Note bibliografice.pdf - Institutul de Istorie
Note bibliografice.pdf - Institutul de Istorie
Note bibliografice.pdf - Institutul de Istorie
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
Ovidiu PECICAN, Ce istorie scriem, Bucureşti, Edit. I<strong>de</strong>ea Europeanǎ, 2006, 250 p.<br />
Probabil cǎ ambiţia lui Ovidiu Pecican este aceea <strong>de</strong> a-l egala pe Nicolae Iorga în ceea ce<br />
priveşte numǎrul cǎrţilor scrise. Tot probabil, pentru cǎ nu avem <strong>de</strong> un<strong>de</strong> sǎ ştim sigur, istoricul<br />
clujean în „goana dupǎ tipar” a uitat sǎ-şi prefaţeze unul dintre multele sale volume recente, Ce istorie<br />
scriem. Necunoscând motivaţiile şi contextul publicǎrii prezentului volum, vom specula în cele ce<br />
urmeazǎ asupra studiilor, eseurilor şi cronicilor sale <strong>de</strong> carte, reluate din revistele <strong>de</strong> culturǎ în care<br />
domnia-sa publicǎ cu aceeaşi energie – pentru unii <strong>de</strong>venitǎ, <strong>de</strong>-a dreptul – ostentativǎ. Sau poate<br />
câteva dintre studii vor fi fiind inedite, nu putem şti, <strong>de</strong>oarece nimeni nu poate urmǎri tot ceea ce scrie<br />
domnul Pecican.<br />
Colecţia sa <strong>de</strong> eseuri se citeşte cu maxim interes, pentru cǎ în prim-plan apar pe rând toate<br />
figurile incitante ale istoriei româneşti contemporane: <strong>de</strong> la Ion Antonescu, Iuliu Maniu, Corneliu<br />
Coposu şi dr. Petru Groza la Gh. Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu sau Ion Iliescu.<br />
Volumul reuneşte texte, unele mai vechi, scrise în anii imediat urmǎtori Revoluţiei, altele <strong>de</strong><br />
datǎ mai recentǎ, ajungând pânǎ în timpul celui <strong>de</strong>-al treilea mandat iliescian. Recenziile şi analizele<br />
lui Ovidiu Pecican oferǎ – în ciuda aparenţei lor fragmentare – panorama cǎrţilor bune din domeniul<br />
istoriei şi istoriografiei, editate în spaţiul românesc dupǎ 1990, <strong>de</strong>mersul sǎu constituind un fel <strong>de</strong><br />
îndreptar al modului în care istoricii oglin<strong>de</strong>sc realităţile contemporane. Ritmul viu, <strong>de</strong>gajat, tineresc,<br />
tipic scriiturii lui Ovidiu Pecican, se manifestǎ şi cu aceastǎ ocazie, la tot pasul.<br />
Exemplificǎm cu un paragraf introductiv din cronica domniei-sale, O alternativǎ<br />
tradiţionalistǎ (p. 129-133), <strong>de</strong>dicatǎ eseului Mai bine mort <strong>de</strong>cât comunist al lui Vintilǎ Horia:<br />
„Istoricii literari s-au preocupat <strong>de</strong> beletristică vizându-l pe Ce-ţi doresc eu ţie..., fie cǎ era vorba <strong>de</strong><br />
Ioan Budai-Deleanu şi ţiganii sǎi (în travesti!) sfǎtoşi, fie cǎ era pusǎ în cauzǎ Cântarea României<br />
(varianta Russo, nu Ceauşescu!), fie cǎ se discuta mesianismul lui Bǎlcescu ori Eminescu”.<br />
Ovidiu Pecican reuşeşte sǎ cumuleze şi atribuţiile antropologului, şi pe cele ale sociologului<br />
<strong>de</strong>taşat, obiectiv – pe cât se poate – în raport cu realitatea socialǎ, atunci când, <strong>de</strong> exemplu, analizeazǎ<br />
relaţiile româno-maghiare din Transilvania în lumina evenimentelor sângeroase <strong>de</strong> la Târgu-Mureş.<br />
Alteori, îmbinǎ realitǎţile istorice cu experienţa sa <strong>de</strong> viaţǎ în metafore pregnante ale lumii prezente.<br />
În grabǎ, Ovidiu Pecican îşi <strong>de</strong>numeşte douǎ subcapitole consecutive Mari absenţe, numai cǎ<br />
prima datǎ aceste „absenţe” sunt metaistoria şi antropologia culturalǎ, iar mai apoi, politologia şi<br />
filosofia, dovadǎ cǎ şi rezervorul i<strong>de</strong>atic al marilor gânditori funcţioneazǎ ciclic. Cu toate acestea, per<br />
ansamblu, volumul ne <strong>de</strong>monstreazǎ cǎ lecturile lui Pecican din ultimele douǎ <strong>de</strong>cenii nu au fost<br />
întâmpǎtoare, ci voit integrate unor suprateme ordonatoare: problema Universitǎţii clujene,<br />
Securitatea în tranziţie, ipostaze ale discursului oficial post<strong>de</strong>cembrist, evoluţia presei clujene.<br />
Eseistul se mai apleacǎ şi asupra unor instanţe ca monarhia, parti<strong>de</strong>le, instituţiile culturale şi<br />
religioase etc, abordate într-o manierǎ comparatistǎ, eliberatǎ <strong>de</strong> preju<strong>de</strong>cǎţi. Nu putem omite dintre<br />
studiile sale pe cele mai consistente şi mai <strong>de</strong>complexate, Intelectualii români în comunism şi dupǎ,<br />
scris în 1993, sau Literaturǎ şi mutaţiile <strong>de</strong> mentalitate în România industrializǎrii socialiste.<br />
Preocupat „<strong>de</strong> ce istorie scriem”, istoricul clujean sesizeazǎ şi sancţioneazǎ <strong>de</strong>rapajele<br />
clişeizate ale istoricilor contemporani, a<strong>de</strong>sea facili îngrijitori <strong>de</strong> ediţii sau exponenţi ai unei gândiri<br />
colective, opace, <strong>de</strong> bun-simţ burghez. Ovidiu Pecican – şi acesta este, poate, cel mai mare merit al<br />
domniei-sale – nu poate sǎ fie unilateral, subiectiv, monocolor, pentru cǎ ştie sǎ pǎstreze echilibrul<br />
„Anuarul <strong>Institutul</strong>ui <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> «G. Bariţiu» din Cluj-Napoca”, tom. XLVII, 2008, p. 623–697
624<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 2<br />
nuanţelor atunci când relevǎ insuficienţele istoriografiei autohtone sau strǎine, atunci când ne „trage<br />
<strong>de</strong> urechi” pentru tarele noastre instituţionalizate, lipsa <strong>de</strong> viziune şi <strong>de</strong> argumenatare a unor<br />
discursuri. Pentru cǎ istoria, aşa cum o ve<strong>de</strong> Ovidiu Pecican, e pe mǎsura istoricilor, nici mai bunǎ,<br />
nici mai rea!<br />
Graţian Cormoş<br />
Peer PASTERNACK, Wissenschaft und Hochschule in Osteuropa. Geschichte<br />
und Transformation. Bibliographische Dokumentation 1990-2005, Wittenberg,<br />
Institut für Hochschulforschung, 2005, 132 p.<br />
Lucrările <strong>bibliografice</strong> publicate în ultimul <strong>de</strong>ceniu ca logic reflex al fiinţării instituţiei <strong>de</strong><br />
profil a<strong>de</strong>cvat (1996) a Universităţii „Martin–Luther” <strong>de</strong> la Halle-Witenberg, cu privire la<br />
consemnarea retrospectivă a literaturii <strong>de</strong>spre trecutul recent şi evoluţia sistemului <strong>de</strong> învăţământ<br />
superior în spaţiul estic continental după modificarea <strong>de</strong> sistem din anii 1989/1990, stârnesc un<br />
<strong>de</strong>osebit interes în cercurile <strong>de</strong> specialitate din Germania şi din întreaga lume. Multe din volumele<br />
apărute până acum, între care figurează cele elaborate <strong>de</strong> Heidrun Jahn, Reinhard Kreckel, Dirk<br />
Lewin, Irene Lischka, Robert D. Reisz, Christine Teichman ori Peer Pasternack, semnatarul<br />
elaboratului recenzat, contribuie indiscutabil la cunoaşterea şi recunoaşterea unei novatoare abordări<br />
ştiinţifice, structurată conceptual-metodologic în câteva distincte teme.<br />
Demersul său inclu<strong>de</strong> un număr <strong>de</strong> 535 monografii şi alte studii publicate între anii 1990-2005<br />
în germană şi engleză. Acestea acoperă trei mari arii problematice: 1) istoria ştiinţei, a cercetării şi<br />
învăţământului universitar în Europa <strong>de</strong> est în timpul regimurilor totalitare: 2) transformări survenite<br />
în exegeza <strong>de</strong> profil în ţările respective după anul 1990; 3) cooperarea instituţională şi aca<strong>de</strong>mică între<br />
statele din vestul şi estul continentului. O legic <strong>de</strong>limitată ierarhizare facilitează receptarea<br />
următoarelor precise direcţii: „instrumente referenţiale” şi „periodice”, „clasificare geografică” (1.<br />
publicaţii transnaţionale şi comparative, 2-10. state individualizate) şi „ clasificări conforme anumitor<br />
discipline” (1. ştiinţe umaniste şi sociale, 2. ştiinţe naturale şi tehnice ). Toate aceste surse primare au<br />
rostul <strong>de</strong> a înlesni actul studierii şi publicării.<br />
Lucrarea a fost concepută drept un util îndreptar bibliografic general, cu menirea <strong>de</strong> a înseria<br />
literatura <strong>de</strong> profil din intervalul menţionat. Autorul ne surprin<strong>de</strong> plăcut printr-o diversă paletă<br />
tematică asumată într-un <strong>de</strong>clarat spirit interdisciplinar, <strong>de</strong>zvăluit <strong>de</strong> suita cărţilor/poligrafiilor,<br />
articolelor/studiilor <strong>de</strong>pistate, fişate, clasificate şi in<strong>de</strong>xate conform unei opţiuni proprii. Contextul<br />
informaţional existent a reclamat un atare instrument <strong>de</strong> lucru, sortit să ordoneze, în parametrii<br />
eficienţi interconexiunii <strong>bibliografice</strong> <strong>de</strong> amplitudine spaţial-temporală, date curente privitoare la<br />
evoluţia sistemului <strong>de</strong> învăţământ superior actual din zona istorico-geografică perieghezată.<br />
Subiectul şi caracteristicile structurale ale bibliografiei au facilitat inclu<strong>de</strong>rea informaţiei <strong>de</strong><br />
rigoare cu paleta <strong>de</strong> plusuri şi minusuri în legătură cu aprecieri care <strong>de</strong>pind intrinsec numai <strong>de</strong> latura<br />
personală a semnatarului (vezi, <strong>de</strong> exemplu, titlurile incluse la rubricatura <strong>de</strong>spre „Rumänien”, p. 92-94).<br />
În final, consi<strong>de</strong>răm că prezenta strădanie restitutivă se află în concordanţă cu <strong>de</strong>zi<strong>de</strong>ratele<br />
mo<strong>de</strong>rne ale <strong>de</strong>zvoltării bibliografiilor <strong>de</strong> strictă specialitate. Necesitatea trecerii gradate la varianta<br />
editării computerizate (CD-ROM) înseamnă tocmai un răspuns prompt adresat lectorului avizat.<br />
Truda bibliografică asumată <strong>de</strong> Peer Pasternack rămâne astfel pilduitoare în a oferi benefice repere ale<br />
literaturii <strong>de</strong> profil vizând evoluţia reţelei <strong>de</strong> centre universitare din estul Europei pe durata ultimilor<br />
15 ani.<br />
Stelian Mândruţ
3 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 625<br />
Giovanni PAPINI, La volontà e gli i<strong>de</strong>ali. Atti <strong>de</strong>lla Giornata di studio nel<br />
cinquantenario <strong>de</strong>lla morte di Giovanni Papini. Bucarest, Istituto Italiano<br />
di Cultura, 5 dicembre 2006. A cura di Alberto Castaldini. Bucureşti,<br />
Edit. Smart, 2007, 76 p.<br />
Lucrarea, apărută sub auspiciile <strong>Institutul</strong>ui Italian <strong>de</strong> Cultură din Bucureşti şi sub îngrijirea<br />
directorului acestuia, profesorul Alberto Castaldini <strong>de</strong> la Universitatea Europeană din Roma, este<br />
materializarea comunicărilor prezentate în cadrul colocviului pe tema Giovanni Papini: Voinţa şi<br />
i<strong>de</strong>alurile, organizat <strong>de</strong> instituţia mai sus amintită la 5 <strong>de</strong>cembrie 2006 la Bucureşti, cu ocazia<br />
împlinirii a 50 <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> la moartea scriitorului (1881-1956).<br />
Volumul se <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> cu o creionare a iniţiativei comemorării a 50 <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> la trecerea în<br />
nefiinţă a lui Giovanni Papini, sprijinită în primul rând <strong>de</strong> <strong>Institutul</strong> Italian din Bucureşti, <strong>de</strong> Cabinetul<br />
Ştiinţific Literar G. P. Vieusseux din Florenţa, <strong>de</strong> Fundaţia Primo Conti din Fiesole şi <strong>de</strong> Arhivele<br />
Prezzolini ale Bibliotecii Cantonale din Lugano, prezentare semnată <strong>de</strong> Alberto Castaldini<br />
(Presentazione. Uno scrittore europeo fra Italia e Romania, p. 3). Urmează contribuţia profesorului<br />
<strong>de</strong> istorie a filosofiei <strong>de</strong> la Universitatea „La Sapienza” din Roma, Paolo Casini, referitoare la<br />
pragmatismul papinian şi la influenţa pe care marele psiholog american William James a avut-o<br />
asupra lui, în mod special în ceea ce priveşte voinţa <strong>de</strong> a cre<strong>de</strong> (will to believe), analizată ca formulă<br />
pregnantă în scrierile lui James şi urmărită ca evoluţie intelectuală la Papini. Studiul lui Paolo Casini,<br />
intitulat Papini, James e la “volontà di cre<strong>de</strong>re” (p. 5-15) este structurat în trei părţi (1.Tânărul<br />
Papini: un începător în ale psihologiei; 2. Conflictul dintre revistele „Leonardo” şi „La Critica”;<br />
3. Întâlnirea personală dintre James şi Papini – 1905) şi urmăreşte perioada 1900-1906 din biografia<br />
intelectuală a marelui scriitor italian.<br />
Comunicarea prezentată <strong>de</strong> Alberto Castaldini, Letteratura come vita in Giovanni Papini<br />
(p. 17-25) surprin<strong>de</strong> sintetic cele trei momente principale ale experienţei umane şi intelectuale<br />
papiniene: tinereţea, militantă aşa cum reiese din contribuţiile la revistele „Leonardo”, „Lacerba” sau<br />
„La Voce”, marcată <strong>de</strong> întrebările şi neliniştile unei generaţii, oglindite în Un uomo finito (1913) şi<br />
orientată în anii care au urmat primului război mondial spre un crez propriu, odată cu Storia di Cristo<br />
(1921); maturitatea, perioadă în care, aşa cum s-a afirmat frecvent, scriitorul pare că nu a mai<br />
exercitat acel rol <strong>de</strong> mentor al unei generaţii, care îi fusese atribuit la începutul secolului trecut, şi, în<br />
sfârşit, bătrâneţea, trăită cu <strong>de</strong>mnitate şi caracterizată <strong>de</strong> o producţie literară curăţată <strong>de</strong> acele cruste<br />
care îi acoperiseră în mare măsură ve<strong>de</strong>rile şi vena narativă. În încheiere, autorul oferă o expunere a<br />
influenţelor papiniene în opera lui Mircea Elia<strong>de</strong>.<br />
Studiul Corinei Popescu, La presenza di Papini nella vita culturale romena fra le due guerre<br />
(p. 27-35) se <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> cu o prezentare a operei lui Giovanni Papini, pentru ca apoi să fie creionate<br />
principalele direcţii ale receptării acesteia în cultura română interbelică, accentul fiind pus pe<br />
traducerile care au fost publicate.<br />
Urmează (p. 37-47) un bogat material ilustrativ, din care atrag atenţia fotografiile lui Giovanni<br />
Papini din anii ’30 şi ’50.<br />
Un’amicizia intellettuale esemplare: Giovanni Papini e Alexandru Marcu (p. 49-64) se<br />
intitulează contribuţia semnată <strong>de</strong> Veronica Turcuş. Este urmărit traseul raporturilor dintre cei doi<br />
literaţi, <strong>de</strong> la momentul interacţiunii personale (în anii 1921-22, perioadă în care viitorul italienist<br />
Alexandru Marcu îşi <strong>de</strong>săvârşea programul <strong>de</strong> doctorantură la Florenţa), la întreaga operă <strong>de</strong><br />
promovare a scrierilor papiniene în cultura română interbelică, în primul rând <strong>de</strong> către Alexandru<br />
Marcu, şi până la acţiunea <strong>de</strong> generoasă propagandă culturală care a avut ca rezultat inaugurarea la<br />
Bucureşti, în noiembrie 1942, a Centrului <strong>de</strong> Studii asupra Renaşterii, o filială a <strong>Institutul</strong>ui Naţional<br />
<strong>de</strong> Studii asupra Renaşterii condus <strong>de</strong> Papini.<br />
Volumul se încheie cu studiul lui Mauro Mazza, scriitor şi jurnalist, director al Tg 2 al Rai –<br />
Radiotelevisione Italiana, intitulat Attualità e inattualità di Papini (p. 67-73), panoramă a receptării<br />
contemporane a figurii şi operei lui Giovanni Papini, <strong>de</strong> la actualitatea permanentei tendinţe papiniene<br />
<strong>de</strong> căutare a Cărţii, „noi şi absolute”, materializată nu doar în încercarea <strong>de</strong> a scrie o capodoperă,
626<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 4<br />
menită să supravieţuiască secolelor, dar şi în ambiţia <strong>de</strong> a citi „toate cărţile”, <strong>de</strong> a urmări cunoaşterea<br />
absolută, la inactualitatea <strong>de</strong>scompunerii şi analizării biografiei şi operei sale pe fragmente, pregnant<br />
distincte, a unei credinţe exprimate viu şi hotărât într-o perioadă, precum cea curentă, a i<strong>de</strong>ilor<br />
nuanţate şi a valorilor slab reliefate, în fine, inactualitatea unei părţi a producţiei sale scriitoriceşti,<br />
supusă condiţionărilor timpului.<br />
Veronica Turcuş<br />
Dicţionar al scriitorilor din Banat, coordonare generală Alexandru Ruja,<br />
Timişoara, Edit. Universităţii <strong>de</strong> Vest, 2005, 933 p.<br />
În trecut, astăzi şi, cu siguranţă în viitor, zona geografico-istorică a Banatului a reprezentat,<br />
fiinţează şi va exista drept un ansamblu etnic, lingvistic, confesional, extrem <strong>de</strong> diferenţiat în<br />
aparenţă, dar temeinic unitar în formă şi fond, tocmai prin mo<strong>de</strong>lul numit şansă <strong>de</strong> coexistenţă şi<br />
convieţuire, reciproc <strong>de</strong> paşnic asumat în areal restrâns local şi extins continental, ca o <strong>de</strong>plină<br />
vibraţie a interculturalităţii şi multilingvismului practicate <strong>de</strong> veacuri. În tentativa <strong>de</strong> a fixa anumite<br />
repere generale sau particulare vizând fie comensurarea memoriei colective, fie studierea culturii şi a<br />
personalităţilor locale, seria <strong>de</strong> primordiale instrumente referenţiale <strong>de</strong>spre Banat şi locuitorii săi<br />
(dicţionare/enciclopedii/lexicoane etc.) a situat dintot<strong>de</strong>auna în centrul atenţiei date esenţiale privind<br />
biografii, opere, realizări, oglindind, inevitabil, aspecte multilingvistice, crâmpeie interculturale,<br />
componente <strong>de</strong> alteritate specifice integralităţii spaţiului regional, încadrat între nişte aleatoriu<br />
imaginate limite minime sau maxime. Elaborate lexicografice cu soli<strong>de</strong> fundamente în spaţiu şi timp,<br />
<strong>de</strong> diverse naturi (secvenţiale, temporale, etnice ori lingvistice), au preliminat şi reclamat, legicologic,<br />
prezenta tratare panoramică în sens critic şi din perspectivă istorică, care încearcă să înve<strong>de</strong>reze<br />
comunicarea transfrontalieră în privinţa culturii/literaturii/artei. Proiectul aca<strong>de</strong>mic, <strong>de</strong>sfăşurat între<br />
anii 2002-2004 <strong>de</strong> către un mănunchi <strong>de</strong> iniţiatori <strong>de</strong> la Universitatea din Timişoara, a inclus gradat<br />
contributori din ţară (Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu) şi străinătate (Austria şi Germania), într-un total<br />
<strong>de</strong> 31/32 <strong>de</strong> semnatari, preocupaţi <strong>de</strong> repertorizarea şi evi<strong>de</strong>nţierea literaţilor <strong>de</strong> vază (263 <strong>de</strong> nume)<br />
pentru ale şapte etnii reprezentate (români/maghiari/germani/evrei/sârbi-croaţi/slovaci/turci) în<br />
intervalul cronologic cuprins între secolul al XVII-lea şi <strong>de</strong>butul mileniului trei. Chestiunea<br />
importantă a criteriului selecţiei (origine/operă/etc.?) a condus la abrogarea moştenitei formule<br />
discriminatorii şi separaţioniste (naţionalitate/limbă), în favoarea variantei majore calitativ şi<br />
nestânjenite în expresivitate, mai ales că au existat cazuri <strong>de</strong> autori bilingvi şi multilingvi! Sperăm ca<br />
volumul următor, augmentat prin inclu<strong>de</strong>rea scriitorilor <strong>de</strong> sorginte bulgară, cehă ş.a.m.d., va aduce<br />
clarificări în acest sens. Astfel că atât coordonatorul general, prof. univ. Al. Ruja, cât şi colaboratorii<br />
săi secvenţiali pentru fiecare limbă în parte (Horst Fassel, Szekernyes János, Jiva Milin, Maria<br />
Dagmar Anoca) au fost confruntaţi cu situaţii dificile, rezolvate finalmente într-o impecabilă<br />
structurare internă care inclu<strong>de</strong>, după un binevenit argument, bibliografia lexicografică, ordonarea<br />
alfabetică a literaţilor, evi<strong>de</strong>nţierea colaboratorilor interni şi externi, utilul indice <strong>de</strong> nume şi publicaţii<br />
periodice, precum şi sugestivele imagini foto, care imortalizează oameni şi epoci în antinomia oferită<br />
numai <strong>de</strong> scurgerea timpului istoric. Structura fişei <strong>de</strong> dicţionar nu comportă probleme <strong>de</strong>osebite<br />
pentru cei în viaţă, alcătuită fiind din chestionarul uzual folosit, pe când cea tradiţională se<br />
compartimentează astfel: date biografice relevante pentru fiecare profil cultural, un text critic <strong>de</strong>spre<br />
ansamblul creaţiei, bibliografia operei şi referinţele critice aferente. Năzuita perspectivă a extin<strong>de</strong>rii<br />
colaborării (Cluj, Iaşi, Novi Sad) şi a regândirii cuprin<strong>de</strong>rii tematice va contribui, indiscutabil, la o a<br />
doua ediţie, adăugită şi revizuită, în română şi germană, a unui atare excelent tip <strong>de</strong> cercetare<br />
lexicografică şi <strong>de</strong> istorie literară, pentru a cărui actuală izbândă, toţi autorii şi colaboratorii, în frunte<br />
cu profesorii Alexandru Ruja şi Horst Fassel, merită întreaga noastră consi<strong>de</strong>raţie ştiinţifică şi<br />
recunoştinţă.<br />
Stelian Mândruţ
5 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 627<br />
„Bitte um baldige Nachricht”. Alltag und Kultur im Spiegel südost<strong>de</strong>utscher<br />
Korrespon<strong>de</strong>nz. Hg. von Joachim Wittstock und Stefan Sienerth.<br />
München, IKGS Verlag, 2003, 358 p.<br />
<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> cercetare (Institut für <strong>de</strong>utsche Kultur und Geschichte Südosteuropas) şi editura<br />
aferentă din capitala Bavariei <strong>de</strong>ţin un renume <strong>de</strong>plin încetăţenit în studierea trecutului şi a culturii<br />
(artă, literatură etc.) germane din arealul sud-est continental, certificate atât <strong>de</strong> calitatea/cantitatea<br />
producţiei ştiinţifice elaborate <strong>de</strong> peste o jumătate <strong>de</strong> secol, cât şi <strong>de</strong> influenţa şi mo<strong>de</strong>lul-reper statuat<br />
în interpretarea conceptual-metodologic-tematică a paletei <strong>de</strong> diverse problematici focalizate cu<br />
<strong>de</strong>osebită empatie creatoare.<br />
Faza concretă <strong>de</strong> manifestare în acest sens transpare în<strong>de</strong>osebi în cuprinsul celor cinci colecţii<br />
privitoare la domenii precum germanistica, istoria, istoria culturii, într-un total estimat la câteva sute<br />
<strong>de</strong> titluri apărute în spaţiu şi timp. Dintre acestea se remarcă seria B, semnificativ intitulată<br />
„Studii/Lucrări ştiinţifice”, cu peste 100 <strong>de</strong> titluri însumate până acum. Alte serii, avansate tematic<br />
din anul 2001 şi până în imediata actualitate, rămân <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> ilustrative pentru locul/rolul asumat<br />
<strong>de</strong> colectivul <strong>de</strong> specialişti din cadrul instituţiei sus pomenite în a difuza valori trecute ori prezente ale<br />
culturii şi ştiinţei germane în zona supusă constant studiului interdisciplinar. Benefic persistă, astfel,<br />
volumele (monografii ori poligrafii) cuprinse în colecţii precum cele care tratează <strong>de</strong>spre ştiinţa<br />
literaturii şi a limbii (lingvistică), cultură, istorie/izvoare şi studiul minorităţilor naţionale, bibliografii,<br />
beletristică, istoria artei etc.<br />
Lucrarea adnotată pertinent prin comentarii nuanţate în palier ştiinţific <strong>de</strong> către tan<strong>de</strong>mul<br />
format din J. Wittstock şi St. Sienerth în cadrul seriei referitoare la „Istoria literaturii şi a limbii”,<br />
datorită fructuoasei colaborări dintre institutul <strong>de</strong> la München şi cel <strong>de</strong> cercetări socio-umane <strong>de</strong> la<br />
Sibiu, abor<strong>de</strong>ază un incitant subiect <strong>de</strong>spre problematica vieţii zilnice, a datului politic şi<br />
cultural/civilizatoriu reflectat în corespon<strong>de</strong>nţa purtată în limba germană <strong>de</strong> către persoane şi<br />
personalităţi remarcabile din arealul vizat pentru veacurile XIX şi XX. În trei capitole distincte<br />
(politic şi cotidian, viaţa literară, spirit şi cultură), editorii reuşesc să re<strong>de</strong>a o elocventă secvenţă,<br />
extrem <strong>de</strong> bogată şi minim fructificată, prin asidua cercetare a epistolarului <strong>de</strong>zvoltat <strong>de</strong> nume<br />
reprezentative (filosofi, muzicieni, pictori, politicieni, scriitori etc.) ale ştiinţei şi culturii germane din<br />
zona strict circumscrisă geografic şi temporal. Setul <strong>de</strong> scrisori conţine şi <strong>de</strong>zvăluie, parţial ori total, o<br />
multitudine <strong>de</strong> i<strong>de</strong>i, simţăminte, cunoştinte, preocupări cotidiene ori ştiinţifice proprii semnatarilor<br />
(emitenţi ori adresanţi) cu privire la aspecte ale existenţei lor zilnice sau la anumite date precise<br />
<strong>de</strong>spre traiectul lor meritocratic, îngăduind, astfel, obţinerea unui grad <strong>de</strong> informaţii necesar întregirii<br />
biografiilor şi a tomurilor zămislite, în spaţiu şi timp, în zona sud-est europeană. Faptul în sine apare<br />
notabil augmentat în<strong>de</strong>osebi pe tărâmul acumulărilor reuşite <strong>de</strong> către literaţi şi filosofi, vizând tocmai<br />
inedite crâmpeie din activitatea lor specifică şi opera gradat elaborată. Elemente caracteristice<br />
existenţei cotidiene apar concret în legătură cu fiinţarea minorităţii evreieşti în epoca interbelică şi în<br />
timpul celui <strong>de</strong>-al doilea război mondial, ca şi în cazul segmentului minoritar german supus coerciţiei<br />
punitive pe durata anilor ’40 şi în<strong>de</strong>osebi în <strong>de</strong>ceniul şase al secolului trecut (<strong>de</strong>portatrea în Uniunea<br />
Sobietică). Referirile frecvente la existenţa şi <strong>de</strong>venirea germanităţii în spaţiul sud-est continental pe<br />
durata veacurilor XIX şi XX, până în perioada comunistă instaurată în arealul geografic respectiv,<br />
bogăţia <strong>de</strong> date şi informaţii privind trecutul social şi cultural contribuie sensibil la sporirea valorii<br />
documentare a prezentei ediţii. Seria <strong>de</strong> scrisori publicată în premieră absolută (circa 90% inedite,<br />
restul fiind tipărite în „Neue Literatur” ori „Forschungen für Volk-und Lan<strong>de</strong>skun<strong>de</strong>”) provine din<br />
nenumărate arhive publice şi mai cu seamă din lăsăminte-fonduri personale, iar editarea lor a urmat<br />
întru totul normele în vigoare. Comentariile însoţitoare ale editorilor – foşti colegi, odinioară, la Sibiu –,<br />
au menirea <strong>de</strong> a opera cu <strong>de</strong>sluşiri şi interpretări <strong>de</strong> rigoare cu privire la anumite texte, necesare <strong>de</strong><br />
clarificat critic din generoasa ofertă documentar-informativă reunită, astfel, în cuprinsul unei atari<br />
realizări ştiinţifice, sugerând pentru mulţi lectori avizaţi un posibil exemplu <strong>de</strong> urmat în domeniul<br />
restituţiei <strong>de</strong> o calitate <strong>de</strong>osebită.<br />
Stelian Mândruţ
628<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 6<br />
Pál ENGEL, Regatul Sfântului Ştefan. Istoria Ungariei medievale 895-1526,<br />
Cluj-Napoca, Edit. Mega, 2006, 400 p.<br />
Lucrarea <strong>de</strong> faţă reprezintă o nouă sinteză, scrisă, în primul rând, pentru publicul <strong>de</strong> peste<br />
hotare, nu pentru cel din Ungaria, ca urmare a propunerii făcute istoricului Engel Pál <strong>de</strong> către editura<br />
londoneză I.B.Tarvis.<br />
În aprilie 2000 a apărut ediţia în limba engleză a cărţii, pe care istoricul maghiar s-a străduit să<br />
o redacteze „cât mai obiectiv şi fără sentimentalisme”.<br />
O lucrare <strong>de</strong> sinteză a Ungariei medievale, într-o limbă străină, datorată unui singur autor, nu<br />
mai apăruse din anii `40 ai secolului trecut (Homan Bálint, Ungarisches Mittelalter, I-II, 1940-1943),<br />
<strong>de</strong> aceea <strong>de</strong>mersul lui Engel Pál se înscrie între acele tentative meritorii care tind spre performanţă.<br />
Ediţia în limba română, îngrijită <strong>de</strong> Adrian Andrei Rusu şi Ioan Drăgan, s-a făcut după textul<br />
maghiar, tradus <strong>de</strong> Aurora Moga printr-o permanentă confruntare cu varianta engleză. <strong>Note</strong>le<br />
editorilor, „extrem <strong>de</strong> economice”, cum înşişi o mărturisesc în Studiul introductiv, s-au impus<br />
în<strong>de</strong>osebi „în cazul unor divergenţe flagrante <strong>de</strong> opinii”. Importanţa acestei ediţii consi<strong>de</strong>răm că este<br />
mai mult <strong>de</strong>cât evi<strong>de</strong>ntă, în condiţiile în care lucrările <strong>de</strong>spre istoria Ungariei, în româneşte, sunt<br />
foarte rare.<br />
Sinteza este structurată în 21 <strong>de</strong> capitole, care ating cele mai diverse aspecte ale istoriei<br />
Ungariei medievale, în intervalul dat: anii 895-1526. În ciuda observaţiilor făcute la adresa cărţii, în<br />
scurtul răstimp scurs <strong>de</strong> la apariţia ei, anume că nu este o istorie a civilizaţiei şi că ar conţine prea<br />
puţine lucruri <strong>de</strong>spre istoria religiei şi artei, sau că autorul ei a fost mai puţin sensibil la istoria urbană<br />
sau a culturii, cărora le-am putea adăuga unele stângăcii terminologice, recunoscute, <strong>de</strong> altfel, <strong>de</strong> cei<br />
doi îngrijitori <strong>de</strong> ediţie, aflaţi uneori în postura <strong>de</strong> „inovatori <strong>de</strong> limbă română”, aprecierea finală<br />
rămâne pozitivă, şi nici nu ar fi putut fi altfel, căci Engel Pál „a compus cu mare cumpănire...chiar cu<br />
multă înţelegere pentru toţi non-maghiarii, o istorie central-est-europeană, care a fost reunită <strong>de</strong><br />
conjuncturi sub coroana Sf. Ştefan”.<br />
Spiritul în care a fost redactată lucrarea rezultă din Epilogul ediţiei maghiare, în varianta<br />
engleză lipsind paragrafele în care autorul îşi exprimă punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re privind legătura dintre epoca<br />
medievală şi prezent, consi<strong>de</strong>rate <strong>de</strong> acesta „o problemă internă, care nu-i priveşte pe străini”. O<br />
a<strong>de</strong>vărată pledoarie pentru o istoriografie realistă, „<strong>de</strong> care să nu ne fie ruşine” şi care să nu stimuleze<br />
vreun naţionalism extremist.<br />
O carte bine documentată şi bine scrisă, care ilustrează cu prisosinţă atât nivelul ştiinţific<br />
elevat, cât şi atitudinea <strong>de</strong>taşată, echilibrată, ce l-a caracterizat pe autorul ei. Un posibil mo<strong>de</strong>l <strong>de</strong><br />
abordare, care poate fi luat în consi<strong>de</strong>rare, fără reticenţe.<br />
Lidia Gross<br />
Tudor SĂLĂGEAN, Ţara lui Gelou. Contribuţii la istoria Transilvaniei <strong>de</strong> Nord<br />
în secolele IX-XI, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2006, 232 p.<br />
Noua carte a lui Tudor Sălăgean dove<strong>de</strong>şte un fapt incontestabil: autorul ei, constant în<br />
preocupările sale legate <strong>de</strong> istoria Transilvaniei în Evul mediu timpuriu, „atacă” cu <strong>de</strong>zinvoltură<br />
realităţi mai puţin como<strong>de</strong> din această epocă istorică.<br />
După Regnum Transilvanum, tema cărţii Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIIIlea.<br />
Afirmarea regimului congregaţional (Cluj-Napoca, 2003), tânărul istoric ne supune atenţiei un alt<br />
subiect disputat în istoriografie, şi anume, „ţara lui Gelou”, cu toate implicaţiile politice, sociale,<br />
economice pe care le presupune.<br />
Principalele aspecte abordate sunt: Gesta Hungarorum şi autorul ei, împrejurările cuceririi<br />
Ţării Ultrasilvane, datarea campaniei împotriva lui Gelou, cine a fost cuceritorul Ţării Ultrasilvane,<br />
întin<strong>de</strong>rea, structura internă şi vecinii acesteia, evoluţia sistemului politic, localizarea reşedinţei lui<br />
Gelou, acestea constituindu-se în tot atâtea capitole bine structurate şi argumentate.
7 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 629<br />
Pornind <strong>de</strong> la sursele istorice (izvoare narative şi documente), pe care le stăpâneşte cu<br />
uşurinţă,<strong>de</strong>scoperirile arheologice, argumentele toponimiei şi bibliografia aferentă chestiunii, autorul<br />
rescrie o pagină din istoria Transilvaniei <strong>de</strong> nord în secolele IX-XI, care reprezintă o reală contribuţie<br />
istoriografică.<br />
Fără a da soluţii <strong>de</strong>finitive unor probleme care <strong>de</strong>-a lungul timpului au avut parte <strong>de</strong><br />
interpretări diferite, cartea are meritul (consi<strong>de</strong>răm noi) <strong>de</strong> a sintetiza rezultatele cercetărilor <strong>de</strong> până<br />
acum în acestă direcţie, care, coroborate cu reinterpretarea surselor, îi permit autorului să-şi afirme<br />
propriile opinii şi interogaţii asupra temei.<br />
Stilul limpe<strong>de</strong> şi coerent conferă lucrării o calitate în plus, <strong>de</strong>monstrând cunoaştere şi rigoare<br />
ştiinţifică, trăsături tot mai rare în scrisul istoric actual.<br />
Şi tot o calitate, umană <strong>de</strong> această dată, pe care o dove<strong>de</strong>şte în egală măsură Tudor Salăgean,<br />
este recunoştinţa, Ţara lui Gelou fiind <strong>de</strong>dicată „regretatului Petru Iambor, în amintirea conversaţiilor<br />
purtate pe marginea acestui subiect”.<br />
Lidia Gross<br />
Attila ZSOLDOS, Az Árpádok és asszonyaik. A királynői intézmény az Árpádok<br />
korában, Budapest, MTA. Tőrnettudományi Intézete, 2005, 227 p.<br />
În acceaşi serie, „Studii <strong>de</strong> istorie socială şi a culturii”, editată <strong>de</strong> <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> din<br />
Budapesta, se înscrie (sub nr. 38) şi volumul <strong>de</strong> faţă, cu titlul Arpadienii şi soţiile lor, consacrat<br />
instituţiei reginei în epoca dată.<br />
În ciuda unei informaţii documentare parcimonioase, datorată şi locului/rolului pe care regina<br />
l-a avut în timpul dinastiei arpadiene, autorul reface cu minuţiozitate toate aspectele legate <strong>de</strong> această<br />
instituţie, pe care sursele le relevă. Pornind <strong>de</strong> la constatarea că în istoriografia maghiară lucrările care<br />
au un asemenea subiect sunt <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> rare, mai ales pentru perioa<strong>de</strong> istorice mai în<strong>de</strong>părtate <strong>de</strong><br />
timpul nostru, istoricul îşi propune, şi reuşeşte consi<strong>de</strong>răm noi, să ofere un punct <strong>de</strong> plecare pentru<br />
abordări viitoare.<br />
Cartea este structurată în şase capitole care tratează următoarele probleme: încoronarea, tratată<br />
din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al ceremonialului în sine, dar şi al puterii asumate pe plan intern şi extern, cu<br />
urmări pentru reginele văduve; regina ca latifundiară (proprietăţi, domenii, comitate, popoare supuse<br />
ei); curia et domus (curtea reginei); puterea reginei, insistându-se asupra relaţiei dintre instituţia<br />
regală şi cea a reginei (paralelisme, similitudini dar şi diferenţe) şi, nu în cele din urmă, concluziile.<br />
Cei 23 <strong>de</strong> regi aparţinând dinastiei arpadiene au avut, în total, un număr <strong>de</strong> 29 (30) <strong>de</strong> soţii,<br />
dintre care 3 sunt total necunoscute, iar 3 au origine incertă. Majoritatea soţiilor-regine au fost din<br />
afara regatului maghiar şi au adus odată cu ele instituţii şi obiceiuri noi, care au contribuit într-un mod<br />
esenţial la mo<strong>de</strong>rnizarea statului. Despre reginele văduve, dar fără copii, datele sunt extrem <strong>de</strong> puţine:<br />
nu se ştie dacă au plecat sau nu din regat, iar, dacă au rămas, care a fost situaţia lor juridică din<br />
punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al proprietăţii etc.<br />
Anexa inclu<strong>de</strong> fişe biografice (cu date esenţiale) ale tuturor reginelor i<strong>de</strong>ntificate din epoca<br />
arpadiană, iar Indicele toponimic şi onomastic oferă o informaţie minimă, dar extrem <strong>de</strong> preţioasă,<br />
privind conţinutul cărţii. Bibliografia expusă în final dove<strong>de</strong>şte că lucrarea are o bogată bază<br />
documentară, asociată cu titluri <strong>de</strong> specialitate din istoriografia maghiară şi străină.<br />
Lidia Gross
630<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 8<br />
Ioan Marian ŢIPLIC, Organizarea <strong>de</strong>fensivă a Transilvaniei în evul mediu<br />
(secolele X-XIV), Bucureşti, Edit. Militară, 2006, 331 p.<br />
Un subiect complex al istoriei medievale, care presupune coroborarea datelor arheologice cu<br />
documentul scris, ne propune Ioan Marian Ţiplic în această lucrare, care are ca punct <strong>de</strong> plecare teza<br />
<strong>de</strong> doctorat cu titlul „Sisteme <strong>de</strong> fortificaţii ale Transilvaniei (secolele XI-XIV)”.<br />
Cartea este structurată în şase mari capitole (precedate <strong>de</strong> o Introducere), care tratează<br />
următoarele teme: 1. Transilvania în cursul secolelor X-XIII, 2. politica arpadiană cu privire la<br />
apărarea graniţelor <strong>de</strong> est şi sud ale Transilvaniei (secolele XII-XIII), 3. fortificaţii medievale timpurii<br />
din Transilvania în secolele X-XIII, 4. frontiera transilvăneană <strong>de</strong> la invazia mongolă din 1241 până<br />
la începutul invaziilor otomane, 5. caracteristici tipologice ale fortificaţiilor din Transilvania (secolele<br />
X-XIV), 6. repertoriul fortificaţiilor din Transilvania (secolele X-XIV).<br />
Autorul nu îşi propune discutarea unui număr <strong>de</strong> fortificaţii, ci evi<strong>de</strong>nţierea „politicii duse <strong>de</strong><br />
autoritatea regală în domeniul asigurării graniţelor şi eforturile <strong>de</strong>puse pentru crearea unei frontiere<br />
cât mai impermeabile”.<br />
Lista bibliografică anexată dove<strong>de</strong>şte o bună stăpânire a surselor şi a lucrărilor <strong>de</strong> specialitate,<br />
ceea ce asigură cărţii o receptare bine meritată în rândul specialiştilor.<br />
Lidia Gross<br />
Documenta Romaniae Historica. C. Transilvania, vol. XV (1376-1380), Bucureşti,<br />
Edit. Aca<strong>de</strong>miei Române, 2006, LXXIV + 927 p.<br />
Continuând o mai veche tradiţie şi încercând să grăbească ritmul, medieviştii <strong>de</strong> la <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong><br />
<strong>Istorie</strong> „George Bariţ” din Cluj-Napoca, Susana An<strong>de</strong>a, Lidia Gross, Viorica Pervain, Adinel Dincă,<br />
au reuşit performanţa editării unui nou volum din seria C a colecţiei naţionale Documenta Romaniae<br />
Historica, după ce în anul 2002, era tipărit volumul XIV (1371-1375) din seria sus-menţionată. Cu<br />
toate acestea, remarcăm pe mai <strong>de</strong>parte adâncirea <strong>de</strong>calajului cronologic dintre cele trei serii ale<br />
colecţiei naţionale, respectiv faptul că atât seria A (Moldova) cât şi B (Ţara Românească) au ajuns cu<br />
editarea exhaustivă a documentelor emise până spre mijlocul secolului XVII, în timp ce Seria C.<br />
Transilvania, din cauza numărului mare <strong>de</strong> documente, cu greu se apropie <strong>de</strong> sfârşitul secolului XIV.<br />
Volumul <strong>de</strong> faţă, al XV-lea, după cum reiese din Prezentarea semnată <strong>de</strong> acad. Camil<br />
Mureşanu şi din Nota asupra ediţiei, întocmită <strong>de</strong> Susana An<strong>de</strong>a, coordonatoarea volumului <strong>de</strong> faţă,<br />
este rezultatul unei activităţi în<strong>de</strong>lungate, dar, din păcate, cu mari întreruperi. Iniţiate în anul 1952 şi<br />
abandonate după circa patru ani, cercetările pentru această perioadă sunt reluate în intervalul 1983-<br />
1986, după care în anul 2000 revin pe masa <strong>de</strong> lucru. Generaţiile <strong>de</strong> cercetători istorici şi filologi:<br />
Francisc Pall, Teodor Naum, Camil Mureşanu, Zsigmond Jakó, Vladimir Hanga, Samuel Gol<strong>de</strong>nberg,<br />
Alexandru Neamţu, Dani Ioan, Aurel Răduţiu, Viorica Pervain, Susana An<strong>de</strong>a, Lidia Gross, Adinel<br />
Dincă, Livia Ar<strong>de</strong>lean <strong>de</strong> la Arhivele Naţionale ş.a., s-au aplecat cu profesionalism şi cu migală<br />
asupra documentelor medievale şi au reuşit să ducă la bun sfârşit complicatul <strong>de</strong>mers asumat. Pe<br />
lângă dificila activitate <strong>de</strong> <strong>de</strong>scifrare a documentelor, cercetătorii au avut <strong>de</strong> trecut un alt obstacol<br />
mult mai greu, cel al aşteptării <strong>de</strong> senzaţional, <strong>de</strong> <strong>de</strong>scoperiri răsunătoare venite din partea unui cititor<br />
<strong>de</strong> istorie mai puţin familiarizat cu epoca. Volumul <strong>de</strong> faţă, la fel ca şi întreaga serie, prin publicarea<br />
exhaustivă a tuturor documentelor referitoare la Transilvania, îşi propune să ofere celui interesat <strong>de</strong><br />
trecut o imagine <strong>de</strong> ansamblu, complexă, în care senzaţionalul, căutat azi <strong>de</strong> către unii, se regăseşte în<br />
actele „nesemnificative”, mărunte ale acelor vremuri.<br />
Într-o lume a istoriei în care se promovează şi se apreciază valoarea unei lucrări după curentele<br />
istoriografice aflate la modă, <strong>de</strong>mersul pozitivist al cercetătorilor clujeni, <strong>de</strong>suet azi în opinia unora,<br />
păstrează linia fundamentală <strong>de</strong> cercetare ce aparţine oricărei istoriografii, fie ea regională, naţională<br />
sau universală. Indiferent <strong>de</strong> opinii şi curente, locale sau mai ample, cre<strong>de</strong>m că volumele <strong>de</strong>
9 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 631<br />
documente şi, <strong>de</strong>sigur, şi cel <strong>de</strong> faţă, vor rămâne oricând principala sursă la care se va reveni ori <strong>de</strong><br />
câte ori va fi necesar pentru scrierea sau rescrierea istoriei Transilvaniei voievodale.<br />
Editarea celor 515 documente emise <strong>de</strong> cancelaria regală, voievodală şi locurile lor <strong>de</strong><br />
a<strong>de</strong>verire etc., scrise în limba latină, a fost însoţită <strong>de</strong> o traducere în limba română, <strong>de</strong> adnotări,<br />
îndreptări şi <strong>de</strong> aparatul bibliografic necesar. Indicele onomastic, toponimic şi <strong>de</strong> materii, ca şi<br />
rezumatele traduse în limba franceză <strong>de</strong> Daniela Mitea facilitează accesul la informaţie. Cre<strong>de</strong>m că<br />
acest volum, alături <strong>de</strong> celelalte din serie, se constituie într-unul <strong>de</strong> referinţă pentru istoria medievală<br />
a Transilvaniei.<br />
Liviu Câmpeanu<br />
Bártfától Pozsonyig. Városok a 13-17. században, Szerkesztette Csukovits<br />
Enikő, Lengyel Tün<strong>de</strong>, Budapest, MTA. Tőrténettudományi Intézete,<br />
2005, 402 p.<br />
De la Bártfa la Pozsony/Bratislava, reprezintă volumul 35 din seria <strong>de</strong> tradiţie, intitulată Studii<br />
<strong>de</strong> istorie socială şi a culturii, patronată <strong>de</strong> <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> din Budapesta. El reuneşte un număr<br />
<strong>de</strong> 16 studii privitoare la evoluţia urbană din nordul regatului Ungariei (astăzi Slovacia), pe parcursul<br />
veacurilor XIII şi XVII. Majoritatea acestor materiale au fost prezentate în cadrul sesiunii organizate<br />
<strong>de</strong> Comisia mixtă maghiaro-slovacă, <strong>de</strong>sfăşurată la Kosice între 10 şi 11 septembrie 2003.<br />
Cercetarea istorică a oraşelor din acest spaţiu a luat un consi<strong>de</strong>rabil avânt în secolul XIX, când<br />
burghezia urbană era interesată să privească retrospectiv şi să-şi <strong>de</strong>scopere rădăcinile medievale, <strong>de</strong><br />
aceea <strong>de</strong>mersurile actuale se bazează pe o solidă acumulare.<br />
Zona a fost consi<strong>de</strong>rată, din cele mai vechi timpuri medievale, cea mai evoluată aripă a<br />
expansiunii urbane în cadrul regalităţii, contribuţiile, pornind <strong>de</strong> la această premisă, încercând să<br />
ilustreze anumite faze ale fenomenului urban, din zorii evului mediu până în epoca mo<strong>de</strong>rnă.<br />
Principalele aspecte abordate sunt relevante: <strong>de</strong>zvoltarea diferenţiată a oraşelor, motivată <strong>de</strong><br />
mineritul cuprului (cu oraşe întemeiate în vecinătate) şi <strong>de</strong> comerţul pe distanţe mari, oraşele<br />
Bratislava, Kosice, Târnava, Presov, datorându-şi existenţa şi <strong>de</strong>zvoltarea tocmai comerţului practicat<br />
cu oraşe similare din Polonia, Moravia, Cehia. Câteva studii tratează chestiuni legate <strong>de</strong> originea<br />
sintagmei cu care a fost <strong>de</strong>numită zona în cronicile timpului, inclusiv la Nicolaus Olachus (partes<br />
superiores, Ultradanubiana Hungaria, Hungaria ulterior), sau etimologii legate <strong>de</strong> uzanţa locului în<br />
numele unor familii (<strong>de</strong>ja din secolul XV), şi <strong>de</strong> cea geografică (secolul XVI).<br />
Viaţa religioasă în mediul urban (confreria Corpus Christi în Pozsonul medieval), orăşeanul şi<br />
timpul liber sunt alte compartimente supuse atenţiei <strong>de</strong> către autorii volumului (maghiari şi slovaci),<br />
dintre care îi amintim pe Kubinyi András, Blazovich László, Csukovits Enikő, Majorossy Judit,<br />
Richard Marsina, Jan Lukacka, Michal Bada şi Igor Graus.<br />
Pornind <strong>de</strong> la o tradiţie solidă în cercetarea evoluţiei urbane din acest spaţiu, autorii volumului<br />
<strong>de</strong>monstrează prin contribuţiile lor importanţa acesteia într-un studiu temeinic şi <strong>de</strong> calitate ştiinţifică.<br />
Lidia Gross<br />
Costin FENEŞAN, Volker WOLLMANN, Banatul <strong>de</strong> la origini până acum<br />
(1774). Das Banat vom Ursprung bis jetzt, Timişoara, Edit. Editura <strong>de</strong><br />
Vest, 2006, 306 p.<br />
Cartea pe care o semnalăm este o lucrare <strong>de</strong>osebită, fapt ce rezultă din mai multe consi<strong>de</strong>rente.<br />
Mai întâi, pentru că din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re istoric, lucrarea semnată <strong>de</strong> Costin Feneşan şi Volker<br />
Wollmann completează un gol în cronistica Banatului. Până la sfârşitul secolului al XVII-lea istoria
632<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 10<br />
Banatului a fost extrem <strong>de</strong> săracă în cronici sau alte lucrări istorice. Francesco Griselini este<br />
recunoscut ca primul istoriograf al Banatului; lucrarea polihistorului italian, Încercare <strong>de</strong> istorie<br />
politică şi naturală a Banatului Timişoarei (partea I-a şi a II-a, Viena, 1780), cea dintâi monografie<br />
istorică şi <strong>de</strong> istorie naturală a provinciei Banatului Timişoarei, s-a bucurat <strong>de</strong> faimă europeană. După<br />
ocuparea provinciei <strong>de</strong> către Habsburgi (1716) au apărut primele încercări din secolul al XVIII-lea <strong>de</strong><br />
redactare a unei istorii a Banatului; acestea au îmbrăcat forma unor documente oficiale ale<br />
Admininistraţiei imperiale locale, întocmite <strong>de</strong> reprezentanţi <strong>de</strong> rang superior ai birocraţiei<br />
habsburgice timişorene. Reunite în aşa numitele Descrieri ale ţării Banatului (Banater<br />
Lan<strong>de</strong>sbeschreibungen), rapoartele au avut, în fapt, un scop practic, anume <strong>de</strong> a pune la dispoziţia<br />
Administraţiei imperiale <strong>de</strong> la Timişoara şi, fără <strong>de</strong>osebire, a autorităţilor centrale <strong>de</strong> la Viena o<br />
imagine generală asupra provinciei şi a problemelor acesteia. Lăsând la o parte scopul lor, Descrierile<br />
se întemeiau pe o mare varietate <strong>de</strong> izvoare, fie pe experienţa acumulată <strong>de</strong> autorii înşişi în timpul<br />
activităţii lor, fie pe documentele <strong>de</strong> arhivă, multe dintre ele pierdute în cursul vremii; <strong>de</strong> asemenea,<br />
ele <strong>de</strong>păşeau statutul unor rapoarte birocratice <strong>de</strong> rutină. În acest context a apărut, la 1 octombrie<br />
1774, raportul lui Johan Jakob Ehrler, redactat la ordinul noului preşedinte al Administraţiei Ţării<br />
Banatului, contele Josif <strong>de</strong> Brigido, al cărui titlu complet era Banatul <strong>de</strong> la origini până acum,<br />
dimpreună cu obiceiurile, datinile, religia, educaţia dată copiilor, economia casnică şi averea<br />
localnicilor, cu lipsurile mijloacelor <strong>de</strong> trai şi ale comerţului, cu veniturile, cu obligaţiile<br />
funcţionarilor, curiozităţile ţării şi mărimea acesteia în ceea ce priveşte teritoriul, oraşele, satele,<br />
prediile, oamenii şi vitele, având în anexă itinerariul îmbunătăţit <strong>de</strong> călătorie. Manuscrisul acestui<br />
raport, se păstrează în prezent la Biblioteca Universitară din Budapesta (Egyetemi Kőnyvtár<br />
Budapest, Kézirattár, G. 189/A) şi constituie subiectul cărţii pe care noi o semnalăm.<br />
În al doilea rând, materialul redactat <strong>de</strong> Ehrler, o excepţională „monografie”, <strong>de</strong>păşeşte în<br />
anumite privinţe relatările unor călători contemporani (ex. Francesco Griselini etc), pe <strong>de</strong> o parte, şi<br />
ne oferă, în acelaşi timp, o imagine atotcuprinzătoare a provinciei din perspectiva acelora, cărora le<br />
fuseseră încredinţate <strong>de</strong>stinele Banatului, pe <strong>de</strong> altă parte.<br />
Johan Jakob Ehrler a activat ca revizor (inspector) al Administraţiei imperiale <strong>de</strong> la Timişoara<br />
a Ţării Banatului şi, în această calitate, a redactat atotcuprinzătorul său material. Costin Feneşan şi<br />
Volker Wolmann consi<strong>de</strong>ră că alegerea sa <strong>de</strong> către contele Josif <strong>de</strong> Brigido nu a fost întâmplătoare.<br />
Raportul întocmit <strong>de</strong> Ehrler se constituie într-o împletire pe alocuri iscusită a istoriei şi<br />
etnologiei cu date administrative seci. Cartea este structurată pe trei secţiuni: Johan Jakob Ehrler – un<br />
Griselini bănăţean din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Unităţi <strong>de</strong> măsură folosite în Banat<br />
în secolul al XVIII-lea şi Johan Jakob Ehrler, Banatul <strong>de</strong> la origini până acum (1774). În a treia<br />
secţiunea, partea esenţială a cărţii, Costin Feneşan şi Volker Wolmann ne înfăţişează bogăţia<br />
