ICRP 105 - Protectia radiologica in medicina

9. OPTIMIZAREA PROTECȚIEI PENTRU PACIENȚI ÎN
EXPUNERILE MEDICALE
9.1. Abordare generală
(68) Optimizarea protecției radiologice pentru pacienți în medicină este
aplicată în mod obișnuit la două niveluri: (1) proiectarea, alegerea
corespunzătoare și construcția instalațiilor și echipamentului; (2) metodele
de lucru zilnice (adică procedurile de lucru). Scopul principal al acestei
optimizări a protecției este de a regla măsurile de protecție pentru o sursă de
radiație de așa manieră încât beneficiul net să fie maximizat.
(69) Conceptele implicate pot fi prezentate în termeni simpli dar
aplicarea lor practică poate merge de la simplul bun simț la metode
cantitative complexe. La alegerea măsurilor de protecție asociate unei surse
există întotdeauna o gamă de opțiuni. Alegerea opțiunii de protecție modifică
direct nivelul de expunere al pacientului, al personalului și uneori al
populației. Oricum, alegerea modifică dimensiunea resurselor alocate
protecției. Aceste resurse pot fi reflectate în mod direct în costurile
financiare, dar ele pot cuprinde, de asemenea, costurile sociale mai ușor de
cuantificat cum ar fi alte riscuri la sănătatea personalului.
(70) Optimizarea protecției radiologice înseamnă menținerea dozelor
„atât de jos cât este rezonabil de obținut, luând în considerare factorii sociali
și economici”, și este cel mai bine descrisă ca administrarea dozei la pacient
să fie proporțională cu scopul medical.
9.2. Utilizarea nivelurilor de referință pentru diagnostic și
constrângerile pe doză
(71) La protecția pacientului, detrimentele și beneficiile sunt primite de
același individ, pacientul, iar doza la pacient este determinată, în principal,
de necesitățile medicale. Constrângerile pe doza la pacient sunt, prin urmare,
neadecvate, în contrast cu importanța lor la expunerea ocupațională sau a
populației. Cu toate acestea, administrarea dozei la pacient este importantă și
poate fi, adesea, ușurată pentru procedurile de diagnostic și intervenționale
prin utilizarea unui nivel de referință pentru diagnostic, care este o metodă
de evaluare dacă doza la pacient (în ceea ce privește efectele stochastice)
este anormal de mare sau mică pentru o procedură de imagistică medicală
anume (vedeți secțiunea 10).
39