Buletinul "Muzeului limbei române"

PE MARGINEA CĂRŢILOR III 523
nimeni n'avea interes să-i caute, şi garantându-li-se drepturile
străvechi (Cf. Studii istroromâne II p. 5 ş. u. şi 355—56).
Din cauza traiului ce-1 duceau, caracterul rustic al limbei
latine, neinfluenţat de limba orăşenească, s'a putut desvolta,
cu individualitatea sa pronunţată, mai repede decât
în alte părţi ale României, iar din cauza structurei sociale
omogene, lipsită de centre politice importante, din care de
obiceiu emană inovaţiile de limbă, graiul Străromânilor
putu să se menţină relativ uniform pe întinderi mari. Românii
pe care-i întâlnim atestaţi în sec. X—XII în Munţii
Pindului şi ai Macedoniei şi în Carpaţii nordici, nu se deosebeau
mult unii de alţii nici în fire, nici în îndeletniciri şi
nici în graiu.
în timpul când limba străromână a trecut prin cele mai
însemnate evoluţii, influenţa slavă asupra ei a fost aproape
inexistentă, deşi aceste prefaceri trebue să dateze din veacurile
când Slavii se aşezaseră în regiunile noastre. împrumuturile
din slavoneşte, chiar cele comune tuturor grupurilor
de Români, nu iau parte la prefacerile fonologice
cele mai caracteristice ale limbei române.
Cum se explică atunci obicinuinţa Românilor cu modelele
slave în cazurile citate de Skok? Dacă în întâlni
din ung. talâlni avem un â în loc de ă, acest fenomen a fost
explicat încă de Mussafia (Vokalismus p. 146) ca o adaptare
de rostire la multele împrumuturi din slavoneşte cu
grupele consonantice âr (hârb, stârv, târg, vârf, sgârciu
bârlog, cârpaciu, gârbaciu) şi ăl (hâlm, stâlp, tâlc).
Dar această substituire a lui âr, ăl prin âr, âl nu este restrânsă
la cuvinte de origine ungurească, ci atinge şl cuvinte
de origine latină, precum cârnaţ, fârtat, târziu, iar pe de altă
parte, rostirea â în loc de â se găseşte şl în cuvinte ca. fâşie,
câşlegi, câştig, păcală, pasat, râdic etc, care n'au model
slav. Cât despre bântui (în loc de bântui), acest verb are
â (în loc de ă în formele accentuate pe terminaţie şi în loc
de a în cele accentuate pe tulpină) întocmai ca îngână <
in-\-gannare. Explicarea lor am dat-o în DR. IV 1154—1155.
Rămân însă alte cazuri, în care cuvintele împrumutate