br />
cei existenţi în patrie.<br />
Aceasta în condiţiile în care persoanele<br />
private (fizice sau juridice), încearcă să-şi<br />
plaseze economiile în bănci sigure, departe<br />
de privirea iscoditoare a fiscului. La aceasta<br />
se adaugă faptul că în jurisdicţiile off-shore,<br />
dobânzile pentru depozitele la termen se<br />
încasează brut, libere de impozite. Mai<br />
mult, cetăţeni ai ţărilor cu legislaţie anglosaxonă<br />
constituie trusturi off-shore cu<br />
bănci de renume, pentru a ocoli (perfect legal)<br />
reglementările succesorale şi fiscale<br />
din ţările de origine.<br />
În afară de economiile personale ale investitorilor<br />
privaţi, băncile off-shore mai<br />
vizează şi fondurile atrase de industria fondurilor<br />
de investiţii, care reprezintă o a<br />
doua mare categorie de jucători off-shore.<br />
Astfel, dacă privim lista fondurilor de<br />
investiţii europene, observăm că cele mai<br />
multe societăţi de administrare sunt localizate<br />
în Luxemburg, iar câteva în Irlanda,<br />
Gibraltar şi Jersey. De asemenea, cel mai<br />
cunoscut fond de investiţii american,<br />
Quantum Fund, administrat de George Soros,<br />
este stabilit în Antilele Olandeze.<br />
Aceasta în condiţiile în care fondurile de<br />
investiţii controlează părţi importante ale<br />
finanţelor mondiale, exprimate în cifre cu<br />
12-13 zerouri în dolari. Fondurile de risc<br />
care investesc în Rusia şi Europa de Est<br />
(inclusiv România) sunt domiciliate de regulă<br />
în Cipru.<br />
Alături de bănci şi fonduri de investiţii,<br />
o categorie specială de companii off-shore<br />
o reprezintă holdingurile.<br />
Un holding este o firmă înfiinţată cu<br />
scopul unic de a deţine acţiuni la alte firme<br />
şi de a asigura coordonarea activităţilor<br />
acestora.<br />
Astfel, marile companii internaţionale<br />
asigură prin holdinguri întregul curs al afacerilor,<br />
începând cu producţia, continuând<br />
cu finanţarea şi terminând cu marketingul şi<br />
distribuţia. Fiecare activitate este desfăşurată<br />
prin firme specializate, iar filialele sunt<br />
106<br />
dirijate în aşa fel încât cea mai mare parte a<br />
profiturilor să fie externalizate din ţara pe<br />
teritoriul căreia au fost derulate operaţiunile<br />
comerciale şi implicit realizate profiturile,<br />
şi să se acumuleze off-shore, în bilanţul<br />
firmei holding.<br />
Datorită dimensiunilor fondurilor financiare<br />
derulate prin centrele financiare offshore,<br />
mai multe paradisuri fiscale şi-au rafinat<br />
legislaţia şi au blocat accesul muritorilor<br />
de rând, în speranţa de a se impune ca<br />
poli financiari ai lumii. Astfel, Singapore şi<br />
Cayman Islands s-au detaşat în această<br />
competiţie, devenind centre financiare la fel<br />
de importante ca Londra, New York şi Tokio,<br />
iar Luxemburgul a dobândit o poziţie<br />
dominantă în Europa comunitară. De asemenea,<br />
în dorinţa de a fi mereu cu un pas<br />
înaintea concurenţei, mai multe paradisuri<br />
fiscale din Caraibe au înfiinţat sau intenţionează<br />
să înfiinţeze burse de valori (pentru<br />
acţiuni, în principal).<br />
Dar companiile off-shore pot reprezenta şi<br />
un bun instrument prin intermediul căruia<br />
cetăţeni rezidenţi în anumite state, să investească<br />
în alte state, cu fiscalitate la fel de<br />
mare sau mai mare decât în statele de domiciliu,<br />
fără a achita însă taxele şi impozitele<br />
aferente operaţiunilor comerciale şi financiare<br />
derulate pe teritoriul statului respectiv.<br />
Astfel, exemplificăm fondurile străine<br />
de investiţii, care obişnuiesc să investească<br />
în România prin intermediul unor companii<br />
off-shore.<br />
Majoritatea participaţiilor fondurilor de<br />
investiţii străine la companii româneşti se<br />
fac prin intermediul unor aşa-zise „Special<br />
Purpose Vehicles (SPV)”, al căror acţionariat<br />
este perfect transparent.<br />
„Crearea vehiculelor investiţionale în<br />
paradisuri fiscale este un mijloc perfect legal<br />
şi util investitorilor instituţionali. Ca<br />
orice lucru bun, vehiculul investiţional<br />
poate fi folosit şi în scopuri maligne. Mă refer<br />
la ascunderea acţionariatului unei companii<br />
pentru eludarea taxării” afirma Valeriu<br />
Ionescu, director general la AIG New<br />
Europe Fund, care deţine în România participaţii<br />
la Orange <strong>Romania</strong>, Astral Telecom<br />
sau Luxten.
În cazul fondurilor de investiţii, principalul<br />
avantaj este totuşi cel de natură fiscală.<br />
În momentul realizării exit-ului, adică<br />
al ieşirii din afacere prin vinderea acţiunilor<br />
către un investitor strategic sau financiar,<br />
banii obţinuţi de acţionar din tranzacţie vor<br />
fi taxaţi cu 0%, în schimb dacă acţionarul ar<br />
fi fost înregistrat în România, suma respectivă,<br />
considerată câştig de capital, ar fi fost<br />
taxată cu 16%.<br />
Pe de altă parte, costurile pe profit ale<br />
unei investiţii realizate printr-o companie<br />
înregistrată într-un paradis fiscal nu sunt<br />
mai mari decât ale unei companii din România.<br />
Concret, dividendele distribuite de<br />
compania românească se impozitează doar<br />
la sursă, costurile fiscale din ţara în care a<br />
fost înregistrat vehiculul fiscal (acţionarul<br />
companiei româneşti) fiind zero (în cazul în<br />
care România a semnat cu statul respectiv<br />
un tratat de evitare a dublei impuneri). Din<br />
paradisul fiscal, banii ajung direct în ţara de<br />
origine a investitorului, unde profiturile<br />
sunt taxate conform legislaţiei locale.<br />
În plus, paradisurile fiscale permit folosirea<br />
unor procedee inexistente în România.<br />
Unul dintre acestea este convertirea împrumuturilor<br />
în acţiuni, motiv pentru care<br />
în jurul paradisurilor fiscale s-a creat, după<br />
cum se ştie, o veritabilă mitologie născută<br />
în special din folosirea acestora în scopuri<br />
mai puţin ortodoxe; este vorba de folosirea<br />
zonelor off-shore pentru ascunderea acţionariatului<br />
unei companii în vederea eludării<br />
taxelor.<br />
Totuşi, efectele nocive pe care le pot<br />
avea asemenea practici sunt limitate chiar şi<br />
în România, cel puţin pentru achiziţiile făcute<br />
pe Bursa de Valori, având în vedere<br />
reglementările impuse de Comisia Naţională<br />
a Valorilor Mobiliare, care obişnuieşte<br />
să solicite investitorilor care fac oferte de<br />
peste 33% din acţiunile unei companii listate<br />
să-şi dezvăluie acţionariatul până la nivel<br />
de persoană fizică, fond de investiţii sau<br />
bancă.<br />
Se pune astfel întrebarea „care sunt<br />
avantajele unui Special Purpose Vehicle<br />
(SPV)”?<br />
107<br />
Pentru a răspunde la această întrebare,<br />
vom arăta principalele motive pentru care<br />
fondurile străine prezente pe piaţa româneasca<br />
obişnuiesc să investească prin aceste<br />
„vehicule financiare”, şi anume:<br />
- se protejează de modificări legislative<br />
neprevăzute (precum cele referitoare la repatrierea<br />
profitului);<br />
- plătesc taxe zero pe tranzacţie în momentul<br />
în care reuşesc să-şi vândă participaţiile<br />
din România;<br />
- beneficiază de jurisdicţie comună în<br />
situaţia în care există mai mulţi co-investitori.<br />
Nu trebuie pierdut însă din vedere faptul<br />
că operaţiunile financiare off-shore sunt în<br />
foarte strânsă legătură şi interdependenţă cu<br />
planificarea fiscală internaţională.<br />
Planificarea internaţională a obligaţiilor<br />
fiscale are la bază faptul că legile oricărui<br />
stat cu privire la taxare sunt limitate doar la<br />
economia sa internă.<br />
Din aceste motive, autorităţile fiscale<br />
întâmpină frecvent dificultăţi la trecerea<br />
graniţelor, în schimb, companiile, persoanele<br />
bogate şi banii lor o fac foarte uşor.<br />
Planificarea fiscală are două componente:<br />
1. planificarea fiscală naţională ce se<br />
raportează la legislaţia fiscală existentă în<br />
statul de rezidenţă al contribuabilului;<br />
2. planificarea fiscală internaţională ce<br />
se bazează, în esenţă, pe următoarele două<br />
elemente:<br />
- utilizarea paradisurilor fiscale<br />
- utilizarea tratatelor de evitare a dublei<br />
impuneri<br />
Unul din cele mai mari pericole în planificarea<br />
financiară şi fiscală internaţională îl<br />
constituie conducerea de cercetări inadecvate,<br />
deţinerea de cunoştinţe insuficiente<br />
asupra relaţiilor dintre diverse jurisdicţii,<br />
asupra legilor naţionale şi internaţionale.<br />
Ceea ce e legal într-o zonă poate fi considerat<br />
total ilegal într-o altă jurisdicţie, şi sunt<br />
o mulţime de capcane în care se poate cădea<br />
din lipsă de informaţii.<br />
Totuşi, afacerile off-shore sunt afaceri<br />
bazate pe reputaţie. Investitorii şi consul-
tanţii cu experienţă cunosc operatorii offshore<br />
demni de încredere şi pe escrocii care<br />
induc în eroare investitorii sau alte instituţii.<br />
Din acest motiv, operarea în off-shore<br />
reprezintă aprecierea experienţei şi a scrisorilor<br />
de recomandare ale potenţialilor parteneri<br />
de afaceri.<br />
În prezent, economia mondială parcurge<br />
perioada globalizării şi accentuării mobilităţii<br />
capitalului. Cu toate că anual se înfiinţează<br />
aproximativ 140.000 de companii de acest fel<br />
în lume, în România, companiile off-shore<br />
sunt mai puţin cunoscute şi utilizate.<br />
Cu toate că actorii pieţei financiare internaţionale<br />
(şi nu numai) au la dispoziţie<br />
informaţii şi expertiză de cea mai înaltă<br />
clasă, tehnicile folosite de jucători în jocul<br />
internaţional al banilor sunt foarte simple,<br />
cei mai buni jucători ridicând însă principiile<br />
de bază la rang de artă. 85<br />
Având în vedere toate consideraţiile de<br />
mai sus, pentru a evidenţia încă o dată utilitatea<br />
şi legalitatea societăţilor financiare<br />
off-shore, ne vom folosi în continuare de<br />
următoarele exemple desprinse din practica<br />
internaţională existentă în acest domeniu:<br />
Exemplul nr. 1: - vizează efectuarea<br />
unor operaţiuni de export:<br />
Firma ,,X”, înmatriculată în Bucureşti,<br />
exportă încălţăminte în SUA. Preţul<br />
de achiziţie de la producător este 25<br />
USD/perechea, iar preţul de vânzare către<br />
cumpărătorul italian este de 45<br />
USD/perechea. Cantitatea tranzacţională<br />
este de 50.000 perechi.<br />
a) fără implicarea unei societăţi financiare<br />
off-shore, rezultatul financiar al<br />
firmei ar fi următorul:<br />
- venituri: 50.000 x 45 = 2.250.000 USD<br />
- cheltuieli: 50.000x25= 1.250.000 USD<br />
- profit brut 1.000.000 USD<br />
- impozit pe profit –16 %<br />
160.000 USD<br />
85<br />
Bişa Cristian, Costea Ionuţ, Capotă Mihaela,<br />
Dăncău Bogdan: Utilizarea paradisurilor fiscale.<br />
Între evaziune fiscală legală şi fraudă fiscală, BMT<br />
Publishing House, Bucureşti, 2005, pag. 34;<br />
108<br />
- profit net: 840.000 USD<br />
b) cu implicarea unei societăţi<br />
financiare off-shore:<br />
Patronul firmei româneşti ,,X” este şi<br />
proprietarul unei societăţi financiare offshore<br />
,,Y”, înmatriculată în Belize. Încălţămintea<br />
este într-o primă fază vândută firmei<br />
,,Y” (off-shore) la un preţ de 25,5<br />
USD. Societatea ,,Y” va revinde marfa<br />
aceluiaşi cumpărător american la preţul de<br />
45 USD/pereche.<br />
b.1.) situaţia financiară a firmei româneşti<br />
,,X”:<br />
- venituri: 50.000x25,5=1.275.000 USD<br />
- cheltuieli: 50.000x25=1.250.000 USD<br />
- profit brut: 25.000 USD<br />
- impozit pe profit – 16 % 4.000 USD<br />
- profit net: 21.000 USD<br />
b.2.) situaţia financiară a firmei offshore<br />
,,Y’’<br />
- venituri: 50.000x45 = 2.250.000 USD<br />
-cheltuieli:50.000x25,5=1.275.000 USD<br />
- profit brut=profit net: 975.000 USD<br />
(datorită neimpozitării profitului)<br />
Se poate observa astfel, că prin implicarea<br />
societăţii financiare off-shore, s-au<br />
economisit de la impozit 156.000 USD<br />
(21.000 + 975.000 – 840.000) sau (160.000<br />
-4.000).<br />
Exemplul nr. 2: - vizează efectuarea<br />
unor operaţiuni de import:<br />
Firma românească ,,A”, importă din<br />
SUA paste făinoase. Preţul de achiziţie este<br />
de 1 USD/cutie, iar preţul de vânzare pe<br />
piaţa internă e de 2,5 USD. Se importă o<br />
cantitate de 300.000 cutii.<br />
a) fără implicarea unei societăţi financiare<br />
off-shore, rezultatul financiar al firmei<br />
ar fi următorul:<br />
- venituri: 300.000x2,5 = 750.000 USD<br />
- cheltuieli: 300.000x1 = 300.000 USD<br />
- profit brut: 450.000 USD<br />
- impozit pe profit – 16 % 72.000 USD<br />
- profit net: 378.000 USD<br />
b) cu implicarea unei societăţi<br />
financiare off-shore:<br />
Patronul firmei româneşti care este şi
proprietarul unei societăţi financiare/companii<br />
off-shore ,,B”, din Insulele<br />
Virgine Britanice, va cumpăra de la producător<br />
pastele făinoase la preţul de 1<br />
USD/cutie, şi le va revinde firmei româneşti<br />
la preţul de 2,4 USD/cutie.<br />
Cantitatea de marfă importată şi preţul<br />
de vânzare pe piaţa internă rămân neschimbate.<br />
b.1.) situaţia financiară a firmei româneşti<br />
,,A”:<br />
- venituri: 300.000x2,5= 750.000 USD<br />
-cheltuieli: 300.000x2,4=720.000 USD<br />
- profit brut: 30.000 USD<br />
- impozit pe profit – 16 % 4.800 USD<br />
- profit net: 25.200 USD<br />
b.2.) situaţia financiară a firmei offshore<br />
,,B’’:<br />
- venituri: 300.000 x 2,4 = 720.000 USD<br />
- cheltuieli: 300.000x1 =300.000 USD<br />
- profit brut = profit net: 420.000 USD<br />
(datorită neimpozitării profitului)<br />
Se poate observa că prin implicarea societăţii<br />
financiare off-shore s-au economisit<br />
de la impozit 67.200 USD (72.000 – 4.800)<br />
sau (420.000 + 25.200 – 378.000), sumă<br />
care a majorat profitul net.<br />
La reuniunea din sudul Marii Britanii,<br />
miniştrii de Finanţe din statele dezvoltate şi<br />
în curs de dezvoltare - G20 - au avut o<br />
agendă încărcată de problemele crizei globale.<br />
Între problemele dezbătute s-au numărat:<br />
atribuirea de puteri sporite Fondului<br />
Monetar Internaţional, pachete de stimulare<br />
a economiilor, curăţarea băncilor de activele<br />
toxice. Pe agendă a figurat şi secretul<br />
bancar, una dintre puţinele chestiuni asupra<br />
cărora statele membre ale G20 par să fie de<br />
acord.Mai precis, acestea vor să pună capăt<br />
secretului bancar şi să întocmească o listă<br />
neagră a statelor care refuză să se conformeze.<br />
Argumentul lor constă în faptul că<br />
secretul bancar, ca şi paradisurile fiscale,<br />
pun şi mai mult în pericol stabilitatea economiei<br />
globale.<br />
Marea Britanie, Statele Unite, Germania,<br />
toate marile puteri s-au aliat în această<br />
chestiune şi arată cu degetul, în primul<br />
109<br />
rând, către Elveţia pe care o ameninţă cu<br />
includerea pe lista OECD a statelor care refuză<br />
să coopereze în această chestiune. Ţările<br />
incluse pe această listă sunt dezavantajate<br />
în relaţiile de cooperare internaţională.<br />
Chiar dacă există voinţa politică pentru<br />
a lupta împotriva secretului bancar şi a paradisurilor<br />
fiscale, miile de miliarde de dolari<br />
ascunse în conturi off-shore cântăresc şi<br />
ele destul de greu. Conform organizaţiei<br />
pentru cooperare economică şi dezvoltare<br />
OECD, aproximativ 7 trilioane de dolari<br />
sunt plasate în paradisuri fiscale pentru a<br />
eluda taxele sau instabilitatea politică. În<br />
aceste condiţii, reforma sistemului financiar<br />
global dorită de statele G20 se anunţă o misiune<br />
dificilă.<br />
În România, percepţia asupra unei companii<br />
off-shore nu este una dintre cele mai<br />
favorabile. Se consideră că sub umbrela<br />
unei astfel de firme se încearcă săvârşirea<br />
unor fapte ilegale. Exemple în acest sens<br />
sunt destule în istoria postdecembristă, dar<br />
specialiştii în comerţ internaţional susţin că<br />
firmele off-shore nu sunt fantome pentru că<br />
ele există, conform legislaţiei statului unde<br />
sunt înregistrate.<br />
Gheorghe Caraiani, prodecan la Facultatea<br />
de Relaţii Internaţionale a Universităţii<br />
Româno-Americane, specialist în comerţ<br />
internaţional, afirmă că profiturile obţinute<br />
de firmele din România sunt transferate în<br />
conturile companiilor off-shore, fiind impozitate<br />
cu o sumă modică.<br />
Practic, profitul obţinut din activităţi<br />
desfăşurate în România, care se încadrează<br />
la cota de 16% de impozit, se taxează în<br />
statul unde este înregistrată compania offshore<br />
şi unde se aplică un impozit mai scăzut.<br />
El atrage însă atenţia asupra unui aspect<br />
care se ia în calcul atunci când se doreşte<br />
înfiinţarea unui off-shore, şi anume<br />
necesitatea existenţei unui tratat de evitare a<br />
dublei impuneri între România şi statul<br />
unde urmează să fie înregistrată viitoarea<br />
companie.<br />
“În cazul în care acest tratat nu există,<br />
riscaţi ca după ce aţi plătit taxele mai mult<br />
decât modice în ţările considerate paradi-
110<br />
suri fiscale, să fiţi nevoiţi să le plătiţi din<br />
nou fiscului românesc”, spune Caraiani. Un<br />
astfel de tratat dă ocazia firmei înregistrate<br />
în ţară să obţină venituri din operaţiuni de<br />
comerţ făcute în cealaltă ţară, să plătească<br />
doar o singură dată impozitele, de regulă în<br />
statul cu fiscalitate mai scăzută. Dintre statele<br />
cu care România are acorduri de evitare<br />
a dublei impuneri, cele mai convenabile<br />
sunt Cipru, Malta, Marea Britanie şi SUA.<br />
În Cipru, impozitul pe profit este de<br />
10%, iar în Malta, nerezidenţii au o rată de<br />
impunere de 4,71%. În statul american Delaware,<br />
impozitul pe profit la nivel statal<br />
este 0%. Societăţile cu răspundere limitată<br />
(LLC) pot evita dubla impunere, în sensul<br />
de a nu plăti taxele la nivel federal, dacă<br />
respectă procedurile de înregistrare pentru<br />
scutirea de taxe. În fiecare an o companie<br />
înregistrată în Delaware plăteşte taxe în jur<br />
de 1.000 de dolari.<br />
Companiile off-shore sunt înfiinţate în<br />
principal pentru a desfăşura activităţi din<br />
domeniul comerţului exterior, pentru investiţii,<br />
pentru a finanţa subsidiarele localizate<br />
în state cu taxe ridicate, pentru evitarea<br />
autentificării testamentului şi pentru intimitate<br />
etc.<br />
Cea mai simplă lecţie de evitare a plăţii<br />
impozitului pe profit este intermedierea exportului<br />
sau a importului de mărfuri.<br />
De asemenea, potrivit lui Caraiani, serviciile<br />
oferite de companiile off-shore sunt<br />
greu de cuantificat. „În cele mai multe cazuri,<br />
transferurile de fonduri se fac în baza<br />
unor contracte «fantomă», de prestări servicii,<br />
fiind aproape imposibil pentru organele<br />
de control să dovedească faptul că respectivele<br />
servicii nu au fost prestate în realitate<br />
niciodată”, declară Caraiani.<br />
Spre exemplu, spune el, o firmă din<br />
România importă 20 de maşini şi în urma<br />
acestei activităţi se obţine un profit brut de<br />
200 milioane de lei şi impozitul aferent<br />
statului român ar fi 32 milioane de lei.<br />
Pentru a se evita plata acestui impozit, se<br />
încheie un contract cu o firmă off-shore,<br />
evident aflată în proprietatea importatorului,<br />
care să asigure paza convoiului de maşini<br />
până la graniţa cu România. Suma stipulată<br />
în contract poate ajunge chiar la 200<br />
milioane de lei, sumă deductibilă în totalitate,<br />
situaţie în care impozitul pe profit ar fi<br />
zero.<br />
Pentru înfiinţarea unei companii offshore<br />
nu este nevoie de deplasarea la faţa<br />
locului. Operaţiunea de înregistrare poate fi<br />
făcută de una dintre firmele de consultanţă<br />
prezente pe piaţa românească (Consulco,<br />
Laveco, PK Management etc), iar tarifele<br />
sunt cuprinse între 2.000 şi 3.000 de euro.<br />
Termenul de înregistrare este de câteva<br />
săptămâni, însă operaţiunea se poate scurta<br />
până la două zile, însă în această situaţie nu<br />
există posibilitatea alegerii unui nume.<br />
Pentru tarife care ajung la 5.000-7.000 de<br />
euro, acţionarul este ascuns în spatele unui<br />
paravan, adică a unui proprietar nominalizat.<br />
În acelaşi tarif intră şi numirea unor directori<br />
nominalizaţi.<br />
Principalul lucru pe care paradisurile<br />
fiscale îl oferă companiilor străine este discreţia.<br />
Dependenţa lor de capitalul străin i-a<br />
făcut pe critici să le considere vinovate de<br />
tolerarea crimei şi fraudei. Dictatori precum<br />
filipinezul Ferdinand Marcos şi indonezianul<br />
Mohammed Suharto, finanţatorii atentatelor<br />
de la 11 septembrie 2001, au numele<br />
legate de paradisurile fiscale.<br />
“Serviciile financiare constau, în principiu,<br />
în gestionarea informaţiilor. E o chestiune<br />
de zero şi unu, precum în informatică”,<br />
comenteaza Urs Rohner, manager al Credit<br />
Suisse, impactul revoluţiei informatice asupra<br />
paradisurilor fiscale.<br />
Conform unui studiu al Organizaţiei<br />
Economice pentru Cooperare şi Dezvoltare,<br />
în acest moment există 33 de paradisuri fiscale<br />
care deţin între 5 şi 7.000 de miliarde<br />
de dolari, şi gestionează 8% din capitalul<br />
mondial, de 5 ori mai mult decât acum 20<br />
de ani. În aceste condiţii, Insulele Bermude<br />
au devenit cea mai bogată ţară din lume, cu<br />
un PIB pe cap de locuitor de 70.000 de dolari,<br />
faţă de 43.000 de dolari în SUA.<br />
“Paradisurile fiscale au declarat război<br />
contribuabililor americani”, considera senatorul<br />
american Carl Levin, arătând că
SUA pierd anual 70 de miliarde de dolari<br />
din taxele pe care companiile americane înregistrate<br />
în aceste paradisuri ar trebui să le<br />
cedeze fiscului SUA. Autorităţile canadiene<br />
sunt de asemenea îngrijorate în legătură cu<br />
cele 88 de miliarde de dolari investiţi de<br />
firmele naţionale în paradisurile fiscale,<br />
ceea ce reprezintă a cincia parte din investiţiile<br />
străine directe ale Canadei. O atitudine<br />
similara este adoptată şi de statele europene,<br />
care se tem că lipsa contribuţiilor<br />
fiscale ale marilor companii le va împiedica<br />
să întreţină o populaţie aflată în curs de îmbătrânire.<br />
La aceasta se adaugă efectele secundare<br />
ale globalizării finanţelor, precum<br />
şi evaziunea fiscală, spălarea banilor şi finanţarea<br />
terorismului.<br />
„Chiar dacă paradisurile fiscale ar dispărea,<br />
ceva similar ar apărea imediat în locul<br />
lor”, arăta, pentru „The Economist”, Mihir<br />
Desai, de la Harvard Business School, explicând<br />
că ele reprezintă un produs inevitabil<br />
al globalizării. Totodată, economiştii<br />
consideră că existenţa paradisurilor fiscale<br />
fereşte guvernele marilor state de pericolul<br />
unui imens surplus financiar.<br />
Investitorii susţin că, în competiţia economică<br />
globală, incluzând state cu regimuri<br />
fiscale diverse, reducerea taxelor a devenit<br />
o cheie a succesului marilor firme, iar paradisurile<br />
fiscale sunt cea mai simplă soluţie<br />
legală.<br />
În apărarea lor, micile „paradisuri” arată<br />
că aplică reguli stricte împotriva spălării<br />
banilor şi verifică firmele ce doresc să apeleze<br />
la serviciile lor, astfel încât să nu folosească,<br />
spre exemplu, munca minorilor şi să<br />
respecte legislaţia internaţională.<br />
Pentru următorii câţiva ani se aşteptă o<br />
lărgire a comunităţii furnizorilor de servicii<br />
off-shore. China apare ca o piaţă latentă în<br />
această privinţă, pe lângă cu India. Nu este<br />
mai puţin adevărat că, sub influenţa afluxului<br />
de investitori americani care au pătruns<br />
în India, şi a creşterii numărului de<br />
specialişti proprii, China încearcă să impulsioneze<br />
tendinţa de externalizare a activităţilor<br />
în rândul americanilor.<br />
Astăzi, fenomenul crimei organizate<br />
atrage din ce în ce mai mult atenţia publicului,<br />
guvernelor naţionale şi organizaţiilor<br />
internaţionale. În măsura în care grupurile<br />
criminale sunt implicate în periculosul joc<br />
al proliferării armelor, în migraţia ilegală,<br />
în coruperea guvernelor naţionale şi în penetrarea<br />
sistemului financiar global - tot<br />
mai independent - crima organizată transfrontalieră<br />
este o ameninţare la adresa siguranţei<br />
naţionale. Prin spălarea banilor, prin<br />
corupţie, prin slăbirea instituţiilor statului şi<br />
pierderea încrederii cetăţenilor în existenţa<br />
statului de drept, crima organizată subminează<br />
bazele democratice şi economice ale<br />
societăţii. Acest fapt a determinat conducerea<br />
a numeroase state să lanseze apeluri<br />
pentru încheierea unor convenţii multilaterale,<br />
prin care să se acorde puteri mai mari<br />
şi noi sarcini autorităţilor naţionale cu competenţe<br />
în combaterea criminalităţii organizate.<br />
Rapoartele O.N.U. relevă faptul că ţările<br />
cu economii dezvoltate cheltuiesc<br />
aproape 2% din produsul naţional brut pentru<br />
combaterea crimei transnaţionale, în<br />
timp ce ţările în curs de dezvoltare cheltuiesc<br />
de circa şapte ori mai mult. De asemenea,<br />
se estimează că între 50 - 75 % din<br />
moneda aflată în circulaţie este controlată<br />
de economia subterană.<br />
111
CRIZA GLOBALĂ ŞI DREPTURILE<br />
DE PROPRIETATE INDUSTRIALĂ<br />
112<br />
Drd. MARIOARA NAE<br />
Lect. Univ. Dr. MARIUS PANTEA<br />
Academia de Poliţie „A.I.Cuza”<br />
Industrial property has been recognized and used, especially by the industrialized<br />
countries, and represents an important tool for technological economic and social<br />
development. Industrial property is the monopoly rights conferred by the regulations in<br />
this field, which will entitle the holder to use the subject of protection and to prevent its<br />
use by others.<br />
Inventivitatea şi creativitatea sunt trăsăturile<br />
esenţiale care au favorizat diferenţierea<br />
omului, în decursul evoluţiei sale, de<br />
toate celelalte creaturi vii. Capacitatea de a<br />
da acestor trăsături o utilitate productivă<br />
continuă să fie de o importanţă fundamentală<br />
în cadrul structurilor sociale şi economice<br />
ale societăţii umane. Supravieţuirea,<br />
fiecărui om în parte, a orcărei întreprinderi,<br />
organizaţii sau chiar a naţiunilor, depinde în<br />
mod clar de capacitatea de a păstra contactul<br />
permanent cu dezvoltarea şi progresul<br />
pe toate planurile 86 .<br />
Creaţiile care fac obiectul protecţiei în<br />
cadrul proprietăţii industriale, constituie, ca<br />
şi celelalte creaţii care beneficiază de protecţie<br />
sub denumirea mai corespunzătoare<br />
de „proprietate intelectuală”, produse ale<br />
activităţii creatoare a omului, rodul gândirii,<br />
cunoaşterii, activităţii raţionale, rezultatul<br />
capacităţii omului de a născoci şi sesiza<br />
concepte, de a opera cu noţiuni abstracte.<br />
Spre deosebire de dreptul de autor şi<br />
drepturile conexe, în cadrul căruia sunt<br />
protejate creaţiile de formă, cât şi creaţiile<br />
de fond, în cadrul „proprietăţii industriale”<br />
sunt protejate creaţiile intelectuale de fond,<br />
creaţii care sunt aplicabile în industrie şi<br />
care poartă şi denumirea de „creaţii utili-<br />
86<br />
M.PANTEA, Protecţia penală a proprietăţii<br />
intelectuale în era globalizării, Editura Expert,<br />
Bucureşti, 2008<br />
tare” 87 .<br />
Proprietatea industrială, a fost recunoscută<br />
şi utilizată, mai ales de ţările industrializate,<br />
şi reprezintă un instrument important<br />
al dezvoltării tehnologice, economice şi sociale.<br />
Pentru a proteja, beneficiile aduse de<br />
proprietatea industrială, majoritatea ţărilor<br />
au instituit acte normative, care au la bază<br />
două motive: primul, îl constituie necesitatea<br />
de a da expresie statutară drepturilor<br />
patrimoniale şi morale ale creatorilor asupra<br />
propriilor creţii, iar celălalt motiv îl<br />
constituie, necesitatea de a promova, ca un<br />
act deliberat al politicii guvernamentale,<br />
creativitatea, diseminarea şi aplicarea rezultatelor<br />
acesteia, precum şi a încuraja<br />
comerţul corect, fapt care contribuie la dezvoltarea<br />
socială şi economică 88 .<br />
Proprietatea industrială, cuprinde totalitatea<br />
drepturilor asupra creaţiilor geniului<br />
uman referitoare la: invenţii, modele de<br />
utilitate, desene sau modele industriale,<br />
mărci de fabrică, de comerţ sau de servicii,<br />
topografii de circuite integrate, soiuri de<br />
plante, nume comerciale, indicaţii de provenienţă<br />
sau denumiri de origine, protecţia<br />
87<br />
V.ROŞ, O.S.MATEI, D.BOGDAN, Dreptul<br />
proprietăţii intelectuale, Dreptul proprietăţii<br />
industriale. Mărcile şi indicaţiile geografice,Ed. All<br />
Beck, Bucureşti, 2003<br />
88 R.PÂRVU, L.OPREA, M.DINESCU, Introducere<br />
în proprietatea intelectuală, Editura Rosetti,<br />
Bucureşti, 2001
113<br />
împotriva concurenţei neloiale.<br />
Proprietatea industrială, reprezintă,<br />
drepturile de monopol conferite de actele<br />
normative în domeniu, care dau dreptul titularului<br />
de a utiliza obiectul protecţiei şi de<br />
a interzice utilizarea acestuia de către terţi.<br />
Drepturile de proprietate industrială sunt<br />
drepturi exclusive, cu ajutorul cărora, titularul<br />
unui asemenea drept, poate interzice<br />
terţilor exploatarea unui obiect protejat<br />
printr-un titlu de proprietate industrială, de<br />
genul brevet de invenţie, certificat de marcă<br />
etc., în vigoare.<br />
Pentru recunoaşterea dreptului de proprietate<br />
industrială, este necesar, îndeplinirea<br />
formalităţilor de înregistrare la un Oficiu<br />
de proprietate industrială, termenele de<br />
protecţie fiind mai mici, şi condiţionate de<br />
achitarea unor taxe de menţinere în vigoare.<br />
În ceea ce priveşte proprietatea industrială,<br />
opera de creaţie, este protejată exclusiv pe<br />
teritoriul statelor la care se limitează competenţa<br />
Oficiului de proprietate industrială.<br />
Principalele caracteristici ale dreptului<br />
de proprietate industrială sunt: naşterea<br />
dreptului de proprietate industrială este<br />
condiţionată de desfăşurarea unei activităţi<br />
de creaţie intelectuală şi de îndeplinirea<br />
unor formalităţi de brevetare sau înregistrare<br />
a creaţiei la un Oficiu de proprietate<br />
industrială. Excepţie de la această regulă,<br />
fac informaţiile confidenţiale pentru care<br />
protecţia se realizează pe căi de fapt. O altă<br />
caracteristică constă în faptul că dreptul de<br />
proprietate industrială se exercită asupra<br />
creaţiilor aplicabile la nivel industrial, mai<br />
concret în industrie, agricultură, comerţ,<br />
servicii, producţie de orice fel, etc. sau asupra<br />
semnelor distinctive utilizate industrial.<br />
În ceea ce priveşte teritorialitatea şi perioada<br />
de aplicare a drepturilor de proprietate<br />
industrială, considerăm că, dreptul de proprietate<br />
industrială este limitat în spaţiu şi<br />
timp. Excepţiile de la această regulă sunt în<br />
domeniul semnelor distinctive, care pot fi<br />
protejate la infinit, atâta timp cât prelungirea<br />
protecţiei este de interes pentru titularul<br />
de drepturi, care achită taxele prevăzute de<br />
legislaţie, şi în zona informaţiilor confidenţiale.<br />
Protejarea dreptului de proprietate industrială,<br />
nu reprezintă o obligaţie, ci o facultate<br />
sau o posibilitate recunoscută de<br />
actele normative în vigoare, titularului de<br />
drepturi., care poate fi o persoana fizică sau<br />
o persoană juridică.<br />
Drepturile de proprietate industrială, au<br />
un conţinut complex, care conferă creatorului<br />
unele drepturi morale, iar titularului<br />
dreptului de exploatare (titularul brevetului<br />
sau al certificatului de înregistrare), un<br />
drept exclusiv de folosinţă, drept patrimonial,<br />
opozabil erga omnes, transmisibil, atât<br />
prin acte între vii, cât şi pentru cauză de<br />
moarte sau în unele cazuri prin efectul legii<br />
89 .<br />
În era globalizării comerţului şi a comunicaţiilor,<br />
a digitalizării industriei, a dezvoltării<br />
fără precedent a sistemelor informatice,<br />
protecţia proprietăţii intelectuale<br />
reprezintă o provocare pentru guvernele<br />
democratice şi pentru organismele cu vocaţie<br />
internaţională. Formele variate pe care le<br />
îmbracă proprietatea intelectuală, care au<br />
întotdeauna la bază interese economice, şi<br />
care înglobează principala componentă a<br />
vieţii umane – informaţia – funcţionează ca<br />
factori de schimbare, de înnoire permanentă,<br />
funcţie de necesităţile vieţii economico-sociale<br />
viitoare, şi reprezintă principala<br />
modalitate de progres a omenirii.<br />
În domeniul proprietăţii intelectuale,<br />
globalizarea, reprezintă un amplu proces de<br />
creare, gestionare şi manipulare a creaţiilor<br />
spiritului uman, înglobate în produse materiale<br />
şi imateriale, în care numeroase forţe<br />
interţesute, atât titularii de drepturi cât şi<br />
consumatorii, fac ca graniţele naţionale să<br />
fie mai permeabile, impactul utilizării comunicaţiilor<br />
prin Internet şi a sistemelor informatice<br />
ducând la apariţia unei noi forme<br />
de capitalism, denumită „capitalism informaţional”<br />
90 .<br />
89 V.ROŞ, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura<br />
Global Lex, Bucureşti, 2001<br />
90 T.MORRIS-SUZUKI, Capitalism in the Computer<br />
Age, în J.Davis, T.Hirschl şi M.Stack (Eds.), Cutting<br />
Edge: Technology, Information, Capitalism and<br />
Social Revolution, 1997
Ultimi doi ani au fost marcaţi de evenimente<br />
semnificative în lumea financiară,<br />
care au generat puternice tensiuni în economia<br />
globală, materializate în prăbuşiri ale<br />
unor fonduri de investiţii, descoperirea unor<br />
uriaşe fraude bancare şi instrumentarea<br />
scandalurilor de evaziune fiscală în care au<br />
fost implicate nume sonore la nivel mondial.<br />
Autorităţile din cele mai puternice ţări<br />
şi reprezentanţi ai celor mai solide centre<br />
financiare din lume dezbat starea actuală a<br />
economiilor statale şi regionale, cuvântul<br />
cel mai utilizat fiind acela de criză economică<br />
globală care a debutat în S.U.A. la începutul<br />
anului 2007, odată cu prăbuşirea<br />
pieţei imobiliare şi a pieţei creditelor cu<br />
grad ridicat de risc (subprime), prelungită<br />
de unda de şoc care a atins marile concentrări<br />
financiare din Marea Britanie, Germania,<br />
Elveţia, Franţa, Japonia, etc.<br />
Criza economică globală va reaşeza<br />
harta economică mondială în beneficiul ţărilor<br />
cu o economie emergentă, potrivit estimărilor<br />
Fondului Monetar Internaţional<br />
(F.M.I.) pentru anul 2010, state precum<br />
China şi alte economii în curs de dezvoltare<br />
din Asia vor cunoaşte o creştere de aproximativ<br />
5,1%, mult mai mare decât statele<br />
dezvoltate a căror creştere este estimată la<br />
1,3%. China rămâne campioana mondială a<br />
creşterii economice (9,0%), devansând India<br />
(6,4%). În coada plutonului, regăsim<br />
ţări exclusiv din Uniunea Europeană, precum<br />
Spania, Italia sau Germania. În America<br />
Latină, economiştii F.M.I. remarcă<br />
faptul că recesiunea a afectat în mod deosebit<br />
ţările dependente de economia americană,<br />
precum Mexic, şi mai puţin statele<br />
care au dezvoltat legături strânse cu China,<br />
aşa cum este cazul Braziliei. Cele 186 de<br />
state membre ale F.M.I. s-au angajat în cadrul<br />
unei reuniuni la Istanbul, să îşi menţină<br />
politicile de susţinere bugetară, monetară şi<br />
financiară, până când revenirea economica<br />
va fi garantată. Aceste măsuri vor continua<br />
până la reluarea creditării, recuperarea locurilor<br />
de muncă pierdute şi a regreselor în<br />
combaterea sărăciei. Angajamentul fusese<br />
deja luat de ţările dezvoltate şi emergente<br />
114<br />
din cadrul G20, în timpul summitului de la<br />
Pittsburgh, din Statele Unite.<br />
În mediul de afaceri actual, unde multe<br />
companii s-au prăbuşit, drepturile de proprietate<br />
industrială de tipul: mărci, brevete<br />
de invenţii, desene şi modele industriale au<br />
devenit şi mai importante, pentru că pot<br />
contribui la susţinerea companiilor în vremuri<br />
dificile. Cei care vor continua să investească<br />
în drepturile de proprietate industrială<br />
vor fi mai bine poziţionaţi când<br />
situaţia economică se va îmbunătăţi, decât<br />
cei care au redus cheltuielile din acest domeniu<br />
sensibil şi important.<br />
„Criza globală pe care o traversăm astăzi,<br />
reprezintă atât un moment de pericol,<br />
cât şi o oportunitate pentru mărci, deoarece<br />
mulţi consumatori sunt deschişi să îşi<br />
schimbe preferinţele în astfel de situaţii.<br />
Tot ce contează este crearea unei mărci rezistente<br />
la recesiune. Rapid” 91 . În acest<br />
context mondial nefavorabil, cele mai<br />
afectate branduri au fost cele din sectorul<br />
financiar, aşa cum era de aşteptat. Pentru<br />
prima dată, însă, valoarea totală a scăzut cu<br />
4,6%. Brandurile Merrill Lynch, AIG sau<br />
ING au părăsit Top 100 după pierderile înregistrate<br />
pe timpul crizei economice. Valoarea<br />
de piaţă a mărcii Citi a scăzut cu<br />
49%, până la 10,2 miliarde de dolari, iar<br />
cea a brandului UBS a consemnat un declin<br />
de 50%, la 4,3 miliarde de dolari. De asemenea,<br />
valoarea Morgan Stanley a scăzut<br />
cu 26%, până la 6,39 miliarde de dolari.<br />
Cele mai valoroase două mărci din lume<br />
sunt Coca-Cola, evaluată la 68,7 miliarde<br />
de dolari, şi IBM, estimată la 60,2 miliarde<br />
de dolari urmate de Microsoft, GE şi Nokia.<br />
Astfel, s-a dovedit încă odată că unele<br />
mărci sunt rezistente la recesiune, ajutate<br />
fiind de investiţiile în cercetare şi inovare.<br />
Dacă oamenii nu mai dau buzna la bănci<br />
pentru a lua credite sau la dealerii auto<br />
pentru a achiziţiona automobile, bani pentru<br />
produse de tipul băuturilor răcoritoare produse<br />
de Coca-Cola, a alimentelor fast food<br />
91 MIKE SHERMAN, directorul la nivel global pentru<br />
managementul cunoaşterii, în cadrul SYNOVATE
ale firmei McDonalds, a produselor Gillette,<br />
încă se mai găsesc.<br />
Cu toate problemele generate de criza<br />
globală, există mărci de tipul Google care a<br />
înregistrat cea mai mare creştere din această<br />
perioadă, de 25%, urcând pe poziţia a şaptea,<br />
după ce în 2008 a ocupat locul 10, iar<br />
în 2007 locul 20, valoarea de piaţă a brandului<br />
Google ajungând astfel, la aproape 32<br />
miliarde de dolari. Printre brandurile care<br />
au progresat se numără: Amazon cu o<br />
creştere de 22%, Zara - creştere de 14% şi<br />
Apple, care a ajuns pentru prima dată în top<br />
20 după o creştere de 12%. La nivelul anului<br />
2009, top 10 se prezintă astfel 92 :<br />
1. Coca-Cola - 68,734 (S.U.A.)<br />
2. IBM - 60,211 (S.U.A.)<br />
3. Microsoft - 56,647 (S.U.A.)<br />
4. GE - 47,777 (S.U.A.)<br />
5. Nokia - 34,864 (Finlanda)<br />
6. McDonald’s - 32,275 (S.U.A.)<br />
7. Google - 31,980 (S.U.A.)<br />
8. Toyota - 31,330 (Japonia)<br />
9. Intel - 30,636 (S.U.A.)<br />
10. Disney - 28,447 (S.U.A.)<br />
Din câte se observă, mărcile de succes<br />
care aparţin companiilor din statele membre<br />
ale U.E., nu sunt tocmai în topul preferinţelor<br />
consumatorilor de bunuri şi servicii la<br />
nivel mondial. Criza globală a lovit mărcile<br />
de lux din Uniunea Europeană. Imperiul<br />
CHANEL va disponibiliza, pană la sfârşitul<br />
anului 2009 aproximativ 200 de persoane<br />
cu contract pe durată determinată. 16 dintre<br />
acestea sunt angajate ai primului magazin<br />
deschis de CHANEL in 1910, la nr. 21 pe<br />
strada Cambon din Paris.<br />
Printre soluţiile identificate de titularii<br />
drepturilor de proprietate industrială, pentru<br />
ieşirea din criza actuală se află ieftinirea<br />
produselor, şi identificarea unor producători<br />
de bunuri, locali care să fabrice şi să comercializeze<br />
bunurile sub marca unor companii<br />
multinaţionale recunoscute. Astfel, în<br />
prezent există aproape 40 de furnizori din<br />
92 Conform ediţiei din 2009 a clasamentului realizat<br />
de INTERBRAND şi BUSINESS WEEK<br />
115<br />
România 93 , care produc circa 500 de articole<br />
sub marca Carrefour. Marca proprie<br />
Carrefour oferă clienţilor săi o alternativă<br />
vis-a-vis de brandurile naţionale şi internaţionale<br />
lideri de piaţă la momentul actual,<br />
intenţia evidentă fiind, de a oferi aceeaşi<br />
calitate la un preţ cu aproximativ 20% mai<br />
scăzut .<br />
Metro Cash&Carry a lansat gama <strong>Romania</strong>n<br />
Winecellars - vinuri autohtone de<br />
sezon, reţeaua Real Hypermarket intenţionează<br />
ca până în 2012, să aibă pe rafturi<br />
până la 2.000 de produse sub marca proprie,<br />
Mega Image parte a grupului<br />
Delhaize, consideră faptul că brandurile<br />
proprii ocupă un loc foarte important în<br />
dezvoltarea afacerii iar exemplele din domeniu<br />
pot continua.<br />
Concluzionând, putem spune că mărcile<br />
proprii au câştigat teren pe fondul crizei<br />
economice mondiale, fiind un motor de<br />
creştere şi pentru companiile româneşti. Criza<br />
globală actuală, a accelerat, dacă se poate<br />
spune aşa, fenomenul îngrijorător al pirateriei<br />
şi contrafacerilor în domeniul proprietăţii<br />
industriale, sens în care prezentam în<br />
continuare cele mai răspândite metode utilizate<br />
de această adevărată „industrie”, pentru<br />
realizarea şi comercializarea produselor<br />
protejate de legislaţia naţională şi internaţională<br />
din domeniul brevetului de invenţie, brevetului<br />
de soi, al mărcilor şi indicaţiilor geografice, al<br />
desenului şi modelului industrial, al produselor<br />
semiconductoare şi nu în ultimul rând al<br />
Know-how-lui 94 .<br />
De remarcat faptul că, încă din anul<br />
2000 s-a constatat o creştere îngrijorătoare<br />
a grupelor de mărfuri contrafăcute, şi mai<br />
mult, au apărut produse falsificate în domeniul<br />
chimic, petrochimic, al produselor<br />
electrocasnice, în domeniul produselor farmaceutice,<br />
al bunurilor de larg consum, în<br />
industria auto şi aviatică, şi altele.<br />
Principala problemă o ridică costurile<br />
93 Danone, Orkla Foods, Argus, Farmec, Vascar,<br />
European Drinks, Reinert, Rommac, Fares, Comceh etc.<br />
94 a şti cum să faci sau a şti să faci, iar cuvintele sunt<br />
traduse în limba română cu înţelesul de pricepere,<br />
dibăcie, cunoaştere, secrete, metode de lucru
mai ridicate ale produselor care sunt protejate<br />
prin intermediul proprietăţii industriale.<br />
Preţurile unor produse de larg consum sunt<br />
stabilite de către companiile deţinătoare de<br />
drepturi la nivele mult mai ridicate decât<br />
cele stabilite în condiţiile în care ar exista<br />
libera concurenţă. Cel mai evident exemplu<br />
sunt medicamentele, după cum o demonstrează<br />
cel mai bine cazul medicamentelor<br />
necesare în tratarea SIDA. Afirmaţia conform<br />
căreia medicamentele nu ar exista fără<br />
sistemul de brevete este extrem de contestată.<br />
Aceasta ignoră rolul vital al fondurilor<br />
provenite din sectorul public în obţinerea de<br />
rezultate importante în medicină. Medicamentele<br />
necesare în tratamentul SIDA pentru<br />
un an costă între 10.000 şi 15.000 dolari<br />
în Statele Unite. 95 Preţul unei combinaţii similare<br />
oferită de un producător indian de<br />
medicamente generice este de aproximativ<br />
300 de dolari. Potrivit Organizaţiei Mondiale<br />
a Sănătăţii, la nivel mondial, 10% din<br />
medicamentele vândute sunt contrafăcute,<br />
industria farmaceutică suportând pierderi de<br />
30 miliarde dolari anual.<br />
Îngrijorătoare sunt contrafacerile de medicamente<br />
şi produse farmaceutice, deoarece<br />
aproximativ 80% din ţările lumii nu<br />
pot detecta falsurile sofisticate din domeniu.<br />
La nivelul anului 2007, Organizaţia<br />
Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) estima că o<br />
cincime din aproximativ un milion de cazuri<br />
de persoane care mor anual din cauza<br />
malariei ar putea fi prevenite dacă medicamentele<br />
administrate ar fi originale şi administrate<br />
corect 96 . „Impactul asupra vieţii<br />
oamenilor în spatele acestor cifre este devastator”<br />
97 , în condiţiile în care numărul<br />
deceselor survenite în urma consumului de<br />
medicamente contrafăcute este de aproxi-<br />
95 MARTIN KHOR, Rethinking Intellectual Property<br />
Rights and TRIPs. Global Intellectual Property<br />
Rights- Knowledge, Access and Development. Editat<br />
de Peter Drahos şi Ruth Mayne, Ed. Oxfam, Marea<br />
Britanie, 2002<br />
96<br />
„Epidemia medicamentelor contrafăcute face<br />
ravagii”, Monitorul de Cluj, 5 martie 2007<br />
97<br />
HOWARD ZUCKER, şeful departamentului<br />
O.M.S. privind tehnologia sănătăţii şi a produselor<br />
farmaceutice<br />
116<br />
mativ 200.000 de persoane, ca urmare a<br />
faptului că din medicamentaţia utilizată<br />
pentru tratarea malariei, 53% a fost contrafăcută.<br />
Ca urmare a testării acestor pastile<br />
s-a constatat că acestea conţineau praf de<br />
cretă, amidon sau făină dar şi droguri care<br />
induceau pacienţilor impresia că „pilulele”<br />
au efect.<br />
Pe teritoriul U.E., cele mai îngrijorătoare<br />
aspecte care sunt legate de contrafacerea<br />
medicamentelor, sunt vânzările a 170<br />
tipuri de pastile contrafăcute prin Internet.<br />
În acest sens Comisia de la Bruxelles, a<br />
atras atenţia asupra punerii în vânzare a<br />
pastilelor de Viagra 98 , a unor hormoni de<br />
creştere, a somniferelor de tot felul, a antibioticelor,<br />
a insulinei, a lentilelor de contact,<br />
dar în mod special a medicamentului<br />
antiobezitate Rimonabant, neautorizat deocamdată<br />
de Agenţia Europeană a Medicamentelor<br />
(E.M.E.A.). La graniţele U.E. au<br />
fost confiscate în anul 2007, aproximativ 4<br />
miliarde de cutii cu medicamente contrafăcute,<br />
în valoare totală de 5 milioane euro.<br />
Transferul de tehnologie a jucat un rol<br />
important în cadrul industrializării de-a<br />
lungul istoriei. O mare parte a acestui transfer<br />
a avut loc între firme prin copierea sau<br />
imitarea tehnologiilor utilizate de alţii.<br />
Companiile care doresc să utilizeze aceste<br />
tehnologii vor fi obligate să obţină permisiunea<br />
deţinătorului dreptului de proprietate<br />
industrială şi să plătească redevenţe. Numeroase<br />
companii nu pot plăti aceste redevenţe<br />
iar cele care reuşesc să plătească îşi<br />
vor reduce competitivitatea prin costuri ridicate.<br />
Pirateria şi contrafacerile reprezintă un<br />
flagel mondial, la ora actuală, strategiile societăţi<br />
internaţionale, trebuiesc orientate<br />
către acţiuni care să vizeze principalii furnizori<br />
de articole pirat sau de contrafaceri.<br />
Materializarea acestor acţiuni trebuie să<br />
aibă în vedere, în primul rând, armonizarea<br />
legislativă, la iar mai apoi aplicarea noii<br />
98 În august 2006, Pfizer a dat în judecată 30 de website-uri<br />
care vindeau Viagra sau copii ale altor<br />
medicamente
legislaţii. Ţările în curs de dezvoltare sunt<br />
cele care derulează majoritatea comerţului<br />
internaţional cu mărfuri contrafăcute şi pirat.<br />
Profitabilitatea ridicată a industriei<br />
contrafacerilor asigură continuitatea acestor<br />
afaceri. Încălcările drepturilor de proprietate<br />
intelectuală pot fi devastatoare pentru<br />
majoritatea companiilor din cauza preţurilor<br />
scăzute ale produselor falsificate. Având în<br />
vedere larga răspândire a bunurilor care<br />
imită, companiile străine nu numai că pierd<br />
cote masive ale pieţei chineze, ci şi îşi măresc<br />
pierderile la scară globală deoarece<br />
bunurile contrafăcute în China ajung pe piaţa<br />
internaţională.<br />
Din punct de vedere criminologic, s-a<br />
constatat existenţa unei pieţe comune a<br />
criminalităţii care induce sentimentul unei<br />
europe rigide, chiar neputincioase, în reacţia<br />
de tip legislativ, instituţional şi operaţional<br />
faţă de extensia celor două categorii de<br />
criminalitate: cea pe verticală şi cea pe orizontală<br />
99 .<br />
Criminalitatea pe verticală vizează acţiunile<br />
crimei organizate prin care sunt grav<br />
afectate interesele economico-financiare ale<br />
fiecărui stat în parte, precum şi interesele<br />
financiare ale U.E., nefiind periculoasă doar<br />
prin marele potenţial distructiv pe care îl<br />
conţin infracţiunile în sine, ci, mai ales prin<br />
faptul că prejudiciază grav încrederea participanţilor<br />
la economia de piaţă, încrederea<br />
în statul de drept şi în capacitatea acestuia<br />
de a asigura ordinea economică şi socială.<br />
Criminalitatea pe verticală, este reprezentată<br />
de traficul de droguri, de persoane, pirateria<br />
şi contrafacerile din domeniul proprietăţii<br />
intelectuale, falsificarea mijloacelor<br />
de plată, traficul cu opere de artă, cerşetoria,<br />
prostituţia şi proxenetismul, furturi,<br />
spargeri, agresiuni fizice etc. Periculozitatea<br />
criminalităţii pe verticală este amplificată<br />
de fuziunea acesteia cu criminalitatea<br />
pe orizontală, cea care generează o puternică<br />
stare de insecuritate a populaţiei.<br />
În ceea ce priveşte pirateria şi contrafacerile<br />
– componentă importantă a criminalităţii<br />
pe verticală – în statele membre U.E.<br />
dar şi în statele dezvoltate, statisticile relevă<br />
o creştere substanţială a fenomenului dar şi<br />
o diversificare substanţială a activităţilor<br />
ilegale. Astfel la nivelul Uniunii Europene,<br />
numărul bunurilor confiscate la graniţe a<br />
fost de 85 milioane în 2002 şi de 50 milioane<br />
în prima jumătate al lui 2003, numărul<br />
de jucării false confiscate la graniţă în<br />
prima jumătate a anului 2003 era cu 56%<br />
mai mare decât tot anul 2002, iar Comisia<br />
Europeană, împreună cu organismele abilitate,<br />
au constat că bunurile contrafăcute<br />
sunt responsabile pentru pierderea a<br />
100.000 de locuri de muncă anual 100 .<br />
Pentru a contracara fenomenul îngrijorător<br />
în anul 2007 Parlamentul European a<br />
propus o măsură prin care se va sancţiona<br />
încălcările grave ale reglementărilor din<br />
domeniul drepturilor de proprietate intelectuală,<br />
mărcilor sau designului industrial,<br />
cu până la patru ani închisoare şi amendă de<br />
până la 300.000 euro. Prin această decizie,<br />
blocul comunitar urmăreşte suprimarea<br />
producţiei organizate de bunuri contrafăcute<br />
sau piratate, în special în domenii care<br />
pot afecta sănătatea, ordinea publică şi siguranţa<br />
naţională.<br />
În domeniul bunurilor de consum, s-a<br />
constatat faptul că pierderile anuale cauzate<br />
de contrafacerea cosmeticelor produse de<br />
firme europene este de aproximativ 3 bilioane<br />
de dolari, şi se estimează, că firmele<br />
de îmbrăcăminte şi încălţăminte din Europa<br />
pierd anual 7,5 bilioane de euro din această<br />
cauză. Spre exemplu, în Italia, 20 % din<br />
hainele cumpărate sunt falsuri, articolele de<br />
îmbrăcăminte şi de încălţăminte falsificate,<br />
au ajuns la o valoare de 3,13 bilioane euro (<br />
în US 3,705 bilioane de dolari) la nivelul<br />
anului 2002, iar în 12 mai 2004, poliţia de<br />
frontieră italiană a confiscat 9.000 de perechi<br />
de pantofi de sport marca Nike, veniţi<br />
99 C.VOICU – Consideraţii cu privire la abordarea<br />
criminalităţii economico-financiare în contextul<br />
aderării României la Uniunea Europeană - 2005<br />
117<br />
100 M.PANTEA, Protecţia proprietăţii intelectuale.<br />
Abordări teoretice şi practice, Editura Sitech,<br />
Craiova, 2008
din China într-un container, în valoare de<br />
800.000 euro.<br />
În domeniul industriei auto şi aviaţiei,<br />
agenţia franceză anti-contrafacere a estimat<br />
că mai mult de una din zece piese auto vândute<br />
în Europa este falsă, industria auto<br />
pierzând 12 bilioane de dolari anual din cauza<br />
contrafacerii iar în consecinţă se pierd<br />
şi 750.000 de locuri de muncă, autoritatea<br />
aviatică federală estima că 2% din cele 26<br />
milioane de componente instalate în fiecare<br />
an sunt falsuri.<br />
În domeniul produselor petrochimice, sa<br />
estimat că la nivelul anului 2004, 10 % din<br />
benzina (gazolina) vândută în Bulgaria era<br />
falsă.<br />
Un aspect îngrijorător îl constituie falsificarea<br />
produselor farmaceutice. Astfel, este<br />
de remarcat faptul că Organizaţia mondială<br />
a sănătăţii estimează o creştere a medicamentelor<br />
contrafăcute cu 10% la nivel global,<br />
iar în ţările în curs de dezvoltare, procentul<br />
va ajunge până la 60%, elocvent fiind<br />
în acest sens, faptul că în Nigeria 80%<br />
din medicamentele distribuite în farmaciile<br />
mari din capitala Lagos sunt contrafăcute,<br />
iar în India, medicamentele contrafăcute<br />
sunt în procent de 15-20% şi sunt evaluate<br />
la 1 bilion de dolari, anual. Un caz de excepţie<br />
îl constituie China, unde în perioada<br />
2001-2009 au murit aproximativ 200.000<br />
oameni din cauza medicamentelor contrafăcute,<br />
şi a consumului de lapte praf falsificat,<br />
care a provocat moartea şi malnutriţia a<br />
mii de copii.<br />
Alături de produsele prezentate anterior,<br />
au fost identificate în ultimii ani, contrafaceri<br />
în domeniul, jucăriilor, al produselor de<br />
marochinărie, îmbrăcăminte, încălţăminte,<br />
cosmetice, telefoane mobile, piese de<br />
schimb pentru autoturisme dar şi pentru aeronave,<br />
etc. Concluzia desprinsă din enumerările<br />
prezentate este că produsele contrafăcute<br />
nu sunt testate la aceleaşi standarde<br />
de siguranţă şi în consecinţă pot fi periculoase<br />
pentru consumatori.<br />
Elocvente în acest sens sunt confiscările<br />
pe care instituţiile statului le-au efectuat în<br />
prima parte a anului 2009. Astfel Poliţia de<br />
Investigare a Fraudelor a confiscat: aproximativ<br />
65.000 articole de îmbrăcăminte,<br />
5.000 perechi de încălţăminte, 70.000 bucăţi<br />
aparatură electronică şi electrocasnică,<br />
3.000 produse cosmetice, 600 cutii de medicamente<br />
şi produse farmaceutice, 650.000<br />
ţigarete, 250 kg. cafea, 25.000 litri băuturi<br />
alcoolice, toate acestea însumând echivalentul<br />
a peste 1,3 milioane euro.<br />
„Lumea este astăzi este o piaţă mare de<br />
idei, iar aceasta se datorează oamenilor care<br />
produc şi vând aceste idei şi se asigură că<br />
sunt disponibile publicului” 101 . Crearea<br />
unei comunităţi internaţionale, a creatorilor<br />
de proprietate intelectuală, pe de o parte şi a<br />
clienţilor lor, de cealaltă parte, care este în<br />
mişcare, într-o imensă piaţă globală de idei,<br />
nu poate fi mai bine demonstrată decât<br />
analizând numărul utilizatorilor de sisteme<br />
de calcul sau al persoanelor care folosesc<br />
Internet-ul.<br />
Nimeni nu se mai îndoieşte de faptul că<br />
acest nou ciclu al istoriei pe care îl reprezintă<br />
globalizarea, va fi unul al profundelor<br />
schimbări şi mutaţii pe toate planurile vieţii,<br />
dar în mod special în domeniul produselor<br />
creativităţii spiritului uman, al comerţului<br />
mondial de mărfuri sau produse<br />
purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală.<br />
Ritmul accelerat al vieţii, potenţialul<br />
imens al Internet-ului de a elibera creaţia<br />
individuală, oportunitatea oferită de<br />
sistemele de comunicaţii moderne de a<br />
schimba informaţii într-o economie a cunoaşterii,<br />
dar şi combustia formidabilă pe<br />
care o generează interesele marilor companii<br />
multinaţionale faţă de provocările noului<br />
mileniu, sunt principalele cauze care ne<br />
conduc la concluzia că tendinţa de globalizare<br />
în domeniul protecţiei proprietăţii intelectuale<br />
se va accentua în perioada imediat<br />
următoare.<br />
101 Dr. Rede Gunter, Întâlnirea anuală a Asociaţiei<br />
Internaţionale a Editorilor, Frankfurt, 8.10.2004<br />
118
BIBLIOGRAFIE<br />
1. C.VOICU, Consideraţii cu privire la abordarea criminalităţii economico-financiare<br />
în contextul aderării României la Uniunea Europeană – 2005<br />
2. DR. REDE GUNTER, Întâlnirea anuală a Asociaţiei Internaţionale a Editorilor,<br />
Frankfurt, 8.10.2004<br />
3. M.PANTEA, Protecţia penală a proprietăţii intelectuale în era globalizării, Editura<br />
Expert, Bucureşti, 2008<br />
4. M.PANTEA, Protecţia proprietăţii intelectuale. Abordări teoretice şi practice, Editura<br />
Sitech, Craiova, 2008<br />
5. MARTIN KHOR, Rethinking Intellectual Property Rights and TRIPs. Global<br />
Intellectual Property Rights- Knowledge, Access and Development. Editat de Peter Drahos<br />
şi Ruth Mayne, Ed. Oxfam, Marea Britanie, 2002<br />
6. R.PÂRVU, L.OPREA, M.DINESCU, Introducere în proprietatea intelectuală, Editura<br />
Rosetti, Bucureşti, 2001<br />
7. V.ROŞ, Dreptul proprietăţii intelectuale, Editura Global Lex, Bucureşti, 2001<br />
8. V.ROŞ, O.S.MATEI, D.BOGDAN, Dreptul proprietăţii intelectuale,Dreptul<br />
proprietăţii industriale. Mărcile şi indicaţiile geografice, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003<br />
9. T.MORRIS-SUZUKI, Capitalism in the Computer Age, în J.Davis, T.Hirschl şi<br />
M.Stack (Eds.), Cutting Edge: Technology, Information, Capitalism and Social Revolution,<br />
1997<br />
119
CRIMA ORGANIZATĂ ŞI CRIMINALITATEA<br />
ECONOMICO-FINANCIARĂ<br />
ORZA CARLA NICOLETA - ANAF<br />
IONELA GINA GHIŢĂ - Guvernul României – S.G.G.<br />
The criminal organizations that use smuggling are behind of the illegal transfers of<br />
murchandise, money and other values from one side of the world to another, and also<br />
because of them, huge summs of money are transfered with the final destination in the<br />
„tax paradises” to be laundred and recicled. It seems that without smuggling, all would<br />
be still and izolated in the area of organised crime.<br />
Unele forme de manifestare a criminalităţii<br />
nu pot fi concepute în afara filierelor,<br />
reţelelor sau, mai direct, organizaţiilor<br />
infracţionale, caracteristici şi ale<br />
contrabandei. Acceptând că aceasta se<br />
poate defini ca nerespectarea prohibiţiilor<br />
legale, a cotelor comerciale, a reglementărilor<br />
de import - export şi a taxelor impuse<br />
la trecerea mărfurilor peste frontierele<br />
naţionale 102 apare aproape „natural”<br />
ca „punerea în operă” a unor asemenea<br />
întreprinderi ilicite să fie rodul unor<br />
eforturi colective şi, mai rar, al unora<br />
individuale. Altfel spus, contrabanda<br />
practicată de unul singur este pe cât de<br />
sărăcăcioasă pe atât de expusă pericolelor<br />
de a fi descoperită şi lichidată.<br />
Când exasperarea autorităţilor atinge<br />
o limită critică, se decid adevărate campanii<br />
de combatere, primii căzuţi fiind<br />
contrabandiştii mărunţi şi solitari. Din<br />
acest motiv, dar şi pentru sporirea câştigurilor,<br />
s-a simţit nevoia asocierii, împărţirii<br />
sarcinilor şi, evident, a riscurilor şi veniturilor.<br />
Cu alte cuvinte, s-a înfiripat<br />
delincventa de antrepriză, sau corporaţia<br />
criminală, sau crima organizată. Este<br />
greu de apreciat momentul apariţiei<br />
acestui fenomen, probabil că a traversat<br />
veacurile odată cu civilizaţia umană căpătând<br />
trăsături mai mult sau mai puţin<br />
102 Buletinul Academiei de Poliţie Munster (Germania)<br />
nr. 3/2003, p. 97<br />
120<br />
accentuate de ia o perioadă istorică ta alta.<br />
Cei mai mulţi au asociat crima organizată<br />
MAFIEI, încât acest termen a devenit<br />
un fel de nume comun pentru toate<br />
corporaţiile criminale.<br />
În anul 1863, italienii Giuseppe<br />
Rizolleto şi Gaetano Moşea au publicat<br />
lucrarea „Mafioţii din Vicaria” 103 care a<br />
constituit un punct de referinţă pentru studiile<br />
ce au urmat. 104 Potrivit acestor<br />
autori, „Mafia reprezintă o expresie<br />
curentă, folosită pentru a desemna un<br />
grup de indivizi aroganţi şi violenţi, uniţi<br />
între ei prin raporturi secrete şi de temut,<br />
aflaţi la originea unor acţiuni criminale”.<br />
În literatura criminologică nu există încă<br />
un punct de vedere comun în privinţa<br />
definiţiei crimei organizate sau<br />
criminalităţii organizate.<br />
Americanul Donald Cressy (1919-<br />
1987) o diferenţia de „criminalitatea<br />
103 I.E. SANDU, Criminalitatea afacerilor, Ed. Nemira,<br />
Bucureşti, 1994, p. 276<br />
104 MAFIA este numele unei organizaţii celebre ale<br />
cărei origini au fost căutate în adâncurile antichităţii.<br />
Cuvântului ca atare i s-au identificat diferite<br />
semnificaţii cum ar fi: îndrăzneală, curaj, mândrie. Se<br />
pare că mai plauzibilă este aceea potrivit căreia<br />
MAFIA ar reprezenta abrevierea sloganului<br />
întrebuinţat de luptătorii sicilieni din timpul mişcării<br />
de eliberare de sub dominaţia normandă din 1282:<br />
„Morte Ai Francesi Italia Anela" („Italia doreşte<br />
moartea francezilor"), prescurtat M.A.F.I.A.; pentru<br />
detalii a se vedea Georgio Vergulini, istoria Mafiei,<br />
Ed. Enmar, 1998.
convenţională” prin dimensiuni şi structurarea<br />
grupurilor de infractori; ierarhie de<br />
comandă comparabilă cu a unei armate,<br />
planificare etc. 105 Britanicii Rowan<br />
Basworth-Daniels, Graham Daltmarch<br />
folosesc termeni precum „crima de antrepriză”<br />
sau „crimă organizată” definind-o<br />
ca fiind „comiterea planificată a unor infracţiuni<br />
în scopul obţinerii de profit sau<br />
control ... de două sau mai multe persoane<br />
care operează de mai mult timp,<br />
între care există o diviziune a muncii.” 106<br />
Unii analişti şi experţi în materie de criminalitate<br />
au descris un model al unei<br />
asemenea organizaţii având în vârful piramidei<br />
un director cu principala atribuţie<br />
de a asigura funcţionarea grupării în sensul<br />
„maximalizării profiturilor” 107 , un<br />
subdirector însărcinat cu conducerea<br />
executivă, un consilier, doi locotenenţi cu<br />
rol de supraveghetori tehnici şi trupa<br />
de soldaţi, „componenţii de rând ai<br />
bandei”. Prototipul era inspirat fireşte, de<br />
Mafia Siciliana sau Cosa Nostra.<br />
Alţi specialişti au încercat să definească<br />
fenomenul pornind de la grupurile<br />
de infractori cărora le-a relevat „structurarea”<br />
în vederea înfăptuirii activităţilor<br />
ilegale, având ca scop final îmbogăţirea<br />
fără limite a participanţilor. Alte definiţii<br />
ale crimei organizate se găsesc în<br />
acte normative interne 108 şi internaţionale<br />
109 majoritatea raportându-se la<br />
105<br />
D.R. CRESSY, Furtul poporului, New York,<br />
Harper end Row, Pistoale şi usturoi: mituri şi<br />
realitate despre criminalitatea organizată, Latayette,<br />
Indiana, Pradue Universsity Press, 1994; A. Dincu,<br />
Criminologie, Ed. Universităţii Bucureşti, 1998, p.<br />
19.<br />
106 C.VOICU – Criminalitatea afacerilor – Bucureşti,<br />
1997, Editura Inspectoratului General al Poliţiei, pag.<br />
19<br />
107 A. DINCU, Criminologie, Ed. Universităţii<br />
Bucureşti, 1998, p. 129.<br />
108 Codul penal italian, Codul de procedură penală al<br />
Mexicului, L. Nr. 39 din 21 ianuarie 2003 privind<br />
prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate,<br />
Codul penal român din 28 iunie 2004, publicat în<br />
Monitorul Oficial nr. 575 din 29 iunie 2004 (în<br />
continuare C.pen.ll).<br />
109 Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii<br />
121<br />
„grupuri de infractori constituite din cel<br />
puţin trei persoane”, organizate în scopul<br />
de a săvârşi infracţiuni grave, cu violenţă<br />
şi pentru obţinerea de profituri cât mai<br />
mari. Dincolo de diferenţele de formulare<br />
a definiţiilor, specialiştii au identificat<br />
şi puncte comune în abordarea<br />
fenomenului criminalităţii organizate,<br />
considerând că acesta se caracterizează<br />
printr-un înalt grad de secretizare,<br />
structurare şi compartimentare şi că, în<br />
prezent, constituie o ameninţare teribilă,<br />
care macină întregul sistem al societăţii<br />
contemporane.<br />
Încercând o separare sau o individualizare<br />
a marilor corporaţii criminale, Organizaţia<br />
Internaţională de Poliţie Criminală<br />
- OIPC -INTERPOL a ajuns la concluzia<br />
că acestea ar putea fi clasificate în<br />
cinci grupe distincte:<br />
1. Familiile mafiei, constituite pe<br />
structuri ierarhice, norme stricte de disciplină,<br />
cod de conduită, diversitate de activităţi<br />
ilicite (în S.U.A., în perioada<br />
1958-1968, existau circa 24 familii, fiecare<br />
având de la 20 la 700 membri cu un total<br />
cuprins între 500 şi 16.000 de persoane;<br />
cartelurile columbiene ale drogurilor; bandele<br />
de motociclişti).<br />
2. Organizaţiile profesionale, specializate<br />
pe una sau două activităţi delincvente<br />
(laboratoare clandestine pentru fabricarea<br />
drogurilor, traficul de maşini furate, contrabanda,<br />
traficul de persoane, imprimeriile<br />
clandestine de monedă falsă, jafuri, răpiri<br />
de persoane etc.).<br />
3. Organizaţii criminale etnice, constituite<br />
în urma producerii unor fenomene,<br />
procese împrejurări precum izolarea politică,<br />
economică, închiderea graniţelor, proceduri<br />
excesive de emigrare, disparitatea<br />
nivelurilor de viaţă („Triadele” chineze,<br />
„Yacuza” - grupări criminale japoneze,<br />
„Kastafaris” - grupări jamaicane).<br />
transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15<br />
noiembrie 2000, ratificată de România prin L. Nr. 565<br />
din 16 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial<br />
nr. 813 din 8 noiembrie 2002.
4. Organizaţii criminale specializate<br />
în reciclarea banilor, care îşi oferă „serviciile”<br />
deţinătorilor de mari sume lichide<br />
provenite din afaceri ilegale, oamenilor<br />
de afaceri care se sustrag de la plata impozitelor<br />
şi taxelor, persoanelor care au<br />
acumulat importante fonduri de pe urma<br />
corupţiei sau celor care deţin fonduri destinate<br />
corupţiei, în fine, posesorilor de capitaluri<br />
„jenante”.<br />
5. Organizaţiile teroriste internaţionale,<br />
specializate în asasinate<br />
„răpiri de persoane, atacuri cu bombe, deturnări<br />
de avioane, nave, mijloace<br />
rutiere etc., sub diferite motivaţii, de cele<br />
mai multe ori politice, sociale, militare,<br />
religioase, rasiale.<br />
Cu toate că, în principiu, nici o ţară nu<br />
pare să fi rămas în afara sferei de cuprindere<br />
a criminalităţii corporatiste, doar opt<br />
au făcut cunoscute organizaţiile criminale<br />
mai mari si mai importante care îşi desfăşoară<br />
activitatea pe teritoriul lor: 110<br />
China, Hong Kong, Taiwan: cele şase<br />
„Triade”;<br />
Columbia: cartelurile de la Medellin<br />
şi Gali;<br />
Italia: Mafia Siciliana sau Cosa<br />
Nostra, 'Ndrangheta Calabreză,<br />
Camorra Napolitană şi Sacra Corona<br />
Unita din Puglia;<br />
Japonia: Boryokudan, mai cunoscută<br />
ca „Yakuza”;<br />
Mexic: cartelurile Juarez, Tijuana si<br />
Golfului;<br />
Rusia: numeroase grupări ruseşti de<br />
rackeţi 111 şi caucaziene;<br />
Turcia: clanurile turco-kurde, cunoscute<br />
ca „Turcii”;<br />
S.U.A.: Mafia Americană sau<br />
Cosa Nostra cu ramificaţii şi în<br />
Canada.<br />
110<br />
Buletinul Academiei de Poliţie Munster<br />
(Germania) nr. 3/ 2003, p. 7.<br />
111 Acţiunile „racket", o practică a infractorilor din<br />
perioada de prohibiţie din S.U.A.,se caracterizau prin<br />
rapiditate şi surpriză; autorii unor asemenea acte,<br />
„rackeţii" percepeau „taxa de protecţie" pe care o<br />
impuneau prin violenţe inimaginabile<br />
122<br />
Toate aceste organizaţii şi altele, mai<br />
mici sau „nedeclarate” 112 desfăşoară la<br />
scară mare activităţi de contrabandă cu<br />
substanţe supuse controlului, cu droguri,<br />
ţigări, alcool, cafea, arme, imigranţi ilegali.<br />
Studiul criminalităţii organizate,<br />
corporatiste sau de antrepriză, presupune,<br />
aproape cu necesitate, includerea categoriei<br />
de „criminalitate a gulerelor albe”.<br />
Cel care a pus bazele cercetării acestui<br />
fenomen, Edwin Hardin Sutherland (1883-<br />
1950) 113 şi a folosit pentru prima dată<br />
noţiunea de „criminalitate în gulere albe”,<br />
s-a referit la persoane „onorabile” cu poziţii<br />
economice bune şi foarte bune, dar care<br />
erau implicate total în fapte de corupţie,<br />
abuz de încredere şi altele de acest gen.<br />
Cercetările ulterioare au relevant că<br />
delincventa „gulerelor albe” este o formă<br />
specifică a criminalităţii organizate, este<br />
crima celor puternici sau a celor care au legături<br />
cu cei puternici. 114<br />
Locul contrabandei în cadrul crimei<br />
organizate<br />
Dacă includerea contrabandei printre<br />
componentele criminalităţii organizate nu<br />
mai poate fi pusă în discuţie, trebuie văzut<br />
ce poziţie ocupă în cadrul acesteia. Chestiunea<br />
prezintă importanţă din perspectiva<br />
funcţiilor prospectivă şi profilactică ale<br />
ştiinţei criminologiei, dar şi din punct de<br />
vedere poliţienesc, pentru construirea strategiilor<br />
de acţiune, a programelor de măsuri<br />
şi a planurilor de activităţi.<br />
Stabilirea locului contrabandei în constelaţia<br />
crimei organizate nu presupune neapărat<br />
o clasificare în raport cu anumite<br />
criterii cum ar fi cel al pericolului imediat<br />
sau al cantităţii etc. De altfel, un asemenea<br />
„top” nu ar rezista ca durată, cunoscânduse<br />
caracterul dinamic al criminalităţii. Ceea<br />
ce astăzi pare enorm, mâine, ca urmare a<br />
unor evenimente, poate să pară minor, sau<br />
112 Din Coreea, Filipine, Thailanda, Israel etc.<br />
113<br />
E.H. SUTHERLAND, White collar criminaiity,<br />
American Sociological Review, 1940, vol.5, p. 1-12<br />
114 Pentru detalii a se vedea A. Dineu, op.cit, p. 131-136;
invers.<br />
În opinia noastră, localizarea contrabandei<br />
în cadrul criminalităţii de antrepriză ţine<br />
de istoricitatea manifestărilor fenomenului,<br />
de aptitudinea lui de a determina asocierea<br />
sau gruparea făptuitorilor, 115 de a impune şi<br />
a realiza conexiuni între infractorii de pretutindeni,<br />
precum şi de ameninţările pe care<br />
le generează la adresa echilibrului economic.<br />
Dacă unele forme ale criminalităţii organizate<br />
au apărut şi proliferat în ultima perioadă<br />
de timp, 116 iar altele „bântuie” mai<br />
mult pe anumite arii geografice, 117 contrabanda<br />
a existat dintotdeauna la scară planetară.<br />
Ea constituie un fel de infracţiune<br />
„pivot” pentru celelalte fapte incriminate<br />
penal din arealul corporatist şi tot ea a creat<br />
păienjenişul de relaţii dintre populaţiile lumii<br />
interlope. Traficul cu arme şi droguri<br />
dintr-o parte în alta a lumii se face prin<br />
contrabandă precum şi celelalte activităţi<br />
ilicite care implică circulaţia ocultă: trafic<br />
de fiinţe umane, materiale radioactive, de<br />
autoturisme furate etc.<br />
Din aceste considerente contrabanda<br />
este prezentă mereu în preocupările experţilor,<br />
analiştilor şi practicienilor, relevânduşi<br />
astfel locul central în contextul crimei organizate.<br />
Legea nr. 39/2003 privind prevenirea<br />
şi combaterea criminalităţii organizate<br />
enumera 20 de tipuri de infracţiuni grave<br />
în rândul cărora contrabanda ocupă locul al<br />
16-lea.<br />
Mai trebuie notat faptul că în lista infracţiunilor<br />
consacrate de dreptul comunitar<br />
european ca făcând parte din criminalitatea<br />
afacerilor cuprinsă în Recomandarea nr.<br />
R(81) 12 din 25 iunie 1981, adoptată de<br />
Comitetul Miniştrilor statelor membre ale<br />
Consiliului Europei, sunt incluse şi „infracţiunile<br />
vamale”. Acestea nu pot fi decât<br />
acte de contrabandă comise prin eludarea<br />
reglementărilor vamale, depăşiri de contingente,<br />
trafic de droguri, de armament,<br />
115 Cu tot ce decurge de aici: organizarea, pregătirea<br />
„acţiunilor”, susţinerea logistică etc.<br />
116 Exemple: traficul de materiale radioactive, infracţiunile<br />
în domeniul informaticii.<br />
117 Exemplu: traficul de fiinţe umane.<br />
123<br />
muniţii, substanţe nucleare ş.a.<br />
Marile organizaţii criminale prin contrabandă<br />
mijloceşte transferurile ilegale de<br />
mărfuri dintr-o parte în alta a lumii, a banilor<br />
şi altor valori şi tot prin intermediul ei<br />
sunt virate imensele sume de bani murdari<br />
destinaţi „paradisurilor fiscale” în vederea<br />
spălării şi reciclării. Se pare că fără contrabandă<br />
totul ar fi încremenit şi izolat în teritoriul<br />
crimei organizate.<br />
Conexiuni ale contrabandei cu alte<br />
forme ale crimei organizate<br />
Contrabanda nu este numai un „pivot”<br />
al crimei organizate ci şi un „liant” care facilitează<br />
conexiunea componentelor acesteia.<br />
Legăturile ei cu celelalte forme ale<br />
criminalităţii organizate sunt atât de vizibile<br />
încât nu trebuie demonstrate. Tot ce se<br />
cere este să fie observate, examinate şi cercetate<br />
spre a se putea desluşi rosturile<br />
care le guvernează şi le determină intercondiţionarea.<br />
Contingenţa contrabandei cu<br />
unele infracţiuni merge până acolo încât<br />
pot sa apară zone de confuzie, aşa cum<br />
stau lucrurile în cazul evaziunii fiscale.<br />
Practica judiciară a relevat legături ale<br />
contrabandei cu actele de corupţie, cu traficul<br />
de droguri, cu spălarea banilor, cu terorismul,<br />
cu migraţia clandestină ş.a.<br />
Contrabanda şi corupţia<br />
Asemenea contrabandei, corupţia este la<br />
fel de veche ca şi societatea. Vechimea ei,<br />
însă, nu-i afectează cu nimic actualitatea<br />
ci dimpotrivă specialiştii consideră ca a<br />
devenit o componentă clasică nu numai a<br />
crimei organizate ci şi a mediilor de afaceri.<br />
În ultima perioadă de timp, odată cu declanşarea<br />
procesului de globalizare economică,<br />
au sporit „oportunităţile” pentru corupţie.<br />
Imensul volum de bani pe care îi<br />
implică operaţiunile comerciale moderne<br />
este, | poate, cea mai importantă dintre ele.<br />
Însă această mare tentaţie nu ar însemna<br />
nimic dacă la îndemâna corupătorilor şi<br />
corupţilor nu s-ar afla regulile democraţiei<br />
de care cei interesaţi se folosesc din plin.<br />
Apoi lipsurile materiale care afectează o
mare parte a populaţiei şi care întreţin şi<br />
dezvoltă piaţa neagră de pretutindeni, fac<br />
din corupţie o întreprindere privată chiar în<br />
interiorul structurilor guvernamentale. În<br />
opinia celor mai mulţi specialişti, fenomenul<br />
de corupţie este greu de definit. Oricine<br />
îl poate observa şi identifica, dar este dificil<br />
de exprimat. Pentru unii corupţia este învăluită<br />
în confuzii conceptuale 118 . Termenul<br />
este adesea folosit pentru a acoperi o<br />
paletă foarte largă a delincventei. În vorbirea<br />
curentă, cuvântul are înţelesul de<br />
abatere de la moralitate, de la cinste, de la<br />
datorie. 119<br />
În plan juridic şi criminologie s-a admis<br />
părerea potrivit căreia corupţia constă<br />
în acceptarea de bani ori alte foloase de către<br />
funcţionarii publici, după îndeplinirea<br />
atribuţiilor de serviciu, sau pretinderea<br />
ori primirea de bani sau alte foloase ce nu li<br />
se cuvin, în scopul îndeplinirii unui act privitor<br />
la îndatoririle lor de serviciu sau săvârşirea<br />
unui act contrar acestor îndatoriri.<br />
Convenţia europeană pentru legislaţia<br />
penală cu privire la corupţie nu defineşte<br />
expresis verbis noţiunea juridică de corupţie,<br />
ci se referă la Infracţiuni individuale ca:<br />
„luarea de mită”, „darea de mită”, „primirea<br />
de foloase necuvenite”, „traficul de influenţă”,<br />
fapte incriminate în Codul penal<br />
român la art. 254-257 şi în Codul penal din<br />
28 iunie 2004 la art. 308-310 şi 312.<br />
Pe aceleaşi coordonate se înscriu şi prevederile<br />
Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru<br />
prevenirea, descoperirea şi sancţionarea<br />
faptelor de corupţie care stabilesc trei categorii<br />
de asemenea infracţiuni: cele de corupţie<br />
(art. 254-257 C.pen.), infracţiunile<br />
asimilate infracţiunilor de corupţie (art. 10-<br />
13 din lege) şi infracţiunile care sunt în legătură<br />
directă cu infracţiunile de corupţie<br />
sau cu cele asimilate acestora (art. 17 din<br />
lege).<br />
118 Buletin l, p. 63 - Raport prezentat la cel de-al Xlllea<br />
Colocviu de Criminologie de la Strasbourg (24-<br />
26 nov. 1999) de către prof. Maurica Punch de la<br />
Universitatea ESSEX din Regatul Unit,„Corupţia în<br />
poliţie şi prevenirea acesteia".<br />
119 Dicţionarul explicativ al limbii române, p. 201.<br />
124<br />
Prin urmare, în noţiunea de corupţie se<br />
cuprind infracţiunile de luare şi dare de<br />
mită, primirea de foloase necuvenite, traficul<br />
de influenţă, remuneraţia injustă incriminate<br />
de C.pen. precum şi cele asimilate<br />
acestora sau aflate în legătură directă cu ele<br />
ori cu infracţiunile asimilate corupţiei.<br />
În conformitate cu prevederile art. 17<br />
din Legea nr. 78/2000, printre infracţiunile<br />
care sunt în legătură directă cu infracţiunile<br />
de corupţie sau cu cele asimilate acestora<br />
se află şi contrabanda cu bunuri provenite<br />
din săvârşirea unei infracţiuni prevăzute<br />
în secţiunea a 2-a şi a 3-a sau săvârşită în<br />
realizarea scopului urmărit printr-o asemenea<br />
infracţiune. Aşadar legăturile contrabandei<br />
cu infracţiunile de corupţie sunt<br />
atât de puternice încât s-a impus incriminarea<br />
lor printr-o lege specială.<br />
Analiştii au observat că pe măsură ce<br />
corupătorii extrag tot mai mulţi bani din<br />
contrabandă, din piaţa neagră şi, în general,<br />
din activităţile ilegale, cu atât ei pot să mituiască<br />
vameşii, funcţionarii poliţiei de<br />
frontieră, judecători, procurori şi alte persoane<br />
oficiale care, în schimbul banilor sau altor<br />
foloase materiale ce constituie „obiectul<br />
mitei”, îi ajută să-şi dezvolte „afacerile”.<br />
Cu cât guvernul impune restricţii mai<br />
mari şi îngustează posibilităţile de comercializare<br />
liberă a unor produse, cu atât tentaţia<br />
de a alege calea contrabandei este mai<br />
mare. Dar cei care aleg cu adevărat o asemenea<br />
soluţie vor trebui să aibă în vedere<br />
nu numai „oportunităţile pieţei” moderne ci<br />
şi „rigorile” ei care impun în primul rând<br />
operaţiuni de mare anvergură, ceea ce nu<br />
se poate înfăptui fără „cointeresarea” funcţionarilor<br />
statului. Aceştia, de obicei şi<br />
pretutindeni prost plătiţi, vor constitui o „rezervă”<br />
sigură pentru recrutarea unor asemenea<br />
complici.<br />
Sistemul relaţional cvasiconspirat este,<br />
încă, atât de puternic încât mult-trâmbiţata<br />
regulă a eficienţei economice, a randamentului,<br />
nu mai reprezintă aproape nimic.<br />
De fapt în unele segmente ale comerţului<br />
a fi eficient înseamnă a avea „relaţii”,<br />
de cele mai multe ori acestea
educându-se la binomul corupător - corupt.<br />
Există diferenţe esenţiale între măruntul<br />
funcţionar corupt şi marii funcţionari<br />
guvernamentali, demnitari care primesc<br />
mită de la oamenii de afaceri. Contrabanda<br />
„serioasă” este mai totdeauna însoţită de<br />
marea corupţie. O mare sumă de bani este<br />
plătită pentru o „contraprestaţie” pe măsură.<br />
Unul dintre cele mai dure efecte ale<br />
alăturării contrabandă - corupţie este pierderea<br />
controlului asupra fenomenului.<br />
O importantă fracţiune din imensele<br />
profituri culese de pe urma contrabandei<br />
„serioase” este alocată campaniilor electorale<br />
(bani pentru partid), subvenţiilor ilegale<br />
care susţin o întreagă serie de acţiuni<br />
având drept scop alegerea unui candidat,<br />
numirea unor funcţionari, magistraţi, poliţişti<br />
care vor închide ochii atunci când trebuie<br />
şi numai cat trebuie. 120 Nu în ultimul<br />
rând, această profitabilă investiţie se va<br />
manifesta cu putere în sfera legislativă<br />
unde marii baroni ai contrabandei vor dicta,<br />
prin intermediul corupţiei cele mai convenabile<br />
legi.<br />
Contrabanda şi evaziunea fiscală<br />
O primă legătură între contrabandă şi<br />
evaziunea fiscală constă în faptul că ambele<br />
tipuri de criminalitate creează stări de pericol<br />
şi prejudicii care se reflectă în bugetul<br />
de stat. Evaziunea, în înţeles general - o<br />
sustragere de la ceva, 121 în domeniul fiscal<br />
desemnează o suită de acte materiale, activităţi<br />
sau atitudini care conduc la un numitor<br />
comun: neplata impozitelor şi taxelor.<br />
Contrabanda, în esenţa ei, nu este decât o<br />
eludare a taxelor vamale sau a celor care se<br />
percep cu ocazia trecerii frontierei.<br />
Uneori, datorită împrejurărilor în care<br />
au fost săvârşite sau descoperite una sau<br />
alta dintre cele două tipuri de infracţiuni,<br />
pot fi confundate. Lucrurile nu se opresc în<br />
acest punct deoarece, în goana după câştiguri<br />
„maximale” infractorii folosesc o gamă<br />
diversificată de mijloace şi metode pentru<br />
120 A. DINCU, op.cit., p. 133<br />
121 Dictionnaire usual, Larousse, Paris, p. 347<br />
125<br />
eludarea prevederilor legale. După ce mărfurile<br />
au fost procurate sau introduse în ţară<br />
prin încălcarea normelor vamale, adică prin<br />
sustragerea de la plata datoriilor către stat,<br />
ele sunt comercializate în aceeaşi manieră.<br />
Dacă mărfurile fac parte din categoria celor<br />
prohibite sau contingentate, cu siguranţă,<br />
comercializarea se va înfăptui în condiţiile<br />
pieţei negre.<br />
Enormele cantităţi de mărfuri plasate<br />
în circuitul subteran atrag sume dimensionate<br />
la nivelul acestora, periclitând piaţa de<br />
suprafaţă şi în final, repartizarea investiţiilor.<br />
Când şi când, îndelungata domnie a bunului<br />
plac din domeniul operaţiunilor de<br />
import sau export produce un fel de reacţie<br />
explozivă din partea autorităţilor. Indiferent<br />
de maşinaţiunile care se derulează în culise<br />
si de motivele care determină aplicarea<br />
câtorva lovituri (în fond nesemnificative<br />
pentru evoluţia fenomenului, dar importante<br />
în planul imaginii autorităţilor) baronii<br />
au trebuit să ţină seama de noile realităţi<br />
si să reconsidere unele metode, în consecinţă,<br />
ele au devenit mai subterane, „drapate”<br />
cu mai multă discreţie 122 şi cu o faţadă<br />
conformistă.<br />
Reglementările în materie 123 au contribuit<br />
şi ele la punerea în funcţiune a noilor<br />
metode de organizare şi de săvârşire a<br />
contrabandei, astfel încât fenomenul a căpătat<br />
noi forme de manifestare considerate<br />
de experţi ca fiind cvasicontrabandă. În<br />
esenţa ei, această nouă apariţie constă în<br />
diminuarea sau majorarea valorii facturilor<br />
la import sau export, manopere în urma cărora<br />
„importatorii” sau „exportatorii” se<br />
aleg cu profituri consistente, iar dezechilibrul<br />
de plăţi şi schimburi valutare se agravează<br />
şi mai mult. 124 În fine. presiunea „tandemului”<br />
contrabandă - evaziune fiscală<br />
122 A. DINCU, op.cit., p.131.<br />
123 Legea nr. 141/1997 privind C.vam. al României şi<br />
Regulamentul vamamal aprobat prin H.G. nr.<br />
1114/2001 publicată în M.Of. nr. 735 din 19<br />
noiembrie 2001.<br />
124 R.J. BARNET, R.E. MULER, Apreciere globală,<br />
puterea corporaţiilor multinaţionale, Simon şi<br />
Schuster, 1974, p. 15.
exercită asupra comercianţilor rămaşi,<br />
dintr-un motiv sau altul, în limitele legalităţii,<br />
este irezistibilă. Mulţi dintre cei înfrânţi<br />
se lasă seduşi de cântecul de sirenă al<br />
fărădelegii şi îngroaşă rândurile armatelor<br />
de evazionist şi contrabandişti. Poate că<br />
acest efect este cel mai periculos şi asupra<br />
lui ar trebui orientată întreaga atenţie. Şi<br />
asta cu atât mai mult cu cât cei care profesează<br />
asemenea gen de criminalitate se bucură<br />
de poziţii superioare. Ei sunt cei puternici<br />
sau cu legături în sfera celor puternici.<br />
125<br />
Contrabanda şi traficul de droguri<br />
Traficul, adică transportul şi comerţul<br />
ilicit 126 cu droguri datează de foarte multă<br />
vreme şi a fost prezent pretutindeni în<br />
lume. 127 De la început el s-a manifestat în<br />
strânsă legătură cu contrabanda întrucât de<br />
la producător şi până la consumator trebuiau<br />
parcurse distanţe mari şi uneori erau<br />
de trecut mai multe frontiere.<br />
La ora actuală, traficul de droguri reprezintă<br />
una dintre cele mai active forme<br />
de manifestare a crimei organizate transnaţionale.<br />
128 Profiturile realizate de pe urma<br />
acestor afaceri sunt atât de mari încât orice<br />
tentativă de a aproxima dimensiunile lor<br />
este inutilă. Singurele posibilităţi în acest<br />
sens ar fi estimările confiscărilor anuale de<br />
droguri, iar acestea reliefează sume incredibile,<br />
de ordinul miliardelor de dolari. Documentele<br />
O.N.U. avansează cifra de 180<br />
miliarde de dolari anual, venituri realizate<br />
de personajele puternice ale traficului global<br />
de narcotice.<br />
Avântul pe care l-a înregistrat fenomenul<br />
în ultima perioadă de timp 129 a<br />
125 A. Dincu, op.cit., p.133.<br />
126 Dicţionarul explicativ al Limbii Române, p. 964;<br />
Jenică Drăgan, Dicţionar de droguri, Ed. Naţional,<br />
Bucureşti, 2000, p. 257<br />
127 A se vedea în acest sens: I. Suceavă, “Miraj şi<br />
realitatea – Terorism, violenţă, toxicomanie”, Ed.<br />
Militară, Bucureşti, 1985; I. Suceavă, Flagelul<br />
stupefiantelor, Editura M.I., Bucureşti, 1987<br />
128 I.E. SANDU ş.a., op.cit., p, 295.<br />
129 I. SUCEAVĂ şi colab., Îndrumar privind controlul<br />
vamal antidrog, Bucureşti 1995; Jenmică Drăgan,<br />
determinat comunitatea internaţională să<br />
adopte măsuri de contracarare 130 şi să-şi<br />
unească eforturile în această direcţie.<br />
Aproape toate legislaţiile vamale impun<br />
prohibiţii în privinţa importului, exportului<br />
şi transportului de droguri, precursori şi alte<br />
substanţe toxice. Legea nr. 86/2006 privind<br />
C.vam. al României defineşte la art. 271<br />
contrabanda calificata ca fiind trecerea<br />
peste frontieră, fără autorizaţie, a armelor,<br />
muniţiilor, materialelor explozive sau radioactive,<br />
produselor şi substanţelor stupefiante<br />
şi psihotrope şi substanţelor chimice<br />
esenţiale, produselor şi substanţelor<br />
toxice. La rândul său, Legea nr. 143 din 26<br />
iulie 2000 privind combaterea traficului şi<br />
consumului ilicit de droguri incriminează la<br />
art. 3 alin. 1 şi 2 introducerea sau scoaterea<br />
din ţară, precum şi importul ori exportul<br />
de droguri, fără drept, în acelaşi registru,<br />
Codul penal din 28 iunie 2004 incriminează<br />
traficul ilicit de droguri (art.<br />
386), nerespectarea dispoziţiilor privind<br />
administrarea ilicită a drogurilor (art.<br />
387) şi nerespectarea dispoziţiilor privind<br />
regimul precursorilor (art. 389).<br />
Aceste măsuri din plan legislativ au fost<br />
determinate de o realitate care ne relevă,<br />
fără nici o îndoială, că drogurile au constituit<br />
şi continuă să constituie un obiect preferat<br />
al contrabandiştilor. Specialiştii arată<br />
că, spre exemplu, la Amsterdam au fost<br />
aduse prin contrabandă în 1992 între 5.000<br />
şi 10.000 kg droguri, din care s-au confiscat<br />
doar 226 kg. 131 Aceste cantităţi impresionante<br />
sunt aduse din Asia de SE, Orientul<br />
Apropiat şi Mijlociu şi, mai nou, din America<br />
Latină.<br />
Din aceste „locuri de origine” si până<br />
la consumatori, drogurile străbat teritorii<br />
pe calea contrabandei organizată de veritabili<br />
experţi ce fac parte din filiere internaţionale.<br />
Ultimele analize poliţieneşti arată că<br />
Laboratoare clandestine, Ed. M.I., 1998, p. 5<br />
130 A se vedea Convenţia Naţiunilor Unite împotriva<br />
traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope,<br />
Viena, 1988.<br />
131 F. SANDU ., Stop drogurilor, Ed. Sylvi, Bucureşti,<br />
2002, p. 17.<br />
126
în România, traficul şi consumul ilicit de<br />
droguri au înregistrat creşteri semnificative<br />
de la an la an, ajungând un fenomen<br />
complex sub toate aspectele: organizarea<br />
reţelelor de traficanţi, a dealer-ilor, extinderea<br />
la nivel naţional, stabilirea de conexiuni<br />
în zona balcanică şi în plan internaţional.<br />
Pe de altă parte previziunile sunt la fel<br />
de sumbre: creşterea pericolelor de infestare<br />
cu HIV-SIDA, hepatita „C”, dezvoltarea<br />
reţelelor de aprovizionare şi distribuţie,<br />
creşterea periculozităţii infractorilor etc.<br />
Dintre factorii care influenţează toate<br />
acestea reţinem doar poziţia geografică a<br />
României, deschiderea graniţelor, sumele<br />
deosebit de mari vehiculate în lumea traficului<br />
de droguri, sărăcia şi mizeria.<br />
Contrabanda şi spălarea banilor<br />
„Spălarea banilor” este o expresie tipic<br />
americană care desemnează investirea<br />
în afaceri licite a banilor obţinuţi pe urma<br />
unor activităţi criminale. Pentru securizarea<br />
unor asemenea „operaţiuni” se folosesc<br />
circuite financiare complicate (cu cât mai<br />
complicate cu atât mai sigure) şi de preferinţa<br />
cu legături internaţionale.<br />
În conformitate cu prevederile art. 23<br />
alin. (1) din Legea. nr. 656 din 7 decembrie<br />
2002( cu modificările şi completările ulterioare)<br />
pentru prevenirea, sancţionarea<br />
spălării banilor şi finanţării actelor de terorism,<br />
următoarele fapte constituie infracţiunea<br />
de spălare a banilor:<br />
schimbarea sau transferul de bunuri,<br />
cunoscând că provin din săvârşirea de<br />
infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării<br />
originii ilicite a acestor bunuri sau<br />
în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit<br />
infracţiunea din care provin bunurile să se<br />
sustragă de la urmărire, judecată sau executarea<br />
pedepsei;<br />
ascunderea sau disimularea adevăratei<br />
naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei,<br />
a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor<br />
ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând<br />
că bunurile provin din săvârşirea<br />
de infracţiuni;<br />
127<br />
dobândirea, deţinerea sau folosirea<br />
de bunuri, cunoscând că acestea provin din<br />
săvârşirea de infracţiuni.<br />
În România post-decembristă, cea mai<br />
uzitată formă de obţinere a banilor a fost<br />
contrabanda cu ţigări, cafea şi alcool care,<br />
odată introduse prin manopere frauduloase<br />
(subevaluarea facturilor şi alte modalităţi)<br />
au fost comercializate ilegal prin intermediul<br />
firmelor „fantomă”.<br />
Conform statisticilor poliţiei, în perioada<br />
1990-2008 au fost confiscate mărfuri<br />
de contrabandă în valoare de circa 950 miliarde<br />
lei, dar nimeni nu poate aproxima la<br />
cât se ridică valoarea mărfurilor introduse<br />
prin contrabandă, valorificate şi, ca atare,<br />
neconfiscate de autorităţi. Cu siguranţă,<br />
această valoare, cu mult mai mare decât ce<br />
s-a confiscat, a fost spălată şi reintrodusă în<br />
circuitul legal.<br />
Spălarea banilor închide practic cercul<br />
infracţional început prin săvârşirea uneia<br />
dintre infracţiunile prevăzute de lege<br />
(contrabandă, trafic de droguri, armament,<br />
de maşini furate etc.), se continuă prin obţinerea<br />
„banilor murdari” şi se finalizează<br />
prin spălarea acestora. 132<br />
Prin urmare, spălarea banilor reprezintă<br />
un ciclu care începe cu o infracţiune<br />
şi se încheie cu altă infracţiune. Începe cu<br />
traficul de arme şi se termină cu spălarea<br />
sumelor rezultate în urma acestora.<br />
Conexiunea contrabandei cu spălarea<br />
banilor este mai mult decât evidentă, având<br />
în vedere rolul de generator de bani negri<br />
al celei dintâi, în practică s-a constatat însă<br />
că una din metodele cele mai folosite de<br />
spălare a banilor a fost contrabanda cu valută,<br />
adică scoaterea din ţară a valutei obţinută<br />
din afaceri ilegale.<br />
Într-un asemenea context se poate concluziona<br />
că în cadrul relaţiei contrabandă -<br />
spălarea banilor , prima din ele are un rol<br />
dublu: acela de generator de fonduri ilegale<br />
(bani murdari) şi acela de metodă practică<br />
de spălare a banilor negri.<br />
Contrabanda şi terorismul<br />
132 C. VOICU, op. cit, p. 12.
Cuvânt de origine latină, 133 terorism are<br />
semnificaţia de înfricoşare a unei persoane<br />
prin acte de violenţă. 134 Terorismul ca metodă<br />
de acţiune a fost practicat din timpuri<br />
străvechi, numindu-se după epocă tiranicid,<br />
regicid, etc. Având cauze profunde şi o<br />
motivaţie diversificată în cadrul căreia se<br />
remarcă aceea de natură politico-ideologică,<br />
terorismul a fost definit în raport de<br />
interesele promotorilor respectivelor politici<br />
sau ideologii. Se apreciază că până în<br />
prezent s-au avansat peste 100 de definiţii<br />
care însă nu înglobează totalitatea trăsăturilor<br />
terorismului sau pe cele comune tuturor<br />
formelor de manifestare a fenomenului.<br />
Cu toate acestea, în doctrina românească<br />
există definiţii cuprinzătoare şi în<br />
măsură să contureze corect imaginea lui de<br />
fapt social. Astfel, unii au considerat că „terorismul<br />
constituie săvârşirea unei crime<br />
sau a unui delict printr-o metodă specifică<br />
ce se caracterizează prin violenţă şi intimidare”.<br />
135 Alţii au arătat ca terorismul este<br />
folosirea violenţei sau ameninţării cu violenţa<br />
în scopuri politice de către persoane<br />
sau grupuri, indiferent dacă acţionează<br />
pentru sau împotriva autorităţii guvernamentale<br />
instituite, dacă asemenea acţiuni<br />
urmăresc influenţarea unui grup ţinta aflat<br />
dincolo de victima sau victimele imediate.<br />
136<br />
O.U.G. nr. 141 din 25 octombrie 2001<br />
pentru sancţionarea unor acte de terorism şi<br />
a unor fapte de încălcare a ordinii publice<br />
aprobată prin Legea. nr. 472 din 9 iulie<br />
2002 defineşte actele de terorism ca fiind<br />
săvârşirea unor infracţiuni în scopul tulburării<br />
grave a ordinii publice prin intimidare,<br />
teroare sau prin crearea unor stări de panică.<br />
Infracţiunile care constituie prin ele<br />
însele latura obiectivă a terorismului sunt<br />
enumerate în concret de O.U.G. nr.<br />
133 Teror - teroris = groază, frică, spaimă provocată<br />
premeditat prin ameninţare şi intimidare.<br />
134<br />
ION BODUNESCU, Flagelul terorismului<br />
internaţional, Ed. Militară, 1978, p. 25.<br />
135 I. BODUNESCU, op.cit., p. 29-30.<br />
136<br />
GHEORGHE ARĂDĂVOAICE ş.a. Terorism,<br />
Antiterorism, Contraterorism, Ed. Antet, Bucureşti, 1997<br />
128<br />
141/2001 şi amintim doar omorul, vătămarea<br />
corporală gravă, lipsirea de libertate în<br />
mod ilegal, distrugerea, nerespectarea regimului<br />
armelor şi muniţiilor, nerespectarea<br />
regimului materialelor nucleare şi a<br />
altor materii radioactive etc. Aceiaşi situaţie<br />
constatăm şi în privinţa art. 295-300<br />
din Codul penal din 28 iunie 2004.<br />
De remarcat că, printre acestea nu se<br />
află nominalizate contrabanda, traficul de<br />
stupefiante, de fiinţe umane ş.a. din<br />
această categorie. Asta nu înseamnă că terorismul<br />
nu are nici o legătură cu infracţiunea<br />
de contrabandă sau cu altele asemănătoare.<br />
Dimpotrivă, între cele două tipologii<br />
criminale există conexiuni foarte<br />
strânse. Observatorii le-au denumit „întrepătrunderi”<br />
sau „convergenţe”, apreciind<br />
că se manifestă mai ales cu privire la contrabandă,<br />
trafic ilicit de droguri, organizarea<br />
unor reţele de prostituţie.<br />
După încetarea războiului rece, multe<br />
dintre organizaţiile teroriste s-au trezit fără<br />
„sponsori”, iar pentru procurarea fondurilor<br />
necesare susţinerii logistice a acţiunilor au<br />
trebuit să se implice în activităţi criminale.<br />
Mai întâi i-au „taxat” pe cei care practicau<br />
contrabanda măruntă sau mijlocie, mai rar<br />
pe marii contrabandişti, apoi au trecut la<br />
desfăşurarea directă a unor operaţiuni de<br />
această factură. Cu timpul organizaţiile teroriste<br />
au început să lucreze selectiv, criteriul<br />
alegerii constituindu-l, fireşte, mărimea<br />
profitului, îndeobşte este preferată contrabanda<br />
cu droguri, cu armament, materiale<br />
nucleare, în general produse prohibite a<br />
căror valoare creşte tocmai din cauza<br />
acestui caracter al lor.<br />
Un exemplu recent şi dintr-o zonă apropiată<br />
ni-l oferă „Armata de Eliberare din<br />
Kosovo” (U.C.K.) - formaţiune paramilitară<br />
a etnicilor albanezi. Unele publicaţii<br />
germane, dar şi rapoarte ale forurilor<br />
internaţionale relevau prin anii 1996-<br />
1998 că asistenţa financiară pentru U.C.K.<br />
era asigurată de mafia albaneză. Cea mai<br />
mare parte a fondurilor acestei organizaţii<br />
proveneau din contrabanda cu droguri, ţigări,<br />
alcool, arme, maşini furate, din re-
ţelele de prostituţie şi din spălarea banilor<br />
murdari.<br />
După cum se vede întrepătrunderea sau<br />
convergenţa terorismului cu crima organizată<br />
în general şi contrabanda în special<br />
este destul de puternică, aproape generalizată,<br />
ceea ce îi asigură o autonomie totală.<br />
Contrabanda şi migraţia clandestină<br />
Din totdeauna cauzele migraţiei populaţiei<br />
dintr-o parte în alta a lumii au fost, în<br />
primul rând, de natură economică (sărăcia)<br />
şi apoi politico-religioase (persecuţii, conflicte<br />
armate) şi chiar climaterice, în prezent,<br />
cauza majoră a migraţiei o reprezintă<br />
starea economică de subdezvoltare. Populaţiile<br />
din statele subdezvoltate manifestă<br />
tendinţa de a se deplasa către cele dezvoltate,<br />
cu precădere cele situate în Europa Occidentală.<br />
Când dorinţa de emigrare nu poate fi<br />
satisfăcută pe cale legală, potenţialii<br />
migranţi apelează la metode ilegale pentru<br />
a ajunge în zonele vizate, sau la intermediari<br />
care aparţin mediilor crimei organizate.<br />
Amăgiţi de iluzia unei vieţi mai bune,<br />
cei mai mulţi emigranţi sfârşesc prin a se<br />
regăsi într-o ţară străină, fără un statut juridic<br />
cert, siliţi să accepte practicarea muncii<br />
la negru sau să se prostitueze pentru a<br />
supravieţui. De aici alte implicaţii grave ale<br />
migraţiei clandestine, printre care „traficul<br />
de fiinţe umane” sau „traficul de carne vie”,<br />
adevărată formă de sclavagism.<br />
Trecerea ilegală a frontierelor de către<br />
cei animaţi de dorinţa migrării spre tărâmuri<br />
ale făgăduinţei, singuri sau într-un cadru<br />
organizat, transportând mărfuri sau alte<br />
bunuri, cu mijloace de transport sau fără<br />
asemenea mijloace, implică încălcarea regimului<br />
frontierei de stat. Analiştii au denumit<br />
acest fenomen criminalitate transfrontalieră<br />
şi au constatat că el poate avea<br />
ca obiect contrabanda, traficul de persoane,<br />
traficul de droguri, de maşini, de substanţe<br />
periculoase, armament, muniţii, substanţe<br />
explozive, traficul de bancnote şi titluri de<br />
valoare, obiecte de artă, obiecte de patrimoniu,<br />
alte bunuri.<br />
129<br />
Conexiunile contrabandei cu migraţia<br />
clandestină ar consta în aceea că ambele<br />
fenomene se consumă, parţial sau în totalitate,<br />
în raport cu regimul de frontieră şi<br />
cu cel vamal, se desfăşoară în forme organizate<br />
de tipul filierelor internaţionale<br />
(uneori aceleaşi), organizatorii urmărind<br />
profitul material rapid.<br />
Studiile recente întreprinse de autorităţile<br />
statelor vizate de fenomen au relevat<br />
că dimensiunile acestuia sunt fără precedent.<br />
Centrul internaţional de Dezvoltare a<br />
Poliţiei Migrării din Austria (cu sediul la<br />
Viena) a estimat că anual intră clandestin în<br />
ţările Europei de Vest circa 300.000 persoane.<br />
Cele mai multe dintre acestea vin din<br />
India, Pakistan, Somalia, Nigeria urmând<br />
ruta poloneză. Dinspre sud, turcii, bulgarii,<br />
sârbii, albanezii, românii ş.a. ajung mai<br />
întâi legal în Polonia şi de aici trec ilegal<br />
în Germania.<br />
După eliminarea vizelor pentru cetăţenii<br />
români care călătoresc în spaţiul Schengen,<br />
migraţia acestora a căpătat alte configuraţii,<br />
la fel şi „convergenţa” cu infracţiunea de<br />
contrabandă. Cu toate acestea, observatorii<br />
fenomenului sunt sceptici cu privire la<br />
posibile ameliorări în această direcţie.<br />
Concluziile existente în ceea ce priveşte<br />
definirea şi clasificarea conceptuală a noţiunilor<br />
de mai sus au repercusiuni atât la nivel<br />
naţional, cât şi internaţional, în sensul că nu<br />
se pot stabili cele mai eficiente strategii de<br />
contracarare a fenomenelor de criminalitate,<br />
crimă organizată şi mafie, în condiţiile în<br />
care nu există o viziune clară a fiecărui stat<br />
în parte asupra problemelor de natură infracţională<br />
cu care se confruntă.<br />
În acelaşi timp, mai mult ca oricând, lumea<br />
de astăzi este confruntată cu un inamic<br />
nou, „crima strategică”, care este o combinaţie<br />
de crimă organizată, trafic de droguri şi<br />
acte terorism, cu o întindere şi conţinut larg<br />
ce ameninţă grav puterea legitimă a statelor.<br />
Exponenţii acestor activităţi criminale şiau<br />
creat propriul lor imperiu fără graniţe,<br />
speculând cu tenacitate şi imaginaţie orice
disfuncţie din interiorul statelor, fie ele bogate<br />
sau sărace. La nivel planetar se apreciază<br />
că se realizează, anual, afaceri ilicite al<br />
căror produs financiar depăşeşte 1200 miliarde<br />
dolari 137 .<br />
Crima organizată transfrontalieră reprezintă<br />
poate cea mai puternică ameninţare<br />
contemporană la adresa securităţii statelor<br />
lumii, iar reţelele transnaţionale nu pot fi destructurate<br />
fără conjugarea unor măsuri unitare<br />
din partea tuturor autorităţilor specializate<br />
în ofensiva antiinfracţională.<br />
Organizaţiile criminale evoluează de cele<br />
mai multe ori în relaţie directă cu economia.<br />
Principala forţă a organizaţiilor criminale,<br />
astăzi din ce în ce mai flexibile, reactive şi<br />
capabile să se integreze într-o economie globalizată,<br />
nu constă în creativitatea lor în sensul<br />
propriu al cuvântului, ci în capacitatea pe<br />
care o au de a se adapta şi integra în economia<br />
legală.<br />
Organizaţiile mafiote se folosesc de vulnerabilităţile<br />
din sectoarele în care se poate<br />
pătrunde cu uşurinţă, ca urmare a imperfecţiunilor<br />
sistemului legal. Ele sesizează toate<br />
oportunităţile pentru a intra în centrele de<br />
decizie ale lumii economice, sociale şi politice.<br />
Dezvoltarea lor este consecinţa capacităţii<br />
lor de adaptare şi de reacţie la schimbările<br />
din lumea legală.<br />
BIBLIOGRAFIE:<br />
1. A.DINCU, Criminologie, Ed. Universităţii Bucureşti, 1998<br />
2. C.VOICU Criminalitatea afacerilor Bucureşti, 1997, Editura Inspectoratului General<br />
al Poliţiei<br />
3. E.H. SUTHERLAND, White collar criminaiity, American Sociological Review, 1940<br />
4. F. SANDU ., Stop drogurilor, Ed. Sylvi, Bucureşti, 2002<br />
5. G. ARĂDĂVOAICE ş.a. Terorism, Antiterorism, Contraterorism, Ed. Antet, Bucureşti, 1997<br />
6. I.E. SANDU, Criminalitatea afacerilor, Ed. Nemira, Bucureşti, 1994<br />
7. I. BODUNESCU, Flagelul terorismului internaţional, Ed. Militară, 1978<br />
8. I.SUCEAVĂ şi colab., Îndrumar privind controlul vamal antidrog, Bucureşti 1995;<br />
Jenmică Drăgan, Laboratoare clandestine, Ed. M.I., 1998<br />
9. R.J. BARNET, R.E. MULER, Apreciere globală, puterea corporaţiilor multinaţionale,<br />
Simon şi Schuster, 1974<br />
137 Informare G:A:F:I: 2006<br />
130
JOCURILE DE NOROC PE INTERNET<br />
ALEXANDRU DANIEL CODESCU<br />
„On behalf of the committee, (...) have the chance essentially to put on record with<br />
this question our concern about the developments of online gambling, and indeed the<br />
gambling sector overall and some of the many uncertainties that are arising about the<br />
whole legislative regime for gambling within the internal market”<br />
Malcom Harbour,<br />
Preşedinte / Committee on the Internal Market and Consumer Protection,<br />
in fata discutiei avute in Parlamentul Europea cu Comisarul European Michel Barniet<br />
(Internal Market and Services)<br />
Abordarea acestui subiect reprezintă in<br />
mod direct, atât pentru România cat si pentru<br />
statele membre ale UE, deschidere cutiei<br />
Pandorei. Jocurile de noroc on line au<br />
invadat spaţiul de internet, toata media,<br />
afectând in mod direct inclusiv organizatorii<br />
de jocuri de noroc live înregistraţi in<br />
România.<br />
Având in vedere ca operatorii on line,<br />
care au implementata o politica extrem de<br />
eficienta in a-si selecta sau identifica noi<br />
piete (jurisdictii) si clientela, au<br />
constientizat „potentialul” incredibil reprezentat<br />
de cleintii romani.<br />
In fapt, in acest moment, toata lumea<br />
poate sa intre intr-un „cazino”: minori,<br />
dependenti de jocuri de noroc, persoane<br />
trecute pe lista neagra a cazinourilor live,<br />
persoane care nu vor sa isi dezvaluie identitatea,<br />
infractori, etc.<br />
Trebuie doar sa ai la indemana un instrument<br />
financiar, un card bancar, fara ca<br />
cineva sa cerceteze daca proprietarul<br />
cardului este aceeasi peroana cu clientul<br />
efectiv.<br />
Cam asa arata o piata nereglementata,<br />
care atrage inerent infractori si care calca in<br />
picioare orice element de protectie sociala.<br />
Principiul discutiei nu este daca sau nu<br />
sa se autorizeze acest tip de joc de noroc in<br />
<strong>Romania</strong>, ci importanta si necesitatea reglementarii<br />
si supravegherii acestui domeniu.<br />
Dar reglementarea acestui sector este<br />
extrem de „groaie”, deoarece orice cadrul<br />
legislativ al unui stat sau orice norma din<br />
acest domeniu contravine la un anumit<br />
moment cu alte acte normative comunitare,<br />
cu referinta la libertatile pietei economice.<br />
Domeniul jocurilor de noroc, mai ales a<br />
celor on line, a fost „evitat” de Comisia Europeana<br />
pentru a fi integrat in Directive<br />
si/sau Regulamente specifice. In ceea ce<br />
pribeste vointa politica europeana, acest<br />
sector nu a intrat in dezbateri de fond decat<br />
in ultima perioada, datorita numarului considerabil<br />
de proceduri de infrigement<br />
initiate de Comisia Europeana prin intermediul<br />
DG Internal Market / Services.<br />
Deşi nu exista o reglementare unitara la<br />
nivel european asupra jocurilor de noroc<br />
(de tip Directiva, Regulament), DG IMS a<br />
evaluat cadrul legislativ al fiecărui stat<br />
membru din prisma anumitor recomandări<br />
si/sau cerinţe introduse in documentaţii<br />
subsecvente, specifice domeniului economic<br />
(ex. Directiva pt. piata interna a serviciilor).<br />
Având in vedere masurile interne restrictive<br />
impuse de anumite state membre<br />
asupra jocurilor de noroc on line (ex. Portugalia,<br />
Italia, Germania, Grecia, etc), dar si<br />
131
intenţia de autorizare si licenţiere a acestora<br />
(ex. Estonia, etc), grupurile politice parlamentare<br />
au solicitat in mod expres Comisiei<br />
Europene stabilirea unor masuri specifice si<br />
a unui cadrul de reglementare unitar.<br />
Vointa politica europeana induce catre<br />
un cadru comun de reglementare pentru<br />
statele membre, in contextul creşterii interesului<br />
pentru jocurile de noroc transfrontaliere,<br />
care atrag minori, creează dependenta<br />
si încurajează crima organizata (care<br />
orice alt domeniu nereglementat unitar.<br />
Unele statele membre au încercat sa interzică<br />
jocurile de noroc on line transfrontaliere,<br />
insa Comisia Europeana a lansat împotriva<br />
acestora procedura de încălcare a<br />
dreptului comunitar (infrigement), fapt care<br />
a condus catre dezbari aprige in Parlamentul<br />
European, din prisma masurilor impuse<br />
unor state si, evident, a „viziunii” altor<br />
state.<br />
Problematica legata de jocurile de noroc<br />
on line nu poate fi dezbatuta doar printr-un<br />
singur articol, pentru ca nivel de resurse<br />
tehnice si informationale este extrem de ridicat<br />
(data tehnice, prevederi comunitare,<br />
probleme de investigarea internationala inter-jurisdictii,<br />
etc). Necesitatea acestor resurse<br />
fac inclusiv ca statele membre sa nu<br />
fie asa de atrase asupra acestei confruntari<br />
politice, datorita unui sistem intern de supraveghere<br />
si reglementare destul de limitat.<br />
In acelasi timp, explozia acestui domeniu<br />
de activitate a facut ca aproare toate<br />
statele membre UE sa iasa din<br />
impasibiliate.<br />
Partea I<br />
RISCURI ŞI VULNERABILITĂŢI<br />
SPECIFICE JOCURILOR DE NOROC<br />
ON LINE<br />
132<br />
1. RISCUL GEOGRAFIC<br />
Locaţia clientului<br />
In principal, evaluarea acestui risc este<br />
in stransa legata de operarea tranzactiilor<br />
transnationale cu jurisdictii care sunt considerate<br />
a avea o expunere ridicata fata de<br />
riscul de spalare a banilor si de finantare a<br />
terorismului.<br />
Statele si/sau zonele care intra in aceasta<br />
categorie au fost identificate de forurile<br />
internationale cu atributii fata de evaluarea<br />
sistemelor nationale de prevenire si combatere<br />
a spalarii banilor si a finantarii terorismului.<br />
Expunerea fata de acest tip de risc este<br />
specifica sectorului financiar, fiind insa<br />
subsecventa oricaror domenii de activitate<br />
care se utilizeaza instrumente financiare.<br />
In fapt, nefiind o restrictie expresa in<br />
acest sens in toate jurisdictiile, anumiti organizatorii<br />
de jocuri on line accepta plati de<br />
la institutii financiare inregistrate in zonele<br />
de risc, identificate de FATF,<br />
MONEYVAL, CE, FMI, Banca Mondiala,<br />
etc.<br />
In acest sens, au fost elaborate liste specifice<br />
de catre urmatoarele organizatii<br />
internationale din domeniul CSB / CFT:<br />
FATF – Financial Action Task Force<br />
Organism inter-guvernamental stabilit in<br />
anul 1989 in urma Sumitului G7 de la Paris,<br />
in scopul dezvoltării, implementării si promovării<br />
de politici naţionale si internaţionale<br />
in vederea combaterii spalarii banilor<br />
si a finantarii terorismului.<br />
Presedintii statelor G7 (inclusiv sefii de<br />
guverne), alaturi de Presedintele Comisiei<br />
Europene, au decis infiintarea acestui organism<br />
ca un raspuns fata de pericolul si<br />
vulnerabilitatile sistemului financiar (in<br />
special bancar) asupra riscului de spalare a<br />
banilor.<br />
FATF a fost însărcinat cu responsabilitatea<br />
examinării tehnicilor de spalare a banilor<br />
si a trendurilor din domeniu, având<br />
totodată rolul de a dezvolta masuri specifice<br />
de prevenire si combatere.<br />
In anul 1990, FATF a emis 40 de Recomandări<br />
cu scopul de a implementa un plan<br />
de acţiune la nivel naţional si internaţional,<br />
fiind elaborate o serie de masuri care trebuiesc<br />
impuse jurisdicţiilor pentru a se<br />
combate spalarea banilor.
