Cunoaştere, Interes Responsabilitate ... - Institutul de Istorie

18 Aurel Negucioiu 2
În prezent, se cunoaşte şi se recunoaşte adevărul că activitatea
de cercetare ştiinţifică, ştiinţa privită ca proces reprezintă o verigă
esenţială a diviziunii sociale a muncii. Nu în puţine ţări, de regulă în
ţările avansate ale lumii contemporane, ştiinţa, cercetarea ştiinţifică a
devenit o ramură de prim rang a economiei naţionale. Ea se
caracterizează, înainte de toate, prin faptul că majoritatea covârşitoare
a actorilor ce îşi desfăşoară activitatea de bază în perimetrul cercetării
sunt oameni cu o înaltă calificare (competenţă) profesională.
Cunoştinţele de care dispun, sau vorbind altfel, capitalul
intelectual pe care îl deţin constituie cea mai importantă componentă a
capitalului uman. Cunoştinţele pe care oamenii de ştiinţă (cercetătorii) le
produc – concretizate în adevărurile descoperite şi atestate, în principiile
şi legile/legităţile obiective care guvernează mişcarea– funcţionarea şi
evoluţia în universul economico-social şi în cel natural.
Cum se explică însă faptul că unii oameni s-au orientat şi se
orientează spre acest gen de activitate? Altfel spus, ne întrebăm de ce
unii oameni îmbrăţişează, cel mai adesea cu elan, cercetarea ştiinţifică,
activitatea care înseamnă luptă cu necunoscutul, cu întunericul cu
scopul de a aprinde flacăra luminii?
Răspunzând la această întrebare, Hans Selye scria: „Nu este
deloc uşor de explicat de ce unii oameni doresc să se ocupe de cercetare
şi nu pe fiecare îl îndeamnă aceleaşi motive. Sunt «cercetători» care
lucrează pentru bani, putere sau situaţie socială, dar există căi mult mai
eficiente pentru a obţine toate acestea. Pentru adevăratul om de ştiinţă
acestea constituie rareori motivele cercetării.” 1
Fără îndoială, motivele care îndeamnă şi împing oamenii spre
cercetare sunt numeroase şi nu de puţine ori contradictorii. Printre ele se
numără şi un anumit gen de curiozitate, o înclinaţie de avântare în
necunoscut, dorinţa de a contribui la extinderea cunoaşterii ştiinţifice a
unor domenii, actualitatea cognitivă (teoretică) şi aplicativă a unor
probleme din anumite sectoare, precum şi consideraţia de care se bucură
în societate, la care se mai pot alătura şi altele, inclusiv întâmplarea.
1 Hans SELYE, De la vis la descoperire. Despre omul de ştiinţă, Edit.
Medicală, Bucureşti, 1968, p. 27.