CunoaÅtere, Interes Responsabilitate ... - Institutul de Istorie
CunoaÅtere, Interes Responsabilitate ... - Institutul de Istorie CunoaÅtere, Interes Responsabilitate ... - Institutul de Istorie
88 Aurel Teodor Codoban 8 nevoie de teorii abstracte, de învăţare digitală, ci se învaţă, dacă putem folosi acelaşi cuvânt pentru realităţi atât de diferite, prin analogie, adică empiric şi imediat, aşa cum se descoperă procedura de lucru la calculator sau la alte instrumente electronice digitale, prin încercări şi eşecuri. În comunicare – unde totul e, poate nu atât empiric, cât procesual şi imediat – contează mai ales experienţa efectivă imediată (performanţa) şi nu speculaţia teoretică detaşată, distanţată şi ulterioară (competenţa), mai mult muzica pe care o poţi cânta, decât cea pe care o poţi asculta! Aparţine culturii orale nevoia de a ţine minte întreaga tradiţie. Cultura de erudiţie însă a fost legată de referirea la tradiţie şi de necesitatea dovezii logice – trebuie să poţi indica provenienţa, trebuie să dai citatul. Pe când acum nu există decât fluxul comunicării, neîntrerupt de nevoia unor dovezi exterioare. Putem recunoaşte şi diferenţia cunoaşterea şi comunicarea prin aceea că, în cazul procesului comunicării, fluxul este continuu şi autosuficient, nu face recursuri exterioare şi e mai mult analogic decât digital; invers, pentru procesul cunoaşterii. Metalimbajul caracteristic cunoaşterii apare odată cu Renaşterea, dar mai ales cu Reforma şi Contra-reforma, adică odată cu cultura de erudiţie produsă de întâlnirea, graţie elitei intelectuale occidentale a erudiţilor, dintre cultura occidentală şi cultura antică şi întreţinută de învăţământ. Acum însă, odată cu globalizarea, noua întâlnire dintre cultura europeană şi culturile extraeuropene pare să devină, graţie semnelor analogice, imagini în primul rând, directă şi destinată omului de masă, nu elitei intelectuale, produse de învăţământul european modern. Mediile analogice de acum nu mai au nevoie de cunoaşterea de erudiţie pentru că, la fel ca tot ceea ce ne înconjoară, sunt analogice şi autoinstructive şi funcţionează la o viteză – sau turaţie – mare. Erudiţia, citarea cu precizie în baza surselor, ţine de cărţi şi este industrială, dar îi lipseşte instantaneitatea consumului, cea care, la adevăratele mass media, duce la acceptare iraţională, pentru că nu acordă timp de asimilare deplină şi reflecţie conştientă completă. Dar de îndată ce acceptăm că în lumea noastră se petrece această trecere de la o cultură tăcută a cunoaşterii la o cultură a comuncării suntem îndreptăţiţi să schimbăm perspectiva analizei de la modelul semiotic al opoziţiei între digital şi analogic, sugerată de
9 Cultura tăcută şi cultura locvace 89 cunoaştere, la distincţia dintre enunţ şi enunţare, asumată de comunicare. Cunoaşterea însă se bazează pe o comunicare indirectă, în care contează enunţul, nu enunţarea. Învăţămîntul vine să adauge enunţare la calitatea de enunţ a cărţii. Pe când în cultura locvace a mass media de acum contează enunţarea, nu enunţul, tocmai pentru că acesta nu se mai bazează pe semne digitale, ci pe semne analogice, care nu trebuie învăţate, ci aproape numai percepute direct. Întâlnim aici vechea problemă platoniciană, din Phedru: scrisul este un dar otrăvit pentru că mai degrabă subminează decât susţine memoria. În scris, noi avem numai litera textului, nu şi spiritul autorului, aşa că textul este deschis multor interpretări, dintre care unele greşite. Or, învăţământul centrat pe enunţ joacă rolul de susţinător al cărţii tipărite la nivelul enunţării, limitând receptarea greşită a mesajului. Dar el se bazează pe enunţ, pe logosul acestuia, şi modul lui de lucru este persuasiunea. O