Buletinul "Muzeului limbei române"

468 ŞT. PASCA
(P- 35) = >> m urit, căzut" (în războiu), cf. ung. esni, având
acelaşi sens, alături de acela de „a cădea" ; forma de subjonctiv
să joare (p. 50) = „să jure" ; pers. I sing. lucru (p.48) =
„lucrez", pers. III sing. să te lucre (p. 35) = ,,lucreze" ; apoi
transformarea z-\-e>ză pare să fie tot ardelenească: buză
dulci (p. 43). Caracteristică pentru regiunea Sibiului, este
palatalizarea labialelor: ghine (p. 49) = ,,vine". Deasemenea
ardelenesc e cuvântul horit (p. 27) = ,,cântat".—Tot din Ardeal,
probabil, e şi forma helgheşă: junincâ helgheşă— „junincă
albă" (p. 52), de la ung. holgy „hermelin", deşi cuvântul
se găseşte şi în Moldova, helge, cu acelaşi sens.
Atestarea unor nume de localităţi cunoscute îndeosebi
mărginenilor din Sibiu, e foarte semnificativă : Pe din jos
din Or aşi e vin doi fraţi din cătănie (p. 12), versuri în
care e vorba cu siguranţă de n.-local Orâştie ; în altă bucată
se vorbeşte de lupte cu Turcii în Bosnia (p. 10), nume bine
cunoscute de o populaţie care din timpuri vechi se bucura
în Transilvania de avantajul de a face serviciu militar.
în afară de aceste relicve de origine transilvăneană în
graiul comunei Corbi, colecţia lui R.-C. ne mai redă altele
tot atât de interesante şi care privesc gramatica istorică
a limbei noastre. Astfel, în anumite cazuri, mai ales în
viitor, se menţine încă -u (final) plenison (astăzi, în regiunea
Sibiiului, şoptit) : Pasăre galbenă 'n c i o c u, Rău mi-ai
cântat de n o r o c u (p. 28) ; colea'n s u s u mai din s u s u
(p. 64) ; cu mândra dintr'altu sat (p. 40). Şi dacă n'o mai
veni, Altu tată voiu găsi (p. 33). Alte forme fonologice de
interes, sânt: proteza lui h: hăripile=„aripile" (p. 58)
(păstrând probabil accentul ardelenesc, aripile) ;c > g:
Frângii (p. 65) pentru Francii, apropiat prin etimologie
populară de a frânge; dispariţia lui c, /, interconsonantic,
prin asimilare cârşoară: cârşoarâ de fuioare (p. 6^)