extraordinară a relatării lui Erhler; sunt tratate o multitudine <strong>de</strong> aspecte care oferă o <strong>de</strong>osebită<br />
importanţă documentar istorică materialului: I. Despre originea Banatului, II. Despre mărimea<br />
Banatului şi a locuitorilor acestuia; III. Despre religia, educaţia dată copiilor, datinile şi<br />
preju<strong>de</strong>căţile românilor şi sârbilor; IV. Despre economia casnică a locuitorilor din Banat; V. Despre<br />
averea şi mijloacele <strong>de</strong> trai ale românilor şi sârbilor; VI. Despre comerţul şi activitatea din Banat<br />
dimpreună cu lipsurile şi căile <strong>de</strong> îndreptare ale acestora; VII. Despre îmbunătăţirea internă a<br />
Banatului; VIII. Câţi bani intră şi ies din ţară în fiecare an, <strong>de</strong>ci câţi îi rămân din aceştia principelui<br />
ţării; IX. În ce constau impozitele şi dările, ce câştiguri aduce Banatul principelui şării, în ce constau<br />
obligaţiile funcţionarilor; X. Despre curiozităţile Banatului; XI. Situaţia localităţilor din Banat; XII.<br />
Itinerarul bănăţean <strong>de</strong> călătorie în mile germane, mila fiind socotită la 4000 <strong>de</strong> stânjeni, atât pe<br />
drumul <strong>de</strong> poştă cât şi pe drumul <strong>de</strong> ţară. Un pro domo, o notă asupra ediţiei şi o listă a ilustraţiilor<br />
întregesc organizarea cărţii, ediţie bilingvă, română şi germană.<br />
Prin editarea acestui extraordinar izvor istoric, care este la prima ediţie, autorii au contribuit la<br />
o mai bună înţelegere a relităţilor din Banatul secolului al XVIII-lea, <strong>de</strong> această dată, printr-un<br />
manuscris al unui „Griselini bănăţean”. Conţinutul valoros al materialului editat <strong>de</strong> către Volker<br />
Wollmann şi Costin Feneşan, ca şi traducerea pertinentă însoţită atât <strong>de</strong> notele originalului, cât şi <strong>de</strong><br />
notele explicative ale editorilor, menite a contribui la o înţelegere <strong>de</strong>plină a textului, recomandă<br />
lucrarea spre lectură tuturor acelora interesaţi <strong>de</strong> istoria Banatului din secolul al XVIII-lea.<br />
Lidia Gross
11 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 633<br />
Hermannstadt und Siebenbürgen. Die Protokolle <strong>de</strong>s Hermannstädter Rates und<br />
<strong>de</strong>r Sächsischen Nationsuniversität 1391-1705, Hrsg. Von Käthe Hientz,<br />
Bernhard Heigl und Thomas Şindilariu mit einer Einführung von<br />
Thomas Şindilariu), Hermannstadt, Honterus Verlag, Arbeitskreis für<br />
Siebenbürgische Lan<strong>de</strong>skun<strong>de</strong> e. V. Hei<strong>de</strong>lberg , 2007, 223 p.‚ DVD.<br />
Protocoalele sfatului oraşului Sibiu şi ale Univerităţii săseşti reprezintă surse esenţiale pentru<br />
reconstituirea istoriei medievale şi premo<strong>de</strong>rne a teritoriului populat <strong>de</strong> saşi şi a Transilvaniei, în general.<br />
Importanţa Protocoalelor, care ne sunt supuse atenţiei prin lucrarea <strong>de</strong> faţă, istoricul păstrării şi<br />
prelucrării lor până acum sunt reliefate în paginile Introducerii semnate <strong>de</strong> Thomas Şindilariu.<br />
Limitate cronologic între anii 1391 şi 1705, Protocoalele, în 14 volume, oferă o varietate a<br />
problematicii care îi poate mulţumi pe toţi cercetătorii, indiferent <strong>de</strong> natura interselui propriu: <strong>de</strong> la<br />
aspecte generale <strong>de</strong> natură politică, economică, religioasă până la subiecte strict circumscrise<br />
teritoriului săsesc, informaţia consemnată <strong>de</strong>schizând o perspectivă complexă asupra istoriei transilvane.<br />
Cartea restituie un In<strong>de</strong>x tematic al acestor Protocoale, redactat în jurul anului 1800 şi păstrat<br />
în „Archiv <strong>de</strong>r Honterusgemein<strong>de</strong>” din Braşov, iar DVD-ul cuprin<strong>de</strong> în reproducere digitală completă<br />
volumele păstrate din seria Protocoalelor. După cum mărturiseşte Thomas Şindilariu în Introducere,<br />
varianta DVD nu urmăreşte să înlocuiască o ediţie critică a fiecărui volum în parte, mai ales că<br />
aceasta constituie un vechi <strong>de</strong>zi<strong>de</strong>rat postulat încă <strong>de</strong> Friedrich Teutsch. S-a încercat, prin această<br />
formulă, să se vină în sprijinul cercetătorilor, punându-li-se la dispoziţie arhiva a două instituţii<br />
majore pentru istoria saşilor, anume magistratul oraşului şi Universitas Saxonum (Sächsische<br />
Nationsuniversität).<br />
In<strong>de</strong>x-ul, care ordonează alfabetic principalele probleme, facilitează regăsirea materialului,<br />
făcând trimiteri precise la cuprinsul Protocoalelor. Ne intereseză, <strong>de</strong> exemplu, epi<strong>de</strong>miile <strong>de</strong> ciumă<br />
(Pestseuche) în perioada dată, le i<strong>de</strong>ntificăm consemnate pentru anii 1554, 1586, 1588, 1624, 1633,<br />
1634, 1677, cu indicaţia exactă a volumului şi a paginii corespunzătoare.<br />
Rezultat al unui efort colectiv, cartea împreună cu DVD-ul constituie un instrument <strong>de</strong> lucru<br />
indispensabil pentru toţi cei aplecaţi spre cercetarea istoriei Transilvaniei în secolele XIV-XVIII.<br />
Lidia Gross<br />
László SZÖGI, Rita BERNÁD, A Gyulafehérvári érseki levéltár és az Erdélyi<br />
katolikus Státus levéltára/Arhiva Arhidiecezei romano-catolice <strong>de</strong> Alba-<br />
Iulia şi arhiva Statusului romano-catolic din Transilvania (1429-2000),<br />
I-II, Gyulafehérvár-Budapest, ELTE – Egyetemi Leveltár és a<br />
Gyulafehervári Római Katolikus Érsekség, 2006, 350 şi 282 p.<br />
Ca urmare a unor <strong>de</strong>mersuri anterioare, în anul 1998 a început acţiunea <strong>de</strong> ordonare a arhivei<br />
arhidiecezei romano-catolice <strong>de</strong> Alba-Iulia şi a Statusului catolic din Transilvania, păstrată până<br />
atunci, o parte, în turnul catedralei din Alba-Iulia (cca 135 m liniari), iar altă parte în mai multe<br />
încăperi din palatul episcopal (632 m liniari). Acesteia i s-au alăturat arhiva Seminarului teologic<br />
(38 m liniari) şi arhiva Statusului catolic <strong>de</strong>pozitată la Cluj (115 m liniari). În total, precizează autorul<br />
primului volum, Szögi László, profesor al Universităţii din Budapesta, în ultimii şapte ani, împreună<br />
cu actele arhidiaconatelor şi ale parohiilor (care nu sunt prezentate în Repertoriul <strong>de</strong> faţă) au fost<br />
ordonate şi prelucrate documente în cantitate <strong>de</strong> peste 1000 m liniari.<br />
Întreaga arhivă este constituită din mai multe fonduri:1. arhiva arhiepiscopală 2. arhiva<br />
capitlului 3. arhiva economică 4. arhiva Statusului catolic 5. fondul ordinelor călugăreşti 6. arhive
634<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 12<br />
personale şi lăsăminte 7. colecţii (fotografii, planuri, hărţi), structura acesteia fiind ilustrată <strong>de</strong> primul<br />
volum, care cuprin<strong>de</strong> Repertoriul tuturor acestora.<br />
Documentele, majoritatea scrise în latină, maghiară şi germană, se încadrează din punct <strong>de</strong><br />
ve<strong>de</strong>re temporal în intervalul 1429-2000. Serii continue <strong>de</strong> documente se regăsesc începând cu anul<br />
1715, convenţional acceptat <strong>de</strong> specialişti ca an al restaurării episcopiei catolice în Transilvania.<br />
Repertoriul <strong>de</strong> faţă înregistrează doar documentele care până în anul 1998 s-au păstrat în incinta<br />
arhiepiscopiei, cele <strong>de</strong>pozitate la Arhiva Naţională Maghiară şi la Biblioteca Batthyaneum având <strong>de</strong>ja<br />
inventare redactate. Din anii prece<strong>de</strong>nţi (anului 1715) s-au păstrat aproape 1000 <strong>de</strong> documente<br />
(originale sau copii), acestea fiind incluse în al doilea volum.<br />
Volumul al doilea, semnat <strong>de</strong> Bernád Rita, cuprin<strong>de</strong>, pe lângă inventarul documentelor<br />
dinainte <strong>de</strong> restaurarea episcopiei, şi alte „diplome” care ating sfârşitul secolului XX, ultimele acte<br />
înregistrate fiind cel datat 7 februarie 1992 şi un Indice al vizitaţiilor canonice (visitatio canonica)<br />
între anii 1711 şi 1908.<br />
Protocoalele vizitaţiilor canonice, redactate covârşitor în limba latină (cu eventuale anexe în<br />
maghiară), reprezintă o sursă exterm <strong>de</strong> valoroasă pentru cercetarea istoriei bisericii, oferind date<br />
diverse <strong>de</strong>spre construcţia şi hramul bisericii, starea materială a parohiei, oficierea slujbelor religioase<br />
şi a sacramentelor, moralitatea slujitorilor bisericii.<br />
Întocmirea acestui Indice a fost motivată <strong>de</strong> „asigurarea accesibilităţii protocoalelor din secolul<br />
XVIII”, legate aleatoriu, fără a se respecta cronologia sau ordinea (alfabetică) a parohiilor sau<br />
arhidiaconatelor, fapt care a îngreunat <strong>de</strong>pistarea datelor <strong>de</strong>spre o localitate dată din această perioadă.<br />
În majoritate covârşitoare inedite, până acum fiind publicat un singur protocol, cel din timpul<br />
episcopului Grigore Sorger, 1729-1739, aceste documente reprezintă o sursă extrem <strong>de</strong> preţioasă<br />
pentru investigaţii istorice.<br />
Indicele fixează în ordine cronologică vizitaţiile canonice ale parohiilor, ordonate alfabetic, cu<br />
indicarea numărului cutiei arhivistice, a volumului, paginii sau, în unele cazuri, a caietului ce<br />
formează volumul.<br />
Bernád Rita şi Szőgi Laszló oferă, prin aceste volume alcătuite cu multă competenţă şi<br />
profesionalim, „cheia” cu ajutorul căreia se poate pătrun<strong>de</strong> în acest univers, până acum mai greu<br />
accesibil cunoaşterii noastre. Rezultatul muncii lor este un instrument <strong>de</strong> lucru a cărui importanţă va<br />
spori în timp, pe măsură ce, pornind <strong>de</strong> la el, cercetarea istorică va cuprin<strong>de</strong> noi orizonturi în sfera<br />
istoriei eclesiastice.<br />
Lidia Gross<br />
Gernot NUSSBÄCHER, Caietele Corona. Contribuţii la istoria Braşovului,<br />
Caietul V, Braşov, Edit. Aldus, 2006, 116 p.<br />
Volumul cinci din Caietele Corona ar putea avea ca subtitlu O încercare <strong>de</strong> istorie a<br />
Braşovului, căci acest lucru şi l-a propus autorul în tentativa sa. Conştient <strong>de</strong> limitele cunoştinţelor şi<br />
posibilităţilor sale, în abordarea unui asemenea subiect, Gernot Nussbächer îşi propune textul ca „o<br />
încercare subiectivă şi selectivă a istoriei Braşovului”, <strong>de</strong>stinată, ca <strong>de</strong> altfel, întreaga serie a<br />
Caietelor, cititorilor români.<br />
Lucrarea îşi are originea într-un mare proiect, Topografia monumentelor din Transilvania.<br />
Municipiul Braşov, pentru care autorul a fost solicitat să redacteze o „istorie succintă”. Pornind <strong>de</strong> la<br />
acest text, completat cu notele şi bibliografia corespunzătoare, Gernot Nussbächer reface istoria unei<br />
aşezări, <strong>de</strong>venite oraş, <strong>de</strong> la începuturile ei până la primul război mondial. Desigur, nu este o istorie<br />
exhaustivă, autorul însuşi propunându-şi, în unele cazuri, doar să atragă atenţia asupra unor aspecte<br />
care necesită încă multă trudă pentru a fi limpezite.<br />
Partea ce mai <strong>de</strong>nsă a lucrării prezintă perioada medievală şi premo<strong>de</strong>rnă din istoria localităţii<br />
Corona-Braşov (sec. XIII-XVIII): aşezarea cavalerilor teutoni şi importanţa lor în colonizarea Ţării<br />
Bârsei, <strong>de</strong>zvoltarea economică, socială şi administrativă a oraşului racordată la evoluţia politică,
13 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 635<br />
Reforma religioasă, instaurarea stăpânirii habsburgice şi consecinţele acestor evenimente în <strong>de</strong>venirea<br />
oraşului, calamnităţile naturale (inundaţii, cutremure) şi epi<strong>de</strong>miile <strong>de</strong> ciumă constituind principalele<br />
aspecte ale restituirii istoriografice.<br />
Tratată în aproximativ cincizeci <strong>de</strong> pagini, istoria mo<strong>de</strong>rnă a Braşovului ne <strong>de</strong>zvăluie un oraş<br />
dinamic, nu numai din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re <strong>de</strong>mografic, ci şi economic şi cultural, care a ştiut să se<br />
adapteze împrejurărilor politice. „Din cauza abun<strong>de</strong>nţei documentare”, după cum mărturiseşte,<br />
autorul nu a putut prezenta în mod corespunzător toate aspectele interesante ale evoluţiei oraşului în<br />
acest timp (sec. XIX-1918).<br />
Această încercare <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> a Braşovului reprezintă un punct <strong>de</strong> plecare pentru cercetări<br />
viitoare, completarea şi aprofundarea schiţei istoriografice constituind şi năzuinţa istoricului Gernot<br />
Nussbächer adresată mai tinerilor colegi <strong>de</strong> breaslă.<br />
Lidia Gross<br />
Géza DÁVID, Pál FODOR, „Az ország ügye min<strong>de</strong>nek előtt való”. A szultáni<br />
tanács Magyarországra vonatkozó ren<strong>de</strong>letei ( 1544-1545, 1552), Budapest,<br />
MTA – Tőrténettudományi Intézete, 2005, 757 p.<br />
Cartea constituie primul volum al seriei iniţiate <strong>de</strong> <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> din Budapesta, sub<br />
genericul „Bibliotheca Historica. Colecţii <strong>de</strong> documente”. Cei doi turcologi au reuşit realizarea unui<br />
instrument <strong>de</strong> lucru remarcabil pentru cei interesaţi <strong>de</strong> istoria Ungariei în relaţie cu autoritatea otomană.<br />
După mai mulţi ani <strong>de</strong> trudă în arhivele din Istanbul, a rezultat acest volum care reuneşte<br />
documente semnificative emise <strong>de</strong> cea mai importantă instituţie a Imperiului otoman din veacul XVI,<br />
Divanul sau Consiliul <strong>de</strong> Stat, care, în numele sultanului, exercita puterea legislativă, executivă şi<br />
ju<strong>de</strong>cătorească. Divanul rezolva cele mai importante chestiuni cotidiene <strong>de</strong> natură internă sau externă,<br />
<strong>de</strong>ciziile fiind rostite în numele sultanului şi confirmate oficial prin aşa-numitele porunci/firmane,<br />
care dobân<strong>de</strong>au în final putere <strong>de</strong> lege. Aceste hotărâri erau trimise tuturor instituţiilor subordonate,<br />
fiind consemnate, într-o formă prescurtată/sintetică, în Registre speciale numite „mühimme<br />
<strong>de</strong>fterike”. Tocmai acest tip <strong>de</strong> registru face obiectul volumului, care înregistrează pentru anii<br />
1544-1545 şi 1552 un număr <strong>de</strong> 366 <strong>de</strong> asemenea rezumate. Ele oferă o importantă sursă documentară<br />
pentru cercetarea trecutului Imperiului otoman şi al ţărilor aflate sub suzeranitate otomană, în<br />
condiţiile în care unele documente nu s-au mai păstrat în forma originară.<br />
Studiul introductiv reliefează importanţa acestui tip <strong>de</strong> document, precizând în acelaşi timp şi<br />
principiile <strong>de</strong> transcriere şi editare, rezumatele documentelor în limba turcă fiind precedate <strong>de</strong> o scurtă<br />
prezentare în limba maghiară (date arhivistice şi <strong>de</strong> conţinut). Un Indice <strong>de</strong> materii , onomastic şi<br />
toponimic încheie acest prim volum, care inclu<strong>de</strong> date privitoare şi la principatul Transilvaniei şi<br />
Ţările Române, fapt ce îl recomandă şi istoricilor români interesaţi <strong>de</strong> această problematică.<br />
Lidia Gross<br />
A Szentlélek Ispotály Számadskönyvei 1601-1650, Budapest, Transylvania<br />
Emlékeiért Tudományos Egyesület, 2006, 304 p.<br />
Registrul <strong>de</strong> socoteli al hospitalului Sf. Spirit din Cluj (1601-1650) reprezintă primul volum<br />
din seria consacrată „evi<strong>de</strong>nţelor contabile” ţinute <strong>de</strong> instituţiile hospitaliere din localitate (Kolozsvári<br />
ispotály-számadások), care s-au păstrat până în zilele noastre.<br />
Ediţia îngrijită <strong>de</strong> Márton Tün<strong>de</strong>, Mihály Agnes, Flóra Agnes şi Rüsz-Fogarasi Enikő (care<br />
redactează şi Introducerea) constituie o importantă sursă pentru reconstituirea istorică a acestei<br />
instituţii <strong>de</strong>spre care ştim, încă, <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> puţine lucruri.
636<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 14<br />
Hospitalul medieval (în sens <strong>de</strong> spital, dar şi <strong>de</strong> azil pentru neputincioşi, bătrâni şi săraci) se<br />
bucură, în plan european, <strong>de</strong> o atenţie <strong>de</strong>osebită din partea specialiştilor, fiind inserat printre<br />
instituţiile specifice oraşului. Patronate <strong>de</strong> biserica parohială, <strong>de</strong> un ordin religios/monastic sau chiar<br />
<strong>de</strong> un ordin hospitalier (Sf. Spirit, Sf. Anton), hospitalele au în<strong>de</strong>plinit funcţii multiple (sociale,<br />
curative, religios-caritative), a căror cunoaştere facilitează aprofundarea fenomenului la nivelul<br />
societăţii medievale. Subordonate autorităţii urbane, ca urmare a Reformei religioase, hospitalele îşi<br />
păstrează acelaşi loc privilegiat în configuraţia oraşului, <strong>de</strong> adăpost pentru bolnavi şi săraci.<br />
Posesoare <strong>de</strong> bunuri mobile şi imobile, hospitalele <strong>de</strong>zvoltă o a<strong>de</strong>vărată activitate economică<br />
pentru a-şi asigura fiinţarea, fapt relevat <strong>de</strong> Registrele <strong>de</strong> socoteli, completate <strong>de</strong> obicei <strong>de</strong> magiştrii<br />
acestora sau <strong>de</strong> notari special plătiţi.<br />
Importanţa Registrului <strong>de</strong> socoteli este precizată şi în Introducerea volumului, care, pe lângă o<br />
sintetică schiţă istoriografică a hospitalelor din Ungaria, ne prezintă o scurtă evoluţie a acestei<br />
instituţii în Transilvania, cu referire punctuală la oraşul Cluj (un<strong>de</strong> au existat trei: Sf. Elisabeta, Sf.<br />
Spirit şi Sf. Job).<br />
Nota asupra ediţiei precizează normele <strong>de</strong> transcriere a textului maghiar şi caracteristicile scrierii.<br />
Indicele final (onomastic şi <strong>de</strong> materii) uşurează i<strong>de</strong>ntificarea rapidă a informaţiei, fiind o<br />
oglindă fi<strong>de</strong>lă a conţinutului.<br />
În concluzie, Socotelile hospitalului Sf. Spirit din Cluj constituie o restituire inedită a unui<br />
izvor istoric <strong>de</strong> o importanţă majoră pentru cercetarea nu numai a unei instituţii, ci, prin ea, a unui<br />
segment mai larg din ceea ce a însemnat societatea urbană.<br />
Lidia Gross<br />
Florin Iosif MOLDOVAN, Originea şi evoluţia instituţiei jurătorilor la români,<br />
Dej, Edit. Texte, 2007, 315 p.<br />
Cartea se impune atenţiei prin subiectul abordat, constituind prin excelenţă o temă <strong>de</strong> istorie a<br />
dreptului vechi românesc, şi tratează, una dintre problemele <strong>de</strong> mare interes ale istoriografiei juridice<br />
româneşti.<br />
Lucrarea beneficiază <strong>de</strong> un bogat material documentar <strong>de</strong>ja publicat, amplificat consi<strong>de</strong>rabil <strong>de</strong><br />
autor prin cercetări personale în mai multe arhive şi biblioteci din ţară, informaţia fiind supusă unei<br />
prelucrări critice din perspectiva unui <strong>de</strong>mers interdisciplinar precumpănitor juridico-istoric, fără a<br />
lipsi recursul la sugestiile oferite <strong>de</strong> alte discipline <strong>de</strong> vecinătate, cum ar fi filologia, etnologia,<br />
sociologia, eclesiologia etc.<br />
Reţinem preocuparea autorului în direcţia conceptualizării, a <strong>de</strong>finirii riguroase a noţiunilor <strong>de</strong><br />
bază, precum jurători, juraţi, obiceiul pământului, oameni buni şi bătrâni, chezăşie, lege peste lege<br />
etc. Specificul subiectului şi natura materialului documentar utilizat au <strong>de</strong>terminat structurarea lucrării<br />
în mai multe secţiuni sau capitole, urmărindu-se rând pe rând, după obişnuitele preliminarii<br />
istoriografice cu <strong>de</strong>finirea instituţiei jurătorilor la români comparativ cu alte popoare, trasarea<br />
evoluţiei acesteia <strong>de</strong> la începuturi până în secolul al XIX-lea în Ţara Românească şi Moldova,<br />
respectiv în Transilvania, <strong>de</strong>sfăşurarea proceselor cu jurători şi procedurile <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată, revenindu-se<br />
la evoluţia instituţiei pe parcursul secolului al XIX-lea, cu prelungirile sale până la începutul secolului<br />
următor. Demersul interpretativ este întregit <strong>de</strong> obişnuitele concluzii formulate într-un spirit pertinent<br />
şi în <strong>de</strong>plină concordanţă cu datele oferite <strong>de</strong> materialul documentar analizat.<br />
Se poate spune că lucrarea reprezintă o contribuţie remarcabilă la elucidarea problematicii<br />
evoluţiei instituţiei jurătorilor la români şi a impactului avut <strong>de</strong> practicile acestei instituţii în<br />
promovarea actului <strong>de</strong> justiţie în <strong>de</strong>zvoltarea societăţii româneşti. Meritele autorului se fixează<br />
valoric, <strong>de</strong>sigur, în raport cu antece<strong>de</strong>ntele istoriografice inaugurate <strong>de</strong> B. P. Has<strong>de</strong>u şi A. D.<br />
Xenopol, continuate <strong>de</strong> seria distinşilor jurişti români George Fotino şi Andrei Rădulescu,<br />
antece<strong>de</strong>nte pe care le îmbogăţeşte în mod fericit, lămurind <strong>de</strong>finitiv <strong>de</strong>osebirea dintre jurători şi juraţi
15 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 637<br />
în vechiul drept românesc. Aşadar, reuşita se explică atât prin ineditul documentării, cât şi prin<br />
interpretările pertinente din perspectiva istoriei dreptului comparat, ilustrând resursele <strong>de</strong> care dispune<br />
un jurist priceput şi în acelaşi timp un istoric pasionat în interpretarea şi valorificarea istoriei<br />
vechiului drept românesc.<br />
Liviu Câmpean<br />
Cristina FENEŞAN, Costin FENEŞAN, Johannes Lutsch. Jurnal <strong>de</strong> captivitate<br />
la Istanbul (1658-1661) – Johannes Lutsch. Tagebuch seiner Gefangenschaft<br />
in Istanbul (1658-1661), Timişoara, Editura <strong>de</strong> Vest, 2006, 335 p.<br />
Jurnalul <strong>de</strong> captivitate la Istanbul (1658-1661), redactat <strong>de</strong> Johannes Lutsch, ju<strong>de</strong> regesc al<br />
Sibiului şi comite al saşilor, constituie un exemplu elocvent pentru ceea ce înseamnă restituirea critică<br />
a unui izvor istoric, indiferent <strong>de</strong> natura acestuia.<br />
Jurnalul propriu-zis, editat în limba originală (germana) cu traducere în limba română, este<br />
precedat <strong>de</strong> un amplu studiu introductiv (p.12-136), în care sunt abordate diferite probleme menite să<br />
faciliteze receptarea la a<strong>de</strong>vărata valoare a acestuia.<br />
Incursiunea în genul literar distinct, reprezentat <strong>de</strong> jurnal, fixează locul lui Johannes Lutsch în<br />
cadrul istoriografiei săseşti din secolul al XVII-lea, iar reconstituirea biografiei sale <strong>de</strong>zvăluie<br />
personalitatea şi <strong>de</strong>stinul tragic al acestui personaj, pentru care dictonul „Plăcut şi frumos este să mori<br />
pentru patrie” nu a însemnat doar o înălţătoare afirmaţie, ci un principiu <strong>de</strong> viaţă. Partea a treia a<br />
Studiului introductiv evi<strong>de</strong>nţiază importanţa Jurnalului lui J. Lutsch, reprezentant şi chezaş la Poartă<br />
al noului principe Acaţiu Barcsay, ca izvor istoric, în<strong>de</strong>osebi prin informaţiile unice <strong>de</strong>spre aspecte şi<br />
momente ale relaţiilor principatului autonom al Transilvaniei cu Imperiul otoman, din iulie 1658 până<br />
în 1661.<br />
După cum afirmă editorii Jurnalului, acesta nu trebuie privit „prin prisma reducerii la pitoresc<br />
şi exotism”, Johannes Lutsch fiind un om cultivat al epocii sale, „ având un orizont intelectual foarte<br />
apropiat şi asemănător cu cel al contemporanului său, Georg Kraus”.<br />
Editarea şi în variantă românească, însoţită <strong>de</strong> anexă documentară, vine în sprijinul istoricilor<br />
interesaţi, în primul rând, <strong>de</strong> relaţiile principatului Transilvaniei cu Poarta, în intervalul cronologic<br />
menţionat, „<strong>de</strong>schizând în acelaşi timp o nouă fereastră spre cunoaşterea lumii turco-islamice”.<br />
Originalul Jurnalului nu s-a păstrat, restituirea <strong>de</strong> faţă fiind rezultatul confruntării a două<br />
variante: cea publicată pentru prima dată <strong>de</strong> J. Kemény în 1839 (după o copie aflată astăzi la<br />
Biblioteca Aca<strong>de</strong>miei Filiala Cluj, notată <strong>de</strong> editori ca varianta B) şi cea păstrată sub formă <strong>de</strong><br />
manuscris în Colecţiile Speciale ale Bibliotecii Universitare „Lucian Blaga” din Cluj (tot o copie,<br />
într-un miscelaneu <strong>de</strong> la sfârşitul secolului XVII, ce provine din lumea patriciatului săsesc, notată ca<br />
varianta A).<br />
Conştienţi că, fără „note explicative copioase”, textul Jurnalului nu poate fi înţeles pe <strong>de</strong>plin,<br />
editorii recurg la un aparat critic extrem <strong>de</strong> bogat, care dove<strong>de</strong>şte cunoaşterea până la <strong>de</strong>taliu atât a<br />
realităţii transilvane, cât şi a celei otomane în epoca dată.<br />
Volumul <strong>de</strong>monstrează performanţa pe care o poate atinge istoricul, care, stăpânind limba<br />
izvoarelor, bibliografia <strong>de</strong> specialitate şi cerinţele unei ediţii critice, se <strong>de</strong>dică cu pasiune şi<br />
responsabilitate restituirii unei mărturii trecute.<br />
Lidia Gross
638<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 16<br />
Cristian LUCA, Ţările Române şi Veneţia în secolul al XVII-lea, Bucureşti,<br />
Edit. Enciclopedică, 2007, 486 p.<br />
Lucrarea reprezintă o sinteză şi, în acelaşi timp, o încununare a eforturilor ştiinţifice <strong>de</strong>puse <strong>de</strong><br />
autor în investigarea, sub diverese aspecte, a relaţiilor româno-veneţiene <strong>de</strong> la începuturile epocii<br />
mo<strong>de</strong>rne. Activitatea <strong>de</strong> cercetare a tânărului istoric, constând în studii şi articole <strong>de</strong>dicate acestui<br />
subiect, participări la congrese şi comunicări naţionale şi internaţionale, precum şi ediţiile <strong>de</strong><br />
documente pe care le-a realizat singur sau împreună cu alţi cercetători, îl recomandă ca pe un bun<br />
cunoscător al realităţilor politice şi economice ale Evului Mediu târziu şi ale epocii premo<strong>de</strong>rne.<br />
Autorul urmăreşte, pe parcursul a trei capitole majore, <strong>de</strong>sfăşurarea contactelor politicodiplomatice,<br />
economice şi culturale dintre Serenissima şi Ţările Române extracarpatice <strong>de</strong>-a lungul<br />
unui secol, caracterizate <strong>de</strong>opotrivă prin perioa<strong>de</strong> <strong>de</strong> colaborare intensă şi prin intervale <strong>de</strong> stagnare a<br />
relaţiilor bilaterale.<br />
Relaţiile politice au fost marcate <strong>de</strong> inconstanţă, momentele <strong>de</strong> intensificare a contactelor<br />
diplomatice fiind prilejuite <strong>de</strong> ocaziile în care Republica marciană şi Ţările Române se aflau împreună<br />
în tabăra antiotomană, mai ales cu ocazia proiectului <strong>de</strong> cruciadă al regelui polon Wladislaw IV<br />
Wása, 1646-1648, sau după 1684, când Veneţia s-a alăturat Ligii Sfinte în efortul <strong>de</strong> înlăturare a<br />
dominaţiei otomane din Europa <strong>de</strong> sud-est. În afară <strong>de</strong> momentele în care Veneţia s-a aflat în conflict<br />
<strong>de</strong>schis cu Imperiul otoman (spre exemplu, războiul Candiei 1645-1669), senatul republicii a preferat<br />
să menţină relaţii bune cu sultanul din dorinţa <strong>de</strong> a-şi proteja interesele comerciale în Levant. De<br />
altfel, atât Moldova, cât şi Ţara Românească, în cadrul iniţiativelor proprii <strong>de</strong> luptă antitotomană,<br />
apelau în primul rând la Polonia, Rusia sau Casa <strong>de</strong> Habsburg, pentru a obţine un sprijin cât mai<br />
consistent în eforturile lor militare, Veneţia fiind consi<strong>de</strong>rată în această perioadă doar „o putere<br />
militară <strong>de</strong> rangul doi”. Tabloul relaţiilor politico-diplomatice este completat <strong>de</strong> relaţiile personale<br />
dintre domnii munteni sau moldoveni cu Serenissma sau cu reprezentanţii acesteia <strong>de</strong> la<br />
Constantinopol. Sunt <strong>de</strong> remarcat, din acest punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re, recunoaşterea şi aprecierea <strong>de</strong> care s-au<br />
bucurat Mihneştii (Mihnea Turcitul, Radu Mihnea, Mihnea III Radu) în ochii conducătorilor politici<br />
din Veneţia, Radu Mihnea fiind primul domn român care şi-a <strong>de</strong>schis un cont în Zecca veneţiană.<br />
Comerţul româno-veneţian a avut, în ansamblu, o traiectorie similară cu cea a evoluţiei<br />
raporturilor politice, cunoscând o creştere consi<strong>de</strong>rabilă mai ales spre sfârşitul secolului XVII şi în<br />
primele <strong>de</strong>cenii ale secolului următor. Cele mai frecventate rute comerciale erau cele terestre, care<br />
străbăteau peninsula Balcanică <strong>de</strong> la sudul Dunării, până la portul Spalato (Split), <strong>de</strong> un<strong>de</strong> mărfurile<br />
negustorilor români şi nu numai erau apoi îmbarcate pe navele <strong>de</strong> transport ale Republici marciene.<br />
Căile maritime, în ciuda rentabilităţii ridicate a transportului pe mare, au fost mai puţin utilizate,<br />
datorită interdicţiei impuse <strong>de</strong> otomani asupra Mării Negre. Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re comercial, spaţiul<br />
românesc era plasat <strong>de</strong> veneţieni în cadrul pieţei levantine, principalele mărfuri importate din acest<br />
areal fiind materiile prime: ceara, pieile, peştele şi caviarul şi, într-o măsură mai mică, vitele.<br />
Negustorii români aduceau în schimb din „oraşul lagunar” mai ales produse <strong>de</strong> lux şi sticlărie, pentru<br />
calitatea cărora atelierele veneţiene erau recunoscute în întreaga Europă.<br />
Cel <strong>de</strong>-al treilea capitol tratează problematica influenţelor culturale. Autorul analizează în<br />
primul rând mijloacele prin care cultura veneţiană şi cea italiană în, general, s-au făcut simţite în<br />
Ţările Române: prezenţa unor persoane din spaţiul moldo-muntean la studii în Padova sau la colegiul<br />
grecesc din Veneţia, precum şi circulaţia unor tipărituri veneţiene în Moldova şi Ţara Românească.<br />
Un alt aspect valorificat <strong>de</strong> autor în cadrul acestui capitol este acela al imaginii reciproce create în<br />
cele două spaţii <strong>de</strong> cultură, imagini constituite din câteva elemente <strong>de</strong> civilizaţie şi mai ales din<br />
cunoştinţe <strong>de</strong> istorie.<br />
Abordarea critică a numeroase documente <strong>de</strong> arhivă, mai ales a celor din arhivele veneţiene,<br />
precum şi utilizarea unui număr impresionant <strong>de</strong> documente edite şi lucrări <strong>de</strong> specialitate, <strong>de</strong>dicate<br />
relaţiilor româno-veneţiene în secolul XVII, dau acestei lucrări o valoare incontestabilă, făcând-o utilă<br />
într-o mare măsură tuturor cercetătorilor cu afinităţi pentru realităţile istoriei mo<strong>de</strong>rne timpurii.<br />
Florin Ar<strong>de</strong>lean
17 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 639<br />
Litterae missionariorum <strong>de</strong> Hungaria et Transilvania (1572-1717), Roma-Budapest,<br />
Edit. István György Tóth, 2002-2005, 3061 p. (Bibliotheca Aca<strong>de</strong>miae<br />
Hungariae-Roma. Fontes 4.)<br />
Litterae Missionariorum reprezintă al patrulea titlu din seria „Bibliotheca Aca<strong>de</strong>miae<br />
Hungariae-Roma. Fontes”, consacrată ediţiilor <strong>de</strong> documente, păstrate în Arhivele italiene, referitoare<br />
la istoria bisericii catolice în Ungaria. Datorită volumului impresionant <strong>de</strong> material, cartea a fost<br />
împărţită în patru părţi, numerotate în continuare, însumând 3061 <strong>de</strong> pagini şi 1142 <strong>de</strong> documente.<br />
Volumele conţin scrisorile (redactate în latină şi italiană) trimise <strong>de</strong> misionarii catolici din<br />
Ungaria şi Transilvania, la Roma, în secolele XVI-XVIII. Aceste scrisori sunt <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> importante<br />
pentru reconstituirea istoriei bisericii şi oferă o sursă nebănuită pentru istoria alterităţii, prin<br />
informaţiile pe care le dau privind limba, <strong>de</strong>mografia, naţionalitatea, viaţa cotidiană, superstiţiile şi<br />
religia populară a celor în mijlocul cărora şi-au <strong>de</strong>sfăşurat activitatea. Studiul introductiv (în limbile<br />
maghiară şi engleză) prezintă succint istoria misionarismului catolic, <strong>de</strong>clanşat în a doua jumătate a<br />
secolului al XVI-lea pentru contracararea Reformei. Congregaţiile catolice constituite sub patronajul<br />
Sf. Scaun, între care cea mai cunoscută este Congragatio <strong>de</strong> Propaganda Fi<strong>de</strong> (6 ianuarie 1622), şi-au<br />
<strong>de</strong>sfăşurat misiunile <strong>de</strong> propagare a catolicismului, în acest interval temporar, în<strong>de</strong>osebi între hotarele<br />
Europei.<br />
Ungaria, după înfrângerea <strong>de</strong> la Mohacs(1526), a oferit un teren prielnic <strong>de</strong> manifestare pentru<br />
misionarismul catolic.<br />
Cel mai puternic efect al propagan<strong>de</strong>i catolice s-a făcut simţit în partea Ungariei stăpânită <strong>de</strong><br />
turci, un<strong>de</strong> franciscanii bosniaci (observanţi şi conventuali), sub directa conducere a Congregaţiei De<br />
Propaganda Fi<strong>de</strong>, au activat în regiunea Timişoarei cu rezultate evi<strong>de</strong>nte.<br />
În principatul Transilvaniei, obiectivul misiunilor a constat în recâştigarea poziţiei bisericii<br />
catolice, ameninţată <strong>de</strong> consolidarea Reformei. Conflictele dintre franciscanii bosniaci, trimişi <strong>de</strong> De<br />
Propaganda Fi<strong>de</strong> în acest scop, dar străini <strong>de</strong> orice grup etnic din Transilvania, şi franciscanii unguri<br />
s-au răsfrânt negativ asupra acţiunii.<br />
În Ungaria rămasă sub stăpânire habsburgică, biserica catolică a fost privilegiată, rolul<br />
misiunilor în acest spaţiu reducându-se la unul cultural: misionarii italieni cu o educaţie solidă au<br />
redat bisericii catolice prestigiul şi au stabilit o linie directă între Roma – centrul cultural al lumii în<br />
acel timp – şi aşezările urbane din această parte a Ungariei.<br />
În concluzie, afirmă editorul lucrării, căruia se impune să-i apreciem perseverenţa şi meritele<br />
în acest <strong>de</strong>mers <strong>de</strong> anvergură (lui i se datorează şi primul titlu din seria Fontes: Relationes<br />
Missionariorum <strong>de</strong> Hungaria et Transilvania, 1627-1707), misiunile catolice ce s-au <strong>de</strong>sfăşurat sub<br />
conducerea Congregaţiei De Propaganda Fi<strong>de</strong>, reprezintă unul dintre cele mai importante capitole<br />
din istoria eclesiastică şi culturală a Ungariei în secolul al XVII-lea.<br />
Lidia Gross<br />
Die Kirchenbücher Sprechen Lassen...: Die Ordnung <strong>de</strong>s Kirchlichen Lebens in<br />
Wei<strong>de</strong>nbach/Catastifele bisericii vorbesc…: Rânduiala vieţii bisericeşti la<br />
Ghimbav, ed. Liliana Popa în colaborare cu dr. Wolfram G. Theilemann,<br />
Bucureşti, Blueprint International, 2006, 150 p.<br />
Die Kirchenbücher, al doilea volum din seria Miscellanea ecclesiastica iniţiată <strong>de</strong> Arhiva<br />
Centrală a Bisericii Evanghelice C.A. din România, prezintă în ediţie bilingvă (germană şi română)<br />
cea mai veche Carte a bisericii (Kirchenbuch) din Ghimbav (datată în a doua jumătate a veacului<br />
XVIII), <strong>de</strong>scoperită <strong>de</strong> doamna Liliana Popa, arhivist principal, şi pregătită, parţial, pentru tipar <strong>de</strong><br />
domnia sa în colaborare cu dr. Wolfram G. Theilemann. Deoarece volumul are dimensiuni
640<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 18<br />
impresionante (format masiv cu aproximativ 350 <strong>de</strong> pagini), au fost editate doar primele două părţi<br />
din Carte, şi anume: 1. Rânduiala slujbelor bisericeşti şi rânduiala pentru slujitorii bisericii şi<br />
2. Inventarul bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea bisericii (1758).<br />
Fragmentele publicate în acest volum dau cititorului posibilitatea <strong>de</strong> a cunoaşte viaţa religioasă<br />
şi socială a unei comunităţi săseşti din Ţara Bârsei, în a doua jumătate a secolululi al XVIII-lea.<br />
Importanţa sa, ca izvor istoric, este subliniată şi în Studiul introductiv semnat <strong>de</strong> primpreotul dr.<br />
Daniel Zikeli: el sintetizează evoluţii care au rădăcini adânci în trecut, stabileşte rânduieli gândite ca o<br />
călăuză pentru viitor, informează <strong>de</strong>spre diferite forme <strong>de</strong> manifestare a religiozităţii, <strong>de</strong>spre<br />
raporturile credincioşilor cu biserica în diferite momente ale anului liturgic, obligaţiile slujitorilor<br />
bisericii etc.<br />
În Notă asupra ediţiei sunt expuse normele <strong>de</strong> editare, argumentele datării, caracteristicile<br />
limbii şi ale vocabularului. Un Glosar <strong>de</strong> termeni latini, germani şi români (pentru varianta în limba<br />
română) face accesibilă înţelegerea textului şi <strong>de</strong> către cititorii mai puţin familiarizaţi cu realităţile<br />
specifice instituţiei eclesiastice şi epocii, iar bibliografia anexată vine în sprijinul celor ce vor să<br />
aprofun<strong>de</strong>ze tematica.<br />
Prima secţiune a Cărţii cuprin<strong>de</strong>: Rânduiala slujbei publice, adică pentru întreg poporul din<br />
Ghimbav, în primul rând în biserică: duminica, la sărbători, în zilele <strong>de</strong> lucru şi, în al doilea rând, în<br />
afara bisericii: la evenimentele fericite date <strong>de</strong> Dumnezeu (nunţile, botezul copiilor, cuminecătura la<br />
domiciliu) şi cele nefericite (moartea).<br />
A doua secţiune prezintă Rânduiala pentru slujitorii bisericii şi ai şcolii (preotul, diaconul,<br />
rectorul, clopotarul, cantorul, organistul şi moaşa).<br />
Inventarul bisericii şi parohiei din anul 1758, precum şi Catalogul preoţilor din Ghimbav<br />
consemnaţi <strong>de</strong> la „sfânta Reformă a Fericitului Johannes Honterus” (redactat în limba latină şi<br />
publicat doar în traducere germană şi română) încheie acest volum, care ar putea fi pus sub moto-ul<br />
„Gott ist ein Gott <strong>de</strong>r Ordnung” (Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinii), propoziţie programatică cu<br />
care se <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> Precuvântarea Cărţii.<br />
O afirmaţie complexă , care ascun<strong>de</strong> viziunea teologică asupra naturii lui Dumnezeu sau<br />
<strong>de</strong>zvăluie o însuşire, <strong>de</strong>venită istorică, a saşilor transilvăneni?! Probabil şi una, şi cealaltă, conchi<strong>de</strong><br />
dr. Daniel Zikeli, care evi<strong>de</strong>nţiază rolul pe care l-a avut viaţa într-un cadru foarte bine organizat în<br />
păstrarea i<strong>de</strong>ntităţii şi întreţinerea spiritului comunitar la saşii din Transilvania.<br />
Foarte utilă pentru cei preocupaţi <strong>de</strong> istoria bisericii şi a vieţii religioase în secolul Luminilor,<br />
cartea oferă, <strong>de</strong>opotrivă, cititorilor (indiferent <strong>de</strong> etnie sau confesiune) <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>rea spre o altă lume,<br />
ale cărei valori morale, culturale, sociale şi religioase în<strong>de</strong>amnă la meditaţie şi reconsi<strong>de</strong>rare.<br />
Lidia Gross<br />
GRIGORE PLOEŞTEANU, Receptarea operei şi a personalităţii lui Dimitrie<br />
Cantemir în Europa, Târgu-Mureş, Edit. Veritas, 2007, 278 p.<br />
Lucrarea postumă semnată <strong>de</strong> Grigore Ploeşteanu, apărută la editura Veritas, în colecţia<br />
„Românii în conştiinţa Europei”, reuneşte între paginile sale 12 studii şi articole ale regretatului<br />
istoric târgu-mureşean, publicate între 1973 şi 2004, toate circumscrise aceluiaşi areal tematic:<br />
impactul şi receptarea operei lui Dimitrie Cantemir în Europa.<br />
Volumul <strong>de</strong>butează printr-un articol <strong>de</strong>dicat circulaţiei <strong>Istorie</strong>i Imperiului Otoman în Franţa<br />
secolului al XVIII-lea, autorul evi<strong>de</strong>nţiind larga utilizare şi citare a lucrării în medii dintre cele mai<br />
variate, <strong>de</strong> la savanţi la diplomaţi, în contextul interesului sporit faţă <strong>de</strong> Orient manifestat în această<br />
perioadă, în spaţiul francez. Cel mai consistent segment editorial, format din patru studii şi acoperind<br />
aproape jumătate din carte, are ca obiect spaţiul german. Gr. Ploeşteanu se apleacă aici asupra<br />
receptării scrierilor lui D. Cantemir (Istoria Imperiului Otoman şi Descrierea Moldovei), dar şi asupra
19 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 641<br />
biografiei editorului său german, Anton Friedrich Büsching, şi a circumstanţelor care au facilitat<br />
publicarea în limba germană a Descrierii Moldovei. Un al cincilea titlu, urmărind traseul operei<br />
cantemiriene în spaţiul olan<strong>de</strong>z, a fost intercalat, poate mai puţin fericit, între cele patru anterior<br />
menţionate. În alte patru studii, autorul abor<strong>de</strong>ază impactul lucrărilor domnitorului moldovean în<br />
Ungaria secolelor XVIII-XIX, dar şi asupra românilor ar<strong>de</strong>leni ai aceleiaşi perioa<strong>de</strong>. Nici lumea<br />
italiană nu este neglijată, fiind urmărită receptarea <strong>Istorie</strong>i Imperiului Otoman în Italia sfârşitului <strong>de</strong><br />
secol XVIII şi începutului <strong>de</strong> secol XIX. Volumul se încheie cu un foarte sumar studiu privind<br />
Lucrările lui Dimitrie Cantemir în biblioteci străine. Privită în ansamblu, lucrarea se constituie într-o<br />
a<strong>de</strong>vărată hartă bibliografică a circulaţiei şi receptării scrierilor savantului moldovean în Europa<br />
secolelor XVIII – XIX, marcând câştigarea <strong>de</strong>finitivă a unui loc merituos în istoria intelectuală a<br />
vechiului continent.<br />
Conform editorului (Mariana Ploeşteanu), publicarea acestui volum se afla printre priorităţile<br />
autorului, dispariţia sa prematură împiedicându-l să îl finalizeze în forma dorită: urma să mai includă<br />
un studiu <strong>de</strong>spre receptarea <strong>Istorie</strong>i Imperiului Otoman în Anglia, o hartă a exemplarelor operelor<br />
domnitorului moldovean aflate în Transilvania şi o cercetare privind operele cantemiriene din<br />
bibliotecile europene. Chiar şi aşa, conţinutul celor douăsprezece titluri se constituie, după cum<br />
observa acad. Camil Mureşan, într-un „valoros mesaj ştiinţific”, indispensabil „în etapa actuală a<br />
cunoştinţelor, pentru toţi cei ce vor voi a se documenta asupra temei” (p. 9).<br />
Vlad Popovici<br />
Gheorghe PERIAN, Antologia poeziei naive româneşti din secolul al XVIII-lea,<br />
Cluj-Napoca, Edit. Limes, 2006, 158 p.<br />
Gheorghe Perian, critic şi istoric literar activ la Facultatea <strong>de</strong> Litere a Universităţii clujene, se<br />
interesează <strong>de</strong> mai mult timp <strong>de</strong> ceea ce el numeşte „a doua tradiţie” poetică românească. Autorul<br />
socoteşte că „istoria poeziei româneşti este istoria unor diviziuni majore care au dus <strong>de</strong> fiecare dată nu<br />
numai la o lărgire, dar şi la reconfigurarea întregului domeniu”. Prima diviziune <strong>de</strong> acest fel ar fi<br />
separat poezia cultă <strong>de</strong> cea populară, a doua a <strong>de</strong>sprins poezia cultă <strong>de</strong> cea naivă. Tocmai aceasta din<br />
urmă reprezintă, în viziunea exegetului, tradiţia secundă căreia i-a <strong>de</strong>dicat o amplă monografie,<br />
apărută cu câţiva ani în urmă, la Edit. Dacia (A doua tradiţie. Poezia naivă românească <strong>de</strong> la origini<br />
până la Anton Pann, 2003), şi pe care o ilustrează astăzi prin Antologia poeziei naive româneşti din<br />
secolul al XVIII-lea (Cluj-Napoca, Edit. Limes, 2006, 158 p.). Repunând în drepturi – <strong>de</strong> astă dată<br />
prin suculente exemplificări – poezia naivă, Perian întreprin<strong>de</strong>, în succintul, dar clarul său studiu<br />
introductiv, un rechizitoriu la adresa esteticii mo<strong>de</strong>rniste care a prezidat, în ultimele două secole,<br />
expulzarea liricii respective în afara atenţiei criticii. Postmo<strong>de</strong>rnismul s-ar afla, în acest sens, mai bine<br />
plasat pentru reconsi<strong>de</strong>rarea sensibilităţii poetice eliminate abuziv din discuţie <strong>de</strong> pre<strong>de</strong>cesorul său<br />
mo<strong>de</strong>rnist, el înţelegând viitorul „ca pe o globalizare în jos, în sens popular” (p. 8). Luarea în<br />
consi<strong>de</strong>rare a mai multor tradiţii, şi nu doar a uneia, <strong>de</strong>scentrează şi <strong>de</strong>mocratizează spectacolul<br />
istorico-literar, îmbogăţindu-l şi diversificându-l în cel mai salutar mod cu putinţă.<br />
Perian oferă şi o cronologie relativă a poeziei noastre cu acest prilej: în ordinea întâietăţii<br />
cronologice, versiunea cultă ilustrată <strong>de</strong> Miron Costin şi <strong>de</strong> succesorii lui ar fi cea inaugurală.<br />
Urmează lirica naivă, scrisă şi ea, dar în cadrul şi pentru uzul unor medii sociale mai mo<strong>de</strong>ste. În fine,<br />
ultima sosită este poezia populară, interesul pentru ea datând din vremea romanticilor.<br />
Înainte <strong>de</strong> a da cuvântul creaţiilor înseşi, autorul antologiei <strong>de</strong>fineşte poezia naivă ca pe o lirică<br />
a<strong>de</strong>seori anonimă, relativ laxă sub raport formal, caracterizată <strong>de</strong> o mişcare neîntreruptă şi <strong>de</strong><br />
acumulările succesive <strong>de</strong> versuri.<br />
Selecţia lui Gh. Perian este prima <strong>de</strong> acest gen din literatura noastră, dacă se lasă <strong>de</strong>oparte<br />
povestirile în versuri, din care Dan Simonescu a publicat în 1967 un volum. Antologatorul a răsfoit
642<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 20<br />
reviste literare din sec. al XIX-lea şi din perioada interbelică şi unele cărţi vechi. Indicaţiile<br />
<strong>bibliografice</strong> trimit la câţiva înaintaşi cu merite în aducerea la lumină a creaţiilor respective (Onisifor<br />
Ghibu, Nicolae Cartojan, Nicolae Drăganu, Moses Gaster ş. a.).<br />
Importanţa prezentului volum se dove<strong>de</strong>şte întreită: ea adună pentru întâia oară un florilegiu <strong>de</strong><br />
poezie românească aproape necunoscută, propune o nouă clasificare a poeziei româneşti din zorii<br />
mo<strong>de</strong>rnităţii şi analizează această producţie din perspectiva postmo<strong>de</strong>rnismului, găsindu-i acestuia o<br />
aplicaţie neaşteptată. Nu este exclus ca noua abordare şi, pe urma ei, noile rezultate ale <strong>de</strong>mersului lui<br />
Gh. Perian să relanseze nu doar discuţia privitoare la feluritele practici literare româneşti, ci şi la<br />
secolul mult hulit al fanariotismului, pe care s-au străduit mai mult sau mai puţin zadarnic să îl<br />
reabiliteze autori ca Vlad Georgescu şi Neagu Djuvara. Ar fi interesant ca eruditul să îşi continue<br />
<strong>de</strong>mersul şi în zona altor specii literare, un<strong>de</strong> se pot bănui <strong>de</strong>zvoltări similare. Într-a<strong>de</strong>văr, dacă<br />
primele însăilări dramaturgice păstrate – precum Occisio... – păstrează urme <strong>de</strong> folclor şi mărturii <strong>de</strong><br />
poezie naivă, nici în proza vremii acestea nu puteau lipsi, chiar şi dincolo <strong>de</strong> folclorizarea istoriei din<br />
Alexandria populară. Despre acestea dau mărturii literatura <strong>de</strong> colportaj şi calendarele, dar cercetătorii<br />
noştri nu par să se grăbească să le <strong>de</strong>sfolieze.<br />
Ovidiu Pecican<br />
Silber und Salz in Siebenbürgen, Hrsg. von Rainer Slotta, Volker Wollmann,<br />
Ion Dor<strong>de</strong>a, Bd.8, Teil I-II: Săcărâmb (Nagyág) – die Schatzkammer<br />
Rumäniens, Bochum, Selbstverlag <strong>de</strong>s Deutschen Bergbau Museums,<br />
2007, 1042 p.<br />
Structurat în două părţi ce însumează peste o mie <strong>de</strong> pagini, volumul 8 din seria Silber und<br />
Salz in Siebenbürgen este <strong>de</strong>dicat localităţii miniere <strong>de</strong> la Săcărâmb (jud. Hunedoara), supranumită<br />
„cămara <strong>de</strong> comori a României”.<br />
„În nicio ţară din lume nu există atâtea minereuri al căror aspect exterior să fie atât <strong>de</strong><br />
necunoscut, iar compoziţia atât <strong>de</strong> îndoielnică <strong>de</strong>cât în Transilvania”. Această constatare formulată în<br />
anul 1803 <strong>de</strong> Andreas Stütz, directorul Cabinetului Cezaro-Crăiesc pentru Ştiinţele Naturii din Viena,<br />
conţine un miez <strong>de</strong> a<strong>de</strong>văr, ţinând seama că doar la Sacarâmb s-au <strong>de</strong>scoperit pentru prima dată opt<br />
minerale.<br />
Exploatare minieră extrem <strong>de</strong> eficientă începând cu anul 1747, când s-a <strong>de</strong>schis prima galerie,<br />
Săcărâmbul, un<strong>de</strong> a funcţionat prima Şcoală minieră din sud-estul Europei (între anii 1835-1914), pe<br />
drept cuvânt a fost socotit o „cămară <strong>de</strong> comori”, argumentul acestei aprecieri fiind cantitatea<br />
impresionantă <strong>de</strong> aur şi argint exploatată ( la p.190-191, un tabel relevant cu producţia pentru anii<br />
1748-1970).<br />
Volumul reconstituie în imagini şi în text istoria unei aşezări miniere unice în Europa: cele 40<br />
<strong>de</strong> tone <strong>de</strong> aur produse până în anul 1885 au calificat-o drept cea mai productivă <strong>de</strong> pe continent, aici<br />
fiind şi locul <strong>de</strong> <strong>de</strong>scoperire al telurului (element chimic nemetalic având propriezăţi similare sulfului).<br />
Istoria mineritului din Săcarâmb în date (în limbile română şi germană) ne oferă o succintă<br />
incursiune în trecutul localităţii, din antichitate până în epoca contemporană, respectiv anul 2006 când<br />
are loc încetarea activităţii miniere şi închi<strong>de</strong>rea uzinei <strong>de</strong> preparare.<br />
