Buletinul "Muzeului limbei române"

PE MARGINEA CĂRŢILOR III 531
lui Densuşianu a fost completată de Iordan, op. cit. II—III
§ 78 cu Bivolele, Catâra, Cuca, Huluba, Mistreaţa, Dealul
Păunei, Socoala, Taura; s'ar mai putea adăoga Poarca
ş. a. Asemenea femenine derivate de la masculine fără
sufixe, ci prin simpla adăugare a terminaţiei -ă, se mai
păstrează până azi în câteva numiri care însemnează de
obiceiu pui de animale, şi nu numai în forme ca purcelpurcea,
căţel-căţea, în care transformări formale au tulburat
vechiul raport gramatical între -us şi -a latin, ci
şi în părechi de cuvinte ca ied-iadă (o formă *haeda alături
de haedus nu e atestată în latineşte), apoi în numele constelaţiei
Ursa-mare etc. Cu toate acestea, este îndoios că
în toate toponimicele citate avem a face cu numiri de
femele de animale. Excluse trebue mai întâiu forme ca
Socola, pentru care Iordan (op. cit. II—III 144) reconstrueşte
un masculin *sbcol, din slavul sokolu „falco". Precum
în Ardeal numele local Fărcaşa, nu ne îndreptăţeşte să
reconstruim un *fărcaş < ung. farkas „lup", ci derivă din
numele propriu Farcaş, tot astfel Socola e format din
numele propriu Socol cu acel -a, care se adaugă atât de
des la nume locale. Iordan însuşi citează (op. cit. II—III
§ 84) numiri ca Draca, Călugăra, Cojana, Franca, Secuia,
Şarba care nu sânt — sau cel puţin nu trebuie să
fie — numiri de femei, ci sânt •— probabil toate, afară
doar de Şarba (căci altfel am aştepta mai de grabă, (Serba)
— derivate cu -a din numirile proprii de bărbaţi Dracu,
Cojan(u), Frâncu, Secuiu. Asemenea derivate sânt şi
Flondora, Meştera, lingura. în Ardeal Blaja, Mica, Şandra,
Tămaşa etc, şi după toată probabilitatea, şi unele
din numirile considerate de Densuşianu şi Iordan ca feminine
de la animale, precum Cuca, Iepura, Lupa, etc.
(din Cucu, Iepure, Lupu), dacă nu am avea cumva chiar de la
Tulcea), din punct de vedere formal, ar putea continua pe lat. tabula, însemnâd
la origine un loc cu desăvârşire şes ; în toponimicul Trei movile la
Stăuină din Bucovina s'a păstrat urmaşul latinescului stabulina, despre
care a vorbit C. Lacea în DR. II. 624—625.
34*