Aceste Recomandări au fost revizuite<br />
de-a lungul timpului, fiind dezvoltate documente<br />
secundare de interpretare (Note<br />
interpretative, etc).<br />
Având in vedere proliferarea amenintarii<br />
reprezentate de actele de terorism, FATF<br />
este însărcinat începând cu anul 2001 sa<br />
elaboreze standarde si masuri specifice in<br />
ceea ce priveşte combaterea finantarii terorismul.<br />
In acest sens, in perioada 2001-2004,<br />
FATF revizuieste standardele deja elaborate<br />
si emite 9 Recomandari Speciale, fiind<br />
intarita viziunea internationala privind impunerea<br />
unor masuri complexe de conformare<br />
cu aceste standarde.<br />
133<br />
Comitetul Moneyval / Consiliul Europei<br />
Consiliul Europei a fost primul organism<br />
international care a evidentiat importanta<br />
elaborarii si implementarii unor masuri<br />
in ceea ce priveste prevenirea si combaterea<br />
spalarii banilor.<br />
In anul 1997 a fost infiintat Comitetul<br />
Expertilor pentru Evaluarea Masurilor de<br />
Prevenire a Spalarii Banilor si a Finantarii<br />
Terorismului / Moneyval.<br />
Moneyval este recunoscut international<br />
ca un for de specialitate regional, incadrat<br />
in categoria FSRB (Organism Regional de<br />
tip FATF), fiind de departe cel mai important<br />
din aceasta categorie.<br />
Comitetul este indrituit sa evalueze sistemele<br />
nationale CSB / CFT ale statelor<br />
membre, atribuind ratinguri privind conformarea<br />
cu standardele internationale din<br />
acest domeniu.<br />
Evaluarea expertilor Moneyval este deosebit<br />
de importanta, in contextul in care<br />
pentru un anumit grad de neconformare<br />
poate emite si impune masuri de<br />
restrictionare a relatiilor (in special financiare)<br />
dintre institutiile statelor membre si<br />
institutiile statului evaluat cu un grad<br />
necorespunzator de conformare.<br />
In aceeasi ordine de idei, procedura de<br />
evaluare a Moneyval este extrem de complexa;<br />
aceasta priveşte conformarea sectorului<br />
financiar si non-financiar, conformarea<br />
cadrului legislativ si/sau de reglementare<br />
din acest domeniu, eficienta punerii in<br />
aplicare a masurilor de către autoritatile<br />
responsabile, eficienta activitatii<br />
desfasurate de aceste autoritati, etc.<br />
Alte foruri de evaluare: FMI, Banca<br />
Mondiala, Comisia Europeana etc<br />
2. RISCUL TRANZACTIONAL<br />
Bunuri de provenienţă ilicită<br />
Expunerea fata de acest risc este, in<br />
principal, identica altor sectoare similare,<br />
cu mentiunea ca, in acest context, este considerabil<br />
amplificata de numarul foarte<br />
mare de tranzactii operate intre clienti si<br />
organizatorii de jocuri de noroc on line.<br />
Datorita sistemului rudimentar si ineficient<br />
de evaluare a riscului implementat de<br />
operatori, aceasta expunere reprezinta una<br />
dintre cele mai mari vulnerabilitati ale<br />
acestui sector fata de riscul de spalare a banilor<br />
si de finantare a terorismului.<br />
Marii operatori din acest sector au implementat<br />
anumite sisteme de securitate in<br />
scopul minimalizarii acestui risc, urmarind<br />
jucatorii si/sau conturile care utilizeaza<br />
tranzactii cu sume importante. In mod special,<br />
masurile de prevenire elaborate de<br />
operatorii important sunt concentrate pe<br />
sistemul de evaluare high spenders / high<br />
accounts.<br />
In mod evident, „constientizarea” organizatorilor<br />
din acest domeniu fata de riscul<br />
de a accepta fonduri de o provenienta ilicita,<br />
masurile luate fiind de natura teoretica.<br />
Marii operatori din acest sector au insa<br />
interesul de a-si conserva riscul<br />
reputational, implementand in anumite masuri<br />
de filtrare si/sau atentionare fata de nivelul<br />
de expunere fata de acest risc,<br />
Tranzactiile cu numerar<br />
Tranzacţiile cu numerar reprezinta, prin<br />
natura lor, o expunere fata de riscul de<br />
spalare a banilor si a finantarii terorismului<br />
(transpunerea numerarului in circulatie).<br />
Chiar daca majoritatea tranzactiilor pe<br />
internet sunt operate prin intermediul
institutiilor si instrumentelor financiare,<br />
exista numerosi organizatori in acest domeniu<br />
care utilizeaza sisteme mixte de operare<br />
(mixed gambling chains), care includ<br />
agentii de pariuri si/sau cazinouri live. In<br />
aceste cazuri, clientii pot depune / depozita<br />
sume in numerar in conturile partenerilor<br />
(land based), fiind ulterior transferate in<br />
conturilele on line ale organizatorilor de jocuri<br />
de noroc pe internet.<br />
Exista astfel posibilitatea, in masura reglementarilor<br />
impuse in jurisdictia din care<br />
fac parte partenerii / cazinourile live, ca<br />
sumele depuse sa nu fie transferate niciodata<br />
prin intermediul sistemului financiar si a<br />
instrumentelor aferente, fiind incheiate<br />
anumite acorduri de decontare, etc.<br />
In acest context, prin aceste practici pot<br />
fi eludate reglementarile specifice prevenirii<br />
si combaterii spalarii banilor si a<br />
finantarii terorismului, in special masurile<br />
simplificate sau intarite de cunoastere a clientelei.<br />
Transferurile intre jucatori<br />
Operatorii on line permite transferuri<br />
intre conturile jucatorilor, urmarind<br />
totodata anumite politici de monitorizare a<br />
sumelor aferente.<br />
Cu toate acestea, nu toti operatorii impun<br />
reguli stricte in acest sens, fiind in fapt<br />
un aspect care tine de evaluarile interne de<br />
risc, implementate de fiecare operator in<br />
parte.<br />
Expunerea fata de acest risc creste considerabil<br />
in cazul jocurilor de noroc on line<br />
pe mize mari sau foarte mari, unde<br />
reglementarile specifice „sufera” anumite<br />
modificari esentiale.In practica, operatorii<br />
on line importanti au restrictionat aceste<br />
transferuri la sume destul de mici,<br />
ramanand insa problema nivelului de repetabilitate<br />
a acestora.<br />
Conturi multiple<br />
Avand in vedere faptul ca majoritatea<br />
operatorilor on line detin platforme de siteuri<br />
de joc de noroc, expunerea fata de acest<br />
risc este in stransa legatura cu evaluarea<br />
134<br />
unitara si generala a tuturor conturilor<br />
detinute de client, inclusiv pe intreagul<br />
numar de platforme de joc la care operatorul<br />
are site-uri afiliate.<br />
Este necesar ca organizatorii sa elaboreze<br />
si sa implementeze politici interne<br />
si/sau sisteme interne de supraveghere pentru<br />
a monitoriza clientii care detin conturi<br />
multiple pentru motive necinstite, cum ar fi<br />
incercarea de a-si „camufla” nivelul de<br />
sume introduse in joc, incercarea de a eluda<br />
controalele facute la un anumit cuantum al<br />
sumelor transferate, etc<br />
Evaluarea operatiunilor derulate de un<br />
client prin intermediul mai multor conturi<br />
se poate face prin cuantificarea instrumentelor<br />
financiare folosite pentru a retrage,<br />
depune sau transfera fonduri. Luand in considerare<br />
ca, in sectorul jocurilor de noroc on<br />
line, clientul este in fapt un cont corespondent,<br />
iar acelasi client poate folosi o multitudine<br />
de conturi on line, operatorii trebuie<br />
sa implemente anumite sisteme de supraveghere<br />
(relativ simple din p.c.d.v. tehnic),<br />
care sa monitorizeze aceste tranzactiile<br />
acestor tip de clienti.<br />
Schimbarea conturilor institutiilor financiare<br />
Clientii cazinourilor on line folosesc deseori<br />
conturile personale detinute la diverse<br />
institutii financiare pentru a debita conturile<br />
on line. In aceeasi ordine de idei, clientii<br />
pot schimba aceste conturi in cadrul<br />
aceluiasi operator, din numeroase motive.<br />
Expunerea fata de acest risc creste<br />
semnificativ in momentul in care operatorii<br />
nu intreprind toate diligentele pentru a<br />
aplica unitar aceleasi masuri de cunoastere<br />
a clientelei pentru fiecare cont corespondent<br />
in parte. Lasand acelasi cont sa fie debitat<br />
prin diverse conturi corespondente<br />
(institutii financiare), se creaza posibilitatea<br />
ascunderii provenientei fondurilor utilizate,<br />
a originii clientului sau a utilizarii de conturi<br />
ale unor institutii financiare inregistrate<br />
in jurisdictii cu expunere ridicata fata de<br />
riscul de spalare a banilor si de finantare a<br />
terorismului.
In aceeasi oridine de idei, schimarea<br />
conturilor poate fi folosita de client inclusiv<br />
pentru a-si ascunde varsta, fiind in fapt un<br />
element de atentionare inclusiv in contextul<br />
protectiei sociale (minori, dependenti, etc)<br />
in acest domeniu.<br />
Frauda identitatii (clientului)<br />
Fata de expunerea care o au majoritatea<br />
tranzactiilor pe internet (in general), frauda<br />
identitatii clientului are anumite<br />
particularitati in ceea ce priveste sectorul<br />
jocurilor de noroc on line. Anumiti clienti<br />
(infractori) pot folosi informatii si detalii<br />
financiare furate din baze de date sau din<br />
alte surse (check / card fraud).<br />
Identitatea furata poate fi folosita atat in<br />
vederea deschiderii unor conturi in<br />
institutiile financiare (corespondente cu<br />
cele on line), cat si pentru a dechide direct<br />
conturi pe platformele de jocuri de noroc on<br />
line.<br />
Avand in vedere specificul acestui risc,<br />
pot fi identificate cel putin trei orientari:<br />
– pentru a fura identitatea si<br />
informatii financiare ale clientilor operatorului<br />
on line (baze de date proprie a siteului)<br />
– pentru a folosi informatiile furate<br />
din alte surse si a debita contul on line<br />
(inclusiv transferuri, etc)<br />
– pentru a disimula atat originea fondurilor<br />
folosite, cat si identitatea reala a<br />
clientului, respectiv a beneficiarului real<br />
(in principal)<br />
Instrumente preplatite si diverse bonusuri<br />
In mod similar tranzactiilor cu numerar<br />
prezentate anterior, in cadrul lanturilor<br />
mixte on line / land based pot fi folosite diverse<br />
instrumente preplatite sau anumite<br />
bonusuri oferite prin intermediul contractorilor<br />
din sectorul live. In fapt, acest sistem<br />
de plata si bonusuri functioneaza in ambele<br />
sensuri (ex. exceptarea la plata turneurilor<br />
de poker live prin castigarea bonusurilor<br />
oferite de operatorii on line).<br />
135<br />
Expunerea efectiva este legata de<br />
reglementarile specifice impuse organizatorului<br />
on line de catre autoritatea de supraveghere<br />
(ex. politica bonusurilor), precum<br />
si de respectarea regulilor cele mai stricte in<br />
situatia jocurilor on line afiliate si/sau derulate<br />
pe mai multe platforme (care presupun<br />
mai multe jurisdictii).<br />
In pricipiu, toate instrumentele<br />
preplatite trebuies reglementate cat mai<br />
clar, pentru a nu reprezenta o modalitate de<br />
disimulare a identitatii clientului<br />
Electronic wallets (e-wallets)<br />
Expunerea legata de „buzunarele electronice”<br />
este bazate pe faptul ca nu toate<br />
aceste instrumente sunt licentiate in<br />
jurisdictii care au un grad semnificativ de<br />
conformare cu obligatiile si cerintele specifice<br />
doemniului de prevenire si combatere a<br />
spalarii banilor si a finatarii terorismului.<br />
De asemenea, un alt element de risc este<br />
legat de faptul ca anumite tipuri de e-<br />
wallets accepta depozite care au la baza depuneri<br />
cu sume in numerar.<br />
Depozitele clientilor in conturile on line<br />
ale organizatorilor trebuie sa respecte in<br />
mod efectiv cerintele legate de identificarea<br />
beneficiarilor reali si a sursei fondurile, mai<br />
ales in contextul in care nu toate<br />
jurisdictiile impun cerinte stricte in acest<br />
sens.<br />
Operatori multipli / platforme de jocuri<br />
de noroc<br />
Organizatorii on line pot oferi anumite<br />
tipuri de joc sau turnee care sa se<br />
desfasoare pe platforme comune sau interconectate.<br />
Legaturile electronice dintre aceste platforme<br />
trebuiesc auditate si filtrate prin intermediul<br />
unor sisteme specializate de securitate<br />
si supraveghere, care sa urmareasca<br />
fiecare mana jucata de client (tipologia de<br />
joc / valoarea bet-ului), pentru a nu se creea<br />
sau specula anumite brese de securitate de<br />
catre infractori, in vedera introducerii in joc<br />
a unor scheme de frauda sau spalare a banilor.
136<br />
De asemenea, organizatorii de jocurilor<br />
de noroc on line isi subcontracteaza platformele<br />
de joc pentru alti operatori mai<br />
mici sau pentru diversificarea tipurilor de<br />
joc oferite clientilor. Este necesar in acest<br />
context ca masurile impuse platformei de<br />
joc (la autorizare) sa fie impuse in<br />
consectinta tuturor subcontractorilor (inclusiv<br />
sistemele de supraveghere, securitate<br />
IT, etc)<br />
Sisteme IT / gambling software<br />
Sisteme de securitate / supraveghere<br />
Inteligenta Artificiala (AI) / Roboti<br />
(boti)<br />
Marii operatori on line si-au dezvoltat si<br />
implementat sisteme proprii (exclusive),<br />
produse numai pentru acestia de catre companii<br />
specializate de sisteme IT.<br />
Sistemele de securitate IT previn modificarea<br />
intentionata a RNG-ului (generator<br />
aleator de numere, care sta la baza soft-ului<br />
de joc), a programelor de supraveghere, etc.<br />
De asemenea, sistemele in speta trebuie<br />
implementate si specializate pentru a bloca<br />
introducerea unor scheme de fraudare sau<br />
de spalare a banilor.<br />
In fapt, doar operatorii importanti au<br />
implementat sisteme IT proprii, majoritatea<br />
site-urilor folosind sisteme comune provenite<br />
de pe piata IT (open market). Nu toate<br />
aceste sisteme au fost auditate si testate<br />
efectiv de institutiile specializate in domeniu,<br />
fiind aduse doar certificari de la diverse<br />
laboratoate de testare IT.<br />
Nivelul de expunere fata de aceste riscuri<br />
este direct legat de nivelul de performanta<br />
al soft-urilor implementate de operatorii<br />
on line.<br />
In acest sector de activitate au fost dezvoltate<br />
programe specializate de spargere a<br />
codurilor de securitate, codurilor sursa, etc,<br />
pentru a creea brese de securitate in vederea<br />
retragerii si/sau introducerii anumitor date<br />
si informatii, scheme frauduloase de joc etc<br />
Luand in considerare faptul ca putini<br />
operatori on line folosesc sisteme IT proprii,<br />
anumite programele AI (inteligenta artificiala)<br />
urmaresc punctele slabe ale sistemelor<br />
IT de pe piata deschisa tuturor contractorilor<br />
(open market), folosind aceste<br />
brese inclusiv pentru a proteja informatiile<br />
sau schemele de frauda introduse in jocul<br />
de noroc on line.<br />
In acest context, au fost elaborate anumite<br />
filtre speciale pentru a detecta si bloca<br />
actiunile de phishing (tip de inselaciune<br />
specifica). In principiu, sistemele IT comune<br />
sunt vulnerabile inclusiv la boti, fiind<br />
astfel posibila introducerea sau nedetectarea<br />
unor scheme de fraudare sau de spalare a<br />
banilor.<br />
Derularea datelor si informatiilor prin<br />
intermediu programelor AI se face cu o<br />
fracventa extrem de ridicata, botii fiind<br />
specializati sa foloseasca bresele identificate<br />
in codul sistemelor IT de securitate.<br />
Conform informatiilor prezentate in cadrul<br />
anumitor grupuri de lucru desemnate<br />
sa identifice riscurile si vulnerabilitatile in<br />
sectorul on line, exista roboti (boti)<br />
specializati pentru domeniul jocurilor de<br />
noroc pe internet, foarte greu de blocat si de<br />
detectat.<br />
In domeniul programarii IT, putine<br />
companii reusesc sa-si protejeze baza tehnica<br />
(ex. codurile sursa) a sistemelor implementate,<br />
acestea fiind intens „atacate” de<br />
hackeri sau de alti programatori care<br />
furnizeaza hackerilor informatii legate de<br />
vulnerabilitatile sistemelor IT.<br />
3. RISCUL DE PRODUS<br />
Schemele de joc 50/50<br />
Avand in vedere tipul de joc de noroc,<br />
exista anumite scheme de joc prin care se<br />
pot disimula fondurile folosite in castiguri<br />
la jocuri de noroc.<br />
In acest sens, anumite tipuri de joc (ex.<br />
Black Jack, Ruleta, etc) pot permite pariuri<br />
in contraparte de 50%, fiind astfel posibila<br />
transformarea sumelor cu o provenienta necunoscuta<br />
in sume cu provenienta certa.<br />
In mod evident, aceste scheme de joc<br />
pot fi contracarate prin politicile de joc ale<br />
organizatorului sau prin masuri regulatorii<br />
impuse de autoritatile de supraveghere.<br />
Cu toate acestea, in situatia platformelor<br />
de joc cu foarte multe site-uri afiliate, se
pot identifica tipologii de clare de spalare a<br />
banilor prin transferul sumelor rezultate din<br />
scheme specifice in conturi ale altor organizatori,<br />
inregistrati in jurisdictii care accepta<br />
si recunosc veniturile din jocuri de noroc<br />
(inclusiv on line).<br />
Loteriile electronice / biletul castigator<br />
Expunerea in aceasta categorie este considerabila,<br />
fiind posibila extragerea unei sume<br />
imense de numerar printr-o singura tranzactie,<br />
cu o provenienta certa (fara sa trezeasca<br />
suspisiuni inclusiv fata de departamentele<br />
speciale ale institutiilor financiare).<br />
De asemenea, in sistemul electronic al<br />
loteriei, sursa si numarul biletului castigator<br />
pot fi cunoscute inainte de anuntarea efectiva,<br />
mai ales in situatia coruperii sistemelor<br />
IT de securitate.<br />
137
TRAFICUL CU MIJLOACE DE PLATĂ CONTRAFĂCUTE<br />
Lect. univ. dr. PINTILIE LIGIA<br />
Lect. univ. dr.TOMA RUS<br />
Academia de Poliţie „Al.I.Cuza”<br />
POPESCU CIPRIAN BCCO Bucureşti<br />
Amidst increasing and diversifying international crime traffic with such means of<br />
payment counterfeiting is experiencing a resurgence of concern reason for all the world<br />
police and other specialized in the sphere of banking in alert continue standing seeking<br />
new ways to fight this phenomenon.<br />
În contextul creşterii şi diversificării<br />
criminalităţii internaţionale, traficul cu astfel<br />
de mijloace de plată contrafăcute cunoaşte<br />
o recrudescenţă îngrijorătoare, motiv<br />
pentru care toate poliţiile din lume şi alte<br />
servicii specializate din sfera bancară sunt<br />
în alertă continuă, căutând permanent noi<br />
modalităţi de contracarare a acestui fenomen<br />
138 .<br />
Analiza datelor şi informaţiilor existente<br />
în acest domeniu atestă faptul că şi în România<br />
s-au organizat şi acţionează reţele de<br />
traficanţi care au ca activitate principală<br />
procurarea şi plasarea de valută falsă 139 .<br />
Atenţia plasatorilor români şi străini a<br />
fost şi este îndreptată cu precădere asupra<br />
persoanelor fizice din sfera economică privată,<br />
întrucât acestea nu cunosc corespunzător<br />
elementele de siguranţă ale bancnotelor.<br />
De-a lungul anilor, atenţia plasatorilor<br />
străini şi români s-a îndreptat cu precădere<br />
spre persoanele particulare, amatoare fie de<br />
călătorii în străinătate, fie de achiziţionarea<br />
valutei în scop de tezaurizare.<br />
Reglementările din România, privind<br />
permisivitatea deţinerii de valută de către<br />
138 Pintilie Ligia – Metode şi Tehnici de investigare şi<br />
documentare a infracţiunilor in domeniul crimei<br />
organizate, Editura Sitech, Craiova, 2008, pag. 81 şi<br />
urm.<br />
139 Banca de Date a D.G.C.C.O.2000-2009.<br />
persoane fizice şi juridice, la care se adaugă<br />
libertatea de deplasare în exterior şi creşterea<br />
fără precedent a activităţilor comerciale,<br />
în condiţiile procesului de privatizare, au<br />
condus la o adevărată goană după valută<br />
din partea cetăţenilor români, cei mai mulţi<br />
neavizaţi asupra elementelor caracteristice<br />
de protecţie a bancnotelor, pentru a le deosebi<br />
de cele false 140 .<br />
Această situaţie a fost repede sesizată şi<br />
fructificată de grupările criminale interesate<br />
din exterior care, beneficiind şi de sprijinul<br />
unor elemente infractoare autohtone, în<br />
special din rândul cetăţenilor de etnie rromă<br />
cu experienţă în schimbul de valută „la negru”,<br />
au introdus în România cantităţi însemnate<br />
de bancnote false 141 .<br />
Măsurile de prevenire luate de organele<br />
de poliţie, prin instruirea agenţilor de la casele<br />
de schimb şi, în general, a personalului<br />
unităţilor specializate care efectuează astfel<br />
de operaţiuni, au determinat plasatorii de<br />
valuta falsă să-şi îndrepte atenţia către persoanele<br />
particulare, racolate în perimetrul<br />
caselor de schimb valutar, la bănci,<br />
oferindu-le un schimb monetar „avantajos”,<br />
sub cursul de schimb practicat de aceste instituţii.<br />
Nu este deloc surprinzător faptul că traficanţii,<br />
în deosebi cei din filierele ruseşti şi<br />
140 Albu Petru - op.cit. pag.215 şi urm.<br />
141 Banca de Date a D.G.C.C.O.2000-2009.<br />
138
ulgare, după apariţia noii monede europene<br />
- EURO - în circuitul monetar, s-au<br />
grăbit şi au acţionat operativ pentru a-şi lichida<br />
stocurile de mărci germane, franci<br />
francezi, lire italiene ş.a., până la finalizarea<br />
operaţiunii de schimb a acestor mijloace de<br />
plată, care s-a finalizat în luna martie 2002.<br />
În acest context, au fost intensificate activităţile<br />
specifice pe plan naţional, dar şi de<br />
cooperate internaţională.<br />
Astfel, prin înfiinţarea la data de<br />
01.03.2004, în cadrul Inspectoratului General<br />
al Poliţiei Române, Direcţia Generală de<br />
Combatere a Criminalităţii Organizate –<br />
Direcţia de Combatere a Crimei Organizate,<br />
a Oficiului Naţional Central pentru Combaterea<br />
Falsului de Monedă şi cec-uri de<br />
călătorie se urmăreşte alinierea la standardele<br />
profesionale şi de performanţă ale<br />
acestuia cu ale celorlalte Oficii Naţionale<br />
din statele Uniunii Europene.<br />
Odată cu introducerea în circulaţia bănească<br />
a bancnotelor imprimate pe suport din<br />
polimer - element de securitate modern, şi<br />
piedică serioasă în activitatea infracţională a<br />
falsificatorilor - numărul cazurilor de<br />
contrafacere a înregistrat o scădere semnificativă.<br />
Combaterea fraudelor comise prin intermediul<br />
mijloacelor electronice şi perfecţionarea<br />
elementelor de siguranţă ale instrumentelor<br />
de plată fără numerar au devenit,<br />
în ultimii ani, o preocupare tot mai intensă<br />
a organismelor internaţionale de cooperare<br />
poliţienească, a guvernelor statelor<br />
puternic industrializate şi a industriei private.<br />
Efervescenţa în jurul acestui subiect<br />
se datorează, în mare măsură, creşterii extrem<br />
de rapide a volumului fraudei şi complexităţii<br />
infracţiunilor săvârşite prin folosirea<br />
mijloacelor electronice şi a informaţiilor<br />
prelucrate de acestea 142 .<br />
Utilizarea noilor tehnologii privind informaţia<br />
şi transferul de informaţii (în special<br />
a reţelei Internet) a declanşat dezvoltarea<br />
noilor pieţe virtuale (e-commerce (co-<br />
142<br />
Rafael Rondelez şi colectiv - Combaterea<br />
Fraudelor cu Carduri - Ed. Imprimeria Naţională Buc.<br />
2006,pag.7.<br />
139<br />
merţul electronic prin intermediul magazinelor<br />
on-line) şi m-commerce ( utilizarea<br />
telefonului mobil pentru comerţ)), creând,<br />
de asemenea, oportunităţi pentru a introduce<br />
noi mijloace de plată electronice, precum<br />
şi noi sisteme de plăţi electronice. Pe<br />
termen lung, perfecţionarea instrumentelor<br />
de plată fără numerar confirmă tendinţa de<br />
utilizare pe scară largă a mijloacelor electronice<br />
pentru efectuarea plăţii în diverse<br />
tranzacţii, faţă de plăţile cu numerar.<br />
De altfel, în prezent intervine simplitatea<br />
de a plăti pentru bunuri şi servicii cu<br />
carduri (de debit, de credit, smart-carduri)<br />
şi prin intermediul sistemelor de plăţi online<br />
(Internet) sau al sistemelor bancare de<br />
tip remote/home banking. (Spre exemplu,<br />
Raiffeisen Bank şi Vodafone au pus la dispoziţia<br />
clienţilor săi serviciul myBanking<br />
prin intermediul căruia se pot efectua operaţiuni<br />
direct din meniul telefonului mobil,<br />
precum: transferuri intra şi interbancare în<br />
lei; consultare sold şi miniextras de cont;<br />
plata facturilor Vodafone/reîncărcări cartele<br />
preplătite Vodafone, din contul curent în lei<br />
deschis la Raiffeisen Bank etc).<br />
Totuşi, introducerea acestor noi instrumente<br />
şi sisteme de plăţi electronice a creat,<br />
de asemenea, oportunităţi infracţionale.<br />
Deşi frauda cu cărţi de credit şi cecuri de<br />
călătorie a fost semnalată pentru prima dată<br />
acum câţiva ani, datele statistice reliefează<br />
faptul că infractorii ţintesc, de asemenea,<br />
mijloacele şi sistemele de plată electronice<br />
introduse recent.<br />
Odată cu apariţia industriei cardurilor de<br />
plată, criminalii au exploatat oportunitatea<br />
de a folosi cardurile pierdute sau furate în<br />
scopuri frauduloase. Reembosarea, ca<br />
formă a contrafacerii, a fost foarte folosită<br />
de către primii falsificatori de cărţi de credit.<br />
Dispunând de cardurile pierdute sau furate,<br />
criminalii au fost capabili să obţină informaţii<br />
valide privind contul şi să producă<br />
copii nelimitate de carduri contrafăcute prin<br />
reembosarea cu informaţii valide. Cardurile<br />
astfel obţinute puteau fi apoi distribuite<br />
global pentru efectuarea tranzacţiilor frauduloase.<br />
Abilitatea falsificatorilor de a altera şi
contraface cardurile de credit a fost în mare<br />
măsură circumscrisă grupurilor infracţionale<br />
organizate tradiţionale şi altor grupări<br />
infracţionale bine structurate, atrăgând de<br />
partea lor persoane specializate care:<br />
să furnizeze o sursă continuă de<br />
carduri contrafăcute sau carduri pierdute/furate<br />
pentru a fi reembosate şi alterate<br />
cu date de cont valide furate;<br />
să poată obţine copii ale chitanţelor<br />
cu date active ale posesorului de card<br />
pentru reembosare;<br />
să aibă acces la echipamentul de<br />
reembosat şi cunoştinţe tehnice pentru<br />
a-l folosi;<br />
să asigure un canal de distribuţie<br />
sau o reţea de curieri pentru tranzacţii cu<br />
astfel de carduri.<br />
Dacă iniţial datele privind posesorul de<br />
card erau limitate la caracterele embosate<br />
pe plasticul cardului, prin introducerea benzii<br />
magnetice pe cardul de credit, băncile/instituţiile<br />
emitente de carduri de credit<br />
au avut posibilitatea să insereze informaţii<br />
suplimentare. Odată cu introducerea şi implementarea<br />
la scară largă a tehnologiei<br />
benzii magnetice, siguranţa datelor cardului<br />
de credit a fost semnificativ îmbunătăţită,<br />
iar spaţiul de acţiune pentru activităţile de<br />
alterare şi contrafacere a cârdurilor a fost<br />
substanţial limitat, fiind accesibil doar<br />
anumitor grupuri criminale specializate 143 .<br />
La începutul anilor '90, situaţia a început<br />
să se schimbe. Proliferarea cardurilor de<br />
plastic cu bandă magnetică emise pentru<br />
telecomunicaţii sau în scopuri comerciale,<br />
sociale etc. pentru diverse companii, precum<br />
şi accesul - din ce în ce mai puţin costisitor<br />
- la tehnologia necesară ştergerii şi<br />
encodării (scrierii) benzii magnetice au<br />
deschis calea unor noi oportunităţi infracţionale<br />
pentru o mulţime de criminali aspiranţi.<br />
Ceea ce anterior era limitat la domeniul<br />
de acţiune al criminalilor organizaţi, a<br />
evoluat rapid într-o „industrie la domiciliu”.<br />
Având în vedere pierderile imense înregistrate<br />
cauzate prin fraude cu carduri de<br />
credit alterate sau contrafăcute, s-au luat<br />
măsuri pentru „întărirea” elementelor de siguranţă<br />
ale cardurilor de credit. În acest<br />
sens, s-a investit în dezvoltarea şi implementare<br />
unui „cod”(card verification code)<br />
(„valori”) din 3-5 cifre obţinut pe baza unui<br />
algoritm, care putea fi encodat pe una din<br />
înregistrările (track) benzii magnetice. Totuşi,<br />
la sfârşitul anului 1995, au fost descoperite<br />
mai multe cazuri în care codurile<br />
CW/CVC fuseseră compromise. Criminalii<br />
şi-au dat seama că pot captura codul<br />
CW/CVC prin citirea (skimming) întregii<br />
benzi magnetice şi transferarea informaţiei<br />
pe un alt card 144 .<br />
Recent, s-a investit major în design-ul şi<br />
dezvoltarea cardurilor cu circuit integrat<br />
(cunoscute sub denumirea de chip card sau<br />
smart card), care vor schimba în mod hotărâtor<br />
natura comerţului, introducând elemente<br />
de siguranţă foarte avansate tehnologic.<br />
Deşi migrarea către cardurile cu cip<br />
este în curs de desfăşurare, se anticipează<br />
că vor trece câţiva ani până când va fi complet<br />
implementată. Mai mult, în această<br />
fază incipientă, cardurile cu cip sau smart<br />
cardurile vor continua să conţină o bandă<br />
magetică pentru a putea fi efectuate în continuare<br />
tranzacţii în lipsa existenţei unui cititor<br />
de card sau a unei reţele adecvate.<br />
Pe măsură ce tehnologia avansează, infractorii<br />
se perfecţionează, încercând să devanseze<br />
eforturile de prevenire, detectare şi<br />
combatere a fraudelor cu cărţi de credit. S-a<br />
identificat o nouă generaţie a modalităţilor<br />
de fraudare, semnalându-se totodată existenţa<br />
unor infractori care exploatează dezvoltarea<br />
tehnologiei pentru o viitoare penetrare<br />
şi subminare a mijloacelor de apărare<br />
promovate de industria cardurilor.<br />
O imagine exactă asupra temei de studiu<br />
poate fi construită printr-o abordare succintă<br />
asupra evoluţiei şi modului de manifestare<br />
a tendinţelor acestui fenomen infracţional,<br />
raportat la România şi la făptuitorii<br />
români.<br />
Având în atenţie conceptul larg de<br />
143 Rafael Rondelez şi colectiv – op.cit.pag.8.<br />
144 Ibidem.<br />
140
„high-tech crime”(frauda cu carduri reprezintă<br />
o componentă importantă a acestui fenomen),<br />
se poate afirma că, în România,<br />
interesul pentru a comite infracţiuni în sfera<br />
mijloacelor de plată electronică (carduri<br />
bancare) a devenit palpabil începând cu<br />
anul 1997, odată cu extinderea la scară<br />
largă a accesului la Internet (fie prin conexiuni<br />
private de la domiciliu, fie prin intermediul<br />
sălilor de tip Internet Cafe). Până la<br />
nivelul anului 2001 a urmat o creştere a<br />
numărului de infracţiuni comise prin reţeaua<br />
Internet de către cetăţenii români, de<br />
regulă victime fiind cetăţeni străini, însemnând:<br />
înşelăciuni pe site-uri de licitaţii (gen<br />
e-Bay), accesuri neautorizate la diferite<br />
site-uri web sau în anumite locaţii prin violarea<br />
unor standarde de securitate, precum<br />
şi activităţi de carding (materializate prin<br />
folosirea datelor bancare obţinute fraudulos<br />
în reţeaua Internet pentru efectuarea de<br />
cumpărături din magazine virtuale). Practic,<br />
carding-ul a constituit pentru infractorii<br />
români debutul în domeniul infracţional al<br />
fraudelor cu carduri 145 .<br />
Profiturile deosebit de mari înregistrate<br />
şi pagubele create au generat o reacţie instituţională<br />
rapidă în plan internaţional şi<br />
intern, urmând demararea unor ample anchete<br />
finalizate cu succes şi destrămarea<br />
unor grupuri organizate în zonele de interes:<br />
Timişoara, Argeş, Vâlcea, Bucureşti (la<br />
nivelul anilor 2002-2003). În paralel, s-a<br />
adoptat o legislaţie modernă care să incrimineze<br />
acest gen de infracţiuni: Legea<br />
365/2002 privind comerţul electronic, Legea<br />
nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea<br />
criminalităţii organizate şi Legea nr.<br />
161/2003 care dedică Titlul III prevenirii şi<br />
combaterii criminalităţii informatice, simultan<br />
cu specializarea poliţiştilor din cadrul<br />
structurilor de combatere a crimei organizate,<br />
implicaţi în cercetarea acestui nou<br />
tip de infracţionalitate.<br />
După anul 2001, pentru cetăţenii români<br />
predispuşi la comiterea de astfel de infracţiuni<br />
a mai apărut o preocupare infracţio-<br />
nală de interes şi anume falsificarea fizică a<br />
cardurilor bancare sau „clonarea<br />
cardurilor”. România nu a reprezentat la<br />
acel moment o arie de interes întrucât utilizarea<br />
cardurilor nu era răspândită la scară<br />
largă raportat la numărul de deţinători, reţeaua<br />
de ATM-uri (bancomate), comercianţii<br />
care să fi implementat sistemul de acceptare<br />
a plăţilor cu card (dotarea cu dispozitive<br />
POS), tipurile de carduri emise şi plafoanele<br />
de credit ale acestora.<br />
Practic, până la nivelul anului 2003, în<br />
România nu s-au înregistrat decât câteva<br />
cazuri izolate în care s-a probat faptul că infractorii<br />
încercaseră compromiterea unor<br />
carduri la bancomate prin metoda trapping,<br />
adică blocarea cardului în bancomat prin<br />
folosirea unui dispozitiv denumit „bucla libaneză”<br />
sau, intrând în posesia unor dispozitive<br />
(maşina de embosat, imprimanta termică,<br />
dispozitiv de laminare, un computer,<br />
inscriptor de bandă magnetică), au încercat<br />
confecţionarea de carduri folosind tehnica<br />
artizanală şi date bancare obţinute în mod<br />
fraudulos, de regulă, din reţeaua Internet. O<br />
statistică întocmită în acest sens de<br />
ROMCARD pentru 2003 arată dimensiunea<br />
fenomenului şi anume faptul că tranzacţiile<br />
frauduloase cu carduri reprezentau 0,25%<br />
din totalul tranzacţiilor efectuate la nivel<br />
naţional (se consideră tranzacţii frauduloase<br />
şi acele tranzacţii efectuate cu un card autentic<br />
pierdut sau furat şi folosit fraudulos)<br />
146 .<br />
Pentru anul 2004, s-a stabilit că în România<br />
numărul aproximativ de posesori de<br />
carduri bancare era de 5 milioane, dar peste<br />
90% reprezentau posesori de carduri de debit<br />
(obişnuitele carduri de salarii), neinteresante<br />
a fi compromise. Prin urmare, atenţia<br />
infractorilor români s-a îndreptat către<br />
cardurile cetăţenilor străini (cu preponderenţă<br />
din ţările Uniunii Europene sau de pe<br />
continentul american), pe lângă folosirea<br />
carding-ului şi a „buclei libaneze”,<br />
skimming-ul (copierea datelor pe bandă<br />
magnetică a cardurilor la ATM-uri sau la<br />
145 Rafael Rondelez şi colectiv –op.cit.,pag.9.<br />
146 . Ibidem.<br />
141
comercianţii care acceptă plăţi cu carduri)<br />
şi pfishing-ul (crearea de pagini web false,<br />
aparent ale instituţiilor bancare, prin care se<br />
solicită, sub diverse pretexte de securitate,<br />
comunicarea detaliilor bancare ale unui posesor<br />
de card), devenind metode uzuale de<br />
compromitere a unui card, cu rezultate<br />
imediate. Ţările cel mai puternic afectate,<br />
într-o ordine a numărului de cazuri cu care<br />
s-au confruntat şi a cuantumului prejudiciilor<br />
înregistrate, au fost: Marea Britanie,<br />
S.U.A., Canada, Italia, Spania, Irlanda,<br />
Germania, Danemarca, Suedia, Belgia,<br />
Franţa, Cehia. Pentru unele din aceste ţări,<br />
legat de mărimea prejudiciilor şi numărul<br />
persoanelor implicate, ponderea au constituit-o<br />
la nivelul anului 2004 şi o constituie<br />
şi în prezent cetăţenii români 147 . Cu privire<br />
la aceştia s-a constatat o organizare de tipul<br />
grup criminal organizat, cu unul sau mai<br />
mulţi coordonatori; tehnician care se ocupa<br />
de confecţionarea, adaptarea sau montarea<br />
dispozitivelor pentru copierea datelor de pe<br />
banda magnetică a unui cârd şi vizualizarea<br />
codului PIN; specialist în domeniul operării<br />
calculatorului, care se ocupa de confecţionarea<br />
cardurilor contrafăcute - de tipul<br />
„white plastics”, pierdute, furate, expirate;<br />
„muncitori” care realizau operaţiuni financiare<br />
în mod fraudulos - extrageri de numerar<br />
de la ATM-uri sau folosirea cardurilor<br />
contrafăcute la comercianţi, uneori implicând<br />
şi complicitatea acestora; „angajatori”<br />
care se ocupau cu recrutarea unor tineri<br />
predispuşi la comiterea de astfel de fapte.<br />
Măsurile luate la nivelul acestor ţări de<br />
către industria bancară şi companiile emitente<br />
de cârduri (Visa, MasterCard), prin<br />
introducerea unor noi elemente de securitate<br />
pentru cardurile de credit (cardurile cu<br />
bandă magnetică şi cip sau cu două coduri<br />
PIN) au condus la migrarea acestui fenomen<br />
infracţional către Europa de Est. Astfel,<br />
şi în România, începând cu a doua jumătate<br />
a anului 2004, s-a constatat o tendinţă<br />
de creştere constantă şi alarmantă a<br />
numărului acestor infracţiuni şi a numărului<br />
147 Rafael Rondelez şi colectiv –op.cit.,pag.9<br />
persoanelor implicate în comiterea lor 148 .<br />
În contextul utilizării tehnologiilor informatice<br />
şi, în special, a reţelei Internet,<br />
criminalitatea clasică dobândeşte noi valenţe.<br />
Alături de spălarea banilor prin transferuri<br />
electronice, pirateria informatică şi<br />
altele asemenea, fraudele cu cărţi de credit<br />
sunt infracţiuni de tip nou, care pot constitui<br />
şi surse de finanţare pentru diverse organizaţii<br />
şi activităţi ilegale, de la crima organizată<br />
la terorism.<br />
După cum am menţionat deja, practica<br />
sau cazuistica instrumentată la nivel european<br />
şi naţional reflectă un aspect important<br />
cu privire la comiterea acestor tipuri de infracţiuni,<br />
şi anume o anumită organizare infracţională.<br />
Pentru unele grupuri infracţionale<br />
implicate şi anihilate, s-a stabilit chiar<br />
şi o organizare specifică grupurilor din<br />
sfera crimei organizate. În acest sens, ne<br />
raportăm la identificarea unui lider şi a unei<br />
ierarhii în cadrul grupului, la stabilirea unor<br />
roluri bine determinate şi delimitate pe traseul<br />
infracţional al fraudei cu carduri. În final,<br />
se constată iniţierea şi organizarea unor<br />
astfel de asocieri criminale doar pentru a<br />
obţine profit şi doar prin această manieră<br />
ilegală, iar în anumite cazuri s-a identificat<br />
şi tendinţa de disimulare a profiturilor obţinute,<br />
conducând fără dubii la un traseu al<br />
spălării banilor obţinuţi din infracţiune 149 .<br />
Tot cu privire la acest prim tip de grup<br />
criminal organizat, s-a constatat că uneori<br />
este iniţiat şi condus tot de un exponent din<br />
sfera crimei organizate, care în trecut vizase<br />
fie alt domeniu infracţional, fie alt teritoriu<br />
de manifestare. Analizând profitul uriaş şi<br />
rapid pe care l-ar putea obţine de pe urma<br />
infracţiunilor cu carduri, a aderat recent la<br />
un nou grup.<br />
Organizarea criminalilor, modurile de<br />
operare folosite (pe de-o parte pentru obţinerea<br />
detaliilor bancare ale unui card, iar pe<br />
de altă parte pentru compromiterea acestuia)<br />
şi, nu în ultimul rând, etnicitatea celor<br />
implicaţi demonstrează în foarte multe ca-<br />
148 Ibidem ,pag.10.<br />
149 Rafael Rondelez şi colectiv – op.cit.pag.10.<br />
142
zuri un caracter transfrontalier vădit pentru<br />
modul de manifestare sau de comitere a<br />
acestor infracţiuni. Cu titlu exemplificativ,<br />
putem aminti identificarea unor cazuri de<br />
fraudă, în care detalii ale conturilor de card<br />
au fost obţinute de pe continentul american<br />
sau asiatic şi folosite cu succes în Europa<br />
sau, raportat la infractorii români, datele<br />
obţinute prin skimming la ATM-uri în ţări<br />
ale continentului european au fost ulterior<br />
transferate în România, unde membri ai<br />
grupului le-au reencodat, creând clone ale<br />
cardurilor autentice şi realizând în final, cu<br />
succes, fraudarea conturilor de card.<br />
Pentru a ilustra conceptul ataşat de infracţiune<br />
transfrontalieră şi conexiunile<br />
acestuia cu criminalitatea organizată, se<br />
poate face trimitere şi la ceea ce specialiştii<br />
numesc carding.<br />
În linii mari, termenul de carding poate<br />
fi definit ca tranzacţionarea ilicită şi/sau<br />
utilizarea frauduloasă de informaţii furate<br />
privind cardurile de credit 150 .<br />
În vederea înţelegerii acestui fenomen,<br />
vom proceda la o scurtă analiză a reţelei infracţionale,<br />
care priveşte, în principal, comunitatea<br />
de carding din Europa de Est,<br />
care are acces la serviciile hackerilor experţi<br />
şi la milioane de date furate privind<br />
cardurile de credit 151 . Reţeaua utilizează<br />
echipamente şi ateliere specifice pentru<br />
producerea de carduri contrafăcute şi are un<br />
sistem de distribuţie corespunzător pentru<br />
vânzarea datelor de cont obţinute ilegal.<br />
Carderii sunt adesea implicaţi în activităţi<br />
de hacking sau sunt asociaţi cu alţi criminali<br />
care pătrund neautorizat în anumite<br />
sisteme informatice în scopul de a sustrage<br />
date financiare. Aceştia pot fi, de asemenea,<br />
specializaţi în contrafacerea cârdurilor de<br />
credit, falsificarea documentelor de identitate<br />
şi/sau spălarea banilor.<br />
Reţeaua de carding nu are neapărat o<br />
structură ierarhică clară, dar - în ciuda<br />
acestui fapt - lucrează într-un mod bine organizat,<br />
utilizând celule specializate pentru<br />
150 Rafael Rondelez şi colectiv –op.cit.,pag.11.<br />
151 Ibidem.<br />
143<br />
funcţii specifice. Natura acestei organizări<br />
este mai degrabă cea a unei reţele de experţi<br />
şi profesionişti care sunt într-o oarecare<br />
măsură în legătură permanentă unul cu altul.<br />
Mai mult, limitele şi dimensiunea reţelei<br />
sunt foarte greu de apreciat, având în<br />
vedere că există câteva niveluri distincte:<br />
asociaţi, clienţi, angajaţi şi contacte. Poziţionarea<br />
acestora faţă de nucleul reţelei este,<br />
de asemenea, dificil de stabilit. Destrămarea<br />
reţelei infracţionale nu este deloc facilă,<br />
având în vedere flexibilitatea şi instabilitatea<br />
părţilor sale componente. În ciuda faptului<br />
că una dintre figurile centrale 152 ale<br />
unei astfel de reţele infracţionale identificate<br />
a fost arestată în 2003, organizaţia a<br />
fost capabilă să funcţioneze în continuare,<br />
datorită structurii sale adaptabile şi abilităţii<br />
de a substitui persoana respectivă.<br />
Diferitele celule ale reţelei infracţionale<br />
funcţionează pe baze simple, cunoscând<br />
doar ceea ce trebuie să facă, astfel încât o<br />
celulă are doar câteva cunoştinţe despre activităţile<br />
celorlalte celule. Se lucrează într-o<br />
manieră proprie afacerilor, astfel încât -<br />
spre exemplu – datele (datele privind<br />
cardurile de credit) cumpărate şi vândute<br />
între celule trebuie să fie plătite înainte de<br />
livrarea lor, deşi celulele între care se face<br />
tranzacţia (ilegală) pot fi părţi ale aceleiaşi<br />
reţele.<br />
Caracteristic structurii unei astfel de reţele<br />
infracţionale este faptul că întreprinzători<br />
particulari formează o celulă care are o<br />
funcţie specifică şi care profită de pe urma<br />
cooperării cu una sau mai multe celule.<br />
Drept urmare, nu putem vorbi de o organizare<br />
infracţională clasică cu o structură ierarhică<br />
de tip piramidal, ci - mai degrabă -<br />
de o mulţime de funcţii bine delimitate.<br />
152<br />
Este vorba despre Roman Stepanenko (actual<br />
Roman Vega), zis BOA, de naţionalitate ucraineană,<br />
membru al CarderPlanet Family. Acesta avea propriul<br />
său site web - BOA Factory, organizat ca o adevărată<br />
afacere, prin intermediul căruia se puteau cumpăra<br />
date furate privind cărţile de credit, carduri<br />
contrafăcute sau paşapoarte, permise de conducere,<br />
documente, cecuri de călătorie etc, oferind totodată<br />
servicii de spălare a banilor.
Deşi criminalitatea organizată poate fi<br />
definită în diferite moduri, putem conchide<br />
că reţeaua infracţională (în directă legătură<br />
cu activitatea de carding) întruneşte elementele<br />
de bază ale criminalităţii organizate<br />
153 .<br />
Cu toate că nu există informaţii confirmate<br />
privind utilizarea violenţei/intimidării<br />
de către grupul existent la nivelul reţelei de<br />
carding, un astfel de grup ,poate fi considerat<br />
un adevărat grup infracţional organizat.<br />
Noţiunile enunţate şi explicate anterior,<br />
privind caracterul transfrontalier al multor<br />
dintre cazurile de fraudă cu carduri, au fost<br />
acoperite naţional şi în plan juridic, prin<br />
modernizarea legislaţiei penale, în primul<br />
rând prin adoptarea Legii 39/2003 154 privind<br />
combaterea criminalităţii organizate.<br />
Potrivit acestei legi, poate fi considerată infracţiune<br />
transfrontalieră orice infracţiune<br />
care, după caz: 1. este săvârşită pe<br />
teritoriul unui stat, cât şi în afara teritoriului<br />
acestuia; 2. este săvârşită pe teritoriul unui<br />
stat, dar pregătirea, planificarea,<br />
conducerea sau controlul său are loc, în tot<br />
sau în parte, pe teritoriul altui stat; 3. este<br />
săvârşită pe teritoriul unui stat de un grup.<br />
infracţional organizat care desfăşoară<br />
activităţi infracţionale în două sau mai<br />
multe state; 4. este săvârşită pe teritoriul<br />
unui stai dar rezultatul acesteia se produce<br />
pe teritoriul altui stat.<br />
Această conexiune este necesară având în<br />
vedere noţiunile cu care noua lege operează,<br />
domeniul infracţional înglobat şi importanţa<br />
acordată de legiuitor combaterii fenomenului.<br />
Astfel, ne raportăm la tipul, mărimea<br />
pedepselor stipulate şi la instituţiile juridice<br />
sau autorizările la care se face referire în<br />
textul de lege, ca instrumente de lucru.<br />
BIBLIOGRAFIE:<br />
1. Albu Petru- Crima organizată în perioada de tranziţie- o ameninţare la adresa<br />
securităţii naţionale, Editura M.I.R.A., Bucureşti, 2007.<br />
2. Pintilie Ligia – Metode şi Tehnici de investigare şi documentare a infracţiunilor in<br />
domeniul crimei organizate, Editura Sitech, Craiova, 2008.<br />
3. Rafael Rondelez şi colectiv - Combaterea Fraudelor cu Carduri - Ed. Imprimeria<br />
Naţională Buc. 2006.<br />
153 6204/1/97 (ENFOPOL 35 REV), Consiliul Uniunii<br />
Europene, 1997. Acest criteriu este aplicat de către<br />
statele membre U.E. pentru întocmirea anuală a<br />
Raportului Europol privind Criminalitatea Organizată.<br />
154 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea<br />
I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003.<br />
144
CONFUZII ÎN PROCESUL DE CONSTATARE A INFRACŢIUNI-<br />
LOR REGLEMENTATE ŞI SANCŢIONATE DE LEGEA NR. 8/1996<br />
PRIVIND DREPTUL DE AUTOR ŞI DREPTURILE CONEXE<br />
ADRIAN GHIMPU<br />
VASILE ARMANAŞ<br />
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor<br />
This article submits a point of view on the opportunity of computer search warrants,<br />
as understood according to Law No. 161/2003 in cases of investigating criminal offences<br />
in the field of copyright and related rights, as regulated and provided by Law No. 8/1996<br />
and ORDA experience, according to the cases in the field.<br />
This is an approach of the subject considering the format of reproducing both dates<br />
and information under the Law No. 161/2003, and intellectual property works protected<br />
by Law No. 8/1996. A brief think is also given on the correct interpretation of some terms<br />
in or even defined by Law Nr. 161/2003.<br />
In any case the goal of the article is not to impose some procedures in the field but<br />
only tries to introduce new correct elements in understanding and defining any kind of<br />
format in the process of finding the opportunity of the computer search warrants.<br />
Drepturile de autor ale unui titular sunt domeniul audiovizual (filme, clip-uri publicitare<br />
încălcate atunci când unul din actele care<br />
şi de promovare, emisiuni televizate),<br />
necesită autorizarea titularului drepturilor domeniul programelor pentru calculator<br />
este executat de altcineva, fără a avea consimţământul<br />
(sisteme de operare, programe utilitare, jozată<br />
titularului. Copierea neautoricuri<br />
pe calculator), domeniul operelor scrise<br />
a operei protejate prin drept de autor în (beletristică, lucrări de specialitate – mai<br />
scopuri comerciale, ca şi comercializarea ales în domeniul juridic şi medical, enciclopedii),<br />
neautorizată a operei copiate, sunt cunoscute<br />
domeniul internetului (descărca-<br />
sub denumirea de piraterie. Un aspect rea – download – ilegală de opere, încărcarea<br />
esenţial al pirateriei este că activitatea neautorizată<br />
– upload – ilegală de opere, pagini<br />
se desfăşoară în scopul acumulării WEB piratate, postarea ilegală de opere în<br />
de câştiguri comerciale. Cu toate că nu a paginile WEB) şi bazele de date, este necesară<br />
fost menţionat în actele normative, acest<br />
o prezentare a tipurilor de suporturi,<br />
termen este utilizat, alături de cel de contrafacere<br />
cele mai răspândite, pe care sunt realizate<br />
şi este cunoscut de specialiştii din produsele pirat.<br />
domeniu şi cei din mediile de informare. 155 În legislaţia română sunt făcute precizări<br />
Având în vedere faptul că domeniile clare cu privire la noţiunea de suport pentru<br />
cele mai afectate de piraterie sunt în acest o operă de creaţie intelectuală. Astfel, în<br />
moment (fără a ierarhiza în funcţie de volumul<br />
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi<br />
pirateriei): domeniul audio (piese drepturile conexe, cu completările şi modi-<br />
muzicale, emisiuni radio, telefonie mobilă), ficările ulterioare, sunt prevăzute următoarele:<br />
155<br />
Ionel Georgescu şi Dalia Georgescu, ⎯ la Art. 98. alin (2): “se consideră<br />
“Managementul dreptului de autor”, Editura<br />
SITECH, Craiova, 2009, p. 246<br />
fixare încorporarea sunetelor, imaginilor ori<br />
145
a sunetelor şi imaginilor sau a reprezentării<br />
digitale a acestora pe suport care permite<br />
perceperea, reproducerea ori comunicarea<br />
publică a lor, cu ajutorul unui dispozitiv.”;<br />
⎯ la Art. 106 1 . alin. (1): „Se consideră<br />
înregistrare audiovizuală sau<br />
videogramă, orice fixare a unei opere audiovizuale<br />
sau a unor secvenţe de imagini în<br />
mişcare, însoţite sau nu de sunet, oricare ar<br />
fi metoda şi suportul utilizate pentru această<br />
fixare.”;<br />
⎯ la Art. 107. alin. (1) şi alin. (2):<br />
„Autorii operelor susceptibile de a fi reproduse<br />
prin înregistrări sonore sau audiovizuale<br />
pe orice tip de suport, precum şi cei ai<br />
operelor susceptibile de a fi reproduse pe<br />
hârtie, direct ori indirect, în condiţiile prevăzute<br />
la art. 34 alin. (1), au dreptul, împreună<br />
cu editorii, producătorii şi cu artiştii<br />
interpreţi sau executanţi, după caz, la o remuneraţie<br />
compensatorie pentru copia privată,<br />
conform art. 34 alin. (2). ..... Remuneraţia<br />
compensatorie pentru copia privată<br />
se plăteşte de fabricanţii şi/sau importatorii<br />
de suporturi de aparate, prevăzute la art. 34<br />
alin. (2), indiferent dacă procedeul folosit<br />
este unul analogic sau digital.”;<br />
⎯ la Art. 113 2 . alin. (1): “Organismele<br />
de radiodifuziune şi de televiziune au<br />
dreptul exclusiv de a împiedica importul de<br />
copii ale propriilor programe de radiodifuziune<br />
sau de televiziune, realizate fără autorizarea<br />
lor şi fixate pe orice tip de suport.”;<br />
⎯ la Art. 122 2 . alin. (1) şi (2): „Fabricantul<br />
unei baze de date are dreptul patrimonial<br />
exclusiv de a autoriza şi de a interzice<br />
extragerea şi/sau reutilizarea totalităţii sau a<br />
unei părţi substanţiale din aceasta, evaluată<br />
calitativ sau cantitativ. [....] se înţelege prin: a)<br />
extragere: transferul permanent sau temporar<br />
al totalităţii ori al unei părţi, evaluată calitativ<br />
sau cantitativ, substanţiale din conţinutul bazei<br />
de date pe un alt suport, prin orice mijloc<br />
sau sub orice formă;”<br />
⎯ la Art. 139 6 . alin. (8): „prin mărfuri<br />
pirat se înţelege: toate copiile, indiferent de<br />
suport, inclusiv copertele, realizate fără consimţământul<br />
titularului de drepturi sau al<br />
146<br />
persoanei legal autorizate de acesta şi care<br />
sunt executate, direct ori indirect, total sau<br />
parţial, de pe un produs purtător de drepturi<br />
de autor sau de drepturi conexe ori de pe<br />
ambalajele sau copertele acestora.”<br />
⎯ la Art. 139 8 .: “Constituie infracţiune<br />
şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la<br />
4 ani sau cu amendă punerea la dispoziţia<br />
publicului, inclusiv prin internet sau prin<br />
alte reţele de calculatoare, fără consimţământul<br />
titularilor de drepturi, a operelor sau<br />
a produselor purtătoare de drepturi conexe<br />
ori de drepturi sui-generis ale fabricanţilor<br />
de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent<br />
de suport, astfel încât publicul să le<br />
poată accesa în orice loc sau în orice moment<br />
ales în mod individual.”.<br />
Referitor la programele pentru calculator,<br />
în Legea nr. 8/1996, cu completările şi<br />
modificările ulterioare, sunt prevăzute următoarele:<br />
⎯ la Art. 73. alin. (1): Titularul dreptului<br />
de autor al unui program pentru calculator<br />
beneficiază în mod corespunzător<br />
de drepturile prevăzute [....] în partea I a<br />
prezentului titlu, îndeosebi de dreptul exclusiv<br />
de a realiza şi de a autoriza: a) reproducerea<br />
permanentă sau temporară a unui<br />
program, integral sau parţial, prin orice<br />
mijloc şi sub orice formă, inclusiv în cazul<br />
în care reproducerea este determinată de instalarea,<br />
stocarea, rularea sau executarea,<br />
afişarea sau transmiterea în reţea;<br />
⎯ la Art. 139 9 .: Constituie infracţiune<br />
şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 4<br />
ani sau cu amendă reproducerea neautorizată<br />
pe sisteme de calcul a programelor<br />
pentru calculator în oricare dintre următoarele<br />
modalităţi: instalare, stocare, rulare sau<br />
executare, afişare ori transmitere în reţea<br />
internă.<br />
De asemenea, este importantă şi următoarea<br />
prevedere din Legea nr. 8/1996, cu<br />
completările şi modificările ulterioare, de la<br />
Art. 47. alin. (6): “Dobândirea proprietăţii<br />
asupra suportului material al operei nu conferă<br />
prin ea însăşi un drept de utilizare asupra<br />
operei.”<br />
Este evidentă preocuparea legiuitorului
pentru a acoperi toate posibilităţile de formate<br />
(suporturi) pe care pot fi reproduse<br />
operele de creaţie intelectuală.<br />
Ar fi fost de dorit o formulare concretă<br />
în ceea ce priveşte suporturile ce permit posibilitatea<br />
reproducerii programelor pentru<br />
calculator. Este posibil ca aceasta să se producă<br />
odată cu o nouă completare a Legii nr.<br />
8/1996. Trebuie avută în vedere o definire<br />
generală şi clară a noţiunii de suport. Programul<br />
pentru calculator este în primul rând<br />
o operă de creaţie intelectuală, iar suporturile<br />
pe care acesta poate fi reprodus, stocat<br />
sau rulat sunt de mai multe tipuri decât suporturile<br />
pe care pot fi reproduse operele<br />
muzicale sau audiovizuale. Exemple pot<br />
constitui memoriile tip EPROM (nevolatile)<br />
sau casetele cu jocuri pentru console. Este<br />
evident că aparatele electronice cu câştiguri<br />
(ex.: de tip HOT SPOT sau GAMINATOR)<br />
şi consolele tip SEGA, TERMINATOR sau<br />
NINTENDO nu constituie în particular<br />
„sisteme de calcul”.<br />
Suporturile pe care pot fi fixate, reproduse<br />
sau comercializate operele de creaţie<br />
intelectuală sunt, în principal, de patru tipuri<br />
(în ordinea apariţiei în timp): suport<br />
hârtie, suport magnetic, suport optic, suport<br />
electronic.<br />
Deoarece hârtia, ca suport pentru operele<br />
de creaţie intelectuală, nu necesită comentarii<br />
suplimentare, în continuare se vor<br />
aborda, pe scurt, celelalte trei tipuri de suport.<br />
Suportul magnetic. În ordinea apariţiei<br />
în timp, ca răspândire şi utilizare este următor<br />
hârtiei, este pasibil de condamnare la<br />
o răspândire şi utilizare din ce în ce mai redusă,<br />
evoluţia pozitivă fiind axată pe anumite<br />
tipuri de utilizări. Acest tip de suport<br />
include două utilizări referitoare la: echipamentele<br />
periferice şi suporturile magnetice.<br />
Pentru memorarea unor volume mai<br />
mari de date, care să poata fi regăsite rapid,<br />
se folosesc echipamente periferice care utilizează<br />
în esenţă, suporturi magnetice. Pentru<br />
aceste suporturi tehnologia utilizată are<br />
la bază principiul magnetic, acelaşi întâlnit<br />
147<br />
la casetele video şi audio. Înregistrarea<br />
magnetică digitală se poate obţine cu ajutorul<br />
unui material sensibil magnetic, de obicei<br />
o peliculă de oxid de fier. Modul de înregistrare<br />
a informaţiilor pe suprafaţa magnetică<br />
este acelaşi, indiferent că este vorba<br />
de discuri, dischete sau benzi magnetice.<br />
Microinformatica a determinat o extindere<br />
considerabilă a discului magnetic, acesta fiind<br />
suportul utilizat curent pentru culegerea, introducerea<br />
şi stocarea datelor în sistemele de<br />
calcul. Din punct de vedere fizic, un disc<br />
magnetic este realizat din material plastic<br />
sau metal acoperit cu o peliculă fero-magnetică.<br />
Dupa tehnologiile de realizare, discurile<br />
magnetice şi unităţile de discuri asociate<br />
se împart în: discuri flexibile, discuri dure<br />
Winchester, discuri dure amovibile, etc.<br />
În configuraţiile actuale ale calculatoarelor,<br />
discul magnetic este suportul cel mai<br />
utilizat. Îl întâlnim atât ca extensie a memoriei<br />
principale, cât şi ca memorie auxiliară.<br />
Formele comerciale ale suportului magnetic,<br />
întâlnite cel mai des în practică, sunt<br />
discheta (disc flexibil, de obicei cu o capacitate<br />
formatată de 1,44 MB), caseta audio<br />
(care de obicei conţine înregistrate opere<br />
muzicale, înregistrarea fiind analogică), caseta<br />
video (care de obicei conţine înregistrate<br />
opere audiovizuale, înregistrarea fiind<br />
analogică) şi hard discul (disc dur sau disc<br />
tip Winchester). Trebuie precizat în mod<br />
expres faptul că dacă se utilizează o înregistrare<br />
de tip digital atât caseta audio cât şi<br />
cea video pot constitui suport pentru date,<br />
informaţii sau fişiere cuprinzând opere (audio,<br />
audiovizuale, texte, imagini, programe<br />
pentru calculator).<br />
Suportul optic. Suportul fizic pentru<br />
discurile optice este realizat din material<br />
plastic acoperit cu o peliculă metalică, de<br />
obicei oxid de aluminiu. Stocarea informaţiei<br />
sub forma numerică este făcută prin<br />
amprente minuscule ce pot fi citite prin intermediul<br />
unui fascicul de raze laser. Compact<br />
discul (CD) este probabil cel mai cunoscut<br />
mediu de stocare a informaţiei digitale.<br />
Philips introduce conceptul de Compact<br />
Disc la o conferinţă în anul 1979, pen-
tru ca primele CD-uri să fie disponibile în<br />
anul 1982. Deşi au fost concepute iniţial<br />
pentru industria muzicală, conceptual considerat<br />
ca fiind succesorul discului gramofonului<br />
ca mijloc de a stoca muzica, în scurt<br />
timp devine un mediu în care puteau fi stocate<br />
orice tip de date, nu doar audio.<br />
Utilizările cele mai frecvente ale compact<br />
discurilor sunt (funcţie de tipul înregistrărilor<br />
conţinute): suport pentru muzică<br />
(compact disc audio), suport pentru filme<br />
(compact disc video sau DivX), suport<br />
pentru programe pentru calculator, suport<br />
pentru documentaţii (text), suport pentru<br />
imagini (Photo CD). Având în vedere<br />
insuficenţa capacităţii de înregistrare de<br />
700 MB a CD-ului, insuficienţă datorată<br />
evoluţiei calităţii şi mărimii operelor ce<br />
erau necesar a fi înregistrate, a apărut din<br />
1995 o dezvoltare a CD-ului şi anume<br />
DVD-ul (Digital Versatile Disk). Acesta<br />
poate stoca de 26 de ori mai multe date decât<br />
un CD. Înalta capacitate a DVD-urilor<br />
s-a obţinut prin crearea unor cavităţi mai<br />
mici, îndesarea spiralei, precum şi înregistrarea<br />
datelor pe patru straturi câte două pe<br />
fiecare faţă a discului. 156<br />
Suportul electronic. Dezvoltarea fără<br />
precedent din ultimele două decenii a tehnologiilor<br />
informaţionale determinate de<br />
necesitatea stocării şi a transmiterii rapide a<br />
informaţiilor cu cele mai mici costuri au revoluţionat<br />
majoritatea domeniilor de activitate.<br />
Toate informaţiile, datele, muzica, filmele<br />
etc. care există şi pot fi accesate într-un mod<br />
sau altul pe internet au ca suport aşa numitul<br />
suport electronic. E-mail-ul sau poşta electronică<br />
are suport electronic. La fel şi diferitele<br />
forme de învăţământ on-line, atunci când este<br />
utilizat calculatorul.<br />
Din momentul în care informaţiile, datele,<br />
piesele muzicale sau filmele sunt<br />
downlodate (copiate/reproduse) în PC,<br />
laptop sau iPod sau tipărite (imprimate), ele<br />
capătă un alt suport, care poate fi magnetic,<br />
156<br />
http://ro.netlog.com/TyEsTo_Dj/blog/blogid=609131<br />
148<br />
optic sau hârtie.<br />
Ca exemplu, poate fi folosit comerţul<br />
electronic. Plecând de la o definiţie a comerţului<br />
electronic în sens restrâns, se<br />
poate afirma că acesta este totalitatea actelor<br />
de comerţ care se desfăşoară de la început<br />
la sfârşit prin mijloace electronice sau<br />
cu suport electronic. Adică se contactează<br />
o firmă printr-un mijloc electronic (e-mail,<br />
mesaj pe internet, sms, etc), se primeşte o<br />
ofertă electronică, se face o comandă electronică<br />
(e-mail, shopping cart, formular<br />
online) şi plata se execută electronic (card).<br />
Un alt exemplu, practic, este o menţiune<br />
de pe site-ul CNVM care precizează că:<br />
„Atenţie: Raportările care au conţinutul<br />
"zero" nu se mai transmit pe suport hârtie ci<br />
numai pe suport electronic (prin e-mail).”<br />
În Legea 161/2003 privind unele măsuri<br />
pentru asigurarea transparenţei în exercitarea<br />
demnităţilor publice, a funcţiilor publice<br />
şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea<br />
corupţiei, noţiunea de „suport” este<br />
folosită doar în legătură cu alte noţiuni ce<br />
sunt definite în cuprinsul legii. Astfel, la<br />
Art. 56 se prevăd următoarele:<br />
⎯ (1) Ori de câte ori pentru<br />
descoperirea şi strângerea probelor este necesară<br />
cercetarea unui sistem informatic sau<br />
a unui suport de stocare a datelor informatice,<br />
organul competent prevăzut de lege<br />
poate dispune efectuarea unei percheziţii.<br />
⎯ (2) Dacă organul de urmărire penală<br />
sau instanţa de judecată apreciază că<br />
ridicarea obiectelor care conţin datele prevăzute<br />
la alin. (1) ar afecta grav desfăşurarea<br />
activităţii persoanelor care deţin aceste<br />
obiecte, poate dispune efectuarea de copii,<br />
care pot servi ca mijloc de probă şi care se<br />
realizează potrivit art. 55 alin. (3).<br />
⎯ (3) În cazul în care, cu ocazia<br />
cercetării unui sistem informatic sau a unui<br />
suport de stocare a datelor informatice, se<br />
constată că datele informatice căutate sunt<br />
cuprinse într-un alt sistem informatic sau suport<br />
de stocare a datelor informatice şi sunt<br />
accesibile din sistemul sau suportul iniţial, se<br />
poate dispune, de îndată, autorizarea efectuării<br />
percheziţiei în vederea cercetării tuturor
sistemelor informatice sau suporturilor de<br />
stocare a datelor informatice căutate.<br />
⎯ (4) Dispoziţiile din Codul de<br />
procedură penală referitoare la efectuarea<br />
percheziţiei domiciliare se aplică în mod<br />
corespunzător.<br />
Conform Legii 161/2003, definirea noţiunilor<br />
de “sistem informatic” şi de “date<br />
informatice” se face la Art. 35. alin. (1) astfel:<br />
a) prin sistem informatic se înţelege<br />
orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive<br />
interconectate sau aflate în relaţie<br />
funcţională, dintre care unul sau mai multe<br />
asigură prelucrarea automată a datelor, cu<br />
ajutorul unui program informatic; b) prin<br />
prelucrare automată a datelor se înţelege<br />
procesul prin care datele dintr-un sistem informatic<br />
sunt prelucrate prin intermediul<br />
unui program informatic; c) prin program<br />
informatic se înţelege un ansamblu de instrucţiuni<br />
care pot fi executate de un sistem<br />
informatic în vederea obţinerii unui rezultat<br />
determinat; d) prin date informatice se înţelege<br />
orice reprezentare a unor fapte, informaţii<br />
sau concepte într-o formă care<br />
poate fi prelucrată printr-un sistem informatic.<br />
În această categorie se include şi<br />
orice program informatic care poate determina<br />
realizarea unei funcţii de către un sistem<br />
informatic.<br />
Nu se poate considera că s-a dorit de<br />
către legiuitor o definire a termenilor deja<br />
consacraţi, sau chiar existenţi şi definiţi în<br />
alte acte normative şi studii de specialitate<br />
juridice şi tehnice, de calculator, sistem de<br />
calcul, unitate centrală, disc optic, operă<br />
de creaţie intelectuală etc. O asemenea încercare<br />
de definire ar fi cel puţin hazardată<br />
deoarece, în mod evident, o melodie, o simfonie,<br />
un film, o fotografie de artă, o operă<br />
dramatică, un program pentru calculator, o<br />
planşă de arhitectură, un curs universitar, o<br />
hartă etc. pot fi definite, atunci când sunt<br />
reproduse (stocate) pe un CD, DVD sau<br />
hard disc, ca simple date informatice.<br />
De asemenea, dacă s-ar fi dorit includerea<br />
în noţiunea de “sistem informatic” a<br />
tuturor noţiunilor de tipul: calculator, sistem<br />
de calcul, unitate centrală, disc optic,<br />
hard disc, suport etc. atunci s-ar fi folosit<br />
o formulare de genul: sisteme de calcul sau<br />
calculatoare, suporturi magnetice, optice<br />
sau de oricare altă natură ce pot conţine<br />
stocate sau reproduse date informatice, informaţii<br />
de orice natură, opere de creaţie<br />
intelectuală etc., interconectate în cadrul<br />
unui sistem informatic.<br />
Considerăm că, de fapt s-a dorit o definire<br />
generală a acelor mijloace materiale ce<br />
pot servi la făptuirea fraudelor informatice<br />
s-au complet spus, la săvârşirea faptelor<br />
incriminate de Legea 161/2003.<br />
Organele de cercetare penală care au<br />
solicitat şi obţinut autorizaţii de percheziţie<br />
având ca scop efectuarea unei “percheziţii<br />
în sistem informatic” sau “percheziţii informatice”,<br />
au dispus spre efectuare a constatării<br />
tehnico-ştiinţifice drept obiective,<br />
spre exemplu următoarele:<br />
⎯ Dacă unitatea centrală a calculatorului<br />
ridicată cu ocazia percheziţiei efectuate<br />
la domiciliul numitei U.E. din ......, jud.<br />
B. la data de ....11.2009 conţine reproduceri<br />
ale produselor purtătoare de drepturi conexe<br />
sau programe de calculator, care sunt<br />
acestea şi cine sunt titularii ale căror drepturi<br />
au fost încălcate;<br />
⎯ Dacă unitatea centrală a calculatorului<br />
a fost conectată anterior efectuării percheziţiei<br />
la o reţea sau reţele (hub-uri peer to<br />
peer) metropolitane sau alte asemenea reţele<br />
şi care sunt acestea;<br />
149<br />
⎯ Dacă în unitatea centrală este instalat<br />
programul ODC, DC++, APEX DC++<br />
sau alte programe asemănătoare utilizate<br />
pentru conectarea la reţele ( hub-uri peer to<br />
peer);<br />
⎯ Ce hub-uri figurează la secţiunea<br />
"favourite hubs", ce hub-uri au fost accesate<br />
prin intermediul programului ODC, DC++,<br />
APEX DC ++ sau alte programe asemănătoare<br />
identificate şi în ce perioadă, şi când a<br />
fost efectuată ultima accesare;<br />
⎯ Care sunt operele şi/sau produsele<br />
purtătoare de drepturi conexe de la secţiunea<br />
"share" (pus la dispoziţie) a programului<br />
identificat şi dacă acestea puteau fi des-
cărcate de alţi utilizatori ai huburilor la care<br />
era conectat;<br />
⎯ Dacă operele sau produsele purtătoare<br />
de drepturi conexe identificate în<br />
unitatea centrală erau reproduse neautorizat;<br />
⎯ Dacă ulterior efectuării percheziţiei<br />
din data de .....11.2009, intervalul orar<br />
16.45. - 18.30., au fost efectuate modificări<br />
de orice natură asupra unităţii centrale (instalate,<br />
şterse, modificate programe, fişiere,<br />
etc.).<br />
⎯ În ceea ce priveşte hard discurile<br />
şi laptopurile:<br />
o stabilirea stării de funcţionare a<br />
acestora şi a parametrilor tehnici;<br />
o stabilirea sistemelor de operare şi a<br />
programelor informatice instalate şi/sau<br />
stocate pe hard discuri;<br />
o stabilirea operelor muzicale şi<br />
audiovizuale stocate pe hard discuri;<br />
o în cazul în care hard discurile conţin<br />
reproduse/stocate programe pentru calculator<br />
şi/sau opere audio şi video, pentru a<br />
căror stocare/instalare/utilizare este necesară<br />
licenţa sau acordul titularilor, urmează<br />
să fie comunicate datele de identificare ale<br />
acestora;<br />
o cu ocazia verificării suporturilor<br />
menţionate, urmează să se realizeze capturi<br />
de ecran cu programele de calculator, operele<br />
muzicale şi audiovizuale identificate,<br />
partiţia unde acestea sunt reproduse (stocate),<br />
fişierele cu denumirea extensiilor ce<br />
reprezintă opere muzicale şi audiovizuale,<br />
precum şi titlurile acestora;<br />
⎯ În ceea ce priveşte discurile<br />
optice:<br />
o stabilirea stării de funcţionare a<br />
acestora şi a parametrilor tehnici;<br />
o stabilirea conţinutului discurilor<br />
optice;<br />
o dacă discurile optice ridicate sunt<br />
mărfuri pirat în sensul Legii nr. 8/1996 privind<br />
dreptul de autor şi drepturile conexe,<br />
modificată şi completată;<br />
o cu ocazia verificării discurilor optice,<br />
urmează să se comunice în anexă titlurile<br />
150<br />
programelor de calculator stocate pe acestea<br />
şi/sau titlurile operelor muzicale şi audiovizuale.<br />
Ceea ce este relevant este faptul că<br />
printre aceste obiective nu se regăseşte<br />
nici unul din obiectivele a căror realizare<br />
ar putea să furnizeze probe privind infracţiunile<br />
prevăzute şi sancţionate de<br />
Legea 161/2003, ci numai obiective privind<br />
infracţiuni prevăzute şi sancţionate<br />
de Legea 8/1996. De asemenea, obiectivele<br />
conţin noţiuni clare cum ar fi “calculator”<br />
“unitate centrală a calculatorului”, “disc<br />
optic”, “hard disc” etc. şi nu noţiuni care<br />
se regăsesc în Legea 161/2003 cum ar fi<br />
“sistem informatic”, “date informatice”,<br />
“suport pentru date informatice”.<br />
Ca o remarcă, este necesară precizarea<br />
că în cuprinsul Legii 161/2003 nu există<br />
noţiunile de “mediu informatic“, “percheziţie<br />
în sistem informatic” sau “percheziţie<br />
informatică”.<br />
În consecinţă, atunci când se dispune<br />
efectuare unei percheziţii cu caracter informatic,<br />
ar trebui să se înţeleagă verificarea<br />
e-mail-urilor, corespondenţei, mesajelor,<br />
bazelor de date, fişierelor text, imaginilor<br />
de carduri, comunicărilor şi a altora<br />
similare, ce constituie dovezi existente în<br />
“sistemul informatic” cercetat (eventual<br />
stocate pe suporturi tip hard disc, disc optic<br />
sau similare), precum şi a oricăror date sau<br />
informaţii ce sunt în legatură cu posibilitatea<br />
comiterii de fraude incriminate de Legea<br />
161/2003.<br />
Mandatul de percheziţie informatică este<br />
necesar în cazul în care, există suspiciunea<br />
savârşirii infracţiunilor privitoare la criminalitatea<br />
informatică, prevăzute de Legea<br />
161/2003 - privind unele măsuri pentru asigurarea<br />
transparenţei în exercitarea demnităţilor<br />
publice, a funcţiilor publice şi în mediul<br />
de afaceri, prevenirea şi sancţionarea<br />
corupţiei.<br />
Conform Art. 35., lit a) – din Legea<br />
161/2003, prin sistem informatic se înţelege<br />
orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive<br />
interconectate sau aflate în relaţie<br />
funcţională, dintre care unul sau mai multe
asigură prelucrarea automată a datelor, cu<br />
ajutorul unui program informatic.<br />
În nici un caz, operele de creaţie intelectuală,<br />
aşa cum sunt ele definite de<br />
Art. 7 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul<br />
de autor şi drepturile conexe, nu pot<br />
fi privite ca simple date ce pot fi prelucrate<br />
automat într-un sistem informatic.<br />
Ca o completare la aceasta, Art. 9 din<br />
Legea 8/1996 precizează că nu pot beneficia<br />
de protecţia legală a dreptului de<br />
autor simplele fapte şi date.<br />
Este posibil ca extinderea prevederilor<br />
Legii 161/2003 asupra problematicii dreptului<br />
de autor şi drepturilor conexe să fie<br />
datorată doar din motivul că suporturile<br />
materiale care au servit la fraudare informatică<br />
sunt de acelaşi tip cu unele din cele<br />
utilizate pentru reproducerea, stocarea,<br />
transmiterea şi utilizarea operelor de creaţie<br />
intelectuală (suporturi magnetice – ex.: hard<br />
discurile, suporturi magnetice – ex.: CD-uri<br />
şi DVD-uri, suporturi electronice – ex.: internetul<br />
sau alte tipuri de reţele de calculatoare).<br />
Suporturile pentru fraudele informatice<br />
sunt din categoria celor folosite pentru infracţiuni<br />
în domeniul dreptului de autor şi<br />
drepturilor conexe. Însă suporturile folosite<br />
atât în decursul timpului, cât şi azi pentru<br />
săvârşirea de infracţiuni în domeniul dreptului<br />
de autor şi drepturilor conexe sunt<br />
mult mai multe decât cele folosite în domeniul<br />
fraudelor informatice. Acelaşi lucru se<br />
poate spune şi despre mijloacele şi metodele<br />
folosite pentru fraudarea propriu-zisă.<br />
De asemenea, se poate preciza că infracţiunile<br />
din domeniul dreptului de autor care au<br />
avut ca suport material suporturi magnetice,<br />
optice sau electronice au apărut mult înaintea<br />
fraudelor informatice ce au avut suporturi<br />
materiale similare.<br />
Copierea neautorizată a unui film, a unei<br />
melodii sau a unei cărţi nu reprezintă o<br />
fraudă informatică, chiar dacă pentru a<br />
face aceasta s-a folosit o parolă (password),<br />
o cheie sau o cale de acces obţinute de pe<br />
internet sau prin orice altă cale. Drept urmare<br />
şi reproducerea, stocarea, transmiterea<br />
151<br />
(comunicarea publică) etc., a operelor de<br />
creaţie intelectuală nu pot fi încadrate în<br />
categoria fraudelor informatice (obiect al<br />
Legii 161/2003) ci în categoria infracţiunilor<br />
din domeniul dreptului de autor şi<br />
drepturilor conexe. Acest fapt este evident<br />
prin însăşi existenţa reglementărilor legale<br />
cu privire la acest subiect (Legea 8/1996,<br />
reglementările europene în domeniu, prevederile<br />
legislaţiei din marea majoritate a<br />
ţărilor lumii).<br />
Este potrivit a se da un exemplu de interpretare<br />
forţată a Art. 58 din legea 161/2003,<br />
care stipulează că: „dispoziţiile prezentului<br />
capitol se aplică în urmărirea penală sau<br />
judecarea cauzelor privind infracţiunile<br />
prevăzute în prezentul titlu şi a oricăror<br />
alte infracţiuni săvârşite prin intermediul<br />
sistemelor informatice”. Astfel, dacă un individ<br />
foloseşte calculatorul (privit ca un sistem<br />
informatic) cuplat la internet pentru a<br />
downloada (transfera) pe hard discul din calculator,<br />
fără autorizarea titularului de drepturi<br />
sau a administratorului site-ului, un film, o<br />
melodie sau joc pentru calculator (privite ca<br />
date informatice) care în mod obligatoriu se<br />
găsesc stocate pe un calculator server (privit<br />
ca un sistem informatic) şi în acesta pe un<br />
hard disc (privit ca suport de date informatice),<br />
atunci respectivul individ poate fi incriminat<br />
comform Legii 161/2003 Art. 44. de<br />
transfer neautorizat de date dintr-un sistem<br />
informatic (faptă pedepsită cu închisoare<br />
de la 3 la 12 ani) şi de transfer neautorizat<br />
de date dintr-un mijloc de stocare a<br />
datelor informatice (faptă pedepsită cu închisoare<br />
de la 3 la 12 ani), iar conform Legii<br />
8/1996 de reproducere neautorizată pe sisteme<br />
de calcul a programelor pentru calculator<br />
în oricare dintre următoarele modalităţi:<br />
instalare, stocare, rulare sau executare, afişare<br />
ori transmitere în reţea internă (faptă pedepsită<br />
cu închisoare de la 1 la 4 ani sau cu<br />
amendă) - Art. 139 9 . sau de reproducere (realizare,<br />
integrală sau parţială, a uneia ori a mai<br />
multor copii ale unei opere, direct sau indirect,<br />
temporar ori permanent, prin orice mijloc<br />
şi sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei<br />
înregistrări sonore sau audiovizuale a
unei opere, precum şi stocarea permanentă ori<br />
temporară a acesteia cu mijloace electronice)<br />
a operelor sau a produselor purtătoare de<br />
drepturi conexe (faptă ce se pedepseşte cu închisoare<br />
de la o lună la 2 ani sau cu amendă) -<br />
Art. 14. + Art. 140.<br />
În România, până în acest moment, copierea,<br />
stocarea şi transmiterea neautorizată<br />
a operelor de creaţie intelectuală nu a fost<br />
privită ca o fraudă informatică de către autorităţile<br />
îndreptăţite să facă această încadrare<br />
(poliţie, parchet, instanţe) şi considerăm<br />
că nici nu este posibilă şi corectă o<br />
asemenea încadrare. La fel s-a întâmplat în<br />
toate ţările lumii despre care avem informaţii<br />
referitoare la legislaţia, aplicarea ei şi<br />
modul de pedepsire în domeniul infracţiunilor<br />
(fraudelor) din domeniul dreptului de<br />
autor şi drepturilor conexe.<br />
Problema apare în momentul în care se<br />
întâlnesc suporturi ce pot fi folosite pentru<br />
fraudare şi care sunt aceleaşi, atât în cazul<br />
fraudelor informatice cât şi în cazul infracţiunilor<br />
din domeniul dreptului de autor şi<br />
drepturilor conexe.<br />
Este de dorit a fi făcută de către organele<br />
de cercetare penală o distincţie<br />
clară între subiecte, frauda informatică,<br />
ce se referă la fraudele privind comerţul<br />
electronic, atacurile informatice, fraudele<br />
cu mijloace de plată electronică etc.,<br />
şi infracţiunile din domeniul dreptului de<br />
autor şi drepturilor conexe ce se referă,<br />
în principal, la reproducerea (copierea),<br />
stocarea şi comunicarea publică, fără autorizare<br />
din partea titularului de drepturi<br />
sau a reprezentantului acestuia, a<br />
operelor de creaţie intelectuală.<br />
Termenii folosiţi şi definiţi în Legea<br />
161/2003 se referă la fraudele (infracţiunile)<br />
care sunt descrise şi al căror mod de<br />
pedepsire este prezentat în aceeaşi lege. În<br />
Legea 161/2003 nu se face nici o referire cu<br />
privire la termenul de “autor”, la noţiunea<br />
de „drept de autor” sau la noţiunea<br />
de”operă de creaţie intelectuală”.<br />
În domeniul fraudelor informatice, ca<br />
suport folosit în cvasitotalitatea cazurilor<br />
este cel electronic (internet), iar ca suport<br />
152<br />
material propriu-zis hard discul. Nu<br />
cunoştem cazuri în care suportul material<br />
necesar pentru comiterea unei fraude informatice<br />
să fie discul optic sau suporturi<br />
similare hard discului (sau un mod de stocare<br />
similar aşa cum ar fi, spre exemplu,<br />
memory stick-urile sau flash driver-ele).<br />
Din experienţa noastră (şi nu numai a<br />
ORDA) nu s-au întâlnit cazuri de infracţiuni<br />
informatice împreună cu cazuri de pornografie<br />
infantilă şi cu cazuri privind infracţiuni<br />
referitoare la dreptul de autor şi<br />
drepturile conexe. Motivul este evident:<br />
este diferit domeniul de acţiune (activitate)<br />
al infractorilor.<br />
Un alt element ce ar trebui să dea de gândit<br />
cu privire la clarificarea anumitor aspecte<br />
legate de aplicarea prevederilor Legii<br />
161/2003 este şi acela al modului în care sunt<br />
acestea apreciate de către organizaţiile internaţionale<br />
recunoscute în domeniu. Astfel,<br />
conform “Raportului 301 special pe 2009<br />
privind drepturile de autor şi aplicarea<br />
lor” privind România, întocmit de Alianţa<br />
Internaţională pentru Proprietate Intelectuală<br />
(I<strong>IPA</strong>) se fac, solicitate de titularii de<br />
drepturi sau de reprezentanţii acestora, o serie<br />
de recomandări ce privesc, în rezumat, necesitatea<br />
modificării Legii 161/2003 în sensul<br />
de a nu extinde prevederile acesteia referitoare<br />
la percheziţie şi asupra cazurilor ce privesc<br />
fraude în domeniul dreptului de autor şi<br />
drepturilor conexe (reproducerea neautorizată<br />
a operelor de creaţie intelectuală – audio, audiovizuale,<br />
programe pentru calculator etc.).<br />
Acestă problemă a fost considerată reală şi<br />
cauzatoare de întârzieri semnificative atât în<br />
desfăşurarea activităţilor de control ale poliţiei,<br />
cât şi în efectuarea constatărilor tehnicoştiinţifice.<br />
S-a propus şi soluţia de modificare<br />
a legii, în sensul ca aceasta să stabilească<br />
faptul că o simplă verificare a existenţei operelor<br />
de proprietate intelectuală reproduse/stocate/instalate<br />
pe calculatoare să nu<br />
necesite un mandat special de percheziţie în<br />
acest sens.<br />
În concluzie, se poate aprecia că necesitatea<br />
percheziţiei informatice aşa cum<br />
este prezentată în Legea 161/2003 se re-
feră strict la infracţiunile ce fac obiectul şi<br />
care sunt prezentate în cuprinsul acesteia<br />
şi nu la infracţiunile săvarşite în domeniul<br />
dreptului de autor şi drepturilor conexe.<br />
Prin constatările tehnico-ştiinţifice efectuate<br />
de ORDA, nu se accesează baze de date sau<br />
dispozitive interconectate, şi in consecinţă<br />
nu se obţin probatorii referitoare la fraudele<br />
informatice reglementate de Legea<br />
161/2003, ci se face o constatare a existenţei,<br />
reproducerii/instalării/stocării operelor ce<br />
necesită autorizarea titularilor de drepturi de<br />
autor, pentru reproducere, stocare, instalare<br />
şi utilizare. Credem că autorizaţia de percheziţie<br />
domiciliară emisă în conformitate cu<br />
art. 100 alin. 4/1 Cod procedură penală (in<br />
cazul persoanelor fizice) este suficientă pentru<br />
investigarea cazurilor ce ţin de dreptul de<br />
autor şi drepturile conexe. O a doua autorizaţie<br />
de percheziţie ce foloseşte doar termeni<br />
referitori la Legea 161/2003 (ca şi cum ar fi<br />
vizate infracţiuni prevăzute expres de Legea<br />
161/2003) şi care are drept obiective obţinerea<br />
de probe ce privesc infracţiunile prevăzute<br />
expres în Legea 8/1996 este în mod<br />
evident inutilă.<br />
De asemenea, se poate considera că orice<br />
extindere a prevederilor Legii 161/2003 asupra<br />
altor domenii, cum ar fi cel al drepturilor<br />
de autor şi drepturilor conexe, reprezintă în<br />
fapt o întârziere a activităţilor de investigare şi<br />
un mod de a rata celeritatea în desfăşurarea<br />
actului de justiţie.<br />
BIBLIOGRAFIE<br />
1. Georgescu Ionel şi Georgescu Dalia, “Managementul dreptului de autor”, Editura<br />
SITECH, Craiova, 2009<br />
2. Pantea Marius, „Protecţia penală a proprietăţii intelectuale în era globalizării”,<br />
Editura EXPERT, Bucureşti, 2008<br />
3. Pantea Marius, Mihai I.C., Dorobanţu Gh., "Investigarea fraudelor informatice",<br />
Curs Universitar, Editura SITECH, Craiova, 2008<br />
4. Vasiu Ioana, “Criminalitatea informatică”, Ed. a II-a, Editura Nemira, Bucureşti,<br />
2001<br />
5. Voicu Costică, "Investigarea fraudelor. Curs pentru masterat", vol. I, Curs<br />
Universitar, Editura SITECH, Craiova, 2009<br />
6. Voicu Costică, "Investigarea fraudelor. Curs pentru masterat", vol. II, Curs<br />
Universitar, Editura SITECH, Craiova, 2009<br />
7. Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi<br />
completările ulterioare, publicată în M.O. nr. 60 din 26 martie 1996 şi care a suferit<br />
modificări şi completări aduse de: Legea nr. 146/1997, Legea nr. 285/2004, O.U.G.<br />
123/2005, O.U.G. 190/2005, Legea nr. 329/2006<br />
8. Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea<br />
demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea<br />
corupţiei, publicată în MOF nr. 279 - 21/04/2003 şi care a suferit modificări şi completări<br />
aduse de O.U.G. nr. 40/2003, O.U.G. nr. 77/2003, O.U.G. nr. 92/2004, Legea nr. 114/2004,<br />
Legea nr. 171/2004, Legea nr. 280/2004, O.U.G. nr. 14/2005, O.G. nr. 2/2006, Legea nr.<br />
96/2006, Legea nr. 251/2006, O.U.G. nr. 119/2006, Legea nr. 144/2007<br />
9. http://ec.europa.eu - Site-ul Comisiei Europene (portal)<br />
10. http://legi-internet.ro<br />
11. http://ro.wikipedia.org<br />
153
PROTEJAREA DREPTURILOR<br />
ARTIŞTILOR INTERPREŢI SAU EXECUTANŢI.<br />
CONTROVERSE ASUPRA PRELUNGIRII TERMENULUI DE<br />
PROTECŢIE A DREPTURILOR ACESTORA<br />
154<br />
Insp. ADRIAN ILINCA<br />
„The artist must be more powerful than his art that must defend!”<br />
(„Artistul trebuie să fie mai puternic decât arta lui pentru că<br />
trebuie să o apere!”)<br />
Henry Matisse<br />
Un produs intelectual neprotejat nu va fi interesant pentru un investitor deoarece banii<br />
care ar fi investiţi ar putea să se piardă şi investiţia ar putea să nu se recupereze.<br />
Acest produs nu va aduce bani nici pentru autor şi nici pentru investitor. Aceasta este<br />
situaţia pentru orice creaţie muzicală, indiferent că se referă la dreptul artistului interpret<br />
sau la dreptul autorului operei muzicale.<br />
Parafrazând afirmaţia făcută de Emil<br />
Cioran şi anume că ,,fiecare om suferă de<br />
faptul de a se fi născut într-o ţară cu o cultură<br />
mică”, trebuie spus că orice persoană<br />
are dreptul de a lua parte la viaţa culturală a<br />
comunităţii sale şi bineînţeles la protecţia<br />
intereselor sale morale şi materiale, ce decurg<br />
din producţia ştiinţifică, literară şi artistică<br />
al cărei autor este. Dacă în interiorul<br />
circuitului relaţiilor juridice nu se conferă o<br />
asemenea protecţie autorilor, atunci este firesc<br />
ca respectivele persoane să nu-şi mai<br />
dea silinţa la dezvoltarea vieţii culturale a<br />
acelei comunităţi, de cele mai multe ori ele<br />
,,migrând” în teritorii unde aceste protecţii<br />
sunt acordate.<br />
În cele ce urmează ne vom ocupa de<br />
problema protejării drepturilor artiştilor interpreţi<br />
sau executanţi, în special de durata<br />
protecţiei drepturilor lor asupra muncii lor.<br />
Dreptul de autor are ca principală caracteristică<br />
exclusivitatea conferită titularului<br />
acestuia în a autoriza exploatarea operei,<br />
indiferent de suportul acesteia.<br />
În domeniul dreptului de autor există<br />
două mari sisteme de drept, cel european şi<br />
cel de copyright. Principala deosebire dintre<br />
cele două sisteme constă în accentul pus pe<br />
interesul autorului în sistemul european şi<br />
cel pus pe interesul industriei în sistemul<br />
american. În principal, referitor la această<br />
problemă, Uniunea Europeană are rolul de<br />
a menţine coexistenţa acestor sisteme juridice,<br />
bineînţeles cu precizarea că sistemul<br />
european trebuie să primeze.<br />
Legea cadru pentru protejarea drepturilor<br />
de autor şi a drepturilor conexe este în<br />
România, legea nr. 8/1996 privind dreptul<br />
de autor şi drepturile conexe, publicată în<br />
M. Of. nr. 60 din 26/03/1996.<br />
Această lege defineşte în art. 4 şi art. 95,<br />
noţiunile de autor şi artist interpret sau executant<br />
astfel: „(1) Se prezumă a fi autor,<br />
până la proba contrară, persoana sub numele<br />
căreia opera a fost adusă pentru prima<br />
dată la cunoştinţa publică; (2) Când opera a<br />
fost adusă la cunoştinţa publică sub formă<br />
anonimă sau sub un pseudonim care nu<br />
permite identificarea autorului, dreptul de<br />
autor se exercită de către persoana fizică<br />
sau juridică ce o face publică numai cu consimţământul<br />
autorului, atât timp cât acesta<br />
nu-şi dezvăluie identitatea”; iar art. 95 arată<br />
că, “prin artişti interpreţi sau executanţi se<br />
înţelege: actorii, cântăreţii, muzicienii, dansatorii<br />
şi alte persoane care prezintă, cântă,<br />
dansează, recită, declamă, joacă, interpretează,<br />
regizează, dirijează ori execută în<br />
orice altă modalitate o operă literară sau artistică,<br />
un spectacol de orice fel, inclusiv
folcloric, de varietăţi, de circ ori de marionete”.<br />
În prezent, artiştii interpreţi beneficiază de<br />
o protecţie a drepturilor de reproducere şi de<br />
difuzare timp de 50 de ani (art. 102 “Durata<br />
drepturilor patrimoniale ale artiştilor interpreţi<br />
sau executanţi este de 50 de ani, începând cu<br />
data de 1 ianuarie a anului următor celui în<br />
care a avut loc prima fixare sau, în lipsă,<br />
prima comunicare către public”) - o durată cu<br />
mult inferioară celei acordate compozitorilor<br />
şi scurtă, ţinând cont de evoluţia demografică.<br />
Acest lucru face ca mulţi artişti să piardă<br />
drepturile de autor pentru piesele lansate la<br />
începutul carierei lor şi, prin urmare, să nu<br />
aibă parte de beneficii financiare odată ajunşi<br />
la o vârstă înaintată.<br />
În cazul compozitorilor, această protecţie<br />
este valabilă pe toată durata vieţii şi încă<br />
70 de ani după moartea lor. Drepturile patrimoniale<br />
în cazul acestora durează tot<br />
timpul vieţii autorului, iar după moartea<br />
acestuia se transmit prin moştenire, potrivit<br />
legislaţiei civile, pe o perioadă de 70 de ani.<br />
Aceste drepturi pot fi transmise în tot sau în<br />
parte, exclusiv sau neexclusiv. O lucrare<br />
pentru care această perioadă a fost depăşită<br />
intră in domeniul public, ea putând fi folosită<br />
de oricine fără a cere acordul cuiva.<br />
Mii de muzicieni şi interpreţi din anii<br />
1950 şi 1960 riscă astfel să fie privaţi, în<br />
următorii zece ani, de redevenţele pe care le<br />
primesc astăzi pentru fiecare difuzare a înregistrărilor<br />
lor pe calea undelor. Ori, pentru<br />
artiştii cei mai puţin cunoscuţi, aceste<br />
redevenţe reprezintă adesea singurul venit.<br />
Acest lucru ar putea permite ca muzicienii<br />
să primească un venit suplimentar anual<br />
situat între 150 şi 2 000 de euro. Deşi<br />
această măsură nu înseamnă prea mult pentru<br />
cei care obişnuiesc să dea concerte cu<br />
casa închisă, ea ar avea un impact considerabil<br />
pentru acei interpreţi care au doar apariţii<br />
fulgurante pe scena muzicală.<br />
Autorităţile europene intenţionează să<br />
propună o prelungire, de la 50 la 95 de ani, a<br />
perioadei de protecţie a drepturilor de reproducere<br />
şi de difuzare de care beneficiază<br />
artiştii interpreţi europeni. De asemenea, se<br />
propune ca artiştii interpreţi să-şi poată<br />
schimba casa de discuri, în situaţia în care<br />
aceasta nu doreşte să reediteze o înregistrare<br />
pe o durată prelungită. Totodată, printre<br />
ideile noi pe care autorităţile europene<br />
155<br />
doresc să le introducă în acest domeniu se<br />
înscrie şi conceptul de „foloseşti sau pierzi”,<br />
care prevede posibilitatea de „deblocare” a<br />
fonogramelor neutilizate, pentru ca publicul<br />
larg să le poată folosi. Cu toate acestea,<br />
această clauză, ca parte a unei tranziţii<br />
armonioase către noul sistem de protecţie<br />
lărgită a drepturilor artiştilor interpreţi sau<br />
executanţi, va trebui aplicată sub rezerva<br />
unor modalităţi practice, pentru ca aceste<br />
companii de producţie să beneficieze de<br />
condiţii corecte şi timp suficient pentru a-şi<br />
face cunoscută intenţia de a reedita sau de a<br />
nu reedita fonograme vechi.. Această<br />
modificare a legislaţiei va avea un impact<br />
atât pentru artiştii interpreţi, cât şi pentru<br />
producători. Ambele părţi ar încasa o sumă<br />
de bani de fiecare dată când piesa lor este<br />
transmisă la radio sau în locuri publice (de<br />
exemplu, în baruri sau în centre comerciale).<br />
O perioadă de protecţie de 95 de ani ar<br />
reduce diferenţele de venit care apar atunci<br />
când artiştii interpreţi ajung la o vârstă<br />
înaintată şi, totodată, legislaţia privind<br />
drepturile de autor din sectorul muzical s-ar<br />
alinia celei în vigoare pentru scriitori. Garantarea<br />
unor venituri sigure ar putea să-i<br />
motiveze pe artiştii interpreţi să rămână în<br />
Europa, în loc să se mute în alte ţări unde<br />
există o legislaţie mai strictă în domeniu.<br />
Uniunea Europeană a rămas în spatele<br />
multor altor ţări în ceea ce priveşte asigurarea<br />
faptului că artiştii, interpreţii şi casele<br />
de producţie au un termen de protecţie<br />
adecvat pentru înregistrări. Ţări care permit<br />
un termen de protecţie mai lung decât cel al<br />
U.E. includ: Statele Unite (95-120 ani),<br />
Mexic (75 ani), Chile (70 ani), Brazilia (70<br />
ani), Peru (70 ani), Turcia (70 ani), India<br />
(60 ani) şi Venezuela (60 ani). Australia şi<br />
Singapore sunt de asemenea pentru extinderea<br />
termenului la 70 de ani. Există astfel, un<br />
context global spre atingerea unui termen<br />
de protecţie mai lung.<br />
De asemenea, protecţia prevăzută se va<br />
aplica şi pentru muzica compusă de mai<br />
mulţi autori, cum de altfel este cazul de cele<br />
mai multe ori. Drepturile de autor pentru<br />
astfel de piese nu vor expira mai devreme de<br />
70 de ani de la moartea ultimului coautor.<br />
Iniţiativa Comisiei Europene de a extinde<br />
termenul de protecţie pentru artiştii şi<br />
producătorii de înregistrări sonore de la 50<br />
la 95 de ani este un semnal clar al faptului
că Europa pune valoare pe talentul său muzical.<br />
Această iniţiativă are şi o motivaţie<br />
economică, în contextul în care industriile<br />
de creaţie bazate pe proprietatea intelectuală<br />
generează un procent în creştere de PIB<br />
în Uniunea Europeană. În România, contribuţia<br />
industriilor bazate pe copyright la<br />
PIB-ul Romaniei depăşea 5% la nivelul<br />
anului 2005, în prezent fiind mai ridicată.<br />
Şi artiştii români şi întreaga industrie<br />
muzicală din România, susţin propunerea<br />
Comisiei de a adnota Directiva Termenului<br />
de Protecţie existentă (Directiva<br />
2006/116/EC a Parlamentului European<br />
privind durata de protecţie a dreptului de<br />
autor şi a anumitor drepturi conexe).<br />
Astfel, în luna mai a anului trecut, un<br />
grup de artişti interpreţi români, din care<br />
fac parte Dan Bittman (Holograf), Florin<br />
Chilian, Nicu Covaci, Angela Gheorghiu,<br />
Alexandru Velea, Vladi Cnejevici, Andrei<br />
Maria Tiberiu (Smiley), Florin Grozea<br />
(HiQ), Marian Ionescu (Directia 5), Mihai<br />
Georgescu (Bere Gratis), au adresat ministrului<br />
Culturii din acea perioadă, Teodor<br />
Paleologu, o scrisoare deschisă prin care<br />
solicită efectuarea demersurilor legale pentru<br />
alinierea României la tendinţa legislativă<br />
europeană, impusă prin directiva arătată<br />
mai sus, printre argumentele aduse în<br />
sprijinul acestui demers fiind şi acela că diferenţa<br />
semnificativă dintre mărimea termenelor<br />
de protecţie în U.E. şi S.U.A. facilitează<br />
pirateria, în special în mediul online<br />
acolo unde tehnologia permite înregistrărilor<br />
care au intrat în domeniul public în Europa<br />
să fie transmise în ţări unde înregistrările<br />
sunt încă sub termenul de protecţie.<br />
Prelungirea duratei de protecţie a drepturilor<br />
conexe va motiva companiile de înregistrări<br />
să-şi prezinte cataloagele în format<br />
electronic. Serviciile de distribuţie online<br />
vor crea noi perspective pentru multe înregistrări,<br />
constituind noi surse de venituri<br />
pentru artiştii interpreţi sau executanţi. Mai<br />
mult decât atât, prezentarea în format electronic<br />
a fonogramelor din trecut va asigura<br />
venituri pentru artiştii mai vechi şi mai puţin<br />
populari, care vor beneficia de aşa-numitele<br />
vânzări „long tail”.<br />
Stadiul evoluţiei tehnice poate funcţiona<br />
fie în favoarea titularilor de drepturi de autor<br />
şi de drepturi conexe, furnizându-le dispozitive<br />
prin care să-şi protejeze creaţiile la<br />
156<br />
copiere, fie în defavoarea lor, furnizând piraţilor<br />
posibilităţi aproape nelimitate de a<br />
realiza şi distribui copii pirat. Echipamentele<br />
IT noi, ca şi posibilităţile aproape nelimitate<br />
oferite de Internet sunt tot atâtea<br />
ameninţări la adresa drepturilor exclusive<br />
ale autorilor sau ale artiştilor, ce-şi văd operele<br />
şi creaţiile copiate şi piratate din ce în<br />
ce mai mult. Evoluţia tehnicii poate ar impune<br />
gândirea altor scheme prin care titularii<br />
de drepturi de autor şi de drepturi conexe<br />
dreptului de autor ar putea fi remuneraţi sau<br />
ar putea controla copierea şi răspândirea<br />
operelor lor.<br />
Raportul Special 301, întocmit în fiecare<br />
an de către Alianţa Internaţională de Proprietate<br />
Intelectuală (AIPI), evidenţiază<br />
faptul că economia gri şi neagră constituie<br />
„între 60% şi 80% din totalul economiei<br />
româneşti”. Conform raportului, ratele cele<br />
mai ridicate ale pirateriei sunt întâlnite în<br />
domenii precum muzica (78%), programele<br />
de calculator (74%), jocurile pe calculator<br />
(65%) sau filmul (55%). „La nivel internaţional,<br />
economia subterană rezultată din<br />
comerţul cu produse contrafăcute reprezintă<br />
25% din economia mondială şi este într-o<br />
continuă creştere”, se mai arată în Raportul<br />
Special 301. Conform acestui studiu, România,<br />
se află pe lista ţărilor în care pirateria<br />
are un nivel foarte ridicat. AIPI atrage<br />
atenţia asupra creşterii accentuate a pirateriei<br />
pe internet înregistrate în România, tot<br />
mai mulţi utilizatori folosind protocolul de<br />
conectare directă între calculatoare, peer-topeer<br />
(P2P). În România a scăzut în schimb<br />
vânzarea ilegală de software, muzică şi<br />
filme stocate pe discuri optice.<br />
Efectele pirateriei sunt diverse, pornind<br />
de la prejudicierea celor care muncesc pentru<br />
crearea operei şi terminând cu destinatarul<br />
operei, care nu va mai avea parte de rezultatul<br />
unei munci de creaţie diverse ci de<br />
o ofertă uniformă, standardizată.<br />
Totodată, „prelungirea termenului de<br />
protecţie a înregistrărilor sonore asigură<br />
încasări pe termen mai îndelungat la bugetul<br />
de stat, rezultate din exploatarea drepturilor<br />
artiştilor şi producătorilor, mai ales în cazul<br />
catalogului Electrecord, în cazul arhivelor<br />
Societăţii Române de Televiziune şi<br />
Radiodifuziune şi, în general, a tuturor<br />
înregistrărilor făcute în anii `50-`70”, după<br />
cum se arată în scrisoarea mai sus menţionată.
