Buletinul "Muzeului limbei române"

S. PUŞCARIU
ele un ciclu de mutaţiuni total şi ţintind spre acelaşi ţel"
(Jakobson, Remarques 12).
Nu trebue să uităm mai ales un lucru, pe care geografia
linguistică ne-a învăţat să-1 preţuim în justa lui valoare.
Ceea ce azi este unitar în înfăţişarea unei limbi a putut fi
odinioară diferit. Dacă n'am avea texte vechi, n'am şti
că rostirea câine, mâine şi pâine era răspândită şl în regiuni
(ca Moldova sau Banatul) care au azi pronunţarea
mai veche câne, mâne, pâne şi numai prin influenţa limbei
literare încep iar să rostească azi, ca la Bucureşti, câine,
mâine, pâine. N'am şti că rotacismul, caracteristic pentru
dialectul istroromân, a divizat odinioară pe Dacoromâni
în două grupe. Observările pe care le putem face azi asupra
labialelor palatalizate ne arată că această „inovaţiune"
este în descreştere repede şi că foarte multe regiuni, care
azi întrebuinţează labialele, aveau odinioară palatale. Mai
încolo va fi vorba de un caz probant în privinţa aceasta.
Această atitudine de pronunţată repulsiune faţă de formele
rotacizate odinioară şi faţă de labialele palatalizate
din timpuri vechi (căci aşa trebue înţelese cuvintele lui
Cantemir despre această rostire rustică) şi de azi, este şl
ea o dovadă a unităţii limbei noastre, căci „pentru linguistică
aplicată... criteriul unităţii limbei este dat prin atitudinea
colectivităţii vorbitoare faţă de limbă" (Melanges
I. 10).
Foarte interesant e capitolul care vorbeşte despre diferitele
funcţiuni ale limbei (Melanges I, 14—21), întregit
prin observaţiile judicioase ale lui Jakobson (Remarques 14).
Distincţia între graiul interior şi cel exterior sau
manifest e în de ajuns de cunoscută. Astăzi, ştim că „rolul
colectivităţii subiectelor vorbitoare e mult mai activ" în
desvoltarea limbei decât se credea înainte, că „pretutindeni
unde s'a petrecut un proces destructiv, el a fost urmat,
în mod necesar, de o reacţiune activă", şi că „activitatea
sistemului linguistic nu se mărgineşte să reacţioneze la
loviturile primite din afară şi să vindece rănile primite,
ci limba, în mersul ei de evoluţie, rezolvă şi probleme in-