Buletinul "Muzeului limbei române"

PE MARGINEA CĂRŢILOR III 498
articulată *) (dar nu e exclusă întrebuinţarea lui nearticulată
în această funcţiune gramaticală 2 ).
Iată câteva exemple : Ce dracu cauţi aice ? (C. Negruzzi,
I 88). Ce dracu ai făcut de trei ani de când nu te vezi?
(ibid. 85). Ce dracu are dulapul ista, de nu vrea să se deschidă?
(Alecsandri, Teatru 336). Nu o mai cunoşteai: scroafă
e, ori ce dracu e ? (Ispirescu, Leg. 129). Nu mănânci ca lumea,
nici un păhărel de rachiu nu bei, de ce dracul mai trăeşti
pe lumea asta? (Sadoveanu, Sămânătorul VI 165). De ce
dracu n'am aflat că tu eşti de măritat? (Jarnik-Bârseanu,
Doine 45) .-Tot astfel se zice cine dracu ? : Cine dracu a mai
văzut Iepure vara cosind? (ibid. 415), apoi: când dracul
cum dracu ? unde dracu ? etc. -Şi în propoziţii afirmative,
după a nu avea ce : Nu am ce dracul să-i fac (Gorjan, Halima,
IV 166). N'ai ce dracu te face (Şezătoarea III 35/22).
— Une-ori, pomenirea cuvântului „drac", face pe vorbitor
să adaugă imediat un „Doamne iartă-mă!" : Ce dracu,
Doamne iartă-mă, strigi atâta? Ajunge adesea ca „dracu"
sau vocativ. în ungureşte se zice, tot astfel, la dativ: Mi az 6rdognek
jottel „ce dracu ai venit" ? Dar în această limbă Srdog „drac" *
se construeşte, după cum cere verbul, şl la acuzativ sau la prepoziţional,
deci : Mikor az ordogot csinâlsz „când dracu faci" sau az drdogbe kezdesz
„ce dracu începi ?" Acuzativul e întrebuinţat şi în nemţeşte : Was den Teufel
machst Du ? Un acuzativ avem şl noi în expresii prin care arătăm că
nu credem cele ce ni se spun, ca : Lasă că vine ! — Vine pe dracu \ a
căror geneză trebue căutată, cred, în construcţii cu verbe transitive, ca :
face pe dracu ! bate pe dracu !
) Cuvântul drac fiind un cuvânt pe care omul cult nu-1 întrebuinţează,
J
a pătruns în limba literară din graiul popular şi familiar, fără -l final.
Dracu e deci formă articulată.
*) La Aromâni se zice, ca în franţuzeşte şi italieneşte, ţe drac faţ ?
Istroromânii cunosc amândouă construcţiile: ţ-ai dracu făcut ? (Studii
istroromâne I 22/13) şi iuve drac ai fost? (ibid I 19/21). Şl la Dacoromâni
se întâlnesc forme nearticulate. Nu voiu cita cazul lui Dumnezeu, care
şi ca subiect apare fără articol, nici exemple ca : Ce potop te-a adus ? sau
Ce joc o fi iubirea, nu ştiu (Coşbuc, Fire 87) — în care potop şi foc
(= chin, necaz) pot fi interpretate ca substantive - subiecte ale propoziţiei
— ci: Cine Joc te-a sărutat? (Reteganul, Trandafiri 52/1), unde
funcţiunea lui foc este evident aceeaşi ca a lui dracu exclamativ.