În doi ani (2007 şi 2008) s-au strâns, la<br />
organismele de colectare şi gestionare a<br />
drepturilor de autor şi conexe din România,<br />
aproape 90 de milioane de euro. În ultimii<br />
10 ani s-au colectat peste jumătate de miliard<br />
de euro la aceleaşi organisme. Prin<br />
urmare vorbim de un domeniu în care sumele<br />
de bani vehiculate sunt foarte mari,<br />
sume din care profitul celor interesaţi ar fi<br />
într-adevăr destul de mare. Este esenţial ca<br />
organismele de colectare să distribuie cu<br />
cea mai mare precizie şi în mod individual<br />
remuneraţiile colectate în numele artiştilor<br />
interpreţi sau executanţi.<br />
Tot acelaşi raport Special 301, face o serie<br />
de propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii<br />
organismelor de gestiune colectivă,<br />
printre acestea regăsindu-se şi propunerea<br />
de desfiinţarea a sistemului de protejare a<br />
fonogramelor prin aplicarea hologramei de<br />
autenticitate, sistem care şi-a dovedit ineficienţa.<br />
Totodată, se mai fac şi o serie de<br />
propuneri privitoare la activitatea organizaţiilor<br />
de combatere a fenomenului pirateriei<br />
(poliţie, parchete), în scopul eficientizării<br />
activităţii.<br />
Momentan, autorităţile române nu dau<br />
semne că doresc să se alinieze la normele<br />
generale ale Uniunii Europene şi la contextul<br />
global în care majoritatea statelor<br />
lumii înţelege să protejeze munca şi talentul<br />
artiştilor lor.<br />
Există, totuşi, şi o părere contrară celor<br />
arătate mai sus. Mai mulţi specialişti din<br />
domeniul dreptului proprietăţii intelectuale<br />
din Europa sunt de părere că măsura va<br />
aduce rezultate contrare. Un studiu independent<br />
făcut în Marea Britanie arată că de<br />
fapt există o motivaţie economică importantă<br />
pentru a nu permite această extindere:<br />
aceasta va duce la costuri sporite pentru întreaga<br />
economie şi societate. Extinderea<br />
termenului de protecţie a acestor drepturi ar<br />
duce la o scădere a veniturilor populaţiei,<br />
ale cărei costuri în ceea ce priveşte accesarea<br />
şi exploatarea unor astfel de opere ar<br />
creşte, din cauza termenului extins în care<br />
ar trebui să plătească pentru aceste opere,<br />
pe de altă parte, extinderea termenului de<br />
protecţie ducând şi la scăderea apariţiei de<br />
opere noi şi, implicit, la scăderea veniturilor<br />
bugetului de stat, prin aceea că, ştiindu-se<br />
protejaţi pe o perioadă mai lungă, autorii şi<br />
interpreţii nu vor simţi nevoia de a crea<br />
157<br />
opere noi, cele existente aducându-le destule<br />
beneficii.<br />
Un nou studiu finanţat chiar de Comisia<br />
Europeană în 2006 şi realizat de IViR (Institute<br />
for Information Law - Olanda) concluzionează<br />
similar: nu există niciun argument<br />
viabil pentru această propunere.<br />
Profesorul Bernt Hugenholtz, directorul<br />
Institute for Information Law (IViR),<br />
afirmă că de fapt, această propunere de modificare<br />
legislativă este mai mult rezultatul<br />
activităţii de lobby susţinut al celor interesaţi,<br />
decât o decizie raţională de a oferi<br />
sprijin artiştilor interpreţi, cei interesaţi în<br />
această cauză fiind de fapt producătorii muzicali<br />
prin casele de discuri, care ar avea cel<br />
mai mult de câştigat. Explicaţia sa devine<br />
plauzibilă dacă ne uităm cine ar beneficia<br />
de o astfel de directivă. Conform unor păreri<br />
din domeniu, 90% din profiturile rezultate<br />
ar merge către casele de discuri. Din<br />
ce rămâne - 9% merge la interpreţii consacraţi<br />
şi doar 1% către restul de 80% dintre<br />
interpreţi. Adică un interpret mediu de la<br />
nivelul Europei ar câştiga 50 eurocenţi în<br />
plus pe an în primii 10 ani. Casele de discuri<br />
ar câştiga 163 de milioane de euro în<br />
primii 10 ani. Aceste păreri vin să întărescă<br />
ideea că, din păcate, sistemul de drept american<br />
bazat pe copyright, cel care protejează<br />
mai ales industria din jurul drepturilor de<br />
autor, tinde să se impună într-o oarecare<br />
măsură în faţa sistemului de drept european.<br />
Acest fapt vine şi ca o consecinţă a<br />
faptului că interesele financiare primează<br />
totdeauna în faţa celor culturale, morale şi<br />
intelectuale.<br />
Un alt centru major în cercetarea proprietăţii<br />
intelectuale în Europa, Institutul Max<br />
Planck (Max Planck Institute for Intellectual<br />
Property, Competition and Tax Law)<br />
protestează în acelaşi mod, explicând că<br />
“nici un motiv evident economic sau social<br />
nu poate fi găsit în favoarea unei prelungiri a<br />
termenului de protecţie de vreme ce aceasta<br />
nu ar creşte interesul pentru investiţii şi nici<br />
nu ar asigura securitatea financiară pentru<br />
interpreţii de toate vârstele, în special pentru<br />
cei care au nevoie de aşa ceva”.<br />
Treptat însă, în epoca contemporană<br />
constatăm că, dreptul de autor îsi modifică<br />
finalitatea el devenind din instrument de<br />
protecţie al creatorilor şi operelor lor, un instrument<br />
de protecţie a investitorilor şi in-
vestiţiilor, întrucât şi acest domeniu este<br />
unul aducător de mari profituri financiare.<br />
Explozia industriilor culturale creează un<br />
risc de absorbire a dreptului de autor în<br />
dreptul economic, deoarece în centrul atenţiei<br />
nu va mai fi autorul, ci agentul economic<br />
de producţie sau de difuzare. Semnificaţia<br />
culturală a dreptului de autor este<br />
grav neglijată prin punerea în umbră a distincţiei<br />
dintre proprietatea asupra suportului<br />
material şi proprietatea asupra operei fixate<br />
pe acest suport, acest aspect făcând diferenţa<br />
între interesul artistului şi interesul<br />
producătorului.<br />
Având în vedere cele arătate mai sus, se<br />
poate concluziona că o extindere a termenului<br />
de protecţie a drepturilor conexe<br />
drepturilor de autor, ar duce la o creştere<br />
(de altfel, îndreptăţită, n.a.) a veniturilor<br />
artiştilor interpreţi, a căror munca şi talent<br />
merită recunoscute şi recompensate pe o<br />
perioadă cât mai lungă, dar totodată ar duce<br />
şi la o scădere economică per ansamblu,<br />
generată de creşterea sporită a costurilor<br />
populaţiei relativ la creşterea mult mai mică<br />
a veniturilor obţinute de către bugetele de<br />
stat de pe urma garantării drepturilor de<br />
autor şi a drepturilor conexe.<br />
Principala problemă, până la urmă, este<br />
aceea a supravieţuirii culturii, deci a autorului<br />
şi a operei sale şi nicidecum supravieţuirea<br />
industriei (prin protejarea ei), care<br />
oricum ar fi, nu trebuie să primeze asupra<br />
actului de creaţie şi a talentului.<br />
Dreptul trebuie să rămână un element de<br />
securitate. Dreptul de autor nu este depăşit<br />
de dezvoltarea tehnicii şi este capabil să<br />
ţină pasul cu ea. Mai mult, această dezvoltare,<br />
care, prin extindere şi perfectionarea<br />
posibilităţilor de cunoaştere şi difuzare a<br />
ideilor, leagă din ce în ce mai strâns activitatea<br />
creatoare trecută, cu cea prezentă, pe<br />
cea naţională de cea universală, determină<br />
multiplicarea acţiunilor şi a operelor de colaborare,<br />
precum şi împletirea, uneori inseparabilă,<br />
a activităţilor intelectuale creatoare<br />
cu cele tehnice, fiind de natură să solidarizeze<br />
oamenii în ceea ce activitatea lor<br />
are mai frumos şi mai uman, creaţia.<br />
BIBLIOGRAFIE:<br />
1. PANTEA, Marius, Protecţia penală a proprietăţii intelectuale în era globalizării,<br />
Ed. Expert, 2008<br />
2. SAVU, Mariana-Liliana, ROMITAN, Ciprian Raul, Drepturile artiştilor interpreţi<br />
sau executanţi, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008.<br />
3. PANTEA, Marius, articol Protecţia drepturilor artiştilor interpreţi şi executanţi, Revista<br />
Info CREDIDAM, februarie, 2004.<br />
4. Nadine Klass, Josef Drexl, Reto M. Hilty, Annette Kur, Alexander Peukert,<br />
Statement of the Max Planck Institute for Intellectual Property, Competition and Tax Law<br />
Concerning the Commission's Plans to Prolong the Protection Period for Performing<br />
Artists and Sound Recordings, IIC 2008, p. 586-596.<br />
5. Directiva 2006/116/EC a Parlamentului European privind durata de protecţie a<br />
dreptului de autor şi a anumitor drepturi conexe.<br />
6. Review of the Economic Evidence Relating to an Extension of the Term of Copyright<br />
in Sound Recordings, Centre for Intellectual Property and Information Law, University of<br />
Cambridge.<br />
7. Open Letter concerning European Commission's “Intellectual PropertyPackage”,<br />
18.08.2008, http://www.ivir.nl/news/Open_Letter_EC<br />
8. SCRISOARE DESCHISĂ în atenţia Domnului Teodor Paleologu, Ministrul Culturii,<br />
Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Poziţia artiştilor români faţă de decizia Guvernului<br />
României de a respinge Proiectul de Directivă privind prelungirea termenului de protecţie<br />
a înregistrărilor sonore, Bucureşti, 06.05.2009.<br />
9. GĂRĂIMAN, Daniela Gabi, OLTEANU, Edmond Gabriel, Încălcarea dreptului de<br />
autor prin „piratarea” operelor aflate pe suport electronic.<br />
10. Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în M. Of.<br />
nr. 60 din 26/03/1996.<br />
11. International Intelectual Property Alliance, 2010 Special 301 Report: <strong>Romania</strong>, p.<br />
287-298, www.iipa.com.<br />
158
ACTIVITĂŢILE INVESTIGATORULUI ACOPERIT<br />
ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII<br />
Lect. univ. dr. PINTILIE LIGIA<br />
Lect. univ. dr. TOMA RUS<br />
Academia de Poliţie”A.I.Cuza”<br />
The Techniques of undercover investigation used by the F.B.I.<br />
These techniques have become more complex and innovative. The undercover<br />
operation provides the most effective means to expose a criminal organization or<br />
conspiracy.Once accepted by the criminal group, the undercover officer begins to collect<br />
evidence and intelligence.<br />
FOLOSIREA DE CĂTRE FBI<br />
A TEHNICII DE ANCHETĂ<br />
ACOPERITĂ<br />
159<br />
Folosirea de către FBI a tehnicii de anchetă<br />
acoperită a sporit, devenind mai complexă<br />
şi mai novatoare. Operaţiunea acoperită<br />
(UCO) pune la dispoziţie cel mai eficace<br />
mijloc de a descoperi şi demasca o organizaţie<br />
sau o conspiraţie criminală. Odată<br />
acceptat de către ţintele criminale, agentul<br />
acoperit (UCA) imediat începe să strângă<br />
probe şi să culeagă informaţii secrete de<br />
mare preţ. Această combinaţie de colectare<br />
de probe şi strângere de informaţii din partea<br />
agentului acoperit care a reuşit să penetreze<br />
cu succes o organizaţie criminală este<br />
fără precedent pe planul tehnicilor de anchetare.<br />
Datorită numărului mare de chestiuni<br />
extrem de importante şi delicate legate<br />
de folosirea acestei tehnici, utilizarea ei este<br />
supusă unor reglementări riguroase, fiind<br />
examinată îndeaproape de FBI şi de Ministerul<br />
Justiţiei (DOJ). Procedura şi politicile<br />
care guvernează folosirea acestei tehnici<br />
sunt concepute în aşa fel încât să evite folosirea<br />
inadecvată sau greşită a operaţiunii<br />
acoperite (UCO) în cadrul anchetei penale<br />
FBI. Toate operaţiunile acoperite ale FBI<br />
sunt desfăşurate sub autoritatea Procurorului<br />
general SUA în baza Titlului 28, codul<br />
penal SUA, paragrafele 509, 510 şi 533,<br />
folosind Normele Procurorului General privitoare<br />
la Operaţiunile Acoperite.<br />
Aceste norme încep prin a afirma că<br />
folosirea de către FBI a unor salariaţi acoperiţi<br />
şi mânuirea unor unităţi economice<br />
„proprietare” în acest scop este o tehnică<br />
legală şi esenţială în depistarea şi anchetarea<br />
crimei cu guler alb, a coruperii funcţionarilor<br />
publici, a crimei organizate şi a altor<br />
zone prioritare de anchetă. Dar folosirea<br />
acestei tehnici pune inerent şi problema<br />
utilizării unui element de amăgire şi, uneori,<br />
poate să reclame un grad de cooperare<br />
cu persoane ale căror motivaţii şi comportamente<br />
stau sub semnul îndoielii. Prin urmare<br />
tehnica trebuie monitorizată îndeaproape.<br />
Normele au stabilit două nivele de operaţiuni<br />
acoperite, identificate drept: „grupul<br />
doi” şi „grupul unu”. Operaţiunile acoperite<br />
din grupul doi sunt caracterizate prin autorizarea<br />
la nivelul direcţiei teritoriale FBI,<br />
prin durata foarte limitată, prin finanţare<br />
limitată, prin autoritate limitată pentru participarea<br />
agentului acoperit la activităţi ilegale<br />
şi prin absenţa din scenariul operaţiunii<br />
acoperite a aşa-numitor „împrejurări delicate”.<br />
Operaţiunile acoperite din grupa întâi
sunt caracterizate prin: revizuirea de către<br />
Comisia de Revizie a Operaţiunilor Acoperite<br />
Penale şi autorizarea de către Directorul<br />
Adjunct sau Asistent, printr-o durată şi finanţare<br />
mai mare, prin posibilitatea ca<br />
agentul acoperit să poată participa într-o<br />
gamă mai largă de activităţi ilegale şi<br />
printr-un scenariu de operaţiune acoperită<br />
ce poate presupune împrejurări delicate.<br />
Anumite chestiuni fiscale şi/sau legate<br />
de responsabilitate, precum şi împrejurările<br />
concret definite drept delicate, cum ar fi anchetarea<br />
unor cazuri de corupere a unor<br />
funcţionari publici, participarea agentului<br />
acoperit la delicte grave, sau solicitarea de<br />
către agentul acoperit a informaţiilor cu caracter<br />
particular, acoperite de legea secretului<br />
comunicărilor, de la, sau asumarea<br />
unei identităţi false de avocat, medic, prelat<br />
sau membru al presei, precum şi riscul sporit<br />
al expunerii la acte de violenţă sau riscul<br />
sporit al unei pierderi financiare suferite de<br />
partea nevinovată — toate acestea necesită<br />
folosirea procedurii de operaţiune acoperită<br />
din grupa întâi. Când sunt implicate aceste<br />
condiţii sau se întrevede apariţia lor în timpul<br />
operaţiunii acoperite, trebuiesc folosite<br />
mecanisme de supervizare şi control pentru<br />
operaţiunea acoperită de tipul Unu,<br />
obţinându-se în acest sens aprobarea prealabilă<br />
de la biroul central FBI şi de la Ministerul<br />
Justiţiei pentru operaţiunea acoperită<br />
în cauză. Comisia de Revizie a Operaţiunilor<br />
Acoperite Penale, alcătuită din salariaţi<br />
FBI desemnaţi de Director şi din avocaţi<br />
de la Ministerul Justiţiei desemnaţi de<br />
Procurorul General, efectuează o examinare<br />
oficială a cererii scrise de aprobare a desfăşurării<br />
operaţiunii acoperite. Comisia trebuie<br />
să evalueze cu toată atenţia planul operativ<br />
şi beneficiile scontate că vor rezulta în<br />
urma operaţiunii acoperite, punându-le în<br />
cântar faţă de aspectul celălalt al preţului de<br />
cost şi al riscurilor implicate. Faptele şi împrejurările<br />
citate în propunerea de tipul Unu<br />
trebuie să depăşească simpla fază a stabilirii<br />
existenţei activităţilor criminale, cuprinzând<br />
în schimb informaţii privitoare la anchete<br />
anterioare, la scenariul propus şi la şansele<br />
160<br />
de reuşită. Dacă Comisia va aviza favorabil<br />
propunerea şi astfel operaţiunea acoperită<br />
de tipul Unu va fi autorizată de Director sau<br />
de Adjunctul desemnat de Director al FBI,<br />
atunci între mecanismele de control ale<br />
operaţiunii acoperite din Grupa întâi vor figura<br />
şi monitorizarea permanentă şi revizuirea<br />
operaţiunii acoperite. Printre elementele<br />
de control stabilite de Normele<br />
Procurorului general pentru operaţiunile<br />
acoperite figurează şi obligativitatea înregistrării<br />
şi raportării acţiunilor Comisiei de<br />
Revizie a Operaţiunilor Acoperite Penale,<br />
precum şi raportarea utilizării globale de<br />
către FBI a tehnicii de operaţiune acoperită.<br />
Agenţii acoperiţi sunt verificaţi şi selecţionaţi<br />
cu toată atenţia şi deşi aproape întotdeauna<br />
ei sunt anchetatori cu experienţă, se<br />
recomandă insistent ca ei să fie înscrişi la<br />
cursuri suplimentare de pregătire în domeniul<br />
operaţiunilor acoperite. FBI reduce la<br />
minimum participarea agenţilor acoperiţi în<br />
activităţi ilegale. Dar agenţilor acoperiţi li<br />
se permite totuşi să participe în activităţi<br />
criminale minore, numai atunci când<br />
această acţiune a fost avizată anterior de<br />
oficialităţile supervizoare şi numai în scopul<br />
obţinerii de probe esenţiale, pentru a<br />
stabili şi menţine credibilitatea subiecţilor<br />
criminali, şi pentru a preveni sau evita pericolul<br />
decesului sau al unei răniri grave.<br />
Participarea agentului acoperit în activităţi<br />
criminale mai grave, între care ar figura şi<br />
riscurile izbucnirii unor acte de violenţă,<br />
trebuiesc aprobate în prealabil prin procesul<br />
de revizie stabilit pentru operaţiunile acoperite<br />
din Grupa întâi.<br />
Folosirea de către FBI a tehnicii de anchetă<br />
acoperită a început prin operaţiunile<br />
clasice cu magazin fantomă, în care se<br />
cumpărau de la hoţi bunuri furate de către<br />
unităţi comerciale acoperite .Acestea au<br />
fost folosite cu succes în Washington D.C.,<br />
în anii 70, ducând la elaborarea altor scenarii<br />
de operaţiuni acoperite. Către sfârşitul<br />
anilor 70 operaţiunea acoperită ABSCAM a<br />
atras atenţia asupra folosirii de către FBI a<br />
acestei tehnici. Ancheta ABSCAM în cadrul<br />
căreia un agent FBI a pozat în şeic
arab, a condus la arestarea şi condamnarea<br />
mai multor personalităţi marcante de pe<br />
arena politică americană. Aceşti politicieni<br />
au solicitat şi acceptat sume de bani în numerar<br />
de la presupusul şeic arab, în schimbul<br />
unor activităţi şi cazuri de influenţă politică.<br />
În 1991 folosirea de către FBI a tehnicii<br />
de anchetă acoperită a condus la condamnări<br />
în 1140 de cazuri de infracţiuni<br />
grave, bunuri recuperate în valoare de<br />
$345.347.691 şi amenzi ordonate de instanţă,<br />
şi a prevenit pierderi economice cu<br />
un potenţial de circa $30.000.000.<br />
Folosirea tehnicii acoperite, inclusiv a<br />
unor unităţi economice proprietare („fantomă”),<br />
este esenţială pentru depistarea,<br />
prevenirea şi trimiterea în judecată a crimelor<br />
cu guler alb, a celor de corupere a<br />
funcţionarilor publici, terorism, crimă organizată,<br />
a infracţiunilor privitoare la substanţele<br />
cu regim controlat şi a altor zone<br />
prioritare pentru anchete. Dar aceste tehnici<br />
presupun în mod inerent un element de inducere<br />
în eroare, necesitând cooperarea cu<br />
persoane ale căror motivaţii şi comportamente<br />
stau sub semnul îndoielii. Prin urmare<br />
tehnica trebuie monitorizată îndeaproape.<br />
161<br />
TERMINOLOGIE<br />
„Activităţi acoperite” înseamnă orice<br />
activitate ce presupune folosirea unui nume<br />
fals sau unei identităţi acoperite de către un<br />
salariat al FBI sau altă organizaţie de aplicare<br />
a legii, la nivel federal, statal sau local,<br />
ce cooperează cu FBI.<br />
„Operaţiune acoperită” înseamnă orice<br />
anchetă ce presupune o serie de activităţi<br />
acoperite înrudite, derulate de-a lungul unei<br />
perioade de timp, de către un salariat acoperit.<br />
în cadrul acoperit de aceste norme,<br />
printr-o „serie de activităţi acoperite înrudite”<br />
se înţelege în general peste trei contacte<br />
separate stabilite de un salariat acoperit<br />
cu individul/indivizii aflaţi sub urmărire.<br />
Dar activitatea acoperită ce presupune împrejurări<br />
delicate sau fiscale constituie o<br />
operaţiune acoperită, indiferent de numărul<br />
de contacte implicat.<br />
„Salariat acoperit” înseamnă orice salariat<br />
al FBI sau salariat al unei agenţii de<br />
aplicare a legii locale, statale sau federale<br />
care îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea<br />
şi controlul FBI într-o anchetă dată, a<br />
cărei relaţie cu FBI este mascată faţă de<br />
terţe persoane pe parcursul unei operaţiuni<br />
de anchetare, prin menţinerea unei legende<br />
de acoperire sau a unei identităţi false .<br />
„Proprietary” se referă la o întreprindere<br />
particulară, cu proprietar unic; un parteneriat,<br />
o corporaţie (societate comercială<br />
pe acţiuni) sau altă unitate economică derulată<br />
pe bază comercială, care este deţinută,<br />
controlată sau derulată integral sau<br />
parţial în folosul FBI şi a cărei relaţie cu<br />
FBI este ascunsă faţă de terţe persoane.<br />
„Procuror federal de resort” înseamnă<br />
procuror federal SUA sau şef de secţie a<br />
Direcţiei Penale din Ministerul Justiţiei<br />
(DOJ).<br />
Conform acestor norme, FBI poate recurge<br />
la activităţi şi operaţiuni acoperite recomandabile<br />
pentru aducerea la îndeplinire a<br />
atribuţiunilor ce-i revin pe planul aplicării<br />
legii. Aceste norme nu se aplică la anchetele<br />
care utilizează informatori confidenţiali,<br />
martori cooperanţi sau subiecţi cooperanţi,<br />
decât în cazul în care ancheta utilizează şi un<br />
salariat acoperit. Prin elaborarea politicii<br />
interne, FBI poate opta pentru aplicarea<br />
acestor norme la anumite operaţiuni în care<br />
sunt implicaţi informatori confidenţiali,<br />
martori cooperanţi şi subiecţi cooperanţi, prin<br />
supunerea acestor chestiuni avizului Comisiei<br />
de Revizie a Operaţiunilor Acoperite Penale.<br />
În baza acestei autorizări, FBI poate participa<br />
la activităţi acoperite comune cu alte agenţii<br />
de aplicare a legii, putând opera o unitate<br />
economică proprietară, în măsura necesară<br />
menţinerii eficacităţii sau legendei<br />
operaţiunii. Toate operaţiunile acoperite<br />
comune trebuiesc derulate în conformitate cu<br />
prevederile prezentelor norme.<br />
AUTORIZAREA OPERAŢIUNILOR<br />
ACOPERITE<br />
Norme generale de aprobare: Orice<br />
oficial care contemplă obţinerea unei aprobări<br />
sau autorizaţii de derulare a unei acţi-
uni acoperite pentru care a înaintat cerere<br />
trebuie să cântărească foarte bine riscurile<br />
şi beneficiile operaţiunii, ţinând cont de<br />
următorii factori:<br />
Riscul rănirii persoanelor individuale,<br />
al unor pagube materiale sau pierderi<br />
financiare suferite de persoanele<br />
sau întreprinderile respective, precum<br />
şi pericolul pătării reputaţiei sau al altor<br />
genuri de vătămări ale persoanelor;<br />
Riscul unor răspunderi (procese) civile<br />
intentate împotriva guvernului sau<br />
alte pierderi suferite de acesta.<br />
Riscul intruziunii în viaţa particulară<br />
a cetăţenilor sau amestecul în relaţii<br />
confidenţiale sau privilegiate.<br />
Riscul ca indivizii angajaţi în operaţiuni<br />
acoperite să se implice în<br />
comportamente ilegale limitate de<br />
prevederile paragrafului IV. H. de mai<br />
jos; şi<br />
Dacă se cuvine ca guvernul să participe<br />
în genul de activitate care se va<br />
ivi probabil pe parcursul operaţiunii.<br />
Operaţiuni acoperite care pot fi autorizate<br />
de agentul special responsabil (SAC)<br />
Stabilirea, extinderea sau reînnoirea tuturor<br />
operaţiunilor acoperite ce urmează a fi<br />
supervizate de un anumit birou teritorial<br />
trebuiesc aprobate de agentul special responsabil<br />
(SAC). Această aprobare va constitui<br />
autorizarea operaţiunii. Aprobarea necesită<br />
o hotărâre în scris, în care se expun<br />
faptele şi împrejurările aduse în sprijinul<br />
deciziei, conform cărora:<br />
Iniţierea activităţii de anchetare a<br />
prezumtivei conduite criminale sau întreprinderi<br />
criminale se justifică în baza tuturor<br />
normelor aplicabile ale ministerului;<br />
Preconizata operaţiune acoperită<br />
pare să fie mijlocul eficace prin care s-ar<br />
putea obţine probele sau informaţiile necesare.<br />
Această constatare trebuie să cuprindă<br />
şi o declaraţie referitoare la anchetele derulate<br />
anterior şi la şansele pe care le va<br />
avea operaţiunea de a obţine probele sau informaţiile<br />
necesare, privind prezumtiva<br />
conduită criminală sau întreprindere criminală;<br />
162<br />
Operaţiunea acoperită se va derula<br />
cu un grad minim de intruziune, în<br />
funcţie de nevoia de a colecta probele<br />
sau informaţiile într-o manieră rapidă<br />
şi efectivă;<br />
Aprobarea folosirii unui informator<br />
sau surse confidenţiale s-a obţinut,<br />
prin respectarea Normelor procurorului<br />
general privitoare la folosirea informatorilor<br />
şi a surselor confidenţiale;<br />
Orice participare preconizată a<br />
unui angajat acoperit la activităţi ilegale<br />
ce pot fi avizate de agentul special<br />
responsabil (SAC), în temeiul<br />
propriei sale autorităţi;<br />
Dacă nu se întrevede apariţia unor<br />
împrejurări delicate sau fiscale , este<br />
necesar să existe o declaraţie în acest<br />
sens.<br />
Operaţiunile acoperite pot fi autorizate<br />
în baza prevederilor acestei sub-secţiuni<br />
pentru o perioadă de maximum 6 luni, cu o<br />
prelungire de şase luni, dar cu un total de<br />
un an. Operaţiunile acoperite iniţiate în<br />
baza prevederilor acestei sub-secţiuni nu<br />
pot implica cheltuieli mai mari de $40.000<br />
($100.000 în cauze de droguri în care suma<br />
maximă de $40.000 se alocă cheltuielilor de<br />
funcţionare) sau suma stabilită din timp în<br />
timp de director, fără aprobarea sediului<br />
central FBI (FBIHQ).<br />
Agentul Special Responsabil (SAC)<br />
poate delega responsabilitatea avizării iniţierii,<br />
extinderii sau reînnoirii operaţiunilor<br />
acoperite Agenţilor Speciali Asistenţi Responsabili.<br />
Delegarea acestei responsabilităţi<br />
de către SAC trebuie să se facă în scris şi să<br />
se depună la biroul teritorial de resort. Dar<br />
toate operaţiunile acoperite care trebuiesc<br />
autorizate la nivelul biroului central FBI<br />
trebuie să fie aprobate şi de SAC. O copie a<br />
tuturor aprobărilor scrise descrise mai sus<br />
vor fi înaintate fără întârziere biroului central<br />
FBI.<br />
Operaţiuni care trebuie aprobate de<br />
FBIHQ (biroul central FBI)<br />
Împrejurări de ordin fiscal. În toate operaţiunile<br />
acoperite ce presupun împrejurări
163<br />
de ordin fiscal prezentate mai jos, agentul<br />
special responsabil va înainta o cerere către<br />
FBIHQ . O recomandare de autorizare<br />
poate fi înaintată direct Directorului sau Directorului<br />
Asistent Desemnat sau, în cazul<br />
operaţiunilor ce presupun doar scrisori privind<br />
împrejurări de ordin fiscal , Directorului<br />
Asistent Adjunct pentru revizia şi autorizarea<br />
finală a acesteia, cu condiţia ca<br />
nivelele de aprobare să se conformeze tuturor<br />
legilor aplicabile. În cazul cererilor<br />
pentru aprobarea operaţiunilor acoperite,<br />
înaintate biroului central FBI doar pe considerentul<br />
împrejurărilor de ordin fiscal nu<br />
este nevoie ca acestea să fie luate în considerare<br />
şi aprobate de Comisia de Revizie a<br />
Operaţiunilor Acoperite. Pentru scopul avut<br />
în vedere în cadrul acestor norme, o operaţiune<br />
acoperită presupune împrejurări de<br />
ordin fiscal dacă există temei să se creadă<br />
că operaţiunea acoperită va :<br />
(a) Necesita cumpărarea sau închirierea<br />
prin contract a unor bunuri, echipamente,<br />
clădiri sau facilităţi; modificarea unor clădiri<br />
sau facilităţi; un contract pentru construirea<br />
sau modificarea de clădiri şi facilităţi;<br />
sau achitarea în avans a chiriei pe mai<br />
mult de o lună. Cumpărarea, închirierea sau<br />
semnarea unui contract de închiriere a unor<br />
bunuri folosind un nume fals sau o identitate<br />
de acoperire pentru a facilita supravegherea<br />
fizică sau electronică nu constituie o<br />
operaţiune acoperită în înţelesul avut în vedere<br />
de aceste norme. Dar, întrucât este implicată<br />
cheltuirea sumelor alocate, trebuie<br />
obţinută aprobare de la FBIHQ în conformitate<br />
cu legile aplicabile.<br />
(b) Va reclama depunerea fondurilor<br />
alocate sau a sumelor generate de operaţiunea<br />
acoperită la bănci sau alte instituţii financiare.<br />
(c) Va folosi fondurile generate de operaţiunea<br />
acoperită pentru a acoperi cheltuielile<br />
necesare şi rezonabile pe care le incumbă<br />
operaţiunea;<br />
(d) Va reclama încheierea unui acord de<br />
decontare sau compensare a indivizilor sau<br />
entităţilor cooperante pentru serviciile sau<br />
pierderile suferite de ei în promovarea operaţiunii<br />
(orice acord de decontare încheiat<br />
cu terţe părţi trebuie revizuit de Direcţia<br />
Consilierului Juridic FBI); sau<br />
(e) Va depăşi limitările impuse asupra<br />
duratei sau angajării de resurse stabilite de<br />
Director pentru operaţiuni iniţiate la nivelul<br />
biroului teritorial.<br />
Împrejurări delicate. În toate operaţiunile<br />
acoperite ce presupun împrejurări delicate<br />
de genul celor descrise mai jos, agentul<br />
special responsabil (SAC) va înainta biroului<br />
central FBI o cerere . Cererea va fi revizuită<br />
de personalul supervizor de resort<br />
de la FBIHQ şi, dacă va primi avizul favorabil,<br />
va fi remisă spre avizare Comisiei de<br />
Revizie a Operaţiunilor Acoperite. Cererea<br />
va fi înaintată apoi Directorului sau Directorului<br />
Asistent desemnat, care o va aproba<br />
sau nu. Pentru scopul avut în vedere în cadrul<br />
acestor norme, avem de a face cu împrejurări<br />
delicate dacă există temei să se<br />
creadă că operaţiunea acoperită va presupune<br />
:<br />
(a) anchetarea unei posibile conduite<br />
criminale din partea unui funcţionar public<br />
ales sau desemnat sau a unui candidat politic<br />
la ocuparea unei funcţii la nivel judiciar,<br />
legislativ, de conducere (management) sau<br />
executiv. Într-un post de încredere într-o<br />
entitate a administraţiei locale, statale sau<br />
federale sau a unei subdiviziuni politice a<br />
acesteia;<br />
(b) anchetarea oricărui funcţionar public<br />
la nivel local, statal sau federal, în orice<br />
chestiune în care este implicată coruperea<br />
sistematică a oricărei funcţii guvernamentale;<br />
(c) anchetarea unei posibile conduite<br />
criminale ce ar putea să fi fost comisă de<br />
orice oficialitate străină sau guvern străin,<br />
organizaţie religioasă, organizaţie politică<br />
sau organizaţie de presă. Există circumstanţe<br />
privind oficialităţi aflate în funcţii<br />
judiciare, legislative, de conducere sau executive,<br />
care ar putea fi considerate în mod<br />
logic nedelicate (neconfidenţiale). În asemenea<br />
cazuri, trebuie consultat Şeful de<br />
Secţie, al Secţiei de Crimă cu guler alb, din<br />
biroul central FBI, care face parte din Co-
164<br />
misia de Revizie a Operaţiunilor Acoperite<br />
Penale şi care are o viziune globală naţională<br />
asupra chestiunilor privind funcţionarii<br />
publici, pentru ca acesta să stabilească dacă<br />
operaţiunea acoperită în cauză trebuie<br />
adusă în faţa Comisiei de Revizie a Operaţiunilor<br />
Acoperite.<br />
(d) Angajarea în activităţi ce au un efect<br />
semnificativ asupra sau constituie o intruziune<br />
considerabilă în funcţionarea legitimă a<br />
unei entităţi de administraţie locală, statală<br />
sau federală;<br />
(e) Stabilirea, achiziţionarea sau folosirea<br />
unei unităţi economice „proprietare”;<br />
(f) Furnizarea de bunuri sau servicii<br />
esenţiale săvârşirii unei infracţiuni, bunuri<br />
şi servicii care în mod obişnuit nu sunt disponibile<br />
subiectului anchetei decât din<br />
sursa provenită de la stat;<br />
(g) Activităţi care sunt interzise de legislaţia<br />
locală, statală sau federală, fiind<br />
considerate delicte sau infracţiuni grave —<br />
dar nu şi cumpărarea de bunuri furate sau<br />
de contrabandă; livrarea sau desfacerea de<br />
către guvern a unor bunuri furate al căror<br />
proprietar nu poate fi stabilit; livrarea controlată<br />
de droguri care nu vor pătrunde în<br />
circuitul comercial; acordarea de mită care<br />
nu este cuprinsă în alte împrejurări delicate;<br />
sau facerea unor declaraţii false unor terţe<br />
părţi în procesul mascării identităţii personale<br />
sau al adevăratului proprietar al unităţii<br />
economice „proprietare” (această scutire nu<br />
cuprinde nici o declaraţie făcută sub jurământ<br />
sau posibilitatea unor sancţiuni pentru<br />
comiterea sperjurului). Unele dintre activităţile<br />
de mai sus, inclusiv cea referitoare la<br />
livrarea controlată de droguri şi efectuarea<br />
de plăţi sub formă de mită, sunt pasibile<br />
procedurilor de revizie şi aprobare specifică.<br />
Chestiunile acestea trebuiesc coordonate<br />
cu sediul central FBI.<br />
(h) Existenţa unui risc considerabil că<br />
persoana participantă la operaţiunea acoperită<br />
va fi arestată sau va depune mărturie<br />
falsă sub prestare de jurământ sau va furniza<br />
documente false în orice proceduri juridice<br />
sau administrative ;<br />
(i) Participarea la o întrunire sau în cadrul<br />
unor convorbiri dintre orice individ şi<br />
avocatul lui sau ei;<br />
(j) Existenţa unui risc considerabil că o<br />
terţă parte va intra într-o relaţie profesională<br />
sau confidenţială cu persoana participantă<br />
la o operaţiune acoperită care are rolul<br />
de avocat, medic, prelat sau membru al<br />
presei;<br />
(k) Solicitarea adresată unui avocat, medic,<br />
membru al clerului sau altei persoane<br />
pentru obţinerea de informaţii care, în mod<br />
normal, ar constitui un domeniu confidenţial,<br />
protejat de obligativitatea dezvăluirii,<br />
sau unui membru al presei cu privire la un<br />
individ cu care se ştie că ziaristul are o relaţie<br />
profesională sau confidenţială;<br />
(1) Participarea la activităţile unui grup<br />
aflat sub anchetă în cadrul Unei Anchete de<br />
Securitate Internă sau recrutarea unei persoane<br />
din rândurile unui atare grup pentru a<br />
sluji de informator;<br />
(m) Un risc considerabil de izbucnire a<br />
unor acte de violenţă sau producerea unor<br />
răniri fizice indivizilor sau un risc considerabil<br />
de pierderi financiare;<br />
(n) Activităţi care ar putea duce la formularea<br />
de pretenţii de despăgubiri împotriva<br />
Statelor Unite în cadrul unor responsabilităţi<br />
contractuale sau cereri de despăgubire<br />
pentru „confiscarea” unor bunuri;<br />
(o) Reprezentări neadevărate făcute de o<br />
persoană participantă la operaţiunea acoperită<br />
cu privire la activităţile în cauză sau<br />
implicarea unei terţe persoane fără cunoştinţa<br />
sau consimţământul acelei persoane.<br />
Comisia de Revizie a Operaţiunilor<br />
Acoperite Penale (Comisia de Revizie a<br />
Operaţiunilor Acoperite) va fi alcătuită din<br />
salariaţi de resort ai FBI desemnaţi de Directorul<br />
FBI şi de avocaţi din direcţia penală<br />
a ministerului justiţiei, desemnaţi de<br />
procurorul asistent ce răspunde de direcţia<br />
penală, peste care va prezida o persoană desemnată<br />
de Directorul FBI. Când biroul<br />
central FBI primeşte cererea înaintată de un<br />
agent special responsabil (SAC) vizând<br />
aprobarea unei operaţiuni acoperite implicând<br />
împrejurări delicate, la recomandarea<br />
secţiei de resort a biroului central FBI,
165<br />
membrii Comisiei se vor întruni pentru a<br />
examina (revizui) cererea. Membrii direcţiei<br />
penale din cadrul Comisiei pot să se<br />
consulte cu cadrele de resort din FBI, cu<br />
oficialităţi de rang înalt din ministerul justiţiei<br />
şi cu procurorul general al SUA, după<br />
cum se va găsi de cuviinţă. Cererea va fi<br />
înaintată apoi de Comisie Directorului sau<br />
Directorului Asistent desemnat, cu aviz de<br />
aprobare sau respingere a cererii şi cu<br />
schimbările sau amendamentele pe care le<br />
recomandă asupra textului propunerii. Pe<br />
lângă considerentele prevăzute mai sus,<br />
Comisia va examina cererea şi pentru a stabili<br />
dacă s-au luat măsurile corespunzătoare<br />
pentru minimalizarea incidenţei împrejurărilor<br />
delicate şi reducerea riscurilor de vătămare<br />
şi intruziune pe care le creează atari<br />
circumstanţe. Dacă Comisia va recomanda<br />
aprobarea unei operaţiuni acoperite, în recomandare<br />
va figura şi o scurtă declaraţie<br />
care să explice de ce operaţiunea merită să<br />
fie aprobată, în lumina apariţiei preconizate<br />
a unor împrejurări delicate.<br />
Comisia va recomanda aprobarea unei<br />
operaţiuni acoperite numai în cazul în care<br />
a ajuns la un consens, cu condiţia ca:<br />
Dacă una sau mai multe persoane<br />
desemnate de procurorul general asistent<br />
responsabil peste direcţia penală nu-şi dă<br />
avizul la aprobarea unei operaţiuni preconizate<br />
din considerente de ordin juridic, etic,<br />
judiciar sau legat de politica internă a ministerului,<br />
persoana desemnată va aduce<br />
imediat la cunoştinţa procurorului general<br />
asistent acest lucru, şi nu se va întreprinde<br />
nici o acţiune asupra propunerii, până când<br />
Directorul Asistent desemnat va avea prilejul<br />
de a se consulta cu procurorul general<br />
asistent; şi<br />
Dacă, în urma consultării, procurorul<br />
general asistent nu este de acord cu decizia<br />
luată de directorul asistent desemnat<br />
de aprobare a preconizatei operaţiuni, nu se<br />
va mai întreprinde nici o acţiune asupra<br />
propunerii fără aprobarea procurorului general<br />
adjunct sau a procurorului general.<br />
Comisia trebuie să obţină consultul Direcţiei<br />
Consilierului Juridic al FBI şi al Oficiului<br />
Consilierului Juridic sau al altei direcţii<br />
sau oficiu corespunzător din cadrul<br />
ministerului justiţiei, cu privire la orice<br />
chestiuni de ordin juridic nesoluţionate,<br />
privitoare la autoritatea sau desfăşurarea<br />
preconizatei operaţiuni acoperite. Directorul,<br />
procurorul general asistent sau alt oficial<br />
desemnat de aceştia, poate supune orice<br />
chestiune de anchetă delicată, inclusiv operaţiunile<br />
cu informatori, martori şi subiecţi<br />
cooperanţi Comisiei de Revizie a Operaţiunilor<br />
Acoperite pentru sfatul, recomandările<br />
sau comentariile acesteia, indiferent dacă<br />
este implicată o operaţiune acoperită. Procurorul<br />
federal, agentul special responsabil<br />
sau orice alt membru al staff-ului lor, poate<br />
participa la întrunirile Comisiei de Revizie<br />
a Operaţiunilor Acoperite pentru a susţine<br />
aprobarea operaţiunii acoperite. Dacă<br />
agentul special responsabil şi procurorul<br />
federal resping în tandem orice stipulare făcută<br />
de Comisia de Revizie a Operaţiunilor<br />
Acoperite privind aprobarea unei operaţiuni<br />
acoperite, ei se pot consulta cu preşedintele<br />
care prezidează Comisia de Revizie a Operaţiunilor<br />
Acoperite Penale, care poate convoca<br />
o întrunire a comisiei pentru a reexamina<br />
chestiunea aflată în dezbatere. În<br />
orice moment al derulării operaţiunii acoperite<br />
agentul special responsabil poate înainta<br />
contestaţie faţă de orice decizie a biroului<br />
central, către Directorul asistent. Tot<br />
aşa, procurorul federal poate înainta contestaţie<br />
direct procurorului general asistent,<br />
direcţiei penale sau procurorului general<br />
adjunct, după cum este cazul.<br />
Un director asistent desemnat poate<br />
aproba o operaţiune acoperită luată în considerare<br />
de Comisia de Revizie a Operaţiunilor<br />
Acoperite, cu excepţia cazurilor în<br />
care ancheta presupune împrejurări delicate<br />
(1) sau (m). Cu excepţia prevederilor împrejurărilor<br />
limitate descrise mai jos, numai<br />
directorul, directorul adjunct sau directorul<br />
adjunct asociat — care răspunde de anchete<br />
— poate aproba o operaţiune preconizată<br />
dacă există temeiuri rezonabile să se creadă<br />
că:<br />
(1) Operaţiunea acoperită se va folosi în
scopul participării la activităţile unui grup<br />
aflat sub anchetă, încadrat la Anchetele de<br />
Securitate Naţională sau pentru a recruta o<br />
persoană din rândurile unui atare grup ca<br />
informator sau sursă confidenţială (împrejurările<br />
Delicate (1));<br />
(2) Pot exista riscuri considerabile de<br />
izbucnire a unor acte de violenţă sau rănire<br />
personală a indivizilor sau riscul considerabil<br />
al suferirii unor pierderi financiare (împrejurările<br />
delicate (m)).<br />
Cererea/Notificarea adresată biroului<br />
central FBI este obligatorie în cazul oricărei<br />
operaţiuni acoperite ce necesită aprobarea<br />
biroului central (FBIHQ). Fiecare cerere<br />
va cuprinde:<br />
Aprobarea scrisă din partea agentului<br />
special responsabil;<br />
descriere a operaţiunii preconizate<br />
şi legenda de acoperire la care se va recurge;<br />
toţi informatorii sau alte persoane<br />
cooperante care îşi vor da concursul la bunul<br />
mers al operaţiunii, precum şi informaţiile<br />
de fond, dosarul arestărilor anterioare<br />
şi acordurile încheiate cu procurorii; infracţiunea<br />
specifică sau întreprinderea criminală<br />
aflată sub anchetă; şi toate persoanele<br />
individuale despre care se ştie că sunt<br />
implicate;<br />
declaraţie specificând intervalul de<br />
timp în care se va derula operaţiunea;<br />
descriere a modului în care s-au întrunit<br />
criteriile privitoare la ademenirile ce<br />
ar urma să fie oferite; şi<br />
declaraţie a sumelor pe care şi le<br />
propune operaţiunea să Ie cheltuiască.<br />
Cererile solicitând aprobarea operaţiunilor<br />
acoperite cu implicarea unor împrejurări<br />
delicate trebuie să cuprindă şi următoarele<br />
informaţii: precizarea împrejurărilor<br />
asupra cărora există temeiuri rezonabile să<br />
se creadă că se vor ivi. Ce fapte semnificative<br />
ar urma să se ivească? Şi de ce operaţiunea<br />
acoperită are meritul de a fi aprobată,<br />
în lumina circumstanţelor respective, şi în<br />
cazul operaţiunilor acoperite cu prezenţa<br />
unor împrejurări delicate , trebuie să existe<br />
şi o declaraţie în care să se explice de ce<br />
participarea la o activitate altminteri ilegală<br />
166<br />
se justifică totuşi, şi o scrisoare din partea<br />
procurorului federal de resort. Pentru operaţiunile<br />
acoperite implicând circumstanţe<br />
delicate, trebuie să se explice de ce este necesară<br />
acţiunea de infiltrare sau recrutare şi<br />
să se descrie procedurile întreprinse pentru<br />
minimalizarea oricărei achiziţii, reţineri şi<br />
diseminări de informaţii care nu au legătură<br />
cu chestiunea aflată sub anchetă sau cu altă<br />
activitate autorizată din cadrul anchetei. O<br />
scrisoare din partea procurorului federal de<br />
resort indicând faptul că acesta sau aceasta<br />
a revizuit operaţiunea preconizată, inclusiv<br />
împrejurările delicate probabile, faptul că<br />
este de acord cu propunerea respectivă şi cu<br />
temeiul juridic şi faptul că va acţiona în<br />
justiţie cauza ce se va contura în urma anchetei,<br />
având temeinicia unei acţiuni judiciare.<br />
Scrisoarea trebuie să cuprindă constatarea<br />
că ancheta preconizată şi beneficiile ce<br />
ar decurge din ea pe planul intentării unui<br />
proces ar atârna mai greu la cântar decât<br />
costurile directe sau riscurile altor pierderi<br />
pe care le implică o atare operaţiune. Cererea<br />
de prelungire sau reînnoire a operaţiunii<br />
acoperite trebuie să descrie rezultatei obţinute<br />
în urma desfăşurării prealabile a operaţiunii<br />
sau, după caz, să explice motivele<br />
pentru care nu s-au obţinut rezultate semnificative<br />
iar acolo unde a fost vorba de circumstanţe<br />
delicate, trebuie să se existe o<br />
scrisoare din partea procurorului federal de<br />
resort care să-şi avizul favorabil prelungirii<br />
sau reînnoirii autorizaţiei.<br />
Durata autorizaţiei<br />
O operaţiune acoperită aprobată de<br />
FBIHQ nu poate fi derulată pe o perioadă<br />
mai lungă decât cea necesară realizării obiectivelor<br />
precizate în autorizaţie, şi în nici<br />
un caz nu poate depăşi şase luni, fără să<br />
existe o nouă autorizaţie de continuare, cu<br />
excepţia prevederilor cuprinse mai jos.<br />
Dacă există schimbări semnificative fie<br />
în direcţia, fie în obiectivele unei operaţiuni<br />
acoperite aprobate de FBIHQ, operaţiunea<br />
trebuie revizuită de Comisia de Revizie a<br />
Operaţiunilor Acoperite pentru a se stabili<br />
dacă este nevoie de o nouă autorizaţie. O<br />
operaţiune acoperită ce necesită revizie din
partea Comisiei de Revizie a Operaţiunilor<br />
Acoperite poate fi iniţiată sau prelungită pe<br />
bază interimară de către Directorul Asistent<br />
desemnat în cazul unor împrejurări excepţionale,<br />
pe o perioadă de maximum 30 de<br />
zile. În cazul unei autorizaţii iniţiale, al unei<br />
argumentări bugetare sau schimbări de direcţie,<br />
autorizaţia interimară trebuie ratificată<br />
de Comisia de Revizie a Operaţiunilor<br />
Acoperite în cadrul următoarei sale şedinţe<br />
de lucru programate. O operaţiune acoperită<br />
autorizată iniţial de un SAC trebuie să fie<br />
reautorizată de un director asistent desemnat,<br />
dacă durează mai mult de 12 luni sau<br />
presupune cheltuieli de peste $40.000<br />
($100.000 în cazuri de narcotice din care<br />
maximum $40.000 reprezintă cheltuieli de<br />
funcţionare) sau o altă sumă care este stabilită<br />
din timp în timp de director. Nici o<br />
operaţiune acoperită aprobată de biroul teritorial<br />
nu poate dura mai mult de un an<br />
fără aprobarea scrisă din partea biroului<br />
central FBI. O operaţiune acoperită aprobată<br />
de un SAC este considerată că a început<br />
la data aprobării, nu în ziua în care a început<br />
activitatea acoperită.<br />
Printre factorii de care trebuie să se ţină<br />
seama în luarea de către orice oficialitate cu<br />
putere de aviz a deciziei de a aproba sau nu<br />
reînnoirea sau prelungirea operaţiunii acoperite<br />
figurează şi următorii:<br />
(a) Măsura în care operaţiunea a produs<br />
rezultatele scontate la data concepţiei;<br />
(b) Potenţialul obţinerii în viitor a unor<br />
succese ce depăşesc cadrul iniţial avut în<br />
vedere;<br />
(c) Măsura în care ancheta poate continua<br />
fără să dea în vileag operaţiunea acoperită;<br />
(d) Măsura în care continuarea anchetei<br />
poate cauza vătămare, financiară sau de altă<br />
natură, unor părţi nevinovate.<br />
Participarea la activităţi altminteri ilegale,<br />
de către salariaţi acoperiţi<br />
Cu excepţia unor prevederi expres autorizate<br />
de prezentele norme, nici un salariat<br />
acoperit nu se va angaja în nici o activitate<br />
care ar putea constitui o încălcare a legislaţiei<br />
locale, statale sau federale, dacă la<br />
167<br />
acestea participă o persoană particulară ce<br />
acţionează fără autorizaţie. Pentru scopul<br />
avut în vedere în cadrul acestor norme, o<br />
atare activitate este definită ca fiind o activitate<br />
altminteri ilegală. Nici o oficialitate<br />
nu va recomanda sau aproba participarea de<br />
către un salariat acoperit la vreo activitate<br />
altminteri ilegală, decât atunci când participarea<br />
la o atare acţiune se justifică prin necesitatea:<br />
(a) de a obţine informaţii sau probe necesare<br />
pentru succesul anchetei şi care nu<br />
sunt în mod rezonabil disponibile fără participarea<br />
la acţiunea considerată altminteri<br />
ilegală;<br />
(b) de a stabili sau menţine credibilitatea<br />
identităţii acoperite; sau<br />
(c) de a preveni decesul sau grave răniri<br />
fizice.<br />
FBI va lua măsurile rezonabile de a minimaliza<br />
participarea unui salariat acoperit<br />
în activităţi considerate altminteri ilegale.<br />
Un salariat acoperit nu are voie:<br />
să participe în nici un act de violenţă<br />
decât în cazuri de auto-apărare;<br />
să iniţieze sau să instige la<br />
formularea unui plan de comitere a unor<br />
acte criminale, sau<br />
să participe în conduită care ar<br />
constitui tehnici ilegale de anchetare (de ex.<br />
interceptări electronice ilegale, interceptări<br />
ilegale de corespondenţă, pătrunderea prin<br />
efracţie sau cele ce echivalează cu o percheziţie<br />
ilegală).<br />
Nimic din prezentele norme nu va interzice<br />
unui salariat acoperit să ia măsurile rezonabile<br />
de auto-apărare în cazul unei situaţii<br />
excepţionale, pentru protecţia propriei<br />
sale vieţi sau a vieţii celorlalţi în faţa pericolului<br />
unei forţe criminale. Aceste măsuri<br />
vor fi raportate procurorului federal de resort<br />
şi FBIHQ, care vor informa procurorul<br />
general asistent al direcţiei penale fără întârziere.<br />
Autorizaţia<br />
Agentul special responsabil trebuie să<br />
aprobe toate operaţiunile şi activităţile acoperite,<br />
inclusiv cele care vizează participarea<br />
în activităţi altminteri ilegale. Această
aprobare va constitui autorizaţia pentru următoarele<br />
acţiuni:<br />
activităţi considerate altminteri ilegale<br />
care sunt un delict minor sau altă infracţiune<br />
minoră în baza prevederilor legislaţiei<br />
locale, statale sau federale;<br />
monitorizare consimţită, chiar dacă<br />
constituie o infracţiune în baza legislaţiei<br />
locale;<br />
cumpărarea de bunuri furate sau de<br />
contrabandă;<br />
livrarea sau vânzarea de bunuri furate,<br />
al căror proprietar de drept nu poate fi<br />
reperat;<br />
livrarea controlată de droguri care<br />
nu vor pătrunde în circuitul comercial;<br />
acordarea de mită care nu se încadrează<br />
la categoria circumstanţelor delicate;<br />
efectuarea de reprezentări false către<br />
terţe părţi în procesul mascării identităţii<br />
personale sau al adevăratului proprietar al<br />
unei unităţi economice proprietare (dar nu<br />
şi o declaraţie făcută sub prestare de jurământ<br />
sau sub ameninţarea cu rigorile infracţiunii<br />
de sperjur).<br />
Participarea la o activitate altminteri ilegală<br />
care este un delict grav sau echivalentul<br />
său în legislaţia locală, statală sau federală<br />
necesită autorizaţie suplimentară din<br />
partea directorului asistent după revizia<br />
efectuată de Comisia de Revizie a Operaţiunilor<br />
Acoperite.<br />
Participarea la activităţi altminteri ilegale<br />
care presupun un grad ridicat de risc de<br />
izbucnire a unor acte de violenţă sau de răniri<br />
fizice necesită autorizaţie din partea directorului<br />
sau directorului adjunct după revizia<br />
efectuată de Comisia de Revizie a<br />
Operaţiunilor Acoperite.<br />
BIBLIOGRAFIE:<br />
1. Reguli de bune practici folosite de investigatorii sub acoperire în S.U.A., 2008<br />
2. Curs de pregătire cu ofiţeri D.E.A. – S.U.A, 2008<br />
168
169
170
PROCEDURA PREDĂRII PERSOANELOR URMĂRITE<br />
INTERNAŢIONAL PRIN MANDATUL EUROPEAN DE ARESTARE<br />
171<br />
Dr. CLAUDIU ŢUPULAN<br />
Drd. ADRIAN ANGHELUŞ<br />
Within the article, the authors present the main aspects regarding the procedure of<br />
transferring internationally wanted persons through the European Arrest Warrant, which<br />
constitutes a modern cooperation instrument at the disposal of judicial bodies from<br />
Member States of the European Union.<br />
Conceptul mandatului european de<br />
arestare<br />
Legiuitorul european a simţit nevoia să<br />
înlocuiască, exclusiv în relaţia dintre statele<br />
membre ale UE, procedurile clasice de extrădare<br />
cu procedurile de predare în baza<br />
unui mandat european de arestare datorită<br />
faptului că în toate statele membre ale UE,<br />
ca şi în alte state (inclusiv SUA), extrădarea<br />
este reglementată în primul rând ca un act<br />
de suveranitate al statului, decizia finală<br />
aparţinând executivului (Consiliul de Miniştri<br />
în Franţa şi Spania, Departamentul de<br />
Stat în SUA, ministerele de justiţie, eventual<br />
împreună cu ministerele de externe, în<br />
marea majoritate a statelor europene).<br />
Mandatul european de arestare este primul<br />
instrument juridic fondat pe recunoaşterea<br />
mutuală a deciziilor penale. El produce<br />
o schimbare radicală în raport cu vechiul<br />
sistem de predare a persoanelor în cadrul<br />
unui spaţiu de libertate, securitate şi<br />
justiţie, efectul făcându-se simţit mai ales<br />
asupra procedurilor, termenelor şi motivelor<br />
de refuz al predării unei persoane. Mandatul<br />
european de arestare este deci strâns<br />
legat de obiectivul enunţat de art.29 al Tratatului<br />
privind UE.<br />
Statele membre ale UE au ajuns la soluţia<br />
adoptării conceptului mandatului european<br />
de arestare, întrucât în fiecare stat au<br />
existat cazuri celebre care au creat probleme,<br />
având un ecou puternic în rândul<br />
opiniei publice. În Franţa, de exemplu, a<br />
avut loc un caz (Resala) al unui cetăţean<br />
francez de origine arabă care a comis mai<br />
multe infracţiuni de viol în tren, după care<br />
s-a refugiat în Portugalia. Existau probe<br />
împotriva lui, se prelevase ADN-ul şi, deşi<br />
Franţa a cerut extrădarea lui, Portugalia a<br />
refuzat acest lucru deoarece în dreptul portughez<br />
nu este prevăzută pedeapsa detenţiunii<br />
pe viaţă, pedeapsa maximă fiind închisoarea<br />
de 30 de ani, în timp ce în dreptul<br />
francez este prevăzută această pedeapsă<br />
pentru infracţiunile cele mai grave. Prin<br />
acest refuz s-a ajuns la situaţia în care francezii<br />
nu mai ştiau ce înseamnă această Europă,<br />
pentru că nu-şi puteau imagina că în<br />
cadrul UE, compus din state democratice<br />
care au încredere unele în altele, o ţară<br />
poate refuza extrădarea către o altă ţară din<br />
UE. Acest caz a determinat luarea unor decizii<br />
la nivel politic şi s-a reflectat în crearea<br />
instituţiei mandatului european de<br />
arestare 157 .<br />
În spaţiul judiciar comun al UE, cooperarea<br />
judiciară se desfăşoară în temeiul unor<br />
instrumente comunitare care au la bază<br />
principiile încrederii reciproce şi a recunoaşterii<br />
deciziilor judiciare 158 .<br />
Decizia-Cadru a Consiliului UE<br />
nr.2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind<br />
mandatul european de arestare şi procedurile<br />
de predare între statele membre ale UE<br />
157<br />
Simona Brădiceanu – Mandatul de arestare<br />
european, articol publicat în Pro Lege nr.3/2005,<br />
pag.171<br />
158 L. Benoit – Le mandat d’arrêt européen, Revue du<br />
marché commun de l’Union Européenne nr.465/2003,<br />
pag.106
oferă un cadru general comun de acţiune<br />
tuturor statelor membre şi introduce o serie<br />
de dispoziţii cu caracter de noutate în raport<br />
cu dreptul de extrădare, reprezentând un<br />
pas uriaş făcut de ţările membre în construirea<br />
spaţiului penal european.<br />
Decizia-Cadru a fost transpusă integral<br />
în legislaţia română în Titlul III al Legii<br />
nr.302/2004 privind cooperarea judiciară<br />
internaţională în materie penală. În ceea ce<br />
o priveşte, România nu a făcut nici o declaraţie<br />
privind infracţiunile comise înainte de<br />
intrarea în vigoare a Deciziei-Cadru, acceptând<br />
mandatul european de arestare fără<br />
a ţine cont de data comiterii infracţiunii 159 .<br />
Totuşi, în conformitate cu prevederile legii<br />
române, numai mandatul european de arestare<br />
emis după 01.01.2007 este acceptat,<br />
aceasta fiind data când Decizia-Cadru a intrat<br />
în vigoare în România.<br />
Art.77 din Legea nr.302/2004 160 defineşte<br />
mandatul european de arestare ca fiind<br />
decizia judiciară prin care autoritatea<br />
judiciară competentă a unui stat membru al<br />
UE solicită arestarea şi predarea de către<br />
un alt stat membru, a unei persoane în vederea<br />
efectuării urmăririi penale, judecăţii<br />
sau executării unei pedepse sau a unei măsuri<br />
de siguranţă privative de libertate 161 .<br />
Punctul 2 al art.77 prevede că mandatul eu-<br />
159 În conformitate cu prevederile art.32, alin.1 din<br />
Decizia-Cadru a Consiliului Uniunii Europene<br />
nr.2002/584/JAI din 13 iunie 2002, orice stat membru<br />
poate face, în momentul adoptării Deciziei-Cadru, o<br />
declaraţie referitoare la faptul că, în calitate de stat<br />
membru de executare, va aplica instrumentul<br />
mandatului european de arestare doar la faptele<br />
comise după o anumită dată precizată, care nu poate fi<br />
posterioară datei de 7 august 2002. Următoarele State<br />
Membre au făcut o asemenea declaraţie: Austria<br />
(fapte comise după 7 august 2002), Republica Cehă<br />
(fapte comise de resortisanţi sau după 1 noiembrie<br />
2004), Franţa (fapte comise după 1 noiembrie 1993),<br />
Italia (fapte comise după 7 august 2002).<br />
160 Modificată şi completată prin Legea nr.222/2008.<br />
161 Art.1 din Decizia-Cadru a Consiliului Uniunii<br />
Europene nr.2002/584/JAI din 13 iunie 2002 defineşte<br />
mandatul european de arestare ca fiind o hotărâre<br />
judecătorească emisă de un Stat Membru în vederea<br />
arestării şi predării de către un alt Stat Membru a<br />
persoanei solicitate, în scopul efectuării urmăririi<br />
penale sau executării unei sentinţe privative de<br />
libertate sau a unei dispoziţii de detenţie.<br />
172<br />
ropean de arestare se execută în baza principiului<br />
recunoaşterii şi a încrederii reciproce,<br />
în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-Cadru<br />
a Consiliului Uniunii Europene<br />
nr.2002/584/JAI din 13 iunie 2002.<br />
Procedura emiterii mandatului european<br />
de arestare<br />
Procedura emiterii mandatului european<br />
de arestare de către autorităţile române este<br />
reglementată în cuprinsul art.81 din Legea<br />
nr.302/2004, modificată şi completată prin<br />
Legea nr.222/2008. Astfel, mandatul european<br />
de arestare este emis în situaţia în care<br />
un mandat de arestare preventivă sau de<br />
executare a pedepsei închisorii nu poate fi<br />
dus la îndeplinire, întrucât inculpatul ori<br />
condamnatul nu se mai află pe teritoriul<br />
României.<br />
Prin cele mai recente modificări aduse<br />
Titlului III din Legea nr.302/2004, prin Legea<br />
nr.222/2008, s-a urmărit soluţionarea<br />
unor aspecte care au generat practică neunitară<br />
a instanţelor de judecată sau au ridicat<br />
probleme de ordin practic.<br />
Astfel, în ceea ce priveşte procedura de<br />
emitere a mandatelor europene de arestare,<br />
se elimină o problemă care a determinat o<br />
practică neunitară legată de judecătorul<br />
competent să emită mandatul european de<br />
arestare 162 . Potrivit noii redactări legale,<br />
mandatul european de arestare este emis, în<br />
faza de urmărire penală, de către judecătorul<br />
delegat de preşedintele instanţei căreia i-<br />
ar reveni competenţa să judece cauza în<br />
fond, iar în faza de judecată şi de executare<br />
de către judecătorul delegat de preşedintele<br />
primei instanţe ori de cel al instanţei de<br />
executare. Judecătorul competent verifică<br />
îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege,<br />
procedând astfel 163 :<br />
‣ emite mandatul european de arestare<br />
şi supraveghează luarea măsurilor pentru<br />
transmiterea acestuia, iar în cazul în care<br />
162 Informarea Ministerului Justiţiei nr.121650 din 11<br />
noiembrie 2008, adresată tuturor instanţelor<br />
judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea.<br />
163<br />
Art.81, alin.3 din Legea nr.302/2004 privind<br />
cooperarea judiciară internaţională în materie penală,<br />
modificată şi completată prin Legea nr.222/2008
persoana este localizată pe teritoriul unui<br />
stat membru al UE, dispune traducerea<br />
mandatului european de arestare. Totodată<br />
informează procurorul care efectuează sau<br />
supraveghează urmărirea penală sau instanţa<br />
pe rolul căreia se află cauza penală<br />
despre emiterea mandatului european de<br />
arestare;<br />
‣ constată, prin încheiere motivată,<br />
că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute<br />
de lege pentru a emite un mandat european<br />
de arestare, comunicând totodată încheierea<br />
procurorului care efectuează sau supraveghează<br />
urmărirea penală sau procurorului<br />
de pe lângă instanţa de executare.<br />
În cazul emiterii unui mandat european<br />
de arestare, judecătorul poate solicita autorităţii<br />
judiciare de executare şi remiterea<br />
bunurilor care constituie mijloace materiale<br />
de probă.<br />
În urma reuniunii sale din 17 iulie 2007,<br />
Grupul „Cooperare în materie penală” (Experţi<br />
în mandatul european de arestare) a<br />
procedat la un schimb de informaţii referitoare<br />
la problemele practice implicate de<br />
procedura emiterii mandatului european de<br />
arestare. În scopul rezolvării acestor probleme,<br />
delegaţiile şi-au îndreptat atenţia<br />
asupra recomandării Preşedinţiei Consiliului<br />
UE referitoare la elaborarea orientărilor<br />
comune indicând modul de completare al<br />
mandatului european de arestare. Preşedinţia<br />
a declarat în concluzie că există un consens<br />
în cadrul tuturor delegaţiilor în ceea ce<br />
priveşte necesitatea realizării unui manual<br />
european privind emiterea mandatului european<br />
de arestare. De asemenea, s-a sugerat<br />
ca proiectul de propunere să fie din nou<br />
examinat în perioada preşedinţiei portugheze,<br />
de Grupul „Cooperare în materie<br />
penală” (Experţi în mandatul european de<br />
arestare). Misiunea a fost încredinţată preşedinţiei,<br />
asistată de Secretariatul General<br />
al Consiliului UE. Manualele existente în<br />
Statele Membre, ca şi experienţele profesionale<br />
din cadrul Reţelei Judiciare Europene<br />
şi Eurojust, au servit ca bază de elaborare a<br />
manualului. În urma reuniunii sale din 14-<br />
15 mai 2008, Comitetul a aprobat manualul.<br />
Acesta are ca scop furnizarea de orientări în<br />
173<br />
vederea adoptării de bune practici, ţinând<br />
cont de experienţa acumulată, oferind judecătorilor<br />
şi procurorilor competenţi informaţii<br />
precise referitoare la modul în care<br />
trebuie completat formularul-tip al mandatului<br />
european de arestare. În acest scop,<br />
textul conţine exemple precise referitoare la<br />
redactarea mandatului european de arestare<br />
164 .<br />
Formularul-tip al mandatului european<br />
de arestare constituie o anexă a Deciziei-Cadru<br />
referitoare la mandatul european<br />
de arestare. Acesta trebuie utilizat, chiar şi<br />
în situaţiile în care nu este prevăzut în mod<br />
clar în legislaţia anumitor state membre.<br />
Intenţia Consiliului este de a pune în practică<br />
un instrument de lucru susceptibil de a<br />
fi uşor de completat de autorităţile judiciare<br />
emitente, fiind astfel recunoscut de autorităţile<br />
judiciare de executare 165 . Unul din<br />
obiectivele formularului-tip este de a evita<br />
traducerile costisitoare sub raport financiar<br />
şi temporal, oferind informaţii cât mai accesibile.<br />
Având în vedere faptul că formularul<br />
mandatului european de arestare va constitui<br />
în principiu singura bază legală privind<br />
arestarea şi ulterior predarea persoanei<br />
solicitate, acesta trebuie completat în mod<br />
minuţios, în scopul evitării cererii inutile de<br />
informaţii complementare 166 .<br />
Legea prevede faptul că procedura emiterii<br />
mandatului european de arestare are<br />
caracter confidenţial până la momentul<br />
arestării persoanei solicitate în statul membru<br />
de executare.<br />
Mandatul european de arestare poate fi<br />
emis în cazul faptelor care sunt incriminate<br />
şi sancţionate în statul emitent al mandatu-<br />
164 Manualul a fost elaborat în timpul Preşedinţiei<br />
portugheze şi slovene, cu ajutorul unor profesionişti<br />
care operează cu mandatul european de arestare în<br />
întreaga Europă, precum şi cu Reţeaua Judiciară<br />
europeană, Eurojust, Secretariatul General al<br />
Consiliului UE şi Comisia Europeană.<br />
165 Mandatul european de arestare este emis exclusiv<br />
sub forma formularului standardizat. Acesta trebuie<br />
completat exact şi cu grijă, deoarece reprezintă baza<br />
pentru arestare şi condamnarea ulterioară a persoanei<br />
solicitate.<br />
166 Version finale du manuel européen concernant<br />
l'émission d'un mandat d'arrêt européen
lui cu închisoarea sau cu o măsură de siguranţă<br />
privativă de libertate pe o perioadă de<br />
minimum 3 ani, predarea persoanei<br />
acordându-se chiar dacă nu este îndeplinită<br />
condiţia dublei incriminări a faptei.<br />
Sub raportul formei şi a conţinutului,<br />
mandatul european de arestare trebuie să<br />
conţină următoarele informaţii 167 : identitatea<br />
şi cetăţenia persoanei solicitate, denumirea,<br />
adresa, numerele de telefon şi fax, precum<br />
şi adresa de e-mail ale autorităţii judiciare<br />
emitente, indicarea existenţei unei<br />
hotărâri judecătoreşti definitive, a unui<br />
mandat de arestare preventivă sau a oricărei<br />
alte hotărâri judecătoreşti executorii având<br />
acelaşi efect, natura şi încadrarea juridică a<br />
infracţiunii, o descriere a circumstanţelor în<br />
care a fost comisă infracţiunea, inclusiv<br />
momentul, locul, gradul de implicare a persoanei<br />
solicitate, pedeapsa pronunţată, dacă<br />
hotărârea a rămas definitivă, sau pedeapsa<br />
prevăzută de legea statului emitent pentru<br />
infracţiunea săvârşită, dacă este posibil, alte<br />
consecinţe ale infracţiunii.<br />
Procedura transmiterii mandatului european<br />
de arestare este reglementată în cuprinsul<br />
art.82 din Legea nr.302/2004 168 .<br />
Astfel, în cazul în care se cunoaşte locul<br />
unde se află persoana solicitată, autoritatea<br />
judiciară română emitentă poate transmite<br />
mandatul european de arestare direct autorităţii<br />
judiciare de executare. Acesta va fi<br />
tradus, prin grija instanţei emitente, în<br />
limba impusă de statul membru de executare,<br />
după ce se confirmă localizarea prezenţei<br />
solicitate pe teritoriul unui anumit<br />
stat membru al UE 169 .<br />
167 Aceste condiţii formale ale mandatului european<br />
de arestare trebuie îndeplinite în toate împrejurările,<br />
fie că statul membru este stat emitent, fie că este stat<br />
de executare.<br />
168<br />
Autorităţile judiciare române pot transmite<br />
mandatul european de arestare prin orice mijloc de<br />
transmitere sigur, care lasă o urmă scrisă, cu condiţia<br />
ca autoritatea judiciară de executare să poată verifica<br />
autenticitatea acestuia.<br />
169<br />
Datorită faptului că perioada de executare a<br />
mandatului european de arestare este scurtă, atunci<br />
când se cunoaşte locul în care se găseşte persoana<br />
căutată, este recomandabilă traducerea anterioară a<br />
mandatului de arestare, în limba ţării în care este<br />
174<br />
În cazul în care locul unde se află persoana<br />
solicitată nu este cunoscut, transmiterea<br />
mandatului european de arestare se realizează<br />
prin intermediul Centrului de Cooperare<br />
Poliţienească Internaţională din cadrul<br />
Inspectoratului General al Poliţiei Române,<br />
care procedează la difuzarea în Sistemul<br />
Informatic Schengen (SIS) sau pe canalele<br />
Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei<br />
Criminale-Interpol, după caz 170 . În acest<br />
caz, transmiterea se poate efectua şi prin<br />
sistemul securizat al Reţelei Judiciare Europene,<br />
când acesta va fi operaţional 171 .<br />
Autoritatea judiciară emitentă poate să<br />
solicite introducerea semnalmentelor persoanei<br />
în cauză în SIS prin intermediul<br />
Sistemului Informatic Naţional de Semnalări<br />
172 . Majoritatea statelor membre care<br />
utilizează SIS au proceduri particulare de<br />
lucru. După 1 septembrie 2007, sistemul<br />
SISone4all funcţionează în principiu în<br />
majoritatea statelor membre, cu excepţia<br />
Bulgariei, Ciprului, României, Irlandei şi<br />
Regatului Unit. Aceasta înseamnă că formularele<br />
SIRENE de tip A 173 vor conţine în<br />
linii mari aceleaşi informaţii ca şi formularul-tip<br />
al mandatului european de arestare,<br />
şi că traducerile provizorii vor fi întocmite<br />
în limba engleză. Din momentul operaţioposibil<br />
să se găsească persoana. Atunci când un<br />
mandat european de arestare este transmis direct unei<br />
autorităţi judiciare de executare sau unei autorităţi<br />
centrale, acesta trebuie să fie însoţit de o traducere.<br />
170 Dacă locul în care se găseşte persoana solicitată nu<br />
este cunoscut, mandatul european de arestare se<br />
transmite Biroului Sirene Naţional din statul respectiv<br />
în vederea difuzării sale în statele membre ale UE<br />
care fac parte din SIS. Se recurge la OIPC-Interpol<br />
pentru difuzarea mandatului european de arestare în<br />
statele membre care nu fac parte din SIS la momentul<br />
actual.<br />
171<br />
Art.83, alin.2 din Legea nr.302/2004 privind<br />
cooperarea judiciară internaţională în materie penală,<br />
modificată şi completată prin Legea nr.222/2008<br />
172<br />
Semnalarea introdusă în Sistemul Informatic<br />
Schengen echivalează cu un mandat european de<br />
arestare<br />
173 Formularul SIRENE de tip A conţine informaţii<br />
despre semnalare (numărul de identificare Schengen,<br />
data şi ora transmiterii formularului, Biroul SIRENE<br />
expeditor şi Biroul SIRENE destinatar), precum şi<br />
informaţii despre mandatul european de arestare la<br />
care se referă respectiva semnalare din SIS.
nalizării Sistemului Informatic Schengen de<br />
a doua generaţie (SISII), originalul formularului<br />
mandatului european de arestare va<br />
fi scanat şi înregistrat în sistem, fiind disponibil<br />
imediat.<br />
Dacă autoritatea judiciară emitentă nu<br />
cunoaşte autoritatea judiciară de executare,<br />
se va efectua cercetarea necesară, inclusiv<br />
prin punctele de contact ale Reţelei Judiciare<br />
Europene sau prin direcţia de specialitate<br />
a Ministerului Justiţiei, pentru a obţine<br />
informaţiile necesare de la statul membru<br />
de executare 174 .<br />
Orice dificultate care ar putea interveni<br />
în legătură cu transmiterea unui mandat european<br />
de arestare se va soluţiona prin<br />
contact direct între autoritatea judiciară<br />
emitentă şi autoritatea judiciară de executare<br />
sau cu sprijinul Ministerului Justiţiei.<br />
Ulterior transmiterii mandatului european<br />
de arestare, autoritatea judiciară română<br />
emitentă poate transmite orice informaţii<br />
suplimentare necesare pentru executarea<br />
mandatului.<br />
În cazul transmiterii directe, autorităţile<br />
judiciare române emitente informează Ministerul<br />
Justiţiei în ultima zi lucrătoare a fiecărui<br />
trimestru cu privire la mandatele europene<br />
de arestare emise în perioada de referinţă<br />
şi stadiul executării acestora 175 .<br />
Punerea în executare a mandatului european<br />
de arestare<br />
Autorităţile române competente să primească<br />
mandatul european de arestare sunt<br />
Ministerul Justiţiei şi parchetele de pe lângă<br />
curţile de apel în a căror circumscripţie a<br />
fost localizată persoana solicitată. În cazul<br />
174 Informaţiile referitoare la autorităţile emitente şi de<br />
executare din Statele Membre pot fi accesate pe siteul<br />
de Internet al Reţelei Judiciare Europene, la<br />
următoarea adresă: http://www.ejn.-<br />
crimjust.europa.eu=>searchEAW Atlas => select the<br />
country<br />
175 În practică, transmiterea mandatelor europene de<br />
arestare se realizează mai ales prin OIPC-Interpol<br />
(58% din totalul mandatelor emise) şi prin Sistemul<br />
Informatic Schengen, în statele membre care au acces<br />
la acesta (52% din acelaşi total). În rest, mandatele<br />
europene de arestare sunt transmise, evident, cel mai<br />
adesea în mod direct între statele membre în cauză.<br />
175<br />
în care nu se cunoaşte locul unde se află<br />
persoana solicitată, mandatul european de<br />
arestare se transmite Parchetului de pe<br />
lângă Curtea de Apel Bucureşti 176 .<br />
Autoritatea centrală română este Ministerul<br />
Justiţiei, care, după ce primeşte mandatul<br />
european de arestare emis de o autoritate<br />
judiciară dintr-un alt stat membru al<br />
UE, îl transmite parchetului de pe lângă<br />
curtea de apel în a cărui circumscripţie a<br />
fost localizată persoana solicitată sau Parchetului<br />
de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti,<br />
în cazul în care persoana solicitată nu<br />
a fost localizată 177 .<br />
Potrivit dispoziţiilor legale, mandatul<br />
transmis spre executare autorităţilor române<br />
trebuie tradus în limba română sau în una<br />
din limbile engleză şi franceză. Autoritatea<br />
judiciară de executare română verifică în<br />
prealabil dacă mandatul european de arestare<br />
este însoţit de traduceri. În cazul în<br />
care mandatul nu este tradus, autoritatea judiciară<br />
de executare română poate comunica<br />
acest lucru autorităţii judiciare emitente,<br />
cu scopul de a remite traducerea în<br />
cel mai scurt timp posibil, sau poate dispune<br />
efectuarea traducerii, dacă este posibil<br />
178 .<br />
Transpunând în dreptul intern art.16 din<br />
Decizia-Cadru privind mandatul european<br />
de arestare, Legea nr.302/2004 prevede<br />
faptul că în cazul în care două sau mai<br />
multe state membre au emis un mandat european<br />
de arestare în legătură cu aceeaşi<br />
persoană, autoritatea judiciară de executare<br />
română va decide asupra priorităţii de executare,<br />
ţinând seama de toate circumstanţele<br />
şi, în special, de locul săvârşirii şi gravitatea<br />
infracţiunii, de data emiterii mandatelor,<br />
precum şi de împrejurarea că mandatul a<br />
fost emis în vederea urmăririi penale, a ju-<br />
176 Cheltuielile ocazionate pe teritoriul statului român<br />
de executarea unui mandat european de arestare revin<br />
României, celelalte cheltuieli rămânând în sarcina<br />
statului emitent.â<br />
177<br />
Situaţie aplicabilă ori de câte ori autoritatea<br />
judiciară emitentă nu reuşeşte să transmită mandatul<br />
european de arestare direct autorităţii judiciare<br />
române primitoare.<br />
178 Dispoziţiile legale prevăd faptul că procedura se<br />
poate suspenda până la primirea traducerii.
decăţii sau în vederea executării unei pedepse<br />
sau a unei măsuri de siguranţă. Autoritatea<br />
judiciară de executare română va<br />
putea solicita, dacă este cazul, avizul<br />
Eurojust cu privire la această hotărâre.<br />
Cetăţenii români pot fi predaţi în baza<br />
unui mandat european de arestare emis în<br />
vederea efectuării urmăririi penale sau a judecăţii<br />
cu condiţia ca, în cazul în care se va<br />
pronunţa o pedeapsă privativă de libertate,<br />
persoana predată să fie transferată în România<br />
pentru executarea pedepsei.<br />
Procedurile prealabile şi condiţiile speciale<br />
cărora le poate fi supusă executarea<br />
unui mandat european de arestare sunt<br />
menţionate în cuprinsul art.87 şi 88 din Legea<br />
nr.302/2004. Refuzul executării mandatului<br />
are o ipoteză imperativă şi una facultativă.<br />
Procedura punerii în executare a unui<br />
mandat european de arestare transmis autorităţilor<br />
judiciare române parcurge următoarele<br />
etape:<br />
a) verificarea de către procuror a condiţiilor<br />
de formă şi fond pe care trebuie să<br />
le îndeplinească mandatul 179<br />
În termen de 24 de ore de la primirea<br />
unui mandat european de arestare sau a<br />
unei semnalări în Sistemul Informatic<br />
Schengen, procurorul desemnat de procurorul<br />
general al parchetului de pe lângă curtea<br />
de apel verifică dacă mandatul european de<br />
arestare este însoţit de o traducere în limba<br />
română sau în una dintre limbile engleză<br />
sau franceză. În cazul în care mandatul nu<br />
este tradus în niciuna dintre limbile acceptate,<br />
parchetul solicită autorităţii judiciare<br />
179 În reglementarea precedentă, până la apariţia Legii<br />
nr.222/2008, instanţa era competentă să verifice<br />
condiţiile de fond şi formă ale mandatului european<br />
de arestare. Astfel, de îndată ce curtea de apel primea<br />
un mandat european de arestare sau o semnalare în<br />
Sistemul Informatic Schengen, preşedintele secţiei<br />
penale repartiza cauza unui complet format din doi<br />
judecători. Instanţa verifica dacă mandatul european<br />
de arestare conţinea informaţiile prevăzute de lege, iar<br />
atunci când constata faptul că informaţiile comunicate<br />
de statul emitent erau insuficiente, solicita de urgenţă<br />
autorităţii judiciare emitente informaţiile suplimentare<br />
necesare, fixând totodată un termen limită pentru<br />
primirea acestora.<br />
176<br />
emitente remiterea traducerii. Dacă mandatul<br />
este tradus în limba engleză sau limba<br />
franceză, procurorul competent trebuie să ia<br />
măsurile necesare pentru efectuarea traducerii<br />
în limba română, în termen de cel mult<br />
2 zile.<br />
În continuare, procurorul verifică dacă<br />
mandatul european de arestare conţine informaţiile<br />
prevăzute de lege, iar atunci când<br />
constată faptul că mandatul european de<br />
arestare nu cuprinde aceste informaţii, solicită<br />
de urgenţă autorităţii judiciare emitente<br />
completarea informaţiilor, fixând totodată<br />
un termen limită pentru primirea acestora<br />
180 .<br />
Sub aspectul condiţiilor de formă, este<br />
obligatorie pentru autoritatea judiciară solicitată<br />
verificarea cerinţelor legale relative<br />
la 181 : individualizarea autorităţii judiciare<br />
solicitante, competentă potrivit legii statului<br />
emitent; forma mandatului, potrivit Deciziei-cadru<br />
şi legii române; emiterea mandatului<br />
într-o limbă oficială desemnată de<br />
norma comunitară sau, după caz, în limba<br />
română; corecta identificare a persoanelor<br />
solicitate la predare; conţinutul minim de<br />
informaţii privind motivele care au determinat<br />
emiterea mandatului european de<br />
arestare, printre care prezentarea pe scurt a<br />
stării de fapt şi a încadrării judiciare; menţiunile<br />
impuse conţinutului mandatului european<br />
de arestare de norma comunitară şi<br />
dreptul intern.<br />
La capitolul condiţii de fond, autoritatea<br />
judiciară solicitată verifică incidenţa, respectiv<br />
absenţa cauzelor de nepredare a persoanei<br />
solicitate la extrădare, potrivit dreptului<br />
intern şi dreptului comunitar.<br />
Atunci când o autoritate judiciară română<br />
primeşte un mandat european de<br />
arestare, dar nu este competentă să îl soluţioneze,<br />
transmite mandatul autorităţii judiciare<br />
de executare competente şi informează<br />
180 Mandatul european de arestare emis de autorităţile<br />
judiciare ale unui stat membru al UE se supune<br />
verificării condiţiilor de formă şi de fond prevăzute<br />
atât de normele comunitare, cât şi de cele impuse de<br />
dreptul intern.<br />
181 Sentinţa penală nr.13/PI din 02.02.2007 a Secţiei<br />
Penale din cadrul Curţii de Apel Timişoara.
despre acesta autoritatea judiciară emitentă.<br />
b) luarea măsurilor necesare de către<br />
procuror pentru identificarea, căutarea, localizarea<br />
şi prinderea persoanei solicitate.<br />
Dacă mandatul european de arestare<br />
conţine informaţiile necesare şi este tradus,<br />
procurorul poate pune în aplicare dispoziţiile<br />
Codului de Procedură Penală referitoare<br />
la procedura specială a dării în urmărire 182 .<br />
Codul de Procedură Penală prevede<br />
faptul că darea în urmărire se dispune prin<br />
ordin de Inspectoratul General al Poliţiei<br />
Române. Ordinul de dare în urmărire urmează<br />
a fi comunicat în cel mai scurt timp<br />
organelor competente să elibereze paşaportul,<br />
care au obligaţia să refuze eliberarea<br />
paşaportului sau, după caz, să ridice provizoriu<br />
paşaportul pe durata măsurii, precum<br />
şi organelor de frontieră pentru darea în<br />
consemn 183 .<br />
Conform opiniei exprimate de un autor<br />
român 184 , urmărirea reprezintă o activitate<br />
complexă, informativ-operativă, criminalistică<br />
şi de cercetare penală care se organizează<br />
la nivelul tuturor unităţilor de poliţie<br />
pentru îndeplinirea unor dispoziţii procedurale<br />
legale.<br />
În situaţia în care în urma verificărilor<br />
efectuate se constată că persoana solicitată<br />
se află în circumscripţia teritorială a unui<br />
alt parchet, procurorul trimite de îndată<br />
mandatul european de arestare parchetului<br />
competent şi informează despre aceasta<br />
autoritatea judiciară emitentă şi Ministerul<br />
Justiţiei.<br />
182 Este de reţinut faptul că textul de lege nu face<br />
referire directă la aportul unităţilor de poliţie în<br />
vederea identificării persoanei solicitate, acesta fiind<br />
subînţeles. Astfel, activitatea de urmărire, depistare şi<br />
identificare a acestor categorii de persoane este<br />
desfăşurată de către organele de poliţie care au primit<br />
solicitarea de la parchetul de pe lângă curtea de apel<br />
competentă teritorial.<br />
183 În activitatea de urmărire a persoanelor pot fi<br />
atrase şi instituţii din afara sistemului judiciar. Astfel,<br />
Codul de Procedură Penală prevede faptul că<br />
instituţiile publice sunt obligate să sprijine, în<br />
condiţiile legii şi conform competenţelor legale,<br />
organele de poliţie care efectuează urmărirea unei<br />
persoane date în urmărire.<br />
184 Bujor Florescu – Curs de investigaţii criminale,<br />
Editura Concordia, Arad, 2007, pag.349<br />
177<br />
Dacă nu se cunoaşte cu exactitate locul<br />
de pe teritoriul României unde se află persoana<br />
solicitată, este necesar ca organele de<br />
poliţie să execute sub supravegherea şi îndrumarea<br />
procurorului activităţi preliminare<br />
(verificări, investigaţii, supravegheri operative,<br />
etc.) care să conducă la localizarea,<br />
prinderea şi arestarea persoanei.<br />
În procedura specială a urmăririi, în<br />
scopul localizării şi prinderii persoanelor<br />
împotriva cărora au fost emise mandate europene<br />
de arestare, organele judiciare desfăşoară<br />
şi activităţi de cercetare penală,<br />
cum ar fi: audierea unor persoane (martori,<br />
favorizatori, complici), administrarea unor<br />
probe şi mijloace de probă (interceptarea şi<br />
înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor<br />
efectuate prin telefon sau prin orice<br />
mijloc electronic de comunicare, precum şi<br />
alte înregistrări; reţinerea şi predarea corespondenţei<br />
şi obiectelor; percheziţia; ridicarea<br />
de obiecte şi înscrisuri; punerea sub supraveghere<br />
a conturilor bancare şi a conturilor<br />
asimilate acestora, etc.).<br />
În cazul în care din verificările efectuate<br />
rezultă în mod neîndoielnic că persoana solicitată<br />
nu se află pe teritoriul României,<br />
procurorul dispune clasarea, informând<br />
despre aceasta autoritatea judiciară emitentă<br />
şi Ministerul Justiţiei.<br />
c) reţinerea persoanei solicitate<br />
Măsura reţinerii persoanei solicitate<br />
poate fi luată de procuror numai după ascultarea<br />
acesteia în prezenţa apărătorului.<br />
Măsura reţinerii se dispune prin ordonanţă<br />
motivată şi poate dura cel mult 24 de ore.<br />
Persoanei reţinute trebuie să i se aducă<br />
la cunoştinţă, de îndată, în limba pe care o<br />
înţelege, motivele reţinerii şi conţinutul<br />
mandatului european de arestare,<br />
comunicându-i-se totodată o copie a mandatului<br />
şi traducerea acestuia.<br />
Legea nr.222/2008 prevede faptul că<br />
persoana reţinută poate solicita să fie încunoştinţat<br />
despre măsura luată un membru de<br />
familie ori o altă persoană pe care o desemnează<br />
aceasta. În mod excepţional, dacă<br />
procurorul apreciază că acest lucru ar afecta<br />
executarea mandatului european de arestare<br />
emis împotriva persoanei solicitate sau în
cazul în care are cunoştinţă, a unor mandate<br />
europene de arestare emise împotriva altor<br />
participanţi la comiterea infracţiunii, procurorul<br />
poate refuza solicitarea.<br />
Având în vedere faptul că, începând cu<br />
data de 1 ianuarie 2007, organele de poliţie<br />
din ţara noastră primesc în vederea punerii<br />
în executare mandate europene de arestare<br />
emise de autorităţile judiciare ale altor<br />
state, prevederile referitoare la pătrunderea<br />
în domiciliul sau reşedinţa unei persoane<br />
fără învoirea acesteia, precum şi în sediul<br />
unei persoane juridice fără învoirea reprezentantului<br />
legal al acesteia, sunt aplicabile<br />
şi în cazul executării mandatelor europene<br />
de arestare. În acest sens, datorită dificultăţilor<br />
întâmpinate în practica judiciară de organele<br />
de poliţie legate de executarea mandatelor<br />
europene de arestare, sunt binevenite<br />
modificările aduse de Legea<br />
nr.222/2008, potrivit cărora, în vederea reţinerii<br />
persoanei solicitate, organul competent<br />
poate pătrunde în orice locuinţă în care<br />
se află persoana solicitată, fără consimţământul<br />
acesteia ori a persoanei căreia îi<br />
aparţine ori foloseşte locuinţa, precum şi în<br />
sediul unei persoane juridice, fără învoirea<br />
reprezentantului legal al acesteia.<br />
Dispoziţiile normative din Legea<br />
nr.222/2008 prevăd şi o situaţie de urgenţă<br />
a reţinerii şi arestării persoanei solicitate.<br />
Astfel, în mod excepţional, măsura reţinerii<br />
poate fi dispusă pe baza semnalării transmise<br />
prin Organizaţia Internaţională a Poliţiei<br />
Criminale-Interpol, care nu echivalează<br />
cu mandatul european de arestare. În acest<br />
caz, Centrul de Cooperare Poliţienească<br />
Internaţională solicită de îndată Biroului<br />
Central Naţional Interpol corespondent<br />
transmiterea către parchetul competent, în<br />
termen de cel mult 48 de ore de la reţinerea<br />
persoanei solicitate. Atunci când măsura<br />
reţinerii a fost luată de organul de cercetare<br />
penală al poliţiei judiciare, acesta este obligat,<br />
în primele 10 ore de la reţinere, să prezinte<br />
persoana solicitată procurorului desemnat<br />
de procurorul general al parchetului<br />
de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie<br />
teritorială a fost reţinută.<br />
d) sesizarea curţii de apel în vederea<br />
178<br />
arestării şi predării persoanei solicitate<br />
Procurorul sesizează curtea de apel<br />
competentă cu propunerea de luare a măsurii<br />
arestării persoanei solicitate. De îndată<br />
ce instanţa este sesizată, cauza se repartizează<br />
în condiţiile legii, unui complet format<br />
dintr-un judecător, pentru a aprecia<br />
asupra luării măsurii arestării şi asupra predării<br />
persoanei solicitate 185 .<br />
Judecătorul verifică mai întâi identitatea<br />
persoanei solicitate şi se asigură că acesteia<br />
i s-a comunicat o copie a mandatului european<br />
de arestare sau că a fost informată<br />
despre motivul reţinerii.<br />
Atunci când reţinerea s-a făcut potrivit<br />
cazului de urgenţă reglementat de lege, judecătorul<br />
poate dispune, prin încheiere motivată,<br />
pe baza semnalării transmise prin<br />
Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale-<br />
Interpol, arestarea persoanei solicitate<br />
sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe o<br />
durată de 5 zile. În acest caz, instanţa<br />
amână cauza şi fixează un termen de 5 zile<br />
pentru prezentarea de către procuror a mandatului<br />
european de arestare însoţit de traducerea<br />
în limba română.<br />
După primirea mandatului european de<br />
arestare, judecătorul aduce la cunoştinţa<br />
persoanei solicitate drepturile prevăzute de<br />
lege (dreptul de a fi informată cu privire la<br />
conţinutul mandatului, dreptul de a fi asistată<br />
de apărător), precum şi posibilitatea de<br />
a consimţi la predarea către autoritatea judiciară<br />
emitentă, punându-i în vedere consecinţele<br />
juridice ale consimţământului la<br />
predare, îndeosebi caracterul irevocabil al<br />
acestuia.<br />
În cazul în care mandatul european de<br />
arestare a fost emis împotriva unui cetăţean<br />
român, în vederea executării unei pedepse<br />
ori a unei măsuri de siguranţă privativă de<br />
libertate, judecătorul întreabă persoana solicitată<br />
dacă aceasta este de acord să execute<br />
pedeapsa sau măsura de siguranţă în<br />
statul membru emitent. Dacă persoana solicitată<br />
declară că este de acord, judecătorul<br />
185 Art.89, alin.1 şi 2 din Legea nr.302/2004 privind<br />
cooperarea judiciară internaţională în materie penală,<br />
modificată şi completată prin Legea nr.222/2008.