echivalenţă multiplă se dezvoltă astfel între învăţământ şi persuasiune – predarea seamănă în învăţămîntul modern persuasiunii – şi între cultură şi logică. Bazându-se pe învăţare, cultura cunoaşterii accentuează logosul enunţului, cu toate consecinţele sale şi consideră comunicarea doar modalitate de expresie. În opoziţie cu acest concept tradiţional al comunicării, noul concept al comunicării accentuează aspectul relaţionar. Începînd cu Şcoala de la Palo Alto, în conceptual comunicării, relaţia devine mai importantă decât conţinutul metacomunmicare. Consecinţa primă este aceea că practica postmodernă a comunicării poate elimina cunoaşterea ca şi conţinut, devenind, în numele realaţionării, în bine sau în rău, propriul conţinut. Cealaltă consecinţă este aceea că informaţia, adică ceea ce se înţelege prin cunoaştere, apare ca fiind supradeterminată de relaţie ce este în consonanţă cu vechea idee potrivit căreia orice reprezentare este determinată social. Atunci când există o unanimă acceptare, ceea ce se comunică devine cunoaştere. Acum, pentru că relaţionarea devine mai importantă din punctul de vedere al comunicării decât informarea, vedem cunoaşterile devenind conştiente de parţialitatea lor, deci tolerante. Diferenţa între cultura cunoaşterii şi cultura comunicării rezultă din diferenţa în importanţă acordată relaţiei cu obiectul sau relaţiei cu altul, cu subiectul. Pentru cultura cunoaşterii, realitatea se constituie în temeiul unei posibilităţi logice obiective, pe când, pentru cultura
- Page 38 and 39: 38 Radu Danciu 8 nivelul superior,
- Page 40 and 41: 40 Vasile Marian 2 pensions of the
- Page 42 and 43: 42 Vasile Marian 4 În opinia noast
- Page 44 and 45: 44 Vasile Marian 6 sau nu mai are d
- Page 46 and 47: 46 Vasile Marian 8 ceva inginerii f
- Page 48 and 49: 48 Vasile Marian 10 miliarde de dol
- Page 50 and 51: 50 Vasile Marian 12 pensii şi alte
- Page 52 and 53: 52 Vasile Marian 14 iar pentru 40 l
- Page 54 and 55: 54 Vasile Marian 16 condiţiile pre
- Page 56 and 57: 56 Vasile Marian 18 arăta că pens
- Page 58 and 59: 58 Vasile Marian 20 în sistemul pu
- Page 60 and 61: 60 Vasile Marian 22 alimentată sin
- Page 62 and 63: 62 Vasile Marian 24 Tabelul 6 Nivel
- Page 64 and 65: 64 Vasile Marian 26 până la 98,2%
- Page 66 and 67: 66 Vasile Marian 28 stagiul de coti
- Page 68 and 69: 68 Vasile Marian 30 randament se î
- Page 70 and 71: 70 Vasile Marian 32 asigurare de a-
- Page 72 and 73: 72 Andrei Negru 2 socială consider
- Page 74 and 75: 74 Andrei Negru 4 româneşti pe c
- Page 76 and 77: 76 Andrei Negru 6 efectuării unui
- Page 78 and 79: 78 Andrei Negru 8 Prin urmare, decl
- Page 80 and 81: 80 Andrei Negru 10 monografică des
- Page 82 and 83: 82 Aurel Teodor Codoban 2 senzorial
- Page 84 and 85: 84 Aurel Teodor Codoban 4 odată cu
- Page 86 and 87: 86 Aurel Teodor Codoban 6 gustul, n
- Page 90 and 91: 90 Aurel Teodor Codoban 10 comunic
- Page 92 and 93: 92 Ioan Mihuţ 2 2. PERCEPŢIA MANA
- Page 94 and 95: 94 Ioan Mihuţ 4 3. SURSELE CONFLIC
- Page 96 and 97: 96 Ioan Mihuţ 6 primeşte un salar
- Page 98 and 99: 98 Ioan Mihuţ 8 conflictului evide
- Page 100 and 101: 100 Ioan Mihuţ 10 Fig. 5. Stadiile
- Page 102 and 103: 102 Ioan Mihuţ 12 BIBLIOGRAFIE COD
- Page 104 and 105: 104 Vasile Zaharia 2 pay more atten
- Page 106 and 107: 106 Vasile Zaharia 4 A ajunge îns
- Page 108 and 109: 108 Vasile Zaharia 6 analiza concep
- Page 110 and 111: 110 Vasile Zaharia 8 Demersul metod
- Page 112 and 113: 112 Vasile Zaharia 10 culturale, sa
- Page 114 and 115: 114 Vasile Zaharia 12 - „fonduri
- Page 116 and 117: 116 Vasile Zaharia 14 avea parte fi
- Page 118 and 119: 118 Vasile Zaharia 16 repartizarea
- Page 120 and 121: 120 Vasile Zaharia 18 resurse devin
