Buletinul "Muzeului limbei române"

512 S. PUŞCARIU
Congres linguistic, de la Haga, în 1928, unde, recunoscându-se
urgenţa atlaselor linguistice, s'a insistat asupra
necesităţii de a le completa prin texte culese la faţa locului.
O deosebită grijă au avut anchetorii Atlasului elvetoitalian,
şi mai ales Scheuermeier, să noteze toate împrejurările
în care se producea răspunsul, ştiind că acestea pot
avea un mare interes pentru linguist. Printr'un foarte ingenios
sistem de semne (explicat la pag. 19—22) el indică
întrebările care-1 fac pe subiect să râdă, răspunsurile şovăitoare,
şi nesigure, cazurile când subiectul nu ştie răspunde
sau când obiectul nu îi e cunoscut, când anchetorul
nu-i sigur că a auzit bine sau e sigur că a auzit exact o formă
neobicinuită, când răspunsul a fost dat de altă persoană
decât subiectul chestionat sau când cuvântul a fost izolat
dintr'o propoziţie, când subiectul anchetat se corectează,
când anume vorbeşte rar (lento) sau repede (allegro), când
consideră însuşi terminul ca modern, grosolan, vulgar, rustic,
elegant, nobil („civil") etc. în privinţa aceasta din urmă
anchetorii români au făcut experienţa că ţăranul nostru
de obiceiu îşi dă seama de ceea ce aparţine graiului
său rustic şi ceea ce e importat de la oraş, ce e „pe politică",
cum se zice în unele părţi. însemnarea graiului afectiv e
mai mult preocuparea lui Petrovici, decât a lui Pop, căci
subiectele acestuia din urmă, chestionate mai multe zile,
în curs de 6—7 ore pe zi, trebue să facă sforţări intelectuale
atât de mari, încât nu mai au atenţia încordată asupra
nuanţelor stilistice. Chestiunile urmându-se repede una
după alta, răspunsurile sânt mai mult gândite decât simţite.
Aceeaşi observaţie au făcut-o şl Elveţienii: „când stai,
seara, de vorbă cu oamenii adunaţi în cârciumă, auzi expresii
din cele mai tari — iar când îi chestionezi, abia dacă
îţi dau pentru câteva cuvinte ca „leneş", „sgârcit", „fricos"
expresii autohtone... Fiecare din noi avem un tezaur lexical
obiectiv şi activ, totdeauna uşor de evocat, şi mai
avem o rezervă de cuvinte, de un colorit personal, care
îţi vin în minte numai în stări sufleteşti agitate; această