se poate pronunţa prin sentinţă, deopotrivă<br />
asupra arestării şi predării persoanei.<br />
Dacă persoana solicitată nu consimte la<br />
predarea sa către autoritatea judiciară emitentă,<br />
procedura de executare a mandatului<br />
european de arestare continuă cu audierea<br />
persoanei solicitate, care se limitează la<br />
consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa<br />
unuia dintre motivele obligatorii sau<br />
opţionale de neexecutare, precum şi eventuale<br />
obiecţii în ceea ce priveşte identitatea.<br />
Instanţa va verifica periodic, dar nu mai<br />
târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea<br />
arestării în vederea predării,<br />
pronunţându-se în acest sens prin încheiere<br />
motivată.<br />
În toate cazurile, măsura arestării în vederea<br />
predării poate fi luată numai după ascultarea<br />
persoanei solicitate în prezenţa<br />
apărătorului. Durata iniţială a arestării nu<br />
poate depăşi 30 de zile, iar durata totală,<br />
până la predarea efectivă către statul membru<br />
emitent, nu poate depăşi în nici un caz<br />
180 de zile.<br />
În cazul în care persoana solicitată este<br />
pusă în libertate, instanţa dispune faţă de<br />
aceasta măsura obligării de a nu părăsi localitatea.<br />
În toate cazurile, instanţa se pronunţă<br />
asupra executării mandatului european de<br />
arestare prin sentinţă, ţinând seama de toate<br />
împrejurările cauzei şi de necesitatea executării<br />
mandatului european de arestare. În<br />
termen de cel mult 24 de ore de la rămânerea<br />
definitivă a hotărârii de predare, instanţa<br />
va comunica hotărârea luată autorităţii<br />
judiciare emitente, Ministerului Justiţiei<br />
şi Centrului de Cooperare Poliţienească<br />
Internaţională.<br />
Predarea persoanei solicitate se realizează<br />
de către Centrul de Cooperare Poliţienească<br />
Internaţională, cu sprijinul unităţii<br />
de poliţie pe raza căreia se află locul de<br />
detenţie, în termen de 10 zile de la rămânerea<br />
definitivă a hotărârii de predare.<br />
Dacă, din motive independente de voinţa<br />
unuia dintre statele emitente sau de<br />
executare, predarea nu se poate efectua în<br />
acest termen, autorităţile judiciare implicate<br />
vor intra imediat în contact pentru a fixa o<br />
nouă dată de predare. În acest caz, predarea<br />
va avea loc în termen de 10 zile de la noua<br />
dată convenită.<br />
În mod excepţional, predarea poate fi<br />
amânată temporar, pentru motive umanitare<br />
serioase, cum ar fi existenţa unor temeiuri<br />
suficiente pentru a se crede că predarea va<br />
periclita, în mod evident, viaţa sau sănătatea<br />
persoanei solicitate. Executarea mandatului<br />
european de arestare va avea loc<br />
imediat ce aceste motive încetează să<br />
existe. În acest sens, autoritatea judiciară de<br />
executare va informa de îndată autoritatea<br />
judiciară emitentă şi împreună vor conveni<br />
o nouă dată de predare. În acest caz, predarea<br />
va avea loc în termen de 10 zile de la<br />
noua dată astfel convenită.<br />
În cazul în care sunt depăşite termenele<br />
maxime pentru predare, fără ca persoana în<br />
cauză să fie primită de către statul emitent,<br />
se va proceda la punerea în libertate a persoanei<br />
urmărite, fără ca acest fapt să constituie<br />
un motiv de refuz al executării unui<br />
viitor mandat european de arestare, bazat pe<br />
aceleaşi fapte.<br />
În toate cazurile, în momentul predării,<br />
autoritatea judiciară de executare română<br />
va aduce la cunoştinţa autorităţii judiciare<br />
emitente durata privării de libertate pe care<br />
a suferit-o persoana la care se referă mandatul<br />
european de arestare, cu scopul de a fi<br />
dedusă din pedeapsa sau din măsura de siguranţă<br />
care se va aplica.<br />
BIBLIOGRAFIE<br />
Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată<br />
şi completată prin Legea nr.222/2008<br />
179
CONSIDERAŢII ÎN LEGĂTURĂ CU PROTECŢIA PROGRAME-<br />
LOR PENTRU CALCULATOR ŞI A BAZELOR DE DATE<br />
Av. LILIANA CONSTANTIN<br />
Lect.univ.dr. MARIUS PANTEA<br />
Academia de Poliţie „A.I.Cuza”<br />
„Tehnica reprezintă fantezia realităţii.”<br />
Lucian Blaga<br />
Phenomenon of crime trends in the field of copyright the software acquire new forms<br />
and new methods of fraud especially over the Internet. To keep pace with this<br />
phenomenon, we think that specific legislation in criminal matters must become<br />
dynamic, both in terms of the procedural and substantive law, because otherwise, the<br />
rule of this phenomenon would be extremely difficult.<br />
Reglementările în domeniul dreptului de<br />
autor cu referire la programele pentru calculator<br />
şi la bazele de date, sunt cuprinse în<br />
Convenţiile şi tratatele internaţionale, în Directivele<br />
UE şi sunt preluate în legislaţia<br />
românească, Legea 8/1996 privind dreptul<br />
de autor şi drepturile conexe, cu modificările<br />
şi completările în vigoare până la sfârşitul<br />
anului 2009.<br />
Paragraful 1 al art.2 din Convenţia de la<br />
Berna 186 stabileşte operele care beneficiază<br />
de protecţie şi defineşte termenii, de „opere<br />
literare şi artistice” care „cuprind toate<br />
lucrările din domeniile literar, ştiinţific şi<br />
artistic, oricare ar fi modul sau forma de<br />
exprimare, precum: cărţile, broşurile şi alte<br />
scrieri; conferinţele, alocuţiunile, predicile<br />
şi alte opere de aceeaşi natură; operele<br />
186 Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor<br />
literare şi artistice din 9 septembrie 1886, în forma<br />
completata la Paris la 4 mai 1896, revizuita la Berlin<br />
la 13 noiembrie 1908, completata la Berna la 20<br />
martie 1914, revizuita la Roma la 2 iunie 1928,<br />
revizuita la Bruxelles la 26 iunie 1948, revizuita la<br />
Stockholm la 14 iulie 1967, revizuitã prin Actul de la<br />
Paris la 24 iulie 1971 şi modificatã la 28 septembrie<br />
1979 la care România a aderat prin Legea nr. 77 din<br />
08/04/1998, Publicatã în Monitorul Oficial, Partea I,<br />
nr. 156 din 17 aprilie 1998.<br />
180<br />
dramatice sau dramatico-muzicale; operele<br />
coregrafice şi pantomimele; compoziţiile<br />
muzicale cu sau fără cuvinte; operele<br />
cinematografice, cărora le sunt asimilate<br />
operele exprimate printr-un procedeu<br />
analog cu cinematografia; operele de<br />
desen, de pictură, de arhitectură, de<br />
sculptură, de gravură, de litografie; operele<br />
fotografice, cărora le sunt asimilate<br />
operele exprimate printr-un procedeu analog<br />
cu fotografia; operele de artă aplicată;<br />
ilustraţiile, hărţile geografice; planurile,<br />
crochiurile şi operele plastice referitoare la<br />
geografie, la topografie, la arhitectură sau<br />
la ştiinţe.”<br />
Conform art. 4 din Tratatul O.M.P.I.<br />
privind dreptul de autor, adoptat la Geneva<br />
la 20 decembrie 1996 187 , „programele<br />
pentru calculator sunt protejate ca şi<br />
operele literare, în sensul art. 2 din Convenţia<br />
de la Berna. Protecţia prevăzută se<br />
aplică programelor pentru calculator indiferent<br />
de modul sau forma de exprimare”.<br />
187 România a ratificat Tratatul O.M.P.I. privind<br />
dreptul de autor, adoptat la Geneva la 20 decembrie<br />
1996 prin Legea nr. 205 din 21 noiembrie 2000,<br />
Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 609 din 27<br />
noiembrie 2000
Conform prevederilor art. 5 din acelaşi tratat,<br />
„compilaţiile de date sau de alte elemente,<br />
indiferent de forma lor, care prin<br />
alegerea sau dispunerea conţinutului constituie<br />
creaţii intelectuale, sunt protejate ca<br />
atare. Această protecţie nu se extinde asupra<br />
datelor sau elementelor ca atare şi nu<br />
prejudiciază nici un drept de autor care<br />
există asupra datelor sau elementelor conţinute<br />
în compilaţie”.<br />
Programul pentru calculator nu este definit<br />
unitar în legislaţia internaţională, majoritatea<br />
definiţiilor cuprinse în diferite documente,<br />
directive, acorduri internaţionale<br />
sau legislaţii exprimă în esenţă acelaşi lucru.<br />
Conform Legii-tip din 1978 elaborată de<br />
Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale<br />
(OMPI), programele pentru calculator<br />
sunt definite ca fiind „un ansamblu de<br />
instrucţiuni putând, din momentul transpunerii<br />
pe un suport descifrabil de către o<br />
maşină capabilă să trateze informaţii, să<br />
indice, să execute, ori să permită obţinerea<br />
unei funcţii, a unei sarcini sau a unui rezultat”.<br />
Conform Legii copyright-ului din 1976<br />
cu modificările ulterioare, în SUA, programul<br />
pentru calculator este definit ca „un<br />
ansamblu de indicaţii (comenzi) sau instrucţiuni<br />
care se utilizează direct sau indirect<br />
într-un calculator pentru a produce<br />
anumite rezultate”.<br />
Consiliului Comunităţii Europene, prin<br />
Directiva 91/250/CEE din 1991, defineşte<br />
programul pentru calculator ca „un ansamblu<br />
de instrucţiuni în scopul de a permite<br />
executarea unor funcţii de către un sistem<br />
de tratare a informaţiilor numit calculator”.<br />
Normele Internaţional Standard<br />
Organizations (ISO) definesc programele în<br />
doi timpi, ca fiind „o mulţime de programe,<br />
procedee şi reguli, eventual şi documentaţia<br />
auxiliară” dar şi „o suită ordonată de<br />
instrucţiuni destinată de a fi executată de<br />
maşini”.<br />
Glosarul de terminologie privind proprietatea<br />
intelectuală, apărut sub egida programului<br />
Phare pentru Oficiul de Stat pentru<br />
Invenţii şi Mărci(OSIM) şi Oficiul Român<br />
pentru Drepturile de Autor (ORDA),<br />
prezintă modalităţile de protejare a programelor<br />
pentru calculator prin: legea dreptului<br />
de autor – pentru structura şi organizarea<br />
programului, ca şi pentru expresii şi<br />
secvenţe care aparţin acestuia (Legea<br />
8/1996 modificată şi completată – capitolul<br />
9 Programele pentru calculator, art.72-81)<br />
legea mărcilor 188 – pentru denumirile<br />
sub care se comercializează programele<br />
de calculator – exemplu<br />
WINDOWS 98<br />
legea privind protecţia desenelor şi<br />
modelelor industriale 189 – pentru protecţia<br />
interfeţelor grafice folosite în<br />
cazul dialogului care se stabileşte între<br />
un utilizator şi un sistem informatic<br />
(Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile<br />
geografice)<br />
secretul comercial 190 – pentru<br />
conţinutul informaţional şi conceptual<br />
al programului pentru calculator<br />
legea brevetului de invenţie 191 –<br />
pentru secvenţa de program asociată<br />
unei soluţii tehnice, care poate rezolva<br />
prin aplicare o problemă tehnică, sau<br />
pentru metoda care stă la baza programului<br />
de calculator, dacă aceasta<br />
rezolvă o problemă tehnică şi îndeplineşte<br />
condiţiile stipulate în actul normativ<br />
din domeniu. Nu sunt brevetabile,<br />
programele de calculator în<br />
sine.<br />
În România, Legea 8/1996 privind<br />
dreptul de autor şi drepturile conexe, nu cuprinde<br />
o definiţie a programului pentru calculator,<br />
precizând în schimb care este obiectul<br />
protecţiei, stabilind beneficiarii,<br />
181<br />
188 Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile<br />
geografice, cu modificările şi completările în vigoare<br />
189 Legea 121/1992 privind protecţia desenelor şi<br />
modelelor industriale, cu modificările şi completările<br />
în vigoare până în decembrie 2009<br />
190 Legea 298/2001, privind combaterea concurenţei<br />
neloiale cu modificările şi completările în vigoare<br />
191 Legea nr.64/1991 privind brevetele de invenţie, cu<br />
modificările şi completările în vigoare până în<br />
decembrie 2009
drepturile exclusive ale acestora, precum şi<br />
durata protecţiei. Protecţia programelor<br />
pentru calculator include orice expresie a<br />
unui program, programele de aplicaţie şi<br />
sistemele de operare, exprimate în orice fel<br />
de limbaj, fie în cod-sursa sau cod-obiect,<br />
materialul de concepţie pregătitor, precum<br />
şi manualele de utilizare. Nu beneficiază<br />
de protecţie, conform art. 72 alin 2<br />
din legea dreptului de autor, ideile, procedeele,<br />
metodele de funcţionare, conceptele<br />
matematice şi principiile care stau la baza<br />
oricărui element dintr-un program de calculator,<br />
inclusiv acelea care stau la baza<br />
interfeţelor sale.<br />
Titularul dreptului de autor al unui<br />
program pentru calculator, „beneficiază de<br />
dreptul exclusiv de a autoriza închirierea<br />
comercială către public a originalului sau a<br />
exemplarelor programelor pentru calculator”,<br />
conform prevederilor art. 7 din tratat<br />
192 . Dreptul de autor nu protejează ideea<br />
în sine, el se aplică formei concrete în care<br />
este exprimată opera de creaţie intelectuală.<br />
În cazul programelor pentru calculator, beneficiază<br />
de protecţie cele patru componente<br />
ale unui program pentru calculator:<br />
materialul de concepţie pregătitor,<br />
codul sursă sau programul editat în<br />
cod sursă,<br />
codul obiect, sau altfel spus, traducerea<br />
programului sursă în program inteligibil<br />
pentru maşină<br />
manualul de utilizare sau documentaţia<br />
conexă şi documentaţia auxiliară.<br />
Pentru a fi riguroşi în prezentarea de<br />
faţă vom încerca să explicităm cele două<br />
noţiuni – program pentru calculator şi<br />
software, iar pentru aceasta cel mai potrivit<br />
ar fi să recurgem la dispoziţiile Organizaţiei<br />
Mondiale pentru Proprietate Intelectuală<br />
(OMPI), care în 1978 la cerea Secretariatului<br />
General al ONU a elaborat o lege tip<br />
privitoare la protecţia juridică a programelor<br />
pentru calculator în care se precizează<br />
că prin program de calculator se înţelege<br />
„un ansamblu de instrucţiuni care transpuse<br />
pe un suport descifrabil de maşină<br />
permit să se obţină anumite rezultate de la<br />
o maşină capabilă să trateze informaţii” iar<br />
prin software „atât un program care permite<br />
executarea unei operaţii cât şi documentaţia<br />
conexă” Programul este, prin urmare,<br />
un element al software-lui, prin documentaţie<br />
conexă înţelegând descrierea<br />
programului (prezentarea completă a operaţiilor<br />
sub formă verbală, schematică sau<br />
de alt fel, suficient de amănunţită pentru a<br />
determina un ansamblu de instrucţiuni constituind<br />
un program de calculator corespunzător)<br />
şi documentaţia auxiliară (orice documentaţie<br />
în afară de program şi descrierea<br />
acestuia, creată pentru a facilita înţelegerea<br />
sau aplicarea sa; ex: manualele) În<br />
literatura de specialitate s-a arătat că documentaţia<br />
conexă este „un accesoriu al programului”<br />
iar distincţia între program şi<br />
software (care îl include) nu prezintă relevanţă<br />
pentru protecţia juridică.<br />
Principalele expresii ale unui program<br />
pentru calculator sunt: sistemul de operare,<br />
programul de aplicaţie, materialul de concepţie<br />
pregătitor, codul sursă, codul obiect,<br />
mnemonice, microcod, manualele, „look<br />
and feel”, afişajele vizuale, formatele de<br />
intrare.<br />
Programele de aplicaţie sunt acele<br />
programe care transformă calculatorul întrun<br />
instrument pentru efectuarea unui anumit<br />
tip de lucrări şi rezolvarea unor probleme<br />
specifice 193 . Cu ajutorul programelor<br />
de aplicaţie se efectuează lucrări şi se rezolvă<br />
probleme cum ar fi: prelucrarea textelor,<br />
tehnoredactare, contabilitate, analiză<br />
financiară, programe juridice, planificare,<br />
baze de date, gestionarea mesajelor, proiectare<br />
(arhitectură, inginerie), urmărirea şi<br />
controlul proceselor industriale, „navigarea”<br />
prin Internet, etc. Exemple de programe<br />
de aplicaţie sunt: Microsoft Word,<br />
Corel WordPerfect, Sun StarWriter, Lotus<br />
WordPro, Aldus Page Maker, Microsoft<br />
192<br />
Tratatului O.M.P.I. privind dreptul de autor,<br />
adoptat la Geneva la 20 decembrie 1996<br />
182<br />
193 Dan Livescu, Mircea Badut, „Definiţii expresii<br />
programe pentru calculator” www.law-counsel.com
Excel, Lotus 1-2-3, Sun StarCalc, Adobe,<br />
Macromedia, Legis, Biblioteca Legislativa,<br />
Lege4, Microsoft Internet Explorer,<br />
Netscape Navigator, etc.<br />
Sistemul de operare 194 este acel program<br />
sau colecţie de programe care asigură<br />
fucţionarea de baza a calculatorului precum<br />
şi intermedierea dintre utilizator şi calculator.<br />
Fără sistemul de operare, calculatorul<br />
nu poate funcţiona. Sistemul de operare<br />
iniţiază şi derulează legăturile logice dintre<br />
componentele fizice (hardware) şi cele informaţionale<br />
(software) a calculatorului.<br />
Exemple de sisteme de operare: Microsoft<br />
Windows 2000, UNIX, Linux, MS-DOS, etc.<br />
Materialul de concepţie pregătitor reprezintă<br />
materializarea în limbaj natural a<br />
ideii şi a activităţii de analiză, materializare<br />
ce conţine:<br />
lista de specificaţii şi cerinţe pe care<br />
trebuie să le îndeplinească sau să le<br />
asigure programul conceput;<br />
descrierea modului de funcţionare şi<br />
de rezolvare a cerinţelor programului;<br />
scheme logice de ansamblu (sub<br />
formă grafică, textuală, simbolică sau<br />
mixtă);<br />
scheme logice particulare;<br />
orice note tehnice (informaţii de<br />
concepţie sau de proiectare) create cu<br />
scopul de a pregăti, a controla sau a<br />
derula activitatea de proiectare şi de<br />
realizare a programului.<br />
Orice program pentru calculator are la<br />
baza un material de concepţie pregătitor.<br />
Acesta este pasul fundamental în realizarea<br />
unui program pentru calculator 195 .<br />
Manualele sunt în esenţă documente,<br />
tipărite sau sub formă digitală (fişiere ale<br />
programului, site-uri Internet, etc) conţinând<br />
informaţii şi instrucţiuni referitoare la<br />
programul pe care îl însoţesc. Informaţia<br />
din astfel de manuale are menirea de a prezenta<br />
programul (destinaţie, funcţii), este<br />
un ghid de utilizare (descrie modul de utilizare<br />
şi exploatare), asigură asistenţă în timpul<br />
utilizării programului („help”) precum<br />
şi alte informaţii referitoare la acel program.<br />
Codul sursă este o expresie intermediară<br />
fundamentală de realizare a programului<br />
care reprezintă traducerea unor părţi din<br />
materialul de concepţie pregătitor într-un<br />
limbaj de programare folosind regulile<br />
gramaticale ale acelui limbaj. Nu este exprimat<br />
în limbaj natural, având un aspect<br />
criptic pentru un neprofesionist în informatică<br />
dar coerent pentru un specialist.<br />
Codul sursă reprezintă una din cele mai<br />
importante expresii ale unui program pentru<br />
calculator deoarece, conţine detaliile de realizare<br />
a programului şi este folosit de programator<br />
pentru modificarea sau dezvoltarea<br />
ulterioară a software-lui. Este un secret<br />
bine păzit de majoritatea companiilor producătoare<br />
de programe pentru calculator.<br />
Codul sursă este indiscutabil protejat prin<br />
dreptul de autor şi folosit ca probă, pe plan<br />
internaţional, pentru a dovedi originalitatea<br />
unui program pentru calculator.<br />
„Limbajele de programare sunt limbaje<br />
artificiale, neexprimate în limbaj natural ci<br />
într-un mod simbolic, având un vocabular<br />
şi o gramatică proprie. Limbajele de programare<br />
sunt folosite la crearea programelor<br />
pentru calculator pentru a descrie<br />
modul de funcţionare şi de rezolvare a cerinţelor<br />
programului” 196 . Exemple de limbaje<br />
de programare: C, C++, FoxPro, Pascal,<br />
Pearl, Prolog, Visual Basic, Visual<br />
C++, SmallTalk, etc.<br />
Pentru ca un program să poată rula pe<br />
un calculator, acesta trebuie să se prezinte<br />
în cod obiect 197 . După ce a fost scris codul<br />
sursă pentru un soft, programatorul îl transformă<br />
în cod obiect, în urma unei operaţii<br />
de translare, cu ajutorul unui alt program<br />
numit compilator. Prin această operaţie se<br />
transformă instrucţiunile din codul sursă în<br />
194 Mircea Badut, „Definiţii expresii programe pentru<br />
calculator” www.law-counsel.com<br />
195 Dan Livescu, Mircea Badut „Definiţii expresii<br />
programe pentru calculator” www.law-counsel.com<br />
183<br />
196 idem<br />
197<br />
Damian Romelu „Definiţii expresii programe<br />
pentru calculator” www.law-counsel.com
instrucţiuni ce pot fi citite şi executate de<br />
procesorul calculatorului adică în codul<br />
obiect. Aceasta este forma în care se distribuie<br />
de obicei programele pentru calculator.<br />
Mnemonicele sunt entităţi informaţionale<br />
dintr-un program pentru calculator,<br />
care au o semnificaţie în materializarea şi<br />
executarea programelor, exprimate simbolic<br />
prin prescurtări - mnemonice. De cele mai<br />
multe ori acestea nu au un înţeles natural.<br />
Limbajul în care sunt scrise mnemonicele<br />
(ex.: limbaj de asamblare) este foarte apropiat<br />
de instrucţiunile procesorului. Protecţia<br />
prin drept de autor a mnemonicelor, ca expresie<br />
a unui program pentru calculator,<br />
este controversată datorita dificultăţilor de a<br />
dovedi caracterul de originalitate al acestora<br />
198 .<br />
Microcodul exprimă ceea ce face un<br />
microprocesor atunci când execută anumite<br />
instrucţiuni. Pentru a putea fi tratate de microprocesor,<br />
instrucţiunile respective sunt<br />
exprimate în cod maşină. Codul maşină nu<br />
are un înţeles natural, având o expresie numerică,<br />
inteligibilă pentru microprocesor.<br />
Protecţia acestei expresii a unui program<br />
pentru calculator prin dreptul de autor este<br />
o problemă controversată, datorită dificultăţii<br />
de a dovedi elementele sale de originalitate.<br />
În practica internaţională, soluţiile<br />
pronunţate de instanţele de judecată, privind<br />
protecţia prin drept de autor a microcodului<br />
sunt diferite, în funcţie de particularităţile<br />
concrete ale fiecărui caz.<br />
„Look and feel” reprezintă combinaţia<br />
mai multor elemente cum ar fi: afişajele vizuale,<br />
formatele de intrare, elementele audio,<br />
precum şi celelalte modalităţi de interacţiune<br />
dintre utilizator şi calculator. Butoanele,<br />
„icon-urile” (pictogramele), textele,<br />
fotografiile, ferestrele, zonele de introducere<br />
a datelor, meniurile, determină un<br />
anumit „look” al programului pentru calculator.<br />
„look and feel” reprezintă însă mai<br />
mult decât modul în care „arată” un program.<br />
Felul în care sunt organizate datele, uşurinţa<br />
de folosire, legăturile de la o secţiune<br />
la alta a programului respectiv, modul în<br />
care programul reacţionează la acţiunea<br />
utilizatorului, modul în care utilizatorul este<br />
ajutat atunci când este în dificultate, generează<br />
pentru utilizator un anumit mod de „a<br />
simţi” programul respectiv. Prin „look and<br />
feel” înţelegem ansamblul a ceea ce vede şi<br />
simte un utilizator atunci când foloseşte un<br />
program. Protecţia prin drept de autor a<br />
ceea ce denumim „look and feel” este o<br />
problemă controversată în doctrina şi în<br />
practica juridică internaţională.<br />
Afişajele vizuale reprezintă ceea ce<br />
vede utilizatorul pe ecranul calculatorului<br />
atunci când foloseşte programul. Prin intermediul<br />
acestora se realizează interacţiunea<br />
dintre utilizator şi calculator. Afişajele<br />
vizuale sunt indiscutabil protejate prin drept<br />
de autor. Singura condiţie este aceea ca<br />
acestea să reprezinte o opera originală,<br />
condiţie valabilă în cazul tuturor operelor<br />
de creaţie intelectuală 199 .<br />
Este autor al programului de calculator,<br />
persoana fizica sau persoanele fizice care<br />
au creat programul. Persoana juridică<br />
poate beneficia de protecţie în cazurile expres<br />
prevăzute de lege.<br />
Programul de calculator poate fi realizat<br />
individual sau în colaborare, în acest din<br />
urma caz fiind posibila individualizarea<br />
contribuţiei fiecărui autor. Creatorul (creatorii)<br />
programului îşi păstrează calitatea de<br />
autor şi atunci când a realizat programul în<br />
exercitarea atribuţiunilor de serviciu sau<br />
după instrucţiunile celui care l-a angajat.<br />
Pornind de la regula generală potrivit căreia<br />
persoana fizică care a creat opera este autorul<br />
ei, legiuitorul face referire la prevederile<br />
din legislaţia civilă privind transmisiunea<br />
succesorală, stabilind că şi dreptul de autor<br />
se transmite pe această cale, potrivit reglementărilor<br />
specifice în materie.<br />
Conţinutul dreptului de autor. Autorul<br />
programului pentru calculator, care face<br />
198 Dan Livescu, Mircea Badut „Definiţii expresii<br />
programe pentru calculator” www.law-counsel.com<br />
184<br />
199 Dan Livescu, „Definiţii expresii programe pentru<br />
calculator” www.law-counsel.com
obiectul protecţiei conform legislaţiei în vigoare,<br />
are următoarele drepturi morale:<br />
dreptul de a decide dacă, în ce mod<br />
şi când va fi adus programul pa cunoştinţa<br />
publicului. Acest drept este<br />
deplin numai pentru autorul de programe<br />
independent. Pentru cei care îndeplinesc<br />
o sarcina de serviciu dreptul<br />
de divulgare poate fi pus în discuţie<br />
doar în măsura în care realizatorii programului<br />
şi-au rezervat acest drept în<br />
mod expres, prin convenţia cu cel care<br />
l-a angajat;<br />
dreptul de a decide sub ce nume va fi<br />
adusă opera la cunoştinţa publică;<br />
dreptul de a pretinde respectarea<br />
integrităţii operei şi de a se opune oricărei<br />
modificări, precum şi oricărei<br />
atingeri aduse operei, dacă prejudiciază<br />
onoarea sau reputaţia sa.<br />
Este logică eliminarea dintre drepturile<br />
morale recunoscute autorilor de programe a<br />
dreptului de retractare. Retractarea nu s-ar<br />
putea face nici prin despăgubirea utilizatorilor.<br />
Cesiunea dreptului de utilizare a unui<br />
program nu implica şi transferul dreptului<br />
de autor asupra acestuia. Drepturile morale<br />
sus-menţionate nu pot face obiectul vreunei<br />
renunţări sau înstrăinări. După decesul autorului<br />
dreptul de a decide dacă, în ce mod<br />
şi când va fi adusă opera la cunoştinţa publică<br />
; de a pretinde recunoaşterea calităţii<br />
de autor al operei şi dreptul de a pretinde<br />
respectarea integrităţii operei şi de a se<br />
opune oricărei modificări, precum şi oricărei<br />
atingeri aduse operei, pot fi transmise<br />
prin moştenire, potrivit legislaţiei civile pe<br />
durată nedeterminată.<br />
Utilizatorul autorizat al unui program<br />
pentru calculator poate face, fără autorizarea<br />
titularului dreptului de autor, o copie de<br />
arhivă sau de siguranţă, în măsura în care<br />
aceasta este necesară pentru asigurarea utilizării<br />
programului. Utilizatorul autorizat al<br />
copiei unui program pentru calculator<br />
poate, fără autorizarea titularului dreptului<br />
de autor, să analizeze, să studieze sau să<br />
testeze funcţionarea acestui program, în<br />
scopul de a determina ideile şi principiile<br />
185<br />
care stau la baza oricărui element al acestuia,<br />
cu ocazia efectuării oricăror operaţiuni<br />
de instalare, afişare, rulare sau executare,<br />
transmitere ori stocare a programului, operaţiuni<br />
pe care este în drept să le efectueze.<br />
Spre deosebire de alte opere de creaţie intelectuală<br />
protejate de normele legale, nu se<br />
permite reproducerea pentru uzul personal<br />
sau pentru cercul normal de prieteni a unui<br />
program pentru calculator, decât dacă există<br />
autorizarea titularului dreptului de autor.<br />
Autorizarea titularului dreptului de autor nu<br />
este obligatorie atunci când reproducerea<br />
codului sau traducerea formei acestui cod<br />
este indispensabilă pentru obţinerea informaţiilor<br />
necesare interoperabilităţii unui<br />
program pentru calculator cu alte programe<br />
pentru calculator, dacă sunt îndeplinite următoarele<br />
condiţii:<br />
a) actele de reproducere şi de traducere<br />
sunt îndeplinite de o persoana care deţine<br />
dreptul de utilizare a unei copii a programului<br />
sau de o persoana care îndeplineşte<br />
aceste acţiuni în numele cele dintâi, fiind<br />
abilitată în acest scop;<br />
b) informaţiile necesare interoperabilităţii<br />
nu sunt uşor şi rapid accesibile persoanelor<br />
prevăzute mai sus;<br />
c) actele prevăzute la lit. a) sunt limitate<br />
la părţile de program necesare interoperabilităţii.<br />
Dreptul patrimonial este acel drept exclusiv<br />
al autorului de a-şi exploata sub orice<br />
formă opera, pe toată durata vieţii sale şi de<br />
a obţine astfel profituri materiale. Caracterizarea<br />
să ca drept exclusiv stabileşte în<br />
mod clar că singurul care poate exercita<br />
acest drept este autorul (sau moştenitorii<br />
săi), dar numai pentru anumite perioade<br />
prevăzute de lege.<br />
Pornind de la reglementarea legală, se<br />
pune întrebarea firească, cui aparţin drepturile<br />
patrimoniale în cazul programelor pentru<br />
calculator.<br />
Există doua variante întâlnite în practică.<br />
Prima variantă constă în faptul că programul<br />
pentru calculator este creat de o<br />
persoană fizică în mod independent, rezultând<br />
de aici ca dreptul patrimonial aparţine
autorului persoana fizică, iar cea de a doua<br />
variantă, în care programul pentru calculator<br />
este creat în exercitarea unor activităţi<br />
de serviciu, funcţie de anumite instrucţiuni<br />
date de angajator (firma de software), caz în<br />
care dreptul patrimonial pentru software-ul<br />
creat, aparţine angajatorului, dacă în contractul<br />
de muncă nu există nici o clauză<br />
contrară. În cazul în care, în contractul de<br />
muncă dintre persoana fizică şi angajator,<br />
nu există clauze exprese, cu privire la beneficiarul<br />
drepturilor patrimoniale de autor<br />
asupra unui program pentru calculator, se<br />
prezumă că acestea aparţin angajatorului.<br />
Pentru ca aceste drepturi patrimoniale asupra<br />
programelor pentru calculator, să poată<br />
aparţine persoanelor fizice care au realizat<br />
soft-ul, acest aspect trebuie prevăzut expres<br />
în contractul de muncă.<br />
Drepturile patrimoniale pot fi cedate<br />
parţial sau total contra unor remuneraţii<br />
adecvate şi pentru o durată anume. În accepţiunea<br />
noului Cod Fiscal (Legea<br />
571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările<br />
şi completările în vigoare), art.7 al.28<br />
lit.a „orice sumă care trebuie plătită în bani<br />
sau în natură pentru folosirea dreptului de<br />
autor ... asupra unei lucrări literare, artistice<br />
sau ştiinţifice, inclusiv asupra filmelor,<br />
benzilor pentru emisiunile de radio sau de<br />
televiziune, precum şi efectuarea de înregistrări<br />
audio, video” poartă numele de<br />
„redevenţă”. De asemenea termenul de redevenţă,<br />
cuprinde orice sumă de bani care<br />
trebuie plătită în cazul transferului unui<br />
drept parţial pentru un sofware. De asemenea,<br />
suma care trebuie plătită pentru folosirea<br />
sau dreptul de a folosi ideile sau principiile<br />
cu privire la un software, cum ar fi<br />
schemele logice, algoritmii sau limbajele de<br />
programare, constituie o redevenţă. Spre<br />
deosebire de drepturile morale, drepturile<br />
patrimoniale nu sunt perpetue, după cum nu<br />
sunt nici imprescriptibile, inalienabile sau<br />
insesizabile, astfel:<br />
durata drepturilor patrimoniale în cazul<br />
programelor pentru calculator este<br />
stabilă pe tot timpul vieţii autorului şi<br />
continuă să curgă, timp de 70 de ani de<br />
186<br />
la 1 ianuarie a anului următor decesului<br />
autorului;<br />
drepturile patrimoniale sunt alienabile,<br />
dar în anumite condiţii şi cu<br />
anumite limitări. Aceasta înseamnă că<br />
titularul dreptului de autor poate<br />
transmite exerciţiul acestor drepturi<br />
unei alte persoane, pe bază contractuală,<br />
dar nu le poate vinde definitiv.<br />
Prin vânzare, toate drepturile ce decurg<br />
din dreptul de proprietate intelectuală<br />
se transmit noului proprietar<br />
iar vechiul proprietar nu mai are nici<br />
un drept asupra acelui bun.<br />
Sunt compatibile cu natura dreptului<br />
patrimonial de autor asupra programelor<br />
pentru calculator următoarele modalităţi de<br />
valorificare:<br />
contractul de cesiune;<br />
contractul de închiriere a programului;<br />
contractul de utilizare a programului;<br />
Prin cesiune se transmite numai exerciţiul<br />
acestor drepturi, cu respectarea unor<br />
condiţii pe care legiuitorul le stipulează expres.<br />
În comerţul cu programe pentru calculator,<br />
în majoritatea cazurilor, nu se realizează<br />
de fapt o vânzare a programului respectiv.<br />
Ceea ce se oferă este dreptul de a<br />
folosi programul în anumite condiţii, adică<br />
licenţă. Documentele care însoţesc un program<br />
pentru calculator cuprind un anunţ de<br />
genul „THE SOFTWARE IS LICENSED<br />
NOT SOLD” în traducere însemnând<br />
„PROGRAMUL PENTRU CALCULATOR<br />
ESTE LICENŢIAT NU VANDUT”.<br />
Legislaţia româna, defineşte licenţa ca<br />
fiind „acordul scris al titularului dreptului<br />
de autor asupra unui program pentru calculator<br />
pentru cesiunea unor drepturi către<br />
utilizatorul programului şi care însoţeşte<br />
programul”. Licenţa este un contract neexclusiv<br />
între titularul dreptului de autor şi<br />
utilizator. Aceasta însoţeşte programul<br />
pentru calculator şi se prezintă în diverse<br />
forme. În practică, ea poate fi întâlnită atât<br />
sub formă scrisă (pe hârtie) cât şi sub forma<br />
unui document digital ce apare la instalarea<br />
sau deschiderea programului. Denumirea
folosită pentru un astfel de document este<br />
„LICENSE AGREEMENT” („ACORD<br />
DE LICENŢĂ” sau „LICENŢĂ”). Atunci<br />
când instalăm sau folosim un program pentru<br />
calculator, putem întâlni un anunţ de<br />
genul „important - read carefully. if you do<br />
not agree to the terms of this license agreement<br />
do not install or use the software<br />
product” („important - citeşte cu atenţie.<br />
dacă nu sunteţi de acord cu termenii<br />
acestui contract de licenţă, nu instalati sau<br />
nu folosiţi acest program pentru calculator”).<br />
Acest anunţ este urmat de textul licenţei<br />
şi de prezentarea variantelor de opţiune<br />
pentru utilizator în situaţiile în care este<br />
sau nu de acord cu termenii contractului.<br />
Termenii particulari a unui contract de licenţă<br />
pot fi foarte diferiţi de la un program<br />
la altul în funcţie de caracteristicile programului<br />
respectiv precum şi de politica de<br />
licenţiere a fiecărui deţinător al drepturilor<br />
de autor.<br />
În conformitate cu prevederile art. 73<br />
din Legea 8/1996, titularul dreptului de<br />
autor a unui program pentru calculator are<br />
dreptul exclusiv de a realiza şi de a autoriza:<br />
reproducerea permanentă sau temporară<br />
a unui program, integral sau parţial,<br />
prin orice mijloc şi sub orice<br />
forma, inclusiv în cazul în care reproducerea<br />
este determinata de instalarea,<br />
stocarea, rularea sau executarea, afişarea<br />
sau transmiterea în reţea;<br />
traducerea, adaptarea, aranjarea şi<br />
orice alte transformări aduse unui program<br />
pentru calculator, precum şi reproducerea<br />
rezultatului acestor operaţiuni,<br />
fără a prejudicia drepturile persoanei<br />
care transforma programul<br />
pentru calculator;<br />
distribuirea şi închirierea originalului<br />
sau a copiilor unui program pentru<br />
calculator sub orice forma.<br />
Difuzarea programelor pentru calculator,<br />
în original sau în copii, sub orice formă,<br />
inclusiv prin închiriere se poate realiza prin<br />
transmiterea sau distribuirea programelor<br />
către alte calculatoare legate în reţea,<br />
187<br />
transmiterea prin cablu etc. Afirmaţia că<br />
programul pentru calculator poate fi difuzat<br />
în original nu este în întregime corectă.<br />
Programul pentru calculator original este<br />
cel realizat şi păstrat în memoria calculatorului<br />
pe care a fost realizat. Programul original<br />
poate fi difuzat numai dacă această<br />
operaţiune se realizează odată cu remiterea<br />
către utilizator a calculatorului pe care acest<br />
program a fost finalizat. În caz contrar ceea<br />
ce se difuzează este doar o copie a programului.<br />
Închirierea constituie o modalitate de difuzare<br />
a operelor în general care poate fi<br />
folosită şi în cazul programelor, contractul<br />
de închiriere pentru programe de calculatoare<br />
fiind supus dispoziţiilor dreptului<br />
comun privind contractul de locaţiune. Folosită<br />
la scara mare această formă de difuzare<br />
prezintă dezavantajul ca oferă posibilitate<br />
copierii şi utilizării ilegale a programelor,<br />
după ce termenul contractului a expirat.<br />
„Shareware” reprezintă acel tip de licenţă<br />
a unui program pentru calculator caracterizat<br />
prin următoarele: deţinătorul<br />
dreptului de autor acordă utilizatorului<br />
dreptul de folosire gratuită a programului<br />
pentru calculator, pentru o anumită perioadă<br />
de timp în scop de probe şi/sau evaluare;<br />
la expirarea perioadei, utilizatorul trebuie<br />
să opteze între a cumpăra licenţa<br />
(drepturile) de folosire nelimitată a programului<br />
sau returnarea şi/sau „ştergerea” copiei<br />
acestuia 200 .<br />
„Freeware” (produs gratuit) desemnează<br />
acele programe care sunt distribuite<br />
de către deţinătorul drepturilor de autor fără<br />
nici o obligaţie de plată din partea utilizatorului.<br />
Aceste programe au de obicei înscrise<br />
menţiuni cum ar fi: „This program may be<br />
freely distributed” („Acest program poate fi<br />
distribuit gratuit”); „You may copy or<br />
distribute this software free of<br />
charge”(„Puteţi să copiaţi sau distribuiţi<br />
acest program fără plată”).<br />
200 Dan Livescu, „Definiţii expresii programe pentru<br />
calculator” www.law-counsel.com
„Careware” reprezintă termenul generic<br />
care exprimă acordarea dreptului de utilizare<br />
după următorul principiu: titularul<br />
dreptului de autor acordă dreptul de utilizare<br />
„gratuită” a programului pentru calculator<br />
sub condiţia ca utilizatorul să efectueze<br />
o donaţie în scopuri caritabile 201 . În cele<br />
mai multe cazuri modalitatea şi beneficiarul<br />
donaţiei sunt stabilite de către titularul<br />
dreptului de autor a programului pentru calculator.<br />
Prima vânzare a unei copii a unui<br />
program pentru calculator pe piaţa internă<br />
de către titularul drepturilor sau cu consimţământul<br />
acestuia epuizează dreptul exclusiv<br />
de autorizare a distribuirii acestei copii<br />
pe piaţa internă.<br />
Ordonanţa nr. 25 din 2006, privind întărirea<br />
capacităţii administrative a Oficiului<br />
Român pentru Drepturile de Autor, a intrat<br />
în vigoare la 1 martie 2006. Potrivit expunerii<br />
de motive care a însoţit adoptarea ordonanţei<br />
de către Guvern, modificările vizau,<br />
pe de o parte, clarificarea atribuţiilor<br />
ORDA, îndeosebi prin lărgirea competenţelor<br />
pentru lupta împotriva pirateriei, iar,<br />
pe de alta parte, transpunerea directivelor<br />
Uniunii Europene din domeniu, existente<br />
până la acea dată. Printre altele, actul normativ<br />
îi obliga pe toţi producătorii, importatorii,<br />
distribuitorii şi comercianţii de programe<br />
pentru calculator să-şi înscrie programele<br />
în Registrul Naţional al Programelor<br />
pentru Calculator (RNPC). Documentul<br />
impune amenzi serioase pentru cei<br />
care nu respectă aceste obligaţii.<br />
Prevederea legală abrogă o lege mai veche:<br />
Ordonanţa nr. 124 din 2000, pentru<br />
completarea cadrului juridic privind dreptul<br />
de autor şi drepturile conexe. Aceasta stabilea<br />
clar că doar „producerea programelor<br />
în vederea comercializării“ era de natură a<br />
determina producătorul să se înscrie în<br />
RNPC. În schimb, noua reglementare „uită“<br />
să mai amintească scopul producerii programelor<br />
atunci când obligă producătorul să<br />
se înregistreze. Prin urmare, reprezintă obiect<br />
al înregistrării şi programele produse<br />
201 idem<br />
188<br />
pentru propriile companii ori programele<br />
gratuite.<br />
Orice producător al unui software este<br />
obligat să-şi înregistreze creaţia, altfel este<br />
pasibil de amenzi. În acest sens, ordonanţa<br />
nu e clară: „Neînregistrarea sau<br />
neânscrierea în registrele naţionale administrate<br />
de Oficiul Român pentru Drepturile<br />
de Autor, conform prevederilor prezentei<br />
ordonanţe, se sancţionează cu amenda de la<br />
2.000 lei la 10.000 lei “.<br />
Procedura de înregistrare. Primul pas<br />
constă în a completa o cerere, care trebuie<br />
însoţita de anumite documente.<br />
Pentru societăţile comerciale:<br />
copii ale documentelor legale de<br />
constituire a societăţii şi, dacă este cazul,<br />
toate modificările intervenite până<br />
la data solicitării înregistrării;<br />
copia certificatului de înregistrare la<br />
oficiul registrului comerţului, precum<br />
şi certificatele de înscriere de menţiuni,<br />
dacă este cazul;<br />
cazierele judiciare ale administratorilor.<br />
Pentru persoanele fizice autorizate şi<br />
asociaţiile familiale care desfăşoară activităţi<br />
comerciale:<br />
copia autorizaţiei eliberate de primarul<br />
competent, din care să rezulte activităţile<br />
pe care persoana fizică sau<br />
asociaţia familială le desfăşoară în<br />
domeniu, codificate conform CAEN;<br />
copia certificatului de înregistrare la<br />
Oficiul Registrului Comerţului şi a<br />
certificatelor de înscriere de menţiuni,<br />
dacă este cazul;<br />
cazierul judiciar al persoanei fizice<br />
autorizate sau al membrilor asociaţiei<br />
familiale, în original.<br />
După verificarea existenţei documentelor<br />
de mai sus, ORDA eliberează solicitanţilor,<br />
în termen de 5 zile lucrătoare pentru<br />
cererile transmise online şi în termen de 20<br />
de zile lucrătoare pentru cererile depuse la<br />
sediul ORDA, un certificat de înregistrare<br />
în Registrul naţional al programelor pentru<br />
calculator. Durata de valabilitate a certificatului<br />
este de un an de la data emiterii
acestuia De asemenea, persoanele fizice sau<br />
juridice înregistrate în registrele naţionale<br />
administrate de ORDA sunt obligate să deţină<br />
la fiecare punct de lucru certificatul de<br />
înregistrare, în original sau în copie.<br />
189<br />
PROTEJAREA BAZELOR DE DATE<br />
Prin baza de date se înţelege o culegere<br />
de opere, de date sau de alte elemente independente,<br />
protejate ori nu prin drept de autor<br />
sau conex, dispuse într-o modalitate<br />
sistematica ori metodica şi în mod individual<br />
accesibile prin mijloace electronice<br />
sau printr-o alta modalitate.<br />
Dacă modul de structurare a informaţiilor<br />
conţinute de o bază de date este original<br />
atunci aceasta este protejată prin dreptul de<br />
autor.<br />
Legea 8/96 prevede că bazele de date<br />
sunt protejate ca opere derivate dacă acestea,<br />
prin alegerea sau dispunerea materialului,<br />
constituie creaţii intelectuale sau că<br />
fabricantul unei baze de date are dreptul<br />
patrimonial exclusiv de a autoriza şi de a<br />
interzice extragerea şi/sau reutilizarea totalităţii<br />
sau a unei părţi substanţiale din<br />
aceasta, evaluată calitativ sau cantitativ.<br />
Extragerea reprezintă transferul permanent<br />
sau temporar al totalităţii ori al unei<br />
părţi, evaluată calitativ sau cantitativ, substanţiale<br />
din conţinutul bazei de date pe un<br />
alt suport, prin orice mijloc sau sub orice<br />
forma.<br />
Reutilizare este orice forma de punere la<br />
dispoziţia publicului a totalităţii sau a unei<br />
părţi, evaluată calitativ sau cantitativ, substanţiale<br />
a conţinutului bazei de date prin<br />
distribuirea de copii, prin închiriere sau sub<br />
alte forme, inclusiv prin punerea la dispoziţia<br />
publicului a conţinutului bazei, astfel<br />
încât oricine sa poată avea acces la aceasta<br />
în locul şi la momentul ales în mod individual.<br />
Prima vânzare pe piaţa internă a unei<br />
copii a bazei de date de către titularul<br />
dreptului sui-generis sau cu consimţământul<br />
acestuia epuizează dreptul de a controla revânzarea<br />
acestei copii.<br />
Bazele de date sunt protejate din momentul<br />
în care primesc documente standardizate<br />
fie din momentul în care respectivele<br />
documente sunt stocate în memorie. Originalitatea<br />
trebuie să se găsească atât la nivelul<br />
bazei de date cat şi la nivelul programului<br />
pentru calculator ce o gestionează.<br />
Protecţia bazelor de date este cea prevăzută<br />
de normele dreptului de autor aplicabile<br />
operelor derivate.<br />
DEFINIŢII ALE BAZEI DE DATE:<br />
„structură organizată de informaţii<br />
cu legătură între ele” 202<br />
„o colecţie organizată de informaţii<br />
depozitate într-un calculator … colecţie<br />
organizată de documente electronice<br />
clasate într-un calculator, structurată<br />
astfel încât să uşureze căutarea<br />
şi obţinerea de informaţii” 203 .<br />
„baza de date este o colecţie de<br />
informaţii depozitate într-un computer<br />
în mod sistematic, astfel încât un program<br />
de calculator să o poată accesa<br />
şi consulta pentru a răspunde unor<br />
întrebări. Software-ul folosit pentru a<br />
gestiona şi interoga baza de date este<br />
cunoscut sub numele de sistem de<br />
gestionare a bazei de date (DBMS)”<br />
204 .<br />
„o bază de date este o colecţie<br />
organizată de dosare informaţionale<br />
care poate fi accesată pe cale electronică”<br />
205 .<br />
„o colecţie organizată de informaţii,<br />
prezentată pentru a servii unui scop<br />
precis, un dosar organizat şi modernizat<br />
(actualizat) de informaţii detectabile<br />
de către o aparatură specială<br />
care poate căuta rapid şi poate recupera<br />
datele organizate pe computer”<br />
206 .<br />
Definirea termenului de bază de date<br />
este esenţială în contextul introducerii<br />
dreptului sui-generis pentru protejarea bazelor<br />
de date. Măsurile luate la nivel mon-<br />
202 wordnet.princeton.edu/perl/webwn<br />
203 www.mindwrap.com/infoblurbs/infoblurbs.html<br />
204 en.wikipedia.org/wiki/database<br />
205 www.library.nuigalway.ie/help/jargon<br />
206 www.mediascape.org.uk/code/glossary.asp
dial vizează copierea bazelor de date, sens<br />
în care Directivele UE definesc baza de<br />
date ca: “o colecţie de lucrări independente,<br />
date, sau alte materiale aranjate Intr-o ordine<br />
sistematică sau metodică şi care pot fi<br />
accesate la nivel individual, prin mijloace<br />
electronice sau de alt tip”.<br />
Cele mai profunde schimbări în viaţa<br />
economico-socială şi, pe cale de consecinţă,<br />
în cea juridică, au fost determinate de apariţia<br />
şi dezvoltarea la mijlocul secolului<br />
nostru a echipamentelor informatice.<br />
Calculatoarele îşi fac simţită prezenţa<br />
benefică în cele mai diverse sectoare<br />
plecând de la uzul privat până la activitatea<br />
de cercetare spaţială. însă, pentru ca acestea<br />
să poată funcţiona există programe pentru<br />
calculator. Importanţa acestora din urmă<br />
este majoră, în lipsa lor calculatorul rămânând,<br />
“corpus inert”.<br />
Dacă, prin materialitatea sa, echipamentul,<br />
hardware nu ridică probleme de<br />
proprietate, programul software, prin imaterialitatea<br />
sa, iscă dificultăţi. Observând că<br />
într-un software se regăseşte efortul intelectual<br />
depus de programatori, covârşitoarea<br />
majoritate a legislaţiilor naţionale au<br />
găsit de cuviinţă să protejeze acest gen de<br />
lucrări prin normele dreptului de autor, ca<br />
opere de creaţie intelectuală.<br />
Tendinţele fenomenului infracţionalităţii<br />
în domeniul dreptului de autor al programului<br />
de calculator, nu se opresc, din<br />
păcate, aici. Aproape zilnic, specialiştii în<br />
domeniu atrag atenţia asupra unor noi<br />
forme de atentare asupra drepturilor deţinute<br />
de titulari în materie sau asupra unor<br />
noi metode de fraudare mai ales prin internet.<br />
Pentru a ţine pasul cu acest fenomen,<br />
credem ca şi legislaţia specifică din materia<br />
penală trebuie să devină una dinamică, atât<br />
în ceea ce priveşte dreptul material cât şi<br />
cel procesual, pentru că altfel, stăpânirea<br />
acestui fenomen se va dovedi extrem de<br />
anevoioasă.<br />
BIBLIOGRAFIE<br />
1. Dan Livescu, Mircea Badut „Definiţii expresii programe pentru calculator”-<br />
www.law-counsel.com<br />
2. www.library.nuigalway.ie<br />
3. www.mediascape.org<br />
4. www.mindwrap.com<br />
5. www. wikipedia.org<br />
190
INFRACŢIUNILE INFORMATICE ŞI ATINGERILE<br />
ADUSE PROPRIETĂŢII INTELECTUALE<br />
191<br />
Cms. drd. MIHAI DINCĂ<br />
Definition of computer crime or their clear separation from traditional crime and<br />
those circumscribed to copyright may be an important step in understanding and<br />
controlling this phenomenon. Information technologies have broken barriers and<br />
traditional criminal law and imposed criminal prosecution bodies to adapt to the specific<br />
investigation of new offenses. This process can not be achieved overnight, requires<br />
considerable human and material efforts, and may need to adapt legislation to effectively<br />
combat computer crime.<br />
Definirea infracţiunilor informatice sau<br />
delimitarea clară a acestora faţă de infracţiunile<br />
tradiţionale poate reprezenta un pas<br />
important pentru înţelegerea şi controlarea<br />
acestui fenomen.<br />
Până în prezent, nu există nicio definiţie<br />
unanim acceptată, sau măcar una cu un grad<br />
mare de acceptare. Există diverse definiţii<br />
ale infracţiunilor informatice care se regăsesc<br />
în diverse legislaţii sau în diverse demersuri<br />
ale unor organisme internaţionale.<br />
Sfera infracţiunilor informatice cuprinde<br />
uneori de la infracţiuni îndreptate împotriva<br />
datelor informatice, până la infracţiuni de<br />
conţinut sau prin care se încalcă dreptul de<br />
autor (The Council of Europe’s Cybercrime<br />
Treaty), sau chiar infracţiuni de fals sau<br />
fraudă (The United Nations Manual on the<br />
Prevention and Control of Computer<br />
Related Crime 207 ).<br />
Există definiţii mult prea largi din punct<br />
de vedere conceptual. Că de exemplu 208 cea<br />
a U.S. Department of Justice prin care se<br />
includ în această categorie orice fapte de<br />
natură penală care implică cunoaşterea tehnologiei<br />
computerelor în ceea ce priveşte<br />
săvârşirea, investigarea sau anchetarea<br />
acestora, sau cea a Poliţiei Britanice 209 care<br />
207 www.symantec.com<br />
208 Mohamed Chawki – “A Critical Look at the<br />
Regulation of Cybercrime”, www.crime-research.org<br />
209 Overview by the JISC Legal Information Service –<br />
„Cybercrime – High Tech Crime”,<br />
face referire la orice faptă prin care se foloseşte<br />
un sistem informatic/reţea în vederea<br />
săvârşirii unei infracţiuni.<br />
Există definiţii care oferă atât o delimitare<br />
conceptuală largă cât şi una în sens restrâns.<br />
De exemplu, în cadrul The Tenth<br />
United Nations Congress on the Prevention<br />
of Crime and Treatment of Offenders 210 , infracţiunea<br />
informatică (cyber-crima) a fost<br />
definită în sens restrâns că „orice faptă ilegală<br />
coordonată prin mijloace de operare<br />
electronice care are că ţintă securitatea unui<br />
sistem informatic şi datele procesate de<br />
acesta” şi , în sens larg, că „ orice faptă ilegală<br />
comisă prin mijloacele / implicând<br />
unui/un sistem informatic sau reţea, incluzând<br />
astfel de infracţiuni precum posesia/oferirea/distribuirea<br />
ilegală de informaţii<br />
prin intermediul unui sistem informatic<br />
sau a unei reţele”.<br />
În cadrul unor ample demersuri, diverse<br />
organisme internaţionale au încercat de<br />
asemenea să confere o definiţie infracţiunilor<br />
informatice. De exemplu, Council of<br />
Europe, în cadrul Convenţiei asupra Crimelor<br />
Informatice ( din 8 noiembrie 2001),<br />
le-a definit că „infracţiuni comise împotriva<br />
sau cu ajutorul reţelelor computerizate”.<br />
Chiar şi importante companii specializate<br />
în securitatea informatică au încercat o<br />
www.jisclegal.ac.uk<br />
210 Mohamed Chawki, op.cit.
clarificare conceptuală. De exemplu, pe<br />
site-ul Symantec, infracţiunile informatice<br />
sunt definite că orice infracţiuni comise<br />
prin utilizarea unui computer sau a unei reţele<br />
sau a unui hardware sau a unui device.<br />
Potrivit „Convenţiei Consiliului Europei<br />
privind criminalitatea informatică”<br />
(Titlul 4 - Infracţiuni referitoare la<br />
atingerile aduse proprietăţii intelectuale şi<br />
drepturilor conexe, art. 10 Infracţiuni referitoare<br />
la atingerile aduse proprietăţii<br />
intelectuale şi drepturilor conexe) statele<br />
semnatare se obligă să adopte măsurile legislative<br />
şi alte măsuri care se dovedesc<br />
necesare pentru a incrimina ca infracţiune,<br />
potrivit dreptului lor intern, atingerile<br />
aduse proprietăţii intelectuale, definite<br />
de legislaţia acestora, în conformitate<br />
cu obligaţiile pe care le-a subscris în aplicarea<br />
Actului de la Paris din 24 iulie 1971<br />
care revizuieşte Convenţia de la Berna<br />
pentru protecţia operelor literare şi artistice,<br />
a Acordului privind aspectele comerciale<br />
ale drepturilor de proprietate intelectuală<br />
şi a Tratatului OMPI privind proprietatea<br />
intelectuală, cu excepţia oricărui drept<br />
moral conferit de aceste convenţii, atunci<br />
când astfel de acte sunt comise deliberat,<br />
la scara comercială şi prin Intermediul<br />
unui sistem informatic.<br />
De asemenea, statele semnatare se<br />
obligă să adopte măsurile legislative şi alte<br />
măsuri care se dovedesc necesare pentru a<br />
incrimina ca infracţiune, potrivit dreptului<br />
lor intern, atingerile aduse drepturilor conexe<br />
definite de legislaţia acestora în conformitate<br />
cu obligaţiile pe care le-au subscris<br />
în aplicarea Convenţiei internaţionale<br />
pentru protecţia artiştilor interpreţi sau<br />
executanţi, a producătorilor de fonograme<br />
şi a organismelor de radiodifuziune (Convenţia<br />
de la Roma), a Acordului privind<br />
aspecte comerciale ale drepturilor de proprietate<br />
intelectuală şi a Tratatului OMPI<br />
privind interpretările şi fonogramele, cu<br />
excepţia oricărui drept moral conferit de<br />
aceste convenţii, atunci când astfel de acte<br />
sunt comise deliberat, la scara comercială şi<br />
prin intermediul unui sistem informatic.<br />
192<br />
Prin semnarea şi apoi prin ratificarea<br />
textului Convenţiei sus-menţionate, România<br />
s-a obligat să asigure prin legislaţia internă<br />
măsuri de natură penală împotriva<br />
faptelor de reproducere neautorizată şi<br />
de răspândire a operelor protejate prin<br />
intermediul sistemelor informatice sau al<br />
interetului, fără acordul deţinătorului drepturilor<br />
în cauză.<br />
Deoarece textul art. 10 al Convenţiei se<br />
referă doar la anumite drepturi de proprietate<br />
intelectuală, nu şi la mărci sau la<br />
indicatii-geografice, vom analiza doar<br />
acele măsuri care corespund obligaţiilor<br />
asumate prin ratificarea textului Convenţiei.<br />
Aceste măsuri nu se regăsesc alături de<br />
incriminarea celorlalte infracţiuni informatice,<br />
ci în Legea nr. 8 din 1996 a dreptului<br />
de autor şi a drepturilor conexe, aşa<br />
cum a fost ea modificată.<br />
Problema piratării produselor purtătoare<br />
de drepturi de autor cu ajutorul internetului<br />
este, la ora actuală, una extrem de delicată<br />
atât din punct de vedere economic (prin<br />
prisma pagubelor sale) cât şi juridic<br />
(datorită mărimii fenomenului la nivel<br />
global), deoarece, aşa cum afirma şi Stuart<br />
Spicer 211 - „dacă nimeni nu mai plăteşte<br />
şi industria moare, atunci ce-o să se<br />
aleagă de toate trupele şi artiştii care au<br />
contracte cu diverse case de înregistrări?”<br />
(şi, putem adăuga alături de muzicieni<br />
şi cineaştii şi alţi deţinători de drepturi<br />
de autor).<br />
În prezent, principala modalitate de<br />
încălcare a dreptului de autor (copyright),<br />
la nivel mondial, o reprezintă internetul,<br />
mai exact reţelele de schimb de<br />
fişiere (file-sharing) accesate de mii de utilizatori<br />
dornici să descarce muzică sau<br />
filme gratuit.<br />
Alături de răspândirea neautorizată de<br />
opere protejate, menţionăm şi facilitarea<br />
efectuării de copii neautorizate după opere<br />
protejate prin intermediul tehnologiei digitale.<br />
211 în articolul „Viitorul industriei muzicale distrus de<br />
muzica digitală?” - „După afaceri”, din 26 august 2005,<br />
nr.1703, p.2
Conform MPAA (Motin Picture Association<br />
of America), pierderile provocate<br />
de piraterie studiourilor de film americane<br />
depăşeşte 3,5 miliarde de dolari anual.<br />
Atingerile aduse dreptului de autor sunt<br />
unele dintre cele mai întâlnite infracţiuni<br />
pe internet, aducând mari prejudicii deţinătorilor<br />
respectivelor drepturi de autor<br />
şi nu numai. Reproducerea şi răspândirea<br />
prin reţeaua internet a drepturilor protejate<br />
(privind opere literare, fotografice, muzicale,<br />
audiovizuale etc.) se pot realiza astăzi<br />
de aproape oricine are un calculator şi minime<br />
cunoştiinţe de operare a acestuia.<br />
Protejarea legală a dreptului de autor nu<br />
reprezintă o noutate. Totuşi, în urma unor<br />
acorduri internaţionale, s-a impus necesitatea<br />
incriminării legislative exprese a încălcării<br />
dreptului de autor săvârşită cu ajutorul<br />
computerului.<br />
La nivel mondial situaţia nu este însă<br />
deloc simplă. Există un adevărat război juridic<br />
între proprietarii de drepturi de autor<br />
asupra operelor muzicale şi site-urile internet<br />
de tip file-sharing care sunt specializate<br />
în punerea la dispoziţie în mod<br />
gratuit a fişierelor muzicale pe internet. Şi<br />
nu întotdeauna casele de discuri câştigă<br />
bătălia.<br />
Un exemplu în acest sens îl constituie<br />
procesul dintre RIAA (Recording Industry<br />
Association of America) şi companiile<br />
Grokster şi StreamCast (proprietare a<br />
două reţele de punere în comun a fişierelor<br />
multimedia pe internet).<br />
Nu mai este un secret pentru nimeni<br />
faptul că extrem de mulţi utilizatori de internet<br />
preferă să descarce ilegal un film de<br />
pe o reţea specializată în aşa ceva, decât să<br />
plătească costul unui DVD sau al unui bilet<br />
la cinematograf.<br />
Se estimează că unul din patru utilizatori<br />
de internet a descărcat ilegal un film, fapt<br />
ce 1-a determinat pe vicepreşedintele şi directorul<br />
pentru operaţiuni antipiraterie de<br />
la MPAA - John Malcom - să afirme<br />
că: „Fenomenul de piratare a filmelor<br />
are ... toate caracteristicile unei epidemii<br />
în creştere la nivel mondial”.<br />
193<br />
S-a ajuns până acolo încât industria cinematografică<br />
americană a făcut apel la angajaţii<br />
cinematografelor în lupta contra piratării<br />
filmelor care sunt puse apoi ilegal la<br />
dispoziţie pe internet, oferind premii de<br />
până la 500$ pentru reclamarea la poliţie a<br />
piraţilor care înregistrează pe suport digital<br />
filmul în sala de cinematograf.<br />
Demersul a căpătat şi un nume oficial:<br />
„anti-camcording rewards”.<br />
Nu doar filmele şi muzica sunt piratate<br />
pe internet, ci şi produsele software.<br />
Doar la sfârşitul anului 2003, aceasta a atins<br />
un recod negativ de 29 de miliarde de dolari<br />
212 , adică aproximativ 60% din valoarea<br />
pieţei mondiale de software. Cauza: rapida<br />
dezvoltare a internetului şi a reţelelor de<br />
file-sharing, care au facilitat schimbul de<br />
programe fără respectarea dreptului de autor.<br />
Un studiu întocmit la cererea Business<br />
Software Alliance plasează, din păcate,<br />
România în frunte în ceea ce priveşte infracţionalitatea<br />
din acest domeniu. La<br />
sfârşitul anului 2003 cifrele indicau 73%<br />
programe utilizate ilegal, faţă de 2001 când<br />
procentul era de 75%.<br />
Pe plan intern, principala modalitate de<br />
săvârşire a celor mai • multe infracţiuni<br />
prevăzute de Legea nr. 8 din 1996 o reprezintă<br />
internetul. De exemplu: realizarea,<br />
în scopul distribuirii, chiar fără a se<br />
urmări direct sau indirect un avantaj material,<br />
de copii piratate de filme sau piese<br />
muzicale (în speţă copii pe suport CD/CD-<br />
R/CD-RW/DVD/DVD-RW..., realizate<br />
fără consimţământul titularului de drepturi<br />
sau al persoanei legal autorizate de acesta şi<br />
care sunt executate, direct ori indirect,<br />
total sau parţial, de pe un produs purtător<br />
de drepturi de autor sau de drepturi conexe)<br />
se face prin descărcarea acestora din<br />
reţele de tip internet file-sharing cu ajutorul<br />
computerului.<br />
De asemenea, oferirea, distribuirea, închirierea,<br />
promovarea sau punerea la dispoziţia<br />
publicului de copii piratate după<br />
212 Conform Business Software Alliance
194<br />
produse video sau audio se face prin intermediul<br />
internetului, fie că este vorba<br />
despre un simplu schimb de fişiere între<br />
două persoane, fie că este vorba despre reţele<br />
organizate de schimb de fişiere audiovideo,<br />
fie că este vorba despre cataloage<br />
prezentate pe internet însoţite de oferte<br />
de vânzare sau alte modalităţi care implică<br />
tehnologia informatică.<br />
Atragem atenţia că nu doar muzica<br />
şi filmele suferă de pe urma fenomenului<br />
pirateriei prin internet, ci şi cărţile,<br />
mai exact cărţile în format electronic.<br />
Peste jumătate din comerţul cu cărţi electronice<br />
e la limita legii sau chiar ilegal, astfel<br />
că devine uşor de înţeles de ce editurile<br />
fac eforturi serioase pentru depistarea reţelelor-pirat<br />
de distribuţie a acestora. Astăzi,<br />
cărţile în format electronic au ajuns să înjumătăţească<br />
vânzările de carte în format<br />
clasic.<br />
Modalitatea de piratare a unei cărţi nu<br />
este deloc complicată pentru un student de<br />
exemplu, care ştie să folosească un calculator<br />
şi nu-şi permite să plătească preţul<br />
uneori piperat al unei cărţi care îi este necesară:<br />
se înscrie într-un forum special de<br />
pe internet (şi sunt sute astfel de forumuri)<br />
şi, în calitate de membru, având o anumită<br />
parolă, poate citi şi/sau descărca şi/sau<br />
printa cărţi cumpărate (sau împrumutate) şi<br />
scanate de alţi membri. În acest fel are loc<br />
punerea la dispoziţia publicului, inclusiv<br />
prin internet sau prin alte reţele de calculatoare,<br />
fără consimţământul titularilor de<br />
drepturi, a operelor sau a produselor purtătoare<br />
de drepturi conexe ori de drepturi<br />
sui-generis ale fabricanţilor de baze de<br />
date ori a copiilor acestora, indiferent de<br />
suport, astfel încât publicul să le poată accesa<br />
în orice loc sau în orice moment ales<br />
în mod individual. Uneori însă, cărţile sunt<br />
mutate de pe acel server, chiar la câteva<br />
luni, pentru că ORDA află de acest lucru.<br />
În prezent nivelul pirateriei este atât de<br />
avansat, încât pot fi descărcate de pe internet<br />
filme, cu încălcarea dreptului de autor,<br />
chiar înainte de data lansării oficiale a<br />
acestora, acestea fiind apoi puse la dispoziţia<br />
publicului. După cum afirma şi Camille<br />
Tramer (director al filialei franceze a<br />
casei de distribuţie americane UPI) :<br />
„Majoritatea filmelor care ajung la festivaluri<br />
au fost deja piratate şi de află pe internet.”.<br />
Acelaşi oficial adăuga: „Cu cât un<br />
film este mai renumit pe plan internaţional,<br />
cu atât este mai piratat”.<br />
Chan Nai-Ming, internaut din Hong<br />
Kong, este, se pare, primul om din lume<br />
condamnat (la trei luni de închisoare) pentru<br />
„transferul ilegal de conţinut multimedia pe<br />
internet” 213 în speţă, internautul a pus la dispoziţia<br />
publicului în mod gratuit (fără drept)<br />
trei filme hollywoodiene, pe site-ul internet<br />
BitTorrent. BitTorrent nu este altceva decât<br />
o reţea de descărcare de conţinut multimedia<br />
online, celebră printre cunoscători<br />
pentru faptul că poate pune la dispoziţia<br />
doritorilor un film, de exemplu, prin mai<br />
multe surse în acelaşi timp, permiţând deci<br />
un transfer mai rapid dar şi îngreunând posibilitatea<br />
descoperirii persoanei care oferă<br />
filmul spre descărcare, pentru că acesta<br />
este preluat pe fragmente de la mai mulţi<br />
utilizatori.<br />
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută<br />
de art. 139 (reproducerea neautorizată<br />
pe sisteme de calcul a programelor<br />
pentru calculator în oricare dintre următoarele<br />
modalităţi: instalare, stocare, rulare<br />
sau executare, afişare ori transmitere în reţeaua<br />
internă), statisticile sunt extrem de<br />
îngrijorătoare la nivel naţional. Conform<br />
IDC 214 , din totalul valoric al softwarelului de<br />
67.5 mii. $ din România (din care aplicaţii<br />
software de 42 mii. $ şi 28.09 mii. $ aplicaţii<br />
pentru afaceri), soft-ul piratat însumează<br />
49.3 mii. $, în condiţiile în care,<br />
doar la nivelul anului 2003 rata pirateriei<br />
software era de 73% (media pirateriei<br />
software pentru Europa Centrală şi de<br />
Est fiind de 71%, în comparaţie cu cea din<br />
213 Conform BBC News Online<br />
214 International Data Corporation - studiu făcut public<br />
de BSA şi citat de Dan Dragomir în articolul”<br />
Diferenţa dintre piraţii marilor şi piraţii software:<br />
ultimii nu iti baga mana direct în buzunar”, publicat<br />
în”Business Hi Tech” nr.1430, p.1
estul Europei, Orientul Mijlociu şi Africa<br />
care este de „doar” 41%), conform aceleiaşi<br />
surse.<br />
Aceste date se înscriu în cadrul fenomenului<br />
global de piraterie software. Potrivit<br />
Business Software Alliance 215 , dacă întrun<br />
an s-au vândut aplicaţii software de 50<br />
de miliarde de dolari, pe calculatoarele din<br />
lumea întreagă s-au regăsit programe de<br />
peste 80 de miliarde de dolari. De<br />
exemplu, potrivit studiului IDC susmenţionat,<br />
rata pirateriei software se<br />
prezentă în felul următor (20% din ţările<br />
examinate aveau o rată a pirateriei de peste<br />
75% şi alte 30% aveau o rată a pirateriei de<br />
peste 70%): Europa Centrală şi de Est:<br />
71%; Europa, Orientul Mijlociu şi Africa:<br />
41%; Europa Occidentală: 36%; Ucraina:<br />
91%; România: 216 73%; Bulgaria: 71%; Ungaria:<br />
42%; Republica Cehă: 40%; Danemarca:<br />
26%; Statele Unite ale Americii:<br />
22%; Africa de Sud: 36%; Emiratele<br />
Arabe Unite: 33%; Indonezia: 88%; India:<br />
73%; Nouă Zeelandă: 23%; China,<br />
Vietnam: 92%.<br />
Consecinţele negative se măsoară la<br />
nivelul industriilor locale de software,<br />
de la micii la marii producătorii, de la vânzători<br />
la companiile de distribuţii. Potrivit<br />
unui analist IDC 217 : „Scăzând rata pirateriei<br />
cu 10 procente la nivel mondial, am putea<br />
creşte economia cu 400 de miliarde de dolari<br />
şi am crea un milion de locuri de muncă<br />
noi”.<br />
Conţinutul legal<br />
Conform art. 139 6 din Legea nr. 8 din<br />
1996 privind dreptul de autor şi drepturile<br />
conexe 218 din 14/03/1996 (aşa cum a fost<br />
215<br />
Date preluate de Dan Dragomir în articolul<br />
„Diferenţa dintre piraţii marilor şi piraţii software:<br />
ultimii nu iti baga mana direct în buzunar”, publicat în<br />
“ Business Hi-Tech” nr.1430, p.1<br />
216 La nivelul anului 2003<br />
217 International Data Corporation - studiu făcut public<br />
de BSA şi citat de Dan Dragomir în articolul<br />
„Diferenţa dintre piraţii marilor şi piraţii software:<br />
ultimii nu iti baga mana direct în buzunar”, publicat în<br />
„Business HiTech” nr.1430, p.I<br />
218 Publicata în Monitorul Oficial al României, Partea<br />
I nr.60 din 26.03.1996<br />
195<br />
modificată prin: Legea nr. 146 din 1997;<br />
Legea nr. 285 din 2004; Ordonanţa de urgenţă<br />
a Guvernului nr. 123 din 2005; Ordonanţa<br />
de urgenţă a Guvernului nr. 190 din<br />
2005 şi Legea nr. 329 din 2006), constituie<br />
infracţiuni următoarele fapte:<br />
Reproducerea neautorizată a programelor<br />
informatice protejate<br />
Constituie infracţiune: reproducerea<br />
neautorizată pe sisteme de calcul a programelor<br />
pentru calculator în oricare<br />
dintre următoarele modalităţi: instalare,<br />
stocare, rulare sau executare, afişare ori<br />
transmitere în reţeaua internă - art. 139 9 (se<br />
pedepseşte cu închisoare de la 1 Ia 4 ani sau<br />
cu amendă).<br />
Constituie infracţiune: punerea la<br />
dispoziţia publicului, inclusiv prin internet<br />
sau prin alte reţele de calculatoare, fără<br />
consimţământul titularilor de drepturi, a<br />
operelor sau a produselor purtătoare de<br />
drepturi conexe ori de drepturi sui-generis<br />
ale fabricanţilor de baze de date ori a copiilor<br />
acestora, indiferent de suport, astfel<br />
încât publicul să le poată accesa în orice<br />
loc sau în orice moment ales în mod individual<br />
- art. 139 (se pedepseşte cu închisoare<br />
de la 1 la 4 ani sau cu amendă).<br />
Promovarea de mărfuri-pirat prin<br />
utilizarea mijloacelor electronice de<br />
comunicare.<br />
Constituie infracţiune: promovarea de<br />
mărfuri-pirat prin orice mijloc şi în orice<br />
mod, inclusiv prin utilizarea anunţurilor<br />
publice ori a mijloacelor electronice de<br />
comunicare sau prin expunerea ori prezentarea<br />
către public a listelor sau a cataloagelor<br />
de produse (pedeapsa fiind închisoarea<br />
de la 6 luni la 3 ani sau amenda / de<br />
la 5 la 15 ani dacă faptele au produs consecinţe<br />
deosebit de grave sau dacă au fost<br />
săvârşite de un grup organizat) - art. 139 6<br />
alin. 5.<br />
Infracţiuni privind măsurile tehnice<br />
de protecţie a drepturilor legale.<br />
Constituie infracţiune şi se pedepseşte<br />
cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu<br />
amendă fapta persoanei care, fără drept,<br />
produce, importă, distribuie sau închiriază,
oferă, prin orice mod, spre vânzare sau<br />
închiriere, ori deţine, în vederea comercializării,<br />
dispozitive ori componente care<br />
permit neutralizarea măsurilor tehnice de<br />
protecţie sau care prestează servicii care<br />
conduc la neutralizarea măsurilor tehnice<br />
de protecţie sau care neutralizează<br />
aceste măsuri tehnice de protecţie, inclusiv<br />
în mediul digital.<br />
Constituie infracţiune: fapta persoanei<br />
care, fără a avea consimţământul titularilor<br />
de drepturi şi ştiind sau trebuind să ştie că<br />
astfel permite, facilitează, provoacă sau ascunde<br />
o încălcare a unui drept prevăzut în<br />
prezenta lege:<br />
a) înlătură în scop comercial, de pe<br />
opere sau de pe alte produse protejate, ori<br />
modifică pe acestea orice informaţie<br />
sub formă electronică privind regimul<br />
drepturilor de autor sau al drepturilor conexe<br />
aplicabil;<br />
b) distribuie, importă în scopul distribuirii,<br />
radiodifuzează ori comunică public<br />
sau pune la dispoziţie publicului, astfel încât<br />
să poată fi accesate, în orice loc şi în<br />
orice moment, alese în mod individual,<br />
fără drept, prin intermediul tehnicii digitale,<br />
opere sau alte produse protejate, pentru<br />
care informaţiile existente sub formă<br />
electronică, privind regimul drepturilor<br />
de autor sau al drepturilor conexe,<br />
au fost înlăturate ori modificate fără<br />
autorizaţie - art. 143 (se pedepseşte cu<br />
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu<br />
amendă).<br />
Condiţii preexistente<br />
Obiectul juridic<br />
Obiectul juridic generic este format din<br />
relaţiile sociale menite să ocrotească<br />
dreptul de autor şi drepturile conexe împotriva<br />
unor atingeri de natură penală.<br />
Obiectul juridic special este format din<br />
relaţiile sociale menite să ocrotească operele<br />
protejate împotriva unor reproduceri<br />
neautorizate sau împotriva punerii<br />
acestora la dispoziţia publicului fără acordul<br />
titularilor acestui drept.<br />
Obiectul material constă în:<br />
- entitatea materială (disc compact<br />
196<br />
sau dur etc.) pe care sunt stocate programele<br />
informatice folosite în mod ilegal<br />
219 ( în cazul infracţiunii prevăzute de art.<br />
139 9 );<br />
- operele sau a produsele purtătoare<br />
de drepturi conexe ori de drepturi suigeneris<br />
ale fabricanţilor de baze de date<br />
ori a copiilor acestora, puse la dispoziţia<br />
publicului în mod ilegal (în cazul infracţiunii<br />
prevăzute de art. 139 8 );<br />
- mărfuri-pirat (în cazul infracţiunii<br />
prevăzute de art. 139 6 alin. 5); prin „mărfuri<br />
pirat” se înţelege: toate copiile, indiferent<br />
de suport, inclusiv copertele, realizate<br />
fără consimţământul titularului de<br />
drepturi sau al persoanei legal autorizate<br />
de acesta şi care sunt executate, direct<br />
ori indirect, total sau parţial, de pe un produs<br />
purtător de drepturi de autor sau de<br />
drepturi conexe ori de pe ambalajele sau<br />
copertele acestora. Potrivit Convenţiei Consiliul<br />
Europei privind criminalitatea informatică,<br />
se lasă la alegerea statelor semnatare<br />
incriminarea faptelor care aduc atingere<br />
unor drepturi de proprietate intelectuală<br />
săvârşite prin sisteme informatice, chiar<br />
dacă nu au un scop comercial. „Scopul<br />
comercial” (urmărirea obţinerii, direct sau<br />
indirect, a unui avantaj economic ori material)<br />
se prezumă dacă marfa pirat este<br />
identificată la sediul, la punctele de lucru<br />
,în anexele acestora sau în mijloacele<br />
de transport utilizate de operatorii economici<br />
care au în obiectul de activitate reproducerea,<br />
distribuirea, închirierea,<br />
depozitarea sau transportul de produse<br />
purtătoare de drepturi de autor ori de<br />
drepturi conexe;<br />
- operele protejate prin măsuri tehnice<br />
(prin măsuri tehnice, se înţelege utilizarea<br />
oricărei tehnologii, a unui dispozitiv sau a<br />
unei componente care, în cadrul funcţionării<br />
sale normale, este destinată să împiedice<br />
sau să limiteze actele care nu sunt<br />
autorizate de titularii drepturilor recunos-<br />
219<br />
Ioana Vasiu, Lucian Vasiu - “Prevenirea<br />
criminalităţii informatice', Editura Hamangiu,<br />
Bucureşti, 2006, p.117
cute prin prezenta lege; măsurile tehnice<br />
sunt considerate eficiente atunci când<br />
utilizarea unei opere sau a oricărui alt obiect<br />
al protecţiei este controlată de către titularul<br />
de drepturi prin aplicarea unui cod<br />
de acces sau a unui procedeu de protecţie,<br />
precum criptarea, codarea, bruierea sau<br />
orice transformare a operei ori a altui obiect<br />
al protecţiei sau printr-un mecanism de<br />
control al copierii, dacă măsurile îndeplinesc<br />
obiectivul de asigurare a protecţiei) -<br />
în cazul infracţiunii prevăzute deart. 143.<br />
Prin dispoziţiile cu caracter penal sunt<br />
protejate atât drepturi patrimoniale de autor<br />
cât şi drepturi morale recunoscute autorilor<br />
de opere, cum este dreptul la divulgare. 220<br />
Subiecţii infracţiunii<br />
Subiectul activ al infracţiunii poate fi<br />
orice persoană fizică ce întruneşte condiţiile<br />
de vârstă şi responsabilitate prevăzute<br />
de legea penală (de regulă însă, este<br />
vorba despre o persoană cu bune cunoştinţe<br />
în domeniul informatic).<br />
Infracţiunea este susceptibilă de participaţie<br />
penală în toate formele sale -coautorat,<br />
instigare şi complicitate.<br />
Subiecţi activi ai infracţiunii care constă<br />
în realizarea în scopul distribuirii de copii<br />
piratate după filme pot fi atât tineri teribilişti<br />
care ajung să le filmeze direct în săli<br />
de cinematograf cu aparate digitale de<br />
ultimă generaţie, cât şi „piraţi profesionişti”<br />
care realizează mii de copii sau care<br />
pun ilegal filmele la dispoziţia publicului<br />
cu scop comercial evident (gradul de periculozitate<br />
al infracţiunii fiind mult mai<br />
mare), sau chiar oameni care lucrează în<br />
industria filmului de la Hollywood sau în<br />
studiouri specializate în traduceri şi/sau dublaje.<br />
Subiectul pasiv este persoana fizică<br />
sau juridică titulară a drepturilor încălcate<br />
prin săvârşirea faptelor sus-menţionate.<br />
Conţinut constitutiv<br />
Latura Obiectivă<br />
Elementul material constă în acţiunea<br />
de:<br />
- reproducere neautorizată de programe<br />
protejate pe sisteme informatice<br />
(art. 139 9 ); reproducerea neautorizată<br />
poate fi definită ca fiind duplicarea, folosirea<br />
neautorizată, difuzarea sau comunicarea<br />
ilegală a programelor informatice<br />
protejate prin drept de autor 221 .<br />
- punere la dispoziţia publicului, inclusiv<br />
prin internet sau prin alte reţele de calculatoare,<br />
fără consimţământul titularilor<br />
de drepturi, a operelor sau a produselor<br />
purtătoare de drepturi conexe ori<br />
de drepturi sui-generis ale fabricanţilor<br />
de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent<br />
de suport, astfel încât publicul să<br />
le poată accesa în orice loc sau în orice<br />
moment ales în mod individual (art. 139 8 );<br />
- promovare de mărfuri-pirat prin<br />
orice mijloc si în orice mod, inclusiv prin<br />
utilizarea anunţurilor publice ori a mijloacelor<br />
electronice de comunicare sau<br />
prin expunerea ori prezentarea către public<br />
a listelor sau a cataloagelor de produse<br />
(art. 139 6 alin. 5);<br />
- înlăturare în scop comercial, de<br />
pe opere sau de pe alte produse protejate,<br />
ori de a modifica pe acestea orice<br />
informaţie sub formă electronică privind<br />
regimul drepturilor de autor sau al drepturilor<br />
conexe aplicabil (fără a avea consimţământul<br />
titularilor de drepturi şi ştiind<br />
sau trebuind să ştie că astfel permite, facilitează,<br />
provoacă sau ascunde o încălcare<br />
a unui drept prevăzut în prezenta lege) art.<br />
143 alin. 2 lit. a;<br />
- distribui, importa în scopul distribuirii,<br />
radiodifuzării ori comunicării publice<br />
sau de a pune la dispoziţia publicului, astfel<br />
încât să poată fi accesate, în orice loc<br />
şi în orice moment, alese în mod individual,<br />
fără drept, prin intermediul tehnicii<br />
digitale, de opere sau alte produse protejate,<br />
pentru care informaţiile existente<br />
220 Pentru mai multe detalii a se vedea Viorel Roş -<br />
“Dreptul proprietăţii intelectuale”, Editura Global<br />
Lex, Bucureşti, 2001, p.264 şi urm.<br />
197<br />
221 A se vedea H.J. Hammond şi L.H. Meyerhoff-<br />
“Cutting edge issues în intellectual property law”,<br />
1997
sub formă electronică, privind regimul<br />
drepturilor de autor sau al drepturilor<br />
conexe, au fost înlăturate ori modificate<br />
fără autorizaţie - art. 143 alin. 2 lit. b.<br />
Urmarea imediată constă în producerea<br />
unui rezultat (încălcarea unui drept de autor).<br />
Raportul de cauzalitate rezultă din<br />
materialiatea faptei.<br />
Latura Subiectivă - faptele sus-menţionate<br />
pot fi săvârşite doar cu intenţie.<br />
Forme. Modalităţi. Sancţiuni<br />
Forme<br />
Actele pregătitoare, deşi posibile,<br />
nu sunt pedepsite în cazul acestor infracţiuni.<br />
Tentativa nu este pedepsită.<br />
Modalităţi<br />
Modalităţi normative<br />
- fapta prevăzută de art. 139 9 poate fi<br />
săvârşită prin următoarele modalităţi: instalare,<br />
stocare, rulare, executare, afişare<br />
sau transmitere în reţeaua internă;<br />
- fapta prevăzută de art. 13 9 8 poate fi<br />
săvârşită prin punerea la dispoziţia publicului<br />
(inclusiv prin internet sau prin alte<br />
reţele de calculatoare) a operelor sau a<br />
produselor purtătoare de drepturi conexe<br />
ori de drepturi sui-generis ale fabricanţilor<br />
de baze de date ori a copiilor acestora,<br />
indiferent de suport, astfel încât publicul<br />
să le poată accesa în orice loc sau în<br />
orice moment ales în mod individual;<br />
- fapta prevăzută de art. 139 6 alin. 5<br />
poate fi săvârşită prin promovarea de mărfuri-pirat<br />
prin orice mijloc şi în orice<br />
mod; legiuitorul a prevăzut în cazul<br />
acestei infracţiuni şi o variantă agravantă,<br />
în care modalitatea de săvârşire<br />
implică un grup organizat sau dacă faptele<br />
au produs consecinţe deosebit de<br />
grave;<br />
- fapta prevăzută de art. 143 alin. 1<br />
poate fi săvârşită prin producerea, importul,<br />
distribuirea sau închirierea, oferirea,<br />
prin orice mod, spre vânzare sau<br />
închiriere, ori deţinerea, în vederea comercializării,<br />
de dispozitive ori componente<br />
care permit neutralizarea măsurilor<br />
tehnice de protecţie sau prin prestarea de<br />
198<br />
servicii care conduc la neutralizarea măsurilor<br />
tehnice de protecţiesau care neutralizează<br />
aceste măsuri tehnice de protecţie,<br />
inclusiv în mediul digital;<br />
- fapta prevăzută de art. 143 alin. 2<br />
poate fi săvârşită prin înlăturarea în scop<br />
comercial, de pe opere sau de pe alte produse<br />
protejate, ori modificarea pe acestea<br />
de orice informaţie sub formă electronică<br />
privind regimul drepturilor de autor sau al<br />
drepturilor conexe aplicabil; distribuirea,<br />
importul în scopul distribuirii, radiodifuzarea<br />
ori comunicarea publică sau<br />
punerea la dispoziţia publicului, astfel încât<br />
să poată fi accesate, în orice loc şi în<br />
orice moment, alese în mod individual, fără<br />
drept, prin intermediul tehnicii digitale, de<br />
opere sau alte produse protejate, pentru<br />
care informaţiile existente sub formă<br />
electronică, privind regimul drepturilor de<br />
autor sau al drepturilor conexe, au fost înlăturate<br />
ori modificate fără autorizaţie - art.<br />
143.<br />
Modalităţi faptice<br />
Infracţiunile analizate pot fi săvârşite<br />
printr-o multitudine de modalităţi faptice.<br />
Alături de reţele de file-sharing specifice<br />
„distribuţiei neautorizate”, menţionăm următoarele<br />
modalităţi 222 de „piratare”:<br />
- pirateria utilizatorului final (o persoană<br />
reproduce un program pentru calculator<br />
fără autorizaţie)<br />
- pirateria on-line (prin anumite siteuri<br />
web)<br />
- încărcarea pe discul dur (HD<br />
Loading - prin vinderea unor calculatoare<br />
pe care s-au instalat programe fără<br />
licenţă de către un comerciant)<br />
- contrafacerea (copierea ilegală de<br />
produse purtătoare de drepturi de autor cu<br />
intenţia de a fi vândute ca produse originale)<br />
222 A se vedea Ioana Vasiu, Lucian Vasiu - “Prevenirea<br />
criminalităţii informatice', Editura Hamangiu,<br />
Bucureşti, 2006, p.120-121 şi Gheorghe Alecu, Alexei<br />
Barbaneagra- „Reglementarea penală şi investigarea<br />
criminalistica a infracţiunilor din domeniul<br />
informatic”, Editura Pinguin Book, Bucureşti, 2006,<br />
p.161-162
- Bulletin Board Piracz (BBP - când<br />
produsele protejate prin dreptul de autor<br />
sunt distribuite utilizatorilor conectaţi<br />
printr-un modem) etc.<br />
Sancţiuni - pentru săvâşirea faptelor<br />
analizate mai sus, legiuitorul a prevăzut<br />
următoarele pedepse: ,<br />
- închisoare între 1 şi 4 ani sau amendă<br />
(pentru infracţiunile prevăzute de art. 139 9<br />
şi de art. 139 8 );<br />
- închisoare între 6 luni şi 3 ani sau<br />
amendă (pentru infracţiunea prevăzută de<br />
art. 139 6 alin. 5 şi art. 143)<br />
- închisoare între 5 şi 15 ani dacă fapta<br />
prevăzută de art. 139 6 alin. 5 a fost săvârşită<br />
de un grup organizat sau dacă faptele au<br />
produs consecinţe deosebit de grave).<br />
Aspecte procedurale specifice. Constatarea<br />
infracţiunilor prevăzute de Legea nr.<br />
8 din 1996 se face de către structurile specializate<br />
ale Inspectoratului General al Poliţiei<br />
Române şi Inspectoratului General al<br />
Poliţiei de Frontieră. Constatarea infracţiunilor<br />
prevăzute la art. 139 8 , 139 9 şi 143<br />
se face şi de către Inspectoratul General<br />
pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiilor,<br />
iar a celor prevăzute la art. 139 6 şi<br />
139 8 se poate face şi de către Jandarmeria<br />
Română, în condiţiile prevăzute de art. 214<br />
din Codul de procedura penală.<br />
Competenţa de judecată pentru infracţiunile<br />
prevăzute la art. 139 6 -143 revine tribunalului.<br />
Conform prevederilor art. 143 1 nu se<br />
pedepseşte persoana care, mai înainte de<br />
a fi începută urmărirea penală, denunţă<br />
autorităţilor competente participarea sa la o<br />
asociaţie sau înţelegere în vederea comiterii<br />
uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.<br />
139 6 , permiţând astfel identificarea şi tragerea<br />
la răspundere penală a celorlalţi participanţi.<br />
Persoana care a comis una dintre infracţiunile<br />
prevăzute la art. 139 6 şi care, în<br />
timpul urmăririi penale, denunţă şi facilitează<br />
identificarea şi tragerea la răspundere<br />
penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni<br />
legate de mărfuri pirat sau de dispozitive<br />
pirat de control al accesului, beneficiază<br />
de reducerea la jumătate a limitelor<br />
pedepsei prevăzute de lege.<br />
Tehnologiile informaţiei au spart barierele<br />
dreptului penal tradiţional şi au impus<br />
adaptarea organelor de urmărire penală la<br />
specificul investigării noilor infracţiuni.<br />
Acest proces nu se poate realiza peste<br />
noapte, necesită eforturi umane şi materiale<br />
considerabile, necesită adaptarea legislaţiei<br />
pentru a putea lupta eficace împotriva fenomenului<br />
infracţional informatic. România<br />
a adoptat o serie de texte care conţin incriminări<br />
ale unor infracţiuni informatice, precum<br />
şi dispoziţii de ordin procesual care să<br />
faciliteze instrumentarea noilor categorii de<br />
infracţiuni.<br />
199
FIABILITATEA REŢELELOR DE CALCULATOARE<br />
IOAN-COSMIN MIHAI<br />
Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”<br />
Society is increasingly dependent on large-scale, networked information systems of<br />
remarkable complexity. The reliability and highly availability assurance is one of the<br />
principal objective that must be considered in the networks architecture. In this paper<br />
I’ll analyze the network topology influence over its reliability and I’ll present some<br />
indicators in the network reliability analysis.<br />
Influenta configuraţiei reţelei de calculatoare<br />
asupra fiabilităţii acesteia<br />
Din punctul de vedere al tehnicilor de<br />
comutare utilizate — în principal se pot<br />
distinge reţelele de calculatoare cu comutare<br />
de circuite, folosite în aplicaţii ce implică<br />
conversaţii lungi, fără intervale inactive<br />
şi, în general, transmisia unui volum<br />
mare de date (transferul de fişiere, prelucrarea<br />
pe loturi la distanţă ş.a.) şi respectiv<br />
comutare de pachete, indicată în cazul în.<br />
care mesajele sînt scurte şi relativ<br />
infrecvente (aplicaţii interactive, acces la.<br />
baze de date sau la sisteme time-sharing<br />
etc).<br />
Se poate afirma ca dezvoltarea spectaculoasă<br />
— în special în ultimul deceniu —<br />
a reţelelor de transmitere a datelor este<br />
strâns legată şi de progresele realizate în<br />
domeniul tehnicilor de comutare a pachetelor.<br />
În general, tehnica comutării de pachete<br />
este mai avantajoasă din punct de vedere<br />
economic, deoarece asigură o utilizare mai<br />
eficientă a liniilor de telecomunicaţii, prin<br />
realizarea unei multiplexări în timp a mai<br />
multor utilizatori.<br />
Reţelele cu comutare de pachete au de<br />
obicei o disponibilitate mai ridicată decât<br />
cele cu comutare de circuite.<br />
Disponibilitatea ridicată a reţelelor cu<br />
comutare de pachete este datorată, în special,<br />
configuraţiei lor topologice, aceste reţele<br />
fiind astfel proiectate încât între oricare<br />
pereche de noduri să existe cel puţin două<br />
căi de comunicaţii disjuncte, iar defectarea<br />
unei linii sau a unui nod să nu conducă la<br />
întreruperea tuturor căilor de comunicaţie<br />
între utilizatorii reţelei.<br />
În plus, chiar pentru reţelele de comutare<br />
de circuite cu structură redundantă,<br />
timpul de restabilire a comunicaţiei după<br />
defectarea unei linii este relativ ridicat, cu<br />
toate că progresele realizate prin utilizarea<br />
tehnicilor digitale de transmisie au condus<br />
la realizarea de reţele de comunicaţii de<br />
date cu timpi de stabilire a legăturilor de<br />
ordinul a 0,1 secunde, faţă de câteva. secunde<br />
în cazul reţelelor telefonice analogice<br />
tradiţionale.<br />
Topologia reţelei de calculatoare are o<br />
influenţă considerabilă asupra fiabilităţii<br />
acesteia. Principalele configuraţii topologice<br />
întâlnite în cazul reţelelor de calculatoare<br />
sunt de tip stea, inel (buclă) şi plasă<br />
(„întreţesută" —cazul reţelelor distribuite).<br />
În cazul unei configuraţii de tip stea (radiată)<br />
toate resursele de calcul sunt conectate<br />
la un nod central, neexistând legături<br />
directe între diferitele resurse de calcul; în<br />
acest caz, sistemul de comunicaţie se reduce<br />
la un singur nod de comutaţie.<br />
Această topologie de reţea prezintă<br />
avantajul centralizării comenzilor de comutaţie<br />
şi distribuţie a resurselor, ceea ce<br />
conduce la simplificarea algoritmilor de<br />
comandă şi utilizarea intensivă a programelor<br />
centrale. Aceasta -are însă dezavan-<br />
200
tajul unei fiabilităţi reduse, datorită faptului<br />
că între oricare din resursele de calcul<br />
există o singură cale de comunicaţie; întreruperea<br />
căii de comunicaţie spre o resursă<br />
data conduce la izolarea acesteia.<br />
Se remarcă influenţa majoră a fiabilităţii<br />
nodului de comutaţie asupra "fiabilităţii reţelei,<br />
defectarea nodului respectiv conducând<br />
la întreruperea tuturor comunicaţiilor.<br />
De aceea, este necesar sa se asigure subsistemelor<br />
componente — şi în primul rând<br />
calculatorului din nodul de comutaţie — o<br />
structură tolerantă la defectări.<br />
În cazul reţelelor de calculatoare cu topologie<br />
inelară, resursele de calcul sînt conectate<br />
— prin intermediul interfeţelor corespunzătoare<br />
— la o linie de comunicaţie<br />
în inel.<br />
Acest tip de configuraţie este indicată în<br />
special în cazul reţelelor locale, deci când<br />
distanţa între calculatoare este redusă,<br />
caracterizându-se printr-un cost redus şi o<br />
serie de facilităţi (permite conectarea simplă<br />
la reţea a noilor ^utilizatori, specializarea<br />
centrelor de calcul etc).<br />
Principalul dezavantaj al acestui tip de<br />
reţele îl constituie fiabilitatea relativ redusă<br />
deoarece orice întrerupere a unei interfeţe<br />
201
sau a liniei de comunicaţie conduce la întreruperea<br />
comunicaţiei între toate resursele<br />
de calcul.<br />
De aceea, pentru a asigura un nivel de<br />
fiabilitate corespunzător în cazul reţelelor<br />
de calculatoare în inel, au fost propuse o serie<br />
de soluţii practice.<br />
Între acestea, se menţionează utilizarea<br />
unui comutator (manual sau automat) în paralel<br />
cu o interfaţă la linie; prin comutarea<br />
acestuia este posibil să se asigure continuitatea<br />
transmiterii mesajelor pe linia de comunicaţie,<br />
chiar şi în cazul defectării interfeţei.<br />
Tot în scopul creşterii fiabilităţii acestui<br />
tip de reţea poate fi prevăzută o linie de<br />
comunicaţii<br />
suplimentară,<br />
preîntâmpinându-se astfel întreruperea comunicaţiei<br />
în reţea în cazul întreruperii liniei<br />
principale.<br />
În cazul în care distanţa între calculatoare<br />
este mai mare (acestea sînt distribuite<br />
geografic, de exemplu la nivel naţional)<br />
este posibilă organizarea ierarhică a liniilor<br />
de comunicaţie în inel pe mai multe niveluri,<br />
şi anume o linie de comunicaţie în inel<br />
la nivel naţional (JV), o serie de linii de<br />
comunicaţie în inel la nivel regional (R)<br />
interconectate la linia naţională N şi — în<br />
sfârşit — mai multe linii de comunicaţie la<br />
nivel kcal (L) interconectate la fiecare linie<br />
regională R.<br />
Pentru a se asigura nivelul de fiabilitate<br />
dorit în cazul reţelei cu structură ierarhică,<br />
este necesar — în primul rând — să se ia<br />
măsuri pentru tolerarea defectărilor liniilor<br />
de comunicaţie de nivel ierarhic superior —<br />
şi anume cel naţional; o soluţie posibilă în<br />
caz de întrerupere a liniei naţionale N constă<br />
în a prevedea linii de rezervă pentru interconectarea<br />
liniilor regionale R direct între<br />
ele — şi nu prin intermediul liniei N. În<br />
mod normal, un mesaj care circulă pe o linie<br />
regională R şi este adresat unui calculator<br />
situat în altă regiune va fi transferat pe<br />
linia naţională N. Dacă aceasta este întreruptă,<br />
el poate fi transferat prin intermediul<br />
liniei (liniilor) de rezervă direct liniei regionale<br />
dorite.<br />
În cazul reţelelor distribuite, sistemul de<br />
comunicaţie presupune mai multe noduri de<br />
comutaţie, fiecare nod fiind conectat direct<br />
cu alte noduri ale reţelei.<br />
Se deosebesc reţele total conectate în<br />
care caz fiecare nod este direct conectat cu<br />
toate celelalte şi reţele parţial conectate, în<br />
care nu se asigură conectarea directă a tuturor<br />
nodurilor reţelei.<br />
Reţelele total conectate prezintă avantajul<br />
unei fiabilităţi ridicate (în cazul unei<br />
reţele cu n noduri este necesară întreruperea<br />
cel puţin a n-1 linii pentru a se întrerupe<br />
comunicaţia între două noduri oarecare ale<br />
reţelei), precum şi al unui timp de întârziere<br />
minim în transmiterea mesajelor, datorită<br />
existenţei legăturilor directe între oricare<br />
pereche de noduri din reţea.<br />
202
Dezavantajul principal al acestei configuraţii<br />
topologice de reţea de calculatoare<br />
constă in costul ridicat al comunicaţiilor,<br />
datorat numărului foarte mare de linii de<br />
comunicaţie; astfel, vor fi necesare n(n-1)/2<br />
linii de comunicaţie necesare interconectării<br />
directe a celor n noduri ale reţelei. De<br />
aceea, o astfel de configuraţie este avantajoasă<br />
în special in cazul anumitor reţele<br />
strategice, ca şi în cazul comunicaţiilor de<br />
date prin microunde.<br />
Reţelele parţial conectate sunt indicate<br />
în cazul utilizării liniilor telefonice pentru<br />
comunicaţii de date şi conduc la reducerea<br />
costului comunicaţiei.<br />
Pentru a se asigura un nivel de fiabilitate<br />
corespunzător, o astfel de reţea trebuie astfel<br />
proiectată încât — în condiţiile satisfacerii<br />
restricţiilor economice legate de un<br />
anumit cost maxim al comunicaţiei — să<br />
fie asigurat un număr suficient de linii de<br />
comunicaţie, astfel încât între oricare pereche<br />
de noduri ale reţelei să existe cel puţin<br />
două căi de comunicaţie disjuncte. în plus,<br />
pentru asigurarea unor timpi reduşi de întârziere<br />
în transmiterea mesajelor, acestea<br />
sunt dirijate pe calea cea mai scurtă între<br />
nodul sursă şi nodul de destinaţie.<br />
203<br />
Indicatori de fiabilitate specifici reţelelor<br />
de calculatoare<br />
Pentru studiul fiabilităţii reţelelor de<br />
calculatoare pot fi utilizaţi indicatorii generali<br />
de fiabilitate ca şi metodele de analiză<br />
şi optimizare a fiabilităţii sistemelor complexe<br />
(cu precădere — dată fiind configuraţia<br />
reţelelor de calculatoare — cele specifice<br />
sistemelor cu structură nedecompozabilă)<br />
prezentate în capitolele anterioare.<br />
Dintre metodele adecvate într-o măsură<br />
mai mare sau mai mică — analizei fiabilităţii<br />
reţelelor de calculatoare se menţionează<br />
cele bazate pe conceptele legăturilor/tăieturilor<br />
minimale, pe utilizarea teoremelor<br />
de transfigurare triunghi – stea şi<br />
poligon – stea, pe descompunerea în subretele,<br />
ca şi metodologia de analiză a fiabilităţii<br />
bazată pe teoria recunoaşterii formelor.<br />
Dată fiind structura şi particularităţile<br />
funcţionale ale reţelelor de calculatoare în<br />
unele situaţii se impune — pe lângă utilizarea<br />
indicatorilor generali de fiabilitate — şi<br />
folosirea unor indicatori de fiabilitate specifici,<br />
mai adecvaţi, de exemplu, reliefarea<br />
influenţei topologiei reţelei sau a influenţei<br />
fenomenului de congestie a traficului asupra<br />
fiabilităţii acesteia.<br />
Configuraţia reţelelor de calculatoare<br />
sugerează, ca fiind adecvată studiului fiabilităţii,<br />
modelarea acestora prin intermediul<br />
grafurilor liniare (grafuri de fiabilitate), în<br />
care nodurile corespund resurselor de calcul,<br />
iar arcele — liniilor de comunicaţie.<br />
Pornind de la graful fiabilistic aferent<br />
reţelei de calculatoare, pot fi definiţi ca indicatori<br />
ai fiabilităţii reţelei:<br />
• fiabilitatea terminală —<br />
probabilitatea existenţei a cel puţin<br />
unui arc (căi de comunicaţie) între<br />
două noduri date ale grafului reţelei;<br />
• fiabilitatea globală — probabilitatea<br />
că reţeaua este cel puţin simplu<br />
conectată (fiecare nod al reţelei este<br />
capabil să comunice cu toate celelalte).<br />
Au fost dezvoltate mai multe metode de<br />
analiză a fiabilităţii reţelelor de calculatoare<br />
bazate pe utilizarea indicatorilor de fiabilitate<br />
mai sus menţionaţi.<br />
Teoria grafurilor sugerează că o reţea de<br />
calculatoare, modelată prin intermediul<br />
unui graf liniar, poate fi descrisă din punct<br />
de vedere topologic prin intermediul mai<br />
multor indicatori care pot fi utilizaţi şi în<br />
studiile privind fiabilitatea reţelei; în cele ce<br />
urmează, după ce sunt prezentate o serie de<br />
concepte fundamentale din teoria grafurilor<br />
necesare pentru dezvoltările ulterioare, se<br />
definesc aceşti indicatori topologici.<br />
Se consideră un graf liniar G ({n}, {a}),<br />
cu n noduri şi a arce, ce corespunde unei<br />
reţele de calculatoare.<br />
Gradul G {n j ) al unui nod n j este egal cu<br />
numărul laturilor incidente la nodul n j . Un
graf se numeşte omogen dacă toate nodurile<br />
sale au acelaşi grad.<br />
Două arce, respectiv noduri ale unui<br />
graf sînt considerate adiacente dacă au un<br />
nod, respectiv latură în comun.<br />
O succesiune de noduri şi arce adiacente<br />
formează o cale; lungimea d(j, k) a unei căi<br />
este egală cu numărul arcelor parcurse între<br />
nodurile n j , şi n k .<br />
Un circuit al unui graf este o cale in care<br />
nodurile de intrare şi cel terminal coincid.<br />
Lungimea circuitului este dată de numărul<br />
arcelor incluse în respectivul circuit.<br />
Un graf G({n},{a}) este numit conex<br />
dacă există cel puţin o cale între oricare pereche<br />
de noduri nu n j , n k € {n}.<br />
Cel mai simplu indicator topologic îl<br />
constituie conectivitatea grafului C{G} care<br />
reprezintă numărul minim de arce sau noduri<br />
a căror îndepărtare conduce la deconectarea<br />
grafului. Se pot defini conectivitatea<br />
corespunzătoare arcelor grafului,<br />
C a (G), respectiv conectivitatea corespunzătoare<br />
nodurilor grafului, C a {G}, care reprezintă<br />
numărul minim de arce, respectiv<br />
de noduri, ce trebuie îndepărtate din graful<br />
G ({a},{n}) în scopul întreruperii tuturor<br />
legăturilor între oricare dintre perechile de<br />
noduri ale grafului (fig. 1.4).<br />
Se demonstrează că pentru orice graf G<br />
({a},{n}) există relaţia<br />
G min (G)≥C a (G)≥C n (G) (1.16)<br />
unde G mir (G) reprezintă cel mai mic<br />
dintre gradele nodurilor grafului G.<br />
Au fost dezvoltate metode de proiectare<br />
a reţelelor de calculatoare fiabile, a căror<br />
graiuri să aibă conectivitatea maximă. În<br />
cazul în care, într-o reţea de calculatoare,<br />
nu toate centrele de calcul au aceeaşi importanţă<br />
este de dorit ca anumite perechi de<br />
noduri (cele mai importante) să aibă o conectivitate<br />
mai mare decât celelalte.<br />
Un indicator topologic mai general decât<br />
conectivitatea este coeziunea grafului,<br />
δ(m), definită ca numărul minim de arce<br />
sau de noduri care trebuie îndepărtate din<br />
graf pentru a izola de restul grafului un<br />
subgraf cu m noduri. Similar conectivităţii,<br />
coeziunea poate să se refere la arce, δ a (m),<br />
sau la noduri, δ n (m).<br />
Din figura 1.5 se poate remarca ca reţeaua<br />
de calculatoare al cărei graf este indicat<br />
în figura 1.4 este relativ nesatisfăcător<br />
proiectată şi din punctul de vedere al coeziunii<br />
δ(m).<br />
Coeziunea permite — într-o măsură mai<br />
mare decât conectivitatea — evidenţierea<br />
ponderii defectărilor anumitor elemente în<br />
cadrul reţelei; într-adevăr, în practică, izolarea<br />
unei subretele de restul reţelei are de<br />
obicei consecinţe mai grave decât izolarea<br />
unui singur nod (centru de calcul), chiar<br />
important.<br />
Fig. 1.4<br />
Configuraţia topologica a unei reţele de calculatoare<br />
având C a (G) = 2 şi C n (G) = 1.<br />
204
Fig. 1.5<br />
Variaţia coeziunii δ(m) în cazul reţelei de calculatoare prezentată în figura 1.4<br />
De aceea, au fost propuse metode de<br />
proiectare a unor reţele de calculatoare speciale<br />
(militare ş.a.) cu invulnerabilitate ridicată,<br />
bazate pe criteriul unei coeziuni maxime.<br />
Diametrul K(G) reprezintă lungimea<br />
maxima a oricăreia dintre caile cele mai<br />
scurte ale grafului G, adică<br />
K{G) = max{d(j,k)} (1.17)<br />
Diametrul poate fi utilizat ca indicator<br />
topologic de fiabilitate al unei reţele de calculatoare,<br />
fiind important prin aceea că<br />
permite evidenţierea întârzierii transmiterii<br />
datelor prin reţea, atunci când legătura intre<br />
două noduri ale reţelei este asigurata prin<br />
rute ocolitoare.<br />
Lungimea minimă a oricărui circuit al<br />
unui graf G reprezintă circumferinţa acestuia,<br />
φ(G). Circumferinţa poate fi, la rândul<br />
ei, utilizată drept indicator topologic de fiabilitate<br />
al reţelei. În acest sens este descrisă<br />
o metodă euristică relativ simplă pentru generarea<br />
grafurilor cu o circumferinţă dată,<br />
având un număr de arce specificat aprioric<br />
şi un număr minim de noduri.<br />
Nivelul de articulaţie constituie o măsură<br />
semnificativă a gradului de invulnerabilitate<br />
al unei reţele de comunicaţii.<br />
Nivelul de articulaţie poate să re refere<br />
la arce, respectiv noduri şi reprezintă numărul<br />
minim de m arce (noduri) care îndepărtate<br />
din graful reţelei vor conduce la descompunerea<br />
acesteia în cel puţin două reţele<br />
necomunicante.<br />
Bazat pe conceptul nivelului de articulaţie<br />
al unei reţele, a fost propusa utilizarea<br />
în studiile de fiabilitate a mulţimilor primare<br />
de tăieturi minimale de mărime m —<br />
corespunzătoare nodurilor (arcelor) — în<br />
raport cu oricare pereche de noduri, definite<br />
ca:<br />
X n (m) = max {X n j,k(m)};<br />
j, k<br />
X a (m) = max {X a j,k(m)};<br />
j, k<br />
(1.18)<br />
Au fost dezvoltate metode iterative de<br />
obţinere a grafurilor — corespunzătoare<br />
unor reţele cu grad de invulnerabilitate ridicat<br />
— utilizându-se drept indicatori topologici<br />
de fiabilitate X n (m) şi X a (m).<br />
După cum a reieşit din analiza anterioară,<br />
fiecare dintre indicatorii topologici de<br />
fiabilitate prezentaţi anterior îşi are importanţa<br />
sa în procesul de proiectare a unor reţele<br />
de calculatoare fiabile; totuşi, nu se<br />
poate afirma că vreunul dintre aceşti indicatori,<br />
luaţi separat, constituie o măsură<br />
adecvată în procesul de optimizare globală<br />
a fiabilităţii acestor reţele.<br />
Investigaţiile — teoretice şi practice —<br />
efectuate asupra unor reţele de calculatoare<br />
au demonstrat că graful corespunzător unei<br />
reţele cu fiabilitate globală maximă trebuie<br />
205
sa aibă conectivitate maximă, diametru minim,<br />
circumferinţa maximă, valori ridicate<br />
ale coeziunii şi un nivel de articulaţie minim,<br />
atât pentru noduri, cât şi pentru arce.<br />
Pentru a permite o proiectare optimală a<br />
reţelelor de calculatoare este necesar să se<br />
ţină cont — simultan — de influenţa tuturor<br />
acestor factori; o încercare în acest sens o<br />
constituie introducerea indicatorului topologic<br />
global de fiabilitate, P α (G) definit —<br />
în funcţie de indicatorii topologici corespunzători<br />
grafului G({a},{n}) al reţelei de<br />
calculatoare analizate — după cum urmează:<br />
P α (G)= [φ(G)+δ(m)+αC(G)]/[K(G+<br />
X n (m)+X a (m)]+2a/n; α=o sau 1 (1.19)<br />
Ţinând seama ca o reţea de calculatoare<br />
— ca, de altfel, orice reţea de telecomunicaţii<br />
— trebuie să asigure un anumit trafic<br />
informaţional, se considera utilă şi folosirea<br />
unor indicatori de fiabilitate specifici care<br />
sa permită să se ia simultan în consideraţie<br />
atât procesele de defectare ale echipamentelor<br />
şi căilor de comunicaţie aferente reţelei<br />
cit şi fenomenul congestiei traficului în<br />
reţea.<br />
Într-adevăr, orice reţea de comunicaţii<br />
are o limită a traficului pe care îl poate asigura.<br />
Principalele cauze care conduc la<br />
congestia reţelei (o reţea se consideră congestionată,<br />
atunci când este în starea în<br />
care trebuie să refuze trafic din afară – din<br />
punctul de vedere al traficului) constau în<br />
existenţa unui exces de trafic în reţea, a<br />
unor erori de proiectare a reţelei şi a procedurilor<br />
de control al traficului din reţea sau<br />
în existenţa unor puncte de gâtuire a circulaţiei<br />
pachetelor de date prin reţea.<br />
De aceea, pentru a asigura o modelare<br />
fiabilistică mai completă şi a permite o<br />
apreciere mai realistă a performanţelor diferitelor<br />
tipuri de reţele de calculatoare este<br />
indicată utilizarea în studiul lor a probabilităţii<br />
de neservire a reţelei, P ns (t), indicatorul<br />
de fiabilitate specific reţelelor de telecomunicaţii<br />
care ţine cont simultan atât de<br />
fiabilitatea echipamentelor reţelei, cât şi de<br />
206<br />
traficul informaţional asigurat de către reţea.<br />
De asemenea, pentru determinarea disponibilităţii<br />
unei reţele de calculatoare,<br />
avându-se în vedere şi fenomenul de congestie,<br />
pot fi utilizate modelări bazate pe<br />
conceptul de disponibilitate echivalentă a<br />
reţelei.<br />
CONSIDERAŢII<br />
Asigurarea unei fiabilităţi şi disponibilităţi<br />
ridicate constituie unul dintre principalele<br />
obiective care trebuie avute la proiectarea<br />
reţelelor de calculatoare.<br />
Faptul că reţelele de calculatoare constituie<br />
o întrepătrundere între sistemele de<br />
telecomunicaţii şi cele de calcul, implică<br />
studii de fiabilitate complexe şi abordări<br />
care să aibă în vedere atât problemele privind<br />
fiabilitatea hardware-ului, cit şi pe cele<br />
privind fiabilitatea software-ului.<br />
De remarcat că majoritatea studiilor de<br />
fiabilitate întâlnite în literatura de specialitate<br />
caută să răspundă mai ales la întrebarea<br />
cât de des se detectează (sunt indisponibile)<br />
reţelele de calculatoare şi nu atât de ce se<br />
defectează acestea.<br />
Prin specificul lor, reţelele de calculatoare<br />
trebuie incluse în categoria sistemelor<br />
de mare răspundere funcţională. De aceea,<br />
se consideră necesari utilizarea unor metode<br />
care să permită o analiză aprofundată a<br />
reţelelor di calculatoare, cum sunt metoda<br />
analizei modurilor de defectare şi a consecinţelor<br />
acestora, iar în cazul unor investigaţii<br />
mai ample, a metodei arborilor de defectare<br />
sau a diagramelor cauză-efect. Prin<br />
utilizarea acestor metode — care pot fi<br />
aplicate atât în cazul sistemelor hardware,<br />
cât şi a celor software — este posibilă evidenţierea<br />
mecanismelor de apariţie şi propagare<br />
defectărilor (erorilor), creându-se<br />
premizele pentru adoptarea unor măsuri corective<br />
eficiente.<br />
Proiectarea reţelelor de calculatoare trebuie<br />
să aibă în vedere implementarea unei<br />
structuri tolerante la defectări pentru aceste<br />
sisteme. Aceasta presupune un studiu aprioric<br />
amănunţit al cauzelor defectărilor ero-
ilor ce pot apărea în funcţionarea acestor<br />
sisteme (imputabile sistemelor de calcul<br />
transmisiei datelor pe liniile de comunicaţie<br />
sau modului de proiectare reţelei de calculatoare).<br />
Defectările datorate resurselor de calcul<br />
din reţea sunt cele comune oricărui sistem<br />
de calcul individual şi pot fi tolerate — la<br />
nivel hardware se software — prin mijloace<br />
specifice acestor sisteme.<br />
Erorile în transmisia datelor pe liniile de<br />
comunicaţie datorate perturbaţiilor electrice<br />
pe linii sau întreruperilor de scurtă durată<br />
ale liniei şi tratate de protocoalele de<br />
comunicaţie pe linie.<br />
Dintre cauzele de erori specifice reţelelor<br />
de calculatoare se menţionează proiectarea<br />
şi/sau implementarea incompletă (incorectă)<br />
a protocoalelor de reţea, ajungerea<br />
într-o situaţie de congestie a reţelei, ca si<br />
erorile în algoritmul de dirijare a datelor<br />
sau în procedurile pentru controlul traficului.<br />
Acestea sunt în principal erori software<br />
in programele din nodurile de comutaţie sau<br />
în resursele de calcul pentru controlul accesului<br />
la reţea; de aceea se impune utilizarea<br />
metodelor de creştere a fiabilităţii sistemelor<br />
software.<br />
O atenţie specială trebuie acordată proiectării<br />
şi implementării protocoalelor de<br />
reţea, care au o influenţă determinantă asupra<br />
fiabilităţii reţelei de calculatoare, în ansamblu.<br />
În acest sens, la proiectarea protocoalelor<br />
de reţea este necesar să se minimizeze<br />
interacţiunea dintre protocoalele de pe<br />
diferitele niveluri.<br />
Studiile privind fiabilitatea reţelelor de<br />
calculatoare prezintă o importanţă deosebită<br />
şi în contextul preocupărilor existente<br />
pentru realizarea Reţelei Naţionale de<br />
Calculatoare (RENAC).<br />
BIBLIOGRAFIE<br />
1. Tanenbaum Andrew, Reţele de calculatoare, Editura Byblos, ediţia a IV-a, 2003<br />
2. Munteanu Adrian, Reţele locale de calculatoare. Proiectare şi administrare, Editura<br />
Polirom, 2003<br />
3. Peterson Larry, Reţele de calculatoare: O abordare sistematică, Editura All, 2001<br />
4. Peter Norton, Retele de calculatoare, Editura Teora, 2001<br />
5. McClure Stuart, Securitatea reţelelor, Editura Teora, 2002;<br />
6. Parker Tim, TCP/IP, Editura Teora, 2002<br />
7. Ellison R., Linger R., Longstaff T., Mead N. Case Study in Survivable Network<br />
System Analysis, Pittsburgh, PA: Software Engineering Institute, Carnegie Mellon<br />
University, 2002;<br />
8. Nancy R. Mead, Requirements Engineering for Survivable Systems, Tehnical Note<br />
CMU/SEI-2003-TN-013, 2003;<br />
9. R. Ellison, D. Fisher, R. C. Linger, H. F. Lipson, T. Longstaff, and N. Mead,<br />
Survivable Network Systems: An Emerging Discipline, Pittsburgh, PA: Software<br />
Engineering Institute, Carnegie Mellon University, 1999;<br />
10. R. Kazman, M. Klein, M. Barbacci, T. Longstaff, H. F. Lipson, and S. J. Carriere,<br />
“The Architecture Tradeoff Analysis Method”, Proceedings of the IEEE International<br />
Conference on Engineering of Complex Computer Systems, August 1998, Monterey,<br />
CA, IEEE Computer Society;<br />
11. Nancy R. Mead, Robert J. Ellison, Richard C. Linger, Thomas Longstaff, John<br />
McHugh; Survivable Network Analysis, Pittsburgh, PA 15213-3890: Software Engineering<br />
Institute, Carnegie Mellon University, 2000;<br />
207
FALSIFCAREA DOCUMENTELOR DE CĂLĂTORIE<br />
ÎN SCOPUL MIGRAŢIEI ILEGALE, MANIFESTARE A<br />
CRIMINALITATII INTERNATIONALE ORGANIZATE<br />
208<br />
Drd. ANGHEL STOICA<br />
In the international context of the moment, <strong>Romania</strong> – a South-East European country,<br />
situated at the confluence of the roads that link the East to the West of the continent,<br />
and the Asian South to the North and European West – is included on the<br />
,,Balcanic Route” of illegal migration, fact that influences all main domains of the<br />
society, including the state security and the one of it’s own citizens.<br />
CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE<br />
PRIVIND INFRACŢIUNILE DE FALS<br />
Urmărind ocrotirea celor mai importante<br />
valori sociale, legea penală a socotit că este<br />
necesar să incrimineze şi acele fapte prin<br />
săvârşirea cărora, alterându-se adevărul, se<br />
creează un pericol grav sau se aduce o vătămare<br />
concretă anumitor interese ale statului<br />
ori ale unor persoane fizice. Sfera<br />
faptelor, prevăzute de legea penală, prin<br />
care se denaturează sau se alterează adevărul,<br />
este deosebit de cuprinzătoare incluzând<br />
atât grupul special al infracţiunilor de<br />
fals cât şi alte infracţiuni cuprinse în raport<br />