Stâns legată <strong>de</strong> istoria exploatării miniere, istoria aşezării, evi<strong>de</strong>nţiată printr-o masivă<br />
colonizare a unor locuitori <strong>de</strong> origine germană, este reconstituită în studiile semnate <strong>de</strong> Volker<br />
Wollmann, Ioan Andriţoiu, Rainer Slotta, Constantin Nichitean şi Coralia Maria Jianu, care surprind<br />
principalele momente în evoluţia acesteia, în funcţie <strong>de</strong> diferitele conjuncturi politice. Capitole<br />
speciale sunt consacrate Şcolii miniere şi monumentelor religioase şi funerare din Săcărâmb şi Certej.<br />
Materialele privind colecţia <strong>de</strong> minerale provenite <strong>de</strong> la Săcărâmb, păstrate la Muzeul <strong>de</strong><br />
Ştiinţele Naturii din Sibiu, precum şi telurul, „un capitol palpitant din istoria chimiei” (Viorel Ciuntu,
21 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 643<br />
Eberhard Auer), întregesc modalitatea <strong>de</strong> abordare a temei, oferindu-ne, în cele din urmă, un tablou<br />
complex şi complet a ceea ce presupune o exploatare minieră.<br />
Partea cea mai consistentă a volumului o reprezintă documentele (sec. XVIII-XIX), păstrate la<br />
Arhivele Naţionale Române, Direcţia Ju<strong>de</strong>ţeană Hunedoara (respectiv Deva) şi Hofkammerarchiv din<br />
Viena (cu regeste şi în limba română), precum şi izvoarele narative, anume, <strong>de</strong>scrieri istorice, relatări<br />
<strong>de</strong> călătorie, literatură <strong>de</strong> specialitate (mineralogie, tehnologia exploatării miniere), cuprinse în<br />
intervalul cronologic 1774-1936 (p.319-1036).<br />
Evi<strong>de</strong>nţiem încă o dată calităţile tehnice excepţionale <strong>de</strong> editare, care caracterizează, <strong>de</strong> fapt, şi<br />
volumele prece<strong>de</strong>nte. Ilustraţia volumului, <strong>de</strong> la schiţe tehnologice, profiluri <strong>de</strong> sol, imagini ale<br />
aşezării, cu principalele instituţii, pietre funerare, până la sentimentale tablouri <strong>de</strong> familie, înnobilează<br />
această lucrare pentru care realizatorii Rainer Slotta, Volker Wollmann, Ion Dor<strong>de</strong>a şi instituţiile care<br />
au colaborat la editarea ei (Muzeul German al Mineritului din Bochum, Muzeul Transilvan din<br />
Gun<strong>de</strong>lsheim, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Arhivele Naţionale Române, Direcţiile<br />
Ju<strong>de</strong>ţene Hunedoare şi Cluj) merită întrega noastră consi<strong>de</strong>raţie.<br />
Lidia Gross<br />
Liviu MAIOR, Românii în armata habsburgică. Soldaţi şi ofiţeri uitaţi,<br />
Bucureşti, Edit. Enciclopedică, 2004, 213 p.; Liviu MAIOR, Habsburgi şi<br />
români. De la loialitate dinastică la i<strong>de</strong>ntitate naţională, Bucureşti, Edit.<br />
Enciclopedică, 2006, 282 p.<br />
Ultimele două apariţii editoriale semnate <strong>de</strong> profesorul clujean Liviu Maior circumscriu o<br />
tematică prea puţin abordată, după cum chiar autorul remarcă, în istoriografia imperiilor europene:<br />
mecanismele prin care autoritatea centrală a reuşit <strong>de</strong>-a lungul timpului să orienteze loialismul<br />
supuşilor şi să <strong>de</strong>zvolte în rândul acestora conştiinţa apartenenţei la o entitate politică faţă <strong>de</strong> care<br />
trebuie să se raporteze în calitate <strong>de</strong> cetăţeni, cu drepturi, dar, mai ales, obligaţii riguros stabilite,<br />
având ca reper constant persoana monarhului. Urmărind traseul acestor stratageme <strong>de</strong> coagulare a<br />
corpului cetăţenesc în jurul i<strong>de</strong>ii imperiale până la inevitabila lor ciocnire cu naţionalismele<br />
emergente, autorul oferă cea dintâi analiză a acestui fenomen din istoriografia română, făcând astfel<br />
un prim pas în <strong>de</strong>păşirea cu succes a perspectivei marxiste şi a imaginii Imperiului ca „închisoare a<br />
popoarelor”. Trebuie menţionat aici că prima lucrare (în ordinea cronologică a apariţiei), Românii în<br />
armata habsburgică. Soldaţi şi ofiţeri uitaţi [1], nu este <strong>de</strong>cât un capitol extins din mult mai ampla<br />
Habsburgi şi români... [2], cele două titluri formând un ansamblu ce trebuie privit, şi la care ne vom<br />
referi, unitar.<br />
Lansând conceptul <strong>de</strong> „patriotism dinastic organizat” [1, p. 28], cu referire la strategiile <strong>de</strong><br />
imagine ale curţii imperiale şi la punerea lor în practică, L. Maior constată <strong>de</strong>osebita receptivitate a<br />
românilor la aceste mo<strong>de</strong>le propuse <strong>de</strong> Viena, parte datorită unui ataşament i<strong>de</strong>alist şi sincer faţă <strong>de</strong><br />
tron, parte (mai ales după 1867) dintr-un calcul bazat pe necesitatea <strong>de</strong> rezistenţă la presiunea<br />
maghiară. Alternând consi<strong>de</strong>raţiile <strong>de</strong> ordin general cu studii <strong>de</strong> caz privind i<strong>de</strong>ea loialismului în<br />
concepţia unor formatori <strong>de</strong> opinie (G. Bariţ, M. Eminescu, Al. Vaida-Voevod) [2, p. 48-58; 68-74],<br />
istoricul clujean subliniază treptata disoluţie a acestuia în contextul noii realităţi politice interne din<br />
perioada dualistă şi al afirmării statelor naţionale la graniţele orientale ale monarhiei bicefale.<br />
Fiecăruia dintre „pilonii” dinasticismului (armata, administraţia şi justiţia, biserica şi şcoala) îi<br />
este alocată o analiză distinctă, în încercarea <strong>de</strong> a-i evi<strong>de</strong>nţia specificul evoluţiei şi impactul avut în<br />
procesul formării şi implementării patriotismului dinastic.<br />
Armata a fost în istoria monarhiei dunărene una dintre cele mai importante instituţii cu rol<br />
propagandistic. Cu <strong>de</strong>osebire în cazul românilor, serviciul militar şi regimentele <strong>de</strong> graniţă s-au<br />
constituit până la 1848 în colportori ai mo<strong>de</strong>rnizării şi, odată cu aceasta, ai i<strong>de</strong>ii fi<strong>de</strong>lităţii faţă <strong>de</strong>
644<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 22<br />
monarh. Momentul <strong>de</strong> turnură reprezentat <strong>de</strong> războiul civil din Transilvania anilor 1848-1849 a<br />
marcat, probabil, ultima coexistenţă fericită, nonconcurenţială a loialismului dinastic cu cel naţional.<br />
În perioada dualistă, armata comună a continuat să reprezinte unul dintre puţinele spaţii <strong>de</strong> refugiu în<br />
faţa presiunii maghiare, fiind percepută în continuare ca reprezentantă a i<strong>de</strong>ii imperiale. Abia după ce,<br />
în timpul Marelui Război, se pune problema confruntării cu conaţionalii din regatul României, are loc<br />
o a<strong>de</strong>vărată criză a loialismului, cu reorientarea <strong>de</strong>finitivă a acestuia spre naţionalism.<br />
Construcţia birocratică imperială şi sistemul juridic au reprezentat un alt canal <strong>de</strong><br />
implementare a i<strong>de</strong>ii dinastice. Eficienţa administraţiei austriece, adaptarea sa la condiţiile zonei <strong>de</strong><br />
activitate şi „respectul funciar faţă <strong>de</strong> lege”, manifestat <strong>de</strong> însăşi persoana împăratului [2, p. 147] şi<br />
impus astfel, pe scară ierarhică, întregului aparat ju<strong>de</strong>cătoresc, au contribuit în mare măsură la crearea<br />
unui climat <strong>de</strong> încre<strong>de</strong>re a populaţiei în capacitatea şi buna credinţă a sistemului, în frunte cu „primul<br />
funcţionar al administraţiei”, monarhul [2, p. 149]. Înlocuirea birocraţiei exigente, dar imparţiale,<br />
austriece, cu cea maghiară, <strong>de</strong>dicată înfăptuirii i<strong>de</strong>ilor politice ale guvernelor <strong>de</strong> la Budapesta, a<br />
constituit, pentru românii ar<strong>de</strong>leni, un moment <strong>de</strong> disociere între monarhie şi administraţie,<br />
subminând puternic i<strong>de</strong>ea dinasticismului.<br />
Prin rolul lor <strong>de</strong> liant între putere (fie ea divină sau seculară) şi masa credincioşilor, bisericile<br />
româneşti, atât cea greco-catolică, cât şi cea ortodoxă, au oferit tronului unii dintre cei mai importanţi<br />
agenţi <strong>de</strong> propagandă, datorită statutului pe care preoţii îl aveau în comunităţile rurale, autorităţii şi<br />
periodicităţii constante cu care se adresau celor pe care îi păstoreau. Inocularea imaginii divine a<br />
monarhului (în special a cuplului Maria Tereza – Iosif al II-lea) a fost una dintre modalităţile <strong>de</strong><br />
consolidare a loialismului faţă <strong>de</strong> persoana imperială în rândul maselor. Până târziu, în a doua<br />
jumătate a secolului al XIX-lea, clerul a suplinit lipsa unei elite politice româneşti, jucând un rol<br />
important în <strong>de</strong>finirea i<strong>de</strong>ntitară confesională a naţiunii. În perioada dualistă, presiunile<br />
guvernamentale maghiare, instaurarea conducerii laice a Partidului Naţional Român şi introducerea<br />
legilor căsătoriei civile au marcat regresul influenţei bisericii pe plan social, această instituţie<br />
rămânând, totuşi, garantul relaţiei dintre confesiune şi naţiune în interiorul corpului etnic românesc.<br />
Cel <strong>de</strong> al patrulea „pilon” al loialismului a fost sistemul educaţional. La nivelul învăţământului<br />
primar L. Maior remarcă o oarecare lipsă <strong>de</strong> interes din partea statului, care lăsase pe seama<br />
confesiunilor întreţinerea reţelei şcolare, atitudine consi<strong>de</strong>rată fundamental greşită [2, p. 267],<br />
<strong>de</strong>oarece statutul material pauper al corpului profesoral şi disensiunile cu autorităţile religioase au<br />
subminat parţial promovarea discursului oficial <strong>de</strong> inoculare a patriotismului dinastic. Pe <strong>de</strong> altă parte,<br />
într-un imperiu în care afirmarea individuală prin educaţie era unul dintre puţinele mijloace <strong>de</strong><br />
promovare socială, burghezia intelectuală astfel formată a fost atrasă, firesc, <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>lul i<strong>de</strong>ntitar<br />
naţional diseminat prin acte culturale. Această tendinţă, acutizată în perioada dualistă ca reflex la<br />
politica <strong>de</strong> maghiarizare, a stat la baza transferului <strong>de</strong> loialism dinspre monarh spre naţiune.<br />
Utilizând un bogat material bibliografic şi o consistentă masă documentară arhivistică,<br />
profesorul clujean a reuşit, în ultimele sale două cărţi, atât să <strong>de</strong>păşească, la nivel metodologic,<br />
abordările anterioare ale istoriografiei noastre, cât şi să ofere o amplă şi pertinentă analiză a evoluţiei<br />
concurenţiale dintre loialismul dinastic şi mo<strong>de</strong>lul i<strong>de</strong>ntitar naţional la românii aflaţi sub sceptrul<br />
Habsburgilor.<br />
Vlad Popovici<br />
Adrian ONOFREIU, Ioan BOLOVAN, Contribuţii documentare privind istoria<br />
regimentului grăniceresc năsău<strong>de</strong>an, Bucureşti, Edit. Enciclopedică,<br />
2006, 380 p.<br />
Profilul distinct al regimentelor <strong>de</strong> graniţă încă <strong>de</strong> la înfiinţarea lor în a doua jumătate a<br />
secolului al XVIII-lea, istoria participărilor la conflictele militare în care a fost implicată monarhia<br />
habsburgică, rolul important jucat în mo<strong>de</strong>rnizarea societăţii româneşti ar<strong>de</strong>lene, atât direct, în<br />
„regiment”, cât şi prin puterea mo<strong>de</strong>lului, tradiţia ce a <strong>de</strong>curs inerent din aceste premise au generat o
23 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 645<br />
bogată literatură pe marginea subiectului, în epocă dar şi ulterior, în istoriografia naţională. Efortul<br />
istoricilor A. Onofreiu şi I. Bolovan <strong>de</strong> a înfăţişa publicului una dintre aceste scrieri, rămasă până<br />
acum inedită, a dat naştere cărţii la care vom face referire în continuare.<br />
Sub titlul Contribuţii documentare privind istoria regimentului grăniceresc năsău<strong>de</strong>an,<br />
editorii volumului oferă specialiştilor şi <strong>de</strong>opotrivă publicului interesat o monografie a Regimentului<br />
românesc II <strong>de</strong> graniţă nr. 17 (transformat după 1851 în Regimentul 50 <strong>de</strong> linie), redactată <strong>de</strong> Karl<br />
Klein, soldat şi ofiţer al unităţii în perioada evenimentelor <strong>de</strong> la 1848-1849 şi a războaielor din 1860<br />
şi 1866. Deşi inedită în întregul ei, lucrarea, finalizată în 1867, a fost consultată <strong>de</strong> contemporani,<br />
printre care şi G. Bariţ, valoarea fiindu-i probată <strong>de</strong> împrumuturile la care aceştia au recurs. Textul<br />
consistent al manuscrisului, care <strong>de</strong>butează cu o prezentare a cadrului topo-geo-climatic al zonei,<br />
tratează cronologic, an <strong>de</strong> an, istoria unităţii, <strong>de</strong> la înfiinţare (1762) până la participarea la războiul<br />
austro-italo-prusac, în bătălia <strong>de</strong> la Custoza (1866). Un spaţiu larg este acordat <strong>de</strong> autor perioa<strong>de</strong>i<br />
dintre 1848-1866, pentru care avea posibilitatea <strong>de</strong> a oferi multiple <strong>de</strong>talii, în calitate <strong>de</strong> soldat şi<br />
ulterior ofiţer al regimentului.<br />
Fără a insista asupra firului narativ, care va face cu siguranţă <strong>de</strong>liciul pasionaţilor <strong>de</strong> istorie<br />
militară, trebuie scos în evi<strong>de</strong>nţă efortul editorilor <strong>de</strong> a pune la dispoziţia cititorului mai mult <strong>de</strong>cât<br />
traducerea unui act <strong>de</strong> arhivă, prin documentarea asupra biografiei autorului, Karl Klein, şi o<br />
contextualizare a informaţiilor oferite <strong>de</strong> acesta. În acest sens, atât Cuvântul înainte, semnat <strong>de</strong><br />
profesorul Liviu Maior, cât şi Studiul introductiv al istoricilor A. Onofreiu şi I. Bolovan îşi ating pe<br />
<strong>de</strong>plin obiectivul <strong>de</strong> a oferi baza informativă necesară trecerii <strong>de</strong> la simpla lectură a unor fapte <strong>de</strong><br />
arme la înţelegerea resorturilor intime care generează acţiuni şi atitudini la grănicerii năsău<strong>de</strong>ni<br />
combatanţi sub flamura imperială. <strong>Note</strong>le infratextuale la care se recurge pe parcursul manuscrisului<br />
completează prin trimiteri <strong>bibliografice</strong> şi explicaţii acurate această „punerea în temă”. Nu în ultimul<br />
rând, inserarea unor imagini (portrete <strong>de</strong> grăniceri, file <strong>de</strong> manuscris) rupe în mod salutar monotonia<br />
inerentă unui document <strong>de</strong> dimensiunile <strong>Istorie</strong>i <strong>de</strong> arme... a ofiţerului Klein.<br />
În ansamblu, lucrarea întruneşte două calităţi esenţiale. În primul rând, este editată şi<br />
prezentată într-o formă profesionistă, respectând normele şi rigorile ştiinţifice. Poate că doar absenţa<br />
unui indice ar trebui semnalată, dar în niciun caz reproşată, <strong>de</strong>oarece caracterul profund narativ al<br />
manuscrisului, extrem <strong>de</strong> bogat în antroponime şi toponime, ar fi generat o amplitudine <strong>de</strong>osebită a<br />
unui asemenea instrument, urmată <strong>de</strong> spaţiul şi costurile editoriale <strong>de</strong> rigoare. Acelaşi caracter narativ<br />
al <strong>Istorie</strong>i <strong>de</strong> arme... face, pe <strong>de</strong> altă parte, din această scriere o lectură plăcută, recomandabilă în<br />
egală măsură cercetătorului profesionist, ca şi amatorului pasionat <strong>de</strong> trecutul militar al Transilvaniei.<br />
Vlad Popovici<br />
Daniela DETEŞAN, Dosarul procesului lemenian, vol. I, Cluj-Napoca, Edit.<br />
Napoca Star, 2007, 508 p. 1<br />
Cu toate că lucrarea <strong>de</strong> faţă reprezintă, oarecum, un <strong>de</strong>but istoriografic pentru tânăra<br />
cercetătoare Daniela Deteşan, ea este una extrem <strong>de</strong> interesantă, <strong>de</strong> riguros întocmită şi, cu siguranţă,<br />
va fi utilă pentru mulţi dintre cercetătorii istoriei secolului al XIX-lea transilvănean. Dosarul<br />
procesului lemenian, care este în fapt un prim volum <strong>de</strong> documente, face parte dintr-un proiect mai<br />
amplu vizând publicarea tuturor documentelor privind procesul lemenian, care se află adunate într-o<br />
colecţie specială din cadrul Arhivelor primaţiale <strong>de</strong> la Esztergom.<br />
Desigur, se impune precizat faptul că editoarea acestui volum este unul dintre cei mai avizaţi<br />
cunoscători ai subiectului pe care lucrarea menţionată îl aduce în atenţie: procesul lemenian. Aceasta<br />
întrucât Daniela Deteşan a realizat o amplă cercetare asupra acestui fenomen istoric în ve<strong>de</strong>rea<br />
1 Această prezentare <strong>de</strong> carte a fost publicată şi în revista „Arhiva Someşană”, nr. VI, Cluj-<br />
Napoca, 2007.
646<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 24<br />
elaborării tezei sale <strong>de</strong> doctorat, intitulată Procesul lemenian – fenomen cultural din Transilvania<br />
prepaşoptistă.<br />
În încercarea şi în speranţa <strong>de</strong> a găsi cât mai multe documente inedite care să faciliteze o<br />
perspectivă nouă, cât mai obiectivă, şi astfel să contribuie la elucidarea subiectului, Daniela Deteşan,<br />
bazându-se doar pe logică şi intuiţie ştiinţifică, a poposit în anul 2005, în timpul efectuării stagiului<br />
său doctoral, şi la Arhivele primaţiale din Esztergom, un<strong>de</strong>, în fondul personal al primatului Ungariei,<br />
József Kopácsy, a <strong>de</strong>scoperit cel mai bogat şi important material arhivistic referitor la procesul<br />
lemenian, care conţinea în mare măsură documente inedite. Colecţia <strong>de</strong> documente <strong>de</strong>scoperită s-a<br />
dovedit a fi cu atât mai valoroasă cu cât conţine piese referitoare la acţiunea ju<strong>de</strong>cătorească în original<br />
şi copii legalizate şi autentificate, multe dintre ele necunoscute, întrucât s-a presupus fie că nu există,<br />
fie că s-au pierdut.<br />
Volumul <strong>de</strong> documente întocmit <strong>de</strong> Daniela Deteşan este unul, indubitabil, extrem <strong>de</strong> riguros,<br />
respectând întru totul tipicul unei ediţii critice. Aserţiunea noastră se întemeiază pe câteva argumente.<br />
Mai întâi avem în ve<strong>de</strong>re structura lucrării. Astfel, volumul <strong>de</strong>butează cu un Argument în care<br />
autoarea îşi motivează întreprin<strong>de</strong>rea ştiinţifică, urmează apoi un documentat Studiu introductiv <strong>de</strong><br />
cca 40 pagini, în care sunt prezentate opiniile istoriografice vizavi <strong>de</strong> procesul lemnian, contextul<br />
istoric în care acesta s-a <strong>de</strong>sfăşurat, cauzele şi consecinţele, precum şi, relativ succint, evenimentul în<br />
sine, având în centru cele două tabere care s-au confruntat. Urmează apoi o Notă asupra ediţiei un<strong>de</strong><br />
sunt expuse sursele arhivistice, criteriile ştiinţifice şi metodologia urmată în procesul <strong>de</strong> editare a<br />
documentelor, o Listă cu abrevierile folosite, precum şi o generoasă Listă <strong>de</strong> regeste. Volumul<br />
continuă cu documentele propriu-zise, care într-un mare procent sunt în limba latină. De remarcat că<br />
atât documentele latineşti, cât şi cele în germană, sunt însoţite <strong>de</strong> traducere în limba română, spre<br />
câştigul atât al cititorului neavizat, cât şi al cercetătorului, care îşi ve<strong>de</strong> astfel simplificată munca.<br />
Traducerea din latină a fost realizată <strong>de</strong> prof. Vasile Rus, în timp ce documentele germane au fost<br />
traduse <strong>de</strong> dr. Mihaela Cosma. Metoda <strong>de</strong> lucru abordată <strong>de</strong> editoare a fost următoarea: transcrierea,<br />
colaţionarea, traducerea, regestarea documentelor, apoi i<strong>de</strong>ntificarea toponimiei, întocmirea <strong>de</strong> note<br />
critice, precum şi a indicilor <strong>de</strong> nume şi localităţi. La sfârşitul fiecărui document se indică locul <strong>de</strong><br />
păstrare a sursei (în ţară sau străinătate; arhivă sau bibliotecă), precum şi forma <strong>de</strong> păstrare (original,<br />
copie, concept).<br />
Lucrarea se încheie cu o Cronologie a procesului lemenian şi un Indice <strong>de</strong> persoane şi<br />
localităţi. Calitatea <strong>de</strong> autentică ediţie critică a volumului se susţine în primul rând prin faptul că atât<br />
Studiul introductiv, cât şi documentele sunt însoţite <strong>de</strong> un bogat aparat critic. <strong>Note</strong>le <strong>de</strong> subsol, mai<br />
ales cele care însoţesc documentele, sunt <strong>de</strong> o <strong>de</strong>osebită importanţă, întrucât au un binevenit rol<br />
explicativ, unele constituindu-se în scurte fişe <strong>bibliografice</strong> ale personalităţilor implicate în<br />
evenimente.<br />
În procesul <strong>de</strong> editare a documentelor, aşa cum <strong>de</strong>clară însăşi Daniela Deteşan, a avut în<br />
ve<strong>de</strong>re principiul potrivit căruia <strong>de</strong>pistarea materialului să fie cât se poate exhaustivă, avându-se în<br />
ve<strong>de</strong>re atât arhivele din ţară, cât şi cele din străinătate. Astfel, după ce s-a realizat o selecţie riguroasă,<br />
cel dintâi volum al Dosarului procesului lemenian cuprin<strong>de</strong> în forma sa finală exact 100 documente,<br />
dintre care 94 inedite, iar 6 edite. În peste 90% acestea provin din străinătate, respectiv din Arhivele<br />
ecleziastice <strong>de</strong> la Esztergom (majoritatea) sau Arhivele din Viena, doar un număr restrâns dintre<br />
documente fiind <strong>de</strong>pistate în arhivele şi bibliotecile din ţară (Arhivele <strong>de</strong> stat din Sălaj, Alba şi în<br />
special Cluj – Fondul personal „I. M. Moldovan” – dosarul „Despre procesul lemenian” sau<br />
Biblioteca Aca<strong>de</strong>miei Române, Bucureşti, Manuscrise româneşti, Fondul „George Bariţ”, dosarul 969<br />
„Procesul teologilor din Blaj”).<br />
În organizarea materialului arhivistic, editoarea a avut în ve<strong>de</strong>re două criterii: cel temetic şi cel<br />
cronologic. În funcţie <strong>de</strong> natura (provenienţa) actului, sursele documentare care compun acest prim<br />
volum <strong>de</strong> documente privitoare la procesul lemenian ar putea fi împărţite în trei categorii: mai întâi o<br />
serie <strong>de</strong> documente elaborate în anii 1842-1845, cum ar fi rescripte, instrucţiuni, rezoluţii, memorii,<br />
scrisori, apoi a doua categorie, care pot fi consi<strong>de</strong>rate piesele documentare cele mai importante ale<br />
volumului: protocolul celei dintâi comisii care a anchetat şi investigat aşa numitul „proces lemenian”<br />
(între 3 şi 23 mai 1845), însoţit <strong>de</strong> raportul anchetatorului imperial, episcopul greco-catolic <strong>de</strong>
25 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 647<br />
Ora<strong>de</strong>a, Vasile Erdélyi, inclusiv anexele acestuia, respectiv <strong>de</strong>claraţii, interogatorii, ascultări <strong>de</strong><br />
martori etc. Cel <strong>de</strong>-al treilea tip <strong>de</strong> document este corespon<strong>de</strong>nţa, care la rândul său poate fi clasificată<br />
în două categorii: cea cu caracter oficial şi, respectiv, cea cu caracter privat, cum ar fi cea purtată între<br />
următoarele personaje: împăratul Ferdinand I, primatul Ungariei, József Kopácsy, episcopul Ioan<br />
Lemeni, guvernatorul Transilvaniei, Iosif Teleki, vicarul general, Simion Crainic, rectorul<br />
Seminarului teologic din Blaj, Vasile Raţiu, profesorul Simion Bărnuţiu, vicarul Rodnei, Ioan Marian,<br />
vicarul Silvaniei, Al. Sterca Şuluţiu ş.a.<br />
Prezentul volum <strong>de</strong> documente este, aşadar, în măsură să ofere instrumentul necesar unei<br />
reinterpretări cât mai obiective a aşa-numitului proces lemenian, cunoscut în istoriografia epocii şi<br />
sub <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> „procesul secolului”. Se impune precizat faptul că lucrarea <strong>de</strong> faţă are meritul nu<br />
doar <strong>de</strong> a fi o excelentă ediţie critică <strong>de</strong> documente, dar, mai mult, ea îşi propune ca prin piesele<br />
documentare pe care le conţine să facă lumină într-unul dintre cele mai controversate subiecte<br />
istoriografice din istoria Transilvaniei.<br />
Procesul lemenian a fost rezultatul tensiunii şi al frământărilor sociale şi i<strong>de</strong>ologice care<br />
mocneau în interiorul societăţii româneşti transilvănene în <strong>de</strong>ceniul prepaşoptist; el a scos la iveală<br />
diferen<strong>de</strong>le existente chiar şi în sânul aceleiaşi elite, respectiv al celei ecleziastice greco-catolice, a<br />
fost momentul culminant care a împărţit intelectualitatea „unită” în două grupări, pe care nu dorim să<br />
le catalogăm, <strong>de</strong> aceea ne rezumăm doar a le menţiona. Ele au rămas cunoscute în istorie după numele<br />
li<strong>de</strong>rilor în jurul cărora s-au format: respectiv, gruparea episcopului Ioan Lemeni şi gruparea din jurul<br />
profesorului Simion Bărnuţiu.<br />
Simpla lectură a documentelor din volumul <strong>de</strong> faţă, aşa cum lasă şi editoarea a se înţelege, face<br />
posibilă <strong>de</strong>rularea în faţa ochilor cititorului a intrigilor şi picanteriilor, „<strong>de</strong>mne <strong>de</strong> o telenovelă din<br />
zilele noastre”, care au provocat cel mai mare scandal al secolului XIX între românii uniţi. Acel<br />
scandal ce a zguduit din temelii liniştea celui mai important centru cultural-religios al românilor<br />
greco-catolici din Transilvania şi care este cunoscut până astăzi sub <strong>de</strong>numirea generică <strong>de</strong> „procesul<br />
lemenian”.<br />
Pe lângă toate meritele mai sus amintite, cartea Danielei Deteşan îl are şi pe acela <strong>de</strong> a reuşi să<br />
câştige aprecierea cititorului şi pentru obiectivitatea sa. Autoarea lucrării prezente pune la dispoziţia<br />
celor interesaţi <strong>de</strong> acest subiect ambele versiuni, atât ale acuzaţilor, cât şi ale acuzatorilor, repartizând<br />
aproximativ egal în volum pon<strong>de</strong>rea documentelor care reflectă cele două poziţii. Cercetătoarea şi-a<br />
propus doar să înfăţişeze acele documente reprezentative pentru frământările timpului, în măsură să<br />
vorbească singure <strong>de</strong>spre ceea ce s-a întâmplat la Blaj cu câţiva ani înaintea revoluţiei paşoptiste.<br />
Cititorul se află, aşadar, în situaţia <strong>de</strong> a-şi forma singur opinii veridice asupra subiectului, printr-o<br />
lectură atentă şi o interperetare obiectivă a evenimentelor, aşa cum au fost şi s-au păstrat ele, prin<br />
intermediul surselor documentare expuse în prezentul volum.<br />
În mod indiscutabil, ediţia <strong>de</strong> documente propusă <strong>de</strong> dr. Daniela Deteşan reprezintă un<br />
instrument <strong>de</strong> lucru imposibil <strong>de</strong> omis <strong>de</strong> acum înainte <strong>de</strong> către cercetătorii care vor intenţiona să<br />
studieze şi să înţeleagă realităţile istorice din prima jumătate a secolului al XIX-lea din Transilvania.<br />
Mirela Andrei<br />
Viorel FAUR, Românii din Crişana în evenimentele revoluţionare din anii<br />
1848-1849, vol. I (1848) – Studii, Ora<strong>de</strong>a, Edit. Universităţii din Ora<strong>de</strong>a,<br />
2005, 346 p.<br />
O nouă carte <strong>de</strong>spre „momentul ’48”... Cunoscând abun<strong>de</strong>nţa scrierilor privitoare la perioada<br />
respectivă, atât în istoriografia română, cât şi în cea europeană, ca şi varietatea perspectivelor din care<br />
au fost abordate evenimentele (interpretate în cheie pozitivistă, marxistă, naţionalistă sau ca sursă<br />
pentru istoria mentalităţilor), cititorul se poate întreaba dintru început: ce mai aduce nou „încă” o<br />
lucrare? În întâmpinarea acestei pertinente interogaţii vine prima dintre cele optsprezece cercetări care
648<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 26<br />
dau conţinut volumului, pe parcursul căreia o trecere în revistă a istoriografiei revoluţiei <strong>de</strong> la<br />
1848-1849 în zona Crişanei permite constatarea unui <strong>de</strong>zechilibru cantitativ şi calitativ între atenţia<br />
acordată <strong>de</strong> istorici acestui spaţiu şi cea <strong>de</strong> care au beneficiat alte zone, în special Ar<strong>de</strong>alul.<br />
Deşi lucrarea se prezintă sub forma unei colecţii <strong>de</strong> studii, titlurile sunt ordonate cronologic şi<br />
pe cât posibil tematic, principala lor caracteristică fiind complementaritatea; acest fapt le conferă un<br />
binevenit aspect unitar: înalte feţe bisericeşti şi figuri <strong>de</strong> reprezentanţi politici ai românilor, preoţi<br />
rurali, tineri entuziaşti a<strong>de</strong>renţi la i<strong>de</strong>ile revoluţionare, orăşeni şi ţărani, sprijinitori ai revoluţiei<br />
maghiare şi a<strong>de</strong>pţi ai programului <strong>de</strong> la Blaj, agenţi maghiari şi „oamenii” lui Avram Iancu, cu toţii<br />
prinşi în fluxul evenimentelor, dau posibilitatea cititorului să <strong>de</strong>scopere o lume căreia Revoluţia i-a<br />
oferit un bun prilej <strong>de</strong> a-şi manifesta expectanţele. Speranţele generate <strong>de</strong> turnura evenimentelor, în<br />
prima parte a anului 1848, îi <strong>de</strong>termină pe preoţi să polemizeze cu episcopul şi chiar să i se opună, pe<br />
ţărani să refuze în<strong>de</strong>plinirea sarcinilor urbariale, pe numeroşi greco-catolici să revină la ortodoxie. În<br />
plan politic, unii ambiţioşi, precum Ioan Dragoş, tind să se afirme în contextul general al presiunii<br />
guvernamentale, manifestată în forme violente pe perioada alegerilor.<br />
Ceea ce autorul încearcă să evi<strong>de</strong>nţieze, cu argumente <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> soli<strong>de</strong>, este că 1848 a însemnat<br />
pentru românii din Crişana momentul manifestării unor adânci cezuri. Pe <strong>de</strong> o parte, vârfurile elitei<br />
seduse <strong>de</strong> i<strong>de</strong>alurile sau <strong>de</strong> perspectivele Revoluţiei maghiare sprijină guvernul <strong>de</strong> la Budapesta. Pe <strong>de</strong><br />
altă parte, elita rurală (în mare măsură clerici), parţial din spirit <strong>de</strong> frondă faţă <strong>de</strong> conducerea<br />
Episcopiei unite <strong>de</strong> Ora<strong>de</strong>a, parţial datorită credinţei sincere în alte i<strong>de</strong>aluri <strong>de</strong>cât cele maghiare,<br />
preferă să manifeste o atitudine mai apropiată <strong>de</strong> cea a transilvănenilor. Marea masă a ţăranilor,<br />
simţindu-se înşelaţi prin prelungirea termenelor <strong>de</strong> aplicare a legislaţiei <strong>de</strong> abolire a iobăgiei, aflaţi<br />
sub directa influenţă a elitei rurale şi sub spectrul ameninţător al înrolării forţate, <strong>de</strong>zvoltă,<br />
bineînţeles, o atitudine ostilă faţă <strong>de</strong> administraţie.<br />
Suprapunând acestei lumi, caracterizată <strong>de</strong>opotrivă <strong>de</strong> angoasă şi speranţă, presiunile politice,<br />
juridice şi militare ale guvernului revoluţionar maghiar, <strong>de</strong>taliate în câteva dintre studii, V. Faur<br />
conturează imaginea comunităţii româneşti din Crişana şi a atitudinilor pe care aceasta le-a <strong>de</strong>zvoltat<br />
înainte <strong>de</strong> izbucnirea războiului civil din toamna anului 1848. Consistenţa şi coerenţa acestui prim<br />
volum ne <strong>de</strong>termină să cre<strong>de</strong>m că, împreună cu cele ce îi vor urma, îşi va în<strong>de</strong>plini cu succes menirea<br />
<strong>de</strong> a reprezenta o bază <strong>de</strong> plecare pentru studierea evenimentelor din „părţile vestice” în tumultuoşii<br />
ani <strong>de</strong> la mijlocul secolului al XIX-lea.<br />
Vlad Popovici<br />
Liviu BOTEZAN, Participarea ţărănimii din Transilvania, Banat, Crişana şi<br />
Maramureş la revoluţie în primăvara anului 1848 pentru <strong>de</strong>sfiinţarea<br />
iobăgiei, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2006, 739 p.<br />
Avem în faţă o carte grea, la propriu şi la figurat. La propriu pentru că adună 700 pagini <strong>de</strong><br />
text şi 40 pagini <strong>de</strong> indici (<strong>de</strong> nume şi locuri). La figurat pentru că ea cuprin<strong>de</strong> un material <strong>de</strong>ns,<br />
aproape apăsător, <strong>de</strong> informaţie istorică pură, pozitivistă. Se poate caracteriza această carte,<br />
extrapolând afirmaţiile lui David Prodan cu privire la Iobăgia în Transilvania: „Ea nu e o lucrare <strong>de</strong><br />
lectură. E o lucrare <strong>de</strong> documentare, o lucrare <strong>de</strong> referinţă. Prin firea lucrurilor, o lucrare condamnată<br />
la ‘factologie’” (David Prodan, Iobăgia în Transilvania, vol. I Supuşii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi<br />
Enciclopedică, 1986, p. V.)<br />
Cartea semnată <strong>de</strong> Liviu Botezan poate fi consi<strong>de</strong>rată o continuare şi o încheiere a Iobăgiei în<br />
Transilvania, care merge până la <strong>de</strong>sfiinţarea acesteia. De altfel, referindu-se nu la studii, ci la sinteze<br />
mari, Liviu Botezan recunoaşte: „În ceea ce priveşte problema <strong>de</strong>sfiinţării iobăgiei, istoricii din a<br />
doua jumătate a secolului al XIX-lea şi din veacul următor o neglijează pur şi simplu, cu excepţia<br />
aca<strong>de</strong>micianului D. Prodan” (p. 697). Autorul se referă la istoricii <strong>de</strong> limbă română. De asemenea,<br />
volumul este o replică şi o completare documentară a lucrării lui Trocsány Zsolt, din 1956, relativă la<br />
ţărănimea din Transilvania în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
27 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 649<br />
Volumul cuprin<strong>de</strong> trei părţi. Prima parte, <strong>de</strong>-a lungul a două sute <strong>de</strong> pagini, reflectă<br />
antece<strong>de</strong>ntele participării ţărănimii aservite la revoluţie. Temeinic structurată, această parte<br />
înfăţişează: evoluţia proprietăţii feudale şi situaţia ţărănimii aservite din secolul al XVI-lea, <strong>de</strong> la<br />
1526, până în prima jumătate a secolului al XIX-lea; evoluţia instituţiilor nobiliare; formele <strong>de</strong><br />
manifestare a nemulţumirilor ţăranilor aserviţi împotriva <strong>de</strong>posedărilor <strong>de</strong> pământuri urbariale şi a<br />
obligaţiilor iobăgeşti; în fine, conscripţia czirákyană din 1819-1820 şi legea urbarială <strong>de</strong>zbătută <strong>de</strong><br />
dieta ar<strong>de</strong>leană din 1847. Analiza este <strong>de</strong>falcată pe zone distincte: Banat şi Crişana – organizate ca<br />
paşalâcuri cu sediul la Timişoara şi Lipova (între 1551-1718), precum şi la Ora<strong>de</strong>a (1660-1699), apoi<br />
<strong>de</strong> la 1790 încorporate coroanei ungare; principatul autonom al Transilvaniei sub suzeranitate<br />
otomană cu comitatele sale nobiliare, precum şi cu scaunele săseşti şi secuieşti.<br />
Partea a doua, cea care dă titlul cărţii, tratează în circa 330 pagini: obiectivele şi formele <strong>de</strong><br />
manifestare a mişcărilor ţărăneşti din primăvara lui 1848, <strong>de</strong>sfiinţarea iobăgiei şi caracteristicile<br />
frământărilor ţărăneşti în Banat, Crişana, Maramureş, apoi în Partium şi în Transilvania, respectiv în<br />
comitate şi în scaunele secuieşti şi săseşti. Cele două momente-jalon sunt 18 martie 1848, data<br />
proclamării <strong>de</strong>sfiinţării iobăgiei <strong>de</strong> către dieta <strong>de</strong> la Bratislava, şi 18 iunie 1848, emiterea legii<br />
urbariale <strong>de</strong> către dieta <strong>de</strong> la Cluj.<br />
Partea a treia, cuprinzând 200 <strong>de</strong> pagini <strong>de</strong> interpretare, analizează iniţiativele nobilimii pentru<br />
a-şi păstra puterea economică şi politică în primele luni ale revoluţiei paşoptiste, <strong>de</strong>zbate pe larg<br />
însemnătatea practică a legiferării <strong>de</strong>sfiinţării iobăgiei în Transilvania şi conţine consistente concluzii<br />
finale.<br />
Cât <strong>de</strong> importantă a fost transformarea <strong>de</strong>terminată <strong>de</strong> legea urbarială o arată câteva cifre<br />
sumare. Dacă la 1821 (după conscripţia czirákyană) 60% din populaţia Transilvaniei era formată din<br />
iobagi şi jeleri, mai precis în comitate ţăranii <strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţi constituiau 83% din populaţie, în Partium<br />
78%, în scaunele secuieşti 53%, iar pe Pământul Săsesc 18,5%, toate robotele urbariale, taxele<br />
băneşti, zeciuielile s-au abolit, posesiunile urbariale expropriate s-au transformat în datorii <strong>de</strong> stat, în<br />
urma legiferării <strong>de</strong>sfiinţării iobăgiei la 1848, realitate consfinţită şi completată prin patentele<br />
imperiale din 1853 şi 1854, odată cu eliberarea ultimei categorii a jelerilor alodiali şi curiali.<br />
În chip <strong>de</strong> concluzie, remarc următoarele:<br />
a) Avem <strong>de</strong>-a face cu un subiect <strong>de</strong> istorie socială, care astăzi a căzut total în disgraţie. Practic,<br />
la momentul actual, cartea cercetătorului Liviu Botezan este cea mai recentă şi singura monografie<br />
solidă a temei. Previzibil este şi faptul că ea nu va fi urmată curând <strong>de</strong> o alta <strong>de</strong> anvergură<br />
asemănătoare. În aceste condiţii, volumul <strong>de</strong> faţă va rămâne unul imposibil <strong>de</strong> ignorat <strong>de</strong> către<br />
cercetătorii <strong>de</strong> azi şi <strong>de</strong> mâine ai fenomenelor social-economice.<br />
b) Atrag atenţia în mod pozitiv asupra valorificării masive, în acest op, a documentelor<br />
publicate în primele VII volume editate în Colecţia 1848 a <strong>Institutul</strong>ui nostru. Autorul susţine chiar<br />
că, „în proporţie <strong>de</strong> peste 80% elaborarea lui [a volumului <strong>de</strong> faţă] se bazează pe documentele<br />
cuprinse în colecţie” (p. 7). Un astfel <strong>de</strong> <strong>de</strong>mers este <strong>de</strong> bun augur sau nu? Consi<strong>de</strong>r că da. Aduc drept<br />
argument pilda recentului volum <strong>de</strong> peste o mie <strong>de</strong> pagini, Az 1848-1849. évi elsö népképviseleti<br />
országgyülés történeti almanachja, Magyar Országgyülés, Budapesta, 2002, în care pentru creionarea<br />
activităţii <strong>de</strong>putaţilor participanţi la dieta ungară <strong>de</strong> la Pesta <strong>de</strong>schisă în vara lui 1848 se valorifică<br />
exhaustiv protocoalele şedinţelor dietale. Acelaşi rol, <strong>de</strong> bază a argumentării, îl joacă şi documentele<br />
preluate din culegerea noastră paşoptistă în cartea lui Liviu Botezan, o mostră <strong>de</strong> cercetare aplicată.<br />
Metoda a fost utilizată şi anterior <strong>de</strong> istorici precum Silviu Dragomir, Ştefan Meteş, David Prodan, iar<br />
eu o văd ca pe un imbold pentru noi, cei care în majoritate suntem angajaţi în programe <strong>de</strong> editare a<br />
documentelor, <strong>de</strong> a lua serios în exploatare şi în prelucrare această mină <strong>de</strong> aur, pe care tot noi o<br />
aducem la lumină: documentul. Se mai poate adăuga că, dacă nu facem noi acest lucru, îl vor face<br />
alţii, pe baza documentelor editate <strong>de</strong> noi.<br />
Ela Cosma
650<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 28<br />
Biografii paşoptiste. Culegere <strong>de</strong> studii, coord. Gelu Neamţu, Bucureşti, Edit.<br />
Aca<strong>de</strong>miei, 2005, 207 p.<br />
Volumul reprezintă începutul unui proiect mai amplu al echipei <strong>de</strong> cercetare <strong>de</strong> la <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong><br />
<strong>Istorie</strong> „George Bariţiu” care se ocupă cu restituirea documentară, în manieră exhaustivă, a<br />
evenimentelor revoluţionare din Transilvania <strong>de</strong> la 1848-1849. După <strong>de</strong>cenii <strong>de</strong> muncă asiduă a mai<br />
multor generaţii <strong>de</strong> istorici, uneori în împrejurări nu tocmai favorabile, s-au reuşit publicarea a şapte<br />
volume din colecţia Documente privind revoluţia <strong>de</strong> la 1848 în Ţările Române, seria C. Transilvania<br />
şi pregătirea pentru tipar a celui <strong>de</strong>-al optulea volum, ce reconstituie evenimentele <strong>de</strong> la sfârşitul lunii<br />
iunie 1848. Vor urma, dacă împrejurările o vor permite, şi alte volume care vor releva a<strong>de</strong>vărata<br />
complexitate a fenomenului revoluţionar transilvan <strong>de</strong> la 1848-1849. Chiar dacă la nivel general<br />
evenimentele importante au fost reconstituite <strong>de</strong> istoriografia subiectului, există încă nenumărate<br />
documente care vin să nuanţeze datele realităţii, să îngăduie o privire obiectivă şi mai <strong>de</strong>taşată asupra<br />
evenimentelor <strong>de</strong> acum un veac şi jumătate.<br />
Dincolo <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ologii, principii şi programe revoluţionare, se cuvine recunoscut faptul că rolul<br />
fundamental în revoluţie l-au avut cei care au animat-o şi i-au dat viaţă, fie ei li<strong>de</strong>rii din prima linie,<br />
fie masele anonime, chemate să legitimeze acţiunile acestora. Toţi, <strong>de</strong>opotrivă, merită a fi rememoraţi<br />
<strong>de</strong> istorie şi <strong>de</strong> memoria colectivă.<br />
Culegerea <strong>de</strong> studii pe care o prezentăm, în aceste succinte note, se înscrie şi ea în acest efort,<br />
căruia i se <strong>de</strong>dică istoricii clujeni preocupaţi <strong>de</strong> editarea volumelor <strong>de</strong> documente sus-amintite. Cele<br />
opt studii, inegale ca întin<strong>de</strong>re, cuprinse în mai bine <strong>de</strong> 200 <strong>de</strong> pagini, îşi propun să reconstituie câteva<br />
biografii <strong>de</strong> revoluţionari, i<strong>de</strong>i şi crezuri ale unor personaje <strong>de</strong> excepţie, precum: Alexandru Papiu<br />
Ilarian, Eftimie Murgu, Dimitrie Moldovan, Timotei Cipariu, Franz von Salmen, Joseph Benignivon<br />
Mil<strong>de</strong>nberg, Joseph Be<strong>de</strong>us von Scharberg, Eugen von Fre<strong>de</strong>nfels, etc. Avem <strong>de</strong>-a face cu interpretări<br />
documentare şi istoriografice <strong>de</strong> ţinută ştiinţifică, ale unor specialişti consacraţi ai subiectului, rezultat<br />
al unor preocupări în<strong>de</strong>lungi şi serioase.<br />
Primul studiu semnat <strong>de</strong> Ioan Chindriş expune, într-o viziune originală, concepţia i<strong>de</strong>ologică<br />
şi, ca <strong>de</strong>rivat al acesteia, pe cea politică a lui Alexandru Papiu Ilarian. Autorul subliniază faptul că, în<br />
ciuda numeroaselor contribuţii la cunoaşterea vieţii şi activităţii marelui paşoptist ar<strong>de</strong>lean, nu există<br />
încă o privire monografică asupra i<strong>de</strong>ologiei profesate <strong>de</strong> acesta. O apreciere sintetică ar fi în măsură<br />
să releve aportul substanţial al lui Ilarian la configurarea paşoptismului transilvan. Ca atare, întregul<br />
eseu este centrat pe recuperarea, dintr-un complex peisaj <strong>de</strong> fapte şi i<strong>de</strong>i, a zestrei i<strong>de</strong>ologice pe care<br />
acesta o propune şi care poate <strong>de</strong>fini, într-un fel sau altul, esenţa profilului politic al generaţiei<br />
paşoptiste ar<strong>de</strong>lene.<br />
La rândul său, Gelu Neamţu abor<strong>de</strong>ază câteva repere din biografia lui Simion Balint, pe care îl<br />
aflăm angajat încă din martie 1848 în mobilizarea românilor, în ve<strong>de</strong>rea precizării unei poziţii<br />
coerente faţă <strong>de</strong> programul revoluţiei maghiare. Eseul relevă noi dimensiuni ale începuturilor<br />
revoluţiei transilvănene şi rolul <strong>de</strong>osebit jucat încă din primele zile <strong>de</strong> li<strong>de</strong>rii românilor, între care<br />
Ioan Buteanu, Simion Balint şi Avram Iancu.<br />
Studiul semnat <strong>de</strong> Liviu şi Ioana Botezan reconstituie traiectoria revoluţionară a lui Timotei<br />
Cipariu, relevând o personalitate <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> activă ce şi-a servit naţiunea cu <strong>de</strong>votament şi<br />
pragmatism. Dacă la începutul revoluţiei avea o orientare mo<strong>de</strong>rată, înclinată spre compromis cu<br />
li<strong>de</strong>rii revoluţiei maghiare, când s-a convins <strong>de</strong> radicalismul atitudinii lor exclusiviste şi<br />
ireconciliabile, s-a orientat spre programul parti<strong>de</strong>i naţionale româneşti. Îl găsim şi la Viena ca<br />
membru al <strong>de</strong>legaţiei <strong>de</strong> la Blaj pentru a obţine din partea împăratului aprobarea programului<br />
românesc. Întorsătura pe care au luat-o evenimentele din primăvara şi vara anului 1849 l-a <strong>de</strong>terminat<br />
pe Cipariu să se retragă, pentru moment, fără a renunţa la principiile profesate.<br />
Un alt revoluţionar <strong>de</strong> prim rang ce a marcat evenimentele revoluţionare din Banat, şi nu<br />
numai, a fost Eftimie Murgu. Câteva din trăsăturile şi atitudinile sale sunt restituite într-o manieră<br />
foarte succintă, dar originală, <strong>de</strong> către Varga Attila. Avem în prim-plan, <strong>de</strong> data aceasta, evenimentele<br />
şi starea <strong>de</strong> spirit care au precedat <strong>de</strong>clanşarea evenimentelor revoluţionare în Banat şi care <strong>de</strong>zvăluie
29 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 651<br />
o realitate complexă, a<strong>de</strong>sea incertă şi contradictorie, ca şi personalităţile care au conturat-o. Toate la<br />
un loc probează i<strong>de</strong>ea că revoluţia nu reprezintă doar discursuri, programe şi li<strong>de</strong>ri, ci şi necesara doză<br />
<strong>de</strong> contagiune mentală şi <strong>de</strong> iraţional, care vin să legitimeze atitudini şi percepţii ale celuilalt şi, nu în<br />
ultimul rând, revoluţia ca eveniment, dublată <strong>de</strong> un discurs <strong>de</strong>spre revoluţie.<br />
Un alt li<strong>de</strong>r revoluţionar român <strong>de</strong> marcă a fost Dimitrie Moldovan, unul dintre puţinii li<strong>de</strong>ri<br />
români pe care îi găsim ulterior în rândurile înalţilor funcţionari în întregul <strong>de</strong>ceniu neoabsolutist şi în<br />
perioada liberală. Eseul lui Liviu Botezan reconstituie, la nivel evenimenţial şi faptic, traseul politic al<br />
acestuia, fără a omite însă evi<strong>de</strong>nţierea resorturilor şi motivaţiilor care l-au ghidat. Astfel, reiese în<br />
mod clar că, pentru Dimitrie Moldovan, i<strong>de</strong>ea colaborării cu Viena era una din raţiunile fundamentale<br />
ale revoluţiei româneşti, <strong>de</strong> la care nu a abdicat nici în condiţiile <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> dificile ale războiului<br />
civil, când a probat calităţile unui veritabil li<strong>de</strong>r naţional, laolaltă cu <strong>de</strong>votamentul şi onestitatea unui<br />
a<strong>de</strong>vărat ofiţer.<br />
Pe <strong>de</strong> altă parte, Stelian Mândruţ ne <strong>de</strong>scrie, într-un elevat studiu, modul în care a fost perceput<br />
Nicolae Bălcescu, în istoriografia maghiară, luând ca studiu <strong>de</strong> caz un istoric maghiar în<strong>de</strong>lung<br />
preocupat <strong>de</strong> viaţa şi opera revoluţionarului român, I. Tóth Zoltán. Cazul istoricului maghiar<br />
ilustrează un efort şi un exemplu <strong>de</strong> acceptare şi înţelegere a coexistenţei reciproce între români şi<br />
maghiari şi relevă modul în care istoria şi practicienii ei pot contribui la apropierea şi concilierea<br />
dintre naţiuni.<br />
Cum este şi firesc, din volum nu lipsesc nici personalităţile săseşti ale revoluţiei ar<strong>de</strong>lene,<br />
ilustrate prin patru studii <strong>de</strong> caz <strong>de</strong> către Ela Cosma. Deşi nu sunt „revoluţionari” în a<strong>de</strong>văratul sens al<br />
cuvântului, orientarea lor fermă pro-imperială şi atitudinea <strong>de</strong> respingere a uniunii Transilvaniei cu<br />
Ungaria au condus la conflictul <strong>de</strong>schis cu guvernul revoluţionar maghiar.<br />
Autoarea redă, cu multă acribie, profilurile intelectuale şi rolul acestor personaje în contextul<br />
vremii, încadrabile în galeria celor mai semnificative personalităţi ale saşilor transilvăneni din veacul<br />
al XIX-lea.<br />
Nu în ultimul rând, printre biografiile paşoptiste, îşi fac loc şi cazurile unor artişti precum<br />
pictorii B. Iscovescu şi I. Negulici, care au imortalizat câţiva eroi ar<strong>de</strong>leni ai revoluţiei, orientând<br />
portretistica românească spre mo<strong>de</strong>rnitate. Autoarea conchi<strong>de</strong> că generaţia unionistă şi, am adăuga<br />
noi, multe alte generaţii ulterioare îşi află reperele educaţiei patriotice în lecţia preliminară pe care au<br />
oferit-o aceşti artişti <strong>de</strong> la 1848, autorii unei arte programatice, impregnate <strong>de</strong> patos romantic şi<br />
luciditate realistă.<br />
Desigur, galeria biografiilor paşoptiste nu se opreşte aici. Vor urma alte volume care să re<strong>de</strong>a<br />
vieţile şi acţiunile altor protagonişti paşoptişti, în intenţia unei restituiri obiective şi <strong>de</strong> substanţă a<br />
fenomenului paşoptist transilvan, fapt pe care îl nădăjduim concretizat cât mai curând.<br />
Iosif Marin Balog<br />
Dumitru SUCIU (coord.), Alexandru MORARU, Flaviu VIDA, Cosmin<br />
COSMUŢA, Crâmpeie din istoria Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania<br />
– Eparhia Sibiului către Protopopiatul Solnoc II – Corespon<strong>de</strong>nţă (1 octombrie<br />
1845 – 20 <strong>de</strong>cembrie 1874), vol. I, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană,<br />
2006, 495 p.<br />
O salutară imersiune în microistorie poate fi consi<strong>de</strong>rat efortul recuperator al colectivului<br />
condus <strong>de</strong> istoricul D. Suciu, concretizat într-un prim volum, conţinând 369 <strong>de</strong> documente –<br />
corespon<strong>de</strong>nţa între Eparhia Sibiului şi Protopopiatul Solnoc II. Actele, acoperind aproape trei <strong>de</strong>cenii<br />
din activitatea circumscripţiei ecleziastice, lasă să se întrevadă dinamismul unei lumi marcate <strong>de</strong><br />
nevoi materiale, <strong>de</strong> complexitatea relaţiilor interetnice şi interconfesionale, <strong>de</strong> presiuni politice şi<br />
administrative, precum şi relaţia acesteia cu mo<strong>de</strong>rnitatea.
