Buletinul "Muzeului limbei române"

ION BKEAZU 649
Ureche (despre care i-au rămas amintiri frumoase) ; apoi la liceul St.
Louis din Paris, de unde se întoarce, în 1S79, cu bacalaureatul în litere.
A intrat în diplomaţie stând câtva timp pe lângă legaţiile din Roma şi
Paris, a avut şi oarecari funcţii administrative, dar a părăsit în curând
carierele acestea, devotându-se cu totul publicisticei şi literaturii.
Povestindu-şi la bătrâneţe, amintirile, Davila vorbeşte cu o umbră
de melancolie de acest pas însemnat al vieţii lui. Melancolia nu e împinsă
însă până la a regreta ceea ce a făcut atunci. S'a dedicat literelor, şi în
special teatrului, pentrucă simţea, de mic încă, o chemare irezistibilă
spre acest domeniu.
La Paris citeşte, la vârsta de 14 ani, ,,dintr'o suflare" operele lui Sliakespeare.
Nu s'a mulţumit însă numai să vadă şi să citească teatru, ci
a vrut să şi joace. încă de pe băncile şcoalei arată aşa aptitudini actoriceşti,
încât e poreclit paiaţă; adeseori joacă în ansamblu de diletanţi.
Dela 1884, data când părăseşte cariera sa administrativă, până la
1902, data reprezentării lui Vlaicu Vodă, au trecut 18 ani. Lung răstimp
pentru pregătirea unei drame ! Şi totuşi scurt, când ne gândim la munca
la care, s'a aşternut scriitorul cu atâta râvnă şi la opera săvârşită. De
bună seamă că în acest răstimp Davila nu s'a ocupat numai de Vlaicu
Vodă. El a făcut ziaristică, a scris ici colo cronici dramatice şi muzicale
pline de gust, dar a citit, mai ales, mult, mult, cronici vechi şi hrisoave
pentru a se pătrunde adânc de spiritul limbei şi a cunoaşte trecutul aşa
zicând de visu. Pe Vlaicu Vodă l-a purtat, în tot cazul, mult timp iu
suflet.
în cronicele lui dramatice publicate în Literatură şi Artă Română
(III, 1898 şi IV, 1895), apoi în cele două volume de opere complete,
Davila îşi arată, de repetate ori, admiraţia pentru literatura franceză şi
oroarea pentru ceea ce numeşte el „drama nordică" germano-suedeză
Iată un punct de vedere pentru a înţelege pe Vlaicu Vodă ! Simţul
acesta pentru proporţie, armonia între părţile dramei, naturaleţa situaţiilor
şi a desvoltărilor sufleteşti, uşoara undă de romantism — sânt franceze.
Sufletul ei e însă românesc, profund românesc. Iată calitatea ei de
frunte, pentru care va rămâne totdeauna în literatura noastră !
Simţul pentru proporţii şi ştiinţa de teatru a lui Davila se pot urmări
în desvoltarea inteligentă şi naturală a acţiunii, în graiul personagiilor.
Spiritul romantic al dramei l-ar fi împins pe autor spre situaţii neverosimile
şi spre tirade — greşeli de care abundă drama romantică. Davila îşi arată
adeseori preferinţa pentru natural. însuşirea aceasta, atât de dragă lui.
a împrimat-o şi lui Vlaicu Vodă. Drama are, ici-colo, câteva tirade. Ele
sânt strecurate însă cu discreţia unui om de gust; şi mai sânt justificate
prin sentimentul care palpită, în ele, sau prin frumuseţea versului.
într'adevăr ceea ce a surprins mai mult pe contimporani a fost tocmai
această frumuseţe a versului lui Davila. Vlaicu Vodă e scris de un adânc
cunoscător al limbei noastre, de un mare meşter al ei.
Vlaicu Vodă era partea întâiu, singura terminată, a unei trilogii, intitulată
Mircea cel Bătrân. Ce-ar fi fost trilogia dacă autorul ar fi avut
răgazul să o termine putem bănui din cuprinsul ei, povestit de autor
la bătrâneţe. Celelalte două drame ar fi desvoltat şi adâncit multe probleme
abia schiţate în Vlaicu ; Mircea cel Bătrân, firul de legătură dintre
ele, nu ne-ar fi apărut întreg decât din ultima.
Şi Davila nu s'ar fi mulţumit cu atât. Că ar fi mers mai departe ne-o
dovedeşte actul I — singurul pe care l-a terminat — dintr'o dramă care
promitea să întreacă pe Vlaicu Vodă. Acţiunea, problemele, versul acestui
act sânt mai îndrăzneţe şi mai sprintene. E regretabil că Sutaşul Traian
—acesta era titlul acestei drame istorice—n'a putut fi dus până la capăt.