cu obiectul lor. Ceea ce este specific pentru<br />
infracţiunile de fals prevăzute în Codul Penal,<br />
Titlul VII al Părţii speciale şi le diferenţiază<br />
de alte fapte de denaturare a adevărului,<br />
este împrejurarea sau înşelarea încrederii<br />
publice, se realizează prin produsul<br />
activităţii infracţionale (monede, timbre, titluri<br />
de credit, sigilii, instrumente de marcat,<br />
înscrisuri, etc.).<br />
Aceste lucruri care constituie prin ele<br />
însăşi proba adevărului se bucură obiectiv<br />
de încrederea generală independent de persoana<br />
care a efectuat acea activitate. Cu alte<br />
cuvinte, în cazul infracţiunilor de fals, alterarea<br />
adevărului, deşi se realizează printr-o<br />
activitate ilicită a persoanei, rezultatul<br />
acestei activităţi şi anume înşelarea încrederii<br />
publice, se obţine prin produsul activităţii<br />
făptuitorului şi nu prin activitatea propriu-zisă<br />
a persoanei care a realizat produsul<br />
menţionat. De exemplu, falsul în înscrisuri,<br />
deşi este consecinţa alterării înscrisului<br />
de către făptuitor, înşelarea încrederii se<br />
produce prin conţinutul neadevărat al înscrisului<br />
care se bucură, obiectiv, de încrederea<br />
cetăţenilor şi nu prin efortul făcut,<br />
concomitent cu înscrisul, de către făptuitor.<br />
Pe de altă parte, în cadrul acestui grup de<br />
infracţiuni, ceea ce se incriminează este alterarea<br />
adevărului în cuprinsul unor entităţi<br />
lucruri privite în ele însele ca lucruri care<br />
trebuie să se bucure de o încrede deplină<br />
neştirbită, având, juridic, însuşirea de a<br />
servi ca probă a adevărului pe care-l exprimă.<br />
223<br />
În cazul altor infracţiuni legiuitorul incriminează<br />
fapta care produce atingerea<br />
valorilor sociale ocrotite, prin mijlocirea<br />
unor entităţi al căror conţinut nu a fost alterat,<br />
denaturat. În funcţie de aceste elemente<br />
de delimitare, vom putea defini infracţiunile<br />
de fals ca fiind acele fapte prevăzute de<br />
Codul Penal, săvârşite cu vinovăţie şi care<br />
sunt de natură să aducă atingere încrederii<br />
publice acordată anumitor lucruri, semne<br />
sau înscrisuri cărora li se atribuie, din punct<br />
223<br />
DUVAC CONSTANTIN, DIACONESCU<br />
GHEORGHE - Tratat de drept penal. Partea specială.<br />
Editura C.H. BECK, Bucureşti, 2009
de vedere juridic, însuşirea de a exprima<br />
adevărul. Infracţiunile de fals le găsim prezente<br />
în toate legislaţiile, cu nuanţări determinate<br />
de evoluţia socială şi economică a<br />
statelor, precum şi cu regimuri de sancţionare<br />
diferite impuse de politica penală a fiecărei<br />
ţări în parte. Falsul monetar, dar şi<br />
falsul în înscrisuri, mai ales atunci când înscrisul<br />
emană de la şeful statului, erau<br />
sancţionate foarte sever.<br />
Actualul Cod penal, intrat în vigoare la<br />
1 ianuarie 1969, a grupat infracţiunile de<br />
fals în cadrul Titlului VII al Părţii speciale,<br />
realizând o sistematizare a infracţiunilor în<br />
trei capitole distincte: Cap. I consacrat falsificării<br />
de monede, timbre sau de alte valori,<br />
Cap. II, abordând problema falsificării<br />
instrumentelor de autentificare sau de marcare<br />
şi Cap. III, rezervat falsurilor în înscrisuri.<br />
FALSURILE<br />
FALSUL MATERIAL ÎN ÎNSCRI-<br />
SURI OFICIALE 224<br />
Conţinutul legal.<br />
Infracţiunea prevăzută în art. 288 C.<br />
Pen., având ca denumire marginală „Falsul<br />
material în înscrisuri oficiale” constă în falsificarea<br />
unui înscris oficial prin contrafacerea<br />
scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea<br />
lui în orice mod, de natură să producă<br />
consecinţe juridice. Fapta este mai gravă<br />
dacă falsificarea înscrisului oficial a fost<br />
săvârşită de un funcţionar ori alt salariat în<br />
exerciţiul atribuţiilor de serviciu.<br />
Condiţii preexistente.<br />
Obiectul infracţiunii.<br />
a) Obiectul juridic generic este identic<br />
cu al celorlalte infracţiuni de fals, legiuitorul<br />
urmărind să ocrotească valoarea socială<br />
reprezentată de încrederea publică şi ansamblul<br />
relaţiilor sociale care se formează<br />
şi dezvoltă în legătură cu această valoare<br />
socială.<br />
224 ALEXANDRU BOROI – Drept penal. Partea<br />
specială. Ediţia 2, Editura C.H. BECK, Bucureşti,<br />
2008<br />
209<br />
b) Obiectul juridic special este constituit<br />
din relaţiile sociale a căror formare şi desfăşurare<br />
normală este condiţionată de apărarea<br />
încrederii publice ce este acordată înscrisurilor<br />
oficiale, autenticităţii sau veridicităţii<br />
înscrisurilor producătoare de consecinţe<br />
juridice.<br />
Înscrisurile oficiale au un rol deosebit în<br />
cadrul unei societăţi civilizate; ele contribuie<br />
la facilitarea relaţiilor sociale, constituind<br />
o garanţie a desfăşurării lor în conformitate<br />
cu exigenţele statului de drept şi<br />
cu interesele individuale ale cetăţenilor.<br />
c) Obiectul material al infracţiunii prevăzute<br />
în art. 288 C. Pen. este reprezentat<br />
de înscrisul oficial care este supus acţiunii<br />
de falsificare.<br />
În accepţiunea art.150, alin. 2, C. Pen., „<br />
înscrisul oficial” este orice înscris care<br />
emană de la o organizaţie din cele prevăzute<br />
în art.145 sau care aparţine unei asemenea<br />
organizaţii ori care sunt înregistrate<br />
la aceste organizaţii, indiferent dacă sunt<br />
emise de alte organizaţii decât cele publice,<br />
sau chiar de o persoană fizică. Înscrisurile<br />
oficiale, în sensul legii penale, sunt atât originalul,<br />
cât şi duplicatul, triplicatul, precum<br />
şi copiile legalizate sau certificate.<br />
Potrivit art. 288, alin.3, C.pen., sunt<br />
asimilate cu înscrisuri oficiale biletele, tichetele<br />
sau ori ce alte imprimate producătoare<br />
de consecinţe juridice, cum ar fi biletele<br />
de spectacole sau întreceri sportive,<br />
biletele de loterie, ori alte jocuri de noroc<br />
autorizate de stat, tichetele de masă la cantine<br />
sau restaurante, imprimatele pentru ridicarea<br />
alocţiei de stat, etc. Înscrisurile oficiale,<br />
ca obiect material al infracţiunii de<br />
fals material în înscrisuri oficiale, trebuie să<br />
producă consecinţe juridice, adică să fie<br />
apte a da naştere, a modifica sau astinge raporturi<br />
juridice, drepturi şi obligaţii.<br />
Subiecţii infracţiunii.<br />
a) Subiect activ, nemijlocit al infracţiunii;<br />
în varianta simplă (art.288, alin.1, C.<br />
Pen.) poate fi orice persoană care îndeplineşte<br />
condiţiile generale ale răspunderii penale.<br />
Infracţiunea de fals material în înscrisuri<br />
oficiale poate fi săvârşită şi de mai
mulţi subiecţi activi, în calitate de coautori,<br />
instigatori sau complici. În varianta agravantă<br />
prevăzută în alin.2 al art. 288 C. Pen.,<br />
subiectul activ trebuie să aibă calitatea de<br />
„funcţionar” ori „alt salariat” care săvârşeşte<br />
falsul „în exerciţiul atribuţiilor de serviciu”.<br />
Dacă această calitate o are numai<br />
unul dintre participanţi, fiind vorba de o<br />
circumstanţă personală ea nu se răsfrânge<br />
asupra celorlalţi participanţi (art.28, alin 1,<br />
C. Pen.).<br />
b) Subiectul pasiv al infracţiunii este organul,<br />
instituţia publică, regia autonomă<br />
sau societatea comercială cu capital de stat<br />
ori majoritar de stat sau ori ce altă persoană<br />
juridică căreia i se atribuie în mod mincinos<br />
înscrisul oficial, falsificat. Ca subiect pasiv<br />
secundar al infracţiunii prevăzute în art.<br />
288 C. Pen., poate să apară şi acea persoană<br />
fizică sau juridică prejudiciată în propriile<br />
sale interese şi faţă de care se produc consecinţe<br />
juridice, în urma falsificării înscrisului<br />
oficial. Legea nu stipulează condiţii<br />
speciale referitoare la locul sau timpul săvârşirii<br />
infracţiunii.<br />
Conţinutul constitutiv.<br />
Latura obiectivă.<br />
a) Elementul material. Asemănător celor<br />
mai multe infracţiuni de fals, infracţiunea<br />
prevăzută în art. 288 C. Pen., presupune o<br />
acţiune de falsificare. Textul art. 288 C.pen.<br />
este, sub aspectul elementului material al<br />
laturii obiective, cel mai explicat din întregul<br />
titlu consacrat infracţiunilor de fals. Se<br />
apreciază în mod expres că acţiunea de falsificare<br />
poate fi săvârşită prin contrafacerea<br />
scrierii sau a subscrierii unui înscris oficial<br />
sau prin alterarea lui în orice mod.<br />
Contrafacerea scrierii presupune,<br />
„stricto senso”, plăsmuirea, adică confecţionarea<br />
prin imitare a unui înscris identic cu<br />
cel oficial. Plăsmuirea se poate realiza prin<br />
diferite procedee cum ar fi: copierea, reproducerea,<br />
decuparea, trucarea fotografică sau<br />
cu alte mijloace sofisticate de copiere, etc.<br />
În condiţiile actuale însă, când înscrisurile<br />
oficiale se realizează în prea mică măsură<br />
prin scriere liberă cu mâna, care ar putea fi<br />
mai uşor sau mai greu reprodusă, foarte<br />
210<br />
frecvent fiind folosită imprimarea mecanică,<br />
cu maşina de scris sau tipografică, ori<br />
cu mijloace electronice, mergând până la<br />
cele mai perfecţionate sisteme de imprimare<br />
pe calculator, contrafacerea scrierii<br />
trebuie interpretată ,,lato senso” şi anume:<br />
contrafacerea scrierii înseamnă reproduce<br />
conţinutul pe care îl are în mod obisnuit un<br />
asemenea înscris adevărat, cu alte cuvinte,<br />
confecţionarea unui înscris similar cu cel<br />
oficial.<br />
Contrafacerea subscrierii este întâlnită<br />
atunci când este plăsmuită semnătura pe un<br />
înscris oficial, fiind imitată semnătura celui<br />
care trebuia să semneze înscrisul sau<br />
aplicându-se o semnătură care dă aparenţa<br />
că este a celui îndrituit să semneze. Alterarea<br />
presupune a modifica, a denatura, a<br />
transforma, a schimba conţinutul unui înscris<br />
oficial existent, prin adăugiri sau ştersături<br />
aplicate pe acesta.<br />
b) Acţiunea de falsificare va constitui<br />
element material al laturii obiective a infracţiunii<br />
de fals material în înscrisuri oficiale,<br />
dar în măsura în care vor fi îndeplinite<br />
două cerinţe esenţiale, la care am făcut referiri<br />
anterioare şi anume: înscrisul trebuie să<br />
facă parte din categoria înscrisurilor oficiale,<br />
iar în al doilea rând, înscrisul oficial<br />
falsificat să fie susceptibil să producă consecinţe<br />
juridice.<br />
c) Urmarea imediată constă în crearea<br />
unei stări de pericol pentru valoarea socilală<br />
ocrotită de lege prin realizarea unui înscris<br />
oficial care prezintă aparent toate însuşirile<br />
unui înscris oficial autentic.<br />
d) Infracţiunea, implicând producerea<br />
unui rezultat nemijlocit ca urmare a acţiunii<br />
de falsificare, apare necesar şi stabilirea legăturii<br />
de cauzalitate între acţiune şi rezultat.<br />
Dacă un înscris oficial este falsificat<br />
grosolan, uşor de observat, nu există urmarea<br />
cerută de lege; ca urmare, fapta va constitui<br />
o încercare de falsificare.<br />
Latura subiectivă.<br />
Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte<br />
infracţiunea de fals material în înscrisuri<br />
oficiale este intenţia sub ambele sale forme:<br />
directă sau indirectă. Va exista intenţie
atunci când făptuitorul a prevăzut ca prin<br />
acţiunea sa de contrafacere sau alterare a<br />
unui înscris oficial se creează o stare de pericol<br />
prin realizarea efectivă a unui înscris<br />
oficial fals şi urmăreşte sau acceptă producerea<br />
acestui rezultat ca o consecinţă a acţiunii<br />
săvârşită. Fapta săvârşită din culpă nu<br />
constituie infracţiune.<br />
FALSUL INTELECTUAL 225<br />
Conţinutul legal. Potrivit art. 289 C.<br />
Pen., există fals intelectual în cazul falsificării<br />
unui înscris oficial cu prilejul întocmirii<br />
acestuia, de către un funcţionar ori alt<br />
salariat aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu,<br />
prin atestarea unor fapte sau împrejurări<br />
necorespunzătoare adevărului, ori prin<br />
omisiuni cu ştiinţă de a însera unele date<br />
sau împrejurări.<br />
Condiţii preexistente<br />
Obiectul infracţiunii.<br />
a) Obiectul juridic generic este comun<br />
cu al tuturor celorlalte infracţiuni de fals.<br />
b) Obiectul juridic special îl formează<br />
relaţiile sociale a căror naştere, desfăşurare<br />
şi dezvoltare depinde în mod nemijlocit de<br />
încrederea publică ce este acordată înscrisurilor<br />
oficiale şi activităţii realizate de funcţionarii<br />
publici sau de alte categorii de<br />
funcţionari pentru întocmirea acestora.<br />
c) Obiectul material al infracţiunii este,<br />
şi de această dată, un înscris oficial în accepţiunea<br />
art.150, alin. 2, C. Pen.<br />
Subiecţii infracţiunii.<br />
a) Subiectul activ nemijlocit al infracţiunii<br />
de fals intelectual este calificat, în sensul<br />
că acesta nu poate fi decât o persoană<br />
care are calitatea de funcţionar sau alt salariat<br />
şi săvârşeşte fapta în exerciţiul atribuţiilor<br />
sale de serviciu.<br />
Noţiunea de „funcţionar” trebuie interpretată<br />
în sensul art. 147 C. Pen.şi anume,<br />
că este persoana care exercită, permanent<br />
sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum<br />
a fost investită, o însărcinare de orice na-<br />
225 ALEXANDRU BOROI – Drept penal. Partea<br />
specială. Ediţia 2, Editura C.H. BECK, Bucureşti,<br />
2008<br />
211<br />
tură, retribuită sau nu, în serviciul unui organ<br />
sau instituţii de stat, centrale, judeţene,<br />
municipale, orăşeneşti, comunale, sau al<br />
unei regii autonome ori societăţi cu capital<br />
integral sau majoritar de stat (funcţionar<br />
public). Prin „funcţionar”, într-un sens mai<br />
larg, se înţelege atât persoana care este<br />
funcţionar public, cât şi orice salariat care<br />
exercită o însărcinare în serviciul altei persoane<br />
juridice decât cele în care acţionează<br />
funcţionarul public.<br />
b)Subiectul pasiv principal al infracţiunii<br />
este statul prejudiciat prin slăbirea încrederii<br />
în înscrisurile oficiale, precum şi<br />
autoritatea publică, instituţia publică, instituţia<br />
sau persoana juridică de la care emană<br />
înscrisul. Subiectul pasiv secundar al infracţiunii<br />
va fi persoana fizică sau juridică<br />
ale cărei interese au fost prejudiciate în<br />
urma executării falsului intelectual.<br />
Conţinutul constitutiv.<br />
Latura obiectivă.<br />
a) Elementul material constă în falsificarea<br />
unui înscris oficial care poate fi realizată<br />
prin două modalităţi alternative: fie<br />
prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare<br />
adevărului, fie prin omisiunea,<br />
cu ştiinţă, de a însera unele date sau<br />
împrejurări. Atestarea este acea consemnare,<br />
menţionare care se efectuează cu prilejul<br />
întocmirii unui înscris oficial referitor<br />
la existenţa anumitor fapte sau împrejurări<br />
determinate. Atestarea este necorespunzătoare<br />
adevărului atunci când faptele sau împrejurările<br />
asupra cărora se face menţionarea<br />
nu au existat sau ele s-au întâmplat cu<br />
totul alt fel decât s-a făcut consemnarea.<br />
Omisiunea este acea inacţiune a făptuitorului<br />
care omite cu ştiinţă să consemneze,<br />
să înregistreze unele împrejurări veridice,<br />
de care el a luat cunoştinţă şi pe care avea<br />
obligaţia să le menţioneze în cuprinsul înscrisului<br />
oficial.<br />
b) Activitatea de falsificare, executată în<br />
oricare din cele două modalităţi, trebuie să<br />
fie săvârşită cu îndeplinirea anumitor cerinţe<br />
esenţiale. În primul rând, după cum<br />
am arătat anterior, falsul intelectual se realizează<br />
cu prilejul întocmirii înscrisului ofi-
cial. În al doilea rând, falsificarea trebuie<br />
comisă de un funcţionar ori alt salariat aflat<br />
în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. Nu<br />
există această infracţiune dacă funcţionarul,<br />
deşi consemnează în cuprinsul actului date<br />
nereale, nu se află în exercitarea atribuţiilor<br />
de serviciu, situaţie în care el urmează să<br />
răspundă pentru fals material în înscrisuri<br />
oficiale.<br />
c) Urmarea imediată constă şi în cazul<br />
acestei infracţiuni, în crearea unei stări de<br />
pericol pentru valoarea socială protejată de<br />
lege, prin întocmirea efectivă a unui înscris<br />
oficial fals. Această urmare este realizată,<br />
când înscrisul aparent real este semnat,<br />
ştampilat, perfectat întocmai ca un înscris<br />
autentic.<br />
d) Fiind vorba de un rezultat independent<br />
de acţiune, este necesară stabilirea legăturii<br />
de cauzalitate între acţiune (inacţiune)<br />
şi rezultat.<br />
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie<br />
cu care se poate săvârşi infracţiunea de fals<br />
intelectual este intenţia directă sau indirectă.<br />
Prin urmare, intenţia există atât în cazul<br />
săvârşirii faptei prin acţiune, cât şi prin<br />
inacţiune. În raport cu prevederile ultimului<br />
alineat al art. 19 C.pen., în art. 289 c. Pen.<br />
S-a făcut menţiunea că omisiunea constituie<br />
element material al laturii obiective a infracţiunii<br />
doar în măsura în care a fost comisă<br />
„cu ştiinţă”, deci numai cu intenţie.<br />
Fapta săvârşită din culpă nu constituie infracţiunea<br />
de fals intelectual. S-ar putea reţine<br />
eventual infracţiunea de neglijenţă în<br />
serviciu, în măsura în care sunt îndeplinite<br />
cerinţele legale ale acesteia.<br />
DESCOPERIREA FALSURILOR<br />
Metode şi mijloace de comitere a falsurilor<br />
în documentele pentru trecerea<br />
frontierei 226<br />
Din analiza modului în care s-a desfăşurat<br />
activitatea de trafic internaţional şi îndeosebi<br />
folosirea documentelor pentru trece-<br />
226 LAZĂR CÂRJAN Teza de doctorat Combaterea<br />
criminalităţii la frontiera de stat a României”.<br />
Conducător ştiinţific : prof. univ. dr. VASILE<br />
DOBRINOIU, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan<br />
Cuza” Bucureşti, 1999<br />
212<br />
rea frontierei la intrarea/ieşirea în/din ţară<br />
de către cetăţeni români şi străini, s-a evidenţiat<br />
o mare varietate de falsuri la a căror<br />
comitere falsificatorii s-au folosit de diverse<br />
metode, unele simple având ca rezultat<br />
falsuri grosolane, sesizabile chiar cu<br />
ochiul liber, altele, prin folosirea unor tehnici<br />
perfecţionate, de natură să inducă în<br />
eroare nu numai un neavizat, dar uneori şi<br />
pe specialist. Din punct de vedere criminalistic,<br />
avându-se în vedere întinderea acţiunii<br />
falsificatorului, falsurile pot fi de două<br />
feluri: parţial şi total.<br />
Falsul parţial<br />
În cazul falsului parţial activitatea falsificatorului<br />
are ca scop alterarea numai a<br />
unei părţi din conţinutul paşaportului, în aşa<br />
fel încât efectele juridice ale documentului<br />
de călătorie să fie cu totul altele decât cele<br />
pentru care a fost constituit iniţial. Falsurile<br />
parţiale se pot realiza prin mijloace mecanice<br />
sau chimice. În general, falsurile mecanice<br />
se cercetează şi descoperă cu ajutorul<br />
aparatelor optice de mărit (lupa,<br />
stereolupa, microscop, stereo-microscop,<br />
epidiascop, comparator vide-spectral),<br />
folosindu-se lumina perpendiculară sau laterală<br />
în diferite grade de înclinare. Falsurile<br />
cu agenţi chimici se descoperă şi cercetează<br />
cu ajutorul razelor ultraviolete şi infraroşii<br />
precum şi a unor compuşi chimici<br />
speciali. Falsurile parţiale se execută la datele<br />
de identitate, data eliberării şi valabilităţii<br />
paşaportului, la rubricile destinate însoţitorului(lor),<br />
semne particulare, schimbarea<br />
fotografiei. Pentru comiterea falsului<br />
parţial falsificatorii folosesc diverse metode,<br />
cele mai frecvente fiind următoarele:<br />
înlăturarea de text, cifre sau litere; acoperirea<br />
de text; modificarea, adăugirea şi intercalarea<br />
de text; decuparea şi reconstituirea<br />
unor file; înlocuirea fotografiei; falsificarea<br />
ştampilei sau timbrului sec; contrafacerea<br />
parţială a unui document.<br />
Înlăturarea de text, cifre sau litere<br />
Această metodă de falsificare este utilizată<br />
la nume şi prenume, pentru a denatura<br />
datele titularului, la semnele particulare<br />
pentru a elimina eventualele semne şi la
viza sau ştampilele aplicate de diferite state.<br />
Radierea este o înlăturare mecanică a unei<br />
porţiuni de text prin folosirea gumei de<br />
şters, lamei de ras, lamei de cuţit, vârfului<br />
de ac, a miezului de pâine etc. În funcţie de<br />
calitatea hârtiei ce serveşte la confecţionarea<br />
filelor paşaportului, falsul poate fi mai<br />
uşor sau mai greu de pus în evidenţă. Aşa<br />
spre exemplu, hârtia de calitate superioară,<br />
având multă substanţă de încleiere şi un aspect<br />
lucios, face ca la scriere cerneala să nu<br />
pătrundă în masa hârtiei, astfel că textul<br />
poate fi uşor înlăturat, fără a acţiona prea<br />
puternic. Pentru stabilirea locului în care s-<br />
a acţionat pot fi folosite metode fizice, chimice<br />
sau fizico-chimice.<br />
Dacă suprafaţa hârtiei este lucioasă, de<br />
bună calitate, se pot folosi unele substanţe<br />
pulverulente (negru de fum, grafit, minium<br />
de plumb) care se presară pe suprafaţa hârtiei,<br />
apoi aceasta se scutură uşor. Substanţele<br />
respective vor adera mai intens la hârtie<br />
în locurile răzuite datorită porozităţii mai<br />
mari. În majoritatea cazurilor, locul răzuit<br />
apare ca o pată mată pe suprafaţa lucioasă<br />
şi decolorată, ca urmare a deteriorării fantei<br />
de siguranţă. Această pată este uşor vizibilă<br />
sub un anumit unghi de incidenţă a lumini.<br />
Prin examinarea cu ochiul liber, cu lupa sau<br />
microscopul se observă o scămoşare a hârtiei<br />
în locul în care s-a acţionat, ca urmare a<br />
desprinderii fibrelor de celuloză din substanţa<br />
de încleiere, aceasta fiind dispusă<br />
uniform, netedă la suprafaţa hârtiei, formând<br />
aşa numitul „satinaj” (reţea de siguranţă),<br />
prin acţiunea mecanică aceasta<br />
distrugându-se, astfel că în locul răzuit hârtia<br />
îşi va pierde luciul.<br />
După înlăturarea mecanică a textului, ca<br />
urmare a desfăşurării fibrelor de celuloză<br />
din masa substanţei de încleiere, are loc fenomenul<br />
de absorbţie a cernelei, locul radiat<br />
fiind completat cu text nou. Cerneala<br />
va fi absorbită într-o cantitate mai mare în<br />
masa hârtiei, producându-se o difuzare a<br />
acesteia, astfel că textul nou va apare mai<br />
îngroşat şi mai difuz. Corodarea şi spălarea<br />
constituie o înlăturare de text obţinută ca<br />
urmarea a acţiunii unui agent chimic (apa,<br />
213<br />
pic, revelator, fixator fotografic etc) care<br />
dizolvă sau reacţionează cu coloranţii existenţi<br />
în cerneală sau tuş ori formează cu<br />
aceştia săruri incolore. Posibilităţile de<br />
examinare a documentului pentru stabilirea<br />
locului corodat sau pentru evidenţierea<br />
textului scris iniţial sunt multiple, dovada<br />
falsului fiind mai uşor de făcut. Examinarea<br />
cu ochiul liber sau cu lupa evidenţiază uneori<br />
o mătuire a suprafeţei documentului în<br />
locul corodat, o dezlănare determinată de<br />
dizolvarea unei părţi din substanţa de<br />
încleire. Razele ultraviolete evidenţiază locul<br />
corodat prin apariţia pe suprafaţa documentului<br />
a unei pete determinată de prezenţa<br />
în acel loc a substanţei folosite la corodare<br />
sau lipsa cantităţii de substanţă de<br />
încleiere dizolvată de agentul chimic. Uneori,<br />
sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete, se<br />
poate pune în evidenţă textul scris iniţial.<br />
Din păcate, atunci când s-a folosit picul,<br />
relevarea textului iniţial devine imposibilă<br />
sub acţiunea razelor ultraviolete. Încercarea<br />
de scriere a unui text nou prin folosirea cernelii<br />
este, de cele mai multe ori, sortită eşecului<br />
ca urmare a persistenţei substanţei corodate<br />
în masa documentului, excepţie făcând<br />
situaţiile în care se folosesc pentru corodare<br />
substanţe duble( un oxidant şi un reducător),<br />
când se poate scrie cu cerneală<br />
peste locul corodat.<br />
Acoperirea de text<br />
Falsul realizat prin acoperirea unei porţiuni<br />
de text este, în general, o manoperă<br />
grosolană, sesizabilă chiar cu ochiul liber,<br />
pentru restabilirea scrisului acoperit având<br />
mai multe posibilităţi. Absorbţia scrisului<br />
acoperit, atunci când acesta a fost executat<br />
cu substanţe solubile în apă (cerneală) se<br />
poate realiza cu hârtia de filtru sau fotografică<br />
cu gelatină înmuiată care se aşează pe<br />
suprafaţa porţiunii de text şi se presează<br />
câteva minute. Prin înmuiere, cerneala care<br />
formează traseul iniţial străbate materialul<br />
cu care s-a făcut acoperirea şi se depune pe<br />
hârtia de filtru sau pe gelatina hârtiei fotografice,<br />
făcând să apară astfel scrisul colorat<br />
în inversat. Examinarea cu raze ultraviolete<br />
poate duce la relevarea textului acope-
it atunci când fluorescenţa substanţei folosite<br />
pentru scris este mai puternică sau se<br />
prezintă într-un contrast puternic cu cea a<br />
substanţei folosite pentru acoperire. Cercetarea<br />
documentului în lumină dirijată poate<br />
pune uneori în evidenţă textul iniţial, atunci<br />
când apăsarea traseului textului acoperit a<br />
fost foarte mare. În esenţă, falsul prin acoperire<br />
de text este o formă a falsului prin<br />
alăturare de text şi se mai poate materializa<br />
prin acoperire cu haşururi, pete de cerneală<br />
sau chiar timbre consulare.<br />
Modificarea, adăugirea şi intercalarea<br />
de text<br />
Aceste metode de falsificare se realizează<br />
prin modificarea unor litere şi cifre<br />
sau prin intercalarea unui text în locurile<br />
rămase libere. Datorită formelor specifice,<br />
unele cifre şi litere se prezintă destul de<br />
uşor la modificări. Prin aceste metode se<br />
falsifică în paşapoarte numele şi prenumele,<br />
data naşterii, data eliberării şi valabilităţii<br />
documentului, semnele particulare( cel mai<br />
des înălţimea), se adaugă însoţitori, se fac<br />
prelungiri ale valabilităţii în fals etc. Modificările<br />
care apar în asfel de situaţii se caracterizează<br />
prin: dimensiuni diferite ale cifrelor<br />
şi literelor; îngrămădiri de litere sau<br />
prescurtări neuzitate; desfăşurarea exagerat<br />
de largă a scrisului pentru acoperirea spaţiilor<br />
goale; orientarea diferită a scrisului; diferenţa<br />
de oxidare dintre trăsăturile de cerneală;<br />
altă formă a scrisului; întretăierea<br />
necorespunzătoare atraseelor literelor; îngroşarea<br />
unor trasee, reluarea şi suprapunerea<br />
acestora.<br />
Examinarea cu ochiul liber sau cu lupa<br />
poate pune în evidenţă o nuanţă diferită a<br />
cernelii folosite, deosebirea de nuanţă putând<br />
fi relevată prin folosirea razelor ultraviolete,<br />
atunci când cernelurile, deşi au<br />
aceiaşi nuanţă, sunt fabricate după reţete diferite,<br />
pe bază de coloranţi de natură diferită.<br />
În cazul adăugirii sau intercalării, datorită<br />
introducerii de noi litere sau cuvinte<br />
între cele existente are loc o înghesuire a<br />
textului, spaţierea cuvintelor în rând<br />
modificându-se. Când pentru adăugire sau<br />
intercalare se folosesc instrumente de scris<br />
214<br />
diferite sau suportul pe care se scrie este<br />
altul, textul adăugit va apare de o altă formă<br />
decât cel iniţial. Dacă persoana care face<br />
adăugirea sau intercalarea este alta decât<br />
cea care a executat scrisul iniţial, atunci<br />
analiza grafică a textelor va pune în evidenţă,<br />
o dată în plus, modificarea intervenită.<br />
Examinarea la microscop a intersecţiei<br />
trăsăturilor celor două texte poate fi, de<br />
asemenea, o dovadă a succesiunii neobişnuite<br />
a acestora. Stabilirea succesiunii trăsăturilor<br />
se poate face studiind prin microscop<br />
şi la aparatul comparator video-spectral<br />
difuzarea cernelii rezultate din a doua<br />
trăsătură pe traseul primei, prin examinarea<br />
continuităţii striaţiilor lăsate de obiectul<br />
scriptural şi prin descoperirea pe traseul<br />
celei de-a doua a particulelor fine desprinse<br />
din prima cu ocazia intersectării. Analiza<br />
chimică poate pune în evidenţă faptul că<br />
pentru redactarea documentului, aşa cum se<br />
prezintă el, au fost folosite sorturi diferite<br />
de cerneală sau tuş.<br />
Decuparea şi reconstituirea unor file<br />
constă în detaşarea unei porţiuni dintr-un<br />
document autentic şi lipirea acesteia la un<br />
alt document. De regulă, se detaşează porţiunea<br />
cu datele de identitate sau cu diferite<br />
vize şi se transpune aceasta la documentul<br />
nou constituit de la care s-a detaşat, de<br />
asemenea, o porţiune de forma celei ce urmează<br />
a fi introdusă. Ataşarea porţiunii decupate<br />
se poate face şi fără o decupare a<br />
documentului falsificat, mai exact se radiază<br />
în locul respectiv, pentru a fi mai subţire,<br />
astfel ca după lipirea porţiunii decupate<br />
dintr-un alt document, cel falsificat să aibă,<br />
totuşi, aproximativ aceiaşi grosime pe toată<br />
suprafaţa sa. Examinarea documentului falsificat<br />
se face cu ochiul liber sau cu lupa pe<br />
reto-ul sau verso-ul filelor acestuia,<br />
urmărindu-se denivelările suprafeţei. De<br />
asemenea, locul în care s-a acţionat poate fi<br />
stabilit şi printr-o atentă pipăire a filelor<br />
documentului, ocazie cu care se pot constata<br />
denivelări sau îngroşări ale suprafeţei<br />
acestora. Razele ultraviolete pot pune în<br />
evidenţă prezenţa substanţei folosite la lipit,<br />
care va avea o fluorescenţă deosebită a hâr-
tiei atunci când aceasta şi porţiunea decupată<br />
sunt de naturi diferite.<br />
Înlocuirea fotografiei<br />
Înlocuirea fotografiei se face pentru a se<br />
putea folosi paşaportul de către o altă persoană<br />
decât titularul. În situaţia în care pe<br />
fotografie au fost aplicate ştampile sau timbru<br />
sec trebuie să fie refăcute segmentele<br />
de ştampilă sau timbru sec ce ating fotografia.<br />
Odată cu apariţia noilor tipuri de paşapoarte,<br />
inclusiv paşaportul românesc, a început<br />
să se renunţe la aplicarea ştampilei<br />
sau timbrului sec pe fotografie, folosindu-se<br />
ca mijloc de siguranţă folia auto-adezivă.<br />
Aplicarea fotografiei diferă de la un stat la<br />
altul. O primă formă de ataşare a fotografiei<br />
într-un paşaport constă în fixarea acesteia<br />
cu ajutorul unor capse, caz în care putem<br />
evidenţia următoarele modalităţi de înlocuire:<br />
- când fotografia iniţială este tăiată pe<br />
lângă capse, în jurul acestora se observă<br />
urme ale primei fotografii şi nu apar urme<br />
duble de capse pe filele documentului.<br />
După fixarea noii fotografii sunt vizibile<br />
urme de tăiere în jurul capselor, precum şi<br />
contrafacerea segmentului de ştampilă sau<br />
timbru sec. Dacă fotografia iniţială a fost<br />
ataşată după ce, în prealabil, au fost scoase<br />
capsele, apar urme duble de capse pe filele<br />
paşaportului, precum şi contrafacerea segmentului<br />
de ştampilă sau timbru sec de pe<br />
fotografie. Fotografia mai poate fi fixată şi<br />
prin lipirea acesteia pe fila paşaportului cu<br />
o substanţă adezivă după ataşarea celei iniţiale,<br />
aplicându-se apoi în fals ştampila sau<br />
timbru sec. În această situaţie se pot evidenţia<br />
urme de substanţă de lipit în jurul<br />
noii fotografii, neregularităţi ale filei pe<br />
verso-ul paginii cu fotografia.<br />
O altă posibilitate de falsificare constă<br />
în lipirea fotografiei peste cea iniţială, ocazie<br />
cu care se pot observa urme de substanţă<br />
de lipit în jurul fotografiei, o îngroşare<br />
nefirească a filei în dreptul fotografiei,<br />
precum şi contrafacerea segmentului de<br />
ştampilă sau timbru sec. Cele mai noi metode<br />
de înlocuire a fotografiei constau în<br />
decuparea acesteia pe lângă ştampilă, astfel<br />
215<br />
încât după detaşare să rămână lipit pe filă<br />
numai colţul cu impresiunea originală a<br />
segmentului de ştampilă, sau pur şi simplu<br />
se decupează numai conturul feţei. În aceste<br />
situaţii se observă urme de substanţă de lipit<br />
în jurul fotografiei, neregularităţi ale filei<br />
pe verso-ul paginii cu fotografia, precum<br />
şi urme de tăieturi pe fotografii.<br />
Cea mai utilizată metodă de aplicare a<br />
fotografiei în paşaport constă în lipirea<br />
acesteia, după detaşarea celei iniţiale, aplicarea<br />
peste ea a unei folii de plastic, după<br />
care se imprimă în fals timbrul sec. Această<br />
modalitate este frecvent utilizată de falsificatori<br />
în cazul paşapoartelor turceşti care au<br />
folie de plastic şi pe verso-ul filei cu fotografia.<br />
Falsul este mai dificil de descoperit întrucât<br />
după scoaterea fotografiei iniţiale,<br />
cele două folii şi fila paşaportului rămân cu<br />
timbru sec imprimat, iar după fixarea noii<br />
fotografii, falsificatorii nu mai recurg la<br />
contrafacerea timbrului sec, dând impresia<br />
unui document valabil. În astfel de cazuri<br />
apar, uneori, unele elemente care pot duce<br />
la concluzia că paşaportul este falsificat.<br />
Evidenţiez în acest sens prezenţa unor urme<br />
de substanţă de lipit lângă laturile fotografiei,<br />
precum şi apariţia în raze ultraviolete<br />
sau infraroşii a unor pete mai deschise sau<br />
mai închise, ceea ce constituie un indiciu că<br />
folia a fost deschisă anterior.<br />
O altă modalitate de fixare pe fila paşaportului<br />
a fotografiei constă în lipirea acesteia<br />
cu o substanţă adezivă peste care se<br />
aplică ştampila şi o folie de plastic, situaţie<br />
în care pot interveni mai multe categorii de<br />
falsuri. Când se dezlipeşte folia de plastic şi<br />
se detaşează fotografia iniţială iar apoi se<br />
fixează în paşaport o nouă fotografie şi se<br />
lipeşte folia, putem observa urme de substanţă<br />
de lipit în jurul fotografiei, contrafacerea<br />
segmentului de ştampilă fiind vizibilă<br />
cu un spectru de lumină verde. Dacă peste<br />
fotografia iniţială, protejată de folia de<br />
plastic se fixează o alta nouă, se contrafac<br />
segmentul de ştampilă sau timbru sec şi se<br />
aplică o a doua folie, rezultă o îngroşare nefirească<br />
a filei. În situaţia în care tăierea fo-
liei de plastic în jurul fotografiei este urmată<br />
de detaşarea acesteia, iar apoi se fixează<br />
o alta nouă şi se lipeşte folia numai<br />
pe locul decupat putem sesiza urme de substanţă<br />
de lipit în jurul fotografiei, urme de<br />
tăieturi ale foliei, contrafacerea segmentului<br />
de ştampilă sau timbru sec şi neregularităţi<br />
ale filei pe verso-ul paginii cu fotografia.<br />
Falsificarea ştampilei sau timbrului<br />
sec<br />
Având în vedere faptul că pentru dovedirea<br />
autenticităţii documentele sunt prevăzute,<br />
de regulă, cu ştampilă sau timbru sec,<br />
falsificatorii au nevoie pentru realizarea falsurilor<br />
de ştampilă sau matriţă. Obţinerea<br />
ştampilei pe document poate fi realizată<br />
prin două procedee:<br />
1. Confecţionarea unei ştampile false<br />
care va fi aplicată apoi pe document. Posibilităţile<br />
de confecţionare a unei ştampile<br />
false sunt diverse, important fiind impresiunile<br />
lăsate de aceasta pe document. Pentru<br />
documentarea falsului este necesar examenul<br />
comparativ între impresiunea ştampilei<br />
autentice şi cea existentă pe documentul<br />
falsificat, la aceasta din urmă putându-se<br />
observa următoarele: imprimarea neuniformă<br />
pe toată suprafaţa; deformarea literelor<br />
sau semnelor; lipsa de simetrie a elementelor,<br />
înghesuirea literelor, dimensiunii<br />
sau forme diferite al aceleiaşi litere în textul<br />
ştampilei; greşeli ortografice; prescurtări<br />
nejustificate etc. De asemenea, impresiunea<br />
obţinută de la ştampila falsificată este, de<br />
regulă, tremurată, prin aceasta încercânduse<br />
ascunderea defectelor acesteia.<br />
2. Falsificarea impresiunii ştampilei<br />
poate fi realizată prin transfer şi desen.<br />
Transferul presupune existenţa unei impresiuni<br />
autentice pe un alt document, care<br />
poate fi preluată cu ajutorul unui intermediar<br />
(ou fiert, cartof tăiat etc) apoi aplicată<br />
pe documentul falsificat. Falsa impresiune<br />
poate apare deformată, cu conturul şters, difuz,<br />
slab imprimat. Odată cu impresiunile<br />
ştampilei, materialul intermediar poate absorbi<br />
şi semnătura persoanei. La razele ultraviolete<br />
se va observa, uneori, pe documentul<br />
falsificat o pată în jurul impresiunii<br />
216<br />
ştampilei, fapt ce atestă folosire materialului<br />
intermediar. Desenarea impresiunii<br />
poate fi realizată atât prin transparenţă cu<br />
ajutorul hârtiei de calc, prin aplicarea traseelor<br />
cu sau fără indigo, cât şi prin folosirea<br />
compasului sau trasarea conturului, urmată<br />
de completarea de text şi însemne. Impresiunile<br />
false obţinute în acest fel prezintă o<br />
lipsă de simetrie a elementelor, înghesuiri<br />
ale textului, mărimi şi forme diferite ale<br />
aceleiaşi litere în cuvinte diferite, prescurtări<br />
de cuvinte etc. Timbrul sec se falsifică<br />
prin presarea fotografiei umezite pe o formă<br />
metalică sau cu mâna liberă, folosind diverse<br />
obiecte metalice. Cercetarea lor se<br />
face la fel ca cea a imprimărilor de ştampilă.<br />
Contrafacerea parţială a unui document<br />
Contrafacerea parţială a documentului<br />
de călătorie constituie o metodă relativ<br />
nouă de falsificare, dar care s-a extins<br />
foarte mult în ultimul timp, fiind depistate<br />
în mod deosebit paşapoartele britanice şi<br />
olandeze folosite în special de cetăţeni<br />
turci. Astfel, sunt detaşate din paşaportul<br />
original fila ce cuprinde datele de identitate<br />
ale titularului şi corespondenţa acesteia, fiind<br />
înlocuite cu alte file din acelaşi tip de<br />
document pe care se tipăresc rubricile necesare<br />
sau falsificate prin tehnici de imprimare..<br />
Falsul total.<br />
Falsul total constă în contrafacerea totală<br />
a unui document. Acesta poate fi realizat<br />
fie de persoane particulare fie de organizaţii<br />
cu preocupări ilicite. În practica<br />
noastră sau întâlnit cazuri de pune în circulaţie<br />
a unor paşapoarte fals total purtând sigla<br />
unor ţări ca: Iordania, Iran, Irak, Siria,<br />
Arabia Saudită, Germania, Marea Britanie,<br />
Grecia, Israel, Olanda, Cipru, Italia, Costa<br />
Rica, Bahamas, Canada etc. În prezent, diferite<br />
persoane şi organizaţii specializate în<br />
astfel de acţiuni, folosesc tehnici dintre cele<br />
mai avansate, având la dispoziţie aparatură<br />
de vârf (maşini speciale de tipărit, copiere,<br />
copiatoare color etc) reuşind să contrafacă<br />
mai multe tipuri de documente, unele foarte
aproape de cele originale, ce sunt greu de<br />
descoperit. De aceea, în scopul prevenirii<br />
trecerii frontierei de stat a României de persoane<br />
ce folosesc astfel de documente este<br />
necesară însuşirea temeinică a caracteristicilor<br />
aflate în uz. În ultima perioadă de timp<br />
s-a constatat că cei care doresc să migreze<br />
spre anumite ţări ţintă, şi nu o pot face legal,<br />
apelează tot mai des la serviciile oferite<br />
de anumite grupări criminale internaţionale,<br />
care au ca obiect de activitate acest domeniu.<br />
Grupările sunt organizate având cel<br />
mai mult caracterul de reţele. O parte a<br />
structurilor organizatorice ale acestora au<br />
ca sarcină realizarea documentelor corespunzătoare<br />
călătoriilor clandestine pentru<br />
persoanele interesate, fiind specializate în<br />
acest sens. Astfel, detectarea falsurilor<br />
pentru probarea vinovăţiei reclamă o serie<br />
de dificultăţi, mai ales dacă se iau în calcul<br />
şi posibilităţile oferite de dezvoltarea tehnologiei<br />
tipografice. În plus, o serie de greutăţi<br />
în identificarea persoanelor implicate<br />
sunt generate şi de multitudinea formelor de<br />
manifestare a fenomenului. 227<br />
De multe ori imigranţii clandestini ajung<br />
la control cu puţin timp înaintea plecării<br />
avionului. Cu toate acestea o serie de caracteristici<br />
specifice comportamentului<br />
„întârziaţilor accidental” pot conduce la depistarea<br />
imigranţilor clandestini.<br />
În situaţia în care există anumite dubii<br />
faţă de documentul de identitate prezentat<br />
de călător sau există indicii care atestă necesitatea<br />
efectuării unui control amănunţit<br />
se va solicita un al doilea document de<br />
identitate. De exemplu: carte de identitate,<br />
permis de conducere, carnetul de rezident,<br />
carnetul de student, cartea de credit etc.<br />
Utilizarea paşapoartelor europene este în<br />
creştere. Călătorii pot deveni suspecţi când<br />
se face supradocumentarea identităţii. Prezentarea<br />
facturii de plată a curentului electric<br />
sau a gazelor, a certificatului de naştere,<br />
a carnetului de elev sau de student pot fi<br />
elemente de disimulare a falsurilor din documentul<br />
de identitate. În general aceste<br />
documente nu se află asupra călătorului. În<br />
situaţia în care dubiile persistă este recomandată<br />
solicitarea semnăturii de control.<br />
Se verifică dacă nu se încearcă ascunderea<br />
itinerarului: potrivirea datelor din biletul de<br />
călătorie cu cele din vizele aplicate în paşaport.<br />
Pot fi folosite două paşapoarte: unul<br />
pentru a părăsi ţara de plecare şi altul pentru<br />
a intra în ţara de destinaţie. Este de<br />
menţionat situaţia cetăţenilor moldoveni,<br />
care exercită o presiune permanentă la<br />
frontiera de est, încercând fie să intre ilegal<br />
în România, prin P.T.F. cu documente/vize<br />
false/falsificate, fie peste frontiera verde,<br />
fie legal, cu viză pentru România dar cu<br />
scopul de a ieşi ilegal din ţară, peste frontiera<br />
de vest, şi a ajunge în alte ţări din Uniunea<br />
Europeană, în general la muncă, acolo<br />
existând posibilităţi de câştig mai mari datorită<br />
condiţiilor economice ale statelor<br />
dezvoltate şi nivelului de trai ridicat.<br />
Din cazuistica privind actele infracţionale<br />
săvârşite de către cetăţenii din Republica<br />
Moldova, pe teritoriul României, preponderente<br />
sunt faptele de natură penală,<br />
precum utilizarea unor permise de şedere<br />
false în ţări ca Italia, Spania, prezentarea în<br />
punctele de trecere a frontierei cu paşapoarte<br />
false sau falsificate, au folosit pentru<br />
intrarea în România paşapoarte declarate<br />
pierdute, tentative de treceri ilegale a frontierei,<br />
treceri ilegale ale frontierei din România<br />
în Ungaria, Serbia, utilizarea unor<br />
vize Schengen false sau falsificate, falsuri<br />
în înscrisuri. Au existat cazuri izolate de<br />
utilizare a unei legitimaţii „Legiunea Străină”<br />
false şi utilizarea unor paşapoarte bulgăreşti<br />
false. 228 O cifră ridicată privind infracţionalitatea<br />
este cea a cazurilor de permise<br />
de şedere şi paşapoarte false sau falsificate.<br />
Prin aplicarea în punctele de trecere<br />
a frontierei din zona de competenţă a actelor<br />
normative în privinţa politicii de vize, se<br />
227 Popescu Cristian - Lumea în mişcare. Aspecte<br />
juridice şi manageriale privind migraţia, Editura<br />
Prouniversitaria, Bucureşti, 2006<br />
217<br />
228<br />
GHEORGHE TIRON, ANGHEL STOICA –<br />
Migraţia ilegală şi crima organizată, Editura M.A.I.,<br />
Bucureşti, 2008
va ajunge şi la perfecţionarea metodelor de<br />
acţiune a elementelor infractoare. Poliţiştii<br />
de frontieră trebuie să fie conştienţi de<br />
faptul că aplicarea criteriilor de evaluare a<br />
riscurilor reprezintă o necesitate constantă<br />
în domeniul lor de activitate, pentru stoparea<br />
faptelor circumscrise criminalităţii<br />
transfrontaliere în general şi îndeosebi a<br />
migraţiei ilegale. Aproape zilnic, poliţiştii<br />
de frontieră se confruntă cu persoane participante<br />
la traficul transfrontalier, cetăţeni<br />
români sau străini, care le testează pregătirea<br />
prin diverse metode: fie legitimându-se<br />
cu paşapoarte false sau falsificate, fie prezentând<br />
documentele altor persoane, în speranţa<br />
că asemănarea cu titularul paşaportului<br />
le va permite continuarea ilegală a călătoriei.<br />
Motivele invocate de cei care săvârşesc<br />
astfel de fapte sunt din cele mai variate,<br />
pornind de la ,,visul” de a se reîntoarce în<br />
ţările de unde au fost returnaţi şi continuând<br />
fie cu dorinţa de a călători în ţările unde accesul<br />
le este permis numai în baza vizelor<br />
obţinute de la reprezentanţele diplomatice,<br />
fie cu intenţia de a se sustrage de la răspunderea<br />
penală sau contravenţională pentru<br />
faptele comise anterior.<br />
În activitatea lor, poliţiştii de frontieră<br />
au descoperit, în punctele de trecere paşapoarte<br />
false ori falsificate, precum şi alte tipuri<br />
de documente contrafăcute (permise de<br />
rezidenţă, de conducere, cărţi de identitate,<br />
invitaţii, vouchere, cărti verzi etc.), de care<br />
diferite persoane, cetăţeni romani sau străini,<br />
intenţionau să se folosească pentru a<br />
trece ilegal frontiera de stat.<br />
Ponderea documentelor de călătorie<br />
false sau falsificate o reprezintă documentele<br />
de călătorie româneşti, cărţi de identitate,<br />
etc..<br />
Pe lângă paşapoartele contrafăcute româneşti,<br />
poliţiştii de frontieră au descoperit<br />
şi documente de călătorie eliberate de autorităţile<br />
din străinătate (Bulgaria, Cehia,<br />
Slovacia etc.) contrafăcute, mare parte dintre<br />
acestea fiind folosite de cetăţeni din Republica<br />
Moldova. În aceste cazuri, s-a stabilit<br />
că cetăţenii moldoveni au intrat legal<br />
în România, în baza paşapoartelor personale<br />
valabile, sub ,,paravanul” excursiei turistice<br />
şi se prezintă la ieşirea din ţară cu<br />
documente de călătorie falsificate, emise de<br />
ţările pentru care nu este necesară viza<br />
pentru a călători în statele Schengen.<br />
O contribuţie importantă, în depistarea<br />
unor astfel de falsuri, o au ofiţerii care îşi<br />
desfăşoară activitatea în punctele şi centrele<br />
de contact ce funcţionează la nivelul frontierelor<br />
României, prin intermediul cărora se<br />
verifică, în mod operativ, documentele ce<br />
prezintă suspiciuni de falsificare.<br />
În momentul depistării persoanelor care<br />
recurg la astfel de metode, folosirea unor<br />
documente de călătorie false sau falsificate,<br />
poliţiştii de frontieră întrerup călătoria celui<br />
în cauză, luând totodată măsura întocmirii<br />
actelor premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor<br />
comise, fals, uz de fals, fals<br />
material în înscrisuri oficiale sau complicitate<br />
la săvârşirea acestei infracţiuni, tentativă<br />
de ieşire/intrare ilegală etc., aceştia fiind<br />
prezentaţi în faţa parchetelor teritoriale<br />
în vederea dispunerii măsurilor ce se impun,<br />
legea sancţionând în funcţie de fapta<br />
comisă.<br />
În scopul prevenirii şi combaterii fraudei<br />
în documente, Poliţia de Frontieră Română<br />
foloseşte aparatură şi dispozitive de<br />
ultimă generaţie, capabile să ajute la descoperirea<br />
falsurilor, un exemplu în acest sens<br />
constituindu-l comparatoarele video-spectrale,<br />
folosite în punctele de trecere a frontierei<br />
terestre şi aeroportuare, care analizează<br />
datele din documente în mai multe<br />
moduri. Deasemenea P.F.R. întreprinde<br />
permanent măsuri ferme, în zonele de competenţă,<br />
în vederea depistării persoanelor ce<br />
se folosesc de documente false sau falsificate<br />
de călătorie şi luării măsurilor legale ce<br />
se impun împotriva acestora.<br />
218
BIBLIOGRAFIE:<br />
1. Cod penal, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969, Titlului VII al Părţii speciale<br />
2. Protocol împotriva traficului de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare,<br />
adiţional la Convenţia ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, ratificat<br />
prin Legea 565/2002;<br />
3. Boroi – Drept penal. Partea specială. Ediţia 2, Editura C.H. BECK, Bucureşti, 2008;<br />
4. Cristian Popescu - Lumea în mişcare. Aspecte juridice şi manageriale privind migraţia,<br />
Editura Prouniversitaria, Bucureşti, 2006;<br />
5. Duvac Constantin, Diaconescu Gheorghe - Tratat de drept penal. Partea specială.<br />
Editura C.H. BECK, Bucureşti, 2009;<br />
6. Lazăr Cârjan TEZA DE DOCTORAT Combaterea criminalităţii la frontiera de stat a<br />
României”. Conducător ştiinţific : prof. univ. dr. VASILE DOBRINOIU, Academia de Poliţie<br />
„Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, 1999<br />
7. Gheorghe Tiron, Anghel Stoica – Migraţia ilegală şi crima organizată, Editura<br />
M.A.I., Bucureşti, 2008<br />
8. www.legislaţie.ro<br />
9. www.politiadefrontiera.ro<br />
219
RECRUDESCENŢA VIOLENŢEI<br />
ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ<br />
220<br />
Conf. univ.Dr. BARBU NICU-DAMIAN<br />
Academia de Poliţie „A.I.Cuza”<br />
Crime has become an issue of concern in the highest degree all world states,<br />
international organizations including United Nations. Offenses and crimes committed by<br />
violence and corruption tend to become very intense and dangerous for the stability and<br />
security institutions, groups and individuals, is often associated with organized crime,<br />
terrorism and institutionalized violence, specific, "subculture" violence and crime<br />
professionalised.<br />
Criminalitatea a devenit o problema care preocupa in cel mai inalt grad toate statele<br />
lumii, organismele internationale inclusiv Organizatia Natiunilor Unite. Delictele si<br />
crimele comise prin violenta si coruptie tind sa devina deosebit de intense si periculoase<br />
pentru stabilitatea si securitatea institutiilor, grupurilor si indivizilor, fiind asociata de<br />
multe ori cu cele de crima organizata, terorism si violenta instituţionalizata, specifice,<br />
”subculturilor” violentei şi crimei profesionalizate.<br />
Criminalitatea a devenit o problemă care<br />
preocupă în cel mai înalt grad toate statele<br />
lumii, organismele internaţionale inclusiv<br />
Organizaţia Naţiunilor Unite.<br />
Evoluţia societăţilor contemporane<br />
evidenţiază faptul că deşi s-au intensificat<br />
măsurile şi intervenţiile instituţiilor<br />
specializate de control social împotriva<br />
faptelor de delicvenţă şi criminalitate, în<br />
multe ţări se constată o recrudescenţă şi o<br />
multiplicare a delictelor comise cu violenţă<br />
şi agresivitate precum şi a celor din<br />
domeniul economic şi financiar-bancar,<br />
fraudă, şantaj, mită şi corupţie. Reprezentând<br />
o problemă socială a cărei modalitate de<br />
manifestare şi soluţionare interesează atât<br />
factorii de control social (poliţie, justiţie,<br />
administraţie) cât şi opinia publică.<br />
Asemenea de delicte şi crime comise<br />
prin violenţă şi corupţie tind să devină<br />
deosebit de intense şi periculoase pentru<br />
stabilitatea şi securitatea instituţiilor,<br />
grupurilor şi indivizilor; fiind asociată de<br />
multe ori cu cele de crimă organizată, terorism<br />
şi violenţă instituţionalizată, specifice,<br />
”subculturilor” violenţei şi crimei<br />
profesionalizate.<br />
Deşi cauzele recrudescenţei violenţei şi<br />
crimei organizate sunt dificil de identificat<br />
şi explicat datorită existenţei unor diferenţe<br />
sensibile în ceea ce priveşte amploarea şi<br />
intensitatea lor de la o ţară la alta;<br />
majoritatea specialiştilor şi cercetătorilor<br />
consideră că sursele acestor fenomene<br />
rezidă în perpetuarea unor structuri politice,<br />
economice şi normative deficitare, în<br />
menţinerea şi accentuarea discrepanţelor<br />
sociale şi economice dintre indivizi, grupuri<br />
şi comunităţi şi intensificarea conflictelor şi<br />
tensiunilor sociale şi etnice.<br />
Dificultăţile întâmpinate în definirea<br />
actelor şi crimelor comise prin violenţă sunt<br />
determinate atât de varietatea formelor de<br />
violenţă şi crimă violentă întâlnite în<br />
diverse societăţi cât şi de diferenţele în ceea<br />
ce priveşte sancţionarea şi pedepsirea<br />
acestora, mai ales că, de multe ori, violenţa<br />
acoperă o gamă largă de comportamente<br />
individuale şi sociale ce ţin de propria lor<br />
etiologie.<br />
Totodată, aprecierea şi definirea violenţei<br />
se face în funcţie de anumite criterii<br />
istorice, culturale şi normative, de ordinea<br />
socială existentă la un moment dat într-o
anumită societate, de anumite interese<br />
politice şi sociale, dar şi în funcţie de<br />
anumite criterii şi contexte subiective şi<br />
accidentale, care sunt însă relative spaţial şi<br />
temporal (atât de la o societatea la alta cât<br />
şi de la o perioadă la alta).<br />
Violenţa nu constituie totuşi, un fenomen<br />
nou, apariţia şi evoluţia ei fiind<br />
strâns legată de evoluţia indivizilor, grupurilor,<br />
organizaţiilor şi societăţilor umane.<br />
Fiecare dintre noi stie foarte bine ce este<br />
violenta. Ea ne evoca in minte moarte,<br />
tortura, masacre, razboi, oprimare,<br />
criminalitate sau terorism, epurare si<br />
genocid. Intr-un registru mai putin<br />
dramatic, ne gandim la « lipsa de civilizatie<br />
», insulte si injurii, nepolitete si atitudini<br />
nerespectuoase. Pentru acest motiv unii<br />
cercetători şi specialişti consideră că<br />
violenţa reprezintă o permanenţă umană,<br />
fiind intens legată de esenţa umană şi de<br />
funcţionarea societăţii.<br />
Ea este amplificată în prezent de acte de<br />
terorism şi crimă organizată, comise cu<br />
scopul de a inspira frică, spaimă şi groază<br />
în rândul opiniei publice, dar şi o serie de<br />
delicte şi crime, ce violează drepturile şi<br />
libertăţile individului (omoruri, asasinate,<br />
violuri, jafuri, agresiuni fizice). Alături de<br />
violenţa primitivă, ocazională, pasională<br />
sau utilitară se constată amplificarea şi<br />
proliferarea violenţei raţionale, specifică<br />
crimei organizate şi organizaţiilor criminale<br />
profesioniste.<br />
Asistăm la o aşa numită ”internaţionalizare”<br />
a violenţei şi crimei organizate la<br />
nivelul diferitelor societăţi, state şi naţiuni<br />
prin apariţia şi proliferarea unor noi tipuri<br />
de delicte şi crime, ce transgresează şi<br />
interpenetrează noi forme de prevenire,<br />
combatere şi neutralizare a violenţei şi<br />
crimei organizate la nivel naţional şi<br />
internaţional.<br />
Dezvăluirea cauzelor fenomenului<br />
infracţional nu poate fi realizată decât<br />
printr-o cercetare care să exploateze toate<br />
laturile acestui fenomen. Sunt necesare în<br />
acest sens investigaţii cu caracter sociologic,<br />
psihologic, juridic, psihiatric,<br />
221<br />
biologic şi antropologic.<br />
Afirmarea caracterului complex biopsihosociolegal<br />
al criminalităţii şi<br />
înlăturarea, prin acest concept, a susţinerilor<br />
biologizante, psiho-sociologizante,<br />
corespunde realităţii obiective şi reprezintă<br />
una din premisele majore necesare<br />
cercetărilor criminologice fundamentale în<br />
scopuri profilactice. 229<br />
Ştiinţa care studiază criminalitatea ca<br />
fenomen social, geoistoric condiţionat,<br />
cauzalitatea criminalităţii, constelaţia<br />
surselor socio-umane ale crimei şi criminalităţii,<br />
identifică componentele şi conţinutul<br />
cauzelor şi condiţiilor socio-umane<br />
ale fiecărei infracţiuni în parte cât şi a<br />
diverselor categorii şi grupe de infractori,<br />
se numeşte CRIMINOLOGIE.<br />
Criminologia ca ştiinţă la începutul<br />
secolului XX în România era practic necunoscută<br />
ca ştiinţă. Denumirea însăşi era<br />
considerată de esenţă burgheză, neacţionată,<br />
evitându-se timp de trei decenii<br />
chiar şi simpla ei denumire în publicistică şi<br />
manualele universitare 230 . Fenomenul<br />
infracţional cunoaşte o creştere fără<br />
precedent constituind o ameninţare la<br />
adresa comunităţii umane, a statelor şi<br />
instituţiilor democratice.<br />
Organizaţiile criminale ale secolului<br />
nostru sunt asemenea unor “industriaşi”<br />
care însă sau dezvoltat prin violenţă, prin<br />
înşelăciune, prin crimă deci prin moduri<br />
ilegale care contravin bunei dezvoltări a<br />
vieţii mondiale. În contextul marilor<br />
schimbări politice şi sociale contemporane,<br />
al dezechilibrelor internaţionale şi al<br />
proceselor tensionate determinate de<br />
acestea, noile forme de criminalitate au luat<br />
o amploare deosebită mai ales în ţările<br />
aflate în tranziţie la economia de piaţă.<br />
O organizaţie criminală, prin modul său<br />
de structurare, flexibilitatea şi deosebita<br />
capacitate de infiltrare în zonele vitale ale<br />
politicului şi economicii, prin întinderea sa<br />
229 A se vedea V.Ursa , Criminologie-ed.Isept-1996<br />
230 A se vedea ,I.Pitulescu –Al-3-lea Război Mondial,-<br />
ed.Naţional –1996,pag.151
mondială rapidă, prin recursul<br />
necondiţionat la violenţă, corupţie şi şantaj,<br />
reprezintă un pericol direct şi de mare<br />
actualitate, o sfidare la adresa societăţii<br />
mondiale.<br />
Definiţia: - însemnul de organizaţie<br />
criminală semnifică activităţile infracţionale<br />
ale unor grupuri constituite pe principii<br />
conspirative, în scopul obţinerii unor<br />
importante venituri ilicite la cote deosebit<br />
de ridicate.<br />
Crima organizată este definită prin<br />
existenţa unor grupuri de infractori,<br />
structurate pe ideea înfaptuirii unor activităţi<br />
ilegale, conspirative, având ca<br />
principal scop obţinerea de profituri ilicite<br />
la cote deosebit de ridicate.<br />
În accepţiunea doctrinei germane, crima<br />
organizată este definită astfel : “comiterea<br />
cu intenţie a unor infracţiuni în scopul<br />
obţinerii de profit şi putere, de două sau<br />
mai multe persoane, ce colaborează pentru<br />
o perioadă de timp prelungită sau<br />
nedefinită, îndeplinind sarcini dinainte<br />
stabilite prin folosirea unor structuri<br />
comerciale sau similare celor de afaceri,<br />
prin folosirea violenţei sau a altor mijloace<br />
de intimidare, ori prin exercitarea unor<br />
influenţe asupra politicienilor,<br />
administraţiei publice, autorităţilor judiciare<br />
sau economice.”<br />
Activităţile ce compun Crima Organizată<br />
au un caracter secret şi bine organizat,<br />
din care cauză realizează un impact<br />
social deosebit de negativ, în multe state el<br />
constituind "cancerul perfid" care vlăguieşte<br />
puterea societăţii ameninţă integritatea<br />
guvernelor, determină creşterea<br />
taxelor care se adaugă la preţul mărfurilor,<br />
periclitează siguranţa şi locurile de muncă<br />
ale cetăţenilor, aduce daune agenţilor<br />
economici aflaţi în competiţie, controlează<br />
prin forţa banilor sindicatele, în final<br />
realizând o puternică influenţă în sfera<br />
economicului, socialului şi mai ales<br />
politicului.<br />
Codul lor moral presupune un deosebit<br />
simţ al demnităţii individuale şi pretinde o<br />
tăcere liber consimţită în problemele<br />
222<br />
secrete. Acest sistem dăinuie de foarte mult<br />
timp şi este respectat cu rigurozitate.<br />
Specificul local a fost dăltuit de-a lungul<br />
secolelor ca efect al rezistenţei la umilinţele<br />
provocate de cuceritorii străini, de<br />
guvernările locale rapace şi de jaful<br />
bandelor de răufăcători autohtoni.<br />
Spre deosebire de acţiunile unor indivizi<br />
care, ocazional, se asociază pentru a comite<br />
infracţiuni, o organizaţie criminală<br />
constituie o asociaţie premeditată,<br />
concepută până la cele mai mici detalii în<br />
ceea ce priveşte rolul şi modul de acţiune al<br />
celor ce o constituie.<br />
Efectele sale: secătuirea puterii societăţii,<br />
ameninţarea stabilităţii guvernării,<br />
determinarea creşterilor taxelor, periclitarea<br />
securităţii individuale şi colective, controlul<br />
exercitat asupra sindicatelor şi influenţele<br />
asupra structurilor de putere politică şi<br />
economică.<br />
Într-o altă opinie avizată, pericolul grav<br />
pe care îl reprezintă aceste organizaţii<br />
criminale derivă din subcultura sa arhaică,<br />
mult mai interiorizată şi mai bogată, tradusă<br />
din selectarea riguroasă a recruţilor şi din<br />
capacitatea de fier de a impune membrilor<br />
săi reguli neiertătoare de conduită care sunt<br />
fără excepţie respectate.<br />
Discreţia şi respectarea legii tăcerii<br />
omerta, sunt calităţi indispensabile pentru<br />
fiecare membru al unor astfel de<br />
organizaţii. Componenţii lor riscă să fie<br />
eliminaţi fizic în caz de trădare.<br />
Imaginea clasică a organizaţiilor criminale<br />
arată faptul că supravieţuirea unei<br />
structuri de acest tip este problematică dacă<br />
comportamentul membrilor săi nu este nici<br />
previzibil nici în conformitate cu evaluările<br />
şi aşteptările fiecăruia dintre indivizii care<br />
compun organizaţia. 231 ”<br />
Regulile de conduită ajută la stabilirea<br />
conformismului şi a previzibilităţii.<br />
Sancţiunile pentru încălcarea lor ajută la<br />
menţinerea şi supravieţuirea organizaţiei.<br />
Între regulile luate în seamă se numără:<br />
231 HUGH.D.BARLOW, Introduction to<br />
Criminology, op.cit.-pag.295
păstrarea secretului, prioritatea acordată<br />
mai întâi organizaţiei şi apoi individului,<br />
interzicerea luptelor interne, indiferent de<br />
motiv, interzicerea acţiunilor care produc<br />
oroare populaţiei ( ex. Răpirile ).<br />
În timp organizaţiile criminale de tip<br />
mafiot au dovedit o extraordinară capacitate<br />
de adaptare atât în privinţa domeniilor<br />
preferate de activitate, cât şi la condiţiile<br />
concrete, social-politice şi istorice din ţările<br />
în care s-au constituit.<br />
Plecând de la domenii minore ale<br />
economicului, organizaţiile criminale au<br />
ajuns să coordoneze cea mai mare parte a<br />
traficului mondial cu stupefiante, arme,<br />
muniţii, să fie proprietare ale unor bănci şi<br />
societăţi de holding, să deţină hoteluri,<br />
cazinouri şi terenuri petrolifere să se implice<br />
în metode moderne ale crimei, cum ar<br />
fi frauda financiar- bancară, spălarea<br />
banilor şi criminalitatea informatică.<br />
Nivelul înalt de profesionalizare a<br />
grupărilor criminale care au adoptat şi<br />
perfecţionat principiile de organizare şi<br />
regulile de acţiune ale structurilor de tip<br />
mafiot. De asemenea, se manifestă tendinţe<br />
de intelectualizare a grupărilor criminale<br />
prin absorbţia, în interiorul acestora de<br />
persoane ce ocupă funcţii oficiale în<br />
domeniul finanţelor, comerţului, băncilor,<br />
administraţiei, justiţiei dar şi a unor reputaţi<br />
avocaţi, experţi şi tehnicieni în cadrul<br />
comunicaţiilor şi logisticii. În scopul<br />
atingerii obiectivelor proprii, structurile<br />
organizaţiilor criminale s-au implicat în<br />
lumea finanţelor, în politică, în justiţie şi<br />
politică.<br />
În ultimii ani, ca urmare a eforturilor<br />
depuse în plan naţional şi internaţional, un<br />
număr important al capiilor organizaţiilor<br />
criminale au fost capturaţi şi deferiţi<br />
justiţiei. Unii dintre ei au vorbit. Ca urmare<br />
regula conspirativităţii s-a întărit şi mai<br />
mult, limitând la minimum atât legăturile<br />
între membrii reţelei cat si circulaţia de<br />
informaţii în interiorul reţelei, sau asupra<br />
severităţii selecţiei de noi membri.<br />
Ceea ce este înfricoşător este faptul, că<br />
acest “virus” a atins cote maxime atât în<br />
223<br />
lume cât şi în ţara noastră considerată un<br />
“pionier” ,in ceea ce priveşte organizaţii<br />
criminale de tip mafiot.<br />
Nici România nu putea fi ocolită de<br />
acest flagel, care, în special în anii care au<br />
trecut de la Revoluţia din Decembrie 89, a<br />
cunoscut creşteri explozive. Ţara noastră<br />
putem spune că a devenit o “piaţă” de viitor<br />
pentru Mafie. Organizaţiile mafiote române<br />
se disting prin amplitudinea violenţei cu<br />
care se săvârşesc actele criminale uneori<br />
mult mai dură decât în ţările unde<br />
activitatea criminală mafiotă este bine<br />
dezvoltată. Sunt numeroase situaţiile care<br />
demonstrează că în România criminalitatea<br />
de înaltă violenţă, tinde să fie o componentă<br />
de bază a crimei organizate. Edificatoare<br />
sunt conflictele dintre arabi, chinezi, pentru<br />
supremaţia în angrouri şi respectiv în<br />
cartiere.<br />
Îngrijorător este faptul că au proliferat<br />
galopant tipurile de infracţiuni cu caracteristici<br />
mafiote, acţiunile premeditate,<br />
folosirea armamentului la săvârşirea<br />
infracţiunilor, tâlhăria în lină zi sub ameninţarea<br />
armelor de foc, sechestrarea de<br />
persoane, impunerea taxei de protecţie furturi<br />
de bunuri din patrimoniul naţional,<br />
contrabandă, corupţie, evaziune fiscală şi alte<br />
fapte cărora poliţia a trebuit să le facă faţă.<br />
În timp normele de conduită deviată pot<br />
deveni sigure repere de comportament în<br />
viaţa unor colectivităţi, constituind criterii<br />
unice de comportare în societate şi formând<br />
aşa numitele „subculturi criminale<br />
infracţionale” alcătuite din bande sau<br />
„gangurile” de răufăcători, de structurile<br />
complexe ale crimei organizate şi de modul<br />
de viaţă ale unor comunităţi marginale care<br />
se conformează unui sistem de norme şi<br />
valori diferite de cele ale societăţii globale.<br />
Că aşa este o demonstrează cu prisosinţă<br />
situaţia din unele medii defavorizate aşa<br />
cum sunt cartierele mărginaşe ale marilor<br />
oraşe, zonelor mari gări sau autogări,<br />
metroul şi alte căi subterane, dar mai ales<br />
cartierele sau localităţile cu populaţie<br />
preponderent din rândul ţiganilor<br />
(rromilor).
Sistemul totalitar de dinainte de 1989 a<br />
împiedicat dezvoltarea organizaţilor de tip<br />
mafiot, singurul domeniu în care se poate<br />
afirma că s-au format aşa zise nuclee ale<br />
crimei organizate era economicul. În<br />
condiţiile lipsei grave şi iraţionale de<br />
produse agroalimentare, specula se<br />
transforma într-o profesie rentabilă.<br />
În România de astăzi în care situaţia<br />
economică instabilă şi inflaţia determină o<br />
inegalitate frapantă, o bună parte a populaţiei<br />
trăind în sărăcie, numeroşi oameni<br />
fiind stăpâniţi de sentimente de nesiguranţă<br />
şi puternică frustrare, promovarea liberei<br />
concurenţe, a spiritului competitiv, a avut<br />
desigur pe lângă efectele pozitive şi un<br />
revers nedorit. Pe baza acestui sistem<br />
social, politic, cultural propice, s-au putut<br />
dezvolta organizaţiile de tip mafiot în<br />
România.<br />
Astfel că numeroşi indivizi, au ales cale<br />
infracţiuni, a furtului, escrocheriei,<br />
abuzului, corupţiei şi traficul de orice fel<br />
pentru a se îmbogăţi peste noapte. România<br />
a deveni un teritoriu preferat pentru<br />
transmiterea drogurilor din Orient sau<br />
America Latină către ţările din Europa de<br />
Vest, tot mai mulţi cetăţeni fiind atraşi în<br />
organizaţii criminale internaţionale. Deja se<br />
poate vorbi de “piaţa drogurilor“ în marile<br />
centre urbane şi universitare (Bucureşti,<br />
Cluj, Iaşi, Constanţa, Timişoara, ş.a.).<br />
Aproape zilnic, sunt depistaţi traficanţi şi<br />
consumatori de droguri, mare parte fiind<br />
cetăţeni străini sau cetăţeni români, cu<br />
precădere, elevi şi studenţi.<br />
În prezent, fenomenul infractional din<br />
<strong>Romania</strong> se remarca prin: complexitate si<br />
comiterea unor noi genuri de infractiuni<br />
(criminalitatea informatica, falsurile si<br />
pirateria comerciala etc.), profesionalizarea<br />
si specializarea infractorilor, prezenta<br />
faptelor de coruptie si amplificarea fenomenului<br />
criminalitatii transfrontaliere.<br />
Crima organizata, migratia ilegala,<br />
coruptia, criminalitatea economico-financiara,<br />
talhariile, omorurile la comanda<br />
sau in scop de jaf, precum si furturile din<br />
avutul public si privat exercita o influenta<br />
224<br />
negativa asupra calitatii vietii cetateanului<br />
si sigurantei publice.<br />
Principalele riscuri si amenintari posibile<br />
in domeniul ordinii si sigurantei<br />
publice sunt urmatoarele:<br />
a) degenerarea unor tensiuni socialeconomice,<br />
interconfesionale si interetnice<br />
in actiuni spontane de violenta si<br />
confruntari deschise intre grupari extremiste,<br />
precum si intre acestea si autoritatile<br />
legale ale statului roman;<br />
b) somajul;<br />
c) actiunile ostile, comise in zona de<br />
frontiera de catre grupuri sau indivizi, prin<br />
care se incalca tratate, conventii sau<br />
acorduri bilaterale incheiate de <strong>Romania</strong> cu<br />
statele vecine;<br />
d) desfasurarea unor actiuni specifice<br />
razboiului psihologic in scopul subminarii<br />
increderii in institutiile statului, crearii de<br />
confuzie si panica;<br />
e) scaderea autoritatii unor institutii ale<br />
statului ca urmare a neindeplinirii<br />
corespunzatoare a atributiilor legale;<br />
f) diminuarea increderii populatiei in<br />
capacitatea de actiune a fortelor de ordine si<br />
siguranta publica;<br />
g) extinderea actelor de coruptie la<br />
nivelul factorilor de decizie din<br />
administratie;<br />
h) manifestari antinationale, extremiste,<br />
separatiste si xenofobe;<br />
i) producerea unor dezastre naturale,<br />
tehnologice, ecologice, accidente chimice,<br />
biologice sau nucleare.<br />
Mediul international este caracterizat<br />
printr-o dinamica fara precedent atat in plan<br />
regional, cat si la nivel global. Trasformarile<br />
politice, economico-sociale si<br />
militare produse la inceputul anilor '90 si<br />
ulterior au modificat radical configuratia<br />
geostrategica a continentului european.<br />
Riscurile ce pot ameninta securitatea si<br />
stabilitatea statelor est-europene, printre<br />
care si <strong>Romania</strong>, sunt date in principal de:<br />
tensiunile ce se manifesta la nivelul intregii<br />
zone, generate de tendintele diferitelor<br />
comunitati etnice, culturale si religioase de<br />
autonomizare si integrare la nivel regional;
extinderea in spatiul est-si sud-esteuropean<br />
a unor fenomene de tipul terorismului<br />
international, traficului ilegal de persoane,<br />
bunuri, droguri, armament, materiale si<br />
substante nucleare, radioactive si toxice;<br />
dezastrele ecologice si tehnologice.<br />
Principalele riscuri si amenintari<br />
identificate in mediul extern sunt<br />
urmatoarele:<br />
a) dezvoltarea, consolidarea si specializarea<br />
filierelor crimei organizate,<br />
internationalizarea acestora si atragerea in<br />
componenta a unor elemente si grupuri<br />
autohtone, includerea teritoriului tarii<br />
noastre in circuitul transnational al<br />
migratiei clandestine, al traficului ilicit de<br />
droguri, fiinte umane, armament, explozivi,<br />
substante toxice, radioactive si bancnote<br />
false;<br />
b) cresterea pericolului terorist, proliferarea<br />
armelor de distrugere in masa, a<br />
traficului cu tehnologii si materiale supuse<br />
controlului destinatiei finale;<br />
c) cresterea interesului in unele medii de<br />
afaceri din strainatate pentru obtinerea, prin<br />
operatiuni financiare ilegale, a pachetului<br />
majoritar de actiuni la unele societati<br />
producatoare si utilizatoare de substante<br />
chimice, materiale si tehnologii strategice<br />
din tara noastra, in vederea exportarii lor,<br />
direct sau prin intermediar, in zone de<br />
conflict ori aflate sub embargo;<br />
d) diversificarea formelor si procedeelor<br />
utilizate pentru spalarea banilor (produsului<br />
infractiunilor), in care sunt implicate<br />
grupari care actioneaza in spatiul european,<br />
ce au drept rezultat trecerea peste frontiera<br />
a valutei ori transferul prin banci al sumelor<br />
rezultate din operatiunile ilicite desfasurate<br />
pe teritoriul Romaniei;<br />
e) proliferarea traficului ilegal cu arme<br />
usoare si cresterea posibilitatii de scapare<br />
de sub control a sistemelor de gestionare si<br />
comanda a armelor de nimicire in masa;<br />
f) manifestarea tendintelor de autonomizare<br />
a unor zone sau chiar regiuni, pe<br />
baza criteriilor etnice ori religioase;<br />
g) accidente tehnologice sau naturale cu<br />
efecte transfrontaliere;<br />
225<br />
h) diminuarea accesului la resurse<br />
strategice, tehnologii si echipamente<br />
informationale de varf;<br />
i) amplificarea fenomenului migratiei<br />
ilegale.<br />
O altă caracteristică a crimei organizate<br />
din România o reprezintă contrafacerea,<br />
promovarea şi plasarea în circulaţia<br />
bănească autohtonă a unor valute liber<br />
convertibile îndeosebi euro şi dolari americani,<br />
operaţiuni ce nu se pot realiza decât<br />
prin participare la o diviziune internaţională<br />
a activităţii criminale.<br />
În contextul actual, în care grupurile de<br />
infractori sunt elemente determinante ale<br />
stării infracţionale, având preocupări pentru<br />
comiterea tuturor genurilor de fapte penale,<br />
una din principalele direcţii de acţiune ale<br />
formaţiunilor de profil din cadrul Poliţiei<br />
Române o reprezintă identificarea,<br />
cunoaşterea, supravegherea şi combaterea<br />
acestor grupuri.<br />
În cadrul U.E., structurile operative ale<br />
Poliţiei Române trebuie să-şi armonizeze<br />
principiile, metodele şi mijloacele de<br />
muncă cu cele ale poliţiilor statelor din<br />
componenţa Uniunii, precum şi adoptarea<br />
unor concepţii unitare de acţiune, în toate<br />
domeniile de activitate, inclusiv pe linia<br />
combaterii grupurilor infractionale.<br />
Prevenirea şi combaterea faptelor antisociale<br />
constituie atributul esenţial al<br />
autorităţilor publice şi au ca obiectiv prioritar<br />
apărarea drepturilor şi libertăţilor<br />
fundamentale ale cetăţenilor. Activitatea de<br />
prevenire se realizează în baza prevederilor<br />
Constituţiei şi ale legii privind organizarea<br />
şi funcţionarea Poliţiei Române precum şi<br />
ale altor acte normative.<br />
Fiind organul abilitat cu asigurarea<br />
respectării legii şi cu menţinerea ordinii şi<br />
liniştii publice, poliţia este singura structură<br />
guvernamentală care are obligaţia statuară<br />
de a preveni criminalitatea, acest lucru<br />
neînsemnând însă că obligaţia îi aparţine în<br />
exclusivitate.<br />
Combaterea criminalităţii, fiind obiectivul<br />
central al politicii penale, presupune<br />
implicarea unei multitudini de factori.
Poliţia are îndatorirea ca, pe baza<br />
analizei metodelor de comitere a infracţiunilor,<br />
să coordoneze toate forţele implicate<br />
în prevenirea criminalităţii (organisme<br />
guvernamentale şi neguvernamentale)<br />
şi să organizeze activităţi specifice<br />
în rândul potenţialelor victime în scopul<br />
minimalizării situaţiilor criminogene şi a<br />
riscului comiterii de infracţiuni.<br />
Poliţia se implică în procesul de continuă<br />
schimbare ce marchează societatea,<br />
fapt evidenţiat prin adoptarea conceptului<br />
de „activitate comunitară” a poliţiei care<br />
dovedeşte implicarea acestei instituţii în<br />
viaţa socială, propunându-şi, nu numai să<br />
combată criminalitatea, dar şi o mai mare<br />
disponibilitate în eforturi în scopul de a-i<br />
ajuta pe oameni în problemele cu care se<br />
confruntă.<br />
Astfel, s-au înfiinţat compartimente<br />
specializate de prevenire, sarcina lor fiind<br />
de a intra în contact cu comunitatea, prin<br />
atragerea instituţiilor guvernamentale şi<br />
neguvernamentale şi implicarea lor în<br />
elaborarea şi derularea unor programe de<br />
prevenire a criminalităţii.<br />
Evaluarea acestor programe trebuie<br />
făcută periodic, pe etape şi în funcţie de<br />
schimbările care au loc în situaţia concretă,<br />
aceste programe trebuie modificate, astfel<br />
încât să corespundă necesităţilor curente.<br />
Specialiştii în domeniul prevenirii<br />
criminalităţii conlucrează pentru realizarea<br />
unei treceri treptate de la metodele<br />
poliţieneşti tradiţionale la o abordare sociopreventivă<br />
a criminalităţii, prin aplicarea<br />
unor strategii care presupun implicarea şi,<br />
implicit, un rol cât mai activ al comunităţii<br />
în activitatea de prevenire.<br />
În general, aceste strategii au în cuprinsul<br />
lor următoarele aspecte:<br />
- avertizarea publică asupra problemelor<br />
criminalităţii şi a serviciilor<br />
disponibile pentru siguranţa cetăţenilor;<br />
- recomandări privind administrarea<br />
riscului infracţional;<br />
- proiecte de grup care vizează<br />
ajutarea organizaţiilor specializate în<br />
dezvoltarea eficientă a activităţilor de<br />
226<br />
prevenţie antiinfracţională;<br />
- planing ambiental, prin modificarea<br />
unor factori de mediu care să<br />
descurajeze activitatea infracţională;<br />
- încurajarea cetăţenilor în depistarea<br />
activităţilor infracţionale şi în raportarea<br />
acestora organelor judiciare.<br />
Activitatea de prevenire presupune<br />
proiectarea, dezvoltarea şi administrarea<br />
unor programe de prevenire puse la dispoziţia<br />
unor grupuri de populaţie, de popularizare<br />
a unor tematici de profil, în<br />
scopul reducerii situaţiei criminogene.<br />
Prin participarea la aceste acţiuni comune<br />
şi semicomune mediatizate prin mass<br />
– media, cetăţeanul de rând are posibilitatea<br />
de a lua la cunoştinţă de preocupările<br />
poliţiei pe linia prevenirii criminalităţii şi<br />
de strategiile aplicate în acest domeniu.<br />
Pentru încurajarea cetăţenilor în depistarea<br />
activităţilor infracţionale şi sesizarea<br />
lor structurilor judiciare este necesară<br />
o dublă acţiune din partea poliţiei în plan<br />
educativ, cât şi în plan stimulativ.<br />
Poliţia trebuie să fie cea care prin acţiunile<br />
sale ferme şi prin consecvenţă, să<br />
dea încredere şi siguranţă fiecărui membru<br />
al comunităţii. Dacă relaţia aceasta este<br />
încordată atunci fenomenul criminalităţii va<br />
cunoaşte o curbă ascendentă în planul<br />
evoluţiei sale, în timp ce o bună conlucrare,<br />
între poliţie şi populaţie, nu va putea avea<br />
decât rezultate fructuoase în domeniul<br />
prevenirii criminalităţii.<br />
Prevenirea conflictelor este în mod clar<br />
în interesul nostru, dar trebuie întãrit grupul<br />
suporterilor sãi. Ideile comune - "mituri<br />
pozitive şi edificatoare" sunt benefice şi pot<br />
fi chiar necesare în toate comunităţile<br />
umane ca bazã pentru consens şi<br />
supravieţuire. Contribuind la construirea<br />
unei imagini pozitive a ONU, singurul<br />
forum universal abilitat sã aibã grijã de<br />
viitorul nostru comun am reuşi sã întãrim<br />
structurile de cooperare şi susţinere a pãcii<br />
în întreaga lume.<br />
A venit vremea să mergem înainte şi să<br />
recurgem la o abordare mai sistematicã<br />
pentru a preîntâmpina frica de rãspândirea
violenţei şi de a reduce frica în toate<br />
regiunile globului. Trebuie sã creãm o<br />
"culturã a prevenţiei". Savanţi, politicieni şi<br />
diplomaţi, precum şi cei din mass-media şi<br />
afaceri, sunt suporteri naturali ai unei<br />
asemenea culturi.<br />
Ministerul Administraţiei şi Internelor<br />
va dezvolta relaţii de colaborare cu structuri<br />
similare din străinătate, în baza acordurilor<br />
şi tratatelor încheiate de Guvernul<br />
României cu alte state şi în cadrul<br />
organismelor şi instituţiilor cu caracter<br />
regional şi subregional.<br />
Colaborarea pe plan extern în domeniul<br />
poliţienesc va urmări perfecţionarea<br />
propriilor structuri organizatorice, a metodelor<br />
şi mijloacelor de muncă, pregatirea<br />
superioară a personalului şi realizarea<br />
sprijinului reciproc în lupta împotriva<br />
criminalităţii.<br />
Participarea României la extinderea şi<br />
perfecţionarea colaborării pe plan extern în<br />
domeniul ordinii publice este parte<br />
integrantă a politicii externe a statului<br />
roman, ce contribuie la prevenirea şi<br />
combaterea criminalităţii internaţionale şi,<br />
prin aceasta, la întarirea stării generale de<br />
legalitate pe plan internaţional.<br />
În acest sens vor fi şi dezvoltate relaţiile<br />
cu instituţii similare din străinătate, prin<br />
continuarea pregătirilor cu specialişti din<br />
alte ţări, în cadrul unor programe PHARE şi<br />
UE, sau alte modalităţi şi forme de<br />
pregătire.<br />
Acţiunea de "prevenire a criminalităţii"<br />
este privită diferit, potrivit statelor membre<br />
UE, dar de obicei, ea este considerată ca<br />
aparţinând responsabilităţii generale a<br />
Statului.<br />
Prevenirea criminalităţii este deseori<br />
divizată în prevenirea socială şi prevenirea<br />
situaţională, două forme de prevenire care<br />
se referă la poliţie.<br />
Precum reiese din Recomandarea nr<br />
R(83)7 a Consiliului Europei privind<br />
participarea publicului la politica privind<br />
criminalitatea, cât şi din Recomandarea nr<br />
R(87)19 despre organizarea prevenirii<br />
criminalităţii, prevenirea criminalităţii<br />
solicită, pentru a fi eficace, participarea<br />
întregii comunităţi, a întregii societăţi.<br />
De câţiva ani, se vorbeşte deseori de<br />
"parteneriat" în domeniul de prevenire al<br />
criminalităţii, ceea ce demonstrează că nu<br />
este vorba de o sarcină rezervată exclusiv<br />
poliţiei.<br />
În acest domeniu se impune coordonarea<br />
eforturilor poliţiei şi altor organe, dar<br />
şi ale populaţiei. Chiar dacă responsabilitatea<br />
politicii de prevenire a criminalităţii<br />
nu apartine în final, în cea mai<br />
mare parte a Statelor membre, politiei, ea<br />
constituie unul dintre principalele obiective<br />
ale acesteia, ceea ce, într-o societate<br />
democrată condusă de principiul preeminenţei<br />
dreptului, oferă anumite garanţii<br />
împotriva tuturor abuzurilor faţă de indivizi.<br />
Depistarea criminalităţii, în toate statele<br />
UE, reprezintă unul dintre obiectivele<br />
clasice principale ale poliţiei. Chiar dacă<br />
depistarea criminalităţii nu reprezintă<br />
deseori decât o parte relativ redusă a<br />
ansamblului misiunilor poliţiei, aceasta<br />
constituie unul din elementele esenţiale ale<br />
activităţilor sale.<br />
227
COOPERAREA POLIŢIENEASCĂ INTERNAŢIONALĂ DIN<br />
PERSPECTIVA BAZELOR DE DATE CRIMINALISTICE<br />
Chestor de politie<br />
Conf univ dr BUJOR FLORESCU<br />
Director General adj DGIPI<br />
International judicial cooperation undertaken by law enforcement institutions in<br />
România, based on internaţional agreements, bilateral or multilateral agreements made<br />
by România with other states, and the ratification of internaţional conventions<br />
governing a series of legal institutions in fight to the prevent and combat crimes<br />
committed with violence. Our work on medium and long term are integrated in the<br />
current modernization strategy aimed at the <strong>Romania</strong>n Police and compatibility of<br />
procedures for intervention and action with standard working procedures and<br />
participation in joint investigation teams, to extend the connection to central servers for<br />
field officer and expanded access to databases and database interconnection at European<br />
level to ensure a constant workflow of information, in operative terms.<br />
Un obiectiv important al Poliţiei Române<br />
îl constituie desfăşurarea în bune<br />
condiţii a activităţilor specifice cooperării<br />
poliţieneşti internaţionale, întrucât schimbul<br />
de informaţii şi probaţiunea, trebuie să fie<br />
realizate cu celeritate, în respectul criteriilor<br />
de performanţă şi standardelor impuse de<br />
Uniunea Europeană. Există un trend ascendent<br />
al solicitărilor instituţiilor judiciare<br />
internaţionale transmise prin Centrul de<br />
Cooperare Poliţienească Internaţională privind<br />
examinarea datelor dactiloscopice,<br />
fotografiilor de semnalmente sau verificarea<br />
datelor cu caracter personal în bazele de<br />
date AFIŞ, IMAGETRAK, CDN şi SNDGJ<br />
pentru stabilirea identităţii persoanelor, stabilirea<br />
persoanelor care au creat urme papilare<br />
cu ocazia săvârşirii faptelor de natură<br />
penală sau contravenţională pe teritoriul<br />
altor state, precum şi al cadavrelor necunoscute,<br />
victime ale unor evenimente deosebite/catastrofe<br />
naturale etc.<br />
Aceste noi provocări ale luptei împotriva<br />
criminalităţii transfrontaliere impun<br />
perfecţionarea pregătirii profesionale, modernizarea<br />
şi îmbunătăţirea activităţii şi a<br />
capabilităţilor tehnice, iar rezultatele pozitive<br />
obţinute promovează imaginea Poliţiei<br />
Române moderne în spaţiul european.<br />
Cooperarea judiciară internaţională desfăşurată<br />
de instituţiile de aplicare a legii din<br />
România, se bazează pe acorduri internaţionale,<br />
bilaterale sau multilaterale, încheiate<br />
de ţara noastră cu alte state, precum şi pe<br />
ratificarea unor convenţii internaţionale,<br />
care reglementează o serie de instituţii juridice<br />
cu aplicabilitate în prevenirea şi combaterea<br />
infracţiunilor comise cu violenţă.<br />
Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 103<br />
din 13 decembrie 2006, privind unele măsuri<br />
pentru facilitarea cooperării poliţieneşti<br />
internaţionale, aprobată prin Legea nr.<br />
104/2007, schimbul de date şi informaţii<br />
operative se realizează între autorităţile române<br />
competente sau străine, prin intermediul<br />
Centrului de Cooperare Poliţienească<br />
Internaţională (C.C.P.I.), în baza cererii de<br />
asistenţă. în cadrul Centrului sunt folosite<br />
următoarele modalităţi de cooperare poliţienească<br />
internaţională:<br />
- asistenţa juridică internaţională în<br />
materie penală - reglementată în România<br />
prin Legea nr. 302/2004 privind asistenţa<br />
judiciară internaţională în materie penală,<br />
228
modificată şi completată prin Legea<br />
224/2006 şi<br />
- schimbul internaţional operativ de<br />
date şi informaţii cu caracter poliţienesc<br />
- reglementat în România prin Statutul<br />
OIPC-INTERPOL, Acordul România -EU-<br />
ROPOL şi Acordul SECI.<br />
Printre atribuţiile C.C.P.L, în calitate de<br />
autoritate centrală pentru activităţile specifice<br />
de cooperare şi asistenţă poliţienească<br />
internaţională, un loc aparte îl deţine dezvoltarea<br />
cooperării internaţionale în lupta<br />
împotriva criminalităţii şi coordonarea<br />
permanenta a activităţii ataşaţilor de afaceri<br />
interne şi ofiţerilor de legătura români acreditaţi<br />
în străinătate, în domeniul schimbului<br />
de date.<br />
La nivel comunitar, au fost emise Decizii<br />
ale Consiliului Uniunii Europene, nr.<br />
10216/08/JAI, 2008/615/JAI din 23 iunie<br />
2008, 2008/616/JAI din 23 iunie 2008 privind<br />
cooperarea transfrontalieră, în special<br />
în domeniul combaterii terorismului şi a<br />
criminalităţii.<br />
După intrarea României în Uniunea Europeană<br />
şi facilitarea accesului cetăţenilor<br />
români pe acest teritoriu, s-a constatat o<br />
creştere semnificativă a numărului de verificări<br />
ale datelor dactiloscopice în vederea<br />
stabilirii identităţii persoanelor care nu îşi<br />
declină adevărata identitate. Chiar şi în domeniul<br />
azilului s-a manifestat un fenomen<br />
asemănător datorită faptului că România<br />
este şi stat cu zonă de frontieră externă a<br />
Uniunii Europene.<br />
Toate disfuncţionalităţile apărute în procesul<br />
cooperării au făcut obiectul analizelor<br />
bilaterale fiind stabilite modalităţi concrete<br />
şi proceduri care să asigure un flux practic<br />
şi eficient. Un exemplu în acest sens îl constituie<br />
elaborarea unei Instrucţiuni de lucru<br />
elaborate de Serviciul Identificări Judiciare,<br />
în care sunt precizate modalităţile în care<br />
pot fi examinate impresiunile şi urmele papilare<br />
primite de la alte state. Printre facilităţile<br />
sistemului AFIŞ se numără şi existenţa<br />
interfeţelor de primire şi transmitere<br />
electronică de date dactiloscopice sub<br />
formă de fişiere în format NIST aspect ce a<br />
marcat un salt calitativ din punct de vedere<br />
al calităţii amprentelor papilare şi timpului<br />
de răspuns către statul solicitant.<br />
229
Asemănător se desfăşoară la nivel interinstituţional<br />
fluxul de lucru EURODAC în<br />
care structurile centrale şi teritoriale ale<br />
Oficiului Român pentru Imigrări şi Inspectoratului<br />
General al Poliţiei de Frontieră<br />
Române au asigurate conexiuni la Sistemul<br />
naţional AFIŞ pentru schimbul electronic<br />
de date dactiloscopice în scopul stocării sau<br />
verificării în baza de date AFIŞ a categoriilor<br />
de persoane ce fac obiectul activităţilor<br />
specifice acestor instituţii.<br />
230
În prezent, Poliţia Română are noi atribuţii<br />
conferite de Legea nr. 76/2008 privind<br />
organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional<br />
de Date Genetice Judiciare şi Legea<br />
nr. 146/2008 prin care România a aderat la<br />
Tratatul de la Prum care acoperă trei domenii,<br />
terorismul, criminalitatea transfrontalieră<br />
şi migraţia ilegală.<br />
Prevederile Tratatului de la Prum permit<br />
accesul direct la bazele de date dactiloscopice<br />
şi genetice ale statelor semnatare şi<br />
compararea automată a acestora, nu doar în<br />
faza de urmărire penală, ci şi pe parcursul<br />
activităţilor de prevenire atunci când este<br />
identificată o persoană. Informaţiile se<br />
transmit pe baza fişierelor NIST.<br />
În cazul unei identificări (hit), informaţiile<br />
suplimentare ale persoanei identificate<br />
pot fi obţinute prin punctele de contact naţionale<br />
respectiv Centrul de Cooperare Poliţienească<br />
Internaţională pe baza unui flux<br />
de lucru reglementat prin proceduri specifice,<br />
schimbul de date suplimentare fiind<br />
guvernat de legislaţia statului solicitat.<br />
Tratatul se concentrează, în principal, asupra<br />
îmbunătăţirii schimbului de date dintre<br />
autorităţile de aplicare a legii din statele<br />
semnatare, Institutul de Criminalistică fiind<br />
instituţia desemnată ca Punct de Contact<br />
Naţional la nivelul Ministerului Administraţiei<br />
şi Internelor din România.<br />
Institutul de Criminalistică şi formaţiunile<br />
criminalistice colaborează permanent,<br />
prin schimb operativ de date, cu structurile<br />
teritoriale de arme şi Registrul Naţional al<br />
Armelor.<br />
Evidenţele centrale sunt exploatate şi<br />
gestionate prin intermediul unui sistem informatizat<br />
de identificare balistică (IBIS -<br />
acronimul din limba engleză), ce funcţionează<br />
la nivel central, după norme ce vor fi<br />
elaborate ulterior.<br />
Evidenţele şi baza de date centrală IBIS,<br />
realizate la nivelul Institutului de Criminalistică<br />
au ca obiect:<br />
a) Baza de date cu elemente de muniţie<br />
rezultate in urma tragerii experimentale<br />
cu arme de foc letale deţinute legal;<br />
b) Baza de date cu elemente de muniţie<br />
rezultate in urma tragerii experimentale<br />
cu arme de foc letale provenite de la<br />
fapte comise cu arme de foc neidentificate ;<br />
c) Baza de date cu elemente de muniţie<br />
rezultate in urma tragerii experimen-
tale cu arme de foc letale deţinute ilegal sau<br />
găsite/abandonate pe teritoriul României.<br />
In februarie 2009, la Lyon, Interpol a<br />
semnat un parteneriat cu firma canadiană<br />
care a dezvoltat sistemul IBIS pentru facilitarea<br />
schimbului internaţional de date balistice,<br />
acest ssistem va fi denumit Interpol<br />
Ballistic Information Network (IBIN). Noul<br />
system va permite conexarea electronic a<br />
informaţiilor din 45 de state care folosesc<br />
deja acest sistem.<br />
În ceea ce priveşte schimbul automat de<br />
date genetice cu ţările membre, conform<br />
Tratatului de la Prum, Poliţia Română a făcut<br />
paşi importanţi în sensul că a încheiat<br />
cu succes în luna septembrie 2009 testele<br />
de acceptanţă cu Austria şi urmează ca<br />
Germania să introducă România, în Decizia<br />
nr.7 a Consiliului de Miniştri, pentru oficializarea<br />
acestui debut ca şi activitate curentă.<br />
Cooperarea poliţienească vizează noi<br />
valenţe în contextul pregătirii României<br />
pentru aderarea la Spaţiul Schengen şi<br />
anume:<br />
- asistenţă reciprocă în scopul prevenirii<br />
şi descoperirii infracţiunilor (art. 39 (1)-<br />
(3))<br />
- supraveghere transfrontalieră (art.<br />
40)<br />
- urmărire transfrontalieră (art. 41)<br />
- comunicarea informaţiilor în cazuri<br />
particulare în scopul prevenirii pe viitor a<br />
infracţiunilor mai mult sau mai puţin grave<br />
împotriva ordinii şi siguranţei publice sau a<br />
ameninţărilor la adresa acestora (art. 46)<br />
- schimb de informaţii în scopul<br />
efectuării eficiente a controalelor şi<br />
supravegherii la frontierele externe (art. 7)<br />
- numirea de ofiţeri de legătură (art.<br />
47)<br />
- intensificarea cooperării poliţieneşti<br />
în regiunile de frontieră prin încheierea de<br />
înţelegeri (art. 39 (4)) şi acorduri (art. 39<br />
(5)) bilaterale<br />
- crearea şi întreţinerea uni sistem informatic<br />
comun, SIS (art. 92 şi urm.)<br />
În prezent sunt în derulare etapele procesului<br />
de pregătire a României pentru<br />
acest deziderat, termenul fiind luna martie a<br />
anului 2011.<br />
Proiectele noastre pe termen mediu şi<br />
lung sunt integrate în actuala Strategie de<br />
Modernizare a Poliţiei Române şi vizează o<br />
compatibilizare a modalităţilor de intervenţie<br />
şi acţiune cu proceduri de lucru standardizate<br />
şi participări în echipe comune de<br />
investigare , de extinderea conexiunii la<br />
serverele centrale pentru formaţiunile operative<br />
şi accesul lărgit la interogarea bazelor<br />
de date, precum şi interconectarea bazelor<br />
de date la nivel european care să asigure un<br />
flux constant de informaţii, în termeni operativi.<br />
232
ULTRAJUL REGLEMENTAT ÎN LEGEA PENALĂ<br />
ÎN VIGOARE ŞI ÎN NOUL COD PENAL *<br />
*<br />
Noul Cod penal a fost adoptat la 17 iulie 2009 prin Legea nr. 286<br />
şi publicat în M.Of. nr.510 din 24 iulie 2009.<br />
233<br />
Comisar şef de poliţie<br />
Dr. EUGEN NEAŢĂ<br />
I.P.J. VÂLCEA<br />
Since the adoption of the Criminal Code in force and to date the legal content of the<br />
crime of outrage has undergone many changes and additions. This article discusses in<br />
terms of specialist in criminal law, but the practitioner, the most important issues related<br />
to crime presented<br />
1. De la adoptarea Codului penal în vigoare<br />
232 şi până în prezent conţinutul legal<br />
al infracţiunii de ultraj a fost supus mai<br />
multor modificări şi completări.<br />
Ultrajul în formularea iniţială este incriminat<br />
într-o variantă tip şi o variantă<br />
agravată.<br />
Varianta tip [art.239 alin.(1)] constă în<br />
insulta, calomnia ori ameninţarea săvârşită<br />
nemijlocit sau prin mijloace de comunicare<br />
directă, contra unui funcţionar care îndeplineşte<br />
o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii<br />
de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii<br />
ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul<br />
funcţiunii.<br />
Varianta agravată [art.239 alin.(2)] constă<br />
în lovirea sau orice acte de violenţă,<br />
precum şi vătămarea corporală săvârşite<br />
împotriva persoanei prevăzute la varianta<br />
tip, aflată în exerciţiul funcţiunii ori pentru<br />
fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii.<br />
2. Prin Decretul-Lege nr. 41 din 26 ianuarie<br />
1990 privind asigurarea unui climat<br />
de ordine şi legalitate se instituie norme<br />
speciale de incriminare a ultrajului 233 , că-<br />
232 Codul penal în vigoare a fost adoptat la 21 iunie<br />
1968 şi publicat în B.Of. nr.79-79 bis din 21 iunie<br />
1968.<br />
233 Decretul-Lege nr. 41din 26 ianuarie 1990 a fost<br />
publicat în M.Of. nr.16 din 27 ianuarie 1990. În art.1<br />
al acestui act normativ se prevederea:<br />
(1) Insulta, calomnia ori ameninţarea săvârşită<br />
ruia i se atribuie un grad de pericol social<br />
abstract, mai ridicat decât al celui reglementat<br />
în art. 239 C. pen. în vigoare.<br />
Aceasta se explică prin caracterul special al<br />
condiţiilor în care se săvârşeşte această infracţiune<br />
în sensul că subiectul pasiv, adică<br />
persoana investită cu autoritate de stat, se<br />
află în executarea unei misiuni de asigurare<br />
nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă,<br />
contra unui ofiţer sau maiştri militar, subofiţer sau<br />
militar în termen din cadrul Ministerului Apărării<br />
Naţionale, poliţiei sau a altor unităţi din Ministerul de<br />
Interne, aflat în executarea unei misiuni de asigurarea<br />
ordinii şi liniştii publice, de apărare a avuţiei<br />
naţionale, a vieţii, integrităţii corporale şi a bunurilor<br />
cetăţenilor ori în legătură cu activităţi îndeplinite în<br />
executarea unei asemenea misiuni, se pedepseşte cu<br />
închisoare de la 1 la 5 ani.<br />
(2) Lovirea sau alte acte de violenţă, precum şi<br />
vătămarea corporală, săvârşite împotriva uneia dintre<br />
persoanele şi în condiţiile arătate în alin.(1), se<br />
pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.<br />
(3) Faptele prevăzute în alin.(1) şi (2) îndreptate<br />
împotriva judecătorilor sau procurorilor militari ori<br />
civili, sau a membrilor tribunalelor extraordinare,<br />
aflaţi în exerciţiul funcţiunii sau în legătură cu<br />
activităţi îndeplinite în exerciţiul funcţiunii se<br />
sancţionează cu pedeapsa prevăzută în acele alineate.<br />
(4) Persoanele aflate în stare legală de reţinere sau<br />
deţinere care produce acte de dezordine şi se<br />
manifestă violent împotriva cadrelor militare cu<br />
atribuţii de comandă, pază şi supraveghere, se<br />
pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani. Pedeapsa<br />
aplicată se adaugă la pedeapsa ce se execută fără a se<br />
putea depăşi maximul general al închisorii prevăzute<br />
de Codul penal.
a ordinii şi liniştii publice, de apărare a<br />
avuţiei naţionale, a vieţii, integrităţii corporale<br />
sau a bunurilor cetăţenilor ori în legătură<br />
cu activităţi îndeplinite în executarea<br />
unei asemenea misiuni. De aceea, dispoziţiile<br />
din Decretul-Lege nr.41/1990 devin incidente<br />
numai când persoanele arătate în<br />
art. 1 se află în îndeplinirea unei sarcini<br />
speciale de apărare a ordinii de drept şi sunt<br />
agresate fizic sau moral în timpul îndeplinirii<br />
unor astfel de misiuni sau în legătură cu<br />
activităţi efectuate în executarea acestora.<br />
Prin urmare, norma de incriminare a ultrajului<br />
cu sediul în norma specială are o<br />
sferă de aplicare mult mai restrânsă.<br />
Aceasta va fi incidentă numai în ipoteza<br />
când cel insultat, calomniat, ameninţat ori<br />
care a fost supus unor acte de violenţă ori i-<br />
a fost vătămată integritatea corporală, se<br />
afla în momentul respectiv, în executarea<br />
uneia dintre misiunile prevăzute expres şi<br />
limitativ în acest act normativ. În situaţia în<br />
care aceleaşi persoane precizate în legea<br />
specială se află în îndeplinirea unei sarcini<br />
obişnuite, de rutină, chiar în apărarea ordinii<br />
de drept, devin aplicabile dispoziţiile art.<br />
239 C. pen. în vigoare. 234<br />
3. Legea nr. 140/1996 aduce modificări<br />
şi completări substanţiale conţinutului legal<br />
al ultrajului, în formularea avută 235 la<br />
adoptarea Codului Penal.<br />
O primă modificare vizează majorarea<br />
limitei speciale a pedepsei cu închisoarea<br />
prevăzută la varianta tip 236 , cât şi la varianta<br />
agravată 237 .<br />
De asemenea, în conţinutul ultrajului,<br />
varianta prevăzută în art. 239 alin. (2), se<br />
introduce, ca element circumstanţial de<br />
agravare a infracţiunii, fapta de vătămare<br />
corporală gravă. Prin aceasta legiuitorul<br />
234 Curtea Constituţională, Dec.nr.10 din 6 februarie<br />
1996, publicată în M.Of.nr.89 din 30 aprilie 1996.<br />
235 Legea nr.140 din 1996 a fost publicată în M.Of.<br />
nr.289 din 14 noiembrie 1996<br />
236<br />
Limita specială a pedepsei cu închisoarea<br />
prevăzută pentru varianta tip a ultrajului a fost<br />
majorată de la 2 la 4 ani.<br />
237<br />
Limita specială a pedepsei cu închisoarea<br />
prevăzută pentru varianta agravată a ultrajului a fost<br />
majorată de la 5 la 7 ani.<br />
234<br />
consacră soluţia unităţii legale de infracţiune<br />
în ipoteza în care prin lovirea sau orice<br />
acte de violenţă exercitate asupra funcţionarului<br />
public investit cu autoritate de stat în<br />
condiţiile cerute de norma de incriminare,<br />
s-a produs vătămarea corporală gravă 238 .<br />
Dispoziţiile art. 239 C. pen. în vigoare<br />
se completează prin introducerea unui nou<br />
alineat, alineatul (3), prin care se incriminează<br />
o nouă variantă agravată a ultrajului<br />
care devine incidentă în cazul când faptele<br />
prevăzute la alineatele (1) şi (2) sunt săvârşite<br />
împotriva unui magistrat, poliţist sau<br />
jandarm, ori alt militar239.<br />
După cum se observă, această variantă<br />
de incriminare a ultrajului se deosebeşte de<br />
celelalte prin calitatea specială a subiectului<br />
pasiv purtător al autorităţii de stat. Potrivit<br />
acestor prevederi, subiectul pasiv al ultrajului,<br />
varianta tip şi prima variantă agravată,<br />
poate fi orice funcţionar public care<br />
îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul<br />
autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiei,<br />
ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul<br />
funcţiei cu excepţia cazului când acesta este<br />
magistrat, poliţist sau jandarm ori alt militar,<br />
ipoteză în care fapta va realiza conţinutul<br />
celei de-a doua variantă agravată a<br />
ultrajului.<br />
Prin Legea nr. 140/1996, în Titlul V ”<br />
Infracţiuni contra autorităţii” a fost introdus<br />
art. 239¹ cu denumirea marginală ”Cazuri<br />
speciale de pedepsire”. Potrivit acestui text,<br />
în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 180-<br />
182, 189 şi 193 săvârşite împotriva soţului,<br />
copiilor sau părinţilor persoanelor prevăzute<br />
în art. 239 alin. (3), în scop de intimi-<br />
238<br />
Art.239 alin.(2) reprodus astfel cum a fost<br />
modificat şi completat prin legea nr.140/1996:<br />
”Lovirea sau orice acte de violenţă, precum şi<br />
vătămarea corporală săvârşite împotriva persoanei<br />
prevăzute în alin.(1), aflată în exerciţiul funcţiunii ori<br />
pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se<br />
pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 7 ani , iar dacă<br />
s-a produs vătămarea corporală gravă pedeapsa este<br />
închisoarea de la 3 la 12 ani.<br />
239 Dacă faptele prevăzute în alineatele precedente<br />
sunt săvârşite împotreiva unui magistrat , poliţist sau<br />
jandarm, ori alt militar, maximul special al pedepsei<br />
se majorează cu 3 ani.
dare sau de răzbunare pentru acte sau fapte<br />
îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, maximul<br />
pedepsei se majorează cu o treime.<br />
În concepţia legiuitorului, faptele la care<br />
se referă art. 239¹ C. pen. sunt considerate<br />
infracţiuni contra autorităţii şi sancţionate<br />
mai aspru, realizându-se în acest fel o protecţie<br />
mai eficientă a autorităţii publice.<br />
4. O.U.G. nr. 58 din 23 mai 2002 240 aduce<br />
alte modificări conţinutului legal al ultrajului,<br />
dar numai în ceea ce priveşte varianta tip a<br />
acestuia. Ca urmare a reevaluării prin acest<br />
act normativ a pericolului social al<br />
infracţiunilor de insultă şi calomnie, în sensul<br />
reducerii acestuia şi pe cale de consecinţă a<br />
stabilirii unei infracţiuni mai uşoare 241 ,<br />
legiuitorul procedează la incriminarea<br />
ultrajului în forma insultei sau calomniei întro<br />
variantă distinctă de ultrajul în forma<br />
ameninţării, atribuindu-le fiecăreia un pericol<br />
social diferit, respectiv sancţiuni diferite.<br />
Prin Legea nr. 160/2005 pentru aprobarea<br />
O.U.G. nr. 58/2002 242 , s-a abrogat alin.<br />
(1) al art. 239 C. pen. care incrimina ultrajul<br />
în forma insultei sau calomniei. În urma<br />
acestei abrogări, insulta sau calomnia săvârşite<br />
faţă de un funcţionar public care<br />
exercită autoritatea de stat sunt susceptibile<br />
să antreneze doar răspunderea civilă delictuală,<br />
în unele cazuri răspunderea disciplinară<br />
243 , iar uneori pot fi sancţionate prin<br />
amenzi judiciare conform art. 198 alin. (4)<br />
lit. h) C. pr. pen.<br />
240<br />
O.U.G. nr.58/2002 privind modificarea şi<br />
completarea unor duspoziţii din Codul penal<br />
referitoare la infracţiuni contra demnităţii şi<br />
infracţiuni contra autorităţii, precum şi unor dispoziţii<br />
din Codul de procedură penală, a fost publicată în<br />
M.Of. nr.351/2002.<br />
241 Prin O.U.G.nr.58/2002 pedeapsa cu închisoarea de<br />
la o lună la 2 ani sau cu amenda, prevăzută pentru<br />
infracţiunea de insultă a fost înlocuită cu amenda, iar<br />
pedeapsa cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu<br />
amenda prevăzută pentru calomnie a fost inlocuită cu<br />
pedeapsa cu închisoarea de la 2 luni la 2 ani sau cu<br />
amendă.<br />
242 Publicată în M.Of. nr.470/02.06.2005<br />
243<br />
A se vedea art.57 alin.(5) şi (7) din Legea<br />
nr.51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei<br />
de avocat.<br />
235<br />
5. Legea nr. 278/2006 244 aduce modificări<br />
şi completări importante atât unor instituţii<br />
reglementate în Partea generală a Codului<br />
penal cât şi unor norme de incriminare<br />
prevăzute în Partea specială a Codului penal<br />
în vigoare printre care şi a celei cuprinse în<br />
art. 239 cu titlul marginal ”Ultrajul”.<br />
În materia ultrajului, prin această lege,<br />
se procedează mai întâi la o stilizare a textului<br />
art. 239 în sensul delimitării variantelor<br />
de incriminare a ultrajului descrise în<br />
alineate distincte după cum infracţiunea absorbită<br />
în conţinutul ultrajului constă în<br />
ameninţare, lovire sau orice acte de violenţă,<br />
vătămare corporală sau vătămare corporală<br />
gravă, săvârşite împotriva unui<br />
funcţionar public care îndeplineşte o funcţie<br />
ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat<br />
în exerciţiul funcţiei ori pentru fapte îndeplinite<br />
în exerciţiul funcţiunii 245 .<br />
În al doilea rând, legiuitorul recurge la o<br />
reevaluare a pericolului social abstract al fiecărei<br />
variante de incriminare a ultrajului<br />
materializat prin limitele speciale ale pedepsei.<br />
244 Publicată în M.Of. nr.601 di 12.07.2006<br />
245 Prin Legea nr.278/2006 art.239 a fost reformulat<br />
astfel:<br />
(1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace<br />
de comunicare directă contra unui funcţionar public<br />
care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul<br />
autorităţii de stat aflat în exerciţiul funcţiunii ori<br />
pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se<br />
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu<br />
amendă;<br />
(2) Lovirea sau orice acte de violenţă, săvârşite<br />
împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o<br />
funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în<br />
exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în<br />
exerciţiul funcţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la<br />
6 luni la 3 ani sau cu amendă.<br />
(3) Vătămarea corporală, săvârşită împotriva unui<br />
funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce<br />
implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul<br />
funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul<br />
funcţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la<br />
6 ani.<br />
(4) Vătămarea corporală gravă, săvârşită împotriva<br />
unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce<br />
implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul<br />
funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul<br />
funcţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12<br />
ani.”
În sfârşit, în al treilea rând, a fost abrogat<br />
textul din conţinutul ultrajului potrivit<br />
căruia maximul special al pedepsei prevăzute<br />
în norma de incriminare pentru fiecare<br />
variantă a ultrajului se majora cu 3 ani când<br />
funcţionarul public investit cu autoritate de<br />
stat avea calitatea de magistrat, poliţist sau<br />
jandarm, ori alt militar. Modul de a raţiona<br />
al legiuitorului în promovarea acestei soluţii<br />
a fost acela de a ocroti deopotrivă pe toţi<br />
funcţionarii publici cărora legea le conferă<br />
atribuţii care nu ar putea fi îndeplinite fără<br />
exercitarea autorităţii de stat, adică fără<br />
competenţa de a da dispoziţii şi de a lua<br />
măsurile necesare pentru respectarea lor.<br />
6. Ultima modificare şi completare a<br />
conţinutului legal al ultrajului a avut loc<br />
prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 198 din 4<br />
decembrie 2008 246 .<br />
La solicitarea Ministerului Justiţiei, Guvernul<br />
a adoptat acest act normativ având în<br />
vedere, pe de-o parte, că în ultima perioadă<br />
au devenit tot mai numeroase faptele prin<br />
care se aduce atingere autorităţii şi înfăptuirii<br />
justiţiei, de natură să afecteze imaginea<br />
publică a organelor judiciare şi ai unor reprezentanţi<br />
ai autorităţilor publice cu atribuţii<br />
în domeniul ordinii şi siguranţei publice<br />
247 , precum şi încrederea cetăţenilor în<br />
actul de justiţie, prin acţiuni de natură a<br />
sfida organele judiciare sau reprezentanţii<br />
246 Publicată în M.Of.nr.824 din 8 decembrie 2008.<br />
247 În Raportul de analiză a cazurilor de ultraj în<br />
perioada 2005-2007 comise împotriva poliţiştilor,<br />
elaborat de Direcţia Management Resurse Umane a<br />
M.I.R.A., rezultă că în această perioadă, numărul<br />
poliţiştilor asupra cărora s-au săvârşit infracţiuni de<br />
ultraj este de 711 la nivelul poliţiei române, respectiv<br />
238 poliţişti în 2005, 197 poliţişti în anul 2006 şi 278<br />
poliţişti în anul 2007.<br />
Din punct de vedere al modalităţii de comitere a<br />
infracţiunilor de ultraj asupra celor 711 poliţişti, cel<br />
mai des întâlnită este ameninţarea (350 de poliţişti<br />
ultragiaţi, respectiv 44,3%) urmată de lovire sau alte<br />
violenţe (275 poliţişti ultragiaţi respectiv 38,7%), iar<br />
vătămarea corporală deţine o pondere relativ scăzută<br />
(105 poliţişti ultragiaţi, respectiv 14%).<br />
Îngrijorător este faptul că în urma actelor de<br />
violenţă săvârşite împotriva poliţiştilor cu obiecte<br />
contondente sau ascuţite au condus la decesul a doi<br />
poliţişti aflaţi în exerciţiul funcţiunii şi investiţi cu<br />
autoritate de stat.<br />
236<br />
unor autorităţi publice, pe de altă parte, nevoia<br />
asigurării mijloacelor adecvate pentru<br />
protejarea imparţialităţii şi independenţei<br />
judecătorilor, procurorilor şi organelor de<br />
cercetare penală, în scopul creării condiţiilor<br />
optime pentru exercitarea activităţilor<br />
acestora.<br />
De asemenea, s-a ţinut seama şi de necesitatea<br />
instituirii cadrului legislativ adecvat,<br />
de natură să protejeze solemnitatea şedinţelor<br />
de judecată şi, în general, întreaga<br />
activitate desfăşurată de organele judiciare<br />
şi de reprezentanţii autorităţilor publice.<br />
Toate aceste considerente au generat<br />
premisele unei situaţii extraordinare, a cărei<br />
reglementare s-a apreciat că nu poate fi<br />
amânată.<br />
Dispoziţiile cuprinse în Ordonanţa de<br />
Urgenţă sus menţionată se poate clasifica în<br />
dispoziţii care reglementează cauze speciale<br />
de pedepsire a ultrajului şi dispoziţii care<br />
incriminează fapte noi.<br />
Prin dispoziţiile alineatului (5) introdus<br />
la art. 239 C. pen. prin O.U.G. nr.<br />
198/2008, s-a prevăzut că dacă faptele descrise<br />
în alin. (1)-(4) ale aceluiaşi articol<br />
sunt săvârşite împotriva unui judecător sau<br />
procuror, organ de cercetare penală, expert,<br />
executor judecătoresc, poliţist, jandarm ori<br />
militar, limitele pedepsei se majorează cu<br />
jumătate.<br />
Prevederile alin. (5) al art. 239 C. pen.<br />
nu trebuie privite ca reglementând numai o<br />
modalitate de pedepsire, ci şi o variantă<br />
agravată a infracţiunii de ultraj. Această<br />
agravantă a ultrajului a fost instituită pentru<br />
a asigura o ocrotire mai fermă a activităţii<br />
unor categorii de funcţionari publici care au<br />
fost investiţi cu competenţa de a da dispoziţii<br />
obligatorii şi de a lua măsurile necesare<br />
pentru respectarea lor (judecător, procuror,<br />
organ de cercetare penală, expert, executor<br />
judecătoresc, poliţist, jandarm ori militar).<br />
Practic, calitatea specială a subiectului<br />
pasiv secundar al ultrajului reprezintă<br />
esenţa variantei agravate a acestei infracţiuni<br />
justificată de frecvenţa şi gravitatea<br />
faptelor comise faţă de persoanele menţionate<br />
expres în noul text de incriminare.