652<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 30<br />
Ies în evi<strong>de</strong>nţă, în planul vieţii bisericeşti, strădaniile <strong>de</strong> creare a unui cadru instituţional la<br />
nivel local (fonduri parohiale), chestiunea presantă a trecerilor interconfesionale şi, nu în ultimul rând,<br />
disensiunile ce apar, la numirea unor preoţi, între comunitate (sau o parte a ei) şi autoritatea<br />
bisericească. Citite în cheia relaţiilor centru-periferie, aceste aspecte ale cotidianului <strong>de</strong> acum un veac<br />
şi jumătate permit cercetătorului să evalueze capacitatea reală a scaunului episcopal <strong>de</strong> a reglementa<br />
viaţa credincioşilor şi <strong>de</strong> a-şi impune autoritatea. Remarcând, cu titlu <strong>de</strong> exemplu, refuzul hotărât al<br />
ierarhului Andrei Şaguna, în anul 1859, <strong>de</strong> a accepta o masivă trecere la ortodoxie în schimbul<br />
pregătirii şi hirotonirii ca preot al noii comunităţi a unui protejat local (p. 46-47), precum şi evoluţia<br />
generală a comunicării cu <strong>de</strong>ţinătorii funcţiei <strong>de</strong> protopop, putem afirma că sensul acestor relaţii a fost<br />
<strong>de</strong> întărire a autorităţii scaunului episcopal, pe măsură ce vechile habitudini erau abandonate, <strong>de</strong><br />
bunăvoie sau prin persuasiunea centrului <strong>de</strong> la Sibiu.<br />
O altă dimensiune evi<strong>de</strong>nţiată în documente este cea a învăţământului. Problemele privind<br />
finanţarea, frecvenţa, concurenţa interconfesională şi împărţirea şcolilor între greco-catolici şi<br />
ortodocşi, în special cazul particular al şcolii principale greco-catolice din Lăpuşul Unguresc, fac<br />
obiectul unui segment consistent din actele publicate. Trebuie menţionată <strong>de</strong> asemenea colaborarea<br />
dintre biserică şi administraţie în implementarea reformelor mo<strong>de</strong>rnizatoare şi culegerea datelor<br />
statistice necesare autorităţii centrale laice. Nu în ultimul rând, surprin<strong>de</strong>rea a numeroase aspecte <strong>de</strong><br />
viaţă cotidiană rurală <strong>de</strong> la mijlocul secolului al XIX-lea face din lucrare o sursă utilă şi pentru<br />
cercetatorii orientaţi spre alte domenii <strong>de</strong>cât istoria bisericii.<br />
Beneficiind <strong>de</strong> o prezentare conformă rigorilor ştiinţifice, incluzând aici un studiu introductiv,<br />
lista regestelor, consistente note explicative şi indicii antroponimic şi toponimic, acest prim volum al<br />
unei serii care merită continuată se înscrie cu succes în lista aporturilor istoricilor clujeni <strong>de</strong><br />
recuperare documentară a Transilvaniei secolului al XIX-lea. Atragem însă atenţia asupra unei<br />
importante erori <strong>de</strong> traducere care s-a strecurat în textul rezumatului în limba engleză (p. 468-470):<br />
termenul „District of Archbishop” nu echivalează, în nici un caz, cu „protopopiat”, astfel că un<br />
virtual cititor <strong>de</strong> limbă engleză, nefamiliarizat cu realităţile locale, poate înţelege foarte uşor că<br />
districtul Solnoc II ar fi unul <strong>de</strong> rang mitropolitan.<br />
Vlad Popovici<br />
Simion RETEGAN, Parohii, biserici şi preoţi greco-catolici din Transilvania la<br />
mijlocul secolului al XIX-lea, 1849-1875, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut,<br />
2006, 482 p.<br />
Documentele prezentate <strong>de</strong> autor în volumul <strong>de</strong> faţă înfăţişează fragmente ale unei istorii a<br />
lumii rurale, aparent imobilă, dar care, privită dinspre interior, <strong>de</strong>notă o realitate dinamică, supusă<br />
unor permanente transformări, mai ales în <strong>de</strong>ceniile post-paşoptiste. Chiar dacă, stricto senso,<br />
documentele reconstituie o sumă <strong>de</strong> realităţi trecute legate direct <strong>de</strong> viaţa bisericii greco-catolice în<br />
interacţiunile reciproce ale acesteia cu comunitatea, ele sunt <strong>de</strong>opotrivă <strong>de</strong> însemnate pentru<br />
investigarea, în ansamblu, a trecutului lumii rurale transilvane, dacă ţinem cont că, în covârşitoarea sa<br />
majoritate, această lume s-a exprimat prin intermediul bisericilor şi instituţiilor acestora. De o<br />
diversitate excepţională, aceste documente elaborate la nivel bisericesc, oricare ar fi el, reprezintă, cel<br />
puţin în cazul Transilvaniei, surse <strong>de</strong> primă importanţă în reconstituirea unor conexiuni pe care<br />
altminteri această lume covârşitoare ca pon<strong>de</strong>re în ansamblul societăţii, dar discretă în exprimare, cu<br />
greu la poate revela.<br />
Cele 420 <strong>de</strong> documente publicate aici provin din arhivele ecleziastice ale diecezelor Gherlei,<br />
Blajului şi, parţial, a Lugojului şi sunt ordonate după criteriul cronologic. Sub aspect tematic, editorul<br />
distinge, într-un consistent studiu introductiv, cel puţin cinci categorii <strong>de</strong> documente: acte <strong>de</strong> donaţie,<br />
acte cu caracter bilateral (contracte, acorduri „păci”), plângeri parohiale, documente care relevă<br />
aspecte ale mentalului colectiv, imaginarului social şi chiar ale psihozelor individuale şi colective care<br />
caracterizau epoca.
31 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 653<br />
Categoria actelor <strong>de</strong> donaţie, individuale sau colective, evi<strong>de</strong>nţiază efortul comunităţilor <strong>de</strong> a<br />
sprijini material biserica, într-un context economic nou, <strong>de</strong> reaşezare a comunităţilor ieşite din<br />
iobăgie, fapt ce atestă o tendinţă <strong>de</strong> <strong>de</strong>stin<strong>de</strong>re, dar şi un nivel al realităţii materiale care nu rareori<br />
presupune pentru biserică sacrificii individuale şi colective, cu totul şi cu totul <strong>de</strong>osebite.<br />
De o mare diversitate sunt şi actele cu caracter bilateral, <strong>de</strong> la împrumuturile pe care parohiile<br />
le fac credincioşilor din banii <strong>de</strong> care dispun din lada bisericii (fapt seminficativ ce relevă articularea<br />
unui sistem <strong>de</strong> credit rural înainte <strong>de</strong> apariţia băncilor), la aren<strong>de</strong>, tocmeli pentru edificarea <strong>de</strong> biserici<br />
şi case parohiale, contracte cu învăţătorii pentru asigurarea unui nivel minim al instrucţiei elementare,<br />
în condiţiile unei slabe implicări financiare a statului în acest sens. La fel, multe sunt documentele<br />
prin care preoţilor li se stabilesc în <strong>de</strong>taliu şi cât se poate <strong>de</strong> clar porţiile canonice.<br />
O altă categorie <strong>de</strong> documente prezente în volum sunt cele care reflectă relaţiile dintre parohii<br />
şi forurile mai înalte, o sumă întreagă <strong>de</strong> aspecte materiale şi spirituale ce jalonează aceste complicate<br />
relaţii. Toate pun în lumină o realitate, e drept încă timidă, dar favorizată <strong>de</strong> contextul propice al<br />
perioa<strong>de</strong>i neoabsolutiste şi semi-liberale a anilor ’60 în care comunităţile îşi edifică lăcaşuri <strong>de</strong> cult<br />
noi, impunătoare, a<strong>de</strong>sea cu grele sacrificii, care <strong>de</strong>notă mutaţii semnificative în lumea satului<br />
transilvan, vizibile şi <strong>de</strong> la acest nivel.<br />
Vorbind <strong>de</strong>spre o a patra categorie, ea este mai greu <strong>de</strong>taşabilă <strong>de</strong> celelalte, căci, în fond,<br />
aproape toate documentele pot fi privite drept piese care etalează, pe lângă aspectele concrete, laturile<br />
complexe ale mentalului colectiv pe care îl consi<strong>de</strong>răm în<strong>de</strong>obşte stabil şi rigid, dar care apare acum<br />
într-o evi<strong>de</strong>ntă restructurare în noul context postrevoluţionar. Dincolo <strong>de</strong> aspectele epatante ale<br />
formulelor <strong>de</strong> adresare, <strong>de</strong> smerenia reală sau afişată, lumea care se exprimă prin aceste documente<br />
încearcă să iasă în prim-plan, să-şi exteriorizeze dorinţele şi orizonturile <strong>de</strong> aşteptare prin a influenţa<br />
<strong>de</strong>ciziile mai-marilor, fie autorităţi laice sau bisericeşti. Cum altfel pot fi interpretate acţiunile acestor<br />
comunităţi care încearcă să afişeze o imagine a sărăciei, neputinţei şi neajutorării cu scopul <strong>de</strong> a<br />
obţine bunăvoinţă şi ajutorare?<br />
Avem, aşadar, <strong>de</strong>-a face cu un corpus <strong>de</strong> documente <strong>de</strong> o diversitate remarcabilă, reunite întrun<br />
volum rezultat din truda pasionantă dusă <strong>de</strong>-a lungul anilor <strong>de</strong> autor prin arhivele transilvănene,<br />
selectate şi prelucrate într-o manieră pe care mai tinerii istorici s-ar cuveni să o privească drept mo<strong>de</strong>l<br />
vrednic <strong>de</strong> urmat. Cum afirmam la început, documentele din volumul <strong>de</strong> faţă nu sunt doar mărturii ale<br />
trecutului bisericii greco-catolice, ci, asemeni celorlalte volume <strong>de</strong> documente editate <strong>de</strong> către Simion<br />
Retegan <strong>de</strong>-a lungul anilor, pot interesa pe toţi istoricii preocupaţi <strong>de</strong> complexa problematică a<br />
secolului al XIX-lea transilvan.<br />
Iosif Marin Balog<br />
Documente privind mişcarea naţională a românilor din Transilvania între<br />
1849-1918, vol. III, 30 iulie 1859 – 26 februarie 1861, ed. Simion Retegan,<br />
Dumitru Suciu, Loránd Mádly, Mirela Andrei. Colaborator: George<br />
Cipăianu, Bucureşti, Edit. Aca<strong>de</strong>miei Române, 2006, LVIII + 643 p.<br />
Cercetarea istorică aşa-zis „fundamentală”, adică publicarea <strong>de</strong> documente, rămâne un<br />
imperativ al istoriografiei contemporane româneşti. Aceasta cu atât mai mult cu cât arhivele din ţară<br />
şi din străinătate <strong>de</strong>ţin încă un volum imens <strong>de</strong> documente greu accesibile, dar esenţiale pentru<br />
restituirea onestă şi profesionistă a trecutului istoric.<br />
Consi<strong>de</strong>rată chiar şi <strong>de</strong> către practicanţii meseriei <strong>de</strong> istoric o întreprin<strong>de</strong>re excesiv <strong>de</strong><br />
riguroasă, a<strong>de</strong>sea chiar ingrată, publicarea <strong>de</strong> documente presupune, în împrejurările <strong>de</strong> faţă, un efort<br />
financiar <strong>de</strong>osebit şi mai ales unul <strong>de</strong> colaborare între specialişti şi <strong>de</strong> muncă în echipă, fără <strong>de</strong> care<br />
este extrem <strong>de</strong> dificilă asigurarea reuşitei în conformitate cu rigoarea pretinsă.<br />
Cel <strong>de</strong>-al treilea volum al colecţiei, apărut la foarte scurt timp după volumul al II-lea, vine să<br />
confirme afirmaţiile <strong>de</strong> mai sus. Avem în faţă rezultatul unei asemenea întreprin<strong>de</strong>ri a colectivului<br />
format din cercetătorii Simion Retegan, Dumitru Suciu, Loránd Mádly, Mirela Andrei <strong>de</strong> la <strong>Institutul</strong>
654<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 32<br />
<strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „George Bariţiu” din Cluj-Napoca, parte a unui vast proiect care îşi propune publicarea<br />
celor mai relevante documente care jalonează evoluţia spre mo<strong>de</strong>rnitate a societăţii transilvănene,<br />
într-un secol în care i<strong>de</strong>ologia naţională şi principiul naţionalităţilor au fost reperele doctrinare<br />
omniprezente.<br />
Dacă primele două volume, apărute în 1996, respectiv 2004, cuprind perioada revoluţionară şi<br />
cea absolutistă (8 august 1849-15 iulie 1859), cel <strong>de</strong>-al treilea acoperă o perioadă mult mai scurtă<br />
(30 iulie 1859 - 26 februarie 1861). Este, în comparaţie cu intervalul anterior, o perioadă <strong>de</strong> reaşezări<br />
politice şi administrative, care readuc la viaţă manifestările politice, confesionale şi şcolare ale<br />
românilor din Transilvania, cele dintâi serios obturate în <strong>de</strong>ceniul neoabsolutist. Noua atmosferă<br />
politică <strong>de</strong> la Viena, dominată <strong>de</strong> un proces <strong>de</strong> liberalizare şi reaşezare pe noi principii a edificiului<br />
politic al Monarhiei dunărene, aduce iar în prim-plan manifestările la nivelul provinciilor –<br />
concepţiile elitelor concretizându-se în reactivarea militantismului politic –, dar şi noul elan pentru<br />
şcoală şi biserică, ce se resimte pretutin<strong>de</strong>ni.<br />
Publicarea diplomei imperiale din 20 octombrie 1850 <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>a pentru români posibilitatea <strong>de</strong><br />
a-şi valorifica politic opţiunile şi programele. Dovadă stă seria <strong>de</strong> memorii înaintate Vienei care<br />
cuprind o gamă largă <strong>de</strong> probleme politice şi bisericeşti şi care dinamizează <strong>de</strong>opotrivă oraşele şi<br />
satele transilvănene. O ilustrează numărul mare <strong>de</strong> documente care se referă la aceste probleme şi<br />
care, <strong>de</strong>şi nu schimbă datele esenţiale ale temelor consacrate <strong>de</strong> istoriografie, vin să nuanţeze şi să<br />
completeze informaţia istorică cu material faptic <strong>de</strong> o <strong>de</strong>osebită însemnătate.<br />
Noul context politic <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>a pentru români şi posibilitatea <strong>de</strong> a-şi exprima poziţia la Viena,<br />
prin intermediul binecunoscutelor <strong>de</strong>legaţii, ale căror eforturi sunt ilustrate <strong>de</strong> zecile <strong>de</strong> documente,<br />
reunite în volumul menţionat. Acestea sintetizează şi concentrează problematica politică a<br />
momentului, <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> complexă, dar pentru prima dată cu un orizont <strong>de</strong> speranţe perceptibil. O<br />
dove<strong>de</strong>şte şi celebrul memoriu din 10 <strong>de</strong>cembrie 1861, tipărit la Viena, care sintetiza principalele<br />
cereri ale românilor din Transilvania şi va jalona acţiunea lor politică până la convocarea Dietei<br />
sibiene.<br />
Volumul se încheie cu publicarea diplomei constituţionale din 26 februarie 1861, a cărei efect<br />
a fost unul <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> important şi faţă <strong>de</strong> care poziţia românilor a fost extrem <strong>de</strong> coerentă şi <strong>de</strong><br />
energică.<br />
Din volum nu lipseşte nici imaginea vieţii religioase şi bisericeşti, cu realizările şi dificultăţile<br />
ei, fie că este vorba <strong>de</strong>spre greco-catolici, fie <strong>de</strong> ortodocşi, alături <strong>de</strong> problemele şcolare care revin în<br />
actualitate, pe măsură ce intervenţia statului în materie <strong>de</strong> politică şcolară cunoaşte acum o relaxare,<br />
în comparaţie cu perioada neoabsolutistă.<br />
Studiul introductiv, notele şi comentariile, redactarea riguroasă a textelor, fie că sunt <strong>de</strong> limbă<br />
română, germană sau maghiară, atestă valoarea ştiinţifică incontestabilă a volumului şi a autorilor<br />
acestuia. Se adaugă faptul că toate documentele <strong>de</strong> limbă maghiară sunt însoţite <strong>de</strong> traducerea în<br />
limba română, lărgind astfel accesibilitatea materialului publicat.<br />
Este meritul autorilor care, în mai puţin <strong>de</strong> un an, au înaintat spre tipărire inclusiv cel <strong>de</strong>-al IV-lea<br />
volum, fapt ce ple<strong>de</strong>ază pentru continuarea proiectului <strong>de</strong> editare a acestui corpus <strong>de</strong> documente,<br />
esenţial pentru istoriografie şi pentru reconstituirea veridică a trecutului. Graţie acribiei cu care sunt<br />
prelucrate documentele, precum şi datorită notelor, indicilor şi comentariilor, corpusul prezentat şi, <strong>de</strong><br />
altfel, întreaga colecţie pot fi consi<strong>de</strong>rate, pe bună dreptate, mo<strong>de</strong>le <strong>de</strong> referinţă în domeniu.<br />
Iosif Marin Balog<br />
Elena SIUPIUR, Intelectuali, elite, clase politice mo<strong>de</strong>rne în Sud-Estul european.<br />
Secolul XIX, Bucureşti, Edit. Domino, 2004, 308 p.<br />
Contribuţiile autoarei elaborate în spaţiu şi timp, <strong>de</strong>notând un veridic „pionierat” în abordarea,<br />
<strong>de</strong>loc lipsită <strong>de</strong> supraevaluări, a locului şi rolului intelectualilor şi elitelor în arealul sud-est european<br />
în veacul XIX, atrage după sine şi impune o necesară racordare comparatistă în plan conceptual-
33 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 655<br />
metodologic (<strong>de</strong>finiri şi precizări) la similare tratări în istoriografia statelor vecine ori ale celor din<br />
vestul continentului, cu privire la bogăţia <strong>de</strong> imagini, informaţii, simboluri şi ritualuri exprimate<br />
<strong>de</strong>spre sintagme precum funcţia şi puterea intelectualului „vin<strong>de</strong>cător <strong>de</strong> boli en<strong>de</strong>mice”. Tema<br />
„blamată” şi „ocultată” din motive lesne inteligibile cu câteva <strong>de</strong>cenii în urmă a fost impusă într-un<br />
plan <strong>de</strong> cercetare <strong>de</strong>finitiv instituţionalizat cu referire la viaţa intelectuală şi istoria i<strong>de</strong>ilor în zona<br />
menţionată chiar şi în titlul prezentei cărţi, conducând normal la i<strong>de</strong>ntificarea şi studierea<br />
intelectualului ca şi colectivitate socio-profesională, dar şi drept elită politică în<strong>de</strong>osebi în Balcanii<br />
secolului XIX.<br />
E. Siupiur nu tin<strong>de</strong> <strong>de</strong>loc să re<strong>de</strong>finească, preliminar, statutul iniţial <strong>de</strong>ţinut <strong>de</strong> către<br />
intelectual/i, ci încearcă cu succes să motiveze, legic şi logic, anumite dimensiuni caracteristice ale<br />
existenţei <strong>de</strong> sine stătătoare şi ale evoluţiei intrinseci a tipologiei respective în regiunea strict<br />
<strong>de</strong>limitată spaţial şi temporal. Tentativa proprie unor cezuri în <strong>de</strong>zvoltarea scrisului istoric românesc<br />
se centrează acum, în mod firesc, pe însăşi formarea unei atari categorii socio-profesionale şi elitare,<br />
fără să se omită sublinierea prezenţei colective şi singulare a funcţiei în<strong>de</strong>plinite şi a rolului conştient<br />
asumat. Procesul real <strong>de</strong> prefacere într-un dublu ori triplu sens tradiţional, istoric, local, este<br />
parcimonios urmărit până la zi odată cu inclu<strong>de</strong>rea locului/rolului social şi funcţia politică<br />
augmentativă în timpul istoric a<strong>de</strong>cvat. Mai ales datorită faptului că mo<strong>de</strong>rnitatea se resimte şi<br />
realizează prin totala <strong>de</strong>barasare <strong>de</strong> tradiţie în situaţia vieţii intelectuale şi a tipologiei respective,<br />
fundamentată precumpănitor acum pe alte noi şi cognoscibile dimensiuni. Semnatara explicitează<br />
acrib şi prob fenomenul <strong>de</strong>venirii mo<strong>de</strong>lului ca şi categorie socială din perspectiva structurii socioprofesionale<br />
proprii, dar şi a funcţiilor socio-politice acceptate/adoptate în palierul societăţilor<br />
fiinţând zonal în răstimpul temporal subliniat din <strong>de</strong>but. Inserţia politică gradată însumează tocmai<br />
factorul esenţial acceptat în procesul <strong>de</strong> renaştere, <strong>de</strong> emancipare cultural-politică şi <strong>de</strong> <strong>de</strong>venire<br />
socială. Pentru că istoria formării elitelor se suprapune peste cea a alcăturii ori re<strong>de</strong>finirii elitelor<br />
politice şi a claselor aferente. Acest dublu caracter dobândit şi funcţia <strong>de</strong> elită socio-profesională şi<br />
politică, fac ca intelectualul/ii să se impună treptat ca principali autori ai făuririi datului politic în plan<br />
restrâns ori extins pentru edificarea unui mo<strong>de</strong>rn sistem instituţional propriu societăţii şi entităţii<br />
statale <strong>de</strong> tip european. Se <strong>de</strong>monstrează, astfel, menirea retoricii interogaţiei critice în legătură cu<br />
etapele intervenţiei competente, profesionale şi legitime a intelectualităţii în organizarea socială,<br />
juridică, economică şi politică a societăţii respective, ca şi a implicării sale în <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>rea unei<br />
alte/noi lumi culturale, specifice unui nivel social a<strong>de</strong>cvat în confruntarea cu sferele economice,<br />
spirituale şi politice.<br />
Pătura intelectuală reprezenta un eficient construct pentru un modificat spaţiu, aflat într-o<br />
dublă raportare, internă şi externă, conivent paletei <strong>de</strong> alte/noi solidarităţi necesare în reformularea<br />
contururilor renovatei lumi existenţiale în spaţiu şi timp. Intelectualitatea formată acum se re<strong>de</strong>finea<br />
prin anumiţi parametrii utilitari, pragmatici şi activi în<strong>de</strong>osebi în spaţiul politic, prin <strong>de</strong>venirea sa<br />
extrem <strong>de</strong> specializată pe un făgaş asumat al conştiinţei <strong>de</strong> profesională colectivitate. Cu un<br />
îndreptăţit temei documentar, analitic/sintetic şi comparativ, autoarea relevă faptul că forma <strong>de</strong><br />
învăţământ universitar specializat, plus doctoratul aferent, au impus <strong>de</strong>ja un mo<strong>de</strong>l <strong>de</strong> instruire şi<br />
educare, ca şi unul intelectual, aflat în continuă evoluţie şi îmbogăţire funcţională. Intelectuatea<br />
formată în veacul XIX se <strong>de</strong>fineşte unanim, în accepţia Elena Siupiur, ca una aflată la prima<br />
generaţie, cu tipuri <strong>de</strong> profesii şi activităţi intelectuale, prin tocmai originea socială şi obârşia <strong>de</strong><br />
natură culturală şi <strong>de</strong> profil. Acceptarea dimensiunii spaţiului public şi politic a concurat la adoptarea<br />
unui alt tip <strong>de</strong> existenţă şi asumare <strong>de</strong> noi sarcini prin transferul săvârşit la anumite categorii socioprofesionale.<br />
Factori motivanţi precum formarea, locul/rolul şi funcţiile <strong>de</strong>ţinute în societatea<br />
mo<strong>de</strong>rnă în raportarea la sistemul <strong>de</strong> valori sociale, culturale şi politice continentale, au concurat la<br />
instaurarea caracterului înnoitor şi reformat al datului politic, instruit în reorganizarea radical<br />
acceptată dincolo <strong>de</strong> hotarele profesionale incipiente întru edificarea unui alt/nou sistem <strong>de</strong> valori,<br />
credibil, acceptabil şi posibil pentru edificarea unui potrivit orizont, concordant cu imperativele epocii<br />
mo<strong>de</strong>rne în perspectiva epocii naţiunii şi naţionalităţilor din veacul XIX în extins arealul european.<br />
Stelian Mândruţ
656<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 34<br />
Lucian NASTASÃ, „Suveranii” universităţilor româneşti. Mecanisme <strong>de</strong> selecţie<br />
şi promovare a elitei intelectuale. 1. Facultăţile <strong>de</strong> Filosofie şi Litere<br />
(1864-1948), Cluj-Napoca, Edit. Limes, 2007, 571 p.<br />
Major preocupat <strong>de</strong> fenomenul istoriei intelectualităţii din arealul românesc în a încerca<br />
stabilirea unor mecanisme <strong>de</strong> făurire, selectare şi inclu<strong>de</strong>re a elitelor respective, a strategiei<br />
meritocratice, precum şi a mo<strong>de</strong>lelor cooperării şi promovării, Lucian Nastasă <strong>de</strong>monstrează o<br />
profundă interpretare atât în plan orizontal, cât şi vertical , în antinomie cu producţia, mai nouă sau<br />
mai veche, a „aca<strong>de</strong>mismului rigid” exersat <strong>de</strong> „istoriografia festivistă/ triumfalistă”, <strong>de</strong> natură<br />
aniversativă/comemorativă ori ocazională în spaţiu şi timp. Practica exerciţiului restitutiv profesat<br />
<strong>de</strong>notă acut însuşi locul şi rolul abordării interdisciplinare prin inclu<strong>de</strong>rea, <strong>de</strong>loc aleatorie, a unor<br />
domenii şi ştiinţe complementare (sociologie, psihologie, etnologie etc.) care, într-o a<strong>de</strong>cvată interpretare<br />
pot concura la rezultanta dorită pe tărâmul informaţional şi explicativ al <strong>de</strong>mersului istoric.<br />
Gradat dovedit un abil istoric al mo<strong>de</strong>rnităţii, dar cu aparte intenţii nutrite faţă <strong>de</strong> trecutul<br />
ştiinţei istorice autohtone şi al elitei sale intelectuale, semnatarul tin<strong>de</strong> să înţeleagă şi să rezolve<br />
dualitatea dintre tradiţie şi mo<strong>de</strong>rnitate încă din teza <strong>de</strong> doctorat publicată în 1999, odată cu<br />
înţelegerea şi punerea în valoare a mecanismelor şi strategiilor complexe care au grevat raporturile <strong>de</strong><br />
forţe din lumea universitară, şi nu numai, cu privire la succesul profesional şi evoluţia carierelor şi a<br />
normelor <strong>de</strong> conduită alterate prin aportul contributorilor implicaţi. Comensurarea cronologică (1864-<br />
1948) a <strong>de</strong>zvoltării câmpului universitar autohton prin instituţia dovedind o avenită forţă socială şi<br />
spirituală în pregătirea intelectualităţii profesioniste, favorizează înţelegerea structurii sale interne,<br />
inter<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa cu existenţa şi acţiunea factorului social-economic, publicul atras şi formatat, ca<br />
atare, atribuţiile <strong>de</strong>ţinute în procesul <strong>de</strong> făurire a elitei, întrerraportările cu exteriorul politic şi<br />
influenţa vădită în propagarea unor curente <strong>de</strong> varii sorginte. În viziunea proprie exprimată,<br />
Universitatea şi Facultatea <strong>de</strong> profil aparte nu reprezintă numai un anume tip <strong>de</strong> organizare, <strong>de</strong><br />
complexe personalităţi (cu rol formator ştiinţific şi loc mo<strong>de</strong>rator <strong>de</strong> caractere) ori <strong>de</strong> producţie<br />
ştiinţifică în sine, ci în<strong>de</strong>osebi şi clientela captată, dar şi funcţiile asumate în palier social. Demersul<br />
actual <strong>de</strong> a sugera şi valida în practică analiza socio-istorică a unui segment al instituţiilor <strong>de</strong><br />
învăţământ superior apare efectiv îndreptăţit prin locul/rolul atractiv şi complex, prin forţa socială şi<br />
spirituală <strong>de</strong>ţinută (strucutra internă, dinamica evolutivă, funcţiile asumate, raporturile în<strong>de</strong>plinite<br />
etc.), cât şi prin intelectualitatea „fabricată” în spaţiu şi timp. Suntem perfect <strong>de</strong> acord cu sugeratul<br />
„Lexicon” (p.7) al universitarilor autohtoni, realizat în baza unei posibile anchete exhaustive în tipar<br />
socio-istoric <strong>de</strong>spre corpul profesoral local/naţional, care poate cumula pârghii <strong>de</strong> putere în diverse<br />
planuri, promovând curente/direcţii în variate domenii, iniţiind fie alte discipline cultural-ştiinţifice,<br />
fie creând veridice „şcoli” <strong>de</strong> perenă tradiţie. Accentul notabil aşezat pe <strong>de</strong>zvăluirea aproximat<br />
integrală a biografiei individuale ori colective a profesorilor universitari, abordarea <strong>de</strong> tronsoane<br />
inedite pentru a înlesni o altă înţelegere a structurilor <strong>de</strong> funcţionare internă în plan restrâns particular,<br />
ca şi al celor esenţial specifice întregului angrenaj cultural naţional în extins palier general, stau în<br />
centru analizei întreprinse <strong>de</strong> către autor. Se mai <strong>de</strong>monstrează, tot acum, o altă manieră concretă <strong>de</strong><br />
evaluare a individualităţilor creionate, prin intermediul altor grile, pentru a stabili eficienţa şi conduita<br />
<strong>de</strong> acţiune a focalizatei instituţiii <strong>de</strong> învăţământ superior, în<strong>de</strong>osebi cu privire la reala ei <strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă<br />
<strong>de</strong> faptul politic. Investigaţia săvârşită legic şi logic, dar şi aprofundat într-o <strong>de</strong>opotrivă <strong>de</strong> echilibrată<br />
direcţie pe orizontală şi verticală, îngăduie istoricului ca, în adiacenţa unor faţete normal tratate,<br />
precum dinamica disciplinelor ori procedura <strong>de</strong> selecţie şi promovare, un anume fel, aparte sau comun<br />
<strong>de</strong> relaţie socială strict habitudinară, ca şi raporturile cu alte medii sociale, impactul conjuncturii<br />
politice, apetenţa faţă <strong>de</strong> putere să fie tratate din unghiul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al temporarei şi temporalei<br />
dominanţe locale ori generale prin simboluri şi prestigii. Dincolo <strong>de</strong> mecanismele principale <strong>de</strong><br />
selecţie, cooptare şi promovare expuse pentru intervalul citat în titlu, L. Nastasă dubitează meditativ<br />
în legătură cu motivaţiile, <strong>de</strong> orice natură, <strong>de</strong> a acce<strong>de</strong> la calitatea <strong>de</strong> „universitar”, dar şi la tipurile <strong>de</strong><br />
putere exercitate fructuos în spaţiu şi timp, fără a omite relevanţa corpului stu<strong>de</strong>nţesc, în fapt,<br />
elementul exterior, publicul care frecventează instituţiile şi care va concura, astfel, la asigurarea
35 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 657<br />
viitorului eşantion <strong>de</strong> elită aca<strong>de</strong>mică, ştiinţifică, culturală. Dubla înţelegere a frontului universitar<br />
autohton se efectuează competent într-un fel <strong>de</strong> „microistorie” asumată atât din perspectiva biografiei<br />
colective, cât şi a celei individuale, <strong>de</strong> artizani sau colportori, într-o <strong>de</strong>plină interferare pe cicluri<br />
generaţionale ori şcoli evolutive. Autorul reuşeste eficient ca, prin strădania sa actuală, să stopeze<br />
într-un fel total <strong>de</strong>mitizant o în<strong>de</strong>lungată tradiţie hagiografică ori <strong>de</strong> autocelebrare, manifestă<br />
în<strong>de</strong>osebi prin amintiri, jurnale ori memorii, care se menţin a<strong>de</strong>sea în sfera iluziilor biografice,<br />
ambigue sau <strong>de</strong>suete, evitând astfel semnificaţiile veridicei esenţe a trăirii umane.<br />
Exemplul <strong>de</strong> „microistorie” a elitelor universitare viabil în cazul concret al Facultăţii <strong>de</strong> Litere<br />
şi Filosofie în anumite limite socio-culturale, oportun preliminat <strong>de</strong> contribuţiile reunite tematic în<br />
două tomuri anterioare: Intelectualii şi promovarea socială în România secolelor XIX-XX<br />
(Cluj-Napoca, 2004) şi Itinerarii spre lumea savantă. Tineri în spaţiul românesc la studii în<br />
străinătate. 1864-1944 (Cluj-Napoca, 2006), trebuie neapărat continuat (p.543), prin viitoare<br />
explorări arhivistice, <strong>de</strong> istorie orală, jurnale şi memorii pentru a <strong>de</strong>săvârşi racursiul benefic exersat<br />
până acum în cadrele mult mai comprehensibile din unghi <strong>de</strong> investigare conceptual-metodologică ale<br />
peisajului istoriografic autohton din <strong>de</strong>ceniul prim al mileniului trei.<br />
Stelian Mândruţ<br />
Cornel SIGMIREAN, Intelectualitatea ecleziastică. Preoţii Blajului (1806-1948),<br />
Târgu Mureş, Edit. Universităţii „Petru Maior”, 2007, 417 p.<br />
Universitarul Cornel Sigmirean poate fi cu îndreptăţit temei încadrat în eşantionul celor minim<br />
numeric, dar maxim valoric specialişti autohtoni vădind, <strong>de</strong> peste un <strong>de</strong>ceniu şi jumătate, un aparte<br />
interes faţă <strong>de</strong> chestiunea migraţiilor universitare şi a filierelor aferente realizării <strong>de</strong> transferuri <strong>de</strong><br />
valori, explicit cultural-ştiinţifice şi, implicit adiţionale fenomenului mo<strong>de</strong>rnizării, ca atare ori<br />
imperios necesar reclamate <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltarea civilizatorică generală. În cercetările întreprinse până acum<br />
cu rezultate notabile în istoriografia <strong>de</strong> profil, autorul cărţii cu un titlu <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> sugestiv exprimat a<br />
comensurat notabil autoritatea, <strong>de</strong>seori simbolică, a elitei <strong>de</strong> sorginte laică sau clericală, <strong>de</strong>notată în<br />
temeiul superiorităţii ei meritocratice, a capacităţii ori a seducţiei, persuasiunii şi manipulării <strong>de</strong><br />
rigoare în spaţiu şi timp. Abordările sale contributive la evoluţia segmentului elitei intelectuale din<br />
Transilvania veacului XIX şi până la anul 1918, au relevat faptul că elita intelectuală creată acum în<br />
mediile universitare străine din vestul şi centrul continentului a cumulat extinse puteri în palier<br />
economic şi politic, elaborând i<strong>de</strong>ologii specifice şi cu influenţă pe teren social. Ca şi până acum,<br />
semnatarul lucrării practică <strong>de</strong>zinvolt exerciţiul valorizării în întregime a resursei arhivistice, prin<br />
tocmai informaţia inedită repertorizată în parametrii maxim procentuali. Faptul conduce la <strong>de</strong>ferente<br />
principii <strong>de</strong> editare, la un <strong>de</strong>osebit aparat critic, vizibil în impresionanta listă anexată, compusă din<br />
3500 <strong>de</strong> poziţii (p. 106-364, plus excelentul Indice <strong>de</strong> nume, p. 369/393, şi <strong>de</strong> localităţi, 394/417, care<br />
înlesnesc căutarea!), consemnând absolvenţii instituţiei <strong>de</strong> învăţământ confesional greco-catolic,<br />
stratigrafiată pentru intervalul temporal evi<strong>de</strong>nt încă din titlu. Cele patru capitole referenţiale prin<br />
viabilul excurs interpretativ, doct exersat, concură la redimensionarea extensiei cantitativ-calitative a<br />
propriului <strong>de</strong>mers inserat sub aspect hermeneutic. Semnatarul impune, astfel, o circumscrisă şi aparte<br />
problematică şi contribuie prob la necesara interogare critică a subiectului expus în baza unor <strong>de</strong>ja<br />
încetăţenite metodologii <strong>de</strong> lucru, abordată prin novatoare concepte similare celor practicate în<br />
istoriografiile străine referitoare la tematica formării elitelor şi la locul şi rolul migraţiilor intelectuale<br />
fie în interiorul unui anume <strong>de</strong>limitat spaţiu geografico-istoric, fie la scara învăţământului superior din<br />
lumea civilizatorică vestică, central şi sud-estic europeană.<br />
Stelian Mândruţ
658<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 36<br />
Iosif Marin BALOG, Dilemele mo<strong>de</strong>rnizării. Economie şi societate în Transilvania,<br />
1850-1875, Cluj-Napoca, Edit. International Book Access, 2007, 359 p.<br />
Istoriografia fenomenului economic, dar şi cea privind evoluţiile celei <strong>de</strong>-a doua jumătăţi a<br />
secolului al XIX-lea au fost îmbogăţite recent prin această interesantă lucrare a cercetătorului Iosif<br />
Marin Balog. Cercetările sale asupra istoriei economice, o direcţie <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> puţin abordată în ultima<br />
vreme, sunt binecunoscute <strong>de</strong>ja; lucrarea <strong>de</strong> faţă, reprezentând rodul a mai mulţi ani <strong>de</strong> muncă,<br />
reprezintă teza <strong>de</strong> doctorat a autorului, făcută publică prin această carte.<br />
Dincolo <strong>de</strong> titlul atractiv şi expunerea amplă, impresionează bibliografia acestei lucrări.<br />
Titlurile înşirate în lista bibliografică <strong>de</strong> la finele cărţii fac trimitere, în primul rând, la lucrări scrise în<br />
limbile germană şi engleză, apoi română şi maghiară, nelipsind lucrările fundamentale referitoare la<br />
teoriile economice ale mo<strong>de</strong>rnizării, dar nici cele care abor<strong>de</strong>ază evoluţia spaţiului mai larg al Europei<br />
Centrale. Un rol <strong>de</strong>osebit revine şi documentelor inedite, culese în timpul stagiilor efectuate în<br />
arhivele din Viena, Budapesta, dar şi în cele din România, la Braşov, Sibiu, Cluj şi Târgu-Mureş.<br />
Utilitatea unei lucrări referitoare la mo<strong>de</strong>rnizarea economică a Transilvaniei consi<strong>de</strong>r că nu<br />
mai trebuie <strong>de</strong>monstrată. Necesitatea unei lucrări care să cuprindă între două coperţi atât aspectele<br />
economice, cât şi pe cele sociale, politice şi mentale legate <strong>de</strong> aceasta constituie unul dintre marile<br />
merite ale acestei lucrări. Până la acest punct, au existat diferite tendinţe, concretizate <strong>de</strong> obicei în<br />
studii <strong>de</strong> mai mică întin<strong>de</strong>re, care au tratat anumite aspecte ale istoriei economice din a doua jumătate<br />
a secolului al XIX-lea.<br />
După o trecere în revistă a istoriografiei referitoare la mo<strong>de</strong>rnizarea economică a Transilvaniei,<br />
care ne familiarizează cu cercetătorii care s-au ocupat <strong>de</strong> această temă, apoi cu periodizările şi<br />
punctele <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re mai importante folosite în expunerea temei <strong>de</strong>-a lungul timpului, dar şi cu lucrările<br />
mai importante din vremurile mai recente, intrăm, urmărind firul lecturii, într-unul dintre cele mai<br />
interesante capitole, intitulat Teoriile mo<strong>de</strong>rnizării ca instrument <strong>de</strong> analiză în istoria economică.<br />
Privire asupra evoluţiei abordărilor.<br />
Acest capitol introductiv ne prezintă principalele teorii ale mo<strong>de</strong>rnizării, făcând practic<br />
legătura dintre istorie şi economie, ca ştiinţe. Bazându-se pe o bibliografie aproape exclusiv în limbile<br />
engleză şi germană, autorul integrează totodată aspectele mo<strong>de</strong>rnizării economice transilvănene în<br />
fenomenul mai larg al mo<strong>de</strong>rnizării din Europa, atrăgând atenţia asupra similitudinilor şi diferenţelor.<br />
Pe lângă numele mai importante ale specialiştilor şi lucrările fundamentale ale teoriilor economice, în<br />
acest capitol facem cunoştinţă şi cu terminologia <strong>de</strong> specialitate relativă la problematica mo<strong>de</strong>rnizării,<br />
dar şi cu aspectele integrării acestor teorii în fluxul evenimenţialului istoric şi în evoluţia mentalităţilor.<br />
Partea <strong>de</strong> expunere propriu-zisă a lucrării este împărţită în două mari secţiuni: premisele şi<br />
efectele mo<strong>de</strong>rnizării economice din Transilvania. Dacă la capitolul privind premisele acestei<br />
mo<strong>de</strong>rnizări găsim factorii externi şi interni ai acesteia (conjunctura internaţională, politicile statului<br />
imperial privind economia, instituţiile economice specifice, învăţământul), atunci la prezentarea<br />
efectelor mo<strong>de</strong>rnizării economice ne întâlnim cu noile evoluţii din industrie, agricultură, evoluţia<br />
preţurilor şi salariilor, a structurilor sociale, dar şi a habitatului şi a arhitecturii.<br />
În categoria premiselor mo<strong>de</strong>rnizării economice a Transilvaniei, autorul prezintă mai întâi<br />
fenomenul <strong>de</strong>clanşării industrializării în Europa, ca fenomen larg, revenind apoi la agenţii (factorii)<br />
externi şi interni ai mo<strong>de</strong>rnizării din Transilvania în prima jumătate şi la mijlocul secolului al XIX-lea<br />
– rolul evenimentelor revoluţionare din anii 1848-49, făurirea <strong>de</strong> către stat a spaţiului vamal comun şi<br />
promovarea unei politici care încuraja creşterea economică şi mo<strong>de</strong>rnizarea. În Transilvania, dată<br />
fiind influenţa benefică a cadrului legislativ constituit încă din timpul regimului neoabsolutist, cunoscut<br />
pentru politica sa reformistă, au fost luate unele măsuri novatoare şi au fost create instituţii noi.<br />
Una dintre aceste instituţii noi pentru Transilvania au fost Camerele <strong>de</strong> Comerţ şi Industrie,<br />
care au dat un nou impuls economiei transilvănene; noua legislaţie agrară şi mai ales <strong>de</strong>sfiinţarea<br />
iobăgiei ori introducerea unui sistem <strong>de</strong> credit <strong>de</strong> tip occi<strong>de</strong>ntal au contribuit, <strong>de</strong> asemenea, la<br />
schimbarea situaţiei economice şi, implicit, a mentalităţilor populaţiei.
37 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 659<br />
Efectele benefice ale noilor fenomene ale mo<strong>de</strong>rnizării economice s-au răsfrânt în majoritatea<br />
compartimentelor sociale şi economice. Cu tabele bogate şi pertinente, autorul ilustrează creşterile<br />
economice înregistrate în diferite segmente, dar şi progresele înregistrate <strong>de</strong> industrie şi comerţ.<br />
Foarte interesant pentru toţi istoricii care se ocupă <strong>de</strong> istorie mo<strong>de</strong>rnă este secţiunea privitoare la<br />
realităţile economico-sociale în reflectarea lor în raporturile dintre salarii şi preţuri, secţiune care ne<br />
oferă o veritabilă radiografie a societăţii transilvănene prin prisma unuia dintre cele mai importante<br />
aspecte, dacă ne gândim la venituri, cheltuieli şi preţuri.<br />
O altă abordare interesantă o regăsim în modificările care au survenit în habitatul locuitorilor<br />
Transilvaniei, modificările în arhitectură, în întin<strong>de</strong>rea, planul şi modalităţile <strong>de</strong> construire a spaţiilor<br />
locative, care, <strong>de</strong> asemenea, au fost influenţate prin trendurile impuse <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>rnizare. Desigur,<br />
lucrarea nu ar putea fi consi<strong>de</strong>rată completă fără referiri la importanţa ce au avut-o în epocă<br />
transporturile, discuţiile politice privind importanţa şi apoi construirea reţelelor <strong>de</strong> cale ferată sau<br />
mo<strong>de</strong>rnizarea drumurilor. În toate aceste schimbări, statul a avut un rol pozitiv, însă acesta a trebuit să<br />
se alimenteze din impozite, al căror sistem a fost supus, <strong>de</strong> asemenea, numeroaselor modificări şi<br />
evoluţii.<br />
Această lucrare, putem spune având în ve<strong>de</strong>re cele expuse, constituie un real câştig pentru<br />
istoriografia românească, prin informaţiile noi aduse, dar mai ales prin interpretări şi prin asocierea<br />
expunerii istorice cu una a teoriilor fundamentale ale mo<strong>de</strong>rnizării. Prezentarea logică, atât ca<br />
structură cât şi ca formulare, prezenţa a numeroase date statistice, tocmai în măsura în care este<br />
necesar, şi folosirea unei palete foarte largi <strong>de</strong> surse <strong>de</strong> informare recomandă această lucrare pentru<br />
toţi cei interesaţi <strong>de</strong> istoria celei <strong>de</strong>-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea.<br />
Interconectivitatea făcută – prin analiza multidisciplinară a fenomenului mo<strong>de</strong>rnizării –, dar şi<br />
prin folosirea unui număr mare <strong>de</strong> surse, disponibile în mai multe limbi şi locuri, fac din această carte<br />
un început, completabil însă prin traducerea lucrării în cel puţin o limbă <strong>de</strong> circulaţie internaţională,<br />
fapt ce, sunt convins, nu va întârzia. Un început <strong>de</strong> drum spre o nouă serie <strong>de</strong> abordări ale istoriei,<br />
prin mo<strong>de</strong>lul <strong>de</strong> analiză propus, dar şi prin ambiţioasa editură, aflată <strong>de</strong> asemenea la începuturile sale,<br />
sub egida căreia a fost publicată lucrarea.<br />
Loránd Mádly<br />
Mirela ANDREI, La graniţa imperiului. Vicariatul Rodnei în a doua jumătate a<br />
secolului al XIX-lea, seria „Documente. <strong>Istorie</strong>. Mărturii”, Cluj-Napoca,<br />
Edit. Argonaut, 2006, 424 p. *<br />
Lucrarea semnată <strong>de</strong> tânărul istoric Mirela Andrei prezintă rezultatele uneia din cele mai<br />
reuşite cercetări monografice <strong>de</strong> istorie ecleziastică din câte au apărut în ultimii ani. Zăbovind asupra<br />
istoriei vicariatului foraneu al Rodnei, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, autoarea ne oferă o<br />
reconstituire istorică <strong>de</strong> cea mai bună calitate asupra unei instituţii care a <strong>de</strong>ţinut rosturi importante<br />
atât din perspectiva organizării şi funcţionării bisericii greco-catolice transilvănene, cât şi din aceea a<br />
comunităţii româneşti <strong>de</strong> pe teritoriul regimentului <strong>de</strong> graniţă năsău<strong>de</strong>an. Alături <strong>de</strong> alte cercetări<br />
finalizate în ultima perioadă, precum cea a lui Ioan Ciocian, referitoare la vicariatul foraneu al<br />
Silvaniei (Şimleului) în secolul XIX, sau cea a Cameliei Vulea <strong>de</strong>spre vicariatul foraneu al Haţegului,<br />
lucrarea pe care o prezentăm aici înfăţişează o structură locală a Bisericii Române Unite din a doua<br />
jumătate a secolului al XIX-lea, punând în ve<strong>de</strong>re articulaţiile acesteia cu administraţia diecezană <strong>de</strong><br />
la Gherla, precum şi cu protopopiatele şi parohiile greco-catolice româneşti situate în nord-estul<br />
Transilvaniei, la această „graniţă a imperiului”, după cum ne sugerează titlul cărţii.<br />
* Această prezentare <strong>de</strong> carte a fost publicată şi în revista „Arhiva Someşană”, nr. VI,<br />
Cluj-Napoca, 2007.
