Cunoaştere, Interes Responsabilitate ... - Institutul de Istorie

7 Cultura tăcută şi cultura locvace 87
Ceea ce se schimbă decisiv odată cu televiziunea – cel mai
complet mass-media de până acum, care aşteaptă tocmai să fie înlocuit
de un mass-media mai complet, mai deplin –, este raportul între digital
şi analogic în sistemele semnificante, care sunt suportul mesajelor
culturale. Televiziunea a reunit, mai mult ca orice altă mass media,
toate aspectele unei comunicări analogice. Ea este un mijloc de
exprimare neverbală mai degrabă decât un instrument de difuzare a
ideilor, graţie semnelor digitale, imotivate, arbitrare, cum este cartea.
Televiziunea ne atrage atenţia asupra imaginii personale şi stilului
limbajului corporal, distrăgându-ne atenţia de la cuvinte şi argumente
construite prin ele. Ea ne-a redus receptivitatea faţă de limbă, pentru
că emisiunile de televiziune le vizionăm, nu suntem concentraţi pe
ascultarea cuvintelor, iar ele ne suscită mai mult impresii, decît
gânduri. Acţiunea (corporală) comunică şi comunicarea devine acţiune
(comunicativă). Limbajul corporal este limbajul acţiunii, respectiv al
unei semnificări care emite cea mai îndreptăţită pretenţie de
universalitate. De aceea spectacolul sportiv, ca şi filmele
hollywoodiene de acţiune sunt înţelese de toată lumea. Cultura de
masă este cultura acţiunii, pentru că acţiunea reprezentată în filme
funcţionează ca un limbaj universal.
Ca mass-media, cartea este dependentă de învăţarea regulilor, a
normelor utilizării sistemelor de semne digitale şi, mai mult decît atât,
de regulilor bunului consum. Or, ca o corectură adusă formei populare
de cultură, susţinută de tipar, cunoaşterea erudită, susţinută de către
instituţia semiotică a sistemului occidental de învăţământ, impune
regulile utilizării şi consumului cărţii tipărite. Mai abstracte încă decât
semnele imotivate ale limbii, semnele digitale ale cărţii tipărite în
alfabetul fonetic sunt tăcute, nu vorbesc de la sine, ci numai graţie
învăţării. Cultura de erudiţie este o cultură tăcută, tăcerea ei este cea
din bibliotecile noastre. Cunoaşterea este legată de învăţare, graţie
semnelor digitale. În cazul celor analogice intervine înţelegerea. Nu
mai e nevoie de o cunoaştere diferită de practică. Semnele analogice
sunt însă locvace, vorbesc oarecum de la sine, iar cunoaşterea lor
înseamnă deja capacitate de comunicare. Comunicarea directă însă
induce reguli de fiecare dată şi pentru fiecare situaţie comunicaţională,
prin simetrie sau complementaritate, şi permite schimbarea lor ad hoc.
De aici empirismul perceperii semnelor culturale analogice: nu mai e