Totodată este de acceptat faptul că ultrajul<br />
săvârşit asupra funcţionarilor publici care<br />
activează în autorităţile de înfăptuire a justiţiei<br />
şi au competenţă să emită acte, să dea<br />
dispoziţii şi să ia măsuri cu caracter obligatoriu,<br />
ori care au atribuţii în domeniul<br />
asigurării ordinii şi siguranţei publice, prezintă<br />
un pericol social abstract mai ridicat.<br />
Ca o consecinţă a acestor realităţi şi pedeapsa<br />
pentru ultraj, atunci când victima<br />
este judecător, procuror, organ de cercetare<br />
penală, expert, executor judecătoresc, poliţist,<br />
jandarm ori alt militar, va fi mai gravă<br />
ca natură şi limită specială.<br />
Din interpretarea textului alin. (5) al art.<br />
239 C. pen. în vigoare rezultă că acesta devine<br />
incident numai dacă organele judiciare<br />
constată, pe de o parte, întrunirea condiţiilor<br />
obiective şi subiective ale oricăreia dintre<br />
variantele ultrajului prevăzute în alin.<br />
(1)-(4) ale art. 239 C. pen. în formularea<br />
stabilită prin Legea nr. 278/2006. În acest<br />
caz limitele pedepsei prevăzute în art. 239<br />
alin. (1)-(4) se majorează cu jumătate.<br />
O.U.G. nr. 198/2008 aduce modificări şi<br />
art. 239¹ C. pen., cu denumirea marginală<br />
„Cazuri speciale de pedepsire”. Acest text, în<br />
noua formulare, are următorul cuprins: „În<br />
cazul infracţiunilor prevăzute în art. 180-<br />
183, art. 189 şi art. 193, săvârşite împotriva<br />
soţului sau unei rude apropiate a uneia dintre<br />
persoanele prevăzute în art. 239 alin. (5), în<br />
scop de intimidare sau de răzbunare în<br />
legătură cu exercitarea de către aceste<br />
persoane a atribuţiilor de serviciu, limitele<br />
pedepsei se majorează cu jumătate. 248<br />
Comparând textul art. 239¹, în noua<br />
formulare, cu cea avută anterior distingem<br />
trei elemente noi. Un prim element este<br />
acela că la infracţiunile prevăzute în textul<br />
modificat a fost inclusă şi infracţiunea de<br />
loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.<br />
Un al doilea element se referă la sfera<br />
subiecţilor pasivi ai incriminării care se<br />
determină prin limitarea la dispoziţiile alin.<br />
(5) al art. 239, sferă mult mai largă decât în<br />
reglementarea anterioară.<br />
În sfârşit, un al treilea element vizează<br />
pedeapsa pentru infracţiunile prevăzute în<br />
art. 180-183, art. 189 şi art. 193, săvârşite<br />
în condiţiile şi împotriva persoanelor arătate<br />
în art. 239¹, care se majorează cu jumătate,<br />
ceea ce înseamnă instituirea unui<br />
regim de sancţionare mai sever.<br />
Modificările şi completările art. 239 C.<br />
pen. prin O.U.G. nr. 198/2008 produc unele<br />
consecinţe şi asupra incriminărilor privind<br />
ultrajul cuprinse în legile speciale. Aşa cum<br />
am mai arătat, prin Decretul-Lege nr.<br />
41/1990 privind asigurarea unui climat de<br />
ordine şi legalitate, au fost incriminate<br />
anumite variante ale ultrajului, unele dintre<br />
acestea având elemente comune cu varianta<br />
prevăzută în alin. (5) al art. 239 C. pen.<br />
Credem că dispoziţiile de incriminare a<br />
ultrajului prevăzute în art. 1 alin. (1)-(3) din<br />
Decret-Lege nr. 41/1990, odată cu intrarea<br />
în vigoare a dispoziţiilor art. 239 alin. (5)<br />
introduse prin O.U.G. nr. 198/2008, devin<br />
inactive.<br />
De asemenea, dispoziţiile art. 352 din<br />
Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti,<br />
apreciem că sunt tacit abrogate 249 ,<br />
având în vedere că executorul judecătoresc<br />
este inclus expres printre persoanele investite<br />
cu autoritate de stat precizate în art. 239 alin.<br />
(5) C. pen. şi care poate fi subiect pasiv<br />
adiacent al ultrajului în oricare dintre<br />
variantele de incriminare şi nu numai atunci<br />
când s-a săvârşit lovirea sau alte acte de<br />
violenţă împotriva acestuia aflat în timpul<br />
exercitării profesiei sau în legătură cu aceasta.<br />
248<br />
Anterior modificării art.239 1 avea următorul<br />
249 Art.35 2 din Legea nr.188/2000 privind executorii<br />
cuprins:”În cazul infracţiunilor prevăzute de art. 180- judecătoreşti, cu modificările ulterioare prevede: (1)<br />
182, art.189 si 193, săvârşite împotriva soţului, În exercitarea profesiei executorii judecătoreşti sunt<br />
copiilor sau părinţilor unui judecător, procuror, ocrotiţi de lege.<br />
poliţist, jandarm ori militar, în scop de intimidare sau (2) Lovirea sau alte acte de violenţă săvârşite<br />
de răzbunare pentru acte sau fapte îndeplinite în împotriva executorului judecătoresc în timpul<br />
exerciţiul funcţiunii, maximul pedepsei se majorează exercitării profesiei şi în legătură cu aceasta se<br />
cu 2 ani.”<br />
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.<br />
237
7. În noul Cod penal, conţinutului infracţiunii<br />
de ultraj, i-au fost aduse unele<br />
modificări substanţiale în raport cu reglementările<br />
din Codul penal în vigoare.<br />
Se face distincţia între ultraj ca infracţiune<br />
contra autorităţii şi ultrajul judiciar ca o<br />
variantă agravată a ultrajului propriu-zis,<br />
care îşi are locul în grupul infracţiunilor<br />
contra înfăptuirii justiţiei. Opţiunea pentru<br />
această distincţie are ca temei necesitatea<br />
grupării infracţiunilor îndreptate împotriva<br />
justiţiei în cadrul aceluiaşi titlu din Codul<br />
penal. Această distincţie are la bază sfera<br />
persoanelor protejate prin cele două incriminări<br />
distincte. Ultrajul, ca faptă contra<br />
autorităţii, este incriminat în art. 257 din<br />
noul Cod penal în două variante de tip, o<br />
variantă asimilată şi o variantă agravată.<br />
Prima variantă de tip [art. 257 alin. (1)]<br />
constă în ameninţarea săvârşită nemijlocit<br />
sau prin mijloace de comunicare directă,<br />
lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală,<br />
lovirile sau vătămările cauzatoare de<br />
moarte ori omorul, săvârşite împotriva unui<br />
funcţionar public care îndeplineşte o funcţie<br />
ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat<br />
în exerciţiul atribuţiunilor de serviciu sau în<br />
legătură cu exercitarea acestor atribuţiuni şi<br />
se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de<br />
lege pentru acea infracţiune ale cărei limite<br />
speciale se majorează cu o treime.<br />
A doua variantă de tip [art. 257 alin. (2)]<br />
presupune săvârşirea unei infracţiuni împotriva<br />
unui funcţionar public care îndeplineşte<br />
o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii<br />
de stat ori asupra bunurilor acestuia în<br />
scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură<br />
cu exercitarea atribuţiilor de serviciu<br />
şi se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de<br />
lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite<br />
speciale se majorează cu o treime.<br />
Varianta asimilată ultrajului [art. 257<br />
alin. (3)] se realizează atunci când faptele<br />
comise în condiţiile descrise în cea de-a<br />
doua variantă de tip, privesc un membru de<br />
familie al funcţionarului public investit cu<br />
autoritate de stat.<br />
Varianta agravată [art. 257 alin. (4)]<br />
presupune săvârşirea oricăreia dintre faptele<br />
238<br />
descrise la variantele precedente asupra<br />
unui poliţist sau jandarm, aflat în exercitarea<br />
atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu<br />
exercitarea acestor atribuţii şi se sancţionează<br />
cu pedeapsa prevăzută de lege pentru<br />
acea infracţiune, ale cărei limite speciale se<br />
majorează cu jumătate.<br />
O examinare comparativă a conţinutului<br />
ultrajului prevăzut în Codul penal în vigoare<br />
şi cel cuprins în noul Cod penal pune<br />
în lumină deosebiri relevante.<br />
O primă deosebire se referă la sfera infracţiunilor<br />
contra persoanelor absorbite în<br />
conţinutul ultrajului. Ultrajul în formularea<br />
consacrată în art. 257 alin. (1) din noul Cod<br />
penal, absoarbe în conţinutul său, pe lângă<br />
infracţiunile de ameninţare, lovire sau alte<br />
violenţe, vătămare corporală, loviri sau vătămări<br />
cauzatoare de moarte, săvârşite împotriva<br />
funcţionarului public aflat în exerciţiul<br />
funcţiunii, şi infracţiunea de omor<br />
(omor simplu, omor calificat). Se justifică<br />
un asemenea mod de a raţiona atâta vreme<br />
cât mobilul infracţiunii de omor este în legătură<br />
cu activitatea funcţionarului public<br />
investit cu autoritate de stat şi aflat în exerciţiul<br />
funcţiunii.<br />
A doua deosebire constă în faptul că ultrajul<br />
în concepţia noului Cod penal, este<br />
incriminat într-o variantă inexistentă în Codul<br />
penal în vigoare şi care presupune săvârşirea<br />
unei infracţiuni împotriva funcţionarului<br />
public investit cu autoritate de stat<br />
ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare<br />
sau răzbunare în legătură cu îndeplinirea<br />
atribuţiunilor de serviciu.<br />
A treia deosebire priveşte infracţiunea<br />
denumită „Cazuri speciale de pedepsire”<br />
prevăzută în art. 239¹ C. pen. în vigoare care<br />
în noul Cod penal este inclusă în conţinutul<br />
infracţiunii de ultraj întrucât aceasta nu<br />
reprezintă în realitate altceva decât o formă<br />
specială de ameninţare îndreptată împotriva<br />
funcţionarului public pentru fapte îndeplinite<br />
în exercitarea atribuţiunilor sale de serviciu.<br />
În plus, această variantă de incriminare a<br />
ultrajului sancţionează infracţiunile îndreptate<br />
nu numai împotriva soţului, părinţilor sau<br />
copiilor unui poliţist sau jandarm, ci a celor
îndreptate împotriva unui membru de familie<br />
al oricărui funcţionar public care deţine o<br />
funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat,<br />
când aceste fapte sunt comise în scop de<br />
intimidare sau răzbunare.<br />
Ultrajul judiciar este incriminat în art.<br />
279 în aceleaşi variante ca şi ultrajul, infracţiune<br />
contra autorităţii, cu deosebirea că<br />
subiectul pasiv secundar este un judecător<br />
sau procuror ori avocat şi se sancţionează<br />
cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea<br />
săvârşită care intră în conţinutul<br />
ultrajului judiciar, ale cărei limite se majorează<br />
cu jumătate 250 .<br />
Prin urmare, art. 279 din noul Cod penal<br />
reproduce textul art. 257, cu deosebirea că<br />
faptele incriminate, în cazul ultrajului judiciar,<br />
sunt săvârşite împotriva unui judecător,<br />
procuror ori avocat, în legătură cu exercitarea<br />
profesiei, iar fracţia de majorare a<br />
pedepsei infracţiunilor ce intră în conţinutul<br />
ultrajului judiciar este de 1/2 şi nu de 1/3 ca<br />
în cazul ultrajului, infracţiune contra autorităţii.<br />
Se justifică aceasta, pentru că ultrajul<br />
judiciar are, în abstract, un pericol social<br />
mai ridicat.<br />
250 Art. 279 – ultrajul judiciar.<br />
(1) Ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea<br />
corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de<br />
moarte ori omorul, săvârşite împotriva unui judecător<br />
sau procuror, aflat în exercitarea atribuţiilor de<br />
serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de<br />
lege pentru acea infracţiune ale cărei limite speciale se<br />
majorează cu jumătate.<br />
(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui<br />
judecător sau procuror, ori împotriva bunurilor<br />
acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în<br />
legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se<br />
sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru<br />
acea infracţiune ale cărei limite speciale se majorează<br />
cu jumătate.<br />
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele<br />
comise în condiţiile alin.(2) dacă privesc un membru<br />
de familie al judecătorului sau procurorului.<br />
(4) Dispoziţiile alin.(1)-(3) se aplică corespunzător şi<br />
faptelor comise împotriva unui avocat sau a unui<br />
membru de familie al acestuia în legătură cu<br />
exercitarea profesiei de avocat.<br />
239
EVAZIUNEA FISCALĂ DIN PERSPECTIVA EUROPEANĂ<br />
GEORGE CRISTEA<br />
Tax fraud is a major economic challenge. VAT fraud is growing at an alarming rate.<br />
In the current economic situation it is more important than ever to fight tax fraud<br />
efficiently and a fully functioning administrative cooperation between tax<br />
administrations is key in that respect, through rapid actions in the fight against cross<br />
border VAT fraud.<br />
This type of fraud takes a number of different forms. A simpler version is 'acquisition<br />
fraud' in which goods or services are imported into a country VAT-free and sold on in<br />
that country with VAT charged.Carousel fraud occurs when those goods and services are<br />
then sold on within an EU country and eventually re-exported, possibly back to the original<br />
supplier, allowing fraudsters who use false VAT identification numbers or<br />
simply disappear after the sale. The government is usually cheated twice in this case,<br />
once by the original importer, who disappears without accounting for the VAT, and once<br />
by the re-exporter, who reclaims the VAT they paid to the government.<br />
PRESIUNEA FISCALĂ<br />
Impozitele alimentează în cea mai mare<br />
parte resursele publice, ponderea impozitelor<br />
în totalul veniturilor publice depăşeşte<br />
proporţii de peste 80% şi chiar peste 90%,<br />
aceasta deoarece veniturile nefiscale sunt în<br />
mod obiectiv reduse, datorită în primul rând<br />
ponderii reduse a sectorului public în economie<br />
şi a gradului redus de autofinanţare a<br />
activităţii instituţiilor publice.<br />
Presiunea fiscală este, de fapt, gradul de<br />
fiscalitate, adică gradul în care contribuabilii<br />
în ansamblul lor, societatea, economia,<br />
suportă, pe seama rezultatelor obţinute din<br />
activitatea lor, impozitele şi taxele, ca prelevări<br />
obligatorii instituite şi percepute prin<br />
constrângere legală de către stat.<br />
Indicatori de cuantificare. Presiunea<br />
fiscală este raportul dintre suma tuturor impozitelor,<br />
taxelor, cotizaţiilor sociale şi altor<br />
prelevări cu conţinut fiscal, percepute la<br />
nivel central sau local, şi un indicator macroeconomic<br />
agregat (P.I.B., P.N.B., venitul<br />
naţional).<br />
Cuantificarea presiunii fiscale în cazul<br />
impozitelor individualizate, poate fi realizată<br />
la nivelul contribuabilului individual,<br />
în raport cu baza de impozitare considerată<br />
la acest nivel. Astfel, fiecare contribuabil işi<br />
poate determina gradul în care suportă fiscalitatea.<br />
Presiunea fiscală, ca expresie a randamentului<br />
sistemului fiscal. Abordarea<br />
presiunii fiscale, ca raport matematic, între<br />
impozite şi agregaţi economici, vizează de<br />
fapt expresia randamentului fiscal. “Presiunea<br />
fiscală nu este o noţiune care poate fi<br />
definită printr-un raport matematic. Ea nu<br />
serveşte la nimic pentru a o caracteriza, a<br />
cunoaşte produsul sistemului fiscal şi totalul<br />
materiei impozabile. Câtul celor doi mari<br />
indicatori exprimă, de fapt, randamentul<br />
sistemului fiscal şi nu sancţiunea, chiar<br />
suferinţa, aplicată contribuabililor. Ea poate<br />
fi caracterizată prin ansamblul impozitelor<br />
sistemului fiscal”. În măsura în care<br />
presiunea fiscală creşte, trebuie ca impozitul<br />
să nu creeze distorsiuni grave şi ca el să fie<br />
just. “Justificarea prelevării fiscale se află în<br />
utilitatea economică a cheltuielilor publice<br />
pe care le serveşte pentru finanţare”.<br />
CAUZELE EVAZIUNII FISCALE<br />
Evaziunea fiscală este rezultanta logică<br />
240
a defectelor şi inadvertenţelor unei legislaţii<br />
imperfecte şi rău asimilate, a metodelor şi<br />
modalităţilor defectuoase de aplicare, precum<br />
şi neprevederii şi nepriceperii legiuitorului<br />
a cărui fiscalitate excesivă este tot aşa<br />
de vinovată ca şi cei pe care îi provoaca<br />
prin aceasta la evaziune. Când sarcinile fiscale<br />
apasă prea greu asupra unei materii<br />
impozabile, acesta tinde să evadeze. Este o<br />
specie de “reflex economic” care face să<br />
dispară capitalurile pe care fiscul ţine să le<br />
impună prea mult. “Un impozit excesiv<br />
pune pe fugă materia impozabila”.<br />
Amenzile fiscale nu-l vor determina pe<br />
contribuabil să declare exact veniturile pe<br />
care le are, ci îl vor determina să ia o serie<br />
de precauţii mai minuţioase, pentru a se<br />
sustrage de la obligaţiile sale faţă de stat.<br />
Există o psihologie a contribuabilului de<br />
a nu plăti decât ceea ce nu poate să nu plătească.<br />
Natura omenească are întotdeauna<br />
tendinţa să pună interesul general în urma<br />
interesului particular; ea este înclinată să<br />
considere impozitul mai mare ca un prejudiciu.<br />
Este acest spirit de a se sustrage de la<br />
obligaţiile faţă de fisc, e un sentiment colectiv<br />
de amoralitate fiscală, sentiment mai<br />
puternic şi mai viu manifestat în păturile<br />
orăşeneşti, agravat de o strâmtă şi egoistă<br />
întelegere a datoriilor sociale.<br />
În condiţiile economiei de piaţă, organele<br />
fiscale se confruntă cu un fenomen<br />
evazionist ce ia proporţii de masa, din cauza<br />
tendinţei de a fi sustrase de sub incidenţa<br />
legii venituri cât mai substanţiale.<br />
Proliferarea faptelor ilegale, îndeosebi a<br />
celor din domeniul economico-financiar,<br />
este o consecinţă a unor imperfecţiuni ale<br />
legislaţiei sau a lipsei unor reglementări. În<br />
perioada tranziţiei la economia de piaţă, lacunele<br />
legislative sunt mai evidente.<br />
Lipsa unor reglementări legale, în condiţiile<br />
în care capitalul de stat a suferit modificări<br />
esenţiale în favoarea capitalului<br />
privat, creşterea şi diversificarea numărului<br />
de agenţi economici, cărora le revin obligaţii<br />
fiscale, au creat posibilitatea sustragerii<br />
de la plata impozitelor, taxelor şi a altor<br />
sume datorate statului, pentru majoritatea<br />
241<br />
agenţilor economici nou înfiinţaţi. Creşterea<br />
alarmantă a cazurilor de neevidenţiere<br />
corectă a operaţiunilor economice, înregistrările<br />
fictive în contabilitate, înfiinţarea<br />
unor firme având ca scop efectuarea unei<br />
singure operaţiuni comerciale de amploare<br />
neînregistrată în evidenţe, şi apoi abandonate<br />
în totalitate, distrugerea intenţionată de<br />
documente, diminuarea procentului de<br />
adaos comercial practicat, folosirea unor<br />
evidenţe duble, întocmirea şi prezentarea de<br />
date nereale în bilanţuri şi în balanţe, ascunderea<br />
unor activităţi comerciale, nedeclararea<br />
sucursalelor, filialelor, punctelor de<br />
lucru, a depozitelor şi magaziilor, prezentarea<br />
de documente false la operaţiunile de<br />
import-export, au făcut necesară luarea<br />
unor măsuri ferme de stopare a fenomenului<br />
de evaziune fiscală.<br />
În mod nemijlocit ea este determinată de<br />
atitudinea agenţilor economici şi persoanelor<br />
fizice care activează pe teritoriul României,<br />
faţă de îndeplinirea obligaţiilor de<br />
plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi<br />
altor sume datorate statului, ca urmare a<br />
activităţilor economice care generează venituri<br />
supuse impozitării. Acestei atitudini a<br />
agenţilor economici i se adaugă şi faptul că<br />
în mod nejustificat, unele unităţi bancare,<br />
prelevându-se de secretul bancar, au refuzat<br />
categoric să comunice organelor de control<br />
date privind disponibilităţile băneşti aparţinând<br />
agenţilor economici controlaţi şi dinamica<br />
acestora.<br />
STRATEGII DE ÎMBUNATAŢIRE A<br />
LUPTEI ÎMPOTRIVA<br />
FRAUDEI ÎN DOMENIUL TVA ÎN<br />
UNIUNEA EUROPEANĂ<br />
Necesitatea Unei Abordări Comunitare.<br />
Consiliul European a admis din noiembrie<br />
2006 şi iunie 20076, necesitatea de<br />
a institui o strategie de luptă împotriva fraudei<br />
pentru combaterea fraudei fiscale la<br />
nivel comunitar, cu scopul de a complini şi<br />
sprijini eforturile depuse la nivel naţional.<br />
Parlamentul European şi-a exprimat, de<br />
asemenea, sprijinul faţă de o strategie UE<br />
de combatere a fraudei fiscale. O luptă efi-
242<br />
cientă împotriva fraudei în domeniul TVA<br />
pe piaţa internă necesită o abordare comună<br />
atât în domeniul legislativ, cât şi în ceea ce<br />
priveşte anumite aspecte ale gestionării<br />
operative a sistemului TVA, care ţineau,<br />
până în prezent, exclusiv de competenţa<br />
statelor membre.<br />
Într-adevăr, diferenţele dintre modurile<br />
de funcţionare ale statelor membre pot da<br />
evazioniştilor ocazia de a submina eficienţa<br />
măsurilor legislative comunitare subiacente<br />
şi îi pot determina să îşi transfere activităţile<br />
în statele membre care nu au pus în<br />
aplicare aceste măsuri în mod eficient.<br />
Diferenţele dintre procedurile de la nivel<br />
naţional duc, de asemenea, la creşterea considerabilă<br />
a costurilor suportate de întreprinderi<br />
pentru respectarea legislaţiei. Procedurile<br />
instituite la nivel naţional în vederea<br />
îndeplinirii obligaţiilor de plată a TVA<br />
pe cale electronică ilustrează bine această<br />
situaţie.<br />
În momentul în care elaborează propuneri<br />
legislative, Comisia acordă o atenţie<br />
deosebită echilibrului dintre necesitatea<br />
unei abordări comunitare, pe de o parte, şi<br />
respectarea structurilor naţionale şi a practicilor<br />
administraţiilor fiscale, pe de altă<br />
parte. Un element esenţial pentru eficienţa<br />
măsurilor propuse este ca acest echilibru<br />
bine definit să fie respectat şi menţinut pe<br />
tot parcursul procesului de negociere din<br />
cadrul instituţiilor.<br />
Un Plan De Acţiune pe Termen Scurt.<br />
Rapoartele prezentate Comisiei Europene<br />
privind stadiul discuţiilor din cadrul grupului<br />
de experţi pentru strategia de combatere<br />
a fraudei fiscale (ATFS) au oferit o<br />
privire de ansamblu asupra diverselor măsuri<br />
analizate.<br />
Principiile directoare au fost următoarele:<br />
– nevoia de informaţii rapide şi exacte a<br />
administraţiilor fiscale;<br />
– optimizarea utilizării acestor informaţii<br />
de către administraţiile fiscale;<br />
– îmbunătăţirea posibilităţilor de a acţiona<br />
împotriva evazioniştilor;<br />
– respectarea nevoilor şi aşteptărilor întreprinderilor<br />
legale de a nu fi, în special,<br />
expuse unor sarcini administrative inutile<br />
care să atragă costuri suplimentare ocazionate<br />
de respectarea legislaţiei şi de a avea<br />
garantată certitudinea juridică.<br />
În ceea ce priveşte alte măsuri, va fi<br />
esenţială găsirea unui echilibru corect între<br />
aceste principii, care sunt, într-o anumită<br />
măsură, contradictorii. Măsurile pe care le<br />
va propune sau le va implementa Comisia<br />
pot fi grupate în trei categorii. O primă categorie<br />
vizează să prevină utilizarea ilegală<br />
de către potenţialii evazionişti a sistemului<br />
TVA, cea de-a doua urmăreşte să consolideze<br />
instrumentele pentru detectarea fraudei<br />
în domeniul TVA, iar cea de-a treia categorie<br />
are drept scop să amelioreze posibilităţile<br />
de colectare a taxelor pierdute în<br />
urma fraudelor şi să-i sancţioneze pe evazionişti.<br />
Planul de acţiune pe termen scurt descris<br />
anterior este rezultatul concret a doi ani de<br />
discuţii intense cu statele membre. El include<br />
o abordare globală al cărei scop este<br />
să consolideze instrumentele utilizate de<br />
administraţiile fiscale pentru combaterea<br />
fraudei în domeniul TVA în diferite etape<br />
ale procesului.<br />
Este evident că, luate separat, nici una<br />
dintre măsurile menţionate nu reprezintă<br />
„unica” soluţie globală pentru eliminarea<br />
fraudei în domeniul TVA. Fiecare măsură<br />
individuală ar trebui să aducă o valoare<br />
adăugată, însă numai punerea lor în aplicare<br />
împreună va furniza autorităţilor fiscale un<br />
cadru adecvat pentru combaterea fraudei în<br />
domeniul TVA. Succesul strategiei de<br />
combatere a fraudei la nivelul UE va depinde,<br />
în final, de măsurile pe care le va<br />
adopta Consiliul şi de cât de repede vor fi<br />
puse acestea în practică ulterior. Responsabilitatea<br />
principală va reveni, prin urmare,<br />
statelor membre.<br />
Cu toate acestea, Comisia nu consideră<br />
prezentul program de acţiune ca fiind produsul<br />
final, ci îl vede ca pe un prim pas important<br />
către o abordare coordonată prin<br />
care să se combată frauda în domeniul TVA<br />
în UE. Comisia este de părere că aceste
eforturi trebuie continuate şi face apel la<br />
toate celelalte părţi interesate să participe în<br />
continuare la acest exerciţiu la fel de activ<br />
ca şi până acum.<br />
Standarde comune minime pentru înregistrarea<br />
şi radierea contribuabililor.<br />
Un număr corect şi valabil de identificare<br />
TVA reprezintă un element esenţial în cadrul<br />
sistemelor TVA actuale, deoarece<br />
acesta stabileşte regulile şi obligaţiile aplicabile<br />
mai ales schimburilor comerciale intracomunitare.<br />
Atât administraţiile fiscale,<br />
cât şi întreprinderile trebuie să se poată<br />
baza pe informaţii corecte referitoare la<br />
statutul TVA al unui agent economic. Cu<br />
toate acestea, în momentul de faţă datele nu<br />
sunt întotdeauna corecte. În unele state<br />
membre, numerele de identificare TVA rămân<br />
valabile chiar şi după ce s-a dovedit că<br />
respectivul contribuabil este implicat în activităţi<br />
de fraudă în domeniul TVA şi a dispărut.<br />
În plus, momentul înregistrării este,<br />
de asemenea, esenţial pentru a verifica dacă<br />
întreprinderea va avea o activitate economică<br />
reală. Frauda poate fi prevenită dacă<br />
potenţialilor evazionişti le sunt limitate posibilităţile<br />
de a se prezenta în calitate de<br />
contribuabili înregistraţi în vederea unor<br />
schimburi comerciale intracomunitare.<br />
Întreprinderile şi administraţiile fiscale<br />
trebuie să se poată baza pe informaţiile pe<br />
care le pot obţine referitoare la statutul<br />
TVA al unei persoane. Introducerea unor<br />
standarde minime la nivelul UE pentru înregistrarea<br />
şi radierea contribuabililor în<br />
VIES, sistemul de schimb de informaţii<br />
privind TVA, poate duce la creşterea încrederii<br />
în aceste informaţii. Standardele minime<br />
menţionate includ date obiective pe<br />
care trebuie să le furnizeze agentul economic<br />
înainte de a obţine un număr de identificare<br />
TVA, precum şi obligaţia de a elimina<br />
numărul de identificare TVA din baza<br />
de date VIES atunci când sunt îndeplinite<br />
anumite condiţii şi criterii obiective care<br />
trebuie respectate în cursul procedurii de înregistrare<br />
şi radiere. În concluziile din 4 decembrie<br />
2007, Consiliul a admis importanţa<br />
deţinerii de informaţii actualizate cu privire<br />
243<br />
la statutul agenţilor economici pentru ca<br />
sistemele TVA care guvernează schimburile<br />
comerciale intracomunitare să funcţioneze<br />
corect şi şi-a manifestat sprijinul faţă<br />
de continuarea acţiunilor pentru atingerea<br />
unei abordări comune în ceea ce priveşte<br />
înregistrarea şi radierea agenţilor economici.<br />
Comisia va prezenta o propunere legislativă<br />
care să includă standardele comune<br />
minime prevăzute la acest punct.<br />
Confirmarea informaţiilor. Informaţiile<br />
în discuţie trebuie, de asemenea, să fie<br />
puse la dispoziţia operatorilor economici în<br />
cel mai eficient mod posibil. În prezent,<br />
agenţii economici pot verifica valabilitatea<br />
numărului de identificare TVA al partenerilor<br />
lor de afaceri în scopuri de TVA întrun<br />
alt stat membru. Cu toate acestea, numai<br />
unele state membre furnizează informaţii<br />
referitoare la numele şi adresa partenerului<br />
de afaceri respectiv.<br />
S-a ajuns deja la un acord prin care se<br />
garantează că se poate obţine, pentru toate<br />
statele membre, confirmarea numelui şi<br />
adresei pe cale electronică. Această confirmare<br />
ar trebui, de asemenea, să confere mai<br />
multă certitudine juridică solicitantului,<br />
având în vedere că ea va fi obligatorie pentru<br />
administraţia fiscală în cauză. Comisia<br />
intenţionează să elaboreze în detaliu acest<br />
acord în cadrul unei propuneri legislative.<br />
Reguli de facturare. Facturarea este un<br />
element principal al sistemului TVA actual.<br />
O propunere legislativă care vizează simplificarea,<br />
armonizarea şi modernizarea regulilor<br />
actuale privind facturarea ar trebui să<br />
reducă sarcinile administrative care revin<br />
întreprinderilor. Facilitarea respectării<br />
acestor reguli va avea, cu siguranţă, un<br />
efect de prevenire a fraudei.<br />
Anumite măsuri, precum perioade comune<br />
de stocare şi reguli armonizate referitoare<br />
la data la care trebuie emisă o factură<br />
pot facilita controalele în statele membre.<br />
În prezent, există cazuri în care regulile<br />
de facturare aplicabile sunt cele ale statului<br />
membru al clientului, în cazul unei livrări<br />
cu taxare inversă, iar în ceea ce priveşte<br />
controlul fiscal al furnizorului, stabilit în alt
stat membru, sunt aplicabile reguli diferite.<br />
Exigibilitatea taxei pentru tranzacţiile<br />
intracomunitare. Schimbul de informaţii<br />
între statele membre cu privire la tranzacţiile<br />
intracomunitare reprezintă un element<br />
cheie care permite statului membru în care<br />
are loc achiziţia să detecteze livrările pertinente.<br />
Acest lucru implică, totuşi, ca statele<br />
membre să aibă aceeaşi interpretare a exigibilităţii<br />
TVA pentru livrările intracomunitare<br />
şi pentru achiziţiile de bunuri, pentru<br />
a se garanta faptul că declararea are loc<br />
concomitent în ambele state membre. Opiniile<br />
divergente duc la neconcordanţe care<br />
reduc utilitatea informaţiilor colectate. Astfel<br />
de diferenţe subminează utilitatea propunerii<br />
legislative referitoare la reducerea<br />
termenelor pentru declaraţiile recapitulative<br />
şi pentru declaraţiile de TVA.<br />
Măsuri de îmbunătăţire a eficienţei<br />
administraţiei fiscale în scopul detectării<br />
fraudei în domeniul TVA. Detectarea fraudei<br />
TVA transfrontaliere în Uniunea Europeană<br />
depinde în mare măsură de informaţiile<br />
referitoare la tranzacţiile intracomunitare.<br />
Agenţii economici sunt cei care furnizează<br />
informaţiile menţionate, iar statele<br />
membre realizează schimbul acestora în<br />
temeiul acordurilor încheiate în 1993. Este<br />
necesară îmbunătăţirea sincronizării, a informaţiilor<br />
disponibile, a vizării, a calităţii<br />
şi a prelucrării informaţiilor, cu scopul de a<br />
lupta eficient împotriva fraudei din mediul<br />
de afaceri actual.<br />
Crearea unei reţele europene denumite<br />
Eurofisc în vederea unei cooperări operaţionale<br />
mai strânse între statele membre în<br />
lupta împotriva fraudei în domeniul TVA<br />
reprezintă o altă abordare promiţătoare.<br />
Principalele atribuţii ale Eurofisc vor fi<br />
acelea de a furniza un mecanism multilateral<br />
de avertizare timpurie pentru combaterea<br />
fraudei în domeniul TVA. Se speră că<br />
acest mecanism va duce la un mod comun<br />
de evaluare a riscului privind tranzacţiile<br />
intracomunitare şi de coordonare a schimbului<br />
de informaţii şi a activităţilor realizate<br />
de statele membre participante ca răspuns la<br />
avertizările primite, după cum s-a întâmplat<br />
244<br />
în cazul reţelei Eurocanet create de administraţia<br />
fiscală belgiană şi sprijinite de<br />
Comisie/ Oficiul European de Luptă Antifraudă.<br />
Consiliul a convenit, în concluziile<br />
sale din 7 octombrie 2008, asupra principalelor<br />
caracteristici ale acestei reţele. Comisia<br />
ia parte cu mare interes la această dezbatere<br />
şi lucrează la o propunere prin care să<br />
furnizeze reţelei o bază juridică solidă.<br />
Măsuri de îmbunătăţire a mecanismului<br />
de taxare inversă. Proiectul de directivă<br />
privind mecanismul de taxare inversă<br />
– abordare generală în cadrul Consiliului<br />
Ecofin din 2 decembrie 2009 este cea<br />
mai recentă iniţiativă comunitară în domeniul<br />
combaterii fraudei fiscale în domeniul<br />
TVA şi oferă posibilitatea statelor membre<br />
ca, până la data de 30 iunie 2015 şi pentru o<br />
perioadă de minimum doi ani, să opteze<br />
pentru introducerea şi aplicarea mecanismului<br />
de taxare inversă în ceea ce priveşte<br />
anumite livrări de bunuri şi prestări de servicii.<br />
Obiectivul propunerii este de a permite<br />
statelor membre aplicarea temporară a mecanismului<br />
de taxare inversă pentru a combate<br />
frauda existentă în anumite sectoare:<br />
• certificate de emisii de gaze cu efect<br />
de seră, astfel cum sunt definite prin<br />
Directiva 2003/87/CE privind comercializarea<br />
certificatelor de emisii de gaze cu efect<br />
de seră, transferabile în conformitate cu articolul<br />
12 din această directivă şi alte unităţi<br />
de certificate, care pot fi folosite de către<br />
operatori, în conformitate cu aceeaşi directivă;<br />
• telefoane mobile, însemnând dispozitive<br />
fabricate sau adaptate în vederea<br />
utilizării în raport cu o reţea licenţiată şi<br />
care funcţionează în anumite frecvenţele<br />
specifice, indiferent dacă au sau nu alte utilizări;<br />
• dispozitive cu circuite integrate, cum<br />
ar fi microprocesoarele şi unităţile centrale<br />
de procesare, înainte de încadrarea lor în<br />
categoria produselor destinate utilizatorului<br />
final.<br />
Pentru telefoane mobile şi dispozitive cu
circuite integrate prevederile se vor aplica<br />
pentru suma impozabilă mai mare de 5000<br />
Euro sau echivalentul în monedă naţională.<br />
Dispoziţiile pentru certificate se vor aplica<br />
până la 30 iunie 2015, iar dispoziţiile privind<br />
telefoane mobile sau dispozitive cu<br />
circuite integrate se vor aplica până la 30<br />
iunie 2014. SM care aplică prevederile trebuie<br />
să transmită COM un raport până la 30<br />
iunie 2014, respectiv 30 iunie 2013. SM<br />
care doresc sa aplice mecanismul pentru<br />
telefoane mobile şi dispozitive cu circuite<br />
integrate trebuie sa informeze COM pana la<br />
1 iunie 2010.<br />
Consiliul a agreat abordarea generală<br />
pentru proiectul de directivă privind mecanismul<br />
de taxare inversă, care oferă posibilitatea<br />
statelor membre să opteze pentru<br />
aplicarea temporară a mecanismului de taxare<br />
inversă în cadrul comerţului cu certificate<br />
de emisii de gaze cu efect de seră. Comisia<br />
Europeană a precizat că discuţiile vor<br />
continua pentru aplicarea acestui mecanism<br />
şi asupra unor bunuri cu grad ridicat de fraudă<br />
în domeniul TVA – telefoane mobile şi<br />
circuite electronice.<br />
METODE DE PREVENIRE ŞI<br />
COMBATERE A EVAZIUNII FISCALE<br />
Evaziunea fiscală are evoluţia determinată<br />
de acţiunea concertată a unor factori,<br />
cum sunt: dinamica economiei reale, dimensiunea<br />
cantitativă şi calitativă a cadrului<br />
legislativ şi instituţional, nivelul fiscalităţii,<br />
alţi factori interni sau externi. Fenomenul<br />
evazionist este unul complex, cu implicaţii<br />
negative pe multiple planuri şi, ca atare, el<br />
trebuie urmărit în permanenţă, pentru a putea<br />
fi combătut în mod cât mai eficient.<br />
Practica fiscală internaţionala atestă că<br />
un sistem fiscal modern trebuie să aibă şi<br />
comportamente care să conducă la informarea<br />
şi educarea promtă a contribuabilor în<br />
legatură cu obligaţiile lor privind întocmirea<br />
corectă a declaraţiilor de impunere, a ţinerii<br />
unor evidenţe corecte a veniturilor şi<br />
cheltuielilor ocazionate de activitatea<br />
desfasurata, pedepsele şi sancţiunile care se<br />
aplică celor care încalcă prevederile legale.<br />
245<br />
Printre măsurile care mai pot fi avute în<br />
vedere pentru limitarea ariei evaziunii fiscale,<br />
pot fi menţionate:<br />
- unificarea legislaţiei fiscale şi o mai<br />
bună sistematizare şi corelare a acesteia cu<br />
ansamblul cadrului din economie;<br />
- eliminarea acelor prevederi din actele<br />
normative care pot favoriza evaziunea<br />
fiscală şi o mai bună corelare a facilităţilor<br />
fiscale;<br />
- în legislaţia fiscală trebuie să se regăsească<br />
în mai mare măsură, pe lângă<br />
prevederile punitive, şi cele care pot determina<br />
un comportament economic normal,<br />
care să conducă la limitarea ariei de evaziune<br />
fiscală;<br />
- eliminarea paralelismelor şi suprapunerilor<br />
care mai există în activitatea<br />
organelor de control financiar, în ceea ce<br />
priveşte supravegherea fiscală, şi asigurarea<br />
coordonării unitare în profil teritorial şi la<br />
nivel central a tuturor activităţilor de control;<br />
- utilizarea în mai mare măsură a controlului<br />
prin excepţie (sondaj) şi trecerea pe<br />
un plan secundar a controlului permanent;<br />
- stabilirea unui raport, care să tindă<br />
spre optim, între salarii şi stimulente pentru<br />
cointeresarea aparatului fiscal;<br />
- crearea unei baze de date la nivelul<br />
Ministerului Finanţelor care să arate dacă<br />
respectiva persoană juridică are sau nu are<br />
datorii la stat;<br />
- perfecţionarea sistemului de pregătire<br />
a personalului cu atribuţii în prevenirea,<br />
identificarea şi combaterea evaziunii fiscale;<br />
- circulaţia banilor de la consumatorul<br />
final să se execute prin intermediul conturilor<br />
bancare sau cardurilor;<br />
- adoptarea unei rate a fiscalităţii la un<br />
nivel oprim;<br />
- scăderea ratei inflaţiei;<br />
- creşterea gradului de ocupare profesională;<br />
- asigurarea unei creşteri reale a nivelului<br />
de trai;<br />
- respectarea codului etic de controlorul<br />
fiscal;
- identificarea tuturor contribuabililor<br />
care cad sub incidenţa legilor fiscale;<br />
- identificarea corectă şi completă a<br />
materiei impozabile;<br />
- desfiinţarea firmelor incorecte;<br />
- anularea autorizaţiilor de funcţionare;<br />
- confiscarea bunurilor sau a valorilor<br />
nedeclarate.<br />
ORGANELE COMPETENTE ÎN<br />
COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE<br />
Lipsa unui control bine organizat şi dotat<br />
cu un personal priceput şi corect poate<br />
conduce la forme de mare amploare ale<br />
evaziunii fiscale. Cele mai importante atribuţii<br />
de control al fenomenului evazionist,<br />
sub aspectul permanenţei şi sferei de cuprindere,<br />
îi revine Ministerului Finanţelor<br />
Publice, ca reprezentant al statului şi al<br />
execuţiei bugetului de stat. În cadrul Ministerului<br />
Finanţelor Publice a fost înfiinţat,<br />
la începutul anului 2003, Departamentul de<br />
Administrare Fiscală, prin unificarea tuturor<br />
direcţiilor de administrare fiscala sub un<br />
singur secretar de stat. Prin această reorganizare,<br />
conducerea Ministerului Finanţelor<br />
Publice a urmărit îmbunătăţirea activităţii<br />
de administrare fiscală prin:<br />
- concentrarea resurselor organizaţiei<br />
asupra elaborării şi implementării măsurilor<br />
care au ca rezultat îmbunătăţirea conformării<br />
voluntare şi modernizării sistemului;<br />
- îmbunătăţirea managementului la nivel<br />
naţional a sistemului de administrare fiscală.<br />
Începând cu 1 octombrie 2003, a fost înfiinţată<br />
Agenţia Naţională de Administrare<br />
Fiscală, ca entitate distinctă în structura<br />
Ministerului Finanţelor Publice, care înglobează<br />
toate funcţiile de administrare fiscală<br />
realizate anterior în cadrul departamentului<br />
specializat din Ministerul Finanţelor Publice,<br />
precum şi funcţiile suport care se află<br />
într-o strânsă interdependenţă în realizarea<br />
obiectivelor agenţiei.<br />
Aparatul specializat al Ministerului Finanţelor<br />
Publice acţionează operativ pentru<br />
prevenirea şi combaterea fraudelor, contravenţiilor<br />
şi infracţiunilor la regimul fiscal,<br />
246<br />
vamal şi de preţuri, luând măsurile prevăzute<br />
de lege. Controlul financiar al statului<br />
este organizat şi funcţionează în Ministerul<br />
Finanţelor Publice şi se realizează prin Departamentul<br />
de Control Financiar-fiscal,<br />
Garda Financiară, Autoritatea Naţională a<br />
Vămilor.<br />
Prin lege, dintre atribuţiile ce revin Departamentului<br />
de Control Financiar Fiscal şi<br />
unităţilor subordonate, acesta coordonează,<br />
gestionează şi efectuează achimbul de informaţii<br />
dintre administraţia fiscală din<br />
România şi administraţiile fiscale ale celorlalte<br />
state europene în domeniile TVA şi<br />
accize; asigură culegerea de informaţii fiscale<br />
privind formele, căile, metodele şi<br />
mijloacele de fraudare de către contribuabili<br />
a bugetelor administrate de Agenţia<br />
Naţionala de administrare Fiscală, pe activităţi<br />
şi categorii de contribuabili şi constituirea<br />
unei baze de date în acest sens.<br />
Evaziunea fiscală este unul din fenomenele<br />
economico-sociale complexe de maximă<br />
importanţă cu care statele de astăzi se<br />
confruntă şi ale cărui consecinţe nedorite<br />
caută să le limiteze cât mai mult, eradicarea<br />
fiind, practic, imposibilă. Efectele evaziunii<br />
fiscale se repercutează direct asupra<br />
nivelurilor veniturilor fiscale, conduce la<br />
distorsiuni în mecanismul pieţii şi poate<br />
contribuii la inechităţi (mărirea lor) sociale<br />
datorate „accesului” şi „înclinaţiei” diferite<br />
la evaziunea fiscală din partea contribuabililor.<br />
Dacă nu ar fi decât aceste „rele” aduse<br />
la evaziunea fiscală, (dar ele nu se rezumă<br />
la atât), şi statul ar trebui să se ocupe sistematic<br />
şi eficient de preîntâmpinarea şi limitarea<br />
fenomenului evaziunii fiscale.<br />
Evaziunea fiscală a devenit un fenomen<br />
omniprezent în plan economic şi social.<br />
Amploarea pe care a luat-o evaziunea fiscală<br />
este îngrijorătoare deoarece în lipsa<br />
măsurilor de combatere poate atenta în viitor<br />
la stabilitatea economiei naţionale.<br />
În plan economic o situaţie echilibrată a<br />
bugetului de stat ar conduce la echilibrarea<br />
macroeconomică şi la asigurarea condiţiilor<br />
unei dezvoltări economice.<br />
Pentru combaterea evaziunii fiscale nu
este necesar să se impună sancţiuni drastice,<br />
ci ar trebui realizat un control fiscal<br />
eficient, un sistem legislativ viabil şi poate<br />
în primul rând o educaţie fiscală a contribuabililor.<br />
Legislaţia fiscală trebuie să fie simplă,<br />
clară, precisă şi relativ stabilă, să se facă o<br />
deosebire între cazurile când legile sunt încălcate<br />
cu intenţie de fraudă sau când sunt<br />
încălcate din culpă, din neglijenţă, sau din<br />
cauze independente de voinţa contribuabilului.<br />
Este necesar să se reorganizeze controlul<br />
şi verificările fiscale, să se elaboreze<br />
de către B.N.R. norme clare cu privire la<br />
condiţiile ce trebuie îndeplinite şi documentele<br />
ce trebuie prezentate de persoanele<br />
fizice.<br />
BIBLIOGRAFIE<br />
Iulian Vacarel şi colectivul - ”Finanţe Publice”, Editura Didactica şi Pedagogica, Bucureşti<br />
1992<br />
Dan Drosu Saguna – “Drept financiar şi fiscal”, Editura Oscar Print, Bucureşti 1994<br />
Tatiana Mosteanu – “Presiunea fiscală”<br />
Dorin Clocotici, Gh. Gheorghiu – “Evaziunea fiscală”, Editura Luminalex, Bucureşti<br />
1996<br />
Legea 241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale Publicat în Monitorul<br />
Oficial din 27/07/2005<br />
Comunicarea Comisiei către Consiliul, Parlamentul European şi Comitetul Economic şi<br />
Social European privind o strategie coordonată de îmbunătăţire a luptei împotriva fraudei<br />
în domeniul TVA în Uniunea Europeană – Bruxelles 01.12.2008<br />
247
CONTABILITATEA ROMÂNEASCĂ, ARMONIZATĂ CU DIREC-<br />
TIVELE COMUNITĂŢILOR ECONOMICE EUROPENE ŞI CU<br />
STANDARDELE INTERNAŢIONALE DE CONTABILITATE<br />
248<br />
Maior HERMINA FILIP<br />
Maior SORIN MOSOR<br />
Inspecoratul General de Aviatie – M.A.I.<br />
<strong>Romania</strong>’s EU accesion involves adjusting the romanian legislation, including the<br />
related accounting, at EU provision. Any legislative action in the related accounting at<br />
EU provision, emphasis in a harmonization, simplitude, closeness, flexibility,<br />
compatibility and elimination at overlapping legal. Such a proccess in complex and<br />
usually takes several years.Confronted with economic and social invorement chancing,<br />
<strong>Romania</strong>n accounting is looking for it self in a continous movement between<br />
international and national, between legal and economic.<br />
STATUTUL CONTABILITĂŢII<br />
Contabilitatea - compromis între aşteptări<br />
şi exigenţe?<br />
Confruntată cu mediul economic în care<br />
raporturile sociale sunt mişcătoare, contabilitatea<br />
se prezintă într-o situaţie din ce în<br />
ce mai dificilă pentru a răspunde tuturor<br />
funcţiilor ce-i sunt atribuite: mijloc juridic<br />
de probă, instrument de control şi de dare<br />
de seamă, instrument economic de gestiune,<br />
element de arbitraj între agenţii economici.<br />
Contabilitatea nu este deci numai un instrument,<br />
ea este şi un fenomen social traversat<br />
de contradicţiile societăţii şi a devenit<br />
o miză pentru diferiţii protagonişti<br />
sociali, fiecare încercând să profite în funcţie<br />
de interesele sale. Produsul pe care-1<br />
furnizează nu poate fi decât rezultatul<br />
unui compromis între aşteptări şi exigenţe<br />
multiple.<br />
În fine, evoluţia sistemului contabil<br />
este legată de cea a tehnicii: ca instrument<br />
informatic, va permite înregistrarea unor<br />
cantităţi enorme de date şi combinarea lor în<br />
modurile cele mai variate şi mai complexe;<br />
va fi curând oferită posibilitatea de a întocmi<br />
situaţii financiare diferite, în funcţie<br />
de criterii de evaluare distincte.<br />
Aceasta va permite o deschidere spre multiple<br />
aprecieri care să explice diferitele aspecte<br />
ale realităţii economice. Contabilitatea<br />
va contribui astfel la înfăptuirea democraţiei<br />
economice.<br />
Măsuri întreprinse de contabilitatea românească<br />
pentru armonizarea ei cu cea europeană.<br />
În România s-a vorbit de existenţa<br />
unui program de armonizare contabilă impus<br />
de cel puţin două motive importante:<br />
necesitatea atragerii de investiţii străine şi<br />
dorinţa României de integrare în 2007 în<br />
Uniunea Europeană. Procesul de armonizare<br />
a contabilităţii româneşti cu Standardele<br />
Internaţionale de Contabilitate şi cu<br />
Directiva a IV-a a C.E.E. reprezintă una din<br />
provocările la care a fost supusă cea mai<br />
importantă sursă de informaţie a sistemului<br />
contabil românesc. Programul de armonizare<br />
contabilă din România a dorit „să cureţe”<br />
informaţiile financiar-contabile, să le<br />
dea o imagine „comercială” şi să le „arunce<br />
pe piaţă” pentru a găsi investitori. Cu toate<br />
eforturile făcute, acest program (deşi a fost<br />
îmbunătăţit pe parcurs) conţine încă o serie<br />
de slăbiciuni 251. Dintre acestea dorim să<br />
semnalăm câteva :<br />
a) cheltuieli de constituire sunt conside-<br />
251<br />
Duţescu Adriana, Ghid pentru înţelegerea şi<br />
aplicarea Standardelor Internaţionale de<br />
Contabilitate, Editura CECCAR, Bucureşti, 2001
ate de IAS-uri cheltuieli ale perioadei, pe<br />
când în legislaţia românească ele se capitalizează<br />
în bilanţ ca imobilizări;<br />
b) activele imobilizate sunt recunoscute<br />
de IAS-uri după criteriul utilităţii, în timp<br />
ce în legislaţia românească, după valoarea<br />
lor mai mare de 1.800 lei şi durata de utilizare<br />
mai mare de un an;<br />
c) activele imobilizate sunt reevaluate<br />
conform IAS-urilor după un raţionament<br />
profesional (ori de câte ori este necesar),<br />
în timp ce în legislaţia românească<br />
se admite că pot fi reevaluate (inclusiv de<br />
evaluatori autorizaţi), fără a se preciza<br />
foarte clar cum se va proceda;<br />
d) formatul situaţiilor financiare anuale<br />
în viziunea IAS-urilor nu are o formă prestabilită,<br />
pe când în legislaţia românească<br />
ele sunt strict stabilite.<br />
Un proces similar de îmbunătăţire va<br />
cunoaşte sistemul de contabilitate publică.<br />
Aceste îmbunătăţiri au fost prezentate în<br />
revista de profil de către Direcţia Generală<br />
a Contabilităţii Publice din ministerul de resort<br />
252 . În perspectiva aderării României la<br />
Uniunea Europeană, în documentul de poziţie<br />
cu privire la acceptarea acquis-ului<br />
comunitar au fost deschise mai multe capitole<br />
de negociere, printre care şi capitolul<br />
29 „Prevederi financiare şi bugetare”, prin<br />
care România se angajează să realizeze reforma<br />
contabilităţii publice, obiectiv care a<br />
fost inclus şi prevăzut a se analiza în programele<br />
de guvernare începând cu anul<br />
2001. Până la finele trimestrului III al anului<br />
2005 se finalizează etapa de analiză a<br />
sistemului de contabilitate publică, urmând<br />
să se implemeteze în tot sectorul bugetar<br />
începand cu 1 ianuarie 2006.<br />
Ministerului Finanţelor Publice i-a revenit<br />
sarcina restructurării contabilităţii bugetare<br />
prin „Suplimentarea contabilităţii de<br />
fluxuri de lichidităţi cu contabilitatea de<br />
obligaţii”, cu termen de realizare decembrie<br />
252<br />
Revista "Finanţe publice şi contabilitate", aprilie<br />
2004, Ilie Doina, Horobeanu Sofia Imbunătăţirea<br />
organizării şi performanţei sistemului de contabilitate<br />
publică.<br />
249<br />
2002 253 . Obiectivul s-a concretizat prin elaborarea<br />
Normelor metodologice privind organizarea<br />
şi conducerea contabilităţii patrimoniului<br />
la instituţiile publice, a Planului<br />
de conturi pentru instituţii publice, precum<br />
şi a Monografiei privind înregistrarea în<br />
contabilitate a principalelor operaţiuni care<br />
au fost aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor<br />
publice nr. 1746/17 decembrie<br />
2002.<br />
În perioada ianuarie-aprilie 2003, Direcţia<br />
generală a contabilităţii publice a beneficiat<br />
de asistenţă externă acordată de experţi<br />
de la Glasgow Caledonian University<br />
din Marea Britanie, în cadrul proiectului de<br />
twinning RO 01/IB/FI-09 TL, finanţat din<br />
fonduri PHARE. Experţii scoţieni au analizat<br />
reglementările elaborate şi aprobate prin<br />
Ordinul ministrului finanţelor publice nr.<br />
1746/2002 iar la finele derulării acestui<br />
proiect, au formulat propuneri cu privire la<br />
reflectarea în contabilitate a operaţiunilor<br />
privind reevaluarea şi amortizarea activelor<br />
fixe ale instituţiilor publice, constituirea de<br />
provizioane pentru depreciere, precum şi<br />
alte elemente ce definesc contabilitatea pe<br />
baza drepturilor constatate. Pe baza acestor<br />
recomandări şi în conformitate cu prevederile<br />
Regulamentului Comisiei Comunităţii<br />
Europene nr. 2909/2000 privind managementul<br />
contabil al activelor fixe ale Comunităţii<br />
Europene a fost elaborată Ordonanţa<br />
Guvernului nr. 81/28.08.2003 privind reevaluarea<br />
şi amortizarea activelor fixe aflate<br />
în patrimoniul instituţiilor publice şi Ordinul<br />
ministrului finanţelor publice nr.<br />
1487/30.10.2003 pentru aprobarea Normelor<br />
metodologice privind reevaluarea şi<br />
amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul<br />
instituţiilor publice şi al persoanelor juridice<br />
fără scop patrimonial.<br />
253<br />
Ordinul ministrului finanţelor publice nr.<br />
1746/17.12.2002 pentru aprobarea Normelor<br />
metodologice privind organizarea şi conducerea<br />
contabilităţii patrimoniului instituţiilor publice, a<br />
Planului de conturi pentru instituţii publice şi a<br />
Monografiei privind înregistrarea în contabilitate a<br />
principalelor operaţiuni, publicat in Monitorul Oficial<br />
al României nr.36/23.01.2003
Având în vedere că reevaluarea patrimoniului<br />
activelor fixe ale instituţiilor publice<br />
254 a reprezentat o acţiune de anvergură,<br />
iar aceasta, simultan cu punerea în<br />
aplicare a sistemului de evidenţiere a amortizării<br />
de către instituţiile publice, reprezenta<br />
o condiţie importantă în armonizarea<br />
sistemului de evidenţă a activelor fixe, s-a<br />
stabilit ca punerea în aplicare a noilor reglementări<br />
contabile să se facă, începând cu<br />
1 ianuarie 2006. Urmare a concluziilor desprinse<br />
din acţiunea de experimentare şi a<br />
recomandărilor experţilor scoţieni a fost<br />
elaborată o nouă formă a reglementărilor<br />
contabile menţionate mai sus.<br />
Noua formă a reglementărilor contabile<br />
privind organizarea şi conducerea contabilităţii<br />
patrimoniului la instituţiile publice, a<br />
Planului de conturi pentru instituţii publice,<br />
precum şi a Monografiei privind înregistrarea<br />
în contabilitate a principalelor operaţiuni<br />
au fost aprobate prin Ordinul ministrului<br />
finanţelor publice nr. 1461/2004, pe<br />
baza acestuia desfăşurându-se exerciţiul<br />
experimental al anului 2005. Potrivit prevederilor<br />
art. 74 din Legea privind finanţele<br />
publice nr. 500/11.07.2002, contabilitatea<br />
publică va cuprinde :<br />
a) contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor<br />
bugetare care să reflecte încasarea veniturilor<br />
şi plata cheltuielilor aferente exerciţiului<br />
bugetar ;<br />
b) contabilitatea generală bazată pe<br />
principiul constatării drepturilor şi obligaţiilor,<br />
care să reflecte evoluţia situaţiei financiare<br />
şi patrimoniale, precum şi a excedentului<br />
sau a deficitului patrimonial;<br />
c) contabilitatea destinată analizării<br />
costurilor programelor aprobate.<br />
Noul sistem de contabilitate publică trebuie<br />
să organizeze informaţiile economice,<br />
financiare şi bugetare, astfel încât să ofere<br />
informaţii contabile cu privire la patrimoniul<br />
aflat în administrare şi modul de implementare<br />
a bugetului. Noile reglementări<br />
elaborate sunt perfecţionate şi definiti-<br />
254 OG nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea<br />
activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice<br />
250<br />
vate în cadrul unui nou proiect de twinning<br />
finanţat din fonduri PHARE intitulat „îmbunătăţirea<br />
organizării şi performanţei sistemului<br />
de contabilitate publică” - RO<br />
02/IB-FI-04, prin care experţi din Ministerul<br />
Economiei şi Finanţelor din Italia şi Ministerul<br />
Economiei, Finanţelor şi Industriei<br />
din Franţa sprijină eforturile specialiştilor<br />
din Ministerul Finanţelor Publice în armonizarea<br />
legislaţiei naţionale în domeniul<br />
contabilităţii publice cu legislaţia europeană<br />
şi Standardele Internaţionale de Contabilitate<br />
pentru Sectorul Public (IPSAS). Normele<br />
metodologice privind organizarea şi<br />
conducerea contabilităţii patrimoniului instituţiilor<br />
publice şi Planul de conturi pentru<br />
instituţiile publice si instrucţiunile de aplicare<br />
a acestuia, au fost aplicate experimental<br />
în trimestrul I al anului 2005, in paralel<br />
cu reglementările existente, de către instituţiile<br />
publice prevăzute în Ordinul ministrului<br />
finanţelor publice nr. 1461/2004.<br />
Analiza aplicării experimentale precum şi<br />
publicarea formei finale a Planului de conturi<br />
pentru instituţiile publice, a fost planificată<br />
să se desfaşoare pe parcursul trimestrului<br />
III.<br />
Tot în vederea armonizării evidenţei activelor<br />
fixe ale instituţiilor publice cu noul<br />
sistem contabil, începând cu 1 ianuarie<br />
2005 s-au aplicat prevederile H.G. nr.<br />
2139/30.11.2004 privind reclasificarea<br />
mijloacelor fixe ale instituţiilor. Această reclasificare<br />
a activelor fixe aduce ca grad de<br />
noutate desfiinţarea a trei grupe de active<br />
fixe din cele şase stabilite anterior prin<br />
H.G. nr. 964/1998.<br />
Prevederile H.G. nr. 2139/30.11.2004,<br />
reprezintă încă un pas în corelarea evidenţei<br />
tehnic-operative cu cele trei grupe de conturi<br />
ale activelor fixe, din noul Plan de<br />
Conturi: 212 : construcţii; 213 : instalaţii<br />
tehnice, mijloace de transport, animale şi<br />
plantaţii; 214 : mobilier, aparatură birotică ,<br />
echipamente de protecţie a valorilor umane<br />
şi materiale şi alte active corporale.<br />
Pe baza concluziilor desprinse ca urmare<br />
a aplicării experimentale şi a propunerilor<br />
efectuate de alte instituţii publice, re-
glementările au făcut obiectul unor completări,<br />
fiind aprobate prin Ordinul Ministrului<br />
Finanţelor Publice nr. 1917/2005 255 şi<br />
s-au aplicat de instituţiile publice începând<br />
cu 1 ianuarie 2006.<br />
Problemele unei reforme contabile în<br />
etapa actuală<br />
În ţările cu o economie centralizată,<br />
contabilitatea serveşte la urmărirea şi controlul<br />
executării planificărilor naţionale. Ea<br />
are de asemenea ca obiective păstrarea bunurilor<br />
publice, supravegherea financiară şi<br />
obţinerea statisticilor macroeconomice.<br />
Contabilitatea instituţiilor publice are deci o<br />
orientare puternic marcată de nevoile de informare<br />
macroeconomică. Începând cu<br />
schimbările intervenite odată cu deschiderea<br />
spre economia de piaţă, contabilitatea<br />
publică cunoaşte o creştere a importanţei<br />
sale. În această perioadă, se aşteaptă de la<br />
contabilitate să fie nu atât un ghid, cât un<br />
motor al dezvoltării economiei de piaţă.<br />
Reforma contabilă devine necesară deoarece<br />
trebuie să satisfacă grupuri noi de utilizatori.<br />
Numeroasele obstacole trebuie în acest<br />
timp depăşite: adoptarea normelor internaţionale<br />
pentru a câştiga încrederea potenţialilor<br />
investitori străini, crearea unei profesiuni<br />
contabile independente, fără a emite<br />
probleme specifice, cum ar fi evaluarea<br />
activelor întreprinderilor privatizate, luarea<br />
în considerare a hiperinflaţiei, naşterea pieţelor<br />
financiare, noul rol al fiscalităţii ca<br />
pârghie de intervenţie economică. Dar, în<br />
afară de aceasta, o întreagă nouă reprezentare<br />
a activităţii economice trebuie asimilată<br />
de către contabilii locali: acceptarea şi<br />
asumarea incertitudinii şi a riscului, încredere<br />
în tranzacţiile pe credit, o nouă concepţie<br />
asupra întreprinderii şi capitalului, un<br />
joc de transparenţă a informaţiilor, simţ al<br />
responsabilităţii.<br />
255<br />
Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr.<br />
1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice<br />
privind organizarea şi conducerea contabilităţii<br />
instituţiilor publice, planul de conturi pentru<br />
instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a<br />
acestuia, publicat în monitorul Oficial al României,<br />
Partea I, nr. 1186 şi 1186 bis din 29 decembrie 2005<br />
251<br />
Monism sau dualism contabil?<br />
Deşi sensul celor două concepte urcă<br />
mult în istorie, prezenţa lor în literatura românească<br />
este de dată destul de recentă.<br />
Este drept, mai mulţi autori români au<br />
analizat în operele lor posibilitatea organizării<br />
sistemului contabil într-un singur<br />
circuit sau în două circuite. Fără să fie<br />
denumite ca atare, cele două tipuri de organizare<br />
şi de prelucrare a informaţiilor ne<br />
conduceau spre conceptele de monism şi<br />
dualism contabil. În mod evident, într-o<br />
economie (cea socialistă) în care problemele<br />
de evaluare şi de satisfacere a cerinţelor<br />
informaţionale ale terţilor erau<br />
puţin dezvoltate, organizarea contabilităţii<br />
într-un singur circuit sau în două nu avea<br />
semnificaţia de astăzi.<br />
În cazul utilizării conceptului organizării<br />
în două circuite se folosesc două rânduri de<br />
conturi:<br />
- Primul, orientat spre o descriere de tip<br />
financiar a activităţii întreprinderii, asigură<br />
o evidenţă a cheltuielilor de producţie<br />
şi o calculaţie a costurilor pe elemente<br />
primare la nivel de întreprindere;<br />
- Cel de-al doilea, orientat spre o reflectare<br />
de tip economic a procesului de producţie,<br />
este destinat evidenţierii şi calculării<br />
cheltuielilor în raport cu destinaţia lor economică.<br />
Între cele două rânduri de conturi se pot<br />
stabili sau nu corespondenţe. Dacă se stabilesc<br />
corespondenţe, cheltuielile sunt colectate<br />
mai întâi pe elemente primare, iar apoi<br />
repartizate în raport cu destinaţia lor economică.<br />
Dacă nu se stabilesc corespondenţe,<br />
cele două rânduri de conturi funcţionează în<br />
mod paralel şi independent. Autonomia lor<br />
se asigură prin folosirea unor conturi de reflectare<br />
sau de decontări interne asociate<br />
conturilor de bilanţ. În situaţia în care se<br />
foloseşte conceptul organizării contabilităţii<br />
într-un singur circuit, evidenţa şi calculaţia<br />
costurilor sunt orientate numai în<br />
raport cu destinaţia lor economică, şi<br />
anume pe perioade şi locuri de gestiune, iar<br />
în cadrul lor pe feluri de purtători de valoare<br />
şi articole de calculaţie. Pentru re-
252<br />
alizarea contabilităţii în acest profil se foloseşte<br />
un singur rând de conturi.<br />
Determinarea cheltuielilor pe elemente<br />
primare, la nivel de întreprindere, se face<br />
periodic la întocmirea dării de seamă. În<br />
acest scop se prelucrează pe un plan superior<br />
datele furnizate de conturile folosite<br />
pentru evidenţierea cheltuielilor în raport<br />
cu destinaţia lor economică.<br />
a) Monismul formal sau sistemul<br />
contabil într-un singur circuit este acea<br />
organizare prin care contabilitatea de gestiune<br />
(contabilitatea analitică) este complet<br />
integrată în sistemul contabil. Monismul<br />
formal cunoaşte două expresii practice:<br />
monismul formal integral, prin care<br />
contabilitatea este ţinută integral cu ajutorul<br />
conturilor şi monismul formal atenuat,<br />
prin care una sau mai multe părţi<br />
ale contabilităţii analitice sunt tratate fără<br />
să se recurgă la conturi, cu ajutorul unor<br />
tabele separate.<br />
b) Dualismul formal sau sistemul<br />
contabil în două circuite este acea<br />
organizare ce permite o disociere netă între<br />
contabilitatea financiară, care poate face<br />
obiectul unei normalizări, şi contabilitatea<br />
de gestiune, pentru care regula de bază este<br />
„no admittance except on business” (nu este<br />
admisă decât pentru uzul întreprinderii).<br />
Monismul material este acea organizare<br />
a sistemului contabil prin care este licitat<br />
un singur tip de evaluare, de obicei cea<br />
economică. Dualismul material sau pluralismul<br />
material este acea organizare a<br />
sistemului contabil care presupune existenţa<br />
şi operaţionalitatea a două sau mai<br />
multor tipuri de evaluare: economică, fiscală,<br />
financiară etc. Monismul informaţional<br />
reprezintă acea expresie a monismului<br />
prin care informaţia contabilă este<br />
orientată către un singur tip de utilizator,<br />
de obicei conducerea întreprinderii.<br />
Tendinţe în evoluţia planului contabil<br />
românesc. România adoptă, începând cu 1<br />
ianuarie 1994, un sistem contabil de inspiraţie<br />
franceză, fundamentat pe: un dualism<br />
formal, un dualism material (evaluare<br />
economică şi evaluare fiscală) şi un pluralism<br />
informaţional, dar cu o vădită orientare<br />
spre satisfacerea interesului statal. 256<br />
Clasificările internaţionale relativ recente,<br />
ca şi analiza valorilor culturale în contabilitate<br />
ne arată că opţiunea românească se<br />
situează pe făgaşul argumentelor de<br />
esenţă. Cât priveşte evoluţia viitoare a<br />
contabilităţii româneşti, ea se înscrie pe linia<br />
viitoarelor transformări economice şi<br />
sociale, tendinţelor de evoluţie a contabilităţii<br />
de pe plan mondial, alinierii Planului<br />
contabil al instituţiilor publice la Planul<br />
contabil general (aderarea la procesul de<br />
normalizare contabilă internaţională).<br />
OBIECTUL CONTABILITĂŢII<br />
PUBLICE<br />
Instituţiile publice au obligaţia să organizeze<br />
si să conducă contabilitatea proprie,<br />
respectiv contabilitatea financiară şi după<br />
caz, contabilitatea de gestiune 257 .<br />
Contabilitatea, ca activitate specializată<br />
în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea<br />
şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor<br />
proprii, precum şi a rezultatelor<br />
obţinute din activitatea instituţiilor publice,<br />
trebuie să asigure înregistrarea cronologică<br />
şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi<br />
păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia<br />
financiară, performanţa financiară şi fluxurile<br />
de trezorerie, atât pentru cerinţele interne<br />
ale acestora, cât şi pentru utilizatori<br />
externi: guvernul, parlamentul, creditorii,<br />
clienţii, dar şi alţi utilizatori (organismele<br />
financiare internaţionale).<br />
Contabilitatea instituţiilor publice asigură<br />
informaţii ordonatorilor de credite cu privire<br />
la execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli,<br />
rezultatul execuţiei bugetare, patrimoniul<br />
aflat în administrare, rezultatul patrimonial<br />
(economic), costul programelor aprobate<br />
prin buget, dar şi informaţii necesare pentru<br />
întocmirea contului general anual de<br />
execuţie a bugetului de stat, a contului anual<br />
de execuţie a bugetului asigurărilor sociale<br />
de stat şi fondurilor speciale.<br />
256<br />
Dumitru Marin - Contabilitatea instituţiilor<br />
publice, Editura AISM, Bucureşti 2002<br />
257 Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1.917<br />
din 12 decembrie 2005
Instituţiile publice reprezintă denumirea<br />
generică ce include Parlamentul, Administraţia<br />
Prezidenţială, ministerele, celelalte<br />
organe de specialitate ale administraţiei publice,<br />
alte autorităţi publice, instituţiile publice<br />
autonome, precum şi instituţiile din<br />
subordinea acestora, indiferent de modul de<br />
finanţare a acestora. 258<br />
Instituţiile 259 publice reprezintă denumirea<br />
generica ce include comunele, oraşele,<br />
municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti,<br />
judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile<br />
şi serviciile publice din subordinea<br />
acestora, cu personalitate juridică, indiferent<br />
de modul de finanţare a activităţii<br />
acestora.<br />
Potrivit reglementarilor existente în domeniul<br />
finanţelor publice şi a contabilităţii,<br />
contabilitatea publică cuprinde:<br />
‣ contabilitatea veniturilor şi<br />
cheltuielilor bugetare, care să reflecte încasarea<br />
veniturilor şi plata cheltuielilor aferente<br />
exerciţiului bugetar;<br />
‣ contabilitatea trezoreriei statului;<br />
‣ contabilitatea generală bazată pe<br />
principiul constatării drepturilor şi obligaţiilor,<br />
care să reflecte evoluţia situaţiei financiare<br />
şi patrimoniale, precum şi excedentul<br />
sau deficitul patrimonial;<br />
‣ contabilitatea destinată analizării<br />
costurilor programelor aprobate.<br />
Instituţiile publice, au obligaţia sa conducă<br />
contabilitatea în partidă dublă cu ajutorul<br />
conturilor prevăzute în planul de conturi<br />
general.<br />
Planul de conturi general cuprinde următoarele<br />
clase de conturi:<br />
- clasa 1 „Conturi de capitaluri”;<br />
- clasa 2 „Conturi de active fixe”;<br />
- clasa 3 „Conturi de stocuri si producţie<br />
în curs de execuţie”;<br />
- clasa 4 „Conturi de terţi”;<br />
- clasa 5 „Conturi la trezoreria statului<br />
şi banci comerciale”;<br />
- clasa 6 „Conturi de cheltuieli”;<br />
258 Legea finanţelor publice nr. 500/2002<br />
259<br />
Ordonanţa de urgentă a Guvernului privind<br />
finanţele publice locale nr. 45/2003<br />
253<br />
- clasa 7 „Conturi de venituri si finanţări”.<br />
În cadrul claselor există mai multe grupe<br />
de conturi, iar grupele sunt dezvoltate pe<br />
conturi sintetice de gradul I si II. Conturile<br />
sintetice pot fi dezvoltate în conturi analitice<br />
în funcţie de specificul activităţii şi de<br />
necesităţile proprii de informare. Cu ajutorul<br />
acestor conturi, instituţiile publice înregistrează<br />
operaţiunile economico-financiare<br />
pe baza principiilor contabilităţii de drepturi şi<br />
obligaţii (de angajamente), respectiv în<br />
momentul creării, transformării sau dispariţiei/anulării<br />
unei valori economice, a unei<br />
creanţe sau unei obligaţii. Corespondentele<br />
stabilite în cadrul funcţiunii fiecărui cont prin<br />
prezentele norme nu sunt limitative. Ele pot fi<br />
dezvoltate în cadrul fiecărei instituţii, cu<br />
respectarea conţinutului economic al<br />
operaţiunii respective, a cerinţelor<br />
contabilităţii bazată pe principiul drepturilor şi<br />
obligaţiilor şi a prevederilor legale în vigoare.<br />
ORGANIZAREA ONTABILITĂŢII<br />
IMOBILIZĂRILOR LA INSTITUŢIILE<br />
PUBLICE<br />
Activele fixe reprezintă o componentă<br />
importantă a patrimoniului instituţiilor publice<br />
cuprinzând bunuri şi valori destinate<br />
utilizării pe termen lung în activitatea<br />
acestora. În contabilitatea instituţiilor publice<br />
se disting următoarele categorii de active<br />
fixe:<br />
• Active fixe necorporale;<br />
• Active fixe corporale;<br />
• Active fixe financiare.<br />
ACTIVELE FIXE NECORPORALE<br />
Activele fixe necorporale sunt active<br />
fixe fără substanţă fizică, care se utilizează<br />
pe o perioadă mai mare de un an.<br />
În cadrul activelor fixe necorporale se<br />
cuprind:<br />
‣ Cheltuieli de dezvoltare;<br />
‣ Brevete, certificate de înregistrare,<br />
mărci, alte titluri de protecţie a drepturilor<br />
de proprietate intelectuală, licenţe şi alte<br />
valori similare;<br />
‣ Alte active fixe necorporale;
‣ Înregistrări ale evenimentelor cultural-sportive;<br />
‣ Alte active necorporale în curs de<br />
execuţie.<br />
Activele fixe necorporale se evaluează,<br />
corespunzător celor patru momente: la intrarea<br />
în patrimoniu; la inventar; la bilanţ;<br />
la ieşirea din patrimoniu.<br />
Evaluarea iniţială a activelor fixe necorporale.<br />
Potrivit art. 12 din OG nr.<br />
81/2003, prin valoarea de intrare a activelor<br />
fixe necorporale se înţelege: costul de achiziţie<br />
pentru activele fixe necorporale procurate<br />
cu titlu oneros; costul de producţie<br />
pentru activele fixe necorporale construite<br />
sau produse de instituţiile publice; valoarea<br />
justă pentru activele fixe necorporale dobândite<br />
cu titlu gratuit.<br />
Valoarea justă se determină pe baza raportului<br />
întocmit de specialişti şi cu aprobarea<br />
ordonatorului de credite, sau pe baza<br />
unor evaluări efectuate, de regulă, de evaluatori<br />
autorizaţi. Un element necorporal raportat<br />
drept cheltuială într-o perioadă nu<br />
poate fi recunoscut ulterior ca parte din<br />
costul unui activ necorporal.<br />
Cheltuieli ulterioare ale activelor fixe<br />
necorporale<br />
Cheltuieli cu reparaţiile şi modernizările<br />
Cheltuielile ulterioare (de reparaţii)<br />
efectuate cu un activ fix necorporal după<br />
cumpărarea sau finalizarea sa, se înregistrează<br />
în conturile de cheltuieli atunci când<br />
sunt efectuate. Acestea au ca scop restabilirea<br />
stării tehnice iniţiale. Cheltuielile ulterioare<br />
(de modernizare) vor majora costul<br />
activului fix corporal atunci când au ca<br />
efect îmbunătăţirea performanţelor faţă de<br />
parametrii stabiliţi iniţial.<br />
Prevederi referitoare la amortizare.<br />
Valoarea amortizabilă reprezintă valoarea<br />
contabilă a activului fix necorporal ce trebuie<br />
înregistrată în mod sistematic pe parcursul<br />
duratei de viaţă utile. Instituţiile publice<br />
amortizează activele fixe necorporale<br />
utilizând metoda amortizării liniare, pe durata<br />
stabilită prin OG nr. 81/2003 aprobată<br />
prin Legea nr. 493/2003.<br />
254<br />
Evaluarea activelor fixe necorporale<br />
la inventar<br />
Ajustările pentru deprecierea activelor<br />
fixe necorporale. Ajustările de valoare<br />
cuprind toate corecţiile destinate să ţină<br />
seama de reducerile valorilor activelor individuale,<br />
stabilite la data bilanţului, indiferent<br />
dacă acea reducere este sau nu definitivă.<br />
Deprecierile de valoare se vor reflecta<br />
în contabilitate sub forma amortizărilor, în<br />
cazul în care acestea sunt definitive, şi sub<br />
forma ajustărilor, în cazul în care deprecierea<br />
este latentă;<br />
Evaluarea activelor fixe necorporale<br />
la ieşirea din patrimoniu<br />
Activele fixe necorporale se vor descărca<br />
din gestiunea instituţiei la valoarea<br />
contabilă. În cazul recuperării integrale a<br />
amortizării, activul fix se scade din evidenţă,<br />
prin casare. În cazul nerecuperării<br />
integrale, pe calea amortizării, a valorii<br />
contabile a activelor fixe necorporale<br />
scoase din funcţiune, valoarea rămasă neamortizabilă<br />
se include în cheltuielile instituţiilor<br />
publice, integral, la momentul<br />
scoaterii din funcţiune.<br />
Reevaluarea activelor fixe necorporale.<br />
Activele fixe necorporale se reevaluează<br />
numai în cazul în care există o reglementare<br />
guvernamentală în acest sens.<br />
Activele fixe necorporale în curs de<br />
execuţie. Avansuri şi active fixe necorporale<br />
în curs de execuţie – cuprind avansurile<br />
acordate furnizorilor de active fixe necorporale<br />
(contul 234) şi activele fixe necorporale<br />
neterminate până la sfârşitul perioadei,<br />
evaluate la costul de producţie sau costul de<br />
achiziţie, după caz (contul 233).<br />
Evaluarea la data bilanţului. Activele<br />
fixe necorporale trebuie prezentate în bilanţ<br />
la costul acestora (de achiziţie sau de producţie),<br />
mai puţin amortizarea şi provizioanele<br />
cumulate din depreciere.<br />
ACTIVELE FIXE CORPORALE<br />
Activele fixe corporale sunt active fixe<br />
care îndeplinesc cumulativ două condiţii:<br />
au valoarea de intrare mai mare decât limita<br />
stabilită prin HG şi durata normală de
255<br />
funcţionare mai mare de un an. În categoria<br />
activelor fixe corporale se cuprind: terenuri:<br />
ct. 2111, amenajări la terenuri: ct. 2112,<br />
construcţii: ct. 212, instalaţii tehnice, mijloace<br />
de transport, animale şi plantaţii: ct.<br />
213, mobilier, aparatură birotică, echipamente<br />
de protecţie a valorilor umane şi<br />
materiale şi alte active corporale: ct. 214,<br />
alte active ale statului: ct. 215, active fixe<br />
corporale în curs: ct. 231.<br />
La instituţiile publice sunt asimilate şi<br />
înregistrate ca active fixe corporale următoarele:<br />
bunurile de natura armamentului şi<br />
tehnicii de luptă; bunurile din patrimoniul<br />
cultural – naţional; animalele şi păsările<br />
pentru reproducere, plantaţiile de arbori şi<br />
arbuşti; investiţiile efectuate la active fixe<br />
luate cu chirie; investiţiile efectuate la activele<br />
fixe, în scopul îmbunătăţirii parametrilor<br />
tehnici iniţiali prin majorarea valorii<br />
de intrare a activului fix. Sunt considerate<br />
active fixe corporale, dar care nu se supun<br />
amortizării: bunurile aflate în proprietatea<br />
publică a statului, inclusiv investiţiile efectuate<br />
la acestea; terenurile; bunurile utilizate<br />
în baza unui contract de închiriere; bunurile<br />
de natura armamentului şi tehnicii de<br />
luptă.<br />
Contabilitatea sintetică a activelor corporale<br />
se ţine pe categorii, iar contabilitatea<br />
analitică se ţine pe fiecare obiect de evidenţă<br />
(obiect singular sau complex de obiecte<br />
cu toate dispozitivele şi accesoriile<br />
acestuia, destinat să îndeplinească în mod<br />
independent, în totalitate, o funcţie distinctă).<br />
Pentru organizarea evidenţei analitice se<br />
utilizează următoarele tipuri de formulare:<br />
- Registrul numerelor de inventar, ce<br />
serveşte pentru numerotarea şi înscrierea<br />
datelor de identificare a activelor fixe;<br />
- Fişa mijlocului fix, ce serveşte ca document<br />
de evidenţă analitică a activelor fixe<br />
şi cuprinde: denumirea şi codul activului<br />
fix, data intrării, durata normală de funcţionare,<br />
norma de amortizare.<br />
Evaluarea iniţială a activelor fixe corporale<br />
se efectuează potrivit prevederilor<br />
art. 12 din OUG nr. 81/2003 privind reevaluarea<br />
şi amortizarea activelor fixe aflate<br />
în patrimoniul instituţiilor publice, astfel: la<br />
costul de achiziţie, pentru cele procurate cu<br />
titlu oneros; la costul de producţie, pentru<br />
cele construite sau produse de instituţie; la<br />
valoarea justă, pentru cele intrate pe alte căi<br />
decât prin achiziţie sau producţie (donaţii,<br />
sponsorizări). Valoarea justă se determină<br />
pe baza raportului întocmit de specialişti şi<br />
cu aprobarea ordonatorului de credite sau<br />
pe baza unor evaluări efectuate de evaluatori<br />
autorizaţi. Activele fixe corporale pot<br />
intra în instituţiile publice pe mai multe căi:<br />
prin achiziţie; prin transfer, subvenţii, plusuri<br />
de inventar şi dezmembrări, donaţii,<br />
dotare; prin investigaţii; prin leasing; prin<br />
închiriere.<br />
Înregistrarea în contabilitate a intrării în<br />
patrimoniul instituţiilor publice a activelor<br />
fixe primite prin transfer, fără plată se face<br />
în baza Procesului – verbal de predare –<br />
preluare (potrivit art. 6 anexa nr. 1 din HG<br />
nr. 841/1995, modificată). Înregistrarea în<br />
contabilitate a intrări în patrimoniul instituţiei<br />
a activului fix se face în baza facturii<br />
furnizorului şi a Procesului – verbal de recepţie.<br />
Valoarea de intrare este dată de<br />
costul de achiziţie, format din preţul unitar,<br />
TVA-ul aferent, cheltuielile de montaj şi<br />
cheltuielile de transport. La fiecare final de<br />
exerciţiu financiar, în urma efectuării operaţiei<br />
de inventariere, activele fixe corporale<br />
se aduc la valoarea actuală, determinată<br />
pe baza valorii juste. Diferenţa dintre valoarea<br />
justă şi valoarea contabilă înregistrată,<br />
se va înregistra ca rezervă din reevaluare.<br />
Prevederi referitoare la amortizare.<br />
Instituţiile publice amortizează activele fixe<br />
corporale utilizând metoda amortizării liniare<br />
260 . Înregistrarea amortizării lunare se<br />
face în baza începând cu luna următoare<br />
punerii în funcţiune, până la recuperarea<br />
integrală a valorii de intrare. Amortizarea<br />
activelor fixe corporale date cu chirie, în<br />
260 art. 15 din OG nr. 81/2003 privind reevaluarea şi<br />
amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul<br />
instituţiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al<br />
României, Partea I, nr. 624 din 31 august 2003
concesiune sau în folosinţă gratuită, se calculează<br />
de către instituţiile publice care le<br />
au în patrimoniu. Amortizarea investiţiilor<br />
efectuate la activele fixe corporale închiriate<br />
de instituţiile publice se înregistrează de<br />
către instituţiile publice care au efectuat investiţiile,<br />
pe perioada contractului sau pe<br />
durata normală de utilizare rămasă, după<br />
caz. La încetarea contractului, valoarea investiţiilor<br />
nediminuată cu amortizarea calculată<br />
se cedează instituţiei publice care le<br />
are în patrimoniu sau agentului economic,<br />
pentru a majora corespunzător valoarea de<br />
intrare a activelor fixe corporale.<br />
Cheltuieli ulterioare<br />
Cheltuieli de reparaţii la active fixe.<br />
Cheltuielile privind reparaţiile de orice fel,<br />
ce se fac la activele fixe, au ca scop restabilirea<br />
stării tehnice iniţiale prin înlocuirea<br />
componentelor uzate. Înregistrarea în contabilitate<br />
a lucrărilor efectuate de către furnizori<br />
se face în baza facturii emise de către<br />
aceştia şi a Procesului – verbal de recepţie a<br />
lucrărilor şi trebuie recunoscut ca o cheltuială<br />
în perioada în care este efectuată.<br />
Cheltuieli de modernizare la active<br />
fixe. Cheltuielile efectuate la activele fixe<br />
în scopul modernizării acestora trebuie sa<br />
aibă ca efect îmbunătăţirea performanţelor<br />
faţă de parametrii funcţionali stabiliţi iniţial.<br />
Pentru clădiri şi construcţii, lucrările de<br />
modernizare trebuie să aibă ca efect sporirea<br />
gradului de confort şi ambient. (conform<br />
prevederilor art. 9 pct. 7 din OMFP<br />
nr. 1487/2003). Valoarea investiţiilor efectuate<br />
la activele fixe preluate în concesiune,<br />
închiriere sau locaţie de gestiune se scade<br />
din contabilitatea instituţiei publice care lea<br />
efectuat şi se înregistrează în contabilitatea<br />
instituţiei care le are în proprietate pentru<br />
a majora corespunzător valoarea de intrare<br />
a activelor fixe respective, potrivit<br />
contractelor încheiate.<br />
Proprietatea publică (pentru clădiri).<br />
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr.<br />
213/1998 privind proprietatea publică şi regimul<br />
juridic al acesteia, dreptul de proprietate<br />
publică aparţine statului sau unităţilor<br />
administrativ – teritoriale, asupra bunurilor<br />
256<br />
care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt<br />
de uz sau interes public.<br />
Domeniul public al statului sau unităţilor<br />
administrativ – teritoriale este alcătuit<br />
din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4)<br />
din Constituţie, din cele stabilite în Anexa<br />
1, care face parte integrantă din Legea nr.<br />
213/1998 privind proprietatea publică şi regimul<br />
juridic al acesteia şi din orice alte<br />
bunuri care, potrivit legii sau prin natura<br />
lor, sunt de uz sau interes public şi sunt dobândite<br />
de stat sau de unităţile administrativ<br />
– teritoriale prin modurile prevăzute de<br />
lege.<br />
Domeniul privat al statului sau unităţilor<br />
administrativ – teritoriale este alcătuit<br />
din bunuri aflate în proprietatea lor şi care<br />
nu fac parte din domeniul public.<br />
Trecerea activelor fixe corporale dintrun<br />
domeniu în altul se face potrivit prevederilor<br />
art. 8, 9 şi 10 din Legea nr.<br />
213/1998 privind proprietatea publică şi regimul<br />
juridic al acesteia.<br />
Trecerea clădirilor din domeniul public<br />
al statului în domeniul privat al statului se<br />
face în baza prevederilor HG şi a Protocolului<br />
de predare – primire.<br />
Închirierea activelor fixe corporale<br />
(pentru clădiri). Potrivit prevederilor art.<br />
14 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea<br />
publică şi regimul juridic al acesteia,<br />
instituţiile publice pot închiria bunurile din<br />
proprietatea publică a statului sau a unităţilor<br />
administrativ - teritoriale. Închirierile<br />
se aprobă prin hotărâre a guvernului, iar<br />
sumele încasate din închiriere se fac venit<br />
la bugetul de stat. În cazul în care închirierea<br />
se efectuează de către titularul dreptului<br />
de administrare, acesta are dreptul să încaseze<br />
din chirie o cotă-parte stabilită prin<br />
actul normativ prin care s-a aprobat închirierea.<br />
Exemplu: Pentru o clădire dată cu chirie<br />
de un organ de specialitate al administraţiei<br />
publice centrale, dacă chiriaşul efectuează<br />
unele lucrări de investiţii: recompartimentări,<br />
înlocuiri uşi, ferestre şi acoperiş, refacere<br />
instalaţii, toate lucrările având drept<br />
rezultat îmbunătăţirea confortului şi eco-
nomii la utilităţi, acesta va proceda la<br />
amortizarea investiţiei corespunzător perioadei<br />
rămase din cea prevăzută în contractul<br />
de închiriere.<br />
Activele fixe corporale luate cu chirie de<br />
către instituţiile publice nu se înregistrează<br />
în patrimoniul acestora, deoarece nu sunt<br />
primite cu titlu definitiv. Efectuarea de investiţii<br />
la un activ fix închiriat, se înregistrează<br />
în contabilitate ca o intrare de active<br />
fixe şi se va supune amortizării pe durata<br />
contractului de chirie.<br />
Ieşirea din patrimoniu a activelor fixe<br />
corporale. La expirarea duratei normale de<br />
funcţionare, scoaterea din funcţiune a activelor<br />
fixe amortizabile se face potrivit art.<br />
22 din OG nr. 81/2003 privind reevaluarea<br />
şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul<br />
instituţiilor publice, în baza Procesului<br />
– verbal de scoatere din funcţiune a<br />
activelor fixe/de declasare a unor bunuri<br />
materiale şi cu aprobarea ordonatorului<br />
principal sau secundar de credite, după caz.<br />
Activele fixe corporale ies din instituţiile<br />
publice pe mai multe căi: prin scoatere<br />
din funcţiune (casare); prin cedare (vânzare);<br />
prin transfer; prin închiriere şi concesiune;<br />
prin lipsuri descoperite la inventar.<br />
Activele fixe corporale pot fi scoase din<br />
funcţiune când a expirat durata de viaţă<br />
utilă a acestora. Ele pot fi scoase din funcţiune<br />
şi în cazul în care nu a expirat durata<br />
de viaţă utilă (durata de funcţionare), însă<br />
în acest caz, scoaterea din funcţiune trebuie<br />
aprobată de ordonatorul superior de credite.<br />
Lista activelor fixe propuse spre casare de<br />
către comisia de specialitate, se aprobă de<br />
către ordonatorul principal de credite. Instituţiile<br />
publice au obligaţia să evidenţieze<br />
în contabilitate sumele rezultate din dezmembrarea,<br />
valorificarea şi scoaterea din<br />
funcţiune a acestora. Pentru activele fixe<br />
reevaluate 261 , la ieşirea din patrimoniu, se<br />
261 OMFP nr. 1487/2003 pentru aprobarea Normelor<br />
metodologice privind reevaluarea şi amortizarea<br />
activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice şi<br />
al persoanelor juridice fără scop patrimonial, publicat în<br />
Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 788 din 7<br />
noiembrie 2003<br />
257<br />
va ţine cont de valoarea rezultată din reevaluare.<br />
Din operaţia de scoatere din funcţiune<br />
(dezmembrare) pot rezulta materiale<br />
sau obiecte de inventar. Pentru activele fixe<br />
distribuite între instituţiile subordonate ale<br />
aceluiaşi ordonator de credite, evidenţa decontărilor<br />
intervenite se ţine cu ajutorul<br />
contului 482 „decontări între instituţii subordonate”.<br />
Pentru activele fixe distribuite<br />
între instituţia superioară şi instituţiile subordonate<br />
ale aceluiaşi ordonator de credite,<br />
evidenţa decontărilor intervenite se ţine cu<br />
ajutorul contului 481 „decontări între instituţia<br />
superioară şi instituţiile subordonate”.<br />
Active fixe corporale în curs de execuţie.<br />
Activele fixe corporale în curs de execuţie<br />
sunt active fixe corporale neterminate<br />
până la sfârşitul perioadei, evaluate la costul<br />
de achiziţie, respectiv costul de producţie.<br />
Trecerea în categoria activelor fixe finalizate<br />
se face după recepţia, darea în folosinţă<br />
sau punerea în funcţiune a acestora,<br />
după caz, pe baza procesului – verbal de<br />
punere în funcţiune.<br />
ACTIVELE FINANCIARE. Un activ<br />
financiar este orice activ care reprezintă:<br />
depozite, un instrument de capitaluri proprii<br />
al unei alte entităţi, un drept contractual.<br />
Activele financiare cuprind: titluri de participare;<br />
alte titluri imobilizate; creanţe<br />
imobilizate.<br />
Momentul înregistrării. Activele financiare<br />
de natura titlurilor de participare şi<br />
a altor titluri imobilizate se înregistrează la<br />
momentul dobândirii acestora, în conditiile<br />
prevăzute de lege. Împrumuturile acordate<br />
pe termen lung se înregistrează în momentul<br />
constatării dreptului de creanţă respectiv.<br />
Evaluarea. Activele financiare se evaluează<br />
la costul de achiziţie sau valoarea<br />
determinată prin contractul de dobândire a<br />
acestora. Activele financiare trebuie prezentate<br />
în bilanţ la valoarea de intrare mai<br />
puţin ajustările cumulate pentru pierderea<br />
de valoare.<br />
Ajustări pentru pierderea de valoare.<br />
Instituţiile publice pot înregistra ajustări<br />
pentru pierderea de valoare a activelor financiare<br />
la sfârşitul exerciţiului financiar,<br />
pe seama cheltuielilor (contul 296).
Realitatea a demonstrat că nu este suficient<br />
să fii un bun economist pentru a înţelege<br />
contabilitatea publică - perfecta cunoaştere<br />
a administraţiei este singura în măsură<br />
să facă dintr-un bun economist un<br />
funcţionar public preţios. Adevăratul contabil<br />
public vede în spatele cifrelor viaţa publică,<br />
condiţiile, nevoile şi posibilităţile satisfacerii<br />
acestora, el se plasează prin<br />
munca lui în inima sau sufletul naţiunii.<br />
Trebuie să acceptăm, aproape ca pe un adevăr,<br />
că în economia mondială au avut loc<br />
prefaceri considerabile şi că acestea cer o<br />
abordare care să ţină seama de tendinţele<br />
acestora şi mai ales de efectul acestor tendinţe<br />
asupra economiei naţionale. Deşi în<br />
ultimile decenii interdependenţele s-au accentuat,<br />
rolul economiilor naţionale nu s-a<br />
diminuat şi nici suveranitatea naţională nu a<br />
fost amputată, deoarece practica a demonstrat<br />
că fiecare economie naţională puternică<br />
participă mai eficient la schimbul mondial de<br />
valori.<br />
Fiecare ţară, bogată sau săracă, are<br />
ceva de dat şi ceva de primit de la circuitul<br />
mondial de valori. Se pare că interdependenţa<br />
mondială „goleşte” politicile economice<br />
naţionale de substanţă, factorul internaţional<br />
fiind cel care „spune”, iar factorul<br />
naţional, cel care „ ascultă”.<br />
Mutaţiile majore cu care este şi va fi<br />
confruntată economia românească, în care<br />
coordonatele principale sunt descentralizarea<br />
şi libertatea de acţiune a agenţilor economici<br />
şi a instituţiilor publice, privatizarea<br />
unităţilor economice şi bancare, reorganizarea<br />
unităţilor economice de stat ca regii autonome<br />
şi companii naţionale, operaţionalizarea<br />
unei pieţe a capitalurilor, diversificarea<br />
câmpului de acţiune a fiscalităţii sunt elementele<br />
motorii ale restructurărilor din contabilitate.<br />
Evident, o contabilitate publică<br />
orientată spre mecanismele economiei de<br />
piaţă nu presupune anularea experienţei<br />
pozitive acumulate în practica românească<br />
şi nici adoptarea automată a structurilor,<br />
metodelor şi formelor utilizate în unele ţări<br />
dezvoltate. De la început trebuie afirmat că<br />
nu tehnica contabilă este pusă în discuţie.<br />
Diversificarea sistemelor contabile<br />
existente în lume este un fapt uşor de constatat.<br />
Putem să ne gândim în mod rezonabil<br />
că evoluţia economică marcată de internaţionalizarea<br />
pieţelor va determina tot mai mult<br />
naţiunile să încerce apropierea sistemelor<br />
contabile.<br />
Confruntată cu mediul economic în care<br />
raporturile sociale sunt mişcătoare, contabilitatea<br />
publică se prezintă într-o situaţie<br />
din ce în ce mai dificilă pentru a răspunde<br />
tuturor funcţiilor care-i sunt atribuite: mijloc<br />
juridic de probă, instrument de control,<br />
instrument economic de gestiune, element<br />
de arbitraj între diferite părţi. Contabilitatea<br />
publică este şi un fenomen social traversat<br />
de contradicţiile societăţii şi a devenit o<br />
miză pentru diferiţi protagonişti sociali, fiecare<br />
încercând să profite în funcţie de interesele<br />
sale. Produsul furnizat de contabilitate<br />
nu poate fi decât rezultatul unui compromis<br />
între aşteptări şi exigenţe multiple.<br />
258
IMPOZITELE ŞI TAXELE LOCALE.<br />
DIMENSIUNE JURIDICĂ ŞI ECONOMICĂ<br />
Expert contabil ALINA-ELENA DĂNĂILĂ<br />
Expert contabil REMUS-LIVIU DĂNĂILĂ<br />
Lector univ. dr. MARINELA DANIELA MANEA<br />
Universitatea Valahia Targoviste<br />
Local taxes due to local public authorities are establissed within the law limits and<br />
conditions. Local taxes constituie the most important source of the local budget.<br />
Impozitul este cea mai veche formă de<br />
prelevare fiscală, cunoscut încă din antichitate262.<br />
Cuvântul impozit îşi are sorgintea<br />
în latinescul „fiscus”, cu semnificaţia de<br />
coş de papură sau de răchită, precum şi de<br />
vistierie imperială şi impozit, şi în „ficus<br />
judaicus”, ce semnifica denumirea impozitului<br />
plătit de evrei prinţului. Potrivit Legii<br />
finanţelor publice nr. 500/2002, art. 2 pct.<br />
29, impozitul este o „prelevare obligatorie,<br />
fără contraprestaţie şi nerambursabilă,<br />
efectuată de către administraţia publică<br />
pentru satisfacerea necesităţilor de interese<br />
general”.<br />
În doctrina financiară, impozitele sunt<br />
definite de o manieră asemănătoare – „o<br />
prestaţie pecuniară impusă membrilor colectivităţii,<br />
percepută pe cale de autoritate,<br />
cu titlu definitiv şi fără contraprestaţie”263.<br />
sau „plata bănească obligatorie, generală şi<br />
definitivă, efectuată de persoane fizice şi<br />
juridice în favoarea bugetului statului, în<br />
cuantumul şi la termenele precis stabilite de<br />
lege, fără obligaţia din partea statului de a<br />
presta plătitorului un echivalent direct şi<br />
imediat”264.<br />
Impozitele cuvenite autorităţilor publice<br />
262 Cu privire la apariţia şi evoluţia impozitelor pe<br />
teritoriul ţării noastre, a se vedea Dan Drosu Şaguna,<br />
Drept financiar şi fiscal, Ed. Eminescu, Bucureşti,<br />
2000, pp. 664-668.<br />
263 În acest sens, Christian de Lauzainghein, Marie-<br />
Helene Stauble de Lauzainghein, Lucile de Mellis ,<br />
op. cit., p. 3.<br />
264 Iulian Văcărel (coord.), op. cit., p. 358.<br />
259<br />
locale se stabilesc în limitele şi în condiţiile<br />
legii.<br />
Taxele constituie, alături de impozite,<br />
prelevarea cea mai importantă265 pentru<br />
bugetul public. În general, pentru acestea,<br />
cât şi pentru impozite, se foloseşte termenul<br />
de „fiscalitate”. Legalmente, taxa este<br />
„suma plătită de o persoană fizică sau juridică,<br />
de regulă, pentru serviciile prestate<br />
acesteia de către un agent economic, o instituţie<br />
publică sau un serviciu public” (art.<br />
2 pct. 40, nr. 500/2002). Potrivit doctrinei,<br />
taxele sunt „plăţi băneşti reglementate ca<br />
venituri ale bugetului de stat sau ale unor<br />
colectivităţi publice, care sunt datorate de<br />
cei care beneficiază de anumite servicii,<br />
prestaţii ori alte acte sau activităţi ale unor<br />
organe sau instituţii publice” sau „costul<br />
unui serviciu făcut de colectivitatea care îl<br />
percepe”266.<br />
Din definiţiile menţionate şi din ansamblul<br />
reglementărilor speciale se desprind<br />
următoarele trăsături ale impozitelor<br />
şi taxelor: caracterul pecuniar; natura<br />
de plată generală; caracterul definitiv;<br />
caracterul obligatoriu; absenţa unei<br />
echivalenţe directe şi imediate; stabilirea<br />
unitară şi autoritară; destinaţia publică.<br />
a. Forma pecuniară. Impozitele pot fi<br />
percepute doar în formă bănească, întru-<br />
265<br />
Cu privire la evoluţia acestora pe teritoriul<br />
României, a se vedea Dan Drosu Şaguna, op. cit., pp.<br />
679 şi urm.<br />
266 Christian de Lauzainghein, Marie-Helene Stauble<br />
de Lauzainghein, Lucile de Mellis, op. cit., p. 8.
cât şi cheltuielile se efectuează numai<br />
prin utilizarea unor sume de bani. Prin<br />
această caracteristică, impozitul se diferenţiază<br />
de alte prestaţii sau servicii pe<br />
care membrii colectivităţii le datorează<br />
statului sau altor colectivităţi publice, de<br />
exemplu, vechile impozite, serviciile militare,<br />
rechiziţiile. În mod excepţional, impozitele<br />
pot fi achiziţionate şi în natură,<br />
de exemplu, drepturile de succesiune<br />
achitate prin intermediul operelor de<br />
artă sau a obiectelor de colecţie267.<br />
b. Natura de plată generală. Legea nu<br />
reglementează contribuabili individualizaţi,<br />
ci categorii de contribuabili, prin<br />
aceasta, impozitele dobândind natura de<br />
plată generală. Individualizarea acestora<br />
se face în cadrul raportului juridic fiscal,<br />
generat de premizele prevăzute de lege.<br />
Trăsătura este cunoscută şi ca „prestaţie<br />
impusă membrilor colectivităţii” – persoane<br />
fizice sau juridice, de drept privat<br />
şi chiar de drept public.<br />
c. Caracterul definitiv. Sumele plătite<br />
cu titlu de impozit sau de taxă sunt „nerambursabile”,<br />
„definitive”, întrucât definitive<br />
sunt şi cheltuielile pentru a căror<br />
realizare acestea sunt percepute.<br />
d. Caracterul obligatoriu. „Prelevarea<br />
obligatorie” sau „plata obligatorie” are<br />
semnificaţia obligaţiei fiscale reglementate<br />
juridic. Temeiul de maximă generalitate<br />
al impozitelor şi taxelor îl constituie<br />
dispoziţiile Constituţiei, în care sunt reglementate<br />
ca obligaţii financiare sub<br />
forma „contribuţiilor financiare” [art.56<br />
alin. (1)]. Impozitele sunt reglementate<br />
numai prin lege, act juridic emanând de<br />
la unica autoritate legiuitoare, Parlamentul.<br />
Alte autorităţi statale, pe nici un alt<br />
temei, nu pot institui, primar, impozite şi<br />
taxe. Caracterul lor juridic conduce la<br />
posibilitatea realizării lor, dacă este cazul,<br />
prin forţa de constrângere a statului.<br />
Sub acest aspect, impozitele se disting<br />
de contribuţiile voluntare şi de împrumuturi.<br />
Caracterul obligatoriu este inerent<br />
noţiunii de impozit, mijloc original de<br />
repartiţie a sarcinilor publice şi legat de<br />
egalitatea în faţa impozitelor.<br />
e. Plata impozitului fără vreun echivalent<br />
direct şi imediat din partea statului.<br />
Această trăsătură este strâns legată de<br />
caracterul definitiv al impozitelor,<br />
diferenţiindu-le, de asemenea, de împrumut.<br />
Plata impozitelor nu comportă nici<br />
o contraprestaţie directă: nu există nici o<br />
corelaţie între sumele vărsate de contribuabili<br />
şi cantitatea sau natura serviciilor<br />
publice de care aceştia pot beneficia.<br />
Din acest punct de vedere, impozitul are<br />
un caracter unilateral - „fără contraprestaţie”.<br />
Această particularitate trebuie diferenţiată<br />
de aşa numita „reversibilitate” a<br />
impozitelor, generată de condiţiile general-economice,<br />
social-culturale create<br />
prin folosirea sumelor de bani provenind<br />
din perceperea impozitelor şi taxelor, cu<br />
privire la care au vocaţia toţi cetăţenii<br />
unui stat şi nu o categorie sau alta a acestora<br />
sau cei care plătesc mai multe impozite<br />
sau impozite mai mari. Trăsătura<br />
decurge din scopul instituirii impozitelor<br />
şi anume de colectare a veniturilor publice<br />
în scopul satisfacerii cheltuielilor<br />
publice.<br />
Este, în acest sens, un mod original de<br />
repartiţie a sarcinilor publice, disociind<br />
totalmente, la nivel de individ, sumele<br />
vărsate colectivităţii şi serviciile pe care<br />
aceasta i le „întoarce”.<br />
f. Stabilirea autoritară şi unitară. Este<br />
o caracteristică desprinsă din ansamblul<br />
reglementărilor juridice din domeniu ce<br />
presupune:<br />
instituirea impozitelor şi taxelor<br />
exclusiv de către organele de stat competente.<br />
Conform Constituţiei României, art.<br />
139, “impozitele, taxele şi orice venituri ale<br />
bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor<br />
sociale de stat se stabilesc numai prin<br />
lege. Impozitele şi taxele locale se stabilesc268<br />
de consiliile locale, în limitele şi în<br />
267 Ibidem, p. 3.<br />
268 În acelaşi sens, art. 27, Legea finanţelor publice<br />
260
condiţiile legii”. Şi în acest caz avem o stabilire<br />
unitară, întrucât, înainte de instituirea<br />
lor de către autorităţile administraţiei publice<br />
locale, impozitele sunt reglementate<br />
prin lege, având aplicabilitate pe întregul<br />
cuprins al ţării. Instituirea lor de către autorităţile<br />
administraţiei publice locale nu are<br />
semnificaţia reglementării lor primare de<br />
către acestea, instituirea producându-se în<br />
sfera aplicării reglementărilor primare cu<br />
caracter financiar;<br />
reglementarea unitară prin norme<br />
aplicabile întregului teritoriu al ţării şi tuturor<br />
contribuabililor. Această caracteristică<br />
le vizează şi pe cele locale, întrucât ele<br />
sunt reglementate ca obligaţii juridice tot<br />
numai prin lege – Codul fiscal. Consiliile<br />
locale stabilesc impozitele şi taxele locale<br />
în sensul de cuantificare anuală a<br />
acestora, în limitele şi în condiţiile legii,<br />
prin acte normative aplicabile la nivelul<br />
unităţii administrativ-teritoriale respective.<br />
g. Utilitatea publică. Utilitatea publică<br />
rezultă din sintagmele „satisfacerea necesităţilor<br />
de interes general”, „plăţi în favoarea<br />
bugetului public”. Fondurile băneşti<br />
care provin din impozite şi taxe<br />
sunt destinate efectuării cheltuielilor publice<br />
din cuprinsul „sistemului unitar de<br />
bugete” sau din „bugetul public naţional”.<br />
Relaţia impozite-cheltuieli publice<br />
este evidenţiată şi în Constituţie, care<br />
prevede îndatorirea fundamentală a cetăţenilor<br />
de a contribui prin impozite şi<br />
taxe la cheltuielile publice269.<br />
tor numai în momentul solicitării efectuării<br />
unei activităţi sau prestării unui serviciu<br />
supus taxării; perceperea taxelor<br />
pentru un serviciu sau o activitate strict<br />
determinată; plata taxelor anticipat serviciului<br />
prestat.<br />
a. Existenţa unei contraprestaţii. Taxele<br />
sunt datorate de persoanele care beneficiază<br />
de serviciile sau activităţile desfăşurate<br />
de anumite organe sau instituţii de<br />
stat, altele decât cele cu caracter productiv;<br />
de exemplu, taxa pentru eliberarea<br />
unei autorizaţii de construcţie are drept<br />
contraprestaţie activitatea de verificare a<br />
documentaţiei care însoţeşte cererea de<br />
eliberare a actului, întocmirea şi eliberarea<br />
actului ca atare de către organul abilitat.<br />
Nu există întotdeauna un raport de<br />
echivalenţă între prestaţiile efectuate şi<br />
cuantumul taxei plătite, cel mai adesea<br />
existând disproporţii între aceste două<br />
componente, motiv pentru care sunt considerate<br />
şi plăţi neechivalente270. Putem<br />
avea taxe cu o contraprestaţie parţială,<br />
taxele cumulând şi un element de impozit,<br />
de exemplu taxele judiciare de timbru,<br />
pentru un litigiu având un obiect<br />
evaluabil în bani, după cum există şi taxe<br />
fără un contraechivalent.<br />
b. Determinarea subiectului plătitor<br />
numai în momentul solicitării efectuării<br />
unei activităţi sau prestării unui serviciu<br />
supus taxării. În plus, în cazul taxelor nu<br />
apare plătitorul formal, datornicul fiind<br />
beneficiarul serviciului.<br />
c. Perceperea taxelor pentru un serviciu<br />
sau o activitate strict determinată. În timp<br />
ce impozitele sunt percepute pentru acoperirea<br />
cheltuielilor generale ale societăţii,<br />
taxele sunt percepute pentru un serviciu<br />
sau o activitate strict determinată. Deşi<br />
de natura taxelor este contraprestaţia,<br />
cuantumul acesteia se stabileşte independent<br />
de criterii de ordin economic, fără a<br />
se avea în vedere costul, preţul sau valoarea<br />
serviciului vizat. Mai mult, întâlnim<br />
şi situaţii pentru care nu se percep<br />
Taxele. În raport cu impozitele, taxele<br />
se particularizează, în esenţă, prin următoarele<br />
trăsături: existenţa unei contraprestaţii;<br />
determinarea subiectului plătilocale<br />
nr. 273/2006, M. Of., Partea I, nr. nr. 618 din<br />
18 iulie 2006.<br />
269<br />
Caracteristică fundamentată pe principiul<br />
„necesităţii impozitului”, ce justifică dreptul de<br />
control şi de represiune statală, dacă este cazul.<br />
Necesitatea impozitului nu poate fi înfrântă de<br />
„libertatea în domeniul fiscalităţii”, ambele - principii<br />
doctrinare analizate în doctrina franceză, în acest sens,<br />
Michel Bouvier, Marie-Christine Esclassan, Jean-<br />
Pierre Lassale, op. cit., p. 590.<br />
270 Dan Drosu Şaguna, op. cit., p. 678.<br />
261
taxe, deşi au natura serviciilor sau activităţilor<br />
prestate de entităţile publice.<br />
Costul, valoarea sau preţul serviciului<br />
prestat în folosul plătitorului interesează<br />
în cazul taxelor speciale, cu privire la<br />
acestea fiind preferată noţiunea de tarif,<br />
ce se stabileşte după procedura specifică<br />
preţurilor şi anume într-un cuantum bănesc<br />
necesar acoperirii cheltuielilor de<br />
întreţinere sau de funcţionare a instituţiei<br />
prestatoare.<br />
Taxele reprezintă plăţi efectuate pentru<br />
servicii directe şi imediate din partea<br />
organelor sau instituţiilor de stat specializate.<br />
d. Plata taxelor anticipat serviciului<br />
prestat. Dacă în cazul impozitelor faptul<br />
generator precede scadenţa acestora,<br />
implicit plata, taxele se calculează şi se<br />
plătesc înainte de obţinerea serviciului<br />
taxabil solicitat. Calendarul impozitelor<br />
nu le este aplicabil, regularitatea lor fiind<br />
direct dependentă de frecvenţa serviciilor<br />
şi activităţilor pentru care sunt datorate.<br />
După analiza referinţelor fiscale cu privire<br />
la impozitele şi taxele locale se impune<br />
aprofundarea economică a acestora. Unul<br />
dintre cele mai importante impozite locale<br />
atât din punct de vedere al încasărilor semnificative<br />
cât şi al ariei de acoperire este<br />
impozitul/taxa pe clădiri.<br />
Impozitul pe clădiri reprezintă sarcina<br />
fiscală suportată de o persoană proprietară a<br />
unei clădiri situată în România, indiferent<br />
dacă este localizată în intravilanul sau în<br />
extravilanul localităţilor, datorată după caz,<br />
bugetului local al comunei, al oraşului sau<br />
al municipiului în care este amplasată clădirea.<br />
Pentru clădirile proprietate publică sau<br />
privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale,<br />
concesionate, închiriate, date<br />
în administrare ori în folosinţă, după caz,<br />
persoanelor juridice, se stabileşte taxa pe<br />
clădiri ca sarcină fiscală a concesionarilor,<br />
locatarilor, titularilor dreptului de administrare<br />
sau de folosinţă, după caz.<br />
În măsurarea valorii impozabile pentru<br />
stabilirea impozitului datorat se vor analiza<br />
aspecte precum:<br />
rangul localităţii unde se află clădirea;<br />
zona în cadrul localităţii;<br />
situarea clădirii în intravilan sau extravilan;<br />
suprafaţa construită desfăşurată a clădirii;<br />
tipul clădirii şi instalaţiile cu care<br />
este dotată;<br />
data finalizării/modernizării clădirii;<br />
numărul de locuinţe aflate în proprietate,<br />
posibila majorare a valorii unitare de<br />
către consiliul local.<br />
1. Calcul impozit pentru persoane fizice<br />
Pentru clădirile ce aparţin persoanelor<br />
fizice, baza de impozitare o reprezintă valoarea<br />
clădirii determinată în acord cu normele<br />
de evaluare stabilite pe m 2 suprafaţă<br />
construită, cunoscut fiind faptul că normele<br />
de evaluare sunt unitare pentru toate clădirile,<br />
diferenţierea realizându-se după tipul<br />
acestora. Normele de evaluare mai diferă şi<br />
în funcţie de gradul de confort al clădirilor<br />
şi construcţiilor, adică dacă sunt prevăzute<br />
sau nu cu instalaţii de apă, canalizare, electrice,<br />
încălzire.<br />
Baza impozabilă este funcţie de suprafaţa<br />
construită, rangul localităţii şi zona în<br />
care este amplasată clădirea, respectiv anul<br />
terminării acesteia, astfel:<br />
suprafaţa construită se determină<br />
prin însumarea suprafeţelor secţiunilor<br />
tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv<br />
ale balcoanelor, logiilor sau<br />
ale celor situate la subsol, excepţie<br />
fac suprafeţele podurilor ce nu sunt<br />
utilizate ca locuinţă şi suprafeţele<br />
scărilor şi teraselor neacoperite;<br />
rangul localităţii şi zona de amplasare<br />
a clădirii ajustează valoarea prin<br />
aplicarea unui coeficient de corecţie<br />
corespunzător<br />
anul finalizării construcţiei reduce<br />
valoarea impozabilă: a) cu 20% pentru<br />
clădirile cu o vechime de peste 50<br />
ani; b) cu 10% pentru clădirile cu o<br />
vechime cuprinsă între 30 de ani şi<br />
50 de ani.<br />
262
Cumulând informaţiile prezentate se<br />
poate exprima valoarea impozabilă a unei<br />
clădiri ca produs între suprafaţa construită<br />
şi valoarea impozabilă corespunzătoare,<br />
ulterior ajustată, dacă este cazul, cu coeficienţii<br />
de corecţie aferenţii zonei de amplasare,<br />
respectiv anului finalizării acesteia.<br />
Pentru locuinţele amplasate la subsol,<br />
demisol sau mansardă valoarea impozabilă<br />
pe metru pătrat ce se ia în calcul la stabilirea<br />
impozitului este de 75% din valoarea<br />
impozabilă a clădirii din care fac parte. În<br />
raport cu perioada în care s-a finalizat clădirea<br />
se reduce valoarea impozabilă astfel –<br />
cu 10% pentru cele cu o vechime cuprinsă<br />
între 30-50 ani, respectiv 20% pentru cele<br />
cu vechime de peste 50 ani.<br />
Pentru spaţiile cu altă destinaţie decât<br />
cea de locuit, situate în subsolul sau demisolul<br />
clădirilor, valoarea impozabilă pe<br />
metru pătrat care se ia în calcul la stabilirea<br />
impozitului este de 50% din valoarea clădirii<br />
din care fac parte.<br />
Pentru clădirile a căror suprafaţă construită<br />
depăşeşte 150 m.p. valoarea impozabilă<br />
se va majora cu câte 5% pentru fiecare<br />
50 m.p. De asemenea, se majorează impozitul<br />
pe clădiri datorat de o persoană fizică ce are<br />
în proprietate două sau mai multe clădiri<br />
utilizate ca locuinţă şi care nu sunt închiriate<br />
unei alte persoane după cum urmează:<br />
cu 15% pentru prima clădire în<br />
afara celei de la adresa de domiciliu;<br />
cu 50% pentru cea de-a doua clădire<br />
în afara celei de la adresa de<br />
domiciliu;<br />
cu 75% pentru cea de-a treia clădire<br />
în afara celei de la adresa de<br />
domiciliu;<br />
<br />
cu 100% pentru cea de-a patra clădire<br />
şi următoarele în afara celei de<br />
la adresa de domiciliu.<br />
În cazul clădirilor aflate în proprietate<br />
comună, impozitul aferent este datorat de<br />
contribuabili fie:<br />
proporţional cu suprafaţa deţinută<br />
(dacă sunt stabilite părţi individuale);<br />
împărţind impozitul total la numărul<br />
de contribuabili, în caz contrar.<br />
2. Calcul impozit pentru persoane juridice<br />
Pentru persoanele juridice ce deţin în<br />
proprietate clădiri, la calculul impozitului,<br />
baza de impozitare a acestora este dată de<br />
valoarea de inventar – valoarea de intrare<br />
în patrimoniu a clădirilor înregistrată în<br />
contabilitate, în conformitate cu prevederile<br />
legale în vigoare, după cum urmează:<br />
costul de achiziţie, pentru clădirile<br />
obţinute cu titlu oneros;<br />
costul de producţie, pentru clădirile<br />
construite de persoana juridică;<br />
valoarea actuală, estimată la<br />
înregistrarea în contabilitate, pornind<br />
de la valoarea clădirilor cu caracteristici<br />
tehnice şi economice similare<br />
sau apropiate, pentru clădirile obţinute<br />
cu titlu gratuit;<br />
<br />
valoarea de aport pentru clădirile<br />
intrate în patrimoniu prin fuziune/asociere;<br />
valoarea rezultată în urma<br />
reevaluării, pentru clădirile reevaluate<br />
în baza dispoziţiilor legale.<br />
Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor<br />
privind înregistrarea şi plata impozitului<br />
pe clădiri presupune:<br />
a) angajarea obligaţiei faţă de stat privind<br />
impozitul şi taxa pe clădiri<br />
635 = 446.1 Suma în negru<br />
sau în roşu<br />
b) închiderea contului de cheltuieli 635<br />
121 = 691 Suma în negru<br />
sau în roşu<br />
c) plata impozitului/taxei pe clădiri<br />
446.1 = 5121 sau Suma de plată<br />
5311<br />
Această operaţiune se înregistrează la<br />
momentul plăţii pentru sumele datorate şi<br />
determinate conform metodologiei prezentată<br />
mai sus.<br />
Scutiri şi reduceri<br />
Instrumentele impunerii<br />
La baza determinării impozitului pe clădiri<br />
stă declaraţia de impunere. Orice persoană<br />
care dobândeşte, construieşte sau înstrăinează<br />
o clădire are obligaţia de a depune<br />
o declaraţie fiscală la compartimentul<br />
de specialitate al autorităţii administraţiei<br />
263
publice locale în a cărei rază de competenţă<br />
se află clădirea, în termen de 30 de<br />
zile de la data dobândirii, înstrăinării sau<br />
construirii.<br />
Contribuabilii persoane fizice care deţin<br />
în proprietate mai multe clădiri cu destinaţia<br />
de locuinţe depun o declaraţie specială<br />
la compartimentele administraţiei locale în<br />
a căror rază teritorială îşi au domiciliul,<br />
precum şi la cele în a căror rază teritorială<br />
sunt situate clădirile respective.<br />
Persoanele fizice şi/sau juridice care<br />
modernizează sau reabilitează termic clădirile<br />
de locuit pe care le deţin în proprietate,<br />
sunt scutite de impozitul pentru aceste clădiri<br />
pe perioada de rambursare a creditului<br />
obţinut pentru reabilitarea termică.<br />
Impozitul pe clădiri se reduce cu 50%<br />
pentru:<br />
acordarea unor facilităţi persoanelor<br />
care domiciliază sau lucrează în<br />
unele localităţi din munţii Apuseni şi<br />
în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”,<br />
în conformitate cu O.G. nr.<br />
27/1996;<br />
clădirile nou construite deţinute de<br />
cooperaţiile de consum sau meşteşugăreşti,<br />
dar numai pentru primii 5 ani<br />
de la data achiziţiei clădirii;<br />
clădirile deţinute de persoane juridice<br />
utilizate exclusiv pentru prestarea<br />
de servicii turistice pe o perioadă<br />
de maximum 5 luni pe durat unui an<br />
calendaristic.<br />
Impozitul pe clădiri nu se datorează<br />
pentru clădirea unei persoane fizice dacă:<br />
clădirea este o locuinţă nouă realizată<br />
în condiţiile Legii locuinţei nr.<br />
114/1996, republicată, cu modificările<br />
şi completările ulterioare;<br />
clădirea este realizată pe bază de<br />
credite, în conformitate cu O.G. nr.<br />
19/1994 privind stimularea investiţiilor<br />
pentru realizarea unor lucrări<br />
publice şi construcţii de locuinţe,<br />
aprobată şi modificată prin Legea nr.<br />
82/1995, cu modificările şi completările<br />
ulterioare.<br />
Consiliile locale au libertatea acordării<br />
de facilităţi în cazul impozitului pe clădiri,<br />
pornind spre exemplu de la considerente<br />
de protecţie socială. Se pot acorda reduceri<br />
sau scutiri de la plata impozitului persoanelor<br />
ale căror venituri lunare sunt mai mici<br />
decât salariul minim pe economie ori constau<br />
în exclusivitate din ajutor de şomaj<br />
şi/sau pensie de asistenţă socială.<br />
Fiecare consiliu local poate acorda scutiri<br />
de la plata impozitului pe clădiri datorat<br />
de către persoanele juridice ce efectuează<br />
investiţii de peste 500.000€ pe o perioadă<br />
de până la 5 ani inclusiv.<br />
Investiţiile de peste 500.000€ finalizate<br />
şi puse în funcţiune la 1 ianuarie 2007 pot<br />
beneficia de o cotă de 0,25% stabilită de<br />
consiliul local, la calculul impozitului pe<br />
clădiri pe o perioadă de 3 ani inclusiv.<br />
BIBLIOGRAFIE<br />
Cornelia Dascălu, Ileana<br />
Nişulescu, Chiraţa Caraiani<br />
„Convergenţa contabilităţii publice din România la<br />
Standardele Internaţionale de Contabilitate pentru Sectorul<br />
Public”, Editura CECCAR, Bucureşti, 2006<br />
Marinela-Daniela Manea „Contabilitatea instituţiilor publice”, Editura Cartea<br />
Universitară, Bucureşti, 2006<br />
Marinela-Daniela Manea „Studii de caz privind elaborarea situaţiilor financiare<br />
la instituţiile publice”, Editura Transversal, Bucureşti, 2006<br />
Rada Postolache „Drept financiar”, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2009<br />
IPSASB<br />
Standardele Internaţionale de Contabilitate pentru<br />
Sectorul Public, traducere, Editura CECCAR, 2007<br />
*** Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale<br />
264
265
266
UNELE CONSIDERAŢII PRIVIND MANAGEMENTUL<br />
INSTRUIRII ÎN ORGANIZAŢIILE PERFORMANTE<br />
267<br />
Prof. univ. dr. ŞTEFAN PRUNĂ<br />
Academia de Poliţie „A.I.Cuza”<br />
The article in question presents a few aspects of profesional training in organizations,<br />
insisting upon the means of composing and structuring organizational training. The<br />
author analyses the advantages and the costs of a training program as a way of a longterm<br />
investment in organizations, as well as the tactical steps of a training process,<br />
begining with the thorough analysis of the training needs and ending with the establishment<br />