660<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 38<br />
Susţinută iniţial ca teză <strong>de</strong> doctorat la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, în anul<br />
2005, lucrarea Mirelei Andrei este rezultatul unor investigaţii laborioase în arhive şi biblioteci din ţară<br />
şi străinătate, precum şi al unui efort <strong>de</strong> limpezire a conţinutului şi funcţionalităţii acestei instituţii,<br />
vicariatul foraneu, preluat şi adaptat la biserica greco-catolică dinspre biserica romano-catolică în<br />
perioada păstoririi episcopului Ioan Bob (1782-1830). Cercetarea istoriei bisericilor româneşti din<br />
Transilvania, care a îmbrăcat forma unei direcţii distincte în preocupările istoriografiei <strong>de</strong> la Cluj<br />
după 1989, cu rezultate <strong>de</strong>ja vizibile în spaţiul publicisticii <strong>de</strong> specialitate, are ca obiective ţintă, pe<br />
lângă restituirea informaţiei inedite, <strong>de</strong> provenienţă arhivistică, şi reconstituirea organizării<br />
constituţionale precum şi a modului <strong>de</strong> funcţionare a instituţiilor centrale şi locale, ortodoxe şi grecocatolice,<br />
din perimetrul confesional ar<strong>de</strong>lean. Vicariatul foraneu greco-catolic, extensie a<br />
competenţelor episcopale în ţinuturi mai în<strong>de</strong>părtate ale diecezei, îl regăsim ca instituţie funcţională<br />
pe cuprinsul Bisericii Române Unite în zone precum: Făgăraşul, Haţegul, Sălajul, Năsăudul, un<strong>de</strong><br />
vicarul, având în subordinea sa <strong>de</strong> regulă câteva protopopiate, asuma un nivel instituţional<br />
intermediar, aflându-se între puterea <strong>de</strong> jurisdicţie a episcopului şi cea a protopopilor locali. În zona<br />
Năsăudului, profilul strict bisericesc al instituţiei vicariale se suprapune peste o comunitate<br />
românească <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> robustă, cu o conştiinţă <strong>de</strong> sine bine consolidată, care a fost marcată în sens<br />
benefic pe plan social-economic, cultural şi naţional <strong>de</strong> funcţionarea aici a Regimentului II al graniţei<br />
militare austriece. Mirela Andrei a reuşit să re<strong>de</strong>a tocmai această dublă dimensiune a vicariatului<br />
foraneu al Rodnei, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, <strong>de</strong> instituţie bisericească şi, <strong>de</strong>opotrivă,<br />
„naţională” a românilor năsău<strong>de</strong>ni.<br />
Structura lucrării <strong>de</strong>butează cu un argument, urmată <strong>de</strong> primul capitol intitulat Vicariatul<br />
foraneu între Orient şi Occi<strong>de</strong>nt, având un conţinut precumpănitor istoriografic şi teoretic. El este<br />
divizat în câteva problematici punctuale, sub formă <strong>de</strong> subcapitole, astfel: consi<strong>de</strong>raţii istoriografice,<br />
originea instituţiei vicariale, cauzele înfiinţării vicariatului foraneu în biserica greco-catolică<br />
românească, locul şi rolul vicariatului foraneu în sistemul instituţional al bisericii greco-catolice.<br />
Capitolul următor, Organizarea şi jurisdicţia vicariatului Rodnei, se axează pe reconstituirea efectivă<br />
a funcţionării instituţiei vicariale în zona Năsăudului, aşa cum rezultă din informaţia oferită <strong>de</strong> surse,<br />
fiind şi acesta compartimentat pe subcapitole punctuale, precum: înfiinţarea şi organizarea vicariatului<br />
Rodnei, vicarii Năsăudului, jurisdicţia şi competenţele vicariatului foraneu, consistoriul vicarial,<br />
sinodul vicarial, beneficiile vicariale, starea materială a bisericilor şi a parohiilor. Capitolul al treilea,<br />
intitulat O autonomie contestată. Vicariatul Rodnei între normă, tradiţie şi uzanţă, se referă atât la<br />
competenţele vicariale, cât şi la problematica autonomiei canonice a bisericii greco-catolice române şi<br />
la raporturile sale cu „autonomia catolică” din Ungaria, raportând problemele strict locale la cele<br />
regionale şi respectiv la nivelul <strong>de</strong> ansamblu al catolicismului din Ungaria perioa<strong>de</strong>i avute în ve<strong>de</strong>re.<br />
Capitolul IV <strong>de</strong>dică peste o sută <strong>de</strong> pagini substanţiale clerului năsău<strong>de</strong>an, înăuntrul cărora se<br />
individualizează segmente tematice precum: formaţia intelectuală a preoţilor, preotul în comunitate,<br />
instituirea preoţilor, preoţi si capelani, starea materială a preoţimii greco-catolice <strong>de</strong> pe cuprinsul<br />
vicariatului. Capitolul ultim (V), Şcoală, biserică şi societate în vicariatul Rodnei, un capitol <strong>de</strong><br />
asemenea amplu şi consistent <strong>de</strong> istoria învăţământului confesional greco-catolic, prezintă teme şi<br />
probleme ca: repere istoriografice şi teoretice, istoria şcolilor năsău<strong>de</strong>ne în prima jumătate a secolului<br />
XIX, legislaţia şcolară în Ungaria perioa<strong>de</strong>i dualiste, administrarea învăţământului năsău<strong>de</strong>an,<br />
menţinerea caracterului naţional al şcolii confesionale năsău<strong>de</strong>ne. Lucrarea se încheie cu<br />
Consi<strong>de</strong>raţiile finale, urmate <strong>de</strong> un rezumat al conţinutului în limbile italiană şi engleză, bibliografia,<br />
anexele documentare, indicii <strong>de</strong> nume şi localităţi. Suntem, aşadar, în faţa unei lucrări erudite <strong>de</strong> cea<br />
mai bună factură, <strong>de</strong> care vor trebui să ţină seama cercetările viitoare <strong>de</strong> istorie bisericească, precum<br />
şi cele referitoare la istoria spaţiului năsău<strong>de</strong>an în epoca mo<strong>de</strong>rnă.<br />
Lucrarea Mirelei Andrei este o reuşită ştiinţifică incontestabilă, un prim merit al lucrării<br />
constând în incursiunea teoretică propusă <strong>de</strong> autoare în cuprinsul primului capitol, pe marginea<br />
terminologiei şi a specificului instituţional al temei abordate, vicariatul foraneu. Rezultat al reflecţiilor<br />
şi al nevoii <strong>de</strong> limpezire a conţinutului şi a funcţionalităţii acestei instituţii, una „<strong>de</strong> împrumut” în<br />
biserica greco-catolică transilvană, Mirela Andrei oferă, în premieră în istoriografia ecleziastică <strong>de</strong> la<br />
noi, o abordare teoretică <strong>de</strong> anvergură <strong>de</strong>spre locul şi rolul acestei instituţii în sistemul instituţional al
39 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 661<br />
Bisericii Române Unite din secolul al XIX-lea. Un al doilea aspect care merită subliniat constă în<br />
inteligenţa abordării, care integrează instituţia vicarială în raportul dintre cele două orientări majore şi<br />
opţiuni <strong>de</strong> politică ecleziastică regăsibile în epocă în biserica greco-catolică română, respectiv direcţia<br />
latinizantă versus păstrarea specificului şi a i<strong>de</strong>ntităţii răsăritene. Lucrarea reconstituie convingător<br />
modul în care o instituţie preluată <strong>de</strong> la ritul catolic latin a ajuns să exprime o i<strong>de</strong>ntitate răsăriteană<br />
pronunţată a comunităţilor greco-catolice din graniţa năsău<strong>de</strong>ană.<br />
Cartea oferă, <strong>de</strong> asemenea, celor interesaţi <strong>de</strong> istoria bisericească, un material arhivistic bogat,<br />
preluat în principal din fondul arhivistic omonim păstrat la Direcţia Ju<strong>de</strong>ţeană Bistriţa Năsăud a<br />
Arhivelor Naţionale, alături <strong>de</strong> care sunt introduse în circuitul ştiinţific date şi informaţii adunate <strong>de</strong><br />
autoare în urma cercetărilor arhivelor pontificale, în special <strong>de</strong> la Arhiva Secretă Vatican şi Arhiva<br />
Congregaţiei pentru Biserici Orientale <strong>de</strong> la Roma, la care se adaugă lucrări recente selectate din<br />
literatura internaţională <strong>de</strong> istorie ecleziastică. O reuşită a lucrării, care se poate constata cu uşurinţă<br />
în urma lecturii sale, constă în aceea că, în pofida aparenţelor unui subiect <strong>de</strong> istorie locală,<br />
reconstituirea istorică ce-l pune în lumină şi-l face familiar cititorului este una exemplară, tema ca<br />
atare fiind integrată în ansamblul general al instituţiilor Bisericii Române Unite din epocă şi<br />
<strong>de</strong>opotrivă în structurile generale ale catolicismului din secolul al XIX-lea.<br />
Nu în ultimul rând, mai trebuie spus şi faptul că autoarea s-a aplecat asupra subiectului nu<br />
numai cu pasiunea şi dăruirea istoricului pentru tema <strong>de</strong> cercetare aleasă, ci şi cu atenţia şi<br />
sensibilitatea date <strong>de</strong> calitatea <strong>de</strong> fiică a acestor locuri, asumându-şi, astfel, efortul intelectual finalizat<br />
prin lucrarea <strong>de</strong> faţă în termenii unei datorii morale.<br />
Ion Cârja<br />
Cătălina MIHALACHE, Şcoala şi artizanatul. Interpretări culte ale artei<br />
populare, Cluj-Napoca, Edit. Limes, 2007, 150 p.<br />
Născută din amintirile neplăcute ale orelor <strong>de</strong> lucru manual <strong>de</strong> pe vremea când, la şcoală fiind,<br />
era învăţată (ca noi toţi, <strong>de</strong> altfel) cum să se <strong>de</strong>scurce în eventualitatea că „nu va avea servici”, cartea<br />
Cătălinei Mihalache, cercetător la <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „A.D. Xenopol” din Iaşi (dovadă că orele<br />
respective, din fericire, n-au avut nici efect, nici finalitate), propune o incursiune în secolul XX dintro<br />
perspectivă nouă din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al <strong>de</strong>mersului istoriografic: locul şi rolul activităţilor <strong>de</strong><br />
artizanat în şcoală. Trăirea personală a autoarei, <strong>de</strong> la mijlocul anilor 80, „eşecul şcolar” pe care<br />
mărturiseşte că l-a resimţit în urma orelor <strong>de</strong> „lucru pentru fete”, s-a transformat, iată, <strong>de</strong>şi nu cred că<br />
„întâmplător”, într-o analiză <strong>de</strong> istorie a educaţiei din România, pornind tocmai <strong>de</strong> la sfârşitul<br />
secolului al XIX-lea şi <strong>de</strong> la reforma şcolară a lui Spiru Haret. De ce <strong>de</strong> atunci? Pentru că din această<br />
perioadă îşi trage rădăcinile i<strong>de</strong>ea introducerii lecţiilor <strong>de</strong> în<strong>de</strong>mînare manuală în şcoli, concretizată<br />
ferm în Legea asupra învăţământului primar şi primar normal din 1893, care inclu<strong>de</strong>a lucrul manual<br />
şi grădinăria între materiile <strong>de</strong> învăţământ din ciclul primar (p. 23).<br />
Cartea prezintă, concis şi obiectiv, trei capitole cu <strong>de</strong>sfăşurare inegală, dar foarte strâns legate<br />
între ele <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ea centrală a introducerii, cultivării şi supravieţuirii tradiţiei culturii populare în şcoală.<br />
Prin intermediului primului capitol, Haret, Şcoala şi Politica, Cătălina Mihalache alege să introducă<br />
cititorul în contextul mişcării haretiene, cea din care şi prin intermediul căreia s-a concretizat această<br />
i<strong>de</strong>e, care va dăinui aproape două secole, într-o formă mult i<strong>de</strong>ologizată în timpul comunismului<br />
românesc, dar şi în anii din urmă. Autoarea explică, prin apel la sursele <strong>de</strong> arhivă, acte oficiale (în<br />
special circulare guvernamentale), corespon<strong>de</strong>nţă, presă, <strong>de</strong> ce haretismul a <strong>de</strong>venit o reţetă <strong>de</strong> succes,<br />
consi<strong>de</strong>rând că principalul ingredient al acesteia a constat nu atât în legislaţia majoră, cât „în patosul<br />
şi presiunea normativă imprimată extraşcolarităţii” (p. 20). Şi poate, îmi permit să adaug, fiindcă<br />
generaţii întregi <strong>de</strong> teoreticieni sau oameni ai şcolii au crezut şi mai cred în această i<strong>de</strong>e, <strong>de</strong>şi mulţi nu<br />
ştiu <strong>de</strong> un<strong>de</strong> se trage, confundând-o cu mişcarea „Cântarea României”.<br />
Capitolul al doilea, nucleul cărţii, <strong>de</strong> fapt, tratează pe larg ceea ce autoarea numeşte<br />
Conservarea tradiţiei prin exerciţiu didactic. Că problematica este una <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> complexă o
662<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 40<br />
dove<strong>de</strong>sc cele 17 subiecte distincte pe care se încheagă structura acestui capitol central. De la lucru<br />
manual, la artizanat, modă, „societatea <strong>de</strong> industrie casnică”, la „<strong>de</strong>scoperirea” şi valorificarea<br />
costumului naţional, în formele mai mult sau mai puţin cunoscute, mai mult sau mai puţin<br />
i<strong>de</strong>ologiza(n)te. Orele <strong>de</strong> lucru manual (împletitul din pai, papură, pipirig, tâmplăria şi sculptura,<br />
albinăritul, legătoria <strong>de</strong> cărţi şi lucrări <strong>de</strong> carton – pentru băieţi; lucrul <strong>de</strong> mână pentru fete –<br />
împletitul, confecţionarea unor articole uzuale <strong>de</strong> vestimentaţie), introduse prin regulamente şcolare,<br />
trebuia să le procure elevilor, cu precă<strong>de</strong>re elevelor, acele cunoştinţe practice necesare pentru când<br />
„vor fi chemate să-şi conducă casele”. Institutoarele trebuiau să le insipire fetelor, în primul rând,<br />
„dorinţa <strong>de</strong> a trudi, <strong>de</strong> a veghea asupra ordinii şi curăţeniei din gospodărie şi nici<strong>de</strong>cum plăcerea <strong>de</strong> a<br />
se înconjura <strong>de</strong> obiecte bogat împodobite” (p. 30). Este foarte interesant că scopul acestor activităţi<br />
(<strong>de</strong>sfăşurate <strong>de</strong> la 4 la 8 ore pe săptămână), în viziunea celor care le-au formulat şi le-au introdus în<br />
şcoli, era <strong>de</strong> a obişnui tinerii, încă <strong>de</strong> pe băncile şcolii, cu lucrurile simple, mo<strong>de</strong>ste, consi<strong>de</strong>rate<br />
sănătoase. „A pune petice cu artă” pare să fi fost <strong>de</strong>viza sub care au fost concepute aceste activităţi.<br />
De aici şi până la transformarea artei în artizanat n-a mai fost <strong>de</strong>cât un pas, făcut prin Instrucţiunea<br />
din 1903, care introducea bro<strong>de</strong>ria naţională între activităţile <strong>de</strong> lucru manual <strong>de</strong>venit, astfel,<br />
naţional. Fetele trebuiau să confecţioneze „fote şi scoarţe naţionale”, iar în zonele rurale, mai sărace,<br />
dar şi mult mai numeroase, programa cerea doar exerciţii <strong>de</strong> cusături „cu puncte, numite în cruci, cu<br />
bumbac colorat, pe pânză groasă” (p. 37). Evi<strong>de</strong>nt, cu aceste puncte se vor crea a<strong>de</strong>vărate mo<strong>de</strong>le<br />
naţionale, după care se vor realiza rufe „după tipul ţărănesc” (p. 37). Instrucţiunea din 1904 făcea, cu<br />
a<strong>de</strong>vărat, trecerea <strong>de</strong> la „naţional” la „popular”, prin simpla recomandare ca fetele <strong>de</strong> săteni „să înveţe<br />
cusături naţionale simple şi cât se poate <strong>de</strong> ieftine” (p. 39). Evi<strong>de</strong>nt, un asemenea salt presupunea<br />
existenţa unui personal calificat, născându-se, astfel, categoria maestrelor. Conflictele dintre acestea<br />
din urmă şi învăţătoare nu erau puţine, unele dintre ele ajungând spre soluţionare chiar în faţa<br />
Consiliului Permanent <strong>de</strong> Instrucţie.<br />
Urmărirea traseului costumului naţional românesc, <strong>de</strong> la „<strong>de</strong>scoperirea” acestuia până la<br />
preluarea lui <strong>de</strong> către doamnele <strong>de</strong> la casa regală, cu toate implicaţiile care reies <strong>de</strong> aici, cu toate<br />
schimările <strong>de</strong> stil, <strong>de</strong> colorit şi mod <strong>de</strong> purtare, este unul dintre subiectele cele mai interesante în<br />
cartea Cătălinei Mihalache. De la disputa asupra nominalizării corecte (port românesc versus port<br />
naţional, Iorga versus Samurcaş) până la semnificaţiile alegorice ale portului popular românesc,<br />
autoarea reface traseul i<strong>de</strong>eii <strong>de</strong> costum naţional, cu toate specificităţile sale. Adoptarea acestuia <strong>de</strong><br />
către doamnele din înalta societate, ca şi popularitatea <strong>de</strong> care s-a bucurat în rândul majestăţilor lor<br />
regale, regina Elisabeta şi regina Maria (vezi, în special, capitolul Patronajul princiar şi portul<br />
naţional) au făcut din costumul popular un simbol naţional, afişat şi recunoscut ca atare.<br />
Nu sunt uitate nici eforturile <strong>de</strong> a aduna rezultatele muncii anuale a elevelor în albume şi<br />
expoziţii, realizate atât la nivelul şcolilor, cât şi prin implicarea autorităţilor statului. Acestea<br />
culminează în anii 1930-1940 cu albumele Elizei Brătianu.<br />
Capitolul se încheie cu succinte treceri în revistă a evoluţiilor din timpul celor două războaie<br />
mondiale, dar şi din perioada postbelică. Sunt ani în care costumul popular, mai bine zis semnificaţia<br />
acestuia, tră<strong>de</strong>ază când profun<strong>de</strong> valenţe patriotice, când situaţia precară a ţărănimii. Sunt, <strong>de</strong><br />
asemenea, ani în care autenticitatea portului popular este pusă la grea încercare <strong>de</strong> estetica vândută în<br />
pieţe şi bazare. În perioada postbelică lucrul manual rămâne în programa şcolară, chiar dacă numărul<br />
orelor speciale este mai redus. O situaţie cu totul <strong>de</strong>osebită se înregistrează după 1970 „când<br />
moştenirea interbelică a artizanatului naţional performant s-a <strong>de</strong>plasat treptat într-un alt segment al<br />
vieţii şcolare, mai puţin frecventat, <strong>de</strong>stinat din start elevilor care <strong>de</strong>păşeau, prin talentul sau interesul<br />
special pentru acest subiect, nivelul iniţial <strong>de</strong> familiarizare cu lucrul manual” (p. 118). S-au organizat,<br />
astfel, „cercurile” care <strong>de</strong>zvoltau „educaţia patriotică, dragostea faţă <strong>de</strong> tradiţie”, cu produsele sale<br />
vândute a<strong>de</strong>sea prin UCECOM-uri.<br />
Nici „kitsch-ul mediatic” <strong>de</strong> după 1989, „un fel <strong>de</strong> pop-art” care reprezintă, în concepţia<br />
autoarei, o formă frivolă a artei populare, nu scapă con<strong>de</strong>iului Cătălinei Mihalache. Din „petece cu<br />
artă” costumul naţional, politizat excesiv, ajunge să reprezinte românitatea în afara ţării. Căci, în<br />
interior, abia dacă mai e purtat pe la festivităţi artistice organizate <strong>de</strong> casele <strong>de</strong> cultură (fostele cămine<br />
culturale) care încearcă să recupereze tradiţia. Evi<strong>de</strong>nt, nu vorbim <strong>de</strong> „costumele naţionale” care se
41 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 663<br />
găsesc <strong>de</strong> vânzare la toate boutiq-urile artizanale, în mall-uri şi pe lângă obiectivele turistice mai mult<br />
sau mai puţin improvizate (un<strong>de</strong> bundiţa şi ciorapii <strong>de</strong> lână rivalizează cu mai mo<strong>de</strong>rnele poncho<br />
mexicane, ma<strong>de</strong> in Bran).<br />
Ultimul capitol, o abordare teoretică concluzivă a cărţii, reia, practic, evoluţia i<strong>de</strong>ii <strong>de</strong> educaţie<br />
a tradiţiei prin şcoală. Autoarea prezintă, succint, etapele care au <strong>de</strong>limitat acest proces, din vremea<br />
lui Spiru Haret până în zilele noastre, cu un accent <strong>de</strong>osebit pe dihotomia tradiţional/mo<strong>de</strong>rn.<br />
Întrebarea care îţi vine în minte, citind cartea <strong>de</strong> faţă, şi la care răspun<strong>de</strong> chiar autoarea, este la ce a<br />
folosit, <strong>de</strong> fapt, toată această campanie? Care au fost rezultatele ei, având în ve<strong>de</strong>re cele <strong>de</strong>ja<br />
menţionate <strong>de</strong>spre locul şi rolul costumului naţional în contemporaneitate? Răspunsul autoarei e<br />
simplu şi <strong>de</strong>zarmant: cantitativ, este aproape imposibil <strong>de</strong> estimat impactul real al difuzării<br />
artizanatului „naţional” prin intermediul şcolii. Sub presiunea mo<strong>de</strong>rnizării, inclusiv a satului, acesta<br />
pare că supravieţuieşte doar graţie eforturilor unor învăţători <strong>de</strong> şcoală generală, <strong>de</strong> la care, eventual,<br />
îşi pot culege informaţiile antropologii mo<strong>de</strong>rni. Şi a mai rămas amintirea a orelor <strong>de</strong> lucru manual,<br />
multora dintre noi <strong>de</strong>loc agreabilă, amintire ce stă la originea acestei cărţi.<br />
Luminiţa Dumănescu<br />
Benachrichtigen und vermitteln. Deutschprachige Presse und Literatur in<br />
Ostmittel-und Südosteuropa im 19. und 20. Jahrhun<strong>de</strong>rt. Hg. von Mira<br />
Miladinović Zalaznik, Peter Motzan und Stefan Sienerth. München,<br />
IKGS Verlag, 2007, 452 p.<br />
Tomul prezent sub un atât <strong>de</strong> incitant titlu reuneşte, <strong>de</strong> fapt, în varianta sa <strong>de</strong>finitivă atât<br />
referatele susţinute în vara anului 2004, la Strunja (Slovenia), un<strong>de</strong> specialişti din şase state au<br />
conlucrat pe tema existenţei şi acţiunii în planul istoriei sociale, culturale şi istoriei literare a presei<br />
germane, edificată gradat în spaţiul şi timpul comensurat al zonei multietnice şi pluriconfesionale<br />
specifice Europei centrale şi sud-est continentale, cât şi altele, realizate în acelaşi topos problematic şi<br />
survenite ulterior datorită conlucrării altor specialişti contributori. Întreaga arie sus menţionată a fost<br />
stratigrafiată în caracteristicile proprii pentru tronsonul polietnic sud-slavic (11 subiecte), românesc<br />
(8), slovac (1) şi maghiar (2), în raport cu locul/rolul ocupat în spaţiu şi timp prin evoluţia <strong>de</strong> sine<br />
stătătoare, prin colaborări, forme <strong>de</strong> prezentare şi variante <strong>de</strong> captare a publicului orientat, prin<br />
maniera <strong>de</strong> influenţare a cititorului <strong>de</strong> nativă limbă germană, şi nu numai, prin funcţia şi structura<br />
asumate în extensie publică, socială etc. Schiţate apar cu acest prilej veridice „profile”: <strong>de</strong> ziare şi<br />
reviste, împreună cu resursele lor <strong>de</strong> fiinţare, cu greutăţile inerente <strong>de</strong>zvoltării propriu-zise, nu numai<br />
<strong>de</strong> ordin material, cu semnatari ce <strong>de</strong>vin „li<strong>de</strong>ri” <strong>de</strong> opinie literară (Josip Babić, Juliana Beli-Göncz,<br />
Dragutin Horvat, Anton Janko, Peter Motzan, Eduard Schnei<strong>de</strong>r, Joachim Wittstock etc.) şi „artizani”<br />
<strong>de</strong> manageriat ştiinţific (Balogh András, Andrei Corbea-Hoişie, George Guţu, Mira Miladinović<br />
Zalaznik, Stefan Sienerth etc.) În centrul atenţiei sunt <strong>de</strong>liberat aşezate nu doar publicaţiile <strong>de</strong> cultură<br />
propriu-zisă şi cele <strong>de</strong> vulgarizare ştiinţifică, ci şi altele <strong>de</strong> extinsă adresabilitate social-profesională<br />
(femei, copii, şcolari etc.), la fel ca şi cele cu apariţie cotidiană, săptămânală ori calendarele cu<br />
ritmicitate anuală. Şi nu în ultimă instanţă sunt citate organele <strong>de</strong> presă care au militat în această<br />
direcţie şi au rămas veridice focare <strong>de</strong> transmitere a faptului <strong>de</strong> literatură (poezie şi proză),<br />
intermediată, ca atare, atât publicului profan, cât şi celui elevat cultural şi artistic. Un necesar indice<br />
<strong>de</strong> nume şi un repertoriu al autorilor întregeşte acest <strong>de</strong>mers oportun făptuit în siajul altor colaborări<br />
<strong>de</strong> natură istorico-literară patronate, în benefică variantă, <strong>de</strong> exemplu-mo<strong>de</strong>l, <strong>de</strong> către institutul <strong>de</strong><br />
a<strong>de</strong>cvat profil <strong>de</strong> la München.<br />
Stelian Mândruţ
664<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 42<br />
Ilie VULPE, Nicolae MIHAI, Un craiovean pe meridianele globului. Impresii <strong>de</strong><br />
călătorie la cumpăna <strong>de</strong> veacuri XIX-XX, Craiova, Edit. Alma, 2007, 285 p.<br />
Bucureşti, dimineaţa lui 12 februarie 2007. Gara <strong>de</strong> Nord. Orient-Expresul e tras la linia 1.<br />
Lângă el mulţime <strong>de</strong> gură – cască, veniţi cu trenurile <strong>de</strong> prin toate colţurile ţării, uimiţi că au ocazia să<br />
vadă pe viu legendarul tren. Oficialităţi în aşteptare. Poliţia şi jandarmeria opresc trecătorii înainte <strong>de</strong><br />
a călca pe peron. Se au<strong>de</strong> muzică; lăutărească. Un alt cordon <strong>de</strong> jandarmi escortează pasagerii, mulţi<br />
dintre ei asiatici <strong>de</strong> vârsta a treia. Cărora li se oferă, ca suvenir <strong>de</strong> plecare, un „autentic” spectacol<br />
românesc: ţiganii cu ursul. Canalele <strong>de</strong> ştiri transmit în direct evenimentul. Asiaticii nu văd<br />
spectacolul direct; bliţurile aparatelor ţin loc şi <strong>de</strong> pupile, pe lângă faptul că înregistrează, pentru<br />
posteritate, amintiri din România europeană 2007. Am scris europeană? Mi s-a părut orientală. Toată<br />
mascarada care contrasta cu luxul evi<strong>de</strong>nt al Orient-Expresului.<br />
Poate că acest început e nepotrivit pentru semnalarea editorială pe care o intenţionez. Însă nu<br />
mă pot abţine să nu îmi închipui ce ar fi simţit şi, mai ales, ce ar fi comentat Nae Vrăbiescu,<br />
personajul şi, indirect, autorul cărţii <strong>de</strong> faţă, dacă ar fi asistat la acest spectacol.<br />
Cartea editată şi prefaţată <strong>de</strong> Ilie Vulpe şi Nicolae Mihai continuă seria <strong>de</strong>dicată călătorilor<br />
români în străinătate, aducând în discuţie, <strong>de</strong> această dată, corespon<strong>de</strong>nţa unui craiovean, Nicolae<br />
Vrăbiescu, mic proprietar <strong>de</strong> meserie, globe-trotter din plăcere, către familia „se<strong>de</strong>ntară”, cum el<br />
însuşi o numeşte, rămasă în ţară, la moşia <strong>de</strong> la Bârca. Cele 96 <strong>de</strong> scrisori, <strong>de</strong>scoperite în fondul<br />
Vorvoreanu <strong>de</strong> la Direcţia Ju<strong>de</strong>ţeană a Arhivelor Naţionale Dolj, se constituie într-o sursă <strong>de</strong> primă<br />
mână pentru orice fel <strong>de</strong> cercetare imagologică ar dori <strong>de</strong> acum încolo să întreprindă un cercetător<br />
avizat. Pentru că, prin ochii lui Nae Vrăbiescu, dar mai ales prin con<strong>de</strong>iul lui, se perindă o lume<br />
întreagă, asupra căreia autorul face consi<strong>de</strong>raţii extrem <strong>de</strong> bine argumentate, uneori aci<strong>de</strong>, alteori<br />
sarcastice, nu <strong>de</strong> puţine ori pozitive, însă toate din perspectiva celui care călătoreşte fără alt scop <strong>de</strong>cât<br />
din plăcere, ca să cunoască lumea. Renta anuală încasată <strong>de</strong> pe moşia administrată <strong>de</strong> fratele său i-a<br />
permis lui Nae Vrăbiescu să fie mai tot timpul preocupat <strong>de</strong> un<strong>de</strong> îşi va petrece timpul mai <strong>de</strong>grabă<br />
<strong>de</strong>cât cu ce sau din ce. Aşa cum precizează editorii în prefaţa cărţii, el se integrează perfect în ceea ce<br />
Sylvain Venayre <strong>de</strong>numea „cultura călătoriei”, „o noţiune ambiguă, <strong>de</strong>curgând dintr-o accepţiune<br />
antropologică a culturii, direct legată <strong>de</strong> semnificaţiile călătoriei în secolul al XIX-lea, dar nu mai<br />
puţin relevantă pentru ceea ce înseamnă astăzi istoria culturală”(p. 9). Individul călătoreşte pentru<br />
plăcerea <strong>de</strong> a călători, iar pentru asta se înarmează cu armele specifice: cele mai bune ghiduri <strong>de</strong><br />
călătorie. Parcurge, cu mijloace <strong>de</strong> transport mo<strong>de</strong>rne sau artizanale, Europa Meridională, <strong>de</strong> Vest sau<br />
<strong>de</strong> Nord, o bună parte a Americilor (din Canada până în Venezuela), nordul Africii. Descrierile pe<br />
care le face în corespon<strong>de</strong>nţa trimisă în ţară, similarităţile pe care le găseşte (<strong>de</strong> exemplu,<br />
consemnează „că românii au multe din <strong>de</strong>fectele mexicanilor, consi<strong>de</strong>rând <strong>de</strong> la ţăran până la cel mai<br />
bogat orăşean”), opoziţiile pe care le întâlneşte şi la care se raportează mereu, ca român şi craiovean,<br />
fac din călătorul Nae Vrăbiescu un prototip perfect pentru orice încercare temeinică <strong>de</strong> istorie a<br />
imaginarului. Imaginile pe care le creează, albe, negre sau gri, petele <strong>de</strong> culoare referitoare la<br />
caracterul românilor, contrapus celor al altor popoare pe care le vizitează (vezi, printre altele,<br />
scrisoarea în care explică <strong>de</strong> ce nu se însoară) sunt <strong>de</strong> natură să invite cititorul la lectură. O lectură pe<br />
cât <strong>de</strong> agreabilă pe atât <strong>de</strong> plină <strong>de</strong> colorit şi, <strong>de</strong> ce să nu recunoaştem, <strong>de</strong> îmbietoare....la drum.<br />
Luminiţa Dumănescu<br />
Sorina Paula BOLOVAN, Corneliu PĂDUREAN (coordonatori), Om şi societate.<br />
Studii <strong>de</strong> istoria populaţiei României (sec. XVII-XXI), Cluj-Napoca, Presa<br />
Universitară Clujeană, 2007, 539 p.<br />
Al nouălea volum din seria publicaţiilor Masteratului <strong>de</strong> istoria şi socio-antropologia epocii<br />
mo<strong>de</strong>rne <strong>de</strong> la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca găzduieşte între paginile sale 29 <strong>de</strong><br />
studii (având 32 <strong>de</strong> autori), a căror tematică acoperă un larg interval cronologic atingând varii
43 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 665<br />
subiecte, toate legate însă prin firul roşu al <strong>de</strong>mografiei istorice. Lucrarea este <strong>de</strong>dicată profesorului<br />
universitar dr. Nicolae Bocşan, la împlinirea vârstei <strong>de</strong> 60 <strong>de</strong> ani, fericitul eveniment <strong>de</strong>terminând<br />
extin<strong>de</strong>rea Cuvântului înainte printr-o scurtă prezentare a bogatei activităţi ştiinţifice a merituosului<br />
cadru universitar.<br />
Dată fiind extrem <strong>de</strong> larga varietate a subiectelor abordate, coordonatorii au <strong>de</strong>cis să<br />
structureze titlurile după criterii tematice. Astfel, în <strong>de</strong>butul volumului au fost plasate trei studii,<br />
fiecare din ele reprezentativ pentru perioa<strong>de</strong>le abordate [premo<strong>de</strong>rnă (Ladislau Gyémánt), mo<strong>de</strong>rnă<br />
(Traian Rotariu, Mezei Elémer), contemporană (Cornelia Mureşan)] şi tratând aspecte <strong>de</strong> <strong>de</strong>mografie<br />
istorică şi statistică <strong>de</strong>mografică la scara întregii Transilvanii (primele două) şi a României (al treilea).<br />
Următorul, şi cel mai consistent, segment tematic focalizează atenţia cititorului asupra istoriei<br />
familiei în secolele XVII-XX, cu accent pe strategii matrimoniale (Constanţa Vintilă-Ghiţulescu),<br />
instituţia mariajului în relaţie cu biserica şi statul (Simion Retegan, Cecilia Cârja şi Ion Cârja, A<strong>de</strong>lina<br />
Stoenescu), chestiunea disoluţiei cuplurilor (Elena Crinela Holom, Kolumbán Zsuzsánna), reacţia<br />
familiei la mo<strong>de</strong>rnizare (Sorina Paula Bolovan şi Ioan Bolovan) şi, nu în ultimul rând, situaţiile<br />
dificile precum văduvia (Şarolta Solcan), sau problemele generate <strong>de</strong> violenţa conjugală (Dana Emilia<br />
Burian). Alte patru studii, concentrate într-un pachet mai puţin omogen <strong>de</strong>cât prece<strong>de</strong>ntul, sunt<br />
constituite din monografiile <strong>de</strong>mografice ale unor comitate (Odorhei – Pakot Levente, Cluj – Daniela<br />
Deteşan) şi <strong>de</strong> cercetări privind istoria copilăriei din perspectivă <strong>de</strong>mografică (Bogdan Crăciun,<br />
Luminiţa Dumănescu).<br />
Monografiile <strong>de</strong>mografice ale unor localităţi constituie un areal bine circumscris în tematica<br />
volumului, reprezentat <strong>de</strong> cele patru cercetări semnate <strong>de</strong> Oana-Ramona Ilovan, Monica Mureşan,<br />
Andra Carola Pinca şi Mihai Dorel Curac, succedându-i trei titluri ce urmăresc <strong>de</strong>mografia istorică în<br />
relaţia ei cu politica (Vlad Popovici, Ana-Maria Vele, Flavius Solomon). Acestea din urmă, oarecum<br />
eterogene, fac însă trecere spre mult mai bine închegatul segment al studiilor care tratează perioada<br />
comunistă (Corneliu Pădurean, Mirela Cărăbineanu, Diana Covaci) şi efectele politicilor <strong>de</strong>mografice<br />
din intervalul cronologic 1948-1989.<br />
În fine, ultimele articole se apropie mai mult <strong>de</strong> aspecte teoretice particulare ale cercetărilor <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>mografie istorică, cum ar fi istoria femeii (Alin Ciupală), istoriografia atitudinilor în faţa morţii<br />
(Loredana Stepan) şi noile tendinţe interne şi internaţionale în cercetarea domeniului (Adriana Florica<br />
Muntean).<br />
La fel ca şi prece<strong>de</strong>ntele titluri coordonate <strong>de</strong> colectivul format din Sorina Paula Bolovan, Ioan<br />
Bolovan şi Corneliu Pădurean, sub auspiciile Centrului <strong>de</strong> Studiere a Populaţiei din Universitatea<br />
„Babeş-Bolyai”, şi acest volum, adresat celor interesaţi <strong>de</strong> istoria familiei şi <strong>de</strong>mografie istorică,<br />
propune studii acoperind un larg evantai <strong>de</strong> subiecte, susceptibile a fi utile specialiştilor şi interesante<br />
pentru orice cititor mai puţin avizat.<br />
Vlad Popovici<br />
Oraşe şi orăşeni. Városok és városlakók. Coordonatori–Szerkesztők: Ionuţ Costea,<br />
Carmen Florea, Pál Judith, Rüsz-Fogarasi Enikő, Cluj-Napoca, Edit.<br />
Argonaut, 2006, 437 p.<br />
Lucrarea inclu<strong>de</strong> comunicările susţinute la simpozionul ştiinţific internaţional organizat la<br />
Cluj-Napoca, cu prilejul aniversării a 600 <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> la proclamarea acestuia ca oraş liber regal.<br />
Cele treizeci şi unu <strong>de</strong> studii, grupate pe patru mari teme: 1. istoria urbană, <strong>de</strong>finiţii,<br />
terminologie, abordări metodologice, 2. rolul privilegiilor urbane, 3. viaţa economică şi socială a<br />
oraşelor în spaţiul Europei Centrale şi Răsăritene şi 4. „oraşul comoară”- profilul Clujului în epoca<br />
medievală şi mo<strong>de</strong>rnă, relevă faptul că fenomenul urban, asemeni oricărui fenomen istoric, se supune<br />
în permanenţă unor noi interpretări marcate <strong>de</strong> spiritul timpului.<br />
Importanţa oraşului din evul mediu până în epoca mo<strong>de</strong>rnă, racordarea evoluţiei urbane din<br />
Transilvania la fenomenul general european, relevarea similitudinilor sau a elementelor particulare în
666<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 44<br />
raport cu acesta sunt câteva aspecte care se evi<strong>de</strong>nţiază din studii, indiferent <strong>de</strong> problema concretă pe<br />
care o abor<strong>de</strong>ază.<br />
Deschise problematizării sunt în<strong>de</strong>osebi materialele care încearcă clarificări metodologice, <strong>de</strong><br />
terminologie sau <strong>de</strong>finirea fenomenului urban (Kubinyi András – Oraş regal liber – oraş liber regal,<br />
Bácskai Vera – Ce semnifică privilegiul în secolele XVIII-XIX, Konrad Gündisch – Sistemul urban<br />
medieval din Transilvania).<br />
Rolul privilegiilor urbane este surprins din perspectiva statutului juridic al oraşului (Laurenţiu<br />
Rădvan – Privilegiile şi autonomia urbană în Ţara Românească până în secolul al XVI-lea, Pál Judith<br />
– Ridicarea la rang <strong>de</strong> oraş liber regal a localităţii Satu-Mare), economică (Maria Emilia Crângaci<br />
Ţiplic şi Paul Nie<strong>de</strong>rmaier – Privilegiile comerciale ale oraşelor din Transilvania până la sfârşitul<br />
secolului XV) sau religioasă (Vekov Károly – Instituţii eclesiastice şi evoluţia urbană).<br />
Studiile semnate <strong>de</strong> Ioan Drăgan, Dráskoczy István, Livia Ar<strong>de</strong>lean reliefează importanţa<br />
oraşului ca centru economic şi social prin analiza unor teme ca: nobilimea română şi oraşele în<br />
secolul al XV-lea, exploatarea sării în Transilvania după războiul ţărănesc din 1514 sau evoluţia<br />
târgurilor maramureşene în veacul al XVII-lea.<br />
Clujul, ca oraş sărbătorit, s-a bucurat <strong>de</strong> o atenţie sporită, unsprezece studii fiindu-i consacrate<br />
în exclusivitate: <strong>de</strong> la cetate la oraş (A.A.Rusu), importanţa privilegiilor orăşeneşti (Kiss András,<br />
Blázovich Lászlo), târgurile organizate în Evul Mediu (Rüsz Fogarasi Enikő), conflictele religioase<br />
(Lupescuné Makó Mária, Szegedi Edith) şi începuturile vieţii aca<strong>de</strong>mice (Ionuţ Costea).<br />
Textele, în limbile română şi maghiară, însoţite <strong>de</strong> rezumate largi, alcătuiesc un volum valoros,<br />
care aduce în discuţie o problematică susceptibilă, în permanenţă, <strong>de</strong> noi consi<strong>de</strong>raţii.<br />
Lidia Gross<br />
Gustav Augustini ziarist la „Tribuna Poporului” din Arad 1898-1900, studiu<br />
introductiv şi articole culese <strong>de</strong> Gelu NEAMŢU, Nădlac, Edit. Ivan Krasko,<br />
2007, 184 p.<br />
Apărută ca supliment al revistei „Oglinzi paralele” – „Rovnobežné Zrkadlá”, colecţia <strong>de</strong><br />
articole semnate <strong>de</strong> Gustav Augustini, culese şi îngrijite <strong>de</strong> istoricul Gelu Neamţu, se constituie întrun<br />
binevenit instrument <strong>de</strong> lucru pentru tot mai puţinii (din păcate) cercetători ai mişcării naţionale a<br />
românilor din Transilvania. Studiul introductiv al volumului urmăreşte modul în care biografia<br />
ziaristului slovac s-a interferat cu istoria mişcării naţionale româneşti în perioada memorandistă,<br />
oferind totodată cititorului şi referinţele <strong>bibliografice</strong> necesare aprofundării subiectului. Cele 64 <strong>de</strong><br />
titluri (dintre care 60 aparţin tribunistului, celelalte 4 făcând referire la dispariţia sa) sunt menite să<br />
ofere o schiţă a preocupărilor sale publicistice în scurta perioadă pe care a petrecut-o în redacţia<br />
„Tribunei Poporului” din Arad.<br />
G. Augustini <strong>de</strong>butase în publicistica din regatul României, trecând Carpaţii în 1893, ca emisar<br />
al Ligii Culturale în redacţia „Tribunei” sibiene, într-un moment în care eşecul acţiunii memorandiste<br />
impusese românilor ar<strong>de</strong>leni apropierea <strong>de</strong> naţionalităţile nemaghiare. A activat aici până în vara<br />
anului 1897, fiind unul dintre puţinii „vechi tribunişti” care a supravieţuit crizei din 1895-1896,<br />
continuându-şi activitatea la cotidianul aflat acum sub influenţa lui Ioan Raţiu. În 1898, după alte<br />
câteva încercări <strong>de</strong> angajare, ajunge la Arad, un<strong>de</strong>, în redacţia „Tribunei Poporului”, se alătură<br />
vechilor colegi <strong>de</strong> la Sibiu: Ioan Russu-Şirianu şi Vasile Mangra.<br />
Articolele selectate <strong>de</strong> istoricul Gelu Neamţu acoperă această ultimă perioadă a activităţii sale<br />
(1898-1900), cea mai puţin studiată, <strong>de</strong> altfel, <strong>de</strong> către cei care i-au urmărit parcursul politic şi<br />
publicistic. Evantaiul subiectelor atinse <strong>de</strong> ziaristul slovac se suprapune preocupărilor <strong>de</strong> ansamblu<br />
ale gazetei ară<strong>de</strong>ne, <strong>de</strong>monstrând ceea ce reiese şi din corespon<strong>de</strong>nţa sa (p. 14): efortul major <strong>de</strong>pus în<br />
redactarea „Tribunei Poporului”, uneori în calitate <strong>de</strong> unic redactor. Bineînţeles că firul roşu al<br />
articolelor lui G. Augustini a fost reprezentat <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ea solidarităţii naţionalităţilor, principala
45 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 667<br />
preocupare (la nivel <strong>de</strong>clarativ) a mişcărilor naţionale română, sârbă şi slovacă în perioada<br />
postmemorandistă. Fie că aduce în atenţia cititorilor procesele slovacilor, fie că se referă la mişcarea<br />
culturală a naţionalităţilor, fie că analizează legislaţia şi atitudinea guvernului budapestan faţă <strong>de</strong><br />
naţionalităţi, tribunistul revine constant la necesitatea acţiunii conjugate, ca singură replică viabilă<br />
dată presiunii maghiare. Alte tematici preferate sunt: chestiunile <strong>de</strong> politică internă a Dublei Monarhii<br />
(cu <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong>taliile prelungirii pactului dualist), cele economico-sociale şi, mai puţin numeroase,<br />
dar la fel <strong>de</strong> aci<strong>de</strong>, consi<strong>de</strong>raţiile pe marginea crizei interne a Partidului Naţional Român din<br />
Transilvania şi Ungaria (Mici <strong>de</strong> suflet, mari <strong>de</strong> patimi, p. 82-84).<br />
În loc <strong>de</strong> concluzie, cititorul interesat este invitat să răsfoiască această crestomaţie, a cărei<br />
plăcută lectură îl va duce mai aproape <strong>de</strong> atmosfera politică a sfârşitului <strong>de</strong> secol XIX, <strong>de</strong>cât multe<br />
dintre tomurile <strong>de</strong> sinteză, permiţându-i totodată să <strong>de</strong>scopere o figură interesantă a ziaristicii<br />
româneşti <strong>de</strong> altădată: slovacul Gustav Augustini.<br />
Vlad Popovici<br />
Lucian NASTASĂ, Intelectualii şi promovarea socială în România (Pentru o<br />
morfologie a câmpului universitar), cu un cuvânt înainte <strong>de</strong> Ovidiu Pecican,<br />
Cluj-Napoca, Edit. Limes, 2004, 224 p.<br />
Lucian Nastasă s-a impus treptat în conştiinţa publicului, <strong>de</strong>opotrivă ca autor <strong>de</strong> studii<br />
referitoare la minorităţile etnoculturale: Mărturii documentare. Ţiganii din România (1919-1944),<br />
Mărturii documentare. Evreii din România (1945-1965), Maghiarii din România şi etica minoritară,<br />
şi ca „arhivar-arheolog” al vieţii universitare româneşti.<br />
Cel mai recent volum al istoricului clujean, Intelectualii şi promovarea socială în România,<br />
reuneşte cercetări întreprinse în ultima <strong>de</strong>cadă asupra mediului universitar românesc al sfârşitului <strong>de</strong><br />
secol XIX şi începutului <strong>de</strong> secol XX. Celor şapte studii publicate <strong>de</strong> Lucian Nastasă <strong>de</strong>-a lungul<br />
anilor în volume colective, li se adaugă acum trei, inedite: Teohari Antonescu: un <strong>de</strong>stin neîmplinit,<br />
Geneza a două Universităţi în Clujul multicultural (1944-1945) şi Etape spre o monografie:<br />
Constantin Daicoviciu.<br />
Studiile din primul grupaj al volumului se apleacă asupra legităţilor care <strong>de</strong>terminau odinioară<br />
„piaţa matrimonială” în mediul intelectual. Lucian Nastasă întreprin<strong>de</strong> remarcabile <strong>de</strong>scin<strong>de</strong>ri în<br />
imaginarul intelectualului angajat într-o căsătorie <strong>de</strong> convenienţă, <strong>de</strong>zvăluindu-ne treptat un Iorga<br />
orgolios şi ambiţios, un Caragiale amorezat asemeni personajelor sale comice, un Brătescu-Voineşti<br />
gelos la culme sau un Odobescu pe care iubirea neîmpărtăşită îl duce la sinuci<strong>de</strong>re. Tendinţele<br />
matrimoniale – alianţele familiale, strategii <strong>de</strong> selecţie, <strong>de</strong> cumul şi <strong>de</strong> integrare socială – ale<br />
perioa<strong>de</strong>i 1944-1946 se pot reconstitui cu uşurinţă din tabloul exhaustiv şi vivace realizat <strong>de</strong> Lucian<br />
Nastasă. Abun<strong>de</strong>nţa şi amploarea exemplelor conving fără dubii.<br />
Definiţia căsătoriei este relevantă prin cinismul <strong>de</strong>bordant cu care istoricul conturează o<br />
practică <strong>de</strong>venită banalitate în epocă: „Astfel spus, căsătoria este produsul unor strategii <strong>de</strong> investiţie<br />
socială conştientă sau inconştientă, orientate spre instituirea sau reproducerea unor relaţii direct<br />
utilizabile pe termen scurt sau lung” (p. 42).<br />
Un aspect major al <strong>de</strong>mersului întreprins <strong>de</strong> istoric constă în <strong>de</strong>tabuizarea şi <strong>de</strong>mitizarea cu<br />
aparentă inocenţă a intelectualului român. Adversar înverşunat <strong>de</strong>opotrivă al biografiilor partizane şi<br />
al „aca<strong>de</strong>mismului rigid” – după propria expresie, Lucian Nastasă păcătuieşte prin exces <strong>de</strong> zel<br />
trecând în revistă şi <strong>de</strong>talii picante, care îi umanizează pe universitarii români. Dezvăluirile secretelor<br />
<strong>de</strong> alcov – aflăm <strong>de</strong> exemplu cum s-a căsătorit Petre Comarnescu, în ciuda sfaturilor date <strong>de</strong> trio-ul<br />
Noica-Elia<strong>de</strong>-Vulcănescu, cu Gina Manolescu-Pincas, o aventurieră care l-a înşelat şi după căsătorie<br />
cu N. D. Cocea – sunt circumscrise unei istoriografii literare suculente.<br />
De altfel, abordarea unei chestiuni atât <strong>de</strong> intime precum sociologia cuplului intelectual, cu<br />
toate componentele ei sugestive: i<strong>de</strong>alul feminin al perioa<strong>de</strong>i, pendularea între dragostea i<strong>de</strong>ală şi cea<br />
carnală, etapele căsătoriei, viaţa în cuplu, criza conjugală, urmată <strong>de</strong> divorţ şi <strong>de</strong> o recăsătorire mai<br />
confortabilă, îl predispune într-o mare măsură pe Lucian Nastasă la ridicări <strong>de</strong>zinhibate <strong>de</strong> cortină.
