Buletinul "Muzeului limbei române"

RECENSLT 427
NOVACOVICIU, EMILIAN Cuvinte Bănăţene, Oraviţa,
1924.
Un util glosar de cuvinte dialectale. E de regretat că
autorul, absolut neobişnuit cu astfel de lucrări, a neglijat
să respecte strict ordinea alfabetică şi să indice accentul
cuvintelor. Aceleiaşi nepriceperi a autorului se datoreşte
şi traducerea stângace a cuvintelor dialectale. însă, cum
culegătorul acestor cuvinte n'a avut nici o idee preconcepută,
ci a notat simplu, şi consecvent, după priceperea
sa, vorbele cunoscute din comuna sa natală, unde a funcţionat
ca învăţător decenii de-arândul, nu s'a falsificat
nici înţelesul şi nici aspectul fonetic al cuvintelor dialectale,
cu toate că notaţia nu putea fi fonetică.
Unui cercetător al graiului bănăţean îi va fi uşor să reconstitue
precis după indicaţiile stângace date de autor, sensul
şi fonetica adevărată a cuvintelor din acest glosar.
E. PETRO viei.
ŢICELOIU, DR. ION I). Studii de Fonetică, Câmpulung-
Muşcel, 1927.
D-1 Ţ. publică două mici articole : întâiul asupra nuanţelor
lui i din limba română ; al doilea despre s şi z în ortografia
oficială.
Autorul distinge trei feluri de i : 1. i vocală (din prinos,
vine), 2. i din diftongii urcători (iarbă, iobag), pe care
d-sa îl numeşte i consoană, şi 3. i din diftongii coborîtori
(din cai, lei), numit de d-sa i semivocală. Pentru întâiul
d-1 Ţ. propune scrierea i, pentru al doilea î iar pentru al
treilea i.
Din punct de vedere fonetic, cele trei nuanţe ale lui i,
date de autor, sânt neîndestulătore. Se poate distinge o
serie întreagă de i (vocală) după gradul de deschidere. Pe
urmă T. pune pe i afon dela finea cuvintelor (popi, pomi) în
aceeaşi categorie cu i numit de d-sa semivocală (cai), pe
când între ele este o deosebire fundamentală.