of the teaching objectives. Aspects such as content, demands, and ways of<br />
stimulating professional training are examined in a functional way.<br />
Pregătirea profesională este asigurată de<br />
totalitatea acţiunilor de formare şi perfecţionare<br />
în vederea exercitării în mod cât mai<br />
eficient a profesiei. Existenţa unor angajaţi<br />
care nu mai reuşesc să ţină pasul, pe plan<br />
profesional, cu mutaţiile care au loc în modul<br />
de desfăşurare a activităţilor din organizaţiile<br />
modernăe reprezintă o problemă care<br />
preocupă tot mai mult sistemul de management.<br />
Ce este pregătirea profesională? Într-o<br />
accepţiune mai largă este un “ proces de<br />
instruire, pe parcursul căruia participanţii<br />
dobândesc cunoştinţele teoretice şi practice<br />
necesare desfăşurării activităţilor cu eficienţă”.<br />
În activitatea zilnică, persoanele care<br />
sunt bine pregătite profesional, indiferent<br />
de poziţia lor în organizaţie, sunt preferate<br />
şi recompensate. Pregătirea profesională nu<br />
se măsoară în numărul diplomelor de absolvire<br />
şi a atestatelor obţinute, deşi, şi<br />
acestea îşi au importanţa lor. Măsurarea<br />
acesteia este mult mai dificilă pentru că<br />
pregătirea se obţine pe căi diferite fiind influenţată<br />
de foarte mulţi factori. O analiză<br />
sintetică, în vederea îmbunătăţirii pregătirii<br />
profesionale scoate în evidenţă necesitatea<br />
unor acţiuni (R. Mathis şi altii,1997):<br />
- cunoaşterea cât mai exactă a cererii de<br />
pregătire profesională şi a evoluţiei sale;<br />
- informarea celor interesaţi asupra posibilităţilor<br />
de pregătire profesională;<br />
- organizarea unor evidenţe clare privind<br />
pregătirea profesională a cadrelor dintr-o<br />
organizaţie;<br />
- motivarea salariaţilor şi sprijinirea celor<br />
care doresc să-şi îmbunătăţească pregătirea<br />
profesională;<br />
- identificarea preocupărilor pentru aplicarea<br />
celor învăţate;<br />
- realizarea unui control al acţiunilor de<br />
pregătire profesională;<br />
- coordonarea acţiunilor de pregătire<br />
profesională continuă fără a frâna iniţiativele.<br />
Pregătirea profesională are două mari<br />
componente: formarea şi perfecţionarea<br />
profesională. Prin formare se urmăreşte<br />
dezvoltarea unor capacităţi noi, în timp ce<br />
prin perfecţionare se vizează îmbunătăţirea<br />
capacităţii existente. Pregătirea profesională<br />
are un dublu impact: asupra organizaţiei ca<br />
atare şi asupra individului. Impactul asupra<br />
organizaţiei vizează formarea unui “profesionalism<br />
în profesie”, iar impactul asupra<br />
individului vizează“cariera”, “avansarea”.<br />
Organizaţia văzută ca o invenţie socială<br />
destinată realizării unor scopuri comune<br />
prin efort de grup, reprezintă, de fapt,<br />
exercitarea unei profesii sau unor profesii în<br />
societate. Scopul fundamental al oricărei<br />
profesii este de a servi o nevoie socială precisă.<br />
Conducerea organizaţiei trebuie să ridice<br />
profesia si să-i confere, prin activitatea<br />
sa, respect. Este un proces continuu de cul-
tivare a personalului şi a calităţilor profesionale<br />
şi organizatorice, cu păstrarea idealurilor<br />
de natură etică. Profesia are anumite<br />
caracteristici asociate. Fără îndeplinirea<br />
acestora nu putem vorbi de „profesionalism<br />
în profesie”. Principalele caracteristici ale<br />
profesiei sunt:<br />
- recunoaşterea formală şi informală<br />
de către societate, ce vizează: recunoaşterea<br />
puterii şi privilegiilor sale; acordarea unui<br />
statut clar; standarde ridicate pentru pregătire<br />
şi activităţile curente; perfecţionarea<br />
continuă a nivelului de cunoştinte şi de pregătire;<br />
- natura progresivă - orice profesie<br />
trebuie, în permanenţă, să fie inovatoare şi<br />
să aibă un caracter progresist, altfel capătă<br />
un caracter de stagnare şi de auto-izolare.<br />
Natura progresivă a unei profesii este dată<br />
de auto-analiza şi critica constructivă a celor<br />
ce o practică, indiferent dacă sunt şefii<br />
sau subordonaţi;<br />
- comportament de înaltă ţinută etică<br />
- existenţa unui cod etic , coroborat cu cerinţele<br />
profesiei; aplicarea exactă a prevederilor<br />
codului deontologic. Adoptarea unui<br />
Cod Etic trebuie să fie însoţită de o permanentă<br />
pregătire şi perfecţionare profesională<br />
a oamenilor fără de care fibra morală a profesiei<br />
slăbeşte. Totodată, drept componentă<br />
esenţială, trebuie avută în vedere îndepărtarea<br />
acelora care comit abuzuri sau îşi îndeplinesc<br />
în mod necorespunzător îndatoririle.<br />
Nici o profesie care se respectă nu îşi<br />
poate permite să aibă, în rândurile sale<br />
membri necinstiţi sau corupţi. Alţi factori<br />
care pot influenţa dinamica profesiei sunt:<br />
recunoaşterea publică, influenţele politice şi<br />
atitudinile angajaţilor.<br />
În primul rând pregătirea profesională<br />
este un proces de instruire prin care organizaţia<br />
creează noi abilităţi sau le perfecţionează<br />
pe cele existente, abilităţi necesare<br />
pentru asigurarea unui randament înalt. Din<br />
acest motiv este util să analizăm puţin procesul<br />
de instruire organizaţională în ansamblul<br />
lui pentru a urmări modul cum se<br />
structurează şi se adaptează la nevoile organizaţiei.<br />
268<br />
Consideraţii generale despre instruirea<br />
organizaţională<br />
De multe ori, în viaţa organizaţională, se<br />
întâmplă una din următoarele situaţii: să ai<br />
foarte mult de lucru şi să nu dispui de timp<br />
suficient; să fii nevoit să justifici sau să<br />
acoperi o greşeală făcută de unul din angajaţi;<br />
să fii mereu întrerupt de angajaţi care-ţi<br />
pun întrebări nesemnificative; să pierzi o<br />
promovare pentru ca nici unul din angajaţi<br />
nu e capabil să-ţi preia postul.<br />
Dacă aceste lucruri se întâmplă, înseamnă<br />
că angajaţii au nevoie de instruire.<br />
Dar instruirea nu e necesară doar atunci<br />
când ceva nu merge bine. Când un angajat a<br />
finalizat un proiect sau a găsit o soluţie la o<br />
problemă, instruirea îl va ajuta să progreseze<br />
în continuare.<br />
Instruirea înseamnă 271 , printre altele:<br />
- asistenţă acordată angajaţilor pentru ai<br />
ajuta să înveţe din sarcinile curente;<br />
- un proces conştient, intenţionat, care<br />
adaugă valoare experienţei profesionale a<br />
personajului, astfel încât ”o experienţă de<br />
zece ani” să însemne mut mai mult decât o<br />
experienţă de un an, repetată de zece ori;<br />
- un proces absolut necesar pentru ca<br />
angajaţii, cel puţin să-şi menţină nivelul<br />
existent al performanţelor, şi cu atât mai<br />
mult să-l îmbunătăţească. Ar fi excelent ca<br />
rezultatele bune să fie la fel de previzibile<br />
ca, spre exemplu, efectul direct al unei<br />
munci fizice. Din păcate problemele care<br />
necesită instruire au cauze de suprafaţă şi<br />
cauze ascunse.<br />
Pe de altă parte, instruirea nu înseamnă:<br />
- cursuri sau pregătire formală;<br />
- feedback-ul realizat de obicei de conducere-cu<br />
toate că este neprotocolară, activitatea<br />
de instruire are un cuvânt mult mai<br />
premeditat şi mai conştient;<br />
Instruirea este procesul de schimbare<br />
sistematică a comportamentului şi atitudinii<br />
angajaţilor, cu scopul de a creşte eficienţa<br />
lor în cadrul organizaţiei. Principalele<br />
funcţii pe care îndeplineşte instruirea sunt:<br />
271 STIMSON, NANCY, 1998, Instruieşte-ţi angajaţii,<br />
Ed. Rentrop&Straton, Bucureşti, p. 14 şi urm
- este o parte a procesului de acţiune corectivă<br />
necesară atunci când nu se ating<br />
standardele de performanţă;<br />
- este un puternic instrument de motivare<br />
a angajaţilor;- este o formă de asigurare<br />
a sănătăţii şi siguranţei angajaţilor la<br />
locul de muncă;<br />
Instruirea e folosită, în primul rând,<br />
pentru a soluţiona problemele legate de performanţele<br />
angajaţilor. Ori de câte ori<br />
există o diferenţă între ceea ce face şi ceea<br />
ce ar trebui să facă un angajat la locul de<br />
muncă, se poate modifica această diferenţă<br />
prin activitatea de instruire. Dar instruirea<br />
nu urmăreşte doar repararea unor performanţe<br />
ci şi creşterea potenţialul de performanţă<br />
organizaţională, astfel încât prin instruire,<br />
sistemul de management anticipează<br />
ceea ce doreşte la angajaţii săi pe<br />
termen mai lung şi îi pregăteşte ca atare. Instruirea<br />
este strâns legată de alte activităţi<br />
de resurse umane, ce urmăresc dezvoltarea<br />
şi perfecţionarea omului organizaţional:<br />
- instruirea şi planificarea personaluluiidentificarea<br />
unor nevoi de personal conduce<br />
fie la aducerea în organizaţie a noi angajaţi,<br />
fie la dezvoltarea prin instruire a capacităţii<br />
celor prezenţi. Instruirea poate fi<br />
văzută, aşadar, ca o alternativă la selecţia<br />
angajaţilor. Resursele necesare găsirii unui<br />
personal calificat în exterior sunt redirecţionate<br />
către instruirea personalului propriu.<br />
Aceasta permite ocuparea posturilor vacante<br />
prin promovări din interior.<br />
- instruirea şi evaluarea performanţelorevaluarea<br />
performanţei facilitează depistarea<br />
unor discrepanţe ce pot fi micşorate prin<br />
intermediul unor programe de instruire.<br />
- instruirea şi dezvoltarea - o distincţie e<br />
făcută adesea între instruirea şi dezvoltarea<br />
angajaţilor. Într-un anume sens, distincţia îi<br />
are în vedere pe participanţii la astfel de<br />
programe(se spune că managerii se dezvoltă,<br />
iar angajaţii se instruiesc).<br />
Instruirea e orientată, mai ales spre îmbunătăţirea<br />
performanţei angajaţilor pentru<br />
postul lor actual, în timp ce dezvoltarea include<br />
orice activitate(deci şi instruirea)care<br />
asigură creşterea potenţialului angajaţilor<br />
pentru posturi viitoare.<br />
269<br />
Avantajele procesului de instruire şi<br />
costurile aferente<br />
Programele de instruire au câteva caracteristici<br />
care trebuie respectate în momentul<br />
în care dorim să le construim. În<br />
primul rând, programele se structurează cât<br />
mai concret cu putinţă. Este bine să se stabilească<br />
pentru un anumit post sau funcţie.<br />
În al doilea rând, sunt adaptate la persoana<br />
care va fi instruită, ţinând cont de latura ei<br />
psihosocială. În al treilea rând este obligatoriu<br />
să indice ce standarde de performanţă<br />
se aşteaptă să atingă indivizii supuşi instruirii.<br />
În acest mod programele de instruire<br />
dobândesc un aspect practic şi concret,<br />
foarte important când discutăm despre eficienţa<br />
lor.<br />
Avantajele instruirii sunt multiple 272 .<br />
Pentru o prezentare mai detaliată am împărţit<br />
avantajele pe trei mari direcţii : sistem<br />
de management, personal de execuţie,<br />
organizaţia în ansamblul ei.<br />
În mod sintetic, principalele avantaje al<br />
instruirii pentru manageri sunt:<br />
- instruirea e o investiţie, o strategie pe<br />
termen lung pentru obţinerea succesului:<br />
- un departament mai performant şi mai<br />
eficient;<br />
- o mai mare încredere în angajaţi, în<br />
vederea delegării sarcinilor;<br />
- dezvoltarea propriilor deprinderi manageriale;<br />
- creşterea reputaţiei de “formator de<br />
oameni”;<br />
- reducerea timpului consumat pentru<br />
”rezolvarea problemelor urgente”, ceea ce<br />
va permite economisirea timpului personal<br />
şi folosirea lui exclusiv în interesul şefului;<br />
- promovări şi sporuri salariale;<br />
Principalele avantaje pentru angajaţi<br />
sunt:<br />
- cu cât oamenii înţeleg mai bine şi realizează<br />
mai eficient o activitate, cu atât o<br />
fac cu mai multă plăcere. Orice preocupare<br />
pentru ai ajuta pe angajaţi să obţină rezultate<br />
mai bune este, în principiu, binevenită,<br />
iar instruirea individuală poate fi cea mai<br />
adecvată metodă;<br />
272 Stimson, Nancy, 1998, op. cit. p.16 şi urm.
- recunoaşterea importanţei pe care o au<br />
oamenii pentru organizaţie şi sistemul de<br />
management;<br />
- dezvoltarea abilităţilor;<br />
- creşterea satisfacţiei muncii;<br />
- creşterea interesului pentru realizarea<br />
sarcinilor cuvenite;<br />
- sporirea independenţei şi responsabilităţii<br />
pentru munca efectuată;<br />
- dezvoltarea capacităţii de a realiza sarcini<br />
mai variate, mai interesante şi mai dificile;<br />
- promovări şi sporuri salariale;<br />
Cele mai importante avantajele pentru<br />
organizaţie sunt, printre altele:<br />
- personal mai motivat şi mai competent;<br />
- manageri mai motivaţi şi mai competenţi;<br />
- calitatea sporită a produselor şi proceselor;<br />
- profituri suplimentare;<br />
Un aspect care nu poate fi neglijat în cadrul<br />
procesului se instruire este acela legat<br />
de costuri şi cheltuieli. Toate activităţile pe<br />
care se bazează procesul instruirii<br />
costă:plata instructorilor, finanţarea cursurilor<br />
”externe” urmate de angajaţi, pregătirea<br />
materialelor şi a locurilor de desfăşurare<br />
a cursurilor ”interne”, cheltuieli administrative<br />
(cazare, masă, transport), încetarea<br />
totală sau parţială a activităţilor productive<br />
a participanţilor la cursuri.<br />
De aceea, costurile ridicate impun de<br />
multe ori să se renunţe la introducerea unor<br />
programe de instruire atunci când e mai<br />
costisitoare pregătirea unui angajat pentru<br />
o poziţie superioară în organizaţie decât recrutarea<br />
unei persoane competente din exterior.<br />
Se impune, deci, ca instruirea să nu fie<br />
făcută de dragul de a fi făcută. Trebuie verificat<br />
dacă într-adevăr instruirea corespunde<br />
unei nevoi reale a personalului, dacă noile<br />
cunoştinţe şi deprinderi dobândite prin instruire<br />
sunt utile şi sunt posibil de aplicat în<br />
organizaţie.<br />
Procesul de instruire profesională :<br />
radiografierea nevoilor de instruire<br />
Un program de instruire presupune o<br />
succesiune de activităţi interdependente<br />
270<br />
care, toate, converg spre acelaşi ţel, spre<br />
atingerea obiectivelor. Prima, dintre activităţile<br />
care trebuiesc urmate într-un proces<br />
de instruire, este identificarea nevoilor de<br />
instruire ale personalului, formularea obiectivelor<br />
şi alocarea resurselor. Următorul<br />
pas presupune alegerea tehnicii şi a conţinutului<br />
instruirii în detaliu:cine va fi instruit,<br />
de către cine cum când. În final procesul<br />
cuprinde desfăşurarea instruirii propriu-zise<br />
în termenii şi parametrii stabiliţi,<br />
pentru ca această activitate complexă să fie<br />
evaluată în baza unor indici bine definiţi,<br />
care au fost determinaţi în prealabil, spre a<br />
se determina dacă obiectivele programului<br />
au fost atinse şi în ce măsură.<br />
Instruirea trebuie direcţionată către îndeplinirea<br />
unor obiective ale organizaţiei,<br />
precum: îmbunătăţirea calităţii serviciilor,<br />
utilizarea metodelor de lucru mai eficace,<br />
eficientizarea activităţii. Resursele trebuie<br />
alocate doar acelor programe de instruire<br />
care contribuie cel mai bine la atingerea<br />
acestor obiective şi doar dacă există o nevoie<br />
definită şi explicită a organizaţiei 273<br />
S-ar putea defini nevoile de instruire ca<br />
reprezentând diferenţe actuale sau viitoare<br />
între performanţa dorită şi cea obţinută,<br />
care pot fi remediate eficient printr-un program<br />
de instruire.<br />
Această formulare a fost criticată,<br />
considerându-se că ea exprimă în mod explicit<br />
faptul că performanţele nu sunt altfel<br />
decât slabe. Dar la fel de bine poate exista o<br />
diferenţă între un rezultat practic bun şi<br />
unul extraordinar, care se doreşte a fi atins.<br />
Descoperirea nevoilor de instruire poate fi<br />
asemănată cu o muncă de adevărat detectiv.<br />
Sunt utilizate şi investigate diferite surse de<br />
date înainte ca decizia de iniţiere a instruirii<br />
să fie luată.<br />
Pentru identificarea nevoilor de instruire<br />
corect, pentru ca apoi să prezinte utilitate,<br />
este necesară examinarea obiectivelor organizaţiei<br />
şi factorii care pot influenţa aceste<br />
obiective în perioada următoare. În felul<br />
273 Stimson, Nancy, 1998, Instruieşte-ţi angajaţii, Ed.<br />
Rentrop&Straton, Bucureşti
acesta vor fi evitate irosirea resurselor pentru<br />
programe de instruire în domenii ce vor<br />
deveni inutile în viitor.<br />
Managerul, cel căruia îi revine calitatea<br />
de “detectiv” în identificarea nevoilor de<br />
instruire va trebui să evalueze oferta de angajaţi<br />
capabili din organizaţie, să facă propriu-zis<br />
o evaluare a organizaţiei. Se întocmeşte<br />
astfel aşa-numitul “stoc de calităţi” în<br />
care se clasifică angajaţii în funcţie de calificările,<br />
cunoştinţele şi experienţa lor, şi<br />
care poate fi revizuit periodic. O soluţie eficientă<br />
în lipsa talentului managerial o poate<br />
constitui rotaţia posturilor, prin care angajaţii<br />
vor fi familiarizaţi cu o varietate de<br />
responsabilităţi.<br />
Necesarul de instruire pot fi identificat<br />
şi evidenţiat în principal prin analiza rezultatelor<br />
din muncă. Se vor contabiliza şi<br />
analiza date referitoare la: absenteism,<br />
fluctuaţie de personal, plângeri, accidente<br />
de muncă, atitudinea angajaţilor, eficienţă<br />
redusă. Toate acestea pot constitui semnale<br />
ale unei instruiri insuficiente a personalului<br />
organizaţiei.<br />
La nivelul organizaţiei, trebuie avute în<br />
vedere nevoile de instruire ce rezultă din:<br />
introducerea unor noi proceduri de lucru sau<br />
a unei tehnologii de lucru; pregătirea<br />
promovării unor angajaţi; înlocuirea unor<br />
angajaţi care se vor pensiona sau vor demisiona;<br />
orientarea şi integrarea noilor angajaţi.<br />
Analiza cerinţelor postului reprezintă o<br />
altă sursă valoroasă de informaţii privind<br />
nevoile de instruire. Trebuie specificate<br />
sarcinile fiecărui post, astfel încât să devină<br />
clare pentru fiecare angajat, cunoştinţele pe<br />
care trebuie să le aibă, calităţile(ce trebuie<br />
să poată realiza)şi atitudinile(cum trebuie să<br />
perceapă postul)necesare performanţei.<br />
Nevoia de instruire în organizaţie va fi<br />
apreciată evaluând diferenţa între ceea ce se<br />
face şi ceea ce ar trebui să se facă pe fiecare<br />
post. Evaluarea abilităţilor, cunoştinţelor şi<br />
interesele angajaţilor în comparaţie cu cerinţele<br />
postului, folosind în acest sens fişele<br />
de evaluare a performanţei reprezintă o altă<br />
sursă potenţială de identificare a nevoilor<br />
de instruire. Interviurile de evaluare pot<br />
271<br />
viza detectarea principalelor slăbiciuni ale<br />
angajatului, urmat de întocmirea planului<br />
de depăşire a lor într-o instruire adecvată.<br />
Se poate apela chiar la chestionarea angajaţilor<br />
în legătură cu nevoile lor de instruire şi<br />
perfecţionare. Instruirea trebuie prezentată<br />
în asemenea fel ca să nu fie percepută ca o<br />
pedeapsă şi să se proiecteze o imagine pozitivă<br />
despre scorul instruirii care să faciliteze<br />
acceptarea ei.<br />
Descoperirea unei diferenţe între performanţa<br />
actuală şi cea dorită nu trebuie să<br />
ducă în mod automat la soluţia instruirii. O<br />
scădere a randamentului este interpretată<br />
adesea ca un simptom al existenţei unei nevoi<br />
de instruire. Analiza mai atentă poate<br />
identifica însă cauze obiective: lipsa dotărilor<br />
şi echipamentelor, programul supraîncărcat,<br />
volumul mare de muncă raportat la<br />
numărul de lucrători. Cu alte cuvinte sunt<br />
depistate probleme structurale, care nu ţin<br />
de individ ci de sistem. Instruirea nu este,<br />
din păcate, răspunsul tuturor problemelor<br />
de eficienţă dintr-o organizaţie.<br />
Instruirea poate fi considerată o soluţie<br />
atunci când: se constată o lipsă a abilităţilor<br />
şi nu a motivării în muncă sau a condiţiilor<br />
de muncă adecvate; angajaţii au capacitatea<br />
şi dorinţa, de a învăţa; conducerea încurajează<br />
dezvoltarea profesională şi aplicarea<br />
cunoştinţelor dobândite în instruire.<br />
Instruirea poate fi o soluţie potenţială,<br />
dar nu şi cea perfectă. Devine soluţia cea<br />
mai bună atunci când este şi cel mai eficient<br />
mijloc sub raport cost-beneficiu de a corecta<br />
o problemă de organizare. Alte soluţii<br />
pot viza o reproiectare a postului sau angajarea<br />
de personal. De cele mai multe ori<br />
însă, instruirea nu este rezultatul unei astfel<br />
de analize şi planificări atente. Când are un<br />
caracter informal (sfaturi de lucru, consiliere),<br />
instruirea trebuie oferită oricum,<br />
presupunându-se că nevoia de dezvoltare<br />
este comună tuturor angajaţilor.<br />
Stabilirea obiectivelor de învăţare<br />
Pe lângă identificarea nevoilor de instruire,<br />
în cadrul procesului de instruire se<br />
identifică o altă importantă etapă, şi anume,
stabilirea obiectivelor de învăţare pe lângă<br />
obiectivele operaţionale. Obiectivele de învăţare<br />
precizează ceea ce trebuie făcut pentru<br />
a satisface nevoile de învăţare.<br />
Obiectivele de învăţare trebuie să fie<br />
exprimate simplu şi precis, cu cât mai riguros,<br />
cu atât mai bine, dar trebuie avut grijă a<br />
nu se crea confuzie prin introducerea unor<br />
indicatori mult prea complicaţi de măsurare<br />
a performanţelor. Exprimarea rezultatelor<br />
dorite cu ajutorul unor unităţi de măsură<br />
clarifică foarte bine modul de enunţare a<br />
obiectivelor, dar prezintă şi riscuri.<br />
Există trei elemente fundamentale ale<br />
învăţării: cunoştinţele, deprinderile şi atitudinea.<br />
Aceste trei elemente fundamentale<br />
ale învăţării se deosebesc în mod diferit, de<br />
aceea necesită tipuri deosebite de instruire.<br />
Cunoştinţele pot fi acumulate din următoarele<br />
surse: explicaţii date de manager<br />
sau alţi angajaţi, materiale scrise, cum ar<br />
fi:proceduri, anunţuri, cărţi, publicaţii periodice,<br />
materiale stocate în format electronic,<br />
materiale audio video. Există o gamă<br />
largă de produse de instruire ce se pot cumpăra<br />
din comerţ, sau fiecare îşi poate crea<br />
propriile materiale. Această categorie de<br />
materiale este deosebit de importantă,<br />
atunci când necesităţile de învăţare sunt<br />
comune mai multor persoane, în perioade<br />
diferite de timp, mai ales când ele nu se află<br />
în acelaşi loc.<br />
Metoda optimă de dobândire a deprinderilor<br />
este demonstraţia. Demonstraţia<br />
constă în: pregătirea instructorului şi a celui<br />
ce urmează a fi instruit; exemplificarea deprinderii<br />
considerate, în prezenţa celui ce<br />
urmează a fi instruit, determinarea angajatului<br />
să pună în aplicare ceea ce a fost demonstrat<br />
înainte de instructor, feedback-ul.<br />
Ultimele etape pot fi repetate ori de câte ori<br />
e nevoie.<br />
A-i determina pe ceilalţi să-şi schimbe<br />
atitudinea e un proces dificil şi îndelungat<br />
şi, în plus, nici nu este întotdeauna necesar.<br />
Modificările de comportament, în sensul<br />
dorit, pot apărea şi când atitudinea implicită<br />
nu se schimbă. Dar dacă e necesară o atitudine<br />
diferită, atunci progresul nu poate fi<br />
272<br />
decât treptat. Schimbările palpabile de atitudine<br />
se obţin, de obicei, în urma unui dialog<br />
în care instructorul pune întrebări cu<br />
mult tact şi ascultă răspunsurile cu atenţie.<br />
Stabilirea obiectivelor şi a standardelor<br />
de performanţă reprezintă mijlocul cel mai<br />
eficace de îmbunătăţire a performanţelor.<br />
Obiectivele şi standardele urmăresc în principal<br />
acelaşi scop-definirea sarcinilor pe<br />
care trebuie să le îndeplinească un angajat,<br />
şi cât de bine. Diferenţa principală constă în<br />
faptul că obiectivele sunt utilizate pentru a<br />
defini performanţele unei sarcini viitoare de<br />
muncă, în timp ce standardele se referă la<br />
performanţele activităţilor desfăşurate în<br />
mod curent. Din această cauză, de obicei<br />
obiectivele au un termen limită de îndeplinire,<br />
pe când standardele nu prevăd astfel<br />
de termene. Această diferenţă este totuşi<br />
mai puţin importantă decât caracteristicile<br />
care le sunt comune.<br />
Obiectivele şi standardele trebuie să fie<br />
convenite de manager şi angajat; să descrie<br />
rezultatele finale, să fie specifice şi, la modul<br />
ideal, măsurabile; să reflecte nivelul dorit<br />
al performanţelor, să fie exprimate în<br />
scris. Obiectivele şi standardele pe care un<br />
manager le impune unui angajat sunt mai<br />
puţin eficiente decât cele convenite împreună<br />
cu el. În mod special, e foarte probabil<br />
ca angajaţii vor fi mai motivaţi când obiectivele<br />
şi standardele au fost sugerate de ei<br />
înşişi chiar şi în cazul standardelor externe,<br />
managerul împreună cu angajaţii săi, pot<br />
decide dacă le acceptă aşa cum sunt, sau e<br />
necesar să le adapteze situaţiei specifice.<br />
Procesul de convenire a obiectivelor şi<br />
standardelor este, în sine, foarte important.<br />
Este uimitor cât de des există diferenţe între<br />
modul în care sarcinile unui angajat sunt<br />
percepute de manager şi de angajatul însuşi<br />
iar simpla clarificare a aşteptărilor fiecărei<br />
părţi poate rezolva multe probleme legate<br />
de performanţele dorite. Obiectivele şi<br />
standardele trebuie să descrie rezultatele finale<br />
dorite şi rolul angajatului pentru obţinerea<br />
acestora, nu activităţile particulare pe<br />
care acesta le are de executat.<br />
Se susţine că rezultatele finale calitative,
care ţin de moralul angajaţilor sau nivelul de<br />
comunicare, nu se pot măsura, dar rezultatele<br />
de acest tip sunt tocmai cele care necesită cel<br />
mai mult să fie determinate prin măsurători.<br />
Unele metode de contabilizare, măsurare a<br />
moralului angajaţilor sunt: sondaje referitoare<br />
la atitudinea angajaţilor, vechimea<br />
angajatului, numărul de sugestii făcute de<br />
angajaţi pentru îmbunătăţirea performanţelor,<br />
numărul de analize făcute pentru aprecierea<br />
nivelului performanţelor; numărul angajaţilor<br />
care solicită instruire, etc.<br />
Stabilirea nivelului dorit al performanţelor<br />
constituie o acţiune riscantă. Obiectivele<br />
şi standardele trebuie să fie realizabile<br />
şi stimulatoare. Nu există factor care să<br />
scadă mai puternic motivaţia decât al pune<br />
pe angajat în situaţia de a înregistra un eşec,<br />
prin stabilirea unui nivel imposibil de atins<br />
pentru performanţele sale. La polul opus,<br />
dacă obiectivele şi standardele sunt prea<br />
uşor de atins, atunci apare iar scăderea motivaţiei<br />
angajaţilor, care nu vor mai avea<br />
ocazia să-şi folosească întregul potenţial.<br />
Nivelul aşteptărilor managerului constituie<br />
factorul esenţial. Dacă managerul aşteaptă<br />
performanţe mediocre sau mai slabe, atunci<br />
probabil că aşa ceva va obţine; doar pretenţiile<br />
mari, dar rezonabile determinând performanţe<br />
superioare. Pentru manager este<br />
important să stabilească un optimum motivaţional<br />
ca bază a selectării celor mai adecvate<br />
standarde de performanţă.<br />
Obiectivele şi standardele trebuie să fie<br />
exprimate în scris, deoarece ajută la clarificarea<br />
intenţiilor managerului, evidenţiază şi<br />
subliniază orice diferenţe dintre manager şi<br />
personalul cu care lucrează; reprezintă o<br />
dovadă obiectivă, utilizabilă pentru comparaţii<br />
viitoare. Consemnarea în scris a obiectivelor<br />
şi standardelor nu înseamnă utilizarea<br />
de formulare complexe - cu cât înregistrarea<br />
e mai simplă, cu atât mai bine.<br />
Elementele pregătirii profesionale:<br />
conţinut, cerinţe, forme de stimulare<br />
Aşa cum am arătat la începutul temei,<br />
pregătirea profesională este un proces de<br />
instruire pe parcursul căruia participanţii<br />
273<br />
dobândesc cunoştinte teoretice şi practice<br />
necesare desfăşurării activităţii lor prezente<br />
274 . În activitatea zilnică, persoanele<br />
care sunt bine pregătite profesional, indiferent<br />
de funcţia pe care o îndeplinesc, sunt<br />
preferate şi recompensate corespunzător.<br />
Măsurarea eficienţei pregătirii este mult<br />
mai dificilă pentru că aceasta se obţine pe<br />
căi diferite, fiind influenţată de o serie de<br />
factori. Pregătirea profesională este asigurată<br />
de totalitatea acţiunilor de instruire în<br />
vederea exercitării, în mod cât mai eficient<br />
a profesiei.<br />
Conţinutul programelor de pregătire<br />
– formare sau perfecţionare<br />
Literatura de specialitate oferă o mare<br />
diversitate de definiţii ale pregătirii profesionale.<br />
Majoritatea scot în evidentă conţinutul<br />
procesului de pregătire profesională:<br />
formarea şi perfecţionarea profesională.<br />
Prin formare se urmăreşte dezvoltarea<br />
unor capacităţi noi, în timp ce prin perfecţionare<br />
se vizează îmbunătăţirea capacitaţilor<br />
existente. Noţiunea de formare profesională<br />
include, după unii autori, calificarea profesională,<br />
perfecţionarea, specializarea, formarea<br />
prin experienţă şi informarea profesională.<br />
Programele de formare sunt importante<br />
pentru că prin ele organizaţia ţine<br />
pasul cu dinamica activităţilor, anticipând<br />
noi abilităţi şi cunoştinţe necesare oamenilor<br />
pentru a rămâne în continuare eficienţi<br />
din punct de vedere profesional.<br />
Perfecţionarea poate fi considerată şi ca<br />
stadiu al formării care constă în acumularea<br />
cunoştinţelor referitoare la profesia de bază.<br />
Perfecţionarea este privită ca o racordare<br />
constantă la nevoile de perspectivă. Sunt<br />
situaţii în care dinamica activităţii reclamă<br />
cunoştinţe şi abilităţi noi, care nu au mai<br />
fost achiziţionate. Aici intervine formarea.<br />
Pe de altă parte, dinamica activităţilor reclamă<br />
adaptarea, modernizarea, inovarea<br />
unor cunoştinţe sau practici de lucru care au<br />
274<br />
ROBERT MATHIS, PANAITE NICA SI<br />
COSTACHE RUSU, Managementul resurselor<br />
umane, Ed. Economica, Bucureşti, 1997.
existat. Aici intervine perfecţionarea. Formarea<br />
şi perfecţionarea profesională se întrepătrund,<br />
uneori fiind dificil de apreciat<br />
dacă anumite activităţi sunt de formare sau<br />
de perfecţionare.<br />
Experienţa acestor două procese<br />
este în funcţie de preocuparea pentru aplicarea<br />
în practică a ceea ce s-a învăţat. A<br />
aplica efectiv înseamnă a continua procesul<br />
de formare şi de perfecţionare profesională<br />
prin rezolvarea concretă a problemelor.<br />
Evaluarea aplicării celor învăţate se concretizează<br />
în: cantitatea şi calitatea cunoştinţelor,<br />
modificarea comportamentului,<br />
perseverenţă în aplicarea cunoştinţelor însuşite,<br />
schimbarea mentalităţilor, creşterea<br />
eficienţei organizaţiei.<br />
Formarea profesională presupune: calificarea<br />
iniţială şi însuşirea unei noi meserii.<br />
Perfecţionarea profesională presupune: însuşirea<br />
de către lucrători deja calificaţi întrun<br />
anumit domeniu, a unor noi cunoştinţe,<br />
priceperi şi deprinderi de muncă, recunoscute<br />
ca făcând parte din conţinutul meseriei,<br />
policalificarea, recalificarea.<br />
O atenţie deosebită trebuie să se acorde<br />
selectării persoanelor care vor participa la<br />
aceste programe. Pentru angajaţii organizaţiei,<br />
criteriile de selecţie trebuie să acorde<br />
şanse egale, ţinând seama de locul de<br />
muncă, de cheltuielile pentru pregătire, de<br />
sursele de ocupare, de vârsta participanţilor<br />
şi de motivaţia acestora.<br />
Responsabilitatea asigurării cu resurse<br />
umane performante revine atât şefului ierarhic<br />
cât şi compartimentului de personal.<br />
Compartimentul de resurse umane, personal<br />
concepe programul de pregătire, coordonează<br />
acest program, asigură mijloacele necesare<br />
realizării pregătirii, coordonează<br />
planurile de carieră, furnizează date şi<br />
efectuează expertize pentru dezvoltarea<br />
structurală.<br />
Cerinţele pregătirii profesionale<br />
Pregătirea profesională este o investiţie<br />
profesională în resursele umane a unei organizaţii,<br />
efectele putând fi sesizate atât<br />
imediat cât şi în perspectivă. Ea conduce la<br />
274<br />
creşterea performanţelor salariaţilor şi la<br />
adaptarea acestuia la schimbările structurale,<br />
sociale şi tehnologice. Odată ce a fost<br />
stabilit conţinutul programului urmează<br />
structurarea clară a obiectivelor ce se urmăresc<br />
prin programele de pregătire.<br />
Stabilirea unui program eficient de pregătire<br />
presupune cunoşterea temeinică a<br />
activităţii şi a realizărilor persoanelor care<br />
lucrează în acel domeniu. Obiectivele pregătirii<br />
profesionale pot fi constituite din:<br />
perfecţionarea capacităţii de rezolvare a<br />
problemelor, executarea unor lucrări specifice,<br />
rezolvarea unor sarcini noi, îmbunătăţirea<br />
capacităţii de comunicare, pregătirea<br />
unor schimbări etc.<br />
Identificarea cerinţelor de pregătire profesională<br />
presupune o analiză complexă,<br />
care constă în definirea corectă a obiectivelor<br />
şi a programelor de instruire, avânduse<br />
în vedere că cei care se pregătesc diferă<br />
ca vârstă, studii şi experienţă. Procesul de<br />
identificare este un proces care recomandă<br />
necesitatea unei educaţii direcţionate, ce<br />
permite dezvoltarea unor abilităţi individuale<br />
în vederea rezolvării unor sarcini.<br />
O identificare ştiinţifică presupune folosirea<br />
unor metode adecvate, cu un grad<br />
mare de obiectivitate. Cele mai importante<br />
metode folosite pentru determinarea necesarului<br />
de pregătire sunt, printre altele 275 :<br />
- autoevaluarea – este importantă din<br />
două motive. În primul rând, cunoaştem<br />
percepţia individului asupra propriilor nevoi<br />
de învăţare iar în al doilea rând, urmărim<br />
cât de interesat este individul de un<br />
anumit domeniu. Specialiştii atrag atenţia<br />
asupra a două probleme când se foloseşte<br />
autoevaluarea: nu este o metodă structurată<br />
iar gradul de subiectivitate este destul de ridicat.<br />
Rămâne o variantă utilă în formarea<br />
unei perspective generale asupra asupra nevoilor<br />
de învăţare percepute şi se poate folosi<br />
complementar cu altele metode.<br />
- focus-grup: este o metodă calitativă<br />
275 D. QUEENEY, Assesing Needs in Continuing<br />
Education – an essential Tool for Quality<br />
Improvement, Bass Publishers, San Francisco, 1994
focalizată, care devine eficientă atunci când<br />
cercetătorul nu are suficientă informaţie şi<br />
doreşte să o primească de la sursă. Este<br />
vorba de un grup de 6-8 persoane, implicaţi<br />
într-un dialog structurat, conduşi de un cercetător<br />
într-o manieră, mai degrabă informală.<br />
Depăşind autoevaluarea, această metodă<br />
identifică un domeniu general de interese<br />
la nivelul unei categorii socioprofesionale,<br />
urmărindu-se fructificarea dicuţiilor<br />
deschise între membrii grupului cercetat.<br />
- metoda Delphi se foloseşte atunci când<br />
se urmăreşte conturarea unor perspective<br />
multiple asupra trebuinţelor, asupra nevoilor<br />
de învăţare şi când resursele disponibile<br />
sunt limitate. Pentru a limita subiectivismul,<br />
cât mai mult cu puţinţă, metoda poate<br />
fi folosită în două-trei etape.<br />
- ancheta pe bază de chestionar sau interviu<br />
se foloseşte pe scară largă pentru a<br />
obţine informaţii despre interesele, problemele,<br />
percepţiile şi preferinţele unei persoane<br />
sau grupuri. În funcţie de obiectivele<br />
propuse se pot identifica problemele de<br />
pregătire, percepţia asupra lor, nivelul atins,<br />
natua problemelor: subiectivă – ţine de individ<br />
sau obiectivă – ţine de sistem, de<br />
structură.<br />
La stabilirea acestor cerinţe se porneşte<br />
de la nivelul existent de pregătire, evaluat<br />
prin testarea cunoştinţelor, la începerea<br />
programului de perfecţionare. Din analiza<br />
informaţiilor referitoare la cunoştinţele,<br />
abilităţile, deprinderile de muncă şi atitudinea<br />
angajatului, se poate stabili conţinutul<br />
programului de pregătire profesională, astfel<br />
încât tematica acestuia să nu cuprindă<br />
informaţii inutile, dar nici să fie omise cele<br />
strict necesare.<br />
Stabilirea cerinţelor de pregătire profesională<br />
presupune parcurgerea următoarelor<br />
etape:<br />
- precizarea obiectivelor pe ansamblul<br />
organizaţiei, pe compartimente structurale<br />
şi pe fiecare angajat în parte;<br />
- stabilirea noilor cunoştinţe care sunt<br />
necesare angajaţilor pentru a-şi îndeplini<br />
sarcinile în mod eficient;<br />
- stabilirea metodelor de pregătire, a instituţiilor<br />
la care se va apela şi inventarierea<br />
275<br />
resurselor disponibile;<br />
- elaborarea programului de pregătire<br />
profesională.<br />
Forme de stimulare a pregătirii profesionale<br />
Formele de stimulare a pregătirii profesionale<br />
sunt:<br />
a. Motivarea. Pentru a stimula pregătirea<br />
profesională a angajaţilor organizaţiile<br />
pot aplica diverse forme de motivare. Motivarea<br />
poate fi: intrinsecă sau extrinsecă.<br />
Motivaţia intrinsecă rezultă din angajarea şi<br />
interesul persoanei pentru îmbogăţirea cunoştinţelor.<br />
Motivaţia extrinsecă este rezultatul<br />
unor recompense şi penalizări externe.<br />
Cu cât motivaţia angajatului este mai<br />
puternică, cu atât apare un grad mai ridicat<br />
de asimilare a cunoştinţelor. Angajaţii vor<br />
să înveţe atunci când rezultatele sunt importante<br />
pentru ei din punct de vedere material,<br />
dar şi din dorinţa de a şti şi de a obţine<br />
un statut etc.<br />
b. Recompensa. Pentru reuşita unui<br />
program de formare, angajaţii trebuie să<br />
aibă atât motive să înveţe, cât şi posibilitatea<br />
de a aplica ceea ce au învăţat. Cele învăţate<br />
îi ajută, fie pentru atingerea unui<br />
scop, fie pentru evitarea unei situaţii nedorite.<br />
Recompensarea acumulării de noi cunoştinţe<br />
poate fi exterioară sau interioară.<br />
c. Pedeapsa. Pedeapsa are drept scop<br />
evitarea respectării de către o persoană a<br />
unor acţiuni sau atitudini nedorite. Diminuarea<br />
cunoştinţelor de specialitate poate<br />
pune pe angajat în situaţia de a nu-şi mai<br />
putea îndeplini responsabilităţile. El va fi<br />
nevoit să apeleze la colegi pentru a întreba.<br />
Dacă nu primeşte răspuns la neclarităţile<br />
profesionale, va fi nevoit să-şi însuşească<br />
acele cunoştinţe strict necesare.<br />
Stagiile de practică au drept scop consolidarea<br />
şi dezvoltarea în procesul muncii<br />
a cunoştinţelor, dexterităţilor şi deprinderilor<br />
dobândite anterior. Indiferent de modul<br />
în care se organizează practica, angajaţii recrutaţi<br />
a se perfecţiona prin aceste forme<br />
trebuie să fie puternic motivaţi şi să dea dovadă<br />
de conştiinciozitate în realizarea pregătirii.
BIBLIOGRAFIE<br />
1. QUEENEY, D., Assesing Needs in Continuing Education – an essential Tool for<br />
Quality Improvement, Bass Publishers, San Francisco, 1994<br />
2. ROBERT MATHIS, PANAITE NICA SI COSTACHE RUSU, Managementul<br />
resurselor umane, Ed. Economică, Bucureşti, 1997.<br />
3. STIMSON, NANCY, Instruieşte-ţi angajaţii, Ed. Rentrop&Straton, Bucureşti, 1998<br />
4. ZLATE, MIELU, Tratat de psihologie managerială, vol.1, 2004, ed. Teora, Bucureşti<br />
5. KATZENBACK, J.R., SMITH, D.K., The Wisdom of Teams, creating the high-performance<br />
organization, Harvard Business Scholl Pres, Boston, 1993<br />
6. HARRINGTON, JAMES, HARRINGTON, JAMES S., Management total, Ed. Teora,<br />
Bucureşti, 2001<br />
7. MORGAN, G., Imaginization – The Art of Creative Management, Sage Publications<br />
Inc, 1993<br />
8. GARVIN, DAVID, Bulding A Learning Organization, Harvard Business Rewiew,<br />
nr. 4, 1993<br />
9. PRUNĂ, ŞTEFAN, Psihosociologie organizaţională, Ed. ProUniversitaria, Bucureşti,<br />
2007<br />
10. Prună, Mihaela, Comunicare şi relaţii publice, Ed. ProUniversitaria, Bucureşti, 2006<br />
11. COLE GERARD, Comportamentul administrativ, ed. Ştiinţa, Chişinău, 2005<br />
12. PÂNIŞOARĂ, GEORGETA, PÂNIŞOARĂ, ION-OVIDIU, Managementul<br />
resurselor umane, Ed. Polirom, Iaşi, 2005<br />
13. ARMSTRONG, MICHAEL, 2003, Managementul resurselor umane, Ed. CODECS
MANAGEMENTUL CRIZELOR ÎN VIZIUNE EUROPEANĂ<br />
Prof. univ. dr. ŢICAL GEORGE<br />
Director adjunct - Colegiul Naţional de Afaceri Interne<br />
Crisis management has become an important part of the security strategies of all the<br />
organizations interested in security issues, especially UN, NATO, EU and OSCE. Crisis<br />
prevention and crisis management are now important action tools of EU, at the core of<br />
European concern both from a conceptual perspective – conceived as a priority of the<br />
Long Term Vision and European Security Strategy – as well as from an operational perspective:<br />
developing new capacities to address the challenges brought by the new type of<br />
crisis management missions, military as well as civilian.<br />
Schimbările profunde petrecute în mediul<br />
de securitate, la sfârşit de mileniu, neau<br />
eliberat de constrângeri ideologice, marcând<br />
practic începutul unei noi ere. Mediul<br />
de securitate a devenit dinamic, flexibil, fiind<br />
posibile tot felul de construcţii, de organizări<br />
şi reorganizări instituţionale, funcţie<br />
de predominaţia, de impactul unor tendinţe,<br />
dar şi în raport cu dinamica intereselor<br />
şi schimbărilor polilor de putere.<br />
Evenimentele politice majore recente,<br />
declanşarea „războiului împotriva terorismului”,<br />
constituirea Consiliului NATO-Rusia,<br />
lărgirea organizaţiilor internaţionale de<br />
securitate (NATO – cu cele şapte state,<br />
printre care şi România; UE prin primirea<br />
celor 10 state şi din 2007 şi aderarea României<br />
şi Bulgariei), reconfirmarea opţiunilor<br />
Ucrainei şi Georgiei, de aderare la<br />
Alianţa Nord - Atlantică şi la Uniunea Europeană,<br />
demonstrează dinamismul fără<br />
precedent al mediului actual de securitate.<br />
Este începutul unei noi ere în care Europa<br />
se unifică, renaşte de la vest la est, devenind<br />
mai stabilă şi prosperă, îşi consolidează<br />
poziţia de pilon al stabilităţii şi securităţii<br />
regionale, iar relaţiile acesteia cu ale<br />
organizaţiilor internaţionale de securitate<br />
devin esenţiale pentru stabilitatea mediului<br />
de securitate. În evoluţia securităţii europene<br />
se constată în ultimii ani o amplificare<br />
a eforturilor pentru edificarea stabilităţii la<br />
nivel regional, ca o etapă intermediară a<br />
procesului de stabilitate la nivel global.<br />
Eforturile depuse de comunitatea internaţională<br />
pentru instaurarea păcii în Balcani,<br />
Orientul Mijlociu şi Africa sunt concludente<br />
şi pun în evidenţă preocupările instituţiilor<br />
internaţionale de securitate.<br />
Aceste organisme trebuie să facă uz de<br />
instrumentele pe care le are la dispoziţie<br />
(politice, economice şi militare), pentru realizarea<br />
şi dezvoltarea stabilităţii europene,<br />
pentru dezvoltarea relaţiilor interstatale,<br />
conlucrarea şi cooperarea în cadrul acestora<br />
şi nu în ultimul rând, în impunerea unor decizii<br />
şi hotărârii la nivel global. Din această<br />
perspectivă, alianţele şi înţelegerile regionale<br />
vor rămâne trăsături ale politicii internaţionale<br />
viitoare, chiar dacă ele se vor<br />
adapta noilor circumstanţe şi vor contribui<br />
la dezamorsarea situaţiilor de criză.<br />
Actuala arhitectură de securitate reflectă<br />
trăsăturile esenţiale ale mediului geopolitic<br />
şi geostrategic în care se derulează:<br />
tranziţia către sistemul internaţional multipolar;<br />
competiţia între puteri în spaţiul euroatlantic<br />
pentru redistribuirea rolurilor;<br />
lărgirea NATO şi a Uniunii Europene;<br />
tentativele Federaţiei Ruse de a-şi reafirma<br />
statutul de mare putere pe arena europeană.<br />
Toate acestea se derulează în condiţiile<br />
menţinerii unor riscuri şi ameninţări la<br />
adresa stabilităţii şi securităţi mondiale.<br />
Riscurile şi ameninţările clasice la adresa<br />
277
securităţii europene 276 se menţin la nivel<br />
minim, de actualitate rămânând cele asimetrice<br />
precum:<br />
10. fenomenul terorist în toate formele<br />
sale de manifestare (Madrid, Cecenia,<br />
Moscova, Osetia de Nord, Irlanda de Nord).<br />
Riscurile proliferării fenomenului terorist în<br />
statele europene tinde să se amplifice, mai<br />
ales în acele ţări în care există instabilitate<br />
politică şi în rândul cărora se constată apariţia<br />
unor lideri sau grupări cu atitudini din<br />
ce în ce mai radicale, sau de tip nedemocratice.<br />
Terorismul islamic continuă să se<br />
adapteze la noile condiţii în care riposta<br />
internaţională şi-a demonstrat fermitatea<br />
(Kosovo, Bosnia - Herţegovina), prin renunţarea<br />
la structurile ierarhic – verticale şi<br />
înlocuirea lor cu celule/structuri regionale<br />
independente, dar care invocă o ideologie<br />
comună;<br />
11. crima organizată transnaţională<br />
în care frauda bancară, corupţia, migraţia<br />
ilegală şi traficul de armament şi droguri<br />
devin dominante;<br />
12. existenţa statelor şi zonelor prost<br />
guvernante, care facilitează proliferarea şi<br />
manifestarea ameninţărilor asimetrice (Cecenia,<br />
Bosnia-Herţegovina, Kosovo).<br />
În acest sens, considerăm că principalele<br />
riscuri şi vulnerabilităţi la nivel european‚<br />
specifice etapei actuale, sunt generate, sau<br />
pot fi influenţate, de următoarele aspecte:<br />
13. instabilitatea politică: slaba legitimitate<br />
a unor regimuri politice, luptele politice,<br />
măsuri opresive şi încălcări ale<br />
drepturilor omului - specifică ţărilor din<br />
zona vestică a Peninsulei Balcanice şi Orientului<br />
Mijlociu;<br />
14. competiţia pentru controlul<br />
resurselor strategice - exploatarea şi în<br />
mod special transportul petrolului din Orientul<br />
Mijlociu, Caucazul de Sud şi Asia<br />
Centrală, către Europa, poate contribui la<br />
aplanarea unor dispute, sau la acutizarea şi<br />
diversificarea stărilor tensionale din această<br />
276 Strategia Solana “A Secure Europe în a Better<br />
World”, adoptată de către Consiliul European din<br />
decembrie 2003, Sursă: Council of the European<br />
Union, Brussels, via:., dec.2003<br />
278<br />
zonă, specifică zonei adiacente statelor din<br />
arealul Mării Negre (Rusia, Ucraina, România,<br />
Bulgaria, Turcia);<br />
15. corupţia şi crima organizată internă<br />
şi internaţională - tind să devină<br />
omniprezente în state instabile din punct de<br />
vedere politic şi neperformante economic<br />
(zona din nord - vestul Peninsulei Balcanice);<br />
16. politizarea etnică şi religioasă:<br />
naţionalism, extremism, fundamentalism şi<br />
xenofobie - specifică zonei geografice din<br />
estul Europei;<br />
17. exportul de instabilitate:<br />
promovarea fundamentalismului islamic şi<br />
a intereselor statelor islamice către sud-estul<br />
Europei, prin existenţa unor grupuri etnice<br />
compacte în zonele adiacente (turcotătarii<br />
din Peninsula Crimeea, găgăuzii din<br />
Republica Moldova, turcii din sud-estul<br />
Bulgariei, bosniacii, kosovarii şi albanezii<br />
din Peninsula Balcanică);<br />
18. degradarea mediului natural: cutremure,<br />
inundaţii, încălzirea climei la nivel<br />
global, poluare excesivă, deşertizare, despăduriri<br />
– risc care se manifestă la nivel<br />
global cu implicaţii deosebite şi la nivel european<br />
şi în mod special în ţările din sudestul<br />
şi estul Europei.<br />
Uniunea Europeană răspunde la aceste<br />
ameninţări şi provocări printr-un proces<br />
susţinut de afirmare a Politicii Europene de<br />
Securitate şi Apărare în arena securităţii<br />
internaţionale şi prin iniţierea unui proces<br />
de dezvoltare a unor capabilităţi 277 de apărare<br />
care să răspundă nevoilor prezente şi<br />
viitoare ale Uniunii. Uniunea Europeană a<br />
generat un nivel ridicat de dezvoltare economică<br />
pe continent dar şi o nouă abordare<br />
a securităţii întemeiată pe soluţionarea paşnică<br />
a conflictelor şi pe cooperarea internaţională<br />
278 .<br />
277 Capabilitate = abilitatea de a produce un efect prin<br />
utilizarea unui mijloc de luptă / echipament / sistem /<br />
etc, determinată de următoarele componente<br />
funcţionale: doctrină, organizare, instruire,<br />
echipament, conducere, personal, facilităţi şi<br />
interoperabilitate.<br />
278 Javier Solana, A secure Europe in a better world,
Producând un sfert din Produsul Mondial<br />
Brut şi unind între hotarele sale 27 de<br />
state şi peste 450 milioane de oameni, Uniunea<br />
Europeană este în mod inevitabil un<br />
actor global, care trebuie să-şi asume responsabilitatea<br />
participării la asigurarea securităţii<br />
mondiale (Strategia de Securitate a<br />
UE). La 20 octombrie 2004 a fost semnat la<br />
Roma „Tratatul de Instituire a unei Constituţii<br />
pentru Europa”, adoptat de către<br />
Consiliul European de la Bruxelles la 17-18<br />
iunie 2004. Noul tratat prevedea posibilitatea<br />
dezvoltării unei veritabile apărări europene<br />
şi introduce o clauză de solidaritate a<br />
statelor UE în faţa unui atac extern asupra<br />
unuia dintre ele.<br />
UE se manifestă pregnant pe scena geopoliticii<br />
militare punând accent pe potenţialul<br />
său economic cât şi pe resursele sale<br />
politice şi militare. În acest context se<br />
acordă o atenţie prioritară consolidării conceptelor<br />
de Politică Externă şi de Securitate<br />
Comună (PESC) şi Politică Europeană de<br />
Securitate şi Apărare (PESA). Tratatul privind<br />
UE din 1992, stipulează la art.J4 al<br />
Titlului V că „Politica Externă şi de Securitate<br />
Comună înglobează toate problemele<br />
referitoare la securitatea UE inclusiv stabilirea<br />
în perspectivă a unei politici de apărare<br />
comune care ar putea conduce în viitor<br />
la o apărare comună. PESC se corelează cu<br />
politicile NATO.<br />
Obiectivele politicilor şi acţiunilor comune<br />
ale UE în plan extern vizează:<br />
• salvgardarea valorilor comune ale<br />
UE, a intereselor sale fundamentale, a<br />
securităţii şi integrităţii sale ;<br />
• consolidarea democraţiei, a supremaţiei<br />
legii, dreptului omului şi a celui<br />
internaţional;<br />
• menţinerea păcii, prevenirea conflictelor<br />
în conformitate cu Carta ONU;<br />
• sprijinirea dezvoltării din punct de<br />
vedere economic, social şi de mediu în<br />
ţările în curs de dezvoltare;<br />
• încurajarea integrării tuturor ţărilor în<br />
economia globală;<br />
www.eu.int.<br />
• promovarea unor măsuri pe plan<br />
internaţional menite a îmbunătăţii calitatea<br />
mediului;<br />
• asistarea populaţiilor, ţărilor care se<br />
confruntă cu dezastre;<br />
• promovarea unui sistem internaţional<br />
bazat pe o cooperare multilaterală. 279<br />
PESA presupune dezvoltarea unei capacităţi<br />
de decizie autonome şi, în cazul în<br />
care NATO nu este angajată, lansarea şi<br />
coordonarea unor operaţiuni militare sub<br />
autoritatea UE, ca răspuns la situaţii de<br />
criză, angajarea resurselor de către statele<br />
membre bazându-se pe decizii suverane.<br />
Începând cu 2003, an care a marcat atât<br />
operaţionalizarea PESA dar şi adoptarea<br />
Strategiei de Securitate Europene (Strategia<br />
Solana), UE a urmărit o abordare graduală<br />
în implicarea sa în operaţii. Astfel, prima<br />
operaţie PESA a fost o misiune de poliţie<br />
într-un mediu stabil (EUPM). A urmat<br />
CONCORDIA – Macedonia într-un mediu<br />
mai puţin permisiv şi o operaţiune autonomă<br />
de gestionare a crizelor intr-un mediu<br />
ostil, dar de mai mica amploare (ARTEMIS<br />
– R.D. Congo).<br />
În prezent, însă, numai Franţa şi Marea<br />
Britanie au capacitatea de a desfăşura o<br />
forţă importantă într-un teatru de operaţii<br />
îndepărtat şi pe care să fie în măsură să o<br />
sprijine inclusiv cu acoperire aeriană.<br />
Viziunea pe Termen Lung. Adoptată<br />
la sfârşitul anului 2006, Long Term Vision<br />
- LTV 280 reprezintă documentul esenţial<br />
pentru viitorul Politicii Europene de Securitate<br />
şi Apărare şi pentru evoluţia generală<br />
a culturii strategice europene. Elaborată<br />
printr-un efort integrat al Agenţiei Europene<br />
de Apărare (EDA) 281 , Comitetului Mi-<br />
279 Uniunea Europeană, obiective principale şi istoric,<br />
www.infoeuropa.ro<br />
280 Documentul a fost adoptat de către Comitetul<br />
director EDA în formatul miniştrilor apărării din luna<br />
octombrie 2006 şi este pus la dispoziţia experţilor şi a<br />
publicului interesat pentru evaluare şi comentarii la<br />
adresa http://www.eda.europa.eu./ltv/ltv.htm).<br />
281 Agenţia Europeană de Apărare (EDA – European<br />
Defence Agency) a fost înfiinţată prin decizia<br />
Consiliului din 12 iulie 2004 în scopul sprijinirii<br />
statelor membre în eforturilor lor de îmbunătăţire a<br />
279
litar şi al Institutului UE pentru studii de<br />
securitate de la Paris, LTV oferă o imagine<br />
prospectivă, pe termen lung, a evoluţiei<br />
domeniului militar al PESA, cu accent pe<br />
conturarea profilului viitoarelor capabilităţi<br />
militare necesare Uniunii pentru îndeplinirea<br />
obiectivelor sale strategice. Viziunea<br />
este prima abordare pe termen lung a domeniului<br />
militar al Politicii Europene de<br />
Securitate şi Apărare şi urmăreşte să asigure<br />
direcţionarea procesului de dezvoltare<br />
a capabilităţilor militare europene pentru<br />
următorii 20 - 25 de ani. În acest scop, s-a<br />
plecat de la investigarea tendinţelor principale<br />
din evoluţia contextului global, a mediului<br />
militar viitor şi a trendurilor semnificative<br />
din domeniile ştiinţei şi tehnologiilor<br />
cu aplicativitate în domeniul apărării, cu<br />
scopul de a orienta deciziilor care urmează<br />
să fie făcute în dezvoltarea capabilităţilor<br />
militare.<br />
Procesul de elaborare a LTV s-a desfăşurat<br />
sub coordonarea Agenţiei Europene<br />
de Apărare (EDA) şi a presupus o abordare<br />
pe trei domenii majore (three-strands<br />
approach), integrate ulterior în conţinutul<br />
general al Viziunii:<br />
1. Studiu privind evoluţia contextului<br />
global, evaluare realizată de către Institutul<br />
pentru studii de securitate de la Paris;<br />
2. Mediul militar viitor, document elaborat<br />
de către Comitetul Militar al Uniunii<br />
Europene (EUMC), cu ajutorul Statului<br />
Major Militar (EUMS) şi al specialiştilor<br />
militari din statele membre;<br />
3. Tendinţe în domeniul ştiinţei şi tehnologiilor<br />
militare, investigare realizată de<br />
EDA prin consultarea unor experţi în acest<br />
domeniu.<br />
Analiza detaliată a evoluţiei sistemului<br />
global pentru orizontul de timp 2025 282<br />
capabilităţilor de apărare în domeniul<br />
managementului crizelor<br />
282 Evaluarea contextului global, realizată de Institutul<br />
UE pentru studii de securitate de la Paris, ca parte<br />
componentă a procesului de elaborare a LTV, a fost<br />
extinsă într-un raport de dimensiuni considerabile,<br />
fiind publicată sub formă de carte („The New Global<br />
Puzzle. What World for the EU in 2025?”), precum şi<br />
280<br />
conturează mai degrabă trenduri cu influenţe<br />
negative atât pentru mediul internaţional<br />
de securitate, în ansamblul său, cât şi<br />
pentru diferitele regiuni ale globului şi<br />
pentru Uniune şi interesele sale pe termen<br />
lung. Principalii factori de generare a<br />
schimbării contextului global, ale căror influenţe<br />
sunt evaluate de raport, sunt: globalizarea<br />
şi creşterea interdependenţelor dintre<br />
diferitele regiuni ale lumii, tendinţele<br />
demografice care vor afecta Europa şi celelalte<br />
zone, procesele de guvernare la nivel<br />
regional şi global, degradarea mediului şi<br />
epuizarea resurselor de energie etc.<br />
Prima parte a LTV a fost încredinţată<br />
spre elaborare Institutului de Studii de Securitate<br />
(ISS) al UE de la Paris. Pe baza a<br />
circa 700 de studii, rapoarte şi documente,<br />
cercetătorii ISS au încercat să identifice<br />
dezvoltările viitoare în următoarele şapte<br />
domenii cheie: mediu, demografie, economie,<br />
energie, ştiinţă şi tehnologie, societate<br />
şi cultură, guvernare globală.<br />
Indicatori strategici (strategic drivers):<br />
1. mediul: deşi în 2030 circa 76% din<br />
populaţia Europei va trăi în zone urbane,<br />
Europa nu va fi foarte afectată de degradarea<br />
mediului; temperaturile în Europa vor<br />
creşte cu 0,1- 0,4 grade Celsius / decadă;<br />
vor continua emisiile de gaze ceea ce va influenţa<br />
continuarea fenomenului încălzirii<br />
globale; cele mai afectate regiuni vor fi sudul<br />
Europei (secetă) şi nordul Europei<br />
(inundaţii);<br />
2. demografia: creşterea de populaţie<br />
până în 2025 va fi de 23% (până la 7,9 miliarde),<br />
îndeosebi în ţările în curs de dezvoltare<br />
din Africa, Asia şi America Latină;<br />
la nivelul UE, creşterea demografică va fi<br />
de 2%, creşteri semnificative înregistrânduse<br />
în UK şi Franţa, însă cu un declin semnificativ<br />
în Germania, Italia şi Spania; UE va<br />
primi anual aproximativ 800.000 imigranţi;<br />
în 2025 UE va reprezenta doar 6% din populaţia<br />
mondială; rata de creştere a populaţiei<br />
la nivelul UE va fi foarte scăzută (+2%,<br />
pe site-ul Institutului, la adresa www.isseu.org/books/NGP.pdf
faţă de +17,4% SUA, de exemplu), dar mai<br />
bună decât în Rusia (-10,8%) sau Japonia (-<br />
2,6%); în context, controlul imigraţiei şi<br />
stimulentele pentru atragerea capitalului<br />
uman calificat vor deveni tot mai importante;<br />
presiunile financiare asupra bugetelor<br />
publice, generate de deteriorarea ratei dintre<br />
populaţia activă şi cea susţinută, vor face<br />
tot mai dificilă alocarea resurselor financiare<br />
necesare susţinerii unor sisteme militare<br />
performante;<br />
3. economia: globalizarea economică<br />
va continua şi se va aprofunda, continuând<br />
să adâncească competiţia; economiile ţărilor<br />
asiatice vor creşte semnificativ (China şi<br />
India îşi vor continua creşterile economice<br />
susţinute, succesul în ambele ţări, va depinde<br />
de ritmul reformelor şi asigurarea de<br />
resurse energetice; deşi creşterea economică<br />
se va resimţi direct asupra creşterii<br />
produsului intern brut, repartiţia acestuia pe<br />
cap de locuitor va crea mari inechităţi; în<br />
2025 China va deveni cel mai mare exportator<br />
mondial), dar discrepanţele în termeni<br />
de venit pe cap de locuitor vor fi încă mari<br />
comparativ cu cele din Occident; PIB-ul va<br />
creşte mai încet în UE decât în SUA; creşterea<br />
demografică scăzută va impieta şi<br />
asupra creşterii economice; globalizarea va<br />
fi benefică acelor ţări care vor participa la<br />
dezvoltarea tehnologiilor şi a comunicaţiilor;<br />
SUA, UE şi Japonia vor resimţi presiunea<br />
pieţelor emergente; îşi vor menţine<br />
sectoarele economice cheie: industrie, piaţa<br />
de capital şi cercetarea; SUA va continua să<br />
rămână o putere economică şi în 2025 (resurse<br />
umane de calitate; piaţă flexibilă cu<br />
productivitate înaltă; cercetare în domenii<br />
cheie: IT, biotehnologii şi nanotehnologii);<br />
UE va rămâne în continuare lider în domenii<br />
ca: telecomunicaţii, industria automobilelor<br />
şi aviaţiei civile; condiţiile integrării<br />
cu succes în globalizare vor fi: reţinerea<br />
unei forţe de muncă semnificative, atragerea<br />
de investiţii străine şi adaptarea sistemului<br />
politic şi social;<br />
4. energia: între 2006 şi 2025 se aşteaptă<br />
o creştere a cererii globale de energie<br />
cu o medie de 1,6 % pe an; combustibilii<br />
281<br />
fosili (petrol, gaz şi cărbune) vor rămâne<br />
sursa primară de energie, acoperind circa<br />
81% din cerere; dependenţa de importurile<br />
de energie va creşte (de la 50% azi la 70%<br />
în 2030) – Arabia Saudită, Iran, Irak şi Algeria<br />
vor furniza circa 80% din necesarul<br />
de petrol, restul provenind din Rusia şi<br />
Norvegia; din perspectivă geopolitică, Europa<br />
va fi înconjurată de unele dintre cele<br />
mai instabile regiuni ale lumii – Orientul<br />
Mijlociu, Nordul Africii şi Africa<br />
Subsahariană, Asia Centrală - faţă de care<br />
va fi dependentă cel puţin din punct de vedere<br />
energetic; din aceste motive, se apreciază<br />
că vom asista la o deplasare a surselor<br />
de putere dinspre Vest către celelalte regiuni<br />
ale lumii, iar locul Europei de centru al<br />
sistemului mondial va fi tot mai mult pus<br />
sub semnul întrebării;<br />
5. ştiinţa şi tehnologia: la orizontul<br />
2025 se aşteaptă creşterea importanţei tehnologiei<br />
informaţiilor (IT); obţinerea de<br />
progrese în domeniul nanotehnologiei va<br />
transforma radical producţia de bunuri, se<br />
apreciază că nanotehnologia va deveni coloana<br />
vertebrală a următorului val tehnologic<br />
(platforme mult mai mici şi mult mai<br />
puternice), sporirea numărului de inovaţii în<br />
domeniul biotehnologiei, creşterea investiţiilor<br />
în domeniul cercetării şi dezvoltării;<br />
Efecte negative: dezvoltarea tehnologiei informaţiei<br />
va avea ca efecte pierderea intimităţii,<br />
creşterea vulnerabilităţilor în sisteme<br />
şi accesul facil la tehnologii; biotehnologia<br />
poate avea efecte controversate –<br />
clonarea, vegetale modificate genetic, posibilitatea<br />
stabilirii hărţii genetice care să<br />
conducă la împiedicarea unor persoane în<br />
urmarea unei cariere; tehnologia creată<br />
pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă,<br />
poate conduce şi la deteriorarea acesteia;<br />
6. cultură şi societate: globalizarea<br />
creează în acelaşi timp omogenizare (convergenţa<br />
obiceiurilor sociale), dar şi fragmentare<br />
(redescoperirea culturii locale); ca<br />
urmare a globalizării se aşteaptă sporirea<br />
culturilor hibride, mai puţin „occidentalizate”;<br />
reacţiile de respingere, pot conduce<br />
la numeroase ciocniri, care vor reprezenta o
provocare la adresa canalelor tradiţionale<br />
ale democraţiei; în UE, îmbătrânirea societăţii<br />
va conduce la acceptarea de către opinia<br />
publică a migraţiei ceea ce necesită<br />
construirea unor politici eficace de integrare;<br />
SUA va deveni o societate multiculturală,<br />
în care limba spaniolă, va fi vorbită<br />
de un număr mai mare de locuitori, decât<br />
limba engleză (rădăcinile unei societăţi anglo-protestante),<br />
inegalităţile sociale vor fi<br />
mult mai pregnante decât în societatea occidentală<br />
iar religia va continua să joace un<br />
rol important în societatea americană; în<br />
China, o societate structurată pe valori fundamentale,<br />
vor creşte inegalităţile sociale;<br />
lipsa reformelor (fără control social şi politic<br />
– tipic economiilor occidentale), conduce<br />
la concluzia că în China este deschisă<br />
calea spre un capitalism sălbatic, corupţia<br />
va fi una din marile provocări ale Chinei; în<br />
contrast cu China, India dispune de o democraţie<br />
stabilă, cu alegeri libere, libertăţi<br />
democratice, deci mai puţin vulnerabilă; în<br />
lumea arabă, eşecul în implementarea unor<br />
reforme vor creşte sentimentele de frustrare<br />
şi creează potenţial de radicalizare; islamul<br />
ca ideologie va reprezenta o forţă potenţială<br />
în societăţile musulmane; perspectiva răspândirii<br />
fundamentalismului este condiţionată<br />
de capacitatea guvernelor ţărilor arabe<br />
de a construi o societate deschisă, prin implementarea<br />
bunei guvernări şi de a ţine sub<br />
control actualele tensiuni; în Rusia nemulţumirile<br />
sociale (creşterea discrepanţelor<br />
între sectorul public şi cel privat), sistemul<br />
politic nefuncţional şi un ritm negativ demografic,<br />
pot duce la apariţia unor valuri de<br />
naţionalism, xenofobie, antisemitism, îndeosebi<br />
în rândul tinerilor;<br />
7. guvernare globală: constă dintr-un<br />
set de instituţii, proceduri şi reţele care interacţionează<br />
în scopul modelării opţiunilor<br />
(alternativelor) colective (convenţii, reguli,<br />
decizii), astfel încât să poată fi gestionate<br />
problemele globale; lumea devine tot mai<br />
interdependentă şi complicată; pe măsura<br />
sporirii globalizării, creşte şi vulnerabilitatea<br />
statelor; apariţia şi creşterea noilor puteri<br />
va afecta balanţa de putere; în viitor<br />
282<br />
rolul formelor alternative de guvernare (de<br />
tip G8, G20, organizaţii regionale sau<br />
transnaţionale) va creşte; dreptul internaţional<br />
şi utilizarea forţei vor trebui să se<br />
adapteze acestor dezvoltări, în care un rol<br />
esenţial îl va avea găsirea unui echilibru<br />
între eficacitate şi legitimitate; provocările<br />
globalizării necesită o reacţie coordonată,<br />
pe care actualele instituţii nu sunt în măsură<br />
să o asigure, aşa cum piaţa, pentru a se dezvolta<br />
are nevoie de reguli şi legi bine stabilite,<br />
globalizarea necesită guvernare, extinderea<br />
acesteia va schimba şi natura securităţii;<br />
riscurile la adresa securităţii într-o<br />
lume globalizată vor avea o natură multiplă,<br />
astfel încât impactul acesta va fi mai mare<br />
decât efectele cumulate (ameninţări teroriste<br />
asupra nodurilor globalizării – infrastructura<br />
de transport sau de producere a<br />
energiei; creşterea probabilităţii producerii<br />
şi răspândirii epidemiilor, sau a dezastrelor<br />
provocate sau naturale), propagându-se în<br />
valuri, afectând securitatea persoanelor sau<br />
a infrastructurii, a economiei şi societăţii în<br />
ansamblul său.<br />
Prin prisma sporirii gradului de eterogenitate<br />
a contextului internaţional şi a instabilităţii<br />
accentuate a vecinătăţii UE, este de<br />
aşteptat ca Uniunea să fie confruntată cu o<br />
serie de provocări de securitate pe parcursul<br />
următoarelor decade:<br />
Protejarea Europei (European<br />
homeland): la orizontul anilor 2025 este<br />
puţin probabil un atac masiv împotriva unui<br />
stat membru UE sau în Europa; dimpotrivă,<br />
poate spori instabilitatea la graniţele estice<br />
ale UE, în special dacă va continua procesul<br />
de lărgire; cea mai mare ameninţare la<br />
adresa Europei şi cetăţenilor săi vine din<br />
partea terorismului sau a unor potenţiale<br />
pandemii; nu este de aşteptat ca imigraţia să<br />
crească în mod dramatic; criminalitatea organizată,<br />
în special dacă se infiltrează în<br />
mediile politice şi serviciile publice europene,<br />
poate deveni deosebit de periculoasă;<br />
Proiectarea stabilităţii în exterior: toate<br />
regiunile din vecinătatea UE vor avea un<br />
mare grad de instabilitate; cele mai multe<br />
probleme din vecinătatea UE vor trebui
abordate cu mijloace civile (diplomatice,<br />
economice, tehnice); nu trebuie neglijată<br />
însă perspectiva izbucnirii de conflicte violente<br />
în aceste regiuni; în acest context, nu<br />
trebuie exclusă o posibilă intervenţie militară<br />
din partea UE pentru stabilizarea situaţiei;<br />
costurile aferente intervenţiilor UE în<br />
situaţii de criză vor cântări tot mai mult în<br />
adoptarea unei decizii;<br />
Asigurarea furnizării de energie: având<br />
în vedere că energia este deosebit de importantă<br />
în asigurarea creşterii economice,<br />
aceasta va reprezenta un factor cheie într-o<br />
lume globalizată; accesul la energie va fi de<br />
interes strategic pentru toate ţările, putând<br />
declanşa competiţia şi rivalitatea între ţările<br />
dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare;<br />
chiar şi o deconectare temporară a UE de la<br />
sursele de energie va avea un impact economic<br />
major; opţiunile de contracarare a<br />
unei astfel de perspective sunt multiple:<br />
tehnologice (dezvoltarea de surse alternative<br />
de energie), politice (întărirea stabilităţii<br />
şi promovarea relaţiilor de bună vecinătate),<br />
militare (se precizează că o criză majoră<br />
implicând una din ţările mari exportatoare<br />
de petrol din Orientul Mijlociu poate<br />
constitui un scenariu, deşi puţin probabil,<br />
pentru o intervenţie militară UE în următoarele<br />
două decenii);<br />
Solidaritatea cu aliaţii: Europa poate fi<br />
implicată într-o serie de confruntări militare<br />
şi prin prisma alianţei sale strategice cu<br />
SUA; o schimbare majoră a SUA faţă de<br />
NATO va afecta semnificativ securitatea<br />
europeană şi va putea schimba însăşi natura<br />
PESA.<br />
O tendinţă importantă a evoluţiei contextului<br />
global, definit prin cei şapte indicatorii<br />
strategici, cu implicaţii directe asupra<br />
domeniului militar este legată de creşterea<br />
rezervelor societăţilor europene faţă de<br />
perspectiva utilizării instrumentului militar<br />
în promovarea sau apărarea unor interese de<br />
securitate. Acţiunile militare, neautorizate<br />
explicit de către ONU, vor fi tot mai controversate,<br />
iar utilizarea forţei va fi intens<br />
evaluată de către opinia publică occidentală.<br />
283<br />
Focalizarea pe securitatea naţională privită<br />
în integralitatea sa („homeland<br />
security”) va conduce la diluarea progresivă<br />
a graniţelor dintre domeniile tradiţionale<br />
ale securităţii şi apărării, precum şi la<br />
posibila diminuare a rolului alocat sistemului<br />
militar de către societăţile occidentale.<br />
O astfel de evoluţie ar putea genera<br />
micşorarea resurselor publice alocate pentru<br />
apărare, tendinţă care poate periclita eficacitatea<br />
generală a forţelor armate<br />
În acest context, sistemele militare vor<br />
trebui să facă faţă pe termen mediu şi lung:<br />
schimbarea rolului forţei militare şi adaptarea<br />
la revoluţia tehnologică. Legat de primul<br />
aspect, utilizarea forţei va fi tot mai<br />
mult supusă constrângerilor legale şi rezervelor<br />
politice, plecând de la prevederile generale<br />
ale dreptului internaţional şi de la<br />
tendinţa societăţilor europene de devalorizare<br />
a războiului şi a acţiunilor care implică<br />
forţa armată. În aceste condiţii, „este probabil<br />
ca factorul politic să definească şi să<br />
aplice condiţii tot mai restrictive pentru situaţiile<br />
considerate legitime în utilizarea<br />
forţei armate”.<br />
Pe de altă parte, evoluţiile ştiinţei şi tehnologiilor<br />
specifice erei informaţionale vor<br />
influenţa puternic atât rolul şi funcţiile viitoare<br />
ale forţelor armate, cât şi procesul de<br />
dezvoltare a capabilităţilor militare necesare<br />
pe termen mediu şi lung. Spre exemplu,<br />
progresul continuu în microelectronică<br />
şi tehnologiile de comunicaţii va conduce la<br />
creşterea importanţei cunoaşterii şi informaţiilor<br />
în operaţiile militare viitoare. Alte<br />
direcţii de utilizare a progreselor din ştiinţa<br />
şi tehnologiile civile vor viza creşterea nivelului<br />
de protecţie a propriilor forţe precum<br />
şi reducerea pierderilor şi efectelor<br />
distructive asupra mediului, provocate de<br />
operaţiile militare. În acelaşi timp, dezvoltările<br />
tehnologice pe piaţa civilă a echipamentelor<br />
care pot avea şi aplicativitate militară<br />
pot conduce la situaţii în care forţele<br />
militare europene să se confrunte cu forţe<br />
oponente cu acelaşi nivel de dotare sau<br />
chiar superior dotate.<br />
Plecând de la evoluţiile posibile ale me-
diului global, LTV încearcă să definească,<br />
în partea dedicată Mediului militar viitor,<br />
influenţele acestora asupra operaţiilor militare<br />
viitoare ale Uniunii.<br />
Din această perspectivă, elaborarea LTV<br />
s-a făcut plecând de la actualul cadru de<br />
fundamentare a misiunilor militare ale UE,<br />
reprezentat în principal de Strategia Europeană<br />
de Securitate şi HLG 2010 283 . Viziunea<br />
propune, ca posibile variante de utilizare<br />
a instrumentului militar, scenarii care<br />
implică misiuni de separare a părţilor prin<br />
forţă, stabilizare şi reconstrucţie, prevenirea<br />
conflictelor, asistenţă umanitară şi evacuarea<br />
răniţilor. Aceasta conturează nevoile<br />
viitoare ale Uniunii de capabilităţi militare<br />
atât pentru acţiunile militare clasice (situaţiile<br />
de conflict de înaltă intensitate), cât şi<br />
componente apte de misiuni de prevenire şi<br />
management al crizelor - dezarmare, stabilizare,<br />
reconstrucţie post-conflict, evacuare<br />
şi nu în ultimul rând, intervenţia umanitară<br />
pentru înlăturarea efectelor dezastrelor naturale<br />
sau produse de acţiunea umană.<br />
Ca o caracterizare sintetică a operaţiilor<br />
viitoare de management al crizelor, se apreciază<br />
că acestea vor fi „expediţionare,<br />
mutinaţionale şi multi-instrument”. Plecând<br />
de la necesitatea de asumare a responsabilităţilor<br />
de actor global, Uniunea îşi propune<br />
să realizeze capacitatea de proiectare a<br />
forţei la distanţe strategice şi în arii de operaţii<br />
austere, pentru a contribui la prevenirea<br />
şi soluţionarea situaţiilor de criză.<br />
Această dezvoltare este necesară şi datorită<br />
faptului că reacţia la ameninţări şi combaterea<br />
acestora implică mutarea „primei linii<br />
de apărare” în afara UE şi combaterea surselor<br />
generatoare de criză acolo unde acestea<br />
apar şi se manifestă.<br />
Plecând de la ideea că nici una dintre<br />
ameninţări nu este pur militară şi nici nu<br />
poate fi combătută doar prin mijloace mili-<br />
283 Obiectivul Global al UE (Headline Goal 2010 –<br />
HG 2010) vizează focalizarea demersurilor UE asupra<br />
îmbunătăţirii calitative a capacităţilor de apărare,<br />
precum şi adaptarea acestora la cerinţele formulate<br />
prin intermediul Strategiei de Securitate.<br />
284<br />
tare 284 , LTV evidenţiază necesitatea ca UE<br />
să adopte o abordarea comprehensivă a răspunsurilor<br />
la diversele provocări la adresa<br />
securităţii, prin combinarea tuturor instrumentelor<br />
de putere şi influenţare pe care le<br />
are la dispoziţie. Această combinare a mijloacelor<br />
civile (diplomatice, militare, economice,<br />
financiare, de poliţie şi reformă a<br />
statului de drept etc.) şi militare de prevenire<br />
şi management al situaţiilor de criză<br />
reprezintă principalul avantaj competitiv al<br />
Uniunii în securitatea internaţională, iar Viziunea<br />
o accentuează ca pe una din liniile<br />
de forţă ale viitorului PESA.<br />
Plecând de la aceste considerente, forţele<br />
militare puse la dispoziţia UE pentru<br />
operaţii de management al crizelor trebuie<br />
să fie structurate, dotate şi pregătite pentru<br />
a interveni în situaţii din cele mai diverse,<br />
inclusiv în zone cu un grad mare de ostilitate.<br />
Obiectivele principale vizate de desfăşurarea<br />
forţelor militare sunt legate de preluarea<br />
controlului asupra unei situaţii conflictuale,<br />
întreruperea ciclului violenţei şi<br />
stabilizarea post-conflict. Mai mult, se<br />
apreciază că intervenţia nu va viza obţinerea<br />
„victoriei” militare, în sensul tradiţional<br />
al termenului, ci calmarea sau normalizarea<br />
unei situaţii de instabilitate, soluţionarea<br />
unor conflicte şi, în final, stabilitatea şi securitatea<br />
în ansamblul său.<br />
În ultimii ani, ONU, OSCE, UE şi<br />
NATO au întreprins eforturi susţinute pentru<br />
a-si evalua şi adapta strategiile şi structurile<br />
de securitate noului mediu internaţional<br />
iar o analiză comparativă a acestor organizaţii<br />
poate duce la înţelegerea modului<br />
de prevenire şi gestionare a conflictelor.<br />
Operaţiile pe care le desfăşoară UE au<br />
un caracter aparte faţă de cele întreprinse de<br />
NATO. Tipul de crize gestionate de UE<br />
este altul decât cel vizat de NATO. Uniunea<br />
Europeană se pliază mai mult pe latura civilă<br />
a crizelor (aşa numitele misiuni de tip<br />
Petersburg, misiuni umanitare, ş.a.m.d.).<br />
284 284 „..none of the new threats is purely military<br />
nor can any be tackled by purely military means” -<br />
Strategia de Securitate Europeană, p. 7.
După lansarea cu succes în anul 2003 a<br />
Operaţiei Artemis, UE a hotărât să preia<br />
comanda Operaţiei Alteea, făcând apel la<br />
capabilităţile NATO. Acest angajament al<br />
UE în Balcani se deosebeşte faţă de intervenţia<br />
iniţiată de NATO, prin faptul că nu<br />
s-a limitat doar la aspectele militare ci a<br />
avut în vedere sprijinirea procesului de democratizare<br />
a ţării în totalitatea sa. Eforturile<br />
au fost focalizate pe misiuni de stabilizare<br />
şi reconstrucţie. În aceeaşi ordine de<br />
idei misiune Uniunii din Kosovo (EULEX)<br />
urmăreşte aceleaşi obiective, de la reconstrucţie<br />
şi stabilizare, la asistenţă în reforma<br />
forţelor poliţieneşti şi instaurarea statului de<br />
drept. Acţiunile UE în Africa, în RD Congo<br />
şi Sudan sunt limitate din punct de vedere<br />
al intervenţiei la obiective punctuale (sprijinul<br />
acordat ONU, pe timpul alegerilor, sau<br />
Uniunii Africane, pentru soluşionarea crizei<br />
din Darfur/Sudan), dar cu o certă perspectivă<br />
asupra efectelor pe termen lung.<br />
Chiar dacă pericolul unei confruntări<br />
militare majore în Europa a dispărut după<br />
încheierea Războiului Rece, noile riscuri şi<br />
ameninţări de diferite tipuri, ca şi vulnerabilităţile<br />
sistemului de securitate actual<br />
conduc uneori la apariţia unor crize. Deşi<br />
considerate ca fenomene de anormalitate,<br />
crizele sunt o prezenţă constantă în evoluţia<br />
omenirii şi ele apar ca momente dificile ale<br />
raporturilor politice, economice, sociale,<br />
culturale etc., ca urmare a unor mari acumulări<br />
de tensiuni, disfuncţionalităţi, impunând<br />
trecerea la o altă ordine.<br />
Trebuie menţionat că diferitele crize<br />
politico-militare nu afectează numai ţările<br />
sau zonele în cauză ci toate statele lumii<br />
într-o formă sau alta. Din acest motiv este<br />
necesar un management adecvat pentru<br />
gestionarea acestora şi realizarea unei noi<br />
stabilităţi.<br />
Managementul crizelor a devenit o<br />
componentă importantă a strategiilor organismelor<br />
cu preocupări în domeniul securităţii,<br />
în special a ONU, NATO, UE şi<br />
OSCE. În acest cadru, acţiunilor militare<br />
speciale care dau conţinut managementului<br />
crizelor - intervenţii de menţinere a păcii şi<br />
de restabilire sau impunere a păcii - li se<br />
adaugă sprijinul politico-diplomatic acordat<br />
părţilor implicate pentru soluţionarea conflictelor,<br />
asistenţa umanitară, ajutorul pentru<br />
normalizarea vieţii sociale, etc.<br />
BIBLIOGRAFIE<br />
1. BRZEZINSKI Zbigniew, Living With a New Europe, National Interest 60, 2000<br />
2. BRETHERTON Charlotte, VOGLER John, The european Union as a Global Actor,<br />
Routledge, London and New York, 1999<br />
3. CAMERON F, Towards an EU strategic concept, în “<strong>Romania</strong>n Journal of European<br />
Affairs”, vol. 3 no. 3, Institutul European din România, Bucureşti, septembrie 2003<br />
4. FRENCH J. Lindley and F. ALGIERI, A European Defence Strategy, Bertelsmann<br />
Foundation, Gütersloh, 2004<br />
5. FUKUYAMA Fransis, The End of History and the Last Man, Free Press, New<br />
York, 1992<br />
6. HUNTER Robert E., The European Security and Defence Policy: NATO’s<br />
7. NICOLAESCU Gheorghe, „Gestionarea crizelor politico-militare”, Bucureşti,<br />
2003<br />
8. NYE Joseph S., Jr. , „Descifrarea conflictelor internaţionale”, 2005<br />
285
MANAGEMENTUL PROTEJĂRII VIEŢII PRIVATE<br />
ŞI ACCESUL LA ARHIVE<br />
286<br />
Drd. MONICA SACHELARIU<br />
Arhivele Naţionale - Neamţ<br />
The present material is supposed to be an approach about what a person’s interests<br />
may mean and about the protection of his/her private life and personal data on one<br />
hand, and about the interests in the historical and scientific research that support the<br />
right to get knowledge in time, on the other hand. The conclusion obvionsly coming out<br />
is represented by the need to find out a correct equilibrium between the rights referring<br />
to the past opening, to getting information of public interest, to the personal data<br />
protection and to scientific research making, in order to discover a balance between „the<br />
right to forget” and the „right to know”.<br />
Fiecare generaţie acordă o anumită pondere<br />
unora dintre evenimentele istoriei, iar<br />
tentaţia fiecărei perioade este aceea de a<br />
construi pe o anumită selecţie a faptelor din<br />
trecut. Arhivele Naţionale sunt cele care au<br />
rolul de a aduce aminte, de fiecare dată,<br />
dimensiunea completă a faptelor şi de a îndemna<br />
la concluzii corecte, bazate pe totalitatea<br />
acestor fapte. Depozitare ale mărturiilor<br />
trecutului, Arhivele sunt o instituţie<br />
reprezentativă pentru cultura şi civilizaţia<br />
oricărei naţiuni, iar grija manifestată pentru<br />
conservarea acestor urme ale istoriei a ilustrat<br />
nu doar gradul de civilizaţie şi cultură,<br />
dar şi profunzimile memoriei colective ale<br />
diferitelor popoare. Arhivele contribuie în<br />
mod direct la apărarea şi promovarea drepturilor<br />
omului prin păstrarea mărturiilor<br />
evoluţiei sau violării lor şi prin desfăşurarea<br />
activităţii în conformitate cu idealul de<br />
transparenţă a Statului 285 . Iar dreptul la viaţă<br />
privată reprezintă unul dintre drepturile<br />
fundamentale consacrate. Inaccesibile, arhivele<br />
nu servesc decât intereselor câtorva<br />
indivizi sau grupuri privilegiate. În egală<br />
285 Ch. Kecskeméti, I. Székely, Accesul la Arhive.<br />
Manual de linii directoare pentru implementarea<br />
Recomandării Nr. R (2000)13 privind o politică<br />
europeană asupra accesului la arhive, „Revista<br />
Arhivelor”, LXXXIV(2007), supliment, p.32 (în<br />
continuare: Ch. Kecskeméti, I. Székely, Accesul la<br />
Arhive).<br />
măsură însă, fără reglementări care să protejeze<br />
siguranţa individului şi a vieţii private,<br />
cetăţenii sunt expuşi vexaţiunilor constante<br />
şi pot fi exploataţi de către diverse<br />
interese publice sau private.<br />
Roy Campbell, în materialul prezentat la<br />
a XXXII – a conferinţă internaţională a mesei<br />
rotunde a Arhivelor desfăşurată la<br />
Edinbourgh în 1997 286 , a arătat că există<br />
două opinii diametral opuse referitoare la<br />
Arhive: pe de o parte, cea a cercetătorilor<br />
care doresc un acces rapid şi liber, fără nici<br />
o restricţie, iar pe de altă parte, cea a arhiviştilor,<br />
ce consideră doleanţele primilor ca<br />
fiind exagerate, deoarece nu ţin cont de<br />
problemele de ordin juridic şi politic ale<br />
lumii reale în care evoluează instituţia Arhivelor.<br />
În cele ce urmează ne propunem o abordare<br />
a ceea ce înseamnă interesele individului<br />
şi protejarea vieţii private şi a datelor<br />
personale a acestuia pe de o parte şi a intereselor<br />
de cercetare istorică, ştiinţifică care<br />
sprijină dreptul la cunoaştere peste timp, pe<br />
de altă parte. Aşa cum vom arăta, problema<br />
accesului la arhive depăşeşte dimensiunea<br />
unei simple probleme arhivistice, fiind o<br />
286 R. Campbell, Le point de vue des chercheurs: l’état<br />
de la question, în „Citra”, 1997, L’acces aux archives.<br />
Aspects légaux, Actes de la XXXII – ème Conférence<br />
Internationale de la Table Ronde des Archives,<br />
Edinbourgh, 1997, p.32-37.
componentă generală a conceptelor de<br />
„democraţie”, „drept la informare” etc.<br />
Scurt istoric asupra accesului. Accesul<br />
la informaţie a avut istoria sa. Pentru că,<br />
dintr-un început, au existat informaţii<br />
„pentru toţi”, dar şi informaţii „pentru aleşi”.<br />
În linii mari, putem considera „informaţiile<br />
generale” ca fiind informaţiile destinate<br />
publicului larg, realizate pe un suport<br />
reprodus într-un număr mare de exemplare şi<br />
care se păstrează în instituţii care să<br />
faciliteze accesul – fără restricţii semnificative<br />
– la acele informaţii. „Informaţiile<br />
speciale” au fost cele destinate altor scopuri<br />
decât cele „mediatice”, sunt realizate pe un<br />
suport reprodus într-un număr mic de<br />
exemplare şi sunt, în general, de resortul<br />
Arhivelor. Aceste documente, din punct de<br />
vedere al conţinutului pot deveni „publice”<br />
după o anumită perioadă, dar caracterul lor<br />
general – de unicitate – impune restricţii de<br />
acces, mult mai semnificative decât în cazul<br />
„informaţiilor generale” 287 . În mod evident,<br />
dacă documentele au fost păstrate cu grijă<br />
încă de la începuturile scrisului, în diverse<br />
civilizaţii precum Egiptul faraonic, Sumer,<br />
China sau India, acest lucru s-a întâmplat<br />
pentru că era nevoie de ele; era nevoie aşadar<br />
ca aceste documente să fie accesibile:<br />
însă cui şi în ce condiţii? Problema celor<br />
care au acces şi în ce condiţii a rămas aspectul<br />
principal al reglementărilor referitoare<br />
la această problemă, până în zilele noastre.<br />
Încă din antichitate, cei desemnaţi cu<br />
păstrarea, conservarea şi furnizarea de informaţii,<br />
prin gradul lor de percepţie şi erudiţie,<br />
constituiau o categorie umană privilegiată,<br />
dar şi „vânată” pentru a „înnobila”<br />
prestigiul stăpânului protector. În evul mediu,<br />
prin cancelariile statelor feudale, ale<br />
marilor seniori şi ale mănăstirilor, a continuat<br />
preocuparea de a constitui arhive 288 .<br />
Păstrate iniţial pentru valoarea probatorie şi<br />
juridică aşadar, cu scopul de a legitima cu<br />
precădere drepturi ale proprietarului, în se-<br />
colul al XVIII – lea se produce marea<br />
schimbare care va deschide mai târziu arhivele<br />
spre cercetare.<br />
Este momentul în care se vorbeşte despre<br />
naşterea sau renaşterea noţiunii de democraţie<br />
în virtutea căreia suveranitatea îşi<br />
are obârşia în popor şi pe cale de consecinţă,<br />
acesta are dreptul de a-şi controla<br />
conducătorii pe care i-a investit cu încredere,<br />
prin „contractul social”(J.J. Rousseau,<br />
Despre contractul social, 1762). Pentru ca<br />
mai apoi Voltaire să revendice dreptul la<br />
critică, deci la cunoaştere 289 .<br />
Toate aceste inovaţii intelectuale culminează<br />
cu Revoluţia franceză când în prima<br />
lege a arhivelor (25 iunie 1794) se proclamă<br />
dreptul cetăţenilor la libera consultare<br />
a arhivelor „ce aparţin naţiunii”, incluzând<br />
aici arhivele guvernamentale, administrative,<br />
judiciare şi ecleziastice. Acest<br />
nou principiu al libertăţii totale a avut o istorie<br />
efemeră căci tot în Franţa, prin reglementarea<br />
din 1856 se produce reîntoarcerea<br />
la arbitrariu în ceea ce priveşte accesul la<br />
documente 290 . În acelaşi timp, progresul în<br />
cercetarea istorică în secolul al XIX –lea,<br />
denumit şi „secolul istoriei”, a determinat<br />
în majoritatea ţărilor europene o deschidere<br />
progresivă a depozitelor arhivelor publice,<br />
desigur nu fără excepţii, reticenţe şi întârzieri,<br />
în funcţie de gradul de liberalism al fiecărei<br />
ţări 291 .<br />
Însă o deschidere din ce în ce mai mare<br />
a depozitelor de arhive către public se produce<br />
după cel de-al doilea război mondial.<br />
Printre elementele care au jucat un rol semnificativ<br />
în această deschidere menţionăm:<br />
creşterea interesului pentru cercetarea<br />
istoriei contemporane, care tinde<br />
să se confunde cu politologia, sociologia<br />
şi economia politică;<br />
dezvoltarea metodelor cantitative (în<br />
demografia istorică, economică etc.)<br />
care necesită consultarea unui volum<br />
287<br />
B.F. Popovici, Accesul la Arhive, p.2 la<br />
http://bogdanpopovici2008.files.wordpress.com/2009/<br />
05/40-accesul-la-arhive.pdf (în continuare: B.F.<br />
Popovici, Accesul la Arhive).<br />
288 V. Teodorescu, Arhivistul, trezorier al memoriei<br />
scrise, în “Revista Arhivelor”, nr.1-2/2001, p.11-12.<br />
287<br />
289 M. Duchein, Les obstacles à l’acces, à l’utilisation<br />
et au transfert de l’information contenue dans les<br />
archives: une etude RAMP, (PGI – 83/WS/20), Paris,<br />
UNESCO, 1983, p.3 (în continuare: M.Duchein, Les<br />
obstacles à l’acces).<br />
290 Ibidem, p.3.<br />
291 Ibidem, p.4.
mai mare de documente în vederea<br />
extragerii informaţiilor statistice;<br />
creşterea interesului pentru aspectele<br />
economice şi sociale ale istoriei şi în<br />
consecinţă pentru arhivele întreprinderilor,<br />
asociaţiilor, sindicatelor – puţin<br />
cunoscute şi solicitate până în acel<br />
moment;<br />
dezvoltarea relaţiilor internaţionale şi<br />
intercontinentale ce ridică problema<br />
accesului la arhive a cetăţenilor străini;<br />
emergenţa progresivă, începând mai<br />
ales cu anii 60, a noţiunii de „drept la<br />
informare”, care a condus la revendicarea<br />
accesului la documente, considerat<br />
ca un drept democratic al tuturor<br />
cetăţenilor;<br />
progresele tehnologice, foarte rapide<br />
începând cu anii 50, care au antrenat<br />
multiple consecinţe pentru arhive şi<br />
accesibilitatea lor: microfilmul, tehnica<br />
audiovizualului, informatica au<br />
bulversat toate regulile şi obiceiurile<br />
legate de accesul la arhive.<br />
De altfel, preocuparea de a păstra arhivele<br />
a fost întotdeauna legată intim de noţiunea<br />
de valoare, care se referă la funcţiile<br />
arhivelor, şi anume: funcţia de probă juridică,<br />
în raport cu drepturile cetăţeanului din<br />
antichitate, cu drepturile de proprietate în<br />
evul mediu şi cu drepturile statului în epoca<br />
modernă; funcţia de dovadă istorică, începând<br />
de la jumătatea secolului al XIX –lea ,<br />
funcţia de probă administrativă, legală şi<br />
financiară, în favoarea emergenţei administraţiilor<br />
moderne care caracterizează a<br />
doua jumătate a secolului XX, la care se<br />
adaugă şi funcţia de mărturie 292 .<br />
În egală măsură, odată cu modificarea în<br />
timp a rolului arhivelor, se modifică şi<br />
funcţia arhivistului: „ieri administrator,<br />
primind o formaţie juridică, furnizor şi<br />
agent al cercetării istorice, astăzi intermediar,<br />
însărcinat să primească, să prezerve,<br />
să ordoneze, să descrie şi să comunice o informaţie<br />
de o mare varietate, ca formă şi<br />
conţinut…Într-un anumit sens, arhivistul<br />
are astăzi o dublă funcţiune: el este odată în<br />
292 C. Couture, Nomenclatoarele. Aspecte teoretice, în<br />
„Revista de Arhivistică”, Tom IV, nr.1-2/1998, p.21.<br />
288<br />
serviciul administraţiei care a creat arhiva,<br />
precum şi în serviciul publicului care are<br />
nevoie de informaţie, în realitate însă, el nu<br />
este supus nici administraţiei, nici cercetătorului.<br />
El este în slujba arhivei, pe care o<br />
are în custodie, pentru generaţiile de<br />
mâine” 293 .<br />
Într-un document de referinţă al Consiliului<br />
Europei se stipulează foarte clar faptul<br />
că accesul la arhivele publice este un<br />
drept care trebuie recunoscut tuturor utilizatorilor,<br />
indiferent de naţionalitate, statut<br />
sau profesie 294 .<br />
Sistemul de protecţie a datelor personale<br />
la nivel european şi implicaţiile sale<br />
arhivistice. În democraţiile moderne, accesul<br />
la arhive este recunoscut ca un drept, şi<br />
nu ca un privilegiu, fiind considerat unul<br />
dintre elementele cheie ale sistemului<br />
drepturilor informaţionale. Noile democraţii,<br />
au introdus aceste noi drepturi în constituţiile<br />
lor, însă unele dintre ele nu le-au<br />
mai codificat şi în legi specifice. Altele au<br />
codificat doar simple prevederi legale, izolate,<br />
pentru garantarea anumitor drepturi<br />
din zona informării şi comunicării. Aceste<br />
drepturi formează totuşi un sistem organic<br />
şi deşi ele se limitează organic unul pe celălalt,<br />
rolul lor comun este să limiteze crearea<br />
şi supravieţuirea sistemului de monopol<br />
informaţional şi să întărească partea cea<br />
mai slabă – cetăţeanul 295 .<br />
Sunt recunoscute două asemenea drepturi<br />
ca fiind cele care joacă un rol semnificativ<br />
în constituirea dreptului şi practicii<br />
accesului la arhive: libertatea de informare<br />
şi protecţia datelor. În conformitate cu principiile<br />
fundamentale ale libertăţii de informare,<br />
accesul la informaţiile de interes public<br />
este un drept al fiecăruia, indiferent de<br />
293 B. Ulate – Segura, L’acces aux archives des<br />
organismes des Nations Unies, PGI – 86/WS/24,<br />
Paris, 1988, p.2, apud B.F. Popovici, Accesul la<br />
Arhive, p.6.<br />
294 Recomandarea Nr.R (2000)13 a Comitetului de<br />
Miniştri către Statele membre privind o politică<br />
europeană asupra accesului la Arhive, clauza 5 (în<br />
continuare: Recomandarea 13), în Ch. Kecskeméti, I.<br />
Székely, Accesul la Arhive.<br />
295<br />
I. Székely, Despre sistemul drepturilor<br />
informaţionale, în Ch. Kecskeméti, I. Székely,<br />
Accesul la Arhive, p.11.
cetăţenie, naţionalitate sau interese juridice.<br />
Informaţiile sau datele de interes public reprezintă<br />
orice informaţie procesată de un<br />
organ sau o persoană în îndeplinirea unei<br />
funcţii publice cu excepţia cazurilor în care<br />
acestea intră în sfera datelor personale. Iar<br />
legile moderne ale libertăţii de informare<br />
statuează caracterul public ca fiind regula,<br />
iar secretul ca fiind o excepţie care însă trebuie<br />
întotdeauna justificată 296 . Celălalt<br />
drept informaţional fundamental este reprezentat<br />
de protecţia datelor (şi conceptele<br />
sale înrudite: protecţia datelor personale,<br />
caracterul privat al informaţiei) şi care<br />
afectează substanţial activitatea Arhivelor<br />
care se ocupă de istoria trecutului recent.<br />
Din perspectiva accesului la arhive unde<br />
regula principală este accesibilitatea la documente,<br />
protecţia datelor apare ca o excepţie,<br />
o restricţie în efectuarea de cercetări.<br />
Totuşi, din perspectiva protecţiei datelor,<br />
unde regula principală este protecţia datelor<br />
personale apare ca o excepţie tocmai posibilitatea<br />
de a efectua cercetări arhivistice.<br />
La nivel european, într-un document de referinţă<br />
al Autorităţii Europene pentru Protecţia<br />
Datelor 297 , se menţionează că atât accesul<br />
publicului la documente cât şi protejarea<br />
vieţii private, a integrităţii şi a datelor<br />
sunt consacrate ca drepturi fundamentale.<br />
Un grad ridicat de transparenţă şi de protecţie<br />
a datelor sunt considerate în egală<br />
măsură ca reprezentând expresii ale unei<br />
bune guvernări.<br />
Transparenţa, adesea denumită „deschidere”<br />
se bazează pe trei elemente principale<br />
298 :<br />
procesele decizionale ale autorităţilor<br />
publice trebuie să fie comprehensibile şi<br />
transparente;<br />
deciziile trebuie să fie întotdeauna<br />
motivate;<br />
informaţiile pe care se bazează<br />
296<br />
I. Székely, Despre sistemul drepturilor<br />
informaţionale, în Ch. Kecskeméti, I. Székely,<br />
Accesul la Arhive, p.11-12.<br />
297<br />
Le contrôleur européen de la protection des<br />
données, Accès du public aux documents et protection<br />
des donnés, Background Paper Series, Juillet, 2005,<br />
nr.1, p.4 la http://www.edps.europa.eu/EDPSWEB/<br />
298 Ibidem, p.6<br />
deciziile, trebuie să fie, în măsura posibilului,<br />
la dispoziţia publicului.<br />
În decursul ultimului deceniu al secolului<br />
trecut a reprezentat o prioritate politică<br />
remedierea lipsei de transparenţă a instituţiilor<br />
comunitare. Printre numeroasele iniţiative<br />
întreprinse în contextul general al<br />
„deschiderii”, multe eforturi întreprinse au<br />
avut drept scop ameliorarea accesului publicului<br />
la documente, stabilindu-se că<br />
dreptul de acces înglobează următoarele<br />
elemente esenţiale:<br />
este un drept aparţinând publicului<br />
în general;<br />
motivul pentru care cineva doreşte<br />
să îşi exercite acest drept este lipsit de importanţă<br />
299 .<br />
În ceea ce priveşte „respectul pentru viaţa<br />
privată”, „dreptul la integritate”, „protecţia<br />
datelor”, acestea sunt noţiuni anterioare<br />
celei de „transparenţă” şi „deschidere”<br />
atât în cadrul statelor membre ale UE cât şi<br />
în afara lor. Într-un document al UNESCO<br />
din anul 1994, respectarea vieţii private este<br />
considerat ca fiind unul dintre drepturile<br />
omului poate cel mai dificil de definit şi cu<br />
toate acestea aproape toate ţările lumii l-au<br />
inclus în constituţiile lor. Protejarea vieţii<br />
private este adesea văzută ca un mijloc de a<br />
fixa limite posibilităţii de ingerinţă a societăţii<br />
în chestiunile personale ale individului<br />
300 .<br />
O altă definiţie pertinentă figurează întro<br />
rezoluţie adoptată de Parlamentul Consiliului<br />
Europei în 1970 şi în care se specifică<br />
faptul că „dreptul la respectarea vieţii private<br />
constă în principal în a putea trăi după<br />
bunul plac cu un minim de ingerinţă. Se referă<br />
la viaţa privată, viaţa familială, integritatea<br />
fizică şi morală, onoarea şi reputaţia<br />
(…), nedivulgarea faptelor inutile şi<br />
stânjenitoare (…), protejarea împotriva divulgării<br />
informaţiilor comunicate ori primite<br />
cu titlu confidenţial de către un particular”<br />
301 .<br />
La originea reglementării dreptului la<br />
viaţă privată şi a unui sistem adecvat de<br />
protecţie a datelor personale a stat nevoia<br />
299 Ibidem, p.9.<br />
300 Ibidem, p.16.<br />
301 Ibidem.<br />
289
fiecărei persoane de a stabili ce poate dezvălui<br />
din informaţiile care o privesc – valoare<br />
protejată într-o societate liberă. Începând<br />
cu Declaraţia Universală a Drepturilor<br />
Omului din 1948 (art.12), continuând cu<br />
Convenţia Europeană pentru Protecţia<br />
Drepturilor Omului din 1950 (art.8) şi cu<br />
Pactul Internaţional cu privire la drepturile<br />
civile şi politice din 1966 (art.17), dreptul<br />
la viaţă privată s-a consacrat ca drept fundamental<br />
în importante documente internaţionale,<br />
regionale şi europene.<br />
A urmat Convenţia Consiliului Europei<br />
pentru protecţia persoanelor în legătură cu<br />
prelucrarea automată a datelor cu caracter<br />
personal, adoptată la Strassbourg la 28 mai<br />
1981 (ETS No.108). Documentul a reprezentat<br />
reacţia Consiliului Europei la noile<br />
progrese realizate în domeniul tehnologiei<br />
informaţiei şi comunicaţiei. În primul articol<br />
se stipulează următoarele: „Scopul prezentei<br />
Convenţii este acela de a garanta<br />
(…) tuturor persoanelor fizice (…) respectarea<br />
drepturilor şi libertăţilor fundamentale<br />
şi mai ales dreptul la viaţă privată, în legătură<br />
cu prelucrarea automată a datelor cu<br />
caracter personal”. Convenţia 108 a furnizat<br />
un model pentru armonizarea protecţiei<br />
datelor în fiecare dintre statele semnatare<br />
încercând să consolideze libertăţile individuale<br />
şi să permită libera circulaţie a datelor<br />
cu caracter personal între ţări. Nu a conferit<br />
în mod direct drepturi cetăţenilor europeni,<br />
adresându-se exclusiv statelor membre<br />
ale Consiliului Europei, principalul său<br />
scop fiind legat de încurajarea statelor în<br />
care această problemă era insuficient legiferată.<br />
Trebuie să precizăm că în Avizul 4/2007<br />
privind conceptul de date cu caracter personal<br />
elaborat de Grupul de lucru pentru<br />
protecţia datelor 302 , se face referire la deceniul<br />
şapte al secolului trecut ca fiind mo-<br />
302<br />
www.dataprotection.ro/servlet/ViewDocument?id=28<br />
8, p.5; Grupul de lucru a fost înfiinţat în baza art. 29<br />
din Directiva 95/46/CE şi reprezintă un organ<br />
european consultativ independent privind protecţia<br />
datelor şi a vieţii private. Misiunile acestuia sunt<br />
descrise în art. 30 din Directiva 95/46/CE şi în art. 15<br />
din Directiva 2002/58/CE.<br />
mentul adoptării primelor dispoziţii legislative<br />
privind protecţia datelor, avându-şi originea<br />
în faptul că noua tehnologie, sub<br />
forma prelucrării electronice a datelor,<br />
permitea un acces mai uşor şi mai extins la<br />
datele personale, în comparaţie cu formele<br />
tradiţionale de manevrare a datelor.<br />
Astăzi, la nivelul UE, regulile fundamentale<br />
la protecţia datelor sunt fixate în<br />
următoarele documente 303 :<br />
Directiva 95/46/CE a Parlamentului<br />
European şi a Consiliului din 24 octombrie<br />
1995 privind protecţia persoanelor fizice<br />
în ceea ce priveşte prelucrarea datelor<br />
cu caracter personal şi libera circulaţie a<br />
acestor date;<br />
Reglementarea nr. 45/2001 a Parlamentului<br />
European şi a Consiliului din 18<br />
decembrie 2000 referitoare la protecţia persoanelor<br />
fizice în legătură cu prelucrarea<br />
datelor cu caracter personal de către instituţiile<br />
comunitare şi libera circulaţie a<br />
acestor date;<br />
Directiva 2002/58/CE a Parlamentului<br />
European şi a Consiliului privind prelucrarea<br />
datelor cu caracter personal şi<br />
protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor<br />
electronice.<br />
Se impune o precizare în ceea ce priveşte<br />
legătura dintre datele personale şi viaţa<br />
privată. Cu toate că cele două drepturi<br />
fundamentale reprezentate de viaţa privată<br />
şi protecţia datelor cu caracter personal sunt<br />
menţionate în mod distinct, având fiecare<br />
caracteristici proprii 304 , este general accep-<br />
290<br />
303 CEPD, p.15.<br />
304 În documentul de referinţă al Autorităţii Europene<br />
pentru Protecţia Datelor se precizează următoarele:<br />
“Noţiunile referitoare la respectarea vieţii private şi a<br />
integrităţii pe de o parte şi de protecţie a datelor pe de<br />
altă parte nu sunt identice. Respectarea vieţii private<br />
este un drept fundamental care este protejat în esenţă<br />
de art. 8 al Convenţiei Europene al drepturilor omului<br />
şi dispoziţiile ulterioare adoptate în cadrul UE.<br />
Noţiunea de protecţie a datelor cu caracter personal<br />
înglobează principii de bază menite să protejeze<br />
persoana vizată. Pe de o parte, conceptul de protecţie<br />
a datelor e mai limitat decât cel legat de respectarea<br />
vieţii private întrucât acesta din urmă trece dincolo de<br />
datele cu caracter personal; pe de altă parte, câmpul<br />
datelor personale este mai vast căci acestea sunt<br />
protejate nu doar pentru a întări dreptul la viaţa<br />
privată a persoanei vizate, ci în egală măsură pentru a
tat că acestea sunt strâns legate şi se confundă<br />
într-o foarte mare măsură. Prin urmare,<br />
vom considera şi noi că elementele<br />
juridice ce ţin de protecţia vieţii private înglobează<br />
şi conceptul de protecţie a datelor<br />
personale.<br />
Definiţia privind datele cu caracter personal<br />
cuprinsă în Directiva 95/46/CE reflectă<br />
intenţia legiuitorului european de a<br />
adopta o definiţie în sens larg a noţiunii 305 :<br />
„orice informaţie referitoare la o persoană<br />
fizică identificată sau identificabilă (persoană<br />
vizată); o persoană identificabilă este<br />
o persoană care poate fi identificată, direct<br />
sau indirect, în special prin referire la un<br />
număr de identificare sau la unul sau mai<br />
multe elemente specifice, proprii identităţii<br />
sale fizice, fiziologice, psihice, economice,<br />
culturale sau sociale”.<br />
Legile de protecţie a datelor personale<br />
au fost concepute ca „legi civice” (la fel ca<br />
şi legile liberului acces la informaţiile de<br />
interes public / libertăţii de informare / liber<br />
acces la informaţiile administrative), menite<br />
să protejeze drepturile cetăţeanului – persoana<br />
fizică de intruziunea şi abuzul persoanelor<br />
juridice (instituţii de stat sau organizaţii<br />
particulare) şi de procesarea cu rea<br />
intenţie a informaţiilor care îl privesc. Rezultă<br />
aşadar că asemenea reglementări nu<br />
sunt legi „arhivistice”, destinate să fie aplicate<br />
prioritar instituţiilor deţinătoare de documente<br />
istorice, având mai degrabă efecte<br />
colaterale asupra acestui tip de instituţii 306 .<br />
Obligaţia arhivistului a fost dintotdeauna<br />
aceea de a prezerva, cu scopul transmiterii<br />
pentru viitor a documentelor care au<br />
reprezentat o mărturie a faptelor tregaranta<br />
şi alte drepturi fundamentale, precum dreptul<br />
la nediscriminare”, CEPD, p.15.<br />
305 Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a<br />
Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia<br />
persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea<br />
datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a<br />
acestor date, art.2, lit.a (în continuare: Directiva<br />
95/46/CE).<br />
306 B.F. Popovici, Datele personale şi accesul la<br />
Arhive în România: între protecţie excesivă şi<br />
ignoranţă, p.6 la<br />
http://bogdanpopovici2008.files.wordpress.com/2009/<br />
02/date-personale-ro.pdf (în continuare: B.F.<br />
Popovici, Datele personale).<br />
291<br />
cute/prezente, servind astfel memoria societăţii<br />
în care activau. Scopurile păstrării documentelor<br />
în arhive sunt aşadar fundamental<br />
diferite faţă de scopurile creatorilor<br />
de documente. „Regimul intimităţii se concentrează<br />
pe colectarea, folosirea şi dezvăluirea<br />
informaţiilor personale în contextul<br />
lor imediat, în timp ce regimul arhivelor<br />
istorice se concentrează pe păstrarea actelor<br />
autentice pentru dezvăluire publică, care ar<br />
putea include şi informaţii personale, după<br />
ce acestea şi-au pierdut caracterul sensibil”<br />
307 .<br />
În plus, în spiritul deontologiei profesionale<br />
profesionale, arhiviştii trebuiau să fie<br />
transmiţători cât mai imparţiali ai mărturiilor<br />
trecutului, abţinându-se de la orice modificări<br />
şi intervenţii care să afecteze integritatea<br />
şi autenticitatea materialului pe<br />
care îl au în custodie 308 . Faţă de aceste scopuri<br />
definitorii pentru profesie, practicile<br />
prevăzute în legislaţia de protecţie, de modificare<br />
/ ştergere a datelor personale, precum<br />
şi favorizarea individului faţă de societate<br />
sunt considerate ca fiind absolut incompatibile<br />
309 .<br />
„Ştergerea / distrugerea documentelor<br />
după îndeplinirea rolului lor primar, poate<br />
afecta de o manieră esenţială înţelegerea<br />
prezentului ca trecut, existând aici şi o diferenţă<br />
de viziune. Administraţiile (în sens<br />
generic) analizează problema datelor personale<br />
la nivel de act, iar arhiviştii, pe de altă<br />
parte, analizează structuri agregate de acte.<br />
În aceste structuri se pot regăsi documente<br />
cuprinzând date personale; or ştergerea /<br />
eliminarea unor astfel de date nu poate decât<br />
afecta întregul, făcând mai puţin, sau<br />
chiar complet neinteligibile agregările de<br />
documente” 310 . În consecinţă, cunoaşterea<br />
adevărului despre trecut este în egală mă-<br />
307<br />
L. Iacovino, M. Todd, The Long Term<br />
Preservation of Identifiable Personal Data; A<br />
Comparative Archival Perspective On Privacy<br />
Regulatory Models In European Union, Australia,<br />
Canada And The United States, în “Archival<br />
Science”, nr.7(2007), p.110, apud B.F.Popovici,<br />
Datele personale,p.7.<br />
308 Vezi Codul de deontologie arhivistică, în „Revista<br />
Arhivelor”, nr.2/1997, p.32-35.<br />
309 B.F. Popovici, Datele personale, p.8.<br />
310 Ibidem.
sură şi al societăţii ca o colectivitate şi nu<br />
doar a persoanelor individuale, reprezentând<br />
o datorie ce trebuie asumată de către<br />
instituţia Arhivelor Naţionale. Astfel că,<br />
este evidentă necesitatea precizării cu mai<br />
mare acurateţe în legislaţia de protecţie a<br />
datelor personale a rolului Arhivelor şi arhiviştilor.<br />
Pentru a nu se ajunge în situaţia<br />
de pierdere iremediabilă a datelor şi informaţiilor<br />
înainte ca acestea să fie preluate de<br />
către „depozitarele” memoriei colective. 311 .<br />
Un aspect fundamental în care principiile<br />
profesionale se lovesc de cele ale protecţiei<br />
datelor personale îl reprezintă autorizarea<br />
modificării documentelor, pentru corectarea<br />
datelor eronate sau anonimizate. În acest<br />
sens, Livia Iacovino observă că: „Păstrarea<br />
datelor personale oferă siguranţa că<br />
drepturile şi obligaţiile celor afectaţi de<br />
rezultatul unei tranzacţii sunt protejate,<br />
contribuind în egală măsură la memoria<br />
peste timp a persoanei, organizaţiei sau societăţii.<br />
Răspunderea legală rezultând din<br />
informaţiile incorecte sau incomplete poate<br />
da naştere la pretenţii de despăgubire din<br />
partea celor afectaţi. Ca urmare, presupunerea<br />
că a fost furnizată o informaţie incorectă<br />
trebuie să fie probată de ceea ce a fost văzut<br />
de una din părţi. Ştergerea informaţiilor<br />
personale eronate poate duce în fapt la<br />
absenţa dovezii că datele eronate au fost<br />
folosite în alte acţiuni. Faţă de ştergerea<br />
datelor incorecte, un sistem mai potrivit ar fi<br />
corectarea printr-un sistem de adnotări” 312 .<br />
Autorizarea distrugerii reprezintă un alt<br />
aspect de importanţă maximă. Autorizarea<br />
distrugerilor de documente este atribuită<br />
prin reglementări legislative instituţiei Arhivelor<br />
Naţionale în mai multe ţări. Este<br />
evident aşadar că introducerea în legislaţia<br />
de protecţie a datelor a dreptului de a<br />
şterge/distruge date personale (cuprinse în<br />
documente) reprezintă introducerea unui<br />
sistem paralel cu cel reglementat de legislaţia<br />
arhivistică 313 .<br />
Încă din 1992 Consiliul Europei a hotărât<br />
că democratizarea şi modernizarea arhivelor în<br />
fostele ţări comuniste meritau să aibă întâietate<br />
311 B.F. Popovici, Datele personale, p.9.<br />
312 L. Iacovino, M. Todd, op.cit., p.110, loc.cit., p.10.<br />
313 B.F. Popovici, Datele Personale, p.10.<br />
în programul său şi că accesul la arhive era o<br />
problemă – cheie care trebuia rezolvată în acest<br />
context, deoarece în toate statele controlate de<br />
Partidul – Stat fusese impus un sistem de<br />
secretizare a arhivelor 314 . „Opera” a durat opt<br />
ani şi s-a finalizat la 13 iulie 2000, când<br />
Comitetul de Miniştri a adoptat Recomandarea<br />
Nr.R (2000)13 privind o politică europeană<br />
asupra accesului la arhive 315 , primul şi singurul<br />
standard internaţional în domeniu, având ca<br />
obiect declarat promovarea armonizării politicilor<br />
şi practicilor de acces. Recomandarea<br />
are în vedere doar „arhivele publice”, adică<br />
cele create de autorităţile oficiale. Documentul<br />
subliniază „necesitatea asigurării coerenţei la<br />
diferite niveluri, în ierarhia normelor juridice,<br />
între regulile privind accesul la arhive şi toate<br />
celelalte măsuri referitoare la accesul la<br />
informaţii”, respectarea principiului<br />
proporţionalităţii şi al echilibrului şi de<br />
asemenea, crearea de suficiente garanţii<br />
procedurale care să salvgardeze interesele<br />
tuturor indivizilor şi organismelor interesate 316 .<br />
Reglementarea accesului la arhive este o<br />
problemă juridică foarte complexă cu care<br />
guvernele trebuie să se confrunte în epoca<br />
democraţiei. Consiliul Europei a dorit să<br />
elaboreze un set de principii în acord cu<br />
valorile democratice, pe care se pot pune<br />
bazele unei politici de acces la arhive în<br />
toate statele membre.<br />
În ceea ce priveşte convingerea etică ce<br />
a motivat Recomandarea 13, aceasta este<br />
aceea că „a cunoaşte trecutul” este un drept<br />
al omului şi că într-o ţară cu adevărat democratică,<br />
fiecare dintre locuitorii ei are<br />
posibilitatea unui acces la o prezentare nepărtinitoare<br />
a istoriei sale. Iar recunoaşterea<br />
acestor drepturi este o precondiţie a prevenirii<br />
unor eventuale renaşteri a acelor ideologii<br />
care au condus la violări masive ale<br />
drepturilor omului în secolul al XX-lea.<br />
În conformitate cu acest document, legile<br />
şi regulamentele referitoare la accesul<br />
la arhivele publice trebuie coordonate şi<br />
314 Ch. Kecskeméti, I. Székely, Accesul la Arhive,<br />
p.32-33<br />
315 Recomandarea 13, în Ch. Kecskeméti, I. Székely,<br />
Accesul la Arhive, p.86-89.<br />
316 Ch. Kecskeméti, I. Székely, Accesul la Arhive,<br />
p.90-91.<br />
292
armonizate cu legislaţia din domenii conexe,<br />
în special cu Legea accesului la informaţiile<br />
deţinute de autorităţile publice şi<br />
cu Legea protecţiei datelor personale 317 .<br />
Regimul datelor personale în România.<br />
În România, în momentul de faţă există două<br />
regimuri paralele pentru datele personale,<br />
fiecare adresându-se teoretic, unor perioade<br />
diferite din ciclul de viaţă al documentelor,<br />
respectiv: Legea Arhivelor Naţionale 318 şi<br />
Legea Datelor personale 319 . Legea Arhivelor<br />
Naţionale din 1996 reglementează accesul la<br />
documentele cu valoare istorică 320 ,<br />
administrate de către instituţia Arhivelor<br />
Naţionale ale României, singura autoritate în<br />
domeniu. După trecerea perioadei generale de<br />
protecţie de 30 de ani 321 , documentele pot fi<br />
cercetate la cerere, accesul fiind însă limitat<br />
de starea de prelucrare şi de nevoia de<br />
protecţie a documentelor a căror cercetare<br />
poate afecta interesele naţionale, drepturile şi<br />
libertăţile cetăţenilor, prin datele şi<br />
informaţiile pe care le conţin, stabilirea<br />
acestor documente făcându-se conform<br />
anexei 6 a Legii 16/1996, de către deţinătorul<br />
legal al acestora.<br />
De remarcat faptul că, la nivelul legislaţiei<br />
arhivistice, momentul transferului la<br />
Arhive al documentelor se produce după 30<br />
de ani de la creare şi coincide cu perioada<br />
generală de protecţie. Iar în măsura în care<br />
nu se realizează prelucrarea corespunzătoare<br />
a arhivelor la organizaţiile creatoare,<br />
preluarea arhivelor nu va coincide cu accesibilizarea<br />
documentelor preluate, mărinduse<br />
astfel perioada de neaccesibilitate. Motiv<br />
317 Recomandarea 13, clauza 3.<br />
318 Legea Arhivelor Naţionale 16/1996, publicată în<br />
Monitorul Oficial al României, VIII, nr.71 din 9<br />
aprilie 1996, cu modificările şi completările<br />
ulterioare.<br />
319 Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu<br />
privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi<br />
libera circulaţie a acestor date, publicată în Monitorul<br />
Oficial nr.790 din 12 decembrie 2001.<br />
320<br />
“Arhiva istorică” reprezintă acel ansamblu de<br />
fonduri şi colecţii de documente care se află în stadiul<br />
“celei de-a treia vârste a arhivelor” şi nu se mai<br />
păstrează în custodia creatorilor de documente, ci a<br />
unor instituţii specializate, în speţă Arhivele<br />
Naţionale.<br />
321 Este vorba despre perioada generală de protecţie în<br />
care documentele nu sunt accesibile publicului.<br />
293<br />
determinant pentru ca instituţia Arhivelor<br />
Naţionale ale României să investească în<br />
formarea şi dezvoltarea unui corp de specialişti<br />
care să efectueze cu prioritate acţiuni<br />
de asistenţă de specialitate, îndrumare şi<br />
control la organizaţiile creatoare şi deţinătoare<br />
de documente.<br />
Majoritatea categoriilor de documente<br />
cuprinse în anexa 6 mai sus citată fac referire<br />
la protecţia individului, cu două excepţii<br />
care se referă la siguranţa statului. Astfel,<br />
conform Legii Arhivelor Naţionale,<br />
lista termenelor după care pot fi date în cercetare<br />
documentele privind interesele naţionale,<br />
drepturile şi libertăţile cetăţenilor,<br />
este următoarea:<br />
documentele medicale, după 100 de<br />
ani de la crearea lor;<br />
registrele de stare civilă, după 100 de<br />
ani de la crearea lor;<br />
dosarele personale, după 75 de ani de<br />
la crearea lor;<br />
documentele privind viaţa privată a<br />
unei persoane, după 40 de ani de la<br />
moartea acesteia;<br />
documentele referitoarea la siguranţa<br />
şi integritatea naţională, după 100 de<br />
ani de la crearea lor;<br />
documentele privind afacerile criminale,<br />
după 90 de ani de la crearea lor;<br />
documentele privind politica externă,<br />
după 50 de ani de la crearea lor;<br />
documente ale societăţilor comerciale<br />
cu capital privat, după 50 de ani de<br />
la crearea lor;<br />
documente fiscale, după 50 de ani de<br />
la crearea lor;<br />
documente notariale şi judiciare,<br />
după 90 de ani de la crearea lor.<br />
O primă observaţie vizează inexistenţa<br />
vreunei precizări legate de modalitatea stabilirii<br />
datei morţii unei persoane care apare<br />
într-un document, situaţie care conduce la<br />
posibilitatea ca un dosar să rămână protejat<br />
pentru o foarte îndelungată perioadă. Considerăm<br />
total nerealistă stabilirea ca dată de<br />
reper pentru protecţie a datei morţii unei<br />
persoane. Ar fi mult mai eficientă stabilirea<br />
unei perioade de la naşterea individului ori<br />
de la deschiderea dosarului, în situaţia în<br />
care acesta nu apare într-un interval de timp
prestabilit. Astfel că, data deschiderii unui<br />
dosar ar putea fi cunoscută în mod cert.<br />
De asemenea, în situaţia în care evidenţa<br />
unei arhive se face la nivel de unitate<br />
arhivistică, care este un ansamblu de<br />
piese individuale, nu sunt oferite soluţii<br />
concrete pentru aplicarea unor astfel de<br />
prevederi care se referă în majoritatea situaţiilor<br />
la document, ca piesă individuală.<br />
Această situaţie a condus la două practici<br />
diametral opuse: ignorarea documentului<br />
răzleţ (încadrabil acestei categorii) care se<br />
găseşte într-un dosar ori înglobarea în categoria<br />
respectivă de protecţie a întregului<br />
dosar, chiar dacă există o singură filă cu restricţie<br />
de acces (un extras de stare civilă<br />
spre exemplu) 322 . În cazul unora dintre<br />
genurile de documente cuprinse în anexa 6<br />
(documente fiscale, dosare personale), accesibilitatea<br />
după numărul de ani stabilit<br />
este fără sens căci reglementările legislative<br />
prevăd termene de păstrare temporare pentru<br />
acestea.<br />
Comparând Legea Arhivelor Naţionale<br />
16/1996 cu principiile Recomandării<br />
13/2000 a Consiliului Europei, se impun<br />
unele observaţii.<br />
În primul rând, Legea Arhivelor Naţionale<br />
stabileşte că pot exista documente<br />
protejate, care necesită o perioadă de protecţie<br />
superioară, justificate prin raţiuni de<br />
protecţie a persoanei şi a intereselor naţionale<br />
323 . De asemenea, conform legii, nu<br />
există documente inaccesibile pentru totdeauna,<br />
ci orice document va fi accesibil<br />
după trecerea perioadei de protecţie 324 .<br />
Însă legea românească nu face nici un<br />
fel de referire la posibilitatea solicitării unei<br />
autorizaţii speciale de la autoritatea competentă<br />
pentru acces la documentele care nu<br />
sunt disponibile în mod obişnuit 325 , despre<br />
posibilitatea acordării de acces la extrase<br />
sau la documente cu acoperire parţială 326 ,<br />
despre posibilitatea de a face apel împotriva<br />
deciziei negative de acordare a accesului 327 ,<br />
despre modul de procedură în cazul concurenţei<br />
încadrărilor ori despre posibilitatea<br />
contestării unei încadrări greşite.<br />
Autoritatea competentă pentru acordarea<br />
autorizaţiilor speciale pentru acces ar trebui<br />
să fie, după caz, fie organizaţia creatoare,<br />
după ce s-a consultat cu serviciile de arhivă,<br />
fie conducerea Arhivelor, la recomandarea<br />
organizaţiei creatoare, fie o autoritate unică<br />
responsabilă cu eliberarea de autorizaţii<br />
pentru întreaga ţară 328 .<br />
„Accesul la extrase” se referă la acţiunea<br />
de extragere dintr-un dosar a anumitor<br />
documente pentru care nu se aplică autorizaţia<br />
de acces, astfel că utilizatorul nu are<br />
acces la dosarul complet ci doar la un extras<br />
(o parte) din el. „Accesul cu acoperire parţială”<br />
înseamnă punerea la dispoziţia utilizatorului<br />
a tuturor documentelor cerute,<br />
anumite informaţii fiind acoperite 329 . În<br />
ceea ce priveşte posibilitatea de a face apel,<br />
este de dorit ca primul recurs, împotriva<br />
respingerii cererii pentru autorizaţia specială<br />
de acces, să fie adresat direct administraţiei<br />
tutelare care a refuzat accesul, înainte<br />
de a se face un apel în instanţă 330 .<br />
Arhiviştii români, obligaţi să se confrunte<br />
în activitatea lor cu multitudinea de<br />
întrebări fără răspuns şi obligaţi să ia decizii,<br />
sunt nevoiţi să facă faţă unei alte provocări:<br />
Legea 677/2001 care a contribuit la<br />
adâncirea situaţiei confuze deja existente.<br />
Prin Legea 677/2001 a fost transpus acquis-ul<br />
reprezentat de Directiva 95/46/EC,<br />
care reglementează cadrul juridic general al<br />
protecţiei datelor personale la nivelul UE.<br />
În broşura pusă la dispoziţie de către<br />
Autoritatea Naţională de Supraveghere a<br />
Prelucrării Datelor cu Caracter Personal 331 ,<br />
sunt sintetizate obligaţiile, respectiv drepturile<br />
reglementate în actul normativ.<br />
322 B.F. Popovici, Datele personale,p.3.<br />
323<br />
Legea Arhivelor Naţionale 16/1996 versus<br />
Recomandarea 13, clauza 7.1.<br />
324<br />
Legea Arhivelor Naţionale 16/1996 versus<br />
Recomandarea 13, clauza 7.2.<br />
325 Recomandarea 13, clauza 9.<br />
326 Recomandarea 13,clauza 10.<br />
294<br />
327 Recomandarea 13,clauza 11.<br />
328 Ch. Kecskeméti, I. Székely, Accesul la Arhive,<br />
p.95.<br />
329 Ibidem, p.96<br />
330 Ibidem, p.97<br />
331<br />
www.dataprotection.ro; textul broşurii la<br />
http://www.dataprotection.ro/servlet/ViewDocument?<br />
id=23.