- Page 122 and 123: 122 Emil Pop 2 modernă, credem că
- Page 124 and 125: 124 Emil Pop 4 funcţii, cultura co
- Page 126 and 127: 126 Emil Pop 6 sale culturale 6 ,
- Page 128 and 129: 128 Emil Pop 8 personalităţii, pe
- Page 130 and 131: 130 Emil Pop 10 este cultură care
- Page 132 and 133: 132 Emil Pop 12 premisa instituirii
- Page 134 and 135: 134 Emil Pop 14 Conştientizarea pr
- Page 136 and 137: 136 Anton Drăgoescu 2 În mediul n
9 Cultura tăcută şi cultura locvace 89<br />
cunoaştere, la distincţia dintre enunţ şi enunţare, asumată <strong>de</strong><br />
comunicare. Cunoaşterea însă se bazează pe o comunicare indirectă, în<br />
care contează enunţul, nu enunţarea. Învăţămîntul vine să adauge<br />
enunţare la calitatea <strong>de</strong> enunţ a cărţii. Pe când în cultura locvace a<br />
mass media <strong>de</strong> acum contează enunţarea, nu enunţul, tocmai pentru că<br />
acesta nu se mai bazează pe semne digitale, ci pe semne analogice,<br />
care nu trebuie învăţate, ci aproape numai percepute direct. Întâlnim<br />
aici vechea problemă platoniciană, din Phedru: scrisul este un dar<br />
otrăvit pentru că mai <strong>de</strong>grabă subminează <strong>de</strong>cât susţine memoria. În<br />
scris, noi avem numai litera textului, nu şi spiritul autorului, aşa că<br />
textul este <strong>de</strong>schis multor interpretări, dintre care unele greşite. Or,<br />
învăţământul centrat pe enunţ joacă rolul <strong>de</strong> susţinător al cărţii tipărite<br />
la nivelul enunţării, limitând receptarea greşită a mesajului. Dar el se<br />
bazează pe enunţ, pe logosul acestuia, şi modul lui <strong>de</strong> lucru este<br />
persuasiunea. O echivalenţă multiplă se <strong>de</strong>zvoltă astfel între<br />
învăţământ şi persuasiune – predarea seamănă în învăţămîntul mo<strong>de</strong>rn<br />
persuasiunii – şi între cultură şi logică. Bazându-se pe învăţare, cultura<br />
cunoaşterii accentuează logosul enunţului, cu toate consecinţele sale şi<br />
consi<strong>de</strong>ră comunicarea doar modalitate <strong>de</strong> expresie.<br />
În opoziţie cu acest concept tradiţional al comunicării, noul<br />
concept al comunicării accentuează aspectul relaţionar. Începînd cu<br />
Şcoala <strong>de</strong> la Palo Alto, în conceptual comunicării, relaţia <strong>de</strong>vine mai<br />
importantă <strong>de</strong>cât conţinutul metacomunmicare. Consecinţa primă este<br />
aceea că practica postmo<strong>de</strong>rnă a comunicării poate elimina<br />
cunoaşterea ca şi conţinut, <strong>de</strong>venind, în numele realaţionării, în bine<br />
sau în rău, propriul conţinut. Cealaltă consecinţă este aceea că<br />
informaţia, adică ceea ce se înţelege prin cunoaştere, apare ca fiind<br />
supra<strong>de</strong>terminată <strong>de</strong> relaţie ce este în consonanţă cu vechea i<strong>de</strong>e<br />
potrivit căreia orice reprezentare este <strong>de</strong>terminată social. Atunci când<br />
există o unanimă acceptare, ceea ce se comunică <strong>de</strong>vine cunoaştere.<br />
Acum, pentru că relaţionarea <strong>de</strong>vine mai importantă din punctul <strong>de</strong><br />
ve<strong>de</strong>re al comunicării <strong>de</strong>cât informarea, ve<strong>de</strong>m cunoaşterile <strong>de</strong>venind<br />
conştiente <strong>de</strong> parţialitatea lor, <strong>de</strong>ci tolerante.<br />
Diferenţa între cultura cunoaşterii şi cultura comunicării rezultă<br />
din diferenţa în importanţă acordată relaţiei cu obiectul sau relaţiei cu<br />
altul, cu subiectul. Pentru cultura cunoaşterii, realitatea se constituie în<br />
temeiul unei posibilităţi logice obiective, pe când, pentru cultura