Buletinul "Muzeului limbei române"

TE MARGINEA CĂRŢILOR III 487
terne", precum bunăoară „crearea unui nou repertoriu de
mijloace de exprimare", când „elementele limbei afective
se automatizează prin uzare" (Remarques 14). în ceea ce
priveşte aspectul fonic al unei limbi, de obiceiu se
exagerează rolul lui în graiul manifest, de oarece majoritatea
subiectelor vorbitoare întrebuinţează formele linguistice
mult mai des gândind decât vorbind (Melanges, I 14).
Pe de altă parte însă Jakobson observă cu drept cuvânt
(Remarques 14) că Gillieron şi şcoala sa au fost unilaterali
când au vorbit numai de terapeutica verbală,
căci „limba se strădueşte, în cazuri de deteriorare, să susţină
şi să restaureze nu numai claritatea şi supleţa vocabularului,
ci, în mod direct, şi sistemul de sunete — instrument
al diferenţierii cuvintelor". E punctul de vedere pe
care l-am susţinut în studiul mieu despre Legile fonologice
(DR. II).
Dar în afară de deosebirea ce există între graiul intern
şi cel manifest, mai pot exista deosebiri provenite din „atitudinea
subiectelor vorbitoare iată de limbă, din schimbarea
stilurilor dominante şi din modificarea ierarhiei
funcţiunilor", din „rolul relativ pe care îl joacă
limba afectivă şi cea intelectuală, limba
poetică şi limba de comunicaţie" (Remarques
14).
Limba poetică a fost neglijată pe nedrept de linguişti,
iar istoricii literari, care s'au ocupat mai adesea cu ea,
de obiceiu nu aveau o pregătire suficientă în materie de
metodologie linguistică (Melanges I 17). în igo6_.când
căutam să delimitez obiectul lexicograf iei, scriam, în „Introducerea"
la Dicţionarul Academiei (p. XXIX) că o figură
poetică pe care o găseşti la un poet — şi citam exemplul
albinele pasc din St. O. Iosif — trebue să rămână în afară
de preocupările lexicografului. Astăzi, după un sfert de
veac, gândesc altfel şi un exemplu ca : „Nae (încărcând
tonul) : O să le plăteşti!" din Caragiale, e trecut în Dicţionarul
Academiei, cu toată grija cuvenită, între exemplele
ce se dau pentru diferitele sensuri ale verbului încărca,