DIFERITE PERSPECTIVE ASUPRA CONCEPTULUI<br />
DE RISC ÎN SOCIETATEA MODERNĂ<br />
Conf. dr. NADIA CIOCOIU<br />
Academia de Studii Economice din Bucureşti<br />
Cms. şef CORNEL CIOCOIU<br />
Ministerul Administraţiei şi Internelor,<br />
Ec. Drd. STELIAN T<strong>IPA</strong><br />
Director Sucursala Victoriei Bucureşti a Intesa Sanpaolo Bank<br />
Organizations around the world are influenced in their activity by the changes in<br />
politics, economy, social life, technology and market operations. All these changes affect<br />
the objectives established in the original plans. The deviations from the original plans<br />
are known as risks. Their variety and constant presence determine specialists to develop<br />
modern management procedures and tools.<br />
The article presents a conceptual model for risk definition that will allow an unitary<br />
approach of the risk concept from different domains. In this paper we will also explore<br />
the relationship between risk and uncertainty and between threats and opportunities in<br />
addressing risk.<br />
Diferite perspective asupra riscului<br />
Dezvoltarea industrială şi tehnologică a<br />
societăţii moderne a pus în evidenţă prezenţa<br />
unor riscuri care depăşesc sfera riscurilor<br />
naturale cunoscute din timpuri străvechi<br />
de către umanitate. La riscurile “clasice”<br />
legate de elemente naturale (precum<br />
cutremure, inundaţii etc.) se adaugă cele<br />
care sunt produsul exclusiv al activităţii<br />
umane şi a căror frecvenţă de apariţie este<br />
mai ridicată decât a celorlalte pe o perioadă<br />
determinată de timp.<br />
Riscurile derivate din acţiunile umane<br />
fac acum parte din reflecţiile pe care societatea<br />
le face asupra propriilor practici, iar<br />
reflexivitatea, adică acea capacitate pe care<br />
o are societatea de a reflecta asupra propriilor<br />
acţiuni în contextul cunoaşterii ştiinţifice<br />
acumulate, este una dintre caracteristicile<br />
esenţiale ale modernismului în faza sa<br />
actuală (Giddens, 1994). Reflexivitatea include<br />
ideea că riscurile nu sunt parte a fatalităţii<br />
sau a destinului, ci sunt opţiuni pe<br />
295<br />
care fiinţa umană le realizează. Acest element<br />
distinge riscul de pericol care apare ca<br />
un eveniment incontrolabil şi în afara câmpului<br />
de acţiune a individului. Din această<br />
cauză preocupările pentru a cunoaşte şi a<br />
gestiona riscurile sunt numeroase şi continue<br />
(aspect demonstrat de abundenţa literaturii<br />
în domeniu) încercând să ţină pasul<br />
sau chiar să anticipeze evoluţiile şi provocările<br />
din toate domeniile vieţii economicosociale.<br />
În funcţie de domeniul de activitate riscul<br />
este definit în mod diferit, unul dintre<br />
elementele de diferenţiere fiind unitatea de<br />
analiză, adică entitatea pentru care riscul<br />
este analizat şi evaluat. Pot fi identificate<br />
mai mult tipuri de unităţi de analiză 332 :<br />
individul, populaţia, o tranzacţie, un proiect<br />
332 Bernard J.-G., Aubert B. A., Bourdeau S., Clément<br />
É., Debuissy C., Dumoulin M.J., Laberge M., de<br />
Marcellis N.E, Peignier I., Le risque: un modèle<br />
conceptuel d’intégration, CIRANO, Montreal,<br />
octombrie 2002, pag. 5-16
sau o organizaţie (fie în ansamblul său, fie<br />
doar un departament, o funcţie sau o unitate<br />
de afaceri). În finanţe, unitatea de analiză<br />
poate fi un activ sau un flux monetar. În cazul<br />
managementului proiectelor, unitatea de<br />
analiză este proiectul, iar organizaţia (care<br />
realizează şi care implementează proiectul)<br />
este entitatea care suportă riscul. În domeniul<br />
sănătăţii şi securităţii umane, unitatea<br />
de analiză este reprezentată de individ sau<br />
de populaţie în ansamblul său, tot acestea<br />
fiind entităţile care sunt expuse riscului.<br />
Din punct de vedere economic, riscul<br />
poate fi definit ca o stare pentru care există<br />
posibilitatea apariţiei unei variaţii adverse<br />
în raport cu un obiectiv urmărit de o organizaţie.<br />
Această posibilitate de apariţie<br />
poartă denumirea de probabilitate. Pentru o<br />
organizaţie, riscul economic este legat de<br />
modificările produse la nivelul veniturilor,<br />
costurilor sau volumului de producţie, ca<br />
urmare a modificărilor pe piaţa materiilor<br />
prime sau a produselor finite, etc.<br />
Din punct de vedere financiar, riscul<br />
implică o relaţie între un individ (sau o organizaţie)<br />
şi un activ (sau o categorie de<br />
venituri) ce poate fi pierdut sau poate fi<br />
deteriorat. Pentru ca un risc să fie de natură<br />
financiară, trebuie să cuprindă trei elemente:<br />
individul sau organizaţia expusă<br />
unei pierderi, activul sau categoria de venituri<br />
a cărui dispariţie sau deteriorare cauzează<br />
o pierdere financiară şi sursa de risc.<br />
Din punct de vedere al domeniului<br />
asigurărilor, riscul este definit ca fiind un<br />
produs între pierderea posibilă şi probabilitatea<br />
de apariţie a acesteia. Rezultatul<br />
acestui produs este numit expunere la risc.<br />
În domeniul managementului de proiect,<br />
riscul măsoară probabilitatea şi efectul<br />
apariţiei unui eveniment asupra obiectivelor<br />
unui anumit proiect. Metodele de măsurare<br />
şi tehnicile de evaluare sunt diferite în<br />
funcţie de domeniile în care se realizează<br />
proiectele. În cazul anumitor activităţi, precum<br />
cele din domeniul ingineriei, probabilitatea<br />
de apariţie şi efectele apariţiei riscurilor<br />
pot fi evaluate cantitativ pe baza datelor<br />
istorice. În cazul dezvoltării de sisteme<br />
informatice, estimarea probabilităţii de apariţie<br />
a unor evenimente nedorite poate fi realizată<br />
prin intermediul factorilor de risc.<br />
Ca şi în domeniul asigurărilor, riscul din<br />
cadrul unui proiect este asociat noţiunii de<br />
expunere la risc.<br />
În domeniul ştiinţelor mediului, riscul<br />
reprezintă posibilitatea apariţiei de efecte<br />
negative asupra componentelor mediului ca<br />
urmare a unor agenţi dăunători sau a unor<br />
fenomene naturale cu efecte dezastruoase.<br />
În domeniul sănătăţii şi securităţii<br />
umane, riscul este definit ca probabilitatea<br />
de modificare a sănătăţii indivizilor ca urmare<br />
a expunerii la unul sau mai mulţi factori<br />
de risc. Factorii de risc pot fi externi<br />
(agenţi microbieni, substanţe chimice), interni<br />
(factori genetici, hormoni, etc.) sau<br />
datoraţi modului de viaţă (alimentaţie, tabagism,<br />
alcool, îmbătrânire).<br />
Indiferent de perspectiva din care<br />
se analizează, riscul comportă două dimensiuni,<br />
şi anume: probabilitatea apariţiei unui<br />
eveniment neprevăzut care influenţează<br />
cursul dorit al acţiunii şi efectul pe care îl<br />
are acest eveniment asupra atingerii obiectivelor<br />
urmărite.<br />
Model conceptual de definire a riscului<br />
Pentru a unifica abordările din diverse<br />
domenii, un grup de cercetători a propus un<br />
model conceptual de definire a riscului<br />
(vezi figura 1) care să integreze aspectele<br />
specifice tuturor domeniilor.<br />
Necesitatea construirii unui model conceptual<br />
unificator se bazează pe importanţa<br />
existenţei unui cadru care să permită integrarea<br />
ansamblului riscurilor cu care se<br />
poate confrunta un individ, o populaţie sau<br />
o organizaţie în scopul gestionării eficiente<br />
a acestora.<br />
296
Unitatea de<br />
analiză<br />
Stări posibile<br />
Starea iniţială (T 0 )<br />
a<br />
Stări finale<br />
aşteptate (T 1 )<br />
b<br />
c<br />
Factori<br />
Risc h(x,y)<br />
Endogeni<br />
d<br />
Eveniment<br />
e<br />
Impact<br />
Exogeni<br />
f(y)<br />
g(x|y)<br />
unde: h(x,y)= h(x,y) f(y)<br />
Figura 1. Model conceptual de integrare a riscului *<br />
* Prelucrare după Bernard J.-G., Aubert B. A., Bourdeau S., Clément É., Debuissy C., Dumoulin M.J.,<br />
Laberge M., de Marcellis N.E, Peignier I., Le risque: un modèle conceptuel d’intégration, CIRANO, Montreal,<br />
octombrie 2002, pag. 24-35<br />
Între conceptele prezentate în figura 1 se folosesc legături de diverse tipuri (prezentate<br />
în tabelul 1).<br />
Tabelul 1. Tipurile de legături dintre elementele modelului conceptual<br />
Simbolul legăturii<br />
Tipul legăturii<br />
a<br />
Temporală<br />
b<br />
Descriptivă<br />
c<br />
Temporală<br />
d<br />
De influenţă<br />
e<br />
De cauzalitate<br />
Astfel, legătura dintre starea iniţială şi<br />
stările posibile (a) este de tip temporal, starea<br />
iniţială transformându-se în stări posibile<br />
pe măsura trecerii timpului. Legătura<br />
dintre factori şi starea iniţială (b) este de<br />
natură descriptivă, starea unităţii de analiză<br />
(fie individ, proiect sau organizaţie etc.)<br />
297<br />
putând fi descrisă prin intermediul factorilor<br />
de risc. Pe de altă parte, având în vedere<br />
că factorii de risc determină probabilitatea<br />
de apariţie a unui eveniment şi amploarea<br />
acestui eveniment, există o legătură de influenţă<br />
între factori şi risc (d). Fiecare risc,<br />
adică fiecare combinaţie de evenimente şi
efecte, determină astfel stările posibile ale<br />
unităţii de analiză.<br />
În modelul conceptual prezentat în figura<br />
1, riscul reprezintă probabilitatea de<br />
apariţie a unui eveniment şi impactul acelui<br />
eveniment.<br />
În funcţie de factorii de risc, acesta<br />
poate avea valori negative (riscul downside)<br />
sau valori pozitive (riscul upside). Anumiţi<br />
factori de risc, precum preţul materiilor<br />
prime, pot avea atât un impact negativ, cât<br />
şi unul pozitiv, în acest caz, riscul<br />
transformându-se în oportunitate.<br />
Modelul conceptual al riscului prezentat<br />
foloseşte noţiuni precum obiectiv,<br />
eveniment, probabilitate şi impact pentru a<br />
defini riscul. Acestea sunt prezentate detaliat<br />
în continuare.<br />
Obiectivul reprezintă o stare posibilă<br />
din perioada T 1 , dorită de unitatea de analiză<br />
şi fixată în perioada T 0 . În modelul prezentat<br />
în figura 1 stările posibile sunt reprezentate<br />
printr-un ansamblu de puncte. Un<br />
obiectiv este reprezentat printr-un subansamblu<br />
din cadrul acestor puncte. Obiectivul<br />
nu reprezintă în mod necesar starea cea<br />
mai probabilă a se realiza. În anumite domenii,<br />
noţiunea de obiectiv nu este utilizată.<br />
Astfel în domenii precum sănătatea sau<br />
ştiinţele mediului, este imposibil de definit<br />
(mai ales din punct de vedere moral) un<br />
obiectiv în termeni de morţi sau de răniţi.<br />
Evenimentul reprezintă un incident care<br />
poate afecta un anume mediu în cadrul unui<br />
interval de timp definit. Un eveniment are<br />
două consecinţe posibile: un impact dat de<br />
funcţia g i (x i ) şi/sau un alt eveniment ce are<br />
probabilitatea de apariţie f i (y i ).<br />
Acest fapt implică existenţa unui lanţ tip<br />
cauză-efect cu lungime definită (figura 2).<br />
Risc h(x n ,y n )<br />
Evenimente<br />
f(y 1 ) f(y i ) f(y n )<br />
f(y i│ y i-1 ) f(y n│ y n-1 )<br />
Eveniment 1 Eveniment i Eveniment n<br />
(final)<br />
Impact g 1 (x 1│ y 1 ) g i (x i│ y i )<br />
g n (x n│ y n )<br />
Impact 1 Impact i Impact n<br />
h 1 (x 1 ,y 1 ) h i (x i ,y i ) h n (x n ,y n )<br />
Figura 2. Modelul conceptual al riscului: lanţ de evenimente<br />
Probabilitatea măsoară posibilitatea de<br />
apariţie a unui eveniment evaluată cantitativ<br />
pe o scară de la 0 la 1 şi reprezentată<br />
prin funcţia f i (y i ). Pot exista două tipuri de<br />
probabilităţi, respectiv obiective şi subiective.<br />
O probabilitate este obiectivă dacă se<br />
bazează pe frecvenţa relativă a unui eveniment<br />
determinată prin experimente repetate.<br />
Acest tip de probabilitate are fundamente<br />
empirice şi nu se bazează pe caracteristicile<br />
personale ale celui ce realizează<br />
experimentul. Probabilitatea subiectivă este<br />
298
obţinută prin măsurarea nivelului de încredere<br />
al apariţiei unui anume eveniment. Pe<br />
baza datelor obţinute empiric, se formulează<br />
ipoteze teoretice şi este determinată o<br />
concluzie la un anumit nivel de încredere.<br />
O probabilitate subiectivă este compusă,<br />
prin urmare, din două componente: datele<br />
empirice şi importanţa psihologică acordată<br />
prin nivelul de încredere.<br />
Impactul reprezintă efectul unui eveniment<br />
asupra unui obiectiv al unităţii de<br />
analiză sau asupra entităţii care suportă riscul.<br />
Impactul reprezintă o pierdere (sau un<br />
câştig) de natură financiară, cu privire la<br />
mediu, sau legată de sănătatea umană. Amploarea<br />
impactului urmează o funcţie g(x)<br />
determinată de valoarea interacţiunii dintre<br />
factorii de impact.<br />
Modelul conceptual prezentat are scopul<br />
de a facilita transferul de metode şi tehnici<br />
de managementul riscului între diferite<br />
domenii economico-sociale.<br />
Riscul – ameninţare şi oportunitate<br />
Cercetările asupra riscului au trecut de<br />
la o abordare axată pe dimensiunea negativă<br />
a riscului la una complexă în care riscul<br />
este văzut atât ca o ameninţare cât şi ca o<br />
oportunitate.<br />
Abordarea tradiţională consideră riscul<br />
ca un element incert, dar posibil, ce apare<br />
permanent în procesul activităţilor socioumane,<br />
ale cărui efecte sunt păgubitoare şi<br />
ireversibile.<br />
În accepţiune clasică, riscul este abordat<br />
ca o noţiune socială, politică, economică<br />
sau naturală a cărei origine se află în probabilitatea<br />
ca o acţiune viitoare să genereze<br />
pierderi datorită informaţiilor incomplete în<br />
momentul luării deciziei sau inconsistenţei<br />
unor raţionamente de tip logic.<br />
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române<br />
333 defineşte riscul ca posibilitatea de<br />
a ajunge într-o primejdie, de a avea de în-<br />
fruntat un necaz sau de suportat o pagubă,<br />
iar Dicţionarul Oxford precizează că riscul<br />
reprezintă o situaţie ce presupune expunerea<br />
la pericol, pierdere sau prejudiciu, posibilitatea<br />
ca ceva neaşteptat şi neplăcut să<br />
se întâmple 334 .<br />
O serie de organisme care elaborează<br />
standarde naţionale (precum Norwegian<br />
Standard NS5814/1981, British Standard<br />
BS 8444-3/1996 şi National Standard of<br />
Canada CAN/CSA-Q850-97/1997) au utilizat<br />
până nu demult definiţia sub aspect negativ<br />
a riscului. În aceste condiţii, majoritatea<br />
aplicaţiilor referitoare la risc s-au concentrat<br />
pe gestiunea ameninţărilor, iar instrumentele<br />
şi tehnicile puse la dispoziţia<br />
practicienilor s-au orientat pe aspectul negativ<br />
al riscului.<br />
Din primii ani ai secolului XXI în abordarea<br />
riscului a început să se includă pe<br />
scară largă şi aspectul pozitiv reprezentat de<br />
posibilitatea de a genera oportunităţi printro<br />
gestiune adecvată şi strategii specifice.<br />
Astfel, The British Standard Institute<br />
(BSI) specifică în standardul BS6079-<br />
3/2000 că riscul este „incertitudinea...care<br />
afectează posibilitatea atingerii... obiectivelor”,<br />
iar standardele elaborate în Australia<br />
şi Noua Zeelandă (AS/NZ 4360:1999,<br />
reeditat în 2004) prezintă o definiţie ce lasă<br />
posibilitatea încorporării implicite atât a<br />
ameninţărilor, cât şi a oportunităţilor 335 .<br />
În mod surprinzător, Institutul pentru<br />
Managementul Riscului nu are o definiţie<br />
oficială pentru risc, dar în documentele sale<br />
utilizează exprimări de tipul „şansa unor<br />
consecinţe negative sau expunerea la neprevăzut”,<br />
„combinaţia dintre probabilitatea<br />
de apariţie a unui eveniment şi consecinţele<br />
acestuia”, preluate din standardul IEC<br />
Guide 73:2002 publicat de International<br />
Organization for Standardization.<br />
În România, Dicţionarul Enciclopedic<br />
Managerial editat de Editura Academica de<br />
333 Academia Română, Institutul de Lingvistică Iorgu<br />
Iordan, DEX. Dicţionarul Explicativ al Limbii<br />
Române, ediţia a II-a, Editura Univers Enciclopedic,<br />
Bucureşti, 1998, pag. 929<br />
299<br />
334 www.oed.com<br />
335 Conform standardului AS/NZS 4360: 2004 riscul<br />
reprezintă „şansa ca ceva ce va avea un impact asupra<br />
obiectivelor proiectului să se întâmple”
Management prezintă riscul ca măsură a<br />
neconcordanţei dintre diferite rezultate posibile,<br />
mai mult sau mai puţin favorabile<br />
sau nefavorabile intr-o acţiune viitoare.<br />
Abordarea introduce şi potenţialul aspect<br />
pozitiv al riscului prin precizarea rezultatelor<br />
posibile „favorabile”.<br />
Cea mai citată publicaţie care include<br />
explicit dimensiunea pozitivă în definirea<br />
riscului este ghidul managementului de<br />
proiect publicat de Project Management Institute<br />
în anul 2000 (republicat în 2004). În<br />
cadrul acestuia, riscul de proiect este considerat<br />
ca ”un eveniment sau o condiţie incertă<br />
care, dacă apare, are un efect pozitiv<br />
sau negativ asupra obiectivului proiectului…<br />
Riscul proiectului include atât ameninţările<br />
asupra obiectivelor proiectului cât<br />
şi oportunităţile de a îmbunătăţi aceste obiective”<br />
336 .<br />
Experţii şi practicienii în domeniul managementului<br />
riscului continuă să aibă opinii<br />
diferite asupra încorporării celor două<br />
aspecte – ameninţare şi oportunitate – în<br />
definirea riscului, dar orientarea în acest<br />
sens este din ce în ce mai evidentă datorită<br />
avantajelor pe care le prezintă 337 .<br />
Acceptarea (şi adoptarea) uneia sau alteia<br />
dintre definiţii este importantă pentru<br />
definirea scopului managementului de risc<br />
dintr-o organizaţie şi pentru alocarea cât<br />
mai completă a responsabilităţilor între<br />
membrii echipei manageriale.<br />
Risc versus incertitudine<br />
Toate definiţiile riscului atribuie acestuia<br />
două dimensiuni, şi anume, incertitudi-<br />
336 Project Management Institute, Guide to the Project<br />
Management Body of Knowledge (PMBOK ® Guide),<br />
2000, p. 127<br />
337 Dr. David Hillson, specialist britanic recunoscut<br />
pentru contribuţiile sale în domeniul managementului<br />
riscului, apreciază că utilizarea cuvântului “risc” doar<br />
în accepţiune negativă este oarecum incorectă<br />
deoarece schimbă însuşi sensul străvechi al cuvântului<br />
(risc provine din latină unde resecare = a îndrăzni). Pe<br />
de altă parte, ar fi o pierdere dacă echipele de<br />
management care sunt deja instruite pentru a gestiona<br />
ameninţările nu ar fi folosite în acelaşi timp pentru a<br />
identifica şi gestiona oportunităţile.<br />
300<br />
nea, întrucât riscul este legat de ceva ce nu<br />
s-a întâmplat încă şi efectul asupra obiectivelor<br />
afacerii (sau proiectului).<br />
În toate domeniile de activitate este imposibil<br />
de a face referire la risc fără a se<br />
menţiona conceptul de incertitudine. Diferenţa<br />
dintre cei doi termeni este dată de noţiunile<br />
de informaţie şi de cunoaştere. Incertitudinea<br />
este asociată cu lipsa de informaţii.<br />
Cel mai frecvent aceasta se referă la<br />
o stare mentală caracterizată prin îndoială,<br />
bazată pe o lipsă a cunoştinţelor despre ce<br />
se va întâmpla sau nu în viitor 338 .<br />
Incertitudinea variază în funcţie de cunoştinţele<br />
pe care le deţine fiecare individ şi de<br />
atitudinea lui faţă de risc, în condiţii identice<br />
diferiţi indivizi putând să aibă atitudini<br />
diferite.<br />
Deşi incertitudinea este prezentă în toate<br />
definiţiile riscului, riscul şi incertitudinea<br />
nu se pot confunda deoarece în timp ce<br />
pentru risc se pot face anumite anticipări<br />
ale evenimentelor ce se pot produce cât şi<br />
asupra probabilităţilor asociate producerii<br />
lor, în cazul incertitudinii, decidentul nu<br />
poate identifica toate sau chiar nici unul din<br />
evenimentele posibile a se produce şi, cu<br />
atât mai puţin, nu poate estima probabilitatea<br />
producerii lor 339 .<br />
O primă delimitare mai exactă între risc<br />
şi incertitudine în care apare noţiunea de<br />
probabilitate o face Knight (1921) care consideră<br />
riscul ca o situaţie în care decidentul<br />
are trei avantaje:<br />
cunoaşterea structurii problemei;<br />
înţelegerea şi delimitarea intervalului<br />
în care pot să apară posibilele consecinţe/<br />
rezultate;<br />
capacitatea obiectivă de a atribui<br />
fiecărui rezultat probabilităţi de apariţie.<br />
338 Astfel, când un student afirmă “Sunt sigur că voi<br />
lua notă maximă la acest examen” înseamnă de fapt<br />
“Sunt optimist şi cred că voi lua notă maximă la acest<br />
examen”, dar se poate întâmpla să nu fie exact aşa.<br />
339 Se introduc astfel termenii de probabilitate şi<br />
impact pentru a descrie cele două dimensiuni ale<br />
riscului, unde: probabilitatea arată cât este de posibilă<br />
producerea evenimentului sau condiţiei riscante, şi<br />
impactul arată ce se va întâmpla dacă riscul se<br />
materializează.
Knight afirmă că riscul este o formă măsurabilă<br />
a incertitudinii, aflată în opoziţie<br />
cu incertitudinea nemăsurabilă.<br />
Starea de incertitudine este definită ca<br />
un complex de condiţii şi situaţii neidentificate<br />
sau imprevizibile ca moment de apariţie,<br />
iar atunci când sunt identificate sau previzibile<br />
ele sunt foarte instabile, astfel că<br />
probabilitatea lor este zero. Ele pot fi puse<br />
în evidenţă prin abateri în plus sau în minus<br />
faţă de o situaţie normală.<br />
Starea de risc este aceea în care, cu probabilitate<br />
matematică mai mare decât 0 şi<br />
mai mică decât 1, se poate determina evoluţia<br />
unor fenomene economice, influenţele<br />
unor factori şi efectele lor posibile. Se au în<br />
vedere, de regulă, consecinţele anticipate<br />
ale unor acţiuni sau evenimente, doar uneori<br />
se referă la cauzele acestora.<br />
Se poate vorbi de mai multe tipuri de<br />
incertitudine în funcţie de nivelul de informare<br />
de care se dispune. Spectrul incertitudinii<br />
se întinde de la certitudinea totală (în<br />
care se dispune de informaţie completă)<br />
până la incertitudinea totală (unde informaţia<br />
lipseşte cu desăvârşire) aceasta fiind<br />
zona acoperită practic de managementul de<br />
risc.<br />
Relaţia între risc, incertitudine şi oportunitate<br />
este văzută în mod diferit de specialiştii<br />
care nu sunt adepţii încorporării<br />
oportunităţii în definirea riscului. Aceştia<br />
consideră că orice iniţiativă (o afacere sau<br />
un proiect) urmăreşte obţinerea unor „produse”,<br />
dar apariţia incertitudinii poate avea<br />
efecte favorabile (oportunităţi) sau nefavorabile<br />
(acestea fiind considerate riscuri), iar<br />
scopul managementului este (sau ar trebui<br />
să fie) de a îndepărta incertitudinea de risc<br />
şi de a o apropia cât mai mult de oportunitate.<br />
Indiferent de modul în care este definită<br />
incertitudinea (dezbaterile pentru a obţine<br />
consensul asupra unei definiţii continuă<br />
încă) trebuie reţinut faptul că aceasta însoţeşte<br />
terminologia riscului, iar din punct de<br />
vedere al teoriei deciziei a determinat apariţia<br />
unor metode de decizie specifice.<br />
BIBLIOGRAFIE:<br />
1. Academia Română, Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan, DEX. Dicţionarul<br />
Explicativ al Limbii Române, ediţia a II-a, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998<br />
2. Bernard J.-G., Aubert B. A., Bourdeau S., Clément É., Debuissy C., Dumoulin M.-<br />
J., Laberge M., de Marcellis N.E, Peignier I., Le risque: un modèle conceptuel<br />
d’intégration, CIRANO, Montreal, octombrie 2002,<br />
3. Bernstein, Peter L., Against the Gods: The Remarkable Story of Risk, John Wiley<br />
and Sons, New York, 1996<br />
4. Casualty Actuarial Society - Enterprise Risk Management Committee, Overview of<br />
Enterprise Risk Management, May 2003, disponibil la adresa<br />
http://www.casact.org/research/erm/overview.pdf<br />
5. Ceauşu I. (editor), Dicţionar Enciclopedic Managerial, Editura Academica de<br />
Management, Bucureşti, 2000, 2 volume<br />
6. Ciocoiu, C. N., Managementul riscului. Teorii, practici, metodologii, Editura ASE,<br />
Bucuresti, 2008<br />
7. Crockford N., Risk Management, Witherby & Co Ltd., 1991<br />
8. Deloitte & Touche LLP, Perspectives on Risk, 1997<br />
9. Dembo R.S., Freeman A., Seeing Tomorrow – Rewriting the Rules of Risk, John<br />
Wiley & Sons, INC., New York, 1998<br />
10. Economist Intelligence Unit & Arthur Andersen, Managing Business Risks: An<br />
Integrated Approach, 1995<br />
11. Giarini O., Stahel W. R., Limitele certitudinii. Înfruntând riscurile în noua economie<br />
a serviciilor, ed. a II a revizuită, EDIMPRESS -–CAMRO, Bucureşti, 1996<br />
301
12. Giddens, A. Les conséquences de la modernité, París: L’Harmattan, 1994<br />
13. Institution of Civil Engineers & Institute and Faculty of Actuaries ICE, Risk<br />
Analysis and Management for Projects (RAMP), London: Thomas Telford, 2002<br />
14. Institute of Risk Management (IRM),The Association of Insurance and Risk<br />
Managers (AIRMIC),and The National Forum for Risk Management in the Public Sector (<br />
ALARM), Risk Management Standard, London, UK, 2002<br />
15. International Organization for Standardization (ISO), ISO/IEC Guide 73 Risk<br />
Management - Vocabulary - Guidelines for use in standards, elaborat în anul 2002<br />
16. MacCrimmon K.R., Wehrung D.A., Taking Risks: The Management of<br />
Uncertainty, New York: The Free Press, 1986<br />
17. Meredith Jack R., Mantel Samuel J., Project Management. A managerial<br />
approach, 3rd ed., John Wilkey&Sons Inc., 1998<br />
18. Project Management Institute, A guide to the project management body of<br />
knowledge (PMBOK ® ), 2000 ed., Newtown Square, PA, USA<br />
19. Ritchie B., Marshall D., Business Risk Management, Chapman & Hall, 1993<br />
20. Williams C.A., Smith M., Zoung P.C., Risk Management and Insurance, 7 th<br />
edition, Ed. McGraw Hill Inc., 1995<br />
21. Risk Management for SMEs, A briefing document from The Faculty of Finance<br />
and Management of The Institute of Chartered Accountants in England & Wales, octombrie<br />
2002, www.icaew.co.uk/fmfac<br />
302
303
304
SISTEMUL EUROPEAN DE INFORMAŢII PRIVIND VIZELE *<br />
* Abr.eng. V.I.S. – Visa Information System<br />
305<br />
Conf.univ.dr. ADRIAN IACOB<br />
Asist.univ.drd. SERGIU ADRIAN VASILE<br />
The European Visa Information System (VIS) will be a database of fingerprints and<br />
facial scans consisting of all applicants for an entry visa into the Schengen group<br />
countries. The system was established in June 2004 by the Council decision<br />
2004/512/EC. It is currently in the testing and build-out phases, with a set deadline for<br />
operation at the end of 2008. Latest information brings the implementation date to<br />
December 21 2009. It is a visa information exchange system used by member states. The<br />
visa is issued after an application is entered in the system; VIS functionalities operate on<br />
applications or visa decisions attached to applications. The system was planned to have<br />
two computer centers connecting 3,500 consular posts worldwide and 12,000 users in 30<br />
participating countries. Some of the main objectives of the system are: Facilitate visa<br />
application procedure and regulation procedure, contribute to prevention of fraud,<br />
threat to internal security of member states etc, facilitate checks at external border<br />
crossing points and within territory of member states, assist identification of listed<br />
persons.<br />
Consiliul European de la Sevilia din 21<br />
şi 22 iunie 2002 a considerat că stabilirea<br />
unui sistem comun de identificare a datelor<br />
privind vizele este o prioritate absolută şi a<br />
solicitat introducerea fără întârziere a<br />
acestuia, în lumina unui studiu de fezabilitate<br />
şi pe baza orientărilor adoptate de Consiliu<br />
la 13 iunie 2002 340 . La 5 şi 6 iunie<br />
2003, Consiliul a salutat studiul de fezabilitate<br />
prezentat de Comisie în mai 2003, a<br />
confirmat obiectivele Sistemului de Informaţii<br />
privind Vizele 341 (SIV) enunţate în<br />
orientări şi a invitat Comisia să continue lucrările<br />
pregătitoare pentru dezvoltarea SIV<br />
în cooperare cu statele membre, pe baza<br />
unei arhitecturi centralizate, ţinând cont de<br />
340 Decizia Consiliului din 8 iunie 2004 de instituire a<br />
Sistemului de Informaţii privind Vizele (SIV)<br />
(2004/512/CE)<br />
341<br />
Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al<br />
Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie<br />
2008 privind Sistemul de informaţii privind vizele<br />
(VIS) şi schimbul de date între statele membre cu<br />
privire la vizele de scurtă şedere (Regulamentul VIS)<br />
opţiunea unei platforme tehnice comune cu<br />
a doua generaţie a Sistemului de Informaţii<br />
Schengen (SIS II).<br />
Consiliul European de la Salonic din 19<br />
şi 20 iunie 2003 a considerat necesară, în<br />
urma studiului de fezabilitate, stabilirea orientărilor<br />
de îndată ce este posibil, cu privire<br />
la planificarea dezvoltării SIV şi a bazei juridice<br />
corespunzătoare care să permită crearea<br />
acestuia şi angajarea resurselor financiare<br />
necesare. Decizia constituie baza juridică<br />
necesară pentru a permite includerea în<br />
bugetul general al Uniunii Europene a alocărilor<br />
necesare pentru dezvoltarea SIV şi<br />
execuţia respectivei părţi a bugetului, incluzând<br />
măsurile preparatorii necesare pentru<br />
a încorpora caracteristicile biometrice întrun<br />
stadiu ulterior, în conformitate cu concluziile<br />
Consiliului din 19 februarie 2004.<br />
Măsurile necesare pentru punerea în aplicare<br />
a deciziei ar trebui să fie adoptate în<br />
conformitate cu Decizia 1999/468/CE a<br />
Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a<br />
procedurilor de exercitare a competenţelor
de executare conferite Comisiei.<br />
Instituirea unui sistem pentru schimbul<br />
de date privind vizele între statele membre<br />
UE, denumit în continuare Sistemul de Informaţii<br />
privind Vizele), permite autorităţilor<br />
naţionale abilitate să introducă şi să actualizeze<br />
date privind vizele şi să consulte<br />
aceste date pe cale electronică. Sistemul de<br />
Informaţii privind Vizele se bazează pe o<br />
arhitectură centralizată şi cuprinde :<br />
‣ SC-SIV, un Sistem Central de Informaţii,<br />
denumit "Sistemul Central<br />
de Informaţii privind Vizele";<br />
‣ NI-SIV, o interfaţă în fiecare stat<br />
membru, denumită "interfaţa naţională"<br />
care asigură legătura cu autoritatea<br />
centrală naţională competentă<br />
din respectivul stat membru;<br />
‣ Infrastructura de comunicaţii<br />
dintre Sistemul Central de Informaţii<br />
privind Vizele şi Interfeţele Naţionale.<br />
VIS central principal, care asigură executarea<br />
funcţiilor de supraveghere şi gestionare<br />
tehnică, este situat la Strasbourg<br />
(Franţa), iar un VIS central de rezervă, capabil<br />
să asigure toate funcţionalităţile VIS<br />
central principal, în cazul funcţionării necorespunzătoare<br />
a acestuia, este situat la<br />
Sankt Johann im Pongau (Austria).<br />
Sistemul Central de Informaţii privind<br />
Vizele, Interfaţa Naţională din fiecare stat<br />
membru, precum şi infrastructura de comunicaţii<br />
dintre Sistemul Central de Informaţii<br />
privind Vizele şi interfeţele naţionale<br />
sunt dezvoltate de Comisie.<br />
Este necesar să se definească obiectivul,<br />
funcţionalităţile şi responsabilităţile VIS,<br />
precum şi să se stabilească condiţiile şi procedurile<br />
pentru schimbul de date privind vizele<br />
între statele membre, în scopul facilitării<br />
examinării cererilor de viză şi a deciziilor<br />
aferente, luând în considerare orientările<br />
pentru dezvoltarea VIS.<br />
Reglementarea juridică a Sistemului de<br />
Informaţii privind Vizele se bazează pe acquis-ul<br />
referitor la politica comună în materie<br />
de vize. Datele care urmează a fi prelucrate<br />
de VIS ar trebui să fie definite pe baza<br />
306<br />
datelor cuprinse în formularul comun de cerere<br />
de viză 342 , precum şi de informaţiile<br />
care figurează pe autocolantul de viză 343 .<br />
VIS trebuie să fie conectat la sistemele naţionale<br />
ale statelor membre, pentru a le<br />
permite autorităţilor competente din cadrul<br />
acestora să prelucreze datele cu privire la<br />
cererile de viză şi la vizele eliberate, refuzate,<br />
anulate, retrase sau prelungite.<br />
Condiţiile şi procedurile de introducere,<br />
modificare, ştergere şi consultare a datelor<br />
din VIS ţin seama de procedurile definite în<br />
cadrul Instrucţiunilor consulare comune referitoare<br />
la vizele destinate misiunilor diplomatice<br />
şi oficiilor consulare 344 . Funcţionalităţile<br />
tehnice ale reţelei de consultare a<br />
autorităţilor centrale responsabile în domeniul<br />
vizelor 345 ar trebui integrate în VIS.<br />
Asigurarea verificării şi a identificării cu<br />
certitudine a solicitanţilor de viză necesită<br />
prelucrarea datelor biometrice în VIS. Orice<br />
prelucrare a datelor VIS trebuie să fie proporţională<br />
cu obiectivele urmărite şi necesară<br />
pentru ca autorităţile competente să-şi<br />
îndeplinească sarcinile. Atunci când utilizează<br />
VIS, autorităţile competente garantează<br />
respectarea demnităţii umane şi integritatea<br />
persoanelor ale căror date sunt solicitate<br />
şi nu discriminează persoanelor pe<br />
motive de sex, rasă sau origine etnică, religie<br />
sau convingeri, handicap, vârstă sau<br />
orientare sexuală.<br />
Datele cu caracter personal înregistrate<br />
în VIS nu se păstrează mai mult decât este<br />
necesar pentru ca VIS să-şi atingă obiectivele<br />
346 . Este oportună păstrarea acestor date<br />
342 Decizia 2002/354/CE a Consiliului din 25 aprilie<br />
2002 privind adaptarea părţii III şi crearea unei anexe<br />
16 la Instrucţiunile consulare comune.<br />
343 Regulamentul (CE) nr. 1683/95 al Consiliului din<br />
29 mai 1995 de instituire a unui model uniform de<br />
viză.<br />
344 "Instrucţiunile consulare comune"<br />
345<br />
Articolul 17 alineatul (2) din Convenţia de<br />
punere în aplicare a Acordului Schengen din 14<br />
iunie 1985 între guvernele statelor Uniunii Economice<br />
Benelux, Republica Federală Germania şi Republica<br />
Franceză privind eliminarea treptată a controalelor la<br />
frontierele comune ale acestora ("Convenţia<br />
Schengen")<br />
346 Directiva 95/46/CE a Parlamentului European
o perioadă de maximum cinci ani 347 , astfel<br />
încât, la evaluarea cererilor de viză, datele<br />
privind cererile anterioare să poată fi luate<br />
în considerare, incluzând buna credinţă a<br />
solicitanţilor, şi la întocmirea dosarelor<br />
imigranţilor ilegali care, la un moment dat,<br />
au depus, eventual, o cerere de viză; o perioadă<br />
mai scurtă nu ar fi suficientă pentru<br />
atingerea acestor obiective. În lipsa unor<br />
motive de eliminare anticipată, datele ar<br />
trebui şterse după trecerea perioadei de<br />
cinci ani.<br />
Au fost stabilite norme precise cu privire<br />
la responsabilităţile referitoare la instituirea<br />
şi gestionarea VIS, cu privire la<br />
responsabilităţile statelor membre în legătură<br />
cu sistemele naţionale, precum şi cu<br />
privire la accesul la date al autorităţilor naţionale.<br />
Autorităţile naţionale de supraveghere<br />
348 monitorizează legalitatea prelucrării<br />
datelor cu caracter personal de către statele<br />
membre, iar Autoritatea Europeană<br />
pentru Protecţia Datelor 349 monitorizează<br />
activitatea instituţiilor şi a organelor comunitare<br />
în ceea ce priveşte prelucrarea datelor<br />
cu caracter personal, ţinând seama de rolul<br />
limitat al acestor instituţii şi organe comunitare<br />
cu privire la datele propriu-zise.<br />
VIS urmăreşte îmbunătăţirea punerii în<br />
aplicare a politicii comune în materie de<br />
vize, a cooperării la nivel consular şi a consultărilor<br />
care au loc între autorităţile centrale<br />
responsabile în domeniul vizelor prin<br />
facilitarea schimbului de date între statele<br />
membre cu privire la cererile de viză şi la<br />
deciziile referitoare la acestea, pentru:<br />
şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind<br />
protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte<br />
prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera<br />
circulaţie a acestor date.<br />
347<br />
Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al<br />
Parlamentului European şi al Consiliului din 18<br />
decembrie 2000 privind protecţia persoanelor fizice<br />
cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal<br />
de către instituţiile şi organele comunitare şi privind<br />
libera circulaţie a acestor date<br />
348<br />
Instituite în conformitate cu articolul 28 din<br />
Directiva 95/46/CE.<br />
349 Instituită prin Regulamentul (CE) nr. 45/2001.<br />
307<br />
‣ a simplifica procedura de solicitare a<br />
vizelor;<br />
‣ a preveni eludarea criteriilor de<br />
stabilire a statului membru competent<br />
să examineze o anumită cerere;<br />
‣ a facilita combaterea fraudei;<br />
‣ a facilita controalele la punctele de<br />
trecere a frontierelor externe şi de pe<br />
teritoriul statelor membre;<br />
‣ a ajuta la identificarea tuturor<br />
persoanelor care nu îndeplinesc sau nu<br />
mai îndeplinesc condiţiile de intrare,<br />
şedere sau rezidenţă pe teritoriul statelor<br />
membre;<br />
‣ a facilita aplicarea Regulamentului<br />
(CE) nr. 343/2003;<br />
‣ a contribui la prevenirea ameninţărilor<br />
la adresa siguranţei interne a oricăruia<br />
dintre statele membre.<br />
Autorităţile desemnate ale statelor<br />
membre pot accesa, în cazuri bine determinate<br />
şi în urma unei cereri scrise sau înaintate<br />
pe cale electronică întemeiate, datele<br />
din VIS, în cazul în care există motive întemeiate<br />
conform cărora consultarea datelor<br />
din VIS poate contribui substanţial la prevenirea,<br />
depistarea şi cercetarea infracţiunilor<br />
de terorism şi a altor infracţiuni grave.<br />
Europol poate accesa VIS în limitele mandatului<br />
său şi atunci când este necesar pentru<br />
îndeplinirea sarcinilor sale.<br />
Consultarea datelor se efectuează prin<br />
intermediul unui/unor punct(e) de acces<br />
central, care sunt responsabile pentru a asigura<br />
stricta conformitate cu condiţiile de<br />
accesare şi cu procedurile specifice stabilite<br />
350 . Statele membre pot desemna mai<br />
multe puncte de acces central pentru a reflecta<br />
structura lor organizaţională şi administrativă<br />
în îndeplinirea obligaţiilor lor<br />
constituţionale sau legale. În cazuri de urgenţă<br />
excepţionale, punctul/punctele de acces<br />
central poate/pot primi cereri scrise,<br />
350 Decizia 2008/633/JAI a Consiliului din 23 iunie<br />
2008 privind accesul la Sistemul de informaţii privind<br />
vizele (VIS) în vederea consultării de către autorităţile<br />
desemnate ale statelor membre şi de către Europol în<br />
scopul prevenirii, depistării şi cercetării infracţiunilor<br />
de terorism şi a altor infracţiuni grave
înaintate pe cale electronică sau oral, şi<br />
poate/pot numai să verifice ex post dacă<br />
sunt îndeplinite toate condiţiile de acces,<br />
inclusiv existenţa unui caz de urgenţă excepţional.<br />
Verificarea ex post este efectuată<br />
fără întârziere după procesarea cererii.<br />
Datele obţinute din VIS nu sunt transferate<br />
şi nu sunt puse la dispoziţia unei ţări<br />
terţe sau a unei organizaţii internaţionale.<br />
Cu toate acestea, în cazuri de urgenţă excepţionale,<br />
aceste date pot fi transferate sau<br />
puse la dispoziţia unei ţări terţe sau a unei<br />
organizaţii internaţionale numai în scopul<br />
prevenirii şi al identificării infracţiunilor de<br />
terorism şi a altor infracţiuni grave şi în<br />
conformitate cu condiţiile stabilite în decizia<br />
respectivă. În conformitate cu legislaţia<br />
naţională, statele membre asigură păstrarea<br />
evidenţei acestor transferuri şi punerea sa la<br />
dispoziţia autorităţilor naţionale de protecţie<br />
a datelor, la cerere. Transferul de date de<br />
către statul membru care a introdus datele<br />
în VIS este reglementat de legislaţia naţională<br />
a statului membru respectiv.<br />
În VIS se înregistrează numai următoarele<br />
categorii de date:<br />
‣ date alfanumerice referitoare la solicitant<br />
şi la vizele solicitate, eliberate,<br />
refuzate, anulate, retrase sau prelungite;<br />
‣ fotografii;<br />
‣ date dactiloscopice;<br />
‣ legăturile cu alte cereri.<br />
Accesul la VIS pentru introducerea,<br />
modificarea sau ştergerea datelor este rezervat<br />
în mod exclusiv personalului autorizat<br />
din cadrul autorităţilor responsabile în<br />
domeniul vizelor. Accesul la VIS pentru<br />
consultarea datelor este rezervat în mod exclusiv<br />
personalului autorizat din cadrul autorităţilor<br />
fiecărui stat membru cu competenţe<br />
în ceea ce priveşte obiectivele prevăzute,<br />
în măsura în care aceste date sunt necesare<br />
pentru îndeplinirea sarcinilor stabilite<br />
în funcţie de respectivele obiective şi în<br />
mod proporţional cu obiectivele urmărite.<br />
Autoritatea responsabilă în domeniul vizelor<br />
competentă consultă VIS în scopul<br />
examinării cererilor şi a deciziilor aferente,<br />
308<br />
inclusiv a deciziilor de anulare, retragere,<br />
prelungire sau reducere a duratei de valabilitate<br />
a vizelor, în conformitate cu dispoziţiile<br />
pertinente. Autoritatea responsabilă în<br />
domeniul vizelor competentă este autorizată<br />
să efectueze căutări cu ajutorul uneia sau al<br />
mai multora dintre datele următoare:<br />
‣ numărul cererii;<br />
‣ datele referitoare la documentul de<br />
călătorie;<br />
‣ numele, prenumele şi adresa persoanei<br />
fizice sau denumirea şi adresa societăţii/celeilalte<br />
organizaţii;<br />
‣ amprentele digitale;<br />
‣ numărul autocolantului de viză şi<br />
data eliberării oricăror vize eliberate<br />
anterior.<br />
Statul membru responsabil de examinarea<br />
cererii transmite cererea de consultare<br />
împreună cu numărul cererii către VIS, cu<br />
menţionarea statului membru sau a statelor<br />
membre care trebuie consultate 351 .<br />
Autorităţile competente să efectueze verificări<br />
la punctele de trecere a frontierelor<br />
externe 352 pot efectua căutări utilizând<br />
numărul autocolantului de viză, în combinaţie<br />
cu verificarea amprentelor digitale ale<br />
deţinătorilor de viză, numai cu scopul de a<br />
verifica identitatea deţinătorilor de viză<br />
şi/sau autenticitatea vizelor şi/sau îndeplinirea<br />
condiţiilor de intrare pe teritoriul statelor<br />
membre. Pentru deţinătorii de viză ale<br />
căror amprente digitale nu pot fi utilizate,<br />
căutarea se efectuează exclusiv cu numărul<br />
autocolantului de viză. În cazul în care, în<br />
urma căutării se constată că în VIS sunt înregistrate<br />
date referitoare la deţinătorul de<br />
viză, autoritatea responsabilă pentru controlul<br />
la frontieră competentă este autorizată<br />
să consulte următoarele date din dosarul<br />
de cerere şi din dosarul sau dosarele de<br />
cerere:<br />
‣ informaţii referitoare la stadiul<br />
procedurii şi datele preluate din formularul<br />
de cerere;<br />
351 În conformitate cu articolul 17 alineatul (2) din<br />
Convenţia Schengen.<br />
352 În conformitate cu Codul frontierelor Schengen.
‣ fotografii;<br />
‣ datele introduse în legătură cu viza<br />
(vizele) eliberată (eliberate), anulată<br />
(anulate), retrasă (retrase) sau a cărei<br />
(căror) durată de valabilitate s-a prelungit<br />
sau s-a redus.<br />
În situaţiile în care verificarea deţinătorului<br />
de viză sau a vizei eşuează sau există<br />
îndoieli cu privire la identitatea deţinătorului<br />
de viză, a autenticităţii vizei şi/sau a documentului<br />
de călătorie, personalul autorizat<br />
din cadrul autorităţilor competente în<br />
cauză are acces la date.<br />
Durata de păstrare a dosarelor de cerere<br />
în VIS este de cel mult cinci ani. Durata<br />
respectivă începe să curgă:<br />
‣ la data expirării vizei, în cazul<br />
eliberării unei vize;<br />
‣ la noua dată de expirare a vizei, în<br />
cazul prelungirii unei vize;<br />
‣ la data creării dosarului de cerere în<br />
VIS, în cazul retragerii, al încheierii<br />
sau al suspendării cererii;<br />
‣ la data deciziei autorităţii responsabile<br />
în domeniul vizelor, în cazul refuzării,<br />
al anulării, al reducerii duratei de<br />
valabilitate sau al revocării vizei.<br />
La expirarea perioadei VIS şterge automat<br />
dosarul de cerere şi legătura sau legăturile<br />
la acest dosar. Dreptul de a modifica<br />
datele pe care le-a transmis către VIS, prin<br />
corectarea sau ştergerea acestora, revine<br />
numai statului membru responsabil. În cazul<br />
în care un stat membru deţine dovezi<br />
care sugerează că datele prelucrate în VIS<br />
sunt eronate sau că prelucrarea lor în VIS<br />
contravine dispoziţiilor prezentului regulament,<br />
acesta informează imediat statul<br />
membru responsabil. Acest mesaj poate fi<br />
transmis prin infrastructura VIS. Statul<br />
membru responsabil verifică datele respective<br />
şi, dacă este nevoie, le corectează sau<br />
le şterge imediat.<br />
După o perioadă de tranziţie, o autoritate<br />
de administrare ("autoritatea de administrare"),<br />
finanţată de la bugetul general al<br />
Uniunii Europene, este responsabilă de<br />
gestionarea operativă a VIS central şi a interfeţelor<br />
naţionale. Autoritatea de administrare<br />
garantează, în colaborare cu statele<br />
membre, că se utilizează, în permanenţă,<br />
cea mai performantă tehnologie existentă,<br />
supusă unei analize costuri-beneficii, pentru<br />
VIS central şi interfeţele naţionale. Autoritatea<br />
de administrare este, de asemenea,<br />
responsabilă pentru următoare sarcini legate<br />
de infrastructura de comunicaţii dintre VIS<br />
central şi interfeţele naţionale:<br />
‣ supraveghere;<br />
‣ garantarea securităţii;<br />
‣ coordonarea relaţiilor dintre statele<br />
membre şi furnizor.<br />
Comisia are responsabilitatea tuturor<br />
celorlalte sarcini referitoare la infrastructura<br />
de comunicaţii dintre VIS central şi interfeţele<br />
naţionale, în special:<br />
‣ sarcini referitoare la aplicarea bugetului;<br />
‣ achiziţie şi reînnoire;<br />
‣ aspecte contractuale.<br />
În cursul perioadei de tranziţie, înainte<br />
ca autoritatea de administrare să îşi preia<br />
responsabilităţile, Comisiei îi revine sarcina<br />
administrării operative a VIS. Comisia<br />
poate delega această sarcină şi sarcinile referitoare<br />
la aplicarea bugetului 353 către<br />
organismele publice naţionale în două state<br />
membre diferite.<br />
VIS este conectat la sistemul naţional al<br />
fiecărui stat membru prin intermediul interfeţei<br />
naţionale din statul membru respectiv.<br />
Fiecare stat membru desemnează o autoritate<br />
naţională, care autorizează accesul la<br />
VIS al autorităţilor competente şi conectează<br />
această autoritate naţională la interfaţa<br />
naţională fiind responsabil de:<br />
‣ dezvoltarea sistemului naţional şi/sau<br />
adaptarea acestuia la VIS 354 ;<br />
‣ organizarea, gestionarea, funcţionarea<br />
şi întreţinerea sistemului său naţional;<br />
‣ gestionarea şi reglementarea accesu-<br />
353 În conformitate cu Regulamentul (CE, Euratom)<br />
nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002<br />
privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului<br />
general al Comunităţilor Europene.<br />
354 În conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din<br />
Decizia 2004/512/CE.<br />
309
lui la VIS al personalului din cadrul<br />
autorităţilor naţionale competente autorizat<br />
în mod corespunzător precum şi<br />
realizarea şi actualizarea periodică a<br />
unei liste cu membrii personalului de<br />
acest tip, care să prevadă inclusiv calificările<br />
acestora;<br />
‣ achitarea cheltuielilor aferente sistemelor<br />
naţionale şi a cheltuielilor de<br />
conectare a acestora la interfaţa naţională,<br />
inclusiv a costului investiţiilor şi<br />
a cheltuielilor de exploatare pentru infrastructura<br />
de comunicaţii dintre interfaţa<br />
naţională şi sistemul naţional.<br />
Statele membre garantează prelucrarea<br />
legală a datelor şi, în special, faptul că numai<br />
personalul autorizat în mod corespunzător<br />
are acces la datele prelucrate în VIS<br />
pentru îndeplinirea sarcinilor în conformitate<br />
cu prezentul regulament. Statul membru<br />
responsabil garantează în special că:<br />
‣ datele sunt colectate în mod legal;<br />
‣ datele sunt transmise către VIS în<br />
mod legal;<br />
‣ datele transmise la VIS sunt exacte şi<br />
actualizate.<br />
Gestionarea operativă a VIS cuprinde<br />
toate sarcinile necesare pentru ca VIS să<br />
poată funcţiona 24 de ore din 24, 7 zile din<br />
7, în special lucrările de întreţinere şi perfecţionările<br />
tehnice necesare pentru a asigura<br />
funcţionarea sistemului la un nivel satisfăcător<br />
de calitate operaţională, în special<br />
în ceea ce priveşte timpul necesar căutării<br />
în baza centrală de date de către oficiile<br />
consulare, care ar trebui să fie cât mai redus<br />
cu putinţă.<br />
Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului<br />
17 din Statutul funcţionarilor Comunităţilor<br />
Europene 355 autoritatea de<br />
administrare aplică norme corespunzătoare<br />
în materie de secret profesional sau impune<br />
obligaţii de confidenţialitate echivalente<br />
tuturor angajaţilor săi care trebuie să utilizeze<br />
datele din VIS în activitatea lor.<br />
Această obligaţie continuă să se aplice şi<br />
355<br />
Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr.<br />
259/68.<br />
310<br />
după ce aceste persoane şi-au ieşit din<br />
funcţii, au încetat să mai ocupe un anumit<br />
post sau după încheierea activităţii lor.<br />
VIS conduce la îmbunătăţirea punerii în<br />
aplicare a politicii comune în materie de<br />
vize, a cooperării la nivel consular şi a consultărilor<br />
care au loc între autorităţile centrale<br />
responsabile în domeniul vizelor, prin<br />
facilitarea schimbului de date între statele<br />
membre cu privire la cererile de viză şi la<br />
deciziile aferente, pentru a facilita procedura<br />
privind cererile de viză, pentru a preveni<br />
fenomenul de "visa shopping" şi pentru<br />
a înlesni combaterea fraudei şi controalele<br />
la punctele de trecere a frontierelor externe<br />
şi de pe teritoriul statelor membre.<br />
Acest sistem de vize ajută la identificarea<br />
tuturor persoanelor care nu îndeplinesc<br />
sau nu mai îndeplinesc condiţiile de intrare,<br />
de şedere sau de rezidenţă pe teritoriul statelor<br />
membre, facilitând aplicarea Regulamentului<br />
(CE) nr.343/2003 al Consiliului<br />
din 18 februarie 2003 de stabilire a criteriilor<br />
şi a mecanismelor de determinare a<br />
statului membru responsabil de examinarea<br />
unei cereri de azil prezentate într-unul dintre<br />
statele membre de către un resortisant al<br />
unei ţări terţe şi contribuie la prevenirea<br />
ameninţărilor la adresa siguranţei interne a<br />
oricăruia dintre statele membre.<br />
Definiţii:<br />
1. „resortisant al unei ţări terţe” - orice<br />
persoană care nu este cetăţean al Uniunii<br />
Europene;<br />
2. „viză” - o autorizaţie eliberată de un<br />
stat membru în scopul:<br />
- tranzitării teritoriului statelor<br />
membre sau al efectuării unei şederi pe teritoriul<br />
acestora, pentru o perioadă care să<br />
nu depăşească trei luni, în decursul unei perioade<br />
de şase luni cu începere de la data<br />
primei intrări pe teritoriul statelor membre;<br />
- tranzitarea zonelor de tranzit<br />
internaţional din aeroporturile statelor<br />
membre.<br />
3. „viză uniformă” - o viză valabilă<br />
pentru întregul teritoriu al statelor membre;<br />
4. „viză cu valabilitate teritorială li-
mitată” - o viză valabilă pe teritoriul unuia<br />
sau mai multor state membre, dar nu al tuturor<br />
statelor membre;<br />
5. „viză de tranzit aeroportuar” - o viză<br />
valabilă pentru tranzitarea zonelor de<br />
tranzit internaţional din unul sau mai multe<br />
aeroporturi ale statelor membre;<br />
6. „autocolant de viză” - modelul uniform<br />
de viză 356 ;<br />
7. „document de călătorie recunoscut”<br />
- un document de călătorie recunoscut de<br />
unul sau mai multe state membre în scopul<br />
aplicării vizelor;<br />
8. „filă separată pentru aplicarea vizei”<br />
- formatul tipizat pentru formularele<br />
destinate aplicării vizelor eliberate de statele<br />
membre persoanelor care deţin docu-<br />
mente de călătorie nerecunoscute de statul<br />
membru care completează formularul în<br />
sensul Regulamentului (CE) nr. 333/2002 al<br />
Consiliului din 18 februarie 2002 de stabilire<br />
a unui model uniform de formular pentru<br />
aplicarea unei vize eliberate de statele<br />
membre titularilor unui document de călătorie<br />
nerecunoscut de statul membru care<br />
completează formularul respectiv;<br />
9. „consulat” - misiunea diplomatică<br />
sau oficiul consular ale unui stat membru<br />
autorizate să elibereze vize şi conduse de<br />
un funcţionar consular de carieră 357 ;<br />
10. „intermediar comercial” - o agenţie<br />
administrativă privată, o firmă de transport<br />
sau o agenţie de voiaj (agenţie de turism<br />
sau de comercializare cu amănuntul).<br />
356<br />
În conformitate cu Regulamentul (CE)<br />
nr.1683/95 al Consiliului din 29 mai 1995 de<br />
instituire a unui model uniform de viză.<br />
311<br />
357 În conformitate cu Convenţia de la Viena privind<br />
relaţiile consulare din 24 aprilie 1963.
BIBLIOGRAFIE:<br />
- Convenţia de la Viena privind relaţiile consulare din 24 aprilie 1963.<br />
- Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 între<br />
guvernele statelor Uniunii Economice Benelux, Republica Federală Germania şi Republica<br />
Franceză privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune ale acestora<br />
("Convenţia Schengen")<br />
- Decizia 2002/354/CE a Consiliului din 25 aprilie 2002 privind adaptarea părţii III<br />
şi crearea unei anexe 16 la Instrucţiunile consulare comune.<br />
- Decizia 2008/633/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind accesul la Sistemul<br />
de informaţii privind vizele (VIS) în vederea consultării de către autorităţile desemnate ale<br />
statelor membre şi de către Europol în scopul prevenirii, depistării şi cercetării infracţiunilor<br />
de terorism şi a altor infracţiuni grave<br />
- Decizia Consiliului din 8 iunie 2004 de instituire a Sistemului de Informaţii privind<br />
Vizele (SIV) (2004/512/CE)<br />
- Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie<br />
1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter<br />
personal şi libera circulaţie a acestor date.<br />
- Regulamentul (CE) nr. 1683/95 al Consiliului din 29 mai 1995 de instituire a<br />
unui model uniform de viză.<br />
- Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului<br />
din 18 decembrie 2000 privind protecţia persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor<br />
cu caracter personal de către instituţiile şi organele comunitare şi privind libera circulaţie a<br />
acestor date<br />
- Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din<br />
9 iulie 2008 privind Sistemul de informaţii privind vizele (VIS) şi schimbul de date între<br />
statele membre cu privire la vizele de scurtă şedere (Regulamentul VIS)<br />
- Regulamentul (CE) nr.1683/95 al Consiliului din 29 mai 1995 de instituire a unui<br />
model uniform de viză.<br />
- Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002<br />
privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene.<br />
- Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din<br />
13 iulie 2009 privind instituirea unui Cod Comunitar de Vize (Codul de Vize)
EUROSUR - SISTEMULUI INTEGRAT DE SUPRAVEGHERE<br />
A FRONTIERELOR EXTERNE ALE UNIUNII EUROPENE<br />
Asist.univ.drd. SERGIU ADRIAN VASILE<br />
Frontierele sunt într-adevăr marginile de lamă, de<br />
care atârnă suspendate problemele moderne ale<br />
războiului şi păcii”.<br />
313<br />
Lordul Curzon de Kedleston<br />
„Frontiers: Romanes Lecture” (1907)<br />
Border surveillance has not only the purpose to prevent unauthorised border<br />
crossings, but also to counter cross-border crime such as the prevention of terrorism,<br />
trafficking in human beings, drug smuggling, illicit arms trafficking etc. To counter<br />
these threats is first and foremost a task for the police forces and intelligence services of<br />
Member States. However, an effective border management system both at national and<br />
European level will provide a valuable tool for fighting cross-border crime. A European<br />
Border Surveillance System (EUROSUR) should support the Member States in reaching<br />
full situational awareness at their external borders and in increasing the reaction<br />
capability of their law enforcement authorities. EUROSUR should provide the common<br />
technical framework for streamlining the daily cooperation and communication between<br />
Member States' authorities and facilitate the use of state-of-the-art technology for border<br />
surveillance purposes. A key operational objective should be the sharing of information,<br />
excluding personal data, between existing national and European systems.<br />
Poziţiile comune ale statelor membre<br />
UE definesc două trăsături esenţiale ale<br />
controlului de nivel înalt al frontierei externe:<br />
toate persoanele care traversează<br />
frontierele externe sunt verificate într-un<br />
mod sistematic şi între punctele de trecere<br />
autorizate ale frontierei este asigurată supravegherea<br />
efectivă a acesteia. Nu există<br />
o listă bine definită care să enumere măsurile<br />
practicate pentru „un control de nivel<br />
înalt a frontierei externe” ce urmează a fi<br />
realizat la momentul aderării la spaţiul<br />
Schengen.<br />
Uniunea Europeană practic nu are un alt<br />
acquis care ar prevedea controlul frontierei<br />
străine, decât acquis-ul Schengen. Prin urmare<br />
criteriul în interpretarea noţiunii<br />
„controlului de nivel înalt al frontierei externe”<br />
trebuie căutat în acquis-ul Schengen,<br />
apreciind în acelaşi timp că parţial reprezintă<br />
o noţiune politică.<br />
Cerinţele de bază pentru un control<br />
efectiv al frontierei externe pot fi găsite în<br />
Capitolul II a Convenţiei Schengen şi în aşa<br />
numitul „Manualul Comun pentru Frontierele<br />
Externe”. 358 Fără a se împotrivi acestor<br />
reguli specifice, Grupul de Lucru a Evaluării<br />
Schengen are scopul de a specifica câteva<br />
criterii şi cerinţe care urmează a fi îndeplinite<br />
înainte de eliminarea controalelor<br />
la frontierele interne.<br />
Aceste criterii şi cerinţe nu vor fi aplicabile<br />
în mod direct la procesul de lărgire<br />
curent, după cum acestea sunt formulate<br />
358 Unele părţi ale Manualului Comun încă rămân<br />
confidenţiale, vezi Decizia Consiliului 2000/751/CE.
ocazional, ţinând cont de caracteristicile<br />
specifice ale ţării şi reprezintă un subiect<br />
pentru evaluare. Cu atât mai mult, Grupul<br />
de Lucru a Evaluării Schengen are un rol<br />
decisiv în evidenţierea recomandărilor şi<br />
celor mai bune practici.<br />
După procesul de aderare, la hotarele<br />
externe temporare 359 de asemenea se cere<br />
un control al frontierei la un nivel suficient<br />
de înalt, în timp ce se apreciază dacă acele<br />
aranjamente speciale la aceste frontiere sunt<br />
justificate de a consolida cooperarea dintre<br />
viitorii parteneri Schengen. Aceasta se<br />
efectuează pentru a permite o tranziţie regulată<br />
atunci când vor fi anulate controalele<br />
frontierelor interne şi pentru a evita investiţiile<br />
inutile. Sistemul de control al<br />
frontierei ar trebui să se bazeze pe cooperarea<br />
cu autorităţile care operează pe cealaltă<br />
parte a frontierei. Ar trebui să fie acceptate<br />
modelele practice de cooperare în ambele<br />
părţi ale frontierei externe temporare: de<br />
exemplu, fiecare persoană ce traversează<br />
frontiera este verificată, dar autorităţile de<br />
control din ambele părţi ale frontierei cooperează<br />
astfel încât sarcina administrativă şi<br />
logistică să fie situată în ambele părţi ale<br />
frontierei. Atunci când este posibil, ar trebui<br />
să se dea mai multă importanţă infrastructurii<br />
comune şi echipamentului comun,<br />
fix sau mobil, precum şi controalelor comune.<br />
Astfel de mecanisme, infrastructură şi<br />
echipamente oferă o bază solidă pentru cooperarea<br />
efectivă dintre autorităţile relevante<br />
care îşi îndeplinesc obligaţiile pe teritoriul<br />
frontierei, chiar şi după procesul de<br />
aderare la Uniunea Europeană a ţărilor candidate,<br />
mai ales în implementarea cooperării<br />
privind trecerea frontierei. 360 Cu atât mai<br />
359 Frontierele naţionale dintre noile state membre şi<br />
ţările candidate rămase. În principiu, se aplică la fel şi<br />
pentru hotarele naţionale dintre noile state membre şi<br />
dintre noile state membre şi statele deja membre ale<br />
spaţiului Schengen.<br />
360<br />
Ar trebui să se acorde atenţie faptului că<br />
aranjamentele de control la hotarele externe temporare<br />
ar putea rămâne folositoare la efectuarea controalelor<br />
frontierei interne, pentru aplicarea Art. 2 (2) a<br />
Convenţiei Schengen.<br />
314<br />
mult că, din punctul de vedere al „utilizatorului”<br />
prin aceste aranjamente, efectuarea<br />
mai simplă şi mai discretă a procedurilor de<br />
control ar facilita circulaţia persoanelor şi<br />
bunurilor.<br />
Din momentul în care controlul frontierei<br />
interne este eliminat cu un stat membru<br />
nou, şi Acquis-ul Schengen intră în deplină<br />
forţă, noul stat membru fără excepţie va deveni<br />
responsabil pentru protecţia hotarelor<br />
sale externe Schengen conform Acquis-ul<br />
Schengen. Aceasta, de asemenea, include<br />
şi hotarele cu acele state membre sau ţări<br />
candidate faţă de care hotarele interne nu au<br />
fost încă eliminate.<br />
A) Acquis-ul formal<br />
‣ La implementarea cerinţelor Schengen,<br />
autorităţile de frontieră trebuie să<br />
deţină o bază legală solidă. Aceste împuterniciri<br />
ar trebui să acopere toate<br />
delictele de pe teritoriul frontierei fără<br />
vreo limitare operaţională sau teritorială.<br />
Trebuie definite sancţiunile contra<br />
trecerilor ilegale de frontieră şi contra<br />
cărăuşilor ilegali.<br />
‣ Frontierele externe pot fi traversate<br />
numai la punctele autorizate de frontieră.<br />
‣ Toţi pasagerii urmează a fi verificaţi<br />
ţinând cont de principiile Schengen.<br />
‣ Distribuirea sarcinilor între autorităţile<br />
naţionale implicate în problemele<br />
de securitate a frontierei ar trebui<br />
ajustate şi definite în cadrul legislaţiei<br />
naţionale. Acordurile de cooperare între<br />
aceste autorităţi ar trebui să identifice<br />
practicile şi modelele de cooperare.<br />
‣ Acordurile de cooperare ar trebui<br />
stabilite cu ţările vecine în ideea de a<br />
facilita cooperarea între autorităţile de<br />
frontieră.<br />
‣ Scopul acestei cooperări este îndeplinirea<br />
în totalitate a cerinţelor de cooperare<br />
Schengen pentru statele membre<br />
şi cele candidate. Deşi prevederile<br />
cu privire la cooperarea în trecerea<br />
frontierei sunt aplicabile doar ţinând
cont de eliminarea controalelor frontierelor<br />
interne, anticipat ar putea şi ar<br />
trebui să fie încheiate aranjamente bilaterale<br />
361 .<br />
B) Capacitatea administrativă<br />
‣ Cu scopul de a asigura o abordare<br />
mai coerentă şi mai extinsă a problemelor<br />
de securitate a frontierei, controlul<br />
la frontieră ar trebui să se bazeze<br />
pe o strategie naţională, care scoate în<br />
evidenţă necesitatea cooperării fără<br />
probleme între autorităţile relevante.<br />
Această strategie naţională ar trebui să<br />
fie susţinută la un nivel adecvat politic.<br />
‣ Uniunea Europeană accentuează<br />
necesitatea pentru un control eficient<br />
ale viitoarelor hotare externe ale statelor<br />
membre ale Uniunii Europene de<br />
profesionişti care sunt adecvat echipaţi<br />
şi posedă toate prerogativele necesare<br />
pentru a trata delictele de la frontieră.<br />
‣ Astfel Uniunea Europeană accentuează<br />
cooperarea între toate autorităţile<br />
naţionale, care activează în domeniul<br />
securităţii frontierei, fiind esenţială<br />
pentru un sistem eficient de securitate<br />
a frontierei.<br />
‣ Sistemul de conducere, comunicare<br />
şi control ar trebui să activeze 24 din<br />
24 de ore la toate nivelele sistemului şi<br />
în toate condiţiile.<br />
‣ Personalul ar trebui să fie în mod<br />
special instruit şi satisfăcător atât din<br />
punct de vedere cantitativ cât şi calitativ.<br />
C) Performanţa implementării<br />
‣ Uniunea Europeană accentuează faptul<br />
că o organizaţie responsabilă, de<br />
încredere şi eficientă este esenţială<br />
pentru implementarea adecvată a<br />
Strategiei naţionale pentru securitatea<br />
frontierei. 362<br />
‣ Ar trebui să existe personal suficient<br />
în mod corespunzător calificat, capabil<br />
să-şi execute sarcinile în toate condiţiile<br />
de timp (capacitate de vedere nocturnă)<br />
şi în toate situaţiile (inclusiv urgenţele)<br />
24 ore pe zi.<br />
‣ Cooperarea între autorităţile naţionale<br />
ale frontierei este funcţională în<br />
termeni practici; operaţiuni comune,<br />
schimb de informaţii, inter-operativitate,<br />
analiza riscurilor şi instruirea comună<br />
etc.<br />
‣ Cooperarea între autorităţile naţionale<br />
ale frontierei şi autorităţile frontierei<br />
ale ţărilor vecine este funcţională<br />
în practică; operaţiuni comune, OL,<br />
schimb de informaţii, canale de comunicare<br />
(24-ore), împărtăşirea experienţei<br />
etc.<br />
‣ Infrastructura la un punct de trecere<br />
al frontierei, trebuie să fie acordată în<br />
funcţie de mărimea traficului, pentru a<br />
evita perioadele îndelungate de aşteptare<br />
şi în acelaşi timp pentru a garanta<br />
un număr suficient de verificări la<br />
frontieră.<br />
‣ Existenţa unui sistem integrat de supraveghere<br />
maritimă care să acopere<br />
întreg domeniul maritim. Sistemul trebuie<br />
să fie capabil să detecteze, identifice<br />
şi dacă este necesar să acţioneze<br />
împotriva tuturor persoanelor rău intenţionate<br />
posibile la hotar 363 .<br />
În Comunicarea sa din 30 noiembrie<br />
2006 privind consolidarea gestionării frontierelor<br />
maritime meridionale ale UE 364 ,<br />
Comisia a propus crearea unei reţele per-<br />
361 În ceea ce priveşte ţările lumii a treia, ar trebui să<br />
existe o cooperare transfrontalieră tot aşa de<br />
funcţională şi practică bazată pe acorduri bilaterale şi<br />
protocoale pe cât şi posibil. Modelele de cooperare nu<br />
se pot fundamenta pe responsabilităţi comune sau pe<br />
controale combinate la frontieră deoarece<br />
responsabilitatea deplină pentru hotarele externe<br />
rămâne în sarcina ţărilor candidate la UE.<br />
315<br />
362 Exemplu, poziţia comună a ţărilor UE privind<br />
Letonia (CONF-LV 42/01)<br />
363 Sursa: http://www.dcaf.ch (Geneva Centre for the<br />
Democratic Control of Armed Forces – DCAF,<br />
Working Paer Series – no.8) // Arto Niemenkari<br />
„Eu/Schengen Requirements For National Border<br />
Security Systems”, Geneva, March 2002<br />
364 COM(2006) 733.
manente de patrule de coastă pentru frontierele<br />
maritime meridionale externe şi crearea<br />
unui Sistem European de Supraveghere<br />
a Frontierelor. Consiliul European din<br />
14/15 decembrie 2006 a stabilit că „se va<br />
acorda prioritate pentru analizarea creării<br />
unui sistem european de supraveghere a<br />
frontierelor maritime meridionale”.<br />
În continuarea lucrărilor efectuate pentru<br />
crearea unei Reţele Europene de Patrule<br />
(REP) în baza studiului MEDSEA 365 şi a<br />
rezultatelor studiului 366 de fezabilitate<br />
BORTEC, s-a ajuns la concluzia necesităţii<br />
unui sistem european de supraveghere a<br />
frontierelor (EUROSUR), axat iniţial pe<br />
frontierele meridionale şi estice ale UE, ce<br />
ar putea fi dezvoltat şi ar oferi statelor<br />
membre o foaie de parcurs pentru înfiinţarea<br />
unui sistem integrat.<br />
Aspectele acestei comunicări care fac<br />
referire la supravegherea frontierelor maritime<br />
externe fac parte din cadrul general<br />
stabilit de Politica maritimă integrată pentru<br />
Uniunea Europeană 367 .<br />
Aşa cum este definit în Codul Frontierelor<br />
Schengen 368 , controlul la frontieră<br />
constă în controale efectuate la punctele de<br />
trecere a frontierei (controale la frontieră)<br />
şi în supravegherea frontierelor între<br />
punctele de trecere a frontierei (supravegherea<br />
frontierelor). EUROSUR ar trebui<br />
privit în contextul modelului 369 Schengen<br />
de control de acces structurat pe patru ni-<br />
365 Studiu de fezabilitate MEDSEA din 14 iulie 2006<br />
privind reţeaua mediteraneană de patrule de coastă,<br />
pregătit de FRONTEX.<br />
366 Studiu privind fezabilitatea tehnică a creării unui<br />
sistem de supraveghere (Sistem European de<br />
Supraveghere), Varşovia, prezentat de FRONTEX la<br />
12 ianuarie 2007. A se compara şi cu „Studiu de<br />
fezabilitate pentru controlul frontierelor maritime ale<br />
Uniunii Europene” prezentat de CIVIPOL la 4 iulie<br />
2003.<br />
367 COM(2007) 575, 10.10.2007<br />
368 Articolele 2 şi 12 din Regulamentul (CE) nr.<br />
562/2006, JO L 105, 13.4.2006<br />
369<br />
Modelul Schengen de control de acces este<br />
structurat pe următoarele patru nivele: măsuri în<br />
cadrul consulatelor, cooperare cu ţările învecinate,<br />
control la frontieră şi măsuri de control în cadrul<br />
spaţiului Schengen, inclusiv returnarea.<br />
vele care include cooperarea cu ţări terţe şi<br />
care contribuie la îmbunătăţirea coordonării<br />
politicilor de control la frontieră ale UE cu<br />
alte politici, cum ar fi cercetare şi dezvoltare,<br />
pescuit şi transport. Odată pus în aplicare,<br />
EUROSUR ar constitui un pas decisiv<br />
în stabilirea graduală, viitoare a unui<br />
sistem european comun şi integrat de gestionare<br />
a frontierelor. Fondul pentru Frontierele<br />
Externe 370 ar trebui să fie mecanismul<br />
principal de solidaritate pentru statele<br />
membre în ceea ce priveşte suportarea în<br />
comun a costurilor financiare ale Uniunii<br />
Europene la momentul punerii în aplicare a<br />
diferitelor măsuri descrise în prezenta comunicare.<br />
2. Definirea Sistemul Integrat de Supraveghere<br />
a Frontierelor Uniunii Europene<br />
- EUROSUR<br />
Pentru a putea atinge obiectivele identificate<br />
în secţiunea anterioară este necesar să<br />
se prevadă un cadru tehnic comun pentru a<br />
sprijini autorităţile statelor membre să acţioneze<br />
în mod eficace la nivel local, să dea<br />
instrucţiuni la nivel naţional, să se coordoneze<br />
la nivel european şi să coopereze cu<br />
ţările terţe în vederea detectării, identificării,<br />
urmăririi şi interceptării persoanelor<br />
care încearcă să intre ilegal în UE, în afara<br />
punctelor de trecere a frontierei.<br />
Un Sistem european de supraveghere a<br />
frontierelor – EUROSUR, ar trebui să<br />
sprijine statele membre în vederea conştientizării<br />
depline a situaţiei existente 371 la<br />
frontierele externe şi creşterii capacităţii de<br />
reacţie 372 a autorităţilor naţionale de aplicare<br />
a legii.<br />
Un asemenea cadru ar trebui constituit<br />
370 Decizia 574/2007/CE din 23 mai 2007, JO L 144,<br />
6.6.2007, 22.<br />
371<br />
Conştientizarea situaţiei existente măsoară<br />
capacitatea autorităţilor de detectare a mişcărilor<br />
transfrontaliere şi de găsire a motivelor justificate<br />
pentru a lua măsuri de control.<br />
372 Capacitatea de reacţie măsoară perioada de timp<br />
necesară pentru controlul oricăror mişcări<br />
transfrontaliere şi de asemenea, timpul şi mijloacele<br />
necesare pentru a reacţiona în mod adecvat în situaţii<br />
neobişnuite.<br />
316
fără afectarea zonele specifice aflate sub jurisdicţia<br />
statelor membre, şi de asemenea,<br />
fără înlocuirea oricăror sisteme existente.<br />
Un obiectiv operaţional cheie ar trebui să<br />
fie folosirea informaţiilor obţinute din diverse<br />
sisteme într-un mod mai coerent, ţinând<br />
cont de circumstanţele geografice şi<br />
de diferenţele între tipurile de frontiere, în<br />
special între cele terestre şi maritime.<br />
Punerea în aplicare a EUROSUR ar trebui<br />
efectuată în trei faze, din care primele<br />
două ar trebui să se desfăşoare în paralel,<br />
iar cea de-a treia, pe baza primelor două.<br />
FAZA 1: îmbunătăţirea şi extinderea<br />
sistemelor de supraveghere a frontierelor şi<br />
interconectarea infrastructurilor naţionale<br />
într-o reţea de comunicare.<br />
FAZA 2: orientarea cercetării şi dezvoltării<br />
spre îmbunătăţirea performanţei instrumentelor<br />
şi senzorilor de supraveghere<br />
şi dezvoltarea unei aplicaţii comune a instrumentelor<br />
de supraveghere. O perspectivă<br />
comună a informaţiilor privind zonele<br />
prefrontaliere poate fi dezvoltată pentru a<br />
combina informaţiile deţinute cu cele obţinute<br />
de la instrumentele de supraveghere 373 .<br />
FAZA 3: toate datele relevante din sistemele<br />
naţionale de supraveghere, cele provenite<br />
de la noile instrumente de supraveghere,<br />
din sistemele europene şi internaţionale<br />
de raportare şi din sursele de informaţii<br />
ar trebui colectate, analizate şi diseminate<br />
într-o manieră structurată pentru a crea un<br />
mediu comun în vederea schimbului de informaţii<br />
între autorităţile naţionale relevante.<br />
Fazele 1 şi 2 ar trebui să vizeze frontierele<br />
externe maritime şi terestre, luându-se<br />
în considerare schimbările în modelele de<br />
migraţie. Faza 3 ar trebui să se concentreze<br />
pe domeniul maritim, deoarece implică corelarea<br />
surselor multiple de informaţii privind<br />
monitorizarea activităţilor desfăşurate<br />
în largul mării. În ceea ce priveşte frontie-<br />
373 De exemplu, pentru a identifica în străinătate o<br />
navă folosită la activităţi infracţionale şi pentru a o<br />
urmări folosind sateliţi sau sistemele de raportare a<br />
navelor până la interceptarea pe teritoriul UE.<br />
317<br />
rele terestre nu există provocări similare cu<br />
cele ridicate de monitorizarea unui spaţiu<br />
atât de vast precum largul mării. Trebuie<br />
menţionat că, în ceea ce priveşte frontierele<br />
aeriene, imigraţia ilegală pe cale aeriană<br />
depinde de eficienţa controalelor la punctele<br />
de trecere a frontierei din aeroporturi.<br />
Eurocontrol lucrează la securizarea spaţiului<br />
aerian european şi la gestionarea traficului<br />
aerian 374 .<br />
3. Agenţia FRONTEX 375 – organismul<br />
european de coordonare şi sprijin pentru<br />
EUROSUR<br />
Aplicarea principiului libertăţii de mişcare<br />
a persoanelor, stipulat în Tratatul de la<br />
Roma, a însemnat şi renunţarea la controalele<br />
sistematice la frontieră între statele<br />
membre ale Uniunii Europene. Întărirea cooperării<br />
între agenţiile de aplicare a legii<br />
din întreaga Europă a fost una dintre consecinţe.<br />
Controlul de frontieră fiind o parte a libertăţii<br />
de mişcare, a însemnat dezvoltarea<br />
sistemelor naţionale a fiecărui stat şi o cooperare<br />
operativă mai accentuată la frontierele<br />
externe. Pentru a putea fi instrumentate<br />
într-o manieră unitară aspectele legate de<br />
potenţialele riscuri la aceste frontiere externe<br />
au fost elaborate o serie de instrumente.<br />
În acest sens, Frontex a fost creat în<br />
scopul integrării tuturor sistemelor de frontieră<br />
ale statelor membre împotriva oricărei<br />
ameninţări care ar putea avea loc la frontierele<br />
externe ale Uniunii Europene.<br />
Frontex promovează un model pan-european<br />
de Securitate Integrată de Frontieră,<br />
care presupune nu numai din controalele<br />
propriu-zise la frontieră dar şi alte as-<br />
374 Securizarea gestionării traficului aerian (ATM) se<br />
referă la securizarea activelor şi serviciilor de<br />
gestionare a traficului aerian (ATM), la prevenirea<br />
ameninţărilor şi la limitarea efectelor acestora asupra<br />
întregii reţele de aviaţie. Securitatea spaţiului aerian<br />
are ca obiectiv protejarea spaţiului aerian de utilizarea<br />
neautorizată, intruziune, activităţi ilegale sau orice<br />
altă încălcare.<br />
375<br />
Agenţia Europeană pentru Managementul<br />
Cooperării Operaţionale la Frontierele Externe ale<br />
Statelor Membre ale Uniunii Europene
pecte. În acest sens, schimbul de informaţii<br />
şi cooperarea între statele membre, migraţia<br />
şi returnarea alcătuiesc primul pilon al<br />
acestui model. Al doilea, este reprezentat de<br />
controlul de frontieră şi vamal, inclusiv supravegherea,<br />
controalele desfăşurate la<br />
frontieră şi analiza riscului, urmată de cooperarea<br />
cu grănicerii, autorităţile de poliţie<br />
şi vamale ale ţărilor învecinate, ce alcătuiesc<br />
a treia parte. Ultimul pilon este reprezentat<br />
de cooperarea cu ţările terţe, inclusiv<br />
activităţile comune ale acestora. Acesta a<br />
fost, de altfel, şi scopul înfiinţării Frontex,<br />
adică un organism care să coordoneze statele<br />
membre în ceea ce priveşte cooperarea<br />
operativă.<br />
4. Prezentarea diferitelor faze şi etape<br />
de operaţionalizare a EUROSUR<br />
Această secţiune prezintă în detaliu cele<br />
trei faze şi acţiunile ulterioare pe care Comisia<br />
le poate urma, precum şi acţiunile pe<br />
care trebuie să le pună în practică statele<br />
membre şi Frontex.<br />
FAZA 1: Interconexiunea şi raţionalizarea<br />
sistemelor şi mecanismelor existente<br />
de supraveghere la nivelul statelor<br />
membre<br />
Etapa a 1-a: Asigurarea unei infrastructuri<br />
esenţiale de supraveghere a frontierei<br />
la nivel naţional. În cadrul studiilor<br />
MEDSEA, BORTEC şi pentru REP,<br />
Frontex a propus crearea Centrelor Naţionale<br />
de Coordonare în cele opt state membre<br />
care constituie frontierele maritime meridionale<br />
ale UE la Marea Mediterană şi<br />
sudul Oceanului Atlantic 376 . În ceea ce priveşte<br />
EUROSUR, asemenea centre ar trebui<br />
create şi în statele membre care constituie<br />
frontierele terestre estice ale UE şi cele<br />
maritime ale UE la Marea Neagră 377 .<br />
Aceste centre ar trebui să asigure luarea de<br />
decizii în timp real la nivel local, regional şi<br />
376 Portugalia, Spania, Franţa, Malta, Italia, Slovenia,<br />
Grecia şi Cipru.<br />
377 Norvegia, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania,<br />
Polonia, Slovacia, Ungaria, România şi Bulgaria.<br />
318<br />
naţional pentru toate autorităţile naţionale<br />
însărcinate cu controlul frontierelor. Aceste<br />
centre ar trebui să aibă capacitatea de a<br />
oferi informaţii care să permită conştientizarea<br />
condiţiilor şi activităţilor desfăşurate<br />
de-a lungul frontierelor externe cât şi să<br />
furnizeze instrumentele necesare pentru a<br />
reacţiona în mod corespunzător. Centrul<br />
Naţional de Coordonare ar trebui să funcţioneze<br />
ca parte centrală a Sistemului Naţional<br />
de Supraveghere a Frontierelor, acesta<br />
din urmă acoperind toate zonele sau - pe<br />
baza unei analize de risc - anumite zone ale<br />
frontierelor externe ale statelor membre în<br />
cauză.<br />
Etapa a 2-a: Reţeaua de comunicare<br />
între centrele naţionale de coordonare, inclusiv<br />
Frontex. O reţea de comunicare<br />
computerizată şi securizată ar trebui creată<br />
pentru a facilita schimbul de informaţii în<br />
mod permanent, în timp real, între centrele<br />
din statele membre, precum şi cu Frontex.<br />
Agenţia ar trebui să primească informaţii de<br />
la centrele naţionale de coordonare în măsura<br />
în care aceste informaţii sunt relevante<br />
pentru coordonarea operaţiunilor comune şi<br />
pentru analiza de risc. Frontex acţionează<br />
precum un Centru European de Centralizare<br />
a Situaţiei, colectând informaţiile de la<br />
centre şi diseminându-le în aceste centre, în<br />
timp real, în ceea ce priveşte incidentele<br />
care au loc de-a lungul frontierelor externe<br />
ale UE.<br />
Etapa a 3-a: Asistenţă pentru ţările<br />
terţe vecine în vederea creării infrastructurii<br />
pentru supravegherea frontierelor. Aşa<br />
cum reiese din experienţa cu mecanismele<br />
de cooperare pentru Marea Baltică şi Marea<br />
Neagră, cooperarea cu ţările terţe vecine<br />
este indispensabilă pentru conştientizarea<br />
situaţiei din domeniul maritim. Cu toate că<br />
se oferă deja asistenţă financiară comunitară<br />
majorităţii ţărilor terţe vecine pentru a<br />
le sprijini în gestionarea propriilor frontiere,<br />
necesitatea specifică de a dezvolta cooperarea<br />
operaţională între acele ţări terţe şi statele<br />
membre impune majorarea asistenţei<br />
financiare şi logistice oferită de UE pentru<br />
supravegherea frontierelor. Statele membre
situate la frontierele externe meridionale şi<br />
estice ale UE sunt invitate să creeze:<br />
‣ un Centru Naţional de Coordonare<br />
unic, care să coordoneze în mod permanent<br />
activităţile tuturor autorităţilor naţionale însărcinate<br />
cu controlul frontierelor externe şi<br />
care poate face schimb de informaţii cu<br />
centrele din alte state membre şi cu<br />
Frontex;<br />
‣ un Sistem Naţional Unic de Supraveghere,<br />
care integrează activităţile de supraveghere<br />
a frontierelor externe în totalitate<br />
sau – pe baza unei analize de risc – a<br />
anumitor porţiuni determinate ale frontierelor<br />
externe şi care permite difuzarea permanentă<br />
a informaţiilor către toate autorităţile<br />
implicate în controlul frontierelor externe;<br />
Statele membre sunt încurajate să folosească<br />
din plin sprijinul financiar disponibil<br />
prin Fondul European pentru Frontierele<br />
Externe pentru cele două acţiuni 378 menţionate<br />
anterior.<br />
Comisia va lansa un studiu tehnic prin<br />
Fondul pentru Frontierele Externe care va<br />
fi corelat cu alte lucrări pregătitoare pentru<br />
conceperea arhitecturii sistemului şi estimarea<br />
costurilor financiare, privind frontierele<br />
terestre şi maritime, inclusiv specificaţiile<br />
tehnice pentru o reţea de comunicare securizată<br />
între centrele naţionale de coordonare<br />
şi Frontex, folosind reţelele existente, în<br />
măsura posibilului. Arhitectura sistemului<br />
ar trebui să fie flexibilă şi adaptabilă pentru<br />
a facilita aplicarea şi folosirea tuturor instrumentelor<br />
de supraveghere existente şi<br />
viitoare. Studiul va conţine şi o analiză a<br />
modalităţilor de conectare a<br />
EUROCONTROL cu EUROSUR, în vederea<br />
acoperirii tuturor ameninţărilor relevante<br />
privind supravegherea frontierelor pe<br />
termen lung.<br />
378<br />
Statele membre pot folosi Fondul European<br />
pentru Frontierele Externe pentru a cofinanţa până la<br />
75% din costuri. A se vedea prioritatea 2 din<br />
orientările strategice pentru 2007-2013 privind Fondul<br />
European pentru Frontierele Externe prevăzută în<br />
Decizia Comisiei C(2007) 3925, (JO L 233, 5.9.2007,<br />
p.3).<br />
319<br />
FAZA 2: Dezvoltarea şi punerea în<br />
aplicare a unor instrumente şi aplicaţii<br />
comune la nivelul UE în vederea supravegherii<br />
frontierelor<br />
Etapa a 4-a: Cercetare şi dezvoltare<br />
pentru îmbunătăţirea performanţelor instrumentelor<br />
de supraveghere. Există două<br />
instrumente emergente care prezintă un interes<br />
special pentru supravegherea frontierelor<br />
- sateliţii şi VAP-urile. Sateliţii de observare<br />
a pământului oferă posibilitatea<br />
acoperirii acestuia aproape în întregime, inclusiv<br />
largul mării şi coastele şi teritoriile<br />
ţărilor terţe. VAP-urile pot produce imagini<br />
detaliate şi pot fi poziţionate, la cerere, deasupra<br />
porţiunii vizate. Sateliţii OP sunt utili<br />
la monitorizarea şi colectarea informaţiilor<br />
privind zonele predefinite, dar utilizarea lor<br />
este limitată în prezent în ceea ce priveşte<br />
urmărirea. În zonele foarte vaste ţintele<br />
mici nu pot fi identificate, pe când în cazul<br />
imagisticii de înaltă rezoluţie suprafaţa baleiată<br />
este mică şi de aceea localizarea ţintei<br />
trebuie cunoscută, pe baza informaţiilor<br />
oferite. VAP-urile şi sateliţii pot urmări o<br />
navă în apele europene şi internaţionale.<br />
Etapa a 5-a: Aplicarea comună a instrumentelor<br />
de supraveghere. Aplicarea<br />
instrumentelor de supraveghere poate furniza<br />
autorităţilor statelor membre informaţii<br />
mai frecvente, mai fiabile şi mai puţin costisitoare<br />
legate de supravegherea frontierelor<br />
externe şi a suprafeţelor prefrontaliere.<br />
Trebuie analizată modalitatea în care UE<br />
poate sprijini statele membre în vederea<br />
dezvoltării şi folosirii unor asemenea instrumente,<br />
prin investiţii sau prin crearea<br />
unor mecanisme care să permită folosirea în<br />
comun a instrumentelor foarte costisitoare<br />
precum sateliţii. Frontex ar putea acţiona ca<br />
şi intermediar, de exemplu pentru a face legătura<br />
cu furnizorii de servicii în vederea<br />
obţinerii imaginilor din satelit în folosul<br />
mai multor state membre sau în vederea<br />
coordonării folosirii în comun a echipamentelor<br />
precum VAP-urile.<br />
Etapa a 6-a: Perspectivă comună a informaţiilor<br />
privind zonele prefrontaliere.
Dezvoltarea unor instrumente noi oferă posibilitatea<br />
colectării informaţiilor strategice<br />
de către Frontex de la diferite surse, cât şi<br />
de la autorităţile statelor membre şi ale ţărilor<br />
terţe pentru a recunoaşte modelele şi a<br />
analiza tendinţele, sprijinind detectarea rutelor<br />
de migraţie şi prevenirea riscurilor. În<br />
practică, aceasta poate folosi la crearea unei<br />
perspective comune a informaţiilor privind<br />
zonele prefrontaliere, completând analiza<br />
de risc dezvoltată în prezent de Frontex. Un<br />
asemenea instrument comun ar putea dobândi<br />
un caracter operaţional mai pronunţat<br />
şi ar putea facilita o reacţie concentrată în<br />
domeniul informaţiilor, coordonată prin<br />
centrul european de centralizare a situaţiei<br />
creat de Frontex.<br />
320<br />
FAZA 3: Crearea unui mediu comun<br />
în vederea monitorizării şi a schimbului<br />
de informaţii pentru domeniul maritim<br />
al UE<br />
Faza 3 se va concentra exclusiv pe domeniul<br />
maritim. Obiectivul acestei faze este<br />
integrarea tuturor sistemelor sectoriale<br />
existente care oferă informaţii şi monitorizează<br />
traficul şi activităţile desfăşurate pe<br />
mare în zonele aflate sub jurisdicţia statelor<br />
membre şi în zonele adiacente din largul<br />
mării, într-o reţea mai amplă, permiţând<br />
astfel autorităţilor responsabile cu supravegherea<br />
frontierelor să valorifice utilizarea<br />
integrată a acestor sisteme variate. Această<br />
reţea se constituie, de asemenea, într-un<br />
obiectiv al politicii maritime integrate a<br />
UE.<br />
Etapa a 7-a: Reţeaua integrată a sistemelor<br />
de raportare şi supraveghere privind<br />
controlul frontierelor şi securitatea internă<br />
în zona Mării Mediterane, sudul Oceanului<br />
Atlantic (Insulele Canare) şi Marea Neagră.<br />
Din cauza complexităţii dezvoltării<br />
unui asemenea „sistem al sistemelor” şi<br />
având în vedere presiunea actuală exercitată<br />
de migraţie, într-o prima etapă reţeaua integrată<br />
ar trebui limitată la suprafeţele menţionate<br />
anterior şi axată pe securitatea internă,<br />
conectând autorităţile responsabile de<br />
controlul frontierelor cu alte autorităţi europene<br />
şi naţionale care sunt implicate atât<br />
în domeniul securităţii cât şi în domeniul<br />
maritim. În acest scop s-a lansat un proiect<br />
pilot şi o acţiune pregătitoare în domeniul<br />
politicii maritime, în vederea dezvoltării<br />
unor modele de lucru care să ajute la definirea<br />
tehnologiei corespunzătoare şi la aproximarea<br />
costurilor financiare în domeniul<br />
cooperării şi schimbului de informaţii între<br />
autorităţile maritime sectoriale, cât şi la definirea<br />
primelor componente ale sistemului<br />
final.<br />
Etapa a 8-a: Reţeaua integrată a sistemelor<br />
de raportare şi supraveghere pentru<br />
întregul domeniul maritim al UE. Aşa cum<br />
a fost menţionat în planul de acţiune 379<br />
care însoţeşte comunicarea privind Politica<br />
maritimă integrată a UE 380 , Comisia a prezentat<br />
sub forma unei comunicări, un plan<br />
de lucru privind viitoarele etape în vederea<br />
integrării tuturor sistemelor europene de raportare<br />
şi supraveghere maritimă. Au fost<br />
luate în considerare şi alte aspecte decât<br />
cele privind frontierele, abordându-se astfel<br />
toate activităţile maritime precum siguranţa<br />
maritimă, protecţia mediului marin, controlul<br />
pescuitului şi aplicarea legii.<br />
5. Provocări privind dezvoltarea viitoare<br />
a supravegherii frontierelor europene<br />
5.1. Infrastructură actuală de supraveghere<br />
şi coordonare la nivel european<br />
În prezent, sistemele naţionale de supraveghere<br />
a frontierelor acoperă numai câteva<br />
porţiuni determinate ale frontierelor externe<br />
ale UE. Studiul BORTEC a arătat că în opt<br />
state membre cu frontiere externe la Marea<br />
Mediterană şi la partea sudică a Oceanului<br />
Atlantic sunt implicate în supravegherea<br />
frontierelor aproximativ 50 de autorităţi de<br />
la 30 de instituţii, câteodată având chiar<br />
competenţe şi sisteme paralele.<br />
5.2. Acoperirea actuală a instrumentelor<br />
de supraveghere<br />
Din cauza constrângerilor tehnice (per-<br />
379 SEC(2007) 1278, 10.10.2007, p.8.<br />
380 COM(2007) 575, 10.10.2007, p.6.
formanţa actuală a senzorilor radarelor/optici,<br />
disponibilitatea limitată a sateliţilor)<br />
şi financiare, zonele supravegheate<br />
sunt limitate în prezent la anumite suprafeţe<br />
plane sau de coastă şi la acele zone ale<br />
frontierelor terestre sau maritime în care au<br />
loc operaţiuni.<br />
5.3. Cooperarea cu ţările terţe<br />
Presiunea exercitată de migraţie ridică<br />
provocări serioase nu numai statelor membre<br />
din nordul Mediteranei, dar şi ţărilor<br />
terţe situate la ţărmurile sudice ale Mării<br />
Mediterane, în ceea ce priveşte detectarea,<br />
arestarea, primirea şi procedurile ulterioare<br />
şi readmisia migranţilor.<br />
6. Obiectivele Sistemului de supraveghere<br />
a frontierelor europene -<br />
EUROSUR<br />
6.1. Reducerea numărului de imigranţi<br />
ilegali<br />
Autorităţile responsabile cu controlul la<br />
frontiere în statele membre au nevoie să<br />
primească informaţii mai fiabile şi mai rapide<br />
pentru a putea detecta, identifica şi intercepta<br />
persoanele care încearcă să intre<br />
ilegal în UE, reducând astfel numărul de<br />
imigranţi ilegali care reuşesc să treacă nedetectaţi<br />
frontierele externe ale UE.<br />
6.2. Sporirea securităţii interne a UE<br />
prin prevenirea criminalităţii transfrontaliere<br />
Supravegherea frontierelor nu are ca<br />
scop numai prevenirea trecerii neautorizate<br />
a frontierei, ci şi combaterea criminalităţii<br />
transfrontaliere precum terorismul, traficul<br />
de fiinţe umane şi de droguri, traficul ilicit<br />
de arme etc. În special datorită implicării în<br />
diverse tipuri de activităţi ilegale care oferă<br />
resurse financiare semnificative, cât şi a<br />
disponibilităţii de mijloace tehnice noi,<br />
grupurile implicate în crima organizată au<br />
la dispoziţie o gamă largă de posibilităţi şi<br />
de echipamente. Combaterea acestor ameninţări<br />
este în primul rând o sarcină a forţelor<br />
de poliţie şi a serviciilor de informaţii<br />
din statele membre. Cu toate acestea, un<br />
sistem eficient de gestionare a frontierelor,<br />
atât la nivel naţional cât şi european va reprezenta<br />
un instrument foarte util pentru<br />
combaterea criminalităţii transfrontaliere.<br />
6.3. Îmbunătăţirea capacităţii de căutare<br />
şi salvare<br />
Mulţi imigranţi ilegali şi persoane care<br />
au nevoie de protecţie internaţională călătoresc<br />
în condiţii extrem de dificile şi îşi<br />
asumă riscuri foarte mari în încercările de a<br />
intra în UE în mod ilegal, ascunzându-se în<br />
vehicule, nave de mărfuri etc. Practica recentă<br />
de a călători la bordul navelor nesigure<br />
şi supraaglomerate a dus la multiplicarea<br />
gravă a numărului de migranţi şi refugiaţi<br />
care, în mod regretabil, continuă să îşi<br />
piardă viaţa înecându-se în Oceanul Atlantic<br />
între Africa şi Insulele Canare, precum<br />
şi în Marea Mediterană. Bilanţul tragic al<br />
deceselor datorate acestui tip de imigraţie<br />
ilegală este inacceptabil şi trebuie, prin urmare,<br />
redus în mod semnificativ. Capacitatea<br />
de a detecta ambarcaţiunile mici în largul<br />
mării trebuie îmbunătăţită, sporind şansele<br />
de salvare şi căutare şi astfel salvând<br />
mai multe vieţi pe mare. Cu toate acestea,<br />
soluţii pe termen lung la provocările ridicate<br />
de gestionarea migraţiei pot fi obţinute<br />
numai printr-o strategie globală cuprinzând<br />
cooperarea cu ţări terţe şi în domeniul supravegherii<br />
frontierelor.<br />
321
BIBLIOGRAFIE:<br />
‣ Manual Practic pentru poliţiştii de frontieră (Manualul Schengen)<br />
‣ Strategia naţională privind aderarea la spaţiul Schengen pentru perioada 2008<br />
- 2011<br />
‣ Studiu de fezabilitate MEDSEA, privind reţeaua mediteraneană de patrule de<br />
coastă, pregătit de Agenţia FRONTEX.<br />
‣ Studiu de fezabilitate pentru controlul frontierelor maritime ale Uniunii<br />
Europene, prezentat de CIVIPOL.<br />
‣ Studiu privind fezabilitatea tehnică a creării unui sistem de supraveghere<br />
(Sistem European de Supraveghere), Varşovia, prezentat de FRONTEX.<br />
322
323
324
În perioada 13 – 15.05.2009 Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”a fost<br />
supusă unui proces de evaluare de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în<br />
Învăţământul Superior.<br />
Cu această ocazie a fost verificat modul de respectare a cerinţele normative<br />
obligatorii referitoare la: statutul juridic, carta universitară şi regulamentele specificate<br />
prin cartă, personalul didactic care desfăşoară activităţi didactice în instituţia evaluată,<br />
baza materială şi activitatea de cercetare.<br />
Concluzia evaluatorilor a fost aceea că misiunea şi obiectivele academiei au în<br />
vedere formarea de specialişti cu pregătire la nivel universitar în domeniul ordinii şi<br />
siguranţei publice şi răspund unor exigenţe de ordin practic dezvoltării instituţionale în<br />
actuala perioadă, considerente pentru care s-a decis acordarea calificativului GRAD DE<br />
ÎNCREDERE RIDICAT.<br />
Lucrarea se prezintă ca o cercetare aprofundată<br />
asupra unei chestiuni de mare actualitate în dreptul<br />
românesc, aceea a protecţiei dreptului de autor şi a<br />
drepturilor conexe, are un ridicat grad de<br />
originalitate, fiind utilă şi oportună din mai multe<br />
puncte de vedere, fiind prezentate într-un mod<br />
judicios şi original preocupările comunităţii<br />
internaţionale în elaborarea şi dezvoltarea unui cadru<br />
general în limitele căruia lupta împotriva pirateriei<br />
să capete eficienţă maximă la nivel comunitar.<br />
Protecţia proprietăţii intelectuale a devenit o<br />
problemă globală, ca urmare a dezvoltării comerţului<br />
mondial cu produse care înglobează dreptul de autor<br />
sau drepturi conexe. Protecţia şi promovarea<br />
mondială a proprietăţii intelectuale, reprezintă un<br />
element de o importanţă vitală, a dezvoltării<br />
economice, pirateria şi contrafacerea fiind o<br />
problemă transfrontalieră, a cărei abordare trebuie să<br />
aibă sprijinul clasei politice dar şi a societăţii civile.<br />
325
Monografia “Criminalitatea organizată<br />
– tratat de teorie şi practică judiciară” (volumul<br />
I), coordonată de domnul<br />
prof.univ.dr. Ioan Dascălu, este realizată şi<br />
structurată pe criterii ştiinţifice, prezentând<br />
într-o cronologie firească, reperele conceptuale<br />
şi tipologiile crimei organizate,<br />
continuând apoi cu redarea principalelor<br />
componente ale criminalităţii organizate,<br />
respectiv traficul de droguri, traficul de fiinţe<br />
umane şi traficul de migranţi. Lucrarea<br />
se adresează specialiştilor ce activează în<br />
cadrul instituţiilor statului cu atribuţii în<br />
domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale,<br />
având totodată şi un rol important în<br />
formarea iniţială şi continuă a studenţilor şi<br />
masteranzilor din cadrul facultăţilor cu profil<br />
juridic.<br />
Monografia “Criminalitatea organizată –<br />
tratat de teorie şi practică judiciară” (volumul<br />
II), coordonată de domnul prof.univ.dr.<br />
Ioan Dascălu, având ca autori cadre didactice<br />
din Academia de Poliţie (Catedra de<br />
Investigare a Criminalităţii şi Catedra de<br />
Ordine şi Siguranţă Publică) şi specialişti<br />
din Inspectoratul General al Poliţiei Române<br />
– Direcţia de Combatere a Criminalităţii<br />
Organizate, abordează fenomenul<br />
criminalităţii organizate, din perspectiva<br />
următoarelor modalităţi de manifestare –<br />
criminalitatea informatică, falsificarea de<br />
monedă, bioterorismul, spălarea banilor şi<br />
finanţarea terorismului. De asemenea, autorii<br />
redau în conţinutul lucrării principalele<br />
forme de cooperare internaţională utilizate<br />
de către state în vederea prevenirii şi combaterii<br />
criminalităţii organizate.<br />
326
„Revista de investigare a criminalităţii",<br />
publicaţie trimestrială ce va contribui la<br />
documentarea şi perfecţionarea pregătirii<br />
specialiştilor care îşi desfăşoară activitatea<br />
atât în cadrul Poliţiei Naţionale, cât şi în cadrul<br />
sistemului organelor judiciare. Din consiliul<br />
ştiinţific al publicaţiei fac parte membrii<br />
marcanţi din cadrul Ministerului Internelor<br />
şi Reformei Administrative, ai Asociaţiei<br />
Internaţionale a Poliţiştilor (<strong>IPA</strong>) - Secţia<br />
Română, dar şi colaboratori externi, profesori<br />
în cadrul Academiilor de Poliţie din<br />
Germania, Austria şi Belgia.<br />
Revista este structurată în cinci secţiuni,<br />
după cum urmează:<br />
• studii, analize şi sinteze ale fenomenului<br />
criminalităţii:<br />
• evoluţia şi tendinţele criminalităţii;<br />
• cercetarea şi prevenirea criminalităţii;<br />
• managementul investigării criminalităţii;<br />
• problematica Schcngcn în domeniul<br />
criminalităţii.<br />
Persoanele care doresc să publice în cadrul<br />
revistei materiale care se încadrează în<br />
problematica secţiunilor susmenţionate sunt<br />
rugate să le înainteze prin e-mail, la adresa<br />
ipa_revista@yahoo.com,<br />
webmater@iparomania.ro<br />
cu următoarele precizări:<br />
- materialele înaintate nu vor conţine informaţii<br />
clasificate potrivit dispoziţiilor Legii<br />
nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor<br />
clasificate si a ordinelor şi dispoziţiilor cu<br />
caracter intern;<br />
- materialele nu vor depăşi 10-12 pagini<br />
şi vor fi tehnoredactate în formatul Times<br />
New Roman(Ro), font 14 pe o singură coloană,<br />
iar notele de subsol vor fi scrise în<br />
acelaşi format, font 10 (notele de subsol vor<br />
conţine prenumele şi numele autorului, denumirea<br />
lucrării-italic, localitatea, editura,<br />
anul, pagina);<br />
- în text şi în notele de subsol nu sunt<br />
admise prescurtări, precum: prev., disp.,<br />
H.G., O.U.G., ci se scrie denumirea completă,<br />
adică prevăzută, dispoziţiile, Hotărârea<br />
Guvernului nr., Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului<br />
nr. etc.;<br />
- atât în text, cât şi în notele de subsol,<br />
se pot prescurta numai art.(articol), alin. (alineat),<br />
urm. (următorii), sau denumirile<br />
C.pen., C.pr.pen.;<br />
- denumirile oricăror instituţii se scriu în<br />
întregime, fiind interzise prescurtările:<br />
- materialele trimise redacţiei spre publicare<br />
nu pot face obiectul ofertei către alte<br />
publicaţii decât după primirea răspunsului, în<br />
sensul că materialul nu poate fi publicat;<br />
- colaboratorii sunt rugaţi să respecte legislaţia<br />
privind drepturile de autor, evitând<br />
total orice formă de plagiat, în cazul preluării<br />
unor idei din alte lucrări, colaboratorii sunt<br />
obligaţi să le citeze şi, când este cazul, să<br />
treacă între ghilimele unele pasaje din lucrările<br />
citate;<br />
- manuscrisele nepublicate nu se restituite;<br />
în caz de plagiat, întreaga răspundere,<br />
atât juridică, cât şi deontologică revine în<br />
exclusivitate autorului care a săvârşit plagiatul<br />
respectiv;<br />
- este obligatorie respectarea normelor<br />
ortografice ale limbii române impuse de<br />
Academia Română (spre exemplu, scrierea<br />
cu â şi sunt), DIACRITICE;<br />
- colaboratorii sunt rugaţi să precizeze<br />
numele şi prenumele lor complet, funcţia ori<br />
titlul universitar, instituţia unde profesează,<br />
adresa de e-mail şi telefonul la care pot fi<br />
contactaţi;<br />
- pentru orice alte informaţii suplimentare,<br />
puteţi contacta colegiul de redacţie al<br />
publicaţie la tel.021.317.55.23., int.<br />
17127,17231 şi 17239.<br />
327