668<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 46<br />
În grupajul secund sunt (psih)analizate, respectând coordonatele aceleiaşi retrospecţii<br />
<strong>de</strong>complexate, <strong>de</strong>stinele a trei cărturari români: Teohari Antonescu, A. D. Xenopol şi Lucian Blaga.<br />
Studiul cel mai consistent, <strong>de</strong>dicat ascensiunii „Marelui Anonim”, aduce în prim-plan strădaniile<br />
poetului-filosof <strong>de</strong> a ocupa postul <strong>de</strong> docent la Catedra <strong>de</strong> estetică a Universităţii clujene, invidia<br />
profesorilor din comisia <strong>de</strong> examinare, precum şi necesitatea <strong>de</strong> a recurge la compromisuri. Câte<br />
similitudini între grupurile <strong>de</strong> putere care garantau ascensiunea pe plan social din perioada interbelică<br />
şi epoca noastră, poate cea mai rafinată în a menţine o genealogie falsă a elitelor culturale! Studiile<br />
din această secţiune sunt pertinente, chiar şi numai pentru acest aspect indirect pe care îl <strong>de</strong>gajă:<br />
paralela pe care cititorul o poate stabili între strategiile care <strong>de</strong>terminau odinioară promovarea socială<br />
şi ascensiunea <strong>de</strong>loc surprinzătoare din prezent a unor intelectuali politizaţi şi înregimentaţi temporar<br />
oricărui curent profitabil carierei proprii.<br />
Inserţia documentelor din arhive – semnate <strong>de</strong> Iuliu Haţieganu, D. D. Roşca, Lucian Blaga ş. a.<br />
–, ce însoţesc secţiunea finală a volumului, reuşesc să transpună cititorul în etapa istorică evocată,<br />
conferind autenticitate. Un studiu riguros precum Universităţile germane şi formarea elitei<br />
intelectuale româneşti (1964-1944) certifică geneza şi evoluţia unui alt tip <strong>de</strong> i<strong>de</strong>al meritocratic:<br />
bursele <strong>de</strong> studiu în străinătate, alternativă la fel <strong>de</strong> inoperantă faţă <strong>de</strong> acelaşi sistem al relaţiilor <strong>de</strong><br />
grup, consolidate scupulos printr-un inteligent calcul matrimonial.<br />
Studiile reunite sub titlul Intelectualii şi promovarea socială în România consacră noi<br />
perspective în abordarea fenomenului universitar românesc. Accentul pus pe sociologia istoriei şi nu<br />
pe simpla istoriografie îl plasează pe Lucian Nastasă în categoria istoricilor mo<strong>de</strong>rni, care în<strong>de</strong>plinesc<br />
simultan şi funcţiile <strong>de</strong> psiholog, etnolog, antropolog şi jurnalist. Volumul cuprin<strong>de</strong> <strong>de</strong>opotrivă pasaje<br />
relevante pentru studiul relaţiilor <strong>de</strong> gen într-o Românie aflată în zorii mo<strong>de</strong>rnităţii, aspecte <strong>de</strong><br />
monografie literară, analize <strong>de</strong> imaginar sau încercări <strong>de</strong> eseu comportamental peste care se<br />
suprapune <strong>de</strong>mersul critic, obiectiv al istoricului.<br />
Graţian Cormoş<br />
Vasile DOBRESCU, Funcţii şi funcţionalităţi în sistemul <strong>de</strong> credit românesc din<br />
Transilvania până la Primul Război Mondial. Studiu <strong>de</strong> caz, Târgu-Mureş,<br />
Edit. Universităţii „Petru Maior” 2006, 367 p.<br />
Unul dintre segmentele istoriei sociale din ce în ce mai frecventat <strong>de</strong> către istoricii români este<br />
studiul elitelor. Contribuţiile în acest sens nu sunt încă atât <strong>de</strong> numeroase pe cât ar fi necesar, dar cele<br />
câteva lucrări <strong>de</strong> sinteză existente se pot constitui într-o optimă bază <strong>de</strong> referinţă pentru cercetări<br />
ulterioare. Un exemplu în acest sens este şi ultima apariţie livrescă semnată <strong>de</strong> V. Dobrescu, având ca<br />
obiect sistemul <strong>de</strong> credit românesc din Transilvania (<strong>de</strong> fapt din Ungaria dualistă) până la Primul<br />
Război Mondial. Atunci când un specialist al istoriei economice alege să aprofun<strong>de</strong>ze problema<br />
elitelor acestui domeniu, rezultatul nu poate fi <strong>de</strong>cât un mariaj fericit între două câmpuri <strong>de</strong> studiu, cu<br />
rezultate atât în dimensiunea pozitivă, informaţională, cât şi în cea metodologică a cercetării.<br />
Lucrarea are o structură tripartită, urmărind evoluţia generală a sistemului <strong>de</strong> credit românesc<br />
din Transleithania şi mecanismele interne ale acestuia, atât în latura lor instituţională, cât şi dinspre<br />
componenta umană. Cel mai mare merit al autorului, şi implicit al volumului, este că reuşeşte să<br />
îmbine armonios categorii <strong>de</strong> surse utilizate în spaţii diferite ale cercetării. V. Dobrescu grefează<br />
informaţia oferită <strong>de</strong> sursele epocii pe un solid suport teoretic, cu referinţe în istoriografia şi<br />
sociologia europeană a elitelor, fapt ce îi permite o analiză acurată, punctată <strong>de</strong> observaţii pertinente<br />
privind apariţia şi evoluţia sistemului românesc <strong>de</strong> credit şi a elitelor bancare din Transilvania până la<br />
Primul Război Mondial.<br />
Într-o primă secţiune este creionată imaginea <strong>de</strong> ansamblu a acestui sistem. Deşi se remarcă<br />
după 1885 o perioadă <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare, în contextul ameliorării legislaţiei în domeniu, instituţiile <strong>de</strong><br />
credit româneşti nu reuşesc să ajungă nici numeric, nici ca cifră <strong>de</strong> afaceri, la o proporţionalitate
47 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 669<br />
echitabilă cu concurenţii maghiari, saşi sau slavi. Creşterea lor numerică a <strong>de</strong>terminat primele<br />
încercări <strong>de</strong> colaborare, uniformizare şi sistematizare a activităţii, la originea cărora au stat băncile<br />
mari şi cu o tradiţie în spate, precum „Albina”. Debutul secolului al XX-lea găseşte economiştii<br />
români implicaţi în <strong>de</strong>zbateri ce privesc mo<strong>de</strong>rnizarea şi securizarea sistemului <strong>de</strong> credit, dar şi în<br />
chestiuni politice legate <strong>de</strong> mişcarea naţională a românilor din Ungaria.<br />
Al doilea capitol este <strong>de</strong>dicat prezentării structurii şi mecanismelor interne ale instituţiilor<br />
bancare. Insistând asupra fiecăruia dintre elementele componente ale acestora, V. Dobrescu<br />
analizează constant profilul ocupaţional al membrilor organismelor <strong>de</strong> conducere, ajungând la<br />
concluzia că preeminenţa era <strong>de</strong>ţinută <strong>de</strong> preoţi şi avocaţi. Funcţionarii bancari (pe care autorul îi<br />
inclu<strong>de</strong>, ca reprezentanţi ai clasei mijlocii, în rândul elitei intelectuale a corpului etnic român)<br />
trebuiau să aibă studii <strong>de</strong> specialitate şi aveau obligaţii relativ stricte, dar, profitând <strong>de</strong> o lacună a<br />
legii, cei mai înstăriţi puteau face parte din comitetele <strong>de</strong> administraţie ale instituţiilor la care activau.<br />
În consecinţă, diferenţele sociale în interiorul categoriei profesionale erau <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> mari, acesta fiind<br />
şi unul dintre motivele pentru care a eşuat încercarea <strong>de</strong> a organiza o „Asociaţie”<strong>de</strong> tip sindical, în<br />
primul <strong>de</strong>ceniu al secolului XX.<br />
O ultimă problematică abordată este aceea a formării şi evoluţiei „microgrupurilor elitare”<br />
legate <strong>de</strong> sistemul <strong>de</strong> credit. Sunt urmărite implicarea lor în alte domenii ale vieţii publice (în special<br />
politică), strategiile <strong>de</strong> ascensiune socială şi <strong>de</strong> reproducere pe care le <strong>de</strong>zvoltă, interacţiunea cu<br />
elitele naţionale maghiare şi germane, nu în ultimul rând, distribuţia profesională şi pregătirea <strong>de</strong><br />
specialitate.<br />
Putem afirma că rezultatul acestei investigaţii a <strong>de</strong>păşit stadiul <strong>de</strong> „mo<strong>de</strong>stă şi temerară<br />
încercare ce va fi cu siguranţă îmbunătăţită şi amendată” pe care i-l atribuie autorul, putând fi<br />
consi<strong>de</strong>rată cu certitudine un punct <strong>de</strong> reper în <strong>de</strong>zvoltarea unei viitoare istorii a elitelor româneşti.<br />
Originalitatea abordării, precum şi consistentul material documentar cuprins în anexele volumului fac<br />
din acesta o lectură necesară oricărui cercetător al domeniului. Nu în ultimul rând, trebuie apreciată<br />
i<strong>de</strong>ea generoasă <strong>de</strong> a oferi anexele şi pe suport electronic (cartea e însoţită <strong>de</strong> un CD), facilitând astfel<br />
parcurgerea lor rapidă şi precisă în căutarea unor informaţii punctuale.<br />
Vlad Popovici<br />
Teodor PAVEL (coordonator), Tradiţie şi mo<strong>de</strong>rnizare în societatea transilvăneană.<br />
1850-1918, Cluj-Napoca, Edit. Accent, 2003, 238 p.<br />
Volumul îngrijit <strong>de</strong> profesorul Teodor Pavel reuneşte, sub umbrela i<strong>de</strong>ii <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>rnizare în<br />
spaţiul ar<strong>de</strong>lean al secolului al XIX-lea, zece titluri, abordând subiecte <strong>de</strong> istorie economică, istoria<br />
bisericii, imagologie şi istoria culturii. Încă din introducere se atrage atenţia asupra faptului că<br />
perspectiva duală enunţată în titlu nu trebuie receptată în mod necesar ca un binom antinomic, cele<br />
două fenomene (mo<strong>de</strong>rnizarea şi tradiţia, noul şi rezistenţa la nou) coexistând şi interferând.<br />
Un prim studiu, semnat <strong>de</strong> Marin Balog, abor<strong>de</strong>ază problema mo<strong>de</strong>rnizării economice a<br />
Transilvaniei după 1850, scoţând în evi<strong>de</strong>nţă importanţa intervenţiei statului austriac în acest<br />
domeniu. Totodată, autorul atrage atenţia asupra necesităţii utilizării unei alte grile <strong>de</strong> măsură a<br />
fenomenului <strong>de</strong>cât cea occi<strong>de</strong>ntală, dacă se doreşte înţelegerea proceselor ce au <strong>de</strong>terminat un progres<br />
economic în spaţiul transilvan între 1850-1875.<br />
Următoarele două cercetări, aparţinând coordonatorului volumului, insistă asupra unor aspecte<br />
din perioada ulterioară Ausgleich-ului. În Dualismul austro-ungar şi primele consecinţe asupra<br />
Transilvaniei. Un caz <strong>de</strong> obturare a mo<strong>de</strong>rnizării, T. Pavel critică efectele politice ale momentului<br />
1867, consi<strong>de</strong>rând că legislaţia promovată în Ungaria dualistă sub masca liberalismului, prin<br />
echivocul unor articole <strong>de</strong> lege şi prin neaplicarea sau interpretarea arbitrară a altora, a fost mai<br />
<strong>de</strong>grabă o frână <strong>de</strong>cât un catalizator al mo<strong>de</strong>rnităţii în multiple domenii. Cu privire la Reforma<br />
monetară din Austro-Ungaria şi extracţia aurului din Munţii Apuseni la finele secolului al XIX-lea şi
670<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 48<br />
începutul secolului XX, profesorul clujean observă că trecerea sistemului monetar al dublei monarhii<br />
la etalonul <strong>de</strong> aur a generat un val <strong>de</strong> investiţii în industria extractivă din Munţii Apuseni şi o explozie<br />
a mineritului aurifer în perioada 1884-1914. Dincolo <strong>de</strong> suma efectelor pozitive ale acestei stări <strong>de</strong><br />
fapt, autorul reliefează însă şi discrepanţele dintre valoarea producţiei obţinute şi efectele reduse în<br />
planul mo<strong>de</strong>rnizării şi al creşterii standardului <strong>de</strong> viaţă în zonă. În completarea acestei secţiuni <strong>de</strong><br />
istorie economică, sub titlul Rolul capitalului german în mo<strong>de</strong>rnizarea economiei Transilvaniei în<br />
epoca dualistă, Robert Nagy urmăreşte implicarea societăţilor industriale şi a băncilor germane în<br />
industria extractivă (aur, bauxită), chimică, a prelucrării lemnului, în transporturi şi infrastructură (căi<br />
ferate, regularizarea bazinului Timiş-Bega), constatând, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> prece<strong>de</strong>ntul autor, creşterea<br />
calităţii vieţii în unele zone <strong>de</strong> investiţie prin amenajările <strong>de</strong> transport şi salubritate <strong>de</strong>stinate<br />
muncitorilor.<br />
La graniţa dintre istorie economică şi, poate prea puţin, imagologie, Măriuca Radu propune,<br />
sub titlul Europa ca mo<strong>de</strong>l al mo<strong>de</strong>rnizării: un sas braşovean la Expoziţia Universală <strong>de</strong> la Paris din<br />
1867, prezentarea unui raport al lui Karl Maager, reprezentantul Camerei <strong>de</strong> Comerţ şi Industrie din<br />
Braşov, la importantul eveniment <strong>de</strong>sfăşurat în capitala franceză. Impresionat <strong>de</strong> diferenţele dintre<br />
standurile vestice şi cel al Transilvaniei şi <strong>de</strong> amploarea pe care o luase utilizarea maşinilor,<br />
negustorul braşovean face o analiză a industriei ar<strong>de</strong>lene evi<strong>de</strong>nţiind minusurile, propunând orientarea<br />
spre ramuri competitive pe piaţa europeană şi, mai ales, atrăgând atenţia asupra progresului în<br />
domeniu al României, ca viitoare concurentă. Generozitatea subiectului este însă diminuată <strong>de</strong><br />
maniera aproape exclusiv <strong>de</strong>scriptivă ce caracterizează redactarea studiului, <strong>de</strong> lipsa concluziilor şi <strong>de</strong><br />
citarea trunchiată a principalei surse în notele <strong>de</strong> subsol (notele 5, 7, 8, 15). O perspectivă pur<br />
imagologică regăsim la Valer Rus, sub titlul O viziune maghiară asupra tradiţionalismului/mo<strong>de</strong>rnităţii<br />
din societatea românească în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Incursiunea făcută în discursul<br />
maghiar privind „alteritatea concurentă” lasă să se întrevadă o disproporţie evi<strong>de</strong>ntă (la nivelul<br />
construcţiei imaginii celuilalt) între elementele mo<strong>de</strong>rnizatoare şi cele tradiţionaliste în <strong>de</strong>favoarea<br />
celor dintâi.<br />
Trecând <strong>de</strong> la imagologie la istoria ecleziastică, Aurelian Cosma cercetează reacţia bisericilor<br />
româneşti la impunerea <strong>de</strong> către guvernul maghiar a căsătoriei civile. Studiul său abor<strong>de</strong>ază subiectul<br />
din perspectiva <strong>de</strong>zbaterii jurnalistice, redând într-un mod echilibrat dubla dimensiune a disputei: pe<br />
<strong>de</strong> o parte rezistenţa la secularizare, pe <strong>de</strong> altă parte receptarea măsurilor mo<strong>de</strong>rnizatoare prin grila<br />
naţionalistă şi asocierea lor cu procesul <strong>de</strong> maghiarizare. În acelaşi spaţiu al istoriei ecleziastice, Liviu<br />
Boar atinge o problematică ce ţine <strong>de</strong> „tradiţie”: Circulaţia cărţii româneşti în Protopopiatul<br />
Giurgeului în secolul al XIX-lea. Din păcate stilul este unul exclusiv <strong>de</strong>scriptiv, rezumându-se la<br />
prezentarea titlurilor recuperate şi a unor sumare consi<strong>de</strong>raţii <strong>de</strong> ordin general privind importanţa<br />
acestui tip <strong>de</strong> literatură în păstrarea i<strong>de</strong>ntităţii lingvistice a românilor din secuime.<br />
Ultimul studiu, semnat <strong>de</strong> Horaţiu Bodale, Interferenţele româno-italiene, un impuls pentru<br />
formarea intelectualităţii româneşti mo<strong>de</strong>rne, se concentrează asupra procesului mo<strong>de</strong>rnizării în<br />
spaţiul cultural, pornind <strong>de</strong> la interferenţele europene în domeniul învăţământului superior. Autorul<br />
urmăreşte atât apariţia şi <strong>de</strong>zvoltarea relaţiilor româno-italiene (economice, diplomatice, culturale) în<br />
secolul al XIX-lea, până la Primul Război Mondial, cât şi fenomenul orientării stu<strong>de</strong>nţilor români spre<br />
universităţile din peninsulă şi consecinţele sale.<br />
Privit în ansamblu, volumul îşi în<strong>de</strong>plineşte cu succes menirea atribuită <strong>de</strong> autori, <strong>de</strong> a finaliza<br />
o etapă <strong>de</strong> cercetare şi <strong>de</strong> a <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> noi interogaţii (p. 10). Diversitatea subiectelor abordate nu<br />
afectează unitatea tematică, oferind, dimpotrivă, multiple perspective asupra aceluiaşi fenomen şi a<br />
impactului său într-o lume în care progresul căpăta un ritm din ce în ce mai accelerat, tinzând să<br />
<strong>de</strong>vină o religie. Regretabil, însă, din cauza numeroaselor greşeli <strong>de</strong> tehnoredactare şi a<br />
neuniformizării aparatului critic, lucrarea pier<strong>de</strong> la aspect o parte din ceea ce câştigase prin calitatea<br />
conţinutului.<br />
Vlad Popovici
49 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 671<br />
Cornel PETROMAN, ASTRA în Banat până la Marea Unire, Timişoara, Edit.<br />
Eurostampa, 2006, 395 p.<br />
Lucrarea semnată <strong>de</strong> istoricul Cornel Petroman, ca variantă edită a tezei <strong>de</strong> doctorat susţinută<br />
la Universitatea „Babeş-Bolyai”, din Cluj-Napoca, abor<strong>de</strong>ază un subiect prea puţin studiat <strong>de</strong> către<br />
pre<strong>de</strong>cesorii şi colegii săi: activitatea ASTRA în Banat, prin această din urmă arie geografică<br />
înţelegându-se exclusiv comitatele aflate la sud <strong>de</strong> râul Mureş: Timiş, Torontal şi Caraş-Severin.<br />
Pornind <strong>de</strong> la constatarea că istoriografia problemei este <strong>de</strong>ficitară, atât cantitativ cât şi calitativ,<br />
autorul subliniază din start necesitatea unei reorientări metodologice pe care a aplicat-o cu rezultate<br />
fericite pe parcursul procesului <strong>de</strong> elaborare a tezei.<br />
Deşi oficial în Banat activitatea ASTRA începe abia în 1896, până la această dată numeroşi<br />
bănăţeni se regăsesc în listele <strong>de</strong> membri, oameni <strong>de</strong> cultură din părţile vestice iau parte activ la<br />
manifestările Astrei şi colaborează la revista „Transilvania”, fiind documentate schimburi şi donaţii,<br />
în ambele sensuri, între ASTRA şi diverse „Reuniuni” din zonă. Adăugând participările bănăţene la<br />
expoziţiile româneşti din 1862 şi 1881, prezentate într-un capitol ulterior, se întregeşte tabloul unor<br />
constante şi intense interferenţe care anticipează în mod fericit extin<strong>de</strong>rea <strong>de</strong> la sfârşitul secolului<br />
al XIX-lea.<br />
Autorul acordă o atenţie sporită evenimentelor care au premers şi oarecum au forţat momentul<br />
extin<strong>de</strong>rii: represiunea politică generată <strong>de</strong> acţiunea memorandistă s-a răsfrânt şi asupra ASTRA,<br />
căreia guvernul maghiar îi impune modificarea statutelor şi, printre altele, renunţarea la apelativul<br />
„Transilvană”, consi<strong>de</strong>rat ina<strong>de</strong>cvat realităţilor politico-administrative dualiste. În acest context,<br />
procesul intern <strong>de</strong> lărgire se accelerează în sensul unei organizări teritoriale mai riguroase şi mai<br />
aplicate scopului principal al activităţii ASTRA: educarea culturală şi economică a poporului.<br />
Cea mai consistentă parte a lucrării urmăreşte activitatea <strong>de</strong>taliată a <strong>de</strong>spărţămintelor bănăţene<br />
ale ASTRA până în 1918. Deşi au existat diferenţe, uneori majore, între rezultatele fiecăreia dintre<br />
cele treisprezece asemenea unităţi, în ansamblu progresul realizat în cele două <strong>de</strong>cenii dinainte <strong>de</strong><br />
Unire este evi<strong>de</strong>nt. Succesele şi nereuşitele fiecărui <strong>de</strong>spărţământ în parte au ţinut şi <strong>de</strong> condiţiile<br />
locale specifice (număr <strong>de</strong> membri, gradul <strong>de</strong> implicarea a acestora, existenţa/precaritatea resurselor<br />
financiare, perioa<strong>de</strong>le <strong>de</strong> stagnare a activităţii, sprijinul obţinut din partea altor instituţii şi în special<br />
din partea bisericii).<br />
Prezentarea participărilor bănăţene la expoziţiile româneşti din Ar<strong>de</strong>al (1862, 1881 – <strong>de</strong>ja<br />
amintite, 1905) şi la Expoziţia Generală Română <strong>de</strong> la Bucureşti din 1906, precum şi manifestările<br />
prilejuite <strong>de</strong> cele patru adunări generale ţinute la Lugoj (1896), Băile Herculane (1900), Oraviţa<br />
(1902), Timişoara (1904) şi hotărârile luate în aceste ocazii completează imaginea activităţii ASTRA<br />
în Banat până la Marea Unire.<br />
Ultimul capitol al lucrării se constituie într-un foarte bine articulat nucleu conclusiv. În opinia<br />
autorului, există cinci direcţii fundamentale <strong>de</strong> activitate a ASTRA în Banat: sprijinirea accesului<br />
maselor largi la cultură prin stipendii şi susţinerea <strong>de</strong> „şcoli poporale”, acţiunea <strong>de</strong> difuzare a cărţii în<br />
mediul rural românesc prin „biblioteci poporale” şi distribuţii gratuite <strong>de</strong> cărţi, educaţia continuă şi<br />
aplicată prin intermediul prelegerilor poporale, susţinerea mo<strong>de</strong>lelor asociative în exploatarea agricolă<br />
şi educaţia în spirit naţional prin producţii cultural artistice: concerte, spectacole teatrale, <strong>de</strong>clamaţii.<br />
Fiecare din cele cinci aspecte este <strong>de</strong>taliat şi explicat <strong>de</strong> către C. Petroman, oferindu-i-se cititorului o<br />
perspectivă asupra profundului impact avut <strong>de</strong> activitatea acestei instituţii în evoluţia culturală,<br />
economică şi, în ansamblu, socială a românilor din Ungaria dualistă.<br />
Dincolo <strong>de</strong> cantitatea şi ineditul informaţiei oferite şi <strong>de</strong> o aproape ireproşabilă sistematizare, o<br />
altă importantă dimensiune a lucrării este cea metodologică. Prin insistenţa cu care sunt urmărite<br />
acţiunile membrilor Asociaţiunii şi feedback-ul primit din partea celor cărora li se adresau şi, nu în<br />
ultimul rând, prin evi<strong>de</strong>nţierea permanentă a contextului şi a efectelor politicii asupra eficienţei<br />
activităţii ASTRA se <strong>de</strong>păşeşte, metodologic, nivelul unei simple istorii instituţionale, tinzându-se,<br />
după cum evi<strong>de</strong>nţiază şi prof. dr. Nicolae Bocşan, în Prefaţa cărţii, spre „veritabile pagini <strong>de</strong><br />
sociologie a culturii”.<br />
Vlad Popovici
672<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 50<br />
Dietmar MÜLLER, Staatsbürger auf Wi<strong>de</strong>rruf. Ju<strong>de</strong>n und Muslime als<br />
Alteritätspartner im rumänischen und serbischen Nationsco<strong>de</strong>. Ethnonationale<br />
Staatsbürgerschaftskonzepte 1878-1941, Wiesba<strong>de</strong>n, Harrassowitz-Verlag,<br />
2005, 537 S.<br />
Der Autor stammt aus Siebenbürgen und erhielt für dieses Buch einen Preis <strong>de</strong>r Südosteuropa-<br />
Gesellschaft. Die in Berlin verteidigte Dissertation beruht vor allem auf Quellen <strong>de</strong>s Bukarester<br />
Staatsarchivs und <strong>de</strong>r Aka<strong>de</strong>miebibliothek sowie vielen Schriften aus Jugoslawien. Zentrale<br />
Leitfragen <strong>de</strong>r Arbeit sind: 1) Welche Rolle spielten die Ju<strong>de</strong>n in <strong>de</strong>r rumänischen und die<br />
albanischen Muslime in <strong>de</strong>r serbischen I<strong>de</strong>ntitätserzählung? 2) Worin bestehen die Gemeinsamkeiten<br />
und Unterschie<strong>de</strong> <strong>de</strong>r bei<strong>de</strong>n Nationsco<strong>de</strong>s? Müller analysiert die juristischen und politischen Mittel,<br />
die eingesetzt wur<strong>de</strong>n, um <strong>de</strong>n bei<strong>de</strong>n Gruppen die Staatsangehörigkeit zu verwehren<br />
beziehungsweise zu entziehen. Die Arbeit ist in zwei Teile geglie<strong>de</strong>rt: Rumänien und Serbien im<br />
„langen 19. Jahrhun<strong>de</strong>rt„ und Großrumänien und Jugoslawien in <strong>de</strong>r Zwischenkriegszeit. Im ersten<br />
Teil stellt Müller dar, wie die Bojarensöhne, die in Paris studiert hatten, während <strong>de</strong>r 1848-Revolution<br />
auch die Ju<strong>de</strong>n <strong>de</strong>r rumänischen Fürstentümer mit <strong>de</strong>m Versprechen ihrer Gleichstellung zu<br />
mobilisieren versuchten. Doch sobald sie in Regierungspositionen gelangten, schlossen sie die Ju<strong>de</strong>n<br />
vom Erwerb von Bo<strong>de</strong>n aus. Der stand nur rumänischen Staatsbürgern zu und die Verfassung von<br />
1866 hielt fest, dass „nur Frem<strong>de</strong> christlichen Glaubens rumänische Staatsbürger wer<strong>de</strong>n können”.<br />
(S. 39). Innenminister Ion C. Brătianu legitimierte weitere Son<strong>de</strong>rgesetze damit, dass die Ju<strong>de</strong>n die<br />
Herausbildung einer rumänischen Mittelschicht behin<strong>de</strong>rten, weil sie im Handwerk, Han<strong>de</strong>l und in<br />
<strong>de</strong>r Industrie dominieren wür<strong>de</strong>n. Zwar hatten die Ju<strong>de</strong>n 1899 mit 4,5% einen geringen Anteil an <strong>de</strong>r<br />
Gesamtbevölkerung, <strong>de</strong>nnoch wur<strong>de</strong>n sie in <strong>de</strong>r Presse als Gefahr für das Rumänentum dargestellt.<br />
Müller analysiert die Debatten, durch die <strong>de</strong>r Nationsco<strong>de</strong> in <strong>de</strong>n Jahren 1878 bis 1882 <strong>de</strong>finiert<br />
wur<strong>de</strong>. Damals formulierten einige rumänische Intellektuelle heftige Anklagen gegen die Ju<strong>de</strong>n, weil<br />
sich die Großmächte beim Berliner Kongress 1878 für <strong>de</strong>ren Einbürgerung eingesetzt hatten. So<br />
verfasste <strong>de</strong>r Dichter Mihai Eminescu viele Presseartikel, in <strong>de</strong>nen er das Elend <strong>de</strong>r Bauern vor allem<br />
jüdischen Geldverleihern und Zwischenpächtern anlastete. Die regieren<strong>de</strong>n Nationalliberalen<br />
benutzten die Stimmungsmache, um restriktive Bedingungen für die individuelle Einbürgerung<br />
durchzusetzen. Von <strong>de</strong>n 266.652 Ju<strong>de</strong>n hatten 1899 nur 4.272 die rumänische Staatsbürgerschaft –<br />
davon lebten 3.085 in <strong>de</strong>r Dobrudscha und waren bei <strong>de</strong>r Einglie<strong>de</strong>rung <strong>de</strong>s vormals osmanischen<br />
Gebietes 1878 eingebürgert wor<strong>de</strong>n. Die große Mehrheit <strong>de</strong>r Ju<strong>de</strong>n blieb bis 1919 Staatenlose und<br />
konnte von <strong>de</strong>n Behör<strong>de</strong>n je<strong>de</strong>rzeit ausgewiesen wer<strong>de</strong>n. Unter <strong>de</strong>n Eingebürgerten war eine Gruppe<br />
von 888 freiwilligen Teilnehmern am antiosmanischen Krieg von 1877/78, durch <strong>de</strong>n Rumänien<br />
unabhängig wur<strong>de</strong>. Mit Hinweis auf diese Einbürgerung rief <strong>de</strong>r Verband rumänischer Ju<strong>de</strong>n während<br />
<strong>de</strong>r Balkankriege 1912/13 zum freiwilligen Kriegseinsatz auf. Die in Aussicht gestellte Einbürgerung<br />
blieb jedoch aus.<br />
Die Herausbildung <strong>de</strong>s Nationsco<strong>de</strong>s bei <strong>de</strong>n Serben stellt Müller komprimierter dar. Durch<br />
<strong>de</strong>n zweiten Aufstand von 1815/17 errang Serbien seine Autonomie. Nach 1830 verloren die Muslime<br />
das Besitzrecht an Agrarland und wur<strong>de</strong>n schrittweise aus <strong>de</strong>n Garnisonsstädten verdrängt. Da auch<br />
viele Handwerker Serbien verließen, wur<strong>de</strong> bis in die 1840er Jahre nicht nur <strong>de</strong>r Zuzug von Bulgaren<br />
und Rumänen son<strong>de</strong>rn auch <strong>de</strong>r von Ju<strong>de</strong>n geför<strong>de</strong>rt. Die „Alteritätspartner” waren die autochthonen<br />
Albaner, doch ist im bürgerlichen Gesetzbuch von 1844 die serbische Staatsbürgerschaft religiös<br />
neutral formuliert. In <strong>de</strong>n Schriften von Ilja Garašanin und Vuk Stefanović Karadžić ist <strong>de</strong>r<br />
Nationsco<strong>de</strong> anti-osmanisch, aber nicht anti-islamisch geprägt.<br />
Im zweiten Teil untersucht Müller die Verän<strong>de</strong>rungen <strong>de</strong>s Staatsbürgerrechtes in <strong>de</strong>r<br />
Zwischenkriegszeit. Er hebt die Rolle hervor, welche die Pariser Frie<strong>de</strong>nskonferenz 1919 bei <strong>de</strong>r<br />
Einbürgerung <strong>de</strong>r Ju<strong>de</strong>n in Rumänien spielte. Anfangs wollte <strong>de</strong>r Ministerpräsi<strong>de</strong>nt Rumäniens nicht<br />
akzeptieren, dass die Ju<strong>de</strong>n aus Siebenbürgen und <strong>de</strong>r Bukowina, die volle Bürgerrechte besaßen,<br />
ohne individuelle Überprüfung die rumänische Staatsbürgerschaft erhielten. Ion I. C. Brătianu verließ
51 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 673<br />
unter Protest die Konferenz, als er Bestimmungen zum Schutz <strong>de</strong>r Min<strong>de</strong>rheiten unterzeichnen sollte.<br />
Erst nach einem Ultimatum <strong>de</strong>r Großmächte stimmte sein Nachfolger im Dezember 1919 <strong>de</strong>r<br />
Vereinbarung zu. Während <strong>de</strong>r Formulierung <strong>de</strong>r neuen Verfassung kam es 1922 zu Unruhen an <strong>de</strong>n<br />
Hochschulen: Rumänische Stu<strong>de</strong>nten wandten sich gegen die Einbürgerung, weil sie dadurch ihre<br />
Monopolstellung bei <strong>de</strong>r Erringung staatlicher Stellen verloren. Die Regierung <strong>de</strong>r Nationalliberalen<br />
benutze die Unruhen, um 1924 ein Staatsbürgerschaftsgesetz zu verabschie<strong>de</strong>n, durch das einige<br />
Ju<strong>de</strong>n erneut zu Staatenlosen wur<strong>de</strong>n. Die an<strong>de</strong>ren Min<strong>de</strong>rheiten waren vor allem von <strong>de</strong>r<br />
Rumänisierung im Bildungswesen betroffen. Auf die Interpellationen <strong>de</strong>r Nichtrumänen wegen <strong>de</strong>r<br />
Schließung ihrer Schulen reagierte <strong>de</strong>r Völkerbund ohne Nachdruck. Nach <strong>de</strong>r Regierungsübernahme<br />
<strong>de</strong>r Nationalen Bauerpartei 1928 wur<strong>de</strong>n auch Schulen <strong>de</strong>r Min<strong>de</strong>rheiten geför<strong>de</strong>rt, doch durch die<br />
Auswirkungen <strong>de</strong>r Weltwirtschaftskrise war dies nach 1931 nicht mehr möglich. Das angekündigte<br />
Min<strong>de</strong>rheitengesetz wur<strong>de</strong> nicht verabschie<strong>de</strong>t. Dadurch konnten die Nationalliberalen nach ihrem<br />
Machtantritt En<strong>de</strong> 1933 viele Zugeständnisse an die Min<strong>de</strong>rheiten rückgängig zu machen. Mit <strong>de</strong>m<br />
Betriebsgesetz von 1934, das <strong>de</strong>n Unternehmer vorschrieb einen bestimmten Anteil von Rumänen zu<br />
beschäftigen, wur<strong>de</strong>n erstmals auch im Wirtschaftsleben die Gleichheitsprinzipien ausgehebelt.<br />
Eingehend skizziert Müller die Folgen <strong>de</strong>s Dekrets zur Überprüfung <strong>de</strong>r Staatsbürgerschaft von 1938:<br />
Bis 1939 wur<strong>de</strong>n etwa die Hälfte <strong>de</strong>r Ju<strong>de</strong>n erneut Staatenlose. Für Müller diente das rumänischtürkische<br />
Migrationsabkommen von 1937 dazu, dass die Hofstellen <strong>de</strong>r Türken aus <strong>de</strong>r Dobrudscha<br />
vor allem mit Rumänen besetzt wer<strong>de</strong>n sollten.<br />
In Jugoslawien wollte die Regierung durch das Abkommen mit <strong>de</strong>r Türkei 1938 die<br />
Abwan<strong>de</strong>rung muslimischer Albaner beschleunigen. Abschließend geht er kurz auf die Vertreibungen<br />
nach Kriegsbeginn 1941 ein. Anhand <strong>de</strong>s fast fünfzigseitigen Literaturverzeichnisses lässt sich<br />
nachvollziehen, wie intensiv <strong>de</strong>r Autor sich mit <strong>de</strong>r Thematik beschäftigt hat. Das Buch leistet einen<br />
wichtigen Beitrag zur vergleichen<strong>de</strong>n Nationalismusforschung und wird ein Standardwerk in <strong>de</strong>n<br />
Diskussionen zur Min<strong>de</strong>rheitenpolitik wer<strong>de</strong>n.<br />
Mariana Hausleitner<br />
Teodor PAVEL, Românii şi rivalitatea germano-rusă 1905-1918. Documente,<br />
Cluj-Napoca, Edit. Accent, 2003, 312 p.<br />
Continuând cercetările într-un domeniu în care a oferit <strong>de</strong>ja o serie <strong>de</strong> lucrări valoroase<br />
(Mişcarea românilor pentru unitate naţională şi diplomaţia Puterilor Centrale 1878-1914, 2 vol.,<br />
Timişoara, 1979, 1981; Între Rusia ţarilor şi Germania wilhelmiană, Cluj-Napoca, 1996; Între Berlin<br />
şi Sankt Petersburg, Cluj-Napoca, 2000), profesorul Teodor Pavel aduce în atenţia celor interesaţi noi<br />
documente privind locul românilor şi al României în diplomaţia europeană, <strong>de</strong> această dată în relaţiile<br />
dintre două mari imperii ale continentului: Germania şi Rusia.<br />
Cele 172 <strong>de</strong> piese arhivistice publicate, acoperind intervalul 1902-1918 (şi nu 1905-1918, cum<br />
se precizează în titlu), sunt caracterizate <strong>de</strong> o largă diversitate, atât în ceea ce priveşte originea lor ,cât<br />
şi subiectele abordate. Printre ele se regăsesc note informative şi corespon<strong>de</strong>nţă ale legaţiilor<br />
româneşti din marile capitale europene, rapoarte ale serviciilor <strong>de</strong> informaţii şi ale poliţiei secrete<br />
ţariste, corespon<strong>de</strong>nţă bancară şi diplomatică germană. Aspectul mozaicat al colecţiei prezintă un<br />
avantaj, oferind cercetătorului interesat posibilitatea <strong>de</strong> a urmări conexiunile dintre diverse<br />
evenimente, <strong>de</strong>sfăşurate în planuri diferite ale cotidianului, dar ale căror inter<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţe pot fi<br />
surprinse la nivel diplomatic.<br />
De altfel, selecţia documentelor s-a făcut în funcţie <strong>de</strong> relevanţa lor în raport cu o serie <strong>de</strong> teme<br />
consi<strong>de</strong>rate prioritare. Pentru perioada premergătoare Marelui Război sunt urmărite situaţia românilor<br />
din Peninsula Balcanică şi interesul manifestat <strong>de</strong> către guvernul <strong>de</strong> la Bucureşti în această chestiune,<br />
mişcarea naţională românească din Basarabia, poziţia Rusiei şi Germaniei (atât cea neoficială,<br />
exprimată în presă, cât şi cea oficială, diplomatică) faţă <strong>de</strong> rolul României în contextul crizelor
674<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 52<br />
balcanice şi al unui posibil conflict major european. Piesele arhivistice acoperind intervalul<br />
1914-1918 circumscriu noi teme: evoluţia relaţiilor diplomatice ale României în anii neutralităţii<br />
armate, sprijinul acordat <strong>de</strong> guvernul german bolşevicilor ruşi vizând preluarea <strong>de</strong> către aceştia a<br />
puterii şi ieşirea Rusiei din război, relaţiile tensionate dintre guvernul român <strong>de</strong> la Iaşi şi comuniştii ruşi.<br />
Acest din urmă subiect beneficiază <strong>de</strong> o atenţie sporită, insistându-se asupra acţiunilor<br />
orchestrate <strong>de</strong> bolşevici, ce vizau răsturnarea guvernului român şi a familiei regale şi transformarea<br />
ţării în republică socialistă, precum şi asupra conflictului româno-ucraineano-rus având ca obiect<br />
Basarabia. Trebuie remarcat faptul că larga majoritate a documentelor provin din surse germane,<br />
permiţând astfel surprin<strong>de</strong>rea atitudinii diplomaţiei berlineze faţă <strong>de</strong> evenimentele din regiune, a căror<br />
origine îi poate fi parţial atribuită prin <strong>de</strong>cizia <strong>de</strong> a-i sprijini, în 1917, pe bolşevici. Setul <strong>de</strong> acte care<br />
încheie volumul are ca temă evenimentele ce au condus la unirea Bucovinei cu România, privită din<br />
aceeaşi perspectivă diplomatică germană.<br />
Vlad Popovici<br />
Gelu NEAMŢU, Mircea VAIDA-VOEVOD, 1 Decembrie 1918. Mărturii ale<br />
participanţilor. Ioachim Crăciun: documente la un sfert <strong>de</strong> veac <strong>de</strong> la<br />
Marea Unire, vol. I, Bucureşti, Edit. Aca<strong>de</strong>miei Române, 2005, 385 p.<br />
Lucrarea la care vom face referire în rândurile <strong>de</strong> mai jos îşi propune să finalizeze, la mai bine<br />
<strong>de</strong> o jumătate <strong>de</strong> secol distanţă, o iniţiativă din 1943 a <strong>Institutul</strong>ui <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> Naţională a Universităţii<br />
Daciei Superioare. La aniversarea a 25 <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> la Marea Unire, în condiţiile istorice cunoscute ale<br />
celui <strong>de</strong> al Doilea Război Mondial, s-a dorit realizarea unui album cu toţi <strong>de</strong>legaţii oficiali votanţi la<br />
Marea Adunare <strong>de</strong> la Alba Iulia, precum şi cu membrii Marelui Sfat Naţional. Materialul documentar<br />
strâns, constând din aproximativ 600 <strong>de</strong> dosare autobiografice, nu a mai fost utilizat, fiind păstrat în<br />
arhiva personală a istoricului Ioachim Crăciun. Repunerea sa în circuitul istoriografic se datorează<br />
colaborării dintre filologul Mircea Vaida-Voevod şi istoricul Gelu Neamţu, <strong>de</strong>ocamdată văzând<br />
lumina tiparului doar un prim volum, ce inclu<strong>de</strong> 186 <strong>de</strong> dosare.<br />
Conţinutul cărţii poate fi, fără greutate, împărţit în două mari segmente. Primul dintre acestea,<br />
având o funcţie prepon<strong>de</strong>rent argumentativă, încearcă să explice raţiunea publicării documentelor,<br />
dincolo <strong>de</strong> rostul lor pur istoriografic. La acest efort justificativ contribuie ambii autori, fiecare într-un<br />
mod specific, mai mult sau mai puţin profesionist.<br />
O introducere, semnată Mircea Vaida-Voevod şi intitulată 1918-1943. Mărturii la un sfert <strong>de</strong><br />
veac ale votanţilor Unirii, explică cititorului, într-o manieră <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> alambicată, geneza formării<br />
arhivei. Din păcate exprimările emfatice şi/sau stereotipe ale autorului (vezi <strong>de</strong> exemplu p. 5:<br />
„Mulţimile <strong>de</strong> ţărani români care colindau istoria, care au dus pe umeri vremurile, ştiau, printr-un dat<br />
pământesc al bunului simţ, că un<strong>de</strong>va dincolo <strong>de</strong> zare e o ţară întregită”; p. 6: „În marea lor majoritate<br />
preoţi, jurişti, învăţători, ţărani şi meseriaşi, au consfinţit astfel ceea ce <strong>de</strong> veacuri se rotunjise în<br />
cavele adânci ale unei vechi matrici stilistice, creatoare <strong>de</strong> cultură şi istorie”) îngreunează textul,<br />
oferind senzaţia apăsătoare a unui discurs incapabil să atingă graniţele clarităţii ştiinţifice.<br />
Oarecum altfel se prezintă Argumentul istoricului Gelu Neamţu, care aşază publicarea acestor<br />
mărturii ale participanţilor la Marea Unire în contextul mai amplu al disputelor istoriografice românomaghiare,<br />
recunoscând prin aceasta caracterul angajat i<strong>de</strong>ologic al volumului. Deşi mult mai bine<br />
fundamentat ştiinţific <strong>de</strong>cât introducerea coautorului lucrării, nici <strong>de</strong>mersul domniei sale nu reuşeşete<br />
să <strong>de</strong>păşească anumite limite, „poticnindu-se” într-o polemică sterilă cu o serie <strong>de</strong> autori maghiari şi<br />
insistând în susţinerea unei viziuni teologice care supravalorizează caracterul divin al momentului<br />
1 <strong>de</strong>cembrie 1918 şi îl plasează într-o logică firească şi necesară a evoluţiei istorice. Fără a<br />
<strong>de</strong>sconsi<strong>de</strong>ra în vreun fel simţămintele religioase ale autorilor sau ale celor care le împărtăşesc<br />
punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re, consi<strong>de</strong>răm, totuşi, că a face apel într-o lucrare ştiinţifică la „factorul divin, a cărui<br />
existenţă nu se poate nega la un popor atât <strong>de</strong> credincios cum este poporul român” (p. 22) nu
53 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 675<br />
constituie cea mai fericită abordare posibilă. Cu atât mai mult cu cât acest argument vine să susţină<br />
poziţia istoriografiei române în chestiunea evenimentelor din 1918, unul dintre cele mai sensibile<br />
subiecte în polemicile cu colegii maghiari.<br />
Cititorul care reuşeşte să treacă peste primele 26 <strong>de</strong> pagini, la al căror conţinut am făcut<br />
referire până acum, va avea însă o plăcută surpriză odată cu lectura celei <strong>de</strong> a doua părţi a volumului,<br />
conţinând autobiografiile participanţilor la Marea Adunare Naţională <strong>de</strong> la Alba Iulia. Dorinţa<br />
autorilor <strong>de</strong> a pune la dispoziţia celor interesaţi un stoc <strong>de</strong> surse istorice <strong>de</strong> primă mână i-a <strong>de</strong>terminat<br />
să nu opereze nicio modificare sau aducere la zi în textul documentelor, rezultatul fiind unul<br />
remarcabil: o colecţie <strong>de</strong> documente redactate <strong>de</strong> oameni născuţi şi formaţi intelectual la sfârşitul<br />
secolului al XIX-lea, al căror singur punct comun era participarea ca <strong>de</strong>legaţi la Alba Iulia, în data <strong>de</strong><br />
1 <strong>de</strong>cembrie 1918. Dată fiind diversitatea mediilor sociale <strong>de</strong> provenienţă a celor 186 <strong>de</strong> participanţi<br />
la eveniment, acest corpus <strong>de</strong> documente edite (alături <strong>de</strong> volumele care vor veni să finalizeze<br />
proiectul) este susceptibil <strong>de</strong> a se constitui într-o foarte utilă bază <strong>de</strong> date pentru cercetări<br />
interdisciplinare, aşa cum <strong>de</strong> altfel anticipează, pe bună dreptate, şi editorii (p. 26).<br />
Bineînţeles, nu trebuie ignorat faptul că autobiografiile sunt redactate la cerere, într-un anumit<br />
context istorico-politic şi cu un prilej festiv (serbarea a 25 <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> la Unire), <strong>de</strong> care e necesar să se<br />
ţină seama în analiza şi înţelegerea lor. Multe dintre aceste acte sunt <strong>de</strong> fapt biografii ale<br />
participanţilor, <strong>de</strong>cedaţi între timp, redactate <strong>de</strong> văduvele sau urmaşii lor. Chiar şi aşa, valoarea<br />
istoriografică a acestor documente rămâne nealterată. În loc <strong>de</strong> concluzie, rămâne să aşteptăm<br />
următoarele două volume, pentru a finaliza astfel această meritorie şi extrem <strong>de</strong> utilă iniţiativă.<br />
Vlad Popovici<br />
Gheorghe IANCU, Justiţie românească în Transilvania (1919), Cluj-Napoca,<br />
Edit. Ecumenica Press, 2006, 520 p.<br />
Dr. Gheorghe Iancu s-a afirmat prin cărţile şi studiile <strong>de</strong> specialitate ca unul dintre cei mai<br />
buni specialişti în istoria contemporană a României, aducând serioase contribuţii la reconstituirea<br />
condiţiilor interne şi internaţionale în care s-au <strong>de</strong>sfăşurat marile realizări ale Anului 1918: Unirea<br />
Transilvaniei cu România, interpretarea corectă a impactului produs <strong>de</strong> Armistiţiul <strong>de</strong> la Belgrad<br />
asupra procesului constituirii statului naţional român unitar, rolul Consiliului Dirigent în consolidarea<br />
acestuia, problema minorităţilor etnice din România reflectat în documentele Societăţii Naţiunilor<br />
(1923-1932), aspecte din evoluţia economică, social-politică, culturală şi <strong>de</strong> învăţământ a societăţii<br />
româneşti şi a naţionalităţilor în perioada interbelică. Cercetător competent şi minuţios, dr. Gheorghe<br />
Iancu s-a remarcat şi în editarea, în colaborare, a valoroasei Corespon<strong>de</strong>nţe Valeriu Branişte, Istoria<br />
României. Transilvania, vol. II (1867-1947), Bibliografia istorică a României, vol. I-IV-VIII,<br />
Colectivizarea agriculturii în România.<br />
Un <strong>de</strong>stin bun, dar şi perseverenţa în cercetare l-au ajutat pe specialistul incontestabil în<br />
analiza rolului şi locului jucat <strong>de</strong> Consiliul Dirigent din Transilvania între 1918-1920 în prima fază a<br />
aşezării instituţionale a statului român unitar, dr. Gheorghe Iancu, să găsească în anii mai tineri şi,<br />
apoi, să regăsească în „a doua sau a treia tinereţe” nu mai puţin <strong>de</strong> 440 <strong>de</strong> documente inedite<br />
referitoare la instituirea <strong>de</strong> către acest for executiv local şi temporal a justiţiei româneşti în<br />
Transilvania (1919). Amprenta istoricului <strong>de</strong> marcă, a profesionistului este puternică pe tot cuprinsul<br />
acestei cărţi <strong>de</strong> 520 p., structurată pe un bine documentat Studiu istoric, Notă asupra ediţiei, Lista<br />
instituţiilor juridice din Transilvania trecute sub controlul statului român şi datele <strong>de</strong> preluare a lor,<br />
Lista Instituţiilor juridice din Transilvania existente în anul 1921, Documentele, Glosar şi Indice <strong>de</strong><br />
nume şi localităţi. Valoarea acestei cărţi este cu atât mai mare cu cât preluarea justiţiei <strong>de</strong> către<br />
români este singurul domeniu în care s-au păstrat toate sau aproape toate documentele legate <strong>de</strong> acest<br />
eveniment <strong>de</strong>rulat la răscruce <strong>de</strong> timpuri şi <strong>de</strong> stabilire a frontierelor şi a noilor structuri <strong>de</strong> stat în<br />
Europa Centrală şi Răsăriteană, bine reconstituite şi articulate pe plan intern şi internaţional <strong>de</strong> autor.
676<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 54<br />
Dr. Gheoghe Iancu <strong>de</strong>limitează trei etape, <strong>de</strong>cembrie 1918-ianuarie 1919, martie-aprilie 1919,<br />
mai-iulie 1919, instituite pe teren şi <strong>de</strong>terminate <strong>de</strong> mişcările Armatei Regale Române <strong>de</strong> la est spre<br />
vest, în care prefecţii ju<strong>de</strong>ţelor şi ai marilor oraşe cu drept <strong>de</strong> municipiu, numiţi <strong>de</strong> Consiliul Dirigent,<br />
au preluat administraţia <strong>de</strong> stat din Transilvania etnică. Şi anume, în prima fază au acţionat 15, în a<br />
doua 5 şi în a treia 4. Autorităţile române au acţionat în virtutea Hotărârii <strong>de</strong> Unire <strong>de</strong> la Alba Iulia,<br />
sancţionată <strong>de</strong> Decretul-lege <strong>de</strong> recunoaştere a acesteia, iar în preluarea aparatului <strong>de</strong> justiţie s-a<br />
elaborat Ordonanţa 121, aplicată prin ordinul circular din 8 februarie 1919, semnat <strong>de</strong> Aurel Lazăr, în<br />
care se stipulau procedurile <strong>de</strong> urmat în cazul ju<strong>de</strong>cătoriilor: „Vă rog ca fără, amânare să convocaţi pe<br />
toţi ju<strong>de</strong>cătorii, notarii şi funcţionarii subalterni ai ju<strong>de</strong>cătoriilor, în şedinţă, veţi comunica celor<br />
prezenţi preluarea oficiului ... Veţi accentua, în special <strong>de</strong> la început, că scopul şi dorinţa Consiliului<br />
Dirigent sunt ca trecerea justiţiei sub imperiu român să se înfăptuiească pe lângă respectarea<br />
libertăţilor naţionale, fără orişice jignire a interesului publicului ce caută ajutorul justiţiei şi fără<br />
<strong>de</strong>teriorarea <strong>de</strong>corului oficios şi a in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei morale şi materiale a corpului ju<strong>de</strong>cătoresc, a<br />
funcţionarilor justiţiei şi a corpului avocaţilor” (p. 27).<br />
Ordonanţa 121 viza ju<strong>de</strong>cătorii, procurorii, notarii publici, avocaţii, iar jurământul <strong>de</strong> credinţă<br />
urma să fie <strong>de</strong>pus faţă <strong>de</strong> regele Ferdinand I şi statul român.<br />
Juriştii maghiari, evrei, o vreme şi cei şvabi, dirijaţi <strong>de</strong> Apáthy István, comisarul<br />
guvernamental <strong>de</strong> la Cluj, nu au recunoscut hotărârile <strong>de</strong> la Alba Iulia şi în 22 <strong>de</strong>cembrie au organizat<br />
o contra<strong>de</strong>monstraţie având peste 44.000 <strong>de</strong> maghiari, ce s-au pronunţat pentru rămânerea<br />
Transilvaniei în Ungaria. Ei acţionau în speranţa că guvernul ungar va reuşi să păstreze pentru sine<br />
această „perlă” a Coroanei Sfântului Ştefan în virtutea unor preve<strong>de</strong>ri ale Convenţiilor <strong>de</strong> la Haga din<br />
1899 şi 1907, ratificate şi <strong>de</strong> parlamentul României, şi ale Armistiţiului <strong>de</strong> la Belgrad.<br />
Analizând articolele 43 şi 45 ale Convenţiei <strong>de</strong> la Haga, în originalul francez şi în traducere<br />
română, dr. Gheorghe Iancu <strong>de</strong>monstrează că argumentele maghiare erau şubre<strong>de</strong> şi nu stăteau în<br />
picioare în faţa studierii mai aprofundate a textelor. Puterea legală trecea în mâinile ocupantului care<br />
respecta legile în vigoare din ţara în cauză, cu excepţia cazurilor <strong>de</strong> „împie<strong>de</strong>care absolută” şi doar<br />
„pe cât era posibil” şi compatibil cu restabilirea, asigurarea ordinii şi vieţii publice. Întrucât juriştii<br />
maghiari, evrei, şvabi au împiedicat activitatea din domeniul justiţiei şi s-au opus trecerii puterii în<br />
mâna autorităţii române <strong>de</strong> stat, aceasta a fost îndreptăţită să abroge vechile legi şi autorităţi, să le<br />
schimbe în interesul asigurării bunului mers al vieţii cotidiene, pentru rezolvarea numeroaselor<br />
procese civile şi penale rămase în suspensie şi pentru păstrarea liniştii şi a ordinii publice în noile<br />
condiţii şi raporturi <strong>de</strong> forţe. Preve<strong>de</strong>rea <strong>de</strong> a se interzice constrângerea populaţiei dintr-un teritoriu<br />
ocupat să <strong>de</strong>pună jurământ faţă <strong>de</strong> o putere inamică, nu era nici ea valabilă şi nu justifica boicotul<br />
maghiar, întrucât statul român n-a solicitat jurământ <strong>de</strong> fi<strong>de</strong>litate <strong>de</strong> la întreaga populaţie neromână, ci<br />
doar <strong>de</strong> la funcţionarii şi magistraţii publici, pe care-i plătea el şi „în care trebuia să aibă încre<strong>de</strong>re<br />
<strong>de</strong>plină” (p. 31-33).<br />
În multe cazuri refuzul magistraţilor unguri <strong>de</strong> a preda ju<strong>de</strong>cătoriile a impus folosirea<br />
simbolică a forţei jandarmilor, ofiţerilor şi soldaţilor din Armata Regală Română, iar în altele chiar<br />
unii jurişti unguri ce s-au opus iniţial autorităţii române <strong>de</strong> stat şi s-au răzgândit, au cerut acest lucru,<br />
pentru a se justifica în cazul revenirii guvernului Ungariei şi a propriilor conaţionali, gata să-i<br />
înfiereze ca trădători dacă predau regelui şi statului român clădirile tribunalelor. Astfel, ju<strong>de</strong>cătorul<br />
Bérczy Géza <strong>de</strong> la Ju<strong>de</strong>cătoria din Sebeş i-a cerut lui Nicolae Lazăr să vină cu doi ofiţeri în care caz îi<br />
va preda instituţia. Lucrurile s-au petrecut conform înţelegerii prealabile, clădirea a fost predată, dar<br />
nici Bérczy Géza, nici ceilalţi salariaţi maghiari nu au <strong>de</strong>pus jurământ regelui şi statului român, cu<br />
excepţia unui executor (p. 38).<br />
Printre cele 440 <strong>de</strong> documente apar unele consemnând cazuri rare şi bizare, dar semnificative<br />
pentru complexitatea situaţiei şi a mentalităţilor celor implicaţi în tăierea „nodului gordian” al acestei<br />
complicate problematici ce reflectă înlocuirea lumii şi ordinii vechi, stabilite prin săbii cuceritoare, cu<br />
lumea nouă a mulţimilor majoritare, <strong>de</strong>venite naţiuni dinamice şi mo<strong>de</strong>rne, ce doreau să distrugă<br />
stăpânirile străine şi să-şi făurească <strong>de</strong>stinele în cadrele unor state naţionale proprii. Notarul român<br />
Ioan Mureşan a fost numit în prealabil şeful Ju<strong>de</strong>cătoriei <strong>de</strong> ocol din Beclean, dar în 28 martie 1919<br />
s-a răzgândit „şi nu <strong>de</strong>pune promisiunea solemnă”, explicându-i lui Ioan Cherecheş că încă în trecut,
55 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 677<br />
pentru a satisface familia soţiei lui, maghiară <strong>de</strong> confesiune calvină, şi-a părăsit confesiunea română şi<br />
s-a făcut el însuşi calvin. Doar după ce a intrat armata română în Dej şi vremurile s-au întors în<br />
favoarea românilor, s-a lepădat <strong>de</strong> calvinism, dar nu îndrăzneşte să facă niciun alt pas înainte,<br />
<strong>de</strong>oarece <strong>de</strong>punerea jurământului în faţa regelui şi a statului român i-ar pune în pericol liniştea,<br />
siguranţa şi chiar existenţa familiei (p. 36).<br />
În pofida boicotului maghiar, instituţiile au fost preluate şi o parte a juriştilor maghiari au<br />
<strong>de</strong>pus jurământul cerut, în condiţiile date şi fixate, uneori în comun. În secuime, un<strong>de</strong> s-a manevrat<br />
pentru „auto<strong>de</strong>terminare wilsoniană a secuilor”, formarea unei republici ar<strong>de</strong>lene sau secuieşti,<br />
boicotul a fost intens şi instituţiile juridice au fost preluate <strong>de</strong> organele <strong>de</strong> resort din Braşov. Alţi<br />
jurişti maghiari au replicat că ei ştiau în 1919 că Ora<strong>de</strong>a şi Bihorul vor rămânea Ungariei, <strong>de</strong>oarece<br />
aşa a stabilit Conferinţa <strong>de</strong> Pace, fapt ce nu s-a a<strong>de</strong>verit la 4 iunie 1920. În teritoriile unite cu<br />
România, funcţionau, la 1918, 1272 posturi <strong>de</strong> magistraţi inamovabili şi 478 stagiari, fără să se<br />
cunoască numărul avocaţilor, iar în 1921 în Ungaria s-au mutat 845 <strong>de</strong> magistraţi şi avocaţi plecaţi<br />
din România (p. 79).<br />
Întrucât dr. Gheorghe Iancu nu lasă niciodată lucrurile „în coadă <strong>de</strong> peşte”, urmăreşte şi cazul<br />
celor 71 jurişti cetăţeni maghiari care la 29 <strong>de</strong>cembrie 1923 s-au adresat Tribunalului mixt românomaghiar<br />
<strong>de</strong> la Paris, pentru a-şi primi pensiile sau <strong>de</strong>spăgubirile băneşti, <strong>de</strong>şi în 1919 refuzaseră să<br />
<strong>de</strong>pună jurământ României, fiind în<strong>de</strong>părtaţi din funcţii, după cum era şi normal să fie din punctul <strong>de</strong><br />
ve<strong>de</strong>re al legislaţiei române. În 1934, Tribunalul Arbitral s-a <strong>de</strong>clarat incompetent să ju<strong>de</strong>ce cererile<br />
respective pe motiv că nu erau compatibile cu dispoziţiile Tratatului <strong>de</strong> la Trianon (p. 81). Statul<br />
român, ca stat succesoral al Austro-Ungariei, s-a dovedit a fi culant şi omenos în 1929, modificând<br />
Legea pensiilor elaborată în 1925 <strong>de</strong> liberali, când naţional-ţărăniştii au dispus ca aceia ce au rămas<br />
cetăţeni români şi n-au <strong>de</strong>pus jurământul faţă <strong>de</strong> rege şi <strong>de</strong> statul român, dar au servit în aparatul <strong>de</strong><br />
justiţie şi <strong>de</strong> stat înainte <strong>de</strong> 1918, să-şi primească pensiile cuvenite (p. 75).<br />
Această carte, alături <strong>de</strong> celelalte menţionate anterior, consoli<strong>de</strong>ază prestigiul ştiinţific şi<br />
profesional al autorului şi contribuie la <strong>de</strong>zvoltarea istoriografiei contemporane româneşti prin<br />
ju<strong>de</strong>căţile <strong>de</strong> valoare, concluziile formulate şi, nu în ultimul rând, prin înlăturarea unor fetişe vechi ce<br />
au circulat nepermis <strong>de</strong> mult, fără nicio acoperire obiectivă, în cărţile şi studiile mai vechi <strong>de</strong> aşa-zisă<br />
„specialitate”.<br />
Dumitru Suciu<br />
Literatur in <strong>de</strong>r „Temeswarer Zeitung”. 1918-1949, Hg. von Eduard Schnei<strong>de</strong>r.<br />
München, IKGS Verlag, 2003, 479 p.<br />
Editorul monografiei tratând <strong>de</strong>spre receptarea literaturii străine şi autohtone într-o cvadruplă<br />
reflexie scrisă (germană, maghiară, evreiască, română) în paginile unei celebre gazete din capitala<br />
Banatului interbelic şi postbelic – până la sistarea apariţiei în anul 1949 –, timişorean <strong>de</strong> obârşie şi<br />
fost jurnalist al presei germane locale până la strămutarea sa <strong>de</strong>finitivă la München, a reuşit să<br />
elaboreze, în spaţiu şi timp, un util instrument <strong>de</strong> lucru pentru toţi cei interesaţi <strong>de</strong> evoluţia<br />
fenomenului cultural-artistic într-o zonă multietnică şi pluriconfesională, cu expresia <strong>de</strong> rigoare<br />
vizualizată în plan estetic, intermediar fiind tocmai gazeta <strong>de</strong> tradiţie şi relevanţă în peisajul revuistic<br />
local, şi nu numai. Truda sa documentară pentru un segment legitimat spaţial şi temporal, dar şi prin<br />
construcţia sa internă <strong>de</strong>zvăluită <strong>de</strong> câteva faţete legic articulate: necesara parte introductivă <strong>de</strong>spre<br />
periodic şi epocă, textele în sine, selectate critic şi cu un profund discernământ, bibliografia aferentă<br />
şi un avenit tronson final, compus din indicele <strong>de</strong> persoane şi notiţele <strong>bibliografice</strong>, ordonate alfabetic<br />
pentru cei 32 <strong>de</strong> semnatari, în bună măsură foşti colaboratori interni/externi, partea ilustrativă etc., au<br />
fost realizate fie în temeiul arhivei <strong>de</strong> microfilme a periodicelor <strong>de</strong> expresie germană, originare din<br />
zona geografico-istorică strict <strong>de</strong>limitată, păstrate în fondul existent la institutul <strong>de</strong> profil din<br />
München, fie prin stagiile <strong>de</strong> documentare la Cluj şi Timişoara. Selecţia <strong>de</strong> texte efectuată <strong>de</strong> către
678<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 56<br />
editor are un caracter strict documentar în legătură cu fenomenul literar ilustrat în „Temesvarer<br />
Zeitung” între anii 1918-1940 şi 1944-1949. Ierarhizarea utilizată în redarea pentru publicare a fost <strong>de</strong><br />
o dublă natură, alfabetică şi cronologică, în funcţie <strong>de</strong> fondul şi forma excerptelor propuse tiparului în<br />
varianta <strong>de</strong> coerent volum restitutiv. Partea <strong>de</strong> beletristică referitoare direct la literatura germană din<br />
România (Banat, Bucovina, Transilvania) este logic <strong>de</strong>semnată în tronsonul <strong>de</strong> poezie (41 <strong>de</strong> titluri şi<br />
15 autori), în vreme ce proza apare în raportul <strong>de</strong> 11/8. Literatura din imediată vecinătate central şi<br />
sud-est europeană figurează cu alte percepţii sugestive în palier calitativ şi contributiv, în următoarea<br />
enumeare compatibilă cu rostul monografiei factuale: cea germană şi austriacă (lirica, 10/3, proza,<br />
7/1), română (5/5 şi 1/1, Lucian Blaga, Octavian Goga, Magda Isanos, <strong>de</strong> exemplu), sârbă (1/1),<br />
maghiară (10/3, Ady Endre), rusă (1/1, cu un Esenin tălmăcit <strong>de</strong> Franyó Zoltán), filipineză (2/2) etc.<br />
Procesul <strong>de</strong> receptare/reflectare continuă cu rubrica <strong>de</strong> recenzii privitoare la alte aspecte ale vieţii<br />
literare interne zonei şi oraşului <strong>de</strong> reşedinţă (gazete, poezie, romane, autori etc.), sau externe<br />
(Cal<strong>de</strong>ron <strong>de</strong> la Barca, Harold Nicholson, Erich Maria Remarque, Adam Müller-Guttenbrunn, Ion<br />
Biberi etc., în raport <strong>de</strong> 35 contribuţii), tronsonul <strong>de</strong> diverse, referitor la articole şi studii <strong>de</strong> diferită<br />
încărcătură cultural-ştiinţifică (L .Blaga, Goethe, Arthur Schnitzler, Roger Martin du Gard, un total<br />
<strong>de</strong> 20 contribuţii), partea <strong>de</strong> rapoarte <strong>de</strong>spre evoluţia vieţii literare în palier local, naţional şi<br />
internaţional (9 conferinţe, expoziţii, simpozioane sau nume ilustre precum René Fülöp-Miller, Franz<br />
Xavier Kappus, Erich Kästner, Franz Werfel, Paul Eluard etc.), interviurile (5, între care figurează<br />
cele cu Panait Istrati, 1929, Thomas Mann şi Richard Wagner, 1935 etc.), scriitori <strong>de</strong>spre jubileul<br />
publicaţiei la opt <strong>de</strong>cenii <strong>de</strong> existenţă şi activitate (1930, 7 contributori, între care se situau Th. Mann,<br />
F. Werfel, Victor Orendi-Hommenau etc.), documentare sub forma scrisorilor oficiale, făcute publice<br />
prin inserarea lor în cuprinsul periodicului (5 piese, între care, A. Müller- Guttenbrunn, Th. Mann, F.<br />
X. Kappus etc.) şi anecdote/miscellanea (17, <strong>de</strong> exemplu, Petőfi Sándor, P. Istrati etc.). Conţinutul şi<br />
structura lucrării restitutive, notele <strong>de</strong> subsol şi notiţele <strong>bibliografice</strong> aferente, partea <strong>de</strong> ilustraţie<br />
<strong>de</strong>notă o trudă în<strong>de</strong>lungată sau chiar <strong>de</strong>mnă <strong>de</strong> un extins colectiv <strong>de</strong> cercetare pentru a sistematiza şi<br />
reda coerent ceea ce Eduard Schnei<strong>de</strong>r a încercat şi reuşit să prezinte, inclusiv sub forma bibliografiei<br />
ataşată printr-un oportun CD-ROM.<br />
Stelian Mândruţ<br />
Octavian GOGA, Corespon<strong>de</strong>nţă primită, vol. I-III, 1900-1938, ed. Gheorghe I.<br />
Bo<strong>de</strong>a, Cluj-Napoca, Edit. Limes, 272 p.<br />
Istoricul Gheorghe I. Bo<strong>de</strong>a şi-a preliminat oportun monografia <strong>de</strong>dicată vieţii şi activităţii<br />
omului <strong>de</strong> cultură şi acţiune politică printr-o utilă restituţie epistolară <strong>de</strong>spre un important segment<br />
temporal cuprins între <strong>de</strong>butul veacului XX şi trecerea în nefiinţă a poetului naţional (mai 1938).<br />
Exerciţiul actual fusese prob anunţat <strong>de</strong> publicarea corespon<strong>de</strong>nţei particulare dintre Octavian şi<br />
Veturia Goga (Mausoleul iubirii), ca şi <strong>de</strong> apariţia jurnalului intim, sub titlul Florile tăcerii (1997), cu<br />
sorginte comună în lăsământul personal <strong>de</strong>pus la Muzeul Memorial din Ciucea, întregit <strong>de</strong> alte<br />
fonduri publice sau private din ţară. Scrisorile redactate în ani şi epoci <strong>de</strong>osebite în formă şi fond, <strong>de</strong><br />
către expeditori <strong>de</strong> variată formaţie (literară, spirituală, politică etc.), manifestând atitudini,<br />
mentalităţi, temperamente diferite, zugrăvesc imaginea unei diseminate fresce din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re<br />
social-economic şi politico-cultural. Dacă cea dintâi etapă vizualizată epistolar (1900-1918) este<br />
majoritar aprofundată în relevarea traseului existenţei şi acţiunii echilibrate a literatului şi militantului<br />
i<strong>de</strong>ii naţionale, următoarele corespon<strong>de</strong>nţe interbelice subliniază primatul omului politic oarecum în<br />
<strong>de</strong>favoarea celui literar/artistic/spiritual, chiar dacă firul călăuzitor, consolidarea unităţii naţionale,<br />
transpare vizibil în totalitatea scrisorilor oficiale şi particulare, schimbate cu personalităţi <strong>de</strong><br />
anvergură din ţară şi străinătate; „homo politicus” aflat în tranzienţa <strong>de</strong> la Partidul Naţional Român la<br />
cel al Poporului, Naţional Agrar ori Naţional Creştin (1935), premierul <strong>de</strong>barcat brusc în februarie<br />
1938 <strong>de</strong>pune mărturie epistolară <strong>de</strong>spre neştiute crâmpeie ale vieţii autohtone interne (Loja masonică,<br />
relaţiile cu legionarii) şi externe (călătoriile în Italia şi Germania), dar şi <strong>de</strong>spre truda sa publicistică,
57 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 679<br />
lucrările în proză şi traducerile efectuate. Setul <strong>de</strong> 144/330/321 piese epistolare, restituite într-o logică<br />
ordonare alfabetică pe emitenţi, inclu<strong>de</strong> un util indice cronologic, existent numai în finalul volumului<br />
prim, şi alte trei, <strong>de</strong> nume (<strong>de</strong>fectuos întocmit cel vizând tomul doi!), laolaltă cu, <strong>de</strong>seori<br />
parcimonioase, note <strong>de</strong> subsol.<br />
Stelian Mândruţ<br />
Gheorghe RACOVIŢĂ, Ana-Maria STAN, Memoria documentelor.<br />
Cooperarea franco-română la Universitatea din Cluj oglindită în arhiva lui<br />
Emil Racoviţă, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2007, 318 p.<br />
Istoria universitară a fost ilustrată la noi, până în prezent, doar prin studii <strong>de</strong> specialitate şi<br />
lucrări <strong>de</strong> sinteză (p. 11, notele 1-4, p. 15, nota 6), astfel că o ediţie <strong>de</strong> documente privind spaţiul<br />
învăţământului superior nu poate fi <strong>de</strong>cât binevenită. Aceasta cu atât mai mult cu cât figura centrală a<br />
volumului este reprezentată <strong>de</strong> unul dintre profesorii cu recunoaştere internaţională ai Universităţii<br />
din Cluj: Emil Racoviţă, iar circumscrierea tematică priveşte o relaţie <strong>de</strong> tradiţie: cea cu spaţiul<br />
universitar francez. Faptul că ambii editori, Gheorghe Racoviţă (nepotul ilustrului savant) şi Ana-<br />
Maria Stan, sunt formaţi la „Alma Mater Napocensis” explică <strong>de</strong> ce şi-au asumat acele „tradiţii şi<br />
obligaţii” menţionate <strong>de</strong> prof. Andrei Marga în introducerea lucrării.<br />
În condiţiile necesităţii consolidării învăţământului superior românesc la Cluj, după 1918, a<br />
fost semnată convenţia Angelescu–Poincaré, consfinţindu-se colaborarea româno-franceză în plan<br />
educaţional, cu intenţia <strong>de</strong> a asigura Universităţii din Cluj baza profesorală necesară <strong>de</strong>sfăşurării<br />
activităţii la un nivel ştiinţific ridicat. Invitat, la rândul său, să ocupe o poziţie la Universitatea din<br />
Cluj, Emil Racoviţă a acceptat, <strong>de</strong>venind totodată unul dintre principalii susţinători ai colaborării<br />
româno-franceze. Aceasta din urmă s-a manifestat atât la nivel instituţional (înfiinţarea <strong>Institutul</strong>ui<br />
Francez <strong>de</strong> Înalte Studii în România), cât şi prin fluxul bilateral <strong>de</strong> profesori şi bursieri.<br />
Cele 163 <strong>de</strong> acte cuprinse între coperţile volumului nu relevă <strong>de</strong>cât un segment restrâns şi<br />
oarecum unilateral al ansamblului colaborării, dar sunt mai mult <strong>de</strong>cât suficiente pentru ca cel ce le<br />
parcurge să înţeleagă profunzimea relaţiilor dintre profesorii francezi şi români, consolidate pe<br />
parcursul întregii perioa<strong>de</strong> interbelice şi, mai ales, rolul important jucat <strong>de</strong> personalitatea savantului<br />
Emil Racoviţă în acest sens. Corespon<strong>de</strong>nţa cu Emmanuel <strong>de</strong> Martonne, Robert Ficheux, Pierre A.<br />
Chappuis, René Jeanel, Pierre Thomas, dar şi cea cu Ioan Cantacuzino şi Dimitrie Voinov relevă<br />
implicarea sa în mo<strong>de</strong>rnizarea instituţiei universitare clujene şi în ridicarea prestigiului ei european.<br />
Lucrarea este, în general, îngrijit redactată şi atent editată, textele în limba franceză beneficiind<br />
<strong>de</strong> traduceri, iar notele explicative fiind suficient <strong>de</strong> bine elaborate. Studiul introductiv semnat <strong>de</strong><br />
Ana-Maria Stan îşi în<strong>de</strong>plineşte menirea <strong>de</strong> a prezenta cititorului o schiţă a colaborării universitare<br />
româno-franceze în perioada interbelică, permiţând astfel plasarea în context a datelor oferite <strong>de</strong><br />
documente. Dintre instrumente lipseşte însă indicele onomastic, absolut necesar în cazul unei astfel <strong>de</strong><br />
colecţii.<br />
Vlad Popovici<br />
Willy PRAGHER, Rumänische Bildräume, 1924-1944, Stuttgart, Jan Thorbecke<br />
Verlag, 2007, 320 p.<br />
Apărut într-o prezentare grafică excepţională, volumul Rumanische Bildraume 1924-1944<br />
reuneşte 172 <strong>de</strong> instantanee ale fotografului german, cu origini româneşti, Willy Pragher. Născut la<br />
Berlin în anul 1908 ca fiu al unui inginer chimist bucureştean şi al unei mame germane, întreaga sa<br />
viaţă şi-a <strong>de</strong>dicat-o obiectivului aparatului foto. Încă din 1932 lucra ca fotograf profesionist la Berlin,<br />
apoi din 1944 ca fotograf publicitar la o compannie petrolieră din Bucureşti, perioadă în care a
680<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 58<br />
realizat numeroase călătorii <strong>de</strong> documentare în România, surprinzând imagini unice azi pentru istoria<br />
interbelică a României.<br />
Diversitatea imaginilor reunite în albumul <strong>de</strong> faţă este <strong>de</strong>bordantă, iar autorii care au alcătuit<br />
colecţia le-au grupat în cinci secţiuni tematice: spaţii – regiuni istorice – oameni, triumful<br />
mo<strong>de</strong>rnităţii, convieţuiri, lumea păcii – lumea războiului, fotografie şi realitate. În fapt, ele relevă<br />
două viziuni asupra realităţii: atât spaţiul realităţii în sine, cât şi reprezentarea acestuia în mediul<br />
fotografiei într-o infinită serie <strong>de</strong> ipostaze.<br />
Structura tematică a expoziţiei şi, implicit, a volumului care o însoţeşte este bazată pe<br />
articularea antonimică a unor concepte prezente statornic în imaginarul social şi istoriografic<br />
românesc: permanenta opoziţie Orient/Occi<strong>de</strong>nt, tradiţional/mo<strong>de</strong>rn, oraş/sat, centru/periferie, sferă<br />
publică/sferă privată, majoritate/minoritate, <strong>de</strong>mocraţie/dictatură, război/pace. Punctul <strong>de</strong> greutate îl<br />
reprezintă conceptul <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>rn ca negare a tradiţionalului. Pragher ilustrează şi documentează<br />
procesul în cauză la cele mai diverse niveluri, <strong>de</strong> la cel al arhitecturii la cel al existenţei cotidiene.<br />
Fotograful german portretizează viaţa <strong>de</strong> zi cu zi a oamenilor, pune în scenă ipostaze ale lumii urbane<br />
şi ale celei <strong>de</strong> la sate. Ca istorici îl putem privi drept un efort <strong>de</strong> ilustrare sintetică a evoluţiei lente<br />
spre mo<strong>de</strong>rnizare a societăţii româneşti interbelice, evoluţie curmată brusc <strong>de</strong> izbucnirea războiului<br />
mondial.<br />
Fotografia este şi un limbaj universal, iar Pragher o realizează astfel încât să reprezinte mai<br />
mult <strong>de</strong>cât un foto-reportaj. Prin Willy Pragher, percepţia <strong>de</strong>spre România a fost puternic mo<strong>de</strong>lată în<br />
spaţiul german, la vremea respectivă şi acum, când expoziţia rezultată prin excelenta colaborare dintre<br />
Arhivele din Freiburg şi <strong>Institutul</strong> Şvabilor dunăreni din Tübingen a avut un <strong>de</strong>osebit ecou atât în<br />
Germania, cât şi în România. Departe <strong>de</strong> a realiza o cronică a expoziţiei itinerante, a făcut-o presa la<br />
vremea respectivă (a se ve<strong>de</strong>a în acest sens http://www.brechungen.idglbw.<strong>de</strong>/Pressespiegel.htm )<br />
dorim doar să semnalăm o lucrare cu totul excepţională, care îmbină cu succes comentariul <strong>de</strong><br />
specialitate cu arta punerii în valoare a sursei istorice, în acest caz fotografia.<br />
Marin Iosif Balog<br />
Petre ŢURLEA, Partidul unui rege: Frontul Renaşterii Naţionale, Bucureşti,<br />
Edit. Enciclopedică, 2006, 309 p.<br />
Cercetarea regimului autoritar instaurat <strong>de</strong> regele Carol al II-lea în 10 februarie 1938 a<br />
beneficiat <strong>de</strong>-a lungul vremii <strong>de</strong> un interes <strong>de</strong>osebit din partea istoricilor români şi străini. Amintim în<br />
acest sens contribuţiile remarcabile datorate unor istorici precum Florea Ne<strong>de</strong>lcu, Alexandru<br />
Gheorghe Savu, Aurică Simion, Ioan Scurtu, Florin Müller, etc. Cu toate acestea, problematica<br />
reprezentată <strong>de</strong> Frontul Renaşterii Naţionale a fost tratată doar tangenţial, ca una dintre componentele<br />
regimului autoritar carlist, şi nu ca o entitate disctinctă. Acest neajuns este recuperat prin lucrarea<br />
semnată <strong>de</strong> istoricul Petre Ţurlea, pe care o vom prezenta în cele ce urmează.<br />
Lucrarea este structurată în patru capitole, precedate <strong>de</strong> o introducere şi urmate <strong>de</strong> încheiere. În<br />
cadrul introducerii, autorul relevă succint contextul creării FRN, respectiv sursele <strong>de</strong> documentare<br />
folosite. În acest sens, remarcăm faptul că Petre Ţurlea este primul cercetător care valorifică fondul<br />
documentar impresionant al FRN, păstrat în cadrul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale. Primul<br />
capitol (p. 11-132) prezintă cadrul în care a fost creat FRN, respectiv organizarea acestuia. Autorul<br />
alocă un spaţiu semnificativ <strong>de</strong>cretului lege din 31 martie 1938, prin care parti<strong>de</strong>le politice erau<br />
dizolvate, poziţiei adoptate <strong>de</strong> principalele forţe politice faţă <strong>de</strong> acest act legislativ, respectiv<br />
contextului creării FRN. În fapt, potrivit autorului, „înfiinţând Frontul Renaşterii Naţionale, Carol al<br />
II-lea dorea să-şi atingă mai multe ţeluri. În primul rând, să-i solidarizeze pe toţi românii din jurul său,<br />
ca simbol al apărării Patriei şi să <strong>de</strong>monstreze că regimul pe care-l instaurase la 10 februarie 1938 era<br />
larg acceptat” (p. 133). Capitolul al doilea (p. 133-178) analizează pe larg eforturile <strong>de</strong>puse <strong>de</strong> regele<br />
Carol al II-lea şi <strong>de</strong> colaboratorii săi apropiaţi <strong>de</strong> a impune FRN drept principala forţă politică <strong>de</strong> pe
59 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 681<br />
eşichierul politic. Autorul prezintă în acest sens poziţia parti<strong>de</strong>lor politice faţă <strong>de</strong> FRN, motivaţia<br />
celor care au a<strong>de</strong>rat la FRN, <strong>de</strong> la oportunism (cazul foştilor membri PNŢ, PNL, etc), până la teama<br />
inspirată <strong>de</strong> represaliile regimului carlist (legionarii). Capitolul al treilea (p. 179-230) tratează <strong>de</strong>spre<br />
încercarea regimului carlist <strong>de</strong> a soluţiona dificultăţile în faţa cărora s-a găsit România după<br />
izbucnirea celui <strong>de</strong>-al Doilea Război Mondial (ameninţări externe şi interne, <strong>de</strong>opotrivă) prin<br />
reorganizarea şi adaptarea FRN la cerinţele reclamate <strong>de</strong> noul context intern şi internaţional. În fine,<br />
ultimul capitol (p. 231-284) abor<strong>de</strong>ază transformarea FRN în Partidul Naţiunii, transformare ce se<br />
dorea a fi, în esenţă, o imitare a mo<strong>de</strong>lului nazist. Volumul mai cuprin<strong>de</strong> un cuvânt <strong>de</strong> încheiere ce<br />
expune concluziile autorului, precum şi un indice <strong>de</strong> nume.<br />
Lucrarea semnată <strong>de</strong> istoricul Petre Ţurlea, prima încercare <strong>de</strong> abordare monografică a<br />
Frontului Renaşterii Naţionale, constituie un <strong>de</strong>mers istoriografic binevenit, <strong>de</strong> o certă valoare<br />
ştiinţifică. Prin maniera <strong>de</strong> abordare a problematicii FRN, prin tratarea echilibrată şi ju<strong>de</strong>căţile <strong>de</strong><br />
valoare pertinente, volumul semnat <strong>de</strong> Petre Ţurlea se impune ca un instrument <strong>de</strong> lucru indispensabil<br />
pentru cercetătorii epocii carliste, dar şi ca o lectură incitantă pentru publicul cititor.<br />
Ottmar Traşcă<br />
Moshe CARMILLY-WEINBERGER, On Three Continents. An Autobiography<br />
by Moshe Carmilly-Weinberger, Cluj-Napoca, Edit. Efes, 2007, 266 p.<br />
Pentru un istoric, o autobiografie este oricând o carte binevenită. Cu atât mai mult atunci când<br />
autorul este unul dintre cei mai importanţi li<strong>de</strong>ri spirituali ai comunităţii mozaice din România<br />
secolului XX, fostul rabin-şef din Clujul interbelic, Moshe Carmilly-Weinberger.<br />
Dar nu intenţionez să evi<strong>de</strong>nţiez aici valoare istorică a acestei apariţii livreşti şi, în locul<br />
profesionistului atras <strong>de</strong> interogaţii şi cauzalităţi, voi lăsa cititorul din mine să-şi exprime opinia.<br />
Aceasta <strong>de</strong>oarece sunt sigur că finalităţii pur istoriografice a <strong>de</strong>mersului îi poate fi subordonată,<br />
pornind <strong>de</strong> la parcursul întregii vieţi a autorului, şi una pedagogică.<br />
Faptul că, <strong>de</strong> multe ori, Moshe Carmilly-Weinberger acordă spaţii largi istoriei locurilor prin<br />
care a trecut şi a comunităţilor evreieşti care le populau, utilizând în acest sens o bibliografie cât mai<br />
recentă şi respectând toate regulile unei lucrări ştiinţifice, lasă într-a<strong>de</strong>văr impresia unui text elaborat<br />
în scop istoriografic. Dar sensibilitatea cu care se apropie <strong>de</strong> lumea prin care a trecut şi cheia pe care o<br />
oferă cititorului pentru a pătrun<strong>de</strong> în această lume <strong>de</strong>notă dorinţa sa <strong>de</strong> a-l face să-i înţeleagă<br />
complexitatea şi, <strong>de</strong> ce nu, să-i simtă savoarea, după caz, dulce sau amară.<br />
Autobiografia sa nu este o lucrare egocentrică, reflectoarele nu sunt îndreptate spre autor, ci<br />
spre spaţiul înconjurător şi spre cei care îl populau. Deseori, cel ce o parcurge este introdus în viaţa<br />
cotidiană a comunităţilor mozaice din Transilvania şi Ungaria, cu aspectele ei pozitive sau negative,<br />
<strong>de</strong> la relaţiile dintre părinţi şi copii până la disensiunile intraconfesionale dintre ortodocşi şi neologi.<br />
Un segment consistent este <strong>de</strong>dicat prezentării perioa<strong>de</strong>i studiilor şi a primelor încercări <strong>de</strong> găsire a<br />
unui loc în societate.<br />
O şi mai consistentă parte a cărţii insistă asupra tragicilor ani ’40 şi a rolului jucat <strong>de</strong> Moshe<br />
Carmilly, în calitatea sa <strong>de</strong> li<strong>de</strong>r spiritual, pentru diminuarea efectelor politicii antisemite a<br />
autorităţilor. Acestea sunt, probabil, paginile cele mai bogate în date istorice din întreaga lucrare,<br />
<strong>de</strong>nsitatea informaţională creând uneori o senzaţie apăsătoare, care îl transportă pe cititor înapoi în<br />
atmosfera persecuţiilor şi a ghetoizării. În acelaşi mod, fuga din Europa <strong>de</strong> Est în Palestina este<br />
însoţită <strong>de</strong> o relativă relaxare a scriiturii, dar dificultăţile începerii unei vieţi noi şi a unei noi<br />
ascensiuni sociale se fac încă simţite la nivelul ritmului, ca şi entuziasmul <strong>de</strong>clarării in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei<br />
noului stat Israel.<br />
Lucrarea încheie oarecum cercul, prin prezentarea revenirii în România, în 1988, şi a vizitării<br />
locurilor copilăriei şi tinereţii. Interesante şi utile viitorilor exegeţi sunt şi reflecţiile <strong>de</strong> final asupra<br />
propriei opere ştiinţifice şi a domeniilor prioritare <strong>de</strong> interes: istoria evreilor, literatură ebraică şi artă,<br />
dar şi <strong>de</strong>scrierea călătoriilor efectuate în Spania şi China.
