Buletinul "Muzeului limbei române"

466 ŞT. PASCA
efectiv, vătaful, controlat de vechil. Bogătaşii în posesiunea
unei turme, angajau un simbriaş sau b i r i ş,
care le duceau turma la iernat. în ceea ce priveşte numele
păstorilor, ei erau numiţi în genere mocani, iar cei din
Ţara Bârsei, bârsani (p. 2), cei din regiunea Sibiu-Făgăraş,
ţuţueni 1 ), cei din Bran, mo r oi e ni 2 ), sau,
împreună, cu numele generic de păcurari.
Ei cultivau oaia tigaie, ţurcană sau bârsană,
tătară, stogu, soroca, părnaia, mistrug
a n c a. V. scrie o frumoasă limbă românească uneori.
Totuşi pe alocuri întâlnim fraze greoaie sau formaţii greşite
(cum e cu poenerenii pentru poenarii).
ŞT. PASCA.
C. RĂDULESCU-CODIN, Literatură, tradiţii obiceiuri
din Corbii-Muşcelului. (Academia Română, Din viaţa poporului
român, XXXIX)—Bucureşti, „Cultura Naţională",
1929.
Lucrarea de care ne ocupăm aici este una din cele mai
preţioase culegeri de folclor de după răsboiu, atât pentru
grija pe care autorul a pus-o în selecţionarea materialului
dat la tipar, cât şi pentru cadrul în care îl închide, acea
*) în afară de sensurile cunoscute de Dicţionarul lui Tiktin s. v. radicalul
din fuţuian e cuprins şl în toponomastică : Ţuţueni, mahala în
Tg. Neamţului, Ţuţuleşti în jud. Vâlcea şi Argeş, Ţuţova, în jud. Vâlcea,
MAGeogr. s. v., iar ca nume de familie, Ţuţuianu, în reg. Sibiiului. Deasemenea,
derivate de aici sânt : ţuţuenesc (pălării ţuţueneşli în Ialomiţa)
(„Sămănătorul", IV, 797), în înţeles de „ardelenesc" (mărginean) ; ţuţueanca
'un joc' Pamfile, Jocuri,
III, indice, s. v., (cf .şlţuţuiul r un joc de copii",
idem, Jocuri de copii, 297 precum şi altele la Gh. Pascu, Cimilituri,
indice, s. v. în unele regiuni transilvănene, există verbul a se ţuţuh
-a 'a
se legănă' alături de a se ţuţuiă 'a se urcă într'un arbore' sau ,,a se
legănă în vârful unui arbust" (Crişcior, Munţii Apuseni). E
ademenitoare
o legătură cu megl. ţuţulcd, alături de tSutSulcă 'moţ, vârf' şi tSutsulă, de
unde verbul nătsutSules 'mă suiu în vârful unui arbore 1 Th. Capidan, Megleno-Românii,
I, Istoria şi Graiul lor, p. 194 şi Pascu, Cimilituri, 237.
s
) Derivat din moroiu 'divinitate populară care aduce sau ia laptele
vitelor'.