Buletinul "Muzeului limbei române"

500 S. PUŞCARIU
Tot astfel, mult timp au fost considerate ca eliptice
prepoziţii ca vorba multă, sărăcia omului, sau schimbarea
domnilor, bucuria nebunilor, ori metafore de felul celor
din versurile cunoscute din „Mioriţa" :
Feţişoara lui,
Spuma laptelui;
Mustăcioara lui,
Spicul grâului;
Perişorul lui,
Pana corbului;
Ochişorii lui,
Mura câmpului.
Sintaxa modernă a arătat, din potivă, că propoziţiile
de acest fel sânt complete. Există limbi, ca cea ungurească,
în care copula verbală nu se exprimă de obiceiu.
Când zicem vorba multă e sărăcie, acest e s'a adăogat
ulterior, ca o precizare, spre a putea reda un raport temporal
ori modal, pe care predicatul nominal nu-1 poate
exprima.
Pentru înţelegerea linguistică e necesaar ca punctul de
vedere evolutiv să fie completat cu cel static şi — invers •—•
ca cercetătorul limbei, care a urmărit amănuntele până la
geneză, despărţindu-le, didactic, în „întâiu, al doilea, al
treilea", să fie dublat de interpretatorul limbei, care grupează
fapte diverse în categorii. Dacă din punct de vedere
evolutiv vorba multă, sărăcia omului nue o brahilogie,
ci vorba multă e sărăcie trebue considerată ca o polilogie
din punct de vedere static, lucrul se prezintă cu totul altfel.
Când caut să uit tot ce ca filolog ştiu despre desvoltarea
istorică a diferitelor sintagme citate şi mă las condus
numai de simţul limbei mele materne, pe care-1 am ca
subiect vorbitor, atunci nu pot despărţi pe vorba multă,
sărăcia omului de bucata cinci lei, nici metaforele feţişoara
lui, spuma laptelui de sărac lipit pământului sau
pe singur cuc de tren-fulger (= iute ca fulgerul). Nota