682<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 60<br />
Nu în ultimul rând trebuie menţionat că volumul beneficiază şi <strong>de</strong> un indice onomastic şi<br />
toponimic, <strong>de</strong> un real ajutor istoricului profesionist, şi se încheie printr-o serie <strong>de</strong> 43 <strong>de</strong> fotografii care<br />
reiau întregul parcurs epic al lucrării, punctând evenimentele majore şi fiinţele apropiate din existenţa<br />
lui Moshe Carmilly-Weinberger. Rămâne doar ca cititorul să fie <strong>de</strong> acord cu invitaţia autorului şi să<br />
accepte să-l însoţească în lumea pe care a parcurs-o şi pe care a încercat, constant, să o facă mai bună.<br />
Vlad Popovici<br />
Deutsche Literatur in Rumänien und das „Dritte Reich”. Vereinnahmung-<br />
Verstrickung-Ausgrenzung. Hg. Von Michael Markel und Peter Motzan.<br />
München, IKGS Verlag, 2003, 326 p.<br />
Volumul publicat în seria incluzând contribuţii <strong>de</strong> istoria limbii şi literaturii conţine un număr<br />
<strong>de</strong> 13 referate <strong>de</strong>zvoltate şi prezentate cu prilejul celei <strong>de</strong>-a 37 sesiuni anuale a Societăţii culturale cu<br />
sediul la Gun<strong>de</strong>lsheim am Neckar şi Hei<strong>de</strong>lberg („Arbeitskreis für Siebenbürgische Lan<strong>de</strong>skun<strong>de</strong>”),<br />
în colaborare cu IKGS („Institut für <strong>de</strong>utsche Kultur und Geschichte Südosteuropas”) şi <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong><br />
istorie sud-est europeană al Universităţii „Ludwig Maximilian” din München, pe terenul literaturii<br />
germane în contextul celui <strong>de</strong>-al III-lea Reich.<br />
Conexiunea, conştient săvârşită şi vizibilă <strong>de</strong>ja din titlu, între faptul literar artistic şi elemental<br />
covârşitor prin forţa seducţiei exersată uniform, în<strong>de</strong>osebi după anul 1933, a condus inevitabil la<br />
multiplicarea variantelor <strong>de</strong> contacte cu un impact şi inerente răsfrângeri ale datului politici naţional<br />
socialist în plan extern şi în variate tărâmuri ori forme <strong>de</strong> validare ştiinţifică, aflate în directă legătură<br />
cu evoluţia literaturii germane din România şi cu existenţa <strong>de</strong> sine stătătoare a presei literare şi a<br />
literaţilor, brutal confruntate cu sume<strong>de</strong>nia <strong>de</strong> probleme ridicate <strong>de</strong> făţişa agresiune a faptului politic.<br />
Intervenţiile extinse şi actualizate pentru tipărirea în volum au fost elaborate pe baza unui inedit<br />
material studiat în arhive publice ori particulare, în presă şi literatura edită, contribuind prin bogăţia<br />
materialului excerptat la hermeneutizarea interdisciplinară a tangenţei dintre factorul cultural-artistic<br />
şi cel politic, în cazuistica oferită <strong>de</strong> segmental german din România interbelică, în ansamblul<br />
reprezentat <strong>de</strong> influenţa celui <strong>de</strong>-al III-lea Reich pentrui aria istoriografică studiată. Prezentarea<br />
sinoptică a interferenţei dintre doctrina politică naţional-socialistă şi curentele literare, „tradiţionale<br />
ori mo<strong>de</strong>rnizate”, evi<strong>de</strong>nte în România interbelică, cu sau fără caracteristici <strong>de</strong> totală a<strong>de</strong>rare la<br />
i<strong>de</strong>ologia politică seducătoare şi integratoare, este motivată şi cauzată, în mare măsură, <strong>de</strong> opţiunea şi<br />
poziţia autorilor cuprinşi în reţeaua <strong>de</strong> <strong>de</strong>terminări emanate <strong>de</strong> către factorii voluntari şi specifici ori<br />
<strong>de</strong> cei insinuanţi şi în<strong>de</strong>mnând asiduu la practicarea unui oportunism voit <strong>de</strong>clarat. Interesante sunt şi<br />
încercările <strong>de</strong> analiză şi comentariu a modalităţilor <strong>de</strong> critică introspecţie a trecutului, remo<strong>de</strong>labil în<br />
diferite modalităţi <strong>de</strong> exprimare, conforme sau neconforme cu efectul doctrinei circulante în <strong>de</strong>ceniul<br />
patru al veacului XX. Sau, aşa cum afirma cu mult timp în urmă poetul Gerhard Csejka, nu se poate<br />
generaliza i<strong>de</strong>ntitatea dintre literatura naţională şi cea <strong>de</strong> tendinţă naţional-socialistă în spaţiul<br />
beletristicii germane din intervalul interbelic şi belic. Câteva titluri şi autori remarcaţi, sunt sugestive<br />
în acest sens: Cornelius R. Zach, Viaţa spirituală în România interbelică; doctrine politice şi curente<br />
literare; Stefan Sienerth, Adolf Meschendörfer şi Heinrich Zillich în mişcarea literară a celui <strong>de</strong>-al<br />
III-lea Reich; Joachim Wittstock, Erwin Wittstock în Germania; Horst Schuller, Erwin Schuller şi<br />
anticamera „Grupului Etnic German” din România; Eduard Schnei<strong>de</strong>r, Robert Reiter[= Franz Liebhard,<br />
n.n.] şi segmentul cultural din „Südost<strong>de</strong>utsche Tageszeitung. Ediţia pentru Banat (1941-1944)”.<br />
Stelian Mândruţ
61 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 683<br />
Sebastian BALTA, Rumänien und die Großmächte in <strong>de</strong>r Ära Antonescu<br />
(1940-1944), Stuttgart: Franz Steiner Verlag 2005 (Quellen und Studien<br />
zur Geschichte <strong>de</strong>s östlichen Europas. Bd. 69), 540 S.<br />
Dieses umfangreiche Buch ist eine überarbeitete Fassung einer Dissertation, die im Januar<br />
2004 an <strong>de</strong>r Philosophischen Fakultät <strong>de</strong>r Rheinischen Friedrich-Wilhelm-Universität Bonn<br />
angenommen wur<strong>de</strong>. Als <strong>de</strong>r Autor die Recherchen in Angriff nahm, dominierte in Rumänien ein<br />
Kult um <strong>de</strong>n rumänischen Staatsführer Ion Antonescu. Im Senat wur<strong>de</strong> er 1999 am Jahrestag seiner<br />
Hinrichtung mit einer Schweigeminute geehrt, Straßen wur<strong>de</strong>n nach ihm benannt. Da Antonescu beim<br />
Prozess 1946 vor allem sein Feldzug gegen die Sowjetunion an <strong>de</strong>r Seite <strong>de</strong>r <strong>de</strong>utschen Wehrmacht<br />
angelastet wor<strong>de</strong>n war, galt er im postkommunistischen Rumänien lange als Märtyrer. Erst nach<strong>de</strong>m<br />
eine internationale Expertenkommission En<strong>de</strong> 2004 im Auftrag <strong>de</strong>s rumänischen Staatspräsi<strong>de</strong>nten<br />
einen umfangreichen Bericht über die Massenmor<strong>de</strong> an etwa 400.00 Ju<strong>de</strong>n und 11.000 Roma im<br />
rumänischen Besatzungsgebiet vorgelegt hatte, begannen auch mehr Rumänen kritische Artikel und<br />
Studien zu verfassen.<br />
Auf so umfassen<strong>de</strong> Weise wie Sebastian Balta hat bisher niemand die Regierungszeit<br />
Antonescus untersucht: In neun Kapiteln behan<strong>de</strong>lt er die Außen-, Militär-, Wirtschafts- und<br />
Ju<strong>de</strong>npolitik. Nach<strong>de</strong>m er in <strong>de</strong>r Einleitung die aktuellen Debatten über Antonescu in Rumänien<br />
dargestellt hat, skizziert er im 1. Kapitel Rumäniens Außenpolitik nach 1918. Das Land hatte durch<br />
die Verdopplung <strong>de</strong>s Staatsgebietes an allen Grenzen Nachbarn, die auf eine Revision <strong>de</strong>r<br />
Nachkriegsordnung hofften. Antonescu kam an die Macht, als Rumänien 1940 aufgrund <strong>de</strong>r<br />
sowjetischen Ultimatums und 2. Wiener Schiedsspruches die Hälfte seines Staatsterritoriums verloren<br />
hatte. Im 2. Kapitel schil<strong>de</strong>rt Balta, wie Antonescu während <strong>de</strong>r gemeinsamen Regierungszeit mit<br />
Ministern <strong>de</strong>r Eisernen Gar<strong>de</strong> die Außenpolitik auf ein Bündnis mit <strong>de</strong>m Deutschen Reich orientierte<br />
und hierfür eine enge Wirtschaftskooperation för<strong>de</strong>rte. Im 3. Kapitel stellt <strong>de</strong>r Autor die<br />
Umorganisation <strong>de</strong>r rumänischen Armee am Vorabend <strong>de</strong>s Angriffs auf die Sowjetunion dar. Das 4.<br />
Kapitel behan<strong>de</strong>lt <strong>de</strong>n Vormarsch rumänischer Einheiten in <strong>de</strong>r Bukowina und Bessarabien sowie die<br />
Ermordung und Deportation <strong>de</strong>r dortigen Ju<strong>de</strong>n. Im rumänischen Besatzungsgebiet zwischen <strong>de</strong>n<br />
Flüssen Bug und Dnjestr wur<strong>de</strong>n fast alle Ju<strong>de</strong>n von rumänischen Einheiten und <strong>de</strong>r Einsatzgruppe D<br />
umgebracht. Balta geht auf die langen verlustreichen Kämpfe bei <strong>de</strong>r Eroberung von O<strong>de</strong>ssa ein, bei<br />
<strong>de</strong>r etwa 90.000 Rumänen verwun<strong>de</strong>t o<strong>de</strong>r gefallen waren. Thema <strong>de</strong>s 5. Kapitels ist die<br />
Großoffensive sowjetischer Verbän<strong>de</strong>, die im November 1942 die Verteidigungslinien <strong>de</strong>r 3.<br />
rumänischen Armee bei Stalingrad durchbrach. Auch die 4. rumänische Armee wur<strong>de</strong> in <strong>de</strong>r<br />
Kalmückensteppe durch ihre schlechte Ausstattung fast völlig aufgerieben. Die militärischen<br />
Misserfolge erschütterten das Verhältnis zwischen Rumänien und <strong>de</strong>m Deutschen Reich: Im<br />
Wirtschaftsprotokoll vom Januar 1942 verlangten die rumänischen Unterhändler eine Bezahlung <strong>de</strong>r<br />
Lieferungen von Roh- und Heizöl sowie Getrei<strong>de</strong> in Gold und Devisen, da zuvor das zugesagte<br />
kriegswichtige Material nur unzureichend geliefert wor<strong>de</strong>n war. Balta unterstreicht, dass auch die<br />
Beziehungen zwischen Rumänien und Ungarn nach 1942 immer gespannter wur<strong>de</strong>n. Marschall<br />
Antonescu hatte gehofft, durch <strong>de</strong>n Kriegseinsatz zumin<strong>de</strong>st einen Teil Nord-Siebenbürgens zurück<br />
zu erhalten. Doch Ungarn erhöhte 1942 seine Truppenstärke an <strong>de</strong>r Ostfront, um eine Revision <strong>de</strong>r<br />
Grenzen auszuschließen. Im 6. Kapitel analysiert Balta die vorsichtigen Versuche rumänischer<br />
Politiker seit En<strong>de</strong> 1942 und bis zur Kapitulation Italiens im September 1943 die Bedingungen für<br />
einen Son<strong>de</strong>rfrie<strong>de</strong>n mit <strong>de</strong>n Westalliierten zu ermitteln. Die Berater <strong>de</strong>s jungen Monarchen Mihai I.<br />
drängten zum Kriegsaustritt. Eine positive Wirkung <strong>de</strong>r Frie<strong>de</strong>nsinitiativen war, dass die ca. 290.000<br />
Ju<strong>de</strong>n Altrumäniens und <strong>de</strong>r Süd-Siebenbürgens nicht in <strong>de</strong>utsche Vernichtungslager <strong>de</strong>portiert<br />
wur<strong>de</strong>n, obwohl dies bereits vertraglich vereinbart wor<strong>de</strong>n war. En<strong>de</strong> 1943 durften einige <strong>de</strong>portierte<br />
Ju<strong>de</strong>n aus <strong>de</strong>m rumänischen Besatzungsgebiet Transnistrien zurückkehren, die Mehrheit <strong>de</strong>r wenigen<br />
Überleben<strong>de</strong>n wur<strong>de</strong> erst im März 1944 von <strong>de</strong>r Roten Armee befreit. Im 7. Kapitel schil<strong>de</strong>rt Balta<br />
die Grün<strong>de</strong>, warum die Bemühungen <strong>de</strong>r Regierung und Opposition um einen Kriegsaustritt<br />
scheiterten: Die Westalliierten verwiesen die rumänischen Emissäre an die Sowjetunion. Die
684<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 62<br />
verlangte <strong>de</strong>n Verzicht auf Bessarabien und die Nordbukowina, eine Bedingung die bis zur erneuten<br />
sowjetischen Besetzung dieser Gebiete kein rumänischer Politiker akzeptieren wollte. Das 8. Kapitel<br />
han<strong>de</strong>lt von <strong>de</strong>n Umsturzplänen <strong>de</strong>r vereinten Opposition, die erst am 23. August 1944 zur<br />
Verhaftung von Marschall Antonescu und seinem Außenminister führten. Der Frontwechsel und die<br />
erste Nachkriegsregierung wer<strong>de</strong>n im 9. Kapitel thematisiert. In <strong>de</strong>n Schlussbetrachtungen zieht Balta<br />
Bilanz und kommt zu <strong>de</strong>m Schluss, dass Marschall Antonescu sicher als Kriegsverbrecher<br />
einzuschätzen sei, auch wenn <strong>de</strong>r Prozess 1946 unter sowjetischer Aufsicht stattfand.<br />
Balta hat viele neue Quellen aus <strong>de</strong>n Archiven Rumäniens und Deutschlands erschlossen,<br />
daher ist dies ein wichtiger Beitrag. Als Manko sei erwähnt, dass ihm <strong>de</strong>r Plan entgangen ist, <strong>de</strong>n <strong>de</strong>r<br />
Chef <strong>de</strong>s Zentralen Statistikamtes 1941 zur Deportation von 3,5 Millionen Nichtrumänen (Ungarn,<br />
Ukrainer, Russen etc.) erstellte und <strong>de</strong>r wegen <strong>de</strong>r ungünstigen Entwicklung an <strong>de</strong>r Ostfront nur<br />
ansatzweise umgesetzt wur<strong>de</strong>. An Stelle <strong>de</strong>r Deportierten sollten Rumänen rückgeführt wer<strong>de</strong>n, die<br />
seit <strong>de</strong>m 18. Jahrhun<strong>de</strong>rt in Russland und <strong>de</strong>r Ukraine lebten.<br />
Mariana Hausleitner<br />
Andrej ANGRICK, Besatzungspolitik und Massenmord. Die Einsatzgruppe D<br />
in <strong>de</strong>r südlichen Sowjetunion 1941-1943, Hamburg, Hamburger Edition,<br />
2003, 796 p.<br />
Istoricul german Andrej Angrick s-a impus în ultimul <strong>de</strong>ceniu ca unul dintre cei mai avizaţi<br />
cercetători ai Holocaustului, studiile şi articolele sale consacrate Einsatzgruppe D şi colaborării<br />
româno-germane în soluţionarea „chestiunii evreieşti”, anunţând volumul excepţional pe care-l<br />
prezentăm. Lucrarea intitulată sugestiv, în traducere, Politică <strong>de</strong> ocupaţie şi asasinat în masă.<br />
Einsatzgruppe D în partea <strong>de</strong> sud a Uniunii Sovietice 1941-1943 este consacrată constituirii şi<br />
activităţii <strong>de</strong>sfăşurate <strong>de</strong> una dintre cele patru unităţi mobile <strong>de</strong> exterminare ale Poliţiei <strong>de</strong> Siguranţă<br />
şi SD, cunoscute sub numele <strong>de</strong> Einsatzgruppen, respectiv Einsatzgruppe D, comandată succesiv <strong>de</strong><br />
Standartenführerul SS Otto Ohlendorf (iunie 1941-iunie 1942) şi <strong>de</strong> Oberführerul SS Walther<br />
Bierkamp (iunie 1942-mai 1943).<br />
Lucrarea este structurată în 8 capitole, precedate <strong>de</strong> o introducere, în care autorul prezintă pe<br />
larg stadiul cercetărilor în privinţa Einsatzgruppe D, precum şi sursele utilizate. Primul capitol (p. 33-130)<br />
trece în revistă situaţia strategică a celui <strong>de</strong>-al III-lea Reich în anul 1940 şi <strong>de</strong>cizia Führerului Adolf<br />
Hitler <strong>de</strong> a ataca Uniunea Sovietică. Astfel, autorul relevă componentele rasiale şi economice ale<br />
planului „Barbarossa”, proiecţiile elaborate <strong>de</strong> Berlin cu privire la administrarea şi exploatarea<br />
teritoriului ce urma să fie cucerit în răsărit, înfiinţarea, componenţa şi „sarcinile” ce reveneau celor 4<br />
Einsatzgruppe ce aveau să opereze în spatele armatelor germane, acordurile care reglementau<br />
cooperarea acestora cu unităţile regulate ale Wehrmachtului şi, nu în ultimul rând, scopul prezenţei<br />
trupelor germane pe teritoriul României.<br />
Capitolul doi (p. 131-224) relevă începutul „activităţii” <strong>de</strong>sfăşurate <strong>de</strong> unităţile Einsatzgruppe<br />
D în Basarabia, Bucovina <strong>de</strong> nord şi Transnistria. Andrej Angrick alocă un spaţiu semnificativ<br />
prezentării conflictului dintre conducerea Einsatzgruppe D şi comandamentul Armatei a 11-a<br />
germane cu privire la modalitatea utilizării Einsatgruppe D, excesele comise <strong>de</strong> unităţile componente<br />
ale acesteia, în colaborare cu autorităţile române (jandarmerie, poliţie şi armată), împotriva populaţiei<br />
evreieşti. Referitor la „colaborarea” româno-germană în privinţa soluţionării chestiunii evreieşti în<br />
Basarabia şi Bucovina, Andrej Angrick confirmă faptul că aceasta a fost în majoritatea cazurilor<br />
„armonioasă”, SS-iştii fiind nemulţumiţi „doar” <strong>de</strong> maniera nesistematică şi haotică în care<br />
autorităţile române au înţeles să trateze chestiunea evreiască.<br />
Capitolul trei (p. 225-385) abor<strong>de</strong>ază cele două faţete ale Einsatgruppe D, pe <strong>de</strong> o parte<br />
protejarea populaţiei <strong>de</strong> origine germană, rusă şi ucraineană - inclusiv împotrva măsurilor vexatorii<br />
ale administraţiei române -, pe <strong>de</strong> altă parte, asasinatele în masă întreprinse împotriva comunităţilor
63 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 685<br />
evreieşti. În acest sens sunt prezentate masacrele <strong>de</strong> la O<strong>de</strong>ssa şi din Crimeea, precum şi<br />
experimentarea <strong>de</strong> către unităţile <strong>de</strong> ucigaşi a unor noi meto<strong>de</strong> <strong>de</strong> asasinare în masă. Capitolul patru<br />
(p. 386-451) se constituie într-o extrem <strong>de</strong> reuşită reconstituire a profilului social al ofiţerilor SS din<br />
conducerea Einsatgruppe D, dar şi al membrilor <strong>de</strong> rând. Pe baza dosarelor personale <strong>de</strong> ofiţeri SS –<br />
păstrate în Bun<strong>de</strong>sarchiv Berlin –, Andrej Angrick <strong>de</strong>zvăluie faptul că o parte consi<strong>de</strong>rabilă a<br />
membrilor Einsatgruppe D aveau studii superioare (jurişti, economişti, etc), proveneau din familii<br />
înstărite şi practicau convingeri religioase certe. Sunt prezentate motivaţiile ce au stat la baza <strong>de</strong>ciziei<br />
<strong>de</strong> a intra în NSDAP şi în SS, evoluţia carierelor lor profesionale înainte <strong>de</strong> etapa Einsatgruppe D,<br />
respectiv ulterior acesteia. Pe baza analizei efectuate, Andrej Angrick afirmă că, din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re<br />
social, componenţa Einsatzgruppe D nu a fost unitară, dimpotrivă. În schimb, în privinţa „eficienţei”<br />
activităţii sale criminale, Einsatgruppe D a creat imaginea unei „omogenităţi” teribile a membrilor săi<br />
(p. 450).<br />
Capitolele cinci, şase şi şapte (p. 452-544, 545-668, 670-715) sunt consacrate prezentării<br />
operaţiunilor militare în 1942-1943, precum şi masacrelor înfăptuite <strong>de</strong> Einsatgruppe D în Crimeea şi<br />
Caucaz. În 1943, după retragerea din Caucaz, Einsatzgruppe D a primit misiunea <strong>de</strong> a lupta împotriva<br />
partizanilor în regiunea mlaştinilor Pripetului, fiind în cele din urmă <strong>de</strong>sfiinţată în mai 1943. Ultimul<br />
capitol-epilog (p. 716-737) ne <strong>de</strong>zvăluie soarta membrilor Einsatgruppe D în perioada postbelică.<br />
Lucrarea mai cuprin<strong>de</strong> hărţi, lista surselor edite şi inedite utilizate, bibliografie, indice <strong>de</strong> nume şi<br />
localităţi. Referitor la sursele arhivistice folosite, acestea sunt <strong>de</strong>-a dreptul copleşitoare. De la actele<br />
proceselor intentate <strong>de</strong> autorităţile vest-germane foştilor membri ai Einsatzgruppe D până la arhivele<br />
sovietice şi bieloruse, autorul a cercetat tot ceea ce se putea cerceta!<br />
În consecinţă, consi<strong>de</strong>răm lucrarea semnată <strong>de</strong> istoricul german Andrej Angrick o realizare<br />
istoriografică <strong>de</strong> excepţie, un instrument <strong>de</strong> lucru valoros şi indispensabil cercetătorilor<br />
Holocaustului, un mo<strong>de</strong>l <strong>de</strong> cercetare <strong>de</strong>mn <strong>de</strong> urmat. De asemenea, ţinând seama <strong>de</strong> numeroasele<br />
referiri la holocaustul din România, recomandăm în modul cel mai călduros traducerea şi publicarea<br />
lucrării în limba română.<br />
Ottmar Traşcă<br />
Paul MILATA, Zwischen Hitler, Stalin und Antonescu. Rumänien<strong>de</strong>utsche in<br />
<strong>de</strong>r Waffen-SS, Köln-Weimar-Wien, Böhlau Verlag, 2007, 349 p.<br />
Interesul manifestat <strong>de</strong> istorici cu privire la evoluţia minorităţii germane din România în<br />
perioada celui <strong>de</strong>-al Doilea Război Mondial a crescut exponenţial în ultimele două <strong>de</strong>cenii. Astfel,<br />
una din temele <strong>de</strong> cercetare care a iscat numeroase <strong>de</strong>zbateri în cadrul istoriografiei române şi<br />
germane s-a dovedit a fi înrolarea etnicilor germani din România în Wehrmacht şi Waffen-SS. În<br />
pofida unei literaturi <strong>de</strong> specialitate abun<strong>de</strong>nte la prima ve<strong>de</strong>re (articole, studii, volume <strong>de</strong> documente,<br />
memorii, etc.), ce a prezentat şi analizat diverse aspecte ale acestei problematici, precum relaţia dintre<br />
Grupul Etnic German din România şi statul român, respectiv Germania naţional socialistă, înrolările<br />
ilegale ale etnicilor germani în Armata germană, acordul semnat între Bucureşti şi Berlin în mai 1943,<br />
motivele care i-au <strong>de</strong>terminat pe etnicii germani din România să aleagă Wehrmachtul şi Waffen-SS în<br />
<strong>de</strong>trimental Armatei române, etc, în cadrul istoriografiei problemei a continuat să existe un vid<br />
generat <strong>de</strong> absenţa unei lucrări cu caracter monografic, menită să trateze toate chestiunile pendinte <strong>de</strong><br />
această temă <strong>de</strong> cercetare şi care să valorifice numeroasele surse edite şi inedite, germane şi române.<br />
Lucrarea elaborată <strong>de</strong> istoricul Paul Milata pe care o prezentăm în cele ce urmează, în fapt o teză <strong>de</strong><br />
doctorat susţinută la Universitatea „Humboldt” din Berlin, şi-a propus înlăturarea acestui neajuns<br />
istoriografic.<br />
Lucrarea este structurată în 9 capitole. Primul capitol (p. 11-48) are un caracter introductiv,<br />
autorul urmărind creionarea situaţiei minorităţii germane din România în perioada 1918-1939. Paul<br />
Milata prezintă atât relaţia tensionată existentă între statul român şi minoritarii germani, cât şi<br />
evoluţiile politice conturate în cadrul acestora din urmă. Al doilea capitol (p. 49-76) tratează pe larg
686<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 64<br />
primele recrutări SS <strong>de</strong>sfăşurate în afara frontierelor Reichului, aşa-numita „acţiune a celor 1000”.<br />
Autorul prezintă contextul în care a luat naştere planul <strong>de</strong> a recruta etnicii germani din afara<br />
Reichului, implicarea lui Andreas Schmidt, precum şi personalitatea acestuia, tratativele dintre<br />
guvernele român şi german cu privire la condiţiile în care urma să se <strong>de</strong>sfăşoare recrutarea etnicilor<br />
germani, modalitatea transpunerii în practică a recrutărilor SS şi consecinţele acestora pentru<br />
minoritarii germani din România.<br />
Capitolul 3 (p. 77-118) şi capitolul 4 (p. 119-130) abor<strong>de</strong>ază recrutările ilegale <strong>de</strong> etnici<br />
germani efectuate <strong>de</strong> SS în România între 1940 şi 1943, respectiv înrolările înfăptuite <strong>de</strong> autorităţile<br />
germane în afara României. Paul Milata evi<strong>de</strong>nţiază schimbările intervenite la nivelul conducerii şi<br />
organizării Grupului Etnic German odată cu numirea lui Andreas Schimdt în funcţia <strong>de</strong> conducător al<br />
Grupului Etnic German din România (27 septembrie 1940), schimbări care au marcat profund<br />
<strong>de</strong>stinul minoritarilor germani în următorii patru ani. Beneficiind <strong>de</strong> protecţia cercurilor înalte din<br />
conducerea SS (socrul său era nimeni altcineva <strong>de</strong>cât Obergruppenführerul SS Gottlob Berger, un<br />
apropiat al lui Heinrich Himmler), Andreas Schmidt a transformat Grupul Etnic German din România<br />
într-un instrument în folosul Berlinului. Ca urmare a tendinţelor <strong>de</strong> „stat în stat”, manifestate <strong>de</strong><br />
conducerea Grupului Etnic German din România, relaţia cu autorităţile române a <strong>de</strong>venit extrem <strong>de</strong><br />
tensionată. Una dintre problemele care au contribuit din plin la escaladarea conflictului latent dintre<br />
Bucureşti şi Berlin, pe <strong>de</strong> o parte, respectiv dintre conducerea Grupului Etnic German din România şi<br />
autorităţile statului, pe <strong>de</strong> altă parte, a fost tocmai recrutarea ilegală - sub diverse forme - a etnicilor<br />
germani pentru Waffen-SS. Situaţia acestora era cu atât mai complexă cu cât cei care se sustrăgeau<br />
serviciului militar în Armata română şi treceau clan<strong>de</strong>stin în Germania erau consi<strong>de</strong>raţi, potrivit<br />
legislaţiei româneşti aflate în vigoare la acea dată, drept <strong>de</strong>zertori. Sfârşitul anului 1942-începutul<br />
anului 1943 au acutizat şi mai mult disensiunile dintre Bucureşti şi Berlin în privinţa etnicilor<br />
germani, în contextul în care guvernul antonescian a adoptat măsuri energice împotriva celor care se<br />
sustrăgeau serviciului militar în Armata română şi <strong>de</strong>zertau în Germania. Cu toate acestea, numărul<br />
celor plecaţi ilegal în Reich a continuat să crească, iar, după înfrângerea <strong>de</strong> la Stalingrad, peste 10 000<br />
<strong>de</strong> etnici germani au refuzat să se întoarcă în ţară, prezentându-se la unităţile Wehrmachtului <strong>de</strong> pe<br />
frontul <strong>de</strong> est. În curând Berlinul a conştientizat faptul că, în interesul ameliorării relaţiilor românogermane,<br />
se impunea soluţionarea situaţiei minoritarilor plecaţi ilegal, dar şi a celor care doreau să se<br />
înscrie voluntari în Armata germană.<br />
Capitolele 5 (p. 131-163), 6 (p. 165-224) şi 7 (p. 225-234) constituie partea centrală a lucrării<br />
şi tratează pe larg negocierile dificile <strong>de</strong>sfăşurate între guvernele german şi român în ve<strong>de</strong>rea<br />
încheierii convenţiei din 12 mai 1943, conţinutul şi consecinţele acesteia pentru etnicii germani<br />
recrutaţi, modalitatea transpunerii în practică a recrutării în masă respectiv transportarea recruţilor în<br />
Germania. Paul Milata scoate în evi<strong>de</strong>nţă rezistenţa opusă <strong>de</strong> autorităţile române faţă <strong>de</strong> presiunile<br />
exercitate <strong>de</strong> Berlin în ve<strong>de</strong>rea încheierii acordului, motivaţiile ce i-au <strong>de</strong>terminat pe etnicii germani<br />
să aleagă Wehrmachtul şi Waffen-SS în <strong>de</strong>trimentul Armatei române (printre care enumerăm<br />
nemulţumirea minoritarilor germani în raport cu situaţia lor din cadrul statului român, tratamentul<br />
discriminatoriu la care erau supuşi în cadrul Armatei române şi, nu în ultimul rând, atracţia exercitată<br />
încă la acea dată <strong>de</strong> forţa Reichului şi a Wehrmachtului), precum şi maniera în care a fost realizată<br />
recrutarea propriu-zisă în regiunile locuite <strong>de</strong> saşi şi şvabi. În legătură cu acest ultim aspect, Paul<br />
Milata relevă implicarea cvasitotală a conducerii Grupului Etnic German în planificarea şi realizarea<br />
recrutărilor. Milata apreciază – citând un raport adresat <strong>de</strong> Gottlob Berger lui Heinrich Himmler –, că<br />
numărul celor recrutaţi în vara anului 1943 s-a cifrat la 42.000-50.000 şi oferă, totodată, o radiografie<br />
interesantă a structurii sociale a noilor recruţi.<br />
Ultimele două capitole, 8 (p. 235-254), respectiv 9 (p. 255-296), urmăresc <strong>de</strong>stinul celor<br />
recrutaţi după plecarea în Germania. Autorul prezintă pe larg instruirea acestora în centrele <strong>de</strong><br />
instrucţie ale Waffen-SS, înfiinţate în acest scop, precum şi cursurile speciale pentru instruirea<br />
ofiţerilor, subofiţerilor şi a personalului <strong>de</strong>stinat pazei lagărelor <strong>de</strong> internare şi exterminare naziste.<br />
Paul Milata relevă faptul că gradul <strong>de</strong> instruire a fost în general scăzut, fiind diferenţiat în funcţie <strong>de</strong><br />
unităţile la care etnicii germani au fost repartizaţi. De exemplu, recruţii încadraţi în celebra divizie 1.<br />
SS-Panzerdivision „Leibstandarte Adolf Hitler” – o unitate <strong>de</strong> elită – au beneficiat <strong>de</strong> un grad înalt <strong>de</strong>
65 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 687<br />
instruire, în timp ce în cazul 7. SS-Division „Prinz Eugen” gradul <strong>de</strong> instruire al recruţilor proveniţi<br />
din România s-a situat la polul opus. În ultima parte a lucrării, Paul Milata prezintă comportamentul<br />
pe front al etnicilor germani în cadrul unităţilor Waffen-SS, capacitatea lor combativă, respectiv<br />
pier<strong>de</strong>rile suferite. În ce priveşte acest ultim aspect, Milata apreciază că acestea s-au cifrat la<br />
aproximativ 27,49 % din numărul total al recruţilor, respectiv 17.473 morţi la 63.560 <strong>de</strong> militari, ceea<br />
ce reprezintă o rată a pier<strong>de</strong>rilor ridicată comparativ cu alte grupuri etnice germane din centrul şi estul<br />
Europei.<br />
Lucrarea este întregită <strong>de</strong> concluzii, anexe, lista surselor edite şi inedite utilizate, bibliografie,<br />
indice <strong>de</strong> nume şi localităţi. Lucrarea semnată <strong>de</strong> istoricul Paul Milata se remarcă prin acurateţea şi<br />
stilul rafinat al discursului istoric, analizele pertinente şi documentaţia cu a<strong>de</strong>vărat impresionantă. În<br />
concluzie, consi<strong>de</strong>răm că volumul semnat <strong>de</strong> Paul Milata întruneşte toate atributele unel lucrări <strong>de</strong><br />
excepţie, fiind în opinia noastră cea mai solidă abordare <strong>de</strong> până acum a problematicii referitoare la<br />
înrolarea etnicilor germani din România în Wehrmacht şi Waffen-SS.<br />
Ottmar Traşcă<br />
Állambiztonsági Szolgálatok Történeti Levéltára, Vallomások a holtak házából.<br />
Ujszászy István vezérőrnagynak, a 2, vkf. osztály és az Államvé<strong>de</strong>lmi<br />
Központ vezetőjének az ÁVH fogságában írott feljegyzései, Budapest,<br />
Corvina, 2007, 661 p.<br />
Volumul pe care îl prezentăm în cele ce urmează, editat <strong>de</strong> Arhiva Istorică a Serviciilor <strong>de</strong><br />
Securitate, reuneşte documente provenite <strong>de</strong> la o personalitate proeminentă a Serviciilor <strong>de</strong> Informaţii<br />
maghiare din perioada interbelică şi din cel <strong>de</strong>-Al Doilea Război Mondial, generalul-maior Ujszászy<br />
István. Ujszászy István a în<strong>de</strong>plinit funcţii importante în cadrul secţiei a 2-a informaţii şi<br />
contrainformaţii a Marelui Stat Major maghiar (vkf. 2 osztály): ajutor al ataşatului militar la Paris<br />
(01.11.1930–15.04.1931), ataşat militar la Varşovia (15.04.1931–01.05.1934), ataşat militar la Praga<br />
(16.06.1934–01.02.1938), şef al secţiei a 2-a din cadrul Marelui Stat Major maghiar (17.04.1939–<br />
01.08.1942), şef al aşa-numitei Centrale <strong>de</strong> Siguranţă Naţională (Államvé<strong>de</strong>lmi Központ) în perioada<br />
(01.07.1942–aprilie 1944). După ocuparea militară a Ungariei (19 martie 1944), Ujszászy István a<br />
fost arestat la 18 aprilie 1944 <strong>de</strong> către SD, anchetat iniţial <strong>de</strong> ofiţeri SD, iar ulterior a fost predat<br />
autorităţilor maghiare în ve<strong>de</strong>rea continuării cercetărilor. Implicat în pregătirea negocierilor <strong>de</strong><br />
armistiţiu, Ujszászy a fost nevoit să intre în clan<strong>de</strong>stinitate după preluarea puterii <strong>de</strong> către Crucile cu<br />
săgeţi, în octombrie 1944. A rămas ascuns până în februarie 1945, predându-se în cele din urmă<br />
autorităţilor sovietice <strong>de</strong> ocupaţie. În prizonierat a fost supus unor interogatorii amănunţite <strong>de</strong> către<br />
Serviciile <strong>de</strong> Informaţii sovietice şi a <strong>de</strong>pus mărturie ca martor în cadrul Procesului <strong>de</strong> la Nürnberg.<br />
Ulterior, la cererea autorităţilor maghiare, a fost readus în 1948 în Ungaria, un<strong>de</strong> a fost supus unor noi<br />
interogatorii <strong>de</strong> către ÁVH (poliţia politică maghiară). Rezultatul acestor interogatorii s-a materializat<br />
într-o serie <strong>de</strong> note redactate <strong>de</strong> Ujszászy şi semnate cu pseudonimul Fekete Iván. Aceste note – în<br />
număr <strong>de</strong> 50 – sunt reunite în volumul prezent. Ele abor<strong>de</strong>ază o paletă diversă <strong>de</strong> probleme, <strong>de</strong> la<br />
structura Serviciilor <strong>de</strong> Informaţii maghiare, activitatea acestora pe plan intern şi extern, relaţiile cu<br />
Serviciile <strong>de</strong> Informaţii similare ale altor state, caracterizări ale personalului, <strong>de</strong>scrieri cu privire la<br />
personalităţile politice şi militare maghiare contemporane (amintim în acest sens pe regentul Horthy<br />
Miklós şi familia sa, primul ministru Kállay Miklós, şefii <strong>de</strong> Stat Major ai Armatei maghiare precum<br />
generalii Werth Henrik, Szombathelyi Ferenc ori Vörös János, etc). Din aceste note, aşa cum era<br />
firesc, nu lipsesc referirile la România. Extrem <strong>de</strong> interesante sunt datele oferite <strong>de</strong> Ujszászy cu<br />
privire la activitatea Serviciilor <strong>de</strong> Informaţii maghiare pe teritoriul României, reţelele <strong>de</strong> spionaj şi<br />
agenţii utilizaţi, colaborarea informativă îndreptată împotriva României cu alte Servicii <strong>de</strong> Informaţii<br />
(ca <strong>de</strong> exemplu cel bulgar). În pofida informaţiilor oferite, afirmaţiile lui Ujszászy trebuie privite<br />
totuşi cu anumirte rezerve şi coroborate cu alte surse istorice. În acest sens, o analiză pertinentă
688<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 66<br />
trebuie să ţină seama <strong>de</strong> contextul în care notele au fost întocmite, precum şi <strong>de</strong> dorinţa evi<strong>de</strong>ntă a<br />
autorului <strong>de</strong> a colabora cu noile autorităţi maghiare, fapt ce reiese indubitabil din texte. Astfel, nu o<br />
dată, Ujszászy oferă anchetatorilor săi informaţii <strong>de</strong> natură senzaţională, menite să reitereze meritele<br />
autorităţilor şi Serviciilor <strong>de</strong> Informaţii maghiare, dar care nu pot fi acceptate drept veridice. De<br />
exemplu, referindu-se la reacţia clasei politice româneşti împotriva arbitrajului <strong>de</strong> la Viena, Ujszászy<br />
afirmă că Iuliu Maniu ar fi fost mituit <strong>de</strong> guvernul maghiar cu suma <strong>de</strong> 1 million <strong>de</strong> lei pentru a<br />
renunţa la <strong>de</strong>monstraţia <strong>de</strong> protest împotriva <strong>de</strong>ciziei din 30 august 1940, <strong>de</strong>monstraţie prevăzută a<br />
avea loc la 15 septembrie 1940 (p. 266). În stadiul actual al cercetării istoriografice, o asemenea<br />
afirmaţie nu poate fi susţinută, mai ales în condiţiile în care Iuliu Maniu era o personalitate<br />
recunoscută pentru atitudinea sa publică şi privată ireproşabilă.<br />
Volumul cuprin<strong>de</strong>, <strong>de</strong> asemenea, anexe cu privire la structura Serviciilor <strong>de</strong> Informaţii<br />
maghiare – ce sunt atribuite lui Ujszászy – un aparat critic numeros, dar care pe alocuri prezintă<br />
inadvertenţe (în<strong>de</strong>osebi în privinţa datelor referitoare la anumite personalităţi), patru studii<br />
introductive ce tratează contextul istoric în care au fost redactate notele (Haraszti György), cariera<br />
militară a generalului Ujszászy (Kovács Zoltán András), relaţia cu actriţa Karády Katalin, respectiv<br />
ultimii săi ani <strong>de</strong> viaţă (Szita Szabolcs). Volumul mai cuprin<strong>de</strong> indice <strong>de</strong> nume şi localităţi.<br />
Consi<strong>de</strong>răm lucrarea publicată <strong>de</strong> Arhiva Istorică a Serviciilor <strong>de</strong> Securitate drept o sursă istorică <strong>de</strong><br />
maximă importanţă nu numai pentru activitatea Serviciilor <strong>de</strong> Informaţii din Ungaria, ci şi pentru<br />
istoria celui <strong>de</strong>-al Doilea Război Mondial. Prin datele oferite cu privire la România, volumul <strong>de</strong>vine<br />
un instrument indispensabil pentru cercetătorii români care îşi propun investigarea unor teme <strong>de</strong><br />
cercetare precum relaţiile româno-masghiare ori activitatea Serviciilor <strong>de</strong> Informaţii maghiare pe<br />
teritoriul României.<br />
Ottmar Traşcă<br />
Dorin Ioan RUS, Contribuţii la cunoaşterea emigraţiei saşilor reghineni în<br />
perioada anilor 1944-1964, Cluj-Napoca, Edit. Accent, 2005, 194 p.<br />
Interesul manifestat pentru istoria saşilor transilvăneni a crescut semnificativ după 1990. Aşa<br />
cum era <strong>de</strong> aşteptat, istoricii români (şi nu numai) şi-au îndreptat atenţia cu precă<strong>de</strong>re fie asupra<br />
evoluţiei minorităţii germane în cadrul României Mari (1918-1940) şi în cursul celui <strong>de</strong>-al Doilea<br />
Război Mondial, fie asupra <strong>de</strong>stinului germanilor din România în primii ani ai perioa<strong>de</strong>i postbelice.<br />
Din nefericire, din peisajul istoriografic au absentat şi continuă să absenteze lucrările consacrate<br />
situaţiei minorităţii germane după 1950, fapt explicabil într-o oarecare măsură prin menţinerea<br />
accesului restrictiv la sursele arhivistice primare.<br />
Lucrarea semnată <strong>de</strong> istoricul Dorin Ioan Rus reprezintă un <strong>de</strong>mers istoriografic menit a<br />
reconstitui un episod din <strong>de</strong>stinul saşilor din regiunea Reghin în perioada 1944-1964. Lucrarea este<br />
împărţită în şase capitole. Primele două capitole se referă la organizarea şi <strong>de</strong>rularea operaţiunii <strong>de</strong><br />
evacuare a saşilor din Reghin în septembrie 1944 (p. 19-33), respectiv lista fostelor proprietăţi ale<br />
saşilor din Reghin înainte <strong>de</strong> 1944 (p. 34-56). În ceea ce priveşte primul capitol, <strong>de</strong>şi efortul autorului<br />
<strong>de</strong> a reconstitui contextul ce a <strong>de</strong>terminat evacuarea şi maniera <strong>de</strong> transpunere în practică a acesteia<br />
este lăudabil, totuşi nu putem să nu constatăm lipsa surselor arhivistice importante şi a literaturii <strong>de</strong><br />
specialitate referitoare la evacuarea germanilor din Transilvania <strong>de</strong> nord. În acest sens vom remarca<br />
faptul că, spre exemplu, în cadrul Politisches Archiv <strong>de</strong>s Auswärtigen Amtes Berlin există fondul<br />
Inland II C-Volkstumsfragen, etc, fond care oferă informaţii esenţiale temei abordate <strong>de</strong> Dorin Ioan<br />
Rus. În al doilea rând, cre<strong>de</strong>m că lista proprietăţilor – reconstituită, <strong>de</strong> altfel, minuţios – ar fi putut fi,<br />
eventual, confruntată cu alte surse româneşti.<br />
Următoarele capitole – ce constituie subiectul propriu-zis al lucrării – tratează emigraţia saşilor<br />
din Reghin în Austria, Germania şi America (p. 57-64), publicaţia „Der Hihnemuerk” (p. 65-101),<br />
întâlnirile periodice ale emigranţilor saşi originari din Reghin (p. 102-125), relaţiile saşilor emigraţi<br />
cu Reghinul şi cu ceilalţi emigranţi din Reghin (p. 126-137), respectiv viaţa şi activitatea saşilor din
67 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 689<br />
Reghin în perioada 1944-1944. Observăm faptul că întin<strong>de</strong>rea capitolelor nu este echilibrată, unele<br />
fiind supradimensionate - cazul capitolului ce tratează publicaţia „Der Hihnemuerk” - în <strong>de</strong>trimental<br />
celorlalte. Chiar dacă autorul a extras cu migală din periodice, dar şi din alte surse neglijate <strong>de</strong> istorici<br />
date <strong>de</strong> certă valoare, ce l-au ajutat în prezentarea unor segmente extrem <strong>de</strong> interesante din viaţa<br />
saşilor emigraţi din Reghin, totuşi lucrarea <strong>de</strong>notă absenţa surselor arhivistice majore, române sau<br />
germane. Cre<strong>de</strong>m că cercetarea ar fi fost completată în mod fericit dacă ar fi utilizat fondurile<br />
arhivistice păstrate la Berlin sau Bucureşti. În pofida acestui neajuns, lucrarea semnată <strong>de</strong> Dorin-Ioan<br />
Rus se constituie într-o încercare lăudabilă <strong>de</strong> abordare a unei tematici – s-o recunoaştem – complexe,<br />
un punct <strong>de</strong> plecare pentru cercetările viitoare ce sperăm că vor urma.<br />
Ottmar Traşcă<br />
Stefano BOTTONI, Transilvania rossa. Il comunismo romeno e la questione<br />
nazionale (1944-1965), Roma, Edit. Carocci, 2007, 238 p.<br />
Stefano Bottoni este cercetător la Universitatea Piemontelui Oriental din Alessandria, a predat<br />
între anii 2005 şi 2007 cursul <strong>de</strong> Istoria şi instituţiile Europei Orientale la secţia din Ravenna a<br />
Universităţii din Bologna, iar între iulie şi septembrie 2006 a fost cooptat ca membru expert al<br />
Comisiei Prezi<strong>de</strong>nţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România. Autorul îşi propune să<br />
reconstituie istoria Transilvaniei în perioada 1944-1965, accentul fiind pus pe evoluţia problemei<br />
naţionale din momentul instaurării regimului <strong>de</strong>mocraţiei populare şi până la impunerea lui Ceauşescu<br />
în funcţia <strong>de</strong> secretar general al Partidului Comunist Român.<br />
Lucrarea se bazează pe explorarea unui bogat material arhivistic, provenit din arhivele<br />
româneşti, maghiare, ruseşti şi britanice, în mare parte inaccesibil până în prezent, şi încearcă să<br />
stabilească specificităţile comunismului românesc, a cărui expresie caracteristică a fost regimul, în<br />
acelaşi timp totalitar şi „naţional”, afirmat în perioada lui Ceauşescu. Obiectivul stabilit <strong>de</strong> autor este<br />
acela <strong>de</strong> a <strong>de</strong>scoperi şi evi<strong>de</strong>nţia modalităţile prin care regimul comunist al anilor 1944-1965 a reuşit<br />
să ducă la bun sfârşit proiectul <strong>de</strong> creare a unui stat etnocratic, fără a se recurge la masacre sau<br />
<strong>de</strong>portări, reuşită cu care nu s-au putut lăuda nici România interbelică liberală, nici regimurile<br />
i<strong>de</strong>ocratice autoritare, respectiv filofasciste dintre cele două războaie mondiale. Unul dintre factorii<br />
cei mai importanţi care au permis realizarea statului „monoetnic” a fost posibilitatea intervenţiei în<br />
sistemul proprietăţii, oferită <strong>de</strong> instaurarea <strong>de</strong>mocraţiei populare, opţiune care nu a fost viabilă în<br />
perioada interbelică, ani în care s-a operat doar la nivelul unei politici culturale specific direcţionate.<br />
Alături <strong>de</strong> analiza instrumentului „statalizării” şi, în consecinţă, al „naţionalizării” ca pârghie<br />
importantă a emergenţei noului mo<strong>de</strong>l totalitarist-etnic, se are în ve<strong>de</strong>re şi politica bine controlată a<br />
emigrărilor, care au condus la diminuarea consistentă a minorităţilor evreiască şi germană. Autorul<br />
surprin<strong>de</strong> paradoxul experienţei comuniste româneşti, cel al paralelismului, a coexistenţei unei politici<br />
concesionare faţă <strong>de</strong> cerinţele minorităţii maghiare (materializată prin constituirea Regiunii<br />
Autonome Maghiare, prevăzută <strong>de</strong> constituţia din 1952) şi a treptatei edificări a unui sistem totalitar<br />
în esenţă xenofob (oglindit în confruntarea dintre gruparea „naţională” a lui Gheorghiu-Dej,<br />
consolidată <strong>de</strong> la mijlocul anilor ’50, şi cea alogenă, a li<strong>de</strong>rilor comunişti „moscoviţi” intraţi în ţară în<br />
urma Armatei Roşii, <strong>de</strong> tipul Anei Pauker, confruntare soldată în cele din urmă cu impunerea<br />
„naţionalilor”).<br />
Un spaţiu aparte este <strong>de</strong>stinat momentului 1956, anul congresului al XX-lea al Partidului<br />
Comunist al Uniunii Sovietice, al „raportului secret” al lui Hrusciov şi al revoluţiei din Ungaria. În<br />
legătură cu acest eveniment, este analizată atitudinea diferenţiată a stu<strong>de</strong>nţilor clujeni: în timp ce<br />
tinerii care frecventau Universitatea „Bolyai” şi-au manifestat solidaritatea cu mişcările din Ungaria,<br />
Universitatea românească „Babeş” a rămas pasivă.<br />
Valul <strong>de</strong> represiuni din perioada 1957-1961 a avut drept consecinţă operarea încă unui pas în<br />
drumul spre consolidarea unui sistem totalitar, al unui stat „naţional”, cu un discurs i<strong>de</strong>ologic<br />
direcţionat divers în raport cu cel internaţionalist, „multinaţional” prece<strong>de</strong>nt. Pe această linie, se
690<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 68<br />
analizează fenomenul „recuperării” culturale, <strong>de</strong>sfăşurată în a doua jumătate a anilor ’50, a unor<br />
intelectuali români <strong>de</strong> factură conservatoare sau apropiaţi i<strong>de</strong>ilor naţionalismului <strong>de</strong> dreapta şi<br />
autohtonismului românesc. Autorul pune în evi<strong>de</strong>nţă cazul lui Silviu Dragomir, colaborator al<br />
autoritarismului interbelic <strong>de</strong> dreapta, reutilizat <strong>de</strong> regimul socialist în 1958 pentru proiecte culturalştiinţifice<br />
în sprijinul ortodoxiei naţionale româneşti.<br />
Începutul anilor ’60 a fost, aşadar, marcat <strong>de</strong> apropierea dintre socialism şi orientarea<br />
naţională, reliefată la nivelul discursului i<strong>de</strong>ologic prin hiperbolizarea fazelor unificării naţiunii (1859<br />
şi 1918), iar în planul concretizării acţiunii politice, prin <strong>de</strong>sfiinţarea Regiunii Autonome Maghiare<br />
(1960) şi abolirea toponomasticii bilingve adoptate în 1945.<br />
Sfârşitul perioa<strong>de</strong>i prospectate în volum se caracterizează, în opinia autorului, prin <strong>de</strong>finitivul<br />
succes al componentei majoritare româneşti în competiţia istorică pentru supremaţie politică,<br />
materială şi simbolică în Transilvania. Analiza operată asupra caracteristicilor comunismului naţional<br />
în momentul venirii lui Ceauşescu la putere îl conduce pe autor spre concluzia existenţei unor<br />
similitudini între regimurile i<strong>de</strong>ocratice filofascist şi comunist, pregnante în cazul introspecţiei cazului<br />
românesc.<br />
Veronica Turcuş<br />
Liviu C. ŢÎRĂU, Între Washington şi Moscova. Politicile <strong>de</strong> securitate naţională<br />
ale SUA şi URSS şi impactul lor asupra României (1945-1965), Cluj-Napoca,<br />
Edit. Tribuna, 2005, 555 p.<br />
Despre perioada Războiului Rece s-au scris o mulţime <strong>de</strong> cărţi. Subiectul a intrat tot mai mult<br />
în vizorul istoriografiei internaţionale odată cu <strong>de</strong>mitizările şi <strong>de</strong>tabuizările datorate <strong>de</strong>clasificării<br />
informaţiilor secrete. Preocuparea cercetătorilor a fost astfel satisfăcută <strong>de</strong> informaţiile<br />
cvasiexhaustive puse în circulaţie „cu generozitate” atât <strong>de</strong> persoane particulare, cât şi <strong>de</strong> către<br />
instituţiile publice, cu atât mai mult cu cât perioada Războiului Rece nu mai aparţine istoriei celei mai<br />
recente, actorii şi scenografii ei fiind în afara oricăror „pericole” pe care le implică o cunoaştere<br />
temeinică a a<strong>de</strong>vărului istoric.<br />
Marele merit al cărţii lui Liviu C. Ţîrău nu e acela că aduce o mulţime <strong>de</strong> informaţii noi – care<br />
sunt inedite doar pentru spaţiul românesc, ostil <strong>de</strong>tabuizărilor postcomuniste – ci, mai ales, că reuşeşte<br />
să coroboreze într-o manieră abilă şi coerentă <strong>de</strong>talii incitante, până acum disparate. Arhitectura<br />
prezentului volum se datorează în mare parte interconectării surselor la care cercetătorul clujean a<br />
avut acces (arhivele şi documentele oficiale <strong>de</strong>clasificate din SUA şi Marea Britanie, statistici, atlase,<br />
enciclopedii, dicţionare şi lucrări <strong>de</strong> memorialistică a Războiului Rece), informaţii prelucrate <strong>de</strong> autor<br />
pe parcursul a zece ani <strong>de</strong> cercetări minuţioase, perioadă în care a beneficiat <strong>de</strong> două stagii <strong>de</strong><br />
documentare în Statele Unite.<br />
În primele două secţiuni ale lucrării, Liviu C. Ţîrău radiografiază pertinent situaţia Marilor<br />
Puteri la sfârşitul celui <strong>de</strong>-Al Doilea Război Mondial, introducându-ne treptat în problematica<br />
conflictului i<strong>de</strong>ologic bipolar dintre SUA şi Uniunea Sovietică. Accesul la arhivele <strong>de</strong>clasificate ale<br />
SUA şi ale Marii Britanii i-au <strong>de</strong>schis mult istoricului clujean orizontul <strong>de</strong> percepţie, reprezentare şi<br />
abordare a Războiului Rece. Liviu C. Ţîrău nu se grăbeşte, aşadar, să incrimineze „abandonul” <strong>de</strong> la<br />
Yalta, ci <strong>de</strong>construieşte realist şi documentat, în potenţat registru argumentativ, satelizarea României,<br />
în contextul mai larg al lipsei <strong>de</strong> cooperare dintre Aliaţi, dublat <strong>de</strong> suspiciunea reciprocă şi specularea<br />
<strong>de</strong> către Stalin a preve<strong>de</strong>rilor internaţionale care i-au lăsat mână liberă pentru sovietizare Balcanilor.<br />
Stalinizarea României nu poate fi privită acum, dintr-o retrospectivă coerentă a evenimentelor,<br />
drept o surpriză dacă ţinem cont <strong>de</strong> „paşii” iremediabili către Yalta şi împărţirea sferelor <strong>de</strong> influenţă.<br />
E vorba – din perspectiva istoricului clujean – <strong>de</strong> un proces punctual ce <strong>de</strong>zvăluie impotenţa puterilor<br />
occi<strong>de</strong>ntale, naive şi slăbite <strong>de</strong> război, în faţa intransigenţei sovieticilor, stăpâni, la ora acordurilor<br />
internaţionale, asupra teritoriilor viitoarelor state satelite.
