ICRP 105 - Protectia radiologica in medicina

externări date a unui pacient după terapie) este probabil să fie rezonabilă
(vedeți secțiunea 16.4).
(A36) Publicația 94 (ICRP, 2004) recomandă că sugarii și copii mici,
precum și vizitatorii care nu sunt angajați direct în alinare și îngrijire, trebuie
să fie tratați ca persoane din populație (adică să fie supuși limitei de doză
pentru populație de 1 mSv/an).
(A37) Modalitățile de expunere a altor persoane sunt: expunere externă;
expunere internă datorită contaminării; și căile de expunere prin mediu.
Dozele la adulți de la pacienți sunt în principal datorate expunerii externe.
Contaminarea sugarilor și copiilor cu saliva unui pacient pot duce la doze
semnificative la tiroida copilului. Este important să se evite contaminarea
copiilor și a femeilor însărcinate. După terapia cu iod mama trebuie să
înceteze imediat hrănirea la sân. Multe dintre tipurile de terapii cu surse
deschise sunt contraindicate gravidelor. Femeile trebuie să nu rămână
însărcinate pentru un timp oarecare după terapia cu radionuclizi (de ex., 6
luni pentru radioiod, cel mai utilizat radionuclid). Timpii variabili mai scurți
sau mai lungi pentru alți radionuclizi sunt dați în Publicația 94 (ICRP,
2004).
(A38) 99m Tc domină eliminările în mediu prin excrețiile pacienților de la
medicina nucleară, dar timpul său scurt de înjumătățire îi limitează
importanța. Al doilea cel mai mult eliminat, 131 I, poate fi detectat în mediu
după utilizări medicale, dar fără un impact măsurabil asupra mediului.
Stocarea urinei pacienților după terapia cu radionuclizi pare a avea un
beneficiu minim. Radionuclizii eliminați în sistemele de canalizare moderne
este probabil să ducă la doze la lucrătorii de la canalizare și la public mult
sub limitele de doze pentru populație.
(A39) Decizia de a spitaliza sau externa un pacient trebuie să fie luată pe
o bază individuală. Pe lângă activitatea remanentă în pacient, decizia trebuie
să ia în considerare mulți alți factori. Spitalizarea va reduce doza la persoane
din populație și rude, dar va crește expunerea personalului din spital.
Spitalizarea implică adesea o mare povară psihologică precum și costuri
bănești și de altă natură care trebuie să fie analizate și justificate. Pacienții
care călătoresc după terapia cu radioiod rar prezintă un pericol pentru ceilalți
pasageri, dacă timpul de călătorie este limitat la câteva ore.
(A40) Aparatele de detecție a radiațiilor, ambientale sau de alt tip, sunt
capabile să detecteze pacienții care au fost supuși terapiei cu iod la câteva
săptămâni după tratament. Personalul care utilizează asemenea detectori
trebuie instruit în mod special cum să identifice și cum să procedeze cu
pacienții de la medicina nucleară. Înregistrări ale terapiei specifice cu surse
64