69 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 691<br />
Volumul aduce în prim-plan, <strong>de</strong>taliindu-le, şi situaţii politice mai puţin cunoscute din culisele<br />
istoriei: ipoteza încorporării României la URSS ca a 17-a republică, i<strong>de</strong>e nefinalizată datorită morţii<br />
lui Stalin, sau încercările <strong>de</strong> <strong>de</strong>stin<strong>de</strong>re politică iniţiate <strong>de</strong> Beria care a propus Politburo-ului<br />
retragerea Armatei Roşii din Austria şi Germania şi împăcarea rapidă cu Tito.<br />
În partea cea mai interesantă a cărţii care vizează în exclusivitate spaţiul românesc, Impactul<br />
politicilor <strong>de</strong> securitate naţională ale SUA şi URSS asupra României (1945-1965), Liviu C. Ţîrău<br />
i<strong>de</strong>ntifică avatarurile neocomunismului post<strong>de</strong>cembrist <strong>de</strong> la noi încă în perioada <strong>de</strong>zgheţului<br />
hruşciovian, când li<strong>de</strong>rii <strong>de</strong> la Bucureşti erau consi<strong>de</strong>raţi <strong>de</strong> către observatorii străini drept cei mai<br />
ataşaţi valorilor perimate ale stalinismului. Consulul Legaţiei americane din ţara nostră, H. Bartlet<br />
Wells, îl aminteşte <strong>de</strong> două ori în raportul său pe tânărul politician Ion Iliescu, emblematic pentru<br />
viziunea stalinist-retrogradă în care îşi „exersa”, cu 30 <strong>de</strong> ani mai <strong>de</strong>vreme, discursurile antigolăneşti<br />
în avanpremieră la Piaţa Universităţii: „Reacţiunea din ţara noastră şi din afară a încercat, şi încă o<br />
mai face, să insufle stu<strong>de</strong>nţilor noştri otrava i<strong>de</strong>ologiei reacţionare, şovine şi cosmopolite... Trebuie să<br />
luăm măsuri hotărâte şi să luptăm în continuu împotriva i<strong>de</strong>ologiei burgheze, care generează<br />
manifestări huliganice şi <strong>de</strong>ca<strong>de</strong>nte” (p. 476).<br />
Conservatorismul autorităţilor comuniste <strong>de</strong> la noi s-a făcut vizibil în multe privinţe. România<br />
a fost singura ţară din estul Europei care nu a acceptat să introducă planul <strong>de</strong> <strong>de</strong>scentralizare şi<br />
eficientizare economică susţinut <strong>de</strong> Nikita Hruşciov. Un alt record negativ ne aparţine: am fost ultima<br />
ţară care a eliberat <strong>de</strong>ţinuţii politici. O altă constantă comportamentală a conducerii PMR adusă în<br />
discuţie <strong>de</strong> istoricul clujean o reprezintă tenta profund naţionalistă etalată cu pru<strong>de</strong>nţă încă în perioada<br />
<strong>de</strong>jistă. Paradoxal, naţionalismul a avut şi efecte pozitive precum <strong>de</strong>rusificarea onomastică şi<br />
<strong>de</strong>sfiinţarea instituţiilor culturale subordonate Uniunii Sovietice, eliminarea ofiţerilor KGB din<br />
rândurile Securităţii etc. Dar, sub masca naţionalismului, li<strong>de</strong>rii comunişti <strong>de</strong> la Bucureşti ascun<strong>de</strong>au,<br />
în fapt, un rigorism imuabil în planul politicii interne, al lipsurilor materiale şi nivelului scăzut <strong>de</strong> trai<br />
al populaţiei. Trăsătura cea mai pregnantă care ne-a particularizat <strong>de</strong>stinul naţionalist-comunist în<br />
cadrul blocului socialist este contextualizată <strong>de</strong> către istoric pentru a completa tabloul României sub<br />
refluxul stalinismului: „Concepţia autarhică a li<strong>de</strong>rilor PRM este <strong>de</strong>monstrată şi <strong>de</strong> faptul că, la<br />
mijlocul <strong>de</strong>ceniului şapte, din nou, cu excepţia Albaniei, România era singura ţară comunistă esteuropeană<br />
care primea cel mai mic număr <strong>de</strong> turişti străini şi, fapt mai semnificativ, ai cărei cetăţeni<br />
călătoreau cel mai puţin în afara ţării. Românii <strong>de</strong> rând continuau să fie ţinuţi într-o carantină ce îi<br />
ferea nu doar <strong>de</strong> viruşii occi<strong>de</strong>ntali, ci şi <strong>de</strong> cei din ţările blocului” (p. 496).<br />
Concluziile lui Liviu C. Ţîrău extind cercetarea începută, înglobând prin referiri sumare şi<br />
perioada următoare, a <strong>de</strong>ceniilor 7-9, care au confirmat din plin împletirea unică în blocul răsăritean a<br />
tendinţelor conservatoare cu afirmarea naţionalismului românesc. Per ansamblu, volumul Între<br />
Washington şi Moscova, o exegeză exemplară a Războiului Rece, reuşeşte o performanţă majoră:<br />
aceea <strong>de</strong> a inclu<strong>de</strong>, în dinamica problematicii abordate, spaţiul românesc cu elementele sale specifice,<br />
<strong>de</strong> a integra istoria noastră locală – pe care unii o tratează în manieră localistă, ruptă <strong>de</strong> context – în<br />
Istoria Mare. În final, nu pot să nu fac o recomandare amabilă autorului: să renunţe la preţiosul şi<br />
supărătorul „recte”, care apare <strong>de</strong> prea multe ori în paginile acestei lucrări, <strong>de</strong> altfel reuşite şi<br />
impresionant documentate, o mărturie în acest sens fiind cele aproape 1400 <strong>de</strong> note <strong>de</strong> subsol cu care<br />
Liviu C. Ţîrău şi-a înzestrat periplul istoric.<br />
Graţian Cormoş<br />
Aron COTRUŞ, Corespon<strong>de</strong>nţă. Scrisori trimise, ed. Alexandru Ruja,<br />
Timişoara, Edit. Universităţii <strong>de</strong> Vest, 2005, 416 p.<br />
Depistările realizate trudnic în spaţiu (ţară şi străinătate) şi timp („ante şi post” 1989) <strong>de</strong> către<br />
universitarul Alexandru Ruja cu privire la reunirea corespon<strong>de</strong>nţei figurii centrale a ediţiei critice în<br />
lucru (două volume apărute <strong>de</strong>ja!), au rodit sub forma tomului prim <strong>de</strong>spre avatarurile existenţiale ale<br />
poetului, ziaristului şi diplomatului pe traseul anilor 1910-1961. Editor şi, totodată, cel mai autorizat
692<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 70<br />
exeget actual al vieţii şi activităţii „aroncotruşiene”, criticul şi istoricul literar timişorean narează<br />
introductiv momente relevante ale <strong>de</strong>stinului <strong>de</strong> veşnic călător-diplomat (Milano, Varşovia, Lisabona,<br />
Madrid), pentru ca, ulterior lunii august 1956, plecarea <strong>de</strong>finitivă în SUA să consacre şi augmenteze<br />
virtuţile epistolare ale celui „autoexilat” din lumea civilizată continentală. Scrisorile expediate către<br />
<strong>de</strong>stinatari precum Lucian Blaga, Gheorghe Bodgan-Duică, Mihail Dragomirescu, Octavian Goga,<br />
Nicolae Iorga, Gino Lupi, Eugenio d`Ors, Ion Pillat, Liviu Rebreanu, Elena Văcărescu şi mulţi alţii,<br />
constituie o bogată sursă <strong>de</strong> informaţii <strong>de</strong>spre epocă, oameni şi realizările lor pe multiple planuri,<br />
<strong>de</strong>spre relaţiile încropite în vremuri şi, în<strong>de</strong>osebi, interesul faţă <strong>de</strong> ţară şi legătura cu familia, nutrite<br />
constant <strong>de</strong> către Aron Cotruş din Europa sau America. Proce<strong>de</strong>ul corect adoptat al dublei ordonări <strong>de</strong><br />
natură alfabetică şi cronologică, capitolul <strong>de</strong> note şi comentarii, setul <strong>de</strong> fotografii şi indicele <strong>de</strong> nume<br />
întregesc valoarea acestui <strong>de</strong>mers benefic sub raport documentar.<br />
Stelian Mândruţ<br />
Ruxandra CESEREANU, Decembrie ’89: <strong>de</strong>construcţia unei revoluţii, Iaşi,<br />
Edit. Polirom, 2004, 225 p.<br />
Cercetările întreprinse până acum <strong>de</strong> Ruxandra Cesereanu – indiferent <strong>de</strong> tema abordată:<br />
tortura politică, gulagul în conştiinţa românilor, imaginarul violent al aceloraşi români – se<br />
circumscriu permanentei necesităţi a scriitorului autentic <strong>de</strong> a elucida problemele esenţiale,<br />
sistematizând în manieră proprie haosul cotidian. Cartea <strong>de</strong> faţă se înscrie în acelaşi <strong>de</strong>mers<br />
antii<strong>de</strong>ologizant şi <strong>de</strong>mistificator care o caracterizează dintot<strong>de</strong>auna pe autoare. Ruxandra Cesereanu<br />
repune în drepturi, şi <strong>de</strong> această dată, o istorie veridică, lucidă, – văzută ca o restitutio in integrum a<br />
faptelor şi a nuanţelor – o istorie mereu amânată şi <strong>de</strong>naturată <strong>de</strong> mulţimea oportuniştilor.<br />
Revoluţia noastră, trucată, amânată, asasinată, uzurpată, ratată, poluată, cosmetizată – citez<br />
din lista termenilor inventariaţi <strong>de</strong> autoare –, a fost <strong>de</strong> puţine ori analizată la rece aşa cum reuşeşte<br />
scriitoarea clujeană în recentul volum, Decembrie ’89: <strong>de</strong>construcţia unei revoluţii.<br />
Într-o primă secţiune a volumului, intitulată sugestiv Înainte <strong>de</strong> 1989, Ruxandra Cesereanu<br />
face retrospectiva celor două evenimente majore ale „epocii <strong>de</strong> aur”: greva minerilor din Valea Jiului<br />
(1977) şi revolta muncitorilor din Braşov (1987) – i<strong>de</strong>ntificate ca momente premonitorii ale revoluţiei<br />
din <strong>de</strong>cembrie 1989.<br />
Volumul <strong>de</strong> maximă actualitate al Ruxandrei Cesereanu este unul conceptual, punând în<br />
evi<strong>de</strong>nţă termenii-cheie în jurul cărora autorii analizaţi îşi construiesc teoriile <strong>de</strong>spre revoluţie văzută<br />
ca revoluţie <strong>de</strong> operetă, revoluţie-spectacol, tele-revoluţie, mascaradă, loviluţie etc. Multitudinea <strong>de</strong><br />
opinii formulate în legătură cu evenimentele din <strong>de</strong>cembrie ’89 se restrânge în viziunea autoarei la<br />
trei teorii majore: revoluţia pură, conspiraţia (internă sau externă) şi teza revoluţiei hibridate cu o<br />
lovitură <strong>de</strong> stat.<br />
Cine sunt semnatarii volumelor analizate? Oameni politici ai momentului ’89, generali, foşti<br />
securişti, disi<strong>de</strong>nţi, martori ai revoluţiei, ziarişti occi<strong>de</strong>ntali, politologi români şi străini etc.<br />
Bibliografia este eterogenă, incluzând <strong>de</strong>opotivă pe actorii, regizorii şi spectatorii revoluţiei.<br />
Abil avocat al victimelor din <strong>de</strong>cembrie ’89, Ruxandra Cesereanu îi prin<strong>de</strong> rând pe rând, în<br />
capcana propriilor afirmaţii, pe reprezentanţii armatei şi pe foştii sau actualii ofiţeri <strong>de</strong> Securitate care<br />
îşi i<strong>de</strong>alizează instituţiile – negând aportul lor la reprimarea populaţiei revoltate –, pe Ion Iliescu, care<br />
vorbeşte <strong>de</strong>magogic <strong>de</strong>spre „revolta spontană” şi <strong>de</strong>spre FSN ca „emanaţie” a voinţei populare, sau pe<br />
scriitorii naţionalişti obsedaţi <strong>de</strong> complotul extern.<br />
Autoarea <strong>de</strong>construieşte revoluţia la modul profesionist prin acordarea unui „spaţiu <strong>de</strong> emisie”<br />
tuturor facţiunilor, fără a le credita, însă, în mod egal. Analiza ei vizează punerea pe tapet a<br />
motivaţiilor fiecărui grup, dar şi ale fiecărui exponent al grupului, <strong>de</strong> a subscrie la o anumită teorie.<br />
Fi<strong>de</strong>lă principiului obiectivităţii, Ruxandra Cesereanu ironizează inocenţa foştilor securişti şi<br />
aparatciki ipostaziaţi în revoluţionari autentici, sancţionează neocomunismul grupului Iliescu şi<br />
repudiază exagerările, indiferent <strong>de</strong> culoarea politică a emiţătorilor.
71 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 693<br />
Confruntând ipotezele, autoarea acce<strong>de</strong> treptat, dacă nu la un a<strong>de</strong>văr bătut în cuie, măcar la<br />
verosimilul logic al faptelor. Un exemplu în acest sens ar fi <strong>de</strong>mascarea fostului preşedinte Ion<br />
Iliescu, cel care, în cărţile sale <strong>de</strong>dicate revoluţiei din <strong>de</strong>cembrie, pozează, în „disi<strong>de</strong>nt” trimis la<br />
„reeducare” <strong>de</strong> către Ceauşescu: „Or, Ion Iliescu nu a fost, totuşi, un persecutat al dictatorului (nu a<br />
fost arestat sau anchetat, nu s-au făcut presiuni asupra lui, nu a primit ameninţări, nu i-a fost interzisă<br />
semnătura în ziare, chiar dacă a fost supravegheat <strong>de</strong> Securitate), iar «disi<strong>de</strong>nţa» sa a fost pusă în<br />
circulaţie, dar nu a fost şi reală: nu a existat nicio intervenţie publică prin care Iliescu să i se fi opus<br />
lui Ceauşescu; nu a semnat nicio scrisoare <strong>de</strong> protest dintre cele trimise şi citite la posturile <strong>de</strong> radio<br />
occi<strong>de</strong>ntale [...]”.<br />
Ad<strong>de</strong>nda volumului contextualizează cele mai importante trei probleme ale revoluţiei:<br />
legitimitatea procesului şi a execuţiei sumare a cuplului dictatorial, i<strong>de</strong>ntitatea şi apartenenţa<br />
„teroriştilor” şi implicarea Armatei în represiunea din <strong>de</strong>cembrie ’89.<br />
Concluziile finale ale Ruxandrei Cesereanu, remarcabile prin concizie, luciditate şi onestitate,<br />
se încadrează în teoria hibridării revoluţiei cu „o camuflată lovitură <strong>de</strong> stat, urgentată <strong>de</strong> împrejurări,<br />
catalizată <strong>de</strong> un accept extern al Marilor Puteri, în cea din urmă fiind implicate grupuri <strong>de</strong> putere<br />
alcătuite din comunişti anticeauşişti (cu filiere <strong>de</strong> sprijin în Armată şi Securitate) care au găsit<br />
oportunitatea <strong>de</strong> a înlocui vidul <strong>de</strong> putere lăsat <strong>de</strong> fuga şi capturarea lui Ceauşescu şi au negociat cu<br />
facţiunile loiale dictatorului. Aceştia au preluat revoluţia şi i-au mo<strong>de</strong>lat finalul în stilul lor, cu<br />
riscurile inerente ale unor victime în plus, cu <strong>de</strong>monizarea fostului dictator etc.”<br />
Ca urmare a recursului inerent la logică, promovat <strong>de</strong> autoare pe întreg parcursul lucrării, reies<br />
câteva a<strong>de</strong>văruri incomo<strong>de</strong>, imposibil <strong>de</strong> <strong>de</strong>ghizat la nesfârşit:<br />
1. Armata a tras în populaţia revoltată în <strong>de</strong>cembrie ’89 – probele sunt incontestabile.<br />
2. Gruparea lui Iliescu a confiscat şi <strong>de</strong>turnat în manieră oportunistă revolta din stradă,<br />
instaurând un regim neocomunist.<br />
3. A existat în perioada 22-25 <strong>de</strong>cembrie o psihoză a „teroriştilor”, instrumentată <strong>de</strong> către noii<br />
li<strong>de</strong>ri pentru a-şi legitima puterea pe cale <strong>de</strong> a fi pusă în discuţie.<br />
Sinteza Ruxandrei Cesereanu a <strong>de</strong>venit în scurt timp <strong>de</strong> la apariţie o lucrare <strong>de</strong> referinţă pentru<br />
noile generaţii <strong>de</strong> istorici şi politologi preocupaţi <strong>de</strong> elucidarea dramaticelor evenimente din<br />
<strong>de</strong>cembrie ’89. Registrului argumentativ, care îmbracă discursul autoarei, i se suprapune dimensiunea<br />
profund morală a analizei întreprinse, izvorâtă din empatia Ruxandrei Cesereanu faţă <strong>de</strong> martirii<br />
Revoluţiei, cărora le <strong>de</strong>dică această carte. Atât anvergura subiectului ales, cât, mai ales, viziunea<br />
coerentă şi nepărtinitoare a abordării lui o consacră pe Ruxandra Cesereanu – dacă mai era cazul –<br />
drept o scriitoare <strong>de</strong> talie europeană, în sincronie cu vremea sa, aflată mereu în miezul problemelor<br />
capitale.<br />
Graţian Cormoş<br />
Klaus BOCHMANN, Limba română: istorie, variante, conflicte. O privire din<br />
afară, ed. Vasile Dumbravă, Igor Şarov, Chişinău, Edit. Cartdidact,<br />
2004, 345 p.<br />
Practica încetăţenită şi în<strong>de</strong>lung exersată în lumea aca<strong>de</strong>mică saxonă tocmai în strădania <strong>de</strong> a<br />
omagia, „mascat” sau dimpotrivă, o distinsă personalitate făuritoare <strong>de</strong> şcoală într-un anume domeniu<br />
ştiinţific, îşi exprimă acum, sub forma „Festschrift”-ului reunind articole şi studii reprezentative ale<br />
romanistului şi românistului german, un benefic ţel cu prilejul aniversării celor 65 <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> existenţă.<br />
Prin gestul editorial distinct făptuit, cei doi învăţăcei au intenţionat să facă publice lumii ştiinţifice<br />
sentimentele nutrite <strong>de</strong> specialiştii din întreg spaţiul românesc faţă <strong>de</strong> o atare prestigioasă figură a<br />
culturii şi ştiinţei germane actuale, preocupată statornic <strong>de</strong> aprofundarea şi răspândirea culturii şi<br />
limbii poporului nostru, tocmai prin ascen<strong>de</strong>ntul generat <strong>de</strong> însăşi <strong>de</strong>taşata sa viziune analitică şi<br />
sintetică, <strong>de</strong>sfăşurată în cercetarea survenind din exterior.
694<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 72<br />
Născut la Dresda, capitala Saxoniei, la 8 iunie 1939, K. Bochmann şi-a <strong>de</strong>finitivat în 1957<br />
studiile <strong>de</strong> filologie romanică la Universitatea din Leipzig, fiind unul dintre elevii prof. Werner<br />
Bahner şi gustând din experienţa şi tradiţia inoculate aici <strong>de</strong> către urmaşii lui Gustaw Weigand. După<br />
specializarea efectuată în 1960 la Universitatea din Bucureşti cu profesorii Iorgu Iordan, Alexandru<br />
Rosetti, Boris Cazacu, Tudor Vianu etc., ocazie cu care îşi extin<strong>de</strong> vocabularul lingvistic, orizontul<br />
ştiinţific şi spiritul comparatist, urmează, în aprilie 1967, finalizarea etapei normale a proiectului<br />
doctoral, printr-un incitant subiect intitulat O contribuţie la stabilirea concepţiei <strong>de</strong>spre lume a lui<br />
Nicolae Bălcescu, concomitent cu ascensiunea meritocratică în cariera didactică, predând limbile<br />
franceză/italiană/română la Universităţile din Leipzig şi Halle-Wittenberg, apoi fiind docent <strong>de</strong><br />
românistică şi diriguitor <strong>de</strong> lectorat la Leipzig (1972). Aici a iniţiat un interesant program <strong>de</strong> cercetare<br />
privind „Vocabularul social-politic românesc din secolele XVIII-XIX”, care a stat la baza lucrării <strong>de</strong><br />
habilitare apărută în anul 1979. Profesorul universitar (1978) va <strong>de</strong>veni succesiv coeditor a două<br />
reviste <strong>de</strong> specialitate: „Contribuţii <strong>de</strong> filologie romanică” (Berlin) şi „Comunicări lingvistice”<br />
(Leipzig), conducător <strong>de</strong> doctorate, iniţiatorul unor simpozioane ştiinţifice internaţionale şi volume<br />
a<strong>de</strong>cvate, dintre care se <strong>de</strong>taşa indiscutabil truda colectivă la Gramatica limbii române contemporane<br />
(1986). După „schimbarea <strong>de</strong> sistem” din anul 1989, care a afectat structura învăţământului superior<br />
din fosta RDG, producând implicite restructurări şi înnoiri în cadrul lectoratului românesc <strong>de</strong> la<br />
Leipzig, K. Bochmann se va ocupa <strong>de</strong> traduceri (referenţială persistă ediţia critică din Antonio<br />
Gramsci), va <strong>de</strong>veni profesor <strong>de</strong> lingvistică italiană/franceză la Universitate (1993), directorul<br />
Centrului Francez, întemeietorul Arhivei Quebec la <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> Romanistică şi editorul lucrării <strong>de</strong><br />
excepţie intitulată Sprachpolitik in <strong>de</strong>r Romania (1993). Evenimentele survenite în istoria imediată a<br />
spaţiului central şi sud-estic continental au afectat vizibil şi cursul proiectelor sale <strong>de</strong> cercetare<br />
<strong>de</strong>zvoltate în anii `90 ai veacului XX, în legătură cu studierea limbii române din Republica Moldova<br />
(1996) şi Ucraina (1999), dar şi privind comensurarea relaţiei dintre Limbă şi i<strong>de</strong>ntitate în Europa <strong>de</strong><br />
Est (2003).<br />
Selecţia celor 33 <strong>de</strong> texte reprezentative (2 în franceză) vădind un stabil echilibru, necesară<br />
distanţă critică, acribie şi stil <strong>de</strong>plin, este <strong>de</strong>limitată în cinci compartimente tematice, conforme unui<br />
dublu peisaj problematic vizualizat (limbă şi lingvistică), în restituţia competent făptuită pentru<br />
ultimii 30 <strong>de</strong> ani: 1) mo<strong>de</strong>rnizarea limbii române în secolele XVIII şi XIX; 2) filologie şi lingvistică<br />
(în Moldova, România şi Ucraina); 3) sociolingvistică şi politică lingvistică; 4) românistica germană<br />
şi din străinătate; 5) istorie. Caracteristica esenţială a <strong>de</strong>mersului <strong>de</strong> profil efectuat <strong>de</strong> către prof. K.<br />
Bochmann în spaţiu şi timp este faptul că aspectele <strong>de</strong> limbă şi cultură românească, - precum, <strong>de</strong><br />
exemplu, liantul inevitabil dintre limbă şi societate, mai ales atunci când elementul primordial<br />
cercetat este consi<strong>de</strong>rat drept un viabil motor al schimbării sociale, prin însăşi simplul fapt că <strong>de</strong>vine,<br />
astfel, un util instrument al ordinii în societate, - sunt înfăţişate numai într-un extins context european.<br />
Prin cele două strategii argumentative uzitate atunci când problematizează anumite condiţii istorice şi<br />
când sugerează faptul că unghiul <strong>de</strong> tratare analitică este incitant pentru imortalizarea raportului dintre<br />
politic şi lingvistic, autorul sensibilizează posibilul clivaj dintre complexitatea limbii, ca act social,<br />
experienţa istorică închegată, mediul construcţiei istorice, vădit în conflicte şi variante<br />
incomensurabile, care se constituie în forme <strong>de</strong> manifestare a realităţii timpului actual. In<strong>de</strong>mnul<br />
pertinent al intelectualului, fin observator în comparatistica şi epistemologia practicată, conştient <strong>de</strong><br />
sarcina incumbată unor atari <strong>de</strong>mersuri interdisciplinare, răzbate din toate paginile tomului <strong>de</strong>dicat<br />
unei veridice „excelenţe” actuale a romanisticii şi românisticii din mediul aca<strong>de</strong>mic german,<br />
profesorul Klaus Bochmann.<br />
Numele „complice” inserate în „Tabula gratulatoria” <strong>de</strong>pun nevoalată mărturie ştiinţifică:<br />
David Burnett, Wolfgang Dahmen, Jürgen Erfurt, Luminiţa Fassel, Sabine Krause, Rudolf Windisch<br />
et alii.<br />
Stelian Mândruţ
73 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 695<br />
Aca<strong>de</strong>mia Română. <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> <strong>Istorie</strong> „A. D. Xenopol” Iaşi. 1990-2000,<br />
2001-2002, prezentare <strong>de</strong> Mihai-Ştefan Ceauşu, Iaşi, Fundaţia Aca<strong>de</strong>mică<br />
„A. D. Xenopol”, 2001-2003, 81, 45 p.<br />
Instrumentarul <strong>de</strong> lucru specific cercetării istorice, şi nu numai (cronologii, enciclopedii,<br />
ghiduri, lexicoane etc.), rămâne important prin seria <strong>de</strong> informări sistematice reclamate <strong>de</strong> dinamica<br />
existenţei ştiinţifice cotidiene. Necesitatea augmentării unor atari modalităţi <strong>de</strong> comunicare reciprocă<br />
este generată <strong>de</strong> progresele spectaculoase obţinute în actualizarea ca<strong>de</strong>nţei mijloacelor <strong>de</strong> muncă<br />
profesională şi <strong>de</strong> obligativitatea recuperării şi înserierii datelor <strong>de</strong> bază referitoare la comunităţile <strong>de</strong><br />
specialitate grupate în institute <strong>de</strong> un a<strong>de</strong>cvat profil.<br />
Mihai-Ştefan Ceauşu probează în practică un asemenea benefic <strong>de</strong>mers, înfăţişând succint<br />
tocmai activitatea <strong>Institutul</strong>ui ieşean prin sistematizarea judicioasă a materialului comensurat pentru<br />
un <strong>de</strong>finitoriu segment temporal al „tranziţiei” istoriografice <strong>de</strong> după anul 1989. Structura legic şi<br />
logic elaborată: istoric (directorii, în spaţiu şi timp, şi membrii actuali, într-un raport statistic <strong>de</strong><br />
36/31), organizare administrativă (conducere, colective, biblioteca, redacţia, personalul auxiliar,<br />
Fundaţia Aca<strong>de</strong>mică), cea ştiinţifică-didactică (programe/proiecte, manifestări şi colaborări<br />
interne/externe, publicaţii periodice, serii tematice şi bibliografia generală a specialiştilor etc.)<br />
conturează tocmai parametrii evoluţiei consonante cu exigenţele ştiinţei istorice actuale din ţară şi<br />
străinătate. Cercetătorii grupaţi sub conducerea prof. Al. Zub au dovedit faptul că vechi programe <strong>de</strong><br />
cercetare, chiar refăcute ori regândite, se pot lesne corobora cu altele noi pe palier conceptualmetodologic,<br />
într-un <strong>de</strong>plin spirit interdisciplinar.<br />
Stelian Mândruţ<br />
Aca<strong>de</strong>mia Română. <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> Cercetări Socio-Umane Sibiu. Forschungsinstitut<br />
für Geisteswissenschaften Hermannstadt. Semicentenar 1956-2006,<br />
coordonator Paul Nie<strong>de</strong>rmaier, Sibiu, Edit. Honterus, 2006, 216 p.<br />
Monografia institutului din Sibiu, redactată <strong>de</strong> un colectiv diriguit <strong>de</strong> către prof. Paul<br />
Nie<strong>de</strong>rmaier, îşi propune să comemoreze jumătatea <strong>de</strong> veac scursă în existenţa şi <strong>de</strong>venirea<br />
<strong>Institutul</strong>ui, fondat la Sibiu şi condus, între alţii, <strong>de</strong> renumiţi specialişti, precum Nicolae Lupu, Carl<br />
Göllner, Thomas Nägler. Structura lucrării facilitează, pe întin<strong>de</strong>rea a zece distincte compartimente,<br />
încadrarea şi racordarea instituţiei şi a membrilor ei (56 <strong>de</strong> foşti şi actuali cercetători, ordonaţi<br />
alfabetic, odată cu evi<strong>de</strong>nţierea publicaţiilor) în reţeaua domenială privitoare la trecutul şi prezentul<br />
local/transilvan, <strong>de</strong>zvoltat prin cercetări <strong>de</strong> istorie, arheologie, istorie urbană, a culturii, literatură,<br />
etnologie, lingvistică, sociologie etc. Direcţiile <strong>de</strong> activitate se referă la concrete tărâmuri validate<br />
calitativ şi cantitativ: 1) studierea trecutului şi a specificului oraşelor din România în context<br />
european; 2) aprofundarea cunoaşterii istoriei şi culturii române/germane din Transilvania; 3)<br />
încadrarea specificului circumscris spaţial/temporal, în istoria şi cultura suprafeţei româneşti şi<br />
europene; 4) contribuţii la cercetarea particularităţilor naţionale şi zonale ale societăţii actuale; 5)<br />
continuarea şi finalizarea unor proiecte începute cu un veac în urmă.<br />
Acest gest singular în ultimii ani, <strong>de</strong>notând un aparte interes pentru evoluţia aşezămintelor <strong>de</strong><br />
cercetare aca<strong>de</strong>mică sub formă <strong>de</strong> ghid pentru toţi cei interesaţi, poate constitui un util punct <strong>de</strong><br />
sprijin pentru analoage iniţiative, amendabile pe seama altor centre <strong>de</strong> studiere a trecutului autohton.<br />
Stelian Mândruţ
696<br />
<strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 74<br />
Dumitru SUCIU, Evoluţia i<strong>de</strong>ii <strong>de</strong> Europă unită, Bucureşti, Edit. Historia,<br />
2007, 346 p.<br />
Reeditarea în formă ştiinţifică a unui mai vechi eseu al autorului (2002), lucrarea Evoluţia i<strong>de</strong>ii<br />
<strong>de</strong> Europă unită încearcă să ofere cititorului un mo<strong>de</strong>l <strong>de</strong> înţelegere a premiselor ce au condus,<br />
începând cu sfârşitul perioa<strong>de</strong>i mo<strong>de</strong>rne, la cristalizarea actualei formule politice europene. Structura<br />
sa tripartită <strong>de</strong>osebeşte, oarecum, acest volum <strong>de</strong> clasicele abordări ale temei, în special prin aceea că<br />
Dumitru Suciu insistă, pe mai bine <strong>de</strong> o treime din numărul <strong>de</strong> pagini, asupra evenimentelor anilor<br />
1918-1919, pe care le consi<strong>de</strong>ră esenţiale pentru evoluţia ulterioară a continentului.<br />
Primul capitol este <strong>de</strong>dicat în întregime acestei perioa<strong>de</strong>, accentul căzând pe rolul Marilor<br />
Puteri occi<strong>de</strong>ntale, şi în special al diplomaţiei americane, în reconstrucţia politică a zonei central-est<br />
europene şi impunerea tinerelor <strong>de</strong>mocraţii în locul „ihtiozaurilor” şi a „dinozaurilor din vechile ere<br />
geologice”. Un al doilea capitol are ca obiect prezentarea multitudinii <strong>de</strong> planuri <strong>de</strong> unificare<br />
europeană propuse în secolul al XIX-lea şi în perioada interbelică. Această „preistorie” a construcţiei<br />
europene se caracterizează, conform autorului, prin două trăsături distinctive: „permanenţa i<strong>de</strong>ii <strong>de</strong><br />
Europă Unită, provenită din cele mai elevate şi mai luminate minţi şi faptul că aproape întot<strong>de</strong>auna<br />
ea s-a manifestat împotriva violenţei, a tiraniei <strong>de</strong> orice fel, împotriva războaielor, pentru <strong>de</strong>mocraţie<br />
internă şi internaţională şi egalitate între naţiunile ce urmau să se asocieze în această comunitate<br />
politică.” (p. 226). Al treilea şi ultimul capitol urmăreşte etapa postbelică a construcţiei europene, pe<br />
care D. Suciu o analizează în directă legătură cu evoluţia comunismului şi revenind constant la<br />
paradigme explicative cu rădăcini în istoria Marilor Imperii din secolul al XIX-lea. Pentru istoricul<br />
clujean, realizarea proiectului Europei Unite, cu sprijin american, a reprezentat în primul rând o<br />
necesitate <strong>de</strong>rivată din crearea blocului comunist, o formulă <strong>de</strong>fensivă pe unul din fronturile<br />
Războiului Rece.<br />
Nu avem <strong>de</strong>-a face, în lucrarea <strong>de</strong> faţă, cu o istorie a Uniunii Europene ci, după cum o spune şi<br />
titlul, cu istoria evoluţiei unei i<strong>de</strong>i, urmărită permanent prin prisma contextului care îi condiţionează<br />
metamorfozele. Dincolo <strong>de</strong> viziunea foarte personală („...ne-am propus să reconstituim, aşa cum o<br />
intuim noi şi în linii foarte generale, microsinteza rezultată din evoluţia istoriei mo<strong>de</strong>rne şi<br />
contemporane a Europei”) (p. 5-6), trebuie remarcată scriitura extrem <strong>de</strong> aerisită, cartea constituinduse,<br />
dincolo <strong>de</strong> conţinutul ştiinţific, într-o agreabilă lectură.<br />
Vlad Popovici<br />
Simion COSTEA, I<strong>de</strong>ea Europeană şi interesele statelor, Cluj-Napoca, Edit.<br />
Napoca Star, 2005, 278 p.<br />
Simion Costea is a lecturer in the university of Târgu-Mureş, where he teaches courses of<br />
European Integration History. He finished his university studies as best stu<strong>de</strong>nt in 1996. He is highly<br />
appreciated and recommen<strong>de</strong>d by many Historians with great value, like Vasile Vese, Adrian Ivan<br />
and Ioan Ciupercă, and many others who also referred his book favorably.<br />
The book is focused mainly on the case of the Briand European unity project, which is in fact<br />
the Ph. D. work of the author, but from the general title it is not visible.<br />
The introduction itself is not long, but very substantial, in which the Author illustrates his firm<br />
and complete theoretical knowledge in this field, and also specifies his work’s its main objectives, its<br />
methodology, the used sources and the structure of the entire work.<br />
The first chapter bears the title “The concept of Europe and European Integration. Political and<br />
Cultural Aspects” (Conceptul <strong>de</strong> Europa şi integrarea europeană, aspecte politice şi culturale). It<br />
contains mostly a theoretical approach, which tries to give a <strong>de</strong>finition to the concept of Europe from<br />
a geographical, cultural and political point of view, presenting, explaining and analyzing the i<strong>de</strong>as of<br />
European unity which existed during history. But he is doing all these in a selective way, and without<br />
entering too much into <strong>de</strong>tails, till the beginning of the XX th century.<br />
In the next chapter “The i<strong>de</strong>a of Europe during the centuries and its reflections in school<br />
textbooks from interwar Romania” (I<strong>de</strong>a <strong>de</strong> Europa <strong>de</strong>-a lungul secolelor şi reflectarea sa în
75 <strong>Note</strong> <strong>bibliografice</strong> 697<br />
manualele <strong>de</strong> istorie universală) represents an original approach, characterized by interdisciplinary<br />
and courage, and it is meant to analyze and synthesize the approach of interwar Romanian historical<br />
education regarding to everything that can be called to be “European”. This chapter is very well<br />
structured, and could be published in almost any periodical with aca<strong>de</strong>mic value (both in Romania<br />
and outsi<strong>de</strong> the country) as a separate study. It <strong>de</strong>als with History, Philosophy, Sociology and<br />
Educational Sciences in the same time, and uses both their methods and contents. The chapter<br />
probably was conceived to have not only a scientific, but also an educational “propagandistic” value<br />
too, while it tries to prove the existence of a connection between European unity i<strong>de</strong>as and the main<br />
representatives of Romanian cultural life from those years, analyzing textbooks written by Nicolae<br />
Iorga, Andrei Oţetea, Ioan Lupaş, P. P. Panaitescu etc.<br />
Chapter no. 3, “The i<strong>de</strong>al of European Union and the different interests of states” (I<strong>de</strong>alul<br />
Uniunii Europene în confruntare cu interesele divergente ale statelor) analyses the relationship<br />
between interwar European states foreign policy and their i<strong>de</strong>as of European collaboration,<br />
cooperation and unity. The most cited sources are the Archives of the Ministry of Foreign Affairs<br />
from Bucharest, the Geneva fund. Obviously, the i<strong>de</strong>a expressed by this title could be the subject of<br />
several dozens of Ph. D. thesis, and as a chapter, it represents only the introduction for the next one.<br />
The fourth chapter is larger than the previous three all together, and bears the title „Reactions<br />
of Great Powers which <strong>de</strong>ci<strong>de</strong>d the faith of Briand European Unity project” (Reacţiile marilor puteri<br />
care au <strong>de</strong>cis soarta proiectului Briand <strong>de</strong> Uniunea Europeană). In this chapter it is used especially the<br />
methodology characteristic for research in the field of International Relations studies. It summarizes,<br />
the attitu<strong>de</strong> of diverse European Great Powers toward political realities existing at that time in<br />
Europe, and also their attitu<strong>de</strong> toward the Briand project. The biggest space in the analyses is<br />
<strong>de</strong>dicated to Weimar Germany, the author having a very harsh critical position toward the attitu<strong>de</strong> of<br />
this state. There are analyzed, in the same chapter, the points of view of Great Britain, Italy and the<br />
Soviet Union. Among the sources are books and Archive documents too.<br />
The chapter “The position of the states from Central Europe toward the Briand European Unity<br />
project” (Poziţiile statelor din Europa centrală faţă <strong>de</strong> proiectul Briand <strong>de</strong> Uniune Europeană) is<br />
similar as subject and methods to the previous one. It presents a perspective in comparison, the<br />
attitu<strong>de</strong> toward the Briand project of the following East- and central European states: Yugoslavia,<br />
Czechoslovakia, Poland, Hungary and Romania. Main sources are the diplomatic Archives from<br />
Geneva and France, and in the case of Romania – not in the other ones too – certain collection of<br />
documents from insi<strong>de</strong> the country’s archives.<br />
“The Committee for the Study of the European Unity project (1930-1937). Romania: founding and<br />
active member of the European Commission” (Comisia <strong>de</strong> studiu pentru Uniunea Europeană, 1930-1937.<br />
România: membru fondator şi activ al Comisiei Europene) represents the sixth chapter of the work and it<br />
is <strong>de</strong>dicated to the works of the European Committee which examined and <strong>de</strong>bated the project itself. The<br />
main accent is put on the activity of Romanian diplomats and specialists, and this is done in an extremely<br />
<strong>de</strong>tailed way, being analyzed the works of each session in part, with its events and consequences.<br />
At the end, as a summary, there are presented the main events of the European construction<br />
process from the end of World War II, in a chronologic way.<br />
All in all, we can say that the book is a good one, well-written, with an interesting subject,<br />
about which the Romanian public knew less till this moment. It is very important that it presents, in<br />
the majority of cases, the position of Romania, Romanian politicians and intellectuals to the current<br />
European affairs of the period in discussion, especially on those related to the construction process<br />
(or, in case we want to date its beginning from the appearance of the ECSC: pre-construction process)<br />
of the common European i<strong>de</strong>ntity and structures. Maybe this is the main mistake of the book too:<br />
talking too much about the position and opinions of Romanian thinkers, without saying clearly that<br />
these, as representatives of a small nation and small country, could create a false image for “amateur”<br />
rea<strong>de</strong>rs. For example, it would have been probably useful to introduce some pages about the role of<br />
Romania in those times in the European policy and interstate political life. But we must admit that the<br />
book has its value from the point of view of History and Political Science and it also has a certain<br />
kind of moral role by bringing another proof for the fact that Romania and the Romanian nation are<br />
parts of Europe and also <strong>de</strong>serves their places in it.<br />
Artur Lakatos